Bribery conviction validity: alignment of alleged corrupt acts with delegated statutory service duties under the old Penal Code

Deliberând asupra recursului în casaţie, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 360 din data de 27 iulie 2016 pronunţată de Tribunalul Prahova, în baza art. 5 C. pen., s-a constatat că legea penală mai favorabilă aplicabilă inculpatului este reprezentată de C. pen. din 1969 şi Legea nr. 78/2000 în varianta anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 187/2012, şi, în consecinţă, în baza art. 396 alin. (1), (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită în formă continuată, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., faptă din perioada aprilie - mai 2012.

În baza art. 396 alin. (1), (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost achitat acelaşi inculpat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, faptă din luna aprilie 2013.

S-a luat act că inculpatul a fost reţinut, arestat la domiciliu şi arestat preventiv în perioada 04.02.2015 - 08.05.2015.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, prin Rechizitoriul nr. 281/P/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A., pentru săvârşirea în concurs real a două infracţiuni de luare de mită.

În faza de urmărire penală s-au administrat următoarele mijloace de probă: denunţ şi declaraţii C., declaraţii martori (dintre care unul, D., cu identitate protejată), raport de constatare criminalistică asupra comportamentului simulat nr. 315.785 din 23.01.2015 întocmit de expert criminalist psiholog din cadrul I.P.J. Buzău, procese verbale de redare a unor convorbiri telefonice, procese verbale de constatare a unor situaţii de fapt întocmite de ofiţerul de poliţie judiciară din cadrul D.N.A. - Serviciul Teritorial Ploieşti, înscrisuri, declaraţii suspect/inculpat A..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. 2821/105/2015 la data de 05 mai 2015.

Prin încheierea nr. 285 din data de 18 iunie 2015, judecătorul de cameră preliminară a constatat competenţa Tribunalului Prahova în soluţionarea cauzei, precum şi legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi a dispus începerea judecăţii.

La primul termen de judecată, cu procedura legal îndeplinită, ulterior citirii în extras de către grefierul de şedinţă, în baza art. 374 alin. (1) C. proc. pen., a actului prin care s-a dispus începerea judecăţii, instanţa de fond i-a adus inculpatului la cunoştinţă prevederile art. 374 alin. (4) şi ale art. 396 alin. (10) C. proc. pen., acesta arătând că nu doreşte ca judecata să aibă loc potrivit procedurii simplificate instituite de aceste texte legale, rezervându-şi dreptul la tăcere pentru moment.

Instanţa de fond a reţinut că inculpatul a contestat probele administrate în cursul urmăririi penale constând în declaraţiile martorilor C., E., F., D., G., H. şi I. şi a solicitat în apărare, iar tribunalul a încuviinţat, audierea martorilor J., K., L., M. şi N.

Pe parcursul cercetării judecătoreşti s-a procedat la audierea martorilor anterior menţionaţi, precum şi a inculpatului .

Examinând probele administrate atât în faza de urmărire penală, cât şi cu prilejul cercetării judecătoreşti, instanţa de fond a reţinut că, în perioada 01 aprilie 2010 - 10 septembrie 2010, inculpatul A. a îndeplinit funcţia de director executiv adjunct Compartiment Financiar Gestiune din cadrul Consiliului Judeţean Prahova (Direcţia Economico-Financiară), apoi până la data de 31 iulie 2012, funcţia de director executiv adjunct în cadrul Direcţiei Economice din Consiliul Judeţean Prahova, iar de la data de 01 august 2012 a fost numit în funcţia de director executiv al Direcţiei Finanţelor Publice Prahova.

De asemenea, instanţa de fond a reţinut că prima acuzaţie ce i s-a adus inculpatului a constat în aceea că, în perioada aprilie - mai 2012, având calitatea de director executiv adjunct la Direcţia Economică din cadrul Consiliului Judeţean Prahova cu atribuţii delegate de ordonator principal de credite şi administrator public, a primit în mod repetat, în trei rânduri, de la denunţătorul C., sumele de 20.000 lei, 10.000 lei respectiv 20.000 lei (în total 50.000 lei), pentru ca, în calitatea deţinută, să facă demersuri pentru favorizarea S.C. O. S.R.L. Blejoi în sensul atribuirii lucrării privind modernizarea drumului judeţean DJ 101 I P. finanţată din fondurile Consiliului Judeţean Prahova, efectuării cu prioritate a plăţilor către această societate şi suplimentării cu 20% din valoarea totală a lucrării de reabilitare şi asfaltare menţionate, pe parcursul derulării contractului. Acuzarea a apreciat că cele trei acte materiale sunt dovedite cu depoziţiile martorilor C., E., F., H. şi I., dar şi cu înscrisuri, printre care raportul specialistului D.N.A. întocmit în dosarul nr. x/2013 şi raportul de constatare criminalistică asupra comportamentului simulat nr. 315.785 din 23 ianuarie 2015 întocmit de expertul criminalist psiholog din cadrul I.P.J. Buzău (din care rezultă sinceritatea declaraţiilor primilor trei martori).

Făcând propria analiză a mijloacelor de probă pe care se întemeiază această acuzaţie, prima instanţă a constatat că prezumţia de nevinovăţie de care beneficiază inculpatul nu a fost răsturnată.

Astfel, în rechizitoriu s-a susţinut că suma de 50.000 lei i-a fost remisă inculpatului de către martorul denunţător C. în trei rânduri: de două ori în incinta sediului Consiliului Judeţean Prahova (suma de 20.000 lei pentru susţinerea intereselor S.C. O. S.R.L. la atribuirea lucrării P. şi suma de 10.000 lei pe parcursul derulării lucrării, la depunerea uneia dintre situaţiile de plăţi de către agentul economic, pentru decontarea cu prioritate a tuturor sumelor către societatea menţionată) şi ultima dată la sediul biroului deţinut de denunţător în comuna Bărcăneşti, sat Tătărani (suma de 20.000 lei pentru susţinerea în acordarea unei suplimentări de 20% din valoarea totală a lucrării atribuite). În continuare, s-a menţionat că ultima remitere de bani s-a făcut în prezenţa martorei F. care, la solicitarea lui C., a pregătit efectiv suma ce urma a fi dată, în cuantumul respectiv, precum şi că existenţa faptelor expuse a fost confirmată şi de martora E., care era persoana de încredere a lui C. şi care îi ţinea evidenţa cheltuielilor, inclusiv a celor privind sumele cu care erau cointeresaţi funcţionarii publici, pentru a avea o evidenţă exactă a profiturilor.

Or, instanţa de fond a reţinut că, în privinţa sumelor pretins oferite inculpatului în incinta sediului Consiliului Judeţean Prahova, declaraţia martorului denunţător C. nu este confirmată de alte probatorii concludente, care să excludă orice echivoc, astfel încât dubiul îi profită inculpatului.

Astfel, martora E. a precizat în declaraţia dată în faţa procurorului că "…eu mă ocupam cu evidenţa personală a cheltuielilor lui C., cheltuieli ocazionate de desfăşurarea unor lucrări atribuite prin licitaţii publice. Aceste lucrări erau atribuite unor societăţi ca urmare a înţelegerilor prealabile pe care reprezentanţii acestora le aveau cu şeful meu. Pentru a fi atribuite lucrări societăţilor susţinute de către C., acesta plătea anumite sume de bani unor funcţionari, iar eu trebuia să evidenţiez în orice moment profitul şi cheltuielile avute. Mai concret, C., în anul 2012, în urma unor planificări a unor cheltuieli mi-a spus să ţin evidenţa strictă a sumelor de bani rezultaţi în urma câştigării de către S.C. O. S.R.L. a lucrării P. … C. i-a mai remis lui A., în vederea sprijinului acordat la lucrarea P., cum ar fi urgentarea plăţilor, şi alte sume de bani pe care la momentul respectiv le-am evidenţiat ca şi cheltuieli, dar nu mai pot preciza cuantumul exact al acestora şi datele remiterii banilor".

Aceeaşi martoră a susţinut, cu ocazia audierii de către instanţa de fond, la data de 08 septembrie 2015, că "În timp, am ajuns să ţin pentru C. anumite evidenţe în privinţa socotelilor, în concret în privinţa cheltuielilor pe care le făcea, chiar şi personale. Aceste cheltuieli erau ţinute pe nişte coli de hârtie separate pe care le aruncam când nu mai erau de actualitate. Ştiu că în privinţa lucrării de modernizare a drumului P., şi C. a făcut anumite cheltuieli pe care eu le-am evidenţiat în cuprinsul unor hârtii. Ştiu că referitor la această lucrare s-au dat nişte bani domnului A. de mai multe ori de către C. ".

S-a observat, aşadar, că mijloacele de probă pe care procurorul îşi întemeiază acuzaţia analizată reliefează doar existenţa unor indicii în ceea ce priveşte o pretinsă implicare a inculpatului A. în favorizarea S.C. O. S.R.L. Blejoi, care din punctul de vedere al instanţei de fond, nu dau consistenţă şi nu pot fi valorificate ca elemente determinante de natură să conducă la stabilirea vinovăţiei acestuia.

Tribunalul a reţinut, totodată, că nici depoziţiile martorilor H. şi I. nu sunt apte să ateste, fără echivoc, situaţia de fapt invocată în rechizitoriu, întrucât în susţinerile acestora nu s-au regăsit elemente concrete (data, modalitatea şi împrejurările în care denunţătorul i-ar fi oferit inculpatului sume de bani şi nici cuantumul acestora), cu relevanţă juridică în reţinerea primirii de către inculpat de sume de bani în scopul arătat.

În privinţa sumei de 20.000 lei pretins primită de către inculpat în incinta biroului deţinut de denunţător în comuna Bărcăneşti, sat Tătărani, martorele E. şi F. au arătat că au cunoştinţă despre această împrejurare, în opinia acuzării depoziţiile acestora conducând cu certitudine la reţinerea vinovăţiei inculpatului.

Astfel, în cursul urmăririi penale, E. a susţinut că "la un moment dat, în primăvara anului 2012, ştiu că la biroul S.C. R. S.R.L. din com. Bărcăneşti, satul Tătărani, a venit A. Nu-mi amintesc cu exactitate dacă înainte de sosirea acestuia la birou sau în timp ce acesta se afla în birou cu C., colega mea, F., actualmente F., a primit dispoziţie de la acesta din urmă să pregătească «două sute de milioane pentru A.». Suma respectivă a fost extrasă de colega mea din sertarul unde noi ţineam banii şi depusă într-un plic pe care ulterior i l-a dat lui C.".

În cursul judecăţii, audiată fiind la data de 08 septembrie 2015, aceeaşi martoră a afirmat, în legătură cu suma de bani în discuţie, următoarele:

" personal am auzit într-una din zile când C. i-a cerut secretarei sale F. să-i pregătească banii lui A. Dacă nu mă înşel, era vorba de 20.000 lei. Secretara a pregătit banii, i-a pus într-un plic, a intrat în biroul lui C., căruia i-a înmânat acel plic, în biroul lui C. la acel moment fiind A. Nu am observat momentul în care plicul i-a fost înmânat lui A., însă afirm cu certitudine că banii i-au fost daţi".

De asemenea, martora F. a declarat în cursul urmăririi penale că "în primăvara anului 2012, din câte îmi amintesc, înainte de sărbătorile pascale, C. mi-a spus «să pregătesc suma de două sute milioane lei pe care să-i pun într-un plic» pentru că o să vină o persoană căreia trebuie să-i dea suma respectivă. Am scos din sertarul în care aveam bani o sută de bancnote de 200 lei pe care le-am introdus într-un plic. La scurt timp, la biroul şefului meu a sosit A. După câteva minute de discuţii între cei doi, C. mi-a cerut plicul cu suma pe care mi-o solicitase să o pregătesc. Am intrat în biroul în care se aflau cei doi şi am înmânat plicul cu suma de 20.000 lei şefului meu, care în prezenţa mea a remis lui A. suma respectivă. La acel moment nu cunoşteam motivul pentru care C. a remis acea sumă lui A., dar ulterior am aflat de la colega mea de birou, E., că suma respectivă era dată acelei persoane pentru a favoriza o societate a cărei denumire nu o cunosc şi care efectua lucrarea P. pentru Consiliul Judeţean Prahova. Precizez faptul că la momentul la care şeful meu mi-a solicitat să-i pregătesc cele «două sute de milioane», în birou se afla şi colega mea E., care ştiu că şi-a notat respectiva sumă de bani în evidenţa pe care o ţinea cu referire la cheltuielile şi profitul pentru lucrarea P.".

Împrejurarea în care secretara denunţătorului a pregătit suma de bani şi momentul ulterior acesteia a fost descrisă cu prilejul audierii aceleiaşi persoane de către instanţa de fond, la data de 08 septembrie 2015, astfel:

"Din câte îmi amintesc, în primăvara anului 2012 am fost chemată de către C. în biroul său, acesta rugându-mă să-i pregătesc suma de 20.000 lei şi să o pun într-un plic, pentru că urmează să vină cineva, fără să îmi dea o altă explicaţie. Am pregătit suma respectivă, am pus-o într-un plic şi din câte îmi amintesc, dar nu sunt sigură, era prezentă în acel moment şi colega mea, E. La biroul lui C. a sosit A. şi la un moment dat, C. m-a strigat, rugându-mă să i aduc acel plic, lucru pe care l-am făcut. Cred că acel plic era destinat domnului A. şi am observat când C. a pus acel plic pe masă".

Reaudiată fiind de instanţă în ziua de 29 iunie 2016, martora F. a afirmat, printre altele:

"C. mi-a spus să pregătesc «200 milioane lei», ceea ce am şi făcut, în sensul că am luat din sertar 100 de bancnote a câte 200 lei şi le-am pus într-un plic. Am ţinut plicul la mine şi la un moment dat, la birou a ajuns A.… La un moment dat, C. m-a strigat şi mi-a spus să-i aduc plicul. Am intrat cu plicul pregătit în birou şi i l-am dat lui C., dar nu îmi amintesc dacă i l-am înmânat sau l-am lăsat pe birou, în dreptul său, după care am ieşit din birou. În momentul în care am ieşit din birou, fiind poziţionată în lateral, am observat cum C. i-a împins pe masă acel plic lui A. şi nu am observat dacă acesta l-a luat sau nu şi nici ce s-a întâmplat mai departe, întrucât am ieşit din birou şi cred că am închis uşa. Afirmaţia «în prezenţa mea a remis lui A. suma respectivă» consemnată în declaraţia dată în faţa procurorului semnifică faptul că C. i-a dat lui A. acea sumă şi arăt că ulterior am făcut legătura înmânării efective a sumei, deoarece am auzit de la colega mea, E., că şi-a notat pe o fişă suma de bani în dreptul lucrării P.. În momentul când C. i-a împins acea sumă de bani lui A. nu am auzit niciun refuz din partea celui din urmă şi nici vreun cuvânt de mulţumire. …Nu l-am văzut pe A. punând mâna pe plic. Plicul se oprise în apropierea lui A. la o distanţă de circa 10-20 cm."

Tribunalul, a mai reţinut că, din raportul de constatare criminalistică asupra comportamentului simulat nr. 315.785 din 23 ianuarie 2015 întocmit de expert criminalist psiholog din cadrul I.P.J. Buzău rezultă că răspunsurile martorilor C., E. şi F. nu au provocat modificări specifice comportamentului simulat. Or, instanţa de fond a apreciat că declaraţiile celor trei martori trebuie analizate prin raportare la buna lor credinţă, la interesul manifestat în cauză, la legăturile dintre ei, precum şi la împrejurările formulării denunţului.

Astfel, referitor la C., s-a reţinut că este de notorietate că acesta a fost trimis în judecată cel puţin în trei dosare (aflate în prezent pe rolul Tribunalului Prahova - x/105/2014, al Curţii de Apel Bucureşti - x/2/2014 şi al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - x/1/2014), încă nesoluţionate, prin urmare, veridicitatea afirmaţiilor sale trebuie analizată în mod minuţios, prin raportare la mobilul din spatele acestui demers procesual, care poate consta în beneficiul pe care legea i-l acordă, şi anume - reducerea limitelor de pedeapsă.

De asemenea, s-a constatat că martorele E. şi F. se află în relaţii foarte apropiate cu denunţătorul C. (angajate ale sale la momentul săvârşirii pretinselor fapte, iar F. - şi în prezent), iar cea dintâi, posibil şi de adversitate faţă de inculpat, aceasta fiind afectată în mod direct ca urmare a activităţilor de inspecţie fiscală efectuate în perioada cât inculpatul a deţinut funcţia de director executiv al Direcţiei Finanţelor Publice Prahova, în urma cărora a fost trimisă în judecată (având calitatea de inculpat în dosarul nr. x/2014 al Tribunalului Prahova).

În plus, s-a apreciat că testarea sincerităţii celor trei persoane nu trebuie supraestimată, în condiţiile în care această tehnică, pe de o parte, nu face parte din mijloacele de probă enumerate în art. 97 C. proc. pen., testul poligraf fiind, de cele mai multe ori, imperfect, dependent de o multitudine de factori subiectivi.

Indiciile furnizate de concluziile testării poligraf, în opinia instaţei de fond, pot fi valorificate, în planul unei soluţii, doar dacă sunt coroborate cu alte elemente de fapt, suficiente pentru a răsturna prezumţia de nevinovăţie a inculpatului.

