Challenging historical monument classification: necessity of technical expert evidence to verify statutory criteria for legal monument designation

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Obiectul acţiunii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, din 2014, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâţii Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniul Naţional Sibiu, Ministerul Culturii şi Ministrul Culturii B., a solicitat instanţei să dispună următoarele:

- anularea adresei din 22 aprilie 2014, emisă de Ministerul Culturii;

- anularea Ordinului de clasare din 27 ianuarie 2014, emis de Ministrul Culturii;

- anularea Comunicării de clasare din 20 februarie 2014, emisă de Direcţia Judeţeană pentru Cultură Sibiu, din subordinea Ministrului Culturii.

La termenul de judecată din data de 17 noiembrie 2014, reclamanta a formulat o cerere de completare a cererii de chemare în judecată iar în raport de criticile formulate la pct. 1 - 15 a solicitat instanţei să constate şi nelegalitatea înscrisurilor aferente dosarului de clasare.

Hotărârea instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 996 din 6 aprilie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâţii Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniul Naţional Sibiu, Ministerul Culturii şi Ministrul Culturii B..

Recursul exercitat în cauză

Împotriva Sentinţei civile nr. 996 din 6 aprilie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi a încheierilor de şedinţă din data de 23 februarie 2015 şi 23 martie 2015 a formulat recurs reclamanta A. S.A., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi trimiterea cauzei pentru rejudecare la aceeaşi instanţă.

În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 şi 8 C. proc. civ., recurenta arată că prin încheierea de şedinţă din data de 23 februarie 2015, instanţa a încălcat normele de procedură în condiţiile în care a respins proba cu expertiza şi proba cu martori, având în vedere tehnicitatea cauzei. Paradoxal, instanţa argumentează respingerea probelor solicitate cu motivarea că nu a fost atacată documentaţia de clasare ce a stat la baza Ordinului atacat, în condiţiile în care s-a formulat o cerere completatoare a acţiunii, admisă de instanţă.

Din perspectiva motivelor de recurs, întemeiate în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta arată că hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii în ceea ce priveşte analiza cererii de anulare a documentaţiei de clasare ce a stat la baza Ordinului de clasare atacat.

Instanţa reţine că reclamanta nu a înţeles să atace documentaţia de clasare şi pornind de la această premisă greşită a respins ca nefiind utilă soluţionarea cauzei proba cu expertiza tehnică fără să ţină cont de complexitatea tehnică a cauzei.

Mai întâi, instanţa reţine că documentaţia de clasare nu a fost contestată iar ulterior a respins excepţia inadmisibilităţii privind anularea documentaţiei.

Hotărârea recurată încalcă autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri definitive, motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., în condiţiile în care prin Sentinţa civilă nr. 395/2015, definitivă prin nerecurare, a fost anulat parţial Ordinul de clasare contestat în prezenta cauză, hotărâre care atestă modul greşit prin care autorităţile statale au hotărât situaţia juridică a imobilului supus clasării.

Hotărârea recurată este criticată şi din perspectiva motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind dată cu încălcarea normelor de drept material.

În mod greşit a reţinut instanţa de fond că reluarea procedurii de clasare s-a efectuat cu respectarea dispoziţiilor legale faţă de împrejurarea că în anul 2008 a fost declanşată o procedură de clasare identică, având acelaşi obiect, procedura anulată prin Sentinţa civilă nr. 96/2010 a Curţii de Apel Alba Iulia, definitivă prin Decizia nr. 3088 din 26 mai 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţa de fond aplicând eronat dispoziţiile art. 15 alin. (6) din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice. În plus instanţa a calculat greşit şi termenul de 3 ani în care nu poate interveni reluarea procedurii de clasare, reţinând eronat că termenul a început să curgă de la data de 23 aprilie 2008 - data emiterii primei înştiinţări, această înştiinţare fiind anulată prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din data de 26 mai 2011.

Ca urmare, nu se poate susţine că procedura de clasare a fost finalizată înaintea pronunţării unei decizii definitive în cauză.

