Legality of disability benefit indexation rate and scope of judicial review over executive discretion

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 25 februarie 2015, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Dizabilităţi şi Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, a solicitat modificarea H.G. nr. 989/2014 în sensul majorării indemnizaţiilor lunare pentru persoanele cu handicap cu o creştere de 35%, în loc. de 16%, cum s-a stipulat.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin Sentinţa civilă nr. 1698 din 16 iunie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice şi a respins cererea reclamantului A., ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva Sentinţei nr. 1698 din 16 iunie 2015, a formulat recurs reclamantul A., solicitând casarea sentinţei şi, în urma rejudecării, admiterea cererii aşa cum a fost formulată.

În dezvoltarea motivelor de recurs arată că obiectul cererii l-a reprezentat modificarea H.G. nr. 989 din 14 octombrie 2014, în sensul aplicării unui procent de majorare a indemnizaţiilor de 35%, aferent unei perioade de şase ani, în condiţiile în care hotărârea de guvern a aplicat un procent de majorare de numai 16%, aferent unei perioade de 3 ani.

Recurentul-reclamant arată că a solicitat instanţei de fond să dispună emiterea unei adrese către Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, pentru a exprima o opinie în legătură cu situaţia de discriminare pe care a invocat-o prin cererea introductivă. Astfel, a arătat că persoanele cu handicap au fost discriminate prin majorarea cu numai 16% a indemnizaţiilor în raport cu persoanele beneficiare ale pensiei sociale minime garantate, reglementată prin O.U.G. nr. 6/2009, al cărei cuantum a fost majorat prin Legea nr. 186/2014. Instanţa de fond a respins această cerere.

Totodată, instanţa de fond a recunoscut, în cuprinsul hotărârii, că indemnizaţia trebuia indexată în fiecare an, în baza Legii nr. 448/2006, în funcţie de creşterea indicelui preţurilor de consum.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul instanţei de recurs la data de 22 septembrie 2015, intimatul-pârât Guvernul României a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Contrar susţinerilor recurentului-reclamant, instanţa de fond a interpretat corect dispoziţiile Legii nr. 448/2006, reţinând că actualizarea prestaţiilor sociale prevăzute la art. 58 alin. (4) din acest act normativ nu se referă la venitul minim garantat, iar cele două tipuri de beneficii sociale, respectiv prestaţia socială minimă garantată şi prestaţia reglementată de Legea nr. 448/2006, vizează categorii diferite de beneficiari şi au baze de calcul diferite.

4.2. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul instanţei de recurs la data de 22 septembrie 2015, intimata-pârâtă Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Dizabilităţi a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Intimata-pârâtă arată că, prin H.G. nr. 989/2014 s-a realizat actualizarea prestaţiilor prevăzute de Legea nr. 448/2006 cu un procent de 16%, cu aplicare din luna ianuarie 2015, acest procent reprezentând o rotunjire a indicelui anual de creştere a preţurilor de consum pentru perioada 2009 - 2012.

Se mai susţine că modificările solicitate de reclamant nu iau în considerare faptul că cele două tipuri de beneficii de asistenţă socială, respectiv indemnizaţia cuvenită persoanelor cu dizabilităţi şi venitul minim garantat, se adresează unor categorii diferite de beneficiari şi au baze de calcul diferite.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 8 februarie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat.

Părţile nu au înregistrat la dosarul cauzei puncte de vedere referitoare la concluziile raportului întocmit asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din data de 31 mai 2017, completul de filtru a constatat, în raport de conţinutul raportului, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi pe cale de consecinţă, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., republicat, şi a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

Prin aceeaşi încheiere s-a constatat că, prin dispoziţiile art. 2 din O.U.G. nr. 1/2017, a intervenit reorganizarea şi schimbarea denumirii unuia dintre intimaţii-pârâţi:

"Se înfiinţează Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale prin reorganizarea Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice.", drept pentru care s-a dispus rectificarea citativului cauzei, în sensul menţionării, în calitate de intimat-pârât, a Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale (în locul Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice).

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

O primă critică care poate fi decelată din cuprinsul cererii de recurs se referă la neadministrarea unei probe cerute de reclamantul-recurent, şi anume exprimarea de către CNCD a unui punct de vedere cu privire la discriminarea persoanelor cu dizabilităţi în raport cu persoanele beneficiare ale prevederilor O.U.G. nr. 6/2009 privind instituirea pensiei sociale minime garantate, sub aspectul nivelului prestaţiei sociale începând cu data de 1 ianuarie 2015.