Astfel, deşi în descrierea primei acuzaţii se afirmă că în perioada aprilie - mai 2012, inculpatul avea "calitatea de director executiv adjunct la Direcţia Economică din cadrul Consiliului Judeţean Prahova cu atribuţii delegate de ordonator principal de credite şi administrator public", din actele existente în dosarul de urmărire penală a rezultat că abia în data de 23 mai 2012 i-a fost delegată acestuia calitatea de ordonator principal de credite (conform dispoziţiei nr. 119 emisă de preşedintele Consiliului Judeţean), iar administrator public nu a fost desemnat niciodată.

În perioada menţionată, inculpatul îndeplinea funcţia de director executiv adjunct la Direcţia Economică din cadrul Consiliului Judeţean Prahova, scopul principal al postului fiind coordonarea, organizarea, îndrumarea şi controlarea activităţii Compartimentului Decontări Fonduri Europene (conform fişei postului nr. 1072 din 10 septembrie 2010) şi începând cu data de 23 mai 2012 i s-a delegat calitatea de ordonator principal de credite, calitate ce era îndeplinită pe timp limitat şi din motive bine întemeiate, în caz de absenţă a preşedintelui, a vicepreşedintelui şi a administratorului public (conform pct. 2 al art. 1 din dispoziţie).

S-a reţinut că în niciuna din aceste calităţi inculpatul nu avea vreo competenţă în privinţa atribuirii lucrării privind modernizarea drumului judeţean DJ 101 I P. (contract din 19 aprilie 2012) sau suplimentării cu 20% din valoarea totală a lucrării de reabilitare şi asfaltare (act adiţional nr. 13024/3006 din 26 septembrie 2012). Această lucrare a fost finanţată din fondurile Consiliului Judeţean Prahova, componenţa comisiei de evaluare în vederea atribuirii prin procedura de cerere de oferte a contractului de lucrări în discuţie (din care inculpatul nu făcea parte) a fost stabilită prin dispoziţia nr. 31 din 22 februarie 2012 a preşedintelui Consiliului judeţean, S., iar procedura de achiziţie a fost on-line, prin urmare, posibilitatea inculpatului de a efectua demersuri, în exercitarea îndatoririlor de serviciu, pentru favorizarea S.C. O. S.R.L. Blejoi în sensul atribuirii lucrării sau suplimentării acesteia era inexistentă.

Singura atribuţie pe care inculpatul ar fi putut-o avea în calităţile menţionate era aceea a efectuării cu prioritate a plăţilor către această societate, fapt ce nu a fost demonstrat de către acuzare. În acest sens, s-a reţinut că, deşi instanţa a efectuat demersuri în vederea ataşării la dosar a actelor aprobate/semnate de cãtre inculpat în legătură cu contractul nr. x/1042 din 19 aprilie 2014 având ca obiect executarea lucrării "Modernizare DJ 101 I P., jud. Prahova" şi cu actul adiţional lucrări suplimentare, acestora nu li s-a dat curs nici de către Consiliul Judeţean Prahova (care a răspuns că documentele au fost ridicate în original de la sediul sãu, conform procesului verbal din data de 20 noiembrie 2013 şi nu au fost restituite până în prezent - f.133 vol. II), nici de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti (care a răspuns că probele în baza cărora s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului în dosarul nr. x/2014 se află la dosarul cauzei - f.157 vol. II). Cum în dosarul de urmărire penală astfel de înscrisuri nu există, iar pe de altă parte nu s-a făcut dovada că S.C. O. S.R.L. Blejoi ar fi beneficiat de plăţi preferenţiale în detrimentul altor societăţi care au efectuat lucrări pentru Consiliul Judeţean Prahova, instanţa de fond a apreciat că nu poate fi trasă o concluzie certă cu privire la vinovăţia inculpatului.

În plus, s-a apreciat că nu poate fi omis faptul că prin rechizitoriul nr. x/2013 al aceleiaşi unităţi de parchet (existent în fotocopie la filele 101 şi urm. vol. III u.p.), denunţătorul C. şi preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, S., au fost trimişi în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă şi dare de mită (cel dintâi), respectiv luare de mită (cel de-al doilea), pretins comise în legătură şi cu lucrarea "Modernizare DJ 101 I P., jud. Prahova", în scopul încheierii contractului şi decontarea cu prioritate a sumelor solicitate la platã. Or, în condiţiile în care denunţătorul C. era apropiat al familiei T., s-a apreciat că este greu de acceptat că acesta avea interesul să mai intervinã şi pe lângă inculpatul A. (care nu se putea implica direct în derularea procedurilor privind lucrarea supusă analizei), scopul său putând fi atins doar prin abordarea directă a preşedintelui Consiliului judeţean sau a persoanelor care au făcut parte din comisia de evaluare în vederea atribuirii prin procedura de cerere de oferte a contractului de lucrări în discuţie.

În legătură cu acest din urmă aspect, s-a reţinut că martorii J., K., L. şi N., audiaţi de prima instanţă la propunerea inculpatului, au relevat că inculpatul nu s-a implicat în niciun fel în derularea procedurilor de atribuire a lucrării către S.C. O. S.R.L. Blejoi şi nici nu a încercat să influenţeze vreun membru al comisiei în acest scop.

Instanţa de fond a mai considerat că nici depoziţiile martorilor H. şi I. nu sunt relevante pentru reţinerea vinovăţiei inculpatului sub aspectul săvârşirii celei dintâi acuzaţii de luare de mită ce-i este adusă, împrejurarea că în biroul său au fost purtate discuţii în legătură cu societatea ce trebuia să fie declarată câştigătoare a licitaţiei (conform unor înţelegeri dintre C., administratorii unor societăţi comerciale şi persoane angajate în cadrul Consiliului Judeţean Prahova) şi se stabileau strategii prin care să fie descalificate societăţile care depuseseră oferte cu un preţ mai mic decât cel ofertat de către S.C. O. S.R.L. Blejoi, neimpunând în mod automat concluzia că A. a primit bani în scopul de a îndeplini un act privitor la îndatoririle sale de serviciu.

În legătură cu cea de-a doua acuzaţie adusă inculpatului s-a reţinut că aceasta constă în aceea că în luna aprilie 2013, înainte de sărbătorile pascale, având calitatea de director executiv al D.G.F.P. Prahova, a primit de la C. suma de 10.000 lei pentru a favoriza aceeaşi societate, S.C. O. S.R.L., la un control derulat de către inspectorii din subordinea sa.

Instanţa de fond a observat că teza acuzării constă în aceea că denunţătorul C. avea interes în cenzurarea controlului derulat de organele fiscale la S.C. O. S.R.L. Blejoi, deoarece aceasta era una dintre societăţile cu care relaţiona şi de la care primea comisioane, societatea pe care o controla, S.C. U. S.R.L., având încheiate cu agentul economic documente fictive în baza cărora se rulau sume importante de bani reprezentând obiect al unor infracţiuni de corupţie, iar relaţiile inadecvate dintre cele două societăţi comerciale au fost relevate în totalitate abia după controlul inopinat efectuat de D.G.R.F.P. Ploieşti la solicitarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.

În privinţa acestei acuzaţii, instanţa de fond a reţinut că, prin raportul de inspecţie fiscală x din 01 iulie 2013 întocmit de inspectorii V. şi W. şi avizat de şef serviciu X., în ceea ce priveşte relaţia dintre S.C. O. S.R.L. Blejoi şi S.C. U. S.R.L. a fost stabilită T.V.A. de plată suplimentară în valoare totală de 65.696 lei. Obiectivul acestei inspecţii fiscale a fost verificarea modului de calcul, evidenţiere şi declarare a impozitului pe profit pentru perioada 01 ianuarie 2009 - 30 septembrie 2012, a taxei pe valoare adăugată şi a redevenţelor miniere aferente perioadei 01 ianuarie 2009 - 31 ianuarie 2013.

Prin adresa Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti emisă la data de 23 octombrie 2013 în dosarul nr. x/2013 s-a solicitat reverificarea contribuabilului S.C. O. S.R.L. Blejoi în relaţia cu S.C. U. S.R.L., "întrucât au apărut elemente de natură penală, care conduc la faptul că acesta din urmă nu avea capacităţile logistice să susţină lucrările contractate" . Urmare apariţiei acestor date suplimentare, necunoscute inspectorilor fiscali la data efectuării verificării parţiale, a fost emisă decizia de reverificare nr. x din 25 octombrie 2013 de către conducătorul activităţii de inspecţie fiscală, G., astfel că în perioada 11 noiembrie 2013 - 18 noiembrie 2013 s-a desfăşurat o nouă inspecţie fiscală având ca obiect verificarea modului de calcul, evidenţiere şi declarare a impozitului pe profit pentru perioada 01 ianuarie 2009 - 30 septembrie 2012 şi a taxei pe valoare adăugată aferentă perioadei 01 ianuarie 2009 - 31 ianuarie 2013.

Prin raportul de inspecţie fiscală din 20 noiembrie 2013 întocmit de inspectorii V. şi Y., avizat de şef serviciu M., în ceea ce priveşte relaţia dintre S.C. O. S.R.L. Blejoi şi S.C. U. S.R.L. a fost determinată T.V.A. de plată suplimentară în valoare totală de 1.095.783 lei.

Aşadar, s-a reţinut că diferenţa dintre suma stabilită iniţial cu titlu de T.V.A. de plată suplimentară în relaţia dintre cele două societăţi comerciale (65.696 lei) şi cea stabilită ulterior (1.095.783 lei) se explică prin aceea că din ancheta efectuată în dosarul nr. x/2013 de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti au rezultat elemente pe care inspectorii fiscali ce au analizat activitatea S.C. O. S.R.L. Blejoi nu aveau de unde să le cunoască, în concret, fictivitatea achiziţiilor de lucrări şi servicii evidenţiate de S.C. O. S.R.L. Blejoi în perioada 2012 - 2013 de la S.C. U. S.R.L., în valoare totală de 6.000.978 lei.

Ca atare, instanţa de fond a apreciat că nu se poate reţine că inculpatul A. a favorizat S.C. O. S.R.L. Blejoi la controlul derulat iniţial de către inspectorii fiscali V. şi W., cu atât mai mult cu cât inclusiv din declaraţiile acestor persoane date în cursul urmăririi penale rezultă că acest prim control nu a avut ca obiectiv analizarea relaţiilor comerciale dintre contribuabil şi un furnizor anume, şi niciuna dintre ele nu a primit dispoziţii de la vreunul din superiori sau de la vreo altă persoană, pentru a avea o anumită conduită în modul de efectuare a activităţilor de control şi nici sub aspectul influenţării rezultatului controlului prin favorizarea vreuneia dintre societăţi .

Modalitatea în care s-a procedat la reverificarea activităţii S.C. O. S.R.L. Blejoi din punct de vedere fiscal a fost descrisă de către persoane angajate în cadrul Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Ploieşti într-o manieră cât se poate de firească, fără a se evidenţia aspecte de natură să contureze interesul inculpatului în favorizarea acestei societăţi.

De asemenea, instanţa de fond a reţinut că, în opinia acuzării, comiterea celei de-a doua infracţiuni ce i se impută inculpatului rezultă nu doar din constatările inspectorilor fiscali menţionate în precedent, ci şi din declaraţiile martorilor C., E., D. (cu identitate protejată), G., I., cartea de vizită aparţinând inculpatului purtând pe verso semnătura în original a acestuia, raportul de constatare criminalistică asupra comportamentului simulat nr. 315.785 din 23 ianuarie 2015 întocmit de expert criminalist psiholog din cadrul I.P.J. Buzău, procese-verbale de redare a unor convorbiri telefonice interceptate şi înregistrate într-un alt dosar de urmărire penală, respectiv dosarul nr. x/2013.

Astfel, s-a susţinut în rechizitoriu că între denunţătorul C. şi inculpat a existat o înţelegere ca martora E. să fie persoana de legătură între cei doi, context în care C. a trimis-o pe aceasta să intervină pentru favorizarea S.C. O. S.R.L. cu ocazia controlului de fond efectuat la începutul anului 2013 (control început la data de 12 martie 2013 şi finalizat prin întocmirea Raportului de Inspecţie Fiscală din 01 iulie 2013). Parchetul a mai susţinut că s-a folosit un mod de comunicare protejat, respectiv A. i-a remis martorei o carte de vizită, care pe verso avea semnătura sa, în acest mod fiind asigurat accesul martorei către biroul său, fără ca vizita să mai fie evidenţiată în registrul de intrări. În continuare, s-a menţionat că, în vederea acordării sprijinului pentru S.C. O. S.R.L., în preajma sărbătorilor pascale din anul 2013, C. i-a remis inculpatului A. suma de 10.000 lei într-un birou din incinta Consiliul Judeţean.

Instanţa de fond a apreciat că probele pe care procurorul îşi întemeiază şi această a doua acuzare sunt circumstanţiale, indirecte şi insuficiente pentru a răsturna prezumţia de nevinovăţie a inculpatului.

Astfel, pe lângă considerentele dezvoltate în precedent în legătură cu valoarea probatorie a depoziţiilor martorilor C. şi E., respectiv a testării poligraf, instanţa de fond a constatat că celelalte mijloace de probă, în esenţa lor, nu sunt de natură să formeze convingerea judecătorului că inculpatul A. a comis infracţiunea analizată.

Faptul că E. se afla în posesia unei cărţi de vizită, semnată pe verso de către inculpat, care-i permitea accesul către biroul acestuia fără evidenţierea vizitei în registrul de intrări, respectiv afirmaţiile acesteia că în toate situaţiile în care s-a întâlnit cu inculpatul "acesta a avut o atitudine jovială, de a rezolva orice problemă", s-a apreciat de către instanţa de fond că nu are valoarea unei intervenţii determinante pentru a se concluziona că inculpatul a luat mită.

De asemenea, s-a apreciat că împrejurările relevate în cursul urmăririi penale de martorul H., director coordonator în cadrul S.C. Q. S.R.L. Băneşti, constând în aceea că "C., din proprie iniţiativă, l-a sunat de faţă cu mine pe A. cu care a discutat despre posibilitatea unei intervenţii la persoana care efectua controlul", iar "A. i-a promis lui C. că o să-l ajute", completate în faza cercetării judecătoreşti în sensul că "după terminarea convorbirii telefonice, C. mi-a spus că A. i-ar fi răspuns că încearcă să ne ajute, dar nu am insistat prea mult în amănunte referitor la natura ajutorului… Cred că C. a făcut un act de bravură atunci când din proprie iniţiativă l-a sunat pe acesta, dorind să lase impresia că poate să rezolve orice, însă eu nu am insistat în prea multe amănunte, deoarece ştiam că orice ajutor din partea lui C. trebuie remunerat pe măsură", nu sunt concludente pentru reţinerea vinovăţiei inculpatului.

Totodată, s-a apreciat că afirmaţiile martorului I. din timpul urmăririi penale, conform cărora "după ce am luat la cunoştinţă despre controlul fiscal ce urma a fi efectuat la S.C. O. S.R.L. Blejoi, l-am contactat şi întâlnit pe C. căruia i-am adus la cunoştinţă faptul că funcţionari ANAF verifică şi relaţia cu S.C. U. S.R.L., societate prin care noi plăteam comisioanele. C. mi-a spus să stau liniştit, că rezolvă cu A. pentru ca relaţia cu S.C. U. S.R.L. să nu fie luată în calcul, ceea ce s-a şi întâmplat …", nu sunt apte să evidenţieze aspecte ce definesc luarea de mită, în paragrafele precedente fiind explicat motivul pentru care relaţia în discuţie nu a fost analizată, şi anume caracterul controlului fiscal derulat (de fond, fără a se cunoaşte fictivitatea relaţiilor comerciale derulate între cele două societăţi, aspect rezultat din ancheta penală).

În plus, tribunalul a reţinut că aceeaşi concluzie reiese şi din analiza susţinerilor martorului cu identitate protejată D., care a relevat aspecte în legătură cu modalitatea în care au fost desemnaţi membrii echipei ce a efectuat controlul fiscal al S.C. O. S.R.L. Blejoi (fără relevanţă în privinţa pretinsei activităţi infracţionale a inculpatului A.), precum şi în legătură cu solicitarea pe care inculpatul i-a adresat-o şefului de serviciu nominalizat să coordoneze acţiunile, în sensul de a acorda sprijin pentru ca activitatea să aibă bune rezultate, ocazie cu care s-a interesat dacă se va efectua control şi la S.C. B. S.A. (de asemenea, fără relevanţă în privinţa acuzaţiei de luare de mită).

Mai mult, instanţa de fond a apreciat că nici declaraţiile martorului G. nu evidenţiază elemente de natură să convingă că inculpatul ar fi încercat să intervină în sprijinul favorizării S.C. O. S.R.L. Blejoi, concluzie ce reiese şi din depoziţia martorului M., care a descris pe larg procedura verificării activităţii S.C. O. S.R.L. Blejoi, precum şi atenţia deosebită acordată solicitării venite din partea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.

În concluzie, instanţa a constatat că tabloul infracţional prezentat în rechizitoriu, deşi vast prin raportare la capacitatea denunţătorului C. ca, folosindu-se de relaţiile apropiate cu preşedintele Consiliului Judeţean Prahova şi fiul acestuia, să influenţeze funcţionari publici ai autorităţilor locale pentru a-şi însuşi mare parte din veniturile unităţii administrativ teritoriale, nu este de natură să determine concluzia că, dincolo de orice îndoială rezonabilă, faptele există, constituie infracţiuni şi au fost săvârşite de inculpat, pentru a se putea dispune condamnarea acestuia.

