Decizia nr. 84/RC/2017 · Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie — Secţia Penală

Deliberând asupra recursurilor în casaţie declarate de inculpaţii A., B., C., D., E., F., G., H. şi J., în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 101/16.03.2016 a Tribunalului Constanţa, pronunţată în Dosarul nr. x/2012, printre altele, s-a respins, ca nefondată, excepţia nulităţii absolute invocată de inculpatul E., prin apărător.

S-au respins, ca nefondate, cererile de schimbare a încadrării juridice formulate de inculpaţii F., C., B. şi D., prin apărător.

S-a respins, ca nefondată, cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul E., prin apărător.

S-a respins, ca nefondată, cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul G., prin apărător.

În baza art. 25 C. pen. anterior rap. la art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 5 C. pen., pentru instigare la infracţiunea de evaziune fiscală constând în omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate, a condamnat pe inculpatul H. la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. anterior pe o perioadă de 2 (doi) ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 25 C. pen. anterior rap. la art. 290 C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 5 C. pen., pentru instigare la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, a condamnat pe inculpatul H. la pedeapsa de 1(unu) an şi 2 (două) luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. anterior rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior şi art. 35 alin. (1) C. pen. anterior, s-au contopit pedepsele de mai sus în pedeapsa cea mai grea; în final, inculpatul H. urmând a executa pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. anterior pe o perioadă de 2 (doi) ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen. anterior, s-a interzis inculpatului H. exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. anterior.

În baza art. 25 C. pen. anterior rap. la art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 5 C. pen., pentru instigare la infracţiunea de evaziune fiscală constând în omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate, a condamnat pe inculpatul J. la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. anterior pe o perioadă de 2 (doi) ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 25 C. pen. anterior rap. la art. 290 C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 5 C. pen., pentru instigare la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, a condamnat pe inculpatul J. la pedeapsa de 1 (unu) an şi 2 (două) luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. anterior rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior şi art. 35 alin. (1) C. pen. anterior, a contopit pedepsele de mai sus în pedeapsa cea mai grea; în final, inculpatul J. urmând a executa pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. anterior pe o perioadă de 2 (doi) ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen. anterior, a interzis inculpatului J. exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. anterior.

În baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică pentru inculpatul A., din infracţiunea prev. de art. 26 C. pen. anterior rap. la art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005 în infracţiunea prev. de art. 26 C. pen. anterior rap. la art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 lit. c) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul A. pentru complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală, constând în omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate, prev. de art. 26 C. pen. anterior rap. la art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 lit. c) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul A. pentru complicitate la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 26 C. pen. anterior rap. la art. 290 C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 5 C. pen.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 lit. c) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul A. pentru infracţiunea de spălare de bani constând în dobândirea, deţinerea sau folosirea de bunuri, cunoscând că acestea provin din săvârşirea de infracţiuni, prev. de art. 29 lit. c) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 5 C. pen.

A constatat că inculpatul A. a fost reţinut şi arestat de la data de 13.01.2012 şi până la data de 20.01.2012.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 lit. c) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul G. pentru participaţie improprie la săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, constând în omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate, prev. de art. 31 alin. (2) C. pen. anterior în ref. la art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 lit. c) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul G. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de spălare de bani, prev. de art. 29 lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 lit. c) C. proc. pen. a achitat pe inculpatul G. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la spălare de bani, prev. de art. 26 C. pen. anterior rap. la art. 29 lit. c) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 lit. c) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul G. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de şantaj, prev. de art. 194 alin. (1) C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 lit. c) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul G. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de şantaj, prev. de art. 194 alin. (1) C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 lit. c) C. proc. pen. a achitat pe inculpatul G. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lipsire de libertate, prev. de art. 189 alin. (2) C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 lit. c) C. proc. pen. a achitat pe inculpatul G. pentru participaţie improprie la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 31 alin. (2) C. pen. anterior rap. la art. 290 C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 C. pen.

A constatat că inculpatul G. a fost reţinut şi arestat preventiv de la data de 10.02.2012 şi până la data de 05.03.2012.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 lit. c) C. proc. pen. a achitat pe inculpatul E. pentru complicitate la infracţiunea de şantaj, prev. de art. 26 C. pen. anterior rap. la art. 194 alin. (1) C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 lit. c) C. proc. pen. a achitat pe inculpatul E. pentru complicitate la infracţiunea de şantaj, prev. de art. 26 C. pen. anterior rap. la art. 194 alin. (1) C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 lit. c) C. proc. pen. a achitat pe inculpatul E. pentru infracţiunea de lipsire de libertate, prev. de art. 189 alin. (2) C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 C. pen.

A constatat că inculpatul E. a fost reţinut şi arestat preventiv de la data de 10.02.2012 şi până la data de 02.03.2012.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 lit. c) C. proc. pen. a achitat pe inculpata F. pentru infracţiunea de fals în declaraţii, prev. de art. 292 C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 lit. c) C. proc. pen., a achitat pe inculpata F. pentru infracţiunea de mărturie mincinoasă, prev. de art. 260 C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 lit. a) C. proc. pen. a achitat pe inculpata F. pentru infracţiunea de favorizare a infractorului, prev. de art. 264 C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 lit. c) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul D. pentru infracţiunea de fals în declaraţii, prev. de art. 292 C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 lit. c) C. proc. pen. a achitat pe inculpatul D. pentru infracţiunea de mărturie mincinoasă, prev. de art. 260 C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 lit. a) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul D. pentru infracţiunea de favorizare a infractorului, prev. de art. 264 C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 lit. c) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul B. pentru infracţiunea de fals în declaraţii, prev. de art. 292 C. pen. anterior cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. anterior şi art. 5 C. pen.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 lit. c) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul B. pentru infracţiunea de mărturie mincinoasă, prev. de art. 260 C. pen. anterior cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. anterior şi art. 5 C. pen.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 lit. a) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul B. pentru infracţiunea de favorizare a infractorului, prev. de art. 264 C. pen. anterior cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. anterior şi art. 5 C. pen.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 lit. c) C. proc. pen., a achitat pe inculpata C. pentru infracţiunea de mărturie mincinoasă, prev. de art. 260 C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 lit. a) C. proc. pen., a achitat pe inculpata C. pentru infracţiunea de favorizare a infractorului, prev. de art. 264 C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 25 C. proc. pen. comb. cu art. 1357 C. civ., a obligat, în solidar, inculpaţii K., L., H. şi J., aceştia în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. M. S.R.L., la plata sumei de 635.268,19 RON, precum şi la plata majorărilor de întârziere, a penalităţilor de întârziere şi a dobânzilor eferente, conform legislaţiei incidente, până la data plăţii efective a debitului, către partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa.

A constatat că partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa nu a formulat pretenţii civile în cuantum de 47.899,6 RON.

În baza art. 118 lit. a) C. pen. anterior, a confiscat, în folosul statului, suma de 47.899,6 RON prejudiciul cauzat bugetului consolidat al statului, reprezentând TVA neachitat de S.C. N. S.R.L.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., a dispus ridicarea măsurii asigurătorii a sechestrului instituit asupra bunurilor mobile şi imobile proprietatea inculpaţilor O. şi A. prin Ordonanţa nr. 12/P/2012 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, din data de 16.01.2012.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., a dispus ridicarea sechestrului asigurător aplicat prin Ordonanţa nr. 12/P/2012 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, din data de 23.02.2012 asupra cotei indivize deţinute de inculpatul G. din imobilul compus din teren în suprafaţă de 320 m2 şi construcţie C1 - locuinţă P+1E în Constanţa, str. (...), cu număr cadastral alocat vechi (...), cod nou (...), înscris în cartea funciară veche (...), identificator electronic (...), în baza cererilor înregistrate sub nr. x/2007, x4/2009.

În cuprinsul rechizitoriului, s-a reţinut următoarea situaţie de fapt:

SC M. S.R.L. Valea Dacilor a fost autorizată să funcţioneze prin încheierea din 28 februarie 2008 a judecătorului delegat la Oficiul Registrului Comerţului Constanţa.

Persoana juridică a fost înfiinţată la solicitarea martorului P., conform declaraţiilor depuse de acesta la Oficiul Registrului Comerţului Constanţa. Sediul social al S.C. M. S.R.L. a fost stabilit în localitatea Valea Dacilor, oraş Medgidia, judeţul Constanţa, în baza contractului de comodat încheiat cu numita Q.

Conform actului constitutiv al S.C. M. S.R.L. Valea Dacilor depus la Oficiul Registrului Comerţului Constanţa, activitatea principală a reprezentat-o "transportul rutier de mărfuri", iar activităţile secundare au fost stabilite ca fiind: transporturi urbane, suburbane şi metropolitane de călători, transporturi cu taxiuri, servicii de mutare, manipulări, restaurante, activităţi de închiriere şi leasing cu autoturisme şi autovehicule rutiere uşoare (excepţie leasing), activităţi generale de curăţenie a clădirilor, activităţi specializate de curăţenie, şcoli de conducere (pilotaj).

Din cauza unor probleme financiare, P. a hotărât să procedeze la cesionarea S.C. M. S.R.L. Valea Dacilor, astfel cum a declarat pe parcursul urmăririi penale. P. i-a comunicat decizia sa referitoare la cesionarea S.C. M. S.R.L., colegului său, martorul R. Conform declaraţiei acestuia din urmă, R. i-a comunicat inculpatului L. decizia martorului P., iar inculpatul L. s-a arătat interesat de preluarea societăţii comerciale. Această preluare urma să fie realizată, însă, de inculpatul K. în considerarea unei datorii pe care o avea faţă de L.

P. a fost de acord cu transferul părţilor sociale ale S.C. M. S.R.L. Valea Dacilor către inculpatul K., procedând la întocmirea Hotărârii nr. 1 la actul constitutiv al societăţii comerciale şi a contractului de cesiune din 23 octombrie 2008 la BNP S.

În baza documentelor menţionate anterior, inculpatul K. a dobândit calităţile de asociat unic şi administrator la S.C. M. S.R.L. Valea Dacilor.

Actul constitutiv actualizat prin Hotărârea nr. 1/23 octombrie 2008 al S.C. M. S.R.L. Valea Dacilor, act existent în original la dosar a stabilit următorul obiect de activitate al societăţii comerciale: activitatea principală - transporturi rutiere de mărfuri, iar activităţile secundare care urmau să se desfăşoare au fost: alte transporturi terestre de călători, transporturi rutiere de mărfuri şi servicii de mutare, activităţi anexe pentru transporturi, restaurante, activităţi de închiriere şi leasing cu autovehicule, activităţi de curăţenie, alte forme de învăţământ (şcoli de conducere - pilotaj).

Au fost incluse, de asemenea, activităţi de comerţ cu amănuntul, astfel cum rezultă din actul constitutiv depus în copie la T. în scopul deschiderii contului bancar.

Conform declaraţiilor inculpatului K., după întocmirea documentelor de preluare a S.C. M. S.R.L. Constanţa, aceste documente i le-a înmânat inculpatului L. în contul datoriei pe care o avea faţă de acesta. Totodată, K. l-a însoţit pe inculpatul L. în Municipiul Constanţa, pentru deschiderea conturilor bancare ale S.C. M. S.R.L. Valea Dacilor.

Hotărârea privind dobândirea calităţilor de asociat unic şi administrator la S.C. M. S.R.L. Valea Dacilor a inculpatului K. a fost înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului Constanţa prin încheierea din 29 octombrie 2008 a judecătorului delegat.

Prin procura specială din 26 ianuarie 2009 la BNP U., inculpatul K. l-a împuternicit pe inculpatul L. ca în numele său şi pentru S.C. M. S.R.L. Valea Dacilor să efectueze operaţiuni la bancă, putând face depuneri şi retrageri în şi din conturile societăţii, inclusiv să ridice extrasele de cont.

În baza acestei procuri, la data de 29 ianuarie 2009, s-a procedat la deschiderea contului bancar al S.C. M. S.R.L. Valea Dacilor la V., drept de semnătură având atât inculpatul K., cât şi inculpatul L.

Prin procura specială din 19 martie 2009 la BNP U., inculpatul K. l-a împuternicit pe inculpatul L. să desfăşoare acte şi fapte de comerţ pentru şi în numele S.C. M. S.R.L. Valea Dacilor.

Din examinarea documentelor înregistrate la Oficiul Registrului Comerţului Constanţa şi ataşate la dosarul cauzei s-a constatat că procura de administrare prin care inculpatul K. l-a împuternicit pe inculpatul L. să desfăşoare activităţi în numele şi pe seama S.C. M. S.R.L. Valea Dacilor nu a fost prezentată Registrului Comerţului în vederea înregistrării ca document care modifică documentele constitutive ale societăţii comerciale şi, prin urmare, nu produce efecte cu privire la raporturile comerciale oficiale pe care S.C. M. S.R.L. le-a derulat. Procura a fost folosită, exclusiv, pentru deschiderea contului bancar la T.

În baza acestei procuri, la data de 10 aprilie 2009, inculpatul L. a solicitat deschiderea contului bancar în numele S.C. M. S.R.L. Valea Dacilor, la T.

De la momentul deschiderii conturilor bancare ale S.C. M. S.R.L. Valea Dacilor şi a împuternicirii inculpatului L. pentru efectuarea de operaţiuni bancare, inculpatul K. nu a mai desfăşurat nicio activitate în numele şi pe seama S.C. M. S.R.L.

SC N. S.R.L. a fost autorizată să funcţioneze prin încheierea din 21 august 2009 a judecătorului delegat la Oficiul Registrului Comerţului Constanţa având ca asociat unic şi administrator pe învinuitul W.

Conform documentelor constitutive ale S.C. N. S.R.L., sediul social al societăţii comerciale a fost stabilit în comuna Cobadin, sat Cobadin, în baza contractului de comodat încheiat între numiţii X. şi Y., în calitate de comodanţi şi S.C. N. S.R.L., în calitate de comodatară.

Referitor la contractul de comodat utilizat pentru stabilirea sediului social al S.C. N. S.R.L., s-a procedat la audierea martorei Z. Martora a declarat că apartamentul unde s-a stabilit sediul social al S.C. N. S.R.L. i-a revenit ca urmare a divorţului de fostul său soţ, numitul X., şi l-a deţinut, în mod nemijlocit, din anul 2000 fără să-l închirieze nimănui şi fără ca acest imobil să fi devenit vreodată sediu al vreunei firme.

Pentru stabilirea veridicităţii încheierii contractului de comodat în litigiu, s-a procedat la efectuarea unei constatări grafoscopice cu privire la stabilirea autorilor semnăturilor manuscrise depuse pe acest înscris.

Conform raportului de constatare de la dosar, semnătura existentă la rubrica "comodanţi", în dreptul numelui AA. din contractul de comodat încheiat la data de 12 august 2009 nu a fost executată de AA.

Prin acelaşi raport de constatare s-a procedat la analizarea criminalistică a provenienţei semnăturii olografe depuse la rubrica "Asociat: W." din cuprinsul actului constitutiv al S.C. N. S.R.L. Cobadin şi s-a constatat că acesta nu a fost executată de W.

La data de 25 august 2009, inculpatul W. a formulat cerere de deschidere a contului bancar în numele S.C. N. S.R.L. Cobadin la T. - Agenţia Casa de Cultură Constanţa.

Inculpatul a deţinut drept de semnătură exclusiv cu privire la operaţiunile bancare efectuate în numele S.C. N. S.R.L. până la data de 23 octombrie 2009, când a decis să-l mandateze pe numitul BB. să efectueze operaţiuni bancare în numele societăţii comerciale.

Conform documentelor furnizate de Oficiul Registrului Comerţului Constanţa, S.C. CC. S.R.L. a fost autorizată să funcţioneze la data de 22 decembrie 2005, având ca asociaţi pe inculpatul DD. şi pe numita EE. Sediul social a fost stabilit în Constanţa.

Prin actul adiţional din 7 noiembrie 2006 la actele constitutive ale S.C. CC. S.R.L., numita EE. s-a retras din societate prin cesiunea părţilor sociale către inculpatul G. Inculpatul DD. a avut calitatea de administrator al societăţii comerciale.

Prin Hotărârea AGA nr. 1 din 22 august 2007, înregistrată la GG. sub numărul 44390 din 6 septembrie 2007, inculpaţii DD. şi G. au procedat la deschiderea unui punct de lucru în comuna Nicolae Bălcescu, sat Dorobanţu, în scopul derulării activităţilor de comerţ cu ridicata al cerealelor, seminţelor şi furajelor.

Prin contractul de vânzare-cumpărare din 19 septembrie 2008, inculpaţii DD. şi G. au achiziţionat, în numele S.C. CC. S.R.L., imobilul din Constanţa, judeţul Constanţa, imobil unde, ulterior, s-a procedat la stabilirea sediului social al societăţii comerciale, conform Hotărârii AGA nr. 2 din 2 decembrie 2008.

Modificarea sediului social a fost înregistrată la GG. prin încheierea din 8 decembrie 2008.

La data de 9 august 2011, s-a încheiat Contractul de închiriere nr. 519/2011 între S.C. II. S.A. Constanţa, în calitate de proprietar, şi S.C. CC. S.R.L. Constanţa, în calitate de chiriaş, cu privire la folosinţa exclusivă a unei camere în Municipiul Constanţa. În baza acestui contract de închiriere, DD. şi G. au hotărât schimbarea sediului social al S.C. CC. S.R.L. în locaţia menţionată anterior, precum şi retragerea din societate a inculpatului G. prin Hotărârea AGA nr. 1 din 9 august 2011.

Modificările documentelor constitutive ale S.C. CC. S.R.L. Constanţa au fost înregistrate la GG. prin încheierea din 17 august 2011.

Prin Hotărârea nr. 2 din 31 august 2011, inculpatul DD., în calitate de asociat unic la S.C. CC. S.R.L. Constanţa a hotărât cooptarea în societate a învinuitului J. precum şi numirea în funcţia de administrator a aceluiaşi învinuit. Hotărârea menţionată anterior a fost înregistrată la GG. prin încheierea din 6 septembrie 2011.

Prin încheierea din 5 octombrie 2011 a Oficiului Registrului Constanţa a fost înregistrată modificarea la documentele constitutive ale S.C. CC. S.R.L. Constanţa, stabilită prin Hotărârea nr. 3 din 3 octombrie 2011 a asociaţilor societăţii comerciale. Prin hotărârea menţionată, inculpatul DD. s-a retras din calitatea de asociat şi din funcţia de administrator, deţinute la S.C. CC. S.R.L. Constanţa, iar învinuitul J. a devenit asociat unic al persoanei juridice şi a continuat să aibă calitatea de administrator al acesteia.

La scurt timp de la dobândirea calităţilor de asociat unic şi administrator la S.C. CC. S.R.L. Constanţa, inculpatul J. a hotărât cooptarea în societate a martorului JJ. şi retragerea din funcţia de administrator a învinuitului (Hotărârea nr. 1/2011 din 13 octombrie 2011). Martorul JJ. a dobândit calitatea de administrator la S.C. CC. S.R.L. Constanţa.

Hotărârea menţionată a fost înregistrată la GG. prin rezoluţia din 18 octombrie 2011.

SC KK. S.R.L. Constanţa a fost autorizată să funcţioneze la data de 24 septembrie 2009, având sediul social declarat în Constanţa, judeţul Constanţa. Activitatea principală a societăţii comerciale a reprezentat-o comerţul cu ridicata al cerealelor, seminţelor, furajului şi tutunului neprelucrat (fişa societăţii comerciale de la dosar).

Învinuitul MM. are calităţile de asociat şi administrator la S.C. KK. S.R.L. Constanţa.

Inculpaţii A. şi O. au avut calităţile de asociaţi şi administratori la S.C. NN. S.R.L. Constanţa, societate comercială autorizată să funcţioneze la data de 17 mai 2006. Principalul obiect de activitate al societăţii comerciale l-a constituit comerţul cu ridicata al cerealelor, seminţelor, furajelor şi tutunului.

Referitor la activitatea desfăşurată de S.C. M. S.R.L. Valea Dacilor în ceea ce priveşte comerţul cu ridicata al cerealelor, la data de 7 iulie 2009 organele de poliţie din cadrul IPJ Constanţa, Serviciul de Investigare a Fraudelor s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, în perioada lunii februarie 2009 societatea comercială menţionată a livrat cereale către firma "fantomă" S.C. OO. S.R.L. Slobozia, judeţul Ialomiţa, în valoare de cea 755.660 RON.

La data de 1 iulie 2009 comisarii Gărzii Financiare Constanţa au procedat la efectuarea de verificări cu privire la activitatea S.C. M. S.R.L. Valea Dacilor.

Conform raportului întocmit de reprezentanţii Gărzi Financiare, aceştia s-au deplasat la data de 7 mai 2009 în localitatea Valea Dacilor, judeţul Constanţa, unde se afla sediul social declarat al S.C. M. S.R.L. Constanţa, fără a avea posibilitatea identificării acestei locaţii.

Comisarii Gărzii Financiare s-au deplasat ulterior în comuna Cumpăna, judeţul Constanţa, la domiciliul inculpatului K., administratorul S.C. M. S.R.L. Constanţa. Acesta a motivat comisarilor Gărzii Financiare că nu se află în posesia documentelor financiar - contabile ale societăţii comerciale întrucât întreaga documentaţie s-ar afla la sediul S.C. M. S.R.L. Faţă de motivaţia sa, inculpatului K. i s-a înmânat o invitaţie, în vederea prezentării la sediul Gărzii Financiare la data de 8 mai 2009, invitaţie căreia inculpatul K. nu i-a dat curs.

Ulterior, Garda Financiară Constanţa a procedat la transmiterea altor invitaţii către inculpatul K., atât la domiciliul acestuia, cât şi la sediul social declarat al S.C. M. S.R.L. Constanţa. Invitaţiile transmise la sediul social al S.C. M. S.R.L. Valea Dacilor au fost restituite cu menţiunea "destinatar necunoscut la adresă", iar invitaţiilor transmise la domiciliul inculpatului K., acesta nu le-a dat curs.

Cercetările penale efectuate în cauză au dovedit conduita inculpatului K., care a refuzat să prezinte reprezentanţilor Ministerului Finanţelor Publice documentele contabile ale S.C. M. S.R.L. Valea Dacilor. Refuzul acestuia a fost determinat de caracterul firmei pe care o administra, aceasta fiind o firmă de tip "fantomă", înfiinţată în scopul retragerii sumelor de bani rulate prin intermediul său de către alte persoane decât reprezentanţii legali ai societăţii comerciale.

