Taxi License Tacit Approval Dispute; Nullity of Appeal for Failure to Submit Substantive Grounds Within Statutory Deadline
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as null, effectively upholding the lower court's dismissal of the taxpayer's claim regarding the tacit approval of taxi transport licenses. The dispute concerned whether a public authority’s failure to respond to license applications within statutory deadlines constituted tacit approval under the applicable emergency ordinance, but the appellate court had previously rejected the appeal as inadmissible because appeals against final administrative-tax decisions are not permitted under law. The decisive legal basis for the High Court's ruling was procedural non-compliance: although the appeal was filed within the 48-hour statutory window for challenging constitutional reference rulings, the appellant failed to submit the mandatory written grounds of appeal within the broader statutory deadline or before the decision, violating the requirement for judicial argumentation under the Civil Procedure Code, which rendered the appeal act null and void irrespective of any prejudice to the opposing party.
Legislator headnote
AI generatedart. 11 alin. (3) din O.U.G. nr. 27/2003, art. 248 alin. (1) C. proc. civ, art. 489 alin. (1) C. proc. civ, art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, art. 488 alin. (1) C. proc. civ; Taxi License Tacit Approval Dispute; Nullity of Appeal for Failure to Submit Substantive Grounds Within Statutory Deadline: Analizând cu prioritate excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă Primăria Municipiului Bucureşti prin Primar General, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., aplicabil şi în recurs, potrivit art. 489 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că este întemeiată.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Obiectul acţiunii deduse judecăţii
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/3/2016, reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului Bucureşti a solicitat constatarea aprobării tacite pentru autorizaţia de transport în regim de taxi 15 septembrie 2015 - 14 septembrie 2020 (diferită de autorizaţia 2721) şi autorizaţia taxi 15 septembrie 2015 - 14 septembrie 2020 (diferită de autorizaţia taxi 3379).
În drept, a invocat dispoziţiile O.U.G. nr. 27/2003.
Hotărârile pronunţate în cauză
Prin Sentinţa civilă nr. 6681 din 22 noiembrie 2016 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului Bucureşti.
În argumentele prezentate în susţinerea soluţiei de către instanţa de fond s-a reţinut că reclamanta a depus la PMB cererea nr. x din 15 septembrie 2015 pentru a obţine autorizaţia de transport în regim de taxi 15 septembrie 2015 - 14 septembrie 2020 (diferită de autorizaţia 2721) şi autorizaţia taxi 15 septembrie 2015 - 14 septembrie 2020 (diferită de autorizaţia taxi 3379). Arată instanţa că potrivit O.U.G. nr. 27/2003, actul normativ pe care reclamantul şi-a întemeiat cererea, prin autorizaţie se înţelege actul administrativ emis de autorităţile administraţiei publice prin care se permite solicitantului desfăşurarea unei anumite activităţi, prestarea unui serviciu sau exercitarea unei profesii; noţiunea de autorizaţie include şi avizele, licenţele, permisele, aprobările etc.
În raport de cele menţionate anterior, instanţa a constatat că nu sunt întrunite condiţiile O.U.G. nr. 27/2003 privind aprobarea tacită, având în vedere că pârâta a comunicat reclamantului prin adresa nr. x din 8 februarie 2016, motivele pentru care nu poate da curs solicitării respective.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta SC A. SRL, iar prin Sentinţa nr. 2422 din 25 mai 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale precum şi recursul formulat de recurenta reclamantă SC A. SRL împotriva Sentinţei civile nr. 6681 din 22 noiembrie 2016 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, în contradictoriu cu intimata pârâtă Primăria Municipiului Bucureşti prin Primarul General, ca inadmisibil.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa deliberând asupra admisibilităţii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale şi a formulării recursului, prin prisma susţinerilor părţilor, a dispoziţiilor legale aplicabile, precum şi a sentinţei recurate, a constatat că nu se poate analiza separat legalitatea sentinţei sub aspectul invocat prin cererea de recurs, luând în considerare că scopul principal urmărit prin acţiunea introductivă a fost soluţionarea cererilor administrative privind eliberarea autorizaţiei de transport şi taxi, iar nu comunicarea unor informaţii de interes public conform prevederilor Legii nr. 554/2004, fără o legătură directă sau indirectă cu obiectul cererii iniţiale, însă justificând un aspect procesual adiacent cu referire la calitatea de reprezentant al pârâtei, recurenta-reclamantă având posibilitatea de a declanşa ulterior un demers procesual întemeiat pe un pretins refuz al pârâtei de a comunica actele menţionate în cererea adiţională.
