Judicial assistant dismissed at retirement age despite five-year mandate: applicability of statutory dismissal grounds to appointed officials

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin acţiunea înregistrată pe Curţii de Apel Timişoara sub nr. x/59/2004 la data de 9 iulie 2014, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună suspendarea executării Ordinului nr. 2268/C din 24 iunie 2014 emis de pârât, până la soluţionarea definitivă a cauzei, precum şi anularea Ordinului nr. 2268 din 24 iunie 2014.

Cu privire la cererea de suspendare, se arată că prejudiciul material viitor şi previzibil constă în faptul că reclamanta şi-a făcut un buget cunoscând limitele mandatului primit în 2013 şi în funcţie de veniturile pe care le realiza şi-a planificat ratele la creditele contractate la bănci, până la încheierea mandatului, în iunie 2018. Prin trecerea imprevizibilă la pensie, veniturile reclamantei ar fi diminuate până la 1/3 din cele anuale.

Se arată că îndoiala serioasă asupra legalităţii actului vine din aceea că Ordinul a fost emis în lipsa unei cereri de pensionare formulate de reclamantă, a întocmirii unui dosar care să fi fost înaintat Casei Judeţene de Pensii pentru a verifica dacă sunt îndeplinite condiţiile de pensionare şi a emite o decizie în acest sens, astfel cum pretind dispoziţiile art. 103 şi urm. din Legea nr. 263/2010.

Cu privire la fondul cauzei, s-a arătat, în esenţă, că la data de 24 iulie 2014 a fost emis de către pârâtul Ministrul Justiţiei Ordinul nr. 2268/C din 24 iunie 2014 prin care, începând cu data de 31 iulie 2014, reclamanta a fost eliberată din funcţia de asistent judiciar la Tribunalul Caraş-Severin, prin pensionare.

Corespunde realităţii faptul că art. 52 şi următoarele din Legea nr. 37/2013 stabileşte condiţiile pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă.

Însă, potrivit art. 103 din acelaşi act normativ, acordarea pensiei în discuţie se realizează doar la cererea persoanei îndreptăţite. Or, reclamanta arată că nu a formulat o asemenea cerere, cu atât mai mult cu cât se regăseşte în situaţia exercitării unui mandat pe o durată de 5 ani pentru funcţia de asistent judiciar.

O altă dispoziţie legală încălcată vizează prevederile art. 111 din Legea nr. 304/2004 care dispun în mod expres: "Asistenţii judiciari se bucura de stabilitate pe durata mandatului şi se supun numai legii."

Nu s-au respectat etapele impuse prin dispoziţiile art. 103 şi urm. din Legea nr. 263/2010 - privind sistemul unitar de pensii. Doar în situaţia în care se admite cererea de pensionare de către instituţia competentă, abia atunci se dispune eliberarea din funcţie, întrucât doar acest act poate constitui fundamentul care stă la baza unui astfel de ordin.

Or, în cauză s-a emis ordinul de eliberare din funcţie fără să existe o cerere de pensionare, un dosar întocmit cu actele prevăzute de lege şi, la final, o decizie de pensionare.

Asistenţilor judiciari li se aplică Titlul V din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară care prevede în art. 111 că aceştia se bucură de stabilitate pe durata mandatului, iar în art. 113 alin. (1) că asistenţilor judiciari li se aplică între altele, şi motivele de eliberare din funcţie prevăzute de lege pentru judecători şi procurori.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1 şi urm., art. 15 din Legea nr. 554/2004, Legea nr. 37/2013, art. 11 şi urm. din Legea nr. 304/2004, art. 50 şi urm., art. 103 din Legea nr. 263/2010.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin Sentinţa civilă nr. 296 din 29 octombrie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, a fost anulat Ordinul nr. 2268 din 24 iunie 2014 emis de pârâtul Ministerul Justiţiei şi a fost suspendată executarea ordinului menţionat până la soluţionarea definitivă a cauzei.

Curtea a constatat că acţiunea reclamantei este întemeiată, pentru următoarele considerente:

La data de 24 iunie 2014 a fost emis de către pârâtul Ministrul Justiţiei Ordinul nr. 2268/C din 24 iunie 2014 prin care reclamanta a fost eliberată din funcţia de asistent judiciar din cadrul Tribunalului Caraş-Severin, prin pensionare, începând cu data de 31 iulie 2014.