În condiţiile menţionate, s-a stabilit că S.C. M. S.R.L. Valea Dacilor nu a evidenţiat, din punct de vedere contabil, facturile eliberate pentru comercializarea cerealelor către S.C. KK. S.R.L. Constanţa administrată de învinuitul MM. şi s-a sustras astfel de la plata obligaţiilor fiscale către bugetul de stat (TVA şi impozit pe profit) în sumă de 262.719,52 RON.

Delegatul menţionat în cuprinsul facturilor fiscale emise către S.C. KK. S.R.L. Constanţa, în perioada februarie - aprilie 2009, este inculpatul K., deşi acesta a precizat că nu a desfăşurat nicio activitate în numele şi pe seama S.C. M. S.R.L. Valea Dacilor. Declaraţia inculpatului K. referitoare la neimplicarea sa în activitatea S.C. M. S.R.L. Valea Dacilor s-a coroborat cu declaraţia inculpatului L. care, la rândul său, a precizat că singura activitate pe care a desfăşurat-o, în calitate de reprezentant al S.C. M. S.R.L., a fost aceea de a retrage sume de bani din conturile bancare ale societăţii comerciale.

Ca urmare a constatărilor Gărzii Financiare Constanţa, în perioada 3 august - 5 august 2009, inspectorii fiscali din cadrul SAF - Activitatea de Inspecţie Fiscală Constanţa au verificat activitatea pe care S.C. M. S.R.L. Valea Dacilor a desfăşurat-o în perioada februarie - aprilie 2009.

Verificările s-au derulat în absenţa inculpatului K., în calitate de administrator la S.C. M. S.R.L. Valea Dacilor ca urmare a constatărilor Gărzii Financiare Constanţa referitoare la inexistenţa sediului social al persoanei juridice, precum şi cele referitoare la refuzul inculpatului K. de a prezenţa evidenţa contabilă a societăţii comerciale.

De fapt, potrivit materialului probator existent la dosarul cauzei, S.C. M. S.R.L. Valea Dacilor nu a organizat şi nu a condus, în perioada în care administrarea a fost asigurată de inculpatul K., evidenţă contabilă conform prevederilor Legii nr. 82/1991.

Singurele înscrisuri identificate de organele judiciare precum şi de cele de control fiscal au fost facturile emise în numele S.C. M. S.R.L. Valea Dacilor şi folosite de pretinşii beneficiari ai societăţii comerciale, respectiv S.C. KK. S.R.L. Constanţa şi S.C. NN. S.R.L. Constanţa, pentru justificarea sumelor de bani virate în conturile bancare ale S.C. M. S.R.L. Valea Dacilor.

În realitate, niciun moment, S.C. M. S.R.L. Valea Dacilor, prin reprezentanţii săi, nu au livrat cereale către S.C. KK. S.R.L. şi S.C. NN. S.R.L.

Conform procesului-verbal de inspecţie fiscală întocmit la data de 5 august 2009 şi care a vizat, exclusiv relaţia comercială cu S.C. KK. S.R.L. Constanţa, prin omisiunea înregistrării în evidenţele contabile a facturilor emise către societatea comercială administrată de învinuitul MM., S.C. M. S.R.L. Valea Dacilor s-a sustras de la plata către bugetul de sat a unui TVA de 142.619 RON şi a unui impozit pe profit în sumă de 120.101 RON la care s-au adăugat majorări de întârziere.

În contextul menţionat, inculpatul L. a declarat, pe parcursul urmăririi penale că preluarea S.C. M. S.R.L. Valea Dacilor s-a realizat din iniţiativa inculpaţilor H. şi J., cu scopul vădit ca societatea comercială să fie folosită pentru obţinerea unor sume de bani în mod ilicit.

Inculpatul L. a confirmat declaraţiile inculpatului K. şi ale martorului R. în ceea ce priveşte modalitatea de preluare a părţilor sociale ale S.C. M. S.R.L. Valea Dacilor şi a menţionat că, din iniţiativa învinuiţilor H. şi J. s-a procedat la deschiderea conturilor bancare ale S.C. M. S.R.L. precum şi la împuternicirea sa, prin procuri autentificate, pentru efectuarea de operaţiuni bancare în numele societăţii comerciale.

După îndeplinirea formalităţilor care urmau să asigure posibilitatea retragerii sumelor de bani, inculpatul L. a declarat că I. şi J. îi comunicau, telefonic, momentele în care urma să se deplaseze la bancă pentru a efectua retragerile în numerar.

Sumele de bani erau retrase în numerar cu motivaţia - achiziţii cereale de la persoane fizice - motivaţie care era susţinută în faţa angajaţilor unităţilor bancare prin prezentarea de borderouri de achiziţie.

Datele cuprinse în borderourile de achiziţie erau, conform susţinerilor inculpatului L., cele pe care i le comunicau inculpaţii H. şi J. Aceste informaţii se refereau la numele şi prenumele persoanelor care urmau să fie trecute în borderourile de achiziţie, codurile numerice personale, precum şi cantităţile de cereale care ar fi fost achiziţionate de la pretinşii vânzători şi care urmau să fie achitate cu sumele de bani ce au fost retrase de către inculpatul L.

Borderourile de achiziţie, completate în împrejurările descrise, au fost prezentate angajaţilor bancari şi, pe baza acestora, s-a procedat la retragerea sumelor de bani în numerar din conturile S.C. M. S.R.L. Valea Dacilor.

Imediat după efectuarea retragerilor bancare în numerar, inculpatul L. a mers cu sumele de bani astfel retrase la autovehiculele cu care se deplasaseră inculpaţii J. şi H. (autovehicule care au fost indicate de inculpatul L. ca fiind un (...) de culoare vişinie, un (...) sau un (...)). Toţi trei s-au deplasat apoi spre locaţii unde sumele de bani au fost plasate altor persoane.

Locaţiile indicate de inculpatul L. au fost în zona ICIL, în faţa sediului S.C. NN. S.R.L. sau, uneori, în faţa băncii de unde fuseseră retrase sumele de bani. Referitor la persoanele care au primit banii retraşi de inculpatul L., prin intermediul inculpaţilor J. şi H., au fost inculpaţii O. şi A., asociaţi şi administratori la S.C. NN. S.R.L. Constanţa şi făptuitorul PP.

La rândul lor, inculpaţii H. şi J. au confirmat faptul că sumele de bani cu care au fost creditate conturile S.C. M. S.R.L. Valea Dacilor erau retrase, în numerar, de către inculpatul L., pe baza indicaţiilor pe care acesta din urmă le-a primit de la inculpaţii A. şi O., în calitate de reprezentanţi ai S.C. NN. S.R.L. Constanţa.

În consens cu declaraţiile inculpatului L., învinuiţii H. şi J. au declarat că retragerile în numerar s-au efectuat de fiecare dată pe baza unor borderouri de achiziţie care nu cuprindeau date reale pentru ca apoi, sumele de bani să fie înmânate inculpaţilor A. şi O., în birourile acestora din sediul S.C. NN. S.R.L. Constanţa.

Declaraţiile inculpatului L. şi ale învinuiţilor J. şi H. se coroborează cu declaraţia martorei QQ. - casier la V. - Agenţia Port care a precizat că, după ce L. efectua retragerile în numerar, l-a văzut, de mai multe ori, împreună cu J., în maşina celui din urmă, în timp ce numărau banii ridicaţi.

Din punct de vedere documentar, pentru a justifica sumele de bani cu care S.C. NN. S.R.L. Constanţa şi S.C. KK. S.R.L. Constanţa au creditat conturile S.C. M. S.R.L. Valea Dacilor, între primele două persoane juridice şi S.C. M. S.R.L. Valea Dacilor au fost încheiate contracte de vânzare-cumpărare şi s-au întocmit facturi fiscale prin care să se creeze "acoperirea" documentară a unei operaţiuni inexistente faptic.

Facturile fiscale au fost completate cu date care să justifice efectuarea de viramente bancare către S.C. M. S.R.L. Valea Dacilor, cu titlu de plată a pretinselor cantităţi de cereale care ar fi fost livrate de societatea comercială administrată de inculpatul K.. în realitate, S.C. M. S.R.L. Valea Dacilor nu a desfăşurat nicio activitate comercială în perioada în care a fost administrată de inculpatul K., cu atât mai puţin vânzări de cereale către S.C. NN. S.R.L. şi S.C. KK. S.R.L.

Mai mult, inculpatul K. a susţinut, în mod constant, că nu a desfăşurat activităţi comerciale în numele şi pe seama S.C. M. S.R.L. Valea Dacilor, declaraţie care se coroborează cu declaraţiile inculpatului L. care, la rândul său, a precizat că singurele activităţi prestate în numele S.C. M. S.R.L. Valea Dacilor au fost cele în raporturile cu unităţile bancare, nicidecum acelea de achiziţii de cereale şi, mai departe, de vânzare a cerealelor către alte societăţi comerciale. În susţinerea declaraţiilor celor doi inculpaţi se află declaraţiile inculpaţilor H. şi J., care au confirmat modalitatea în care s-au utilizat sumele de bani retrase din conturile bancare ale S.C. M. S.R.L. Valea Dacilor.

Pe baza declaraţiilor inculpatului L. şi ale inculpaţilor H. şi J., organele judiciare au procedat la efectuarea de verificări cu privire la operaţiunile bancare care s-au efectuat de către inculpatul L., în numele şi pe seama S.C. M. S.R.L. Valea Dacilor.

S-a constatat că, în perioada 3 februarie - 21 aprilie 2009, contul bancar al S.C. M. S.R.L. Valea Dacilor deschis la V. Constanţa - Agenţia Tomis a fost creditat cu suma totală de 3.548.846,37 RON, iar inculpatul L. a retras, în numerar, în aceeaşi perioadă, întreagă sumă menţionată anterior.

Din vizualizarea extraselor de cont ale S.C. M. S.R.L. Valea Dacilor de la V. Constanţa - Agenţia Tomis, s-a constatat că sumele de bani cu care s-a creditat contul bancar al societăţii comerciale au provenit de la S.C. OO. S.R.L. Slobozia, judeţul Ialomiţa (societate comercială care face obiectul urmăririi penale efectuate de DIICOT - Serviciul Teritorial Constanţa), S.C. NN. S.R.L. Constanţa, societate administrată de inculpaţii A. şi O., S.C. KK. S.R.L. administrată de învinuitul MM., S.C. RR. S.R.L. (societate fantomă a cărei activitate face obiectul urmăririi penale efectuate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa) şi S.C. SS. S.R.L., S.C. TT. S.R.L., S.C. UU. S.R.L., S.C. VV. S.R.L.

Pentru justificarea retragerii întregii sume de bani în numerar, inculpatul L. a prezentat angajaţilor bancari borderouri de achiziţie. Toate borderourile de achiziţie prezentate conţin nume de persoane fizice şi codurile numerice personale ale acestora, de la care S.C. M. S.R.L. Valea Dacilor ar fi achiziţionat cereale de la acele persoane fizice, cereale care, mai departe, ar fi fost livrate către S.C. NN. S.R.L. şi S.C. KK. S.R.L. şi care ar fi necesitat efectuarea de plăţi în numerar.

S-a procedat la verificarea tuturor persoanelor fizice înscrise în borderourile de achiziţie prezentate V. Constanţa - Agenţia Tomis şi s-a constatat că niciuna dintre acele persoane nu există. Concluzia verificărilor efectuate a fost aceea că datele de stare civilă înscrise în borderourile de achiziţie cereale ale producătorilor individuali nu conţin elemente reale de identificare, fiind fictive (CNP-urile înscrise în borderouri nu aparţin niciunei persoane fizice - cetăţean român, iar seriile şi numerele buletinelor sau cărţilor de identitate nu au fost niciodată alocate persoanelor înscrise în borderouri).

În condiţiile stabilite pe baza informaţiilor furnizate de unitatea bancară, precum şi de persoanele cercetate K., L., H. şi J., organele judiciare au solicitat ANAF, Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Constanţa, SAF - AIF Constanţa, efectuarea de verificări fiscale cu privire la întreaga activitate desfăşurată de S.C. M. S.R.L. Valea Dacilor.

Cu acest prilej, s-a stabilit omisiunea înregistrării în evidenţele contabile a tuturor facturilor fiscale care au atestat obţinerea de venituri achitate prin contul bancar deschis la V. Constanţa - Agenţia Tomis şi s-a stabilit că S.C. M. S.R.L. Constanţa s-a sustras de la plata obligaţiilor către bugetul consolidat al statului cu suma de 813.284 RON, sumă care se adaugă ca prejudiciu adus bugetului de stat la suma stabilită prin procesul-verbal de inspecţie fiscală întocmit la data de 5 august 2009, respectiv suma de 292.499 RON (inclusiv majorările de întârziere).

S-a mai reţinut că S.C. M. S.R.L. Valea Dacilor a fost transformată în societate comercială "fantomă", încă de la momentul preluării acesteia de către inculpatul K., urmând să fie folosită pentru obţinerea unor sume de bani, în condiţii frauduloase, de către pretinşii clienţi ai S.C. M. S.R.L. Valea Dacilor.

S-a constatat că atât S.C. NN. S.R.L. Constanţa, cât şi S.C. KK. S.R.L. Constanţa sunt societăţi comerciale care desfăşoară activităţi aparent licite, organizând în mod corect evidenţa contabilă şi reflectând operaţiunile comerciale efectuate cu furnizorii lor, implicit cu societăţi de tipul S.C. M. S.R.L. Valea Dacilor.

În realitate, S.C. NN. S.R.L. Constanţa şi S.C. KK. S.R.L. Constanţa, prin reprezentanţii lor O., A. şi MM., au folosit S.C. M. S.R.L. Valea Dacilor pentru ca, prin conturile bancare ale acesteia, să obţină sumele de bani care au creditat conturile bancare ale societăţii fantomă. În mod intenţionat, S.C. NN. S.R.L. Constanţa şi S.C. KK. S.R.L. Constanţa au creditat conturile S.C. M. S.R.L. Valea Dacilor, deşi această firmă fantomă nu a aprovizionat niciodată cu cereale cele două societăţi comerciale (declaraţiile inculpaţilor K. şi L.).

Ulterior, sumele de bani au fost retrase din conturile S.C. M. S.R.L. Valea Dacilor şi remise inculpaţilor A., O., astfel cum au declarat inculpatul L. şi inculpaţii H. şi J. Referitor la învinuitul MM., nu s-au formulat declaraţii din care să rezulte că ar fi primit, în mod nemijlocit sumele de bani retrase în numerar din conturile S.C. M. S.R.L. Valea Dacilor.

Susţinerile constante ale inculpaţilor K. şi L., conform cărora S.C. M. S.R.L. nu s-a comportat ca o societate comercială implicată firesc într-un circuit comercial, activităţi fiind cele de retragere a sumelor de bani din bancă coroborate cu declaraţiile inculpaţilor H. şi J., care au confirmat declaraţiile reprezentanţilor S.C. M. S.R.L. Valea Dacilor, precum şi declaraţia olografă a învinuitului MM., care nu a putut să precizeze persoana cu care a derulat, în concret, pretinsele relaţii comerciale cu S.C. M. S.R.L. Valea Dacilor, dovedesc caracterul nereal al tranzacţiilor comerciale efectuate de S.C. KK. S.R.L. Constanţa cu S.C. M. S.R.L. Valea Dacilor.

Activitatea infracţională derulată în numele şi pe seama S.C. M. S.R.L. Valea Dacilor s-a întrerupt ca urmare a demarării verificărilor financiar - fiscale de către comisarii Gărzii Fiscale şi de către inspectorii fiscali din cadrul SAF Constanţa, aspect confirmat de către inculpatul H. cu prilejul audierii sale pe parcursul urmăririi penale.

Întrucât inculpatul L. şi inculpaţii H. şi J. au constatat că nu mai au posibilitatea să deruleze activitatea ilicită prin intermediul S.C. M. S.R.L. Valea Dacilor, datorită intervenţiei organelor de control fiscal, inculpatul H. a declarat că inculpatul L. a propus ca activitatea să fie continuată prin intermediul unei societăţi comerciale care ar fi fost a unui prieten de-al său din Medgidia.

Societatea comercială la care s-a făcut referire a fost identificată ca fiind S.C. N. S.R.L., cu sediul în comuna Cobadin, persoană juridică care urma să îndeplinească un rol identic cu cel al S.C. M. S.R.L. Valea Dacilor (acela al retragerii de sume de bani în numerar), dar de data aceasta în relaţia cu S.C. CC. S.R.L. Constanţa reprezentată de inculpaţii DD. şi G.

În vederea realizării obiectivului ilicit, s-a procedat la înfiinţarea S.C. N. S.R.L. Cobadin, procedeu care a fost descris anterior şi care a fost confirmat de inculpatul W. cu prilejul audierii.

În ziua de 17 septembrie 2009, inculpatul W. urma să meargă la T. Constanţa - Agenţia Casa de Cultură de unde urma să retragă, în numerar suma de 300.000 RON din contul bancar al S.C. N. S.R.L. Cobadin.

Conform declaraţiilor coroborate ale participanţilor direcţi la operaţiunea de retragere a sumei de 300.000 RON, la data de 17 septembrie 2009, inculpatul W. a fost înştiinţat telefonic de inculpatul J. să se deplaseze la bancă pentru retragerea sumei de bani menţionate. Inculpatul J. a confirmat faptul că a făcut deplasarea la unitatea bancară împreună cu inculpatul L.

Conform înţelegerii stabilite, inculpatul W. a retras, în numerar, din contul bancar al S.C. N. S.R.L. Cobadin, suma de 300.000 RON, a înmânat-o inculpatului L., urmând ca acesta să o remită inculpatului J. La rândul său, inculpatul J. urma să remită suma de bani inculpaţilor DD. şi G., în calitate de reprezentanţi ai S.C. CC. S.R.L. Constanţa. Predarea sumei de bani urma să se facă prin intermediul făptuitorului PP. Contrar înţelegerii convenite de toţi participanţii la activitatea infracţională, inculpatul L. şi-a însuşit suma de 300.000 RON şi a dispărut timp de câteva luni din judeţul Constanţa.

Întrucât inculpaţii DD. şi G. s-au considerat prejudiciaţi ca urmare a acţiunii inculpatului L., primii au luat măsuri de recuperare a acestei sume de bani, acţiuni care s-au concretizat în urmărirea şi hărţuirea familiei inculpatului L., în urmărirea inculpatului W., în calitate de administrator al S.C. N. S.R.L. Cobadin, precum şi în presiuni şi constrângeri îndreptate asupra inculpaţilor J. şi H., persoane care au fost considerate, de către inculpaţii DD. şi G., ca fiind direct răspunzători de pierderea sumei de 300.000 RON, aceasta deoarece aceştia trebuiau să asigure desfăşurarea operaţiunii ilicite în condiţii de deplină siguranţă.

În aceeaşi zi în care L. a fugit cu suma de bani, astfel cum rezultă din declaraţiile coroborate ale inculpatului L. şi ale inculpaţilor W., H. şi J., ultimii doi i-au comunicat făptuitorului PP. şi, ulterior, inculpaţilor DD. şi G. despre acţiunea inculpatului L.

H. şi J. au fost trimişi de inculpaţii DD. şi G. să-i caute pe inculpatul W. şi pe L.

Prezenţa celor doi inculpaţi şi acţiunile lor de căutare a inculpatului L. au fost confirmate de martorul WW. şi XX., fratele inculpatului L. Conform declaraţiei acestuia din urmă, fratele său a fost căutat atât în ziua de 17 septembrie 2009, cât şi în zilele următoare de către mai multe persoane, care au proferat ameninţări la adresa familiei inculpatului L. Printre persoanele care au venit la domiciliul martorului XX. s-a aflat şi inculpatul W., zis "YY." care, la momentul sosirii la domiciliul martorului, era bătut, având faţa tumefiată.

Inculpatul W. a fost adus din Municipiul Medgidia în Municipiul Constanţa cu un autoturism condus de ZZ., aspect confirmat de H., precum şi de inculpatul J. şi de martorul ZZ.

În Constanţa, inculpatul W. a fost condus la o locaţie din Municipiul Constanţa, unde a fost ţinut împotriva voinţei sale aproximativ o oră, pentru ca apoi să fie transportat la sediul S.C. CC. S.R.L. Constanţa.

Locaţia din Municipiul Constanţa, indicată de inculpatul W. a fost identificată de organele de poliţie judiciară ca fiind biroul S.C. AAA. S.R.L., societate comercială care a colaborat cu S.C. CC. S.R.L. Constanţa.

Conform declaraţiei martorului BBB. şi a martorului CCC. în luna septembrie 2009 (după ce a fost contactat telefonic, fie de către DD., fie de către G., care i-au comunicat că trec pe la biroul din B-dul (...) împreună cu alte persoane), inculpaţii DD. şi G. au venit la locaţia din Constanţa, fiind însoţiţi de inculpaţii H. şi J., persoane despre care martorii BBB. şi CCC. au precizat că erau consideraţi răspunzători cu privire la dispariţia sumei de 300.000 RON. Martorii au susţinut că nu au văzut ca inculpaţii G. şi DD. să profereze injurii sau ameninţări la adresa inculpaţilor H. şi J. Aceeaşi martori au susţinut că nu l-au văzut pe inculpatul W. să-i însoţească pe ceilalţi.

Întrucât W. a fost cel care a indicat organelor de poliţie judiciară apartamentul situat pe (...) ca fiind locaţia unde a fost condus de inculpaţii DD. şi G., locaţie cu privire la care martorii audiaţi în cauză au confirmat că a fost locul unde s-a discutat despre dispariţia sumei de bani şi despre răspunderea pe care o aveau inculpaţii H. şi J., afirmaţiile acestuia referitoare la prezenţa sa în acel apartament sunt veridice şi corespund situaţiei de fapt.

De la apartamentul din Constanţa, învinuitul W. a fost transportat la sediul S.C. CC. S.R.L. din Constanţa. Aici s-au aflat şi inculpaţii J. şi H.

Inculpatul W. a fost ţinut împotriva voinţei sale o perioadă de aproximativ 10 ore, exercitându-se presiuni asupra sa pentru a comunica inculpaţilor G. şi DD. unde se află L. şi cum poate fi recuperată suma de 300.000 RON.

