Liability for public officer's request of public assets during lawful administrative transfer: non-establishment of unearned benefit or illicit quid pro quo in bribery offenses

Asupra cauzei penale de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 16 din 09 mai 2016 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a admis cererea inculpatului A. şi în parte propunerea din oficiu de schimbare a încadrării juridice şi, în temeiul art. 386 C. proc. pen. s-a schimbat încadrarea juridică după cum urmează:

a) În privinţa inculpatului A., din infracţiunea de luare de mită, în formă continuată, prev. de art. 6, art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen., în infracţiunea de luare de mită, prev. de art. 6 cu referire la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (forma în vigoare la data de 4 octombrie 2011) raportat la art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. din 1969, cu reţinerea art. 5 C. pen.

b) În privinţa inculpatului B. din infracţiunea de dare de mită, în formă continuată, prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen. în infracţiunea de dare de mită, prev. de art. 6 cu referire la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 (forma în vigoare la data de 4 octombrie 2011) raportat la art. 255 alin. (1) C. pen. din 1969, cu reţinerea art. 5 C. pen.

În baza art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul A. la:

•3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 6 cu referire la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. din 1969, cu reţinerea art. 5 C. pen.

Conform art. 254 alin. (2) şi art. 65 alin. (2) şi (3) C. pen. din 1969, ca pedeapsă complementară, i-au fost interzise inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua şi lit. b) C. pen. din 1969: de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de un an.

Potrivit art. 71 alin. (1) şi (2) C. pen. din 1969, pe durata prevăzută de acest articol, ca pedeapsă accesorie, i-au fost interzise inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua şi lit. b) C. pen. din 1969: de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

În temeiul art. 81 C. pen. din 1969, s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale de 3 ani închisoare aplicate inculpatului, pe durata unui termen de încercare de 5 ani.

S-a atras atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 C. pen. din 1969, referitoare la revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969, pe durata termenului de încercare s-a suspendat executarea pedepsei accesorii aplicate.

În conformitate cu art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul B. (divorţat, doi copii majori, stagiul militar satisfăcut, locotenent în rezervă, studii superioare, inginer, şef Birou mecanizare, protecţia muncii şi PSI în cadrul Administraţiei Bazinale de Apă Mureş, fără antecedente penale) la:

•Un an şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, prev. de art. 6 cu referire la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 255 alin. (1) C. pen. din 1969, şi cu reţinerea art. 5 C. pen.

Potrivit art. 71 alin. (1) şi (2) C. pen. din 1969, pe durata prevăzută de acest articol, ca pedeapsă accesorie i-au fost interzise inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua şi lit. b) C. pen. din 1969: de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

În temeiul art. 81 C. pen. din 1969 s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale de un an şi 6 luni închisoare aplicate inculpatului, pe durata unui termen de încercare de 3 ani şi 6 luni.

S-a atras atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 C. pen. din 1969, referitoare la revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969, pe durata termenului de încercare s-a suspendat executarea pedepsei accesorii aplicate.

Potrivit art. 274 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. au fost obligaţi inculpaţii B. şi A. să plătească statului cheltuielile judiciare avansate de stat în cursul urmăririi penale, al camerei preliminare şi al judecăţii în prim grad, în cuantum de câte 2.370 lei fiecare.

Pentru a hotărî în acest sens a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul emis la data de 19 septembrie 2014 în dosarul nr. x/2013, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciu Teritorial Tg. - Mureş a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor:

- B., pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită în formă continuată, prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen., şi

- A., pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată, prev. de art. 6, art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 raportate la art. 289 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi a art. 5 C. pen.

În motivarea actului de sesizare s-a reţinut în esenţă că, la data de 4 octombrie 2011, inculpatul B., care era pe atunci director general la Administraţia Bazinele de Apă Mureş, i-a promis inculpatului A., care avea calitatea de chestor de poliţie şi era şeful Inspectoratului Judeţean de Poliţie Mureş, trimiterea a 30 de autobasculante de câte 30 tone de pământ, rezultat din decolmatarea unui pârâu, pe terenul acestuia din urmă unde urma să fie apoi nivelat cu un buldozer, pentru ca parcela respectivă să fie astfel amenajată, cu scopul ca inculpatul A., în virtutea atribuţiilor sale de serviciu, să dispună transferul martorului C., lucrător la IPJ Mureş, de la un serviciu la un altul. În baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, la data de 26 octombrie 2011, inculpatul B. i-a promis inculpatului A. că va onora pretenţia acestuia de a repara, pe cheltuiala A.B.A. Mureş, un autovehicul aparţinând I.P.J. Mureş, atât pentru îndeplinirea anterioară de către acesta a atribuţiei de serviciu, în sensul transferării martorului C., cât şi pentru a-l determina pe inculpatul A. să procedeze la o nouă transferare a aceluiaşi martor pe un post mai potrivit cu aptitudinile acestuia.

