Government forwarding of petitions to competent ministry as fulfillment of statutory duty under petition-handling ordinance, negating unjustified refusal claim.

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 12 septembrie 2014, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat în, contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Ministerul Finanţelor Publice, obligarea acestora să răspundă favorabil cererii A1, în ceea ce priveşte cererea II din petiţia nr. 966 - 30 iunie 2014 pentru Guvern şi cererea II din petiţia nr. 612066 - 30 iunie 2014 pentru Ministerul Finanţelor, şi cererii A2, în ceea ce priveşte plângerea II din petiţia nr. 1258 - 11 august 2014 pentru Guvern şi plângerea II din petiţia nr. 613134 - 11 august 2014 pentru Ministerul Finanţelor Publice.

Reclamantul a solicitat şi obligarea pârâţilor la plata daunelor morale, estimate la suma de 90.000 - 200.000 RON.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 151 din 26 ianuarie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii, ca neîntemeiată, a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Ministerul Finanţelor Publice, a obligat pârâtul Guvernul României să răspundă petiţiei înregistrată sub nr. 966 din 30 iunie 2014 şi să comunice acest răspuns reclamantului, respingând în rest acţiunea, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva Sentinţei nr. 151 din 26 ianuarie 2015 au declarat recurs atât reclamantul A., cât şi pârâtul Guvernul României.

3.1. Recursul declarat de reclamantul A.

Reclamantul A. a formulat motive de recurs prin 3 cereri distincte, înregistrate la data de 9 martie 2015, 4 mai 2015 şi 8 mai 2015.

Prin cererea de recurs înregistrată la data de 9 martie 2015, recurentul-reclamant A. a solicitat admiterea recursului şi casarea hotărârii atacate, fără a încadra criticile formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Recurentul-reclamant susţine că motivele sentinţei atacate sunt contrare dispoziţiilor legale, sunt contradictorii şi străine cauzei, se întemeiază pe prevederi contrare principiului separaţiei puterilor, inexistente în legislaţie şi contrare prevederilor legale existente.

În esenţă, recurentul-reclamant invocă caracterul contradictoriu al motivelor sentinţei atacate faţă de dispoziţiile art. 1 alin. (3)-(5), art. 31 alin. (1) şi (2), art. 82 alin. (2) şi art. 126 alin. (6) din Constituţia României şi art. 1 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 554/2004 şi art. 5 alin. (2) şi art. 9 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin cererea de recurs înregistrată la data de 4 mai 2015, s-a susţinut, de asemenea, faptul că hotărârea de fond cuprinde motive contradictorii faţă de dispoziţiile legale, precum şi motive străine de natura cauzei, susţinându-se, suplimentar, faptul că instanţa nu s-a pronunţat asupra tuturor cererilor formulate de reclamant, contravenind dispoziţiilor art. 397 alin. (1) din C. proc. civ.

S-a mai susţinut de către recurentul-reclamant că hotărârea atacată este neechitabilă şi încalcă limitele procesuale descrise de cererile părţilor, contravenind art. 9 alin. (2) din C. proc. civ., întrucât se referă la clasarea cererilor având acelaşi conţinut, deşi asemenea cereri de clasare nu se regăsesc nici în susţinerile reclamantului, nici în cele ale autorităţii publice.

Prin cererea de recurs înregistrată la data de 8 mai 2015 au fost reluate, în esenţă, aspectele de nelegalitate expuse în recursurile înregistrate la data de 9 martie 2015, respectiv 4 mai 2015.

3.2. Recursul declarat de pârâtul Guvernul României

Recurentul-pârât Guvernul României a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Recurentul-pârât arată că, în acord cu dispoziţiile art. 6 din O.G. nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, cererile reclamantului înregistrate sub nr. 966 din 30 iunie 2014 şi nr. 1258 din 11 august 2014 au fost transmise, spre competentă soluţionare, Ministerului Finanţelor Publice, reclamantul fiind încunoştinţat cu privire la această împrejurare prin adresele nr. x din 1 iulie 2014 şi nr. y din 13 august 2014. Prin urmare, nu se poate reţine existenţa unui refuz nejustificat în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, întrucât petiţia a fost înaintată autorităţii în drept să soluţioneze aspectele sesizate, iar autoritatea pârâtă a procedat în conformitate cu dispoziţiile O.G. nr. 27/2002.

