Integrity evaluation upheld; county councillor’s incompatibility found for supplying county council via company he administered.
Legislator summary
AI generatedThe court dismissed the appeal as unfoundedкие, upholding the lower court’s ruling that had rejected the plaintiff’s action to annul an integrity evaluation report; the original finding of incompatibility remained in force. The dispute arose from a challenge to a report by the National Integrity Agency, which had determined that the plaintiff, while serving as a county councillor, had violated the incompatibility regime by also acting as an associate/administrator of a commercial company that supplied goods and services to the county council and a subordinate public institution, for which he received dividends. The court held that the lower court had adequately reasoned its decision and correctly applied the law, finding no merit in the procedural objections under the relevant civil procedure code and concluding that the economic transactions—even when conducted via direct purchases and invoices rather than formal contracts—fell within the prohibition set out in Article 90 of Law No. 161/2003, which bars local elected officials from contracting with entities under the authority of the council they serve.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 90 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 13 din Legea nr. 554/2004, art. 90 din Legea nr. 161/2003, art. 425 alin. (1) C. proc. civ; Integrity evaluation upheld; county councillor’s incompatibility found for supplying county council via company he administered: The dispute arose from a challenge to a report by the National Integrity Agency, which had determined that the plaintiff, while serving as a county councillor, had violated the incompatibility regime by also acting as an associate/administrator of a commercial company that supplied goods and services to the county council and a subordinate public institution, for which he received dividends. The court held that the lower court had adequately reasoned its decision and correctly applied the law, finding no merit in the procedural objections under the relevant civil procedure code and concluding that the economic transactions—even when conducted via direct purchases and invoices rather than formal contracts—fell within the prohibition set out in Article 90 of Law No. 161/2003, which bars local elected officials from contracting with entities under the authority of the council they serve.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedLegal basis for dismissing the appeal as unfounded.
Full text
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, sub nr. 1043/59/2014 din data de 16 iulie 2014, reclamantul A. a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate să se pronunţe o hotărâre prin care să se dispună anularea Raportului de Evaluare nr. x din 2 iulie 2014 întocmit de Agenţia Naţionala de Integritate la 2 iulie 2014 şi comunicat la 4 iulie 2014.
Prin Sentinţa nr. 57 din data de 26 februarie 2015 Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate.
Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond, A. a formulat recurs, criticând soluţia instanţei de fond nelegală.
Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) noul C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 13 octombrie 2016, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) noul C. proc. civ.
Prin încheierea din 26 aprilie 2017 completul filtru, a constatat, în raport de conţinutul raportului întocmit în cauză, că cererile de recurs îndeplinesc condiţiile de admisibilitate şi pe cale de consecinţă a declarat recursurile ca fiind admisibile în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) noul C. pen., şi a fixat termen de judecată pe fond a recursului.
Motivele de recurs invocate au fost încadrate de către recurent pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., recursul fiind admis în principiu în raport de aceste motive de recurs.
În raport de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. recurentul-reclamant arată faptul că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, argumentele de fapt şi de drept fiind preluate din întâmpinarea depusă de autoritatea pârâtă
Recurentul arată că pe situaţia de fapt instanţa de fond nu a analizat corect actele depuse din care rezultă o situaţie care nu putea genera o situaţie de incompatibilitate. Aceasta deoarece S.C. B. S.R.L. nu a fost înfiinţată doar de Consiliul Judeţean Caraş Severin, această autoritate deţinând doar 1% din capitalul social vărsat în anul 2004, iar dobândirea poziţiei de acţionar cu peste 51% a Consiliului Judeţean Caraş Severin a avut loc. în anul 2013. Se arată că această societate nu a fost înfiinţată de către Consiliul Judeţean Caraş Severin şi nu este în subordinea acestei autorităţii locale şi în consecinţă nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 90 alin. (1) din Legea nr. 161/2003.
