Military disciplinary jurisdiction: Validity of reinstatement in time request to reinstate annulled liability decision and refusal to recognize unauthorized transfer to civilian institution.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2/2013, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Apărării Naţionale şi Academia Tehnică Militară, a solicitat anularea Deciziei nr. 105/CJ 600/2012 din 12.09.2012 emisă de Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, anularea Procesului-verbal de cercetare administrativă din 23 noiembrie 2013 şi a completării acestuia, înregistrat sub nr. x/11.12.2012, anularea Deciziei de imputare nr. A 9021 din 18.12.2012, precum şi a Deciziei administrativ-jurisdicţionale nr. 86/CJ 380/2013 din 05.06.2013 emisă de Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor.

Prin Sentinţa nr. 1542 din 16 mai 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins ca neîntemeiate atât excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Academia Tehnică Militară şi a pârâtului Ministerul Apărării Naţionale, cât şi acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Academia Tehnică Militară şi pârâtul Ministerul Apărării Naţionale.

2. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei pronunţate de curtea de apel a declarat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând în esenţă, admiterea recursului şi trimiterea cauzei spre rejudecare în faţa primei instanţe de judecata, invocând prevederile art. 488 pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

Astfel, recurentul-reclamant a susţinut că hotărârea instanţei de fond a fost pronunţată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, arătând că motivul principal pe care se întemeia cererea de chemare în judecată viza nelegalitatea Deciziei nr. 105/A din data de 12 septembrie 2012 emisă de pârâta MApN - Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor (în continuare "CJI"), care a admis o cerere de repunere în termen formulată de Academia Tehnică Militară, permiţându-i acesteia din urmă să emită o nouă decizie de imputare, la data de 18.12.2012, deşi decizia anterioară fusese anulată ca urmare a parcurgerii procedurii administrativ jurisdicţionale şi a rămânerii definitive a hotărârii administrativ jurisdicţionale.

A mai arătat recurentul că deşi din apărările formulate în cauză de cele două pârâte a reieşit aceeaşi concluzie, în sensul că cererea de repunere în termen a fost admisă, deşi motivele invocate în cuprinsul ei nu se încadrau în cazurile expres şi limitativ prevăzute de lege, instanţa de fond apreciind greşit că Decizia nr. 105 este temeinică şi legală, întrucât pe calea unei cereri de repunere în termen nu se poate contesta o decizie anterioară a Comisiei de Jurisdicţie a Imputaţiilor rămasă definitivă.

S-a susţinut că singurul motiv invocat a fost nemulţumirea Academiei Tehnice Militare privind modul în care Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor a soluţionat plângerea cu care fusese învestită de subsemnatul împotriva primei decizii de imputare din data de 15 decembrie 2011.

De altfel, analizând şi circumstanţele particulare ale speţei apare ca evident că niciunul dintre motivele enumerate de art. 33 nu era incident întrucât se respectaseră termenele pentru efectuarea cercetării administrative şi emiterea deciziei de imputare, iar în ceea ce priveşte corecta identificare a persoanei vinovate şi a debitului nu exista nici un dubiu.

În opinia recurentului, confruntată cu o soluţie nefavorabilă pronunţată de Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor care anulase decizia iniţială de imputare, pârâta Academia Tehnică Militară avea la dispoziţie calea formulării unei acţiuni în justiţie în faţa Instanţei de contencios administrativ prin care să solicite anularea deciziei din data de 25.04.2012 şi menţinerea deciziei de imputare din data de 15.12.2011.

În loc să urmeze calea legală de atac, Academia Tehnică Militară a ales să utilizeze o altă instituţie juridică prin care putea să lipsească de efecte Decizia CJI din data de 25.04.2012, şi anume formularea unei cereri de repunere în termen pentru efectuarea cercetării administrative.

