Influence-buying conviction validity: implicit promise doctrine vs. strict legality principle

Asupra recursului în casaţie de faţă;

Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 233 din data de 06 decembrie 2013, Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a hotărât următoarele:

- în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul A., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă în formă continuată, prev. de art. 257 C. pen. rap. la art. 5, art. 6 şi art. 7 alin. (3) din Legea 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

- în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul B., pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă în formă continuată, prev. de art. 6<SUP>1</SUP> din Legea 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

- în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitată inculpata C., pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, prev. de art. 260 C. pen.

În baza art. 357 alin. (2) lit. c) rap. la art. 163 şi urm. C. proc. pen. a fost ridicat sechestrul asigurator luat prin Ordonanţa nr. 141/02.12.2010 a D.N.A.- Serviciul Teritorial Piteşti asupra autoturismului marca x, serie saşiu 043433, aparţinând inculpatului A. şi asupra sumei de 19.279,18 RON, consemnată la D. de inculpatul B. cu Recipisa nr. 518062/1 şi chitanţa din 03.12.2010.

S-a reţinut prin actul de trimitere în judecată că la data de 27 septembrie 2010, ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Piteşti s-au sesizat din oficiu, în temeiul art. 221 alin. (1) C. proc. pen., cu faptul că inculpatul A., în calitate de prim procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, a pretins şi primit de la diferite persoane, cu precădere administratori ai unor societăţi comerciale de pe raza judeţului Vâlcea, sume de bani, bunuri şi alte valori, pentru a interveni pe lângă magistraţii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea sau pe lângă magistraţii celorlalte parchete arondate Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, cât şi pe lângă organele de poliţie din judeţul Vâlcea a căror activitate este supravegheată de către procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea sau procurorii de la parchetele arondate Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea pentru a se dispune soluţii favorabile în dosarele în care persoanele respective erau cercetate.

În concret, s-a stabilit că în perioada 2006 - 2010, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, inculpatul A., în calitatea sa de prim procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, a primit în mod repetat de la inculpatul B. bunuri electrocasnice în valoare totală de 5.215,70 RON, cât şi diferite servicii sub forma unor lucrări la locuinţa acestuia şi la locuinţa fiicei sale, învinuita E. şi a ginerelui său, F., în valoare totală de 14.062,48 RON, lucrări executate de către S.C. G. S.R.L. Râmnicu Vâlcea, inculpatul A. lăsând să se înţeleagă că are influenţă la organele poliţiei judiciare din cadrul Inspectoratului de Poliţie judeţean Vâlcea, cât şi la procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea sau procurorii din cadrul parchetelor arondate Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, în sensul intervenirii sale pentru a se adopta soluţii favorabile în dosarele în care era cercetat inculpatul B., în dosarele formate la plângerile acestuia din urmă sau în dosarele în care erau părţi, persoane apropiate inculpatului B.

Împotriva acestei hotărâri au formulat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti şi inculpaţii A., C. şi B.

La dosar au fost depuse motive scrise de apel, acestea fiind menţionate, în sinteză, în încheierea de dezbateri şi amânarea pronunţării deciziei din data de 5 mai 2015 care face parte integrantă din hotărârea pronunţată la data de 9 iunie 2015.

În etapa judecării apelurilor, Înalta Curte a efectuat pe parcursul mai multor termene o amplă cercetare judecătorească, fiind audiaţi, cu acordul lor, inculpaţii A. şi B., inculpata C. invocând în apel dreptul la tăcere, aceasta limitându-se la a arăta că menţine toate declaraţiile date în cursul urmăririi penale şi al judecăţii.

Totodată, sub prestare de jurământ, au fost audiaţi martorii H., I., J., K., L., F., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., E., W., J., I. (Înalta Curte, după punerea în discuţie contradictorie, a încuviinţat probele propuse de acuzare ţi de apărare conform încheierii din data de 11.1.2014).

Prin Decizia penală nr. 213 din 9 iunie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti împotriva Sentinţei penale nr. 233 din 6 decembrie 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pe care a desfiinţat-o, în parte, şi rejudecând:

Au fost condamnaţi inculpaţii:

1. A., la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, în formă continuată, prev. şi ped. de art. 257 C. pen. anterior rap. la art. 5, art. 6, art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. disp.art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi cu aplic. art. 5 C. pen.