Astfel, conform adresei societăţii care a asigurat paza sediului S.C. CC. S.R.L. Constanţa în anul 2009, rezultă intervalele de timp în care sistemul de alarmă a fost armat şi dezarmat în ziua de 17 septembrie 2009 (adresă care se coroborează cu declaraţia părţii vătămate W.). Sistemul de alarmă a fost armat şi, ulterior dezarmat, la ora 17:06.24 (partea vătămată declarând că a ajuns la biroul S.C. CC. S.R.L., în jurul orei 16:00) pentru a fi din nou armat la ora 23:14 (W. declarând că a stat în biroul S.C. CC. S.R.L. până în jurul orei 24:00) .

Pe durata lipsirii sale de libertate, asupra inculpatului s-au exercitat violenţe fizice de către inculpatul E., precum şi presiuni psihice de către inculpatul G., în prezenţa inculpaţilor H. şi J.

Violenţele exercitate asupra inculpatului - parte vătămată W. au creat o stare de temere reală asupra inculpaţilor - părţi vătămate H. şi J., aceştia conştientizând că pot deveni, la rândul lor, victime ale agresiunii fizice la care a fost supus W.

La rândul lor, H. şi J. au declarat că asupra lor s-au exercitat presiuni fizice şi psihice de către inculpaţii E. şi G., în scopul recuperării sumei de 300.000 RON. Conform susţinerilor inculpaţilor H. şi J., inculpatul E. s-a exprimat, în prezenţa lor adresându-se inculpatului G., că pentru bani face orice. G., la rândul său, a afirmat (conform susţinerilor inculpatului H.) că este dispus să mai piardă o altă sumă decât cea pierdută deja pentru a le face rău lui J. şi H.

În condiţiile expuse anterior, inculpatul W. a fost constrâns de G. să completeze din 17 septembrie 2009, prin care a facturat către S.C. DDD. S.R.L. Călăraşi suma de 300.000 RON, înscris care urma să creeze o aparenţă de legalitate circuitului financiar iniţiat de reprezentanţii S.C. CC. S.R.L., prin intermediul S.C. DDD. S.R.L. Călăraşi.

Scrisul olograf depus pe factura fiscală nr. x din 17 septembrie 2009 a fost analizat din punct de vedere grafoscopic şi s-a stabilit, conform raportului de la dosar, că acesta aparţine inculpatului W.

Inculpatul W. a declarat că a completat factura fiscală după ce a fost bătut de inculpatul E., în prezenţa inculpatului G. şi a înserat în cuprinsul acestui înscris datele indicate de ultimul inculpat. Factura fiscală a fost ştampilată de către făptuitorul PP. Acelaşi inculpat a confirmat faptul că inculpatul G. i-a ameninţat pe inculpaţii H. şi J. să va face orice pentru a recupera suma de bani cu care fugise L.

Deoarece, în urma presiunilor fizice şi psihice exercitate asupra inculpatului W., inculpatul G. nu a obţinut informaţii pe care să le valorifice pentru recuperarea sumei de 300.000 RON, inculpatul W. a plecat împreună cu inculpatul H. la domiciliul acestuia din urmă iar apoi a fost găzduit timp de o săptămână la locuinţa martorului ZZ.

În ziua imediat următoare celei în care inculpatul L. a fugit cu banii, respectiv la data de 18 septembrie 2009, inculpatul J. a fost constrâns să-şi înstrăineze apartamentul proprietate personală situat în oraşul Năvodari în scopul recuperării sumei de 300.000 RON.

În aceste împrejurări, a fost încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare din 18 septembrie 2009 la BNP EEE., iar ulterior a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare din 6 noiembrie 2009 la BNP EEE., înscrisuri prin care inculpatul J. înstrăina dreptul de proprietate asupra apartamentului menţionat în favoarea inculpatului G.

Dreptul de proprietate asupra apartamentului a fost întabulat conform încheierii din 18 noiembrie 2009 a Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Constanţa.

Vânzarea deghizată a apartamentului s-a perfectat în schimbul sumei de 232.000 RON, sumă pe care inculpatul J. a susţinut, în mod constant, că nu a primit-o niciodată de la G., deoarece această vânzare urma să acopere pretinsa pierdere a sumei de 300.000 RON de către inculpat.

Dovada faptului că operaţiunea de transfer al dreptului de proprietate asupra apartamentului aparţinând inculpatului J. s-a realizat ca urmare a infracţiunii de şantaj a cărei victimă a fost J. şi, în vederea recuperării sumei de 300.000 RON, o reprezintă şi faptul că părţii vătămate J. i s-a permis să locuiască, în continuare, în acel apartament. În realitate, J., prin înstrăinarea apartamentului, a pierdut dreptul de proprietate asupra acestui imobil şi, implicit dreptul de dispoziţie cu privire la acesta, inculpatul G. având oricând la îndemnă mijloacele legale pe care legea i le conferă oricărui proprietar pentru a dispune cu privire la acest bun imobil.

Un alt aspect al scopului ilicit urmărit prin achiziţionarea apartamentului de către inculpatul G. l-a constituit faptul că imobilul a fost folosit pentru garantarea unui împrumut contract de martorul FFF., în condiţiile în care FFF. a declarat că nu l-a cunoscut, pe perioada solicitării creditului pe inculpatul G.

Deoarece această vânzare nu acoperea întreaga pierdere, astfel cum a fost invocată de inculpaţii G. şi DD., inculpaţii J. şi H. au declarat, în mod constant, că inculpaţii le-au cerut să procure suma de bani care să acopere întreaga pierdere.

Întrucât inculpaţii H. şi J. nu dispuneau de sume de bani pe care să le ofere inculpaţilor DD. şi G., H. a declarat că a solicitat martorului FFF. să solicite un credit bancar. Martorul FFF. a confirmat, în cuprinsul declaraţiei sale, împrejurările concrete care i-au determinat pe H. şi pe J. să recurgă la serviciile sale, precum şi condiţiile în care urma să fie achitate ratele şi să fie garantat creditul.

Cererea de acordare a creditului a fost solicitată de martorul FFF. GGG. - Sucursala Constanţa, menţionându-se în cuprinsul acesteia că martorul este angajat la S.C. RR. S.R.L. în funcţia de inginer. Pentru garantarea creditului s-a procedat la instituirea ipotecii pe apartamentul achiziţionat prin şantaj de la inculpatul J., conform contractului de ipotecă din 20 mai 2010 la BNP HHH.

La încheierea contractului de ipotecă, inculpatul G. şi soţia acestuia III. au fost reprezentaţi, prin mandatar, inculpatul DD.

La data de 20 mai 2010 a fost încheiat contractul de credit pentru nevoi personale nr. 7/2010, prin care i se acorda martorului FFF., în calitate de împrumutat, un credit de 45.000 euro. Martorul ZZ. a avut calitatea de codebitor.

Prin dispoziţia de plată valutară din 27 mai 2010 (data valutei 28.10.2010), martorul FFF. a transferat în contul inculpatului DD. suma de 41.170 euro, după achitarea comisionului de analiză către bancă, conform extrasului de cont de la dosar.

Creditul angajat de martorul FFF. urma să fie achitat, prin eforturi proprii de către inculpaţii H. şi J., ultimul dintre ei fiind direct interesat în achitarea creditului, în condiţiile în care garanţia reală imobiliară a creditului a constituit-o apartamentul proprietate personală a inculpatului.

În împrejurările descrise, inculpaţii H. şi J. au fost constrânşi, prin ameninţări, să recurgă, primul la angajarea unui credit bancar, prin intermediul martorului FFF., iar cel de-al doilea, la înstrăinarea apartamentului proprietate personală.

Martorul FFF. a declarat că, inculpaţii DD. şi G. nu au fost satisfăcuţi de recompensele materiale şi băneşti pe care le-au primit în contul sumei de 300.000 RON şi de aceea i-au solicitat să procedeze la înfiinţarea S.C. JJJ. S.R.L. Constanţa, societate comercială care a jucat rolul unei societăţi tip "tampon", într-un circuit financiar ilicit de achiziţii de cereale derulat de S.C. CC. S.R.L. Constanţa.

Prin declaraţiile sale, martorul FFF. a confirmat existenţa acestui circuit financiar ilicit, circuit descris, în declaraţiile sale şi de învinuita KKK., precum şi în declaraţiile inculpaţilor H. şi J.

Astfel, FFF. a menţionat că facturile fiscale de achiziţie a cerealelor în numele şi pe seama S.C. JJJ. S.R.L., precum şi facturile fiscale prin care S.C. JJJ. livra mai departe mărfurile către S.C. CC. S.R.L. erau completate în birourile acestei firme, la indicaţiile numitei LLL. - angajata S.C. CC. S.R.L. Aceasta îi înmâna martorului FFF. formularele tipizate de facturi şi avize de însoţire a mărfii precum şi a ştampilă aparţinând S.C. MMM. S.R.L., firmă "fantomă" care reprezenta furnizorul fictiv al S.C. JJJ. S.R.L.

Din analiza declaraţiei aceluiaşi martor a rezultat că sumele de bani retrase în numerar din conturile S.C. JJJ. S.R.L. erau înmânate inculpatului J. care, mai departe le înmâna inculpaţilor G. şi DD., în contul sumei de 300.000 RON.

În prezent, activitatea S.C. JJJ. S.R.L. şi S.C. MMM. S.R.L. Constanţa fac obiectul cercetărilor penale efectuate de DIICOT - Serviciul Teritorial Constanţa.

În ceea ce priveşte suma de 300.000 RON în litigiu, în realitate, această sumă de bani a fost virată de S.C. CC. S.R.L. Constanţa, cu titlu "avans cereale", în contul S.C. DDD. S.R.L. Călăraşi, conform extrasului de cont din data de 17 septembrie 2009, pus la dispoziţie de martorul NNN., administratorul S.C. DDD. S.R.L. Călăraşi.

În aceeaşi zi, respectiv 17 septembrie 2009, S.C. DDD. S.R.L. Călăraşi a virat aceeaşi sumă în contul S.C. N. S.R.L. Cobadin cu aceeaşi justificare, respectiv "avans marfă", conform extrasului de cont al S.C. N. S.R.L. Cobadin emis de T. Suma de bani cu care a fost creditat contul S.C. N. S.R.L. Cobadin a fost retrasă la data de 17 septembrie 2009 de către inculpatul W., în baza unui borderou de achiziţie ce conţinea date nereale, urmând ca suma de bani să ajungă în posesia inculpaţilor G. şi DD.

Dovada faptului că factura din 17 septembrie 2009 a fost încheiată în condiţii de presiune şi fără să ateste o situaţie comercială licită este demonstrată de modul în care s-a încercat, din punct de vedere documentar, să se creeze aparenţa de legalitate a acestei sume.

Din punct de vedere documentar, s-a procedat la încheierea facturii din 17 septembrie 2009 prin care S.C. N. S.R.L. Cobadin achita suma de 300.000 RON cu titlu "avans cereale" către S.C. DDD. S.R.L. Călăraşi pentru ca S.C. DDD. S.R.L. Călăraşi să completeze factura din 17 septembrie 2009 prin care achita suma de 300.000 RON cu titlu "avans cereale" către S.C. CC. S.R.L. Constanţa.

Din analiza circuitului documentar şi bancar al sumei de 300.000 RON, inculpaţii G. şi DD. nu erau beneficiarii legali ai aceste sume într-o relaţie comercială firească, S.C. N. S.R.L. Cobadin urma să dispună de această sumă de bani şi să furnizeze marfa corespunzătoare acestei sume către S.C. DDD. S.R.L. Călăraşi.

Astfel rezultă, în mod evident, că S.C. N. S.R.L. Constanţa a fost folosită de inculpaţii G. şi DD., în scopul îmbogăţirii fără just temei, cunoscând că suma pe care trebuia să o obţină provine din evaziune fiscală, infracţiune săvârşită pe seama acestei societăţi comerciale.

Referitor la comerţul cu cereale, inculpatul W. a menţionat că nu posedă cunoştinţe despre modul în care se derulează aceste operaţiuni şi nici nu a derulat activităţi de comerţ specifice obiectului de activitate al S.C. N. S.R.L. Cobadin.

Referitor la activitatea S.C. N. S.R.L. Cobadin, la data de 27 septembrie 2010 Garda Financiară Constanţa a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Medgidia şi a solicitat efectuarea de cercetări penale faţă de inculpatul W. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de disp. art. 9 alin. (1) lit. b) şi art. 9 alin. (1) lit. f), ambele din Legea nr. 241/2005.

S-a constatat că la sediul social declarat al S.C. N. S.R.L. Cobadin nu a fost găsită nicio persoană care să poată da relaţii despre societate, iar împrejurările în care a fost completată factura din 17 septembrie 2009, fără ca societatea comercială că depună nici un fel de declaraţie cu privire la impozitele şi taxele de plată la bugetul de stat au determinat prejudicierea bugetului consolidat al statului cu suma de 88.235,29 RON.

Pe baza sesizării penale formulate de Garda Financiară, secţia Constanţa, s-a solicitat ANAF, DGFP Constanţa, SAF - Activitatea de Inspecţie Fiscală Constanţa efectuarea raportului de inspecţie fiscală pentru perioada 1 - 30 septembrie 2009.

Conform procesului-verbal de inspecţie fiscală de la dosar, s-a stabilit că S.C. N. S.R.L. Cobadin nu a depus bilanţuri contabile de la înfiinţare şi până în prezent, nu a depus deconturi TVA şi nici declaraţii privind impozitul pe profit. S-a reţinut că factura în litigiu reprezintă avans cereale în sumă de 300.000 RON din care TVA în sumă de 47.899,6 RON, sumă datorată cu titlu de TVA bugetului de stat.

În considerarea recuperării pretinsei datorii de 300.000 RON, astfel cum au declarat inculpaţii H. şi J., celor doi li s-a cerut de către inculpaţii DD. şi G. să înfiinţeze S.C. OOO. S.R.L., societate comercială prin intermediul căreia să intermedieze afacerile cu cereale desfăşurate de S.C. CC. S.R.L. Constanţa. În prezent, activitatea desfăşurată de S.C. OOO. S.R.L. Constanţa face obiectul cercetărilor penale efectuate de DIICOT - Serviciul Teritorial Constanţa, în favoarea căruia se va proceda la disjungerea cauzei.

Totodată, în contextul menţionat anterior, inculpatul J. a precizat că i s-a propus de către inculpaţii G. şi DD. să preia S.C. CC. S.R.L. Constanţa, ceea ce s-a şi întâmplat.

În câteva zile, la rândul său, J. a procedat la cesionarea părţilor sociale ale S.C. CC. S.R.L. Constanţa către martorul JJ.

JJ. a menţionat că propunerea de a prelua S.C. CC. S.R.L. Constanţa a venit de la martorul PPP., persoană care, la rândul său, se ocupă, în mod curent, cu identificarea persoanelor disponibile ca, în schimbul unor sume modice de bani, să preia societăţi comerciale fără ca mai apoi să deruleze activităţi comerciale pe seama acestora.

Atât în situaţia activităţii infracţionale derulate, în numele şi pe seama S.C. M. S.R.L. Valea Dacilor, precum şi a S.C. N. S.R.L. Cobadin, a rezultat că acestea au acţionat ca firme "fantomă" deoarece, practic aceste firme nu există, nu funcţionează la sediile sociale declarate, nu organizează şi nu conduc evidenţă contabilă, nu dispună de resurse logistice şi materiale care să le permită efectuarea operaţiunilor de achiziţie şi, ulterior livrare a unor cantităţi importante de cereale.

Folosirea firmelor "fantomă" de către inculpaţii A., O. - reprezentanţi ai S.C. NN. S.R.L. Constanţa, G. şi DD. - reprezentanţii S.C. CC. S.R.L. şi învinuitul MM. - reprezentantul S.C. KK. S.R.L. Constanţa a fost justificată de faptul că, în situaţia achiziţionării cerealelor, direct de la producătorii agricoli (achiziţie care se face fără TVA), în cazul firmele menţionate anterior s-ar naşte obligaţia de plată a TVA-ului aferent operaţiunii de revânzare a cerealelor, fără ca aceste firme să mai aibă posibilitatea deducerii TVA-ului.

Prin folosirea acestor firme "fantomă", obligaţia de plată a TVA-ului ia naştere în sarcina acestora, în momentul în care era loc operaţiunea de revânzare a cerealelor creându-se astfel posibilitatea deducerii TVA-ului de către adevăraţii beneficiari, respectiv de către firmele reprezentate de inculpaţi şi învinuit.

Raţiunea pentru care inculpaţii L. şi W. au ridicat sumele de bani în numerar din conturile firmelor "fantomă" S.C. M. S.R.L. Valea Dacilor şi S.C. N. S.R.L. Cobadin şi, prin interpuşi au fost returnate societăţilor comerciale care viraseră sumelor de bani în conturile firmelor fantomă, constă în aceea că, prin acest procedeu, inculpaţii A., O., G., DD. şi MM. îşi însuşeau contravaloarea TVA-ului care ar fi trebuit achitat la bugetul de stat, iar diferenţa de bani era folosită de inculpaţi pentru achiziţiile de cereale direct de la producătorii agricoli.

S-a reţinut de către parchet că, pe parcursul derulării procedurilor judiciare faţă de inculpatul E. faţă de care s-a dispus măsura arestării preventive prin încheierea de şedinţă din 10 februarie 2012 a Tribunalului Constanţa, în apărarea acestuia au fost prezentate Curţii de Apel Constanţa, cu prilejul judecării recursului declarat de inculpat împotriva încheierii menţionate anterior, un număr de trei declaraţii notariale autentificate la data de 16 februarie 2012 la BNP QQQ. şi RRR.

Declaraţiile notariale au fost formulate de inculpaţii F., B. şi D.

F., concubina inculpatului E. a declarat că, pe la jumătatea lunii septembrie 2009 a fost împreună cu inculpatul în Bulgaria iar după aceea au mers împreună în localitatea Olteni, pentru a rezolva probleme de moştenire ale bunicilor inculpatului. Conform declaraţiei învinuitei, aceasta şi inculpatul E. au rămas în comuna Olteni la un prieteni din copilărie de-al inculpatului pe nume SSS., cea o săptămână timp în care au fost vizitate mai multe rude de ale inculpatului în ideea de a se informa şi de a obţine actele necesare dezbaterii succesiunii.

La rândul lor, inculpaţii B. şi D. - fraţi, au declarat la data de 16 februarie 2012, în faţa notarului public, că inculpatul a venit în localitatea Olteni la jumătatea lunii septembrie 2009 împreună cu prietena sa, din Bulgaria. învinuitul B. şi-a amintit că era 15 septembrie (data la care inculpatul E. a sosit în satul Olteni) deoarece a văzut copiii cu flori pe stradă (sugerând astfel ziua de început a anului şcolar) .

Conform declaraţiei de martor pe care a formulat-o F., aceasta a plecat împreună cu E. în Bulgaria în perioada 11 - 15 septembrie 2009, apoi cei doi au revenit în România şi au fost cazaţi o săptămână la locuinţa părinţilor inculpatului B. Deşi inculpata a susţinut, în calitate de martor, că l-a însoţit pe E. din anul 2000 în satul Olteni, nu a ştiut să indice numele vreunuia dintre prietenii inculpatului. Totodată, a susţinut că a locuit timp de o săptămână în locuinţa prietenului inculpatului, inculpatul B., F. nu a putut relata câte camere are imobilul în care a locuit, nu a putut să descrise camera în care au locuit, dacă imobilul are sau nu grădină deşi a afirmat că făcea antrenamente împreună cu inculpatul pe dealurile din preajma satului Olteni.

În mod eronat, în calitate de martor, la data de 8 martie 2012, inculpata F. a indicat că data de 15 septembrie 2012 a fost într-o zi de luni (conform verificărilor calendarului, data de 15 septembrie 2009 a fost într-o zi de marţi).

A mai declarat inculpata, în calitate de martor, că inculpatul ar fi deţinut un hotel TTT. în Staţiunea Eforie Nord, hotel pe care l-a închis la data de 8 septembrie 2009 după care au plecat împreună în Bulgaria.

F. a declarat că, în luna septembrie 2009, era angajată la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Constanţa şi a făcut un schimb de tură. Pentru verificarea susţinerilor învinuitei s-au solicitat relaţii de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Constanţa care, prin adresa din 12 martie 2012 a comunicat că în anul 2009 inculpata a fost în concediu de odihnă în perioada 1 - 21 iulie 2009 şi în perioada 11 - 13 noiembrie 2009. În luna septembrie 2009 inculpata nu a fost în concediu de odihnă şi a beneficiat de tură liberă la data de 25 septembrie.

Printr-o interpretare logică a informaţiilor furnizate de angajatorul inculpatei din anul 2009, se constată că în perioada 1 - 25 septembrie 2009 F. se afla la locul de muncă ceea ce exclude posibilitatea de a-l fi însoţit pe inculpatul E. fie în Bulgaria, fie în satul Olteni în perioada 11 - 20 septembrie 2009.

Aceeaşi interpretare logică a evenimentelor conduce la concluzia că declaraţiile formulate în calitate de martor de către inculpaţii B., D. şi C., conform cărora i-ar fi găzduit pe cei doi, la jumătatea lunii septembrie 2009, sunt mincinoase.

De altfel, contrar susţinerilor pe care inculpata F. le-a făcut în calitate de martor cu privire la faptul că inculpatul E. şi-ar fi vizitat prietenii şi rudele pe care le are în satul Olteni, B. a declarat că inculpatul mai are în satul Olteni doar două mătuşi, cu care nu a păstrat legătura şi nu are niciun prieten. Singurele persoane cu care inculpatul îşi petrece timpul atunci când se deplasează în satul Olteni sunt el şi fratele său, D.

Contrar susţinerilor martorei F. cu privire la existenţa unui hotel şi a faptului că acesta a fost închis la data de 8 septembrie 2009, apărătorul ales al inculpatului a comunicat organelor judiciare la data de 12 martie 2012 că inculpatul E. nu deţine societate comercială, imobilul la care a făcut referire concubina inculpatului este o casă particulară iar în anii 2007 - 2009 s-au efectuat lucrări de amenajare ale acesteia.

Martorul UUU., tatăl inculpaţilor B. şi D. şi soţul inculpatei C. a declarat că în luna septembrie 2009 inculpatul E. a venit în satul Olteni şi a mers împreună cu fiii săi B. şi D. în pădurea Dumbrăveni, unde au făcut un grătar. Potrivit declaraţiei martorului, este posibil ca, peste noapte, inculpatul să fi rămas la locuinţa fiului său D., dar în niciun caz nu a rămas la locuinţa sa, care este comună cu locuinţa învinuitului B. Argumentul invocat de martor în susţinerea afirmaţiilor potrivit cărora inculpatul nu a fost găzduit la domiciliul său a fost acela că nici fiicele sale, atunci când vin în vizită la casa părintească, nu rămân mai mult de o noapte la domiciliul părinţilor.

