Conflict between merged prison sentence and maintained conditional release constituting a legal impediment to execution

Deliberând asupra contestaţiei formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 25/F din 12.02.2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2013, printre altele, s-a admis schimbarea de încadrare juridică pusă în discuţie din oficiu de instanţa de judecată şi s-a schimbat încadrarea faptelor reţinute în sarcina inculpatului A. prin reţinerea dispoziţiilor referitoare la recidiva postcondamnatorie prev. de art. 37 lit. a) C. pen. anterior (în prezent art. 41 alin. (1) C. pen.).

În baza art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 7 rap. la art. 3 lit. b) pct. 4 din Legea 39/2003 cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen. anterior.

În baza art. 194 alin. (1) C. pen. anterior cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen. anterior a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 an şi 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj (fapta din octombrie 2011 - persoana vătămată B.).

S-a constatat că pedeapsa rezultantă stabilită prin sentinţa nr. 773/2012 a Tribunalului Argeş, definitivă prin nerecurare la data de 05.12.2012 (7 ani şi 6 luni închisoare), modificată prin sentinţa nr. 782/2014 a Tribunalului Bucureşti, definitivă prin decizia nr. 748 din 09.10.2014 a Curţii de Apel Bucureşti (prin aplicarea art. 6 C. pen. - 7 ani şi 2 luni închisoare) reprezintă prim termen al recidivei postcondamnatorii.

În baza art. 39 alin. (2) C. pen. anterior rap. la art. 34 lit. b) C. pen. anterior, a fost contopită pedeapsa de 1 an şi 9 luni închisoare aplicată prin prezenta cu restul neexecutat din pedeapsa menţionată mai sus, respectiv 857 zile închisoare, inculpatul executând pedeapsa cea mai grea, respectiv 857 zile închisoare.

S-a constatat că infracţiunea de şantaj dedusă judecăţii este concurentă cu infracţiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa nr. 860/2013 a Tribunalului Bucureşti, definitivă prin decizia nr. 540/A din 24.04.2014 a Curţii de Apel Bucureşti.

Au fost descontopite pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a) (teza a II-a), lit. b) C. pen. anterior pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale aplicate prin sentinţa nr. 860/2013 a Tribunalului Bucureşti şi au fost repuse în individualitatea lor pedepsele componente, respectiv două pedepse de câte 7 ani şi 6 luni închisoare, fiecare însoţită de pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a) (teza a II-a), lit. b) C. pen. anterior pe o durată de 3 ani, înlăturând temporar sporul de 6 luni închisoare aplicat prin această sentinţă.

S-a constatat că pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa nr. 773/2012 a Tribunalului Argeş (reţinută ca prim termen al recidivei postcondamnatorii prin sentinţa nr. 860.2012 a Tribunalului Bucureşti) a fost redusă la 7 ani şi 2 luni închisoare prin sentinţa nr. 782/2014 a Tribunalului Bucureşti, definitivă prin decizia nr. 748/09.10.2014 a Curţii de Apel Bucureşti.

Au fost reduse cele două pedepse de câte 7 ani şi 6 luni închisoare rezultate în urma descontopirii sentinţei nr. 860/2013 în două pedepse de câte 7 ani şi 2 luni închisoare.

În baza art. 36 alin. (1), (33) lit. a), 34 lit. b) şi 35 alin. (1) C. pen., a fost contopită pedeapsa de 857 zile închisoare aplicată prin prezenta cu cele două pedepse de câte 7 ani şi 2 luni închisoare menţionate mai sus, fiecare însoţită de pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a) (teza a II-a), lit. b) C. pen. anterior pe o durată de 3 ani, s-a aplicat pedeapsa cea mai grea, respectiv 7 ani şi 2 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor total de 1 an închisoare (6 luni din sentinţa nr. 860/2013 şi încă 6 luni), în final inculpatul urmând să execute 8 ani şi 2 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) (teza a II-a), lit. b) C. pen. anterior pe o durată de 3 ani.

În baza art. 71 alin. (1) C. pen. anterior i-a fost interzisă inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) (teza a II-a), lit. b) C. pen. anterior pe durata executării pedepsei principale.

S-a dedus din pedeapsa aplicată perioada executată, respectiv 21.06.2005-15.11.2005, 12.03.2007-09.08.2011, 15.05.2012-28.05.2014.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii referitoare la inculpat din cuprinsul sentinţei contopite.

