Validity of resignation in military service: whether concurrent criminal investigation of a relative constitutes moral duress to vitiate consent

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Hotărârea Curţii de apel

Prin acţiunea înregistrată la data de 02.04.2014, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Judeţeană de Informaţii Cluj - B. Cluj Cluj-Napoca, a solicitat instanţei anularea Ordinului de trecere în rezervă nr. A.P.I308/27 noiembrie 2013 (necomunicat), în temeiul art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, având în vedere vicierea consimţământului prin violenţă morală în baza art. 1216 N. C. civ., nerespectarea dreptului la apărare în lumina prevederilor art. 6 pct. 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, art. 72 din N. C. civ., art. 41 alin. (1) din Constituţia România şi reintegrarea reclamantului în cadrul Serviciului Român de Informaţii - B. Cluj pe funcţia şi gradul corespunzătoare pregătirii şi vechimii avute la momentul trecerii în rezervă, cu repararea prejudiciului suferit de reclamant ca urmare a măsurii trecerii abuzive în rezervă, reprezentând:

a) - despăgubiri materiale în sumă de 32.400 RON, reprezentând soldele lunare (solda de grad, solda de hrană, gradaţii şi indemnizaţi) din cauza actului administrativ ilegal (trecerea ilegală în rezervă), precum şi de alte drepturi băneşti legale, astfel cum sunt enumerate şi explicate în cuprinsul acţiunii;

b) - despăgubiri morale în sumă de 100.000 RON, reprezentând prejudiciul pentru stresul psihic la care subsemnatul şi familia am fost supus după trecerea în rezervă, agravarea stării de sănătate şi afectarea demnităţii umane. Cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Sentinţa nr. 487 din 22 octombrie 2014 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Serviciul Român de Informaţii, reprezentat de Oficiul Juridic - C. Bucureşti, pentru Direcţia Judeţeană de Informaţii Cluj - B. Cluj.

2. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei pronunţate de curtea de apel a declarat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând în esenţă, admiterea recursului şi trimiterea cauzei spre rejudecare în faţa primei instanţe de judecată, în condiţiile în care instanţa a pronunţat hotărârea cu nerespectarea principiul rolului activ al judecătorului, principiul dreptului la apărare, principiul egalităţii armelor în proces, dreptului la un proces echitabil raportat la prevederile art. 6 Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, precum şi fără a administra toate probele solicitate în cauză pentru aflarea adevărului. În subsidiar, recurentul a solicitat admiterea recursului, raportat la prevederile art. 493 şi art. 496 alin. (1) Noul C. proc. civ. declararea acestuia ca admisibil şi soluţionarea acestuia pe fond, cu consecinţa modificării Hotărârii nr. 487 din 22 octombrie 2014, în sensul admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată.

În esenţă, recurentul, a arătat că instanţa, prin respingerea probei testimoniale şi depunerea dosarului personal de către pârâta "a blocat" practic această sarcina probei care revenea subsemnatului (dovedirea motivelor de nulitate), încălcând principiul rolului activ al instanţei, principiul dreptului la apărare şi principiul egalităţii armelor în proces, care guvernează procesul civil.

În acest context, atât art. 22 N. C. proc. civ. cât şi jurisprudenţa în materie, statuează în sensul că rolul activ al judecătorului trebuie înţeles ca un principiu care conduce la aflarea adevărului şi în consecinţă la pronunţarea unor hotărâri temeinice şi legale, ceea ce presupune că judecătorul este în drept să stăruie prin toate mijloacele legale în vederea lămuririi împrejurărilor de fapt şi de drept, implicit prin administrarea tuturor probelor utile, pertinente şi concludente soluţionării cauzei.

În opinia recurentului, instanţa nu putea fi considerată lămurită, câtă vreme au existat mai multe susţineri care nu au fost verificate, pronunţându-se soluţia pe baza unor simple prezumţii ale instanţei.

Or, consideră recurentul, prin respingerea acestor probe instanţa NU a dat eficienţă principiului rolului activ al judecătorului, fiind încălcat totodată principiul egalităţii armelor în proces, cum este definit de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, constând în tratarea egală a părţilor pe toată durata desfăşurării procedurilor în faţa instanţelor de judecată, fără ca vreuna dintre ele să fie avantajată în raport cu cealaltă sau celelalte părţi din proces (care constituie de asemenea şi un element component al noţiunii de "proces echitabil - garantat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului), impunându-se admiterea recursului, casarea hotărârii de fond şi trimiterea cauzei spre rejudecare Curţii de Apei Cluj pentru administrarea tuturor probelor solicitate, respectiv proba testimonială şi depunerea în cauză a dosarului personal cu toate evaluării profesionale.