Înfăptuirea justiţiei penale cere ca judecătorii să se întemeieze, în hotărârile pe care le pronunţă, pe certitudinea dobândită pe bază de probe decisive, complete, sigure, în măsură să reflecte realitatea obiectivă (decizia penală nr. 3465 din 27.06.2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie), ceea ce în prezentul dosar nu există.

Instanţa de fond a apreciat că, în calitate de funcţionar public, inculpatul trebuia să se abţină de la orice act sau fapt care putea prejudicia imaginea sau interesele legale ale instituţiei publice în care îşi desfăşura activitatea, însă conduita necorespunzătoare a acestuia (constând, în acest caz, în punerea la dispoziţie a biroului său unor persoane care nu aveau calitatea de angajat al instituţiei în cadrul căreia lucra, vizitarea unui administrator de societate comercială la sediul firmei, înmânarea unei cărţi de vizită semnate pe verso unui astfel de administrator pentru a-i facilita accesul în birou prin neevidenţierea vizitei în registrul de intrări al instituţiei) nu poate fi încadrată în sfera ilicitului penal.

S-a apreciat că probele indirecte, astfel cum au fost analizate în cuprinsul prezentei hotărâri, nu se coroborează cu alte probe (directe sau indirecte), de natură să fundamenteze o soluţie de condamnare, ele nejustificând concluzia răsturnării prezumţiei de nevinovăţie a inculpatului, tribunalul, constatând inexistenţa conduitei descrise de verbum regens în conţinutul art. 254 din C. pen. anterior (primirea de bani în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri). Prin urmare, instanţa de fond, în baza art. 396 alin. (1), (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a dispus achitarea inculpatului A. sub aspectul săvârşirii celor două infracţiuni de luare de mită pentru care a fost trimis în judecată.

În privinţa legii penale mai favorabile aplicabile inculpatului, în baza art. 5 C. pen., tribunalul a reţinut că aceasta este reprezentată de C. pen. din 1969 şi Legea nr. 78/2000 în varianta anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 187/2012, chiar dacă limitele de pedeapsă sunt mai mari, deoarece:

- în privinţa concursului de infracţiuni, C. pen. anterior prevedea stabilirea pedepsei pentru fiecare infracţiune în parte, în final aplicându-se pedeapsa cea mai grea, ce putea fi sporită până la maximul ei special, iar când acest maxim era neîndestulător, se putea adăuga un spor de cel mult 5 ani, spre deosebire de noul C. pen., care sancţionează concursul de infracţiuni potrivit art. 39 alin. (1), adică aplicarea pedepsei celei mai grele, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite;

- în situaţia în care inculpatul ar fi fost găsit vinovat pentru comiterea celor două infracţiuni, modalitatea de executare a pedepsei la care instanţa s-ar fi orientat ar fi fost neprivativă de libertate, astfel că legea veche este mai favorabilă prin prisma efectului reabilitării de drept pe care îl atrage suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

Împotriva sentinţei penale nr. 360 din 27 iulie 2016 pronunţată de Tribunalul Prahova, în termen legal, a declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti a susţinut că, în mod greşit prima instanţă a reţinut că nu a fost răsturnată prezumţia de nevinovăţie a inculpatului şi că nu s-a dovedit existenţa conduitei descrise de verbum regens în conţinutul infracţiunilor de luare de mită pentru care a fost trimis în judecată, astfel că soluţiile de achitare dispuse sunt nelegale şi netemeinice, sens în care a solicitat admiterea căii de atac, desfiinţarea sentinţei şi, în rejudecare, pronunţarea unor soluţii de condamnare pentru infracţiunile pentru care inculpatul a fost trimis în judecată.

Astfel, Parchetul a apreciat că, din interpretarea coroborată a probelor administrate rezultă, contrar celor reţinute de tribunal, că faptele imputate inculpatului există şi au fost săvârşite de acesta în modalitatea reţinută prin rechizitoriu, aşa încât soluţiile de achitare dispuse nu se justifică.

În plus, Parchetul a susţinut că, în ceea ce priveşte primul act material al infracţiunii de luare de mită constând în primirea de către inculpatul A. a sumei de 20.000 lei de la denunţătorul C. în scopul sprijinirii influenţării deciziei membrilor comisiei de evaluare pentru atribuirea contractului de lucrări pe tronsonul P., firmei S.C. O. S.R.L. Blejoi, aceasta constituie o infracţiune distinctă, respectiv infracţiunea de trafic de influenţă, motiv pentru care a solicitat schimbarea încadrării juridice conform art. 386 alin. (1) C. proc. pen. în această infracţiune.

Prin decizia nr. 810 din 11 iulie 2017 pronunţată în dosarul nr. x/2015, Curtea de Apel Ploieşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti împotriva sentinţei penale nr. 360 din data de 27 iulie 2016 pronunţată de Tribunalul Prahova, privind pe inculpatul A., pe care a desfiinţat-o şi, în rejudecare:

În temeiul art. 254 alin. (1) C. pen. din 1969 raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen. (două acte materiale) l-a condamnat pe inculpatul A., la pedeapsa de 3 ani închisoare.

Conform art. 65 alin. (2) raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. din 1969 s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară constând în interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, lit. b) şi lit. c) C. pen. din 1969, ultimul vizând dreptul de a ocupa funcţia de administrator public, pe o durată de 2 ani, care se execută potrivit art. 66 C. pen. din 1969.

În temeiul art. 254 alin. (1) C. pen. din 1969 raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen. (faptă din luna aprilie 2013) l-a condamnat pe inculpatul A., la pedeapsa de 3 ani închisoare.

Conform art. 65 alin. (2) raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. din 1969 s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, lit. b) şi lit. c) C. pen. din 1969, ultimul vizând dreptul de a ocupa orice funcţie de conducere în cadrul finanţelor publice, pe o durată de 2 ani, care se execută potrivit art. 66 C. pen. din 1969.

Potrivit art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 C. pen. din 1969 au fost contopite pedepsele de mai sus şi s-a dispus ca inculpatul A. să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, lit. b) şi lit. c) C. pen. din 1969, ultimul vizând dreptul de a ocupa funcţia de administrator public şi orice funcţie de conducere în cadrul finanţelor publice, pe o durată de 2 ani, care se execută potrivit art. 66 C. pen. din 1969.

În baza art. 861 C. pen. din 1969 s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare, pe durata termenului de încercare de 6 ani, stabilit potrivit art. 862 C. pen. din 1969.

În temeiul dispoziţiilor art. 863 C. pen. din 1969, s-a dispus ca pe durata termenului de încercare condamnatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune Prahova;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

Conform art. 863 alin. (3) C. pen. din 1969 s-a impus condamnatului obligaţia de a nu intra în legătură cu martorul denunţător C., cu martorii E., F., G., I., H. şi respectiv, cu numiţii S., Z. şi AA..

S-a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării dispoziţiilor art. 864 raportat la art. 83 C. pen. din 1969.

În baza dispoziţiilor art. 71 C. pen. din 1969 s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, lit. b) şi lit. c) C. pen. din 1969, ultimul vizând dreptul de a ocupa funcţia de administrator public şi orice funcţie de conducere în cadrul finanţelor publice, a cărei executare s-a suspendat potrivit art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969.

S-a constatat că inculpatul a fost reţinut, arestat preventiv şi arestat la domiciliu în perioada 4 februarie 2015 - 8 mai 2015.

În baza dispoziţiilor art. 254 alin. (3) C. pen. din 1969 s-a confiscat de la inculpat suma de 40.000 lei.

A fost obligat inculpatul la plata sumei de 7.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această hotărâre, curtea de apel, în virtutea caracterului devolutiv al apelului şi având în vedere soluţiile de achitare dispuse de prima instanţă, a încuviinţat cererea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti, în sensul readministrării probatoriilor cu audierea martorilor propuşi în actul de sesizare.

Astfel, au fost ascultaţi martorul denunţător C. şi martorele E. şi F. în şedinţa publică din data de 03 noiembrie 2016, I. şi G. la data de 19 decembrie 2016, H. la data de 02 martie 2017 şi martorul cu identitate protejată D. la data de 13 iunie 2017, declaraţiile acestora fiind consemnate şi ataşate la dosarul cauzei.

De asemenea, după ce i-au fost aduse la cunoştinţă dispoziţiile art. 420 alin. (4) şi art. 83 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., Curtea de Apel Ploieşti a procedat la audierea inculpatului A., declaraţia cestuia fiind consemnată şi ataşată la dosarul cauzei.

Examinând sentinţa primei instanţe în raport de criticile invocate, pe baza materialului probator administrat pe parcursul procesului penal, inclusiv în faţa instanţei de control judiciar, curtea de apel a constatat, în acord parţial cu argumentele expuse de Parchet în calea de atac şi contrar apărărilor formulate de inculpat, că aceasta este afectată parţial de nelegalitate şi netemeinicie, iar apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti este fondat în limitele şi pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Astfel, în ceea ce priveşte prima infracţiune de luare de mită în formă continuată, constând în primirea în trei rânduri, la date diferite a sumei totale de 50.000 lei, curtea de apel a reţinut, în urma analizei coroborate a probatoriilor administrate în cauză, cu precădere a înscrisurilor, că în perioada 01 aprilie 2010 - 31 iulie 2012, inculpatul A. a îndeplinit funcţia de director executiv adjunct Compartiment Financiar Gestiune din cadrul Consiliului Judeţean Prahova - Direcţia Economico-Financiară, funcţie care a încetat odată cu numirea sa, la data de 01 august 2012 în funcţia de Director Executiv al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Prahova.

Potrivit dispoziţiei nr. 119 din data de 23 mai 2012, aflată la fila 33 vol. II dosar urmărire penală, inculpatului A., funcţionar public de conducere în cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Judeţean Prahova, i-a fost delegată atribuţia de ordonator principal de credite care, în conformitate cu art. 2 alin. (2), se îndeplineşte pe timp limitat şi din motive bine întemeiate, în caz de absenţă a preşedintelui, a vicepreşedintelui şi a administratorului public.

De asemenea, instanţa de apel a constatat că, prin dispoziţia nr. 121 din data de 25 mai 2012 contractul individual de muncă al numitului BB., Administrator Public s-a suspendat începând cu data de 23 mai 2012, ceea ce presupune, coroborat cu dispoziţia anterioară, că începând cu această dată, respectiv 23 mai 2012 inculpatul A. a avut atribuţii delegate de Administrator Public, noul administrator public fiind numit prin dispoziţia nr. 232 din data de 21 august 2012, începând cu data de 23 august 2012 în persoana numitei CC.

Totodată, s-a observat că, potrivit fişei postului nr. 2 din ianuarie 2011, întocmită numitului BB., aflată la filele 26-27 vol. II dosar urmărire penală, Administratorul Public îndeplineşte calitatea de ordonator de credite şi răspunde, printre altele, de: urmărirea modului de realizare a veniturilor bugetului Consiliului Judeţean; angajarea, lichidarea şi ordonanţarea cheltuielilor în limita creditelor bugetare aprobate şi a veniturilor bugetare posibil de încasat; organizarea şi ţinerea la zi a contabilităţii şi prezentarea la termen a situaţiilor financiare asupra patrimoniului aflat în administrare şi a execuţiei bugetare; organizarea sistemului de monitorizare a programului de achiziţii publice şi a programului de investiţii publice; organizarea şi ţinerea la zi a evidenţei patrimoniului, conform prevederilor legale, activitate subordonată preşedintelui Consiliului Judeţean şi Consiliului Judeţean.

Curtea de apel, făcând propria evaluare şi interpretare a tuturor probatoriilor administrate pe parcursul procesului penal, inclusiv a celor administrate nemijlocit de către instanţa de apel, astfel cum au fost evidenţiate în precedent, în conformitate cu dispoziţiile cuprinse în art. 103 C. proc. pen., a constatat că soluţia de achitare dispusă la primul grad de jurisdicţie pentru comiterea celor două acte de luare de mită constând în primirea sumelor de 10.000 lei, respectiv, 20.000 lei, pentru efectuarea cu prioritate a plăţilor către firma câştigătoare a licitaţiei şi pentru suplimentarea cu 20% din valoarea totală a lucrărilor, pe parcursul derulării contractului, este greşită, fiind consecinţa interpretării necoroborate a mijloacelor de probă şi a aprecierii eronate că, în lipsa unor probe directe, cele două acte materiale nu există.

Astfel, instanţa de apel a reţinut că, aşa cum rezultă din declaraţiile constante ale martorului denunţător C. în privinţa modului de organizare şi desfăşurare a licitaţiei publice organizate de Consiliul Judeţean Prahova pentru atribuirea lucrării "modernizare drum judeţean 101 1 P., judeţul Prahova" care a avut loc în primăvara anului 2012, potrivit înţelegerii, lucrarea trebuia atribuită către S.C. O. S.R.L. Blejoi, unul dintre participanţii la licitaţie, însă pe parcursul procedurii, altă firmă participantă S.C. Q. SRL Băneşti a încălcat înţelegerea în sensul că a trimis clarificările solicitate, deşi nu ar fi trebuit să le trimită, întrucât era poziţionat în faţa S.C. O. S.R.L. Blejoi. Martorul a precizat că acesta a fost motivul pentru care a fost convocată de către inculpatul A. o şedinţă care a avut loc chiar în biroul său de la etajul 1 al Consiliului Judeţean şi la care au participat denunţătorul C., numitul AA., directorul Direcţiei patrimoniu, şi martorii I., administratorul S .C. O. S.R.L. Blejoi, şi H., administratorul S.C. Q. S.R.L. Băneşti. Discuţiile s-au concentrat pe retragerea din licitaţie a S.C. Q. S.R.L. pentru ca S.C. O. S.R.L. Blejoi să rămână câştigătoare.

Din declaraţia martorului denunţător a rezultat că a avut o înţelegere cu inculpatul A. care cunoştea înţelegerile făcute de denunţător cu reprezentanţii societăţilor comerciale, în legătură cu atribuirea contractelor prin licitaţiile publice organizate la nivelul Consiliului Judeţean, potrivit căreia, în schimbul unor sume, trebuia să acorde sprijin pentru efectuarea cu prioritate a plăţilor către societatea câştigătoare a licitaţiei şi obţinerea suplimentării de lucrări, până la valoarea maximă admisă, respectiv plata contravalorii acestora.

În acest context, pe perioada derulării contractului, martorul denunţător a remis inculpatului suma de 10.000 lei în incinta Consiliului Judeţean Prahova, pe parcursul derulării lucrării la depunerea uneia dintre situaţiile de plăţi de către agentul economic pentru decontarea cu prioritate a tuturor sumelor către societatea S.C. O. S.R.L. Blejoi şi suma de 20.000 lei la sediul biroului deţinut de denunţător în comuna Bărcăneşti, sat Tătărani, pentru susţinerea în acordarea unei suplimentări de 20% din valoarea totală a lucrării atribuite.

Instanţa de apel a apreciat că declaraţia martorului denunţător în legătură cu predarea sumelor de bani inculpatului este confirmată de declaraţia martorei E., colaboratoare apropiată a martorului denunţător începând cu anul 2011 şi care a precizat că, ocupându-se de evidenţa personală a cheltuielilor acestuia, a constatat cum în biroul din satul Tătărani unde îşi desfăşura activitatea C. a venit inculpatul A., iar colega martorei, F. a primit dispoziţie să pregătească suma de două sute de milioane pentru A., pe care a extras-o din sertarul în care se ţineau banii în mod obişnuit şi a introdus-o într-un plic ce a fost pus la dispoziţia inculpatului de C.

Martora a precizat că, în afară de această sumă, C. i-a mai remis inculpatului în vederea sprijinului acordat pentru lucrarea P. şi alte sume de bani pentru urgentarea plăţilor, în contextul în care inculpatul se deplasa aproape lunar la biroul din Tătărani al denunţătorului.

De asemenea, a menţionat că se ocupa de evidenţa personală a cheltuielilor lui C., cheltuieli ocazionate de desfăşurarea unor lucrări atribuite prin licitaţii publice, lucrări care erau atribuite unor societăţi ca urmare a înţelegerilor prealabile pe care reprezentanţii acestora le aveau cu şefii săi. A precizat că, pentru a fi atribuite lucrări societăţilor susţinute de C., acesta plătea anumite sume de bani unor funcţionari, iar martora trebuia să evidenţieze în orice moment profitul şi cheltuielile avute. Martora a mai declarat că în anul 2012, în urma unor planificări a unor cheltuieli, C. i-a spus să ţină evidenţa strictă a sumelor de bani rezultaţi în urma câştigării de către S.C. O. S.R.L. Blejoi a lucrării P.

Totodată, instanţa de apel a reţinut că martora F. a confirmat susţinerile denunţătorului în sensul că în primăvara anului 2012, din dispoziţia şefului său, C. a introdus în plic suma de 20.000 lei ce a fost remisă inculpatului, în prezenţa martorei, care se deplasase personal la biroul din localitatea Tătărani unde îşi desfăşura activitatea C., ulterior aflând de la colega sa de birou, martora E., că suma a fost remisă în schimbul favorizării în legătură cu lucrarea P.

