Extraordinary appeal for annulment of property certificate challenge declared inadmissible due to impermissible re-examination of merits.

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Economiei şi SC B. SA, obligarea pârâtului Ministerul Economiei să dispună revocarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate MO 1793/1995.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 2376 din 15 septembrie 2014, a respins, ca neîntemeiate, excepţia puterii de lucru judecat şi excepţia lipsei de interes.

Totodată, a admis excepţia inadmisibilităţii şi, în consecinţă, a respins acţiunea, ca inadmisibilă, reţinând incidenţa în cauză a prevederilor art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, întrucât actul a cărui revocare se solicită a intrat în circuitul civil şi a produs efecte juridice în sfera raporturilor juridice referitoare la dreptul de proprietate asupra bunurilor imobile, prin intabularea în Cartea Funciară a dreptului de proprietate recunoscut de actul în litigiu.

Prin Decizia nr. 21984 din 16 iunie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins recursul declarat de A. împotriva Sentinţei nr. 2376 din 15 septembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

2. Motivele contestaţiei în anulare

Împotriva acestei hotărâri, A. a formulat contestaţie în anulare,invocând prevederile art. 503 alin. (2) pct. 2 şi 3 din C. proc. civ.

În motivarea contestaţiei s-a arătat, în esenţă, că respingerea recursului are la baza o eroare pe care se întemeiază: faptul ca ar fi intrat în circuitul civil imobilul ce face obiectul actului administrativ atacat, respectiv Certificatul de Atestare a dreptului de proprietate MO nr. 1793/1995 emis pentru imobilul de 6.588 mp din strada C. nr. 23 - 37 .

În opinia contestatorului, instant de recurs nu a motivat în fapt şi în drept şi nici nu indica de unde rezulta dovada ca imobilul a intrat în circuitul civil, ci doar face referiri cu caracter generic la noţiunea '"a intrat în circuitul civil", probabil având în vedere acte din alte cauze.

A susţinut contestatorul că la dosarul cauzei nu exista dovezile esenţiale: extras CF pentru imobilul de 6588 mp, certificat fiscal, certificat de nomenclatura stradală pentru adresa poştală strada C. 23 - 37 sector 5.

De asemenea, arată contestatorul, tot cu caracter generic, dar nu concret, instanţa face referire la intabularea în Cartea Funciară a dreptului de proprietate recunoscut de acest act administrativ, operaţiune ce nu a fost efectuată până în prezent, imobilul de 6.588 mp din str. C. nr. 23 - 37 nu a fost şi nu va putea fi intabulat în Cartea Funciară niciodată, intabularea fiind singura dovadă că a intrat în circuitul civil prin caracterul Erga Omens pe care îi conferă şi care trebuie dovedit cu un extras de Carte Funciară.

A mai susţinut contestatorul că imobilul de 6.588 mp din strada C. nr. 23 - 37, menţionat în actul administrativ individual, respectiv Certificatul de Atestare a dreptului de proprietate MO nr. 1793/1995 nu a intrat şi nici nu va putea intra în circuitul civil, întrucât are o adresă poştală falsă, adresă poştală ce este atribuită din 1986 unor imobile, respectiv blocuri de locuinţe cu aproximativ 1.400 de familii.

Nici Ministerul Economiei, nici beneficiarul SC B., nu au prezentat nici până în acest moment în combaterea motivelor cererii subsemnatului, dovezi din care să rezulte existenţa fizică a imobilului, ci doar nişte acte din care rezultă că au inclus în capitalul social al SC B. acest imobil de 6.588 mp din strada C. nr. 23 - 37, cu încălcarea normelor legale imperative (imobil neintabulat, imobil neevaluat...).

Totodată, consideră contestatorul, dacă instanţa consideră că introducerea (ilegală) în capitalul social a imobilului de 6.588 mp (fără adresă poştală reală) - ar echivala cu introducerea în circuitul civil al imobilului - ar fi o eroare, întrucât nu există nici o dovadă că adresa pentru imobilul de 6 588 mp din strada C. nr. 23 -37 este reală sau a fost reală, sau dacă a existat la data emiterii actului administrativ individual în anul 1995. Consider că instanţa a fost în stare de incompatibilitate: imparţialitatea şi independenţa instanţei fiind grav afectate şi uşor de constatat.

A susţinut contestatorul că instanţa de recurs a încălcat principiul imparţialităţii şi independenţei, fapt ce rezultă din atitudinea subiectivă şi părtinitoare cu care a înţeles să instrumenteze cauza, încălcând principiile contradictorialităţii, afectând dreptul recurentului la un proces echitabil, în sensul că a favorizat vizibil pârâtele Ministerul Economiei şi SC B.

