Classification of an administrative notice as an informational act lacking legal effects, rendering the appeal inadmissible

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 23 septembrie 2014 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Patronatul Naţional Român, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Economic şi Social, a solicitat anularea actului administrativ intitulat "adresă", având nr. x din data de 25 iulie 2014, comunicat la data de 26 iulie 2014, şi suspendarea executării actului administrativ până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 86 din data de 19 ianuarie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia inadmisibilităţii cererii şi a respins cererea formulată de reclamantul Patronatul Naţional Român, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Economic şi Social, ca inadmisibilă.

3. Cererea de recurs

Împotriva Sentinţei nr. 86 din 19 ianuarie 2015 a declarat recurs reclamantul Patronatul Naţional Român, fără a-şi încadra criticile formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Printr-o primă critică, recurentul-reclamant a susţinut că instanţa de fond nu s-a pronunţat cu privire la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 13 lit. d) din Legea nr. 248/2013 în raport cu dispoziţiile art. 1 alin. (3), art. 16 alin. (3), art. 20 alin. (1), art. 37 alin. (1) şi art. 53 alin. (1) şi (2) din Constituţie, cerere formulată la termenul de judecată din 8 decembrie 2014.

Astfel, excepţia de neconstituţionalitate avea prioritate asupra judecăţii oricăror alte chestiuni de fond şi, chiar dacă s-ar aprecia că excepţia avea caracter accesoriu, instanţa de fond a omis să se pronunţe asupra ei. Efectul acestei nepronunţări îl reprezintă îngrădirea accesului la justiţie şi afectarea dreptului la apărare.

Pe fondul cauzei, recurentul-reclamant a criticat hotărârea primei instanţe, formulând argumente în sensul că actul contestat întruneşte elementele caracteristice ale unui act administrativ, adresa fiind emisă de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea executării în concret a unei legi, neavând caracterul unei simple informări.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 26 mai 2015, intimatul-pârât Consiliul Economic şi Social a formulat apărări de fond cu privire la motivele de nelegalitate invocate, fără a invoca excepţii faţă de cererea de recurs.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 14 decembrie 2016, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat.

Părţile nu au înregistrat la dosarul cauzei un punct de vedere referitor la concluziile raportului întocmit asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din data de 31 mai 2017, completul de filtru, constatând că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., republicat, fixând termen pentru judecata pe fond a căii de atac.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, reţinând următoarele considerente:

Având în vedere criticile de nelegalitate formulate de recurentul-reclamant Patronatul Naţional Român, Înalta Curte le va analiza în raport de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel cum s-a reţinut şi prin concluziile raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Referitor la primul motiv de recurs, vizând nepronunţarea instanţei de fond asupra cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, Înalta Curte îl apreciază a fi nefondat.

Prin cererea înregistrată la dosarul Curţii de Apel Bucureşti la data de 4 decembrie 2014, recurentul-reclamant a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 lit. d) din Legea nr. 248/2013 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Economic şi Social, raportat la art. 1 alin. (3), art. 16 alin. (3), art. 20 alin. (1), art. 37 alin. (1), art. 53 alin. (1) şi alin. (2) din Constituţia României, solicitând sesizarea Curţii Constituţionale pentru judecarea excepţiei invocate.

La termenul de judecată din data de 19 ianuarie 2015, prima instanţă a pus în discuţie excepţia inadmisibilităţii acţiunii, sub aspectul lipsei caracterului de act administrativ al adresei nr. x din data de 25 iulie 2014, ce face obiectul contestării de către recurentul-reclamant, pronunţându-se asupra acesteia prin Sentinţa civilă nr. 86 din 19 ianuarie 2015.

Prin urmare, este reală susţinerea recurentului-reclamant privind nepunerea în discuţia părţilor şi nepronunţarea instanţei de fond asupra cererii de sesizare a Curţii Constituţionale invocată la termenul de judecată anterior, însă, faţă de obiectul cererii de chemare în judecată, raportat şi la motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, Înalta Curte apreciază că această cerere de sesizare a Curţii Constituţionale avea caracter subsidiar faţă de excepţia de inadmisibilitate, instanţa de fond având obligaţia de a o analiza doar în ipoteza în care ar fi respins excepţia de inadmisibilitate a acţiunii.

Înalta Curte reţine că, prin cererea de chemare în judecată, reclamantul Patronatul Naţional Român a criticat adresa nr. x din data de 25 iulie 2014, emisă de pârâtul Consiliul Economic şi Social, susţinând, printre altele, faptul că aceasta adaugă condiţii suplimentare faţă de cele prevăzute de Constituţie, în ceea ce priveşte numirea membrilor plenului Consiliului, respectiv ca persoanele respective să facă dovada că nu au făcut poliţie politică.