Fraudarea legii apare ca evidentă din împrejurarea că această cerere de repunere în termen formulată de Academia Tehnică Militară nu avea absolut nicio legătură sau întemeiere în fapt, pe motivele limitativ impuse de lege pentru repunerea în termen, fiind formulată exclusiv în scopul fraudării dispoziţiilor care impuneau calea de atac în faţa instanţei de contencios administrativ.

Recurentul a mai susţinut că deşi a invocat existenţa unui act de transfer emis de rectorul şi decanul Academiei Tehnice Militare, instanţa de fond a considerat că acest înscris nu este relevant, deoarece rectorul nu putea aproba un transfer, conform unei reglementări specifice aprobată prin ordin la nivelul MapN, motiv pentru care apreciază că instanţa a făcut o greşită aplicare a normelor legale care delimitează competenţele în cadrul instituţiei de învăţământ şi totodată, în lipsa unei hotărâri judecătoreşti sau de altă natură care să fi anulat Acordul de transfer în baza căruia raporturile sale cu Academia Tehnică Militară au încetat.

În susţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 din C. proc. civ., reclamantul a arătat că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, întrucât instanţa de fond nu motivează care au fost considerentele pentru care a înlăturat argumentele reclamantului şi a apreciat că cererea de repunere în termen formulată de Academia Tehnică Militară se încadra în dispoziţiile art. 33 din O.G. nr. 121/1998.

În fine, în opinia recurentului, instanţa de fond nu explică cum ar fi putut fi încadrate motivele invocate de Academia Tehnică Militară în vreuna din tezele reglementate de art. 33 din O.G. nr. 121/1998, singurul text legal avut în vedere la motivarea cererii de repunere în termen şi la admiterea acesteia.

3. Cu privire la examinarea recursului în completul filtru, în condiţiile art. 493 din C. proc. civ.

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 22 februarie 2016, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea de şedinţă din data de 22 iunie 2016 completul filtru a constatat, în raport de conţinutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi pe cale de consecinţă a admis în principiu recursul şi a fixat termen de judecată a fondului recursului, în şedinţă publică, pentru data de 14 februarie 2017, cu citarea părţilor.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând sentinţa recurată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, faţă de prevederile legale aplicabile dar şi de apărările intimatelor, Înalta Curte constată că nu subzistă motive de casare a hotărârii primei instanţe, în considerarea celor în continuare arătate.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Apărării Naţionale şi Academia Tehnică Militară, a solicitat anularea Deciziei nr. 105/CJ 600/2012 din 12 septembrie 2012 emisă de Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, anularea procesului-verbal de cercetare administrativă din 23 noiembrie 2013 şi a completării acestuia, înregistrat în 11 decembrie 2012, anularea Deciziei de imputare nr. A 9021 din 18.12.2012, precum şi a Deciziei administrativ-jurisdicţionale nr. 86/CJ 380/2013 din 05.06.2013 emisă de Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor.

Instanţa de fond a respins acţiunea, opinie împărtăşită şi de Înalta Curte, în considerarea următoarelor aspecte.

Se reţine că la data de 10.10.2011, în Consiliul Facultăţii de sisteme electronice şi informatice militare s-a propus exmatricularea reclamantului din anul I, şcolarizat la studii universitare de licenţă pe locurile de la buget, în temeiul prevederilor art. 22 alin. (1) lit. g) din Statutul studentului militar, respectiv pentru nepromovarea formelor de verificare aprobate în mod excepţional, după sesiunea de reexaminări a anului universitar, fiind emis Ordinul nr. EIU-8 din 18.10.2011 de către comandantul Academiei Tehnice Militare (U.M. 02648 Bucureşti), prin care s-a dispus exmatricularea reclamantului cu plata cheltuielilor de şcolarizare.

