Police union’s forum choice upheld in meal and equipment allowance suit against Interior Ministry

Asupra conflictului negativ de competenţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal, la data de 11 martie 2016, sub nr. x/3/2016, reclamanţii, membri de sindicat, identificaţi conform anexei la cererea de chemare în judecată, reprezentaţi prin Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor "Pro Lex", au chemat în judecată pârâţii Ministerul Afacerilor Interne şi Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa, solicitând:

- obligarea pârâtului Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa la plata: (i) diferenţei dintre valoarea financiară a normei de hrană efectiv plătită şi valoarea financiară a acesteia actualizată, raportată la valoarea calorică, pe perioada 01 februarie 2013 - 30 iunie 2015, sume actualizate cu indicele de inflaţie de la data scadenţei până la data efectuării plăţii; (ii) diferenţei dintre valoarea financiară a normei de echipament efectiv plătită şi valoarea financiară a acesteia actualizată anual, pe ultimii trei ani, de la data introducerii cererii de chemare în judecată, sume actualizate cu indicele de inflaţie de la data scadenţei până la data efectuării plăţii;

- obligarea pârâtului Ministerul Afacerilor Interne, ordonator principal de credite, să aloce fondurile băneşti necesare pentru achitarea drepturilor băneşti solicitate;

- obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea de şedinţă din data de 03 octombrie 2016, s-a dispus disjungerea, din Dosarul nr. x/2016, a capătului de cerere cu privire la reclamanta A. şi formarea Dosarului nr. x/2016.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă.

2.1. Prin Sentinţa civilă nr. 173 din data de 13 ianuarie 2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa.

Pentru a pronunţa această soluţie s-a reţinut că, în cauză, sindicatul nu are calitatea de reclamant, acţionând doar ca un reprezentant al membrilor de sindicat, în baza împuternicirii exprese acordate de aceştia. Competenţa materială de soluţionare a cauzei se determină potrivit dispoziţiilor art. 109 din Legea nr. 188/1999, iar competenţa teritorială se stabileşte potrivit art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în funcţie de domiciliul reclamanţilor (situat în localitatea Constanţa) sau de sediul pârâtului (de asemenea situat în localitatea Constanţa).

Tribunalul a mai reţinut că în cauză nu este aplicabilă Decizia nr. 1/2013, privind recursul în interesul legii, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, deoarece problema de drept dezlegată priveşte interpretarea şi aplicarea unitară a unor dispoziţii cu caracter special, aplicabile numai jurisdicţiei muncii şi asigurărilor sociale.

2.2. Prin Sentinţa civilă nr. 926/CA din data de 24 mai 2017, Tribunalul Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea acestui conflict.

În argumentarea hotărârii astfel pronunţate, Tribunalul Constanţa a reţinut că Sindicatul reclamant a optat pentru instanţa competentă de la sediul său, dar şi a pârâtului Ministerul Afacerilor Interne, chiar dacă în ceea ce-l priveşte pe acest pârât, prin încheierea de şedinţă din data de 03 octombrie 2016, a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.

Calitatea procesuală activă aparţine Sindicatului şi nu membrului de sindicat, potrivit art. 28 alin. (3) din legea nr. 62/2011, iar potrivit art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, competenţa teritorială este alternativă, reclamantul având dreptul să aleagă între instanţa de la sediul său (Tribunalul Bucureşti) şi instanţa în a cărei rază teritorială se află sediul pârâtului.

3. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra conflictului negativ de competenţă:

1. Argumente de fapt şi de drept relevante.

Obiectul prezentei cauze îl constituie cererea privind obligarea pârâtului la plata unor diferenţe salariale referitoare la norma de hrană şi norma de echipament, precum şi actualizarea acestor sume cu indicele de inflaţie, în favoarea membrilor de sindicat având calitatea de funcţionari publici.

Înalta Curte constată că, în cauză, acţiunea a fost formulată de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor "Pro Lex", în numele membrilor săi de sindicat, menţionaţi în tabelul anexat cererii, printre aceştia figurând şi reclamanta A.

Instanţele aflate în conflict s-au considerat necompetente teritorial în raport de sediul/domiciliul reclamantului/reclamanţilor, apreciind diferit asupra problemei legitimităţii procesuale a sindicatelor, respectiv dacă acestea acţionează în calitate de reclamanţi sau doar ca reprezentanţi ai membrilor săi.

Problema calităţii procesuale active a organizaţiilor sindicale a fost semnalată prin recursurile în interesul legii declarate în conformitate cu prevederile art. 329 C. proc. civ., modificat prin art. I pct. 32 din Legea nr. 202/2010, de prim-adjunctul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Braşov, apreciindu-se că nu există un punct de vedere unitar în cazul acţiunilor în justiţie promovate de organizaţiile sindicale în numele membrilor lor, în temeiul dispoziţiilor art. 28 alin. (1) şi (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003, anterior abrogării acestui act normativ prin art. 224 lit. a) din Legea dialogului social nr. 62/2011, practica judiciară având un caracter neunitar sub aspectul stabilirii legitimării procesuale active a organizaţiilor sindicale.

Prin Decizia nr. 1 din 21 ianuarie 2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea acestor recursuri în interesul legii, publicată în M. Of. nr. 118/01.03.2013, s-a statuat că, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (în prezent abrogată prin Legea dialogului social nr. 62/2011), organizaţiile sindicale au calitate procesuală activă în acţiunile promovate în numele membrilor de sindicat şi că, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 269 alin. (2) C. muncii, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, instanţa competentă teritorial în soluţionarea conflictelor de muncă, în cazul acestor acţiuni, este cea de la sediul sindicatului reclamant.

Aşadar, prin decizia invocată s-a constatat că textul art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 a configurat elementele legitimării procesuale extraordinare a acestor organizaţii, depăşind limitele unui simplu drept de reprezentare legala, fiind recunoscută calitatea de reclamante în conflictele colective de muncă, iar potrivit principiului "ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus", şi în cazul conflictelor individuale de muncă, unde pot acţiona chiar şi fără un mandat expres.

Înalta Curte apreciază că, deşi prin decizia dată în soluţionarea recursului în interesul legii s-au pus în discuţie aspecte privind interpretarea unor prevederi ale Codului muncii, argumentele juridice privind calitatea procesuală de reclamante a organizaţiilor sindicale depăşesc cadrul litigiilor de muncă, fiind aplicabile, pentru identitate de raţiune, şi în cauze de altă natură în care au fost formulate acţiuni de către organizaţiile sindicale.

În cauza de faţă acţiunea a fost promovată de organizaţia Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor "Pro Lex", în numele membrilor săi de sindicat, menţionaţi în tabelul anexat acţiunii, printre aceştia figurând şi reclamanta A., cu respectarea dispoziţiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Prin urmare, cât priveşte litigiile ivite în legătură cu raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici, acestora le sunt aplicabile dispoziţiile speciale ale art. 109 din Legea nr. 188/1999, care stabilesc competenţa funcţională şi materială de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, iar din punct de vedere teritorial sunt aplicabile dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, ce reglementează o competenţă alternativă, în funcţie de voinţa reclamantului.

Pentru toate aceste motive Înalta Curte constată că, în cauza de faţă, competenţa de soluţionare a acţiunii în primă instanţă revine Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, sindicatul reclamant având sediul în circumscripţia acestei instanţe.

2. Temeiul legal al regulatorului de competenţă

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A., prin Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor "Pro Lex" şi pe pârâţii Ministerul Afacerilor Interne şi Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 octombrie 2017.

Procesat de GGC - CT