În baza art. 65 C. pen. cu referire la art. 66 C. pen. anterior, s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. anterior, pe o durată de 2 ani de la executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 alin. (2) din C. pen. anterior, s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. anterior pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 81 din C. pen. anterior raportat la art. 82 din C. pen. anterior s-a suspendat condiţionat executarea pedepsei de 2 ani închisoare pe un termen de încercare de 4 ani, care se socoteşte de la data rămânerii definitive a hotărârii.

S-a făcut aplicarea art. 71 alin. (5) din C. pen. anterior.

S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 din C. pen. anterior.

2. B., la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă, în formă continuată, prev. şi ped. de art. 6<SUP>1</SUP> din Legea nr. 78/2000 cu aplic. disp.art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 5 C. pen.

În baza art. 65 C. pen. cu referire la art. 66 C. pen. anterior, s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior, pe o durată de 2 ani de la executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 alin. (2) din C. pen. anterior, s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 81 din C. pen. anterior raportat la art. 82 din C. pen. anterior s-a suspendat condiţionat executarea pedepsei de 2 ani închisoare pe un termen de încercare de 4 ani, care se socoteşte de la data rămânerii definitive a hotărârii.

S-a făcut aplicarea art. 71 alin. (5) din C. pen. anterior.

S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 din C. pen. anterior.

S-a constatat că inculpatul B. este deţinut în altă cauză.

În baza art. 257 alin. (2) din C. pen. anterior rap. la art. 256 alin. (2) din C. pen. anterior, s-a dispus obligarea inculpatului A. la plata către stat a sumei de 8.794,37 RON, reprezentând contravaloarea materialelor şi la plata sumei de 2.494,16 RON, reprezentând contravaloarea manoperei.

În baza art. 257 alin. (2) din C. pen. anterior rap. la art. 256 alin. (2) din C. pen. anterior, s-a dispus confiscarea specială, de la inculpatul A., a următoarelor bunuri electrocasnice: televizor LCD marca x C 3005, Staţie x (fier de călcat) GV 5120, aspirator marca x, frigider cu 2 uşi marca x reciver 61 X. AVR 135.

S-a menţinut sechestrul asigurător dispus prin Ordonanţa Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Piteşti nr. 141/P/2010 din 02 decembrie 2010 asupra bunurilor mobile/imobile ale inculpatului A., până la concurenţa sumei de 11.288,53 RON.

S-a dispus ridicarea sechestrului asigurător dispus prin Ordonanţa Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Piteşti nr. 141/P/2010 din 02 decembrie 2010 asupra bunurilor mobile/imobile ale inculpatului B.

S-a dispus restituirea sumei de 19.279,18 RON, consemnată la D. S.A. - Sucursala Râmnicu Vâlcea, la data de 03 decembrie 2010, pe numele inculpatului B., la dispoziţia Direcţiei Naţionale Anticorupţie - ST Piteşti, conform recipisei de consemnare din 03.12.2010 şi chitanţei din 03.12.2010.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate, cu privire la inculpata C.

S-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii A., C. şi B. împotriva Sentinţei penale nr. 233 din 6 decembrie 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti au rămas în sarcina statului.

Au fost obligaţi inculpaţii A. şi B. să plătească către stat suma de câte 10.000 RON fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare efectuate în cursul urmăririi penale şi al judecăţii.

A fost obligată apelanta intimată inculpată C. la plata sumei de 500 RON cheltuieli judiciare către stat, ocazionate de soluţionarea apelului.

Onorariul apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru inculpaţi,până la prezentarea apărătorilor aleşi, în sumă de câte 100 RON, s-a avansat din fondul Ministerului Justiţiei.

