Suspension of VAT assessment execution: sufficiency of serious doubt and imminent harm under cumulative provisional protection criteria

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Hotărârea Curţii de apel

Prin cererea formulată sub nr. x/45/2015, reclamanta A. SA a solicitat în contradictoriu cu A.N.A.F. - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, în temeiul dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004 şi art. 215 C. proc. fisc. , suspendarea Deciziei de impunere nr. F-MC 1947 din 29 mai 2015.

Prin Sentinţa nr. 150 din 1 octombrie 2015 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal s-a admis cererea promovată de reclamanta A. SA Bârlad cu sediul în Bârlad, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili având sediul în Bucureşti, şi s-a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. F-MC 1947 din 29 mai 2015 până la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti de către instanţa de fond.

2. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei pronunţate de curtea de apel a declarat recurs pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi invocând motivele de recurs prevăzute de art. 488 pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

În esenţă, recurenta-pârâtă a susţinut că instanţa nu a arătat în baza căror argumente logico juridice a ajuns la concluzia ca în speţă există un caz bine justificat ce ar duce suspendarea executării actului administrativ având în vedere că doar face nişte afirmaţii care nu sunt lămuritoare în cauza şi nici care sunt acele motive "serioase şi pertinente" care au creat acea îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.

În dezvoltarea celui de-al doilea motiv de recurs, respectiv, hotărârea pronunţată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, recurentă a susţinut că instanţa de fond nu a avut în vedere faptul că, în speţă, nu au fost îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea actelor administrative, condiţii care trebuie îndeplinite cumulativ.

A susţinut recurenta că îndoiala serioasă asupra legalităţii actelor administrative trebuia să poată fi constatată cu uşurinţa, în urma unei cercetări sumare a dreptului, având în vedere faptul că măsura suspendării actelor administrative este o măsura provizorie, iar instanţa de fond a justificat existenţa unui caz bine justificat fără a lua în calcul întreaga situaţie juridică a intimatei-reclamante.

S-a arătat că aşa cum se poate observa din cuprinsul deciziei de impunere, organele de inspecţie fiscală au arătat în ce condiţii au reţinut că în cauză sunt aplicabile măsurile de simplificare prin mecanismul taxării inverse, precum şi modalitatea în care a fost stabilită taxa pe valoarea adăugată.

Hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a legii şi în ceea ce priveşte a doua condiţie, cea referitoare la iminenta producerii unei pagube (astfel cum este aceasta definită în art. 2 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 554/2004) întrucât intimata-reclamantă nu a făcut dovada că, în speţă, există un prejudiciu material viitor şi previzibil pe care l-ar putea suferi dacă nu se suspendă executarea actului administrativ atacat şi care să justifice suspendarea executării actului atacat, suspendarea fiind situaţia de excepţie.

În dezvoltarea motivelor de recurs s-a arătat că jurisprudenţa relevantă în această materie a stabilit că iminenta producerii unei pagube nu se prezumă, că trebuie dovedită de persoana în speţă, simpla executare a unui act administrativ fiscal nu produce prin ea însăşi o pagubă.

În opinia recurentei, instanţa de fond a reţinut greşit că efectele actului administrativ ar constitui un prejudiciu însemnat viitor şi previzibil care ar avea drept consecinţă producerea de blocaje în activitatea intimatei, de natură a avea repercusiuni asupra salariaţilor şi furnizorilor de utilităţi.

Afirmaţiile intimatei, reţinute de instanţa de fond referitoare la răsfrângerea efectelor executării actului administrativ asupra terţilor nu poate fi primită având în vedere faptul că în speţă este vorba despre obligaţiile intimatei faţă de bugetul de stat, obligaţii care pot fi menţinute de instanţă la momentul judecării legalităţii actului administrativ.

În concluzie, în considerarea motivelor de fapt şi de drept expuse, s-a solicitat admiterea recursului aşa cum a fost formulat şi, în temeiul art. 488 din C. proc. civ., casarea hotărârii atacate cu consecinţa respingerii cererii de suspendare formulată de SC A. SA.

3. Cu privire la examinarea recursului în completul filtru, în condiţiile art. 493 din C. proc. civ.

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 28 martie 2016, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea de şedinţă din data de 21 iunie 2016 completul filtru a constatat, în raport de conţinutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi pe cale de consecinţă a admis în principiu recursul şi a fixat termen de judecată a fondului recursului, în şedinţă publică, pentru data de 14 februarie 2017, cu citarea părţilor.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând sentinţa recurată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, circumscrise motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ., faţă de prevederile legale aplicabile dar şi de apărările intimatei-reclamante, Înalta Curte constată că nu subzistă motive de casare a hotărârii primei instanţe, în considerarea celor în continuare arătate.

