Waiver of appellate proceedings as irrevocable act of disposition in administrative challenge to border entry ban
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice took note of the appellant's unilateral waiver of the right to proceed with the appeal, rendering the decision definitive and leaving the first-instance judgment intact. The dispute involved an administrative challenge by a foreign national against a refusal by the Border Police to reduce a ban period on entering Romanian territory, which the Court of Appeal had previously rejected as unfounded. The appellant subsequently filed a request to waive the judgment of the appeal; the court determined this waiver to be an irrevocable act of disposition under the principle of availability in civil procedure, precluding judicial censure of the decision. The operative outcome is based on Article 22(6) and Article 406(1) and (6) of the Code of Civil Procedure, which governs the right of a plaintiff to waive the judgment at any time through a written request or oral statement.
Legislator headnote
AI generatedart. 999 din C. proc. civ, art. 22 alin. (6) din C. proc. civ, art. 406 alin. (1) din C. proc. civ; Waiver of appellate proceedings as irrevocable act of disposition in administrative challenge to border entry ban: Deşi cererea formulată de reclamant a fost intitulată "apel", raportat la dispoziţiile art. 999 din C. proc. civ., republicat şi faţă de dispoziţiile art. 97 din legea procedurală, potrivit cărora, Înalta Curte poate fi învestită numai cu soluţionarea căii de atac a recursului, calea de atac declarată de reclamant a fost calificată ca "recurs" şi regularizată ca atare.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei
Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată sub nr. x/2/2013 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, SCAF, reclamantul A. a formulat contestaţie împotriva refuzului de a i se reduce perioada de interdicţie de pătrundere pe teritoriul României conform solicitării de către Inspectoratul General al Politiei de Frontiera.
Hotărârea instanţei de fond
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 3443 din 15 decembrie 2014, a admis cererea de repunere în termenul de completare a acţiunii şi a respins ca neîntemeiată excepţia tardivităţii introducerii acţiunii.
Totodată, a constatat depusă în termen cererea completatoare privind adresa emisă sub nr. 117.002 din 16 aprilie 2011 de pârât şi, în consecinţă, a respins cererea completată, formulată de reclamantul A., în contradictoriu, cu pârâtul Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, ca neîntemeiată.
Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva Sentinţei nr. 3443 din 15 decembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a declarat de reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Deşi cererea formulată de reclamant a fost intitulată "apel", raportat la dispoziţiile art. 999 din C. proc. civ., republicat şi faţă de dispoziţiile art. 97 din legea procedurală, potrivit cărora, Înalta Curte poate fi învestită numai cu soluţionarea căii de atac a recursului, calea de atac declarată de reclamant a fost calificată ca "recurs" şi regularizată ca atare.
Apărările formulate în cauză
Intimatul-pârât Inspectoratul General al Politiei de Frontiera a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, prin raportare la dispoziţiile art. 106<SUP>3</SUP> alin. (5) din O.U.G. nr. 192/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora hotărârea pronunţată asupra contestaţiei este definitivă.
Recurentul-reclamant A. a formulat la data de 15 septembrie 2015 cerere de renunţare la judecată, care a fost comunicată intimatului-pârât Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră.
Învestită cu soluţionarea cererii de recurs, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând că, în speţă, reclamantul A., prin cererea depusă, prin Serviciul Registratură, la data de 15 septembrie 2015 la dosarul cauzei, a înţeles să renunţe la judecata recursului, instanţa luând act de cererea formulată.
În acest sens a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 22 alin. (6) din C. proc. civ., republicat coroborat cu art. 406 alin. (1) din C. proc. civ., republicat "Reclamantul poate să renunţe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în şedinţă de judecată, fie prin cerere scrisă" la judecata recursului.
Este de menţionat că cererea de renunţare la judecată este un act juridic unilateral care dobândeşte caracter irevocabil.
Aşadar, manifestarea de voinţă, în sensul de a se renunţa la judecată, reprezintă o desistare, un act de dispoziţie al recurentului care nu este supus cenzurii instanţei, conform principiului disponibilităţii care guvernează procesul civil.
Temeiul legal al soluţiei adoptate
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 406 alin. (6) teza a doua din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va lua act de renunţarea la judecata cererii de recurs promovată de reclamantul A. împotriva Sentinţei nr. 3443 din 15 decembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Ia act de renunţarea reclamantului A. la judecarea recursului declarat împotriva Sentinţei nr. 3443 din 15 decembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 februarie 2017.
Procesat de GGC - LM