Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3040/2017 AI generated

Anti-doping operating certificate refusal upheld on appeal: incomplete administrative documentation and adequate act motivation

Case Number Decizia nr. 3040/2017
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as unfounded, upholding the lower court's rejection of the plaintiff's action and confirming the legality of the defendant authority's Order No. 204/2014, which had denied the plaintiff’s application for an anti-doping operating certificate. The dispute centered on an association's challenge to the administrative refusal to grant the mandatory certificate required for operating bodybuilding or fitness halls under Law No. 104/2008; the plaintiff argued the administrative order was illegal due to a lack of proper motivation and claimed that documents submitted later in the judicial phase cured the initial incomplete application. The court ruled that the plaintiff failed to comply with the statutory requirement to submit complete documentation within 30 working days of the authority's request, as mandated by Article 29 of Government Decision No. 956/2011, and held that the administrative act was sufficiently motivated through prior correspondence that explicitly notified the deficiencies and legal consequences, rendering the order a lawful consequence of the applicant's inaction rather than an unjustified refusal.

Legislator headnote

AI generated

art. 9 din Legea nr. 104/2008, art. 493 alin. (4) din C. proc. civ, art. 493 alin. (7) din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 20 din Legea nr. 554/2004, art. 497 din C. proc. civ; Anti-doping operating certificate refusal upheld on appeal: incomplete administrative documentation and adequate act motivation: 204/2014, which had denied the plaintiff’s application for an anti-doping operating certificate. The dispute centered on an association's challenge to the administrative refusal to grant the mandatory certificate required for operating bodybuilding or fitness halls under Law No. 104/2008; the plaintiff argued the administrative order was illegal due to a lack of proper motivation and claimed that documents submitted later in the judicial phase cured the initial incomplete application. The court ruled that the plaintiff failed to comply with the statutory requirement to submit complete documentation within 30 working days of the authority's request, as mandated by Article 29 of Government Decision No. 956/2011, and held that the administrative act was sufficiently motivated through prior correspondence that explicitly notified the deficiencies and legal consequences, rendering the order a lawful consequence of the applicant's inaction rather than an unjustified refusal.

Keywords

AI generated
application to an administrative authority action for failure to act statutory deadline judicial law health certificate forgery of certificates

Cited Legislation

AI generated
art. 9 din Legea nr. 104/2008
204 din 4 august 2014, privind respingerea cererii de autorizare formulată de reclamantă; obligarea pârâtei la emiterea certificatului de funcţionare prevăzut de art. 9 din Legea nr. 104/2008 şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
art. 493 alin. (4) din C. proc. civ
civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 23 noiembrie 2016, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat.
art. 493 alin. (7) din C. proc. civ
Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin.
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
Având în vedere criticile de nelegalitate formulate de recurenta-reclamantă Asociaţia A., Înalta Curte le va analiza în raport de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel cum s-a reţinut şi prin concluziile raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.
art. 20 din Legea nr. 554/2004
Primary legal basis cited in the dispositive for the court's power to decide on the merits of the administrative litigation appeal.
art. 497 din C. proc. civ
Procedural provision concerning the form and motivation of the court's decision, cited in the dispositive alongside the dismissal of the appeal.
art. 496 alin. (1) din C. proc. civ
Procedural provision governing the court's decision on the appeal, cited in the dispositive to support the dismissal of the appeal as unfounded.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 20 din Legea nr. 554/2004

Primary legal basis cited in the dispositive for the court's power to decide on the merits of the administrative litigation appeal.

art. 496 alin. (1) din C. proc. civ.

Procedural provision governing the court's decision on the appeal, cited in the dispositive to support the dismissal of the appeal as unfounded.

art. 497 din C. proc. civ.

Procedural provision concerning the form and motivation of the court's decision, cited in the dispositive alongside the dismissal of the appeal.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată adresată Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 29 decembrie 2014, reclamanta Asociaţia A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională Anti-Doping, anularea Ordinului nr. 204 din 4 august 2014, privind respingerea cererii de autorizare formulată de reclamantă; obligarea pârâtei la emiterea certificatului de funcţionare prevăzut de art. 9 din Legea nr. 104/2008 şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 905 din data de 31 martie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal respins acţiunea formulată de reclamanta Asociaţia A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională Anti-Doping, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva Sentinţei nr. 905 din 31 martie 2015 a formulat recurs reclamanta Asociaţia A., criticând hotărârea atacată sub aspectul reţinerii, de către instanţa de fond, a inexistenţei unui refuz nejustificat al intimatei-pârâte de eliberare a autorizării reclamantei.

