Execution of Foreign Penalties: Admissibility of Correcting Pre-Trial Detention Deductions via Contestație la Executare vs. Res Judicata of Recognition Order

Asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 25 din 01 martie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 597 C. proc. pen. raportat la art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a fost respinsă contestaţia la executare formulată de Biroul Executări Penale al Curţii de Apel Bacău în dosarul nr. x/2016 al aceleiaşi instanţe, ca nefondată.

Pentru a se pronunţa în acest sens, instanţa de fond a reţinut că, prin sesizarea formulată de Biroul Executări Penale din cadrul Curţii de Apel Bacău, s-a arătat că, la data rămânerii definitive a sentinţei penale nr. 109 din 30 septembrie 2016 a acestei instanţe, au fost întocmite formele de executare, la data de 16 februarie 2017, numitul A. fiind transferat în Italia şi încarcerat în Penitenciarul Bucureşti Rahova. Ulterior, la data de 23 februarie 2017, Penitenciarul Bucureşti Rahova, cu adresa nr. 1/32032, a sesizat Curtea de Apel Bacău cu privire la faptul că prin sentinţă se reţine "deduce din pedeapsă perioada executată de 1 an şi 14 zile în arest preventiv (de la 01.08.2016 la 21.12.2016 şi de la 21.08.2012 la 01.03.2013)", iar din calcul rezultă că perioada dedusă este de 336 zile. Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., s-a solicitat, pe calea contestaţiei la executare, lămurirea dispozitivului sentinţei în ceea ce priveşte perioada de arest preventiv care se va deduce din pedeapsa închisorii pe care o va executa condamnatul A..

Prima instanţă a mai reţinut că, prin sentinţa penală nr. 109 din 30 septembrie 2016, pronunţată în dosarul nr. x/2016 al Curţii de Apel Bacău, în baza art. 153 din Legea nr. 302/2004, a fost admisă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, privind transferul persoanei condamnate într-un penitenciar din România, pentru continuarea executării unei pedepse de 6 ani şi 4 luni închisoare, aplicate prin Ordinul concomitent de executare a pedepselor concurente nr. 185/2014 R.E.S. emis la 04 noiembrie 2014 de Procuratura Republicii de pe lângă Tribunalul de Minori din Milano - Biroul Executări Penale, Republica Italia.

În baza art. 154 alin. (6) lit. a) raportat la art. 155 din Legea nr. 302/2004, s-a dispus recunoaşterea şi punerea în executare a Ordinului concomitent de executare a pedepselor concurente nr. 185/2014 R.E.S. emis la 04 noiembrie 2014 de Procuratura Republicii de pe lângă Tribunalul de Minori din Milano - Biroul Executări Penale, Republica Italia, prin care s-a aplicat o pedeapsă principală de 6 ani şi 4 luni închisoare, urmare a cumulului de pedepse provenite din:

- sentinţa emisă la 22 decembrie 2006 de GUP din Tribunalul de Minori Milano (nr. 991/2006 R.G.), devenită irevocabilă la 19 martie 2007, prin care s-a aplicat o pedeapsă principală de 4 luni închisoare şi amendă 80 de euro, din care a executat anterior 4 luni şi 22 de zile (de la 01 august 2006 la 22 decembrie 2006), faptă prevăzută de art. 20 C. pen. (1969) raportat la art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. e) C. pen. (1969);

- sentinţa emisă la 15 decembrie 2008 de Tribunalul de Minori Torino (nr. 137/2008 R.G.), devenită irevocabilă la 02 martie 2009, prin care s-a aplicat o pedeapsă de 3 luni închisoare şi amendă 100 de euro, cu suspendarea condiţionată a executării, revocată ulterior prin sentinţa din 19 martie 2013 a JEEP din Tribunalul Verona, faptă prevăzută de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. e) C. pen. (1969);