În privinţa inculpatului A., s-a reţinut în rechizitoriul că acesta, în calitatea pe care o avea - de chestor de poliţie şi şef al I.P.J. Mureş, la data de 4 octombrie 2011 i-a pretins inculpatului B. să dispună trimiterea a 30 de basculante a câte 30 de tone de pământ pe terenul său, unde urma să fie nivelat cu un buldozer, pentru ca parcela respectivă să fie astfel amenajată, pretindere făcută în vederea onorării cererii coinculpatului privind mutarea martorului C. de la un serviciu la altul. În realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, la data de 26 octombrie 2011, inculpatul A. i-a pretins inculpatului B. repararea pe cheltuiala A.B.A. Mureş a unui autovehicul aparţinând I.P.J. Mureş, după ce şi-a îndeplinit anterior atribuţiile sale de serviciu în sensul transferării martorului C. şi în vederea îndeplinirii din nou a acestor atribuţii de serviciu, prin dispunerea unui nou transfer al martorului la un alt compartiment mai potrivit cu aptitudinile sale.

Dispoziţiile judecătorului de cameră preliminară.

Prin încheierea penală nr. 36/ C. pen. din 14 noiembrie 2014 a judecătorului de cameră preliminară de la Curtea de Apel Tg.-Mureş, definitivă prin încheierea penală nr. 50 din 14 ianuarie 2015 a judecătorului de cameră preliminară de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie:

- în temeiul art. 345 alin. (1) C. proc. pen., au fost respinse ca nefondate cererile şi excepţiile formulate de inculpatul A., prin avocat ales.

- în baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen., s-a constatat legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciu Teritorial Tg.-Mureş emis la data de 19 septembrie 2014 în dosarul nr. x/2013, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală în cauză.

- s-a dispus începerea judecăţii în cauza privind pe inculpaţii B., trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită în formă continuată, prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen., şi A., trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată, prev. de art. 6, art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 raportate la art. 289 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi a art. 5 C. pen.

Considerentele instanţei învestite cu judecarea cauzei.

Analizând materialul probator al dosarului nr. x/2014, s-au reţinut următoarele:

Inculpatul A., cu gradul de chestor de poliţie, în cursul anului 2011deţinea funcţia de şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Mureş. În aceeaşi perioadă, inculpatul B. avea funcţia de director al Administraţiei Bazinale de Apă (ABA) Mureş şi era consilier în Consiliul Judeţean Mureş. De-a lungul timpul şi prin prisma funcţiilor publice deţinute succesiv de cei doi, între aceştia s-au legat relaţii apropiate de amiciţie.

Din anul 2000, în comuna Sîntana de Mureş, str. x, inculpatul A. şi martorii D. şi E. deţineau în proprietate câte o parcelă de teren învecinate, fiecare în suprafaţă de aproximativ 900-1000 mp. Terenul era impropriu să se construiască pe el sau să fie cultivat, fiind mlăştinos şi poziţionat sub nivelul drumului principal. Pentru ca terenul să devină utilizabil, o soluţie agreată de inculpat şi cei doi martori, despre care aceştia au vorbit în august- septembrie 2011, era ridicarea nivelului acestuia prin completare cu pământ. Cum, în acea perioadă, ABA Mureş efectua lucrări de decolmatare în zonă, pe albia pârâului Voiniceni, cei trei au convenit că o sursă pentru ridicarea nivelului terenului putea să fie pământul rezultat din decolmatări.

Începând cu 1990, după decesul tatălui martorului C., inculpatul B. a manifestat constant de-a lungul anilor un ataşament profund faţă de mama martorului şi de martor, de care îl lega de altfel şi relaţii îndepărtate de rudenie.