În susţinerea recursului, reclamanta arată că, prin adresa nr. x din 2 iunie 2006, intimata-pârâtă a solicitat completarea dosarului de autorizare cu mai multe înscrisuri, înscrisuri pe care recurenta-reclamantă le-a depus o dată cu cererea de chemare în judecată.

De asemenea, se arată că instanţa de fond a reţinut, în mod eronat, că lipsa motivării Ordinului nr. 204 din 4 august 2014 nu poate constitui un motiv de nulitate a acestuia, motivarea fiind obligatorie, potrivit art. 10 din H.G. nr. 956/2011. În preambulul acestui Ordin s-a făcut trimitere la Referatul nr. x din 29 iulie 2014 al Direcţiei Generale Testare Antitrafic Substanţe Interzise şi Relaţii Publice Internaţionale, referat ce nu a fost comunicat niciodată de către intimata-pârâtă.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 30 iunie 2015, intimata-pârâtă Agenţia Naţională Anti-Doping a invocat excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 23 noiembrie 2016, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat.

La data de 3 ianuarie 2017 intimata-pârâtă Agenţia Naţională Anti-Doping a înregistrat la dosarul cauzei un punct de vedere referitor la concluziile raportului întocmit asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din data de 31 mai 2017, completul de filtru a respins, ca neîntemeiată, excepţia nulităţii recursului, şi, constatând că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., republicat, fixând termen de judecată pe fond a recursului.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat, reţinând următoarele considerente:

Având în vedere criticile de nelegalitate formulate de recurenta-reclamantă Asociaţia A., Înalta Curte le va analiza în raport de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel cum s-a reţinut şi prin concluziile raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Înalta Curte reţine că prin cererea de autorizare înregistrată sub nr. x din 25 februarie 2014, recurenta-reclamantă Asociaţia A. a solicitat eliberarea certificatului de funcţionare din punct de vedere al reglementărilor anti-doping, în raport de dispoziţiile Legii nr. 104/2008 privind prevenirea şi combaterea producerii traficului ilicit de substanţe dopante cu grad mare de risc. Cererii de autorizare i-au fost anexate copii simple ale certificatului de înregistrare fiscală, certificatului de identitate sportivă, încheierii nr. x din 16 aprilie 2013, emisă de Judecătoria Giurgiu în Dosarul nr. x/2013, precum şi o declaraţie pe proprie răspundere a reprezentantului recurentei-reclamante.

Urmarea cererii de autorizare, prin adresa din 2 iunie 2014, intimata-pârâtă Agenţia Naţională Anti-Doping a solicitat recurentei-reclamante completarea dosarului cu următoarele înscrisuri:

a) copia certificată pentru conformitate cu originalul a certificatului de identitate sportivă, a certificatului de identitate fiscală şi a certificatului de înscriere în Registrul asociaţilor şi fundaţiilor;

b) cazierul judiciar al preşedintelui sau vicepreşedintelui;

c) copia certificată pentru conformitate cu originalul a statutului de funcţionare şi, după caz, a actelor modificatoare ale acestuia, din care să rezulte că desfăşoară activităţi sportive de culturism sau fitness;

d) copia contractului de comodat din care să reiasă adresa punctului de lucru;

e) lista actualizată cu suplimentele alimentare distribuite în sală, care va cuprinde următoarele specificaţii:

- denumirea comercială a produsului;

- denumirea societăţii producătoare sau distribuitoare;

- lista ingredientelor;

- copia certificatului de notificare emis de instituţia competentă pentru fiecare produs din listă şi care trebuie să fie în termen de valabilitate.

Totodată, intimata-pârâtă a adus la cunoştinţa solicitantului că necompletarea dosarului de autorizare atrage după sine respingerea cererii, potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (4) din H.G. nr. 956/2011.

