Human trafficking conviction: cassation barred from reviewing individualization of penalties and retention of mitigating circumstances

Asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 61 din 18.07.2016 a Tribunalului Călăraşi, între altele, a fost respinsă cererea formulată de D.I.I.C.O.T. - Biroul teritorial Călăraşi de schimbare de încadrare juridică, în baza art. 5 alin. (1) C. pen., a faptei săvârşite de inculpatul A. din art. 13 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) în art. 211 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.(2 fapte).

În baza art. 13 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.(1969) şi art. 5 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 7 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. (1969) pe o durată de 3 ani.

A fost anulată suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 2 ani închisoare dispusă prin sentinţa penală nr. 569 din 04.06.2014 de Judecătoria Constanţa, definitivă prin decizia penală nr. 522/P din 11.09.2014 a Curţii de Apel Constanţa şi modificată această pedeapsă astfel:

A fost descontopită pedeapsa de 2 ani închisoare în pedepsele de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea faptei prevăzută de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, şi 1 an închisoare pentru săvârşirea faptei prevăzută de art. 291 C. pen.(1969), pe care le-a repus în individualitatea lor.

A fost anulată suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 2 ani închisoare dispusă prin sentinţa penală nr. 1185 din 09.10.2012 de Judecătoria Constanţa, definitivă prin decizia penală nr. 1160 din 19.12.2012 a Curţii de Apel Constanţa şi s-a modificat această pedeapsă astfel:

A fost descontopită pedeapsa de 2 ani închisoare în pedepsele de: 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea faptei prevăzută de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, 2 ani închisoare pentru săvârşirea faptei prevăzută de art. 89 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, 4 luni închisoare pentru săvârşirea faptei prevăzută de art. 291 C. pen.(1969) şi 3 luni închisoare pentru săvârşirea faptei prevăzută de art. 1841 C. pen.(1969), art. 184 alin. (3) C. pen.(1969), pe care le-a repus în individualitatea lor.

S-a constatat că aceste infracţiuni sunt concurente cu infracţiunea ce face obiectul hotărârii.

În baza art. 36 alin. (1) C. pen.(1969), s-a dispus contopirea acestor pedepse cu pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată, inculpatul A. având de executat în baza art. 33 lit. a) - art. 34 lit. b) C. pen.(1969), pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1lit. a) teza a II-a şi lit. b) din acelaşi C. pen. o perioadă de 3 ani.

În baza art. 71 C. pen.(1969), s-a interzis inculpatului A. exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.(1969) începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la terminarea executării pedepsei.

A fost respinsă cererea formulată de D.I.I.C.O.T. - Biroul teritorial Călăraşi de schimbare de încadrare juridică, în baza art. 5 alin. (1) C. pen., a faptei săvârşite de inculpatul B. din art. 13 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001 în art. 211 alin. (1) C. pen.

În baza art. 13 alin. (1) şi (2 din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 7 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.(1969) pe o durată de 3 ani.

A fost anulată suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 4 luni închisoare dispusă prin sentinţa penală nr. 395 din 28.03.2012 de Judecătoria Constanţa, definitivă prin decizia penală nr. 915 din 28.09.2012 a Tribunalului Constanţa şi a fost repusă în individualitatea ei pedeapsa de 4 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea faptei prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen.(1969).

A fost anulată suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an închisoare dispusă prin sentinţa penală nr. 792 din 15.07.2014 de Judecătoria Constanţa, definitivă prin decizia penală nr. 744/P/2014 din 07.11.2014 a Curţii de Apel Constanţa şi a fost modifică această pedeapsă astfel:

A fost descontopită pedeapsa de 1 an închisoare în pedepsele de: 1 an închisoare pentru săvârşirea faptei prevăzută de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, şi 1 an închisoare pentru săvârşirea faptei prevăzută de art. 87 alin. (5) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, pe care le-a repus în individualitatea lor.

S-a constatat că aceste infracţiuni sunt concurente cu infracţiunea din hotărâre.

În baza art. 36 alin. (1) C. pen.(1969), s-a dispus contopirea acestor pedepse cu pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată prin hotărâre, inculpatul B. având de executat, în baza art. 33 lit. a)-34 lit. b) din acelaşi cod, pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.(1969) pe o perioadă de 3 ani.

În baza art. 71 C. pen.(1969), s-a interzis inculpatului B. exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1lit. a) teza a II-a şi lit. b) din acelaşi cod, începând cu data rămânerii definitive a sentinţei.

S-a dispus aplicarea art. 7 din Legea nr. 76/2008 pentru inculpaţii A. şi B..

S-a luat act că părţile vătămate C. şi D. nu s-au constituit părţi civile în cauză.

A fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 3500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care 500 lei reprezintă cheltuieli judiciare efectuate în faza de urmărire penală, diferenţa reprezentând cheltuieli judiciare în faza camerei preliminare şi faza de judecată, iar inculpatul B. la plata sumei de 3000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care 500 lei reprezintă cheltuieli judiciare efectuate în faza de urmărire penală, diferenţa reprezentând cheltuieli judiciare în faza camerei preliminare şi faza de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că, prin rechizitoriul nr. x/2010 din 10.11.2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Biroul teritorial Călăraşi, înregistrat la Tribunalul Călăraşi sub nr. 2094/116/2015, au fost trimişi în judecată, între alţii, inculpaţii A. - pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de minori şi sprijinire a unui grup infracţional organizat şi B. - pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori.

Tribunalul Călăraşi a dispus disjungerea cauzei faţă de aceşti inculpaţi având în vedere că inculpatul E. a solicitat judecarea cauzei în procedura simplificată prevăzută de art. 375 C. proc. pen. recunoscând săvârşirea infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată, după disjungere, cauza nou formată fiind înregistrată sub nr. 346/116/2016.

Analizând actele şi lucrările dosarului, respectiv declaraţiile inculpaţilor, declaraţiile persoanelor vătămate, declaraţiile victimelor, cereri de asistenţă judiciară internaţională, răspunsuri autorităţi judiciare, înscrisuri bancare, procesele-verbale de sancţionare contravenţională, instanţa de fond a reţinut că inculpatul F. zis "G." domiciliat în municipiul Călăraşi a iniţiat, constituit, condus şi coordonat începând cu anii 2000, mai multe grupuri infracţionale organizate având drept scop exploatarea sexuală a tinerelor minore sau majore, atât în ţară cât şi în afara graniţelor.

În data de 16.05.2005, acesta a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv de procurori ai D.I.I.C.O.T. - Structura Centrală, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane, trafic de minori, asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni şi proxenetism pentru că, în perioada 2000 - 2004, împreună cu alţi patru inculpaţi, în baza unei înţelegeri bine stabilite, au constituit o grupare având drept scop, traficul de tinere minore şi majore în vederea exploatării lor sexuale, sens în care au efectuat acte materiale de recrutare, racolare, cazare, găzduire şi transportare prin constrângeri fizice şi morale.