În prima parte a anului 2011, martorul C. avea gradul de agent de poliţie şi îşi desfăşura activitatea în cadrul Poliţiei municipiului Tg.-Mureş, Biroul de Ordine Publică, Compartimentul Siguranţă Publică şi Patrulare. Martorul a considerat că postul ocupat de el în poliţie era inadecvat aptitudinilor sale intelectuale şi fizice şi urmărea să se transfere la Detaşamentul de Intervenţii Active (DIAS), aspiraţie care s-a lovit însă de insucces. Despre nemulţumirile martorului legate de locul său de muncă şi dorinţa lui eşuată de a activa în cadrul DIAS, despre perspectivele analizate de acesta de a demisiona din poliţie şi de a pleca să lucreze în străinătate, precum şi despre temerile mamei d-lui C. că aceste planuri s-ar putea materializa, inculpatul B. a luat cunoştinţă în mai multe rânduri în 2011 din discuţiile purtate cu mama martorului.

Tot în prima jumătate a anului 2011, Biroul de Investigaţii Criminale al Poliţiei municipiului Tg.-Mureş (BIC) se confrunta cu o schemă de personal insuficientă ca număr şi pregătire pentru a face faţă dosarelor aflate în lucru la acest Birou. Martorul F. -şeful Poliţiei municipiului Tg.-Mureş, în virtutea funcţiei sale, a încercat să găsească bune soluţii manageriale pentru echilibrarea schemei de personal şi remedierea situaţiei dificile existente la nivelul Biroului de Investigaţii Criminale. În acest sens, alături de informarea periodică a şefului său ierarhic -inculpatul A.- şi consultările cu şefii Birourilor de Investigaţii Criminale şi de Ordine Publică, el a identificat doi lucrători de poliţie, recomandaţi să activeze la BIC de calităţile lor profesionale şi de performanţele acestora în poliţie. Aceştia au fost martorii C. şi G.. În cursul lunii martie 2011, F. a discutat cu ambii, G. din motive familiale a refuzat categoric postul propus, un refuz a venit şi din partea lui C., tocmai pentru că acesta ţintea un loc în structura DIAS sau într-o altă structură de intervenţie. După acest episod, despre care inculpatul A. fusese informat de către F., în martie 2011 o discuţie informală a avut loc şi între C. şi inculpatul A. la o întâlnire întâmplătoare a acestora în sediul IPJ Mureş, când inculpatul l-a chestionat pe martor asupra motivului pentru care nu doreşte să activeze la BIC, iar martorul i-a comunicat că locul lui nu este acolo. La acel moment, situaţia şi aspiraţiile martorului C. nu îi erau străine inculpatului A., care luase cunoştinţă despre ele nu doar din cele raportate de F., ci şi din relatările coinculpatului B. făcute la o dată anterioară nespecificată, cu prilejul unei reuniuni la sediul Consiliului Judeţean Mureş.

În urma restructurărilor de personal din vara anului 2011 şi a slabelor performanţe la Compartimentul Mica Criminalitate - Lucrări penale cu autori necunoscuţi din cadrul BIC, problemele la acest birou s-au acutizat în septembrie 2011. În aceste împrejurări, prin dispoziţia nr. 81/29 septembrie 2011, în vederea eficientizării activităţii la nivelul Birourilor de Ordine Publică şi de Investigaţii Criminale, comisarul şef de poliţie F. l-a nominalizat, între alţii, pe martorul C. să îşi desfăşoare activitatea la BIC, Compartimentul Mica Criminalitate -Lucrări penale cu autori necunoscuţi, anterior emiterii dispoziţiei martorul fiind anunţat de şeful Poliţiei că mutarea este ordonată chiar şi în absenţa consimţământului său. Ca efect al acestei dispoziţii, C. şi-a început cu caracter vremelnic lucrul la BIC în 5 octombrie 2011, prin preluarea dosarelor penale cu autori necunoscuţi aflate pe rolul agentului şef H. (care la rândul său a fost nominalizat prin aceeaşi dispoziţie la Biroul de Ordine Publică, Compartimentul Siguranţă Publică şi Patrulare).