În mod greşit, a reţinut instanţa, că Ordinul de clasare a fost motivat în condiţiile în care în preambulul actului au fost indicate textele de lege aplicabile, în condiţiile în care cerinţa motivării este prevăzută în mod expres de art. 41 alin. (2) din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, aplicabilă cu prioritate în dreptul naţional, potrivit art. 148 alin. (2) coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituţia României.

Ordinul de clasare este afectat de un viciu esenţial de formă, constând în lipsa motivării în privinţa dispoziţiilor de trecere a bunului imobil din Municipiul Sibiu, pe lista monumentelor istorice, cerinţa motivării fiind necesară pentru a se stabili oportunitatea actului administrativ.

În mod greşit s-a reţinut că reclamanta nu a atacat documentaţia de clasare ce a stat la baza emiterii Ordinului de clasare în condiţiile în care prin cererea completatoare a acţiunii, formulate după comunicarea documentaţiei de clasare, s-a solicitat anularea documentaţiei.

Ordinul de clasare a fost emis pe baza unei documentaţii de clasare întocmită cu nerespectarea dispoziţiilor legale, eroare validată de prima instanţă fără a administra în cauză expertiza tehnică solicitată, care ar fi stabilit faptul că s-a dispus clasarea unui imobil care nu îndeplineşte condiţiile impuse de lege.

Ordinul de clasare a fost emis în baza unei documentaţii de clasare întocmită cu nerespectarea dispoziţiilor legale, eroare validată de prima instanţă în condiţiile în care din documentaţia depusă la dosar rezultă că imobilul clasat nu îndeplineşte criteriile legale de clasare prevăzute de Legea nr. 422/2001 privind vechimea, unicitatea, valoarea memorial simbolică şi arhitecturală - majoritatea corpurilor de clădiri fiind construite în perioada comunistă, fără o arhitectură deosebită, fiind şi în stare de ruină.

Instanţa de fond nu a verificat dacă actul administrativ atacat respectă principiul proporţionalităţii, clasarea imobilului având drept efect impunerea unor sarcini disproporţionate proprietarului.

Curtea de Apel a refuzat să verifice dacă actul administrativ atacat respectă principiul proporţionalităţii, reţinând că puterea discreţionară a autorităţilor în cadrul procedurii de clasare este nelimitată şi prin urmare nu poate fi cenzurată.

În concluzie, se apreciază că procedura de clasare a fost instrumentată în mod netransparent iar prima instanţă a validat în tot abuzul comis de autorităţile pârâte.

Apărările formulate în cauză

Intimatul Ministerul Culturii a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în esenţă, respingerea recursului ca nefondat, apreciind că sentinţa pronunţată de prima instanţă este legală şi temeinică.

Documentaţia a cărei anulare se solicită, a fost întocmită conform Normelor metodologice înscrise în O.M.C. nr. 2260/2008 "documentaţia care nu poate fi analizată decât tot de către un specialist şi în nici un caz de un jurist" context în care s-a invocat excepţia inadmisibilităţii.

Ordinul de clasare şi documentaţia aferentă nu poartă semnătura ministrului B., acţiunea fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

Pe fondul cauzei, se apreciază că documentaţia de clasarea fost întocmită cu respectarea dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Normele metodologice de clasare şi evidenţă a monumentelor istorice, aprobată prin O.M.C.C. nr. 2672/2003 iar procedura a respectat prevederile Legii nr. 422/2001.

Instanţa de fond a aplicat corect dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 422/2001 şi cu privire la respectarea principiului proporţionalităţii, reiterând argumentele expuse prin întâmpinarea depusă în faţa instanţei de fond.

Şi intimata Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniul Naţional Sibiu a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, în esenţă, respingerea recursului ca nefondat, reiterând situaţia de fapt necontestată în cauză, începând cu emiterea adresei din 12 iunie 2008 şi emiterea Ordinului de clasare nr. 2031/2014, concluzionând că actele contestate au fost emise cu respectarea dispoziţiilor legale, respectiv art. 13 alin. (1) pct. 2 lit. e) şi art. 14 alin. (1) din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, documentaţia de clasare fiind elaborată în conformitate cu legislaţia în materie şi cu exigenţele acestui domeniu.

Reclamanta-recurentă a formulat răspuns la întâmpinare.

