Military discharge order annulment barred by time limit and dual challenge of illegality exception

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2/2012 la data de 27 noiembrie 2012, reclamantul A. a solicitat:

(i) în principal:

- repunerea părţilor în situaţia anterioară prin constatarea nulităţii absolute a Ordinului ministrului MAN 660 din 2 iulie 2001 în ce priveşte trecerea reclamantului în rezervă (cu obligarea la desecretizarea şi prezentarea în instanţă);

- acordarea în mod retroactiv a drepturilor legale începând cu data de 2 iulie 2001 şi până la data pronunţării hotărârii irevocabile;

- obligarea la prezentarea în instanţă a contractului de exercitare a profesiei militare + constatarea obligaţiei de executare a contractului ulterior datei de 2 iulie 2001 prin lipsa rezilierii/notificării de încetare a acestuia.

(ii). în subsidiar:

- rezilierea pe cale judiciară a contractului de exercitare a profesiei militare pentru dol instituţional prin încetarea culpabilă a executării de către instituţia pârâtă (provocată prin dol instituţional şi abuz de putere);

- despăgubiri, respectiv daune materiale contractuale la nivelul soldelor şi drepturilor financiare de salarizare pentru perioada 2 iulie 2001 - data hotărârii irevocabile, precum şi daune morale de 10% din totalul drepturilor financiare de care reclamantul a fost lipsit;

- plata în solidar de despăgubiri în sarcina instituţiei pârâte şi a conducătorilor succesivi pentru intervalul 26 noiembrie 2012 (data introducerii acţiunii) - data executării efective a reintegrării.

Prin cerere modificatoare şi precizatoare din data de 22 aprilie 2014, reclamantul A. a invocat excepţia de nelegalitate a Ordinului ministrului MAN 660 din 2 iulie 2001 şi a formulat următoarele capete de cerere principale:

a) anularea dovezii de comunicare a încetării contractului de exercitare a profesiei militare;

b) anularea dovezii de comunicare a Ordinului ministrului MAN 660 din 2 iulie 2001;

c) constatarea existenţei obligaţiei neîntrerupte a pârâtei MAN de executare a contractului de exercitare a profesiei militare (constatându-se deopotrivă şi faptul că sunt inexistente actul de încetare a contractului din data de 30 iunie 2001, pretinsele acte privind o restructurare a subunităţii punct comandă şi a postului de navigator, pretinse alte acte);

d) despăgubiri: obligarea în solidar a conducătorilor succesivi ai autorităţii pârâte pentru situaţia în care MAN refuză emiterea unui angajament de plată a despăgubirilor.

În subsidiar, reclamantul a arătat că dacă se trece peste excepţia de nelegalitate, solicită constatarea nulităţii absolute a Ordinului ministrului MAN nr. 660 din 2 iulie 2001.

La data de 14 septembrie 2015, reclamantul a indicat obiectul acţiunii ca fiind:

- obligarea la reintegrarea reclamantului pe postul deţinut la data de 30 iunie 2001 cu acordarea retroactivă a tuturor drepturilor prin anularea Ordinului ministrului MAN nr. 660 din 2 iulie 2001 şi a actelor plăsmuite ce au stat la baza emiterii acestui ordin (de concediere colectivă);

- refuzul timp de 14 ani de a se comunica reclamantului conţinutul ordinului de trecere în rezervă şi a celorlalte acte ce au stat la baza emiterii ordinului;

- refuzul timp de 14 ani de a se comunica reclamantului actul de încetare a raporturilor profesionale, precum şi obligarea MAN la comunicarea acestora;

- constatarea falsificării contabilităţii MAN privind plata unor sume către reclamant cu titlu de ajutoare şi plăţi compensatorii;

- constatarea suprimării nelicite a dreptului la muncă şi la exercitarea profesiei militare alese;

- stabilirea veridicităţii înscrisurilor prin efectuarea procedurii falsului şi a expertizei grafice;

- răspunderea solidară a pârâţilor B. şi MAN.