În raport de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se invocă greşita aplicare a legii sub două aspecte:
Primul vizează încălcarea dispoziţiilor art. 13 şi 15 din Legea nr. 576/2010 sunt aplicabile conform art. 10(5) din acelaşi act normativ şi în ceea ce priveşte verificarea situaţiilor de incompatibilitate sau de conflict de interese.
Recurentul arată că în mod nelegal anterior informării sale prin adresa nr. x din 10 februarie 2014, autoritatea pârâtă a solicitat şi utilizat date şi informaţii care nu erau publice fiind încălcate dispoziţiile art. 13 din Legea nr. 554/2004.
Al doilea aspect vizează aplicarea şi interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 90 din Legea nr. 161/2003 recurentul arătând că în cauză nu există situaţia de incompatibilitate prevăzută de art. 90 din Legea nr. 161/2003 faţă de natura relaţiilor comerciale desfăşurate în cadrul punctelor de lucru de către S.C. C. S.R.L. şi inexistenţa vreunei culpe a sa în ceea ce priveşte S.C. B. S.R.L. societate la care Consiliul Judeţean Caraş Severin a desemnat acţionar majoritar.
Se solicită admiterea recursului şi casarea sentinţei atacate în sensul admiterii acţiunii şi anulării ca nelegal a raportului de evaluare contestat.
Prin întâmpinare intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând recursul declarat, în raport de motivele invocate, Curtea îl apreciază pentru următoarele considerente ca nefondat, în cauză nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.
Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. este nefondat în cauză sentinţa atacată prin care s-a respins acţiunea formulată de recurentul-reclamant împotriva raportului de evaluare nr. x din 2 iulie 2014 prin care s-a reţinut situaţia de incompatibilitate în care s-a aflat reclamantul în calitatea sa de consilier în cadrul Consiliului Judeţean Caraş Severin.
Instanţa de fond şi-a argumentat în fapt şi în drept soluţia recurată fiind respectate dispoziţiile art. art. 425 alin. (1) C. proc. civ., fiind posibil a fi exercitat controlul de legalitate.
Nu poate fi reţinută susţinerea din recurs privind lipsa motivării, Curtea apreciind că instanţa a stabilit situaţia de fapt în baza probelor administrate de părţi şi s-a constatat pe fond legalitatea raportului de evaluare în raport de dispoziţiile art. 90 din Legea nr. 161/2003.
Motivul de recurs prevăzut de art. 488alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu este fondat în cauză nefiind fondate aspectele de nelegalitate invocate.
Aspectul de nelegalitate de ordin procedural nu este fondat, în cauză nefiind aplicabile direct dispoziţiilor art. 13 şi 15 din Legea nr. 176/2010 dispoziţii care reglementează evaluarea averii ci în cauză au fost aplicate şi verificate de prima instanţă dispoziţiile art. 20 şi 21 din Legea nr. 176/2010 avându-se în vedere obiectul verificării respectiv evaluarea situaţiei de incompatibilitate în care s-a aflat recurentul în exercitarea funcţiei publice aceea de consilier judeţean.
Potrivit textelor de lege menţionate:
"Art. 20
(1) Dacă, în urma evaluării declaraţiei de interese, precum şi a altor date şi informaţii, inspectorul de integritate identifică elemente în sensul existenţei unui conflict de interese sau a unei incompatibilităţi, informează despre aceasta persoana în cauză şi are obligaţia de a o invita pentru a prezenta un punct de vedere.
(2) Persoana informată potrivit prevederilor alin. (1) este invitată sa prezinte inspectorului de integritate date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris.
(3) Informarea şi invitarea se vor face prin poştă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire.
(4) Persoana care face obiectul evaluării are dreptul de a fi asistată sau reprezentată de avocat şi are dreptul de a prezenta orice date ori informaţii pe care le consideră necesare.
(5) Prevederile art. 13 şi 15 se aplică în mod corespunzător.