Împotriva acestei hotărâri au formulat apel, printre alţii, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Bucureşti şi inculpatul A.

Prin decizia nr. 424/A din 11.12.2017 pronunţată în dosarul nr. x/2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, printre altele, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Bucureşti şi inculpaţii C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF. şi avocat GG. împotriva sentinţei penale nr. 25/F din data de 12 februarie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală.

A desfiinţat, în parte, hotătârea atacată şi a rejudecat cauza cu privire la inculpaţii C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., II. şi apelanta avocat GG..

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate care nu contravin prezentei hotărâri.

A respins, ca nefondat, apelul declarat împotriva aceleiaşi sentinţe de inculpatul A.

menţinut liberarea condiţionată a inculpatului A. din data de 28.05.2014 dispusă prin sentinţa penală nr. 1457/2014 a Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti (din executarea pedepsei de 8 ani aplicată prin sentinţa penală nr. 860/2013 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală).

Împotriva acestei hotărâri a formulat contestaţie la executare Biroul Executări Penale al Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Prin sentinţa penală nr. 239/F din 12 decembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2017, a fost admisă contestaţia la executare formulată împotriva sentinţei penale nr. 25/F din 12 februarie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin decizia penală nr. 424/A din 11 decembrie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În temeiul art. 598 alin. (1) lit. c) teza a II-a C. proc. pen. s-a dispus anularea M.E.P.Î. nr. 41 din 11 decembrie 2017 emis de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în baza sentinţei penale nr. 25/F din 12 februarie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, şi punerea în libertate a condamnatului A., dacă nu este reţinut, arestat ori deţinut în altă cauză.

În temeiul art. 274 C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 130 lei, s-a avansat din fondul Ministerului Justiţiei, iar în temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că, prin sesizarea formulată la data de 12 decembrie 2017 de către Biroul Executări Penale al Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, s-a solicitat examinarea executării dispoziţiilor sentinţei penale nr. 25 din 12 februarie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin decizia penală nr. 424 din 11 decembrie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în privinţa condamnatului A.

În motivarea sesizării s-a arătat că, prin hotărârea menţionată s-a dispus, printre altele, condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 1 an şi 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj, la care s-a adăugat un rest de pedeapsă de 857 zile, s-a constatat că această infracţiune este concurentă cu infracţiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 860/2013 a Tribunalului Bucureşti (definitivă prin decizia penală nr. 540 din 24 aprilie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti), s-a dispus contopirea pedepselor şi s-a dat spre executare pedeapsa rezultantă de 8 ani şi 2 luni închisoare. A fost menţinută liberarea condiţionată a inculpatului din data de 28 mai 2014 dispusă prin sentinţa penală nr. 1457/2014 a Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.

În drept, s-au indicat dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza a II-a C. proc. pen. (în raport de emiterea MEPI nr. 41 din 11 decembrie 2017).

A fost ataşat MEPI nr. 41 din data de 11 decembrie 2017 emis de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, şi minutele sentinţei şi deciziei în baza cărora s-a emis mandatul .

Analizând contestaţia la executare formulată, Curtea de Apel Bucureşti a apreciat că este întemeiată.

Astfel, a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 598 alin. (1) lit. c) teza a II-a C. proc. pen., se poate face contestaţie împotriva executării hotărârii penale atunci când se iveşte vreo împiedicare la executare.

De asemenea, curtea de apel a constatat că este incidentă ipoteza anterior menţionată, deoarece în mod greşit au fost emise în cauză formele de executare în privinţa inculpatului A.. În acest sens, s-a reţinut că, deşi a fost condamnat definitiv la pedeapsa închisorii, în regim de executare efectivă, instanţa de apel a dispus, fără echivoc, menţinerea efectelor liberării condiţionate dispuse anterior pentru infracţiuni concurente cu cele deduse judecăţii, apreciindu-se, în raport de noua pedeapsă rezultantă, că nu se impune continuarea executării pedepsei.

Ca atare, Curtea de Apel Bucureşti a constatat că în mod eronat au fost emise formele de executare, atâta vreme cât dispoziţia instanţei de control judiciar a fost în sensul menţinerii liberării condiţionate.

Cu privire la stabilirea temeiului contestaţiei la executare, s-a apreciat că sesizarea nu priveşte o nelămurire cu privire la hotărârea ce se execută, care să atragă incidenţa dispoziţiilor art. 598 alin. (1) lit. c) teza I C. proc. pen., ci o veritabilă împiedicare la executare, în raport de dispoziţia neechivocă a instanţei de control judiciar.