În subsidiar, recurentul a solicitat modificarea hotărârii de fond şi admiterea cererii de chemare în judecată, precizând că a fost constrâns moral să îşi scrie demisia în data de 26 noiembrie 2013, ca urmare a presiunii psihice la care a fost supus cu ocazia audierii de către superiori în legătura cu împrejurarea ca fratele său este parte într-un dosar penal, motiv pentru care apreciază că în speţă, consimţământul i-a fost viciat prin violenţă morală.

Consideră că motivarea instanţei este contradictorie şi nelegală pentru următoarele considerente:

Instanţa s-a limitat a pronunţa soluţia pe baza propriilor prezumţii, fără a analiza punctual toate probele administrate în cauză. Astfel, cu toate că intimata a încercat să creeze o falsă realitate, este foarte evident că audierea sa din 26 noiembrie 2013 şi determinarea de a-şi scrie demisia, sub presiune psihică, a fost concomitentă cu percheziţia domiciliară efectuată fratelui sau, D., care a avut loc exact în aceeaşi dată şi între aceleaşi ore (26 noiembrie 2013 doar pentru că acesta era urmărit penal într-un dosar, astfel cum rezultă de pe procesul-verbal încheiat cu această ocazie şi depus în probaţiune la dosarul cauzei, fiind singura justificare comunicată de altfel cu ocazia anchetării.

În opinia recurentului, consimţământul sau a fost viciat prin violenţă morală în momentul scrierii cererii de demisie, ca urmare a stresului psihic şi tensiunii la care a fost supus, pornind de la starea de fapt expusă, coroborat cu art. 1216 N. C. civ. Cu alte cuvinte, ameninţarea de către cei doi ofiţeri fără nici un fundament juridic, chiar dacă legea penală prevede arestarea, percheziţia domiciliară etc., pierderea dreptului de muncă în sistemul militar, punându-i în pericol starea de sănătate fizică şi psihică a constituit o violenţă de natură să nască în suflet o temere actuală.

În fine, în ceea ce priveşte prejudiciul material, recurentul a înţeles să solicit despăgubiri materiale în sumă de 32.400 RON, reprezentând soldele lunare din cauza actului administrativ ilegal pe un an, respectiv din luna decembrie 2013 şi până la reîncadrarea efectivă, calculată la suma de 2.700 RON/lunar.

Pe lângă drepturile salariale, recurentul se consideră a fi fost privat de dreptul la asistenţă medicală şi medicamente gratuite, precum şi concedii şi scutiri medicale plătite (potrivit art. 9 lit. b) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare) şi dreptul la asistenţă medicală şi medicamente gratuite pentru membrii familiei reclamantului (potrivit art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare) şi acestea fiind ignorate de către instanţă.

Prin această măsură şi prin modul în care a fost tratat, considera că i-a fost afectat dreptul la demnitate fiindu-i afectată onoarea şi reputaţia ca om în primul rând, dar şi ca un cadru militar, care s-a bucurat numai de calificative deosebite pe parcursul întregii activităţi, având rezultate foarte bune la toate cursurile urmate în cadrul exercitării acestei profesii.

3. Cu privire la examinarea recursului în completul filtru, în condiţiile art. 493 din C. proc. civ.

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 22 februarie 2016, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea de şedinţă din data de 22 iunie 2016 completul filtru a constatat, în raport de conţinutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi pe cale de consecinţă a admis în principiu recursul şi a fixat termen de judecată a fondului recursului, în şedinţă publică, pentru data de 14 februarie 2017, cu citarea părţilor.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând sentinţa recurată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, faţă de prevederile legale aplicabile dar şi de apărările intimatului, Înalta Curte constată că nu subzistă motive de casare a hotărârii primei instanţe, în considerarea celor în continuare arătate.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Judeţeană de Informaţii Cluj - B. Cluj Cluj-Napoca, a solicitat instanţei anularea Ordinului de trecere în rezervă nr. A.P.I. 308/27 noiembrie 2013 (necomunicat), în temeiul art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, având în vedere vicierea consimţământului prin violenţă morală.

Instanţa de fond a respins acţiunea, opinie împărtăşită şi de Înalta Curte, în considerarea următoarelor aspecte.

Reclamantul a fost angajat în calitate de subofiţer operativ începând din martie 2001 şi până în 26 noiembrie 2013 în cadrul S.R.I. - Direcţia Judeţeană de Informaţii Cluj, desfăşurând activitate în cadrul Sectorului antiterorism - Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca, iar prin Ordinul de trecere în rezervă nr. A.P.I. 308 din 27 noiembrie 2013, raportul de serviciu al reclamantului a încetat prin demisie, în baza art. 85 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 80/1995.