Instanţele naţionale au dispus condamnarea definitivă a lui F. la o pedeapsă privativă de libertate de 5 ani închisoare, pedeapsă pe care a executat-o din 02.07.2004 până în 01.02.2008 când a fost liberat condiţionat, cu un rest neexecutat de 516 zile. După ieşirea din penitenciar, F. şi-a reorganizat activitatea ilicit penală şi a constituit un alt grup infracţional organizat împreună cu H., I., J., A., K. şi L. având drept scop comiterea infracţiunilor de trafic de persoane şi trafic de minori, atât în ţară cât şi în străinătate, respectiv în Italia, în oraşul Salerno. Paralel cu activităţile desfăşurate în străinătate atât personal, cât şi prin intermediul membrilor grupării, F. a acţionat şi în ţară, în special în municipiile Călăraşi şi Constanţa de unde, cu ajutorul unor persoane apropiate a recrutat tinere minore şi majore cărora le-a înlesnit practicarea prostituţiei în diverse locaţii.

La sfârşitul lunii octombrie 2009, organele de poliţie au fost sesizate prin plângere de o tânără în vârstă de 19 ani din municipiul Constanţa numită M. cu privire la faptul că, în luna octombrie 2009, a fost exploatată sexual de F. pe raza municipiului Călăraşi, acesta obligând-o să practice prostituţia.

Cauza a fost înregistrată la D.I.I.C.O.T., Biroul Teritorial Călăraşi, iar cercetările penale efectuate şi probatoriile administrate au stabilit fără echivoc că F. împreună cu H., J., I., K., A., N., O., L., E. şi B. au desfăşurat în perioada de referinţă, toamna anului 2009 - vara anului 2010, activităţi concrete de recrutare, transportare, cazare şi găzduire a victimelor, în scopul exploatării lor sexuale.

Ancheta penală cu privire la infracţiunile comise în afara teritoriului naţional de membrii grupării a fost efectuată în paralel cu autorităţile judiciare italiene, care au reuşit surprinderea şi arestarea preventivă a numiţilor H., J., I. şi care, ulterior, au solicitat predarea inculpatului F. faţă de care emiseseră un mandat de arestare preventivă european, cererea fiindu-le admisă de către magistraţii Curţii de Apel Bucureşti.

Prin rechizitoriul D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Călăraşi s-a dispus, în data de 14.06.2010, trimiterea în judecată doar a inculpatului F. zis "G." pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane, trafic de minori şi iniţiere şi constituire a unui grup infracţional organizat în sarcina acestuia reţinându-se că, începând din toamna anului 2009, a iniţiat, constituit, organizat şi coordonat împreună cu H., I., J., A., K. şi L., un grup infracţional având drept scop, exploatarea de tinere minore şi majore atât în ţară cât şi în străinătate (Grecia şi Italia) în vederea obţinerii de foloase materiale.

Deoarece din motive obiective nu s-a reuşit audierea învinuiţilor H., I., J. (înscrisurile atestând împrejurarea că aceştia se aflau arestaţi în Italia), dar nici a învinuiţilor K., A., N., O., L. şi E. s-a dispus disjungerea cauzei şi continuarea cercetărilor, aceeaşi soluţie fiind adoptată şi în ce-i priveşte pe numiţii P., B., Q. şi R., despre care existau indicii că l-ar fi sprijinit pe liderul grupării infracţionale în activităţile concrete de recrutare a tinerelor femei.

Dat fiind că o parte dintre membrii marcanţi ai grupării aflaţi pe teritoriul Italiei unde desfăşurau din plin activităţile infracţionale au fost arestaţi de autorităţile acestui stat pentru comiterea infracţiunilor ce făceau obiectul cauzei înregistrate ulterior la D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Călăraşi, organele judiciare italiene efectuând inclusiv cercetări faţă de liderul grupării F., faţă de care au procedat la emiterea unui mandat european de arestare, dosarul înregistrat pe rolul Tribunalului Călăraşi a fost înaintat, pe calea unui transfer de procedură, autorităţilor italiene care au dispus sentinţe penale definitive de condamnare faţă de F., J., H., I., reţinându-se că aceştia, împreună cu alţi cetăţeni români - supuşi, de asemenea, procedurilor judiciare - s-au asociat în mod stabil între ei pentru a comite o serie nedeterminată de infracţiuni de inducere, exploatare şi înlesnire a prostituţiei unor fete românce minore, de asemenea de inducere, exploatare şi înlesnire a prostituţiei a unor fete românce ce abia au împlinit vârsta majoră.

Toate infracţiunile reţinute în sarcina membrilor grupării, s-a stabilit judiciar că au fost comise în forme agravante, inculpaţii folosind violenţele şi ameninţările faţă de mai multe persoane.

In concret, în raport de aceste consideraţii preliminare, obiectul actului de inculpare în cauză îl constituie activitatea infracţională desfăşurată de inculpaţii E., A. şi B. în ţară, respectiv în municipiile Călăraşi şi Constanţa, activitate ce s-a desfăşurat în baza unor înţelegeri prealabile avute cu F. şi care a constat în recrutarea, transportarea, cazarea, supravegherea şi înlesnirea exploatării sexuale a unor tinere, minore sau majore pentru a obţine astfel, foloase materiale ilicite.

I. În data de 30.11.2009, minora în vârstă de 15 ani C. a sesizat prin plângere penală autorităţile judiciare, învederând că a fost ridicată de pe stradă, din municipiul Constanţa de un bărbat numit B. (identificat ulterior în persoana inculpatului B.), iar ulterior, transportată în municipiul Călăraşi de mai mulţi bărbaţi printre care şi un anume "S." (inculpatul A.) şi vândută inculpatului F. zis "G."'cu suma de 800 de euro. În municipiul Călăraşi, victima minoră a fost găzduită într-un apartament ce-i aparţinea lui A. şi lăsată în grija unui alt bărbat (inculpatul E.), după ce în prealabil G. i-a comunicat că va trebui să practice prostituţia în favoarea sa.

În declaraţia olografă pe care a scris-o în prezenţa mamei sale, minora C. a arătat că a început să se prostitueze pentru inculpatul B. din luna septembrie a anului 2009, când a locuit în casa acestuia din municipiul Constanţa. La un moment dat, inculpatul B. i-a permis să plece la prietenul său, T., unde a convieţuit cu acesta, fără a se prostitua, până în data de 30.11.2009. În acea zi, dimineaţa, pe la orele 10:00, în timp ce se afla în zona magazinului "Tomis" din Constanţa, a fost luată din stradă de inculpatul B. împotriva voinţei sale, introdusă într-un autoturism şi condusă la locuinţa acestuia, acolo unde, inculpatul, i-a comunicat că o va vinde unor bărbaţi. La puţin timp, la locuinţa lui B. au sosit patru bărbaţi care, după ce au discutat cu acesta, au luat-o împreună cu ei într-o maşină cu care s-au deplasat în municipiul Călăraşi; pe drum unul dintre aceştia pe care-l cunoaşte sub numele de S. (inculpatul A., fratele vitreg al inculpatului F.) spunându-i că a cumpărat-o de la inculpatul B. cu suma de 800 de euro şi că o va duce în Călăraşi. Ajunşi în acest oraş, s-au întâlnit cu F. zis "G." într-un bar, împrejurare în care a fost întrebată de "G." cu privire la vârstă, aceasta spunându-i că este minoră, şi cu privire la familia sa. Acesta i-a comunicat că se va prostitua pentru el la "Podul 4", local aflat în vecinătatea oraşului, iar, la refuzul său, "G." i-a spus că o va lăsa să plece doar atunci când îşi va recupera banii pe care i-a investit în ea, făcând referire la suma de 800 de euro pe care i-a dat-o inculpatului B..