Refuzul nejustificat nu poate fi reţinut nici prin prisma faptului că rezolvarea nefavorabilă a cererilor îl nemulţumeşte pe petent, întrucât autoritatea este obligată doar să răspundă cererii, nu să dea un curs favorabil acesteia.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la data de 20 mai 2015, intimatul-pârât Ministerul Finanţelor Publice a invocat următoarele excepţii cu privire la recursul formulat de recurentul-reclamant A.:

(i) excepţia nulităţii recursului, în raport cu dispoziţiile art. 487 alin. (1) şi art. 490 alin. (1) C. proc. civ., motivat de faptul că recursul a fost depus la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar nu la instanţa a cărei hotărâre este recurată;

(ii) excepţia nulităţii motivelor de casare formulate cu depăşirea termenul de recurs, înregistrate la data de 4 mai 2015 şi 8 mai 2015;

(iii) excepţia nulităţii recursului în raport cu dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3), coroborat cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., întrucât nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care se sprijină, ci cuprinde o reiterare a susţinerilor din cererea de chemare în judecată şi alegaţii personale cu privire la atribuţiile instituţiilor publice şi încălcarea unor dispoziţii constituţionale.

În subsidiar, intimatul-pârât a solicitat respingerea, ca nefondat, a recursului promovat de reclamantul A. şi admiterea recursului promovat de pârâtul Guvernul României.

Prin întâmpinarea înregistrată la data de 20 mai 2015, recurentul-reclamant A. a solicitat respingerea recursului formulat de pârâtul Guvernul României, ca nefondat, fără a invoca excepţii procesuale.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 14 decembrie 2016, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat.

Părţile nu au înregistrat la dosarul cauzei un punct de vedere referitor la concluziile raportului întocmit asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din data de 31 mai 2017, completul de filtru, analizând recursurile formulate în cauză, a dispus următoarele:

5.1. Referitor la recursurile formulate de reclamantul A.:

- a respins, ca neîntemeiată, excepţia nulităţii recursului declarat de recurentul A., referitoare la nedepunerea căii de atac la instanţa a cărei hotărâre este atacată.

- a admis excepţia nulităţii recursurilor declarate de reclamantul A. la 4 mai 2015 şi 8 mai 2015, împotriva Sentinţei civile nr. 151 din 26 ianuarie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal;

- a admis excepţia nulităţii recursului declarat de reclamantul A. la data de 9 martie 2015, împotriva Sentinţei civile nr. 151 din 26 ianuarie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

5.2. Referitor la recursul formulat de pârâtul Guvernul României, constatând că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate, completul de filtru a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., republicat, fixând termen pentru judecata pe fond a căii de atac.

II. Soluţia instanţei de recurs

II.1. Analizând recursurile declarate de reclamantul A., din perspectiva soluţiei de admitere a excepţiei nulităţii, pronunţată prin încheierea de admitere în principiu din data de 31 mai 2017, Înalta Curte urmează a anula calea de atac, pentru considerentele ce se succed:

Sentinţa civilă nr. 151 din 26 ianuarie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a fost comunicată reclamantului A. la data de 4 martie 2015, potrivit dovezii de înmânare aflată la dosarul instanţei de fond.

Termenul de recurs este de 15 zile, stabilit conform art. 20 din Legea nr. 554/2004, şi se calculează potrivit art. 181 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., în raport de data comunicării hotărârii recurate, în cauza de faţă termenul de declarare a căii de atac împlinindu-se la data de 23 martie 2015.

Reclamantul A. a formulat motive de recurs prin 3 cereri distincte, înregistrate la data de 9 martie 2015, 4 mai 2015 şi 8 mai 2015.

În raport de data depunerii acestor cereri, se constată că numai cererea de recurs înregistrată la data de 9 martie 2015 se încadrează în termenul legal de 15 zile, cererile înregistrate la 4 mai 2015 şi 8 mai 2015 situându-se în afara termenul prevăzut de lege pentru depunerea acestei căi de atac.

Prevederile art. 489 alin. (1) C. proc. civ. dispun că:

"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termen legal ...", motiv pentru este incidentă sancţiunea nulităţii motivelor de recurs formulate prin cererile înregistrate la data de 4 mai 2015 şi 8 mai 2015, ca urmare a depăşirii termenului de recurs.