Împotriva sentinţei penale nr. 239/F din 12 decembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a formulat contestaţie Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.

În esenţă, a solicitat admiterea contestaţiei, desfiinţarea sentinţei atacate, recalificarea sesizării Biroului Executări Penale ca fiind întemeiată pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza I C. proc. pen. şi înlăturarea dispoziţiei de menţinere a liberării condiţionate.

Astfel, s-a menţionat că prin decizia nr. 424 din 11 decembrie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins apelul inculpatului A. şi a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate, care nu contraveneau respectivei hotărâri.

De asemenea, s-a apreciat că sunt aplicabile considerentele Deciziei nr. 73/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite (pronunţată în soluţionarea unui recurs în interesul legii, privind menţinerea sau revocarea liberării condiţionate, în baza art. 61 din C. pen. din 1969, în condiţiile contopirii unor pedepse aplicate pentru fapte concurente, descoperite ulterior, dar săvârşite anterior liberării).

În acest sens, raportat la cauza dedusă judecăţii, s-a susţinut că instanţa de fond nu a înţeles să menţină, în temeiul dispoziţiilor art. 61 C. pen. anterior, liberarea condiţionată din data de 28 mai 2014, dispusă prin sentinţa penală nr. 1457/2014 a Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, din executarea pedepsei de 8 ani aplicată prin sentinţa penală nr. 860/2013 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală. Or, în condiţiile în care apelul inculpatului a fost respins, s-a apreciat că, prin inserarea în decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a dispoziţiei de menţinere a liberării condiţionate, apare o nelămurire cu privire la hotărârea ce se execută, temeiul juridic fiind art. 598 alin. (1) lit. c) teza I C. proc. pen. şi competenţa aparţinând Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Analizând hotărârea atacată, atât potrivit susţinerilor Ministerului Public, cât şi în raport de actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare.

Preliminar, Înalta Curte subliniază că, potrivit C. proc. pen., contestaţia la executare este o procedură jurisdicţională de rezolvare a situaţiilor relative la executarea hotărârii, după rămânerea definitivă a acesteia.

Dispoziţiile art. 598 alin. (1) C. proc. pen. prevăd expres cazurile în care poate fi folosită contestaţia la executare, iar prin limitarea acestora, legiuitorul a urmărit să nu transforme acest mijloc procesual într-o cale prin care să se împiedice procedura normală de punere în executare a hotărârilor definitive.

Aşadar, pe această cale nu se poate pune în discuţie legalitatea şi temeinicia hotărârilor în baza cărora se face executarea şi nu se poate ajunge la modificarea hotărârii rămasă definitivă, instanţa fiind abilitată să verifice doar aspectele indicate de textul legal şi nu modul de soluţionare a cauzei.

Practic, prin intermediul acestei instituţii de drept procesual penal, legea prevede mijloacele prin care se asigură aplicarea legii în executarea condamnării şi, totodată, exclude posibilitatea ca pe această cale să fie afectată autoritatea de lucru judecat.

În continuare, Înalta Curte reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., invocate în prezenta cauză, contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare.

Astfel, art. 598 alin. (1) lit. c) teza I C. proc. pen. (nelămurirea cu privire la hotărârea care se execută) este incident în ipoteza în care dispozitivul hotărârii judecătoreşti nu este suficient de clar, aspect ce poate crea dificultăţi în procedura de executare. Altfel spus, nelămurirea ivită are în vedere limitele în care hotărârea se execută şi nu valabilitatea ei.

Pe de altă parte, pentru a fi incidente dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza a II-a C. proc. pen., împiedicarea la executare trebuie să se datoreze unei cauze legale care face ca executarea hotărârii să nu poată continua şi trebuie să se ivească la punerea în executare a hotărârii sau pe parcursul executării acesteia. Cu alte cuvinte, împiedicarea la executare intervine datorită unor cauze legale care opresc executarea.

Raportând aceste considerente teoretice la speţa dedusă judecăţii, Înalta Curte constată că, în mod corect, instanţa de fond a reţinut că, în cauză, nu există o nelămurire cu privire la hotărârea ce se execută, care să atragă incidenţa dispoziţiilor art. 598 alin. (1) lit. c) teza I C. proc. pen., ci s-a ivit o împiedicare la executare.

