Deferral of European Arrest Warrant execution pending unrelated domestic criminal proceedings

Deliberând asupra contestaţiei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 98 din data de 09 mai 2018 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, s-a admis cererea de executare a mandatului european de arestare emis la data de 04.04.2018 de autorităţile judiciare din Germania - Procuratura Ansbach în dosarul nr. 1073 Js 6053/17 pe numele persoanei solicitate A.

În baza art. 103 alin. (6) din Legea nr. 302/2004 s-a dispus predarea persoanei solicitate A. către autorităţile judiciare germane, cu respectarea regulii specialităţii, prev. de art. 115 din Legea nr. 302/2004, republicată.

S-a dispus arestarea persoanei solicitate, în vederea predării, pe o durată de 30 zile, începând cu data de 09.05.2018 până la data de 07.06.2018, inclusiv.

S-a dispus emiterea mandatului de arestare.

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului şi s-a dispus ca suma de 420 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu, să fie virată de Ministerul Justiţiei în contul Baroului Dolj.

Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel a reţinut că, la data de 07.05.2018, a fost înregistrată adresa nr. 5400/II/5/2018 din data de 07.05.2018 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, prin care a fost înaintat mandatul european de arestare emis la data de 04.04.2018 de autorităţile judiciare din Germania- Procuratura Ansbach în dosarul nr. 1073 Js 6053/17 pe numele persoanei solicitate A.

S-a arătat în cuprinsul mandatului european de arestare emis de autorităţile judiciare germane - Procuratura Ansbach că acesta se întemeiază pe mandatul de arestare naţional emis la data de 20.03.2018 de către Judecătoria Ansbach în dosarul nr. 5 Gs 311/18, pentru săvârşirea a două infracţiuni de furt calificat în două cazuri aflate în concurs real, prev. de art. 242 alin. (1), art. 243 alin. (1) teza 2 nr. 1, nr. 2, nr. 3 şi art. 25 alin. (2) din C. pen. german.

De asemenea, s-a menţionat că pedeapsa maximă prevăzută de lege pentru infracţiunea comisă este închisoarea de 10 ani.

A rezultat din descrierea faptelor că la un moment care nu se cunoaşte cu exactitate, cel târziu la 24.02.2017, învinuitul a ticluit planul de a-şi asigura o sursă de venit de o oarecare durată şi de un oarecare volum prin comiterea în formă continuată de furturi prin efracţie. S-a reţinut că, pe baza acestei rezoluţii infracţionale stabilite în prealabil, învinuitul a comis cel puţin următoarele fapte:

1.) La un moment care nu se poate stabili cu exactitate, în intervalul cuprins între 24.02.2017, ora 18:00 şi 25.02.2017, ora 07:15, învinuitul a pătruns pe terenul firmei B. situat în Ansbacher StraBe 23, Schlungenhof, 91710 Gunzenhausen, cu scopul de a găsi şi de a sustrage bunuri de valoare de pe terenul firmei. Învinuitul a executat fapta escaladând un val de pământ împrejmuit în acest loc cu sârmă ghimpată tip Nato şi pentru a putea pătrunde pe teren, a tras sârma la o parte.

S-a reţinut că, pe terenul firmei, învinuitul a deschis cu forţa întrucât erau încuiate cu un lacăt masiv în total şase containere maritime, cu scopul de a căuta şi de a găsi bunuri de valoare în interiorul acestora. Pentru a pătrunde în respectivele containere maritime, învinuitul a deşurubat de flecare dată eclisele de agăţare pentru lacăte, astfel încât să le poată îndepărta. Conform planului stabilit anterior, învinuitul a sustras din containerele deschise cu forţa în total aprox. 80 de roţi auto în valoare totală de 70.005,73 euro, cu scopul de a le păstra pentru sine sau de a le vinde în vederea obţinerii de profit.