De asemenea, constatat că, potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (1) noul C. proc. civ. "(1) Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului.", iar potrivit disp. art. 11 alin. (3) din O.U.G. nr. 27/2003 "(3) Hotărârile se redactează în termen de 10 zile de la pronunţare şi sunt irevocabile."
Prin urmare, a reţinut că prezenta cale de atac nu este prevăzută de lege, fiind exercitată fără respectarea prevederilor legale menţionate, urmând a fi respinsă ca inadmisibilă.
A conchis instanţa în sensul că, din aceeaşi perspectivă, exercitarea unui recurs împotriva sentinţei întemeiată pe aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 27/2003 urmează a viza în integralitate toate aspectele soluţionate prin aceeaşi sentinţă, recurenta-reclamantă exercitând acţiunea introductivă în modalitatea menţionată anterior, regimul juridic al admisibilităţii exercitării căilor de atac fiind indivizibil sub acest aspect, astfel că recursul apare ca inadmisibil.
Cererea de recurs
La data de 26 mai 2017, reclamanta SC A. SRL a atacat cu recurs Sentinţa nr. 2422 din 25 mai 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, în privinţa respingerii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, în cuprinsul declaraţiei de recurs nefiind menţionat niciun motiv de nelegalitate.
Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Analizând cu prioritate excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă Primăria Municipiului Bucureşti prin Primar General, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., aplicabil şi în recurs, potrivit art. 489 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că este întemeiată.
În speţă, recursul formulat de reclamanta SC A. SRL vizează soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (2) - alin. (4) din Legea nr. 38/2003.
În atare situaţie sunt aplicabile dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora "Dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare. (...)".
Din actele dosarului rezultă că sentinţa recurată a fost pronunţată la data de 25 mai 2017, iar declaraţia de recurs a fost înregistrată la data de 26 mai 2017, în termenul legal de 48 de ore de la pronunţare, fără a cuprinde însă şi motivele de recurs.
Dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 se coroborează cu dispoziţiile de drept comun în materie, respectiv cu prevederile art. 303 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. (1865), în cuprinsul cărora se menţionează în mod expres că:
(1) "Recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs"
(2) "Termenul pentru depunerea motivelor se socoteşte de la comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte".
Deşi sentinţa i-a fost comunicată la data de 31 iulie 2017, aşa cum rezultă din dovada aflată la dosar, recurenta nu a depus motivele de recurs nici până la data de soluţionării prezentului recurs situaţie care sancţionează recursul cu nulitatea.
Mai mult decât atât, nu se poate considera că susţinerile din cuprinsul cererii de recurs reprezintă o motivare a căii de atac exercitate, în sensul exigenţelor prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., care trebuie interpretate în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalităţii invocate, prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă şi prin precizarea eventualelor greşeli săvârşite de instanţă în legătură cu aceste dispoziţii legale, în lipsa acestor menţiuni neputându-se exercita controlul judiciar.
Pe cale de consecinţă, sancţiunea nulităţii prevăzute de art. 489 alin. (1) C. proc. civ. are un caracter absolut, afectând eficacitatea actului de procedură efectuat cu depăşirea termenului imperativ, nefiind condiţionată de vătămare, Înalta Curte va da eficienţă acesteia şi, admiţând excepţia invocată de intimata-pârâtă Primăria municipiului Bucureşti, va constata nul recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepţia nulităţii recursului invocată de intimata-pârâtă Primăria municipiului Bucureşti.
Constată nul recursul formulat de reclamanta SC A. SRL împotriva Deciziei nr. 2422 din 25 mai 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 octombrie 2017.
Procesat de GGC - CT