Din lucrările dosarului de fond rezultă că cererea reclamantului referitoare la solicitarea punctului de vedere menţionat a fost formulată în cadrul concluziilor asupra fondului cauzei, după ce instanţa de fond a declarat închisă cercetarea judecătorească.

De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 27 din O.U.G. nr. 137/2000, procedura în care CNCD poate să exprime un punct de vedere în legătură cu existenţa unei invocate situaţii de discriminare este numai aceea în care persoana care se consideră discriminată formulează în faţa instanţei de judecată o cerere pentru acordarea de despăgubiri şi restabilirea situaţiei anterioare discriminării sau anularea situaţiei create prin discriminare, judecarea cauzei având loc. cu citarea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării. Or, nu aceasta este situaţia cererii de chemare în judecată formulată de reclamant.

În concluzie, criticile referitoare la procedura urmată de prima instanţă, care ar putea fi subsumate cazului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pc. 6 C. proc. civ., sunt nefondate, nefiind încălcate reguli de procedură.

Celelalte critici pot fi subsumate prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., referindu-se la o greşită aplicare a normelor de drept material, în raport de motivele de nelegalitate invocate de reclamant la adresa H.G. nr. 989/2014.

Instanţa de fond a reţinut, cu aplicarea corectă a legii, că prevederile art. 58 alin. (4) şi (13) din Legea nr. 448/2006, care stabilesc prestaţiile sociale pentru adultul cu handicap şi, respectiv, actualizarea anuală a acestor prestaţii cu indicele creşterii preţurilor de consum, nu se referă la venitul minim garantat şi că cele două tipuri de beneficii de asistenţă socială se adresează unor categorii diferite de beneficiari, au baze de calcul diferite, au metodologii de stabilire şi de acordare proprii, acoperind necesităţi socio-economice diferite. Prin urmare, categoriile de persoane beneficiare ale celor două tipuri de prestaţii sociale nu se găsesc în situaţii identice sau similare, condiţie premisă a constatării unei eventuale situaţii de discriminare.

În ultimul rând, recurentul-reclamant a invocat că, deşi instanţa de fond a reţinut aplicarea prevederilor art. 58 alin. (13) din Legea nr. 448/2006, conform cărora cuantumul drepturilor prevăzute la art. 58 alin. (4) din lege se actualizează (prin hotărâre de guvern) anual cu indicele creşterii preţurilor de consum, nu a sancţionat împrejurarea că H.G. nr. 989/2014 a actualizat cuantumurile indemnizaţiilor lunare cu indicele anual de creştere a preţurilor de consum pentru perioada ianuarie 2009 - decembrie 2012, în loc. de perioada ianuarie 2009 - decembrie 2014.

Referitor la această critică, Înalta Curte reţine că H.G. nr. 989/2014 este un act normativ infralegal, emis în temeiul art. 108 din Constituţie şi în executarea art. 58 alin. (13) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, cu respectarea cerinţelor art. 9 şi art. 30 din Legea nr. 24/2000 privind tehnica legislativă.

Nota de fundamentare a hotărârii de guvern a avut în vedere, la data întocmirii ei, indicele anual de creştere al preţurilor de consum pentru perioada ianuarie 2009 - decembrie 2012, de 15,98%, rotunjit la 16%.

Criticile recurentului exced cadrului procesual al acţiunii în contencios administrativ formulată împotriva hotărârii de guvern emise în executarea legii. Instanţa de contencios administrativ nu poate analiza hotărârea de guvern din perspectiva procedării la actualizare numai pentru perioada 2009 - 2012, pentru că ar însemna să analizeze legalitatea actului administrativ normativ din perspectiva a ceva ce nu a dispus, depăşind sfera controlului judecătoresc şi intrând în sfera atribuţiilor puterii executive.

Aşa cum s-a reţinut şi anterior în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie-SCAF (Decizia nr. 551 din 5 februarie 2013), Guvernul este singurul în măsură să aprecieze asupra oportunităţii, necesităţii şi posibilităţii concrete de indexare a prestaţiei sociale, cu luarea în considerare a imperativelor de ordin bugetar.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 496 C. proc. civ., constatând că nu sunt incidente cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinţei civile nr. 1698 din 16 iunie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 octombrie 2017.

Procesat de GGC - MM