Astfel, se observă că, inculpatul A. a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 25/F din 12.02.2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, la pedeapsa de 1 an şi 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj, la care s-a adăugat un rest de pedeapsă de 857 zile, şi, constatându-se că această infracţiune este concurentă cu infracţiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 860/2013 a Tribunalului Bucureşti (definitivă prin decizia penală nr. 540 din 24 aprilie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti), s-a dispus contopirea pedepselor, stabilindu-se ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 8 ani şi 2 luni închisoare.

Prin decizia nr. 424/A din 11.12.2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a fost respins apelul formulat de inculpatul A. şi a fost menţinută liberarea condiţionată a inculpatului A. din data de 28.05.2014 dispusă prin sentinţa penală nr. 1457/2014 a Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti (din executarea pedepsei de 8 ani aplicată prin sentinţa penală nr. 860/2013 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală).

La data de 11.12.2017 Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 41.

La data de 12.12.2017, Biroul Executări Penale din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, a formulat contestaţie la executare, apreciind că s-a ivit o împiedicare la executare.

Aşadar, Înalta Curte observă că, în cursul executării sentinţei nr. 25/F din 12.02.2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin decizia nr. 424/A din 11.12.2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală, după emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 41 din 11.12.2017, s-a ivit o împiedicare la executare, Biroul Executări Penale din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, sesizând existenţa unei cauze legale care împiedică executarea, în continuare, a hotărârii definitive, respectiv dispoziţia instanţei de apel privind menţinerea liberării condiţionate a inculpatului A. (dispusă prin sentinţa penală nr. 1457/2014 a Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti).

În acest sens, trebuie precizat că dispozitivul deciziei penale nr. 424/A din 11.12.2017, pronunţată în apel de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, este clar şi lămuritor, în sensul în care cuprinde toate dispoziţiile cerute de lege şi aplicabile cauzei, dispoziţia privind menţinerea liberării condiţionate fiind consemnată în mod expres.

În plus, se observă că, deşi Curtea de Apel Bucureşti, cu ocazia judecării cauzei pe fond în primă instanţă, a contopit pedeapsa aplicată prin sentinţa nr. 25/F/2016 cu pedepsele aplicate prin sentinţa nr. 860/2013, nu a dispus anularea mandatului de executare emis în baza hotărârii din 2013 a Tribunalului Bucureşti, apreciind că acesta nu mai produce efecte juridice, inculpatul fiind liberat condiţionat la data de 28.05.2014.

Ca atare, contrar celor susţinute de Parchet, nu există nicio nelămurire cu privire la hotărârea care se execută, pedeapsa aplicată nefiind executabilă, întrucât a fost menţinută liberarea condiţionată dispusă prin sentinţa penală nr. 1457/2014 a Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.

Prin urmare, menţinându-se liberarea condiţionată, nu se mai impunea emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 41 din 11.12.2017, mandat care a fost emis în mod greşit, existând o împiedicare la executare.

Referitor la susţinerile Parchetului, respectiv că inculpatul trebuia să execute pedeapsa rezultantă de 8 ani şi 2 luni închisoare, care era mai mare decât pedeapsa din care fusese liberat condiţionat, de 8 ani închisoare, întrucât apelul acestuia a fost respins, Înalta Curte reţine că acestea nu pot fi cenzurate în prezenta procedură, având în vedere, pe de-o parte, aşa cum s-a menţionat anterior, că pe calea contestaţiei la executare nu se poate ajunge la o nouă judecată asupra fondului cauzei, iar pe de altă parte, că dispozitivul deciziei penale nr. 424/A din 11.12.2017 este clar, instanţa supremă menţionând în mod expres că menţine liberarea condiţionată a inculpatului A. din data de 28.05.2014, dispusă prin sentinţa penală nr. 1457/2014 a Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 425<SUP>1 </SUP>alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism împotriva sentinţei penale nr. 239/F din 12 decembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2017 (x/2017).

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea contestaţiei vor rămâne în sarcina statului.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 130 lei, va rămâne în sarcina statului şi se va suporta din fondurile Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACEST MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism împotriva sentinţei penale nr. 239/F din 12 decembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2017 (x/2017).

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea contestaţiei rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 130 lei, rămâne în sarcina statului şi se suportă din fondurile Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 26 iunie 2018.