Deopotrivă, prin cerere precizatoare formulată la 2 noiembrie 2016 în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosarul de soluţionare a conflictului negativ de competenţă, reclamantul a învederat următoarele:

- a arătat expres că se judecă cu ministrul actual în funcţie (C.) şi succesorii legali în drepturi şi obligaţii;

- a solicitat ca, în decizia ce se va pronunţa, ÎCCJ să reţină anumite obligaţii în sarcina instanţei pe care o va arăta ca fiind competentă.

1.2 Ca urmare a soluţionării conflictului negativ de competenţă şi reînregistrării Dosarului pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. y/3/2013 la data de 14 martie 2017, reclamantul a formulat cerere precizatoare la data de 20 aprilie 2017, prin care a învederat următoarele:

- înţelege a se judeca în contradictoriu cu MAN prin ministrul actual D., Guvernul României, B. şi Uniunea Europeană prin Comisa Europeană, iar obiectul cererii de chemare în judecată este:

(i). Obligarea pârâtului MAN prin D. la comunicarea în termen de 15 zile a celor două angajamente contractuale sinalagmatice privind prestarea profesiei militare încheiate în anul 1980 şi în anul 1992, respectiv în anul 1980 la E. şi în anul 1992 la Comandamentul Diviziei 70 Aviaţiei Otopeni F.;

(ii). Comunicarea duplicatului după înscrisurile care au stat la baza emiterii actului de concediere colectivă Ordinul MP 660 din 2 iulie 2001, precum şi a duplicatului după Ordinul integral MP 660 din 2 iulie 2001 aflat în posesia arhivelor militare;

(iii). Comunicarea dovezii comunicării şi recepţionării înscrisurilor menţionate la punctele 1 şi 2, sub semnătura reclamantului. În măsura în care se va susţine că aceste înscrisuri erau clasificate cu caracter secret de serviciu, să se facă dovada de la serviciul biroul de documente secrete a semnăturii în registrul de consultare a documentelor respective, există două soluţii pentru militari, ori se prezintă la biroul documente secrete şi semnează de consultare şi se face dovada a paginii din registru de către MAPN, ori se face dovada comunicării că nu avea niciun motiv să clasifice asemenea documente, ori face dovada prin comunicarea prin poştă;

(iv). În măsura în care aceste documente au fost persistent menţinute ca fiind clasificate, să se pună în vedere instituţiei militare să le declasifice, deci obligarea la declasificarea înscrisurilor în măsura în care se susţine că acestea ar avea un caracter secret;

(v). Să se facă dovada unei rezilieri a contractelor, deoarece ele sunt contracte profesionale, deci să fie obligat pârâtul la a face dovada comunicării rezilierii contractului.

La termenul de judecată din 15 iunie 2017, instanţa a luat act de faptul că reclamantul îşi menţine acţiunea astfel cum a fost formulată şi precizată în mod succesiv.

În cauză, părţile pârâte au formulat întâmpinări prin care au invocat excepţii după cum urmează:

- pârâtul Ministerul Apărării Naţionale - excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, respectiv excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată a numiţilor B. şi G.;

- pârâtul Guvernul României - excepţiile lipsei capacităţii procesuale şi lipsei calităţii procesuale pasive;

- pârâtul B. - excepţiile autorităţii de lucru judecat a Sentinţei civile nr. 831 din 12 martie 2014 pronunţate de CAB în Dosar x/2011, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 1626 din 21 aprilie 2015 a ÎCCJ în ce priveşte cererea în anularea Ordinului ministrului MAN 660 din 2 iulie 2001; a inadmisibilităţii acţiunii pentru nerespectarea disp. art. 7 alin. (1) şi art. 12 din Legea nr. 554/2004 privind efectuarea plângerii prealabile; a tardivităţii introducerii acţiunii faţă de nerespectarea disp. art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Ca urmare a soluţionării conflictului negativ de competenţă şi reînregistrării Dosarului pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. y/3/2013 la data de 14 martie 2017, au formulat întâmpinări prin care au invocat excepţii după cum urmează:

- pârâtul Ministerul Apărării Naţionale - excepţia inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate;

