Jurisdictional conflict over service relationship litigation: special statute overrides general administrative jurisdiction for public employees

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 04 ianuarie 2017, reclamanta A. a chemat în judecată pârâta Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, pentru ca, prin hotărârea judecătorească ce se va pronunţa în cauză, instanţa să dispună:

- anularea răspunsului emis sub nr. 64272, conexat cu răspunsul nr. 63655 din 09 decembrie 2016, comunicat prin e-mail reclamantei la data de 15 decembrie 2016 şi prin poştă la data de 23 decembrie 2016;

- păstrarea punctajului de 77,62 puncte obţinut la proba scrisă, desfăşurată în data de 17 noiembrie 2016, a concursului de recrutare pentru ocuparea funcţiei publice de conducere vacante de Director general - Direcţia generală tineret din cadrul Ministerului Tineretului şi Sportului;

- validarea punctajului de 72 de puncte obţinut la proba interviu a aceluiaşi concurs susţinut în data de 24 noiembrie 2016;

- declararea reclamantei ca admisă în urma susţinerii concursului de ocupare a funcţiei publice de Director general - Direcţia generală tineret din cadrul Ministerului Tineretului şi Sportului, organizat şi desfăşurat în data de 17 noiembrie 2016 - proba scrisă şi 24 noiembrie 2016 - proba interviu;

- obligarea pârâtei la emiterea propunerii de numire în funcţia publică;

- obligarea pârâtei de a achita reclamantei, cu titlu de despăgubiri, drepturile salariale cuvenite funcţiei de Director general - Direcţia generală tineret din cadrul Ministerului Tineretului şi Sportului, începând cu data de 29 decembrie 2016, data maximă la care se putea emite actul de numire în funcţia publică de conducere, ca dată a naşterii dreptului, până la data numirii în funcţia publică, precum şi actualizarea acestor drepturi la data plăţii efective;

- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârile care au generat conflictul de competenţă

2.1. Prin Sentinţa civilă nr. 974 din data de 21 martie 2017 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

Motivând hotărârea astfel dispusă, Curtea a reţinut că, în raport de obiectul acţiunii, sunt aplicabile dispoziţiile art. 109 din Legea nr. 188/1999, raportul dedus judecăţii fiind unul care vizează raportul de serviciu al funcţionarului public, competenţa de soluţionare a cauzei aparţinând Tribunalului, iar nu Curţii de Apel.

2.2. Prin Sentinţa civilă nr. 410 din data de 27 iunie 2017, Tribunalul, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe, a declinat soluţionarea cauzei către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea acestui conflict.

În argumentarea hotărârii, instanţa a reţinut că în speţă nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 109 din Legea nr. 188/1999, întrucât raportul de serviciu al funcţionarului public ia naştere în momentul emiterii unui act de numire în funcţia publică, ceea ce în speţă nu s-a întâmplat. Litigiul priveşte cariera funcţionarului public reclamant, ce se pretinde vătămat de modul de soluţionare a contestaţiei depuse de acesta la data de 29 noiembrie 2016, la care a primit răspunsului cu nr. 64272, conexat cu răspunsul nr. 63655 din 09 decembrie 2016.

Tribunalul a considerat aplicabile dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 68, art. 71, art. 77 şi art. 140 din H.G. nr. 611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici, şi, valorificând criteriul rangului autorităţii emitente a actului contestat, în speţă Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, organ al administraţiei publice centrale, a constatat că instanţa competentă material să soluţioneze cauza este Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

3. Soluţia Înalte Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Analizând conflictul negativ de competenţă intervenit între cele două instanţe, în raport de hotărârile pronunţate şi de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, pentru următoarele considerente:

Prin acţiunea formulată, reclamanta contestă procedurile derulate şi măsurile dispuse de pârâtă în ceea ce priveşte concursul de recrutare pentru ocuparea funcţiei publice de conducere - Director general în cadrul Direcţiei generale tineret din cadrul Ministerului Tineretului şi Sportului, organizat de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici la data de 17 noiembrie 2016.

Pentru identificarea instanţei competente după materie este esenţial de stabilit obiectul cererii de chemare în judecată.

Analizând pretenţiile exhibate de reclamanta A., Înalta Curte constată că obiectul nemulţumirii acesteia îl reprezintă, în esenţă, modalitatea de organizare şi desfăşurare a concursului de recrutare pentru ocuparea unei funcţii publice de conducere în cadrul unei autorităţi aparţinând administraţiei publice centrale.

Or, în speţă, aşa cum în mod corect a reţinut Curtea de Apel Bucureşti, reclamanta are calitatea de funcţionar public, iar litigiul îşi are izvorul în raportul de serviciu al reclamantei. Chiar dacă reclamanta a contestat anumite proceduri şi măsuri dispuse în cadrul desfăşurării concursului pentru ocuparea unui post de conducere, nefiind pus în discuţie raportul de serviciu legat de actuala funcţie deţinută de aceasta, nu se poate face abstracţie de faptul că posibilitatea depunerii candidaturii se datorează calităţii preexistente de funcţionar public.

Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 188/1999: "Prezenta lege reglementează regimul general al raporturilor juridice dintre funcţionarii publici şi stat sau administraţia publică locală, prin autorităţile administrative autonome ori prin autorităţile şi instituţiile publice ale administraţiei publice centrale şi locale, denumite în continuare raporturi de serviciu."

Prin urmare, competenţa materială de soluţionare a cauzei se stabileşte în raport cu dispoziţiile legii speciale, respectiv art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 2/2013, potrivit căruia:

"Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe.", şi nu în raport cu dispoziţiile legii generale, respectiv Legea nr. 554/2004.

Nu pot fi primite argumentele Tribunalului Bucureşti, care face o distincţie între raporturile de serviciu ale funcţionarului public şi cariera funcţionarului public, apreciind că litigiile privind cariera sunt date în competenţa de soluţionare a instanţelor de contencios administrativ determinate potrivit prevederilor art. 10 din Legea nr. 554/2004 şi H.G. nr. 611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici.

Sub un prim aspect, Înalta Curte constată că şi aspectele privind cariera funcţionarului public fac parte tot din sfera raporturilor de serviciu, existând o relaţie de la parte la întreg, iar distincţia realizată de Tribunalul Bucureşti, care le consideră două categorii distincte, nu este justificată.

În al doilea rând, dispoziţiile art. 68 şi art. 71 din H.G. nr. 611/2008 fac trimitere la instanţele de contencios administrativ, competente în condiţiile legii, însă prin aceasta prevedere nu trebuie subînţeleasă o înlăturare a dispoziţiilor speciale ale Legii nr. 188/1999, în favoarea Legii nr. 554/2004. Înalta Curte reţine că, în virtutea Legii nr. 188/1999, orice aspect de natură litigioasă privitoare la raporturile de serviciu ale funcţionarului public se judecă potrivit acestei legi, fiind înlăturate dispoziţii generale precum Codul muncii sau Legea nr. 554/2004, ce nu pot fi aplicate decât, eventual, în completarea legii speciale, dacă aceasta este lacunară în anumite privinţe, ipoteză neîntâlnită în speţă.

Dispoziţiile Legii nr. 188/1999 stabilesc, aşadar, în favoarea tribunalelor, o plenitudine de competenţă materială în soluţionarea cauzelor având ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public, fără a face distincţie după cum autoritatea publică pârâtă este una de nivel central sau local.

În consecinţă, în condiţiile art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1) şi alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze prezenta cauză este Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A. şi pe pârâta Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 octombrie 2017.

Procesat de GGC - CT