2.) La 23.03.2017, la un moment care nu se cunoaşte cu exactitate, în intervalul orar 02:14 - 02:19, acţionând în colaborare conştientă şi voită, învinuitul şi cel puţin alţi trei învinuiţi în alte dosare C., D. şi E., au pătruns prin efracţie - printr-o fereastră deschisă în prealabil cu forţa - în spaţiile comerciale ale firmei F. din 91735 Muhr am See, am Gewerbepark 2, cu scopul de a găsi şi de a sustrage de acolo bunuri de valoare. S-a reţinut că, potrivit înţelegerii avută în prealabil, fapta a fost executată pe baza diviziunii muncii; cel puţin unul dintre învinuiţi i-a dus cu maşina şi i-a lăsat la terenul firmei F. pe mai mulţi dintre ceilalţi învinuiţi, după care i-a luat de la locul faptei, între timp cel puţin doi dintre învinuiţi pătrunzând prin efracţie în spaţiile comerciale ale firmei.

S-a precizat că, în conformitate cu planul infracţional stabilit în prealabil, învinuiţii au sustras diferite aparate de curăţat la presiune mare, precum şi aspiratoare uscate şi aspiratoare cu aburi în valoare totală de 20.749,23 euro, cu scopul de a le păstra pentru sine sau de a le vinde în vederea obţinerii de profit. Pentru a putea transporta obiectele furate de la faţa locului, învinuiţii au sustras de asemenea un autoturism marca x, nr. de înmatriculare x, în valoare de 40.000,00 euro, precum şi un autoturism marca y, nr. de înmatriculare y, în valoare de 6.000,00 euro. Cele două chei originale ale vehiculelor fuseseră găsite în prealabil de învinuiţi în biroul firmei F. În timp ce fugeau de la faţa locului, la un moment care nu se cunoaşte cu exactitate în data de 23.03.2017, în intervalul orar 05:30 -11:05, învinuiţii au abandonat cele două vehicule sustrase în parcarea abatorului Vion situată în Tiefenbacher StraBe 70 din 74564 Crailsheim.

S-a constatat că, la termenul din data de 09 mai 2018, a fost audiată persoana solicitată A., care a precizat că doreşte să fie predată autorităţilor judiciare din Germania, numai după soluţionarea dosarelor aflate pe rolul instanţelor din România.

Cât priveşte conţinutul şi forma mandatului european de arestare, s-a precizat că acestea sunt prevăzute în art. 86 din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare trebuind să conţină, pe lângă celelalte elemente stipulate în mod expres şi indicarea existenţei unei hotărâri judecătoreşti definitive, a unui mandat de arestare preventivă sau a oricărei alte hotărâri judecătoreşti având acelaşi efect, care se încadrează în dispoziţiile art. 88 şi art. 96 din aceeaşi lege.

Învestit cu executarea unui mandat european de arestare, judecătorul hotărăşte asupra arestării şi predării persoanei solicitate, după ce, în prealabil, a verificat condiţiile referitoare la emiterea mandatului, identificarea persoanei solicitate, existenţa dublei incriminări a faptelor penale ce se impută acesteia sau a situaţiilor ce se constituie în motive de refuz la predare.

În acest fel se pune în practică principiul recunoaşterii şi încrederii reciproce ce stă la baza executării, de către instanţa română, a mandatului european de arestare emis de autoritatea judiciară străină competentă.

Analizând actele şi lucrările cauzei s-a constatat că sunt îndeplinite cerinţele legii privind conţinutul şi forma mandatului european de arestare, dat fiind faptul că autorităţile judiciare germane au menţionat că mandatul european de arestare emis de Procuratura Ansbach se întemeiază pe mandatul de arestare naţional emis la data de 20.03.2018 de către Judecătoria Ansbach în dosarul nr. 5 Gs 311/18, faţă de A., cetăţean român, născut la data de 08.12.1994 în municipiul Drobeta Turnu Severin.