După nominalizarea în 29 septembrie 2011 a martorului C. la BIC şi fără ca inculpatul A. să ştie de dispoziţia şefului Poliţiei municipiului Tg.-Mureş, în data de 4 octombrie 2011, în timp ce se deplasa spre Moeciu, jud. Braşov, acuzatul a fost contactat telefonic de către coinculpatul B. care a readus în discuţie situaţia martorului C. şi i-a cerut să-l mute pe martor la un alt Birou din cadrul IPJ Mureş. D-l A. i-a acceptat cererea şi împreună cei doi, independent de dorinţa martorului C. de a activa la structura DIAS, au stabilit ca mutarea martorului să se facă "la Judiciar". În schimbul acestui serviciu, inculpatul A. i-a solicitat coinculpatului pământ provenit din decolmatarea pârâului Voiniceni, pentru a ridica nivelul terenului deţinut în Sîntana de Mureş. Inculpatul B., la rândul lui, a fost de acord şi a promis lui A. că va duce pământul necesar la locaţia indicată.

După 4 octombrie şi cel mai târziu în 20 octombrie 2011, un post din cadrul BIC a devenit vacant prin pensionarea unui lucrător al acestui birou. În 20 octombrie 2011, pe baza unui raport întocmit la aceeaşi dată de către martorul I., inculpatul A., prin dispoziţia nr. 369, a constituit comisia pentru ocuparea postului vacant, de agent I la Compartimentul Combaterea infracţiunilor contra patrimoniului, Biroul de Investigaţii Criminale, poziţia 521 din statul de organizare al inspectoratului, comisie compusă din comisar şef de poliţie J., comisar şef de poliţie I. şi inspector de poliţie K. În aceeaşi zi, în componenţa menţionată, comisia a întocmit procesul verbal în care a consemnat că, "urmare a activităţilor desfăşurate, a fost identificat agent C., Agent II din cadrul Biroului de Ordine Publică la Poliţia municipiului Tg.-Mureş, ca fiind în măsură să îndeplinească în bune condiţii atribuţiile prevăzute în fişa postului, datorită experienţei pe care agentul a acumulat-o în munca operativă". Pentru aceste motive, comisia a propus ocuparea postului prevăzut la poziţia 521 din Statul de Organizare al unităţii de către C.. Prin dispoziţia nr. 943/20 octombrie 2011, emisă de inculpatul A., în calitatea sa de şef al IPJ Mureş, începând cu data de 20 octombrie 2011, agentul de poliţie C., agent II, la Biroul de ordine publică - Siguranţă publică şi patrulare din cadrul Poliţiei municipiului Tg.-Mureş, poziţia 423 din statul de organizare al inspectoratului, în baza procesului verbal al comisiei de ocupare a postului vacant din aceeaşi dată, a fost mutat şi numit în aceeaşi funcţie, respectiv de agent II la Biroul de Investigaţii Criminale - Combaterea infracţiunilor contra patrimoniului din cadrul Poliţiei municipiului Tg.-Mureş, la poziţia 521 din stat.

În 26 octombrie 2011, inculpatul A. l-a vizitat pe B. la biroul acestuia de la ABA Mureş. Cu ocazia discuţiilor care au avut loc între ei, d-l A. a reiterat solicitarea adresată d-lui B. în 4 octombrie, să-i trimită pământ din decolmatarea pârâului Voiniceni pe terenul deţinut în Sîntana de Mureş, pe care a concretizat-o de această dată, specificând că erau necesare 20-30 de autobasculante. În plus, i-a mai cerut să repare o autoutilitară L., aparţinând IPJ Mureş, folosită în teren de grupa operativă de criminalişti, deoarece instituţia nu dispunea de fonduri pentru plata reparaţiilor.

Inculpatul B. şi-a reafirmat deplina disponibilitate de a trimite pământul cerut, precum şi un buldoexcavator pentru nivelare. Totodată, fără rezerve a fost de acord să se îngrijească de repararea autoutilitarei. Odată acceptate cele două promisiuni, inculpatul A. l-a informat pe B. că martorul C. a fost mutat "la Judiciar". Între cei doi discuţiile au continuat intercalat atât asupra planurilor profesionale ale martorului, ambii inculpaţi fiind de acord că, separat de dorinţele acestuia, cel mai indicat este să îşi desfăşoare mai departe activitatea la Biroul de Investigaţii Criminale, cât şi prin repetarea de către inculpatul A. a cererilor sale corelat cu asigurările inculpatului B. că aceste cereri se vor rezolva. Când inculpatul A. i-a reamintit de autoutilitară, cum nu cunoştea exact care era defecţiunea acesteia, B. i-a recomandat că, pentru început, era necesară o investigaţie, pentru ca după identificarea problemei, să aibă loc şi repararea propriu-zisă. În acest sens, l-a chemat pe martorul M. -şeful Biroului Mecanizare Energetică din cadrul ABA Mureş, căruia i-a încredinţat sarcina să identifice service-ul unde să se facă diagnoza.