Examinând considerentele sentinţei recurate, instanţa constată, contrar susţinerilor recurentului, că judecătorul fondului a procedat la o analiză efectivă a susţinerilor părţilor, exprimând pe larg motivele pentru care a admis, respectiv cele pentru care a înlăturat cererile părţilor.

Aşadar, dezlegarea dată fondului cauzei reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente, fără încălcarea principiilor rolului activ al instanţei, al dreptului la apărare şi al egalităţii armelor în proces, care guvernează procesul civil.

Astfel, contrar susţinerilor recurentului şi fata de realitatea juridica ce trebuie probata şi, raportat la orânduirea Legii nr. 554/2004, Înalta Curte constată în acord cu judecătorul fondului, că administrarea probei cu martori şi depunerii dosarului personal al reclamantului este lipsita de obiect, neîntrunind nici caracterul de utilitate, dar nici pe acela de pertinenţă. În cauză, au fost administrate probele considerate a fi necesare şi utile de către instanţă, nedovedindu-se susţinerile reclamantului cu privire la existenţa unui viciu de consimţământ cu ocazia întocmirii cererii de demisie, atât prin raportare la circumstanţele invocate de către acesta, ţinând cont de statutul şi calificarea profesională a celui în cauză, cât şi de lipsa argumentelor aduse în probaţiune.

În acest context, Înalta Curte observă că prin încheierea de şedinţă din 18 iunie 2014, Curtea de Apel Cluj a încuviinţat proba cu interogatoriu solicitată de reclamant, precum şi proba cu înscrisuri, sens în care s-a emis adresă către Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Satu Mare pentru a comunica instanţei în ce calitate a fost audiat reclamantul A. în dosarul penal nr. x/2013 în care a fost suspect fratele acestuia.

De asemenea, prin încheierea de şedinţă din 1 octombrie 2014, Curtea de Apel Cluj a respins încuviinţarea probei cu martori, reţinând că nu este necesară şi utilă cauzei, raportat la înscrisuri şi la ce se susţine prin cererea de chenare în judecată.

Prin urmare, în mod corect, instanţa de fond a apreciat asupra utilităţii administrării acestor probe, dispunând respingerea lor.

În ce priveşte al doilea motiv de recurs susţinut de reclamant, Înalta Curte constată că şi acesta este nefondat.

Potrivit doctrinei şi jurisprudenţei, demisia reprezintă un act juridic unilateral ce îşi produce efectele de la data în care cealaltă parte ia act de manifestarea de voinţă. În speţă, sub acest aspect, demisia şi-a produs efectele, pârâtul luând act de demisia reclamantului prin intermediul Ordinului de trecere în rezervă nr. API 308 din 27 noiembrie 2013.

Înalta Curte constată în acord cu judecătorul fondului, că ameninţarea invocată de recurent nu constituie o ameninţare nelegitima, de natura a vicia consimţământul acestuia la semnarea demisiei prin violenţă psihică, nefăcându-se altceva decât să se descrie consecinţele disciplinare sau penale pe care le-ar fi putut produce faptele menţionate, în condiţiile existenţei unor bănuieli în privinţa unui comportament, cu caracter penal, al reclamantului.

Contrar argumentelor recurentului, instanţa de recurs constată că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 1216 alin. (1) şi (2) din C. civ., recurentul nefiind în situaţia în care să creadă, că, în lipsa consimţământului său, viaţa, persoana, onoarea sau bunurile sale ar fi expuse unui pericol grav şi iminent.

Susţinerile recurentului referitoare la emoţia produsă de luarea unor măsuri procedurale, specifice dreptului procesual penal, nu sunt fondate, întrucât această emoţie nu poate fi apreciată ca fiind produsă de o acţiune nelegitimă, atâta vreme cât toate acţiunile menţionate (percheziţia, arestarea etc) sunt reglementate de anumite dispoziţii legale.

În acest context, Înalta Curte constată că nu se poate aprecia că ar fi existat o ameninţare nelegitimă, de natură a vicia consimţământul reclamantului la semnarea actului demisiei, prin violenţă psihică.

În ceea ce priveşte cererea de acordare a despăgubirilor, Înalta Curte constată că nu se justifică acordarea acestora câtă vreme în cauză s-a dispus anularea vreunui act administrativ.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

În consecinţă, recursul formulat potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 va fi respins, ca nefondat, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva Sentinţei nr. 487 din 22 octombrie 2014 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 februarie 2017.

Procesat de GGC - CL