- pârâtul Guvernul României - cerere de scoatere din cauză;

- pârâtul B. - excepţiile autorităţii de lucru judecat a Sentinţei civile nr. 831 din 12 martie 2014 pronunţate de CAB în Dosar x/2011, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 1626 din 21 aprilie 2015 a ÎCCJ în ce priveşte cererea în anularea Ordinului ministrului MAN 660 din 2 iulie 2001; a inadmisibilităţii acţiunii pentru nerespectarea disp. art. 7 alin. (1) şi art. 12 din Legea nr. 554/2004 privind efectuarea plângerii prealabile; a tardivităţii introducerii acţiunii faţă de nerespectarea disp. art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

1.3 La termenul de judecată din 15 iunie 2017 instanţa a pus în discuţie excepţiile invocate de pârâţi şi din oficiu a invocat următoarele excepţii: excepţia autorităţii de lucru judecat a Sentinţei civile nr. 1383 din 18 mai 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în ce priveşte excepţia de nelegalitate a OMP 660 din 2 iulie 2001, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 1226 din 19 aprilie 2016, dar şi puterea de lucru judecat a acestei hotărâri; excepţia inadmisibilităţii în considerarea faptului că respectivul ordin este contestat şi pe cale de acţiune; excepţia inadmisibilităţii cererii precizatoare din data de 20 aprilie 2017 deoarece este esenţial diferită, în ceea ce priveşte conţinutul şi pretenţiile, de plângerea prealabilă formulată în anul 2012 şi la care s-a răspuns prin adresa nr. P 1894 din 15 mai 2012.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 2727 din 29 iunie 2017 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia inadmisibilităţii invocată din oficiu şi, pe cale de consecinţă, a respins excepţia de nelegalitate a OMP 660 din 2 iulie 2001 ca inadmisibilă.

A admis excepţia tardivităţii în ceea ce priveşte cererea de chemare în judecată astfel cum a fost precizată în mod succesiv, la datele de 22 aprilie 2014, de 14 septembrie 2015, de 2 noiembrie 2016, şi, pe cale de consecinţă, a respins această cerere ca tardiv formulată.

A admis excepţia inadmisibilităţii cererii precizatoare din data de 20 aprilie 2017 invocată din oficiu şi, pe cale de consecinţă, a respins această cerere precizatoare ca inadmisibilă.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că reclamantul a fost trecut în rezervă prin emiterea Ordinului MAN nr. 660 din 2 iulie 2001, ca urmare a cererii acestuia, formulată prin raport personal, în baza dispoziţiilor art. 43 alin. (1) lit. b), art. 45 alin. (1) lit. b), prin aplicarea art. 85 alin. (1) lit. e), îndeplinind condiţiile prev. de art. 65 din Legea nr. 80/1995 şi art. 6 din O.G. nr. 7/1998.

Deci, reclamantul a solicitat prin raport personal trecerea în rezervă cu aplicarea art. 85 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 80/1995, raport aprobat prin Ordinul MAN nr. 660 din 2 iulie 2001, prin care s-a aprobat trecerea în rezervă cu aplicarea prevederilor O.G. nr. 7/1998 .

Însă, Curtea de Apel a soluţionat cu prioritate excepţiile de procedură invocate în cauză de părţile pârâte şi din oficiu, potrivit prevederilor art. 137 C. proc. civ.

a. Asupra excepţiei de nelegalitate a ordinului, instanţa de fond a constatat cu prioritate faptul că actul în discuţie a fost atacat atât pe cale de acţiune, respectiv pe cale principală, cât şi în cadrul procedurii reglementate prin prevederile art. 4 din Legea nr. 554/2004.

Potrivit acestei norme legale, în forma în vigoare la data invocării excepţiei:

"(1) Legalitatea unui act administrativ cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate.