Acest argument exclude, în accepţiunea martorului, posibilitatea ca un străin să fie găzduit mai multe nopţi la domiciliul său, în condiţiile în care propriile fiice nu au rămas mai mult de o noapte atunci când au venit în vizită.

În sarcina inculpaţilor F., B., D. şi C. s-a reţinut că, la data de 16 februarie 2012, au formulat, în prezenţa notarului public EEE. declaraţii necorespunzătoare adevărului cu privire la locaţia unde se afla prezent inculpatul E. la data de 17 septembrie 2009, iar la data de 8 martie 2012, împreună cu inculpata C. au menţinut aceste declaraţii, în prezenţa organelor de poliţie judiciară după ce au depus jurământul în calitate de martori.

Prima instanţă a apreciat dovedită numai în parte situaţia de fapt expusă prin rechizitoriu, respectiv, sub aspectul acuzaţiilor aduse inculpaţilor K., L., H., J. şi W., corespunzătoare infracţiunilor pentru care a dispus condamnarea acestora.

În privinţa celorlalţi inculpaţi, prima instanţă a apreciat că probatoriul administrat relevă incidenţa unor impedimente la exercitarea acţiunii penale, proprii temeiurilor de drept în baza cărora a dispus achitarea respectivilor inculpaţi.

Împotriva sentinţei pronunţate de Tribunalul Constanţa au declarat apel, printre alţii, Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, partea civilă A.N.A.F - D.G.R.F.P Galaţi - A.J.F.P Constanţa şi inculpaţii G., H. şi J.

Prin Decizia penală nr. 507/P din 22 aprilie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., s-au respins, ca nefondate, apelurile formulate de către inculpaţii L., K., G., H. şi J.

În baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-au admis apelurile formulate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa şi de către partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa, s-a desfiinţat, în parte, Sentinţa penală nr. 101/16.03.2015 a Tribunalului Constanţa, şi rejudecând:

Cu privire la inculpatul H.

S-au majorat pedepsele principale aplicate inculpatului H.:

- pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 25 C. pen. anterior raportat la art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 5 C. pen., de la 4 ani închisoare la 6 ani închisoare;

- pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 25 C. pen. anterior raportat la art. 290 C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 5 C. pen., de la 1 an şi 2 luni închisoare la 2 ani închisoare.

Menţinând pedepsele complementare aplicate inculpatului H. prin sentinţa apelată, în baza art. 33 lit. a) C. pen. anterior raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior şi art. 35 alin. (1) C. pen. anterior şi cu aplicarea art. 5 C. pen., s-au contopit pedepsele în cea mai grea, în final, inculpatul H. executând pedeapsa de 6 (şase) ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) (teza a II-a) şi lit. b) C. pen. anterior pe o perioadă de 2 (doi) ani după executarea pedepsei principale.

Cu privire la inculpatul J.

S-au majorat pedepsele principale aplicate inculpatului J.:

- pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 25 C. pen. anterior raportat la art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 5 C. pen., de la 4 ani închisoare la 6 ani închisoare;

- pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 25 C. pen. anterior raportat la art. 290 C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 5 C. pen., de la 1 an şi 2 luni închisoare la 2 ani închisoare.

Menţinând pedepsele complementare aplicate inculpatului J. prin sentinţa apelată, în baza art. 33 lit. a) C. pen. anterior raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior şi art. 35 alin. (1) C. pen. anterior şi cu aplicarea art. 5 C. pen., s-au contopit pedepsele în cea mai grea, în final inculpatul J. executând pedeapsa de 6 (şase) ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) (teza a II-a) şi lit. b) C. pen. anterior pe o perioadă de 2 (doi) ani după executarea pedepsei principale.

Cu privire la inculpatul A.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. b) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. privind săvârşirea infracţiunii de spălare de bani prevăzută de art. 23 lit. c) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza art. 26 C. pen. anterior raportat la art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) (teza a II-a), lit. b) şi lit. c) (dreptul de a ocupa o funcţie sau atribuţie de organ de conducere sau de administrare a unei societăţi comerciale) C. pen. anterior pe o perioadă de 2 (doi) ani după executarea pedepsei principale, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală, constând în omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate.

În baza art. 26 C. pen. anterior raportat la art. 290 C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. anterior raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior şi art. 35 alin. (1) C. pen. anterior şi cu aplicarea art. 5 C. pen., s-au contopit pedepsele în cea mai grea, în final inculpatul A. executând pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) (teza a II-a) şi lit. b) şi lit. c) (dreptul de a ocupa o funcţie sau atribuţie de organ de conducere sau de administrare a unei societăţi comerciale) C. pen. anterior pe o perioadă de 2 (doi) ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen. anterior şi cu aplicarea art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, s-a interzis inculpatului A. exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) (teza a II-a), lit. b) şi lit. c) (dreptul de a ocupa o funcţie sau atribuţie de organ de conducere sau de administrare a unei societăţi comerciale) C. pen. anterior.

În baza art. 88 C. pen. anterior, s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului A. perioada reţinerii şi arestării preventive, cu începere de la data de 13.01.2012 şi până la data de 20.01.2012.

Cu privire la inculpatul G.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. b) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul G. pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani prevăzută de art. 23 lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. b) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul G. privind săvârşirea infracţiunii de complicitate la spălare de bani prevăzută de art. 26 C. pen. anterior raportat la art. 23 lit. c) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza art. 31 alin. (2) C. pen. anterior raportat la art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul G. la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) (teza a II-a), lit. b) şi lit. c) (dreptul de a ocupa o funcţie sau atribuţie de organ de conducere sau de administrare a unei societăţi comerciale) C. pen. anterior pe o perioadă de 2 (doi) ani după executarea pedepsei principale, pentru săvârşirea infracţiunii de participaţie improprie la evaziune fiscală, constând în omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate.

În baza art. 194 alin. (1) C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul G. la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj (persoană vătămată J.).

În baza art. 194 alin. (1) C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul G. la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj (persoană vătămată H.).

În baza art. 189 alin. (2) C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul G. la pedeapsa de 7 (şapte) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate.

În baza art. 31 alin. (2) C. pen. anterior raportat la art. 290 C. pen. anterior şi cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul G. la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de participaţie improprie la fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. anterior raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior şi art. 35 alin. (1) C. pen. anterior şi cu aplicarea art. 5 C. pen., s-au contopit pedepsele în cea mai grea, în final, inculpatul G. executând pedeapsa de 7 (şapte) ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) (teza a II-a), lit. b) şi lit. c) (dreptul de a ocupa o funcţie sau atribuţie de organ de conducere sau de administrare a unei societăţi comerciale) C. pen. anterior pe o perioadă de 2 (doi) ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen. anterior şi cu aplicarea art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, s-a interzis inculpatului G. exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) (teza a II-a), lit. b) şi lit. c) (dreptul de a ocupa o funcţie sau atribuţie de organ de conducere sau de administrare a unei societăţi comerciale) C. pen. anterior.

În baza art. 88 C. pen. anterior, s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului G. perioada reţinerii şi arestării preventive, cu începere de la data de 10.02.2012 şi până la data de 05.03.2012.

Cu privire la inculpatul E.

În baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică dată faptelor reţinute inculpatului E. prin rechizitoriu din infracţiunile prevăzute de art. 189 alin. (2) C. pen. anterior, art. 26 C. pen. anterior raportat la art. 194 alin. (1) C. pen. anterior (persoană vătămată J.), art. 26 C. pen. anterior raportat la art. 194 alin. (1) C. pen. anterior (persoană vătămată H.) cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. anterior în infracţiunile prevăzute de art. 205 alin. (1) C. pen., art. 48 C. pen. raportat la art. 207 alin. (1), (3) C. pen. (persoană vătămată J.), art. 48 C. pen. raportat la art. 207 alin. (1), (3) C. pen. (persoană vătămată H.), cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen.

În baza art. 205 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul E. la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate.

În baza art. 48 C. pen. raportat la art. 207 alin. (1), (3) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul E. la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la şantaj (persoană vătămată J.).

În baza art. 48 C. pen. raportat la art. 207 alin. (1), (3) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul E. la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la şantaj (persoană vătămată H.).

În baza art. 38 alin. (1) C. pen. raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. şi cu aplicarea art. 5 C. pen., s-au contopit pedepsele în pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, la care adaugă un spor de pedeapsă de 1 an şi 4 luni închisoare (reprezentând 1/3 din totalul celorlalte pedepse), în final inculpatul E. executând pedeapsa de 3 ani şi 4 luni închisoare.

În baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, s-a aplicat inculpatului E. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 65 C. pen. raportat la art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, s-a aplicat inculpatului E. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) C. pen. pe durata prev. de art. 65 alin. (3) C. pen.

În baza art. 88 C. pen. anterior, s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului DD. perioada reţinerii şi arestării preventive, cu începere de la data de 10.02.2012 şi până la data de 02.03.2012.

Cu privire la inculpata F.

În baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică dată faptelor reţinute inculpatei F. prin rechizitoriu din infracţiunile prevăzute de art. 292 alin. (2) C. pen. anterior, art. 260 C. pen. anterior şi art. 264 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. anterior, în infracţiunile prevăzute de art. 292 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 260 C. pen. anterior cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. anterior.

În baza art. 292 alin. (2) C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnată inculpata F. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii.

În baza art. 260 C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnată inculpata F. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. anterior raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior şi cu aplicarea art. 5 C. pen., s-au contopit pedepsele în cea mai grea, în final inculpata F. executând pedeapsa de 1 (un) an închisoare.

Cu aplicarea art. 71, 64 lit. a) (teza a II-a), lit. b) C. pen. anterior, raportat la art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012.

În baza art. 861 alin. (1), (2) C. pen. anterior, s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatei F.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. anterior, s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii.

În baza art. 862 C. pen. anterior, s-a stabilit un termen de încercare de 3 ani.

În baza art. 863 alin. (1), (3) C. pen. anterior, a fost obligată inculpata F. să respecte pe durata termenului de încercare următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte, la datele fixate la Serviciul de Probaţiune Constanţa; să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

S-a atras atenţia inculpatei F. asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen. anterior privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare sau în cazul neîndeplinirii cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere stabilite.

Cu privire la inculpatul D.

În baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică dată faptelor reţinute inculpatului D. prin rechizitoriu din infracţiunile prevăzute de art. 292 alin. (2) C. pen. anterior, art. 260 C. pen. anterior şi art. 264 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. anterior, în infracţiunile prevăzute de art. 292 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 260 C. pen. anterior cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. anterior.

În baza art. 292 alin. (2) C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul D. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii.

În baza art. 260 C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul D. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. anterior raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior şi cu aplicarea art. 5 C. pen., s-au contopit pedepsele în cea mai grea, în final inculpatul D. executând pedeapsa de 1 (un) an închisoare.

În baza art. 861 alin. (1), (2) C. pen. anterior, s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatului D.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. anterior, s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii.

În baza art. 862 C. pen. anterior, s-a stabilit un termen de încercare de 3 ani.

În baza art. 863 alin. (1), (3) C. pen. anterior, a obligat inculpatul D. să respecte pe durata termenului de încercare următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte, la datele fixate la Serviciul de Probaţiune Constanţa; să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

S-a atras atenţia inculpatului D. asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen. anterior privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare sau în cazul neîndeplinirii cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere stabilite.

Cu privire la inculpatul B.

În baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică dată faptelor reţinute inculpatului B. prin rechizitoriu din infracţiunile prevăzute de art. 292 alin. (2) C. pen. anterior cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. anterior, art. 260 C. pen. anterior cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. anterior şi art. 264 C. pen. anterior cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. anterior, în infracţiunile prevăzute de art. 292 alin. (2) C. pen. anterior cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. anterior şi art. 260 C. pen. anterior cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. anterior, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. anterior.

În baza art. 292 alin. (2) C. pen. anterior cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. anterior şi art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii.

În baza art. 260 C. pen. anterior cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. anterior şi art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă.

În baza art. 83 C. pen., s-a dispus revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 8 luni închisoare aplicată inculpatului B. prin Sentinţa penală nr. 532/16.03.2011 a Judecătoriei Medgidia, definitivă prin nerecurare, pedeapsă pe care o adaugă la fiecare dintre cele 2 pedepse aplicate inculpatului B. prin prezenta hotărâre, rezultând pedepsele de 1 an şi 8 luni închisoare şi 1 an şi 8 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. anterior raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior şi cu aplicarea art. 5 C. pen., s-au contopit pedepsele în cea mai grea, în final inculpatul B. executând pedeapsa de 1 an şi 8 luni închisoare.

Cu aplicarea art. 71, 64 lit. a) (teza a II-a), lit. b) C. pen. anterior, raportat la art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012.

Cu privire la inculpata C.:

În baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică dată faptelor reţinute inculpatei C. prin rechizitoriu din infracţiunile prevăzute de art. 260 C. pen. anterior şi art. 264 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. anterior, în infracţiunea prevăzută de art. 260 C. pen. anterior.

În baza art. 260 C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnată inculpata C. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă.

Cu aplicarea art. 71, 64 lit. a) (teza a II-a), lit. b) C. pen. anterior, raportat la art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012.

În baza art. 81 C. pen. anterior, s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatei C.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. anterior, s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii.

În baza art. 82 C. pen. anterior, s-a stabilit un termen de încercare de 3 ani.

S-a atras atenţia inculpatei C. asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. anterior privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare.

În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen., art. 25 C. proc. pen. şi art. 1357 C. civ., au fost obligaţi, în solidar, inculpaţii L., H., J., K. (acesta în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. M. SRL), la plata sumei de 689.362 RON, precum şi la plata majorărilor de întârziere, a penalităţilor de întârziere şi a dobânzilor eferente, conform legislaţiei incidente, până la data plăţii efective a debitului, către partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa.

Au fost obligaţi, în solidar, inculpaţii L., K. (acesta în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. M. SRL), A. şi O. (aceştia doi în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. NN. SRL) la plata sumei de 372.548 RON, precum şi la plata majorărilor de întârziere, a penalităţilor de întârziere şi a dobânzilor eferente, conform legislaţiei incidente, până la data plăţii efective a debitului, către partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa.

Au fost înlăturate dispoziţiile de:

- ridicare a măsurilor asiguratorii instituite prin Ordonanţa nr. 12/P/2012 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, din data de 16.01.2012, asupra bunurilor mobile şi imobile proprietatea inculpaţilor O. şi A.;

- ridicare a măsurii asiguratorii instituită prin Ordonanţa nr. 12/P/2012 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, din data de 23.02.2012, asupra cotei indivize deţinute de inculpatul G. din imobilul compus din teren în suprafaţă de 320 m<SUP>2</SUP> şi construcţie C1 - locuinţă P+1E în Constanţa, str. (...), cu număr cadastral alocat vechi (...), cod nou (...), înscris în cartea funciară veche (...), identificator electronic (...), în baza cererilor înregistrate sub nr. x/2007, x4/2009.

În baza art. 404 alin. (4) lit. g) C. proc. pen. cu referire la art. 25 alin. (3) C. proc. pen., s-a dispus restabilirea situaţiei anterioare comiterii infracţiunilor de şantaj şi, în consecinţă:

- s-a anulat antecontractul de vânzare-cumpărare din data de 18.09.2009 la BNP EEE. şi contractul de vânzare-cumpărare din data de 06.11.2009 la BNP EEE., încheiate între persoana vătămată J. şi inculpatul G. cu privire la apartamentul situat în oraşul Năvodari (zona trup Mamaia Nord);

- s-a anulat contractul de credit pentru nevoi personale nr. 7/2010 încheiat între numitul FFF. şi GGG. - Sucursala Constanţa şi contractul de ipotecă autentificat sub nr. 581/20.05.2010 la BNP HHH.; obligă pe inculpatul DD. la plata către GGG. - Sucursala Constanţa a debitului principal al creditului, la data efectivă a plăţii.

S-a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei apelate în măsura în care nu contravin deciziei atacate.

Pentru a dispune astfel, în urma readministrării probatoriului, instanţa de apel a reţinut o situaţie de fapt distinctă, respectiv, că atât în situaţia activităţii infracţionale derulate în numele şi pe seama S.C. M. S.R.L. Valea Dacilor, precum şi a S.C. N. S.R.L. Cobadin, acestea au acţionat ca firme "fantomă", deoarece, practic, aceste firme nu există, nu funcţionează la sediile sociale declarate, nu organizează şi nu conduc evidenţă contabilă, nu dispun de resurse logistice şi materiale care să le permită efectuarea operaţiunilor de achiziţie şi, ulterior, livrare a unor cantităţi importante de cereale.

Folosirea firmelor "fantomă" de către inculpaţii A., O. - reprezentanţi ai S.C. NN. S.R.L. Constanţa, G. şi DD. - reprezentanţii S.C. CC. S.R.L. a fost justificată de faptul că, în situaţia achiziţionării cerealelor direct de la producătorii agricoli (achiziţie care se face fără TVA), în cazul firmelor menţionate anterior s-ar naşte obligaţia de plată a TVA-ului aferent operaţiunii de revânzare a cerealelor, fără ca aceste firme să mai aibă posibilitatea deducerii TVA-ului.

Curtea a constatat că, prin folosirea acestor firme "fantomă", obligaţia de plată a TVA-ului ia naştere în sarcina lor, în momentul în care are loc operaţiunea de revânzare a cerealelor, creându-se astfel posibilitatea deducerii TVA-ului de către adevăraţii beneficiari, respectiv, de către firmele reprezentate de inculpaţi şi învinuit.

Prin urmare, a reţinut că raţiunea pentru care inculpaţii L. şi W. au ridicat sumele de bani în numerar din conturile firmelor "fantomă" S.C. M. S.R.L. Valea Dacilor şi S.C. N. S.R.L. Cobadin şi, prin interpuşi, au fost returnate societăţilor comerciale care viraseră sumele de bani în conturile firmelor fantomă, constă în aceea că, prin acest procedeu, inculpaţii A., O., G., DD. îşi însuşeau contravaloarea TVA-ului care ar fi trebuit achitat la bugetul de stat.

Motivarea instanţei de fond, prin care s-a reţinut că inculpaţii A., O., G., DD. nu ar fi cunoscut că tranzacţiile încheiate între S.C. M. S.R.L. Valea Dacilor şi S.C. NN. S.R.L. Constanţa, respectiv între S.C. N. S.R.L. şi S.C. CC. S.R.L., nu sunt reale, este contradictorie cu reţinerea, de către aceeaşi instanţă, a aspectului că inculpaţii K., H. şi J. retrăgeau în numerar sume de bani virate societăţilor fantomă de către S.C. NN. S.R.L. Constanţa, respectiv S.C. CC. S.R.L., sume de bani pe care urmau să le restituie aceloraşi societăţi comerciale, fiind astfel evident că virarea iniţială a acelor sume de bani nu s-a efectuat în temeiul unei relaţii comerciale reale.

În privinţa inculpatului E., Curtea a reţinut că s-a dovedit în mod cert că, în noaptea 17/18.09.2009, l-a lipsit de libertate pe inculpatul persoană vătămată W., exercitând asupra acestuia violenţe fizice şi presiuni psihice cu scopul de a obţine informaţii referitoare la inculpatul L. şi la posibilitatea recuperării sumei de 300.000 RON. Totodată, în aceeaşi noapte de 17/18.09.2009, prin acţiunile exercitate asupra inculpaţilor persoane vătămate J. şi H., le-a creat acestora convingerea că în viitor pot fi expuşi atât ei cât şi familiile lor unor situaţii care să aducă atingere libertăţii de mişcare sau integrităţii corporale.

Faptele inculpaţilor F., B. şi D. care, la data de 16.02.2012, au formulat, în prezenţa notarului public EEE., declaraţii necorespunzătoare adevărului cu privire la locaţia unde se afla prezent inculpatul E. la data de 17.09.2009 întrunesc, pentru fiecare dintre inculpaţi, elementele constitutive ale infracţiunii de fals în declaraţii prev. de art. 292 alin. (2) C. pen. din 1969.

Faptele inculpaţilor F., B., C. şi D. care, la data de 8 martie 2012, în cursul urmării penale, respectiv în prezenţa organelor de poliţie judiciară, după ce au depus jurământul în calitate de martori, au dat declaraţii necorespunzătoare adevărului cu privire la locaţia unde se afla prezent inculpatul E. la data de 17.09.2009 întrunesc, pentru fiecare dintre inculpaţi, elementele constitutive ale infracţiunii de mărturie mincinoasă prev. de art. 260 C. pen. 1969.

*

Împotriva Deciziei penale nr. 507/P din 22 aprilie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, au declarat recurs în casaţie inculpaţii E., F., B., D., C., G., A., H. şi J.

Cu prilejul examinării admisibilităţii în principiu a cererilor de recurs în casaţie, prin Încheierea nr. 488/RC din data de 11 noiembrie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis, în principiu, cererile de recurs în casaţie formulate de inculpaţii A., B., C., D., E., F., G., H. şi J. împotriva Deciziei penale nr. 507/P din data de 22 aprilie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie şi a trimis cauza completului 10, în compunere de 3 judecători.

S-a acordat termen la data de 13 ianuarie 2017, pentru când s-a dispus citarea recurenţilor inculpaţi, a intimatului parte vătămată W. (la adresele cunoscute şi prin afişare la uşa instanţei) şi a intimatei parte civilă A.N.A.F - prin D.R.F.P Galaţi - prin A.J.F.P Constanţa.

Pentru a dispune astfel, Înalta Curte, judecătorul de filtru, verificând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a cererilor de recurs în casaţie, a constatat că Decizia penală nr. 507/P din 22 aprilie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, face parte din categoria hotărârilor ce pot fi atacate cu recurs în casaţie, iar calea de atac a fost formulată de către recurenţii inculpaţi în termenul prevăzut de lege, fiind, aşadar, respectate dispoziţiile art. 434 - 436 din C. proc. pen.

Din examinarea cererilor de recurs în casaţie, s-a constatat că rezultă îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 437 alin. (1) din C. proc. pen., fiind menţionate: numele şi prenumele părţilor care au exercitat recursul în casaţie, hotărârea care se atacă, cazurile de recurs în casaţie pe care se întemeiază cererile şi motivarea acestora, precum şi semnătura persoanelor care au exercitat calea de atac.

