Inadmissibility of appeal against final appellate decision resolving objection to criminal sentence execution

Asupra contestaţiei de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 201/A din 2 aprilie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în baza art. 425<SUP>1</SUP> alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. s-a respins, ca nefondată contestaţia la executare formulată în temeiul dispoziţiilor art. 598 pct. 1 lit. c) C. proc. pen., de către contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 495/A din 03.11.2017 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, în dosarul nr. x/2015.

În esenţă, s-a arătat că, prin contestaţia la executarea deciziei penale nr. 495/A din 03.11.2017 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş în dosarul nr. x/2015, condamnatul A. a invocat disp. art. 598 alin. (1) C. proc. pen., întrucât există nelămuriri cu privire la hotărârea pe care o execută.

În concret, condamnatul critică faptul că în hotărârea atacată nu se precizează suma care a făcut obiectul infracţiunii de luare de mită pentru care a fost condamnat.

S-a reţinut că dispozitivul deciziei care face obiectul prezentei contestaţii cuprinde următoarele dispoziţii executorii, în ceea ce îl priveşte pe condamnatul A.:

"Conform art. 254 alin. (1) din vechiul C. pen. cu referire la art. 6 din legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 din noul C. pen. condamnă pe inculpatul A. , pentru comiterea infracţiunii de luare de mită, la pedeapsa de 4 (patru)ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) din vechiul C. pen. pe o durată de 3 ani (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice; dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa o funcţie de natura celei de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii pentru care a fost condamnat prin prezenta).

Potrivit art. 71 din vechiul C. pen. aplică inculpatului, ca pedeapsă accesorie, interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) din vechiul C. pen.

Constată că în cauză inculpatul A. a fost reţinut 24 de ore în data de 26 iunie 2014, arestat preventiv de la 1 iulie 2014 la 3 septembrie 2014, arestat la domiciliu de la 4 septembrie 2014 la 3 februarie 2015 şi de la 3 martie 2016 la 1 aprilie 2016 şi supus măsurii preventive a controlului judiciar de la 2 aprilie 2016 până la data pronunţării prezentei.

Deduce din pedeapsa aplicată acestui inculpat perioada executată de acesta in stare de reţinere, arest preventiv şi arest la domiciliu.

Constată încetată de drept măsura preventivă a controlului judiciar dispusă faţă de acest inculpat.

Dispune confiscarea de la inculpaţii A. şi B., în cotă egală de 50% a sumei de 307.187 lei, sumă primită de la denunţătorul C., cu titlu de mită,respectiv câte 153.593,5 lei, de la fiecare dintre cei doi inculpaţi menţionaţi.

Înlătură toate celelalte dispoziţii din sentinţa penală criticată referitoare la confiscarea sumelor de bani presupus primite cu titlu de mită de inculpaţii din prezenta cauză.

Dispune ridicarea măsurii asigurătorii a sechestrului instituite prin ordonanţa emisă în data de 2 iulie 2014 de procurorul DNA în dosarul nr. x/2011 al DNA- Serviciul Teritorial Bacău, asupra bunurilor imobile ce constituie proprietatea inculpatului A., bunuri imobile situate în municipiul Bacău, str. x, nr. 11, judeţul Bacău, respectiv:

- teren compus din 3 loturi: L1-108 mp categorie curţi construcţii, L 2- 283 mp - categoria curţi construcţii şi L3 - 519 mp categoria curţi construcţii;

- 3 corpuri de clădire: C2 - 21,29 mp, C3 - 37,25 mp, C4 - 83,71 mp., menţinând însă măsura sechestrului asigurator dispusă prin menţionata ordonanţă a procurorului asupra imobilului C1-252,42 mp.

Obligă pe inculpaţii A. şi B., să achite fiecare statului, cu titlu de cheltuieli judiciare ocazionate de soluţionarea cauzei la prim grad jurisdicţional, suma de câte 2.000 lei, conform art. 274 alin. (1), (2) C. proc. pen.".

Curtea, a apreciat că, niciuna dintre dispoziţiile hotărârii atacate nu este neclară şi nu dă prilejul vreunei împiedicări la executare. Cu referire specială la suma de bani confiscată, ea este în mod exact indicată: 153593,5 lei, de la inculpatul (la acea dată) A.

În ce priveşte pretinsele contradicţii între dispozitivul deciziei şi mandatul de executare a pedepsei, invocate de condamnat în faţa prezentei instanţe, instanţa a reţinut că susţinerea condamnatului este neconcludentă. Hotărârea de condamnare şi mandatul de executare a pedepsei nu sunt acte juridice aflate pe acelaşi palier ci, dimpotrivă, mandatul este un act subordonat hotărârii. Ca atare, pretinse "contradicţii" între cele două acte nu pot da naştere la modificarea hotărârii de condamnare.

În ce priveşte contradicţiile dintre motivarea deciziei şi mandatul de executare, s-a apreciat că acestea nu sunt indicate de legiuitor între motivele pentru care contestaţia la executare poate fi formulată. Aceeaşi este constatarea instanţei cu privire la nesemnarea extrasului de pe hotărâre, lipsa altei dovezi a comunicării extrasului în afara dovezii de primire, alterarea numerotării minutei din dosar, incongruenţa semnăturii judecătorului de pe un act eliberat condamnatului cu cea de pe minută, semnarea deciziei de către preşedintele instanţei în cazul imposibilităţii preşedintelui completului de a semna - toate, argumente invocate de condamnat în faţa prezentei instanţe.