În ceea ce priveşte cererea de recurs înregistrată la data de 9 martie 2015, se constată că susţinerile recurentului-reclamant sunt confuze şi nestructurate din punct de vedere juridic, şi nu pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., fiind incidentă sancţiunea nulităţii prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., republicat, potrivit căruia:

"Aceeaşi sancţiune (a nulităţii - n.r.) intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488."

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.:

"Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înţelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Deoarece recurentul-reclamant nu s-a conformat exigenţelor cerute de lege, şi nu a formulat critici care să permită încadrarea motivelor de recurs formulate prin cererea analizată într-unul din cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., devine incidentă sancţiunea nulităţii acestei cereri de recurs, în conformitate cu dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, raportat la art. 488, art. 489 alin. (1) şi (2) şi art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul formulat de reclamantul A..

II.2. Cu privire la recursul declarat de pârâtul Guvernul României, analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:

Reclamantul A. a investit instanţa de judecată cu cererea privind obligarea celor două autorităţi pârâte la emiterea unui răspuns favorabil cererilor înregistrate sub nr. 966 din 30 iunie 2014, adresată Guvernului României, respectiv nr. 612066 din 30 iunie 2014, adresată Ministerului Finanţelor Publice, susţinând că pârâţii nu au comunicat un răspuns, fiind formulată plângere administrativă, nesoluţionată de asemenea de către pârâţi.

Prin hotărârea recurată, prima instanţă a dispus obligarea pârâtului Guvernul României să răspundă petiţiei înregistrată sub nr. 966 din 30 iunie 2014 şi să comunice acest răspuns reclamantului, respingând, ca neîntemeiată, cererea privind obligarea pârâtului Ministerul Finanţelor Publice de a răspunde cererii înregistrată sub nr. 612066 din 30 iunie 2014, precum şi capătul de cerere privind plata daunelor morale.

Înalta Curte apreciază că soluţia primei instanţe, de obligare a pârâtului Guvernul României să răspundă petiţiei înregistrată sub nr. 966 din 30 iunie 2014 şi să comunice acest răspuns reclamantului, este nelegală, în raport cu dispoziţiile legale incidente şi situaţia de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din O.G. nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor:

"Prezenta ordonanţă are ca obiect reglementarea modului de exercitare de către cetăţeni a dreptului de a adresa autorităţilor şi instituţiilor publice petiţii formulate în nume propriu, precum şi modul de soluţionare a acestora."

Procedura de soluţionare a petiţiilor este detaliată în conţinutul art. 6 şi art. 6<SUP>1</SUP> din acelaşi act normativ, după cum urmează:

"Art. 6 - (1) Autorităţile şi instituţiile publice prevăzute la art. 2 sunt obligate să organizeze un compartiment distinct pentru relaţii cu publicul, care să primească, să înregistreze, să se îngrijească de rezolvarea petiţiilor şi să expedieze răspunsurile către petiţionari.

(2) Compartimentul prevăzut la alin. (1) înaintează petiţiile înregistrate către compartimentele de specialitate, în funcţie de obiectul acestora, cu precizarea termenului de trimitere a răspunsului.

(3) Compartimentul prevăzut la alin. (1) este obligat să urmărească soluţionarea şi redactarea în termen a răspunsului.

(4) Expedierea răspunsului către petiţionar se face numai de către compartimentul pentru relaţii cu publicul, care se îngrijeşte şi de clasarea şi arhivarea petiţiilor.

Art. 61 - Petiţiile greşit îndreptate vor fi trimise în termen de 5 zile de la înregistrare de către compartimentul prevăzut la art. 6 alin. (1) autorităţilor sau instituţiilor publice care au ca atribuţii rezolvarea problemelor sesizate, urmând ca petiţionarul să fie înştiinţat despre aceasta."

Relevante în soluţionarea prezentei cauze sunt şi dispoziţiile art. 8 din O.G. nr. 27/2002, potrivit cărora:

"(1)Autorităţile şi instituţiile publice sesizate au obligaţia să comunice petiţionarului, în termen de 30 de zile de la data înregistrării petiţiei, răspunsul, indiferent dacă soluţia este favorabilă sau nefavorabilă.

(2) Pentru soluţionarea petiţiilor transmise, potrivit art. 6<SUP>1</SUP>, de la alte autorităţi sau instituţii publice, termenul de 30 de zile curge de la data înregistrării petiţiei la autoritatea sau instituţia publică competentă."