În zilele următoare, autoutilitara a fost diagnosticată în atelierul S.C. N. SRL din Sâncraiu de Mureş, identificat de martorul M., ocazie cu care autovehiculului i s-a făcut şi o completare de ulei, servicii pentru care societatea nu a perceput niciun cost, întrucât acestea erau uzanţele firmei.

Repararea autoturismului nu a avut loc decât în aprilie 2012 pe cheltuiala IPJ Mureş, iar pământul de umplutură solicitat de inculpatul A. şi promis de inculpatul B. nu i-a mai fost remis celui dintâi.

Starea de fapt prezentată s-a dedus din coroborarea probelor obţinute în cauză, în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti în prim grad, prin următoarele mijloace de probă:

- procesul verbal de consemnare a actelor premergătoare;

- procesul verbal de redare a convorbirii interceptate şi înregistrate la data de 4 octombrie 2011 şi procesele verbale de redare a comunicării interceptate şi înregistrate la data de 26 octombrie 2011, în baza autorizaţiei nr. x din 30 septembrie 2011 emise potrivit încheierii penale nr. 68 din 30 septembrie 2011 a judecătorului de la Judecătoria Tg.-Mureş în dosarul penal nr. x/2011 şi folosite în prezenta cauză iniţial conform art. 912 alin. (5) C. proc. pen. din 1968, apoi din 1 februarie 2014, potrivit art. 142 alin. (5) C. proc. pen.

- raportul de expertiză criminalistică nr. x din 6 noiembrie 2015 şi noul raport de expertiză criminalistică nr. x din 10 martie 2016;

- înscrisurile depuse la dosar [însemnând: documentaţia transmisă de IPJ Mureş, aferentă fiecărei modificări a raporturilor de serviciu ale poliţiştilor prin mutare pe funcţii de execuţie în cursul anilor 2011-2012, fişa postului inculpatului A., procesul verbal întocmit în 13 august 2014 de către comisarul şef O.; raportul din 5 iulie 2010 întocmit de agentul de poliţie C. pentru mutare de la Postul de poliţie Band la Poliţia municipiului Tg.-Mureş, Biroul Ordine Publică, fişa postului martorului C. nr. 241172 din 27 iulie 2010, dispoziţia şefului Poliţiei mun. Tg.-Mureş nr. 81 din 29 septembrie 2011, raportul comisarului şef de poliţie I. din 20 octombrie 2011, dispoziţia şefului IPJ Mureş nr. 369 din 20 octombrie 2011 de numire a comisiei pentru ocuparea postului vacant, procesul verbal al comisiei din 20 octombrie 2011, dispoziţia şefului IPJ Mureş de mutare nr. 943 din 20 octombrie 2011, contractul de lucrări nr. x din 6 septembrie 2011, procesul verbal de recepţie la terminarea lucrărilor, factura nr. x din 17 octombrie 2011 şi chitanţa nr. x din 17.10.2011, tabele calcul cost unitar practicat de Societatea P. SA Mediaş şi modul de calcul al acestuia pentru serviciile de transport pământ cu autocamioane, înscrisurile privind lucrările de decolmatare şi transportul pământului rezultat din decolmatări, adresa SC Q. Srl nr. 31 din 11 august 2014 şi anexe, adresa P. nr. 11.396 din 8 august 2014, adresa ABA Mureş nr. 8494/SC din 5 august 2014 şi actele anexe, adresa ABA Mureş nr. 8468 din 7 august 2014 şi actele anexe, adresa SC N. SRL nr. 509.755/SJA MS din 6 august 2014 şi anexe, facturi şi devize emise de SC N. SRL, adresa IPJ Mureş nr. 193.899 din 8 august 2014 şi anexe, adresa IPJ Mureş nr. 193899 din 12 august 2014 şi anexe, adresa SC R. SRL Sîngeorgiu de Mureş nr. 218 din 12 august 2014 şi anexe, adresa SC R. SRL Sîngeorgiu de Mureş nr. 261 din 1 septembrie 2015 (Vol. I inst: f. 279), adresa SC R. SRL Sîngeorgiu de Mureş nr. 264 din 13 octombrie 2015, adresa IPJ Mureş nr. 195281 din 23 septembrie 2015, Ordinul nr. 300/2004 al ministrului administraţiei şi internelor privind activitatea de management resurse umane în unităţile Ministerului Administraţiei şi Internelor ];