I. Astfel, prin cererile de recurs în casaţie formulate de inculpaţii E. şi F., s-a invocat incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., respectiv inculpaţii au fost condamnaţi pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Inculpaţii au arătat, în esenţă, că faptele pentru care au fost condamnaţi nu sunt prevăzute de legea penală, neîntrunind elementele constitutive ale infracţiunilor de lipsire de libertate şi complicitate la şantaj pentru inculpatul E., respectiv, fals în declaraţii şi mărturie mincinoasă pentru inculpata F., potrivit art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.

Astfel, recurenţii inculpaţi E. şi F., prin apărător ales, au arătat că probatoriul administrat în cauză arată fără echivoc cine sunt persoanele care l-au lipsit de libertate pe W., în ce context şi în ce scop, respectiv inculpaţii H., J. în calitate de coautori, şi martorii PP., ZZ., în calitate de complici.

Aceştia, iniţial, au mers în localitatea Cumpăna la domiciliul inculpatului L., pentru a afla unde se află acesta cu banii obţinuţi din tranzacţia ilicită cu cereale în care erau cu toţii implicaţi. Pentru ca nu l-au găsit, s-au dus în Medgidia, la domiciliul inculpatului W. în acelaşi scop. Astfel, având în vedere că cei doi nu au fost găsiţi, inculpatul H. i-a spus martorului ZZ. să-l aştepte pe W. la domiciliul acestuia şi să îi aducă, când îi găseşte, lucru care s-a şi întâmplat, W. acceptând să se întâlnească cu I., crezând că va primi o parte din banii ce i se cuveneau din tranzacţie.

Astfel, s-a apreciat că W. a fost ameninţat cu moartea şi că familia sa va suferi un rău de către H., după care acesta a fost dus de H. în mai multe locaţii, respectiv birouri de societăţi din zona Gării şi Abator, unde a fost întrebat de mai multe persoane despre L. şi banii cu care acesta fugise. După aceea, W., împreună cu H., J. şi martorul ZZ., au fost din nou în localitatea Cumpăna pentru a-l căuta pe L.

În final, W. a fost dus la locuinţa lui H. şi, ulterior, la indicaţiile acestuia, a fost ţinut o săptămână la domiciliul martorului ZZ., după care i s-a permis să plece acasă.

S-a mai arătat că, din probatoriu rezultă că inculpaţii H., J. şi martorii PP., ZZ. erau implicaţi în afaceri ilicite cu cereale şi, în acest scop, racolau persoane nevoiaşe - inculpaţii W., L., K. - pe numele cărora înfiinţau societăţi "fantomă" S.C. N. şi S.C. M., pe care le foloseau în acest scop.

În acest context, aceştia aveau tot interesul de a-i găsi pe W. şi L. pe care îi racolaseră şi îi foloseau în afaceri ilicite cu cereale pentru a recupera bani cu care fugiseră, obţinuţi din astfel de afaceri.

Referitor la situaţia de fapt reţinută de Parchet şi menţinută de către instanţa de apel, precum că, la data săvârşirii faptei, la un moment dat, la sediul societăţii S.C. CC. a apărut inculpatul E., care a exercitat asupra lui W. acte de violenţă fizică şi presiuni psihice, cu scopul de a obţine informaţii referitoare la inculpatul L. şi la posibilitatea recuperării sumei de bani de 300.000 RON, s-a arătat că această situaţie de fapt nu poate fi probată printr-un probatoriu cert, complet şi sigur, referitor la prezenţa inculpatului E. în respectiva locaţie.

În plus, apărarea a considerat că prezenţa pasageră a unei persoane care l-ar fi lovit pe inculpatul W. în scopul obţinerii de informaţii cu privire la persoana lui L. şi banii cu care acesta fugise, în contextul în care alte persoane, aşa cum arată probatoriul, l-au lipsit de libertate, nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de lipsire de libertate sub aspectul laturii obiective şi subiective, ci doar de lovire.

În acest sens, s-a arătat că lipsirea de libertate în mod ilegal se consumă în momentul în care se produce urmarea imediată - lipsirea de libertate, subiectul pasiv fiind adus în situaţia de a nu se putea mişca şi acţiona în mod liber. Dacă lipsirea de libertate continuă, fapta va avea caracterul unei infracţiuni continue, până la redarea libertăţii victimei. Fiind o infracţiune continuă, aceasta se va epuiza în momentul când starea de lipsire de libertate a încetat.

Cu privire la acest aspect, probatoriul arată că lipsirea de libertate a inculpatului W. s-a realizat de către inculpaţii H., J., în calitate de coautori şi martorii PP., ZZ., în calitate de complici, lipsire de libertate ce a continuat prin transportarea inculpatului W., de către cei care l-au lipsit de libertate iniţial, în diferite locaţii ale unor societăţi, iar ulterior inculpatul W. a fost dus la locuinţa inculpatului I. şi apoi la locuinţa martorului ZZ., unde a fost ţinut o săptămână.

În acest sens, s-a precizat că trebuie avut în vedere că inculpatul W. nu a formulat plângere penală în cauză sub aspectul acuzaţiei de lipsire de libertate faţă de inculpatul E., nu a dat declaraţii în calitate de persoană vătămată şi nu a formulat apel în acest sens.

La momentul presupusei apariţii a inculpatului E. la sediul societăţii S.C. CC., inculpatul W. era deja lipsit de libertate de către alte persoane, motiv pentru nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de lipsire de libertate sub aspectul laturii obiective şi subiective, faţă de inculpatul E.

Referitor la situaţia de fapt reţinută de parchet şi menţinută de către instanţa de apel, precum că, în noaptea de 17/18.09.2009, inculpatul E. a exercitat asupra inculpaţilor J. şi H., acţiuni ce le-au creat acestora din urmă convingerea că pe viitor pot fi expuşi ei, cât şi familiile lor unor situaţii care să aducă atingere libertăţii de mişcare sau integrităţii corporale, s-a arătat că această situaţie de fapt nu poate fi probată printr-un probator cert, complet şi sigur, referitor la prezenţa inculpatului E. în respectiva locaţie.

Chiar dacă s-ar proba o astfel de teză, nu se poate considera că lovirea inculpatului W. de faţă cu inculpaţii J. şi H. sau afirmaţii de ameninţare cu caracter general "fac orice pentru recuperarea banilor" pot crea o stare de temere în mod obiectiv, dacă nu există o continuitate a actelor materiale de constrângere referitor la aceştia din urmă, respectiv acte de ameninţare, violenţe, intimidări, ca pe viitor să fie determinaţi să efectueze acte materiale împotriva voinţei lor.

În acest sens, s-a apreciat că trebuie avut în vedere că inculpaţii J. şi H. nu au formulat plângere penală în cauză sub aspectul acuzaţiei de complicitate la şantaj faţă de inculpatul E., nu au dat declaraţii în calitate de persoane vătămate şi nu au formulat apel în acest sens.

Probatoriul relevă că, ulterior presupuselor acte de lovire a lui W. de către inculpatul E., în scopul aflării unde a fugit inculpatul L. şi afirmaţiilor de ameninţare ce au un caracter general, inculpaţii H. şi J. nu au fost contactaţi niciodată, direct sau indirect, de către inculpatul E. în legătură cu afacerile derulate de aceştia în relaţia cu VVV. şi DD., respectiv vânzarea apartamentului către VVV., obţinerea unui credit şi preluarea unor societăţi, elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la şantaj, sub aspectul laturii obiective şi subiective, faţă de inculpatul E.

Referitor la situaţia de fapt reţinută de parchet şi menţinută de instanţa de apel, precum că la data de 16.02/08.03.2012, inculpata F. a făcut declaraţii necorespunzătoare adevărului cu privire la locaţia unde se afla prezent inculpatul E. la data de 17.09.2009, în opinia recurenţilor, din probatoriul administrat rezultă fără echivoc că, în data de 17.09.2009, inculpatul E. se afla în satul Olteni, comuna Independenta, jud. Constanţa.

În ce priveşte aprecierile subiective ale instanţei de apel referitoare la anumite împrejurări neesenţiale cauzei, prezentate de inculpata F., respectiv că nu a putut relata câte camere avea imobilul unde a locuit sau să descrie camera în care a locuit etc., apărarea a considerat că acestea nu pot constitui elemente constitutive ale infracţiunii de fals în declaraţii sau mărturie mincinoasă, în raport cu probatoriul administrat.

În acelaşi sens, trebuie avută în vedere şi interpretarea subiectivă a unor probe pe care instanţa de apel le-a înlăturat, respectiv fotografiile nu sunt reale pentru că aparatul foto poate fi setat; sau că fundalul fotografiilor nu este caracteristic lunii septembrie; sau că legumele din fotografii nu se culeg în luna septembrie etc., aspecte ce puteau fi combătute doar printr-o contraprobă, respectiv expertiza.

În acest context, depoziţia inculpatei F. în faţa notarului public şi, ulterior, în faţa organului de poliţie judiciară, referitor la locaţia în care se afla prezent la data de 17.09.2009 inculpatul E., corespunde adevărului, motiv pentru care s-a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de fals în declaraţii şi mărturie mincinoasă, sub aspectul laturii obiective şi subiective, faţă de inculpata F.

II. Prin cererile de recurs în casaţie formulate de inculpaţii B., D. şi C. s-a invocat incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., respectiv inculpaţii au fost condamnaţi pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Inculpaţii au arătat, în esenţă, că în decizia atacată nu se regăseşte vreo explicaţie pentru care aceleaşi probe, considerate insuficiente de către instanţa de fond, devin suficiente şi concludente pentru instanţa de apel. În raport de pedepsele aplicate celorlalţi inculpaţi, între care, pentru unii a fost agravată răspunderea penală şi pentru alţii a fost stabilită răspunderea penală după achitare la fond, precum în cazul acestora, s-a apreciat că instanţa de apel a soluţionat cauza cu subiectivism şi părtinire, pronunţând o soluţie ce nu este fundamentată pe elementele de probatoriu.

S-a opinat că a fost acceptat punctul de vedere al parchetului, concomitent cu eliminarea tuturor argumentelor ce au condus la achitarea iniţială, cu motivarea schimbării încadrării juridice, în sensul restrângerii acţiunii penale numai la dispoziţiile art. 260 C. pen. anterior şi art. 292 C. pen. anterior, prin eliminarea art. 264 C. pen. anterior.

S-a apreciat că nu este legal, echitabil şi moral ca vinovăţia şi pedepsele unor persoane să fie stabilite prin interpretarea strictă şi exclusivă a unor probe materiale (înscrisuri - declaraţiile date la notar şi declaraţiile date în faţa organelor de anchetă judiciară), cu excluderea amănuntelor şi circumstanţelor personale referitoare la persoanele acuzate, circumstanţe de care judecătorul ia cunoştinţă prin audierea directă şi nemijlocită a inculpaţilor.

S-a mai arătat că, în cuprinsul hotărârii instanţei de apel, se porneşte de la analiza ansamblului de probe plecând de la o vinovăţie deja stabilită. Practic, instanţa porneşte de la o prezumţie de vinovăţie şi nu invers, de la o prezumţie de nevinovăţie, după cum a procedat instanţa de fond.

Referitor la latura penală, s-a arătat că faptele reţinute în sarcina inculpaţilor B., D. şi C. sunt subsumate unei conduite de a fi declarat în mod mincinos (adică prin ascunderea intenţionată a adevărului) anumite aspecte despre care ar fi avut cunoştinţă personal, legate de conduita inculpatului E. din data de 17.09.2009.

În acest sens, s-a arătat că, în două ocazii, la notarul public EEE. (în data de 16.02.2012) şi în faţa organelor de anchetă judiciară (în data de 08.03.2012), ei au declarat că - din ce cunosc - inculpatul E. s-a aflat, în cursul zilei de 17.09.2009, în localitatea Olteni, Comuna Dumbrăveni, judeţul Constanţa, astfel încât această confirmare a prezenţei sale în acel loc, l-ar fi plasat pe inculpatul E. în altă parte decât în locul din Mun. Constanţa, unde era acuzat că ar fi exercitat asupra numitului W. violenţe fizice, în seara zilei de 17.09.2009.

S-a menţionat că faptele reţinute, de săvârşirea cărora au fost acuzaţi şi ulterior condamnaţi inculpaţii B., D. şi C., nu au caracter penal, întrucât cele două acţiuni de declarare necorespunzătoare a adevărului, săvârşite în datele de 16.02.2012 (la notar public) şi 08.03.2012 (la organele de anchetă) reprezintă una şi aceeaşi faptă. Se poate observa, din interpretarea textului legal, că declaraţiile nu reprezintă două infracţiuni aflate în concurs, ci aceeaşi infracţiune, respectiv infracţiunea de mărturie mincinoasă. Ambele acţiuni de declarare a unor aspecte pe care le cunoşteau personal, înfăptuite în mod formal prin mijlocul procedural al "declaraţiei", pot reprezenta mărturie mincinoasă, iar nu mărturie mincinoasă în concurs cu infracţiunea de fals în declaraţii.

S-a arătat că cel mai important aspect legat de relevanţa penală a acţiunilor inculpaţilor B., D. şi C., indiferent de încadrarea juridică (art. 292 şi/sau art. 260 C. pen. anterior) este dat de existenţa laturii subiective, textele legale sancţionează persoana care face afirmaţii mincinoase ori nu spune tot ce ştie privitor la împrejurările esenţiale asupra cărora a fost întrebat sau persoana care declară necorespunzător adevărul, iar faptul că instanţa de apel a stabilit că aceştia ar fi minţit în legătură cu prezenţa lui E. prin simpla comparaţie a declaraţiilor noastre cu declaraţiile inculpaţilor W. şi J. nu înseamnă că sunt martori mincinoşi.

Măsura normală, în situaţia în care instanţa de judecată, în cadrul aprecierii probelor, a considerat că o probă este constituită pro causa, era aceea de a nu valorifica proba respectivă, de a o îndepărta din probatoriu, deoarece instanţa este suverană în aprecierea acestor probe. Măsura anormală şi excesivă, în opinia apărării, este de a angaja răspunderea penală a martorilor, pentru că instanţa de apel presupune că aceştia au declarat în mod mincinos.

Inculpaţii B., D. şi C. au apreciat că declararea mincinoasă nu este demonstrată, întrucât ambele declaraţii date de aceştia au fost în concordanţă cu ceea ce îşi aminteau că s-a întâmplat în data de 17.09.2009, la trecerea a trei ani de la data respectivă. O situaţie de fapt contrară - dovedită cu claritate din alte probe (ceea ce nu este cazul în speţă) nu implică obligatoriu că inculpaţii au minţit, că au ascuns adevărul. Percepţia acestora subiectivă a fost în sensul celor declarate, dar aceasta nu înseamnă că percepţia lor reprezintă adevărul obiectiv, ci sunt elemente cognitive influenţate de factori obiectivi şi subiectivi.

Faptul că au atestat că E. se afla în data de 17.09.2009 în localitatea Olteni nu exclude posibilitatea ca acesta, într-un interval orar diferit şi fără cunoştinţa lor, să se fi deplasat în Mun. Constanţa. În definitiv, între localitatea Olteni şi Mun. Constanţa sunt aproximativ 80 de kilometri, iar E., dacă intenţiona să ajungă în Constanţa, cu autoturismul său, putea face această deplasare dus-întors în cel mult 3 ore.

Prin aceleaşi motive de recurs, s-a mai susţinut că instanţa de apel a înlăturat fără nicio justificare celelalte probe aduse în susţinerea declaraţiilor inculpaţilor B., D. şi C., precum şi declaraţia martorei WWW., declaraţia martorei XXX. şi, mai ales, fotografiile depuse la dosar ce îi înfăţişau pe E. la data de 17.09.2009 în localitatea Dumbrăveni, satul Olteni, atât în compania inculpaţilor, cât şi într-un bar din localitate. Orice contestare a acestor probe - fotografii trebuie să fie întemeiată pe o expertiză tehnică sau o evaluare a unui profesionist în domeniu, şi nu pe simpla impresie subiectivă a instanţei de apel.

S-a mai arătat că instanţa de apel a înlăturat, fără justificare, întreg probatoriul formulat în favoarea apărării lui E. şi în favoarea inculpaţilor B., D. şi C., conform cărora, în seara de 17.09.2009, se aflau în localitatea Dumbrăveni, ceea ce implică o poziţie arbitrară şi o inegalitate de tratament în ceea ce priveşte probele. Probele propuse de parchet, ce constau numai în declaraţii ale unor inculpaţi, sunt valorificate de instanţa de apel, iar toate contraprobele inculpaţilor B., D. şi C., (declaraţii de martori, înscrisuri, fotografii) sunt excluse, considerate a fi preconstituite. Practic, condamnarea inculpaţilor B., D. şi C. pentru săvârşirea infracţiunilor de mărturie mincinoasă şi fals în declaraţii a fost posibilă numai în temeiul unor declaraţii ale unor persoane care au şi calitatea de inculpaţi în aceeaşi cauză, deci sunt direct interesaţi să transmită măcar o parte din răspunderea lor către altcineva.

S-a apreciat că instanţa de apel a înfrânt prezumţia de nevinovăţie în ceea ce îi priveşte pe inculpaţii B., D. şi C., cu ocazia judecării apelului, a încălcat principiul general de drept penal consacrat de sintagma "in dubio pro reo" şi a încălcat principiul egalităţii de şanse.

Având în vedere cele de mai sus, s-a concluzionat că faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor B., D. şi C. le lipseşte un element constitutiv pentru a putea fi încadrate la infracţiunea de mărturie mincinoasă şi/sau fals în declaraţii, respectiv intenţia acestora de a formula mărturie prin care să ascundă adevărul, astfel cum este reprezentat prin prisma cunoştinţelor acestora.

De asemenea, în plus faţă de încadrarea juridică eronată şi soluţia de condamnare eronată pronunţată de instanţa de apel, în opinia inculpaţilor B., D. şi C., se impune casarea deciziei penale în ceea ce îi priveşte, deoarece, cu ocazia judecării apelului, au fost încălcate principiul in dubio pro reo în ceea ce priveşte aprecierea probelor, prezumţia de nevinovăţie şi principiul egalităţii de arme pentru participanţii la procesul penal.

III. Prin cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul G. s-a invocat incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., respectiv inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, precum şi art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., respectiv instanţa a aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Inculpatul a arătat, în esenţă că, deşi probele administrate la instanţa de apel nu au modificat cu nimic starea de fapt reţinută de instanţa de fond, s-a admis apelul parchetului şi s-a dispus condamnarea inculpatului G. la pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare.

Referitor la participaţia improprie la evaziune fiscală, pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare, deşi în cauză nu există prejudiciu, s-a arătat că ANAF nu s-a constituit parte civilă cu suma de 47.899,6 RON la care face referire procurorul în rechizitoriu, dar care nu este reţinut de instanţa de apel; în măsura în care ANAF nu s-a constituit parte civilă şi există un prejudiciu cert, ar fi trebuit ca această sumă să fie confiscată de la inculpaţi, inclusiv de la inculpatul G.

Deşi nu a fost obligat să acopere acest presupus prejudiciu şi nici nu s-a dispus măsura confiscării, totuşi s-a menţinut sechestrul asigurător asupra imobilului proprietatea sa.

S-a arătat că fapta a fost săvârşită în anul 2009, iar prin Legea nr. 202/2010 au fost introduse dispoziţiile art. 74<SUP>1</SUP> C. pen. ce urmau a fi reţinute în cauză ca lege penală mai favorabilă, astfel că, dacă prejudiciul cauzat şi recuperat este de până la 100.000 euro, se aplică o sancţiune administrativă. Prejudiciul stabilit de procuror, nereţinut de instanţă, este de 47.899 RON, astfel că urmau a fi reţinute dispoziţiile art. 74<SUP>1</SUP> C. pen., cu consecinţa aplicării unei sancţiuni administrative, nicidecum a unei pedepse de 4 ani închisoare, cum a aplicat instanţa de apel.

Referitor la infracţiunea de participaţie improprie la infracţiunea de evaziune fiscală, s-a reţinut că inculpatul G. împreună cu inculpatul DD. l-au determinat pe W. să nu procedeze la înregistrarea în evidenţele contabile a facturii fiscale nr. x din 17.09.2009, în scopul sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale către bugetul consolidat al statului suma de 47.899,6 RON, factură fiscală care a fost completată urmare a constrângerii exercitate asupra lui W. de către inculpatul G., pentru a crea aparenţa de legalitate a retragerii în numerar a avansului în sumă de 300.000 RON.

Acţiunile de determinare a lui W. au rezultat din împrejurările concrete în care a fost înfiinţată S.C. N. S.R.L. Cobadin, rolul pe care urma să-l aibă această societate comercială, faptul că W. nu a desfăşurat, în concret, nicio activitate de comerţ, iar operaţiunea de transfer bancar a sumei de 300.000 RON între S.C. CC. S.R.L., S.C. DDD. S.R.L. Călăraşi şi S.C. N. S.R.L. Cobadin nu s-a realizat cu contribuţia lui W., dovadă fiind declaraţiile martorului NNN., concluziile raportului de constatare grafoscopică, care a stabilit că facturile fiscale referitoare la transferul sumei de 300.000 RON nu au fost completate de inculpatul W., precum şi declaraţiile inculpaţilor I., J., W..

Din raportul de expertiză grafoscopică rezultă că scrisul olograf ce completează rubricile facturii numărul din 17.09.2009 a fost executat de W., semnătura existentă în chenarul date privind expediţia, factură din 17.09.2009, a fost executată de W., semnătura existentă la rubrica "confirm primirea" din confirmarea de primire numărul 3279 a fost executată de W., scrisul olograf ce completează rubricile declaraţiei din 17.08.2009 a fost executat de W., semnătura existentă la rubrica "semnătură" din declaraţia din 17.08.2009 a fost executată de W..

Referitor la determinarea inculpatului să întocmească factura fiscală, s-a arătat de către recurentul inculpat că W. a înfiinţat S.C. N. S.R.L. având calitatea de asociat şi administrator. Conform legii contabilităţii, răspunzător pentru întocmirea documentelor contabile este administratorul (art. 6 Legea nr. 82/1991 alin. (1) şi 2).