Anterior acestui ordin de eliberare din funcţie, acelaşi pârât a emis Ordinul nr. 2201/C din 5 iulie 2013 prin care a fost numită reclamanta în funcţia de asistent judiciar la Tribunalul Caraş-Severin, pentru un mandat de 5 ani.

Curtea nu a reţinut ca fiind incidente argumentele întemeiate pe necesitatea existenţei cererii de pensionare anterioare eliberării din funcţie, întrucât reclamanta nu este personal contractual, neavând încheiat un contract de muncă, ci exercitându-şi funcţia în baza actului de numire. Chiar dacă s-ar aprecia că relaţia reclamatei cu ordonatorul de credite ori cu instanţa în care funcţionează este una specifică dreptului muncii, atunci argumentele reclamantei ar urma să fie respinse pe considerentul că potrivit dispoziţiilor art. 56 alin. (1) lit. c) din Codul muncii (Legea nr. 53/2003) "Contractul individual de muncă existent încetează de drept … la data îndeplinirii cumulative a condiţiilor de vârstă standard şi a stagiului minim de cotizare pentru pensionare."

Însă, aşa cum s-a arătat deja, deşi reclamanta a împlinit vârsta standard de pensionare, aceasta nu are încheiat un contract de muncă pentru a atrage incidenţa legislaţiei specifice raporturilor de muncă, astfel încât Curtea a respins, din aceleaşi considerente, şi contra-argumentaţia pârâtului potrivit căruia împlinirea vârstei standard de pensionare este cauză de încetare a raporturilor de muncă, indiferent de opţiunea reclamantei de a depune sau nu cerere de pensionare.

Cât priveşte cel de al doilea argument al reclamantei vizând asimilarea asistenţilor judiciari cu categoria magistraţilor şi aplicarea art. 83 Legea nr. 304/2004 care reglementează posibilitatea menţinerii în funcţie a magistraţilor până la vârsta de 70 de ani, Curtea a apreciat că nici acesta nu este întemeiat. Această concluzie se poate extrage din modul de redactare al art. 113 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, potrivit căruia "asistenţilor judiciari li se aplică dispoziţiile legale privind abaterile şi sancţiunile disciplinare, precum şi motivele de eliberare din funcţie prevăzute de lege pentru judecători şi procurori".

Se poate observa astfel că, potrivit dispoziţiilor art. 113 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, asistenţilor judiciari li se aplică toate dispoziţiile vizând abaterile şi sancţiunile disciplinare prevăzute de lege pentru judecători şi procurori însă, în ce priveşte eliberarea din funcţie nu sunt aplicabile toate dispoziţiile prevăzute de lege pentru magistraţi, ci doar motivele (nu şi condiţiile) de eliberare din funcţie. Altfel spus, sunt aplicabile asistenţilor judiciari normele instituite de art. 65 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 nu însă şi dispoziţiile art. 83 alin. (1), care se aplică doar judecătorilor, procurorilor, magistraţilor-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, precum şi personalului de specialitate juridică prevăzut la art. 87 alin. (1) din aceeaşi lege.

Se pune însă întrebarea dacă un asistent judiciar care a împlinit vârsta de pensionare în cursul mandatului poate sau nu să îşi continue mandatul până la expirarea perioadei pentru care a fost numit. Legat de acest aspect, însăşi reclamanta a argumentat în acţiunea sa că se află "în situaţia exercitării unui mandat pe o durată de 5 ani." Spre deosebire de celelalte apărări ale reclamantei, Curtea găseşte întemeiată această susţinere, pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează.

Curtea a observat că în cadrul Legii nr. 304 din 28 iunie 2004 (privind organizarea judiciară) instituţia asistenţilor judiciari este reglementată în cadrul a doar şase articole (art. 110 - 115), dintre care două vizează perioada mandatului. Astfel, art. 110 alin. (1) din Legea nr. 304 din 28 iunie 2004 stipulează că asistenţii judiciari sunt numiţi de ministrul justiţiei, la propunerea Consiliului Economic şi Social, pe o perioadă de 5 ani, iar art. 111 alin. (1) din aceeaşi lege prevede că "asistenţii judiciari se bucură de stabilitate pe durata mandatului".