- sentinţa emisă la 27 aprilie 2012 a Tribunalului de Minori Milano (n.492/2011 R.G.), devenită irevocabilă la 01 iunie 2012, prin care s-a aplicat o pedeapsă de 4 luni închisoare şi amendă 150 de euro, faptă prevăzută de art. 20 C. pen. (1969) raportat la art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. e) C. pen. (1969);

- sentinţa emisă la 14 decembrie 2012 a Tribunalului de Minori Milano (n.423/2012 R.G.), devenită irevocabilă la 21 martie 2013, prin care s-a aplicat o pedeapsă de 6 luni închisoare şi amendă de 200 de euro, faptă prevăzută de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. e) C. pen. (1969);

- sentinţa emisă la 25 ianuarie 2013 a Tribunalului de Minori Milano (n.470/2012R.G.), devenită irevocabilă la 22 martie 2013, prin care s-a aplicat o pedeapsă de 6 luni închisoare şi amendă 160 de euro, faptă prevăzută de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. e) C. pen. (1969);

- sentinţa emisă la 19 martie 2013 a JEEP din Tribunalul Verona (n.7485/2012 R.G.), devenită irevocabilă la 18 aprilie 2013, prin care s-a aplicat o pedeapsă de 2 ani şi 4 luni închisoare şi amendă de 1200 de euro, din care a executat 7 luni şi 12 zile: în perioada 21 august 2012 - 01 aprilie 2013 la casa Circondariale Padova; de la 20 martie 2013 în arest la domiciliu - evadat la 01 aprilie 2013, fapte prevăzute de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a) şi e) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) şi de art. 27 alin. (1) din Legea nr. 365/2002;

- sentinţa emisă la 28 iunie 2013 a Tribunalului de Minori Milano (n.476/2012) devenită irevocabilă la 01 octombrie 2013, prin care a fost condamnat la o pedeapsă de 6 luni închisoare şi amendă 250 de euro, faptă prevăzută de art. 208, alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. e) C. pen. (1969);

- sentinţa emisă la 01 octombrie 2013 a Curţii de Apel Secţia de Minori Milano (n.29/2013), irevocabilă la 02 noiembrie 2013, prin care a fost condamnat la o pedeapsă de 6 luni închisoare, faptă prevăzută de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. e) C. pen. (1969);

- sentinţa emisă la 25 ianuarie 2013 a Tribunalului de Minori Milano (n.469/2012 R.G.), devenită irevocabilă la 16 mai 2013, prin care a fost condamnat la 6 luni închisoare şi amendă de 250 de euro, faptă prevăzută de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. e) C. pen. (1969);

- sentinţa emisă la 28 mai 2013 a Tribunalului de Minori Milano (n.149/2013 R.G.), irevocabilă la 16 octombrie 2014, prin care a fost condamnat la 7 luni închisoare şi amendă de 200 de euro, faptă prevăzută de art. 20 C. pen. (1969) raportat la art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. e) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969).

S-a constatat că pedeapsa rezultantă de executat de către persoana condamnată A. este de 6 ani şi 4 luni închisoare, dispunându-se transferarea acestuia într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei.

Totodată, în baza art. 144 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, s-a dedus din pedeapsă perioada executată de 1 an şi 14 zile în arest preventiv (de la 01 august 2006 la 21 decembrie 2006 şi de la 21 august 2012 la 01 martie 2013) şi 2 zile (de la 15 februarie 2016 la 16 februarie 2016) şi de la 16 februarie 2016 la zi.

Prima instanţă a constatat că hotărârea anterior menţionată a rămas definitivă prin neapelare, atât de către contestator, cât şi de procuror, reţinând, totodată, că efectul pozitiv al acesteia constă în faptul că ea exprimă adevărul judiciar, iar efectul negativ în aceea că aspectele deja stabilite nu mai pot fi puse în discuţie în faţa unei instanţe.

Analizând cuprinsul sentinţei penale nr. 109 din 30 septembrie 2016 a Curţii de Apel Bacău, judecătorul fondului a constatat că această instanţă, în baza art. 144 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, a dedus perioada executată în statul emitent pe baza datelor comunicate prin certificatul prevăzut la art. 4 din Decizia Cadru 2008/909/JAI.

