Post-conviction modification of sentence based on Constitutional Court ruling decriminalizing the "same passive subject" element of continued crime

Deliberând asupra contestaţiei formulate de condamnatul A., în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 78/F din 03 mai 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2018 (x/2018), în baza art. 595 C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia la executare formulată de condamnatul A..

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat contestatorul condamnat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această hotărâre, curtea de apel a reţinut că, la data de 28 februarie 2018 a fost înregistrată cererea formulată de petentul A., în care a criticat sentinţa penală nr. 17 din 02.02.2015 a Curţii de Apel Bucureşti, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 234/A din 27.05.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care i s-a aplicat pedeapsa de 12 ani şi 2 luni închisoare, respectiv sentinţa penală nr. 140 din 16.06.2016 a Curţii de Apel Craiova, definitivă prin decizia penală nr. 403/A din 21.10.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, solicitând anularea mandatului de executare a pedepsei de 3 ani închisoare nr. 209 din 25.10.2016 emis în dosarul nr. x/2015 de Curtea de Apel Craiova şi a mandatului de executare a pedepsei de 12 ani şi 2 luni închisoare, nr. 24 din 27.05.2016 emis de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2014, şi descontopirea infracţiunilor cuprinse în aceste două mandate în pedepse componente, care să fie repuse în individualitatea lor.

De asemenea, petentul a solicitat, ca efect al Deciziei nr. 368 din 30.05.2017 a Curţii Constituţionale, să se constate că există o singură infracţiune în formă continuată (2 acte materiale) de abuz în serviciu prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 246 C. pen. anterior cu aplic.art. 5 C. pen. şi art. 35 C. pen., pentru care ar trebui să se aplice pedeapsa cea mai grea de 3 ani şi 6 luni închisoare şi o singură infracţiune în formă continuată (7 acte materiale) de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. anterior cu aplic.art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 C. pen. şi art. 35 alin. (1) C. pen., iar în temeiul art. 40 C. pen. să se efectueze contopirea acestor pedepse şi să se aplice pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare, la care să se adauge un spor de 1/3 din pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare, adică 1 an şi 2 luni închisoare, urmând să execute pedeapsa de 5 ani şi 2 luni închisoare.

Petentul a mai solicitat contopirea pedepselor complementare a interzicerii drepturilor şi aplicarea pedepsei de 4 ani a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), g) C. pen. şi aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen.

Totodată, petentul a solicitat deducerea din pedeapsa aplicată a duratei reţinerii şi a arestării preventive de la 20.05.2014 până la 29.08.2014, precum şi durata măsurii arestului la domiciliu de la 29.08.2014 la 22.06.2015, iar în temeiul art. 40 alin. (3) C. pen., deducerea din pedeapsa aplicată a perioadei executate de la 27.05.2016 la zi.

În susţinerea cererii sale, petentul a arătat că, prin Decizia nr. 368 din 30.05.2017 a Curţii Constituţionale s-a constatat că sintagma "şi împotriva aceluiaşi subiect pasiv" din cuprinsul dispoziţiilor art. 35 alin. (1) C. pen., este neconstituţională, astfel că a dispărut condiţia unităţii subiectului pasiv din definiţia tipică dată infracţiunii.

În ce priveşte admisibilitatea contestaţiei întemeiată pe dispoziţiile art. 595 alin. (1) C. proc. pen., petentul a invocat practica judiciară internă şi a CEDO şi a precizat că unele instanţe au arătat că o cerere de contestaţie la executare întemeiată pe dispoziţiile art. 595 alin. (1) C. proc. pen. este inadmisibilă, întrucât hotărârile definitive se bucură de autoritate de lucru judecat.

Petentul a invocat, de asemenea, sentinţa penală nr. 3313 din 12.12.2017 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti pronunţată în dosarul nr. x/2017, arătând că motivarea acestei sentinţe s-a bazat pe considerentele Hotărârii din 28.10.1999 a CEDO pronunţată în cauza Brumărescu vs România, parag. 61.

Totodată, a invocat sentinţa penală nr. 77 din 29.03.2017 a Curţii de Apel Craiova, apreciind că motivele acesteia au avut ca temei opinia concurentă exprimată în Decizia nr. 126 din 03.03.2016 a Curţii Constituţionale, care nu este obligatorie, aşa cum sunt opiniile majoritare exprimate în decizie.

Tot în susţinerea cererii sale, petentul a invocat practica CEDO şi a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, respectiv Hotărârea din 7.09.2009, pronunţată în cauza Stanca Popescu vs România, parag. 99 şi Hotărârea din data de 24.07.2003 pronunţată în cauza Rybykh vs Rusia, parag. 52 şi a precizat că motivele care permit reanalizarea hotărârilor definitive se regăsesc în prevederile art. 595 alin. (1) C. proc. pen. şi ale art. 4 C. pen., care reglementează principiul dezincriminării faptelor, ca efect al deciziilor Curţii Constituţionale şi au fost clarificate prin deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 6/2017 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, nr. 619 din 13.09.2017 şi nr. 110/A din 04.04.2017.

În concluzie, petentul A. a solicitat admiterea cererii formulate, arătând că aceasta vizează aplicarea practică a Deciziei nr. 368/2017 a Curţii Constituţionale, privind dezincriminarea parţială a dispoziţiilor art. 35 alin. (1) C. pen., decizie care are efect retroactiv, fiind aplicabilă şi hotărârilor definitive, nu numai cauzelor aflate pe rolul instanţelor. De asemenea, a precizat că infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată au fost săvârşite în baza aceloraşi rezoluţii infracţionale şi la intervale relativ scurte de timp, prejudiciul total de aproximativ 7.000 euro fiind acoperit.

