Ineligible expenses and audit claims under EU funding: decision quashed and case remanded for lack of reasoned motivation

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 26 februarie 2015, reclamantul Institutul Naţional de Cercetări Economice "Costin C. Kiriţescu" a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice-Direcţia Organismul Intermediar pentru Programul Operaţional Sectorial "Dezvoltarea Resurselor Umane", anularea parţială a Procesului-verbal nr. x din 4 februarie 2015 de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare, în ceea ce priveşte pct. 4.3 - partea referitoare la CR4, pct. 4.8 subpct. 1 - 3 şi pct. 4.9 lit. b)-d) şi f), anularea parţială a Deciziei y din 4 februarie 2015, privind soluţionarea contestaţiei formulate împotriva Deciziei nr. 1228 din 22 decembrie 2014.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 2435 din 1 octombrie 2015, a admis cererea formulată de reclamant, a anulat, în parte, Decizia nr. y din 4 februarie 2015 şi a anulat, în parte, Procesul-verbal nr. x din 4 februarie 2015, cât priveşte pct. 4.3, partea referitoare la CR4, pct. 4.8, subpct. 1 - 3 şi pct. 4.9 lit. b)-d) şi f), obligând pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 50 RON, cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs pârâtul Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice-Direcţia Organismul Intermediar pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea căii de atac.

Recurentul-pârât, cu referire la cheltuielile de la punctele 3 (plăţi efectuate în intervalul octombrie 2010 - aprilie 2011) şi 6 (plăţi efectuate în perioada iulie 2010 - decembrie 2010), susţine că prima instanţă a apreciat în mod greşit că s-au aplicat retroactiv prevederile art. 66 din O.U.G. nr. 66/2011, prevederi ce au fost constatate ca fiind neconstituţionale prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 66/2015.

Susţine recurentul-pârât că, deşi din eroare au fost reţinute ca dispoziţii sancţionatorii prevederile O.U.G. nr. 66/2011 pentru fapte săvârşite anterior, iar instanţa de fond ar fi trebuie să reţină că la data la care a fost săvârşită neregula, aceasta era reglementată expres la art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 79/2011, care are corespondent în prezent la art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011.

Singura diferenţă dinte cele două texte de lege, adaugă recurentul-pârât este reliefată de introducerea în cuprinsul O.U.G. nr. 66/2011 a noţiunii de potenţialitate a unui prejudiciu.

Mai apreciază recurentul-pârât în sensul că, nulitatea actelor de control putea fi reţinută doar în ipoteza în care neregula nu era sancţionată la momentul la care ea a fost săvârşită.

Cu privire la celelalte dispoziţii ale sentinţei, recurentul-pârât invocă nemotivarea acestora, deoarece în considerente nu sunt consemnate niciuna dintre susţinerile sale şi nu arată motivele pentru care apărările formulate nu au fost luate în considerare.

Cu referire la cheltuielile de la pct. C menţionate în sentinţa de fond, instanţa a considerat că "autoritatea pârâtă nu a respectat principiul proporţionalităţii", dispunând admiterea acţiunii pe acest aspect, fără să argumenteze în sensul dezvoltării ideii de nerespectare a principiului proporţionalităţii.

În continuare, referitor la cheltuielile aferente punctului B şi D din sentinţă, recurentul-pârât arată că prima instanţă reţine doar că "reiese în mod clar că suma de 600 euro achitată reprezintă cheltuieli cu casarea", fără să-şi motiveze părerea, de asemenea pentru punctul D a probat argumentaţia reclamantei.

Instanţa de fond a pronunţat sentinţa recurată şi cu aplicarea greşită a normelor de drept material, referitor la cheltuielile de deplasare cu taxiul (pct. A), precum şi la cheltuielile reţinute la pct. B, aferente deplasării de mobilitate timp de o lună (6 martie - 15 aprilie) în Franţa, pentru A.

Astfel, se susţine că din documentele prezentate, nu se poate deduce că deplasările cu taxiul sunt efectuate în vederea transportului persoanelor indicate, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 6 coroborate cu art. 10 din H.G. nr. 518/1995.

De asemenea, cheltuielile de la pct. B nu sunt eligibile deoarece se încalcă prevederile art. 27 din H.G. nr. 1.860/2006 şi art. 9 pct. 1 din Ordinul nr. 1.117/2007, Parohia neputând fi încadrată în categoria structurilor turistice la care fac referire aceste dispoziţii legale.

4. Procedura de examinare a recursului în completul de filtru

Raportul întocmit potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru şi comunicat părţilor în baza Încheierii de şedinţă din data de 21 iunie 2017, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Totodată, completul de filtru a apreciat incidenţa în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., pronunţând în acest sens Încheierea de admitere în principiu din data de 9 noiembrie 2017.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analiza motivelor de casare.

Cu privire la motivul de recurs prin care s-a susţinut aplicarea greşită de către prima instanţă a principiului neretroactivităţii legii civile, reţinut ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 66/2015.

Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 66 din 26 februarie 2015 a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 66 din O.U.G. nr. 66/2011, conform cărora "activităţile de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare care sunt în desfăşurare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se finalizează şi se valorifică cu aplicarea prevederilor O.G. nr. 79/2003".

În raport de aceste dispoziţii legale, instanţele de judecată, prin interpretarea per a contrario, au aplicat dispoziţiile ordonanţei pentru activităţile de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare care nu sunt în curs de desfăşurare la data intrării în vigoare, chiar dacă acestea au fost săvârşite sub imperiul O.G. nr. 79/2003.

Curtea Constituţională a apreciat că legiuitorul, optând numai pentru criteriul "activităţilor în curs de desfăşurare", a încălcat principiul neretroactivităţii legii, întrucât raportul juridic nu mai este guvernat de legea în vigoare la data naşterii sale, ci de o lege ulterioară, străină acesteia.