Cât priveşte obiecţiunile formulate de persoana solicitată, Curtea a constatat că acestea, pe de o parte, nu privesc identitatea, iar pe de altă parte, motivul pentru care persoana solicitată nu a exprimat un acord necondiţionat de predare, nu se încadrează în motivele obligatorii sau facultative pentru care autoritatea judiciară română de executare refuză executarea mandatului european de arestare, motive prevăzute de dispoziţiile art. 98 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 302/2004.

Astfel, s-a arătat că persoana solicitată este de acord cu predarea însă numai după soluţionarea cauzelor înregistrate pe rolul organelor judiciare române. S-a constatat că art. 98 din Legea nr. 302/2004 nu prevede o astfel de situaţie între motivele pentru care se refuză executarea, motiv facultativ de refuz fiind potrivit art. 98 alin. (2) lit. c) din lege doar situaţia în care persoana care face obiectul mandatului european de arestare este supusă unei proceduri penale în România pentru aceeaşi faptă care a motivat mandatul european de arestare.

Or, în cauză, din datele de la dosar persoana solicitată este cercetată în România pentru comiterea unor fapte diferite de cele pentru care s-a emis mandatul european de arestare şi anume pentru infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere şi contra ordinii şi liniştii publice.

Concluzionând, s-a constatat că sunt îndeplinite condiţiile de fond şi formă ale mandatului european de arestare, astfel cum sunt prevăzute de dispoziţiile legale, au fost respectate drepturile persoanei solicitate, nu este incident vreun motiv de refuz obligatoriu sau opţional al executării mandatului european de arestare, prev. de dispoziţiile art. 98 din Legea nr. 302/2004 republicată, astfel că cererea de executare a mandatului european de arestare s-a apreciat ca fiind admisibilă, în conformitate cu dispoziţiile art. 107 din Legea 302/2004 republicat.

În ceea ce priveşte solicitarea de amânare a predării s-a constatat că a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 112 alin. (1) rap. la art. 58 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 conform cărora "În situaţia în care persoana extrădată este cercetată penal de către autorităţile judiciare române, predarea se amână până la soluţionarea definitivă a cauzei".

S-a reţinut că, din analiza coroborată a dispoziţiilor art. 58 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 302/2004 ar rezulta că, în cazurile în care faţă de persoana solicitată se efectuează cercetări penale de autorităţile judiciare române, amânarea predării se dispune în mod obligatoriu, art. 58 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 reglementând, spre deosebire de art. 58 alin. (1) din acest act normativ cazurile în care predarea "poate" fi amânată.

S-a constatat că art. 58 din Legea nr. 302/2004 este cuprins în capitolul ce reglemenetează "Extrădarea pasivă" în vreme ce art. 112 face parte din Capitolul III, Titlul III, denumit "Dispoziţii privind cooperarea cu statele membre ale Uniunii Europene în aplicarea Deciziei - cadru nr. 2002/584/JAI a Consiliului Uniunii Europene din 13.06.2002 privind mandatul european de arestare şi procedurile de predare între statele membre".

Or, s-a notat conform art. 24 paragraf 1 din Decizia cadru nr. 2002/584/JAI din 13.06.2002 modificată prin Decizia cadru nr. 2009/299/JAI/2009 că autoritatea judiciară de executare, după ce a decis să execute mandatul european de arestare "poate să amâne predarea persoanei solicitate" astfel încât aceasta să poată fi anchetată în statul membru de executare sau, dacă a fost deja condamnată, aceasta să poată executa, pe teritoriul acestui stat o sentinţă pronunţată pentru o altă faptă decât cea la care se referă mandatul european de arestare.

S-a considerat că interpretarea dispoziţiilor art. 112 din Legea nr. 302/2004 rap. la art. 58 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 prin prisma dispoziţiilor art. 24 paragraf 1 din Decizia cadru nr. 2002/584/JAI impune concluzia că amânarea predării, în situaţia în care persoana solicitată este cercetată penal în statul de executare, este facultativă.