În acest context, instanţa de executare a apreciat că nu poate reanaliza perioada executată în Italia şi, eventual, reducerea duratei acesteia în concordanţă cu anumite intervale de timp, fără a analiza însăşi modalitatea în care Curtea de Apel Bacău a preluat datele comunicate de autorităţile judiciare italiene, deci, prin urmare, fără a încălca autoritatea de lucru judecat a sentinţei de recunoaştere şi de dispunere a transferării, împotriva căreia contestatorul şi procurorul, deşi aveau la dispoziţie calea de atac a apelului, nu au exercitat-o.

Totodată, instanţa a considerat că a trece la analiza solicitată în cuprinsul contestaţiei la executare formulate, prin care se invocă, în esenţă, erori de calcul din partea Curţii de Apel Bacău, pornind de la datele transmise prin certificat, ar însemna să se substituie instanţei care ar fi avut competenţa funcţională şi materială să soluţioneze o eventuală cale de atac împotriva sentinţei nr. 109/2016, ceea ce este inadmisibil. Astfel, a revenit Curţii de Apel Bacău sau, cel mult, instanţei de apel competenţa de a deduce din pedeapsă perioada pe care condamnatul a executat-o în Italia, pe baza informaţiilor primite, operaţiunea solicitată neputând fi realizată pe calea contestaţiei la executare care, chiar dacă nu are în mod explicit acest obiect, urmăreşte, în esenţă, tocmai modificarea perioadelor executate.

Pe de altă parte, s-a arătat că eventualele inadvertenţe privitoare la perioada executată în Italia îşi au punctul de plecare în datele transmise de autorităţile judiciare italiene, instanţa română de recunoaştere neavând aptitudinea de a modifica conţinutul certificatului privitor la situaţia juridică a persoanei condamnate în statul emitent. Faptul că datele transmise de autorităţile judiciare italiene conţin erori materiale rezultă din celelalte acte care însoţesc certificatul, şi anume că A. s-a aflat în arest preventiv şi după data de 01 martie 2013, la Casa Circondariale Padova, iar din 20 martie 2013 a fost în arest domiciliar, de unde a evadat la 01 aprilie 2013.

În orice caz, s-a apreciat că perioada executată anterior nu mai poate fi repusă în discuţie, atât pe calea contestaţiei la executare, cât şi pe orice altă cale procesuală, fiind inadmisibilă o reducere, la acest moment procesual, a perioadei executate în Italia de către A., întrucât hotărârea de recunoaştere şi punere în executare a pedepsei este definitivă.

În consecinţă, s-a arătat că executarea restului de pedeapsă în România se va face în concordanţă cu datele transmise de autorităţile judiciare italiene şi preluate în hotărârea de recunoaştere, fără a lua în considerare zilele care se indică drept perioade de executare.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a formulat contestaţie Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, criticând-o sub aspectul nelegalităţii, apreciind că se impunea admiterea contestaţiei la executare formulată de Biroul Executări Penale în vederea lămuririi dispozitivului hotărârii şi efectuării corecte a deducerii perioadei executate, prin arest preventiv, în Italia de către persoana condamnată A.. În acest sens, s-a arătat că este greşit raţionamentul judecătorului fondului, care a apreciat că instanţa de executare nu poate reanaliza perioada executată de condamnat în Italia, datele fiind preluate astfel cum au fost transmise de autorităţile italiene, în caz contrar fiind încălcată autoritatea de lucru judecat a sentinţei de recunoaştere şi transfer. Astfel, contestaţia la executare reprezintă un mijloc procesual ce poate fi exercitat pentru soluţionarea incidentelor prevăzute de legea penală sau procesual penală ivite înainte sau în timpul executării hotărârii penale definitive, fără a fi modificate dispoziţii din hotărârea instanţei care au intrat în puterea lucrului judecat. S-a subliniat că jurisprudenţa în materie este constantă, stabilind că, în temeiul art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., poate fi admisă o contestaţie la executare în vederea deducerii corecte a perioadei executate anterior de o persoană condamnată definitiv.