După această discuţie a fost cazată într-un apartament din oraş, situat la etajul 2 într-un bloc unde a fost lăsată sub paza şi supravegherea unui bărbat poreclit "U." ce a fost identificat în persoana inculpatului E.. Profitând de plecarea lui "G." şi de faptul că inculpatul E. se afla într-o altă cameră, victima minoră a sesizat telefonic poliţia prin serviciul unic de urgenţă 112, comunicând că este sechestrată într-un apartament, indicând totodată autorităţilor şi adresa pe care a aflat-o de pe o factură V.. aflată în cameră.

La scurt timp la faţa locului au sosit organele de poliţie, împrejurare în care a declarat că ea este cea care i-a solicitat să intervină, poliţiştii procedând la conducerea sa la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Călăraşi.

În data de 19.05.2010, victimei i-au fost prezentate pentru recunoaştere fotografii ale persoanelor care au desfăşurat activităţi de traficare a sa în scopul exploatării sexuale şi a obţinerii de beneficii materiale, aceasta indicându-i fără rezerve pe inculpaţii A. zis "S.", E., B. şi pe F..

Din procesul-verbal întocmit în 30.11.2009 de către organele de poliţie, a rezultat că, în jurul orelor 21:21, urmare a sesizării telefonice făcute de victimă prin serviciul unic de urgenţă 112, s-au deplasat la adresa indicată unde, în apartament, l-au identificat pe E. care, a afirmat că este singur şi se află în vizită la un unchi de-al său, numit W.. În timpul legitimării, au observat în apartament o femeie care, prin semne le-a comunicat că ea este cea care i-a sesizat şi care, în momentul în care a ieşit din locuinţă a fost împiedicată de inculpat să plece, acesta afirmând că-i este iubită. Concomitent, inculpatul E. a sunat o persoană necunoscută căreia i-a comunicat că a venit poliţia şi i-a solicitat ajutorul, după care a blocat uşa imobilului.

În procesul-verbal întocmit, organele de poliţie au mai arătat că minora, în vârstă de 15 ani, identificată ca fiind C. le-a declarat că a fost adusă în aceeaşi zi în Călăraşi din Constanţa, de unde a fost cumpărată de la un proxenet cu suma de 800 de euro, în Călăraşi urmând să fie obligată să se prostitueze în favoarea unui anume "G.".

Inculpatul E. a recunoscut săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina sa.

În cauză a fost identificat şi audiat X., acesta fiind unul dintre bărbaţii care au procedat la transportarea victimei minore din Constanţa în Călăraşi. Acesta a fost nesincer în declaraţii şi a confirmat doar că a plecat cu inculpatul A. din Eforie în municipiul Constanţa, au preluat minora în vârstă de 15 ani C., şi-au continuat deplasarea în municipiul Călăraşi, iar aici el a plecat să se întâlnească cu fratele său, neputând da relaţii ulterioare cu privire la programul inculpatului A., al tinerei şi al conducătorului auto. Despre tânără a afirmat că inculpatul A. i-a spus că i-ar fi iubită şi a mai precizat că aceasta nu i-a mai însoţit pe drumul de întoarcere.

Martorul a mai declarat că nu cunoaşte cu ce se ocupau B., F. şi A. şi a mai precizat că nu-şi aminteşte să fi discutat cu "G." în noiembrie 2009 aspecte ce ţineau de recrutarea, relocarea şi cumpărarea unei tinere.

În perioada de referinţă, posturile telefonice ale lui F. erau înregistrate autorizat, iar procesele-verbale de redare ale convorbirilor telefonice au oferit discuţii relevante din punct de vedere probator care au surprins momentele relocării victimei de la un traficant respectiv B. la altul, F. şi momentele de panică generate de intervenţia organelor de poliţie.

În ziua de 30.11.2009, ora 12:00, acesta a fost sunat de A. zis "S." care i-a comunicat că-l va vizita împreună cu un "bagaj" (o fată), acesta cerându-i să dovedească maximă prudenţă în aducerea fetei. În aceeaşi zi, la ora 21:44 (după descinderea organelor de poliţie), F. l-a sunat pe "S." şi i-a spus că fata a fost luată de "hingheri", aceştia fiind anunţaţi chiar de către victimă, convorbirea fiind reluată după aproximativ 10 minute. În noua discuţie, "G." i-a cerut imperativ fratelui său să-i ceară lui "B." să-i transmită fetei să nu spună nimic hingherilor, respectiv cine o protejează, a cui este.

Tot în legătură cu acest eveniment, F. a discutat, la 30.11.2009 în intervalul 22,08 - 22,35, cu o femeie (se pare R.) care a mers la locul intervenţiei organelor de poliţie şi i-a comunicat că "au fost trei maşini de hingheri" cate au luat-o pe fată. Convorbirea a continuat, femeia reproşându-i că a cumpărat fata care avea doar 14 - 15 ani, reacţia lui F. fiind "M-am ars. Doamne". În continuare cei doi şi-au exprimat reciproc nedumerirea în legătură cu intervenţia rapidă a poliţiei care "a luat fata din prima zi", femeia cerându-i acestuia să plece de acasă respectiv "ieşi cu maşina şi dormi în ea. Pleacă de acasă! Orice ar fi".

În aceeaşi noapte, F. a fost contactat de B. care s-a arătat nemulţumit de atitudinea fetei, inculpatul spunându-i că, pentru vârsta de 17 ani pe care o are, fata este şireată, cei doi punând la cale o strategie pentru a afla în detaliu ce a declarat minora organelor de poliţie, aspectele urmând a fi lămurite de Q., persoană care a avut o contribuţie la traficarea victimei.

Tot lui R., în cursul nopţii, F. i-a cerut să o contacteze pe victimă pentru a-i influenţa declaraţiile, interceptările realizate în cauză fiind relevante.

Din procesul-verbal de redare aflat la dosarul cauzei rezultă fără echivoc că atât în cursul nopţii cât şi în ziua imediat următoare, F. a discutat pe această temă cu persoane ce nu au putut fi identificate, îngrijorarea lui în legătură cu depoziţiile victimei fiind evidentă. La un moment dat un interlocutor i-a spus că "S. a greşit treaba", inculpatul replicând "Da măi Dar nu ştie că am venit de la puşcărie. Vrea să mă duc iar puşcărie", în final fiind asigurat că victima nu va vorbi.

O altă tânără despre care s-a stabilit judiciar că a fost exploatată în ţară, dar şi în străinătate a fost minora în vârstă de 15 ani, D. zisă "Y.", care începând din luna martie 2010 a fost traficată în Italia (Napoli, Salerno), cât şi în judeţul Constanţa (Eforie, Costineşti).