La formularea concluziei de mai sus instanţa a avut în vedere şi faptul că, potrivit dispoziţiilor din C. proc. pen. român, unul dintre modurile de sesizare a organelor judiciare, care conduce la constituirea unui dosar în care se vor efectua cercetări penale, îl reprezintă inclusiv plângerea prealabilă formulată de persoana vătămată în cazul infracţiunilor expres prevăzut de legiuitor. Or, s-a considerat că dacă amânarea predării nu ar putea fi supusă unei examen de temeinicie în cazul persoanelor solicitate, care sunt cercetate penal de către autorităţile judiciare române, s-ar putea ajunge ca persoanele solicitate, cunoscând de acuzaţiile ce pot fi formulate împotriva lor pe teritoriile altor state în procedura mandatului european de arestare, să poată crea artificial o procedură penală în statul de executare, împiedicând astfel predarea în procedura mandatului european.

În cauză, instanţa, analizând solicitarea formulată de persoana solicitată prin prisma acestor considerente, a apreciat că nu se justifică amânarea predării până la finalizarea cercetărilor penale de către autorităţile judiciare române.

Astfel, din verificările efectuate a rezultat că pe rolul Judecătoriei Vînju Mare se află dosarul nr. x/2018, în care persoana solicitată are calitate de inculpat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovire şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, dosar aflat în procedura de cameră preliminară.

S-a constatat conform relaţiilor transmise de Judecătoria Drobeta Turnu Severin că, prin sentinţa penală nr. 627 din 18.04.2018 pronunţată în dosarul nr. x/2017 s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa rezultată de 1 an, 2 luni şi 80 zile închisoare a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere, fiind stabilit un termen de supraveghere de 4 ani, care urmează a se calcula de la data rămânerii definitive a sentinţei penale nr. 179 din 27.09.2017 pronunţată în dosarul nr. x/2017 al Judecătoriei Vînju Mare, definitivă prin decizia penală nr. 1947/08.12.2017 a Curţii de Apel Craiova, respectiv de la data de 08.12.2017. Împotriva acestei sentinţe inculpatul A. a formulat apel la data de 23.04.2018.

Curtea a constatat, aşadar, că inculpatul este cercetat de autorităţile române în două dosare penale, pentru comiterea unor infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere şi contra ordinii şi liniştii publice, infracţiuni de o gravitate redusă, care nu ar justifica aplicarea unei măsuri preventive în dosarul intern. Pe de altă parte, sub aspectul probatoriului, s-a constatat că infracţiunile pentru care este cercetat inculpatul de către autorităţile judiciare române sunt infracţiuni care nu presupun un probatoriu complex.

Sub acest aspect, s-a considerat că spre deosebire de infracţiunile pentru care organele judiciare române efectuează cercetări, infracţiunile ce au justificat emiterea mandatului european de arestare, sunt infracţiuni mult mai grave în cazul cărora apărările pe care le poate formula inculpatul ca şi administrarea probatoriului cu celeritate, reprezintă condiţii esenţiale pentru o corectă soluţionare a cauzei.

Raportat la ansamblul datelor obiective ale cauzei, la natura şi gravitatea infracţiunilor pentru este cercetată persoana solicitată de autorităţile judiciare române respectiv de autorităţile judiciare germane, instanţa a apreciat că este oportună predarea de îndată a persoanei solicitate pentru a permite autorităţilor germane efectuarea de cercetări în cauză.

Cu privire la măsura preventivă dispusă, Curtea a considerat că se impune măsura arestării preventive faţă de persoana solicitată având în vedere dispoziţiile art. 103 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, conform cărora, dacă nu este incident vreunul dintre motivele de refuz la executare prev. la art. 98 din legea specială, judecătorul se poate pronunţa prin sentinţă, potrivit art. 107, deopotrivă asupra arestării şi predării persoanei solicitate.

Împotriva sentinţei penale a formulat contestaţie persoana solicitată A.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 17.05.2018, sub nr. x/54/2018.

