Criminal fraud and influence peddling via false insurance claim: sufficiency of evidence for conspiracy and complicity

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 70 din 20 mai 2002, Tribunalul Militar Teritorial București a condamnat pe inculpații:

- C.F.C. la 3 ani închisoare, pentru complicitate la infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 26, raportat la art. 215 alin. (2) și (3) C. pen. și C. la

- 3 ani și 6 luni închisoare, pentru complicitate la infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 26, raportat la art. 215 alin. (2) și (3) C. pen. și

- 2 ani închisoare, pentru infracțiunea de trafic de influență, prevăzută de art. 257 C. pen.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul execută pedeapsa cea mai grea de 3 ani și 6 luni închisoare.

Potrivit dispozițiilor art. 257 alin. (2), cu referire la art. 256 alin. (2) C. pen., s-a confiscat de la inculpat suma de 200 mărci germane sau echivalentul în lei la cursul B.N.R. din momentul confiscării.

Pentru pronunțarea hotărârii, prima instanță a reținut următoarea stare de fapt:

În ziua de 15 ianuarie 1997, minorul P.F.A., conducând autoturismul Dacia 1300, în apropierea Casei Științei pentru Tineret din Oradea, s-a tamponat cu autoturismul B.M.W., înmatriculat în Austria (neînmatriculat în România și neasigurat), condus de C.F.C., subofițer la poliția de frontieră.

După producerea accidentului, P.F.A. a convenit cu C.F.C. să-l despăgubească cu contravaloarea autoturismului, dându-i 200 mărci germane, ca avans la suma datorată.

La scurt timp, la fața locului, a venit C.G., care s-a oferit să-i ajute, însoțindu-l pe minor la Spitalul de Copii din Oradea, locul de muncă al tatălui său, P.G.

În discuțiile purtate C.G. a lăsat să se înțeleagă că ar cunoaște persoane importante din Poliție și A. și că ar putea rezolva „situația” minorului.

Cu toții s-au înțeles ca P.G. să declare la poliție, că el s-a aflat la volanul mașinii proprietate, în momentul tamponării și nu fiul său minor, pentru a obține despăgubiri de la A. și a nu i se întâmpla ceva acestuia.

Apoi, C.G., împreună cu P.G. s-au deplasat la P.C.T.F. Borș pentru a lua legătura cu C.F.C. și a-i comunica hotărârea luată, după care, cu toții, s-au deplasat la poliție. Aici inculpatul C.F.C. și P.G. au dat declarații în care au consemnat, așa cum s-au înțeles, vinovăția asumându-și-o acesta din urmă, pentru că numai el putea obține despăgubiri de la A.

La poliție, subofițerul M.F.N. a întocmit procesul-verbal în conformitate cu cele declarate de inculpați, fără a cunoaște adevărata realitate.

Cu procesul-verbal, astfel întocmit, inculpații P.G. și C.G. s-au prezentat la A., iar inspectorul B.V., după ce a constatat avariile mașinilor, pe baza documentelor depuse de sus-numiții, a întocmit dosarul de daune, stabilindu-se despăgubiri în sumă de 10.050.000 lei, bani care au fost încasați de inculpatul C.F.C. Din suma de bani încasată acesta i-a dat inculpatului P.G. 1.000.000 lei pentru a-și repara și el mașina.

Inculpatul C.G. a luat autoturismul B.M.W., cu acordul proprietarului său C.F.C., fără a se plăti acestuia vreo sumă de bani, considerându-se o recompensă pentru „ajutorul” dat.

Acest autoturism a fost vândut, de inculpatul C.G., unei alte persoane, cu suma de 2.000.000 lei, pe care și-a însușit-o.

Din declarația inculpatului P.G. rezultă că la solicitarea inculpatului C.G., a cumpărat o sticlă de wisky și un cartuș de țigări Marlboro, care i-au fost date, odată cu 200 mărci germane, pentru a le înmâna polițistului, cu care urma să rezolve „problema”.

Din probele administrate nu rezultă, însă, că acestea au fost înmânate vreunui polițist.

Împotriva sentinței, au declarat apel inculpații C.F.C. și C.G., care, în principal, au solicitat achitarea, invocând inexistența faptelor reținute în sarcina lor, sau lipsa unor elemente constitutive, iar în subsidiar au cerut reindividualizarea pedepselor și aplicarea prevederilor art. 81 sau art. 861 C. pen.

Prin decizia nr. 5 din 28 ianuarie 2003, Curtea Militară de Apel a respins apelurile declarate, din analiza materialului probator, administrat în cauză, putându-se concluziona că sunt nefondate.

Această decizie a fost atacată cu recurs de către inculpații C.F.C. și C.G., apărătorii solicitând, pentru primul, acordarea de circumstanțe atenuante și aplicarea art. 81 C. pen., iar pentru secundul, rejudecarea cauzei pentru completarea probatoriului sau achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a), combinat cu art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. (fapta nu există), iar în subsidiar reducerea pedepsei și suspendarea condiționată a executării ei, în condițiile art. 81 C. pen.