Coroborând cele două dispoziţii legale şi având în vedere că reclamanta este beneficiara Ordinului nr. 2201/C din 5 iulie 2013), act administrativ în fiinţă, în privinţa căruia nu a intervenit anularea ori revocarea, Curtea a apreciat că perioada determinată a mandatului (de 5 ani), prevăzută în actul de numire, nu poate fi redusă în mod unilateral, chiar şi în condiţiile în care reclamanta a împlinit vârsta de pensionare. Şi aceasta întrucât legea aplicabilă reglementează doar durata mandatului, fără a condiţiona în vreun fel stabilitatea şi împlinirea mandatului de vreo limită în timp, alta decât durata determinată pentru care a fost numit asistentul judiciar. Altfel spus, în condiţiile în care legea specială reglementează strict durata mandatului, nu pot fi aplicate prin analogie alte dispoziţii care vizează alte categorii profesionale.

De altfel, situaţia reclamantei nu este singulară în sistemul juridic românesc, fiind asemănătoare cu funcţiile elective, în cazul cărora legea nu reglementează vreo limită de vârstă, ori cu funcţiile demnitarilor, în cazul cărora de asemenea este reglementată durata mandatului, fără vreo interdicţie care să vizeze vârsta.

Prin urmare, găsind întemeiată cererea de anulare a Ordinului nr. 2268 din 24 iunie 2014, emis de pârâtul Ministerul Justiţiei, Curtea urmează a o admite şi a dispune în consecinţă.

Cu privire la cererea de suspendare a ordinului arătat, s-a constatat că acestea sunt îndeplinite în cauza de faţă. Astfel, cazul bine justificat este dovedit prin concluzia la care Curtea a ajuns deja în privinţa nelegalităţii măsurii de încetare unilaterală şi intempestivă a mandatului, cu încălcarea dispoziţiilor art. 110 alin. (1) şi art. 111 alin. (1) din Legea nr. 304 din 28 iunie 2004.

De asemenea, paguba iminentă, definită de art. 2 lit. ş) din Legea nr. 554/2004 ca fiind prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public, este dovedită prin reducerea într-un procent substanţial de 3/4 din veniturile reclamantei şi prin dovedirea derulării unor contracte de credit.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva Sentinţei civile nr. 296 din 29 octombrie 2014 a declarat recurs în termen legal pârâtul Ministerul Justiţiei, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În dezvoltarea recursului, au fost învederate, în esenţă, următoarele:

În ceea ce priveşte soluţia dată cererii de suspendare, nu sunt întrunite cele două condiţii prevăzute cumulativ de art. 14 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

În ceea ce priveşte soluţia dată cererii de anulare, aceasta este de asemenea greşită, având în vedere următoarele considerente:

În conformitate cu art. 113 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, "(1) Asistenţilor judiciari li se aplică dispoziţiile legale privind abaterile şi sancţiunile disciplinare, precum şi motivele de eliberare din funcţie prevăzute de lege pentru judecători şi procurori".

La fel ca şi magistraţii, asistenţii judiciari îşi pot pierde funcţia în condiţiile art. 65 din Legea nr. 303/2004 .

Prin urmare, asistenţii judiciari pot fi eliberaţi din funcţie, evident în timpul exercitării mandatului, altfel nefiind justificată prezenţa în lege a art. 113 alin. (1), mai sus redat, potrivit cu care asistenţilor judiciari li se aplică motivele de eliberare din funcţie prevăzute de lege pentru judecători şi procurori. Este o dovadă a faptului că stabilitatea în funcţie sau stabilitatea pe durata mandatului nu semnifică faptul că asistentul judiciar rămâne în funcţie indiferent de situaţie, şi că rămân inoperante dispoziţiile care dau posibilitatea demisiei, dispoziţiile referitoare la pensionare.

Urmând acest raţionament, asistentul judiciar nu poate fi eliberat din funcţie nici în cazul în care s-ar constata incapacitatea profesională, nici în cazul în care ar fi condamnat definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni, cazuri de eliberare din funcţie prevăzute de asemenea la art. 65 din Legea nr. 303/2004 aplicabil şi asistenţilor judiciari în virtutea art. 113 alin. (1) din Legea nr. 304/2004.

Dacă legiuitorul ar fi dorit să menţină în funcţie asistentul judiciar care, în executarea mandatului său a atins vârsta limită pentru pensionare, atunci ar fi găsit fie o formulă de trimitere la textul art. 83 din Legea nr. 303/2004, pe care intimata reclamanta l-a şi folosit în apărare, dar pe care instanţa de fond l-a respins, considerând în mod corect că nu este aplicabil pentru că acest text se adresează numai categoriilor prevăzute expres şi limitativ în text, fie ar fi introdus o dispoziţie distinctă în Legea nr. 304/2004, reglementare cu caracter special.