Curtea Constituţională a mai constatat că, urmare a admiterii excepţiei de neconstituţionalitate, calificarea neregulii şi stabilirea creanţelor bugetare se vor face în temeiul actului normativ în vigoare la data săvârşirii neregulii, potrivit principiului tempus regit actum, fără a se combina dispoziţiile de drept substanţial din O.G. nr. 79/2003 cu cele ale O.U.G. nr. 66/2011, în vreme ce procedura urmată de organele de control va fi cea reglementată prin actul normativ în vigoare la data efectuării controlului.

În speţa de faţă, Contractul de finanţare a fost încheiat sub nr. z din 31 martie 2010, anterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 66/2011, însă controlul şi actele întocmite a căror anulare s-a cerut au fost demarate, respectiv încheiate, sub imperiul O.U.G. nr. 66/2011.

Prin Hotărârea CJUE din cauzele C-260/14 şi C-261/14, pronunţată în data de 26 mai 2016, s-a statuat că "principiile securităţii juridice şi protecţiei încrederii legitime trebuie interpretate în sensul că nu se opun aplicării de către un stat membru a unor corecţii financiare reglementate printr-un act normativ intern intrat în vigoare după ce a avut loc. o pretinsă încălcare a unor dispoziţii în materia atribuirii unor contracte de achiziţii publice, cu condiţia să fie vorba despre aplicarea unor reglementări noi la efectele viitoare ale unor situaţii apărute sub imperiul reglementării anterioare, aspect a cărui verificare este de competenţa instanţei de trimitere, care trebuie să ţină seama de ansamblul împrejurărilor relevante din litigiile principale".

În considerentele hotărârii, CJUE a amintit jurisprudenţa sa constantă şi anume, Hotărârea din 3 septembrie 2015, C-89/14, prin care s-a interpretat art. 14 din Regulamentul (CCE) nr. 659/1999 al Consiliului, în sensul că aplicarea unor dobânzi compuse recuperării unui ajutor de stat este compatibilă cu normele europene, deşi decizia prin care acest ajutor a fost declarat incompatibil cu piaţa comună şi prin care s-a dispus recuperarea lui a fost adoptată şi notificată statului membru în cauză, înainte de intrarea în vigoare a regulamentului menţionat.

Din cuprinsul deciziei Curţii Constituţionale reiese faptul că este permisă a se aplica procedura reglementată de noul act normativ, O.U.G. nr. 66/2011, dar stabilirea creanţelor bugetare este imperios necesar să se facă în temeiul actului normativ în vigoare la data săvârşirii neregulii.

Neregula în discuţie a constat în nerespectarea dispoziţiilor legale din materia achiziţiilor publice, reprezentate de O.U.G. nr. 34/2006, însă în prezenta cauză nu s-a reţinut o astfel de neregulă, nefiind incidente disp. O.U.G. nr. 34/2006.

Instanţa de fond, aplicând Decizia Curţii Constituţionale nr. 66/2015 şi Hotărârea CJUE din data de 26 mai 2016, era obligată să soluţioneze fondul cauzei pentru cheltuielile de la pct. 3 şi 6 din cererea reclamantului, astfel că hotărârea este criticabilă şi sub acest aspect.

Din perspectiva motivelor de casare întrunite pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acestea sunt întrunite.

Sentinţa recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină în privinţa celorlalte cheltuieli inserate la pct. A, B, C şi D din considerente.

Prima instanţă a admis cererea pentru cheltuielile de deplasare/mobilitate în străinătate, reprezentând servicii de transport cu taxiul pentru B., C., D., indicând doar textul legal, respectiv art. 10 alin. (7) din H.G. nr. 518/1995 şi menţionând existenţa unor documente justificative.

În considerentele sentinţei nu se regăsesc argumentele pentru care actele prezentate îndeplinesc calitatea de documente justificative, mai ales că pârâtul a susţinut o poziţie contrară, scop în care şi-a prezentat punctul de vedere ce a fost ignorat de prima instanţă.

Aceleaşi critici există şi referitor la cheltuielile de deplasare mobilitate în Franţa, pentru A., pentru care prima instanţă nu a înţeles să-şi motivele opţiunea, reţinând doar că au fost considerate în mod greşit neeligibile.

Cu privire la cheltuielile de la pct. C din considerentele sentinţei recurate, judecătorul fondului a considerat că "se impune admiterea contestaţiei, întrucât este disproporţionată corecţia de 100% aplicată", Înalta Curte reţine inexistenţa motivării prin lipsa argumentelor pentru care s-a optat pentru soluţia adoptată şi inexistenţa vreunei referiri la argumentele aduse de pârât pe acest aspect.

În fine, în ceea ce priveşte cheltuielile salariale ale d-nei E., prima instanţă nu a prezentat o argumentaţie proprie, limitându-se la preluarea unor paragrafe din acţiunea reclamantei.

Faţă de cele deja expuse, Înalta Curte apreciază că este întrunit motivul de recurs întemeiat pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., întrucât motivarea expusă de instanţa de fond nu întruneşte exigenţele impuse de disp. art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., ceea ce conduce la admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, în temeiul art. 497 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată.

Înalta Curte consideră, faţă de soluţia pronunţată, că nu mai este necesar să se pronunţe şi asupra motivelor de recurs întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care se critică fondul măsurilor dispuse de autoritatea cu competenţe în gestionarea fondurilor europene, urmând ca prima instanţă să le aibă în vedere la rejudecarea cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale - Direcţia Organismul Intermediar pentru Programul Operaţional Sectorial "Dezvoltarea Resurselor Umane" împotriva Sentinţei nr. 2435 din 1 octombrie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 8 februarie 2018.

Procesat de GGC - LM