Taxpayer's appeal against refusal to suspend tax execution rejected as final for lack of well-justified case

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 30.03.2016, reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală a Finanţelor Publice Ploieşti şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Ialomiţa, suspendarea executării Deciziei nr. 1144 din 14 decembrie 2015 de soluţionare a contestaţiei, a Deciziei de impunere nr. F-IL 182/30 aprilie 2015, a Raportului de Inspecţie Fiscală nr. x/30 aprilie 2015 şi a Dispoziţiei nr. 400604/30 aprilie 2015, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004.

1.2. Soluţia primei instanţe

Pentru soluţionarea cererii de suspendare, reclamanta a făcut dovada achitării unei cauţiuni în cuantum de 18.303 RON, conform dispoziţiilor instanţei.

Prin Sentinţa nr. 2321 din 1 iulie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, a respins cererea reclamantei, dispunând restituirea cauţiunii în cuantum de 18.303 RON achitată conform Recipisei de consemnare a cauţiunii nr. 55047/1 din 27.06.2016, emisă de B. - Unitatea Matei Basarab, la data rămânerii definitive a hotărârii.

2. Cererea de recurs

Împotriva acestei hotărâri, în condiţiile art. 483 C. proc. civ., reclamanta SC A. SRL a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei recurate şi, rejudecând litigiul în fond, admiterea cererii de suspendare, astfel cum a fost formulată.

A susţinut recurenta că hotărârea este dată cu încălcarea art. 2 lit. t) şi ş) din Legea nr. 554/2004, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, referitoare la cazul bine justificat şi la prevenirea unei pagube iminente.

A apreciat că instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a art. 2 lit. t) din lege, fără a ţine cont de susţinerile sale care se circumscriu noţiunii de caz bine justificat, referitoare la nerespectarea termenului de 15 zile de la data comunicării avizului de inspecţie fiscală pentru începerea inspecţiei, la depăşirea duratei inspecţiei fiscale şi la nemotivarea constatărilor organelor fiscale, care au condus la stabilirea obligaţiilor fiscale suplimentare.

A mai arătat că sentinţa atacată restrânge în mod nepermis sfera cazului bine justificat pentru actele administrativ-fiscale, până la punctul în care se naşte întrebarea legitimă care mai sunt elementele care se pot circumscrie noţiunii de caz bine justificat.

În ceea ce priveşte condiţia pagubei iminente, recurenta-reclamantă a apreciat că, deşi a invocat mai multe împrejurări drept consecinţe grave ale punerii în executare a actelor administrativ-fiscale, instanţa de fond a analizat sumar consecinţele explicitate şi nici nu a luat în considerare actele financiar-contabile depuse. Astfel, plata întregii sume de 4.803.851 RON ar provoca efecte deosebit de grave în ceea ce priveşte existenţa viitoare a societăţii, pentru că, după cum reiese din balanţa lunii martie 2016, disponibilităţile sale băneşti sunt insuficiente pentru achitarea sumei impuse de organele fiscale.

3. Apărările intimatelor-pârâte

Intimata-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Ialomiţa a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, apreciind că soluţia instanţei de fond este dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale.

4. Procedura de soluţionare a recursului

4.1. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 27 septembrie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 23 noiembrie 2017, Completul de filtru, constatând că recursul îndeplineşte cerinţele de admisibilitate, a declarat recursul ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., şi a fixat termen de judecată.

4.2. Cu privire la fondul recursului

Înalta Curte constată că nu se impune casarea hotărârii recurate prin prisma motivul de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., reţinând în acest sens, în acord cu instanţa de fond, că analiza sumară a motivelor de nelegalitate invocate cu privire la actul a cărui suspendare s-a solicitat în cauză nu oferă indicii suficiente de răsturnare a prezumţiei de legalitate de care se bucură respectivul act, în cazul particular supus evaluării.

