Securitate collaborator status for denouncing politically sensitive conduct under O.G.U. No. 24/2008
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal filed by the defendant, thereby upholding the lower court’s decision that established the defendant's status as a collaborator of the Communist secret police (Securitate). The dispute arose from an action brought by the National Council for the Study of the Securitate Archives (CNSAS) to verify the defendant’s historical collaboration, specifically challenging whether his provision of information to Securitate officers constituted prohibited cooperation or was exempt due to alleged reciprocal surveillance or common-law crimes. The Court held that the defendant qualified as a collaborator under Article 2, letter b) of Emergency Governmental Ordinance No. 24/2008, as the information furnished explicitly denounced activities hostile to the totalitarn communist regime, such as attempts to establish political parties and listening to foreign radio stations, which violated fundamental rights. The Court rejected the defendant's defenses that he was acting under duress or in retaliation, noting that he was financially compensated for the information and that no evidence supported the claim that the denounced individuals were themselves collaborators, thus confirming the lower court’s finding of legal compliance with the statutory definition.
Legislator headnote
AI generatedart. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, art. 493 alin. (7) C. proc. civ, art. 3 lit. z) din O.U.G. nr. 24/2008, art. 496 din C. proc. civ; Securitate collaborator status for denouncing politically sensitive conduct under O.G.U. No. 24/2008: The dispute arose from an action brought by the National Council for the Study of the Securitate Archives (CNSAS) to verify the defendant’s historical collaboration, specifically challenging whether his provision of information to Securitate officers constituted prohibited cooperation or was exempt due to alleged reciprocal surveillance or common-law crimes. The Court held that the defendant qualified as a collaborator under Article 2, letter b) of Emergency Governmental Ordinance No. 24/2008, as the information furnished explicitly denounced activities hostile to the totalitarn communist regime, such as attempts to establish political parties and listening to foreign radio stations, which violated fundamental rights. The Court rejected the defendant's defenses that he was acting under duress or in retaliation, noting that he was financially compensated for the information and that no evidence supported the claim that the denounced individuals were themselves collaborators, thus confirming the lower court’s finding of legal compliance with the statutory definition.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural provision cited in the dispositive to dismiss the appeal as unfounded.
Full text
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. 3171/2/2013, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate existenţa calităţii de colaborator al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe pârâtul A..
2. Soluţia instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 2809 din 25 septembrie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantul Consiliul Naţional Pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în contradictoriu cu pârâtul A. şi a constatat calitatea pârâtului de colaborator al Securităţii.
3. Recursul declarat de A.
Împotriva sentinţei curţii de apel a declarat recurs pârâtul A., invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ.
Recurentul nu şi-a structurat criticile formulate în motive de recurs, dar din modul cum au fost expuse rezultă că hotărârea fondului este combătută sub următoarele aspecte:
• nu i s-a asigurat dreptul la apărare, întrucât dosarul s-a soluţionat la primul termen de judecată şi i s-a respins cererea de a se ataşa dosarul său de urmărit, precum şi solicitarea de deconspirare a numelui informatorului "Afaceristul";
• a colaborat cu Securitatea fiind convins că persoana despre care furniza informaţii era, la rândul ei, colaboratoare a Securităţii;
• faptele denunţate erau infracţiuni de drept comun.
4. Apărările Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii
Prin întâmpinarea înregistrată la 24.01.2014, CNSAS a invocat nulitatea recursului, arătând că criticile formulate nu pot fi circumscrise motivelor de casare invocate.
Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea căii de atac, sentinţa atacată fiind legală şi temeinică. A arătat că faptele denunţate erau clar activităţi potrivnice regimului comunist, recurentul conştientiza că persoanele vizate erau expuse unor posibile sancţiuni; de altfel una dintre persoanele denunţate a fost avertizată de Securitate.
Intimatul a punctat că şi în ipoteza în care ar fi real că recurentul a fost, la rândul lui, urmărit de Securitate, aceasta nu reprezintă o cauză exoneratoare în sensul art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.
5. Procedura derulată în recurs
Prin raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ. s-a apreciat că recursul este admisibil, nefiind întemeiată excepţia nulităţii invocată de către CNSAS.
Completul de filtru a dispus comunicarea raportului prin încheierea din 17 octombrie 2014. La termenul din 23 ianuarie 2015, luând act că părţile nu au formulat puncte de vedere, s-a admis în principiu recursul în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., fixându-se termen de judecată pe fond, cu citarea părţilor.
În recurs nu s-au administrat înscrisuri noi.
Prin notele scrise depuse în şedinţa de dezbateri asupra recursului, recurentul a reiterat principalele coordonate ale apărării sale, în special ideea că el a fost cel urmărit şi persecutat de Securitate şi că a dat informările din dosar pentru că ştia că şi persoanele vizate dădeau informări despre el.
6. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor recurentului şi a apărărilor intimatului, luând în considerare întreg ansamblul probator administrat în cauză, Înalta Curte consideră că nu există motive pentru reformarea acesteia.