Examinând contestaţia formulată, în baza actelor şi lucrărilor de la dosar, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, urmând a o respinge pentru următoarele considerente:

Mandatul european de arestare, conform dispoziţiilor art. 84 din Legea nr. 302/2004, este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicitată arestarea şi predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecăţii sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranţă privative de libertate.

Se statuează potrivit art. 84 alin. (2) din legea specială că "mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI/13 iunie 2002, publicată în jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002".

Sub aspectul conţinutului şi formei mandatului european de arestare, acesta trebuie să conţină indicarea unei hotărâri judecătoreşti definitive, a unui mandat de arestare preventivă sau a oricărei alte hotărâri judecătoreşti având acelaşi efect, care se încadrează în dispoziţiile art. 88 şi art. 96 din Legea nr. 302/2004.

Analizând actele şi lucrările cauzei, se constată că sunt îndeplinite cerinţele legii privind conţinutul şi forma mandatului european de arestare, dat fiind faptul că autorităţile judiciare germane au menţionat că solicitarea adresată autorităţilor judiciare române se bazează pe mandatul de arestare naţional emis la data de 20.03.2018 de către Judecătoria Ansbach în dosarul nr. 5 Gs 311/18, faţă de numitul A., cetăţean român, pentru săvârşirea a două infracţiuni de furt calificat în două cazuri aflate în concurs real, prev. de art. 242 alin. (1), art. 243 alin. (1) teza 2 nr. 1, nr. 2, nr. 3 şi art. 25 alin. (2) din C. pen. german. Aşa cum rezultă şi din cuprinsul sentinţei penale apelate, a fost analizat mandatul european de arestare, reţinându-se îndeplinirea condiţiilor cerute de Legea nr. 302/2004 în vigoare.

Faţă de natura infracţiunilor menţionate în mandatul european de arestare emis pe numele persoanei solicitate A. (acuzat de săvârşirea a două infracţiuni de furt, constând în pătrunderea prin efracţie pe terenul aparţinând unei firme cu intenţia de a sustrage forţând intrarea împrejmuită cu un gard deschizând şase containere maritime şi sustrăgând din containerele deschise cu forţa în total aprox. 80 de roţi auto în valoare totală de 70.005,73 euro şi, totodată, că în colaborare cu alte persoane a pătruns prin efracţie printr-o fereastră deschisă în prealabil cu forţa, în spaţiile comerciale ale unei firme sustrăgând diferite aparate de curăţat la presiune mare, precum şi aspiratoare uscate şi aspiratoare cu aburi în valoare totală de 20.749,23 EUR, iar pentru a putea transporta obiectele furate au sustras de asemenea două autoturisme), având în vedere durata maximă a pedepsei care se poate aplica pentru infracţiunile pentru care este cercetată persoana solicitată, precum şi gravitatea deosebită a faptelor săvârşite, Înalta Curte apreciază că măsura instanţei de fond de a dispune punerea în executare a mandatului european de arestare cu consecinţa arestării şi predării persoanei solicitate către autorităţile judiciare germane este întemeiată.

Se apreciază, totodată, că, în mod corect, judecătorul primei instanţe a considerat că măsura arestării persoanei solicitate se impune pentru buna desfăşurare a procedurii de executare a mandatului european de arestare, ce are la bază principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI/13 iunie 2002, publicată în jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002.

Prin urmare, instanţa de control judiciar, în acord cu judecătorul primei instanţei, constată că mandatul european de arestare conţine informaţiile prevăzute de art. 86 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, modificată şi completată prin Legea nr. 300/2013, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 88 alin. (1) din Legea nr. 302/2004.

Se constată că potrivit art. 85 şi următoarele din Legea nr. 302/2004, rolul instanţei române în această procedură se rezumă la verificarea condiţiilor de formă ale mandatului european de arestare, la soluţionarea eventualelor obiecţiuni privind identitatea persoanei solicitate, precum şi la motivele de refuz ale predării, condiţii avute în vedere de instanţă aşa cum reiese din hotărârea Curţii de Apel Craiova.