Art. 21
(1) Dacă, după exprimarea punctului de vedere al persoanei invitate, verbal sau în scris, ori, în lipsa acestuia, după expirarea unui termen de 15 zile de la confirmarea de primire a informării de către persoana care face obiectul evaluării, inspectorul de integritate consideră în continuare că sunt elemente în sensul existenţei unui conflict de interese sau a unei incompatibilităţi, întocmeşte un raport de evaluare.
(2) în lipsa confirmării prevăzute la alin. (1), inspectorul de integritate poate întocmi raportul de evaluare după îndeplinirea unei noi proceduri de comunicare.
(3) Raportul de evaluare va avea următorul cuprins:
a) partea descriptivă a situaţiei de fapt;
b) punctul de vedere al persoanei supuse evaluării, dacă acesta a fost exprimat;
c) evaluarea elementelor de conflict de interese sau de incompatibilitate;
d) concluzii.
(4) Raportul de evaluare se comunică în termen de 5 zile de la finalizare persoanei care a făcut obiectul activităţii de evaluare şi, după caz, organelor de urmărire penală şi celor disciplinare.
Astfel, inspectorul de integritate a procedat la informarea recurentului în legătură cu declanşarea procedurii de evaluare a respectării regimului juridic al incompatibilităţilor, în perioada exercitării funcţiilor şi demnităţilor publice şi totodată, a fost înştiinţat că are dreptul să fie asistat sau reprezentat de avocat. Informarea a fost înregistrată sub nr. x din 21 iunie 2012.
Ulterior, conform prevederilor art. 20 din Legea nr. 176/2010, A. a fost informat prin adresa nr. x din 10 februarie 2014 despre faptul că au fost identificate elemente privind încălcarea regimului juridic al incompatiblităţilor în acelaşi timp, recurentul a fost invitat să prezinte un punct de vedere în acest sens.
Recurentul, prin av. D., s-a prezentat la sediul Agenţiei Naţionale de Integritate pentru a lua la cunoştinţă de stadiul şi conţinutul dosarului. în acest sens a fost întocmit Procesul Verbal înregistrat cu nr. x din 25 februarie 2014.
Ulterior, la data de 17 martie 2014, persoana evaluată, prin av. D. a depus un punct de vedere înregistrat la Agenţia Naţională de Integritate sub nr. x din 17 martie 2014.
Prin urmare, este evident că recurentul a fost informat în legătură cu declanşarea procedurii de evaluare a respectării regimului juridic al incompatibilităţilor încă din data de 25 iunie 2012, dată la care a primit informarea nr. x din 21 iunie 2012.
Potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, " dacă în urma evaluării declaraţiei de interese, precum şi a altor date şi informaţii, inspectorul de integritate identifică elemente în sensul existenţei unui conflict de interese sau a unei incompatibilităţi, informează despre aceasta persoana în cauză şi are obligaţia dea o invita pentru a prezenta un punct de vedere".
În fapt se constată că art. 20 alin. (2) şi (4) din Legea nr. 176/2010 stabileşte că, după informarea privind declanşarea activităţii de evaluare, persoana informată este invitată să prezinte inspectorului de integritate datele sau informaţiile pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris, precum şi că persoana care face obiectul evaluării are dreptul de a fi asistată sau reprezentată de avocat şi are dreptul de a prezenta orice date sau informaţii pe care le consideră necesare. Astfel, reclamantul a înţeles să-şi exprime punctul de vedere printr-un înscris transmis Agenţiei şi înregistrat cu nr. x din 17 martie 2014.
Al doilea aspect de nelegalitate privind încălcarea de către recurent a regimului incompatibilităţii prevăzute de art. 90 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 nu este fondat.
În cauză în mod legal prima instanţă în raport de actele depuse de părţi a respins acţiunea şi a menţinut raportul de evaluare în care s-a constatat că recurentul a încălcat regimul juridic al incompatibilităţilor prevăzute de art. 90 din Legea nr. 161/2003. În concret în perioada deţinerii funcţiei de consilier judeţean în cadrul Consiliului Judeţean Caraş Severin a deţinut şi calitatea de asociat, respectiv administrator în cadrul S.C. C. S.R.L., societate care a desfăşurat direct şi indirect prin S.C. B. S.A. raporturi comerciale - vânzări produse şi servicii către Consiliul Judeţean Caraş Severin sau către Direcţia de Asistenţă Socială instituţie aflată în subordinea Consiliului Judeţean Caraş Severin.