Procedura de filtru a recursului

În procedura de filtru a recursului, pe baza motivelor de recurs formulate, a întâmpinărilor şi a răspunsului la întâmpinările formulate, s-a întocmit, în raport de dispoziţiile art. 493 alin. (2) C. proc. civ., raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, raport ce a fost comunicat părţilor.

Prin încheierea de şedinţă din data de 25 aprilie 2017, instanţa a admis în principiu recursul declarat, iar în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ. s-a dispus citarea părţilor în şedinţă publică.

Hotărârea instanţei de recurs

Analizând sentinţa recurată în limitele criticilor formulate, a apărărilor invocate şi ţinând cont de dispoziţiile legale incidente, se constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente.

Recurenta-reclamantă a solicitat instanţei să dispună anularea Ordinului de clasare din 27 ianuarie 2014 privind clasarea în Lista Monumentelor istorice, categoria ansamblu, grupa valorică B, a "Primei fabrici ardelene de maşini agricole şi turnătorie de fier Andreas Rieger", din Municipiul Sibiu, judeţul Sibiu.

Prin aceeaşi acţiune, s-a solicitat anularea Adresei din 20 februarie 2014 emisă de Ministerul Culturii, prin care s-a comunicat că a fost emis Ordinul de clasare din 27 ianuarie 2014, adresa fiind însoţită de o copie a ordinului de clasare, o planşă cu marcarea corpurilor clasate şi o planşă cu zona de protecţie aferentă.

De asemenea, s-a solicitat anularea Adresei din 22 aprilie 2014, emisă de Ministerul Culturii, adresă prin care s-a comunicat că a fost respinsă contestaţia formulată împotriva Ordinului de clasare din 27 ianuarie 2014 "ca fiind formulate de persoane lipsite de calitatea cerută de lege", fără a cerceta fondul contestaţiei.

Ulterior, respectiv la data de 17 noiembrie 2014, recurenta-reclamantă a formulat o cerere completatoare a cererii de chemare în judecată prin care a solicitat "să se constate nelegalitatea înscrisurilor aferente dosarului de clasare" criticile vizând documentaţia de clasare fiind expuse la pct. 1 - 16.

Recurenta-reclamantă a solicitat în şedinţa publică din data de 23 februarie 2017, proba cu expertiza în construcţii şi expertiza tehnică evaluatoare cât şi proba cu martori, cerere ce a fost respinsă de instanţă apreciind probele solicitate ca nefiind utile cauzei.

Prin Sentinţa civilă nr. 996/2015 instanţa a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministrului Culturii - B.; a excepţiei de inadmisibilitate a capătului de cerere având ca obiect anularea adresei din 22 aprilie 2011 emisă de Ministerul Culturii; apreciind că adresa menţionată reprezintă un veritabil răspuns la plângerea administrativă formulată de reclamant împotriva Ordinului de clasare şi, a excepţiei vizând inadmisibilitatea cererii completatoare formulată de reclamant, apreciind că instanţa de contencios administrativ, în raport de dispoziţiile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 este competentă să verifice legalitatea operaţiunilor care au stat la baza emiterii actului administrativ.

Pe fondul cauzei, instanţa a respins acţiunea ca nefondată.

Este de observat că toate criticile formulate de recurentă din perspectiva motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7, 8 C. proc. civ. vizează fondul cauzei şi nu excepţiile respinse de instanţa de fond, instanţa de recurs urmând să verifice legalitatea hotărârii recurate în limitele criticilor formulate ce vizează fondul cauzei, intimaţii-pârâţi care au invocat excepţiile ce au fost respinse neformulând recurs în condiţiile art. 486 sau 491 C. proc. civ.

Criticile formulate de recurentă şi subsumate motivelor de recurs întemeiate în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 sunt întemeiate.

Astfel, deşi instanţa a respins excepţia inadmisibilităţii cererii completatoare formulată de reclamant la data de 17 noiembrie 2014, prin care a solicitat "să se constate nelegalitatea înscrisurilor aferente dosarului de clasare" din sentinţă, cu referire la nelegalitatea dosarului administrativ care a stat la baza Ordinului de clasare, se reţine că analiza criteriului de vechime "se realizează în raport de documentaţia administrativă" dar reclamanta nu a contestat "însăşi conţinutul documentaţiei administrative".