Asistentul judiciar aflat în exerciţiul mandatului pentru care a fost numit, prin ordin al ministrului, este eliberat din funcţie odată cu atingerea limitei de vârstă pentru pensionare, în condiţiile art. 52 şi 53 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare.

Faţă de cele arătate, consideră că nu se poate invoca cu temei nesocotirea art. 111 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 sau neobservarea prevederilor art. 83 alin. (1) din acelaşi act normativ ori a dispoziţiilor art. 103 şi următoarele din Legea nr. 263/2010, pentru a dispune anularea Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 2268/C din 24 iunie 2014.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata A., legal citată, a depus întâmpinare respingerea recursului declarat şi menţinerea hotărârii atacate.

Recurentul invocă art. 113 din Legea nr. 304/2004 şi art. 65 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2004, arătând că asistenţilor judiciari li se aplică dispoziţiile legale privind motivele de eliberare din funcţie prevăzute pentru judecători şi procurori, între care şi "pensionarea în condiţiile legii".

Or, aşa cum corect reţine prima instanţă, asistenţilor judiciari li se aplică doar motivele de eliberare din funcţie prevăzute de lege pentru judecători şi procurori, nu şi condiţiile eliberării din funcţie.

Distincţia este esenţială.

În ceea ce priveşte eliberarea din funcţie pentru îndeplinirea condiţiilor de pensionare, situaţia judecătorilor şi procurorilor este diferită de cea a asistenţilor judiciari, ceea ce conduce la concluzia unor dispoziţii legale diferite aplicabile.

În primul rând, judecătorii şi procurorii îşi exercită funcţia pe durată nedeterminată, în vreme ce asistenţii judiciari sunt numiţi pentru un mandat având o durată limitată la 5 ani, beneficiind de stabilitate.

În al doilea rând, pentru judecători şi procurori art. 83 din Legea nr. 303/2004 prevede limita maximă de vârstă de 70 de ani pentru menţinerea în funcţie ulterior împlinirii vârstei de pensionare prevăzute de lege, în vreme ce pentru asistenţii judiciari H.G. nr. 616/2005 nu prevede nicio limită maximă de vârstă nici pentru numirea în funcţie, nici pentru menţinerea în funcţie.

În al treilea rând, condiţiile încetării anticipate unilaterale a mandatului asistenţilor judiciari sunt prevăzute în art. 13 şi art. 14 din H.G. nr. 616/2005 şi de art. 113 alin. (4) din Legea nr. 304/2004. Conform acestor dispoziţii, mandatul acestora se poate revoca în urma analizei periodice a activităţii şi încetează de drept dacă pe perioada îndeplinirii acestuia intervine o situaţie de incompatibilitate sau imposibilitatea de a-şi exercita atribuţiile.

De asemenea, asistenţii judiciari pot fi eliberaţi din funcţie şi ca urmare a reducerii numărului de posturi, în raport cu volumul de activitate al instanţei.

În al patrulea rând, conform art. 111 din Legea nr. 304/2004, asistenţii judiciari se bucură de stabilitate pe durata mandatului, una din expresiile evidente ale stabilităţii mandatului fiind imposibilitatea încetării anticipate unilaterale a acestuia altfel decât în condiţiile expres şi limitativ prevăzute de lege. însăşi Legea nr. 303/2004 prevede că stabilitatea care caracterizează funcţia procurorilor se manifestă prin posibilitatea eliberării din funcţie numai în condiţiile legii.

În al cincilea rând, aşa cum însuşi recurentul susţine, atât actul de numire, cât şi actul de eliberare din funcţie a asistenţilor judiciari sunt acte administrative cu caracter individual, ceea ce înseamnă că drepturile din conţinutul raportului juridic generat prin acest act nu pot fi anulate/revocate unilateral decât din cauze autorizate de lege.

Toate aceste aspecte dovedesc deplin diferenţa între statutul judecătorilor şi procurorilor şi statutul asistenţilor judiciari în ceea ce priveşte eliberarea din funcţie.

Deşi condiţiile de eliberare din funcţie prin pensionare a asistenţilor judiciari nu sunt expres reglementate, acest lucru nu poate conduce la concluzia aplicării prin analogie a condiţiilor prevăzute expres pentru alte categorii profesionale, chiar dacă motivele eliberării din funcţie sunt aceleaşi.