Petentul A. a depus la dosarul cauzei o completare a motivelor contestaţiei la executare formulată, în care a arătat că, deşi unele instanţe resping asemenea cereri ca inadmisibile, întrucât este vorba despre un raport juridic epuizat - facta praeterita - şi se aduce atingere principiului autorităţii de lucru judecat de care se bucură hotărârile definitive, instanţa supremă a statuat contrariul acestei situaţii faptice. În acest sens, a fost invocată Decizia nr. 619 din 13.06.2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Cu privire la aplicarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 368/2017 asupra hotărârilor definitive, petentul a arătat că problematica aceasta a fost soluţionată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie tot prin Decizia nr. 619/13.06.2017.

De asemenea, petentul a subliniat că opinia majoritară care a pronunţat Decizia nr. 126/2016 este general obligatorie. În ceea ce priveşte opinia majoritară, petentul a arătat că mijlocul procedural prin care se poate obţine beneficiul efectelor juridice este revizuirea, ca urmare a declarării ca neconstituţională a prevederii art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. (parag. 35 din Dec. 126/2016), dar şi contestaţia la executare, întemeiată pe dispoziţiile art. 595 alin. (1) C. proc. pen., care vizează dezincriminarea art. 35 alin. (1) C. proc. pen. şi care a fost acceptată de instanţa supremă prin Decizia nr. 619/2017.

În ce priveşte opinia concurentă, petentul a apreciat că aceasta nu produce efecte juridice comparativ cu opinia majoritară, fapt care este recunoscut chiar de autoarea ei în finalul considerentelor.

Aşadar, petentul a solicitat aplicarea dezincriminării art. 35 alin. (1) C. pen., în procedura prevăzută de art. 595 C. proc. pen., ca urmare a efectelor Deciziei nr. 368/2016 a Curţii Constituţionale, întrucât infracţiunile au fost săvârşite în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, adică sunt infracţiuni în formă continuată şi nu concurente.

În drept, petentul şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 595 alin. (1) C. proc. pen., cu aplic. art. 6 C. pen. şi a Deciziei nr. 368 din 30.05.2017 a Curţii Constituţionale şi cu raportare la art. 585 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa a reţinut că, prin sentinţa penală nr. 17/02.05.2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2014, printre altele, s-au hotărât următoarele:

În baza art. 386 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptelor inculpatului A. prin actul de sesizare a instanţei din infracţiunea prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. în infracţiunea prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 246 C. pen. (1968) cu aplicarea art. 13 C. pen. (1968), din infractiunea prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 şi 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 în infractiunea prev. de art. 254 alin. (1) si 2 C. pen. (1968) rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 13 C. pen. (1968), din infractiunea prev. de art. 289 C. pen. rap. la art. 6 şi 7 lit. b) din Legea 78/2000 în infractiunea prev. de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. (1968) rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 13 C. pen. (1968), din infractiunea prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 şi 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (4 acte materiale) în infractiunea prev. de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. (1968) rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (1968) şi art. 13 C. pen. (1968), din infractiunea prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 şi 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale) în infractiunea prev. de art. 254 alin. (1) si (2) C. pen. (1968) rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (1968) şi art. 13 C. pen. (1968), din infractiunea prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 şi 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 în infractiunea prev. de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. (1968) rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 13 C. pen. (1968) şi din infractiunea prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 şi 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 în infractiunea prev. de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. (1968) rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 13 C. pen. (1968).

1. În baza art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 246 C. pen. (1968) cu aplic. art. 13 C. pen. (1968), a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa principală de 6 ani închisoare şi, în baza art. 65 C. pen. (1968), la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) si c) C. pen. (1968), respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat si dreptul de a exercita orice profesie juridică, pe o durata de 4 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen. (1968) i s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. (1968), respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat si dreptul de a exercita orice profesie juridică, pe durata executarii pedepsei principale.

2. În baza art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. (1968) rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 13 C. pen. (1968), a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 6 ani şi 6 luni închisoare şi, în baza art. 65 C. pen. (1968), la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. (1968), respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a exercita orice profesie juridică, pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen. (1968) i s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. (1968), respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a exercita orice profesie juridică, pe durata executării pedepsei principale.

3. În baza art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. (1968) rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 13 C. pen. (1968), a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 6 ani şi 6 luni închisoare şi, în baza art. 65 C. pen. (1968), la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. (1968), respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a exercita orice profesie juridică, pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen. (1968) i s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. (1968), respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a exercita orice profesie juridică, pe durata executării pedepsei principale.

4. În baza art. 254 alin. (1) si (2) C. pen. (1968) rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (1968) şi art. 13 C. pen. (1968) a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 6 ani şi 9 luni închisoare şi, în baza art. 65 C. pen. (1968), la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. (1968), respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a exercita orice profesie juridică, pe o durata de 4 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen. (1968) i s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) si c) C. pen. (1968), respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a exercita orice profesie juridică, pe durata executării pedepsei principale.

5. În baza art. 254 alin. (1) si 2 C. pen. (1968) rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (1968) şi art. 13 C. pen. (1968), a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 6 ani şi 10 luni închisoare şi, în baza art. 65 C. pen. (1968), la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. (1968), respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a exercita orice profesie juridică, pe o durata de 4 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen. (1968) i s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. (1968), respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a exercita orice profesie juridică, pe durata executării pedepsei principale.

6. În baza art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. (1968) rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 13 C. pen. (1968) a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 6 ani si 6 luni închisoare şi, în baza art. 65 C. pen. (1968), la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. (1968), respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a exercita orice profesie juridică, pe o durata de 4 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen. (1968) i s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. (1968), respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a exercita orice profesie juridică, pe durata executării pedepsei principale.

7. În baza art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. (1968) rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 13 C. pen. (1968), a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 6 ani şi 6 luni închisoare şi, în baza art. 65 C. pen. (1968), la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. (1968), respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a exercita orice profesie juridica, pe o durata de 4 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen. (1968) i s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. (1968), respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a exercita orice profesie juridică, pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 19 din Legea 78/2000 s-a confiscat de la inculpatul A. suma de 25.860 lei, precum şi televizorul marca x, seria x şi telefonul C. negru 16GB, primite de inculpat cu titlu de mită.