Potrivit art. 98 din Legea nr. 302/2004, autoritatea judiciară română de executare refuză executarea mandatului european de arestare în următoarele cazuri:

a) când, din informaţiile de care dispune, reiese că persoana urmărită a fost judecată definitiv pentru aceleaşi fapte de către un stat membru, altul decât statul emitent, cu condiţia ca, în cazul condamnării, sancţiunea să fi fost executată ori să fie în acel moment în curs de executare sau executarea să fie prescrisă, pedeapsa să fi fost graţiată ori infracţiunea să fi fost amnistiată sau să fi intervenit o altă cauză care împiedică executarea, potrivit legii statului de condamnare;

b) când infracţiunea pe care se bazează mandatul european de arestare este acoperită de amnistie în România, dacă autorităţile române au, potrivit legii române, competenţa de a urmări acea infracţiune;

c) când persoana care este supusă mandatului european de arestare nu răspunde penal, datorită vârstei sale, pentru faptele pe care se bazează mandatul de arestare în conformitate cu legea română.

(2) Autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare în următoarele cazuri:

a) în situaţia prevăzută la art. 96 alin. (2) din prezenta lege; în mod excepţional, în materie de taxe şi impozite, de vamă şi de schimb valutar, executarea mandatului european nu va putea fi refuzată pentru motivul că legislaţia română nu impune acelaşi tip de taxe sau de impozite ori nu conţine acelaşi tip de reglementări în materie de taxe şi impozite, de vamă şi de schimb valutar ca legislaţia statului membru emitent;

b) când persoana care face obiectul mandatului european de arestare este supusă unei proceduri penale în România pentru aceeaşi faptă care a motivat mandatul european de arestare;

c) când mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranţă privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetăţean român sau trăieşte în România şi are o rezidenţă continuă şi legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puţin 5 ani şi aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranţă în statul membru emitent;

d) când persoana care face obiectul mandatului european a fost judecată definitiv pentru aceleaşi fapte într-un alt stat terţ care nu este membru al Uniunii Europene, cu condiţia ca, în caz de condamnare, sancţiunea să fi fost executată sau să fie în acel moment în curs de executare sau executarea să fie prescrisă, ori infracţiunea să fi fost amnistiată sau pedeapsa să fi fost graţiată potrivit legii statului de condamnare;

e) când mandatul european de arestare se referă la infracţiuni care, potrivit legii române, sunt comise pe teritoriul României;

f) când mandatul european cuprinde infracţiuni care au fost comise în afara teritoriului statului emitent şi legea română nu permite urmărirea acestor fapte atunci când s-au comis în afara teritoriului român;

g) când, conform legislaţiei române, răspunderea pentru infracţiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare ori executarea pedepsei aplicate s-au prescris, dacă faptele ar fi fost de competenţa autorităţilor române;

h) când o autoritate judiciară română a decis fie renunţarea la urmărirea penală, fie clasarea pentru infracţiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare sau a pronunţat, faţă de persoana solicitată, o hotărâre definitivă, cu privire la aceleaşi fapte, care împiedică viitoare proceduri;

i) când persoana condamnată nu a fost prezentă personal la judecată, în afară de cazul în care autoritatea judiciară emitentă informează că, în conformitate cu legislaţia statului emitent:

(i) persoana a fost încunoştinţată, în timp util, prin citaţie scrisă înmânată personal sau prin notificare telefonică, fax, e-mail sau prin orice alte asemenea mijloace, cu privire la ziua, luna, anul şi locul de înfăţişare şi la faptul că poate fi pronunţată o hotărâre în cazul în care nu se prezintă la proces; sau

(ii) persoana, având cunoştinţă de ziua, luna, anul şi locul de înfăţişare, l-a mandatat pe avocatul său ales sau desemnat din oficiu să o reprezinte, iar reprezentarea juridică în faţa instanţei de judecată a fost realizată în mod efectiv de către avocatul respectiv; sau