S-a constatat, în plus, că martorul I., administratorul S.C. O. S.R.L. Blejoi a confirmat înţelegerea avută cu C. referitor la câştigarea licitaţiei pentru lucrarea de pe zona P., prin descalificarea primelor două societăţi clasate, martorul declarând că a participat la discuţia organizată la sediul Consiliului Judeţean Prahova în biroul inculpatului A. cu toţi constructorii, anunţându-se de către C. că va fi desemnat câştigătorul unei lucrări de reabilitare a unui drum judeţean, însă din suma totală va trebui să fie facturată o anumită sumă pe societatea administrată de inculpatul C., respectiv S.C. U. SRL.

Mai mult, din declaraţia martorului H., director coordonator al S.C. Q. SRL Băneşti, a reieşit că, în perioada 2012-2013, această societate a fost implicată în mai multe înţelegeri cu C. şi preşedintele Consiliului Judeţean, având ca obiect acordarea preferenţială a unor lucrări finanţate din bugetul Consiliului Judeţean Prahova în schimbul unor comisioane plătite prin virament către S.C. U. S.R.L., societate controlată de C., în cuantumul total al acestor comisioane fiind calculate şi sumele de bani pe care C. le remitea unor funcţionari cu putere de decizie din cadrul Consiliului Judeţean Prahova.

În legătură cu lucrarea de modernizare a Drumului Judeţean 101 I P., martorul H. a recunoscut că, deşi societatea sa se plasase pe prima poziţie, i s-a solicitat un comision mult mai mare decât 10% din valoarea lucrării, aşa cum plătise până atunci, astfel încât a preferat să piardă garanţia de participare şi să renunţe la efectuarea lucrării ceea ce a condus la câştigarea licitaţiei de către S.C. O. S.R.L. Blejoi, chiar dacă oferta imediat următoare era a unei alte societăţi comerciale.

Aşadar, curtea de apel a reţinut că, deşi este reală constatarea instanţei de fond în sensul că declaraţiile martorilor I. şi H. nu oferă informaţii în legătură cu predarea, respectiv cu primirea sumelor de bani de către inculpatul A. în calitatea deţinută, din declaraţiile acestora rezultă strategia care s-a stabilit la nivelul Consiliului Judeţean Prahova şi de care inculpatul avea cunoştinţă, în legătură cu modul de desfăşurare a licitaţiei publice privind modernizarea drumului judeţean 101 I P., judeţul Prahova şi câştigătorul acesteia.

Prin urmare, contrar argumentelor expuse de judecătorul fondului, curtea de apel a reţinut că, în cauză, nu există niciun fel de date obiective care să justifice înlăturarea declaraţiilor date de denunţător şi martorele E. şi F. în legătură cu sumele de bani primite de inculpat pentru a efectua cu prioritate plăţile către firma câştigătoare a licitaţiei şi suplimentarea cu 20% din valoarea totală a lucrării, pe parcursul derulării contractului, dat fiind faptul că declaraţiile martorilor au fost constante pe parcursul procesului penal, se coroborează cu declaraţiile date de denunţător, iar informaţiile oferite de aceştia nu se rezumă doar la aspectul privind primirea sumelor de către inculpat, ci au în vedere şi modalitatea în care s-a desfăşurat licitaţia, relaţiile dintre firmele participante, înţelegerile dintre acestea vizând atribuirea contractului P., inclusiv din perspectiva profitului obţinut de C. din această lucrare şi cheltuielile făcute în acest sens, de natură să formeze convingerea că declaraţiile acestora corespund realităţii factuale.

Pe de altă parte, s-a reţinut că este specific infracţiunilor de corupţie faptul că acestea se comit cu precădere clandestin, precaut, aşa încât, doar împrejurarea că în afara persoanelor implicate în înţelegerile frauduloase nu au existat şi alţi martori, neutri, nu poate conduce la concluzia că faptele nu există, neexistând niciun impediment legal în stabilirea existenţei infracţiunilor de corupţie pe baza acestora.

De asemenea, curtea de apel a apreciat că argumentul prezentat de prima instanţă, în sensul că declaraţia martorului denunţător trebuie privită cu rezerve întrucât acesta a fost trimis în judecată în trei dosare penale, iar prin denunţul formulat a urmărit un scop personal, respectiv aplicarea dispoziţiilor referitoare la reducerea cu jumătate a limitelor de pedeapsă, nu poate fi avut în vedere, în lipsa oricăror date din care să rezulte netemeinicia afirmaţiilor sale. Aşadar, instanţa de apel a constatat, pe lângă faptul că acesta a oferit informaţii pertinente, concludente şi utile soluţionării cauzei, menţinute cu ocazia tuturor audierilor, că acestea se coroborează cu declaraţiile martorelor E. şi F. care, de asemenea, au dat declaraţii constante în proces, astfel că împrejurarea că acestea sunt persoane apropiate denunţătorului nu poate fi considerat un impediment în aflarea adevărului, ci dimpotrivă, lucrând pentru denunţător au avut posibilitatea reală de a percepe direct aspectele de care au făcut vorbire.

În plus, s-a apreciat că nu este lipsită de importanţă nici împrejurarea că atât denunţătorul C., cât şi martorele E. şi F. au fost supuşi investigaţiilor tehnico-ştiinţifice prin intermediul constatării criminalistice asupra comportamentului simulat, iar prin raportul de constatare criminalistică nr. 315785 din data de 23 ianuarie 2015 întocmit de Serviciul Criminalistic al I.P.J. Buzău, s-a concluzionat că răspunsurile la întrebările relevante asupra situaţiei de fapt ce constituie obiectul acuzaţiilor aduse inculpatului nu au provocat modificări specifice comportamentului simulat la niciunul dintre martori.

Cu privire la testarea poligraf, în privinţa căreia prima instanţă a reţinut că aceasta nu face parte din categoria mijloacelor de probă enumerate în art. 97 C. proc. pen., curtea de apel a constatat că, în conformitate cu art. 97 alin. (2) lit. f) C. proc. pen. "proba se obţine în procesul penal prin orice alt mijloc de probă care nu este interzis prin lege", iar testarea poligraf nu este interzisă de legea procesual penală, aşa încât, apreciind că mijlocul de probă administrat oferă informaţii legate de credibilitatea celor trei martori, iar declaraţiile acestora se coroborează şi cu alte elemente de fapt, contrar celor reţinute la primul grad de jurisdicţie, prezumţia de nevinovăţie de care se bucură inculpatul, conform art. 4 C. proc. pen., a fost răsturnată.

Referitor la raportul de expertiză - opinie expertală de specialitate extrajudiciară în materia psihologiei clinice judiciare şi detecţia comportamentelor simulate nr. 19 din data de 21 septembrie 2016 întocmit de Cabinetul Individual de Psihologie - profesor universitar doctor EE. depus la filele 71-76 dosar apel de către intimatul inculpat, instanţa de apel a constatat că nu poate fi reţinut ca mijloc de probă întrucât are caracter extrajudiciar şi nu respectă dispoziţiile art. 172 alin. (7) C. proc. pen., concluzia exprimată în acest raport în sensul că examinărilor de tip poligraf nu li se conferă statutul de mijloc de probă neputând fi primită, având în vedere că este atributul exclusiv al instanţei de judecată să stabilească, în raport de dispoziţiile legii procesual penale, mijloacele de probă ce pot fi administrate pe parcursul procesului penal, în afara celor enumerate în dispoziţiile art. 97 alin. (2) C. proc. pen.

Pe de altă parte, instanţa de apel a apreciat că testarea poligraf conţine indicii privind credibilitatea martorilor audiaţi în cauză şi nu se impune a fi înlăturată atâta timp cât se coroborează cu restul ansamblului probator.

De asemenea, s-a constatat că declaraţiile martorilor menţionaţi se coroborează cu concluziile raportului de constatare efectuat de specialistul D.N.A. - Serviciul Teritorial Ploieşti în cadrul dosarului x/2013, dar şi cu menţiunile din dispoziţia de numire a inculpatului în cadrul funcţiei publice deţinute la nivelul Consiliului Judeţean Prahova începând cu data de 23 mai 2012, în sensul existenţei unei înţelegeri între firmele participante la licitaţie şi care, în strictă legătură cu faptele comise de intimatul inculpat, în analiza execuţiei contractului de lucrări nr. 4843/1042 din 19 aprilie 2012 având ca obiect executarea lucrării Modernizare Drum Judeţean 101 I P. judeţul Prahova. Astfel, s-a concluzionat că la încheierea contractului a fost stabilită o supraevaluare vădită a costurilor estimate şi că ofertele depuse cu un preţ mai mic decât oferta câştigătoare apar ca fiind depuse formal, prin urmare, toate ofertele depuse având un preţ mai mic decât cel ofertat de S.C. O. S.R.L. Blejoi au fost declarate neacceptabile şi neconforme de comisa de selecţia sau au fost retrase.

Referitor la cele două acte materiale de luare de mită constând în efectuarea cu prioritate a plăţilor, respectiv suplimentarea lucrărilor, curtea de apel a constatat că S.C. O. S.R.L. Blejoi, corespunzător lucrărilor executate, a emis în perioada 04 mai 2012 - 19 decembrie 2012 un număr de 7 facturi fiscale care au fost achitate integral de Consiliul Judeţean Prahova în perioada 04 mai 2012 -27 decembrie 2012, rezultând că 9 plăţi au fost efectuate anterior datei de 24 ale lunii, cu încălcarea dispoziţiilor art. 36 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2009, respectiv, a prevederilor art. 5.3 din contract.

Potrivit Anexei nr. 4 la acest raport, fila 92 vol. III dosar urmărire penală, în perioada în care inculpatul A. a îndeplinit funcţia de Administrator Public au fost efectuate 5 plăţi înainte de data de 24 ale lunii, respectiv cu numere 2369, 2370, 2372 în data de 10 iulie 2012 şi cu numere 1999 şi 2037 în datele de 11 iunie 2012 şi 19 iunie 2012, deci toate înainte de 24 ale lunii, contrar dispoziţiilor legale anterior menţionate.

Or, curtea de apel a reţinut că, atâta timp cât, astfel cum rezultă din fişa postului, în funcţia de Administrator Public, inculpatul A. îndeplinea calitatea de ordonator de credite, având, printre alte atribuţii, şi pe aceea vizând angajarea, lichidarea şi ordonanţarea cheltuielilor în limita creditelor bugetare aprobate şi a veniturilor bugetare posibil de încasat, inclusiv în ceea ce priveşte sumele alocate contractelor în curs de derulare, chiar dacă nu a semnat ordinele de plată către firma câştigătoare a licitaţiei, acest aspect nu este determinant în atragerea răspunderii sale penale, fiind evident că inculpatul era răspunzător de legalitatea efectuări unor astfel de plăţi, însă, contrar atribuţiilor încredinţate prin această funcţie, a permis efectuarea de plăţi anticipate tocmai în onorarea promisiunii făcută denunţătorului în legătură cu executarea contractului de modernizare a drumului judeţean DL 101 I P., în sensul efectuării cu prioritate a plăţilor către această societate.

În ceea ce priveşte suplimentarea valorii lucrărilor, s-a constatat, astfel cum rezultă din raportul specialistului Direcţiei Naţionale Anticorupţie întocmit în dosarul nr. x/2013, că necesitatea suplimentării valorii acestora a fost reţinută în cuprinsul notei de constatare nr. 1820 din data de 15 iunie 2012, iar la acea dată, inculpatul avea delegată funcţia de Administrator Public, în baza căreia avea atribuţii de gestionare a plăţilor din bugetul public al judeţului, astfel încât, faptul că la data decontării lucrărilor suplimentare, ce a avut loc ulterior datei de 26 septembrie 2012, când a fost încheiat actul adiţional înregistrat sub nr. x/3006, în sensul suplimentării valorii contractului cu suma de 1.465.421,05 lei, inculpatul nu mai îndeplinea nicio funcţie în cadrul Consiliului Judeţean Prahova, nu prezintă relevanţă juridică atâta timp cât necesitatea suplimentării a avut loc în timpul mandatului său, iar inculpatul nu s-a opus suplimentării valorii lucrărilor.

Aşadar, curtea de apel a reţinut că apărarea inculpatului în sensul că nu ar fi avut cunoştinţă de actele vizând suplimentarea valorii lucrărilor nu poate fi avută în vedere atâta timp cât, astfel cum rezultă din acelaşi raport al specialistului D.N.A., prin adresa nr. 9025 din data de 16 iulie 2012 emisă de FF., în calitate de Şef Serviciu Achiziţii Publice şi Contracte, s-a menţionat că din referatul nr. 8346 din 03 iulie 2012 nu rezultă îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 122 lit. i) din O.U.G. nr. 34/2006, respectiv caracterul imprevizibil al lucrărilor suplimentare ce urmează a fi efectuate, aceasta fiind emisă în perioada în care inculpatul îndeplinea funcţia de ordonator principal de credite.

În plus, s-a constatat că această concluzie este susţinută şi de declaraţia martorului denunţător C. potrivit căreia discuţiile despre suplimentarea lucrărilor au fost făcute în apropierea Sărbătorilor Pascale, dat fiind faptul că circuitul documentelor în cadrul Consiliului Judeţean Prahova presupunea şi aprobarea suplimentării în cadrul şedinţei de consiliu care se întrunea o singură dată pe lună. Martorul denunţător a subliniat că necesitatea suplimentării lucrărilor era constatată încă de la începutul lucrărilor şi pe parcursul efectuării acestora, fiind acceptate ca lucrări neprevăzute la momentul proiectării, însă aceste suplimentări trebuiau evidenţiate în documente şi acceptate încă de la momentul efectuării lor către beneficiar, chiar dacă sunt contractate şi plătite ulterior, că în cazul lucrării P., inculpatul a garantat de la bun început că se vor deconta astfel de lucrări, iar împrejurarea că acest lucru s-a şi realizat, a condus, în opinia instanţei de apel, la constatarea că depoziţia martorului exprimă adevărul şi că înţelegerea a vizat inclusiv suplimentarea valorii lucrărilor, chiar dacă actul adiţional a intervenit ulterior semnării propriu zise a acestuia.

Aşadar, curtea de apel a constatat că preexistenţa înţelegerii dintre denunţător şi inculpat pentru asigurarea efectuării plăţilor cu prioritate şi a suplimentării valorii contractului cu 20%, primirea sumei de 10.000 lei, respectiv 20.000 lei, astfel cum rezultă din declaraţiile martorilor, în timp ce inculpatul îndeplinea funcţia de ordonator principal de credite şi împrejurarea că nu s-a opus notei de constatare nr. 1820 din 15 iunie 2012, deşi avea atribuţii în ceea ce priveşte gestionarea plăţilor din bugetul public, conduc la concluzia, dincolo de orice îndoială, că inculpatul a acţionat în exercitarea funcţiei care i-a fost delegată.

De asemenea, s-a reţinut că apărarea inculpatului, în sensul că ar fi acţionat potrivit competenţelor delegate, respectiv numai în cazuri excepţionale şi din motive întemeiate în caz de absenţă a preşedintelui, vicepreşedintelui şi administratorului public, nu poate fi primită, întrucât la data de 23 mai 2012 când a fost delegat în funcţia de ordonator principal de credite, funcţia de Administrator Public era vacantă, fiind evident că inculpatul a îndeplinit această funcţie, aspect care rezultă, de altfel, şi din declaraţia martorului denunţător C. care a precizat că "inculpatul era mâna dreaptă a preşedintelui Consiliului Judeţean Prahova şi era singurul care, în lipsa acestuia sau chiar şi prezent la serviciu, semna ordine de plată".

Prin urmare, în condiţiile în care, din coroborarea concluziilor raportului specialistului Direcţiei Naţionale Anticorupţie întocmit în dosarul nr. x/2013 cu declaraţiile martorilor C., I. şi H. rezultă că, în ceea ce priveşte contractul de lucrări din data de 19 aprilie 2012, având ca obiect executarea lucrării " Modernizare DJ 101 I P.", licitaţia a fost fraudată prin înţelegerile între firmele participante de care inculpatul A. avea cunoştinţă, fiind cel care, de altfel, a convocat întâlnirea cu reprezentanţii firmelor participante la licitaţie, dar şi cu C., aşa cum rezultă din toate declaraţiile date în cauză, instanţa de fond a apreciat că este evident că numirea acestuia în funcţia de Administrator Public a fost făcută tocmai pentru protejarea intereselor firmei câştigătoare a licitaţiei.

Pe de altă parte, s-a reţinut că inculpatul nu a contestat că în mai multe rânduri s-a deplasat la sediul societăţii administrate de denunţătorul C. din comuna Bărcăneşti, sat Tătărani şi s-a întâlnit cu acesta şi nici nu a oferit explicaţii credibile în legătură cu motivul deplasărilor, aşa încât, raportat la funcţia publică deţinută şi atribuţiile pe care le avea de îndeplinit, este evident că scopul acestora a fost cel relatat de denunţător şi martorii audiaţi, prezenţa inculpatului la sediul denunţătorului fiind de natură să confirme o dată în plus că declaraţiile martorului denunţător şi ale celorlalţi martori audiaţi în cauză exprimă adevărul şi susţin acuzaţiile ce i-au fost aduse.