În împrejurările în care înfiinţarea societăţii s-a făcut de inculpatul W. la solicitarea lui L., fără ameninţări sau promisiuni de bani sau bunuri, deschiderea contului bancar şi semnarea unor documente, atât la bancă cât şi de restituire a unor sume de bani, au fost făcute la solicitarea lui L., W. acceptând de bunăvoie, iar semnarea din 17.09.2009 s-a făcut în aceleaşi împrejurări, fără a se exercita violenţe sau ameninţări, astfel încât, neexistând infracţiunea de participaţie improprie la fals în înscrisuri sub semnătură privată, nu există infracţiunea de evaziune fiscală.

S-a mai arătat că s-a dispus faţă de inculpatul W. scoaterea de sub urmărire penală pentru infracţiunea de evaziune fiscală, întrucât infracţiunea nu a fost săvârşită cu forma de vinovăţie cerută de legea penală, având în vedere împrejurările concrete în care s-a iniţiat şi materializat operaţiunea comercială care determină prejudicierea bugetului de stat, urmare a completării facturii fiscale din 17.09.2009. În drept, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală în baza art. 11 alin. (1) pct. l lit. b) combinat cu art. 10 lit. c) C. proc. pen., respectiv fapta nu a fost săvârşită de inculpat, nicidecum pentru lipsa laturii subiective a infracţiunii care presupune intenţia sau culpa.

S-a mai arătat că, în măsura în care W. a fost constrâns să întocmească factura fiscală pentru a o înregistra în contabilitate, de inculpatul VVV., temeiul achitării ar fi fost art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. cu referire la art. 10 lit. e) C. proc. pen., respectiv există vreuna din cauzele care înlătură caracterul penal al faptei, constrângerea fizică sau constrângerea morală (art. 46 C. pen.).

Prin rechizitoriu, procurorul a dispus faţă de inculpatul G. scoaterea de sub urmărire penală pentru infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005, întrucât nu s-a constatat existenţa vreunei modalităţi de ajutor acordat inculpatului W. pentru ca acesta să se sustragă de la efectuarea verificărilor financiar - fiscale şi formularea de declaraţii fictive cu privire la sediul social al S.C. N. S.R.L. Cobadin şi implicit inexistenţa participaţiei improprii la evaziune fiscală.

Referitor la infracţiunea de participaţie improprie la de uz de fals, prevăzută de art. 31 C. pen. în referire la art. 290 C. pen., s-a reţinut de instanţa de apel că inculpatul G., împreună cu DD., l-a determinat, împotriva voinţei sale, pe inculpatul W. să completeze factura fiscală din 17 septembrie 2009 cu date nereale şi să nu procedeze la înregistrarea în evidenţele contabile a facturii fiscale din 17.09.2009.

În opinia recurentului inculpat, pentru ca acţiunea de folosire a înscrisului fals să realizeze latura obiectivă a infracţiunii de uz de fals, ea trebuie să aibă ca urmare imediată crearea unei stări de pericol, ce se produce în momentul în care făptuitorul pretinde că acţiunea sau cererea respectivă să fie soluţionată în sensul înscrisului de care se foloseşte. Astfel, s-a apreciat că folosirea materială trebuie să fie efectivă, adică să-i urmeze prevalarea juridică de înscrisul folosit.

În măsura în care pentru infracţiunea de participaţie improprie la evaziune fiscală sunt reţinute prevederile art. 74<SUP>1</SUP> C. pen. anterior, aplicându-se sancţiune administrativă, pentru infracţiunea mijloc, în opinia recurentului inculpat, nu se poate aplica o pedeapsă mai mare decât pentru infracţiunea scop, astfel că şi pentru infracţiunea de participaţie improprie la uz de fals pedeapsa a fost aplicată în alte limite decât cele prevăzute de lege.

S-a mai arătat că, prin rechizitoriu, procurorul a dispus scoaterea de sub urmărire penală pentru infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005, întrucât nu s-a constatat existenţa vreunei modalităţi de ajutor acordat inculpatului W. pentru ca acesta să se sustragă de la efectuarea verificărilor financiar-fiscale şi formularea de declaraţii fictive cu privire la sediul social al S.C. N. S.R.L. Cobadin, după cum se impunea aceeaşi soluţie pentru întocmirea acelei facturi către S.C. DDD. S.R.L. Călăraşi, operaţiune corectă, înregistrată în evidenţa contabilă a firmei şi decontată conform relaţiilor furnizate de unitatea bancară în ziua de 18.09.2009 la orele 10:30.

Din concluziile expertizei grafoscopice, contrar celor afirmate de W., rezultă că semnătura la rubrica "comodatar" din contractul de comodat din 2009, a fost executată de W., scrisul olograf ce completează rubricile facturii din 17.09.2009 a fost executat de W., semnătura existentă la rubrica "semnătură" din chenarul date privind expediţia facturii din 17.09.2009 a fost executată de W., semnătura existentă la rubrica "confirm primirea" din confirmarea de primire numărul 3279 a fost executată de W., semnătura existentă în dreptul numelui W. din finalul încheierii din 21.08.2009 a Tribunalului Constanţa a fost executată de W., scrisul olograf ce completează rubricile declaraţiei din 17.08.2009 a fost executat de W., semnătura existentă la rubrica "semnătură" din declaraţia din 17.08.2009 a fost executată de W.

În continuare, s-a mai arătat că instanţa de apel a reţinut că, în perioada 17 - 18 septembrie 2009, inculpatul G., împreună cu E. l-au lipsit de libertate pe W., exercitând asupra acestuia violenţe fizice şi presiuni psihice cu scopul de a obţine informaţii referitoare la inculpatul L. şi la posibilitatea recuperării sumei de 300.000 RON, deşi, descriind starea de fapt reţinută în rechizitoriu, instanţa de apel face referire la actele de violenţă şi presiune psihică exercitate de inculpaţii J. şi I., mai ales că instanţa de apel ajunge la o soluţie de condamnare în baza declaraţiilor celor doi, deşi W. nu a fost audiat nemijlocit de nicio instanţă, fiind reţinută declaraţia din cursul urmăririi penale.

Aşa cum s-a reţinut în rechizitoriu şi în hotărârea instanţei de apel, W. a fost adus în Constanţa de H., J. cu un autoturism condus de ZZ., fiind dus la un apartament de pe (...), unde s-a discutat despre dispariţia sumei de bani şi răspunderea pe care o aveau cei doi inculpaţi I. şi J., iar apoi la sediul S.C. CC. S.R.L. Constanţa situată în Constanţa Sos. (...), unde s-au aflat J. şi I., iar aici W. a fost ţinut împotriva voinţei sale o perioadă de aproximativ 10 ore, exercitându-se presiuni asupra sa pentru a comunica inculpaţilor DD. şi G. unde se află inculpatul L. şi cum poate fi recuperată suma de 300.000 RON.

Acesta a fost singurul moment când inculpatul G. s-a întâlnit cu W., iar la această întâlnire s-a aflat şi inculpatul DD., faţă de care s-a reţinut în rechizitoriu că inculpatul DD. nu a participat la acţiunile de îngrădire a libertăţii de mişcare exercitate asupra lui W., ca atare s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală faţă de acesta, deşi acţiunile au fost aceleaşi.

Constrângerea fizică şi psihică nu a fost exercitată de G., la sediul firmei s-au purtat discuţii cu referire la L., după acest moment G. nu s-a întâlnit cu persoana vătămată W. Constrângerea fizică şi psihică a fost exercitată de cei doi, respectiv H. şi J. care l-au dus pe W. la apartamentul lui H. şi apoi la locuinţa lui ZZ. unde a fost ţinut timp de o săptămână.

Inculpatul G. a avut o discuţie cu W. fără a-i fi îngrădită libertatea de mişcare, acţiunea de lipsire fiind exercitată ulterior de cei doi, astfel că fapta inculpatului nu este prevăzută de legea penală, impunându-se soluţia de achitare a inculpatului.

IV. Prin cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. s-a invocat incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., respectiv inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, precum şi art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., respectiv instanţa a aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

De asemenea, a fost invocat, ca şi caz de recurs în casaţie, art. 2 din Protocolul nr. 7 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, respectiv dreptul la un dublu grad de jurisdicţie în materie penală.

În analiza cazului de recurs efectiv prevăzut de art. 2 din Protocolul nr. 7 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, s-a arătat, în esenţă, că textul a fost adoptat pentru a asigura o mai bună administrare a justiţiei pe teritoriul statelor europene, acordând dreptul oricărui inculpat în materie penală să beneficieze de posibilitatea legală de a declanşa o cale de atac contra unei hotărâri de condamnare. Dreptul la recurs în materie penală trebuie să fie recunoscut şi garantat prin lege în mod real, şi nu formal. Astfel, statele au obligaţia nu doar de a permite atacarea deciziei de condamnare în faţa unei instanţe superioare (care se poate realiza, în legislaţia penală română, pe calea recursului în casaţie), ci şi de a acorda acesteia plenitudine de jurisdicţie, astfel încât să se poată contesta toate aspectele de drept şi de fapt ale cauzei, inclusiv cuantumul pedepsei aplicat în primă instanţă.

Or, în ceea ce îl priveşte pe inculpatul A., este cert faptul că acesta a fost achitat în primă instanţă, iar prin decizia penală atacată, A. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare, direct în apel, după achitare în fond, hotărâre definitivă care a fost pusă în executare din momentul pronunţării.

Astfel, deşi acesta a fost condamnat urmare a reaudierii a trei inculpaţi şi a unui martor în faza apelului, care şi-au menţinut declaraţiile date în faţa instanţei de fond (declaraţii avute în vedere de instanţa de fond în hotărârea de achitare pronunţată), potrivit legislaţiei penale române, nu îi este deschisă decât calea recursului în casaţie, care priveşte numai anumite aspecte de drept, nu şi aspecte de fapt. Din acest motiv, se invocă aplicarea directă a prevederilor art. 2 din Protocolul nr. 7 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, privind dreptul la un dublu grad de jurisdicţie în materie penală, care prevede posibilitatea unui recurs efectiv în cazul unei hotărâri de condamnare, în sensul că persoana condamnată să poată contesta toate aspectele de drept şi de fapt ale cauzei (inclusiv audieri de martori pe situaţia de fapt, depunere înscrisuri, cereri şi memorii etc).

În analiza cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., respectiv inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, s-a arătat că acest caz de recurs în casaţie vizează fapta de complicitate la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Hotărârea atacată este contrară legii, întrucât instanţa care a pronunţat-o a apreciat că fapta de fals în înscrisuri sub semnătură privată (emiterea unor facturi fictive) era prevăzută de legea penală anterioară (C. pen. din 1968).

S-a apreciat că, pornind de la aceeaşi premisă falsă - că fapta este prevăzută atât de reglementarea anterioară, cât şi de noul C. pen. - instanţa de apel a dispus condamnarea inculpatului A. pentru săvârşirea faptei de falsificare a unor înscrisuri sub semnătură privată.

În cazul faptei de falsificare a unor înscrisuri sub semnătură privată, instanţa de apel a extins sfera de aplicare a prevederilor art. 5 C. pen., care vizează numai situaţiile tranzitorii în care există continuitate în reglementare.

Or, din dispoziţiile legale care au incriminat succesiv falsul în înscrisuri sub semnătură privată, reiese că acest tip de fals nu putea fi decât material, iar nu şi intelectual, teză probată atât de trimiterea art. 290 C. pen. anterior la dispoziţiile art. 288 din acelaşi cod, care incriminau falsul material, cât şi de trimiterea existentă în art. 322 din noul C. pen., în care s-a menţionat nu numai falsul material, ci şi falsul intelectual. Această interpretare este confirmată şi de expunerea de motive ce a însoţit proiectul noului C. pen.

În speţă, fiind imputată o faptă de atestare a unor împrejurări neconforme adevărului, comisă sub imperiul C. pen. anterior, în opinia apărării, instanţa de apel l-a condamnat pe inculpatul A. pentru o faptă care nu era prevăzută de legea penală.

Cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., respectiv instanţa a aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege este susţinut de faptul că instanţa de apel a aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, deoarece a considerat, în mod nelegal, că sunt incidente prevederile art. 33 şi urm. C. pen. anterior şi, în consecinţă, a făcut aplicarea dispoziţiilor privind concursul de infracţiuni între evaziune fiscală şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, deşi nu erau întrunite elementele constitutive ale celei de-a doua infracţiuni, cu consecinţa excluderii aplicării prevederilor art. 861 şi urm. C. pen. anterior (nu se mai pot aplica aceste prevederi în cazul pedepsei rezultante aplicate pentru un concurs de infracţiuni, prevederi care ar fi putut fi aplicate în cazul în care s-ar fi reţinut o singură infracţiune, respectiv cea de evaziune fiscală).

În opinia recurentului inculpat, compararea reglementărilor succesive trebuia să privească cel mult două fapte, şi anume evaziunea fiscală (pedepsită conform legii anterioare cu închisoare de la 2 la 8 ani) şi, eventual, falsul în înscrisuri sub semnătură privată (pedepsit cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă).

Examinând reglementările succesive, s-a apreciat de către apărare că legea anterioară era legea mai favorabilă, în sensul că falsul în înscrisuri sub semnătură privată nu era incriminat în modalitatea săvârşită de inculpaţi, astfel că instanţa de apel a aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege prin reţinerea concursului de infracţiuni.

V. Prin cererile de recurs în casaţie formulate de inculpaţii H. şi J., s-a invocat incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., respectiv inculpaţii au fost condamnaţi pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Inculpaţii au arătat, în esenţă, că nu au săvârşit niciun act material de instigare la săvârşirea vreuneia dintre faptele pentru care au fost condamnaţi.

S-a arătat că nu intra în sarcina acestora evidenţierea, în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate, iar pe de altă parte, în cauză nu există nicio persoană condamnată pentru săvârşirea propriu-zisă a infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Prin urmare, eventualele nereguli privitoare la activităţile de evidenţiere, în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate, nefiind în sfera acestora de influenţă, ci a altor coinculpaţi, nu le pot fi imputate fie şi sub aspectul instigării, fapta lor nefiind prevăzută de legea penală. Mai mult, pentru ca o faptă să fie prevăzută de legea penală ca instigare, trebuie ca ea să fie de natură a determina săvârşirea unei fapte penale. Or, s-a apreciat că influenţa acestora, analizată separat şi individual, nu ar fi putut determina pe coinculpaţi să săvârşească infracţiunea de evaziune fiscală, în forma reţinută în decizia recurată.

Mai mult, a admite că există un cumul de acţiuni de instigare, ar însemna să se inventeze forma coparticipaţiei la instigare, respectiv complicitatea, ceea ce reprezintă o absurditate juridică, fapta pentru care au fost condamnaţi nefiind prevăzută de legea penală.

Cât priveşte instigarea la săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, s-a arătat, de asemenea, că fapta nu este prevăzută de legea penală, având în vedere că, pe de o parte, activitatea inculpaţilor H. şi J. nu a fost una de determinare, de influenţare a voinţei celui instigat, în sensul executării hotărârii infracţionale luate, iar, pe de altă parte, în cauză nu există un autor al infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, ci doar o participaţie improprie şi o complicitate. Mutatis mutandis, nu există niciun autor principal condamnat pentru această infracţiune, pe care să îl fi instigat.

S-a reţinut, de asemenea, că inculpaţii E., F., A., H. şi J. au formulat cereri de suspendare a executării deciziei de condamnare.

Analizând recursurile în casaţie în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi 2 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acestea sunt nefondate, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Prioritar analizei motivelor de recurs în casaţie, aşa cum au fost dezvoltate în cererile inculpaţilor A., B., C., D., E., F., G., H. şi J., Înalta Curte subliniază următoarele aspecte:

Recursul în casaţie, în reglementarea noului C. proc. pen., reprezintă o cale extraordinară de atac, echivalentă ultimului nivel de jurisdicţie în care părţile pot solicita reformarea unei hotărâri definitive, însă doar pentru motive circumscrise cazurilor de casare expres şi limitativ prevăzute de legiuitor, în cuprinsul art. 438 C. proc. pen.

În intenţia de a răspunde cerinţelor jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului şi de a se conforma prevederilor Convenţiei, relative la asigurarea celerităţii procesului penal, prin desfăşurarea acestuia într-un termen rezonabil, legiuitorul român a reconfigurat sistemul căilor de atac, reducând numărul gradelor de jurisdicţie.

Drept urmare, noua legislaţie procesual penală prevede o singură cale de atac ordinară, şi anume apelul, recursul devenind, în schimb, o cale extraordinară de atac, sub denumirea de "recurs în casaţie", exercitat doar în cazuri anume prevăzute de lege şi numai pentru motive de nelegalitate.

Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac menită să asigure echilibrul între principiul legalităţii, pe de o parte, şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, pe de altă parte, recursul în casaţie permite cenzurarea legalităţii unei categorii limitate de hotărâri definitive şi numai pentru motive expres reglementate de legea procesual-penală. Pe calea recursului în casaţie nu se poate invoca şi, corespunzător, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu are posibilitatea de a analiza orice aspect de nelegalitate a hotărârilor, ci numai pe acelea pe care legiuitorul le-a considerat importante, grave, şi le-a prevăzut explicit în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

În egală măsură, recursul în casaţie nu permite reevaluarea unor elemente sau împrejurări de fapt stabilite deja, cu autoritate de lucru judecat, de către instanţele de fond, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu este abilitată să dea o nouă interpretare materialului probator şi să reţină o stare de fapt diferită de cea descrisă şi valorificată ca atare în hotărârea atacată.

Calea extraordinară de atac analizată nu are ca finalitate remedierea unei greşite aprecieri a faptelor şi a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului, printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare. Instanţa de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă numai dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

Analizând, în aceste coordonate de principiu, cererile de recurs în casaţie formulate, Înalta Curte constată următoarele:

I. Prin cererile de recurs în casaţie formulate, recurenţii inculpaţi E. şi F. au invocat incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., respectiv inculpaţii au fost condamnaţi pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

În esenţă, recurenţii inculpaţi au arătat că faptele pentru care au fost condamnaţi nu sunt prevăzute de legea penală, neîntrunind elementele constitutive ale infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal şi complicitate la şantaj, pentru inculpatul E., respectiv, fals în declaraţii şi mărturie mincinoasă, pentru inculpata F.

Astfel, în ceea ce priveşte infracţiunea de lipsire de libertate, inculpatul E. a invocat absenţa unui probatoriu cert, complet şi sigur, referitor la prezenţa sa în imobilul în care s-au exercitat actele de violenţă fizică şi psihică asupra lui W., precum şi caracterul pasager al prezenţei sale în locaţia respectivă, la un moment de timp la care victima era deja lipsită de libertate de inculpaţii H. şi J., în calitate de autori, şi martorii PP., ZZ., în calitate de complici. Dat fiind acest caracter pasager al acţiunii desfăşurate de recurentul-inculpat, s-a apreciat că ea nu întruneşte elementele infracţiunii de lipsire de libertate, ci doar de lovire.

În ceea ce priveşte infracţiunea de complicitate la şantaj reţinută în sarcina inculpatului E., s-a susţinut că lovirea inculpatului W. în prezenţa lui J. şi H. sau afirmaţia de ameninţare cu caracter general "fac orice pentru recuperarea banilor" au aptitudinea de a crea, în mod obiectiv, o stare de temere, numai dacă există o continuitate a actelor materiale de constrângere referitor la aceştia din urmă, respectiv acte de ameninţare, violenţe, intimidări, pentru a-i determina să adopte o anumită conduită.

Analizând motivele invocate de inculpatul E., Înalta Curte constată că, în concret, criticile aduse hotărârii recurate nu se circumscriu cazului de casare invocat.

Sintagma "nu este prevăzută de legea penală", regăsită în cuprinsul art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., priveşte situaţiile în care condamnarea se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, respectiv nu au făcut niciodată obiectul incriminării sau a operat dezincriminarea.

Or, deşi recurentul-inculpat a menţionat, în cuprinsul cererii scrise de recurs în casaţie, că situaţia de fapt stabilită de către instanţa de apel nu mai poate fi contestată în actuala procedură, precizarea sa este formală de vreme ce, în realitate, fondul criticilor formulate pe calea recursului în casaţie are ca premisă tocmai negarea bazei factuale care a condus la reţinerea vinovăţiei inculpatului E.

Mai exact, recurentul a solicitat, în mod implicit, reevaluarea materialului probator sub aspectul conţinutului faptic propriu-zis al actelor ce i se impută (în cazul lipsirii de libertate) ori al altor împrejurări de fapt cu relevanţă asupra reţinerii configuraţiei tipice a infracţiunii (în cazul şantajului).

Or, reanalizarea situaţiei de fapt şi reevaluarea materialului probator sunt chestiuni care nu pot fi valorificate în contextul niciunuia dintre cazurile de casare expres şi limitativ reglementate de art. 438 C. proc. pen.

Aşa cum s-a subliniat în precedent, calea extraordinară de atac a recursului în casaţie nu are ca finalitate remedierea unei greşite aprecieri a faptelor ori a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare.

Limitarea normativă a obiectului judecăţii în recursul în casaţie la situaţii de drept strict prevăzute de lege exclude rejudecarea unei cauze pentru a treia oară, în parametrii în care a avut loc. judecata în fond şi apel, şi, implicit, cenzurarea stării de fapt reţinută cu titlu definitiv de către instanţa de apel ori concordanţa acesteia cu probele administrate.

Prin urmare, starea de fapt reţinută prin decizie nu poate fi cenzurată de Înalta Curte în actuala procedură. Ea constă, în esenţă, în aceea că, în noaptea 17/18.09.2009, inculpatul E. l-a lipsit de libertate pe inculpatul-persoană vătămată W., exercitând asupra acestuia violenţe fizice şi presiuni psihice cu scopul de a obţine informaţii referitoare la L. şi la posibilitatea recuperării sumei de 300.000 RON, faptă ce întruneşte elementele infracţiunii prevăzute de art. 205 alin. (1) C. pen.

S-a reţinut, de asemenea, că, în aceeaşi noapte, urmărind aceeaşi finalitate, prin acţiunile exercitate asupra inculpaţilor-persoane vătămate J. şi H., inculpatul E. le-a creat acestora convingerea că, în viitor, pot fi expuşi atât ei, cât şi familiile lor, unor situaţii care să aducă atingere libertăţii de mişcare sau integrităţii corporale, fapte ce întrunesc elementele a două infracţiuni prevăzute de art. 48 rap. la art. 207 alin. (1), (3) C. pen.

Sub aspectul infracţiunii de lipsire de libertate, susţinerea recurentului-inculpat, în sensul inaptitudinii prezenţei sale pasagere, la locul şi momentul lipsirii de libertate a numitului W. de către alte persoane, de a realiza conţinutul tipic al infracţiunii analizate, este nefondată.