S-a reţinut că, în luna martie 2010, minora a fost recrutată de F. pe care-l cunoştea de aproximativ un an, acesta propunându-i fără echivoc să meargă în Italia şi să se prostitueze sub protecţia sa, "la stradă", pentru că astfel va putea câştiga sume importante de bani. F. a abordat-o pe mama minorei pe care o cunoştea de mai mult timp şi a determinat-o pe acesta să accepte să îi permită deplasarea fetei sale în Italia cu un om de încredere al său, inculpatul K., inducând-o în eroare că în Italia fiica sa va munci.

După semnarea înscrisului notarial, D. însoţită de inculpatul K., prietena acestuia, J. şi L. zis "GG.", au plecat în Italia. Anterior deplasării, minora, a fost instruită de F., acesta sugerându-i să fie atentă pe stradă, iar, în situaţia în care va fi depistată de autorităţile italiene, să nu declare nimic despre el.

Din probe a rezultat că în Italia, Salerno, minora D. a practicat împreună cu alte tinere exploatate, printre care şi Z., prostituţia, pentru o scurtă perioadă de timp, întrucât la un moment dat, J. şi inculpatul K., au avut probleme cu autorităţile şi au fost nevoiţi să părăsească Italia, luându-le cu ei pe D. şi pe Z.

La aproximativ o săptămână de la revenirea în ţară, minora D. a fost sunată de F. care i-a propus să-l însoţească în Constanţa pentru a se prostitua împreună cu o altă fată pe care acesta o mai avea în Costineşti, determinând-o să accepte promisiunea că banii obţinuţi vor fi împărţiţi în cote egale.

În acest sens, pe la începutul lunii aprilie 2010, minora a plecat împreună cu F. în Eforie Sud şi a fost cazată împreună cu o altă tânără traficată alături de care s-a prostituat.

Pe parcursul timpului, minora D. a avut mai multe conflicte cu "G.", fiind deseori agresată de acesta, momente care au culminat cu fuga sa în oraşul Mangalia.

Pentru că victima îi aducea profituri materiale substanţiale, F. l-a angrenat în activitatea de recuperare a acesteia pe fratele său, inculpatul A., căruia i-a cerut să meargă în Mangalia şi să o aducă de acolo pe minoră, uzând de toate posibilităţile.

Rechizitoriul a menţionat că probatoriile cauzei au confirmat situaţia de fapt şi conturează participaţia penală a inculpaţilor K. şi A. în activităţile de exploatare a victimei.

Procesul-verbal de redare în formă scrisă a înregistrărilor convorbirilor telefonice purtate în perioada de referinţă (martie - aprilie 2010) a confirmat activitatea infracţională a inculpatului K. şi a numiţilor J. şi L. în activitatea de traficare a victimei D., infirmând astfel declaraţiile lui K. zis "HH.".

Astfel, F. a discutat telefonic cu minora, mama acesteia dar şi cu J., K. şi L. zis "GG.", înregistrările arătând că s-a interesat permanent dacă au reuşit să o treacă peste graniţă, în Italia, ulterior, sunându-i în această ţară şi interesându-se de activităţile desfăşurate.

Într-o convorbire avută în 26.03.2010 cu J. zis "AA.", "G." a fost informat că "HH." şi "GG." (inculpaţii K. şi L.) au fost prinşi de gardă - aspecte relatate în declaraţie şi de victimă - acesta, recomandându-le ca într-o astfel de situaţie, să vină înapoi în ţară, lucru care s-a şi întâmplat.

Că victima a fost exploatată în Italia, rezultă şi dintr-o convorbire pe care aceasta a avut-o cu "G." în 01.04.2010 în care îi relata că dacă va fi depistată de poliţişti, va proceda la fel ca în Italia în sensul că, va declara în fals doar vârsta, nu şi identitatea, discuţia fiind redată în procese verbale aflate la dosarul cauzei.

În faza de urmărire penală, inculpatul A. a recunoscut săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina sa.

Instanţa a reţinut că, în faza de cercetare judecătorească, inculpatul A. a revenit asupra declaraţiilor date la urmărirea penală, relatând o altă situaţie de fapt; a susţinut că în faza de urmărire penală a fost ameninţat de un procuror de la D.I.I.C.O.T. să declare că fratele său şi inculpatul B. sunt proxeneţi, în realitate aceştia neavând astfel de preocupări. A recunoscut că, la solicitarea fratelui său F., a adus o fată la Călăraşi, pe care a lăsat-o la un bar din localitate. Această fată era prietena fratelui său şi nu cunoştea nimic despre ea, respectiv despre vârsta şi preocupările ei. În ceea ce îl priveşte pe inculpatul B., A. a arătat că îl cunoaşte pe acesta din anul 2010 când a făcut un schimb de maşini cu el.

Inculpatul A. a solicitat, prin apărător, achitarea în temeiul art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., susţinând că nu există probe cu privire la infracţiunea reţinută în sarcina sa.

Inculpatul B., în faza de urmărire penală, a refuzat să dea declaraţii, prevalându-se de dreptul la tăcere, învederând că va da declaraţii după ce va lua la cunoştinţă de probele administrate în cauză, respectiv va studia dosarul. Deşi i s-au pus la dispoziţie înscrisurile dosarului cu privire la participaţia sa penală, acesta nu s-a mai prezentat la parchet pentru a fi audiat, înţelegând în continuare să uzeze de dreptul la tăcere.

În faza de cercetare judecătorească, inculpatul B. s-a prezentat în instanţă la un termen de judecată, după care nu a mai venit, apărătorul ales al acestuia învederând că inculpatul nu doreşte să dea declaraţie decât la finalizarea cercetării judecătoreşti. Inculpatul nu s-a mai prezentat în instanţă pentru a da declaraţii cu privire la fapta pentru care este cercetat.

Inculpatul B., a solicitat, prin apărător, achitarea în temeiul art. 16 alin. (1) lit. c) noul C. proc. pen.., susţinând că nu există probe cu privire la infracţiunea reţinută în sarcina sa.

Inculpatul K., în faza de urmărire penală, nu a recunoscut săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina sa, susţinând că nu îl cunoaşte pe F., că nu a vorbit niciodată cu acesta, nici direct şi nici prin intermediul altor persoane sau mijloace de comunicare, însă i-a auzit pe prietenii săi L. şi J. vorbind despre F. A confirmat că a transportat-o pe minora D. în Italia, însă a precizat că a efectuat deplasarea ei la solicitarea mamei tinerei, aceasta din urmă dorind să ajungă la tatăl său în Spania. A plecat în Italia împreună cu minora D., însoţit fiind de concubina sa BB., de J. şi de L., aceştia dorind să ajungă la Napoli. Nu a reuşit să ajungă în Spania, întrucât, în Italia, la Napoli, unde au rămas o noapte, au fost legitimaţi de o patrulă de carabinieri, care le-a solicita să părăsească ţara, invocând aspecte legate de actele autoturismului. În acest context, s-au întors toţi în ţară, fiindu-i teamă să-şi mai continue deplasarea către Spania.

În faza de cercetare judecătorească, inculpatul K., a avut aceeaşi poziţie de nerecunoaştere a faptelor pentru care a fost trimis în judecată, susţinând că îşi menţine declaraţiile date în faza de urmărire penală.