Faţă de cele expuse, în acord cu criticile invocate de Parchet şi contrar celor reţinute la primul grad de jurisdicţie, instanţa de apel a constatat că probele administrate dovedesc, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că inculpatul a primit în două rânduri, sume de bani de la denunţătorul C. în legătură cu îndeplinirea actelor ce intră în atribuţiile sale de serviciu, respectiv pentru a efectua cu prioritate plăţi către S.C. O. S.R.L. Blejoi câştigătoare a licitaţiei pentru lucrarea de modernizare a drumului judeţean P. şi pentru a suplimenta valoarea totală a lucrării, pe parcursul derulării contractului.

În ceea ce priveşte primul act material care intră în componenţa infracţiunii de luare de mită în formă continuată, constând în aceea că inculpatul A. ar fi primit de 20.000 lei în legătură cu atribuirea contractului de lucrări P., curtea de apel a constatat că, în perioada 01 aprilie -18 aprilie 2012, când se pretinde că acesta ar fi primit suma de la denunţător, inculpatul ocupa calitatea de director executiv adjunct la Direcţia Economică din cadrul Consiliului Judeţean Prahova, şi potrivit fişei postului nr. 1072 din data de 10 septembrie 2010, scopul principal era legat de coordonarea, organizarea, îndrumarea şi controlarea activităţii compartimentului Decontări Fonduri Europene. În această calitate, astfel cum în mod corect a reţinut şi judecătorul fondului, inculpatul nu avea atribuţii în ceea ce priveşte atribuirea lucrării privind modernizarea drumului judeţean DJ 101 I P., aspect recunoscut, de altfel, de procuror în motivele de apel, iar declaraţiile martorilor J., L., K. şi N. audiaţi de prima instanţă au confirmat că acesta nu s-a implicat în niciun fel în derularea procedurilor de atribuire a lucrării către S.C. O. S.R.L. Blejoi şi nici nu a încercat să influenţeze vreun membru al comisiei în acest scop, ceea ce conduce la constatarea că, în mod just prima instanţă a reţinut că nu sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de norma de incriminare pentru existenţa infracţiunii de luare de mită, elementul material fiind condiţionat de îndeplinirea de către funcţionar a atribuţiilor de serviciu.

Mai mult, împrejurarea că martorii audiaţi în cauză îl plasează pe inculpat la discuţiile purtate în legătură cu modalitatea de desfăşurare a licitaţiei nu prezintă relevanţă juridică sub aspectul angajării răspunderii penale a acestuia având în vedere că, la data semnării contractului, respectiv 19 aprilie 2012, inculpatul nu avea nicio calitate legată de atribuirea acestuia, aşa încât, nemaifiind necesară verificarea celorlalte condiţii de tipicitate ale infracţiunii imputate, soluţia instanţei de fond cu privire la acest act material, este legală şi temeinică.

Cu toate acestea, curtea de apel a reţinut că nu poate primi solicitarea formulată de procuror prin motivele de apel în sensul schimbării încadrării juridice a actului material anterior menţionat în infracţiunea de trafic de influenţă prevăzută de art. 291 C. pen., având în vedere că a fost făcută pentru prima dată în calea de atac, încălcându-se astfel dispoziţiile cuprinse în art. 371 C. proc. pen., conform cărora judecata se mărgineşte la fapta şi persoana arătate în actul de sesizare.

Pe de altă parte, s-a apreciat că instituţia schimbării încadrării juridice prevăzută de art. 386 alin. (1) C. proc. pen. nu poate opera în calea de atac a apelului, dat fiind faptul că infracţiunea de trafic de influenţă presupune îndeplinirea altor condiţii de tipicitate, care nu au fost prezentate de procuror şi nici nu pot fi luate în considerare de instanţă. În caz contrar s-ar încălca principiile reglementate de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului referitoare la dreptul acuzatului de a cunoaşte fapta şi încadrarea juridică a acesteia şi de a formula apărări în raport de acestea, inclusiv de a propune probe.

Or, atâta timp cât respectivul act material a fost calificat în actul de sesizare ca făcând parte din acţiunile ce compun latura obiectivă a infracţiunii de luare de mită, în formă continuată, după parcurgerea fazei de cameră preliminară, dar şi a judecăţii pe fond, instanţa de control judiciar trebuie să analizeze temeinicia acuzaţiilor în raport de condiţiile de tipicitate ale acestei infracţiuni, sub aspect obiectiv şi subiectiv, or, prin motivele de apel se tinde de fapt la reţinerea unei alte fapte pentru care inculpatul nu a fost cercetat şi judecat, astfel că, nefiind îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 386 alin. (1) C. proc. pen., s-a apreciat că apelul procurorului este sub acest aspect nefondat.

Referitor la cea de-a doua acuzaţie adusă inculpatului, curtea de apel a constatat că soluţia de achitare a inculpatului este greşită, fiind consecinţa interpretării necoroborate a mijloacelor de probă administrate pe parcursul procesului penal, respectiv declaraţiile martorilor, înscrisuri, procese verbale de redare a convorbirilor telefonice, probe care, în opinia instanţei de control judiciar, conduc la concluzia că inculpatul a comis infracţiunea de luare de mită constând în aceea că a favorizat S.C. O. S.R.L cu ocazia controlului de fond efectuat la începutul anului 2013, început la data de 12 martie 2013 şi finalizat prin întocmirea raportului de inspecţie fiscală nr. F-PH 268 din data de 01 iulie 2013.

În primul rând, s-a reţinut că, începând cu data de 01 august 2012, inculpatul A. a fost numit în funcţia de Director executiv al Direcţiei Finanţelor Publice Prahova, având ca atribuţii de serviciu, conform fişei postului, printre altele, avizarea programelor de activitate pentru personalul cu atribuţii de inspecţie economică financiară; semnarea ordinelor de serviciu pentru acţiunile de inspecţie, analizarea concluziilor rezultate din acţiunile de inspecţie şi aprobarea actelor de control întocmite, aprobarea măsurilor de valorificare a actelor de control încheiate urmare a inspecţiilor efectuate.

Din declaraţia martorului C. a rezultat că a existat o înţelegere cu inculpatul ca martora E. să fie persoana de legătură dintre ei, context în care martorul a trimis-o pe E. să intervină pentru favorizarea S.C. O. S.R.L. cu ocazia controlului de fond efectuat la începutul anului 2013. Ca mod de comunicare protejat, inculpatul i-a dat acesteia o carte de vizită, care pe verso avea semnătura sa, în acest mod fiind asigurat accesul acesteia către biroul său, fără a mai fi evidenţiată vizita în registrul de intrări.

Martora E. a confirmat declaraţia denunţătorului, menţionând că în perioada în care inculpatul A. a ocupat funcţia de director executiv al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Prahova, fiind persoana de încredere a lui C., a fost desemnată de acesta să fie omul de legătură între cei doi. Cu această ocazie, inculpatul A. i-a înmânat o carte de vizită pe care a semnat-o pe verso, spunându-i că astfel poate intra oricând în instituţia pe care o conduce fără să fie înregistrată şi poate avea un acces cât mai facil către el. A precizat martora că în lunile următoare a fost de câteva ori la biroul inculpatului A. pentru a rezolva diferite probleme prin intermediul acestuia, folosindu-se de cartea de vizită ce i-a fost predată de inculpat, fără a întâmpina niciun fel de obstacol în a ajunge personal la acesta. În una din aceste întâlniri i-a amintit inculpatului A. despre promisiunile făcute martorului C. cu referire la sprijinul pe care trebuie să-l ofere pentru ca inspecţia efectuată de subordonaţi săi să fie rezolvată favorabil pentru S.C. O. S.R.L. Martora a menţionat că prezenţa sa în biroul inculpatului era anunţată imediat acestuia de către secretara sa, permiţându-i-se accesul în biroul său cu prioritate, în raport cu celelalte persoane care îl căutau. De asemenea, a precizat că niciodată nu s-a înscris în audienţă pentru a discuta cu inculpatul A., accesul şi discuţiile purtate cu acesta datorându-se înţelegerii dintre acesta şi şeful său, denunţătorul C..

Curtea de apel a reţinut, din cuprinsul proceselor verbale de constatare a unor situaţii de fapt din datele de 06 ianuarie 2015, 08 ianuarie 2015 şi 12 ianuarie 2015, aflate la filele 67-70 vol. I dosar urmărire penală, întocmite de ofiţerul de poliţie judiciară din cadrul DNA - Serviciul Teritorial Ploieşti, în baza ordonanţei procurorului din 06 ianuarie 2015, că ofiţerul a prezentat organelor de ordine (jandarmi) din incinta D.G.R.F.P. Ploieşti cartea de vizită cu semnătura lui A. în original, pe verso, depusă la dosar de martora E., fiind lăsat să intre fără a fi legitimat sau menţionat în registrul de evidenţă special, la biroul directorului instituţiei, confirmându-se astfel susţinerile martorei E..

De asemenea, din procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice aflate la filele 78 vol. III dosar urmărire penală a rezultat că inculpatul încredinţa cărţi de vizită pe care le semna atunci când avea un interes personal:

Astfel, în ziua de 09.12.2013, la ora 09:42:54, A., aflat la postul telefonic 07443xxxx, l-a apelat pe G., aflat la postul telefonic 074433xxxx, şi au avut următoarea conversaţie:

G. - Da. Mă duc la tine în birou şi iau cartea de vizită a cuiş

A. - A mea. Am pe birou multe.

G. - Da.

A. - Îi dai lui GG. o carte d'aia de vizită, să nu se ducă fără ea, daş

G. - Am înţeles. Da.

A. - Da.

G. - Şi ... păi mă suni să-mi zici la cine să se ducă, nuş

A. - A... la nea HH. se duce sigur.

G. - Deci la domnul HH..

A. - D-ul director HH..

G. - La ce oră să se ducăş

A. - Stai că acum îl sun eu pe domn director.

G. - Bine. Hai!

A. - Bine. OK.

G. - Pa.

A. - Bine. Te pup. Pa,pa.

Totodată, în ziua de 09.12.2013, la ora 09:43:49, A., aflat la postul telefonic 07443xxxx, l-a contactat de domnul HH., aflat la postul telefonic 07452xxxx (identificat: SC II., sat Gura vadului, corn. Gura Vadului, jud. Prahova, CUI 1x), şi au avut următoarea conversaţie:

A. - Vine un coleg de la mine, de serviciu, dar ca să stiti de el. Are în mână cartea de vizită a mea. Pe la ce oră să vinăş

HH. - După ora unu.

A. - Deci după ora unu, până la trei, sau după trei, nuş

HH. - Până la patru şi jumătate sunt aici.

A. - O să întrebe direct de dumneavoastră.

HH. - Da. Da. Bine. E-n regulă.

HH. - Pentru dumneavoastră vine ş

A. - Ă... nu pentru mine. Îşi ia el si ceva pentru Direcţie.

HH. - Da Da.

A. - Că dau eu un pahar de vin acolo.

HH. - Am înţeles.

A. - O să vedeţi dumneavoastră.

De asemenea, în ziua de 09.12.2013, la ora 09:45:30, A., aflat la postul telefonic 07443xxxx, l-a apelat pe G., aflat la postul telefonic 07443xxxx, şi au avut următoarea conversaţie:

A. - Se duce după ora unu la domnul director.

G. - L-am trimis acum să ia o carte de vizită. Am vorbit cu Vali să-i dea. (convorbirea s-a întrerupt).

Din declaraţiile martorului denunţător a rezultat că predarea sumei de 10.000 lei către inculpat a avut loc în preajma sărbătorilor pascale 2013, în biroul administratorului public al judeţului, CC., care lipsea în acea zi, iar biroul era gol, iar cu ocazia acelei întâlniri, respectiv după aceasta, s-a prezentat şi martorul G. - şeful inspectorilor fiscali care efectua la acel moment controale specifice la S.C. O. S.R.L., pentru a prezenta situaţia la zi a verificărilor. Martorul denunţător a declarat că, în acest context, inculpatul A. i-a promis că rezultatul controlului ce se efectua la societatea menţionată mai sus va fi unul în favoarea societăţii. Totodată, martorul a precizat că interesul său pentru S.C. O. S.R.L. consta în aceea că era una dintre societăţile cu care relaţiona şi de la care primea comisioane, şi că administratorul S.C. O. S.R.L. a fost mulţumit de rezultatul controlului.

Martorul I. a declarat că, după ce a luat cunoştinţă despre controlul fiscal ce urma a fi efectuat la S.C. O. SRL Blejoi, l-a contactat şi întâlnit pe C., căruia i-a adus la cunoştinţă faptul că funcţionarii ANAF verificau şi relaţia cu SC U. SRL, societate prin care se plăteau comisioanele. C. i-a spus să stea liniştit că rezolvă această problemă cu A. pentru ca relaţia cu U. SRL să nu fie luată în calcul, ceea ce s-a şi întâmplat, acest aspect rezultând şi din faptul că inspectorii fiscali nu au considerat societatea respectivă inadecvată financiar ca la celelalte două controale ulterioare.

De asemenea, martorul G. a precizat că, din câte îşi aminteşte, inculpatul A. l-a întrebat în mod direct despre stadiul activităţii de inspecţie fiscală ce se derulează la S.C. O. S.R.L. Blejoi, martorul precizând acestuia că vor rezulta diferenţe destul de mari la impozitul pe profit, TVA şi deficienţe miniere. Martorul a menţionat că inculpatul nu a fost surprins, spunându-i să-l ţină la curent cu stadiul verificărilor. În plus, martorul a confirmat varianta prezentată de denunţător, declarând că în perioada derulării controlului la S.C. O. S.R.L. Blejoi, inculpatul A. i-a solicitat la un moment dat să meargă la Consiliul Judeţean Prahova pentru a se vedea cu preşedintele, S., şi cu CC., administrator public al judeţului, funcţie pe care inculpatul o ocupase anterior numirii sale la finanţe. Ajunşi acolo, secretara doamnei CC. i-a spus lui A. că domnul Cosma nu este în sediu, context în care împreună a intrat în biroul administratorului public, pe care îl ocupase anterior şi unde se aflau numiţii C. şi JJ..

Inculpatul A., C. şi JJ. au discutat în principal cu privire la înfiinţarea unui antrepozit fiscal, arătându-se nemulţumiţi de aplicarea TVA-ului la acciză.

Totodată, martorul cu identitate protejată D. a precizat că, în cursul lunii octombrie 2013, după solicitarea făcută de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti referitoare la efectuarea unor verificări la mai multe firme printre care şi SC O. Blejoi s-a încercat nominalizarea unei alte echipe de control decât cea iniţială, lucru care nu a mai fost posibil deoarece echipele nominalizate pentru acţiune fuseseră deja aduse la cunoştinţa procurorului de caz, iar, ulterior, după începerea acţiunii de inspecţie fiscală, în luna februarie 2014, inculpatul a convocat şefii de serviciu şi directorii responsabili de activitatea de inspecţie fiscală aducându-le la cunoştinţă faptul că, datorită solicitărilor ANAF toate echipele de inspecţie fiscală vor efectua în luna respectivă numai rambursări de TVA, ceea ce s-a şi întâmplat, astfel încât au fost întrerupte verificările dispuse de Parchet în cauza respectivă.

Potrivit raportului de inspecţie din 01 iulie 2013 întocmit de inspectorii V. şi W. şi avizat de şef serviciu X., în ceea ce priveşte relaţia dintre S.C. O. S.R.L. Blejoi şi S.C. U. S.R.L. a fost stabilită T.V.A. de plată suplimentară în valoare totală de 65.696 lei. Obiectivul acestei inspecţii fiscale a fost verificarea modului de calcul, evidenţiere şi declarare a impozitului pe profit pentru perioada 01 ianuarie 2009 - 30 septembrie 2012, a taxei pe valoare adăugată şi a redevenţelor miniere aferente perioadei 01 ianuarie 2009 - 31 ianuarie 2013.

Întrucât prin adresa Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti emisă la data de 23 octombrie 2013 în dosarul nr. x/2013 s-a solicitat reverificarea contribuabilului S.C. O. S.R.L. Blejoi în relaţia cu S.C. U. S.R.L., menţionându-se că au apărut elemente de natură penală, care conduc la faptul că acesta din urmă nu avea capacităţile logistice să susţină lucrările contractate la data efectuării verificării parţiale, a fost emisă decizia de reverificare din 25 octombrie 2013 de către conducătorul activităţii de inspecţie fiscală, martorul G. astfel că în perioada 11 noiembrie 2013 - 18 noiembrie 2013 s-a desfăşurat o nouă inspecţie fiscală având ca obiect verificarea modului de calcul, evidenţiere şi declarare a impozitului pe profit pentru perioada 01 ianuarie 2009 - 30 septembrie 2012 şi a taxei pe valoare adăugată aferentă perioadei 01 ianuarie 2009 - 31 ianuarie 2013.

Prin raportul de inspecţie fiscală din 20 noiembrie 2013 întocmit de inspectorii V. şi Y., avizat de şef serviciu M., f. 344 şi urm. vol. II dosar urmărire penală), în ceea ce priveşte relaţia dintre S.C. O. S.R.L. Blejoi şi S.C. U. S.R.L. a fost determinată T.V.A. de plată suplimentară în valoare totală de 1.095.783 lei.