Măsura suspendării actului administrativ se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor particularilor până la momentul la care instanţa competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaţionale, atât în sistemul de protecţie instituit în cadrul Consiliului Europei, cât şi în ordinea juridică a Uniunii Europene.

În cadrul procedurii sumare a suspendării executării actului administrativ nu poate fi prejudecat fondul cauzei, motiv pentru care, nici probatoriului administrat pentru stabilirea existenţei unor indicii de răsturnare a prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ, nici analizei efectuate de instanţă nu li se poate pretinde amploarea şi profunzimea probelor şi raţionamentelor pe care se fundamentează o soluţie pronunţată cu privire la acţiunea în anularea actului.

Pentru a se dispune măsura de suspendare a executării actului administrativ, art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 impune două condiţii cumulative, şi anume: (1) cazul bine justificat, definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din lege, ca rezidând în anumite împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ; (2) paguba iminentă, definită în art. 2 alin. (1) lit. ş) din lege, ca fiind prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.

Criticile recurentei-pârâte vizând situaţia în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei sau pretinsa încălcare sau greşita aplicare de către instanţa de fond a normelor de drept material nu sunt întemeiate.

Examinând sumar actele dosarului, în limitele acestei proceduri în care nu este îngăduită prejudecarea fondului, judecătorul fondului a reţinut în mod judicios că în cauză se ridica serioase semne de întrebare în legătura cu corecta încadrare din punctul de vedere al regimului de aplicare al TVA a operaţiunilor economice desfăşurate de reclamantă, operaţiuni concretizate în achiziţionarea de lingouri de alamă.

De asemenea, se impune a fi subliniat faptul că în mod corect au fost reţinute de către instanţa de fond şi aspectele invocate privind refuzul de deducere a taxei pe valoarea adăugată pentru rulmenţii exportaţi, atât timp cât aparent nu s-a argumentat şi dovedit susţinerea privind momentul dispariţiei produselor.

Totodată, Înalta Curte reţine că iminenţa prejudiciului nu trebuie dovedită cu certitudine absolută, ci este suficient, mai ales atunci când realizarea prejudiciului depinde de intervenţia unui ansamblu de factori, ca acesta să poată fi prevăzut cu un grad de probabilitate suficient de mare, cum este cazul şi în situaţia dedusă prezentei judecăţi.

În cauză, este necontestat că punerea în executare a unui act administrativ prin care a fost stabilită o creanţă bugetară va avea drept consecinţă diminuarea patrimoniului reclamantei, prin urmare, ţinând seama de considerentele de ordin legal şi de situaţia de fapt dovedită, de Recomandarea nr. R/89/8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniştri din cadrul Consiliului Europei privind protecţia jurisdicţională provizorie în materie administrativă, Înalta Curte apreciază că executarea actului administrativ este de natură a crea pagube serioase, care pot să aibă consecinţe grave în patrimoniul reclamantei,

În acest context, aprecierea instanţei de fond, în sensul că executarea deciziei de impunere constituie o sarcină serioasă pentru patrimoniul reclamantei, de natură a-i perturba activitatea, reprezintă un argument suficient pentru a se dispune măsura prevăzută de art. 14 din Legea nr. 554/2004, motiv pentru care vor fi înlăturate şi criticile referitoare la neîndeplinirea condiţiei existenţa pagubei iminente, în sensul art. 2 lit. ş) din acelaşi act normativ.

Independent de aceste aspecte, se constată din actele aflate la dosar, că prin Sentinţa nr. 84 din 4 mai 2016 pronunţată de către Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. x/2016, s-a dispus anularea în parte a nr. F-MC 1947 din 29 mai 2015 şi a Raportului de Inspecţie fiscală emis în 29 mai 2015. doar cu privire la următoarele sume de bani instituite ca obligaţii fiscale suplimentare şi accesorii: 4.872.007 RON cu titlu de T.V.A. aferent livrărilor de lingouri de alamă realizate de B. SRL; 2.195.663 RON cu titlu de dobânzi/majorări de întârziere pentru T.V.A. aferent livrărilor de lingouri de alamă realizate de B. SRL; 723.186 RON cu titlu de penalităţi de întârziere pentru T.V.A. aferent livrărilor de lingouri de alamă realizate de B. SRL, motiv pentru care criticile recurentului nu pot fi primită de instanţa de control judiciar.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Reţinând, aşadar, faţă de cele mai sus expuse că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. cu referire la art. 14 şi 20 din Legea nr. 554/2004, republicată va respinge recursul de faţă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili împotriva Sentinţei nr. 150 din 1 octombrie 2015 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 februarie 2017.

Procesat de GGC - LM