Împotriva acestei hotărâri, a formulat contestaţie condamnatul A.

La termenul de judecată din data de 13 octombrie 2017, reprezentantul Ministerului Public a invocat excepţia inadmisibilităţii căii de atac formulată de condamnatul A., având în vedere că hotărârea pronunţată în cauză a fost dată fără cale de atac.

Apărătorul ales al condamnatului având cuvântul asupra excepţiei formulate de procuror, a solicitat respingerea acesteia, întrucât îşi sprijină calea de atac pe dispoziţiile prevăzute de art. 597 alin. (7) C. proc. pen., care prevede că, în materia contestaţiei la executare, hotărârea pronunţată se atacă cu contestaţie în termen de 3 zile, astfel judecătorul fondului a ales în mod discreţionar şi eronat dispoziţiile art. 425<SUP>1</SUP> C. proc. pen., având în vedere că textul de lege prevede regimul general al căilor de atac, or contestaţia la executare nu este o cale de atac împotriva hotărârii unei instanţe inferioare, astfel încât contestaţia să fie dată fără cale de atac.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 04 mai 2018, dosarul fiind repartizat aleatoriu Completului 8.

Analizând cu prioritate excepţia invocată de reprezentantul Ministerului Public, constată că este întemeiată pentru următoarele considerente:

Înalta Curte constată că prin hotărârea atacată, s-a respins, ca nefondată contestaţia la executare formulată în temeiul dispoziţiilor art. 598 pct. 1 lit. c) C. proc. pen., de către condamnatul A. împotriva deciziei penale nr. 495/A din 03.11.2017 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, în dosarul nr. x/2015, este definitivă.

Se reţine că în privinţa hotărârii penale atacate, definitivă, legea nu prevede posibilitatea exercitării vreunei căi ordinare de atac, fiind susceptibile de reformare pe calea contestaţiei exclusiv hotărârile judecătoreşti nedefinitive, determinate de lege.

Astfel, potrivit art. 599 alin. (1) C. proc. pen. procedura de rezolvare a contestaţiei la executare este cea prevăzută la art. 597, text de lege care la alin. (7) prevede că hotărârile pronunţate în primă instanţă în materia executării potrivit prezentului titlu pot fi atacate cu contestaţie la instanţa ierarhic superioară, în termen de 3 zile de la comunicare.

Totodată, textul art. 425<SUP>1 </SUP>alin. (1) lit. b) C. proc. pen. statuează că, decizia prin care se soluţionează contestaţia nu este supusă niciunei căi de atac, printre soluţiile ce se pot pronunţa fiind şi respingerea contestaţiei, cu menţinerea hotărârii atacate, când contestaţia este nefondată.

Dispoziţiile art. 425<SUP>1 </SUP>din C. proc. pen. au fost introduse în legislaţia procesual penală prin prevederile art. III pct. 5 din O.U.G. nr. 3/2014, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 98 din 7 februarie 2014, iar din expunerea de motive a Legii nr. 58/2016 privind aprobarea O.U.G. nr. 3/2014 pentru luarea unor măsuri de implementare necesare aplicării Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. şi pentru implementarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 285 din 14 aprilie 2016, acestea au ca scop asigurarea unei căi de atac în materii urgente şi pentru situaţii restrictive de drepturi şi libertăţi. Aceste situaţii sunt însă cele expres reglementate de legiuitor, prin prevederile C. proc. pen., determinarea lor fiind de competenţa exclusivă a acestuia, astfel că, exercitarea căii de atac a contestaţiei se poate face numai atunci când legea o prevede expres.

Or, potrivit dispoziţiilor art. 597 alin. (7) C. proc. pen. hotărârile pronunţate în primă instanţă în materia executării pot fi atacate cu contestaţie la instanţa ierarhic superioară, în termen de 3 zile de la comunicare iar în alin. (8) al normei procedurale se stipulează că decizia instanţei prin care se soluţionează contestaţia la executare este definitivă, prevederile alin. (5) fiind aplicabile, dispoziţii care consfinţesc că normele cuprinse în Titlu III al părţii speciale privind judecata care nu sunt contrare prezentului articol se aplică în mod corespunzător.

Se constată că, în conformitate cu dispoziţiile din Partea specială, Titlul III, Capitolul III şi III1 C. proc. pen., admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Ca atare, deciziilor pronunţate de către instanţa de apel sunt definitive, chiar şi în materia executării, astfel că, recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora.

Astfel, o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii.

Astfel, dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţie privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi celui privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor art. 13 din Convenţia Europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, C. proc. pen. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru toate persoanele aflate în situaţii juridice identice.

Recunoaşterea unei căi de atac în situaţii neprevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituţia României.

Totodată, admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva deciziei penale nr. 201/A din data de 2 aprilie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul condamnat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în sumă de 35 lei, va rămâne în sarcina statului.

Prin urmare, faţă de soluţia adoptată în cauză nu se mai impune analizarea sesizării Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 406 alin. (4) teza 2 şi 4 din C. proc. pen. formulată de condamnatul A.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva deciziei penale nr. 201/A din data de 2 aprilie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în sumă de 35 lei, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 iunie 2018.