În opinia contestatorului, judecarea cauzei fără citarea părţilor a permis ca în această modalitate instanţa să pronunţe o soluţie prestabilită, instanţa având convingerile formate înainte de judecarea cauzei, bineînţeles căutând să evite soluţionarea chestiunilor prealabile, lăsate nesoluţionate.

În fine, a mai susţinut contestatorul, instanţa de recurs nu a analizat toate motivele de recurs aduse hotărârii instanţei de fond care a instrumentat defectuos cauza încălcând principiile contradictorialităţii, disponibilităţii părţilor, făcând doar referiri cu caracter generic care încalcă prevederile art. 425 din C. proc. civ.

3. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Înalta Curte analizând contestaţia în anulare, în raport cu motivele invocate şi cu dispoziţiile procedurale aplicabile, o va respinge pentru următoarele considerente:

Contestaţia în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare şi nesuspensivă de executare, îndreptată împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive date cu încălcarea anumitor norme de procedură, sau greşite din cauza unor inadvertenţe de ordin formal.

Ea poate fi exercitată numai în cazurile şi condiţiile expres prevăzute de art. 503 din C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 503 din C. proc. civ.: (...)

(2) Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când:

2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale;

3. instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen. (…)

Aşadar, reglementând contestaţia în anulare specială, art. 503 din C. proc. civ. precizează că pot constitui obiect al acesteia hotărârile instanţelor de recurs când dezlegarea dată este rezultatul unei erori materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen, alături de alte motive expres şi limitativ prevăzute de lege, textul care o reglementează fiind de strictă interpretare.

În ceea ce priveşte ipoteza prevăzută de art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., aceasta are în vedere numai omisiunea de a examina unul din motivele de casare invocate în termen de către recurent, iar nu argumentele de fapt sau de drept indicate de parte, care oricât de larg ar fi dezvoltate sunt întotdeauna subsumate motivului de casare pe care îl sprijină.

Pentru a fi aplicabile în speţă aceste prevederi, ar fi trebuit ca instanţa de recurs să fi omis să cerceteze vreunul din motivele de casare, ori în speţă nu se poate susţine că ne aflam în prezenţa vreunei omisiuni a instanţei.

Omisiunea la care se referă textul, invocată ca temei legal al contestaţiei, există numai atunci când realmente instanţa de recurs nu a cercetat unul din motivele de casare depuse în termenul legal, nu şi atunci când, procedând la sistematizarea lor, le-a examinat împreună, dispensându-se de examinarea punctuală a fiecăreia dintre acestea.

Totodată textul se referă expres numai la motivele de casare, nu şi la argumentele aduse în sprijinul lor, care, oricât de larg ar fi dezvoltate, le sunt subsumate.

Înalte Curte reţine că aspectele invocate de contestator nu fundamentează, în sensul dispoziţiilor citate ale art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., omisiunea instanţei de recurs de a analiza vreunul dintre motivele de recurs, întrucât, din analiza lucrărilor dosarului de recurs, se observă că, instanţa de recurs, pronunţând decizia ce formează obiectul contestaţiei în anulare, a răspuns motivelor de recurs invocate de recurentul-reclamant, expunând pe larg argumentele de fapt şi de drept pentru care a reţinut că hotărârea primei instanţe este legală şi temeinică, astfel încât aceasta respectă cerinţele impuse de art. 425 alin. (1) din C. proc. civ.

În sensul acestor dispoziţii procedurale, motivele de fapt şi de drept la care se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt şi de drept care au condus instanţa la adoptarea soluţiei din dispozitiv, întrucât o hotărâre care nu evocă reţinerile ei constituie o dispoziţie arbitrară, care anulează aproape toate principiile care guvernează procesul civil. Aceasta nu înseamnă, însă, că instanţa este obligată să răspundă punctual tuturor susţinerilor părţilor care pot fi sistematizate în funcţie de legătura lor logică, cerinţă pe care o îndeplineşte decizia ce formează obiectul contestaţiei în anulare, astfel că nu se poate reţine incidenţa motivului prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ. referitor la omisiunea instanţei de a cerceta vreunul dintre motivele de casare invocate de recurentă.

Contrar susţinerilor contestatorului, instanţa de recurs a constatat că în cauză, considerentele propriu-zise ale sentinţei care reflectă analiza punctelor de vedere ale părţilor au o întindere considerabilă astfel încât nu se poate susţine că argumentaţia lipseşte.