(2) Instanţa învestită cu fondul litigiului şi în faţa căreia a fost invocată excepţia de nelegalitate, constatând că de actul administrativ cu caracter individual depinde soluţionarea litigiului pe fond, este competentă să se pronunţe asupra excepţiei, fie printr-o încheiere interlocutorie, fie prin hotărârea pe care o va pronunţa în cauză. În situaţia în care instanţa se pronunţă asupra excepţiei de nelegalitate prin încheiere interlocutorie, aceasta poate fi atacată odată cu fondul.

(3) În cazul în care a constatat nelegalitatea actului administrativ cu caracter individual, instanţa în faţa căreia a fost invocată excepţia de nelegalitate va soluţiona cauza, fără a ţine seama de actul a cărui nelegalitate a fost constatată.

(4) Actele administrative cu caracter normativ nu pot forma obiect al excepţiei de nelegalitate. Controlul judecătoresc al actelor administrative cu caracter normativ se exercită de către instanţa de contencios administrativ în cadrul acţiunii în anulare, în condiţiile prevăzute de prezenta lege".

Parcurgând acest text, respectiv condiţiile de admisibilitate a formulării într-un litigiu principal a unei excepţii de nelegalitate, prima instanţă a constatat, respectând de altfel jurisprudenţa constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, faptul că este inadmisibilă invocarea în cadrul aceluiaşi litigiu a nelegalităţii unui act, atât pe cale principală, prin acţiune în anulare, cât şi pe cale incidentală, prin excepţie de nelegalitate.

Soluţia se impune deoarece, pentru a fi admisibilă excepţia de nelegalitate, trebuie ca de soluţia dată acestui incident să depindă soluţia ce urmează a fi dată pe fond cauzei, fie şi în parte. Altfel spus, soluţia dată excepţiei să aibă drept consecinţă neluarea în considerare a actului administrativ contestat deoarece este nelegal, iar această soluţie să influenţeze fie şi în parte fondul litigiului principal. Or, nu se poate susţine că soluţia dată fondului pricinii depinde de soluţia dată exact excepţiei de nelegalitate, din moment ce pe ambele căi legale se contestă acelaşi act.

Pe cale de consecinţă, instanţa de fond a admis excepţia inadmisibilităţii invocată din oficiu şi, pe cale de consecinţă, a respins excepţia de nelegalitate ca inadmisibilă.

b. Asupra cererii iniţiale, astfel cum a fost precizată în mod succesiv la datele de 22 aprilie 2014, de 14 septembrie 2015, 2 noiembrie 2016, instanţa de fond a constatat următoarele:

Reclamantul s-a adresat cu plângere prealabilă pârâtului Ministerul Apărării Naţionale în cursul anului 2012, acestuia fiindu-i comunicat răspunsul cu adresa nr. P 1894 din 15 mai 2012.

Nemulţumit de răspunsul formulat, reclamantul s-a adresat instanţei de judecată la data de 26 noiembrie 2012.

În drept, Curtea a constatat incidenţa prevederilor art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în conformitate cu care:

"Cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la:

a) data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă;

b) data comunicării refuzului nejustificat de soluţionare a cererii;

c) data expirării termenului de soluţionare a plângerii prealabile, respectiv data expirării termenului legal de soluţionare a cererii;

d) data expirării termenului prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), calculat de la comunicarea actului administrativ emis în soluţionarea favorabilă a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile;

e) data încheierii procesului-verbal de finalizare a procedurii concilierii, în cazul contractelor administrative".

Din interpretarea acestor dispoziţii legale prima instanţă a constatat că acţiunea a fost formulată cu depăşirea termenului legal menţionat, de 6 luni de la data formulării răspunsului la plângerea prealabilă.

Deopotrivă, reclamantul nu a invocat nicio împrejurare obiectivă, insurmontabilă, care să îl fi împiedicat să acţioneze înăuntrul menţionatului termen legal, pentru a se discuta în legătură cu posibila incidenţă a prevederilor art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Referitor la argumentul reclamantului în sensul că în soluţionarea excepţiei trebuia avut în vedere faptul că unele dintre actele contestate au caracter secret, instanţa de fond l-a considerat nefondat deoarece în discuţie nu s-a avut în vedere nerespectarea termenului legal pentru formularea plângerii prealabile, ci nerespectarea termenului legal pentru sesizarea instanţei de judecată raportat la data formulării şi comunicării răspunsului la plângerea prealabilă formulată.