Dimpotrivă, lipsa corelării legislative între posibilitatea eliberării din funcţie prin pensionare cu durata mandatului de 5 ani în cazul asistenţilor judiciari, conduce la concluzia imposibilităţii încetării anticipate a mandatului prin pensionare în mod unilateral de către organul care oricum nu are decât atribuţia numirii în funcţie, propunerea fiind făcută de altă instituţie.

Sintagma "potrivit legii" lasă tocmai determinarea condiţiilor de pensionare în sarcina unor dispoziţii legale specifice pentru fiecare categorie.

Aşa cum corect reţine prima instanţă, statutul asistenţilor judiciari este reglementat numai prin art. 110 - 115 din Legea nr. 304/2004.

Pe de altă parte, prin H.G. nr. 616/2005 au fost stabilite condiţiile, procedura de selecţie şi de propunere de către Consiliul Economic şi Social a candidaţilor pentru a fi numiţi ca asistenţi judiciari de către ministrul justiţiei, precum şi condiţiile de delegare, detaşare şi transfer ale asistenţilor judiciari.

Or, de vreme ce există dispoziţii legale speciale în materia asistenţilor judiciari, cu privire la durata mandatului acestora şi nu există prevederi care să limiteze vârsta maximă pentru numirea sau menţinerea în funcţie, nu se poate susţine că ar trebui aplicate Legea nr. 53/2003 şi Legea nr. 263/2010.

5. Procedura derulată în faţa instanţei de recurs

Prin încheierea din data de 21 iunie 2016 s-a constatat că raportul întocmit de magistratul - asistent respectă cerinţele art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ. şi s-a dispus comunicarea acestuia, în temeiul art. 493 alin. (4) din acest act normativ, cu menţiunea că părţile pot formula în scris un punct de vedere asupra raportului în termen de 10 zile de la comunicare.

Prin încheierea din data de 4 aprilie 2017 s-a dispus, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., admiterea în principiu a recursului şi fixarea unui termen pentru judecata pe fond a acestuia la data de 3 octombrie 2017.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

În speţă, prin actul administrativ atacat reprezentat de Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 2268/C din 24 iunie 2014 s-a dispus eliberarea reclamantei din funcţia de asistent judiciar la Tribunalul Timiş, începând cu data de 31 iulie 2014.

Instanţa de fond a reţinut incidenţa art. 110 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 care stipulează că "Asistenţii judiciari sunt numiţi de ministrul justiţiei, la propunerea Consiliului Economic şi Social, pe o perioadă de 5 ani (...)" şi art. 111 alin. (1) din acelaşi act normativ care prevede că "Asistenţii judiciari se bucură de stabilitate pe durata mandatului (..)".

În considerarea acestor texte de lege, instanţa a apreciat că Ordinul nr. 2268/C din 24 iunie 2014 este în fiinţă, nefiind posibil ca perioada determinată a mandatului de asistent judiciar, de 5 ani, prevăzută în actul de numire, să fie redusă în mod unilateral, chiar şi în condiţiile în care reclamanta a împlinit vârsta de pensionare. A concluzionat instanţa că legea specială reglementează strict durata mandatului, neputând fi aplicate prin analogie dispoziţii legale care vizează alte categorii profesionale.

Conform prevederilor art. 113 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, asistenţilor judiciari li se aplică dispoziţiile legale privind motivele de eliberare din funcţie prevăzute de lege pentru judecători şi procurori.

Potrivit art. 65 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 303/2004, judecătorii şi procurorii sunt eliberaţi din funcţie prin pensionare, potrivit legii.

În lipsa altor dispoziţii legale privind pensionarea, aplicabile asistenţilor judiciari, sintagma "potrivit legii" trebuie interpretată în sensul că devin aplicabile normele generale prevăzute de Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, conform cărora, pensia pentru limită de vârstă se cuvine persoanelor care îndeplinesc, cumulativ, la data pensionării, condiţiile privind vârsta standard de pensionare şi stagiul minim de cotizare sau în specialitate, după caz, prevăzute de prezenta lege (art. 52).

Totodată, în conformitate cu prevederile art. 53 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, vârsta standard de pensionare este de 63 de ani pentru femei, iar atingerea acestei vârste se realizează prin creşterea vârstei standard de pensionare.

Înalta Curte constată că, în mod legal, la emiterea ordinului contestat au fost avute în vedere dispoziţiile legale arătate, conform cărora asistenţii judiciari sunt eliberaţi din funcţie prin pensionare, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 263/2010.