8. În baza art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 şi art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 6 ani şi 9 luni închisoare.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) C. pen. i s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exerciţiul dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de a exercita orice profesie juridică şi de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 65 alin. (1) şi 3 C. pen. i s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de a exercita orice profesie juridică şi de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 289 alin. (3) C. pen. şi art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen., s-a confiscat de la inculpatul A. suma de 6.652 lei.

În baza art. 38 alin. (1) rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 10 din Legea nr. 187/2012, s-au contopit pedepsele principale stabilite anterior şi s-a aplicat pedeapsa cea mai grea, de 6 ani şi 10 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de 15 ani şi 2 luni închisoare (o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite), urmând ca inculpatul A. să execute, în final, pedeapsa de 22 de ani închisoare.

În baza art. 45 alin. (2) C. pen. şi art. 10 din Legea nr. 187/2012, s-a aplicat inculpatului, alături de pedeapsa principală, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) si k) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de a exercita orice profesie juridică şi de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, pe o durata de 4 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 45 alin. (5) C. pen. rap. la art. 45 alin. (2) C. pen. şi art. 10 din Legea nr. 187/2012, s-a aplicat inculpatului, alături de pedeapsa principală, pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) si k) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de a exercita orice profesie juridică şi de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 45 alin. (7) C. pen., cu aplicarea art. 10 din Legea nr. 187/2012, s-a cumulat măsura de siguranţă a confiscării speciale a sumei de 25.860 lei, a televizorului marca B., seria x şi a telefonului C. negru 16GB, dispusă faţă de inculpatul A. în baza art. 19 din Legea nr. 78/2000 cu măsura de siguranţă a confiscării speciale a sumei de 6.652 lei dispusă faţă de acelaşi inculpat în baza art. 289 alin. (3) C. pen. şi art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen., aplicând în final inculpatului A. măsura de siguranţă a confiscării speciale a sumei de 32.512 lei, a televizorului marca B., seria x şi a telefonului C. negru 16GB.

În baza art. 72 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului A. perioada reţinerii şi a arestării preventive de la 20.05.2014, ora 01:25 pana la 29.08.2014, precum şi durata măsurii arestului la domiciliu de la 29.08.2014 la zi.

În baza art. 399 alin. (1) C. proc. pen. s-a menţinut măsura preventivă a arestului la domiciliu dispusă faţă de inculpatul A..

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen. rap. la art. 20 din Legea nr. 78/2000, s-a menţinut măsura sechestrului asigurator instituită în cursul urmăririi penale de Direcţia Naţională Anticorupţie prin ordonanţele nr. 316/P/2013 din data de 18.06.2014 şi nr. 316/P/2013 din data de 19.06.2014, asupra autoturismului marca D. cu număr de înmatriculare x şi număr de identificare x, fabricat în anul 2007, proprietate a inculpatului A., până la concurenţa sumei de 32.512 lei.

Prin decizia penală nr. 234/A din 27 mai 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a admis, printre altele, apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 17 din 02 mai 2015 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală, a desfiinţat, în parte, hotărârea atacată şi, în rejudecare:

A descontopit pedeapsa rezultantă de 22 ani închisoare şi 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor aplicată inculpatului A. şi a repus pedepsele în individualitatea lor, după cum urmează:

- 6 ani închisoare şi 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. anterior pentru infracţiunea prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 246 C. pen. anterior cu aplic. art. 13 C. pen. anterior;

- 6 ani şi 6 luni închisoare şi 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. anterior pentru infracţiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. anterior rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 13 C. pen. anterior;

- 6 ani şi 6 luni închisoare şi 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. anterior pentru infracţiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. anterior rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 13 C. pen. anterior;

- 6 ani şi 9 luni închisoare şi 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. anterior pentru infracţiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. anterior rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 13 C. pen. anterior;

- 6 ani şi 10 luni închisoare şi 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. anterior pentru infracţiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. anterior rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 13 C. pen. anterior;

- 6 ani şi 6 luni închisoare şi 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. anterior pentru infracţiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. anterior rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 13 C. pen. anterior;

- 6 ani şi 6 luni închisoare şi 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. anterior pentru infracţiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. anterior rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 13 C. pen. anterior;

- 6 ani şi 9 luni închisoare şi 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) C. pen. pentru infracţiunea prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 şi art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen.

A fost înlăturat sporul de 15 ani şi 2 luni închisoare.

A fost redusă pedeapsa pentru infracţiunea de abuz în serviciu prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 246 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 13 C. pen. anterior, de la 6 ani închisoare la 3 ani şi 6 luni închisoare şi 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. anterior, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a exercita funcţia de magistrat.

În baza art. 71 C. pen. anterior, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. anterior.

A fost redusă pedeapsa pentru infracţiunea de luare de mită prev. de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 13 C. pen. anterior, de la 6 ani şi 6 luni închisoare la 3 ani şi 6 luni închisoare şi 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. anterior, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a exercita funcţia de magistrat.

În baza art. 71 C. pen. anterior, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. anterior.

A fost redusă pedeapsa pentru infracţiunea de luare de mită prev. de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 13 C. pen. anterior, de la 6 ani şi 6 luni închisoare la 3 ani şi 6 luni închisoare şi 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. anterior, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a exercita funcţia de magistrat.

În baza art. 71 C. pen. anterior, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. anterior.

A fost redusă pedeapsa pentru infracţiunea de luare de mită prev. de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 13 C. pen. anterior, de la 6 ani şi 9 luni închisoare la 3 ani şi 6 luni închisoare şi 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. anterior, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a exercita funcţia de magistrat.

În baza art. 71 C. pen. anterior, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. anterior.