Adresa nr. x din 2 iunie 2014 a fost comunicată recurentei-reclamante la data de 11 iunie 2014, astfel cum rezultă din confirmarea de primire poştală aflată la dosarul de fond, aspect pe care, de altfel, reclamanta nu l-a contestat nici prin acţiune şi nici în cadrul recursului.

Prin Ordinul nr. 204 din 4 august 2014, intimata-pârâtă a respins cererea de autorizare depusă de recurenrenta-reclamantă, ca urmare a aprobării referatului Direcţiei Generale Testare, Antitrafic, Substanţe Interzise Relaţii Publice şi Relaţii Internaţionale, înregistrat sub nr. x din 29 iulie 2014, prin care s-a reţinut că reclamanta nu s-a conformat adresei nr. x din 2 iunie 2014 privind completarea dosarului de autorizare cu înscrisurile specificate.

Potrivit art. 9 din Legea nr. 104/2008:

"(1) Pentru desfăşurarea activităţilor în sălile de culturism sau de fitness este obligatorie autorizarea de către Agenţia Naţională Anti-Doping prin eliberarea certificatului de funcţionare din punctul de vedere al reglementărilor anti-doping. (...) (3) Modul şi condiţiile de eliberare, suspendare şi retragere ale certificatului prevăzut la alin. (1) se stabilesc prin norme metodologice aprobate prin hotărâre a Guvernului."

Conform art. 9 şi art. 29 din H.G. nr. 956/2011 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 104/2008:

"Art. 9. - La cererea de autorizare adresată Agenţiei Naţionale Anti-Doping persoana juridică, întreprinderea individuală sau întreprinderea familială trebuie să anexeze:

a) copia certificată pentru conformitate cu originalul a certificatului unic de înregistrare sau a altui document echivalent stabilit prin actele normative în vigoare;

b) certificatul de cazier judiciar al administratorilor sau reprezentanţilor;

c) declaraţia pe propria răspundere a persoanei autorizate de către persoana juridică, întreprinderea individuală sau întreprinderea familială să semneze cererea, prin care se atestă că datele prevăzute în aceasta şi în documentele anexate corespund realităţii şi că are cunoştinţă că falsul în declaraţii se pedepseşte potrivit legii penale;

d) copia certificată pentru conformitate cu originalul a statutului de funcţionare şi, după caz, a actelor modificatoare ale acestuia, din care să rezulte că desfăşoară activităţi sportive de culturism şi/sau de fitness;

e) dovada achitării taxei de autorizare;

f) lista actualizată cu suplimentele alimentare distribuite în sală, care va cuprinde următoarele specificaţii:

1. denumirea comercială a produsului;

2. denumirea societăţii producătoare şi/sau distribuitoare;

3. lista ingredientelor;

4. copia certificatului de notificare emis de instituţia competentă;

g) copia atestatului de absolvire a cursului de instruire organizat de către Agenţia Naţională Anti-Doping.

(...)

Art. 29 - (1) Persoanele juridice, întreprinderile individuale ori întreprinderile familiale care desfăşoară activităţi sportive de culturism şi/sau de fitness sunt obligate să solicite eliberarea certificatului în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentelor norme metodologice.

(2) Agenţia Naţională Anti-Doping va elibera certificatele în termen de 90 de zile lucrătoare de la data înregistrării cererii la Agenţia Naţională Anti-Doping, cu condiţia ca documentaţia anexată să fie completă, potrivit prevederilor art. 9.

(3) În cazul în care Agenţia Naţională Anti-Doping constată o neregularitate a documentaţiei anexate cererii de autorizare, se vor aplica prevederile art. 6 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2003 privind procedura aprobării tacite, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 486/2003, cu modificările şi completările ulterioare, termenul prevăzut la alin. (2) urmând să curgă de la data completării documentaţiei.

(4) Dacă persoana juridică, întreprinderea individuală sau întreprinderea familială nu completează documentaţia în termen de 30 de zile lucrătoare de la data comunicării neregularităţilor constatate, cererea de autorizare se respinge prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale Anti-Doping."

În raport de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că cererii de autorizare depusă de recurenta-reclamantă nu i-au fost anexate toate înscrisurile doveditoare, astfel încât adresa nr. x din 2 iunie 2014, prin care intimata-pârâtă a solicitat completarea documentaţiei de autorizare, reprezintă un demers administrativ legal, căruia recurenta-reclamantă nu i-a dat curs.

