Suspension of tax assessment denied where merit-based disputes over gambling tax base calculation fail to establish well-justified case

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, la data de 21 iulie 2015, reclamanta A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta ANAF - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, suspendarea executării Deciziei de impunere nr. F-MC 1982 din 25 iunie 2015 emise în baza Raportului de inspecţie fiscală nr. x/25.06.2015, prin care au fost stabilite în sarcina sa obligaţii suplimentare de plată în sumă de 8.698.195 RON, până la pronunţarea instanţei de fond care urmează a fi învestită cu soluţionarea fondului.

1.2. Soluţia primei instanţe

Pentru soluţionarea cererii de suspendare, reclamanta a făcut dovada achitării unei cauţiuni în cuantum de 0,5% din cuantumul sumei contestate, de 403.528 RON, conform dispoziţiilor instanţei.

Prin Sentinţa nr. 2125 din 3 septembrie 2015, Curtea de Apel Bucureşti a respins cererea de suspendare formulată de reclamantă, ca neîntemeiată, apreciind, în esenţă, că nu sunt îndeplinite condiţiile impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

2. Cererea de recurs

Împotriva acestei hotărâri, reclamata A. SRL a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei recurate şi, rejudecându-se cauza, admiterea cererii de suspendare a Deciziei de impunere nr. F-MC 1982 din 25 iunie 2015 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. x/25.06.2015.

A arătat recurenta, în esenţă, că instanţa de fond a apreciat în mod greşit că nu ar fi îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004.

Astfel, în ceea ce priveşte cazul bine justificat, impozitul pe profit a fost stabilit greşit, pentru că, potrivit art. 18 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, societăţile care desfăşoară activităţi de natura pariurilor sportive şi în cazul cărora impozitul pe profit datorat pentru activităţile prevăzute la acest articol este mai mic de 5% din veniturile respective sunt obligate la plata unui impozit de 5% asupra acestor venituri înregistrate.

Pe de o parte, organele fiscale au aplicat 5% strict asupra sumelor reprezentând contravaloarea biletelor de participare vândute fără a diminua aceste sume cu premiile plătite jucătorilor, apreciind că veniturile înregistrate prevăzute de art. 18 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 sunt complet diferite de veniturile înregistrate prevăzute de pct. 21 din Anexa nr. 12 la H.G. nr. 870/2009. Pe de altă parte, societatea a aplicat procentul de 5 prevăzut de C. fisc. asupra veniturilor înregistrate, conform pct. 21 din Anexa nr. 12 la H.G. nr. 870/2009 ca diferenţă dintre valoarea biletelor de participare vândute şi valoarea premiilor plătite jucătorilor.

A mai arătat recurenta că taxa anuală aferentă autorizaţiilor de exploatare a jocurilor de noroc a fost stabilită eronat. Sumele care rezultă din aplicarea procentului de 5 la veniturile estimate de operatorul economic, dar nu mai puţin de taxa anuală minimală de 250.000 RON, iar veniturile se calculează ca diferenţă dintre valoarea biletelor de participare vândute pentru jocurile organizate în luna respectivă şi valoarea premiilor plătite ce sunt aferente biletelor de participare vândute în luna respectivă. Dacă în cursul anului de autorizare, încasările efective depăşesc încasările estimate prin documentaţia prezentată la data autorizării, taxa anuală de autorizare datorată se va recalcula prin aplicarea procentului de 5 asupra încasărilor efectiv realizate de la începutul perioadei de autorizare.

Societatea, la regularizare, a aplicat procentul la încasările efectiv realizate, calculate ca diferenţă între valoarea biletelor de participare vândute şi valoarea premiilor plătite jucătorilor.

Organele fiscale au apreciat că baza de calcul a acestei taxe o constituie încasările brute, conform art. 68 alin. (4) din H.G. nr. 870/2009, ca fiind suma totală încasată înainte de deducerea premiilor şi a altor cheltuieli, însă textele de lege care fac referire la taxa de autorizare nu utilizează noţiunea de încasări totale, aceasta reprezentând exclusiv proiecţia organelor fiscale.

Prevederile O.U.G. nr. 92/2014 au stabilit că pentru calculul taxei aferente autorizaţiei de exploatare a jocurilor de noroc, venitul din jocurile de noroc al unui operator licenţiat se calculează ca diferenţă dintre sumele încasate de la jucători cu titlu de taxă de participare la joc şi premiile acordate pentru fiecare tip de joc pe o zi/lună calendaristică.

Astfel, toate obligaţiile suplimentare de plată stabilite în sarcina sa sunt fictive iar actele fiscale sunt indubitabil nelegale.

A mai arătat recurenta că instanţa de fond a reţinut în mod greşit că prevederile art. 18 din C. fisc. ar fi aplicabile activităţii de slot-machine şi că societatea ar fi susţinut doar o insuficientă motivare a organelor fiscale, pentru că, prin acţiune, a susţinut contrariul, respectiv că activităţii de slot-machine nu îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 18 din C. fisc. , aceasta fiind o chestiune care afectează legalitatea raportului de inspecţie fiscală şi a deciziei de impunere.