Recurentul-pârât A. a fost supus verificărilor efectuate de către CNSAS sub aspectul existenţei calităţii de colaborator al Securităţii, la cererea Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din decembrie 1989 nr. P 7031/10/25.05.2010, în considerarea calităţii sale de deţinător al titlului de luptător pentru victoria revoluţiei din decembrie 1989, în temeiul dispoziţiilor art. 3 lit. z) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii.
Analizând documentaţia amplă prezentată de CNSAS în sprijinul acţiunii judiciare, prima instanţă a ajuns la concluzia că în cazul pârâtului sunt îndeplinite condiţiile impuse de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, pentru constatarea calităţii de colaborator al Securităţii.
Această concluzie este împărtăşită şi de instanţa de recurs pentru argumentele ce vor fi expuse în continuare în analiza motivelor de recurs.
Recurentul-pârât A. îşi asumă colaborarea cu Securitatea, necontestând documentaţia depusă de CNSAS sub aspectul autenticităţii.
În esenţă, el nu este de acord că este îndeplinită în privinţa sa ipoteza normei legale: art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, considerând că instanţa de fond a interpretat şi aplicat greşit acest text, prin aceea că nu a avut în vedere contextul în care a formulat denunţurile respective şi natura informaţiilor furnizate.
Potrivit art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, este colaborator al Securităţii "persoana care a furnizat informaţii, indiferent sub ce formă, precum note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii, prin care se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist şi care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Persoana care a furnizat informaţii cuprinse în declaraţii, procesele-verbale de interogatoriu sau de confruntare, date în timpul anchetei şi procesului, în stare de libertate, de reţinere ori de arest, pentru motive politice privind cauza pentru care a fost fie cercetată, fie judecată şi condamnată, nu este considerată colaborator al Securităţii, potrivit prezentei definiţii, iar actele şi documentele care consemnau aceste informaţii sunt considerate parte a propriului dosar".
În accepţiunea recurentului, nu i se poate imputa acceptarea colaborării cu Securitatea din două motive: 1) era eliberat din penitenciar (pentru o infracţiune de drept comun) şi avea o poziţie vulnerabilă faţă de ofiţerul care l-a recrutat şi 2) avea certitudinea că AG, persoană din anturajul său, urmărită de Securitate, fusese deja racolat şi dădea informaţii despre el.
Niciunul dintre motive nu are valoarea exoneratoare pe care mizează recurentul.
De altfel, după cum bine a reţinut instanţa de fond, pe lângă mai multe note informative (perioada 1977 - 1983) referitoare la AG, urmărit pentru că îşi exprimase intenţia de a înfiinţa un partid politic, recurentul a furnizat informaţii prin care denunţa atitudini potrivnice regimului comunist ale altor "prieteni", cum ar fi despre intenţia lui TG de a părăsi ţara ori faptul că asculta şi "colporta" ştirile de la postul de radio "B." (informările olografe din 21.02.1978 ori din 18.05.1978).
Nici "certitudinea" că persoanele despre care furniza informaţii ar fi avut la rândul lor calitatea de informatori ai Securităţii şi formulau delaţiuni împotriva recurentului nu poate determina o altă concluzie.
De altfel, această reprezentare subiectivă nu are nici un suport; ca urmare a interogării bazelor de date, CNSAS a comunicat instanţei de fond că nu există nici un indiciu că AG ori TG ar fi fost colaboratori ai Securităţii.
În acest punct, Înalta Curte mai notează că reproşul pe care recurentul îl face instanţei de fond legat de respingerea cererii acestuia de a se depune de CNSAS propriul dosar de urmărire este lipsit de consistenţă, în contextul în care i se comunicase de către CNSAS că nu a fost identificat un astfel de dosar.
Această poziţie a fost menţinută ulterior pronunţării sentinţei, prin adresa din 22 august 2013.
Cât priveşte presiunile la care ar fi fost supus de către ofiţerul de Securitate, Înalta Curte reţine că nu sunt verosimile, în contextul în care, necontestat, a fost recompensat pentru calitatea informaţiilor furnizate (chitanţa olografă, semnată cu numele conspirativ "C." care atestă primirea sumei de 200 RON).
Referitor la natura informaţiilor furnizate, după cum deja s-a arătat, este evident că acestea nu vizau infracţiuni de drept comun cum susţine recurentul, ci atitudini potrivnice statului comunist: înfiinţarea unui partid politic, organizarea unor structuri de tip sindicalist, răspândirea informaţiilor de la posturi de radio străine, intenţia de a părăsi ţara ori comentarii legate de aprovizionarea populaţiei.
Conchizând, Înalta Curte constată că prima instanţă a reţinut cu temei că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, pentru atribuirea calităţii de colaborator al Securităţii în privinţa lui A., fiind demonstrat că prin informaţiile furnizate ofiţerilor de Securitate a denunţat activităţi şi atitudini potrivnice regimului comunist care au vizat încălcarea dreptului la viaţă privată şi a dreptului la circulaţie al persoanelor denunţate.
Ca urmare, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., se va respinge recursul de faţă, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinţei nr. 2809 din 25 septembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 aprilie 2015.
Procesat de GGC - CL