A fost redusă pedeapsa pentru infracţiunea de luare de mită prev. de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 13 C. pen. anterior, de la 6 ani şi 10 luni închisoare la 3 ani şi 6 luni închisoare şi 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. anterior, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a exercita funcţia de magistrat.

În baza art. 71 C. pen. anterior, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. anterior.

A fost redusă pedeapsa pentru infracţiunea de luare de mită prev. de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 13 C. pen. anterior, de la 6 ani şi 6 luni închisoare la 3 ani şi 6 luni închisoare şi 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. anterior, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a exercita funcţia de magistrat.

În baza art. 71 C. pen. anterior, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. anterior.

A fost redusă pedeapsa pentru infracţiunea de luare de mită prev. de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 13 C. pen. anterior, de la 6 ani şi 6 luni închisoare la 3 ani şi 6 luni închisoare şi 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. anterior, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a exercita funcţia de magistrat.

În baza art. 71 C. pen. anterior, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. anterior.

A fost redusă pedeapsa pentru infracţiunea de luare de mită prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 6 şi art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000, de la 6 ani şi 9 luni închisoare la 4 ani închisoare şi 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a exercita funcţia de magistrat.

În baza art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) şi g) C. pen.

În baza art. 38 alin. (1) C. pen. rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 10 din Legea nr. 187/2012, art. 45 alin. (2) C. pen., s-au contopit pedepsele anterior menţionate şi s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse aplicate, respectiv 8 ani şi 2 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 12 ani şi 2 luni închisoare şi 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) şi g) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a exercita funcţia de magistrat.

În baza art. 45 alin. (5) C. pen. raportat la art. 45 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen.

În baza art. 72 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi a arestării preventive de la 20.05.2014 până la 29.08.2014, precum şi durata măsurii arestului la domiciliu de la 29.08.2014 până la 22 iunie 2015.

Prin sentinţa penală nr. 140 din 16 iunie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală, în dosarul nr. x/2015, în baza art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a exersa profesia de magistrat.

În baza art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., a căror exercitare a fost interzisă ca pedeapsă complementară.

Prin decizia penală nr. 403/A din 21 octombrie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 140 din 16 iunie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală.

În contestaţia formulată, contestatorul condamnat a invocat dispoziţiile art. 595 alin. (1) C. proc. pen. şi Decizia nr. 368 din 30 mai 2017 pronunţată de Curtea Constituţională, susţinând că această decizie are ca efect dezincriminarea parţială a art. 35 alin. (1) C. pen.

În continuare, instanţa a reţinut că, prin Decizia nr. 368 din 30.05.2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 566 din 17 iulie 2017, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că sintagma "şi împotriva aceluiaşi subiect pasiv" din cuprinsul dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din C. pen. este neconstituţională.

De asemenea, s-a constatat că, potrivit art. 4 C. pen., "Legea penală nu se aplică faptelor săvârşite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă. În acest caz, executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a măsurilor de siguranţă, pronunţate în baza legii vechi, precum şi toate consecinţele penale ale hotărârilor judecătoreşti privitoare la aceste fapte încetează prin intrarea în vigoare a legii noi.", iar conform art. 3 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, "Dispoziţiile art. 4 din C. pen. privind legea penală de dezincriminare sunt aplicabile şi în situaţiile în care o faptă determinată, comisă sub imperiul legii vechi, nu mai constituie infracţiune potrivit legii noi datorită modificării elementelor constitutive ale infracţiunii, inclusiv a formei de vinovăţie, cerută de legea nouă pentru existenţa infracţiunii."

Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că, din analiza dispoziţiilor legale anterior menţionate rezultă că dezincriminarea vizează o faptă care era prevăzută de legea penală ca infracţiune, iar legea penală nouă fie nu o mai prevede ca infracţiune, fie modifică elementele constitutive, inclusiv forma de vinovăţie.

Or, decizia Curţii Constituţionale invocată de inculpat, anterior menţionată, nu vizează o dispoziţie legală ce incriminează o faptă, ci o dispoziţie ce reglementează unitatea legală de infracţiuni (infracţiunea continuată), astfel că nu se poate vorbi despre dezincriminare, aşa cum a susţinut contestatorul condamnat.

Din aceleaşi considerente, s-a apreciat că nu pot fi reţinute de instanţă, ca având aplicabilitate în speţă, ca jurisprudenţă, deciziile nr. 619 din 13.06.2017 şi 110 din 04.04.2017 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, sau decizia nr. 6 din 28.02.2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, invocate de contestator în susţinerea admisibilităţii contestaţiei formulate, întrucât aceste decizii vizează infracţiunile de abuz în serviciu şi conflict de interese, deci fapte prevăzute de legea penală, şi nu unitatea legală de infracţiuni, cum este cazul în speţa dedusă judecăţii.

Totodată, s-a reţinut că au fost invocate de către contestatorul condamnat aplicarea art. 595 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 6 C. pen. vizând aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei şi Decizia nr. 368 din 30.05.2017 pronunţată de Curtea Constituţională, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 35 alin. (1) C. pen.

Conform art. 595 alin. (1) C. proc. pen., "Când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare sau a hotărârii prin care s-a aplicat o măsură educativă intervine o lege ce nu mai prevede ca infracţiune fapta pentru care s-a pronunţat condamnarea ori o lege care prevede o pedeapsă sau o măsură educativă mai uşoară decât cea care se execută ori urmează a se executa, instanţa ia măsuri pentru aducerea la îndeplinire, după caz, a dispoziţiilor art. 4 şi 6 din C. pen."

Potrivit art. 6 alin. (1) C. pen., "Când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară, sancţiunea aplicată, dacă depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită, se reduce la acest maxim.", iar conform art. 4 din Legea nr. 187/2012, "Pedeapsa aplicată pentru o infracţiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul C. pen. din 1969, care nu depăşeşte maximul special prevăzut de C. pen., nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi."