Aşadar, excepţia tardivităţii cererii iniţiale, astfel cum a fost precizată în mod succesiv la datele de 22 aprilie 2014, de 14 septembrie 2015, 2 noiembrie 2016, a fost admisă deoarece reclamantul putea sesiza instanţa raportat la data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă cel mai târziu la data de 15 noiembrie 2012 însă acţiunea a fost înregistrată pe rolul instanţei la data de 26 noiembrie 2012.

Pentru aceste considerente, instanţa de fond a admis excepţia tardivităţii şi, pe cale de consecinţă, a respins această cerere ca tardiv formulată.

c. Asupra cererii precizatoare formulată de reclamant la data de 20 aprilie 2017, instanţa de fond a apreciat că trebuie admisă excepţia inadmisibilităţii, invocată din oficiu, deoarece această nouă cerere formulată de reclamant direct în faţa instanţei de judecată este fundamental diferită de cea formulată în 2012 şi la care s-a răspuns prin adresa nr. P 1894 din 15 mai 2012.

Pentru a dispune în acest sens, Curtea a constatat că pentru noile solicitări formulate reclamantul nu a parcurs procedura prealabilă impusă prin norme legale - art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Reţinând dreptul autorităţii publice de a-şi revoca actul administrativ anterior sesizării instanţei de judecată, dar şi împrejurarea că de esenţa unui litigiu în contencios administrativ este contestarea unui act administrativ tipic sau asimilat, prima instanţă a constatat că un astfel de act nu există deoarece reclamantul nu s-a adresat pârâţilor cu o cerere similară celei ce face obiectul prezentului demers judiciar, astfel că nu există situaţia premisă, respectiv aceea a existenţei unui act vătămător al pârâţilor, fie şi sub forma unui refuz nejustificat.

Unica împrejurare că pretenţiile formulate sunt în legătură cu acte contestate prin cererea introductivă de instanţă, astfel cum a fost succesiv precizată, nu constituie un element suficient pentru a considera admisibilă acţiunea; aşadar, pretenţiile reclamantului sunt diferite, tot astfel, argumentele în fapt şi în drept sunt deopotrivă diferite, considerente pentru care trebuie conchis în sensul că prezenta instanţă nu este învestită cu refuzul pârâţilor de a da curs cererii reclamantului, ci cu o cerere nouă, pentru care nu a fost îndeplinită procedura prealabilă.

Împrejurarea că nu a fost îndeplinită această procedură şi în ceea ce priveşte pretenţiile deduse judecăţii pe cale jurisdicţională se reţine din aceea că o dovadă nu a fost anexată cererii de chemare în judecată ori depusă la dosar pe parcursul cercetării judecătoreşti, potrivit prevederilor art. 12 din Legea nr. 554/2004.

A pronunţa o soluţie diferită ar însemna a valida demersul reclamantului de eludare a unor norme legale imperative, în considerarea faptului că potrivit legii procedura prealabilă nu are un caracter facultativ, dar şi în contextul în care aceasta presupune totodată şi exerciţiul dreptului autorităţii publice a-şi revoca actul ori de a evita stabilirea pe cale judecătorească de obligaţii în sarcina sa, cu toate consecinţele juridice aferente.

Aşadar, trebuie conchis în sensul că o plângere prealabilă cu un conţinut de esenţă diferit celui din cererea de chemare în judecată echivalează situaţiei de inexistenţă a plângerii prealabile. Altfel spus, cererea de chemare în judecată trebuie să reia, în esenţă, obiectul şi justificarea în fapt şi în drept din plângerea prealabilă, desigur, cu posibile nuanţări în funcţie de răspunsul formulat la respectiva plângere prealabilă.