(iii) după ce i s-a înmânat personal hotărârea de condamnare şi i s-a adus la cunoştinţă că, potrivit legii, cauza poate fi rejudecată sau că hotărârea este supusă unei căi de atac şi că poate fi verificată inclusiv pe baza unor probe noi, iar, în eventualitatea admiterii căii de atac, poate fi desfiinţată, persoana condamnată fie a renunţat în mod expres la rejudecarea cauzei ori la exercitarea căii de atac, fie nu a solicitat rejudecarea ori nu a declarat, în termenul prevăzut de lege, respectiva cale de atac; sau

(iv) persoanei condamnate nu i s-a înmânat personal hotărârea de condamnare, însă, imediat după predarea sa, acesteia i se va înmâna personal respectiva hotărâre şi i se va aduce la cunoştinţă că hotărârea de condamnare este supusă, într-un termen determinat, unei căi de atac, ocazie cu care instanţa competentă va putea verifica hotărârea atacată inclusiv pe baza unor probe noi, iar, în urma soluţionării căii de atac, la judecarea căreia poate participa personal, hotărârea de condamnare poate fi desfiinţată.

Referitor la susţinerile apărării, conform cărora în cauză există un motiv de refuz al executării mandatului european de arestare, întrucât persoana solicitată este cercetată de autorităţile române, Înalta Curte constată că cercetările penale pe care instanţa română le efectuează faţă de persoana solicitată pentru infracţiunile de încăierare, prev. de art. 198 alin. (1) C. pen., două infracţiuni de lovire sau alte violenţe prev. de art. 193 alin. (2) C. pen., cu aplic. art. 77 lit. a) C. pen. şi tulburarea ordinii şi liniştii publice prev. de art. 371 C. pen. (dosarul nr. x/2018 aflat pe rolul Judecătoriei Vînju Mare, în procedura de cameră preliminară) şi infracţiunea de conducerea unui vehicul fără permis de conducere prev. de art. 335 C. pen. (dosarul nr. x/2017 al Curţii de Apel Craiova aflat în calea de atac a apelului), nu au legătură cu cauza/faptele reţinute în mandatul european de arestare (infracţiuni de furt calificat) pentru care se solicită predarea, astfel că cele invocate nu se regăsesc printre motivele obligatorii sau facultative de refuz la predare expres prevăzute de art. 98 din Legea nr. 302/2004.

Însă, în mod corect, curtea de apel a examinat cererea de amânare a predării formulate de persoana solicitată din perspectiva dispoziţiilor art. 24 paragraf 1 din Decizia cadru nr. 2002/584/JAI din 13.06.2002 care prevede că autoritatea judiciară de executare poate, după ce a decis executarea mandatului european de arestare, să amâne predarea persoanei căutate, pentru ca aceasta să poată fi urmărită penal în statul membru de executare sau, în cazul în care a fost deja condamnată, pentru a putea executa, pe teritoriul acestuia, o pedeapsă primită pe baza unei alte fapte decât cea prevăzută de mandatul european de arestare.

Prin prisma acestor prevederi legale şi având în vedere natura şi gravitatea ridicată a infracţiunilor pentru care persoana solicitată este cercetată de autorităţile judiciare germane comparativ cu cele ce formează obiectul dosarelor penale aflate pe rolul instanţelor române în care persoana solicitată este cercetată, Înalta Curte consideră, în acord cu curtea de apel, că este oportună predarea persoanei solicitate pentru efectuarea cercetărilor de către autorităţile judiciare străine, ca expresie a principiilor recunoaşterii şi încrederii reciproce.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 425<SUP>1 </SUP>alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. cu referire la art. 108 din Legea nr. 302/2004, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinţei penale nr. 98 din data de 09 mai 2018 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană solicitată, în sumă de 420 lei, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinţei penale mr. 98 din data de 09 mai 2018 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană solicitată, în sumă de 420 lei, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 mai 2018.