Verificând considerentele sentinţei recurate, Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigenţele dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. şi explică în mod convingător soluţia pronunţată în dispozitiv, prin argumente de fapt şi de drept care demonstrează că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul pe baza căruia a reţinut, în final, că cererea de suspendare nu îndeplineşte condiţiile impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

În acest sens, Înalta Curte constată că în mod justificat instanţa de fond a reţinut ca nefiind îndeplinită condiţia existenţei cazului bine justificat, în sensul art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, în condiţiile în care, din analiza sumară a deciziei contestate, nu s-a conturat o situaţie de fapt de natură a genera suspiciuni rezonabile cu privire la emiterea respectivului act.

Cum recurenta, atât prin cererea de suspendare, cât şi prin cererea de recurs, a argumentat existenţa cazului bine justificat prin prisma unor aspecte ce ţin de fondul actului contestat (nerespectarea unor termene procedurale pentru efectuarea inspecţiei, durata inspecţiei fiscale, nemotivarea constatărilor organelor fiscale) şi ale căror consecinţe în privinţa legalităţii deciziei de impunere pot fi clarificate doar cu ocazia cercetării fondului respectivului act, în mod corect a apreciat instanţa de fond că nu poate reţine îndeplinirea, în cauză, a condiţiei cazului bine justificat.

În cadrul unei cereri de suspendare instanţa nu poate antama fondul dreptului dedus judecăţii.

Astfel, motivele de nelegalitate invocate de recurentă vizează fondul cauzei şi nu creează pentru actul administrativ-fiscal a cărui executare se cere a fi suspendată o îndoială serioasă în privinţa legalităţii. Recurenta-reclamantă nu a prezentat alte indicii aparente, care să răstoarne prezumţia de legalitate a deciziei de impunere, fără ca prin aceasta să antameze sau anticipeze analiza pe fond a conţinutului şi legalităţii acesteia.

De asemenea, Înalta Curte constată, după cum s-a reţinut şi prin raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, că, prin Sentinţa nr. 1275 din 7 aprilie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2016 - având ca obiect acţiunea reclamantei SC A. SRL de anulare a anulare a Deciziei nr. 1144 din 14 decembrie 2015 privind soluţionarea contestaţiei fiscale, a Raportului de Inspecţie Fiscală nr. x din 30 aprilie 2015 emis de AJFP Ialomiţa, a Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală pentru persoane juridice nr. F-IL 182 din 30 aprilie 2015 emise de AJFP Ialomiţa şi a Dispoziţiei privind măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscală nr. 400604 din 30 aprilie 2015 emise de AJFP Ialomiţa -, a fost respinsă acţiunea reclamantei, ca nefondată.

Contrar susţinerilor recurentei-reclamante, această sentinţă constituie un reper în verificarea aparenţei de nelegalitate, pentru că judecătorul fondului a avut posibilitatea administrării şi interpretării unor probe şi a efectuării unei evaluări aprofundate, posibilitate pe care mecanismul procesual al suspendării de executare nu o îngăduie.

De asemenea, în jurisprudenţa sa constată, secţia contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a statuat că o soluţie de respingere a cererii de anulare a actului administrativ atacat reprezintă şi o confirmare a prezumţiei de legalitate a actului administrativ a cărui suspendare se cere şi conferă consistenţă concluziei că, în cauză, nu este îndeplinită condiţia cazului bine justificat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, pentru a fundamenta dispunerea măsurii provizorii a suspendării executării, în cadrul procedurii sumare reglementate de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce priveşte cea de-a doua condiţie, a prevenirii unei pagubei iminente, nu se mai impune a fi analizată, ambele condiţii trebuind să fie îndeplinite cumulativ.

4.3. Soluţia instanţei de recurs

Toate considerentele expuse, converg către concluzia că soluţia pronunţată de instanţa de fond este legală, motiv pentru care recursul declarat în cauză va fi respins ca nefondat, potrivit art. 496 alin. (1) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de SC A. SRL împotriva Sentinţei nr. 2321 din 1 iulie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 februarie 2018.

Procesat de GGC - CL