Judicial vacation period justifies delay objection dismissal when underlying case definitively concluded prior to filing

Asupra plângerii de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul contestaţiei în tergiversare

Prin cererea înregistrată la data de 10 august 2017, în Dosarul nr. x/2016, aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, petentul A. a formulat contestaţie privind tergiversarea procesului.

În motivarea contestaţiei, întemeiată pe dispoziţiile art. 522 din C. proc. civ., petentul a învederat că instanţa de judecată s-a pronunţat în cauză la data de 13 iunie 2017, iar ultima modificare înregistrată pe portalul secţiei este efectuată la data de 15 iunie 2017.

Având în vedere faptul că a fost depăşit termenul de cel mult 30 de zile pentru redactarea hotărârii, instituit de legiuitor, în sensul că nici până la data formulării contestaţiei nu i-a fost comunicată Decizia nr. 2669/2017, petentul apreciază ca fiind întemeiată contestaţia privind tergiversarea procesului.

2. Soluţia pronunţată asupra contestaţiei în tergiversare

Prin încheierea din 16 august 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins contestaţia privind tergiversarea procesului, formulată de petentul A., ca neîntemeiată.

Motivând soluţia astfel dispusă, Curtea a reţinut că, deşi a fost depăşit termenul de 30 de zile de redactare a hotărârii, prevăzut de art. 426 alin. (5) C. proc. civ., trebuie avute în vedere dispoziţiile art. 178 alin. (1) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, potrivit cărora vacanţa judecătorească este de două luni în fiecare an calendaristic, în intervalul 1 iulie - 31 august, iar concediul de odihnă anual pentru întregul personal al instanţelor judecătoreşti se efectuează, de regulă, în timpul vacanţei judecătoreşti.

Curtea a mai reţinut existenţa obligaţiei judecătorului de a acorda prioritate în activitatea de soluţionare cauzelor cu caracter urgent, categorie în care nu intră cererea de recurs a petentului. Aplicarea unei astfel de reguli a fost confirmată prin jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului care a stabilit că nu determină o încălcare a prevederilor art. 6 alin. (1) din Convenţie alegerea unei anumite ordini în tratarea cauzelor, bazată nu pe simpla dată a introducerii lor, ci pe gradul de urgenţă şi importanţă, în special pentru părţile interesate. (Zimmermann şi Steiner împotriva Elveţiei, pct. 29; Guincho împotriva Portugaliei, pct. 40).

Scopul reglementării contestaţiei privind tergiversarea procesului este acela de a asigura soluţionarea cauzei în cadrul unui termen optim şi previzibil.

Curtea a constatat că cererea de chemare în judecată a petentului a fost înregistrată pe rolul instanţei de fond la data de 1 iunie 2016, fiind soluţionată definitiv, prin respingerea recursului, la data de 13 iunie 2017, în decurs de 1 an.

În aceste condiţii, depăşirea termenului de redactare a hotărârii judecătoreşti cu 28 de zile, în perioada vacanţei judecătoreşti, nu este de natură a pune în pericol respectarea termenului rezonabil în privinţa litigiului în care este parte petentul.

3. Plângerea formulată împotriva încheierii din data de 16 august 2017

Împotriva încheierii pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal asupra contestaţiei privind tergiversarea procesului, a formulat plângere petentul A., depusă la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 21 august 2017.

În susţinerea plângerii petentul arată că argumentul invocat în respingerea contestaţiei, privind perioada "vacanţei judecătoreşti", nu este relevant, întrucât la data de 27 iulie 2017 i-au fost comunicate alte două decizii pronunţate de aceiaşi instanţă, în dosarele nr. x/2016 şi y/2016.

II. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând încheierea atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că prezenta plângere este nefondată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 522 C. proc. civ.:

"(1) Oricare dintre părţi, precum şi procurorul care participă la judecată pot face contestaţie prin care, invocând încălcarea dreptului la soluţionarea procesului într-un termen optim şi previzibil, să solicite luarea măsurilor legale pentru ca această situaţie să fie înlăturată.

(2) Contestaţia menţionată la alin. (1) se poate face în următoarele cazuri:

1. când legea stabileşte un termen de finalizare a unei proceduri, de pronunţare ori de motivare a unei hotărâri, însă acest termen s-a împlinit fără rezultat; (…)"

Articolele 522 - 526 din C. proc. civ., republicat, reunite sub Titlul IV, purtând denumirea "Contestaţie privind tergiversarea procesului", au instituit o cale de atac pusă la dispoziţia părţilor şi a procurorului care participă la dezbateri, în cazul încălcării dreptului la soluţionarea procesului într-un termen optim şi previzibil, fiind precizate expres situaţiile în care părţile sau/şi procurorul pot formula contestaţia.

Deşi în prezenta cauză petentul a susţinut incidenţa primul caz reglementat de art. 522 C. proc. civ., se observă că ceea ce caracterizează toate cazurile de contestaţie este pasivitatea instanţei de judecată, care dispune de mijloacele necesare pentru corijarea conduitelor necorespunzătoare ale părţilor şi terţilor şi nu le foloseşte, sau nesocoteşte ea însăşi dispoziţiile legale care-i impun o anumită conduită.

În acest context, contestaţia privind tergiversarea procesului este privită ca un remediu oferit de normele de procedură, şi nu ca o sancţiune aplicată judecătorului cauzei, iar întârzierea dispunerii unor măsuri sau îndeplinirii unor obligaţii trebuie apreciată şi justificată prin intermediul unor criterii cu caracter obiectiv, aplicabile oricărui proces.

În jurisprudenţa instanţelor de judecată, inclusiv a Înaltei Curţi, s-a reţinut în mod constant că problema soluţionării cauzei într-un termen optim şi previzibil se apreciază în raport de criterii obiective ce ţin de datele statistice, de durata medie de soluţionare a cauzelor, de încărcătura cauzelor pe fiecare instanţă/pe completele de judecată, ori de obiectul cauzei, cu referire la caracterul urgent al acesteia.

Înalta Curte apreciază că în aceste criterii obiective se includ, astfel cum a reţinut instanţa de fond, şi dispoziţiile legale privind perioada vacanţei judecătoreşti şi perioada de efectuare a concediilor de odihnă de către personalul instanţelor judecătoreşti.

Totodată, Înalta Curte constată că, în cauză, Curtea de Apel Bucureşti a soluţionat recursul declarat de petentul A. împotriva Sentinţei civile nr. 6240 din 3 noiembrie 2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 2669 din data de 13 iunie 2017, dispunând respingerea recursului ca nefondat, astfel încât, la data formulării contestaţiei, procesul era definitiv încheiat, neexistând o situaţie de tergiversare ce se impunea a fi înlăturată.

Faţă de aceste aspecte, instanţa constată că susţinerile petentului sunt nefondate, soluţia de respingere a contestaţiei privind tergiversarea procesului fiind temeinică şi legală.

În consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 525 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, plângerea formulată de A. încheierii de şedinţă din 16 august 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge plângerea formulată de petentul A. împotriva încheierii de şedinţă din 16 august 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 octombrie 2017.

Procesat de GGC - MM