Acţiunea sau inacţiunea prin care se realizează lipsirea de libertate implică, în principiu, o prelungire în timp a acestora, pe o durată mai scurtă sau mai lungă, infracţiunea cunoscând, în toate cazurile, un moment al consumării - echivalent momentului în care victima a fost pusă, în mod efectiv, în imposibilitate de a se manifesta liber potrivit voinţei sale - şi un moment al epuizării - echivalent celui în care o forţă contrară determină încetarea acţiunii ori inacţiunii ilicite. În intervalul de timp cuprins între aceste două momente, orice contribuţie obiectivă a unui făptuitor, aptă să asigure, în mod efectiv, perpetuarea stării de fapt specifice verbum regens, se circumscrie laturii obiective a infracţiunii prevăzute de art. 205 C. pen., în configuraţia sa tipică.

În ipoteza realizării elementului material al lipsirii de libertate prin acţiunea conjugată a mai multor persoane - care acţionează simultan sau succesiv pentru a asigura fie privarea iniţială a victimei de libertate de mişcare, fie perpetuarea acestei stări pe o oarecare durată de timp, contribuţia materială a fiecăreia reprezintă concretizarea verbum-lui regens al infracţiunii analizate, în forma sa tipică. Nu au relevanţă, sub acest aspect, nici durata şi nici intensitatea actelor prin care unul sau altul dintre coautori au contribuit, în concret, la restrângerea sau anihilarea libertăţii de mişcare a victimei, esenţial fiind ca actele lor să fi produs, singure sau conjugate, acest rezultat prevăzut de lege.

În contextul acestor argumente de principiu, Înalta Curte conchide că, în speţă, starea de fapt reţinută prin decizie cu privire la contribuţia inculpatului E. corespunde laturii obiective a infracţiunii prevăzută de art. 205 C. pen., criticile tangenţiale aduse de recurent încadrării juridice neputând fi cenzurate de instanţa supremă în procedura căii extraordinare de atac a recursului în casaţie.

Aceeaşi concluzie se impune şi în privinţa susţinerilor relative la inaptitudinea actelor de violenţă exercitate asupra lui W. de a genera, în mod obiectiv, o stare de temere asupra numiţilor H. şi J., ambii prezenţi la momentul de timp şi în locaţia în care s-a exercitat agresiunea.

Pe de o parte, evaluarea măsurii în care o acţiune determinată de constrângere a fost sau nu aptă să inspire, în circumstanţele concrete ale unei cauze, o stare de temere, implică în mod necesar analiza unor elemente esenţialmente de fapt, analiză nepermisă în actuala procedură.

Pe de altă parte, în cazul inculpatului E., o atare evaluare este şi nepertinentă, dată fiind forma de participaţie secundară a complicităţii reţinută, în cazul său, sub aspectul infracţiunii de şantaj. Or, de esenţa complicităţii este faptul că ea se realizează prin acte ce nu se circumscriu conţinutului tipic al elementului material, esenţial fiind numai ca ajutorul complicelui (recurentul-inculpat) să fie dat autorilor (în speţă, DD. şi G.) pentru ca aceştia din urmă să săvârşească fapta penală.

În ceea ce priveşte susţinerile recurentei inculpate F., referitoare la caracterul subiectiv al interpretării probelor de către instanţa de apel ori caracterul neesenţial al împrejurărilor reţinute ca fiind neadevărate şi asupra cărora aceasta ar fi fost întrebată, Înalta Curte constată că ele tind, în exclusivitate, la reevaluarea materialului probator şi la reconfigurarea stării de fapt, chestiuni care nu pot fi valorificate în contextul niciunuia dintre cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de art. 438 C. proc. pen.

În sarcina inculpatei s-a reţinut că, la data de 16 februarie 2012, a formulat, în prezenţa notarului public EEE., declaraţii necorespunzătoare adevărului cu privire la locaţia unde s-ar fi aflat inculpatul E. la data de 17 septembrie 2009, iar la data de 8 martie 2012, audiată în calitate de martor, a menţinut aceste declaraţii, în prezenţa organelor de poliţie judiciară, fapte ce întrunesc elementele infracţiunilor prevăzute de art. 292 C. pen. din 1969, respectiv, art. 260 C. pen. din 1969.

Analiza conţinutului mijloacelor de probă pe care instanţa de apel şi-a fundamentat soluţia, a fiabilităţii acestora ori a eventualelor contradicţii între ceea ce rezultă din probe, pe de o parte, şi starea de fapt reţinută de instanţă, pe de altă parte, excedează limitelor cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. Acest din urmă temei legal permite verificarea hotărârii exclusiv în drept, din perspectiva concordanţei între starea de fapt reţinută de instanţe şi conţinutul normei de incriminare valorificate la încadrarea juridică, nicidecum reaprecierea elementelor de fapt reţinute, cu autoritate de lucru judecat, prin hotărârea penală definitivă.

II. Referitor la recursurile în casaţie formulate de inculpaţii B., C. şi D., întemeiate pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., se constată că inculpaţii au susţinut, în esenţă, că faptele reţinute în sarcina lor nu au caracter penal, întrucât cele două acţiuni de declarare necorespunzătoare adevărului, săvârşite la datele de 16.02.2012 (la notarul public) şi, respectiv, 08.03.2012 (la organele de anchetă) reprezintă una şi aceeaşi faptă. Drept urmare, declaraţiile astfel date nu se circumscriu conţinutului a două infracţiuni aflate în concurs, ci al uneia singure, respectiv, mărturie mincinoasă.

Inculpaţii B., C. şi D. au mai susţinut că faptelor reţinute în sarcina lor le lipseşte un element constitutiv pentru a putea fi încadrate ca infracţiuni de mărturie mincinoasă şi fals în declaraţii, respectiv elementul subiectiv al intenţiei de a formula o mărturie prin care să ascundă adevărul, astfel cum a fost reprezentat prin prisma cunoştinţelor lor.

Analizând motivele de recurs în casaţie astfel invocate de inculpaţii B., C. şi D., Înalta Curte constată că, în concret, criticile aduse hotărârii definitive nu antamează aspecte de nelegalitate; în realitate, inculpaţii contestă însuşi fundamentul soluţiei de condamnare, solicitând o reanalizare a situaţiei lor juridice, prin reaprecierea probatoriului administrat în cauză.

Astfel cum s-a subliniat şi în analiza căii de atac declarate de inculpata F., a cărei situaţie juridică este similară, evaluarea pe care Înalta Curte o realizează în calea extraordinară a recursului în casaţie este limitată la chestiuni exclusiv de drept.

Statuările în fapt ale instanţei care a pronunţat hotărârea definitivă ori suportul probator al concluziilor sale nu pot face obiectul cenzurii instanţei de casaţie, controlul acesteia din urmă fiind strict limitat la corespondenţa dintre starea de fapt stabilită, în mod definitiv, prin hotărârea atacată, şi conţinutul legal al infracţiunilor reţinute în sarcina inculpaţilor, pentru care s-a pronunţat hotărârea de condamnare.

Or, în speţă, principalele critici aduse de cei trei recurenţi inculpaţi vizează elemente esenţial circumscrise atitudinii subiective pe care ar fi avut-o la săvârşirea infracţiunilor pentru care au fost condamnaţi, pornindu-se de la alegaţia lipsei intenţiei în săvârşirea faptelor şi continuându-se cu evidenta contestare a modului de apreciere a probatoriului administrat sub acest aspect.

Finalitatea demersului recurenţilor este, în mod neechivoc, aceea a reevaluării suportului probator al concluziei instanţei de apel privind atitudinea lor psihică faţă de faptă şi urmările ei, finalitate care nu este, însă, proprie examinării tipicităţii obiective şi subiective a infracţiunilor comise şi excedează vădit limitelor cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Situaţia de fapt reţinută cu titlu definitiv de către instanţa de apel constă în aceea că la data de 16.02.2012, inculpaţii B. şi D. au formulat, în prezenţa notarului public EEE., declaraţii necorespunzătoare adevărului cu privire la locaţia unde se afla prezent inculpatul E. la data de 17.09.2009, fapte ce întrunesc, pentru fiecare dintre inculpaţi, elementele constitutive ale infracţiunii de fals în declaraţii, prev. de art. 292 alin. (2) C. pen. din 1969.

S-a reţinut, totodată, că inculpaţii B., C. şi D., la data de 8 martie 2012, în cursul urmării penale, respectiv în prezenţa organelor de poliţie judiciară, după ce au depus jurământul în calitate de martori, au dat declaraţii necorespunzătoare adevărului cu privire la locaţia unde se afla prezent inculpatul E. la data de 17.09.2009, fapte ce întrunesc, pentru fiecare dintre inculpaţi, elementele constitutive ale infracţiunii de mărturie mincinoasă prev. de art. 260 C. pen. din 1969.

Analiza conţinutului mijloacelor de probă pe baza cărora instanţa de apel a concluzionat că inculpaţii au acţionat cu intenţie, a fiabilităţii acestor mijloace ori a eventualelor contradicţii dintre ceea ce rezultă din probe, pe de o parte, şi statuările instanţei, pe de altă parte, este proprie unei evaluări de fapt a cauzei, ce excedează vădit limitelor cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Cenzurarea încadrării juridice - în sensul reţinerii unei infracţiuni unice de mărturie mincinoasă, iar nu a unei pluralităţi sub forma concursului de infracţiuni - nu se circumscrie cazului de casare invocat de recurenţi. Apreciind că fapta comisă ar fi corespunzătoare conţinutului unei norme de incriminare distincte de cea valorificată de instanţa de apel, recurenţii admit, prin ipoteză, că fapta comisă este prevăzută de legea penală, dar într-o normă diferită, ceea ce exclude, în mod evident, incidenţa prevederilor art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. sub aspectul analizat.

În fine, cu privire la celelalte critici formulate de inculpaţi, referitoare la încălcarea mai multor reguli şi principii de drept şi de echitate, respectiv a principiului in dubio pro reo în ceea ce priveşte aprecierea probelor şi a principiului egalităţii de arme pentru participanţii la procesul penal, Înalta Curte constată, în mod similar, că acestea reprezintă critici aduse modalităţii de apreciere a probatoriului, care nu se circumscriu, nici măcar formal, cazului de casare invocat.

III. Referitor la cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul G., se constată că acesta a raportat criticile aduse deciziei motivelor de recurs prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 şi 12 C. proc. pen.

Din perspectiva dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., s-a susţinut că faptele pentru care a fost condamnat inculpatul nu sunt prevăzute de legea penală, argumentându-se următoarele:

Referitor la infracţiunea de participaţie improprie la evaziune fiscală, pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare, s-a arătat că în cauză nu există un prejudiciu, de vreme ce A.N.A.F nu s-a constituit parte civilă cu suma de 47.899,6 RON la care se face referire în rechizitoriu; s-a subliniat că acest prejudiciu nu a fost reţinut de către instanţa de apel, care nu a obligat inculpatul la plata unor despăgubiri către A.N.A.F şi nici nu a dispus eventuala confiscare a sumei de la inculpaţi, inclusiv de la G., deşi a menţinut sechestrul asigurător asupra imobilului proprietatea sa.

Recurentul a mai arătat că fapta a fost săvârşită în anul 2009, iar prin Legea nr. 202/2010 au fost introduse dispoziţiile art. 741 C. pen. din 1969, potrivit cărora, dacă prejudiciul cauzat şi recuperat este de până la 100.000 euro, se aplică o sancţiune administrativă. Această normă penală trebuia reţinută în cauză ca lege penală mai favorabilă şi, în condiţiile în care prejudiciul stabilit prin actul de inculpare, dar nereţinut de instanţă, era de 47.899 RON, trebuia aplicată o sancţiune administrativă, nicidecum pedeapsa de 4 ani închisoare.

Referitor la participaţia improprie la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, s-a susţinut că fapta nu este prevăzută de legea penală, deoarece acţiunea de folosire a înscrisului falsificat realizează latura obiectivă a infracţiunii de uz de fals numai dacă are ca urmare imediată crearea unei stări de pericol, ce se produce în momentul în care făptuitorul pretinde ca acţiunea sau cererea respectivă să fie soluţionată în sensul înscrisului de care se foloseşte. Mai exact, folosirea înscrisului trebuie să fie efectivă, adică să fie urmată de prevalarea juridică de acel înscris.

În ceea ce priveşte infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, inculpatul G. a solicitat a se avea în vedere motivarea instanţei de apel, în sensul că iniţiativa inculpaţilor J. şi H. a fost de a-l aduce pe W. din localitatea Medgidia la sediul firmei de pe Bulevardul (...), unde se afla G. împreună cu alte persoane, recurentul inculpat G. având numai o discuţie cu acesta, în scopul de a afla unde este suma de bani. Raportat la această motivare, recurentul a apreciat că se confirmă neexercitarea vreunui act de constrângere psihică sau fizică asupra persoanei vătămate, H. şi J. fiind cei care, ulterior, au sechestrat-o timp de două săptămâni, pentru a afla informaţii despre persoana care plecase cu banii.

În susţinerea cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., inculpatul G. a opinat că, în măsura în care, pentru infracţiunea de participaţie improprie la evaziune fiscală, sunt reţinute prevederile art. 74<SUP>1</SUP> C. pen. anterior, aplicându-se o sancţiune administrativă, pentru infracţiunea mijloc nu se poate aplica o pedeapsă mai mare decât pentru infracţiunea scop, astfel că atât pentru infracţiunea de participaţie improprie la evaziune fiscală, cât şi pentru infracţiunea de participaţie improprie la uz de fals, pedeapsa a fost aplicată în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Sub aspectul infracţiunii prevăzute de art. 31 alin. (2) C. pen. din 1969 raportat la art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, criticile formulate prin raportare la dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 şi 12 C. proc. pen. sunt nefondate.

Contrar susţinerilor inculpatului G., circumscrise pur formal prevederilor art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în sensul că, în cauză, nu a fost stabilit un prejudiciu, iar inculpatul nu a fost obligat de către instanţa de apel la repararea acestuia, prin plata unor despăgubiri în sumă de 47.899,6 RON, Înalta Curte constată, prioritar, că prin Sentinţa penală nr. 101/16.03.2016 pronunţată de instanţa de fond, respectiv Tribunalul Constanţa, printre altele, s-a dispus, în baza art. 118 lit. a) C. pen. din 1969, confiscarea, în folosul statului, a sumei de 47.899,6 RON, prejudiciu cauzat bugetului consolidat al statului, reprezentând TVA neachitat de către S.C. N. S.R.L.; această dispoziţie a fost menţinută de către instanţa de apel prin decizia de condamnare.

În principiu, incidenţa, în contextul art. 5 C. pen., a dispoziţiilor art. 741 C. pen. anterior (constatate ca fiind neconstituţionale prin Decizia nr. 573 din 3 mai 2011, pronunţată de Curtea Constituţională, publicată în Monitorul Oficial nr. 363/2011 din 25 mai 2011), era condiţionată de acoperirea integrală a prejudiciului de către participantul la infracţiune. O atare cerinţă nu era, în mod evident, îndeplinită atunci când prejudiciul nu a fost acoperit şi, ca urmare, s-a dispus ulterior confiscarea sumei echivalente celei obţinute prin infracţiune, aşa cum se constată şi în speţă.

Opţiunea persoanei vătămate de a se constitui sau nu parte civilă în procesul penal reflectă maniera în care aceasta a înţeles să îşi exercite un drept procesual, iar eventuala sa pasivitate nu are, eo ipso, nici semnificaţia inexistenţei unui prejudiciu şi nici a reparării acestuia, aceste ultime împrejurări impunându-se a fi demonstrate probator şi reţinute ca atare de către instanţele de fond şi de apel.

În acest context, invocarea incidenţei dispoziţiilor art. 741 C. pen. din 1969 este vădit lipsită de suport faptic şi, în condiţiile în care norma evocată are efecte exclusiv în planul tratamentului sancţionator, nu şi în cel al incriminării faptei, eventuala corelaţie între această dispoziţie şi cazul de casare invocat este şi neîntemeiată.

În ceea ce priveşte critica subsumată aceluiaşi motiv de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., dar concretizat în pretinsa contrarietate dintre soluţia de condamnare dispusă prin decizia recurată sub aspectul participaţiei improprii la evaziune fiscală şi dispoziţia de clasare dată de procuror prin rechizitoriu, Înalta Curte constată că ea nu se raportează pertinent la particularităţile soluţiilor dispuse în speţă.

Participaţia improprie la evaziune fiscală a fost reţinută în sarcina inculpatului G. în conexiune faptică cu acţiunea de determinare a inculpatului W., administrator al S.C. N. S.R.L., să nu procedeze la înregistrarea în evidenţele contabile a facturii fiscale din 17 septembrie 2009, în scopul sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale către bugetul consolidat al statului, în sumă de 47.899,6 RON, factură fiscală completată urmare a constrângerii exercitate asupra inculpatului W., pentru a crea aparenţa de legalitate a retragerii în numerar a avansului în sumă de 300.000 RON.

Distinct de faptul că argumentele recurentului aduc în discuţie elemente extranee problematicii tipicităţii propriei fapte comise, Înalta Curte apreciază necesar să sublinieze şi lipsa de fundament a acestor argumente. Contrar susţinerilor recurentului inculpat, faţă de inculpatul W. s-a dispus, prin rechizitoriu, soluţia de clasare întemeiată nu pe împrejurarea că acesta nu ar fi comis fapta de evaziune fiscală (aşa cum eronat a susţinut recurentul), ci pe dispoziţiile art. 10 lit. d) C. proc. pen. din 1968, reţinându-se explicit că acesta a săvârşit infracţiunea "fără forma de vinovăţie prevăzută de lege" .

Or, de esenţa participaţiei improprii este contribuţia conştientă şi voluntară a participantului secundar - instigator sau complice - la săvârşirea de către autor a unei fapte penale, fie din culpă, fie fără vinovăţie.

Nu se identifică, prin urmare, vreo contrarietate de substanţă, relevantă din perspectiva infracţiunii reţinute în sarcina recurentului G. sub forma participaţiei improprii şi a cazului de recurs invocat.

Ca urmare, nici criticile subsidiare aduse soluţiei date pentru infracţiunea prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen. din 1969 raportat la art. 290 C. pen. din 1969 nu sunt fondate.

Recurentul-inculpat a invocat, sub acest aspect, cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. ca o consecinţă a pretinsei neprevederi, în legea penală, a faptei de participaţie improprie la evaziune fiscală, ce ar constitui infracţiunea scop în relaţie cu infracţiunea de fals - expresie a mijlocului folosit. Or, făcând trimitere la considerentele anterior expuse, Înalta Curte constată superfluă analiza acestui motiv de casare prin raportare la acuzaţia de fals adusă inculpatului.

În fine, constată că aserţiunile recurentului referitoare la condiţionarea caracterului tipic al infracţiunii prevăzute de art. 290 C. pen. din 1969 de efectivitatea folosirii înscrisului contrafăcut sunt nepertinente prin raportare la specificul cauzei.

În sarcina recurentului s-a reţinut, sub forma participaţiei improprii, săvârşirea nu a infracţiunii de uz de fals, ci a celei de fals în înscrisuri sub semnătură privată; realizarea conţinutului obiectiv al acestei din urmă infracţiuni nu este condiţionată de folosirea, în toate situaţiile, a înscrisului fals, ci este posibilă, în egală măsură, atunci când înscrisul a fost numai încredinţat spre folosire altei persoane, astfel cum prevede expres norma de incriminare.

În cauza de faţă, în sarcina inculpatului G. s-a reţinut, ca situaţie de fapt, că l-a determinat, împotriva voinţei sale, pe inculpatul W. să completeze factura fiscală din 17 septembrie 2009 cu date nereale, factură ştampilată ulterior de numitul PP. şi menită a crea o aparenţă de legalitate circuitului financiar creat de reprezentanţii S.C. CC. S.R.L.

Sunt realizate, prin urmare, toate cerinţele de tipicitate obiectivă a infracţiunii prevăzute de art. 290 C. pen. din 1969, critica recurentului sub acest aspect fiind nefondată.

În ce priveşte infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, susţinerea recurentului-inculpat G., în sensul în care nu a exercitat vreo acţiune de îngrădire a libertăţii de mişcare a numitului W., existând un singur moment în care cel dintâi, împreună cu inculpatul DD., s-au întâlnit cu W., respectiv la sediul S.C. CC. S.R.L., unde a fost adus de coinculpaţii H. şi J., se raportează doar formal la motivul de recurs în casaţie invocat.

Ca stare de fapt, în sarcina inculpatului s-a reţinut că în perioada 17 - 18 septembrie 2009, l-a lipsit de libertate pe inculpatul - parte vătămată W., exercitând asupra acestuia din urmă violenţe fizice şi presiuni psihice cu scopul de a obţine informaţii referitoare la inculpatul L. şi la posibilitatea recuperării sumei de 300.000 RON, faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de lipsire de libertate, prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen. din 1969.

Totodată, s-a reţinut că, în calitate de asociat la S.C. CC. S.R.L. Constanţa, în data de 17/18 septembrie 2009, G. a exercitat, cu sprijinul inculpatului E., acte de constrângere asupra inculpaţilor - părţi vătămate H. şi J., în perioada 17 septembrie 2009 - mai 2010 impunându-le să întreprindă acţiuni de natură a contribui la restituirea sumei de 300.000 RON pretinsă, în mod necuvenit, acte în urma cărora persoana vătămată J. a suferit pierderea apartamentului proprietate personală situat în oraş Năvodari (zona Trup Mamaia Nord); aceste fapte întrunesc elementele constitutive a două infracţiuni de şantaj, prevăzute de art. 194 alin. (1) C. pen. din 1969.

Aşa cum s-a argumentat în precedent, nu prezintă relevanţă, sub aspectul realizării elementului material al infracţiunii de lipsire de libertate, nici durata în timp a acţiunii prin care se limitează sau se suprimă libertatea de mişcare a victimei, nici locul săvârşirii faptei. Lipsirea de libertate va avea caracter penal ori de câte ori acţiunea sau inacţiunea făptuitorului, indiferent de durata sa, a avut ca urmare împiedicarea efectivă a victimei de a se deplasa şi a acţiona în conformitate cu propria voinţă.

Pentru realizarea conţinutului tipic obiectiv al infracţiunii, legea nu instituie cerinţa unei împiedicări absolute a victimei, adică o restrângere totală a libertăţii sale de mişcare, şi niciun minimum al duratei de timp în care în care aceasta este privată de libertate.