Înalta Curte a reţinut că prin administrarea probelor în cursul cercetării judecătoreşti, efectuată în etapa apelului, a fost confirmată situaţia de fapt expusă în actul de sesizare a instanţei, situaţie de fapt, reţinută ca atare şi de către judecătorul instanţei de fond care, însă, a făcut o altă interpretare a probelor/situaţiei de fapt în legătura cu motivaţia primirii de către inculpatul prim-procuror A. a bunurilor, materialelor şi manoperei aferente menţionate în rechizitoriu şi, respectiv, în legătură cu motivaţia dării acestor foloase de către coinculpatul B. (om de afaceri, deţinătorul unei importante firme în mediul de afaceri local).

S-a constatat că o particularitate a prezentei cauze penale este aceea că, preponderent, situaţia de fapt rezultă, pe de o parte, din situaţii faptice/fizice/obiective necontestate nici de către inculpaţi (găsirea bunurilor electronice şi electrocasnice în imobilele aparţinând inculpatului A., în urma percheziţiilor efectuate, starea fizică actuală a imobilelor menţionate în rechizitoriu), iar pe de altă parte, din probe constând în înscrisurile/documente contabile/financiare - nici acestea, în esenţă, nefiind contestate de inculpaţi - chiar şi inculpatul B. recunoscând că bunurile electronice şi electrocasnice primite de inculpatul A. nu au fost refacturate pe numele persoanei fizice A., ci au fost facturate pe numele societăţii, în gestiunea căreia au şi fost descărcate; în gestiunea aceleiaşi firme au fost descărcate şi materialele - şi manopera aferentă - activităţilor de reparaţii/reconfigurare/îmbunătăţire a imobilelor în litigiu. De asemenea, inculpatul B. a recunoscut, neechivoc, că nu poate prezenta documente ale firmei sale din care să rezulte că bunurile electronice şi electrocasnice, precum şi materialele şi manopera aferentă activităţilor de reparaţii/reconfigurare/îmbunătăţire a imobilelor în litigiu ar fi fost achitate/plătite de inculpatul prim-procuror A. A mai arătat inculpatul B. că niciodată inculpatul A. nu i-a solicitat documente justificative de plată (ceea ce relevă că, în realitate, inculpatul A. nu a plătit nicio sumă de bani pentru respectivele bunuri şi foloase). La probatoriul constând în înscrisuri se adaugă şi înscrisurile referitoare la dosarele penale aflate pe rolul organelor judiciare în perioada ce interesează prezenta cauză, fişele de lucrări, facturi de achiziţionare a bunurilor etc.

În aceste condiţii, s-a reţinut că declaraţiile inculpaţilor şi martorilor, precum şi interceptările convorbirilor telefonice, au o valoare, juridică subsecventă, acestea contribuind însă, mai ales, la stabilirea completă a condiţiilor şi modalităţii în care au fost, în concret, primite/date bunurile şi foloasele, la stabilirea contextului şi motivaţiei dării/primirii bunurilor electronice şi electrocasnice, precum şi a materialelor şi manoperei aferentă activităţilor de reparaţii/reconfigurare/îmbunătăţire a imobilelor în litigiu.

S-a mai reţinut că, niciunul dintre inculpaţi nu a negat existenţa faptelor în materialitatea lor (darea/primirea bunurilor, darea/primirea/beneficierea de servicii/executarea lucrărilor de construcţii/renovare/reconfigurare la imobilele în litigiu, audierea ca martor în cauza penală ere); apărările inculpaţilor au vizat alte aspecte, iar nu existenţa faptelor în materialitatea lor care, de altfel, nici nu poate fi negată într-o manieră rezonabilă în condiţiile multitudinii de probe existente la dosarul cauzei - înscrisuri, documente financiar-contabile, declaraţii de martori etc. - dar, mai ales, a găsirii în domiciliul inculpatului A. a respectivelor bunuri şi, respectiv, a realităţii faptice decurgând din starea fizică a imobilelor menţionate în rechizitoriu.