Nu se poate reţine încălcarea dispoziţiilor art. 111 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, conform cărora asistenţii judiciari se bucură de stabilitate pe durata mandatului, deoarece această prevedere nu înlătură aplicarea dispoziţiilor speciale ale art. 65 din Legea nr. 303/2004, care prevăd expres care sunt cazurile de eliberare din funcţie a judecătorilor şi procurorilor, dispoziţii care sunt aplicabile şi asistenţilor judiciari, în temeiul art. 113 alin. (1) din Legea nr. 304/2004.

O interpretare contrară ar conduce la situaţia în care articolul în discuţie nu ar putea fi niciodată aplicabil în privinţa asistenţilor judiciari, ceea ce nu poate fi acceptat.

În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat că prevederile legale care guvernează activitatea instanţelor judecătoreşti şi fixează poziţia lor faţă de lege, acceptă în mod unanim că "atribuţiile judecătorului implică identificarea normei aplicabile, analiza conţinutului său şi o necesară adaptare a acesteia la faptele juridice pe care le-a stabilit, astfel încât legiuitorul aflat în imposibilitate de a prevedea toate situaţiile juridice lasă judecătorului, învestit cu puterea de a spune dreptul, o parte din iniţiativă. Astfel, în activitatea de interpretare a legii, judecătorul trebuie să realizeze un echilibru între spiritul şi litera legii, între exigenţele de redactare şi scopul urmărit de legiuitor, fără a avea competenţa de a legifera, prin substituirea autorităţii competente în acest domeniu" (a se vedea Decizia Curţii Constituţionale nr. 838 din 27 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 3 iulie 2009).

Nu pot fi primite astfel considerentele instanţei de fond, referitoare la asemănarea dintre situaţia reclamantei cu funcţiile elective, în cazul cărora legea nu reglementează vreo limită de vârstă, ori cu funcţiile demnitarilor, în cazul cărora de asemenea este reglementată durata mandatului, fără vreo interdicţie care să vizeze vârsta, o astfel de interpretare conducând, pe cale judiciară, la crearea unei lex tertia prin combinarea unor dispoziţii din mai multe legi.

Nici prevederile art. 103 din Legea nr. 263/2010 nu au fost încălcate, acestea reglementând doar modul de stabilire şi de plată a pensiei, iar faptul că reclamanta nu a depus o cerere în acest sens nu înlătură incidenţa dispoziţiilor speciale privind cazurile de eliberare din funcţie arătate mai sus, ordinul de eliberare din funcţie putând fi emis în situaţia intervenirii unuia din cazurile prev. de art. 65 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, chiar dacă nu a fost depusă o cerere de pensionare la instituţia competentă să stabilească şi să emită decizia de pensionare.

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 83 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, care stabilesc că judecătorii, procurorii, magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, precum şi personalul de specialitate juridică prevăzut la art. 87 alin. (1) pot fi menţinuţi în funcţie după împlinirea vârstei de pensionare prevăzută de lege, până la vârsta de 70 de ani, Înalta Curte constată că acestea se aplică doar categoriilor de personal expres şi limitativ prevăzute în text, respectiv judecători, procurori, magistraţi-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, personalul de specialitate juridică prevăzut la art. 87 alin. (1), nefiind aplicabil asistenţilor judiciari şi, în consecinţă, nici reclamantei din prezenta cauză.

Trebuie de asemenea menţionat faptul că referirile reclamantei la o posibilă discriminare, prin raportare la alţi colegi sau pe motiv de ne/egalizare a vârstei nu au fost invocate la fond, ca motiv de nelegalitate a ordinului, astfel încât ele nu pot fi analizate direct în recurs, fiind depăşit termenul procedural peremptoriu în acest sens.

Pentru aceste aspecte, se constată că ordinul atacat este legal emis şi, în baza art. 18 din Legea nr. 554/2004, acţiunea se impunea a fi respinsă ca neîntemeiată.

Faţă de stadiul procesual al litigiului şi având în vedere soluţia asupra fondului cauzei, Înalta Curte apreciază că nu se impune a mai analiza criticile formulate în recurs privind soluţia dată în privinţa cererii de suspendare.

Pentru considerentele anterior expuse, în baza dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi a art. 496 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei nr. 296 din 29 octombrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Va casa sentinţa recurată şi, rejudecând cauza, va respinge acţiunea formulată de reclamanta A., ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei nr. 296 din 29 octombrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, rejudecând cauza, respinge acţiunea formulată de reclamanta A., ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 octombrie 2017.

Procesat de GGC - MM