3. Calea de atac a recursului şi motivele înfăţişate

Împotriva Sentinţei civile nr. 2727 din 29 iunie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în termen legal a formulat recurs reclamantul A., invocând dispoziţiile art. 304 pct. 7 - 9 şi art. 304<SUP>1</SUP> C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. (când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii) recurentul a arătat că este eronată reţinerea primei instanţe în sensul că Ordinul MAN nr. 660 din 2 iulie 2001 a fost emis la cererea reclamantului, formulată în baza dispoziţiilor art. 43 alin. (1) lit. b), art. 45 alin. 1 lit. b), prin aplicarea art. 85 alin. (1) lit. c) îndeplinind condiţiile prevăzute de art. 65 din Legea nr. 80/1995 şi art. 6 din O.G. nr. 7/1998. În acest sens a arătat că nu a formulat o astfel de cerere deoarece nu a existat vreun motiv pentru care să solicite propria concediere, cu efectul reducerii de 8 ori a veniturilor financiare.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. (când instanţa interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia) recurentul a arătat că obiectul cauzei a fost clar formulat şi precizat:

"obligarea M.Ap. N. la comunicarea unui exemplar după cele două angajamente contractuale sinalagmatice de prestare a profesiei militare, încheiate obligatoriu în anii 1980 şi 1992 în temeiul legislaţiei existente la acel moment" precum şi "obligarea M.Ap. N. la depunerea în instanţă a dovezii comunicării încetării angajamentului contractual sinalagmatic de prestare a profesiei militare, încheiat în anul 1992."

Răspunsul M.Ap. N. nr. 1894 din 15 mai 2012 este un punct de vedere în pretinsa justificare a refuzului şi deci nu este un act administrativ producător de efecte juridice, care să facă obiectul unei proceduri administrative prealabile din Legea nr. 554/2004, ci este supus prevederilor art. 7 alin. (5) raportat la prevederile art. 2 alin. (2) din lege.

Prin ultimul motiv de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. (când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii), recurentul a arătat că răspunsul M.Ap. N. nr. 1894 din 15 mai 2012 este un simplu punct de vedere, iar instanţa de fond a aplicat greşit legea, după 5 ani de tergiversare, cu scop vădit al denegării de dreptate şi refuz de cercetare pe fond a cererii de obligare a pârâtului M.Ap. N. de a administra în instanţă înscrisurile solicitate.

Ridicarea din oficiu a excepţiei inadmisibilităţii nu numai că a fost greşit aleasă de judecător dar dovedeşte şi o antepronunţare vădită şi atitudinea părtinitoare a magistratului.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată, intimatul Ministerul Apărării Naţionale a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, învederând că în mod corect instanţa de fond a reţinut faptul că reclamantul a fost trecut în rezervă prin emiterea Ordinului ministrului apărării naţionale nr. 660 din 2 iulie 2001, ca urmare a raportului personal, în baza dispoziţiilor art. 43 alin. (1) lit. b), art. 45 alin. (1) lit. b), prin aplicarea art. 85 alin. (1) lit. e), îndeplinind condiţiile prevăzute de art. 65 din Legea nr. 80/1995 şi art. 6 din O.G. nr. 7/1998.

S-a mai arătat că motivele care stau la baza cererii de recurs nu pot fi primite şi pentru că legalitatea ordinului contestat a fost confirmată printr-o serie de hotărâri definitive ale instanţelor judecătoreşti competente, inclusiv pe calea excepţiei de nelegalitate.

Aşadar, confirmarea legalităţii ordinului contestat prin hotărârile pronunţate beneficiază de puterea de lucru judecat şi poate fi opusă ca apărare de fond.

5. Soluţia şi considerentele instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, raportat la actele şi lucrările dosarului ca şi la prevederile legale aplicabile, dar şi sub toate aspectele, conform art. 304<SUP>1</SUP> C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu subzistă în cauză motivele de nelegalitate invocate şi drept consecinţă nu se impune reformarea hotărârii recurate, în considerarea celor în continuare arătate.

La punctele 1 şi 2 din prezenta decizie au fost expuse rezumativ atât obiectul acţiunii formulate de recurentul-reclamant A., incluzând cererile precizatoare în succesiunea lor, cât şi argumentele instanţei de fond în susţinerea soluţiei adoptate, astfel că în contextul examinării recursului de faţă nu se impune reluarea acestora.

