Extraordinary appeal for material error barred from re-evaluating contractual damages evidence

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Sesizarea instanţei de fond

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, a solicitat instanţei:

- să constate încetarea de la data de 16 mai 2013 a contractului-cadru de prestări servicii nr. 14/2009 încheiat între părţi la data de 22 ianuarie 2009;

- să oblige pârâta la plata sumei de 20.500 Euro la cursul BNR din ziua plăţii, reprezentând daune-interese ca urmare a neîndeplinirii obligaţiilor asumate de pârâtă prin contract;

- să oblige pârâta la plata dobânzii legale, în conformitate cu O.G. nr. 9/2000, în vigoare la data încheierii contractului, de la data de 16 mai 2013 şi până la data achitării sumei solicitate la capătul doi de cerere;

- să oblige pârâta la plata cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 1033 din 28 martie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, s-a constatat încetat Contractul de prestări servicii nr. 14/2009, a fost obligată pârâta la plata sumei de 20.500 Euro/echivalentul în RON la data plăţii/actualizată cu dobânda legală începând cu data de 2 decembrie 2013 şi până la plata efectivă, precum şi la plata sumei de 2.731,66 RON cheltuieli de judecată către reclamantă.

Calea de atac exercitată de contestatoare

Împotriva Sentinţei nr. 1033 din 28 martie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi respingerea acţiunii.

3. Soluţia dată cererii de recurs formulată de contestatoare

Prin Decizia civilă nr. 2012 din 17 iunie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, s-a respins recursul declarat de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, ca nefondat.

4. Calea de atac extraordinară exercitată

Împotriva Deciziei nr. 2012 din 17 iunie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, criticând-o prin prisma dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., a solicitat anularea deciziei menţionate şi admiterea recursului, în sensul respingerii acţiunii.

Contestatoarea a susţinut în esenţă, că decizia pronunţată de instanţa de recurs este rezultatul unei erori materiale în ceea ce priveşte aprecierea instanţei cu privire la nedovedirea prin nici un mijloc de probă a plăţii facturii 11 noiembrie 2011.

În acest context, contestatoarea a arătat că factura amintită a fost achitată, dovada fiind făcută cu extrasul de cont din 30 noiembrie 2011 care a fost depus atât la dosarul de fond, cât şi la dosarul de recurs.

5. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi

Înalta Curte analizând contestaţia în anulare, în raport cu motivele invocate şi cu dispoziţiile procedurale aplicabile, o va respinge ca inadmisibilă pentru următoarele considerente:

Contestaţia în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare şi nesuspensivă de executare, îndreptată împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive date cu încălcarea anumitor norme de procedură, sau greşite din cauza unor inadvertenţe de ordin formal.

Ea poate fi exercitată numai în cazurile şi condiţiile expres prevăzute de art. 503 din C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 503 din C. proc. civ.: (...)

(2) Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când:

2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale;

3. instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen. (...)

Aşadar, reglementând contestaţia în anulare specială, art. 503 din C. proc. civ. precizează că pot constitui obiect al acesteia hotărârile instanţelor de recurs când dezlegarea dată este rezultatul unei erori materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen, alături de alte motive expres şi limitativ prevăzute de lege, textul care o reglementează fiind de strictă interpretare.

Semnificaţia conceputului de "greşeală materială" a fost dezvoltată doctrinar şi jurisprudenţial prin opoziţie cu greşeala de judecată, subliniindu-se că vizează greşeli evidente în legătură cu aspectele formale ale judecăţii, în principal cu caracter procedural, ori confundarea unor elemente sau date materiale importante ale cauzei.

Esenţial este, în cadrul acestui motiv de contestaţie în anulare, că nu se realizează o nouă judecată a faptelor prin reaprecierea probatoriului administrat, cum solicită autorul cererii.

În cadrul contestaţiei în anulare nu se analizează temeinicia soluţiei cu privire la drepturile subiective deduse judecăţii, ci se verifică incidenţa vreunuia dintre motivele prevăzute de normele menţionate anterior.

Dispoziţiile legale menţionate au caracter imperativ, astfel că nerespectarea lor, prin formularea unor motive care nu se încadrează normelor enunţate, obligă la respingerea contestaţiei ca inadmisibilă.

Ipoteza prevăzută de art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., aceasta se referă la săvârşirea unei erori materiale, în sensul de greşeală de natură procedurală constând în confundarea unor elemente importante sau date materiale, cum ar fi respingerea recursului în mod greşit ca netimbrat, ca tardiv sau ca introdus de o persoană fără calitate, menţiuni greşite referitoare la incidente procedurale, pronunţarea asupra altei hotărâri decât cea recurată, elemente pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor şi care au determinat soluţia pronunţată, iar nu greşeli de judecată, de apreciere a probelor, de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale.

Ca atare, motivul contestaţiei în anulare în sensul că dezlegarea dată de instanţa de recurs prin Decizia nr. 2012 din 17 iunie 2016 este rezultatul unei erori materiale nu se încadrează în ipoteza prevăzută de art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.

În orice caz, contestaţia în anulare nu vizează stabilirea eronată a situaţiei de fapt în urma aprecierii probelor şi nici modul cum instanţa a înţeles să interpreteze prevederile legale, situaţie în care, dacă s-ar admite o astfel de interpretare, s-ar ajunge pe o cale ocolită la judecarea încă o dată a aceluiaşi recurs, ceea ce nu este admisibil.

Aceste erori invocate de contestatoare nu pot forma obiectul remedierii pe calea contestaţiei în anulare pentru că exced voinţei legiuitorului, exced prevederilor art. 503 C. proc. civ., care a conceput contestaţia în anulare ca pe o cale extraordinară de atac, de retractare şi nu de reformare.

Conchizând, Înalta Curte reţine că potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, doar erorile de fapt care nu au devenit vizibile decât la finalul unei proceduri judiciare pot justifica o derogare de la principiul securităţii juridice, pe motiv că nu a fost posibilă îndreptarea lor prin exercitarea căilor ordinare de atac (concluzie afirmată, de exemplu, în: Mitrea c România/2008, Stanca Popescu c România/2009).

În temeiul dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora "Partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată", Înalta Curte va obliga contestatoarea la plata cheltuielilor de judecată.

Temeiul legal al soluţie adoptate

Având în vedere considerentele expuse şi ţinând seama de prevederile art. 508 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare ca inadmisibilă şi va obliga contestatoarea la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor împotriva Deciziei nr. 2012 din 17 iunie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibilă.

Obligă contestatoarea Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor la plata sumei de 1.000 de RON, cu aplicarea art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 februarie 2017.

Procesat de GGC - LM