Împrejurarea că în procesul de deliberare şi redactare judecătorul găseşte întemeiate susţinerile uneia dintre părţi şi argumentaţia aferentă, care se regăsesc apoi în actul final al judecăţii (hotărârea judecătorească), nu poate conduce la concluzia că lipsesc argumentele proprii, motiv pentru care nu se poate susţine că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază.

Esenţial este, astfel cum a arătat şi instanţa de recurs, conform art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., ca instanţa să realizeze un examen efectiv al susţinerilor părţilor iar considerentele să cuprindă "atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au respins cererile părţilor".

Or, instanţa de recurs a constatat că sentinţa atacată satisface aceste exigenţe.

Înalta Curte constată că, prin criticile formulate, contestatorului tinde, în realitate, la o nouă apreciere cu privire la fondul cauzei, care, în actuala fază procesuală, în sensul celor reţinute şi de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, ar aduce atingere principiului res judicata a cărui respectare impune ca exercitarea unei asemenea căi de atac (contestaţia în anulare de faţă) să nu presupună o nouă judecare a cauzei.

Cu privire la ipoteza prevăzută de art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., aceasta se referă la săvârşirea unei erori materiale, în sensul de greşeală de natură procedurală constând în confundarea unor elemente importante sau date materiale, cum ar fi respingerea recursului în mod greşit ca netimbrat, ca tardiv sau ca introdus de o persoană fără calitate, menţiuni greşite referitoare la incidente procedurale, pronunţarea asupra altei hotărâri decât cea recurată, elemente pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor şi care au determinat soluţia pronunţată, iar nu greşeli de judecată, de apreciere a probelor, de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale.

Ca atare, motivul contestaţiei în anulare în sensul că dezlegarea dată de instanţa de recurs prin Decizia nr. 1984 din 16 iunie 2016 este rezultatul unei erori materiale nu se încadrează în ipoteza prevăzută de art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.

În orice caz, contestaţia în anulare nu vizează stabilirea eronată a situaţiei de fapt în urma aprecierii probelor şi nici modul cum instanţa a înţeles să interpreteze prevederile legale, situaţie în care, dacă s-ar admite o astfel de interpretare, s-ar ajunge pe o cale ocolită la judecarea încă o dată a aceluiaşi recurs, ceea ce nu este admisibil.

În realitate, ceea ce urmăreşte contestatorul prin exercitarea căii de atac extraordinare de retractare de faţă este tocmai repunerea în discuţie a soluţiei adoptate, ceea ce are semnificaţia unui recurs la recurs.

Aceste erori invocate de contestatoare nu pot forma obiectul remedierii pe calea contestaţiei în anulare pentru că exced voinţei legiuitorului, exced prevederilor art. 503 C. proc. civ., care a conceput contestaţia în anulare ca pe o cale extraordinară de atac, de retractare şi nu de reformare.

De asemenea, se constată că nici susţinerile contestatorului referitoare la nelegala citare a părţilor nu sunt fondate, având în vedere că din înscrisurile aflate la dosar rezultă că recursul a fost soluţionat conform prevederilor art. 493 alin. (6) din C. proc. civ.

În acest sens, se reţine că potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (6) din C. proc. civ. " Dacă raportul apreciază că recursul este admisibil şi toţi membrii sunt de acord, iar problema de drept care se pune în recurs nu este controversată sau face obiectul unei jurisprudenţe constante a Înaltei Curţi de Casare şi Justiţie, completul se poate pronunţa asupra fondului recursului, fără citarea părţilor, printr-o decizie definitivă, care se comunică părţilor. În soluţionarea recursului instanţa va ţine seama de punctele de vedere ale părţilor formulate potrivit alin. (4).", prin urmare în cauză nu se impunea citarea părţilor."

Prin urmare, Înalta Curte constată că prin invocarea aceloraşi motive şi argumente aduse în faţa instanţei de recurs, contestatorul şi-a întemeiat doar în mod formal cererea dispoziţiile sus-menţionate, în realitate urmărind reiterarea căii de atac a recursului, ceea ce, potrivit principiului unicităţii dreptului de a folosi o cale de atac, este inadmisibil.

Aşa fiind, se constată că, în cauză, contestatorul nu invocă niciunul din cazurile prevăzute de art. 503 din C. proc. civ., iar criticile aduse hotărârii atacate nu se încadrează în niciunul din aceste cazuri, textul legal fiind de strictă interpretare şi aplicare.

Temeiul legal al soluţie adoptate

Având în vedere considerentele expuse şi ţinând seama de prevederile art. 508 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de A. împotriva Deciziei nr. 1984 din 16 iunie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 februarie 2017.

Procesat de GGC - LM