Trecând aşadar la analiza punctuală a criticilor înfăţişate în cererea de recurs, Înalta Curte constată că, printr-un prim motiv invocat în temeiul art. 304 pct. 7 C. proc. civ., s-a susţinut de către recurent pretinsa motivare contradictorie a considerentelor hotărârii, cu referire la reţinerea de către prima instanţă a modalităţii de emitere a Ordinului MAN nr. 660 din 2 iulie 2001.

Nu este întemeiată o atare critică în condiţiile în care, în aprecierea instanţei de control judiciar şi astfel după cum rezultă şi din cuprinsul pct. 2 de mai sus, judecătorul fondului a înfăţişat în manieră cuprinzătoare şi coerentă argumentaţia pe care şi-a fundamentat soluţia adoptată, în sensul admiterii excepţiilor invocate din oficiu, ceea ce nu a mai făcut necesară analiza fondului cererilor reclamantului.

Referirile la modalitatea de emitere a Ordinului MAN nr. 660 din 2 iulie 2001 au fost făcute în contextul înfăţişării susţinerilor părţilor şi al conţinutului actelor dosarului, fiind în mod efectiv şi cu prioritate soluţionate numai parte dintre excepţiile invocate, conform art. 137 C. proc. civ.

Drept urmare, Înalta Curte constată că motivarea hotărârii primei instanţe în fapt şi în drept, satisface întru totul exigenţele art. 261 C. proc. civ., nefiind incidente niciuna dintre ipotezele avute în vedere prin reglementarea motivului de nelegalitate în cuprinsul art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

În susţinerea recursului promovat, recurentul reclamant a invocat şi prevederile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. Prin acest motiv de recurs este practic reglementată încălcarea principiului înscris în art. 969 C. civ., potrivit căruia convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante.

Nici acest motiv de nelegalitate nu este incident în cauză.

Înalta Curte reţine, pe de o parte, că în cuprinsul cererii de recurs nu se regăsesc critici efective subsumate acestui motiv de recurs iar pe de altă parte, împrejurarea că, în raport de modalitatea de soluţionare a cauzei, fără a fi fost antamat fondul cererilor recurentului reclamant, un atare motiv de recurs nu este incident.

În fine, instanţa de recurs reţine că hotărârea atacată este legală şi întemeiată şi din perspectiva examinării acesteia prin raportare la motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Prin criticile astfel cum au fost formulate, recurentul reclamant nu a arătat în concret în ce anume constau greşelile săvârşite de instanţa de fond, pentru a se putea aprecia asupra lipsei de temei legal, respectiv asupra pretinsei încălcări sau aplicări greşite a legii, susţinând doar, cu referire la modalitatea de soluţionare a cauzei, că invocarea din oficiu de către judecătorul fondului a excepţiei de inadmisibilitate, în ceea ce priveşte excepţia de nelegalitate a ordinului în discuţie, s-a dovedit a fi o antepronunţare vădită, un refuz de soluţionare şi o atitudine părtinitoare.

Înalta Curte arată că nu sunt întemeiate aceste susţineri în condiţiile în care, în adevăr, în jurisprudenţa cristalizată în această materie s-a stabilit că nelegalitatea unui act administrativ nu poate fi invocată în cadrul aceluiaşi litigiu în contencios administrativ, în acelaşi timp, şi pe calea acţiunii directe, şi pe calea incidentă a excepţiei de nelegalitate.

Aşa fiind, invocarea din oficiu de către prima instanţă a excepţiei de inadmisibilitate a avut un fundament juridic clar, a fost motivată şi soluţionată corespunzător, nefiind nicidecum o antepronunţare asupra celorlalte cereri ale recurentului-reclamant, astfel cum s-a susţinut.