Ca atare, s-a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile de formulare a unei contestaţii la executare, existând o nelămurire cu privire la durata pedepsei deja executată. Totodată, în condiţiile în care, în dispozitivul sentinţei penale nr. 109/2006, pe de o parte, se menţionează, ca pedeapsă ce urmează a fi dedusă din cea recunoscută, o perioadă totală de 1 an şi 14 zile închisoare, iar, pe de altă parte, în paranteză, sunt indicate mai multe intervale de timp în care condamnatul s-ar fi aflat în arest preventiv şi care însumate reprezintă 336 zile închisoare, s-a apreciat că acestea din urmă trebuie scăzute efectiv din sancţiune, ele regăsindu-se şi în certificatul prevăzut de art. 4 din Decizia cadru nr. 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008.

Examinând contestaţia Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, în raport cu criticile formulate şi actele dosarului, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, pentru motivele arătate în continuare.

Astfel, verificând sentinţa penală nr. 25 din 01 martie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, se constată că, deşi, în considerentele hotărârii, judecătorul fondului a examinat contestaţia la executare din perspectiva admisibilităţii acesteia, arătând, în esenţă, că instanţa de executare nu are competenţa de a proceda la reanalizarea perioadei executate de condamnat în Italia şi, eventual, la deducerea acesteia corespunzător anumitor intervale de timp, întrucât s-ar încălca autoritatea de lucru judecat, o astfel de operaţiune neputând fi realizată decât de către instanţa învestită cu soluţionarea cererii de recunoaştere a hotărârilor străine şi de transfer al persoanei condamnate ori cu o eventuală cale de atac promovată de aceasta sau de procuror împotriva hotărârii pronunţată în primă instanţă, prin dispozitiv solicitarea formulată de Biroul Executări Penale din cadrul Curţii de Apel Bacău în dosarul nr. x/2016 a fost respinsă ca nefondată, fără ca sesizarea să fie analizată sub aspectul temeiniciei. Aşadar, între cele două părţi esenţiale ale hotărârii atacate există o evidentă contrarietate, din moment ce, în considerente, nu s-a examinat fondul contestaţiei la executare, ci doar posibilitatea utilizării acestui mijloc procesual în vederea computării corecte a perioadei deja executată din pedeapsa cu închisoarea recunoscută prin sentinţa penală nr. 109 din 30 septembrie 2016 a Curţii de Apel Bacău, iar dispozitivul reflectă, dimpotrivă, că s-ar fi efectuat o analiză a temeiniciei, deşi o astfel de verificare nu a fost realizată.

Pe de altă parte, se observă că, potrivit dispoziţiilor art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., împotriva executării unei hotărâri penale se poate face contestaţie când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare, soluţionarea acesteia fiind de competenţa instanţei care a pronunţat respectiva hotărâre, aşa cum se prevede în art. 598 alin. (2) C. proc. pen. Contestaţia la executare reprezintă un mijloc procesual cu caracter jurisdicţional prin intermediul căruia pot fi rezolvate aspecte în legătură cu punerea în executare a unei hotărâri definitive, fără ca pe această cale să se repună în discuţie probleme de fond rezolvate cu autoritate de lucru judecat.