Analiza conţinutului mijloacelor de probă pe baza cărora instanţa de apel a concluzionat că inculpatul G. a fost implicat în restricţionarea libertăţii de mişcare a numitului W. şi a relevanţei ori certitudinii acestor mijloace, este specifică evaluării unor elemente esenţialmente de fapt, care nu pot fi cenzurate în recurs în casaţie prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. sau a altui motiv expres prevăzut de lege. Aşa cum s-a argumentat în precedent, Înalta Curte nu este abilitată să dea o nouă interpretare materialului probator şi să reţină o stare de fapt diferită de cea descrisă şi valorificată ca atare în hotărârea definitivă recurată.

În ceea ce priveşte criticile formulate de acelaşi recurent prin raportare la motivul de recurs prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., respectiv "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", Înalta Curte constată că, în realitate, susţinerile inculpatului G. sub acest aspect au un caracter cu totul subsidiar, condiţionat de eventuala admitere a criticilor sale raportate la prevederile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Or, Înalta Curte subliniază că dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. sunt incidente numai în situaţia în care pedeapsa stabilită de către instanţa de apel, prin raportare la toate normele de drept substanţial relevante pentru tratamentul sancţionator, este nelegală.

În cauza de faţă, inculpatul G. a criticat legalitatea pedepselor aplicate numai ca efect al eventualei reţineri, de către instanţa de casaţie, a incidenţei dispoziţiilor art. 741 C. pen. anterior; cum aceste din urmă critici au fost apreciate vădit nefondate, o analiză detaliată a legalităţii pedepselor este superfluă.

În fine, susţinerea recurentului, prin apărător ales, făcută cu prilejul dezbaterilor fondului recursului în casaţie şi referitoare la nelegalitatea pedepsei aplicate pentru lipsire de libertate ca efect al dezincriminării, în actuala configuraţie a legii penale, a faptei corespunzătoare variantei de incriminare prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen. din 1969, are semnificaţia unei critici noi, formulate ulterior admiterii în principiu a căii de atac.

În conformitate cu dispoziţiile art. 442 alin. (2) C. proc. pen., instanţa de recurs în casaţie examinează cauza numai în limita motivelor de casare prevăzute de art. 438, invocate în cererea de recurs în casaţie.

Înţelesul sintagmei motive de casare, utilizată de legiuitor în dispoziţia anterior evocată, nu se confundă cu cel al expresiei cazuri de recurs în casaţie. Prima sintagmă desemnează ansamblul argumentelor faptice şi juridice pe care se sprijină critica efectivă, formulată în calea extraordinară de atac, raportându-se, prin urmare, întotdeauna, la particularităţile cauzei deduse spre judecare instanţei de casaţie, pe când cea de-a doua are semnificaţia temeiului de drept pe care se sprijină calea de atac, aşadar a dispoziţiei legii procesual penale în a cărei sferă de cuprindere intră motivele de casare concret invocate de recurent.

O atare concluzie rezultă atât din interpretarea literală a prevederilor art. 442 C. proc. pen., cât şi din evaluarea sistematică a acestui text în contextul întregului ansamblu de norme care reglementează recursul în casaţie, cu precădere a dispoziţiilor art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. Reglementând conţinutul cererii de recurs în casaţie, această din urmă dispoziţie prevede că cererea trebuie să cuprindă, printre altele, "indicarea cazurilor de recurs în casaţie (…) şi motivarea acestora", rezultând, astfel, neechivoc, distincţia pe care legiuitorul a înţeles să o facă între sensul celor două sintagme supuse analizei.

Din această perspectivă, formularea unor critici de legalitate a hotărârii definitive din perspectiva legalităţii pedepsei aplicate pentru fapta de lipsire de libertate direct în faza judecării fondului căii extraordinare de atac, fără a fi expuse, în prealabil, în cererea de recurs şi supuse analizei judecătorului de filtru, contravine limitelor efectului devolutiv al recursului în casaţie şi nu pot face obiectul analizei instanţei supreme.

Distinct de această constatare care imprimă, eo ipso, un caracter superfluu analizei criticii formulate, Înalta Curte apreciază totuşi necesar să sublinieze vădita sa netemeinicie, în condiţiile în care pedeapsa de 7 ani închisoare, aplicată pentru fapta de lipsire de libertate comisă în varianta prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen. din 1969, se situează în limitele prevăzute de lege.

IV. În privinţa cererii de recurs în casaţie formulată de inculpatul A., Înalta Curte constată că recurentul a invocat incidenţa cazurilor de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 şi 12 C. proc. pen., dar şi dispoziţiile art. 2 din Protocolul nr. 7 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, respectiv dreptul la un dublu grad de jurisdicţie în materie penală.

Sub un prim aspect, în susţinerea cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., prin raportare la fapta de complicitate la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, inculpatul a susţinut că modalitatea concretă de comitere a elementului material al infracţiunii, respectiv atestarea unor fapte necorespunzătoare adevărului în cuprinsul unor facturi fictive, nu era incriminată la data realizării falsului, dat fiind conţinutul prevederilor art. 290 C. pen. din 1969, care fac trimitere la art. 288 C. pen. anterior şi se diferenţiază de dispoziţiile art. 322 din actuala codificare penală.

Ca situaţie de fapt, Înalta Curte constată că, în sarcina inculpatului, s-a reţinut ajutorul dat, împreună cu inculpatul O., la contrafacerea înscrisurilor utilizate pentru retragerea în numerar a unor sume de bani din conturile S.C. M. S.R.L. Valea Dacilor.

În actuala reglementare, art. 322 alin. (1) din C. pen. incriminează falsul în înscrisuri sub semnătură privată ca fiind "falsificarea unui înscris sub semnătură privată prin vreunul din modurile prevăzute în art. 320 sau art. 321, dacă făptuitorul foloseşte înscrisul falsificat sau îl încredinţează altei persoane spre folosire, în vederea producerii unei consecinţe juridice".

Art. 290 alin. (1) din C. pen. din 1969 incrimina, sub aceeaşi denumire, fapta de "falsificarea unui înscris sub semnătură privată prin vreunul din modurile arătate în art. 288, dacă făptuitorul foloseşte înscrisul falsificat sau îl încredinţează altei persoane spre folosire, în vederea producerii unei consecinţe juridice".

Din analiza comparativă a celor două reglementări succesive ale infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, se constată similarităţi sub aspectul conduitei interzise de norma de incriminare, respectiv falsificarea unui înscris sub semnătură privată, cât şi a modalităţilor în care poate fi săvârşită o astfel de faptă, prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea lui în orice mod.

Diferenţa faţă de incriminarea corespondentă din C. pen. anterior constă în aceea că, în noua reglementare, se precizează expres că falsificarea poate consta în "atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului ori omisiunea, cu ştiinţă, de a însera unele date sau împrejurări"; o atare menţiune nu echivalează, însă, cu o extindere a sferei de aplicare a normei de incriminare, ci reprezintă, mai degrabă, o consacrare normativă expresă a unei soluţii jurisprudenţiale regăsită deja, în mod constant, în practica anterioară.

În acest sens, Înalta Curte constată că, prin Decizia de îndrumare nr. 1/1970, fostul Tribunal Suprem, fiind chemat să se pronunţe asupra problemei dacă "plăsmuirea în întregime a unui înscris cade sub incidenţa art. 288 C. pen. din 1969", a statuat în sens afirmativ, arătând că, în ceea ce priveşte elementul material, contrafacerea poate fi totală, când autorul plăsmuieşte înscrisul în întregime, sau parţială, acest din urmă mod de falsificare concretizându-se, de cele mai multe ori, în falsificarea semnăturii pretinsului emitent.

Astfel, contrar susţinerilor recurentului, falsificarea unui înscris sub semnătură privată prin inserarea, în cuprinsul său, a unor menţiuni nereale, menite a crea aparenţa unei situaţii contrare realităţii, în scopul producerii de consecinţe juridice, întrunea, şi anterior datei de 1 februarie 2014, elementele constitutive ale infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen. din 1969 (a se vedea, în acest sens, Decizia penală nr. 2673/1976 a fostului Tribunal Suprem, în R.R.D. nr. 9/1977, dar şi întreaga jurisprudenţă ulterioară a instanţei supreme, respectiv, Decizia nr. 1776/2013 din 24 mai 2013; Decizia nr. 2124/2013 din 18 iunie 2013; Decizia nr. 96/A/2016 din 16 martie 2016, toate disponibile pe www.scj.ro).

În acest context, Înalta Curte reţine că falsul în înscrisuri sub semnătură privată presupune fapta persoanei care fie contraface scrierea sau subscrierea, fie alterează, în orice mod, inclusiv prin plăsmuire totală sau parţială, un astfel de înscris, pe care, ulterior, îl foloseşte personal sau îl încredinţează spre folosire altei persoane în scopul producerii de consecinţe juridice.

Din această perspectivă, ajutorul dat de recurentul A. la contrafacerea înscrisurilor sub semnătură privată folosite, în speţă, pentru retragerea în numerar a unei sume de bani corespunde unei participaţii secundare, în forma complicităţii, la infracţiunea prevăzută de art. 290 C. pen. din 1969, critica formulată prin raportare la cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. fiind nefondată.

În ce priveşte cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., criticile formulate de recurentul inculpat A. sub acest aspect au un caracter cu totul subsidiar, condiţionat de eventuala admitere a căii sale de atac prin raportare la prevederile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Mai exact, recurentul a apreciat că instanţa de apel a aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, deoarece a considerat, în mod nelegal, că sunt incidente dispoziţiile art. 33 şi urm. C. pen. anterior şi, în consecinţă, a făcut aplicarea dispoziţiilor privind tratamentul sancţionator al concursului de infracţiuni între evaziune fiscală şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, deşi nu erau întrunite elementele constitutive ale celei de-a doua infracţiuni, cu consecinţa excluderii aplicării prevederilor art. 861 şi urm. C. pen. anterior.

Înalta Curte constată că, prin decizia recurată în speţă, inculpatul A. a fost condamnat la pedepsele principale de 4 (patru) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală, prevăzută de art. 26 C. pen. anterior raportat la art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 5 C. pen. şi, respectiv, 1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 26 C. pen. anterior raportat la art. 290 C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 5 C. pen.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. anterior raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior şi art. 35 alin. (1) C. pen. anterior şi cu aplicarea art. 5 C. pen., instanţa de apel a contopit pedepsele în cea mai grea, în final inculpatul A. executând pedeapsa principală de 4 (patru) ani închisoare.

În sarcina inculpatului A. s-a reţinut că, împreună cu O., în calitate de asociaţi şi administratori ai S.C. NN. S.R.L. Constanţa, în perioada februarie - aprilie 2009, cu ştiinţă, au contribuit la omisiunea evidenţierii, din punct de vedere contabil, a veniturilor realizate de S.C. M. S.R.L. Valea Dacilor, efectuând plăţi în conturile acestei societăţi comerciale pe care au folosit-o pentru ca, ulterior, sumele de bani să fie retrase, în baza unor înscrisuri contrafăcute şi folosite în interesul personal al inculpaţilor.

Raportat la această situaţie de faptă şi de drept, pedepsele aplicate sunt în limite legale şi nu au fost, de altfel, contestate, inculpatul YYY. solicitând modificarea pedepsei aplicate pentru evaziune fiscală numai ca efect al eventualei sale achitări în ceea ce priveşte infracţiunea de complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată; cum aceste din urmă critici au fost apreciate nefondate, o analiză detaliată a legalităţii sancţiunii aplicate pentru pluralitatea de infracţiuni este superfluă.

În fine, în ceea ce priveşte invocarea, în cauză, a dispoziţiilor art. 2 din Protocolul nr. 7 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, respectiv pretinsa încălcare a dreptului "efectiv" al recurentului inculpat la un dublu grad de jurisdicţie, ca efect al condamnării sale direct în calea de atac a apelului, Înalta Curte notează că paragraful 1 al normei convenţionale statuează în sensul în care "Orice persoană declarată vinovată de o infracţiune de către un tribunal are dreptul să ceară examinarea declaraţiei de vinovăţie sau a condamnării de către o jurisdicţie superioară. Exercitarea acestui drept, inclusiv motivele pentru care acesta poate fi exercitat, sunt reglementate de lege".

Consacrarea, ca regulă de principiu, a dreptului la un nivel dublu de jurisdicţie în materie penală cunoaşte însă şi o serie de excepţii, prevăzute, explicit şi limitativ, în paragraful 2 al articolului 2 din Protocolul nr. 7, potrivit căruia "Acest drept poate face obiectul unor excepţii în cazul în care (…) cel interesat a fost judecat în primă instanţă de către acea mai înaltă jurisdicţie ori a fost declarat vinovat şi condamnat ca urmare a unui recurs împotriva achitării sale".

Această ultimă situaţie a fost consacrată normativ şi de legiuitorul român, care a atribuit instanţelor de apel competenţe depline de reevaluare a cauzei sub toate aspectele de fapt şi de drept (art. 417 C. proc. pen.), inclusiv prerogativa de a statua asupra chestiunii vinovăţiei acuzatului, în măsura în care readministrarea probelor determinante pentru clarificarea acestei problematici conduce instanţa de control judiciar la o concluzie diferită de cea exprimată de judecătorul desemnat în primul grad (art. 420 alin. (4), (5), (8), (9), (11) şi art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen.).

În acest cadru normativ a fost pronunţată şi soluţia de condamnare a recurentului A. pentru cele două infracţiuni menţionate supra, fiind necontestat, de altfel, că instanţa de apel a statuat asupra vinovăţiei inculpatului ulterior administrării nemijlocite a probatoriului relevant, concretizat în declaraţiile inculpaţilor care au înţeles să renunţe la dreptul la tăcere, declaraţiile martorilor nominalizaţi în considerentele deciziei şi înregistrările unor dialoguri purtate în mediul ambiental.

Rezultă, prin urmare, că din perspectiva exigenţelor convenţionale în materia drepturilor omului, condamnarea recurentului de către instanţa de apel, după pronunţarea unei soluţii de achitare, nu contravine dreptului său la un dublu grad de jurisdicţie în materie penală, critica formulată sub acest aspect fiind neîntemeiată.

V. În ceea ce priveşte cererile de recurs în casaţie formulate de inculpaţii H. şi J., Înalta Curte constată că ambii au invocat incidenţa cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

În susţinerea acestui motiv de casare, inculpaţii H. şi J. au arătat, pe de o parte, că nu au săvârşit vreun act material de instigare la săvârşirea vreuneia dintre faptele pentru care au fost condamnaţi, precum şi faptul că nu intra în sarcina lor sau a celui instigat evidenţierea, în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate; pe de altă parte, recurenţii au arătat că, în prezenta cauză, nu există nicio persoană condamnată pentru săvârşirea propriu-zisă a infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

De asemenea, inculpaţii H. şi J. au criticat faptul că, în mod eronat, instanţa de apel a reţinut că activitatea acestora a fost una de determinare, de influenţare a voinţei celui instigat, în sensul executării hotărârii infracţionale luate de aceştia, iar, pe de altă parte, cum în cauză nu există un autor al infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, ci doar o participaţie improprie şi o complicitate, nu se poate reţine existenţa instigării.

Examinând criticile recurenţilor inculpaţi H. şi J., Înalta Curte constată că ele antamează elemente circumscrise, în mod esenţial, temeiniciei hotărârii recurate, iar nu legalităţii acesteia. Cei doi inculpaţi tind la o reevaluare a situaţiei de fapt şi a interpretării date acesteia prin hotărârea definitivă, urmărind să supună cenzurii Înaltei Curţi chestiuni referitoare la vinovăţia lor, prin raportare la particularităţile faptice reţinute în decizia recurată.

Or, aşa cum s-a subliniat în precedent, sfera controlului judiciar în procedura extraordinară a recursului în casaţie este limitată la chestiuni de drept de o anumită gravitate, circumscrise unuia dintre cazurile de casare expres prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen., fără a se putea analiza, concomitent, şi elemente de netemeinicie a deciziei atacate.

Ca stare de fapt, în sarcina inculpaţilor H. şi J. s-a reţinut, cu titlu definitiv, că l-au determinat pe inculpatul L. să desfăşoare activităţi ilicite în numele S.C. M. S.R.L., constând în omisiunea evidenţierii, în documentele contabile ale acestei societăţi comerciale, a veniturilor realizate în perioada februarie- aprilie 2009; totodată, în mod repetat, l-au determinat pe inculpatul L. să prezinte angajaţilor bancari înscrisuri cuprinzând date necorespunzătoare adevărului, fapte care întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzute de art. 25 C. pen. din 1969 raportat la art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005 şi de art. 25 C. pen. din 1969 raportat la art. 290 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969.

În ceea ce priveşte critica subsumată cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., prin raportare la infracţiunea de instigare la evaziune fiscală, concretizată în lipsa atribuţiilor recurenţilor sau a celui instigat de a întocmi documente cu caracter financiar contabil pentru societatea menţionată, Înalta Curte constată că ea nu se raportează pertinent la particularităţile soluţiilor dispuse în speţă.

Forma de participaţie a instigării, astfel cum a fost reţinută în sarcina recurenţilor, este incidentă atunci când activitatea instigatorilor se concretizează în determinarea unei persoane - prin mijloace simple sau calificate - să săvârşească o faptă prevăzută de legea penală. Prin urmare, împrejurarea că inculpaţii H. şi J. nu erau implicaţi direct în întocmirea documentelor financiar contabile ale S.C. M. S.R.L. este irelevantă din perspectiva specificului formei de participaţie secundară reţinută în sarcina lor, a cărei incidenţă nici nu este condiţionată, prin ipoteza legii, de existenţa unor atare atribuţii.

În ceea ce priveşte situaţia coinculpatului L., prin hotărârea definitivă s-a reţinut că societatea anterior menţionată era una de tip "fantomă", în care administrator formal a fost numitul K. (condamnat, în speţă, ca autor al infracţiunii de evaziune fiscală), iar reprezentant de facto, împuternicit să efectueze operaţiuni bancare pentru S.C. M., a fost inculpatul L. (condamnat în calitate de complice).

În contextul faptic astfel reţinut prin hotărârea definitivă, actele de instigare comise de cei doi recurenţi se află în conexiune directă cu activitatea ilicită imputată lui L. şi, totodată, în conexiune indirectă cu activitatea imputată ca autor lui K., neexistând, din această perspectivă, vreo contrarietate de substanţă, relevantă pentru infracţiunea reţinută în sarcina recurenţilor sub forma instigării ori pentru cazul de recurs invocat.

Împrejurarea că participaţia penală a numitului L. a fost calificată ca fiind proprie complicităţii la evaziune fiscală ridică numai problema corectei încadrări juridice a faptei comise de acesta (aspect necenzurabil în recurs în casaţie), fiind, însă, irelevantă, din perspectiva prevederii în legea penală a faptelor comise de cei doi instigatori, recurenţi în actualul cadru procesual.

Susţinerile celor doi inculpaţi, prin care se invocă inexistenţa unor acte obiective de instigare, tind la reevaluarea unor elemente sau împrejurări de fapt ce au fost stabilite cu autoritate de lucru judecat, în raport de care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu este abilitată să dea o nouă interpretare materialului probator şi nici să reţină o stare de fapt diferită de cea valorificată în hotărârea atacată.

În ceea ce priveşte critica subsumată cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., prin raportare la infracţiunea de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, concretizată în pretinsa nestabilire a autorului infracţiunii menţionate, Înalta Curte constată atât subordonarea pur formală a acestei susţineri cazului de recurs invocat, cât şi lipsa sa de fundament faptic.

În principiu, reţinerea vinovăţiei unui participant secundar la comiterea unei infracţiuni nu este necesar condiţionată de condamnarea autorului faptei în discuţie; în cazul acestuia din urmă pot opera, la momentul tragerii la răspundere penală a instigatorului, o serie de impedimente în exercitarea acţiunii penale, care pot avea ca efect, în cazul său, fie lipsa de temei a acţiunii penale, fie lipsa de obiect a acesteia, cu consecinţa dispunerii unei soluţii de clasare (la terminarea urmăririi penale) sau, după caz, de achitare ori încetare a procesului penal (la finalul judecăţii).

În speţa de faţă, în contrast vădit cu susţinerile recurenţilor, autorul infracţiunii prevăzute de art. 290 C. pen. din 1969 a fost identificat în persoana inculpatului L., în sarcina căruia s-a reţinut explicit, de către Curtea de Apel, completarea borderourilor prezentate unităţilor bancare cu datele unor persoane fizice inexistente, date comunicate acestuia de către cei doi recurenţi-inculpaţi.

A solicita Înaltei Curţi, pe calea recursului în casaţie, să cenzureze fundamentul faptic al concluziilor instanţei de apel sub aspectul analizat echivalează cu a supune unei noi judecăţi nu legalitatea deciziei recurate prin raportare la particularităţile faptice ale speţei, ci înseşi particularităţile în discuţie, ceea ce excedează vădit scopului şi obiectului recursului în casaţie, astfel cum sunt reglementate de art. 433 şi art. 447 C. proc. pen.

Instanţa de casare nu judecă procesul propriu zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic fapta penală, ci verifică exclusiv dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare; o atare verificare exclude reevaluarea chestiunilor de fapt, indiferent dacă ele au stat la baza reţinerii existenţei infracţiunii ori au justificat factual aplicarea legii penale sub aspectul tratamentului sancţionator.

Faţă de toate aceste considerente şi de soluţia de respingere a recursurilor în casaţie formulate în cauză, Înalta Curte apreciază superfluă examinarea temeiniciei cererilor de suspendare a executării hotărârii atacate formulate de inculpaţii E., F., A., H. şi J.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie declarate de inculpaţii A., B., C., D., E., F., G., H. şi J. împotriva Deciziei penale nr. 507/P din data de 22 aprilie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

În raport de dispoziţiile art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurenţii inculpaţi B., D. şi C., în cuantum de câte 260 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei, iar onorariul parţial cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurenţii inculpaţi A., E., F., G., H. şi J., în cuantum de câte 100 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie declarate de inculpaţii A., B., C., D., E., F., G., H. şi J. împotriva Deciziei penale nr. 507/P din data de 22 aprilie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.

Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurenţii inculpaţi B., D. şi C., în cuantum de câte 260 RON, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariul parţial cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurenţii inculpaţi A., E., F., G., H. şi J., în cuantum de câte 100 RON, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 februarie 2017.

Procesat de GGC - NN