Această motivare este contradictorie punând instanţa de recurs în imposibilitatea de a verifica justeţea soluţiei pronunţate având în vedere şi cererea completatoare.

În condiţiile în care recurenta-reclamantă a contestat documentaţia de clasare ce a stat la baza Ordinului de clasare atacat, instanţa de fond cu încălcarea dispoziţiilor art. 22 alin. (2) C. proc. civ. raportat la art. 9 alin. (2) C. proc. civ., a respins proba cu expertizele solicitate, probă admisibilă în condiţiile art. 255 şi art. 300 C. proc. civ.

Procedând astfel, instanţa de fond nu a stabilit pe deplin situaţia de fapt şi drept, nu a arătat care sunt argumentele de drept avute în vedere în combaterea celor patru capete de cerere, instanţa de recurs fiind în imposibilitatea de a verifica justeţea soluţiei adoptate în întregul său.

Legalitatea şi temeinicia unei hotărâri judecătoreşti se analizează în raport de motivele de fapt şi drept avute în vedere de instanţa de fond, motive care trebuie să fie în concordanţă cu probatoriul administrat şi dispoziţiile legale incidente.

Este evident că numai după administrarea probelor necesare, respectiv expertiza, ţinând cont şi principiul disponibilităţii care guvernează procesul civil, instanţa de fond se va putea pronunţa pe acţiunea astfel cum a fost completată de reclamantă.

Potrivit art. 2 din Normele metodologice de clasare şi inventariere a monumentelor istorice, clasarea este procedura prin care se conferă regim de monument istoric unui imobil, conform art. 8 din Legea nr. 422/2001 republicată.

La art. 7 alin. (1) din acelaşi act normativ sunt enumerate criteriile în raport de care se realizează clasarea, respectiv: criteriul vechimii, criteriul referitor la valoarea arhitecturală, artistică şi urbanistică; criteriul referitor la varietate şi unicitate; criteriul referitor la valoarea memorial-simbolică iar la art. 9 - 11 sunt detaliate criteriile menţionate.

Aceste criterii nu pot fi verificate decât prin administrarea expertizelor necesare pentru lămurirea împrejurărilor de fapt contestate de reclamant, necesitatea administrării probatoriului fiind recunoscută chiar de intimatul Ministerul Culturii care prin întâmpinarea formulată arată că documentaţia a cărei anulare se solicită, "nu poate fi analizată decât tot de un specialist" documentaţia fiind întocmită conform Normelor metodologice înscrise în O.M.C. nr. 2260/2008.

În consecinţă, pentru stabilirea pe deplin a situaţiei de fapt şi drept şi pentru a se analiza fiecare capăt de cerere al cererii ce a făcut obiectul acţiunii, cu respectarea dispoziţiilor art. 9 alin. (2) C. proc. civ., se impune admiterea recursului, casarea sentinţei şi trimiterea cauzei pentru rejudecare la aceeaşi instanţă. Cu ocazia rejudecării instanţa de fond va suplimenta probatoriul cu expertizele de specialitate solicitate, având în vedere că au fost contestate însăşi criteriile de clasare, ţinând cont de dispoziţiile art. 7 alin. (2) şi art. 8 - 11 din Normele metodologice, art. 8 - 9 alin. (1) şi următoarele din Legea nr. 422/2001, republicată raportat la art. 15 din acelaşi act normativ.

De asemenea, în raport de dispoziţiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ., cu privire la situaţia de fapt şi motivarea în drept pe care părţile le invocă, instanţa va dispune administrarea tuturor probelor pe care le consideră necesare, cu scopul de a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul formulat de reclamanta A. S.A., va casa sentinţa recurată, cauza fiind trimisă pentru rejudecare.

Cu ocazia rejudecării, instanţa de fond va avea în vedere şi criticile din recurs care nu vor mai fi analizate de instanţa de recurs ca urmare a admiterii criticilor formulate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 pct. 5 şi 6 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva Sentinţei civile nr. 996 din 6 aprilie 2015 şi împotriva Încheierii pronunţate la data de 23 februarie 2015 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 octombrie 2017.

Procesat de GGC - MM