Analizând cererile de achitare în temeiul art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. formulate de inculpaţi, cu privire la inexistenţa probelor privind infracţiunile reţinute în sarcina lor, instanţa de fond le-a respins, întrucât materialul probator administrat, amplu şi complex, respectiv declaraţii inculpaţi, declaraţii părţi vătămate, depoziţiile martorilor, procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice, dovedesc cu certitudine săvârşirea faptelor de către inculpaţi şi vinovăţia acestora. Împrejurarea că, în faza de cercetare judecătorească, inculpatul A. a revenit asupra declaraţiei de recunoaştere dată în faza de urmărire penală nu influenţează situaţia de fapt stabilită în condiţii de regularitate procedurală anterior sesizării instanţei.

S-a mai arătat că declaraţia inculpatului A. este vădit nesinceră şi în totală contradicţie cu întregul material probator administrat la urmărirea penală. Atitudinea oscilantă a inculpatului A. poate fi explicată prin existenţa unei relaţii de rudenie ori a altei legături apropiate cu inculpaţii, încercând să inducă în eroare organele judiciare, cu intenţia clară de a înlătura tragerea la răspundere penală a inculpaţilor.

Instanţa de fond a mai constatat că nu s-au produs dovezi cu privire la pretinsa atitudine abuzivă a anchetatorilor, de natură să influenţeze probatoriul. Inculpatul avea posibilitatea să depună plângere împotriva celor care au efectuat cercetări în cauză, lucru pe care nu l-a făcut. Interpretarea probelor aflate la dosarul cauzei au condus la concluzia certă a săvârşirii de către cei trei inculpaţi, cu vinovăţie, a infracţiunilor reţinute în sarcina lor.

Partea vătămată minoră C. a declarat că a început să se prostitueze pentru inculpatul B. din luna septembrie 2009, când a locuit în casa acestuia din Constanţa. La un moment dat, inculpatul B. i-a permis să plece la prietenul său, T., unde au convieţuit, fără a se prostitua până în data de 30.11.2009. În acea zi, dimineaţa, pe la orele 10:00, în timp ce se afla în zona magazinului "Tomis" din Constanţa, a fost luată din stradă de inculpatul B. împotriva voinţei sale, introdusă într-un autoturism şi condusă la locuinţa acestuia, acolo unde inculpatul i-a comunicat că o va vinde unor bărbaţi. La puţin timp, la locuinţa lui B. au sosit patru bărbaţi care, după ce au discutat cu acesta, au luat-o împreună cu ei într-o maşină cu care s-au deplasat în municipiul Călăraşi; pe drum unul dintre aceştia, pe care-l cunoaşte sub numele de S. (inculpatul A., fratele vitreg al inculpatului F.) i-a spus că a cumpărat-o de la inculpatul B. cu suma de 800 de euro şi că o va duce în Călăraşi. Ajunşi în acest oraş, s-au întâlnit cu F. zis "G." într-un bar, împrejurare în care a fost întrebată de "G." cu privire la vârstă, aceasta spunându-i că este minoră şi cu privire la familia sa. Acesta i-a comunicat că se va prostitua pentru el la "Podul 4", local aflat în vecinătatea oraşului iar la refuzul său, "G." i-a spus, că o va lăsa să plece doar atunci când îşi va recupera banii pe care i-a investit în ea, făcând referire la suma de 800 de euro pe care i-a dat-o inculpatului B..

După această discuţie, a fost cazată într-un apartament din oraş, situat la etajul 2 într-un bloc unde a fost lăsată sub paza şi supravegherea unui bărbat poreclit "U." ce a fost identificat în persoana inculpatului E.. Profitând de plecarea lui "G." şi de faptul că inculpatul E. se afla într-o altă cameră, victima minoră a sesizat telefonic poliţia prin serviciul unic de urgenţă 112, comunicând că este sechestrată într-un apartament, indicând totodată autorităţilor şi adresa pe care a aflat-o de pe o factură V.. aflată în cameră.

Prima instanţă a reţinut că declaraţia părţii vătămate se coroborează cu procesul verbal întocmit în data de 30.11.2009 de către organele de poliţie (din care a rezultat că în jurul orelor 21:21, urmare a sesizării telefonice făcute de victimă prin serviciul unic de urgenţă 112, s-au deplasat la adresa indicată, unde, în apartament, l-au identificat pe E.), precum şi cu declaraţia inculpatului E. (care a recunoscut săvârşirea faptei cu lux de amănunte, atât în faza de urmărire penală, cât şi în faza de cercetare judecătorească), dar şi cu interceptările telefonice efectuate în cauză, relevante din punct de vedere probator, ele surprinzând momentul relocării victimei de la un traficant, respectiv B. la altul, F. şi momentele de panică generate de intervenţia organelor de poliţie.

În data de 30.11.2009, ora 12:00, F. a fost sunat de A. zis S. care i-a comunicat că-l va vizita împreună cu un "bagaj" (o fată), acesta cerându-i să dovedească maximă prudenţă în aducerea fetei. În aceeaşi zi, la ora 21:44 (după descinderea organelor de poliţie), F. l-a sunat pe "S." şi i-a spus că fata a fost luată de "hingheri", aceştia fiind anunţaţi chiar de către victimă, convorbirea fiind reluată după aproximativ 10 minute. În noua discuţie, "G." i-a cerut imperativ fratelui său să-i ceară lui "B." să-i transmită fetei să nu spună nimic "hingherilor", respectiv cine o protejează, a cui este.

Tot în legătură cu acest eveniment, F. a discutat, la 30.11.2009 intervalul 22,08 - 22,35, cu o femeie (se pare R.) care a mers la locul intervenţiei organelor de poliţie şi i-a comunicat că "au fost trei maşini de hingheri" cate au luat-o pe fată; convorbirea a continuat, femeia reproşându-i că a cumpărat fata care avea doar 14 - 15 ani, reacţia lui F. fiind "M-am ars. Doamne". În continuare cei doi şi-au exprimat reciproc nedumerirea în legătură cu intervenţia rapidă a poliţiei care "a luat fata din prima zi", femeia cerându-i acestuia să plece de acasă respectiv "ieşi cu maşina şi dormi în ea. Pleacă de acasă! Orice ar fi".

În aceeaşi noapte, F. a fost contactat de B. care s-a arătat nemulţumit de atitudinea fetei, inculpatul spunându-i că pentru vârsta de 17 ani pe care o are, fata este şireată; cei doi au pus la cale o strategie pentru a afla în detaliu ce a declarat minora organelor de poliţie, aspectele urmând a fi lămurite de Q., persoană care a avut o contribuţie la traficarea victimei.

Tot lui R., în cursul nopţii, F. i-a cerut să o contacteze pe victimă pentru a-i influenţa declaraţiile, interceptările realizate fiind relevante.

Din procesul-verbal de redare a rezultat fără echivoc că, atât în cursul nopţii, cât şi în ziua imediat următoare, F. a discutat pe această temă cu persoane ce nu au putut fi identificate, îngrijorarea lui în legătură cu depoziţiile victimei fiind evidentă; la un moment dat un interlocutor a spus că "S. a greşit treaba", inculpatul replicând "Da, mă! Dar nu ştie că am venit de la puşcărie. Vrea să mă duc la puşcărie", în final fiind asigurat că victima nu va vorbi.

