Territorial jurisdiction of union-filed public service wage disputes governed by plaintiff union's seat

Asupra conflictului negativ de competenţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal la data de 7 iunie 2016, sub nr. 21807/3/2016, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., reprezentaţi prin Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor "Pro Lex", au chemat în judecată pârâta Poliţia Locală Ploieşti, solicitând:

- obligarea pârâtei la stabilirea nivelului de salarizare în favoarea reclamanţilor funcţionari publici, în funcţie de nivelul maxim de salarizare, existent în cadrul pârâtei, pentru aceeaşi funcţie şi acelaşi grad profesional;

- obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale reprezentând diferenţa între salariile cuvenite ca urmare a aplicării nivelului maxim de salarizare din cadrul pârâtei, pentru aceiaşi funcţie şi grad profesional, şi salariile efectiv achitate reclamanţilor, începând cu data de 9 aprilie 2015 şi până la data rămânerii definitive a hotărârii, urmând ca sumele să fie actualizate cu indicele inflaţiei de la data scadenţei lunare până la data plăţii efective;

- obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente drepturilor salariale rezultând din diferenţa dintre salariile cuvenite şi cele efectiv achitate reclamanţilor, de la data scadenţei lunare până la data plăţii efective;

- plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă.

2.1. Prin Sentinţa civilă nr. 6595 din data de 17 noiembrie 2016, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a pronunţa această soluţie s-a reţinut că, în cauza, sindicatul nu are calitatea de reclamant, acţionând doar ca un reprezentant al membrilor de sindicat, şi, deşi competenţa materială de soluţionare a cauzei se determină potrivit dispoziţiilor art. 109 din Legea nr. 188/1999, competenţa teritorială se stabileşte potrivit art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în funcţie de domiciliul reclamanţilor (situat în localitatea Ploieşti) sau de sediul pârâtei (de asemenea situat în localitatea Ploieşti).

2.2. Prin Sentinţa civilă nr. 790 din data de 27 aprilie 2017, Tribunalul Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea acestui conflict.

În argumentarea hotărârii astfel pronunţate, Tribunalul Prahova a reţinut că litigiului nu-i sunt aplicabile dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, ci dispoziţiile art. 117 din Legea nr. 188/1999, coroborate cu dispoziţiile art. 269 alin. (2) din Codul muncii, dată fiind natura acţiunii formulate, aceasta privind raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici, asimilată unui conflict de muncă, nefiind o acţiune în contencios administrativ propriu zisă.

Competenta teritorială reglementată de dispoziţiile art. 269 alin. (2) din Codul muncii este una exclusivă, stabilită în funcţie de sediul reclamantului, Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor "Pro Lex", a cărui legitimitate procesuală este recunoscută potrivit dispoziţiilor art. 28 alin. (2) din legea sindicatelor.

Tribunalul Prahova a reţinut că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în soluţionarea recursului în interesul legii, prin Decizia nr. 1/2013, a statuat că, în determinarea competentei teritoriale a instanţei sesizate cu soluţionarea conflictului de muncă potrivit art. 269 alin. (2) din Codul muncii, urmează să se tina seama de sediul sindicatului, şi nu de domiciliile membrilor săi, în numele cărora a formulat acţiunea. Cum, în cauză, sediul sindicatului se află în Bucureşti, competenţa teritorială revine Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

3. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra conflictului negativ de competenţă:

1. Argumente de fapt şi de drept relevante.

Obiectul prezentei cauze îl constituie cererea privind obligarea pârâtei la stabilirea nivelului salariului, în favoarea membrilor de sindicat având calitatea de funcţionari publici, în funcţie de nivelul maxim de salarizare existent în cadrul pârâtei, pentru aceeaşi funcţie şi acelaşi grad profesional, precum şi obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale rezultate din diferenţa dintre salariile cuvenite şi cele efectiv achitate reclamanţilor, inclusiv a dobânzii legale aferentă acestor sume.

Înalta Curte constată că, în cauză, acţiunea a fost formulată de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor "Pro Lex", în numele membrilor săi de sindicat, care au fost menţionaţi în tabelul anexat cererii.

Instanţele aflate în conflict s-au considerat necompetente teritorial în raport cu sediul/domiciliul reclamantului/reclamanţilor, apreciind diferit asupra problemei legitimităţii procesuale a sindicatelor, respectiv dacă acestea acţionează în calitate de reclamanţi sau doar ca reprezentanţi ai membrilor săi.

Problema calităţii procesuale active a organizaţiilor sindicale a fost semnalată prin recursurile în interesul legii declarate în conformitate cu prevederile art. 329 din C. proc. civ., modificat prin art. I pct. 32 din Legea nr. 202/2010, de prim-adjunctul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Braşov, apreciindu-se că nu există un punct de vedere unitar în cazul acţiunilor în justiţie promovate de organizaţiile sindicale în numele membrilor lor, în temeiul dispoziţiilor art. 28 alin. (1) şi (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003, anterior abrogării acestui act normativ prin art. 224 lit. a) din Legea dialogului social nr. 62/2011, practica judiciară având un caracter neunitar sub aspectul stabilirii legitimării procesuale active a organizaţiilor sindicale.

Prin Decizia nr. 1 din 21 ianuarie 2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea acestor recursuri în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 118 din 1 martie 2013, s-a statuat că, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (în prezent abrogată prin Legea dialogului social nr. 62/2011), organizaţiile sindicale au calitate procesuală activă în acţiunile promovate în numele membrilor de sindicat şi că, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, instanţa competentă teritorial în soluţionarea conflictelor de muncă în cazul acestor acţiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant.

Aşadar, prin decizia invocată s-a constatat că textul art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 a configurat elementele legitimării procesuale extraordinare a acestor organizaţii, depăşind limitele unui simplu drept de reprezentare legală, fiind recunoscută calitatea de reclamant în conflictele colective de muncă, iar potrivit principiului "ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus", şi în cazul conflictelor individuale de muncă, unde poate acţiona chiar şi fără un mandat expres.

Înalta Curte apreciază că, deşi prin decizia dată în soluţionarea recursului în interesul legii s-au pus în discuţie aspecte privind interpretarea unor prevederi ale Codului muncii, argumentele juridice privind calitatea procesuală de reclamante a organizaţiilor sindicale depăşesc cadrul litigiilor de muncă, fiind aplicabile, pentru identitate de raţiune, şi în cauze de altă natură în care au fost formulate acţiuni de către organizaţiile sindicale.

În cauza de faţă acţiunea a fost promovată de organizaţia Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor "Pro Lex", în numele membrilor săi de sindicat, menţionaţi în tabelul anexat acţiunii, cu respectarea dispoziţiilor art. 10 alin. (3) din legea nr. 554/2004.

Prin urmare, cât priveşte litigiile ivite în legătură cu raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici, acestora le sunt aplicabile dispoziţiile speciale ale art. 109 din Legea nr. 188/1999, care stabilesc competenţa funcţională şi materială de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, iar din punct de vedere teritorial sunt aplicabile dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, ce reglementează o competenţă alternativă, în funcţie de voinţa reclamantului.

Pentru toate aceste motive Înalta Curte constată că, în cauza de faţă, competenţa de soluţionare a acţiunii în primă instanţă revine Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, sindicatul reclamant având sediul în circumscripţia acestei instanţe.

2. Temeiul legal al regulatorului de competenţă

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1) şi alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., reprezentaţi prin Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor "Pro Lex" şi pe pârâta Poliţia Locală Ploieşti, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 octombrie 2017.

Procesat de GGC - MM