Aşadar, curtea de apel a constatat, contrar celor reţinute la primul grad de jurisdicţie, că diferenţa dintre suma stabilită iniţial cu titlu de T.V.A. de plată suplimentară în relaţia dintre cele două societăţi comerciale (65.696 lei) şi cea stabilită ulterior (1.095.783 lei) nu se poate explică prin aceea că din ancheta efectuată în dosarul nr. x/2013 de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti au rezultat elemente pe care inspectorii fiscali ce au analizat iniţial activitatea S.C. O. S.R.L. Blejoi nu aveau de unde să le cunoască, în concret, fictivitatea achiziţiilor de lucrări şi servicii evidenţiate de S.C. O. S.R.L. Blejoi în perioada 2012 - 2013 de la S.C. U. S.R.L., deoarece din probele administrate în cauză a rezultat cu certitudine că inculpatul avea cunoştinţă de caracterul fictiv al acestor operaţiuni, dată fiind calitatea sa anterioară de Administrator Public, funcţie în cadrul căreia a luat cunoştinţă de interesele firmelor participante la licitaţiile organizate în cadrul Consiliului Judeţean Prahova, cunoscând, prin urmare, modalitatea prin care a fost desemnat câştigătorul licitaţiilor publice, cât şi împrejurarea că prin intermediul firmelor protejate de denunţător se plătesc comisioane, astfel că este evident că avea interes să protejeze firma verificată, în calitatea sa de Director General al Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice având obligaţia de a analiza rezultatele acţiunilor de inspecţie efectuate la S.C. O. S.R.L. Blejoi, potrivit fişei postului, inclusiv în ceea ce priveşte relaţii cu S.C. U. S.R.L., lucru care nu s-a întâmplat la prima inspecţie fiscală, ci doar ulterior, urmare solicitărilor formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.

Prin urmare, contrar apărărilor formulate de inculpat, a rezultat că doar în urma controlului solicitat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti s-au constatat încălcări ale dispoziţiilor legale în raporturile comerciale dintre S.C. O. S.R.L. Blejoi şi S.C. U. firmă controlată de denunţător şi nu la prima verificare de către inspecţia fiscală.

De asemenea, deşi s-a susţinut că obiectivul primei inspecţii nu a constat şi în verificare relaţiilor dintre S.C. O. S.R.L. Blejoi şi S.C. U. SRL, curtea de apel a reţinut că această apărare nu poate fi primită întrucât, potrivit atribuţiilor rezultând din fişa postului, inculpatul era îndreptăţit să analizeze concluziilor rezultate din acţiunile de inspecţie şi aprobarea actelor de control întocmite, ceea ce nu a făcut, în condiţiile în care cunoştea realitatea relaţiilor comerciale existente între cele două firme.

Totodată, s-a constatat că inculpatul nu a oferit o explicaţie plauzibilă în legătură cu predarea cărţilor de vizită semnate pe verso diferitelor persoane, în condiţiile în care s-a dovedit că scopul pentru care a înmânat cartea de vizită martorei E. era acela de a facilita accesul martorei în biroul său, neevidenţiat în registrul special de intrare, martora fiind persoana de legătură dintre inculpat şi denunţător.

Curtea de apel a conchis, aşadar, că din mijloacele de probă administrate pe parcursul procesului penal rezultă că, părăsind funcţia publică deţinută în cadrul Consiliului Judeţean Prahova şi desfăşurându-şi activitatea tot în cadrul unei funcţii publice la nivelul Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Prahova (director executiv), inculpatul a continuat să ofere sprijin în relaţia cu una dintre societăţile comerciale implicate în cadrul procedurilor de atribuire a licitaţiilor publice, respectiv S.C. O. SRL Blejoi.

Raportat la cele anterior expuse, instanţa de apel a constatat, contrar apărărilor invocate, că declaraţiile martorilor confirmate de celelalte probatorii se coroborează în sensul impus de art. 103 alin. (2) teza ultimă C. proc. pen., respectiv că acuzaţiile aduse inculpatului cu privire la primirea, în două rânduri, a sumelor de 10.000 lei şi de 20.000 lei, pentru ca, în calitatea deţinută, să efectueze cu prioritate plăţile către S.C. O. SRL Blejoi şi să suplimenteze cu 20% din valoarea totală a lucrării Modernizare DJ 101 I P. pe parcursul derulării contractului, şi primirea sumei de 10.000 lei în luna aprilie 2013, în calitatea de director executiv al D.G.F.P. Prahova, pentru a favoriza aceeaşi societate comercială O. S.R.L. Blejoi, la controlul derulat de către inspectorii din subordinea sa, au fost dovedite dincolo de orice îndoială rezonabilă, şi prin urmare, soluţiile de achitare dispuse de prima instanţă sunt greşite, astfel că, fiind îndeplinite cerinţele prev. de art. 396 alin. (2) C. proc. pen., se impune condamnarea inculpatului.

Întrucât la data de 01 februarie 2014 a intrat în vigoare Noul C. pen., constatând că faptele inculpatului A. constituie infracţiuni atât sub incidenţa legii vechi cât şi sub incidenţa legii noi, în acord cu argumentele expuse de prima instanţă, în aplicarea art. 5 C. pen. astfel cum a fost interpretat prin decizia nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale, curtea de apel a reţinut că în mod corect s-a stabilit că legea penală veche constituie lege penală mai favorabilă inculpatului.

Astfel, s-a observat că infracţiunea de luare de mită, conform C. pen. din 1969 şi legislaţiei aplicabile anterior anului 2014, se încadrează în dispoziţiile art. 254 alin. (1) C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 (cele două acte materiale), respectiv în dispoziţiile art. 254 alin. (1) C. pen. anterior (faptă din cursul anului 2013), fiecare raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (forma în vigoare la data comiterii faptelor), pedeapsa prevăzută de lege fiind închisoarea de la 3 ani la 12 ani.

Conform Noului C. pen. şi legislaţiei aplicabile după data de 01 februarie 2014, faptele respective se încadrează în dispoziţiile art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. în ceea ce priveşte cele două acte materiale, pedeapsa fiind închisoarea de la 3 la 10 ani.

În ceea ce priveşte concursul de infracţiuni, legea veche prevede un spor facultativ de până la 5 ani închisoare conform art. 34 lit. b) C. pen. anterior, în timp ce tratamentul concursului de infracţiuni este mai aspru conform Noului C. pen. întrucât prevede un spor fix şi obligatoriu, potrivit art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen.

Aşadar, s-a reţinut că, în condiţiile în care instanţa de control judiciar s-ar orienta spre pedeapsa minimă prevăzută de lege şi ar aprecia că, în ceea ce priveşte modalitatea de individualizare judiciară a executării pedepsei, scopul preventive educativ se poate asigura şi fără executarea pedepsei, însă în regim de supraveghere, instituţia suspendării sub supraveghere a executării pedepsei din vechiul C. pen. este mai favorabilă decât instituţia similară din noul C. pen., întrucât cea dintâi nu implică obligaţia prestării unei munci neremunerate în folosul comunităţii şi are ca efect reabilitarea de drept. Prin urmare, curtea de ape a concluzionat că, în ansamblu, legea penală mai favorabilă este reprezentată de legea în vigoare la data comiterii infracţiunilor.

Drept urmare, constatând că apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti este fondat, în temeiul dispoziţiilor art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., instanţa de apel a admis calea de atac, a desfiinţat sentinţa şi în rejudecare, a dispus condamnarea inculpatului A. pentru comiterea a două infracţiuni de luare de mită (două acte materiale) în temeiul art. 254 alin. (1) C. pen. din 1969 raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen. şi în temeiul art. 254 alin. (1) C. pen. din 1969 raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen. (faptă din luna aprilie 2013).

La individualizarea pedepselor, instanţa de control judiciar a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. din 1969, respectiv: dispoziţiile din partea generală a C. pen., limitele de pedeapsă prevăzute în legea specială, gradul ridicat de pericol social concret al infracţiunilor comise, ce rezultă din împrejurările reale în care au fost comise faptele şi natura relaţiilor sociale încălcate care presupun probitate profesională din partea celor îndeplinesc funcţii publice, respectiv circumstanţele personale ale inculpatului, cu bună reputaţie în societate, astfel că i-a aplicat acestuia pedepse orientate spre minimul special prevăzut de lege.

Întrucât faptele au fost comise sub forma concursului real de infracţiuni, potrivit art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. din 1969 pedepsele au fost contopite şi s-a dispus ca inculpatul A. să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv aceea de 3 ani închisoare.

Constatând că inculpatul a comis prima infracţiune de luare de mită în formă continuată în calitate de administrator public, iar cea de-a doua infracţiune în timp ce îndeplinea o funcţie de conducere în cadrul Finanţelor Publice, în raport de art. 65 alin. (2) raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. din 1969 s-a aplicat inculpatului pe lângă fiecare dintre pedepsele principale stabilite, pedeapsa complementară constând în interzicerea exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, lit. b) şi lit. c) C. pen. din 1969.

În ceea ce priveşte scopul pedepsei, astfel cum rezultă din art. 52 C. pen. anterior, curtea de apel a subliniat că exemplaritatea unei pedepse produce efecte atât asupra conduitei infractorului, contribuind la reeducarea sa, cât şi asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus acesta, sunt puse în situaţia de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare şi de a se abţine de la săvârşirea de infracţiuni.

Astfel, s-a reţinut că fermitatea cu care o pedeapsă este aplicată şi pusă în executare, intensitatea şi generalitatea dezaprobării morale a faptei şi făptuitorului, condiţionează caracterul preventiv al pedepsei care, totdeauna, prin pedeapsa aplicată, trebuie să reflecte gravitatea infracţiunii şi gradul de vinovăţie a făptuitorului. Numai o pedeapsă justă şi proporţională este de natură să asigure atât exemplaritatea cât şi finalitatea acesteia, prevenţia specială şi generală.

Or, în opinia curţii de apel, scopul educativ şi preventiv al pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen. din 1969 poate fi atins şi fără executarea efectivă a acesteia în regim de detenţie, aplicarea pedepsei fiind un avertisment suficient de puternic pentru îndreptarea comportamentului social al inculpatului, care poate fi reintegrat social şi reeducat şi fără izolare în regim privativ de libertate, în cauză fiind îndeplinite cumulativ cerinţele prevăzute de art. 86<SUP>1</SUP> C. pen. din 1969.

De asemenea, s-a reţinut că, dincolo de acest rol al condamnării, executarea efectivă a pedepsei nu se justifică întrucât aceasta ar altera relaţiile sociale ale inculpatului şi ar avea o înrâurire hotărâtoare negativă asupra aspectelor personale ale acestuia, iar rolul condamnării este tocmai acela de a atrage atenţia asupra importanţei respectării relaţiilor în societate în raport cu semenii, rol care nu s-ar realiza în totalitate în cazul executării pedepsei în regim de detenţie.

Aşadar, curtea de apel a constatat că este mai eficientă pentru reeducarea inculpatului suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, în considerarea atât a faptului că acesta va fi obligat să se prezinte la un organism specializat, care este abilitat prin lege să realizeze reinserţia socială a celor condamnaţi, cât şi a faptului că, în ipoteza în care inculpatul va persista în activitatea infracţională, va executa, alături de pedeapsa pentru noua infracţiune, şi pedeapsa aplicată prin prezenta hotărâre.

Pentru considerentele arătate, în baza dispoziţiilor art. 86<SUP>1</SUP> C. pen. din 1969, s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare de 6 ani, stabilit conform art. 86<SUP>2</SUP> C. pen. din 1969, pe durata căruia inculpatul urmează să se supună măsurilor de supraveghere prev. de art. 86<SUP>3</SUP> alin. (1) C. pen. din 1969.

Având în vedere natura infracţiunilor comise de inculpat, infracţiuni de corupţie, ţinând seama de modalitate de acţiune a inculpatului care a sprijinit grupul de interes al firmelor participante la licitaţiile publice organizate la nivelul Consiliului Judeţean şi a primit bani în scopul favorizării uneia dintre societăţile comerciale implicate, inclusiv din perspectiva influenţării controlului fiscal declanşat la nivelul respectivului agent economic, având în vedere declaraţiile date de martori şi care au fost reţinute ca fiind veridice, precum şi că în dosarul având ca obiect Rechizitoriul nr. 183/P/2013 al Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti, soluţia nu este definitivă, instanţa de apel a constatat că se impune păstrarea unui control asupra inculpatului aşa încât, conform art. 86<SUP>3</SUP> alin. (3) C. pen. din 1969 s-a impus acestuia obligaţia de a nu intra în legătură cu martorul denunţător C., cu martorii E., F., G., I., H., respectiv cu numiţii S., Z. şi AA.

Împotriva deciziei penale nr. 810 din 11 iulie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2015, a declarat recurs în casaţie inculpatul A.

În cuprinsul motivelor de recurs în casaţie, s-a invocat art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, referitor la dreptul oricărui inculpat în materie penală să beneficieze de posibilitatea legală de a declanşa o cale de atac contra unei hotărâri de condamnare. S-a arătat că inculpatul a fost achitat în primă instanţă, iar ulterior, prin decizia penală nr. 810/2017, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, a fost condamnat direct în calea de atac a apelului. Astfel, deşi acesta a fost condamnat ca urmare a reaudierii unor martori în faza apelului, care şi-au menţinut declaraţiile date în faţa primei instanţe (declaraţii avute în vedere de prima instanţă la pronunţarea hotărârii de achitare), potrivit legislaţiei penale române, nu îi este deschisă decât calea recursului în casaţie, care priveşte numai anumite aspecte de drept, nu şi aspecte de fapt. Din acest motiv, s-a invocat aplicarea directă a prevederilor art. 2 din Protocolul nr. 7 CEDO, privind dreptul la un dublu grad de jurisdicţie în materie penală, care prevede posibilitatea unui recurs efectiv în cazul unei hotărâri de condamnare, în sensul că persoana condamnată să poată contesta toate aspectele de drept şi de fapt ale cauzei (inclusiv audieri de martori pe situaţia de fapt, depunere de înscrisuri, cereri şi memorii etc.).

Referitor la cazul de recurs în casaţie invocat, respectiv cel prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., s-a susţinut că recurentul a fost condamnat pentru fapte neprevăzute de legea penală, întrucât niciuna dintre atribuţiile menţionate în considerentele hotărârii nu-i reveneau acestuia cum, de astfel, nici instanţa de apel nu a reţinut şi cum rezultă foarte clar din fişa postului şi dispoziţiile legale aplicabile. Or, pentru existenţa infracţiunii de luare de mită, subiectul activ trebuie să comită fapta de luare de mită în legătură cu atribuţiile de serviciu. S-a arătat că faptelor reţinute de instanţa de apel în sarcina inculpatului le lipsesc anumite cerinţe esenţiale, a căror realizare este pretinsă de norma ce incriminează luarea de mită, deoarece faptele ce i se impută inculpatului nu au fost comise în exercitarea atribuţiilor de serviciu.

Astfel, s-a susţinut că, în ceea ce priveşte prima fapta, rezultă din actele dosarului că acest contract (de modernizare) s-a încheiat legal şi fără nicio legătură cu recurentul, că S.C. O. S.R.L. nu a beneficiat de plăţi preferenţiale, iar suplimentarea cu 20% contractului a fost realizată fără nicio legătură cu A. S-a arătat că, în perioada de referinţă, A. se ocupa de coordonarea Compartimentului Decontări Fonduri Europene, fără nicio legătură cu activităţile ce i se impută că le putea derula în baza atribuţiilor de serviciu. S-a precizat că atribuţiile de serviciu privind derularea procedurilor de achiziţii publice erau în competenţa exclusivă a Direcţiei Tehnice din cadrul C.J. Prahova şi, ulterior, au intrat în competenţa Direcţiei Patrimoniu. Inculpatul A., în perioada respectivă, aşa cum rezultă din fişa postului şi din depoziţiile martorilor (din declaraţia martorei N.), avea atribuţii stricte în ceea ce priveşte coordonarea operaţiunilor de decontare a fondurilor europene care erau în derulare la acel moment, precum şi referitor la accesarea unor noi astfel de fonduri pentru nevoile judeţului Prahova.

În cererea de recurs în casaţie s-a mai susţinut că, aşa cum reiese din rechizitoriu şi din celelalte mijloace de probă administrate în cauză, finanţarea contractului pentru lucrarea P. era asigurată integral din fondurile Consiliului Judeţean Prahova, situaţia fiind confirmată şi de către martora L. (şefa directă a inculpatului), Director Executiv al Direcţiei Economice din cadrul C.J Prahova, funcţie pe care o ocupa în anul 2012 (pe care o deţine şi în prezent) şi care a certificat faptul că atribuţiile lui A. erau în domeniul derulării şi decontării fondurilor europene. Mai mult, martorii (de exemplu L., N.), întrebaţi cu privire la o eventuală implicare a lui A. în derularea efectivă a achiziţiei publice în discuţie, au arătat că acesta nu a participat în niciun fel la organizarea procedurilor de achiziţie privind încredinţarea Contractului de lucrări de reabilitare şi modernizare a DJ 101 P. şi nici la încheierea sau la derularea acestuia ori la încheierea actului adiţional la contractul iniţial. De altfel, inculpatul nu a semnat niciun înscris dintre cele întocmite la încheierea şi derularea achiziţiei publice şi executarea lucrărilor. De asemenea, s-a precizat că inculpatul nu a fost implicat nici în actele premergătoare (comisia de licitaţie, desemnarea membrilor comisiei s.a.) şi nici în cele ulterioare achiziţiei publice (contractării lucrării DJ 101 P., efectuării plăţilor, încheierea actului adiţional etc). S-a susţinut că inculpatul nu a avut niciun rol în constituirea comisiei de licitaţie, nu a făcut parte din aceasta şi nu a avut sau îndeplinit vreo atribuţie privind contestaţiile legate de această lucrare publică. Prin urmare, s-a subliniat că, nici în fapt şi nici prin prisma atribuţiunilor de serviciu, A. nu avea niciun fel de competenţe şi nici nu a intervenit în vreun fel în organizarea procedurilor sau, ulterior, cu ocazia derulării contractului ori în ceea ce priveşte plata lucrărilor, respectiv a facturilor emise de executant.