Prin urmare, Înalta Curte, în baza probelor administrate, a reţinut că, fapta inculpatului A., care în calitate de prim procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, cu gradul profesional de procuror de parchet de pe lângă Curte de Apel, în perioada 2007 - 2010, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a primit, de la inculpatul B., administrator al S.C. G. S.R.L. cu sediul în municipiul Râmnicu Vâlcea, în două rânduri, bunuri electronice şi electrocasnice în valoare de 5,215,70 RON, care au fost facturate şi plătite de această societate comercială, şi, în patru rânduri, a primit de la acelaşi inculpat servicii constând în executarea unor lucrări (materiale şi manopera aferentă) la imobilele proprietatea sa sau la imobilul proprietatea fiicei sale, numita E., în valoare totală de 11.288,53 RON, lucrări executate de S.C. G. S.R.L., fără să fie facturate şi plătite, inculpatul A., având influenţa reală sau lăsând să se înţeleagă că are influenţă asupra organelor poliţiei judiciare din cadrul Inspectoratului de Politie judeţean Vâlcea, asupra procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, cât şi a procurorilor de la parchetele arondate Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, pentru ca dosarele în care se efectuau cercetări faţă de inculpatul B. şi faţă de salariaţi ai S.C. G. S.R.L., cât şi dosarele formate ca urmare a plângerilor inculpatului B. sau a persoanelor apropiate acestuia, să primească soluţii favorabile, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă, în formă continuată, faptă prev de art. 257 C. pen. rap. la art. 5, art. 6 şi art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 cu modificările şi completările ulterioare, cu aplicarea disp. art. 41 alin. (2) C. pen.

Fapta inculpatului B., care în calitate de administrator S.C. G. S.R.L., în perioada 2007 - 2010, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a dat inculpatului, A. - prim procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, cu gradul profesional de procuror de parchet de pe lângă Curte de Apel, în două rânduri, bunuri electronice şi electrocasnice în valoare de 5,215,70 RON, care au fost facturate şi plătite de această societate comercială, şi, în patru rânduri, servicii constând în executarea unor lucrări (materiale şi manopera aferentă) la imobilele proprietatea inculpatului A. sau la imobilul proprietatea fiicei sale, numita E., în valoare totală de 11.288,53 RON, lucrări executate de S.C. G. S.R.L., fără să fie facturate şi plătite, inculpatul A. având influenţă sau lăsând să se creadă ca are influenţă, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de infracţiunii de cumpărare de influenţă, în formă continuată, prev. şi ped. de art. 6<SUP>1</SUP> din Legea nr. 78/2000 cu aplic. disp.art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 5 C. pen.

Împotriva hotărârii nr. 213/A din data de 9 iunie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2011, inculpatul B., prin intermediul apărătorului ales, avocat Y., la data de 29 octombrie 2015 a formulat cerere de recurs în casaţie.

În motivarea cererii sale inculpatul a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, solicitând admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie şi, pe fond, achitarea.

La data de 28 decembrie 2015, inculpatul B., prin apărător ales, a depus la dosarul cauzei excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiile art. 434 alin. (1) C. proc. pen. În motivarea cererii a arătat că, în opinia sa, dispoziţiilor art. 434 alin. (1) C. proc. pen. contravin prevederilor art. 1 alin. (5), art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (1) şi (2) şi, respectiv art. 24 alin. (1) din Constituţia României, încălcând principiul egalităţii în faţa legii, accesul la justiţie şi dreptul la apărare.

Prin încheierea din data de 06 ianuarie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2015 s-a admis cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de inculpatul B. şi s-a trimis cauza Curţii Constituţionale în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 434 alin. (1) C. proc. pen.

Prin Încheierea nr. 1/RC din data de 06 ianuarie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în Dosarul nr. x/2015 s-a respins cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul B. împotriva Sentinţei penale nr. 233 din data de 6 decembrie 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. x/2011.

La data de 13 iulie 2017, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost înregistrată, sub numărul x/1/2017, cererea de revizuire a Încheierii nr. 1/RC din 6 ianuarie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. x/2015, formulată de revizuentul B.

Prin cererea formulată, revizuentul B., prin apărător ales, a arătat, în esenţă, că, ulterior pronunţării Încheierii nr. 1/RC din data de 06 ianuarie 2016, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a respins, ca inadmisibil, recursul în casaţie, textul de lege în temeiul căruia a fost respins, a fost declarat neconstituţional, iar consecinţele încălcării dispoziţiei constituţionale continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate.