În ceea ce priveşte paguba iminentă, a susţinut recurenta-reclamantă că revocarea licenţei şi autorizaţiilor este iminentă, pentru că art. 17 din O.U.G. nr. 77/2009 prevede că se poate dispune măsura revocării licenţei de organizare a jocurilor de noroc în cazul neîndeplinirii obligaţiilor de plată faţă de bugetul general consolidat sau plata acestora cu o întârziere mai mare de 30 de zile.

3. Apărările intimatei-pârâte

Intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Ulterior, Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a depus cerere precizatoare în sensul că, potrivit art. 131 alin. (1) din H.G. nr. 816/2015, în subordinea ANAF se organizează şi funcţionează Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, instituţie cu personalitate juridică, cu buget propriu, prin preluarea atribuţiilor şi a activităţii corespunzătoare din cadrul aparatului propriu al ANAF.

4. Procedura de soluţionare a recursului

4.1. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 20 iunie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 12 octombrie 2017, Completul de filtru, constatând că recursul îndeplineşte cerinţele de admisibilitate, a declarat recursul ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., şi a fixat termen de judecată.

4.2. Cu privire la fondul recursului

Înalta Curte constată că nu se impune casarea hotărârii recurate prin prisma motivul de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., reţinând în acest sens, în acord cu instanţa de fond, că analiza sumară a motivelor de nelegalitate invocate cu privire la actul a cărui suspendare s-a solicitat în cauză nu oferă indicii suficiente de răsturnare a prezumţiei de legalitate de care se bucură respectivul act, în cazul particular supus evaluării.

Verificând considerentele sentinţei recurate, Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigenţele dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. şi explică în mod convingător soluţia pronunţată în dispozitiv, prin argumente de fapt şi de drept care demonstrează că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul pe baza căruia a reţinut, în final, că cererea de suspendare nu îndeplineşte condiţiile impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

În acest sens, Înalta Curte constată că în mod justificat instanţa de fond a reţinut ca nefiind îndeplinită condiţia existenţei cazului bine justificat, în sensul art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, în condiţiile în care, din analiza sumară a deciziei contestate, nu s-a conturat o situaţie de fapt de natură a genera suspiciuni rezonabile cu privire la emiterea respectivului act.

Cum recurenta, atât prin cererea de suspendare, cât şi prin cererea de recurs, a argumentat existenţa cazului bine justificat prin prisma unor aspecte ce ţin de fondul actului contestat (stabilirea eronată a impozitului pe profit, calcularea eronată a taxei anuale aferente autorizaţiilor de exploatare a jocurilor de noroc, aplicarea eronată a unor dispoziţii din C. fisc. ), care pot fi clarificate doar cu ocazia cercetării fondului respectivului act, în mod corect a apreciat instanţa de fond că nu poate reţine îndeplinirea, în cauză, a condiţiei cazului bine justificat.

În cadrul unei cereri de suspendare instanţa nu poate antama fondul dreptului dedus judecăţii, iar aspectele invocate de recurenta-reclamantă nu sunt de natură să inducă o puternică îndoială cu privire la legalitatea actului administrativ contestat, o deplină clarificare şi evaluare a aspectelor învederate neputându-se realiza decât cu prilejul soluţionării acţiunii de fond, privind anularea actului administrativ atacat.

Astfel, motivele de nelegalitate a actului contestat, invocate în cererea de chemare în judecată şi reiterate în cererea de recurs, vizează fondul cauzei şi nu creează pentru actul administrativ-fiscal a cărui executare se cere a fi suspendată o îndoială serioasă în privinţa legalităţii, în sensul definiţiei date de legiuitor acestei noţiuni în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004. Recurenta-reclamantă nu a prezentat alte indicii aparente, care să răstoarne prezumţia de legalitate a deciziei de impunere, fără ca prin aceasta să antameze sau anticipeze analiza pe fond a conţinutului şi legalităţii acesteia.

În ceea ce priveşte cea de-a doua condiţie, a prevenirii unei pagubei iminente, deşi nu se mai impune a fi analizată, ambele condiţii trebuind să fie îndeplinite cumulativ, recurenta nu a făcut dovada pagubei iminente astfel cum aceasta este definită de dispoziţiile art. 2 lit. ş) din Legea nr. 554/2004, nedovedind că punerea în executare a notei de constatare creanţe bugetare contestate ar prejudicia-o iremediabil. Punerea în executare a actelor contestate nu conduce, implicit, la concluzia îndeplinirii cerinţei în discuţie.

4.3. Soluţia instanţei de recurs

Toate considerentele expuse, converg către concluzia că soluţia pronunţată de instanţa de fond este legală, motiv pentru care recursul declarat în cauză va fi respins ca nefondat, potrivit art. 496 alin. (1) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de SC A. SRL prin lichidator judiciar B. împotriva Sentinţei nr. 2125 din 3 septembrie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 februarie 2018.

Procesat de GGC - CL