Referitor la actul adiţional privind lucrările suplimentare, care au determinat o creştere a valorii contractului cu 20%, s-a precizat că a fost încheiat în luna septembrie 2012 (la 26 septembrie 2012), dată la care A. nu mai lucra în cadrul Consiliul Judeţean Prahova, din 01 august 2012 fiind numit director la DGFP-Prahova.

În ceea ce priveşte susţinerea conform căreia au fost efectuate plăţi cu prioritate către societatea executantă, în calitatea inculpatului de administrator public, apărarea a învederat că această funcţie nu a fost ocupată niciodată de inculpat. De altfel, s-a apreciat că aceste susţineri pot fi avute în vedere numai în ceea ce priveşte contractul de bază şi nicidecum referitor la lucrările suplimentare, care s-au efectuat după plecarea inculpatului din CJ Prahova. Astfel, în opinia apărării, acuzaţia privind efectuarea unor plăţi cu prioritate în favoarea executantului sugerează că au fost făcute plăţi în detrimentul altei persoane îndreptăţite, sub condiţia existenţei unor probleme financiare la nivel de autoritate contractantă sau plata unor eventuale avansuri în afara contractului ori în afara prognozei sau în afara termenului (24-31 ale lunii). În speţă, însă, nu sunt menţionate astfel de situaţii, explicaţia fiind un simplă, şi anume că decontările s-au efectuat după întocmirea situaţiilor de lucrări semnate de prestator şi beneficiar, după recepţii, pe baza vizei "bun de plată" acordată de departamentul tehnic de specialitate, pe baza vizei dirigintelui de şantier etc. În plus, s-a susţinut că, în niciuna din aceste etape ale derulării contractelor sau a executării lucrărilor ori a efectuării, inculpatul, nu numai că nu a fost implicat, dar nici nu avea atribuţii în acest sens. În acest sens, s-a menţionat că, după parcurgerea etapelor arătate mai sus, se întocmeau documente specifice, respectiv angajament sau ordonanţare şi lichidare la plată, care puteau fi semnate de către împuternicitul cu atribuţii de ordonator principal de credite, însă, eventualul refuz de a semna aceste documente putea fi făcut numai în cazul în care ar fi lipsit una dintre vizele anterioare sau nu ar fi existat prevedere bugetară ori prognoză la plată. Dar chiar şi posibilitatea de a semna aceste ordine de plată, în calitatea de ordonator de credite era aproape imposibilă, întrucât această calitate era limitată la cazurile în care absenta preşedintele, vicepreşedintele şi administratorul public. Aşadar, s-a subliniat că, nici măcar în aceasta calitate, inculpatul nu a semnat vreun document de acest tip, privitor la achiziţia publică în discuţie.

Totodată, s-a precizat că, în conformitate cu art. 41 alin. (2) din Legea nr. 273/2006, drumul DJ 101 P. nu putea fi inclus în programul de investiţii decât dacă avea asigurat integral sursa de finanţare, astfel că sumele respective erau aprobate anterior şi existau în bugetul instituţiei. Plăţile pentru lucrările executate s-au efectuat conform contractului, cu programare la plată, potrivit art. 36 din O.U.G. nr. 34/2006, respectiv în perioada 24-31 a fiecărei luni, cu respectarea, totodată, a Ordinului nr. 1.792 din 24 decembrie 2002 pentru aprobarea Normelor metodologice privind angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor instituţiilor publice, precum şi organizarea, evidenţa şi raportarea angajamentelor bugetare şi legale. Angajarea cheltuielilor se efectuează în tot cursul exerciţiului bugetar, astfel încât să existe certitudinea că bunurile şi serviciile care fac obiectul angajamentelor vor fi livrate, respectiv prestate, şi se vor plăti în exerciţiul bugetar respectiv.

De altfel, examinând dosarul cauzei şi analizând mijloacele de probă administrate în cauză, s-a solicitat a se consta că nu există nici măcar indicii că S.C. O. S.R.L. ar fi beneficiat realmente de plăţi preferenţiale în detrimentul altor societăţi, care au efectuat lucrări pentru C.J. Prahova. Mai mult, nici nu s-au invocat situaţii excepţionale care puteau avantaja furnizorul, când plăţile, conform Ordinului nr. 2281/2009 (art. 8 si art. 10), se puteau efectua în afara perioadei prognozate, pe răspunderea, însă, a ordonatorului de credite. Neimplicarea inculpatului este atestată, în opinia apărării, şi de martorii audiaţi în cauză (J., L., I., H., N., K.).

În plus, s-a arătat că modul de încheiere şi de derulare a Contractului din&nbsp; 19 aprilie 2012 rezultă şi din Raportul de constatare al specialistului DNA efectuat în cauza ce formează obiectul dosarului nr. x/2013, în care au fost trimise în judecată persoanele responsabile în cazul contractului anterior menţionat. În acest raport, la obiectivul II, s-a menţionat în mod expres că, în urma încheierii contractului la data de 26.04.2012, Direcţia Patrimoniu a emis ordinul de începere a lucrărilor semnat de către AA., la acel moment director al respectivei direcţii. Contractul a fost modificat prin Actul adiţional din 26 septembrie 2012, în sensul suplimentării acestuia cu suma de 1.181.791,17 lei, exclusiv TVA. Din conţinutul raportului a rezultat că modificarea contractului a avut loc ca urmare a Notei de Constatare nr. 1820/15 iunie 2012, întocmită de către K. - Diriginte de şantier şi KK., din partea constructorului, a Memoriului justificativ nr. 1/22 iunie 2012 şi a Notei de comandă nr. 1, întocmită de către proiectant S.C. LL. S.R.L. Focşani, precum şi a Referatului din 18 iulie 2012 întocmit de către AA. şi aprobat de Preşedintele CJ Prahova. Tot în conţinutul Raportului de constatare al specialistului DNA sunt invocate dispoziţiile legale încălcate şi nominalizate persoanele responsabile, respectiv S., fost Preşedinte al CJ Prahova, AA., fost Director Executiv la Direcţia Patrimoniu, FF., Şef Serviciu Achiziţii Publice, precum şi alte persoane responsabile de încheierea, derularea, suplimentarea valorii contractului şi a pretinselor plăţi preferenţiale. Mai mult, în opinia apărării, denunţătorul C. nu a spus adevărul nici în denunţ şi nici în declaraţiile date în cauză, în faţa organelor judiciare. Astfel, dacă denunţătorul C. ar fi făcut vreo menţiune privind implicarea lui A. în derularea contractului privind lucrarea P., atunci când a dat declaraţii în cauza ce a format obiect al dosarului nr. x/2014 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţei, secţia penală, în care au fost condamnate toate persoanele care aveau legătură cu încheierea şi derularea contractului privind lucrarea P., atunci se putea discuta despre o oarecare credibilitate a denunţătorului.

Referitor la cea de-a doua faptă pentru care a fost condamnat inculpatul, s-a susţinut că nu sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de lege pentru ca aceasta să fie infracţiune, deoarece subiectul activ nu a comis fapta de luare de mită în legătură cu atribuţiile de serviciu. De asemenea, s-a menţionat că în hotărârea atacată nu este descrisă in concreto modalitatea în care, prin raportare la atribuţiile de serviciu, recurentul A. a favorizat SC O. S.R.L. Aşadar, s-a apreciat că lipseşte elementul material al infracţiunii. Astfel, s-a subliniat că inculpatul nu desemna şi nu coordona echipele de control, întrucât nu avea atribuţii în acest sens, ci G., în calitatea sa de Director Adjunct, împreună cu şeful de serviciu al inspecţiei fiscale, stabileau echipele ce efectuau controlul şi supravegheau derularea acestuia.

Prin încheierea din Camera de consiliu din data de 23 ianuarie 2018, cererea de recurs în casaţie a fost admisă în principiu numai sub aspectul verificării concordanţei dintre situaţia de fapt, astfel cum a fost reţinută de instanţa de apel, şi norma de incriminare în baza căreia a fost pronunţată soluţia de condamnare.

De asemenea, în ceea ce priveşte susţinerile recurentului referitoare la mijloacele de probă administrate din care nu ar rezulta comiterea faptei, s-a constatat că starea de fapt reţinută cu titlu definitiv şi concordanţa acesteia cu probele administrate nu pot constitui motive de cenzură din partea instanţei supreme în procedura căii extraordinare de atac a recursului în casare.

Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, Înalta Curte constată că recursul în casaţie este nefondat.

Astfel, se observă că recurentul a invocat incidenţa dispoziţiilor art. 2 din Protocolul nr. 7 la CEDO, respectiv dreptul la un dublu grad de jurisdicţie în materie penală, Înalta Curte constată că, paragragul 1 al articolului menţionat statuează că "Orice persoană declarată vinovată de o infracţiune de către un tribunal are dreptul să ceară examinarea declaraţiei de vinovăţie sau a condamnării de către o jurisdicţie superioară. Exercitarea acestui drept, inclusiv motivele pentru care acesta poate fi exercitat, sunt reglementate de lege".

Consacrarea dreptului la un nivel dublu de jurisdicţie în materie penală are însă şi excepţii, prevăzute în mod expres şi limitativ, în paragraful 2 al articolului 2 din Protocolul nr. 7, potrivit căuia "Acest drept poate face obiectul unor excepţii în cazul în care (…) cel interesat a fost judecat în primă instanţă de către acea mai înaltă jurisdicţie ori a fost declarat vinovat şi condamnat ca urmare a unui recurs împotriva achitării sale".

Aşadar, din perspectiva exigenţelor convenţionale în materia drepturilor omului, condamnarea inculpatului de către instanţa de apel, după pronunţarea unei soluţii de achitare, nu contravine dreptului său la un dublu grad de jurisdicţie în materie penală.

De altfel, şi C. proc. pen. stabileşte în mod expres, în art. 417, că instanţa de apel poate reevalua cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept, iar în alin. (9) al art. 420 prevede că, în vederea soluţionării apelului, instanţa, motivat, poate da o nouă apreciere probelor. De asemenea, potrivit art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., instanţa de apel poate admite apelul, desfiinţa sentinţei primei instanţe şi pronunţa o nouă hotărâre, procedând potrivit regulilor referitoare la soluţionarea acţiunii penale şi a acţiunii civile la judecata în fond. În plus, C. proc. pen. prevede în mod expres la acelaşi articol (art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen.) că instanţa de apel readministrează declaraţiile pe care prima instanţă şi-a întemeiat soluţia de achitare, dispoziţiile art. 374 alin. (7)-(10) şi ale art. 383 alin. (3) şi (4) aplicându-se în mod corespunzător.

În acest sens, în jurisprudenţa Înaltei Curţi s-a reţinut că legiuitorul român "a atribuit instanţelor de apel competenţe depline de reevaluare a cauzei sub toate aspectele de fapt şi de drept (art. 417 C. proc. pen.), inclusiv prerogativa de a statua asupra chestiunii vinovăţiei acuzatului, în măsura în care readministrarea probelor determinante pentru clarificarea acestei problematici conduce instanţa de control judiciar la o concluzie diferită de cea expimată de judecătorul desemnat în primul grad (art. 420 alin. (4), (5), (8), (9), (11) şi art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen.)." (decizia nr. 84/RC/2017 - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală)

Prin urmare, pronunţarea unei soluţii de condamnare în apel este permisă atât de prevederile art. 2 paragraf 2 din Protocolul nr. 7 al CEDO, cât şi de C. proc. pen., în cauză, soluţia de condamnare a recurentului A. pentru cele două infracţiuni de luare de mită fiind pronunţată de instanţa de apel ulterior administrării nemijlocite a probatoriului relevant.

Analizând, în continuare, decizia recurată, Înalta Curte constată că susţinerile inculpatului, subsumate art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., sunt nefondate.

Prioritar, trebuie subliniat că recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege, care vizează exclusiv legalitatea hotărârii.

Ca atare, motivele de casare invocate de recurent trebuie să se raporteze la situaţia factuală şi la elementele care au circumstanţiat activitatea infracţională, astfel cum au fost stabilite de instanţa de apel, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată, întrucât în această cale extrordinară de atac se analizează doar aspecte de drept, Înalta Curte neputând proceda la evaluarea materialului probator sau la reaprecierea situaţiei de fapt.

În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., se observă că acesta este incident dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

În jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţei s-a reţinut că "dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. exclud în totalitate din sfera de cenzură a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie modificarea situaţiei de fapt, în acest stadiu putându-se analiza doar dacă faptele, astfel cum au fost reţinute de către instanţa de apel, sunt prevăzute ca infracţiuni, dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc - din punct de vedere obiectiv, elementele constitutive ale infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului." (decizia nr. 350/RC/2015 - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, www.scj.ro)

De asemenea, s-a statuat că "dispoziţiile prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. nu permit o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator şi stabilirea unei alte situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, examinarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt neputând fi cenzurate în nici un fel.

(...) verificările pe care instanţa de recurs în casaţie le face din perspectiva noţiunii de faptă care nu este prevăzută de legea penală, vizează atât incriminarea abstractă, respectiv dacă conduita este prevăzută de vreo normă de incriminare, cât şi condiţiile de tipicitate obiectivă, respectiv identitatea dintre conduita propriu zisă şi elementele de conţinut ale incriminării sub aspectul laturii obiective (nu însă şi în ceea ce priveşte latura subiectivă, lipsa de tipicitate subiectivă constituind o teză distinctă prevăzută în art. 16 lit. b) şi care nu a fost preluată de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.) " (decizia nr. 78/RC/2015 - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, www.scj.ro).

Aşadar, în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte poate analiza dacă faptele, astfel cum au fost reţinute prin decizia recurată, corespund din punct de vedere obiectiv tiparului de incriminare al infracţiunii de luare de mită, pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului A.

Din această perspectivă, în ceea ce priveşte prima faptă reţinută în sarcina recurentului inculpat A., se constată că, prin decizia penală nr. 810 din 11 iulie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, acesta a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luarea de mită (două acte materiale), prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. din 1969 rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen., reţinându-se în fapt, în esenţă, că, în perioada aprilie-mai 2012, a primit sumele de 10.000 lei (în incinta Consiliului Judeţean Prahova), respectiv 20.000 lei (la sediul biroului deţinut de denunţător în comuna Bărcăneşti, sat Tătărani,), de la denunţătorul C., în legătură cu îndeplinirea actelor ce intră în atribuţiile sale de serviciu, respectiv pentru a efectua cu prioritate plăţi către S.C. O. S.R.L. Blejoi câştigătoare a licitaţiei pentru lucrarea de modernizare a drumului judeţean P. şi pentru susţinerea în acordarea unei suplimentări de 20 % din valoarea totală a lucrării atribuite.

În legătură cu această faptă, recurentul a susţinut că nu este prevăzută de legea penală, având în vedere că lipseşte una dintre cerinţele esenţiale pentru existenţa laturii obiective, întrucât nu avea nicio atribuţie de serviciu privind derularea procedurilor de achiziţii publice sau suplimentarea valorii lucrărilor. Astfel, a subliniat că avea atribuţii doar în ceea ce priveşte coordonarea operaţiunilor de decontare a fondurilor europene care erau în derulare la acel moment, precum şi accesarea unor noi astfel de fonduri pentru judeţul Prahova, iar referitor la actul adiţional privind lucrările suplimentare, care au determinat o creştere a valorii contractului cu 20%, a precizat că a fost încheiat în luna septembrie 2012 (la 26 septembrie 2012), dată la care nu mai lucra în cadrul Consiliul Judeţean Prahova, din 01 august 2012 fiind numit director la Direcţia Generală a Finanţelor Publice Prahova.

Înalta Curte reţine că, potrivit art. 254 alin. (1) C. pen. anterior, în forma în vigoare la data săvârşirii faptelor care au format obiectul acuzaţiei penale, luarea de mită reprezenta fapta funcţionarului care, direct sau indirect, pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi.

Aşadar, una dintre condiţiile esenţiale pentru existenţa obiectivă a infracţiunii de luare de mită este ca fapta să se realizeze în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act ce intră în atribuţiile de serviciu ale funcţionarului. Cu alte cuvinte, condiţia ataşată laturii obiective a infracţiunii, respectiv ca fapta să se raporteze la atribuţiile de serviciu ale subiectului activ, este obligatorie pentru existenţa acestei infracţiuni.

În acest sens, în considerentele deciziei nr. 2/2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul pentru dezlegearea unor chestiuni de drept în materie penală, s-a statuat că "În ceea ce priveşte actul pentru a cărui îndeplinire, neîndeplinire, întârziere, se pretinde, se primeşte, se acceptă sau nu se resping bani sau alte foloase necuvenite - ca şi condiţie esenţială pentru existenţa infracţiunii - trebuie să facă parte din sfera atribuţiilor de serviciu ale funcţionarului, adică să fie un act privitor la îndatoririle de serviciu ale acestuia sau un act contrar acestor îndatoriri.