În opinia apărării, dispoziţia legală declarată neconstituţională a avut o înrâurire decisivă asupra hotărârii pronunţate în cauză, reprezentând, în realitate singurul motiv pentru care recursul în casaţie a fost respins, ca inadmisibil.

Totodată, s-a susţinut că este îndeplinită şi condiţia privind faptul că excepţia de neconstituţionalitate a fost invocată în cauză şi a fost considerată ca admisibilă.

În acest context, s-a arătat că, în Dosarul nr. x/2016 al Curţii Constituţionale, nu s-a mai analizat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 434 alin. (1) teza I C. proc. pen., întrucât, între momentul înregistrării cauzei şi momentul judecării acesteia, Curtea Constituţională se pronunţase deja asupra aceleiaşi excepţii ridicată într-o altă cauză.

În cauză, cererea de revizuire a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.

Prin Decizia penală nr. 914 din data de 29 septembrie 2017 pronunţată în Dosar nr. x/2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a fost admisă cererea de revizuire formulată de revizuentul B. împotriva Încheierii nr. 1/RC din 6 ianuarie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. x/2015.

A fost anulată încheierea atacată şi s-a dispus rejudecarea admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie formulată de inculpatul B.

Cauza a fost trimisă la repartizare aleatorie. Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului, iar onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru revizuent, în cuantum de 65 RON, s-a dispus a fi plătit din fondul Ministerului Justiţiei.

Instanţa a reţinut că, ulterior pronunţării soluţiei de respingere, ca inadmisibil, a recursului în casaţie formulat, Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 540 din 12 iulie 2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 841/24.10.2016, a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în dispoziţiile art. 434 alin. (1) teza I C. proc. pen. care exclude atacarea cu recurs în casaţie a deciziilor pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă de apel, este neconstituţională.

De asemenea, s-a constatat că, în cadrul dosarului privind promovarea recursului în casaţie, inculpatul B. a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 434 alin. (1) C. proc. pen.

În acest context, s-a constatat că şi în prezent, consecinţele încălcării dispoziţiei constituţionale continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate.

Instanţa a reţinut că admisibilitatea cererii de revizuire se întemeiază, în mod evident, pe decizia Curţii Constituţionale, întrucât dispoziţia legală declarată neconstituţională a avut o înrâurire decisivă asupra Încheierii nr. 1/RC din data de 06 ianuarie 2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.

Pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, s-a format, la data de 18 octombrie 2017, Dosarul nr. x/2017, având ca obiect cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul B., împotriva Deciziei penale nr. 213/A din data de 9 iunie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2011, cauza fiind repartizată aleatoriu C8 filtru, stabilindu-se termen în vedere examinării admisibilităţii în principiu, la data de 6 decembrie 2017.

Prin cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul B. la data de 29 octombrie 2015, acesta a invocat cazul de casare prevăzut de 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

În motivarea scrisă a recursului în casaţie, inculpatul a susţinut că hotărârea atacată este contrară regulilor de drept aplicabile, întrucât instanţa care a pronunţat-o a apreciat în mod nelegal, că fapta imputată era prevăzută de legea penală, fiind interpretată în mod extensiv norma de incriminare.

A mai susţinut că instanţa a dispus condamnarea pentru o faptă care nu era prevăzută nici de legea penală în vigoare la momentul comiterii acesteia şi nici de legea nouă, în vigoare la data soluţionării apelului.

A arătat că în opinia instanţei de apel, chiar dacă în speţă nu a existat sau nu s-a probat o promisiune efectivă a prim-procurorului A., conţinutul infracţiunii este realizat, deoarece nu este necesară o formă expresă sau neechivocă a promisiunii traficantului de influenţă.

O astfel de interpretare, a susţinut inculpatul, este una care excede voinţei legiuitorului, care s-a exprimat clar şi contravine flagrant normei de incriminare şi principiului legalităţii incriminării, întrucât echivalează cu atribuirea unei semnificaţii lărgite a termenului promite, determinând o interpretare extensivă.

Conform DEX, în sens propriu cuvântul promite înseamnă asumarea unei obligaţii, făgăduială sau angajament.

