Inapplicability of contractual jurisdiction clauses in administrative litigation: territorial competence is a matter of public order and cannot be derogated by prior agreement.

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii şi hotărârea primei instanţe sesizate

Prin cererea înregistrată, la data de 27 septembrie 2017, pe rolul Tribunalului Ilfov, secţia civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Societatea A. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Judeţean Tulcea, pe calea ordonanţei preşedinţiale, obligarea pârâtului concedent la respectarea dreptului său de concesionar de a utiliza terenul ce face obiectul Contractului de concesiune nr. x din 2 aprilie 1998 până când instanţa competentă se va pronunţa definitiv în legătură cu durata contractului şi dreptului său de a continua utilizarea terenului conform clauzei contractuale din art. 11 al Contractului de concesiune nr. x/1998.

Prin Sentinţa civilă nr. 2946 din 19 octombrie 2017, Tribunalul Ilfov a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată de pârât, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Tulcea, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

A reţinut instanţa că, prin art. 29 al contractului de concesiune, părţile au înţeles să acorde competenţa teritorială instanţelor de la sediul concedentului, alegere de competenţă care este posibilă pentru că norma generală prevăzută la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 are un caracter alternativ, ocrotind un interes privat.

De asemenea, în acest sens au fost şi dispoziţiile art. 272 alin. (2) din Legea nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor, care stipulau că acţiunea în justiţie se introduce la secţia de contencios administrativ a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul autorităţii contractante, dispoziţie preluată în art. 66 alin. (2) din O.U.G. nr. 54/2006, respectiv art. 283 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006 şi, în momentul de faţă, de art. 53 din Legea nr. 101/2016.

2. Hotărârea celei de-a doua instanţe

Tribunalul Tulcea, secţia civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 2138 din 6 decembrie 2017, a admis excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Ilfov.

A reţinut instanţa că, potrivit art. 116 C. proc. civ., reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente, dispoziţie care se regăseşte şi în art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ referitoare la instanţa competentă teritorial, dispune că reclamantul se poate adresa instanţei de la domiciliul său, ori de la sediul pârâtului.

De asemenea, faţă de data încheierii Contractului de concesiune nr. x din 2 aprilie 1998, era în vigoare Legea nr. 29/1990 a contenciosului administrativ, care, la art. 6, prevedea că judecarea acţiunilor este de competenţa instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul reclamantul.

A mai apreciat Tribunalul Tulcea, referitor la clauza prevăzută la art. 29 din contractul de concesiune, că părţile nu pot deroga prin convenţii sau clauze cu titlu particulare de la normele de ordine publică ce reglementează competenţa teritorială în soluţionarea litigiilor de natura contenciosului administrativ.

Constatând ivit conflict negativ de competenţă, instanţa, în temeiul art. 135 C. proc. civ., a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu soluţionarea acestuia.

3. Considerentele Înaltei Curţi asupra regulatorului de competenţă

Astfel cum rezultă din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului, reclamanta A. SA a solicitat, pe calea ordonanţei preşedinţiale, obligarea pârâtului-concedent Consiliul Judeţean Tulcea la respectarea dreptului său, în calitate de concesionar, de a utiliza terenul ce face obiectul Contractului de concesiune nr. x din 2 aprilie 1998 până când instanţa competentă se va pronunţa definitiv în legătură cu durata contractului şi dreptului său de a continua utilizarea terenului conform clauzei contractuale din art. 11 al Contractului de concesiune nr. x/1998.

Ambele acţiuni ale reclamantei, atât cea având ca obiect ordonanţa preşedinţială, cât şi cea vizând fondul (Dosarul nr. y/2017), au fost introduse pe rolul aceleiaşi instanţe, Tribunalul Ilfov.

Art. 29 din contract prevede că litigiile de orice fel apărute între părţi în cursul derulării contractului sunt de competenţa instanţelor judecătoreşti din judeţul Tulcea.

Înalta Curte reţine că, în materia contenciosului administrativ, normele care stabilesc competenţa sunt de ordine publică, atât în ceea ce priveşte stabilirea competenţei materiale, cât şi în ceea ce priveşte stabilirea competenţei teritoriale, iar prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, chiar dacă prevăd posibilitatea reclamantului de a se adresa fie instanţei de la domiciliul său, fie instanţei de la domiciliul pârâtului, nu conţin o normă dispozitivă, care să le permită părţilor să convină, anterior naşterii premiselor vreunui litigiu, la restrângerea beneficiului alegerii de competenţă instituit în favoarea reclamantului, ci tot o normă de ordine publică, edictată de legiuitor exclusiv în favoarea reclamantului, care se pretinde vătămat de o autoritate publică.

Dispoziţiile Legii nr. 29/1990 a contenciosului administrativ, în vigoare la data încheierii contractului, dispuneau în mod imperativ că judecarea acţiunilor formulate în baza art. 1 din prezenta lege este de competenţa tribunalului sau a curţii de apel în a căror rază teritorială îşi are domiciliul reclamantul.

Astfel, în materia contenciosului administrativ, competenţa teritorială nu este o competenţă alternativă reglementată de norme dispozitive, ci este o competenţă deopotrivă de ordine publică, stabilindu-se doar un beneficiu în favoarea reclamantului, prezumat într-o poziţie de forţă inferioară faţă de autoritatea publică, de a opta între cele două instanţe la momentul formulării cererii.

Înalta Curte constată faptul că reclamanta a făcut alegerea instanţei de la sediul său, conform art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 (art. 6 din Legea nr. 29/1990, abrogată), prin introducerea cererii la Tribunalul Ilfov, iar art. 29 din contract, ce conţine convenţia părţilor referitoare la stabilirea competenţei în privinţa tuturor litigiilor apărute în cursul derulării contractului în favoarea instanţelor judecătoreşti din judeţul Tulcea, nu poate primi eficienţă juridică în cauza dedusă judecăţii.

4. Temeiul legal al soluţiei adoptate asupra conflictului de competenţă

Pentru considerentele expuse şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Ilfov, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta Societatea A. SA în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Judeţean Tulcea în favoarea Tribunalului Ilfov, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 februarie 2018.

Procesat de GGC - LM