- declaraţiile inculpaţilor A. şi B. (date în calitate de suspecţi - vol. I, dosar u.p.: f. 188-190, 209, 212- şi inculpaţi: vol. I inst.: f. 117-125);

- depoziţiile martorilor C., F., I., G., S., J., D., E., T., M., U., V., W., X.; Y.

În concret:

I.(i) Declaraţiile inculpaţilor au confirmat parţial relaţiile existente în 2011 între cei doi, iar tonalitatea, limbajul familial utilizat de inculpaţi cu prilejul discuţiilor purtate în 4 şi 26 octombrie 2011, precum şi conţinutul acestor discuţii, aşa cum au fost fixate în procesele verbale de redare a convorbirilor şi comunicărilor interceptate şi înregistrate, denotă că între inculpaţi nu existau doar raporturi oficiale consolidate între doi reprezentanţi ai unor instituţii publice, ci relaţii mult mai apropiate, specifice celor de prietenie, relaţii recunoscute de altfel de către inculpatul A. în concluziile scrise depuse la dosar . Totodată, declaraţiile inculpatului B. împreună cu ale martorului C. au indicat relaţiile în care se afla inculpatul cu familia martorului, iar cunoaşterea de către inculpat a nemulţumirilor martorului legate de postul ocupat în poliţie în prima jumătate a anului 2011 şi intenţiile sale de a demisiona şi de a pleca în străinătate se desprind din cele declarate de d-l B. şi necontestate de acuză.

Procesul verbal încheiat în 13 august 2014 de către comisarul şef O. şi fişa postului inculpatului A. au atestat că, la data de 4 octombrie 2011, d-l A. era şeful IPJ Mureş şi făcea parte din poliţia judiciară, potrivit avizului Procurorului General al României nr. 1030/C din 11 aprilie 2005.

(ii) Deţinerea de către inculpatul A. a suprafeţei de teren în Sîntana de Mureş şi înţelegerea dintre acesta şi vecinii lui privind necesitatea ridicării nivelului de teren cu pământ de umplutură, a cărui sursă să fie inclusiv pământul rezultat din decolmatarea pârâului Voiniceni a rezultat din relatările inculpatului şi ale martorilor E. şi D., precum şi din conţinutul discuţiilor consemnate în procesele verbale de redare a convorbirii şi comunicării interceptate şi înregistrate. De aici, instanţa a mai remarcat faptul că, în 4 octombrie 2011, inculpatul A. nu a specificat cantitatea de pământ, ci doar că aceasta era necesară pe terenul pe care îl achiziţionase împreună cu martorii E. şi D. Chiar de atunci, inculpatul cunoştea că martorul D. dobândise pământ de umplutură, astfel că o parte din cele 20-30 de autobasculante specificate în 26 octombrie 2011 nu era destinată şi acestuia, aşa cum a susţinut acuzatul, ci doar inculpatului A. şi martorului E.. Totodată, declaraţiile martorilor E. şi D., după care inculpatul a fost de acord că dacă vor identifica pământ, să nu-l achiziţioneze fără documente de provenienţă,a demonstrat ceea ce inculpatul le-a relatat lor, nu şi că cele comunicate corespund celor urmărite efectiv de inculpat. Similar, atât d-l E., cât şi d-l D. au fost în măsură să expună doar cele spuse lor de către d-l A. -că a renunţat să primească pământ de la ABA Mureş pentru că nu se eliberau documente justificative. Cât timp martorii nu au avut la îndemână şi alte elemente obiective din care să rezulte că afirmaţiile inculpatului sunt conforme realităţii, ei s-au rezumat să reproducă o susţinere a d-lui A., fără să fie în măsură să cunoască motivul real pentru care pământul pretins de inculpat şi promis de coinculpat nu a mai ajuns pe terenul deţinut în Sîntana de Mureş.