Verbul a promite nu permite în niciun caz accepţiunea dată în cuprinsul hotărârii instanţei de apel, respectiv aceea de conduită (chiar) echivocă, pe baza căreia să se poată trage concluzia, eventual incertă, că este vorba despre un angajament sigur sau o asumare efectivă a unei obligaţii de către traficantul de influenţă.

A susţinut că în speţă, fiind vorba despre o faptă care nu poate fi integrată în modelul legal, deoarece nu este avută în vedere de norma de incriminare, se desprinde concluzia că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre de condamnare pentru o faptă neprevăzută de legea penală.

Analizând, recursul în casaţie declarat de inculpatul B. împotriva Deciziei penale nr. 213/A din data de 9 iunie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2011, în raport cu actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit dispoziţiilor art. 433 C. proc. pen., scopul recursului în casaţie este acela de a supune Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Este în afara oricărei îndoieli rezonabile că înţelesul expresiei "în condiţiile legii" este lămurit de prevederile textelor de lege subsecvente, în special, de prevederile art. 434 C. proc. pen., referitoare la hotărârile supuse recursului în casaţie şi ale art. 438 alin. (1) C. proc. pen., referitoare la cazurile în care se poate face recurs în casaţie.

Înalta Curte constată că motivul invocat de inculpatul B., cel prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. se circumscrie doar formal cazului de recurs în casaţie indicat.

Astfel, prin administrarea probelor în cursul cercetării judecătoreşti de către instanţa de apel a fost confirmată situaţia de fapt expusă în actul de sesizare a instanţei în sensul că în perioada 2006 - 2010, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, inculpatul A., în calitatea sa de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea a primit în mod repetat de la inculpatul B. bunuri electrocasnice în valoare de 5.215,70 RON, cât şi diferite servicii sub forma unor lucrări la locuinţa acestuia şi la locuinţa fiicei sale, numita E. şi a ginerelui său în valoare totală de 14.062,48 RON, lucrări executate de către S.C. G. S.R.L. cu sediul în Râmnicu Vâlcea, inculpatul A. lăsând să se înţeleagă că are influenţă la organele poliţiei judiciare din cadrul Inspectoratului de Poliţie judeţean Vâlcea cât şi la procurorii din cadrul parchetelor arondate Pachetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, în sensul intervenirii sale pentru a se adopta soluţii favorabile în dosarele în care era cercetat inculpatul B., în dosarele formate la plângerile acestuia din urmă sau în dosarele în care erau părţi persoane apropiate inculpatului B.

În hotărârea instanţei de apel se reţine că situaţia de fapt rezultă atât din împrejurări necontestate de inculpaţi, cum ar fi găsirea bunurilor electronice şi electrocasnice în imobilul inculpatului A. în urma percheziţiilor efectuate şi starea fizică a imobilelor menţionate în rechizitoriu şi documentele financiar contabile şi de gestiune ale S.C. G. S.R.L., de asemenea necontestate de inculpaţi. De altfel, inculpatul B. a recunoscut că bunurile şi serviciile primite de inculpatul A. au fost facturate pe numele societăţii, în gestiunea căreia au fost descărcate şi nu poate prezenta documente din care să rezulte că toate aceste bunuri şi servicii au fost achitate de către inculpatul Z.

Totodată s-a mai reţinut că la probatoriul constând în înscrisurile menţionate se adaugă şi cele referitoare la dosarele penale aflate pe rolul organelor judiciare în perioada ce interesează prezenta cauză, declaraţiile martorilor şi interceptarea convorbirilor telefonice.

Raportat la multitudinea de probe existente la dosar, niciunul dintre inculpaţi nu a negat existenţa faptelor în materialitatea lor, apărările acestora, atât în faţa instanţei de fond cât şi în faţa instanţei de apel vizând alte aspecte.

Astfel, în acord cu instanţa de fond, instanţa de apel a reţinut ca reală situaţia de fapt expusă în rechizitoriu, în sensul că inculpatul A. (prim-procuror) a primit de la inculpatul B. (om de afaceri) bunurile electronice şi electrocasnice, materialele şi manopera pentru lucrările de renovare, reconfigurare a imobilelor menţionate în actul de sesizare, fără a achita preţul acestora.