Recursurile sunt nefondate.

Analizând actele și lucrările de la dosar se constată că prima instanță și cea de control judiciar au reținut o corectă situație de fapt, confirmată de probele administrate în cauză, din care rezultă că inculpații se fac vinovați de săvârșirea faptelor pentru care au fost trimiși în judecată.

Ca atare, rejudecarea cauzei, așa cum pretinde inculpatul C.G., nu își găsește justificare neexistând alte probe esențiale, necesar a fi administrate.

Susținerea inculpatului C.G., potrivit căreia faptele reținute în sarcina sa nu există, este nefondată.

În cauză au fost administrate probe care dovedesc contrariu.

Astfel, din declarațiile celorlalți inculpați, confirmate parțial și de inculpatul C.G., rezultă indubitabil, că acesta s-a implicat în rezolvarea problemelor, fără nici un rost, decât acela de a profita și a obține avantaje materiale, din rezolvarea situației, potrivit inițiativei propuse de el, ca inculpatul P.G. să preia răspunderea faptelor săvârșite de fiul său, minorul P.F.A., urmărindu-se ca acesta să scape de răspunderea penală, iar inculpatul C.F.C. să fie despăgubit prin A.

Mai mult, materializarea acestor sugestii a fost realizată de inculpatul C.G., care a însoțit pe P.G. la poliție, unde s-au întocmit actele, conform propunerilor sale, precum și la A., unde el a organizat și fotografierea mașinii, întocmindu-se apoi și dosarul de daune.

Faptul că C.G. a beneficiat de „cadourile” și suma de 200 mărci germane date de P.G. pentru pretinsa rezolvare a „situației”, la poliție, așa cum declară constant inculpatul P.G., se confirmă și prin declarația recurentului, în care acesta arată că „după producerea accidentului, în aceeași zi seara, l-am împrumutat pe P.G. cu suma de 200 mărci germane.”

Pentru ce avea nevoie de aceste 200 mărci și „restituirea” echivalentului acestora, în sumă de 800.000 lei, lui C.G., este arătat în declarația inculpatului P.G. la prima instanță unde acesta declară:

„acesta (n.n. C.G.) mi-a cerut suma de 200 mărci germane banii respectivi erau pentru subofițerul M., așa cum mi-a zis C. Deplasarea respectivă am făcut-o la domiciliul lui C. pentru ca acesta să ia cei 200 mărci germane pentru a-i da ofițerului M. în numele meu. Deci banii reprezentau un împrumut pentru mine. A doua zi după ce C. m-a împrumutat cu cei 200 mărci germane i-am restituit acestuia. Suma restituită a fost de 800.000 lei”.

Nu numai aceasta a fost „răsplata” inculpatului C.G. pentru „rezolvarea” situației, fiind cert stabilit că acesta a primit gratuit și autoturismul, proprietatea inculpatului C.F.C., pe care l-a și vândut, afirmativ, cu suma de 2.000.000 lei, de care a beneficiat personal.

Toate aceste împrejurări și declarații, confirmă integral susținerile inculpatului P.G. și ale fiului acestuia P.F.A., care nu au nici un interes să denatureze adevărul.

Dimpotrivă, declarațiile recurentului inculpat în mare parte sunt nesincere și interesate.

Prin urmare, existând dovezi suficiente de vinovăție a recurentului inculpat C.G. pentru faptele puse în sarcină, motivul de casare invocat de acesta, prin care solicită a se dispune achitarea, nu poate fi primit.

De asemenea, sunt nefondate și criticile formulate de recurenții inculpați C.F.C. și C.G., referitoare la pedepsele aplicate și modalitatea lor de executare.

Atât prima instanță, cât și cea de control judiciar, au făcut o corectă apreciere a criteriilor de individualizare a pedepselor aplicate recurenților inculpați, acordând deopotrivă, semnificația cuvenită atât pericolului social al faptelor reținute în sarcina acestora, cât și datele ce caracterizează persoana fiecăruia, inculpatul C.F.C. săvârșind faptele în calitate de subofițer, care trebuia să apere respectarea legii, iar inculpatul C.G., cu un moral dubios, căutând să profite de o situație nefericită, atrăgând și pe ceilalți inculpați la săvârșirea faptelor, având și o atitudine nesinceră, pe parcursul procesului penal.

Pentru considerentele ce preced, având în vedere că verificând decizia atacată, în raport și cu prevederile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., nu se identifică existența și a altor motive, care analizate din oficiu, să ducă la casare, urmează a se constata că recursurile declarate în cauză sunt nefondate, urmând a fi respinse ca atare, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. și a se dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații C.F.C. și C.G. împotriva deciziei nr. 5 din 28 ianuarie 2003 a Curții Militare de Apel.

Obligă recurenții inculpați să plătească statului suma de câte 1.100.000 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 6 februarie 2004.