Reclamantul a formulat contestaţie împotriva Deciziei de imputare nr. A-10923 din 15.12.2011, prin care s-a stabilit răspunderea materială a reclamantului pentru suma de 15.912,1 RON, iar prin Hotărârea nr. A-918 din 03.02.2012 emisă de comandantul Academiei Tehnice Militare, contestaţia a fost admisă în parte, fiind menţinută răspunderea materială stabilită în sarcina reclamantului pentru suma de 15.912,1 RON.

De asemenea, împotriva hotărârii menţionate reclamantul a formulat plângere, admisă prin Decizia administrativ-jurisdicţională nr. 37/CJ 219/2012 din 25.04.20/2 a Comisiei de Jurisdicţie a Imputaţiilor, constatându-se că Academia Tehnică Militară nu avea calitate şi capacitate procesuală administrativ-jurisdicţională şi nu se putea dispune exmatricularea şi trecerea în rezervă a reclamantului la data de 18.10.2011, întrucât acesta nu mai făcea parte din studenţii acestei instituţii de la data transferului, respectiv 11.10.2011. De asemenea, s-a reţinut că nu a fost respectat dreptul la apărare al reclamantului.

În temeiul prevederilor O.G. nr. 121/1998, prin cererea din 4 iulie 2012, comandantul Academiei Tehnice Militare a solicitat repunerea în termenul de executare a cercetării administrative, iar prin Decizia nr. 105/CJ 600/2012 din 12.09.2012, în baza art. 39 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998, a pct. 115 lit. a) din Instrucţiunile privind răspunderea materială a militarilor şi salariaţilor civili din Ministerul Apărării Naţionale, aprobate prin Ordinul nr. M.5/1999, Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor a admis cererea de repunere în termen privind recuperarea cheltuielilor de şcolarizare efectuate cu reclamantul.

Reclamantul a formulat contestaţie împotriva Deciziei de imputare nr. A-9021 din 18.12.2012, prin care s-a stabilit răspunderea materială a reclamantului pentru suma de 16.011,77 RON, iar prin Hotărârea nr. A-1736 din 06.03.2013 emisă de comandantul Academiei Tehnice Militare, a fost respinsă contestaţia formulată de reclamant împotriva deciziei de imputare.

Prin Decizia administrativ-jurisdicţională nr. 86/CJ 380/2013 din data de 05.06.2013, Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor a respins plângerea împotriva Hotărârii nr. A-1736 din 06.03.2013 şi a menţinut răspunderea materială stabilită în sarcina reclamantului prin Hotărârea nr. A-1736 din 06.03.2013.

Înalta Curte reţine că potrivit dispoziţiilor O.G. nr. 121/1998 "Art. 31 - (1) Împotriva hotărârii pronunţate asupra contestaţiei cel nemulţumit poate face plângere în cel mult 15 zile de la data comunicării hotărârii.

(2) Plângerea se depune la unitatea care are în evidenţă debitul, iar aceasta este obligată să o înainteze comisiei de jurisdicţie a imputaţiilor în cel mult 5 zile de la înregistrare.

(3) Comisia de jurisdicţie a imputaţiilor soluţionează plângerea în cel mult 60 de zile de la data înregistrării acesteia la comisie.

(4) Hotărârea comisiei de jurisdicţie a imputaţiilor se consideră definitivă şi se comunică unităţii care are în evidenţă debitul, precum şi celor în cauză, în cel mult 15 zile de la pronunţare.

…………….

Art. 33 - (1) Atunci când, din motive temeinice, nu s-a efectuat cercetarea administrativă sau nu s-a emis decizia de imputare în termenele prevăzute la art. 23 alin. (1), (2) şi la art. 25 alin. (4), precum şi în cazul în care decizia de imputare s-a emis împotriva altei persoane decât cea care a produs paguba ori pentru o pagubă mai mică decât cea reală, comandantul sau şeful unităţii competent poate cere comisiei de jurisdicţie a imputaţiilor repunerea în termen. Cererea se face în cel mult 15 zile de la încetarea cauzei care a împiedicat efectuarea cercetării administrative sau emiterea deciziei de imputare ori de la data când comandantul sau şeful unităţii competent a luat cunoştinţă că decizia de imputare s-a emis împotriva altei persoane decât cea care a produs paguba sau pentru o pagubă mai mică decât cea reală.