S-a reţinut, totodată că, din perspectiva inculpatului B., motivul acordării acestor importante beneficii materiale prim procurorului A. pe parcursul unui interval de timp semnificativ constă în asigurarea intervenţiilor acestuia, fie în dosarele în care era cercetat chiar el, fie în dosarele formate la plângerile acestuia sau în dosarele în care erau părţi persoane apropiate inculpatului.

Aceasta în condiţiile în care, din probatoriul administrat a rezultat faptul că inculpatul B. - om de afaceri cunoştea funcţia inculpatului A., aceea de prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, fiind rezonabil a se aprecia că, prin prisma acestei funcţii de conducere la nivel judeţean cunoştea şi limitele competenţei materiale şi teritoriale a unităţii de parchet pe care o conducea. În acelaşi timp, inculpatul A. cunoştea persoana inculpatului B. - om de afaceri, deţinător al unei importante firme pe plan local, fiind rezonabil din perspectiva funcţiei sale şi a mijloacelor de informare la care avea acces să cunoască statutul economic şi financiar al acestuia precum şi posibila existenţă a unor litigii penale ori civile în care era implicat inculpatul B., personal sau firma sa.

Totodată, s-a mai reţinut că acceptând primirea repetată a unor bunuri de valori semnificative, inculpatul A. a format şi consolidat convingerea inculpatului B. că are influenţă asupra organelor judiciare din raza sa teritorială de competenţă pentru soluţionarea dosarelor aflate pe rolul organelor judiciare.

Primirea repetată de către inculpatul A. a bunurilor, materialelor şi manoperei aferente, menţionate în actul de trimitere în judecată a fost de natură de a fi interpretată de inculpatul B. ca o veritabilă "promisiune" de influenţare a funcţionarilor publici aflaţi în subordinea sa, în sensul dispoziţiilor art. 291 C. pen.

Potrivit dispoziţiilor legale prevăzute de textul de incriminare, infracţiunea de cumpărare de influenţă presupune cerinţa ca vânzătorul de influenţă să promită că îl va determina pe funcţionarul public vizat să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri.

Cu toate acestea, în opinia instanţei de apel, chiar dacă în speţă nu s-a probat o promisiune efectivă a prim-procurorului A., conţinutul infracţiunii este realizat deoarece nu este necesară o formă expresă sau neechivocă a promisiunii traficului de influenţă.

Instanţa de apel a reţinut că prin expresia lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar se înţelege, pe de o parte, situaţia în care traficantul de influenţă se laudă că are trecere, că este în bune relaţii cu o asemenea persoană, că se bucură de încrederea ei, deşi afirmaţiile sale nu corespund realităţii, iar pe de altă parte, situaţia în care traficantul de influenţă nu dezminte afirmaţiile altora sau credinţa celui interesat (cumpărătorul de influenţă) cu privire la influenţa - chiar dacă în realitate nu există - pe care el ar avea-o asupra unui funcţionar.

Fapta constituie trafic de influenţă, indiferent dacă influenţa este sau nu reală şi chiar dacă funcţionarul nu a fost individualizat, fiind suficient să se sugereze, să se lase a se înţelege ori să se facă referire la funcţia pe care acesta o îndeplineşte.

A susţinut inculpatul că o astfel de interpretare excede voinţei legiuitorului şi contravine flagrant normei de incriminare şi principiului legalităţii incriminării întrucât echivalează cu atribuirea unei semnificaţii lărgite a termenului "promite", determinând o interpretare extensivă.

Astfel, fiind vorba despre o faptă care nu poate fi integrată în modelul legal, deoarece nu este avută în vedere de norma de incriminare, se desprinde concluzia că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre de condamnare pentru o faptă neprevăzută de legea penală.

Înalta Curte constată că motivul invocat de inculpatul B., cel prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., se circumscrie doar formal cazului de recurs în casaţie indicat.

Recursul în casaţie nu are ca finalitate remedierea unei greşite aprecieri a faptelor, a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare. Instanţa de casare nu judecă procesul propriu - zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.