Aşa cum s-a reţinut anterior, în contestaţia formulată, contestatorul condamnat a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile, invocând dispoziţiile art. 595 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 6 C. pen., însă aceste dispoziţii vizează o pedeapsă mai uşoară ("[…] o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară […]") şi nu o unitate legală sau o pluralitate de infracţiuni (reţinerea infracţiunii continuate în loc de concurs de infracţiuni, cum se invocă în cerere).

În continuare, Curtea de Apel Bucureşti a constatat că, după publicarea în Monitorul Oficial a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 368 din 30 mai 2017, nici Parlamentul şi nici Guvernul nu au intervenit în intervalul de timp de 45 de zile prevăzut de dispoziţiile art. 147 alin. (1) din Constituţie pentru aducerea textului art. 35 alin. (1) C. pen. în limitele Constituţiei, astfel cum acestea au fost stabilite de către instanţa de contencios constituţional.

În consecinţă, s-a apreciat că, în prezent, dispoziţiile art. 35 alin. (1) C. pen. prevăd că "Infracţiunea este continuată când o persoană săvârşeşte la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii, acţiuni sau inacţiuni care prezintă, fiecare în parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni."

Or, dispoziţiile art. 35 alin. (1) C. pen. solicitate de contestator a fi aplicate ca lege penală mai favorabilă după rămânerea definitivă a cauzei, nu prevăd pedepse şi, cu atât mai puţin, "o pedeapsă mai uşoară", aşa cum se prevede în dispoziţiile art. 595 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 6 alin. (1) C. pen.

Pe de altă parte, s-a reţinut că raţiunea principiului aplicării legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei consacrat în dispoziţiile art. 6 C. pen. nu este aceea de a-l aduce pe condamnat în situaţia în care s-ar fi aflat dacă succesiunea de legi ar fi intervenit în cursul procesului (de a analiza incidenţa infracţiunii unice - continuate sau incidenţa pluralităţii de infracţiuni sub forma concursului, aşa cum solicită contestatorul), ci doar de a garanta respectarea principiului legalităţii, în sensul ca cel condamnat să nu execute o pedeapsă mai mare decât limita maximă prevăzută de noua lege.

Mai mult, s-a reţinut că, şi în situaţia în care s-ar accepta susţinerea contestatorului în sensul că ar fi posibilă, pe calea aplicării legii penale mai favorabile, schimbarea concursului de infracţiuni în fapte continuate (o faptă de abuz în serviciu continuată - 2 acte materiale şi o faptă de luare de mită - 8 acte materiale, ambele în concurs de infracţiuni), prin aplicarea art. 6 C. pen. (raportarea se face la maximul pedepsei prevăzute de lege şi nu la pedeapsa aplicată în mod definitiv în executarea căreia se află contestatorul, aşa cum acesta a solicitat), nu s-ar ajunge la o pedeapsă mai mică decât cea aplicată în mod definitiv şi în executarea căreia se află acesta.

Astfel, s-a observat că pedeapsa maximă prevăzută de lege pentru infracţiunea de abuz în serviciu (fără luarea în considerare a dispoziţiilor art. 36 alin. (1) C. pen. şi chiar fără luarea în considerare a dispoziţiilor art. 132 din Legea nr. 78/2000) este de 7 ani închisoare, iar pedeapsa maximă prevăzută de lege pentru infracţiunea de luare de mită (fără luarea în considerare a dispoziţiilor art. 36 alin. (1) C. pen.) este de 10 ani închisoare. Or, prin aplicarea dispoziţiilor art. 38 C. pen. şi art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. s-ar ajunge la o pedeapsă de 12 ani şi 4 luni închisoare, mai mare decât cea de 12 ani şi 2 luni închisoare pe care o execută în prezent contestatorul.

În consecinţă, faţă de considerentele expuse, Curtea de Apel Bucureşti a respins, ca inadmisibilă, contestaţia la executare formulată de condamnatul A.

Împotriva sentinţei penale nr. 78/F din 03 mai 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2018, a formulat contestaţie condamnatul A.

În esenţă, contestatorul a susţinut că instanţa de fond a respins, în mod greşit, ca inadmisibilă, contestaţia la executare, întrucât după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, incidenţa deciziilor Curţii Constituţionale poate fi examinată conform dispoziţiilor prevăzute de art. 595 C. proc. pen. În acest sens, a invocat deciziile nr. 619 din 13 iunie 2017 şi nr. 110/A din 04 aprilie 2017 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală, decizia nr. 20/A din 09 februarie 2017 a Curţii de Apel Alba Iulia şi sentinţa nr. 134 din 23 martie 2017 a Tribunalului Arad, prezentând, totodată, pe larg, considerentele hotărârilor instanţei supreme apreciate ca fiind relevante.

De asemenea, a solicitat aplicarea, în cauză, a deciziei Curţii Constituţionale nr. 368 din 30.05.2017 (care a fost, de altfel, prezentată pe larg în motivarea contestaţiei), referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 35 alin. (1) C. pen., şi reţinerea unei singure infracţiuni în formă continuată (2 acte materiale) de abuz în serviciu prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. şi a unei singure infracţiuni în formă continuată (7 acte materiale) de luare de mită prev. de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. anterior, cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 13 C. pen. anterior.