(2) Comisia de jurisdicţie a imputaţiilor, judecând cererea de repunere în termen, o admite sau o respinge prin hotărâre, care este definitivă. Hotărârea se comunică în cel mult 15 zile de la pronunţare comandantului sau şefului unităţii care a solicitat repunerea în termen.

(3) Când s-a admis cererea de repunere în termen, termenele prevăzute la art. 23 alin. (1) şi (2) şi la art. 25 alin. (4) curg de la data înregistrării hotărârii la unitatea în cauză."

Iar, conform art. 51 din ordonanţă, în situaţiile neprevăzute de prezenta ordonanţă se vor aplica dispoziţiile legislaţiei muncii şi legislaţiei civile.

Din analiza şi interpretarea textelor de lege redate mai sus, rezultă că anularea Deciziei de imputare nr. A-10923 din 15.12.2011, singura posibilitate de recuperare a pagubei din evidenţa contabilă a instituţiei militare era refacerea procedurii administrative, urmare a admiterii unei cereri de repunere în termen, în temeiul prevederilor O.G. nr. 121/1998.

Înalta Curte constată în acord cu judecătorul fondului că reclamantul nu poate să invoce existenţa unei decizii administrative definitive pentru a fi exonerat de răspundere privind plata cheltuielilor de întreţinere efectuate pentru întreţinerea sa pe timpul şcolarizării.

De asemenea, Înalta Curte constată, contrar susţinerilor recurentului, că nu se justifică scutirea reclamantului de la plata cheltuielilor de şcolarizare pe baza unui aşa zis act de transfer emis de rectorul şi decanul Academiei Tehnice Militare, câtă vreme transferul studenţilor în instituţiile militare de învăţământ este reglementat de dispoziţiile Normelor privind transferul şi înmatricularea elevilor şi studenţilor în instituţiile militare de învăţământ, aprobate prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M.22/2002, iar în cuprinsul ordinului menţionat nu este prevăzută posibilitatea transferului unui student înmatriculat într-o instituţie de învăţământ militară la o instituţie de învăţământ civilă, stabilindu-se la art. 8 faptul că "alte transferuri/înmatriculări în instituţiile militare de învăţământ, în afara prevederilor prezentelor norme, nu se admit".

Prin urmare, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite.

Nici critica referitoare la nemotivarea hotărârii recurate nu este fondată.

Înalta Curte reţine că potrivit dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea pronunţată de instanţă ca urmare a soluţionării cauzei cu care a fost investită va cuprinde "... motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-a admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".

Respectarea acestei cerinţe are valoare de principiu şi se circumscrie obligaţiei ce revine instanţei de a garanta părţilor exerciţiul efectiv al dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului este constantă în a aprecia că dreptul la un proces echitabil nu poate fi exercitat efectiv decât în situaţia în care instanţa procedează la un examen efectiv al cererilor, argumentelor şi mijloacelor de probă ale părţilor, pentru a le aprecia pertinenţa.

Examinând considerentele sentinţei recurate, instanţa constată, contrar susţinerilor recurentului, că judecătorul fondului a procedat la o analiză efectivă a susţinerilor părţilor, exprimând pe larg motivele pentru care a admis, respectiv cele pentru care a înlăturat cererile părţilor, astfel că şi acest motiv de recurs, este nefondat.

Aşadar, dezlegarea dată fondului cauzei reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Reţinând, aşadar, faţă de cele mai sus expuse, că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. cu referire la art. 20 din Legea nr. 554/2004, republicată va respinge recursul de faţă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva Sentinţei nr. 1542 din 16 mai 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 februarie 2017.

Procesat de GGC - CL