În înţelesul art. 254 din C. pen. anterior, prin act se înţelege orice activitate care trebuie efectuată de funcţionar în conformitate cu îndatoririle, atribuţiile, competenţele de serviciu ale acestuia. Este un act privitor la îndatoririle de serviciu ale funcţionarului, cel care se înscrie în limitele competenţei sale, cel care cade în sarcina acestuia în conformitate cu normele care reglementează serviciul respectiv ori este inerent naturii lui.

Sintetizând, prin "act privitor la îndatoririle de serviciu" se înţelege actul care are legătură cu atribuţiile de serviciu ale subiectului activ al infracţiunii de luare de mită."

Prin urmare, atribuţiile de serviciu concrete ale subiectului activ reprezintă o condiţie a laturii obiective a infracţiunii, în sensul că fapta trebuie să se raporteze la aceste atribuţii concrete.

Înalta Curte, examinând legalitatea hotărârii în raport de coordonatele faptice stabilite de curtea de apel, ce nu mai pot fi cenzurate de către instanţa supremă, aşa cum, de altfel, s-a menţionat anterior, constată că, în ceea ce priveşte atribuţiile de serviciu ale recurentului, în decizia atacată s-au reţinut următoarele: "în perioada 01.04.2010 - 31 iulie 2012, inculpatul A. a îndeplinit funcţia de director executiv adjunct - Compartiment Financiar Gestiune din cadrul Consiliului Judeţean Prahova - Direcţia Economico-Financiară, funcţie care a încetat odată cu numirea sa la data de 01.08.2012 în funcţia de Director Executiv al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Prahova.

Potrivit dispoziţiei nr. 119 din data de 23 mai 2012, aflată la fila 33 vol. II d.u.p, rezultă că inculpatului A., funcţionar public de conducere în cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Judeţean Prahova, i-a fost delegată atribuţia de ordonator principal de credite care, în conformitate cu art. 2 alin. (2), se îndeplineşte pe timp limitat şi din motive bine întemeiate, în caz de absenţă a preşedintelui, a vicepreşedintelui şi a administratorului public.

Se constată însă că prin dispoziţia nr. 121 din data de 25 mai 2012 contractul individual de muncă al numitului BB., Administrator Public s-a suspendat începând cu data de 23 mai 2012, ceea ce presupune, coroborat cu dispoziţia anterioară, că începând cu această dată, respectiv 23 mai 2012 inculpatul A. a avut atribuţii delegate de Administrator Public, noul administrator public fiind numit prin dispoziţia nr. 232 din data de 21 august 2012, începând cu data de 23 august 2012 în persoana numitei CC.

Potrivit fişei postului nr. 2 din ianuarie 2011, întocmită numitului BB., aflată la filele 26-27 VOL. II d.u.p., rezultă că Administratorul Public îndeplineşte calitatea de ordonator de credite şi răspunde, printre altele, de: urmărirea modului de realizare a veniturilor bugetului Consiliului Judeţean; angajarea, lichidarea şi ordonanţarea cheltuielilor în limita creditelor bugetare aprobate şi a veniturilor bugetare posibil de încasat; organizarea şi ţinerea la zi a contabilităţii şi prezentarea la termen a situaţiilor financiare asupra patrimoniului aflat în administrare şi a execuţiei bugetare; organizarea sistemului de monitorizare a programului de achiziţii publice şi a programului de investiţii publice; organizarea şi ţinerea la zi a evidenţei patrimoniului, conform prevederilor legale; activitate subordonată preşedintelui Consiliului Judeţean şi Consiliului Judeţean."

De asemenea, referitor la cele două acte materiale de luare de mită (prima faptă pentru care a fost condamnat) constând în efectuarea cu prioritate a plăţilor, respectiv suplimentarea lucrărilor, curtea de apel a constatat că "S.C. O. S.R.L. Blejoi, corespunzător lucrărilor executate, a emis în perioada 04 mai 2012 - 19 decembrie 2012 un număr de 7 facturi fiscale care au fost achitate integral de Consiliul Judeţean Prahova în perioada 04 mai 2012 -27 decembrie 2012, rezultând că 9 plăţi au fost efectuate anterior datei de 24 ale lunii, cu încălcarea disp. art. 36 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2009, respectiv, a prevederilor art. 5.3 din contract.

Potrivit Anexei nr. 4 la acest raport, fila 92 vol. III d.u.p. în perioada în care inculpatul A. a îndeplinit funcţia de Administrator Public au fost efectuate 5 plăţi înainte de data de 24 ale lunii, respectiv cu numere 2369, 2370, 2372 în data de 10 iulie 2012 şi cu numere 1999 şi 2037 în datele de 11 iunie 2012 şi 19 iunie 2012, deci toate înainte de 24 ale lunii, contrar dispoziţiilor legale anterior menţionate.

Or, atâta timp cât, astfel cum rezultă din fişa postului, în funcţia de Administrator Public, inculpatul A. îndeplinea calitatea de ordonator de credite, având, printre alte atribuţii şi pe aceea vizând angajarea, lichidarea şi ordonanţarea cheltuielilor în limita creditelor bugetare aprobate şi a veniturilor bugetare posibil de încasat, inclusiv în ceea ce priveşte sumele alocate contractelor în curs de derulare, chiar dacă acesta nu a semnat ordinele de plată către firma câştigătoare a licitaţiei, acesta nu este determinant în atragerea răspunderii sale penale, fiind evident că inculpatul era răspunzător de legalitatea efectuări unor astfel de plăţi, însă, contrar atribuţiilor încredinţate prin această funcţie, a permis efectuarea de plăţi anticipate tocmai în onorarea promisiunii făcută denunţătorului în legătură cu executarea contractului de modernizare a drumului judeţean DL 101 I P. în sensul efectuării cu prioritate a plăţilor către această societate.

În ceea ce priveşte suplimentarea valorii lucrărilor, se constată, astfel cum rezultă din raportul specialistului Direcţiei Naţionale Anticorupţie întocmit în dosarul nr. x/2013, că necesitatea suplimentării valorii acestora a fost reţinută în cuprinsul notei de constatare nr. 1820 din data de 15 iunie 2012 iar la acea dată, inculpatul avea delegată funcţia de Administrator Public, în baza căreia avea atribuţii de gestionare a plăţilor din bugetul public al judeţului, astfel încât, faptul că la data decontării lucrărilor suplimentare, ce a avut loc ulterior datei de 26 septembrie 2012, când a fost încheiat actul adiţional înregistrat sub nr. x/3006, în sensul suplimentării valorii contractului cu suma de 1.465.421,05 lei, inculpatul nu mai îndeplinea nicio funcţie în cadrul Consiliului Judeţean Prahova, nu prezintă relevanţă juridică atâta timp cât necesitatea suplimentării a avut loc în timpul mandatului său iar inculpatul nu s-a opus suplimentării valorii lucrărilor. (...)

Preexistenţa înţelegerii dintre denunţător şi inculpat pentru asigurarea efectuării plăţilor cu prioritate şi a suplimentării valorii contractului cu 20%, primirea sumei de 10.000 lei, respectiv 20.000 lei, astfel cum rezultă din declaraţiile martorilor în timp ce inculpatul îndeplinea funcţia de ordonator principal de credite şi împrejurarea că nu s-a opus notei de constatare nr. 1820/15 iunie 2012, deşi avea atribuţii în ceea ce priveşte gestionarea plăţilor din bugetul public, conduc la concluzia dincolo de orice îndoială că inculpatul a acţionat în exercitarea funcţiei care i-a fost delegată."

Aşadar, raportat la împrejurările faptice reţinute în decizia atacată, astfel cum au fost menţionate anterior, Înalta Curte constată că recurentul A. îndeplinea funcţia de ordonator principal de credite la momentul înţelegerii dintre acesta şi denunţător cu privire la efectuarea plăţilor cu prioritate şi suplimentarea valorii contractului cu 20%.

În acest sens, se observă că, de la data de 23 mai 2012 până la data de 23 august 2012, inculpatul A. a avut atribuţii delegate de Administrator Public, îndeplinind calitatea de ordonator de credite, şi având, printre alte atribuţii şi angajarea, lichidarea şi ordonanţarea cheltuielilor în limita creditelor bugetare aprobate şi a veniturilor bugetare posibil de încasat, inclusiv în ceea ce priveşte sumele alocate contractelor în curs de derulare.

Or, în perioada în care recurentul a îndeplinit funcţia de Administrator Public, au fost efectuate cinci plăţi înainte de data de 24 ale lunii către S.C. O. S.R.L. Blejoi.

De asemenea, la data de 15 iunie 2012, când s-a constatat necesitatea suplimentării valorii lucrărilor (prin nota de constatare nr. 1820) recurentul avea delegată funcţia de Administrator Public, în baza căreia avea atribuţii de gestionare a plăţilor din bugetul public al judeţului. Împrejurarea că, la data de 26 septembrie 2012, când a fost încheiat actul adiţional în sensul suplimentării valorii contractului, recurentul nu mai îndeplinea nicio funcţie în cadrul Consiliului Judeţean Prahova nu are nicio relevanţă, întrucât necesitatea suplimentării valorii lucrărilor a fost reţinută, aşa cum s-a precizat anterior, în cuprinsul notei de constatare nr. 1820 din 15 iunie 2012, când inculpatul îndeplinea funcţia de ordonator principal de credite.

Prin urmare, contrar susţinerilor recurentului, fapta anterior descrisă întruneşte elementele de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de luare de mită, fiind îndeplinită inclusiv condiţia ataşată laturii obiective a infracţiunii, respectiv ca fapta să se raporteze la atribuţiile de serviciu ale subiectului activ.

Cu privire la criticile recurentului referitoare la neimplicarea acestuia în organizarea procedurilor de achiziţie privind încredinţarea Contractului de lucrări de reabilitare şi modernizare a DJ 101 P., încheierea sau derularea acestuia ori încheierea actului adiţional la contractul iniţial, la faptul că nu a avut niciodată calitatea de Administrator Public, sau că nu există indicii că S.C. O. S.R.L. ar fi beneficiat de plăţi preferenţiale în detrimentul altor societăţi, care au efectuat lucrări pentru C.J. Prahova, plăţile pentru lucrările executate fiind efectuate conform contractului, Înalta Curte constată că acestea nu pot fi circumscrise cazului de casare invocat sau vrenui alt caz expres prevăzut de art. 438 C. proc. pen., întrucât se tinde la reanalizarea materialului probator administrat în cauză şi la modificarea situaţiei de fapt stabilită de instanţa de apel. În realitate, aceste argumente ale recurentului constituie veritabile critici în cadrul soluţionării cauzei în fond şi în căile de atac devolutive integral. Or, având în vedere că, aşa cum s-a menţionat anterior, recursul în casaţie vizează exclusiv legalitatea hotărârii şi nu chestiuni de fapt, instanţa supremă nu poate rejudeca pentru a treia oară o cauză în parametrii în care a avut loc judecata în fond şi în apel.

Examinând, în continuare, susţinerile recurentului referitoare la cea de-a doua faptă reţinută în sarcina acestuia, Înalta Curte constată că, prin decizia penală nr. 810 din 11 iulie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, inculpatul A. a mai fost condamnat şi la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luarea de mită (fapta din luna aprilie 2013), prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. din 1969 rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 5 C. pen., constând, în esenţă, în aceea că, în luna aprilie 2013, înainte de sărbătorile pascale, având calitatea de Director Executiv al D.G.F.P. Prahova a primit de la denunţătorul C. suma de 10.000 lei pentru a favoriza aceeaşi societate S.C. O. S.R.L, la un control derulat de inspectorii din subordinea sa.

În ceea ce priveşte această faptă, curtea de apel a constatat că inculpatul A. "a comis infracţiunea de luare de mită constând în aceea că a favorizat S.C. O. S.R.L cu ocazia controlului de fond efectuat la începutul anului 2013, început la data de 12 martie 2013 şi finalizat prin întocmirea raportului de inspecţie fiscală nr. F-PH 268 din data de 01 iulie 2013.

În primul rând, se reţine că începând cu data de 01 august 2012, inculpatul A. a fost numit în funcţia de Director executiv al Direcţiei Finanţelor Publice Prahova, având ca atribuţii de serviciu, conform fişei postului, printre altele, avizarea programelor de activitate pentru personalul cu atribuţii de inspecţie economică financiară; semnarea ordinelor de serviciu pentru acţiunile de inspecţie, analizarea concluziilor rezultate din acţiunile de inspecţie şi aprobarea actelor de control întocmite, aprobarea măsurilor de valorificare a actelor de control încheiate urmare a inspecţiilor efectuate.

Din declaraţia martorului C. rezultă că a existat o înţelegere cu inculpatul ca martora E. să fie persoana de legătură dintre ei, context în care martorul a trimis-o pe E. să intervină pentru favorizarea S.C. O. S.R.L. cu ocazia controlului de fond efectuat la începutul anului 2013.(...)

Curtea conchide, aşadar, că din mijloacele de probă administrate pe parcursul procesului penal rezultă că părăsind funcţia publică deţinută în cadrul Consiliului Judeţean Prahova şi desfăşurându-şi activitatea tot în cadrul unei funcţii publice la nivelul Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Prahova (director executiv) inculpatul a continuat să ofere sprijin în relaţia cu una dintre societăţile comerciale implicate în cadrul procedurilor de atribuire a licitaţiilor publice, respectiv S.C. O. SRL Blejoi."

Recurentul a susţinut şi referitor la această faptă că nu sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de lege pentru ca aceasta să fie infracţiune, întrucât nu a fost comisă în legătură cu atribuţiile de serviciu. De asemenea, a menţionat că în hotărârea atacată nu este descrisă in concreto modalitatea în care, prin raportare la atribuţiile de serviciu, a favorizat SC O. S.R.L., lipsind, aşadar, elementul material al infracţiunii.

Analizând aspectele invocate de recurent, prin raportare la situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel, Înalta Curte constată că inculpatul A. a primit suma de 10.000 lei în luna aprilie 2013, în calitate de Director executiv al Direcţiei Finanţelor Publice Prahova, pentru a favoriza S.C. O. S.R.L cu ocazia controlului de fond început la data de 12 martie 2013 şi finalizat prin întocmirea raportului de inspecţie fiscală nr. F-PH 268 din data de 01 iulie 2013.

Astfel, în ceea ce priveşte elementul material al infracţiunii de luare de mită, se observă că acesta constă în primirea sumei de 10.000 lei.

Criticile recurentului privind lipsa elementului material, vizează, în realitate, tot lipsa unei condiţii esenţiale ataşate laturii obiective a infracţiunii, respectiv ca fapta să se raporteze la atribuţiile de serviciu ale subiectului activ.

Or, în ceea ce priveşte atribuţiile se serviciu ale inculpatului A., în perioada în care avea calitatea de Director executiv al Direcţiei Finanţelor Publice Prahova, Înalta Curte constată că instanţa de apel a reţinut în mod expres că acesta avea, printre altele, şi următoarele atribuţii de serviciu: avizarea programelor de activitate pentru personalul cu atribuţii de inspecţie economică financiară; semnarea ordinelor de serviciu pentru acţiunile de inspecţie; analizarea concluziilor rezultate din acţiunile de inspecţie şi aprobarea actelor de control întocmite; aprobarea măsurilor de valorificare a actelor de control încheiate urmare a inspecţiilor efectuate.

De asemenea, în ceea ce priveşte modalitatea concretă în care inculpatul a favorizat S.C. O. S.R.L, curtea de apel a reţinut că, în calitatea sa de Director General al Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice, inculpatul avea obligaţia de a analiza rezultatele acţiunilor de inspecţie efectuate la S.C .O. S.R.L. Blejoi, inclusiv în ceea ce priveşte relaţia cu S.C. U. S.R.L., lucru care nu s-a întâmplat la prima inspecţie fiscală ci doar ulterior, urmare solicitărilor formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.

Aşadar, raportat la împrejurările faptice reţinute în decizia recurată, Înalta Curte constată că, în mod corect s-a stabilit de către instanţa de apel că sunt întrunite, sub aspect obiectiv, elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită şi s-a dispus condamnarea şi pentru cea de-a doua faptă imputată inculpatului.

În ceea ce priveşte celelalte aspecte invocate de inculpat, respectiv că nu desemna şi nu coordona echipele de control, întrucât nu avea atribuţii în acest sens, ci G., în calitatea sa de Director Adjunct, împreună cu şeful de serviciu al inspecţiei fiscale, stabileau echipele ce efectuau controlul şi supravegheau derularea acestuia, Înalta Curte constată că acestea nu pot fi circumcrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., care nu permite reaprecierea elementelor de fapt reţinute, cu autoritate de lucru judecat, prin hotărârea definitivă. Acest caz de casare permite verificarea hotărârii exclusiv în drept, din perspectiva concordanţei între starea de fapt reţinută de instanţa de apel şi conşinutul normei de incriminare stabilit la încadrarea juridică.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 810 din 11 iulie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. x/2015.

În temeiul dispoziţiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul dispoziţiilor art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 65 lei, rămâne în sarcina statului şi se suportă din fondurile Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 810 din 11 iulie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. x/2015.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 65 lei, rămâne în sarcina statului şi se suportă din fondurile Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 06 martie 2018.