Şi în opinia instanţei de recurs, judecătorul fondului, în mod întemeiat a admis excepţia inadmisibilităţii cu referire la excepţia de nelegalitate a Ordinului MApN nr. 660 din 2 iulie 2001, excepţia fiind invocată în cadrul aceluiaşi litigiu în care a fost invocată şi nelegalitatea actului pe cale principală, prin acţiunea în anulare (a se vedea în acelaşi sens şi considerentele Deciziei ICCJ - SCAF nr. 1626 din 21 aprilie 2015, purtat între aceleaşi părţi, cu referire, inter alia, la excepţia de nelegalitate a Ordinului MAN nr. 660 din 2 iulie 2011).

Verificând şi celelalte considerente ale hotărârii în ceea ce priveşte modalitatea de soluţionare a cererii principale, prin reţinerea tardivităţii acesteia, faţă de susţinerea recurentului în sensul că răspunsul M.Ap. N. nr. 1894 din 15 mai 2012 este un simplu punct de vedere, dar şi potrivit art. 304<SUP>1</SUP> C. proc. civ., instanţa de recurs constată că, raportat la prevederile art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea 554/2004, republicată, în mod corect a fost soluţionată de către prima instanţă excepţia de tardivitate a formulării cererii iniţiale, succesiv precizată, la datele de 22 aprilie 2014, 14 septembrie 2015, 2 noiembrie 2016, precizări deopotrivă cuprinzător examinate în cuprinsul sentinţei.

Contrar celor susţinute de recurent, prima instanţă cu temei a reţinut că, în raport de data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă (răspunsul M.Ap. N. nr. 1894 din 15 mai 2012) reclamantul-recurent putea înregistra acţiunea cel mai târziu la data de 15 noiembrie 2012, respectiv 17 noiembrie 2012, raportat la data comunicării prin poştă a răspunsului la plângerea prealabilă, astfel că înregistrarea acesteia la instanţă, la data de 26 noiembrie 2012 apare ca fiind efectuată cu depăşirea termenului de prescripţie de 6 luni consacrat de norma legală sus-arătată.

Plângerea prealabilă a fost formulată de recurentul-reclamant în anul 2012 (petiţia înregistrată cu nr. P1894/2012) iar intimatul M.Ap. N a răspuns prin adresa nr. P 1894 din 15 mai 2012.

Nu se poate reţine că aceasta este un simplu punct de vedere, fără efecte juridice, din perspectiva procedurii reglementate de art. 7 din Legea 554/2004, republicată, astfel cum susţine recurentul, întrucât, chiar din titlu dar şi din conţinutul actului în discuţie, rezultă, fără echivoc că este " Punct de vedere la plângerea prealabilă adresată domnului lt. cdor. (r) A., adresată Ministerului Apărării Naţionale" .

În plus, parcurgerea procedurii administrative prealabile este reglementată ca o condiţie de exercitare a dreptului la acţiune, ca un fine de neprimire a acţiunii şi este obligatorie, iar neîndeplinirea acestei proceduri prealabile este sancţionată cu respingerea cererii în contencios administrativ, ca inadmisibilă, în acord cu prevederile art. 109 alin. (2) C. proc. civ.

Tocmai de aceea, prin articolul 11 din aceeaşi lege a contenciosului administrativ au fost prevăzute termene exprese pentru sesizarea instanţei de contencios administrativ, care curg de la date diferite în funcţie de obiectul acţiunii sau de titularul dreptului la acţiune.

În ipoteza tipică a litigiului administrativ, incidentă şi în cauză, termenul de prescripţie de 6 luni pentru introducerea acţiunii începe să curgă de la data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă. Întrucât acest termen nu a fost respectat în cauză, astfel cum s-a reţinut şi prin sentinţa primei instanţă, în mod corect a fost admisă excepţia de tardivitate invocată în cauză.

Prin urmare, reţinând faţă de toate argumentele expuse că nu subzistă în cauză motive de nelegalitate de natură a antrena reformarea hotărârii primei instanţe, Înalta Curte, în temeiul art. 312, cu referire la art. 304 şi art. 304<SUP>1</SUP> C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, republicată, va respinge ca nefondat recursul de faţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinţei civile nr. 2727 din 29 iunie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 februarie 2018.

Procesat de GGC - LM