Înalta Curte reţine că prin cererea înregistrată sub nr. 966 din 30 iunie 2014, adresată pârâtului Guvernul României, reclamantul a solicitat autorităţii, în temeiul art. 138 alin. (5) din Constituţia României, luarea unor măsuri administrative privind dimensionarea bugetului şi a deficitului bugetar.

Prin adresa nr. x din data de 1 iulie 2014, recurentul-pârât Guvernul României a înaintat cererea reclamantului către intimatul-pârât Ministerul Finanţelor Publice, în vederea soluţionării acesteia, în temeiul dispoziţiilor art. 6<SUP>1</SUP> din O.G. nr. 27/2002.

Totodată, prin adresa nr. x din data de 1 iulie 2014, pârâtul Guvernul României a comunicat reclamantului A. faptul că petiţia înregistrată sub acest număr a fost transmisă Ministerului Finanţelor, cu solicitarea de a dispune informarea reclamantului cu privire la concluziile analizei.

Reclamantul a formulat plângere, înregistrată sub nr. x din 11 august 2014, adresată recurentului-pârât Guvernul României, reluând aspectele sesizate iniţial şi solicitând comunicarea unui răspuns în sensul măsurilor solicitate.

Prin adresa nr. x din data de 13 august 2014, plângerea a fost înaintată, spre competentă soluţionare, Ministerului Finanţelor Publice, în temeiul dispoziţiilor art. 6<SUP>1</SUP> din O.G. nr. 27/2002, reclamantul fiind înştiinţat despre această măsură prin adresa purtând acelaşi număr, emisă la aceeaşi dată.

Având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte constată că, faţă de obiectul cererii înregistrate sub nr. 966 din 30 iunie 2014 (prin care se solicită luarea unor măsuri de stabilire şi dimensionare a bugetului şi deficitului bugetar), recurentul-pârât Guvernul României a apreciat că petiţiile se circumscriu atribuţiilor legale aparţinând Ministerului Finanţelor Publice, procedând la înaintarea cererilor către organul competent să le soluţioneze, conform dispoziţiilor art. 6<SUP>1</SUP> din O.G. nr. 27/2002.

De asemenea, Înalta Curte reţine că măsura înaintării cererilor către organul competent să le soluţioneze a fost adusă la cunoştinţa petentului, astfel cum dispune art. 6<SUP>1</SUP> teza a II-a din O.G. nr. 27/2002.

În consecinţă, având în vedere obiectul specific al cererii nr. 966 din 30 iunie 2014, nu subzistă în sarcina recurentului-pârât obligaţia prevăzută de art. 8 din O.G. nr. 27/2002, respectiv aceea de a răspunde petiţiei reclamantului, ci obligaţiile stipulate de art. 6<SUP>1</SUP> din acest act normativ, referitoare la obligaţia de înaintare a cererii către forul competent, în termen de 5 zile de la înregistrare şi de a aduce la cunoştinţa petentului această măsură, obligaţii pe care recurentul-pârât Guvernul României le-a respectat.

Contrar celor reţinute de prima instanţă, Înalta Curte constată că Guvernului României nu-i revenea atribuţia legală de soluţionare a cererii adresate de reclamant, având în vedere că, potrivit art. 2 alin. (2) lit. e), f), g) şi h) din H.G. nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, acestui minister îi revin atribuţiile concepţiei bugetare şi fiscale, administrării veniturilor statului, administrării resurselor derulate prin Trezoreria Statului şi administrării datoriei publice, aspecte asupra cărora se aplecau sesizările reclamantului.

Prin urmare, se reţine că recurentul-pârât Guvernul României nu se face vinovat de refuzul nejustificat de a soluţiona cererea reclamantului, în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, acesta procedând în conformitate cu normele prevăzute de art. 6<SUP>1</SUP> din O.G. nr. 27/2002.

Pentru aceste considerente, constatându-se incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recursul declarat de pârâtul Guvernul României urmează a fi admis, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 - 497 C. proc. civ., dispunându-se casarea în parte a sentinţei civile atacate şi rejudecarea cauzei în sensul respingerii acţiunii formulate de reclamantul A., ca neîntemeiată, urmând a fi menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârii recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinţei civile nr. 151 din 26 ianuarie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Admite recursul declarat de pârâtul Guvernul României împotriva Sentinţei civile nr. 151 din 26 ianuarie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa atacată şi, rejudecând, respinge acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, ca neîntemeiată.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 octombrie 2017.

Procesat de GGC - MM