Astfel, a precizat că sunt îndeplinite toate condiţiile pentru existenţa infracţiunii continuate, aşa cum a fost clarificată prin Decizia nr. 368/2017 a Curţii Constituţionale. În acest sens, a menţionat că prin constatarea neconstituţionalităţii sintagmei "şi împotriva aceluiaşi subiect pasiv" din cuprinsul art. 35 alin. (1) C. pen., s-a revenit, practic, la reglementarea anterioară, respectiv se poate reţine o compatibilitate limitată între infracţiunea continuată şi pluralitatea de subiecţi pasivi, dacă sunt îndeplinite şi "alte criterii de stabilire a existenţei infracţiunii continuate cum ar putea fi: săvârşirea la intervale de timp relativ scurte a acţiunilor componente; comiterea acţiunilor asupra unor bunuri de acelaşi fel; folosirea aceloraşi metode, procedee, mijloace; comiterea acţiunilor în aceleaşi împrejurări sau condiţii, precum şi unitatea de scop" (paragraful 28 din decizia nr. 368/2017). Or, contestatorul a apreciat că cele 7 infracţiuni de luare de mită pentru care a fost condamnat îndeplinesc condiţiile cumulative pentru a fi încadrate la o singură faptă de luare de mită în formă continuată, aşa cum prevede art. 35 alin. (1) C. pen., fiind comise în perioada 13.12.2012 - 07.05.2014 şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale.

Aşadar, contestatorul a susţinut că, în cauză, se impune contopirea pedepsei aplicate pentru infracţiunea de abuz în serviciu în formă continuată, respectiv 3 ani şi 6 luni închisoare, cu pedeapsa aplicată pentru infracţiunea de luare de mită în formă continuată, respectiv 4 ani închisoare, aflate în concurs real. Prin urmare, contestatorul a arătat că pedeapsa rezultantă ca urmare a contopirii este de 4 ani închisoare, la care se adaugă un spor de 1/3 din totalul pedepsei de 3 ani şi 6 luni, respectiv 1 an şi 2 luni, urmând să execute 5 ani şi 2 luni, din care să se deducă durata arestului preventiv de la 20.05.2014 - 29.08.2014, respectiv durata arestului la domiciliu de la 29.08.2014-22.06.2015, dar şi perioada executată de la data de 27.05.2016 la zi.

La termenul de astăzi, 26 iunie 2018, contestatorul a depus concluzii scrise.

Analizând hotărârea atacată, atât potrivit susţinerilor contestatorului, cât şi în raport de actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare.

Prioritar, se observă că, deşi contestatorul a invocat nulitatea hotărârii atacate, apreciind că există contradicţie între considerente şi dispozitiv, în ultimul cuvânt a menţionat în mod expres că nu solicită trimiterea cauzei spre rejudecare, iar apărătorul ales al acestuia a solicitat să se ia act de susţinerile condamnatului.

Înalta Curte reţine că, în cauză, nu există nicio contradicţie între considerente şi dispozitiv, instanţa de fond constatând, în esenţă, că argumentele invocate de contestator nu pot fi examinate din perspectiva art. 595 alin. (1) C. proc. pen. şi respingând cererea formulată ca inadmisibilă. Analiza suplimentară efectuată de curtea de apel, în sensul că, şi în ipoteza în care susţinerile condamnatului ar fi putut fi examinate în cadrul acestei proceduri, s-ar fi menţinut hotărârea definitivă de condamnare, întrucât pedeapsa aplicată nu este mai mare decât cea prevăzută de legea nouă, nu afectează legalitatea soluţiei atacate şi nu conduce la admiterea contestaţiei, trimiterea cauzei spre rejudecare neavând o finalitate concretă.

Examinând, în continuare, criticile contestatorului condamnat A., se constată că acesta a invocat, în susţinerea cererii formulate, dispoziţiile art. 595 alin. (1) C. proc. pen., apreciind că decizia nr. 368 din 30 mai 2017 pronunţată de Curtea Constituţională, are ca efect dezincriminarea parţială a art. 35 alin. (1) C. pen.

Înalta Curte observă că procedura prevăzută de dispoziţiile art. 595 alin. (1) C. proc. pen. este incidentă în cazul în care, pe parcursul executării unei pedepse, indiferent de natura acesteia, sau a unei măsuri educative, intervine o lege care fie dezincriminează fapta pentru care s-a dispus sancţiunea penală, în condiţiile art. 4 C. pen. (care se completează cu art. 3 din Legea nr. 187/2012), fie este mai favorabilă, în condiţiile art. 6 C. pen.

Astfel, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 595 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 4 C. pen. (referitoare la dezincriminarea faptei), trebuie subliniat că dezincriminarea intervine atunci când, în raport de legea nouă, fapta concretă comisă de inculpat nu mai atrage răspunderea penală. Cu alte cuvinte, dezincriminarea exclude existenţa concordanţei dintre fapta concretă şi modelul descris de legiuitor în norma de incriminare.

Or, aşa cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond, prin decizia nr. 368 din 30 mai 2017, Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra neconstituţionalităţii unei dispoziţii legale care reglementează unitatea legală de infracţiuni, respectiv infracţiunea continuată (art. 35 C. pen.), şi nu asupra unei prevederi care incriminează o faptă. Ca atare, decizia instanţei de contencios constituţional invocată de contestator (prin care s-a constatat că sintagma "şi împotriva aceluiaşi subiect pasiv" din cuprinsul dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din C. pen. este neconstituţională) nu produce niciun efect asupra normelor de incriminare apreciate de instanţele care au judecat fondul cauzei ca fiind incidente în speţă, infracţiunile pentru care a fost condamnat A. (abuz în serviciu şi luare de mită) nefiind dezincriminate. De altfel, nici contestatorul nu a invocat în cererea formulată dezincriminarea faptelor pentru care a fost condamnat, ci a susţinut, în mod constant, că se impune reţinerea formei continuate a infracţiunilor de abuz în serviciu şi luare de mită, în locul concursului de infracţiuni.