După cum se poate observa, recursul în casaţie are ca scop verificarea conformităţii hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, scopul său fiind acela de a îndrepta erorile de drept comise de curţile de apel, ca instanţe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege.

În prezenta cauză, recurentul a susţinut că fiind vorba despre o faptă care nu poate fi integrată în modelul legal, deoarece nu este avută în vedere de norma de incriminare, se desprinde concluzia că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre de condamnare pentru o faptă neprevăzută de legea penală.

A arătat că în opinia instanţei de apel, chiar dacă în speţă nu a existat sau nu s-a probat o promisiune efectivă a prim-procurorului A., conţinutul infracţiunii este realizat, deoarece nu este necesară o formă expresă sau neechivocă a promisiunii traficantului de influenţă.

O astfel de interpretare, a susţinut inculpatul, este una care excede voinţei legiuitorului, care s-a exprimat clar şi contravine flagrant normei de incriminare şi principiului legalităţii incriminării, întrucât echivalează cu atribuirea unei semnificaţii lărgite a termenului promite, determinând o interpretare extensivă.

În esenţă, inculpatul susţine că în cauză nu sunt întrunite exigentele cerute de lege pentru a se putea reţine tipicitatea infracţiunii de trafic de influenţa şi cea de cumpărare de influenţă.

Înalta Curte reţine că pentru a verifica dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală se are în vedere situaţia de fapt deja stabilită de instanţa de apel, care nu poate fi schimbată, având caracter definitiv.

În ipoteza în care situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel nu se suprapune pe tipicitatea infracţiunii, astfel cum aceasta este prevăzută de lege, pot deveni incidente dispoziţiile art. 438 pct. 7 C. proc. pen. - fapta nu este prevăzută de legea penală.

Pe de altă parte, Înalta Curte subliniază că sintagma "nu este prevăzută de legea penală" priveşte situaţiile în care condamnarea se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, respectiv nu au făcut niciodată obiectul incriminării sau a operat dezincriminarea.

În speţă nu sunt incidente dispoziţiile art. 438 pct. 7 C. proc. pen., inculpatul fiind condamnat pentru o faptă care este prevăzută de legea penală, fapta sa întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de cumpărare de influenţă în formă continuată prev. de art. 6<SUP>1</SUP> din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior.

Inculpatul prim-procuror A. a acceptat să primească în mod repetat bunuri şi executarea unor lucrări (materiale şi manopera aferentă) de la inculpatul B., administrator la S.C. G. S.R.L. fără a achita contravaloarea acestora, formând şi consolidând astfel convingerea recurentului inculpat că acesta are influenţă asupra organelor judiciare din raza sa teritorială de competenţă (Judecătoria Vâlcea, poliţie, unităţi de parchet) pentru ca dosarele în care se efectuau cercetări faţă de B. şi faţă de salariaţi ai S.C. G. S.R.L., cât şi în dosarele formate ca urmare a plângerilor inculpatului B. sau a persoanelor apropiate acestuia să primească soluţii favorabile.

Este real faptul că promisiunea inculpatului A. nu a fost una explicită, dar, în contextul derulării situaţiei de fapt stabilită de instanţa de apel, darea bunurilor şi a serviciilor efectuându-se ulterior dobândirii de către inculpatul A. a funcţiei de prim-procuror, în mod repetat, într-o perioadă ce coincide cu perioada în care dosare privindu-l pe B. sau firma al cărei administrator era se aflau pe rolul organelor judiciare aflate în supravegherea/coordonarea prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, această promisiune apare ca implicită, dedusă de cumpărătorul de influenţă din atitudinea inculpatului A., din chiar faptul primirii bunurilor şi serviciilor respective, în mod repetat, acestea având o valoare semnificativă.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat recursul în casaţie declarat de inculpatul B. împotriva Deciziei penale nr. 213/A din 9 iunie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în Dosarul nr. x/2011.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va fi obligat recurentul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul B. împotriva Deciziei penale nr. 213/A din data de 9 iunie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2011.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat B., în sumă de 65 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 martie 2018.

Procesat de GGC - NN