La sfârşitul convorbirilor pe această temă, interlocutorul i-a cerut să fie "pe fază" când fata va pleca şi "să o trimită încoace", replica acestuia fiind că-i este teamă să scoată fetele afară.

Instanţa a arătat că toate aceste probatorii au confirmat situaţia de fapt reţinută în legătură cu modalitatea concretă în care partea vătămată minora C. a fost recrutată, relocată, transportată şi cazată în scopul exploatării sexuale.

Probatoriile administrate, respectiv declaraţia părţii vătămate minore D., declaraţia părţii vătămate CC., mama acesteia, procesele verbale de redare în formă scrisă a convorbirilor telefonice purtate în perioada de referinţă, martie- aprilie 2010, confirmă situaţia de fapt reţinută cu privire la partea vătămată minora D. şi conturează participaţia penală a inculpaţilor K. şi A. în activităţile de exploatare ale acestei fete.

Partea vătămată minora D. a declarat că F. zis "G." a fost cel care a determinat-o să plece în Italia pentru a se prostitua, spunându-i că din banii pe care îi va câştiga îşi va putea cumpăra o casă. În Italia a plecat însoţită de K., concubina acestuia, J. şi L. şi s-au cazat la un hotel în Napoli. Încă din prima noapte a fost dusă de cei trei bărbaţi, "la stradă", unde s-a prostituat împreună cu iubita lui J., Z., dar şi cu femeia lui K., având un număr de trei clienţi de la care a primit suma de 100 de euro. A doua zi, carabinierii au pătruns în camerele de hotel, deoarece K. avea o reclamaţie şi i-au cerut acestuia să se prezinte la poliţie. Pe acest fond, s-a hotărât ca cele trei fete să se prostitueze la Salerno, iar la scurt timp, cei trei bărbaţi au luat hotărârea de a se întoarce cu fetele în ţară, deoarece exista o presiune permanentă a carabinierilor şi le era teamă să nu fie depistaţi.

Partea vătămată a mai arătat că cel care îi coordona din ţară era G., iar ea şi celelalte fete erau tot timpul supravegheate de K., J. şi L. şi făceau tot ce le spuneau aceştia.

La aproximativ o săptămână de la revenirea în ţară, minora D. a fost sunată de F. care i-a propus să-l însoţească în Constanţa pentru a se prostitua împreună cu o altă fată pe care acesta o mai avea în Costineşti, determinând-o să accepte promisiunea că banii obţinuţi vor fi împărţiţi în cote egale.

În acest sens, pe la începutul lunii aprilie 2010, minora a plecat împreună cu F. în Eforie Sud şi a fost cazată împreună cu o altă tânără traficată, alături de care s-a prostituat.

Pe parcursul timpului, minora D. a avut mai multe conflicte cu "G.", fiind deseori agresată de acesta, momente care au culminat cu fuga sa în oraşul Mangalia.

Pentru că victima îi aducea profituri materiale substanţiale, F. l-a angrenat în activitatea de recuperare a acesteia, pe fratele său, inculpatul A., căruia i-a cerut să meargă în Mangalia şi să o aducă de acolo pe minoră, uzând de toate posibilităţile.

Declaraţia părţii vătămate D. s-a coroborat cu alte probe, respectiv cu declaraţia martorei CC., mama părţii vătămate şi interceptările telefonice efectuate.

Martora CC. a arătat că, în perioada anilor 2009-2010, fata ei intrase întru-un anturaj nepotrivit şi practica prostituţia. La un moment dat, pe la începutul anului 2010, F., pe care îl cunoştea de mai mult timp din oraş, a venit la ea spunându-i că fata ei a intrat într-un anturaj nepotrivit, propunându-i pentru binele fetei, să o lase să meargă în Italia, unde el are nişte neamuri şi unde fata urma să strângă haine din tomberoane, asumându-şi angajamentul că va avea grijă de fată în Italia. Tot atunci, F. i-a spus martorei că este prieten cu K., care este şoferul lui, acesta ducând oameni la muncă în Italia. Întrucât martora îl cunoştea şi ea de mai mult timp pe K., prin intermediul soţului său DD., a fost de acord cu propunerea lui F. de a face o procură pe numele lui K., pentru ca acesta să poată să o scoată din ţară pe fiica ei. K. a vorbit şi el cu martora, spunându-i acesteia că a luat legătura cu soţul ei, care se afla în Italia acesta consimţind ca fata să vină la el împreună cu K.. A mai declarat că fata ei nu a stat prea mult timp în Italia, întorcându-se după câteva zile, fără ca aceasta să ajungă la tatăl ei.

Instanţa a motivat că, din cele relatate, a rezultat fără echivoc că între inculpatul K. şi "G." exista o strânsă legătură.

Procesul-verbal de redare în formă scrisă a înregistrărilor convorbirilor telefonice purtate în perioada de referinţă (martie - aprilie 2010) a confirmat activitatea infracţională a inculpatului K. şi a numiţilor J. şi L. în activitatea de traficare a victimei D., infirmând astfel declaraţiile lui K. zis "HH.".

F. a discutat telefonic cu minora, mama acesteia dar şi cu J., K. şi L. zis "GG.", înregistrările arătând că s-a interesat permanent dacă au reuşit să o treacă peste graniţă, în Italia, ulterior, sunându-i în această ţară şi interesându-se de activităţile desfăşurate.

Într-o convorbire purtată în 26.03.2010 cu J. zis "AA.", "G." a fost informat că "HH." şi "GG." (inculpaţii K. şi L.) au fost prinşi de "gardă" - aspecte relatate în declaraţie şi de victimă - acesta recomandându-le ca într-o astfel de situaţie, să vină înapoi în ţară, lucru care s-a şi întâmplat.

Că victima a fost exploatată în Italia, rezultă şi dintr-o convorbire pe care aceasta a avut-o cu "G." în 01.04.2010 în care îi relata că, dacă va fi depistată de poliţişti, va proceda la fel ca în Italia în sensul că, va declara în fals doar vârsta, nu şi identitatea, discuţia fiind redată în procese verbale aflate la dosarul cauzei.

Astfel, în data de 23.03.2010 între G." şi K. are loc o discuţie telefonică, K. informându-l că "a rezolvat totul", "G." spunându-i că într-o astfel de situaţie va pleca împreună cu "AA.", cerându-i totodată să-i spună D. să se pregătească, să-şi ia tot, urmând să vadă el cum face cu banii de drum. Din probatorii a rezultat cu certitudine şi fără putinţă de tăgadă contribuţia inculpatului K. la traficarea minorei D. în Italia şi sprijinul pe care acesta l-a acordat grupului infracţional organizat.

La scurt timp de la întoarcerea din Italia, minora D. a fost determinată de "G." să se prostitueze şi în judeţul Constanţa, sens în care a cazat-o în Eforie-Sud, împreună cu o altă tânără pe care o trafica, numită EE..

Din cauza faptului că era agresată fizic de F., aceasta a fugit în Mangalia, căutând protecţia unui alt bărbat, împrejurare în care G. l-a abordat pe fratele său, inculpatul A., cerându-i acestuia să întreprindă demersuri pentru a o recupera pe victimă, lucru ce a fost confirmat de interceptările telefonice realizate în cauză, în perioada de referinţă, aflate la dosarul cauzei.