În plus, în acord cu cele reţinute în hotărârea atacată, se observă că jurisprudenţa invocată de contestator, respectiv deciziile nr. 110/A din 04 aprilie 2017 şi nr. 619 din 13 iunie 2017 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, precum şi decizia nr. 6 din 28 februarie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, nu îşi găseşte aplicabilitatea în prezenta cauză. Astfel, Înalta Curte constată că, în considerentele hotărârilor invocate, instanţa supremă a statuat asupra efectelor unor decizii ale Curţii Constituţionale de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate privind norma de incriminare, în integralitatea sa ori numai a anumitor variante de incriminare (prin constatarea neconstituţionalităţii unor teze ale normei de incriminare sau a unor sintagme din norma de incriminare care determină existenţa unor variante de incriminare). Or, aşa cum s-a menţionat anterior, prin decizia Curţii Constituţionale invocată de contestatorul A. nu s-a constatat neconstituţionalitatea unei norme de incriminare, având ca efect dezincriminarea unei fapte.

Prin urmare, având în vedere că, în cauză, nu a intervenit o lege care să dezincrimineze faptele pentru care s-a dispus condamnarea contestatorului, susţinerile acestuia nu pot fi analizate în procedura reglementată de dispoziţiile art. 595 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 4 C. pen.

În continuare, Înalta Curte constată că dispoziţiile art. 595 alin. (1) C. proc. pen. prevăd şi ipoteza în care, după pronunţarea unei hotărâri penale definitive, intervine o lege mai favorabilă, în condiţiile art. 6 C. pen.

Astfel, în ceea ce priveşte limitele în care se aplică aceste prevederi, prin decizia nr. 12 din 06 mai 2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, s-au statuat următoarele:

" în scopul respectării principiului legalităţii pedepselor, legiuitorul a consacrat în art. 6 alin. (1) din C. pen. o excepţie de la efectul autorităţii de lucru judecat al hotărârilor de condamnare definitive, limitată însă la situaţia în care, până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii, a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară, respectiv maximul special al acesteia este inferior sancţiunii deja intrate în puterea lucrului judecat, caz în care se reduce la acest maxim.

Fiind vorba de o excepţie de la principiul securităţii raporturilor juridice, care, printre altele, presupune ca dezlegarea dată în mod definitiv oricărui litigiu de către instanţă să nu mai poată fi supusă rejudecării, prin aplicarea legii penale mai favorabile în cazul condamnărilor definitive nu se poate ajunge la o reanalizare a cauzei, inclusiv sub aspectul împrejurărilor faptice reţinute, al încadrării juridice date acestora şi al criteriilor de stabilire şi individualizare a sancţiunii, legiuitorul înţelegând să înlăture de la executare doar acea parte din pedeapsă care depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă. (...)

Aşadar, în aplicarea art. 6 din C. pen., comparaţia dintre pedepse şi cauzele legale de modificare a acestora nu se poate raporta decât la aceeaşi încadrare juridică dată faptei prin hotărârea de condamnare definitivă, fiind inadmisibilă o schimbare a respectivei încadrări juridice în cursul executării pedepsei.

O interpretare contrară ar conduce la încălcarea autorităţii de lucru judecat a hotărârii definitive, în condiţiile în care instituţia schimbării încadrării juridice operează doar în cursul judecăţii, aşa cum prevede art. 386 din C. proc. pen., şi ar fi în contradicţie cu prevederile art. 595 alin. (1) din C. proc. pen., ce reglementează doar modificarea pedepsei definitive.

Imposibilitatea schimbării încadrării juridice în faza executării pedepselor definitive a fost stabilită cu efect obligatoriu de Secţiile unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. VIII din 5 februarie 2007 care şi în prezent îşi păstrează, sub acest aspect, pe deplin, valabilitatea în materia contestaţiei la executare prevăzute de art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., art. 595 alin. (1) din C. proc. pen. raportat la art. 6 din C. pen."

De asemenea, în considerentele deciziei nr. 13 din 25 aprilie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală s-a reţinut că "singurul criteriu pe care legiuitorul îl pune la dispoziţia judecătorului chemat să aprecieze dacă se impune înfrângerea autorităţii de lucru judecat a unei hotărâri cu privire la cuantumul pedepsei aplicate definitiv este acela al celei mai grele situaţii la care s-ar putea ajunge, în abstract, potrivit legii noi. (...)

Verificând dacă, potrivit art. 6 din C. pen., se impune modificarea unei sancţiuni definitiv aplicate, comparaţia se va realiza numai între cuantumul pedepsei aplicate şi maximul prevăzut de legea nouă. Reducerea va opera numai când cuantumul pedepsei aplicate este superior maximului prevăzut de legea nouă, în toate situaţiile numai la maximul nou, niciodată la o limită inferioară acestui maxim, pentru a se asigura conformitatea cu legea penală nouă mai favorabilă."

Raportând aceste considerente la cauza dedusă judecăţii, Înalta Curte constată că susţinerile contestatorului A. privind modificarea pedepsei pentru care a fost condamnat, în sensul reţinerii infracţiunii continuate în locul concursului de infracţiuni, prin aplicarea deciziei Curţii Constituţionale nr. 368 din 30 mai 2017, nu pot fi cenzurate prin intermediul mijlocului procedural prevăzut de art. 595 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 6 C. pen.

Astfel, Înalta Curte observă, în acord cu instanţa de fond, că dispoziţiile art. 35 alin. (1) C. pen. nu prevăd pedepse şi, cu atât mai puţin, "o pedeapsă mai uşoară", în sensul art. 595 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 6 alin. (1) C. pen., ci definesc conceptul de infracţiune continuată.

Pe de altă parte, se constată că, prin aplicarea deciziei nr. 368 din 30 mai 2017 a Curţii Constituţionale, astfel cum a solicitat contestatorul, s-ar ajunge la o reanalizare a cauzelor penale în care acesta a fost judecat şi condamnat, atât sub aspectul situaţiilor de fapt reţinute (întrucât se contestă existenţa unor rezoluţii infracţionale distincte), cât şi sub aspectul încadrării juridice a faptelor (se solicită reţinerea infracţiunii continuate în locul concursului de infracţiuni), respectiv a criteriilor de stabilire şi individualizare judiciară a sancţiunilor aplicate (contestatorul raportându-se la pedepsele aplicate, nu la maximul prevăzut de legea nouă).