Motivul de recurs privitor la depunerea, împreună cu cererea de chemare în judecată, a înscrisurilor omise a fi depuse în procedura administrativă, nu este fondat.

La formularea acestei aprecieri se are în vedere faptul că, la momentul emiterii Ordinului nr. 204 din 4 august 2014, intimata-pârâtă Agenţia Naţională Anti-Doping nu a avut la dispoziţie înscrisurile anexate de reclamantă cererii de chemare în judecată, astfel încât nu se poate reţine nelegalitatea actului administrativ, neexistând o culpă în sarcina autorităţii.

Chiar şi în situaţia în care s-ar admite ipoteza recurentei-reclamante, privind acoperirea omisiunilor din etapa administrativă prin prezentarea actelor în faţa instanţei de judecată, analizând înscrisurile anexate cererii de chemare în judecată de către recurenta-reclamantă, precum şi cele depuse la dosar pe parcursul soluţionării cauzei în faţa instanţei de fond, Înalta Curte constată că nu corespund în totalitate listei prevăzută de art. 9 din H.G. nr. 956/2011, lipsind documentele specificate la lit. b) şi f), respectiv actele menţionate la punctele 4 şi 7 din adresa emisă de intimata-pârâtă sub nr. x din 2 iunie 2014.

Aşadar, nu se poate reţine că recurenta-reclamantă şi-ar fi îndeplinit obligaţia de depunere integrală a documentaţiei necesară emiterii certificatului de funcţionare, nici în etapa administrativă de emitere a actului administrativ şi nici în faza judiciară a contestării acestuia.

Referitor la motivul de recurs privind lipsa motivării Ordinului nr. 204 din 4 august 2014 şi necunoaşterea motivelor ce au dus la respingerea cererii de autorizare, ca urmare a necomunicării Referatului nr. x din 29 iulie 2014, Înalta Curte îl apreciază a fi nefondat.

Cerinţa motivării actului administrativ are drept scop aducerea la cunoştinţa destinatarului actului a măsurilor dispuse în ceea ce-l priveşte şi a aspectelor ce au dus la luarea acestor măsuri, elemente necesare pentru a asigura posibilitatea efectivă a contestării actului administrativ.

Prin adresa nr. x din 2 iunie 2014, solicitantului Asociaţia A. i-au fost aduse la cunoştinţă atât lipsurile cererii de autorizare, cât şi sancţiunea necompletării documentaţiei în termenul legal, precum şi temeiurile de drept ce fundamentează sancţiunea respingerii, temeiuri ce au fost reluate şi în cuprinsul Ordinului nr. 204 din 4 august 2014.

Aşadar, recurenta-reclamantă a cunoscut atât obligaţiile legale ce-i incumbă, cât şi consecinţa rămânerii în pasivitate, respectiv emiterea unui Ordin de respingere a cererii de autorizare, neputând fi identificată o vătămare directă, rezultată din modalitatea de redactare a actului administrativ. Presupusele prejudicii invocate de recurentă prin acţiune şi prin cererea de recurs se datorează culpei proprii, constând în nedepunerea integrală a documentaţiei prevăzute de lege la momentul formulării cererii de autorizare şi ulterior, la momentul solicitării exprese a autorităţii publici.

De altfel, împotriva Ordinului nr. 204 din 4 august 2014 recurenta-reclamantă a formulat plângere prealabilă, motivarea plângerii dovedind cunoaşterea exactă a motivului respingerii cererii de autorizare, recurenta exercitându-şi în mod efectiv dreptul de a contesta actul administrativ.

Prin urmare, instanţa de recurs constată că, în raport de conţinutul actului administrativ atacat, recurentei-reclamante nu i s-a produs o vătămare ce impune anularea Ordinului nr. 204 din 4 august 2014, măsura dispusă prin acest act reprezentând o consecinţă a neîndeplinirii obligaţiilor legale, asupra căreia recurenta a fost atenţionată anterior.

Având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală şi temeinică, dispoziţiile de drept material fiind corect interpretate şi aplicate de instanţa de fond, fiind nefondat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) şi art. 497 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta Asociaţia A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Asociaţia A. împotriva Sentinţei civile nr. 905 din 31 martie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 octombrie 2017.

Procesat de GGC - MM