Instanţa a constatat că inculpaţii nu au combătut probele administrate, interpretarea lor conducând la concluzia săvârşirii faptelor de către inculpaţi şi a vinovăţiei acestora, fiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor pentru care au fost trimişi în judecată.

Din fişa de cazier judiciar a inculpatului A. a rezultat că la momentul săvârşirii infracţiunilor-prezent nu avea antecedente, ulterior fiind condamnat la regimul circulaţiei rutiere.

S-a arătat că fişa de cazier judiciar atestă că inculpatul B. la momentul săvârşirii infracţiunilor nu avea antecedente penale, ulterior intervenind condamnări pentru săvârşirea unor infracţiuni.

Reprezentantul parchetului a solicitat schimbarea încadrării juridice, având în vedere că legea penală mai favorabilă, în lumina dispoziţiilor art. 5 C. pen., este actuala reglementare, pentru inculpatul A. din art. 13 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) în două infracţiuni de trafic de minori prevăzute de art. 211 alin. (1) şi (2) cu aplicarea art. 38 C. pen., având în vedere că este vorba de două persoane vătămate distincte şi nu se mai poate face aplicarea art. 35 C. pen., iar pentru inculpatul B. din art. 13 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001 în art. 211 alin. (1) şi (2) C. pen.

Analizând cererea formulată de Parchet, instanţa a constatat că legea penală mai favorabilă pentru inculpaţii B. şi A. este vechea reglementare.

În raport de considerentele arătate, Tribunalul a admis cererea formulată de parchet pentru inculpatul K. şi a respins cererea cu privire la inculpaţii B. şi A.

Instanţa de fond a constatat că, în drept, fapta inculpatului A. care, în perioada noiembrie 2009 - aprilie 2010, în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în temeiul unor înţelegeri prealabile avute cu F. zis "G." le-a recrutat şi transportat pe minorele C. şi D., în scopul exploatării sexuale, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de minori, prevăzută de art. 13 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen.

De asemenea, fapta inculpatului B. care, în toamna anului 2009, în baza unei înţelegeri prealabile cu F., prin exercitarea de violenţe, a recrutat-o pe victima în vârstă de 15 ani, C., pe care, în schimbul unei sume de bani, a relocat-o către F., în scopul exploatării sexuale, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de minori, prevăzută de art. 13 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpaţilor A. şi B., instanţa a avut în vedere vârsta acestora, cazierul judiciar, modalitatea şi împrejurările concrete ale săvârşirii faptelor, gradul ridicat de pericol social al faptelor săvârşite, prin traficarea unor minore, climatul de insecuritate socială, de nelinişte şi de indignare din partea opiniei publice, urmarea produsă, poziţia nesinceră a inculpaţilor. S-a apreciat de instanţa fondului că scopul sancţiunii şi reeducarea inculpaţilor nu se pot realiza decât prin aplicarea unor pedepse cu executare în regim de detenţie.

Faţă de inculpaţii A. şi B., instanţa a constatat că sunt aplicabile prevederile art. 15 din Legea nr. 187/2012 de punere în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen. referitoare la art. 85 C. pen., respectiv anularea suspendării condiţionate a executării pentru infracţiunile săvârşite anterior.

Împotriva hotărârii, între alţii, au formulat apel inculpaţii A., K. şi B. care au criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin decizia penală nr. 330/A din 02 martie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, între altele, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii A. şi B., cu obligarea acestora la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Examinând întregul material probator administrat în cauză în raport de prevederile art. 408 şi urm. C. proc. pen., Curtea a reţinut că judecătorul fondului a făcut o analiză laborioasă a dovezilor cauzei şi a dispoziţiilor legale incidente, stabilind, în ceea ce îi priveşte pe apelanţii inculpaţi A. şi B., dincolo de orice dubiu rezonabil, săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina lor, cu forma de vinovăţie a intenţiei directe. Aşadar, referitor la aceşti apelanţi inculpaţi, condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C. proc. pen. sunt în mod cumulativ întrunite pentru a se putea dispune condamnarea lor.

În ceea ce priveşte aplicarea legii penale mai favorabile, Curtea a constatat de asemenea că instanţa de fond a avut în vedere în mod corect dispoziţiile art. 5 C. pen., în funcţie şi de regulile statuate prin Decizia nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale. Astfel, în raport de limitele de pedeapsă din reglementările succesive şi îndeosebi de modul în care, ca urmare a anulării suspendărilor condiţionate ale executării sancţiunilor anterioare, este pedepsit concursul real de infracţiuni, pentru apelanţii inculpaţi A. şi B., s-a constatat că instanţa de fond a apreciat corect că mai favorabil acestora este C. pen. din 1969.

Examinând dovezile administrate în cauză în ceea ce îl priveşte pe apelantul inculpat A., Curtea a constatat că apelul acestuia nu este întemeiat, întrucât nu există niciun fel de neconcordanţe semnificative care să conducă la ideea de "dubiu rezonabil" între declaraţiile părţii vătămate C.. Dimpotrivă, s-a arătat că aceasta se coroborează cu procesele-verbale întocmite de organele de poliţie, atât la data de 30.11.2009, cât şi ulterior, cu depoziţia martorului E., cu conţinutul convorbirilor telefonice, legal interceptate şi redate, dintre inculpaţi şi alte persoane (F., R.).

Pe de altă parte, s-a arătat că instanţa de fond nu le-a "reproşat" inculpaţilor că nu "au combătut probele în acuzare", ci a constatat doar, în mod corect, că dovezile ce atestă săvârşirea faptelor şi vinovăţiile sunt foarte puternice, au infirmat categoric prezumţia de nevinovăţie şi nu au fost în nici un mod contracarate.

În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a răspunderii penale, Curtea a constatat că au fost respectate criteriile instituite prin art. 72 C. pen.(1969), adecvate în raport de ansamblul circumstanţelor reale şi personale incidente în cauză. Fapta comisă prezintă un grad ridicat de pericol social generic şi concret, iar inculpatul manifestă o reală perseverenţă infracţională, săvârşind, în ultimii ani, mai multe infracţiuni în concurs real, pentru care a fost condamnat cu suspendarea condiţionată a executării pedepselor.

S-a mai reţinut că apelantul a fost nesincer pe parcursul procesului, iar circumstanţele personale favorabile pe care le menţionează au fost avute în vedere de instanţa de fond atât în stabilirea cuantumului pedepsei, cât şi prin opţiunea de a nu aplica un spor de pedeapsă în condiţiile concursului real cu încă 6 infracţiuni.

Examinând actele şi lucrările dosarului, Curtea a constatat că apelul declarat de inculpatul B. este neîntemeiat, susţinerea apelantului în sensul că declaraţiile părţii vătămate nu se coroborează cu alte probatorii neputând fi primite. Aşa cum s-a arătat şi în ceea ce-l priveşte pe apelantul inculpat B., întreg probatoriul (procesele-verbale ale organelor de poliţie, conţinutul convorbirilor telefonice legal interceptate şi redate) este concordant şi univoc în a contura săvârşirea infracţiunii de către inculpat şi vinovăţia acestuia. Ca urmare, s-a apreciat că prezumţia de nevinovăţie a fost în mod evident înfrântă, inculpatul apelant nefiind în măsură să propună vreo contradovadă ori să furnizeze o apărare cât de cât verosimilă.