Potrivit adresei contestate în cauză, intimatul-pârât a adus la cunoştinţa recurentului conţinutul dispoziţiilor art. 13 din Legea nr. 248/2013, care, la litera (d) prevede, drept condiţie de numire în Plenul Consiliului Economic şi Social, ca persoana în cauză să nu fi făcut poliţie politică.

Excepţia de neconstituţionalitate invocată de recurentul-reclamant la data de 4 decembrie 2014, a privit dispoziţiile art. 13 lit. d) din Legea nr. 248/2013.

Faţă de aceste aspecte, rezultă că excepţia de neconstituţionalitate invocată privea un aspect ce ţinea de fondul cauzei, dezlegarea acesteia putând influenţa soluţia pronunţată asupra fondului litigiului dintre părţi numai în măsura în care acţiunea se dovedea a fi una admisibilă, actul contestat putând fi analizat de instanţa de judecată în raport de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

Potrivit art. 248 C. proc. civ.:

"(1) Instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei. (2) În cazul în care s-au invocat simultan mai multe excepţii, instanţa va determina ordinea de soluţionare în funcţie de efectele pe care acestea le produc.(...)"

În condiţiile arătate, excepţia de inadmisibilitate a acţiunii face inutilă analizarea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, întrucât conformitatea unor prevederi legale cu dispoziţiile constituţionale nu poate fi supusă analizei Curţii Constituţionale decât printr-o sesizare adresată de o instanţă de judecată investită cu soluţionarea unei acţiuni ce îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de C. proc. civ. sau de legile speciale (în speţa de faţă Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004).

Prin urmare, argumentele recurentului-reclamant privind prioritatea soluţionării cererii de sesizare a Curţii Constituţionale sunt nefondate, prima instanţă respectând ordinea corectă de analizare a excepţiilor, prevăzută de art. 248 C. proc. civ.

Nefondate sunt, în consecinţă, şi criticile privind îngrădirea accesului liber la justiţie şi încălcarea dreptului la apărare, întrucât soluţionarea prioritară a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, faţă de cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, nu constituie o îngrădire sau nesocotire a unor drepturi fundamentale, ci o aplicare a normelor de procedură civilă.

Referitor la critica de nelegalitate privind caracterul de act administrativ al adresei nr. x din data de 25 iulie 2014, emisă de pârâtul Consiliul Economic şi Social, Înalta Curte o apreciază, de asemenea, a fi nefondată.

Condiţia esenţială de atacare a unui act pe calea contenciosului administrativ este aceea ca actul atacat să fie un act administrativ, în sensul art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, care stipulează că prin act administrativ se înţelege "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, şi contractele încheiate de autorităţile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achiziţiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute şi alte categorii de contracte administrative supuse competenţei instanţelor de contencios administrativ".

Analizând conţinutul adresei nr. x din 25 iulie 2014, Înalta Curte constată că aceasta nu întruneşte toate caracterele juridice ale actului administrativ, aşa cum sunt trasate în definiţia legală cuprinsă în art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, lipsindu-i dimensiunea de a da naştere, a modifica sau a stinge raporturi juridice, cu alte cuvinte, de a produce, prin el însuşi, efecte juridice.

Actul contestat în cauză reprezintă o informare a recurentului-reclamant asupra dispoziţiilor Legii nr. 248/2013 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Economic şi Social, fără a dispune măsuri în regim de putere publică.

Astfel, deşi adresa nr. x din 25 iulie 2014 reprezintă un act unilateral, emis de o autoritate publică, conţinutul său nu dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice, limitându-se la redarea prevederilor normative incidente în cazul nominalizării membrilor Plenului Economic şi Social. Obligaţiile contestate de către recurentul-reclamant, respectiv dovedirea de către candidaţii nominalizaţi a faptului că nu au făcut poliţie politică, decurg din însăşi prevederile Legii nr. 248/2013, nefiind măsuri dispuse de către autoritatea publică intimată prin adresa contestată.

Nici argumentul recurentului-reclamant privitor la stabilirea unui termen limită de îndeplinire a obligaţiilor nu este întemeiat, întrucât, deşi prin adresa nr. x din 25 iulie 2014 se aduce la cunoştinţa Patronatului Naţional Român data până la care trebuie depuse documentele solicitate, acest termen este stabilit în raport de prevederile art. 15 alin. (1) din Legea nr. 248/2013, fiind impus, aşadar, de actul normativ incident şi nu reprezintă o măsură dispusă de autoritatea publică. De altfel, acest aspect nu a fost contestat prin acţiunea dedusă judecăţii, recurentul-reclamant necontestând termenul de depunere a actelor doveditoare, ci conţinutul acestor acte, astfel cum a fost stabilit prin dispoziţiile art. 13 din Legea nr. 248/2013.

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul Patronatul Naţional Român, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul Patronatul Naţional Român împotriva Sentinţei civile nr. 86 din 19 ianuarie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 octombrie 2017.

Procesat de GGC - MM