Contrar susţinerilor judecătorului fondului, Înalta Curte arată că omisiunea instanţei de judecată de a deduce durata arestării preventive ori efectuarea greşită a computării se circumscriu cazului de contestaţie la executare prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. c) teza I C. proc. pen., în acest sens fiind şi jurisprudenţa constantă în materie, inclusiv cea a instanţei supreme (deciziile penale nr. 167 din 12 ianuarie 2006, nr. 1017 şi nr. 1018 din 22 iulie 2015, încheierea penală nr. 489 din 22 mai 2014 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, sentinţa penală nr. 939 din 15 iulie 2004 a Tribunalului Bucureşti, sentinţa penală nr. 16/F din 12 februarie 2012 a Tribunalului Bistriţa Năsăud etc.). În plus, lămurirea perioadelor în care condamnatul s-a aflat în arest preventiv şi scăderea corectă a acestora din pedeapsa recunoscută anterior pe cale judiciară nu este de natură să afecteze autoritatea de lucru judecat a sentinţei penale nr. 109 din 30 septembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, caracter pe care îl are doar dispoziţia de recunoaştere a hotărârilor străine, inclusiv sub aspectul duratei totale a pedepsei aplicate de autorităţile italiene, şi cea de transfer a persoanei condamnate în vedere executării sancţiunii penale într-un penitenciar din România. Or, în condiţiile în care, potrivit art. 144 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, durata detenţiei preventive executate în statul emitent trebuie dedusă din totalul pedepsei ce urmează a fi executată în România, în lipsa computării corespunzătoare a perioadelor în care condamnatul s-a aflat în arest preventiv în Italia, nu este lămurită durata sancţiunii rămase de executat. Ca atare, efectuarea corectă a deducerii perioadei executate în detenţie provizorie se poate realiza pe calea contestaţiei la executare, în condiţiile prevăzute de art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

Sub acest aspect, se observă că, în certificatul prevăzut de art. 4 din Decizia cadru nr. 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008, cu toate că sunt menţionate, ca durată totală a pedepsei privative de libertate deja executată, 1 an şi 14 zile şi, respectiv, 2 zile închisoare, din verificarea intervalelor de timp corespunzătoare primei perioade indicate, rezultă o durată executată mai redusă. Mai mult, între conţinutul certificatului menţionat şi datele înscrise în decizia de contopire, respectiv Ordinul concomitent de executare a pedepselor concurente nr. 185/2014 R.E.S. emis la 04 noiembrie 2014 de Procuratura Republicii de pe lângă Tribunalul de Minori din Milano - Biroul Executări Penale, Republica Italia, există diferenţe cu privire la perioadele executate de condamnatul A. în detenţie provizorie.

Or, având în vedere obiectul sesizării formulate de Biroul Executări Penale din cadrul Curţii de Apel Bacău, precum şi datele contradictorii ce rezultă din actele dosarului cu privire la perioadele în care intimatul condamnat A. s-a aflat în arest preventiv în Italia, Înalta Curte apreciază că, în conformitate cu dispoziţiile art. 154 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, se impunea efectuarea de către instanţa de fond a unor demersuri suplimentare pentru obţinerea unor informaţii clare de la autorităţile italiene în vederea computării corecte din pedeapsa recunoscută prin sentinţa penală nr. 109 din 30 septembrie 2016 a Curţii de Apel Bacău a perioadei deja executate, demersuri care nu pot fi realizate de instanţa de control judiciar întrucât s-ar aduce atingere drepturilor procesuale ale condamnatului.

În aceste condiţii, având în vedere că judecătorul primei instanţe nu a examinat pe fond contestaţia la executare formulată de Biroul Executări Penale din cadrul Curţii de Apel Bacău în dosarul nr. x/2016, iar instanţa supremă nu poate realiza această analiză direct în calea de atac, deoarece s-ar încălca garanţiile instituite de art. 6 paragraful 3 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, în temeiul art. 425<SUP>1 </SUP>alin. (7) pct. 2 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va admite contestaţia declarată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău împotriva sentinţei penale nr. 25 din 01 martie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, privind pe intimatul condamnat A., va desfiinţa sentinţa penală atacată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, în vederea lămuririi hotărârii care se execută.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, iar în baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul condamnat A., în sumă de 130 lei, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestaţia declarată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău împotriva sentinţei penale nr. 25 din 01 martie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, privind pe intimatul condamnat A.

Desfiinţează sentinţa penală atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul condamnat A., în sumă de 130 lei, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 mai 2017.