S-a arătat, totodată, că depoziţia martorului X., care susţine că la un moment dat a văzut partea vătămată singură în gară nu este de natură să conducă la o altă concluzie.

În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a răspunderii penale, Curtea a reţinut că pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată de instanţa de fond este într-adevăr severă, dar pe deplin justificată de gradul de pericol social înalt, generic şi concret, al faptei, de perseverenţa infracţională a inculpatului şi de comportamentul său procesual nesincer. O astfel de sancţiune corespunde criteriilor instituite prin art. 72 C. pen. (1969) şi nu există nici un temei ca ea să fie reevaluată.

Împotriva hotărârii instanţei de apel, în termen legal, au declarat recurs în casaţie inculpaţii A. şi B., prin avocat FF., arătând, în esenţă, prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., că, în mod greşit, instanţa fondului a individualizat pedepsele aplicate sub aspectul cuantumului şi modalităţii de executare, întrucât în cauză acestea trebuiau coborâte sub minimul special având în vedere că există circumstanţele atenuante judiciare prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) şi b) şi alin. (2) C. pen.(1969), cu consecinţa apGG.rii art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. (1969), reglementarea anterioară fiind legea mai favorabilă. Totodată, s-a arătat că, în mod greşit, s-a stabilit pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare prin aplicarea sporului de 1/3 (conform art. 39 alin. (1) C. pen.) în condiţiile în care acesta era facultativ, potrivit art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen.(1969). În raport de cele expuse pe larg în cuprinsul motivelor de recurs în casaţie, s-a solicitat admiterea căilor de atac.

Prin încheierea din 19 octombrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, constatându-se îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 434 C. proc. pen. - art. 438 C. proc. pen., în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a fost admisă în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpaţii A. şi B. împotriva deciziei penale nr. 330/A din 02.03.2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, fiind trimisă cauza în vederea judecării recursului în casaţie, completului nr. 4.

Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursurile în casaţie formulate de de inculpaţii A. şi B. ca fiind nefondate, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este obligată să verifice, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Totodată, dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. prevăd că hotărârile sunt supuse casării în situaţia în care "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", cazul de casare fiind incident atunci când pedeapsa stabilită şi aplicată este nelegală, excluzându-se criticile privind greşita individualizare a pedepsei. Prin "pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege" legiuitorul a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt prevăzute de textul de lege în raport cu încadrarea juridică şi cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidenţă a fost stabilită de instanţa de apel.

Verificând, din această perspectivă, hotărârea atacată, Înalta Curte constată că instanţa de apel, după ce a analizat situaţia de fapt şi încadrarea juridică, context în care a apreciat că, în mod corect, prima instanţă a considerat ca fiind mai favorabile recurenţilor inculpaţi A. şi B. dispoziţiile vechii reglementări, a stabilit cu titlu definitiv că faptele imputate acestora prin actul de sesizare întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 13 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001, în cazul primului şi cu reţinerea formei continuate, şi, ţinând seama de criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (1969), a menţinut pedepsele de câte 7 ani închisoare, cu executare în regim de detenţie, la care aceştia fuseseră condamnaţi în fond, de altfel miminul prevăzut de textul incriminator. În plus, se observă că instanţele inferioare nu au reţinut pentru niciunul dintre inculpaţi circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) şi b) şi alin. (2) C. pen.(1969). Cum infracţiunea prevăzută de art. 13 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001 se pedepseşte cu închisoarea de la 7 la 18 ani, Înalta Curte constată că pedeapsa de 7 ani închisoare, stabilită de prima instanţă pentru această infracţiune şi menţinută în apel, se încadrează în limitele prevăzute de lege.

Sub acest aspect se impune a se sublinia că, în condiţiile in care, aşa cum s-a arătat anterior, instanţele de fond nu au reţinut niciunuia dintre inculpaţi beneficiul circumstanţelor atenuante, nici Înalta Curte nu îl poate reţine prin intermediul acestei căi extraordinare de atac, având în vedere că, prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., nu poate fi cenzurată modalitatea de individualizare a pedepsei, astfel cum au solicitat recurenţii, acest aspect vizând temeinicia hotărârii, iar nu legalitatea acesteia. Astfel, reţinerea circumstanţelor atenuante (în speţă - judiciare) ori a celor agravante şi stabilirea pedepsei între limitele prevăzute de lege reprezintă principalele operaţiuni de individualizare judiciară a sancţiunii penale şi ţin exclusiv de aprecierea instanţelor de fond şi apel, singurele în măsură să aplice, sub acest aspect, dispoziţiile art. 72 C. pen. (1969), art. 74 C. pen. (1969) ori, după caz, art. 75 C. pen. (1969), instanţa de recurs în casaţie fiind limitată, conform art. 447 C. proc. pen., la a verifica exclusiv legalitatea deciziei.

Pe de altă parte, se observă că, în cazul ambilor inculpaţi, prima instanţă, constatând că faptele cercetate în prezenta cauză sunt concurente cu cele pentru care fiecare dintre aceştia fuseseră condamnaţi anterior la pedepse cu închisoarea cu suspendarea condiţionată a acestora, a dispus anularea acestor măsuri şi apoi, în baza art. 33 lit. a) - art. 34 lit. b) C. pen. (1969), contopirea tuturor sancţiunilor aplicate, stabilind, în final, sa se execute în regim de detenţie pedepsele cele mai grele, de câte 7 ani închisoare. Aşadar, stabilirea pedepselor rezultante nu a fost rezultatul apGG.rii unui spor de o treime conform art. 39 alin. (1) C. pen., ci această operaţiune a fost realizată potrivit vechii reglementări, care a fost apreciată, în cauză, de către instanţele de fond ca fiind legea penală mai favorabilă. Ca urmare, este evident că susţinerile din motivele scrise de recurs cu privire la stabilirea legii penale mai favorabile şi a pedepsei finale sunt rezultatul unei erori a apărării, aspect ce reiese şi din împrejurarea că, făcându-se referire la durata respectivei sancţiuni, a fost menţionat un cuantum de câte 5 ani închisoare, iar nu de câte 7 ani cât fusese aplicat de către cele două instanţe. De altfel, aceste critici nici nu au mai fost susţinute cu prilejul dezbaterilor.

Pentru considerentele anterior expuse, faţă de faptul că, în cauză, criticile formulate nu pot fi circumscrise dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat recursurile în casaţie formulate de inculpaţii A. şi B. împotriva deciziei penale nr. 330/A din 02 martie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Totodată, faţă de culpa sa procesuală, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., îi va obliga pe recurenţii inculpaţi la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat B., până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 70 lei, precum şi onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat A., în sumă de 260 lei, se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie formulate de inculpaţii A. şi B. împotriva deciziei penale nr. 330/A din 02 martie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat B., până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 70 lei, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat A., în sumă de 260 lei, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă pubGG., astăzi, 16 noiembrie 2017.