De altfel, în ceea ce priveşte rezoluţia infracţională, chiar instanţa de contencios constituţional a statuat în decizia invocată de contestator că, "pentru a stabili dacă toate acţiunile sau inacţiunile au fost comise în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale sau dacă îşi au sursa în rezoluţii distincte, este indispensabilă examinarea tuturor împrejurărilor de fapt şi a condiţiilor în care au fost săvârşite, putând fi avută în vedere, printre alte elemente, şi identitatea persoanei vătămate" (decizia nr. 368 din 30 mai 2017 a Curţii Constituţionale).

Or, aşa cum s-a menţionat anterior, prin intermediul mijlocului procedural prevăzut de art. 595 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 6 C. pen., nu se pot reanaliza cauzele în care s-au pronunţat hotărârile definitive şi nici nu se poate ajunge la schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care s-au pronunţat condamnările.

Decizia nr. 368 din 30 mai 2017 pronunţată de Curtea Constituţională nici nu poate fi valorificată cu privire la infracţiunea de luare de mită, care este o infracţiune de pericol şi nu are un subiect pasiv adiacent, aşa încât condiţia identităţii subiectului pasiv este nerelevantă şi nu infuenţează reţinerea sau nu a formei continuate a infracţiunii.

În plus, Înalta Curte observă că, prin sentinţa penală nr. 17 din 02 mai 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, definitivă prin decizia penală nr. 234/A din 27 mai 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, contestatorul a fost condamnat pentru săvârşirea a şase infracţiuni de luare de mită, dintre care două în formă continuată, potrivit C. pen. anterior, precum şi pentru comiterea unei infracţiuni de luare de mită în formă continuată, potrivit C. pen. în vigoare. Aşadar, instanţa de fond şi cea de apel care au dispus condamnarea au analizat dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de C. pen. anterior, respectiv de C. pen. în vigoare, pentru reţinerea infracţiunilor în formă continuată şi, mai mult, chiar au constatat că trei dintre infracţiunile imputate au fost săvârşite în formă continuată, inclusiv cea comisă sub imperiul legii noi, instanţa reţinând în acest caz incidenţa dispoziţiilor art. 35 C. pen.

Pe de altă parte, se constată că elementul determinant pentru stabilirea unei pluralităţi de infracţiuni de luare de mită (unele comise în forma simplă, altele în formă continuată) l-a constituit neîndeplinirea unei alte condiţii prevăzute de lege pentru infracţiunea continuată, respectiv lipsa unităţii de rezoluţie infracţională, diferită de cea la care se referă decizia Curţii Constituţionale invocată de contestator.

În mod evident, niciuna dintre aceste statuări ale instanţei de fond nu mai pot fi cenzurate pe calea contestaţiei la executare prev. de art. 595 C. proc. pen.

În ce priveşte infracţiunea de abuz în serviciu, se constată că A. a fost condamnat pentru fapte diferite, prin două hotărâri distincte: prin sentinţa penală nr. 17 din 02.05.2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pentru o infracţiune prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 246 C. pen. anterior cu aplic. art. 13 C. pen. anterior; prin sentinţa penală nr. 140 din 16 iunie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală, pentru o infracţiune prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. în vigoare cu aplic. art. 5 C. pen. Drept urmare, problema pluralităţii infracţiunii de abuz în serviciu s-a pus abia în faza de executare, situaţie în care, cererea contestatorului de a se reţine o singură infracţiune în formă continuată nu poate fi analizată în procedura prevăzută de dispoziţiile art. 595 alin. (1) C. proc. pen., susţinerile acestuia în sensul că s-a dispus condamnarea, prin două hotărâri distincte, rămase definitive, pentru acte materiale ale aceleiaşi infracţiuni, putând fi analizate prin intermediul mijlocului procedural prevăzut de art. 585 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., pe baza unei cereri formulate pe temeiuri diferite de cele specifice art. 595 C. proc. pen.

În final, Înalta Curte constată că, în cererea formulată, contestatorul a invocat şi dispoziţiile art. 585 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., aducând, însă, aceleaşi argumente referitoare la efectele deciziei Curţii Constituţionale asupra dispoziţiilor art. 35 alin. (1) C. pen.

Potrivit art. 585 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., pedeapsa pronunţată poate fi modificată, dacă la punerea în executare a hotărârii sau în cursul executării pedepsei se constată, în baza unei alte hotărâri definitive, existenţa concursului de infracţiuni.

Înalta Curte constată, aşadar, că susţinerile contestatorului în sensul că, în cauză, nu ar fi incidente dispoziţiile de la concurs în ceea ce priveşte infracţiunile de luare de mită, ci prevederile care reglementează unitatea legală de infracţiuni, respectiv infracţiunea continuată, nu pot fi cenzurate nici în procedura reglementată de art. 585 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., întrucât A. a fost condamnat pentru toate cele 7 infracţiuni de luare de mită printr-o singură hotărâre.

De asemenea, nici susţinerile privind reţinerea formei continuate pentru infracţiunile de abuz în serviciu nu pot fi examinate în cadrul procesual prevăzut de art. 585 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., chiar dacă pedepsele pentru aceste fapte au fost aplicate prin două hotărâri distincte, rămase definitive, întrucât, aşa cum s-a menţionat anterior, mijlocul procedural adecvat este cel reglementat de dispoziţiile art. 585 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 425<SUP>1 </SUP>alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva sentinţei penale nr. 78/F din 03 mai 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2018 (x/2018).

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu va rămâne în sarcina statului şi se va suporta din fondurile Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACEST MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva sentinţei penale nr. 78/F din 03 mai 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2018 (x/2018).

Obligă contestatorul la plata sumei de 200 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 40 lei rămâne în sarcina statului şi se suportă din fondurile Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 26 iunie 2018.