Potrivit dispoziţiilor art. 90 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare: "consilierii judeţeni care au funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administraţie sau cenzor ori alte funcţii de conducere, precum şi calitatea de acţionar sau asociat la societăţi comerciale cu capital privat sau cu capital majoritar de stat ori cu capital al unei unităţi administrativ-teritoriale nu pot încheia contracte comerciale de prestări servicii, de executare de lucrări, de furnizare de produse sau contracte de asociere cu autorităţile administraţiei publice locale din care fac parte, cu instituţiile sau regiile autonome de interes local aflate în subordinea ori autoritatea consiliului local respectiv ori cu societăţile comerciale înfiinţate de consiliile locale respective."
Intenţia legiuitorului a fost aceea de a preveni apariţia unor situaţii în care, un consilier local/judeţean care deţine o societate comercială sau ocupă o funcţie în cadrul unei societăţi comerciale, obţine foloase materiale prin desfăşurarea de activităţi comerciale cu entităţi aflate în subordinea sau înfiinţate de consiliile locale/judeţene din care fac parte.
Or, în speţa de faţă, din documentele depuse la dosar rezultă fără echivoc faptul că S.C. "B." S.A. este o societate comercială la care acţionar majoritar este Consiliul Judeţean Caraş-Severin care deţine 64% din capitalul social al acestei societăţi, în timp ce Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Caraş-Severin este o instituţie publică aflată în subordinea aceluiaşi Consiliu Judeţean.
Faptul că, între S.C. "C." S.R.L., societate în cadrul căreia recurentul deţine funcţia de asociat şi cele două entităţi amintite mai sus nu s-au încheiat contracte, serviciile realizate fiind pe bază pe de cumpărare directă, în urma căreia s-au emis facturi fiscale, nu are influenţă asupra incompatibilităţii recurentului, întrucât între cele trei părţi s-au realizat activităţi economice de tipul celor avute în vedere de legiuitor prin art. 90 din Legea nr. 161/2003.
În urma serviciilor prestate de către societatea comercială la care recurentul deţine calitatea de asociat cu cele două entităţi aflate în subordinea, respectiv înfiinţate de către Consiliul Judeţean, aceasta a [obţinut venituri în cuantum de 40.492.00 RON, din care o parte i-a revenit şi recurentului sub formă de dividente.
Nu au relevanţă pentru cauza de faţă susţinerile recurentului referitoare la istoricul, prestigiul, sau numărul punctelor de lucru deţinute de S.C. "C." S.R.L.
De asemenea, este lipsit de relevanţă pentru existenţa stării de incompatibilitate faptul că achiziţiile s-au realizat în baza unor facturi fără a se încheia un contract în formă scrisă.
Dispoziţiile art. 90 instituie interdicţia de a încheia contracte de prestare servicii este societăţile comerciale cu capital privat în cadrul cărora aleşii locali deţin calitatea de asociat şi instituţii publice aflate în subordinea consiliului judeţean, fără a distinge în legătură cu modalitatea de încheiere a contractelor respective, iar susţinerea recurentului-reclamant că nu s-ar fi încheiat contracte comerciale de vânzare-cumpărare în forma tipică nu prezintă relevanţă juridică pretinsă de aceasta în apărarea sa invocată în faţa instanţei de fond şi în recurs.
Faţă de cele expuse mai sus, curtea în baza art. 496 C. proc. civ. coroborate cu dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 va respinge recursul ca nefondat, menţinând ca legală şi temeinică sentinţa pronunţată de instanţa de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de A. împotriva Sentinţei nr. 57 din 26 februarie 2015 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 10 octombrie 2017.
Procesat de GGC - MM