De aceea, depoziţiile martorilor E. şi D. nu au confirmat apărările inculpatului A., potrivit cărora a cerut ca pământul de umplutură să-i fie predat contra cost. Dimpotrivă, nici în 4 octombrie şi nici în 26 octombrie 2011 între inculpaţii A. şi B. nu s-a pus vreodată problema costurilor pe care le implica furnizarea, transportul, depozitarea şi nivelarea pământului, a încheierii vreunei convenţii scrise (de genul celei perfectate de d-l A. cu SC Z. SRL în data de 6 septembrie 2011) şi a eliberării facturii, iar probele existente la dosar nu au dovedit că între inculpaţi ar mai fi existat şi alte runde de discuţii pe tema furnizării pământului de umplutură în care să fi atins şi chestiunea costului şi a documentaţiei. În orice caz, cum actele de pretindere şi de promisiune a folosului necuvenit au avut loc în 4 octombrie 2011, infracţiunile de luare de mită şi de dare de mită s-au consumat la acea dată, aşa încât este lipsit de importanţă motivul ulterior pentru care inculpatul B. nu a mai trimis pământul de umplutură, iar inculpatul A. nu l-a mai primit.

(iii) Traseul profesional parcurs de martorul C. în anul 2011 până să fie numit de şeful IPJ Mureş la Biroul de Investigaţii Criminale, Compartimentul Combaterea infracţiunilor contra patrimoniului şi procedura de numire a martorului la acest Birou se desprind din declaraţiile inculpatului A., depoziţiile martorilor F., C., I., G., J. şi S., precum şi din procesul verbal de consemnare a actelor premergătoare, fişa postului martorului C., procesele verbale de redare a convorbirilor şi comunicărilor interceptate şi înregistrate, dispoziţia şefului Poliţiei mun. Tg.-Mureş nr. 81 din 29 septembrie 2011, raportul comisarului şef de poliţie I. din 20 octombrie 2011, dispoziţia şefului IPJ Mureş nr. 369 din 20 octombrie 2011 de numire a comisiei pentru ocuparea postului vacant, procesul verbal al comisiei din 20 octombrie 2011, dispoziţia şefului IPJ Mureş de mutare nr. 943 din 20 octombrie 2011.

Dacă, pe durata procedurilor penale, traseul profesional al martorului C. nu a fost contestat şi capacităţile lui profesionale nu au fost puse la îndoială, discuţii au iscat atât natura şi consecinţele dispoziţiei nr. 81 din 29 septembrie 2011 a şefului Poliţiei mun. Tg.-Mureş, cât şi corectitudinea procedurii de mutare şi numire a martorului C. în 20 octombrie 2011 la Biroul de Investigaţii Criminale, Compartimentul Combaterea infracţiunilor contra patrimoniului.

Referitor la natura şi consecinţele dispoziţiei nr. 81 din 29 septembrie 2011, din depoziţiile martorului F. şi fişa postului acestuia din urmă şi a inculpatului A., instanţa a reţinut că nominalizarea făcută de şeful Poliţiei municipiului Tg.-Mureş reflectă o practică internă la care se recurgea, independent de existenţa vreunui post vacant, atunci când la un moment dat era necesar, din cauza anumitor probleme de personal şi de volum de activitate, ivite la diverse birouri sau compartimente din cadrul Poliţiei municipiului Tg.-Mureş. Odată cu dispoziţia de nominalizare, se urmărea prioritar modul în care lucrătorii operativi reuşeau pe o anumită perioadă de timp (3-5 luni sau un an) să confirme activitatea operativă de la noile sectoare de muncă, în vederea unor eventuale mutări definitive, când nevoile de resurse umane impunea acest lucru. În acest fel, nominalizarea în discuţie a avut caracterul unei mutări vremelnice şi faptice a celor indicaţi, între care şi martorul C., de la un birou sau de la un compartiment, la altul. În absenţa unei dispoziţii de mutare, dată de şeful IPJ în urma procedurilor prevăzute în Ordinul nr. 665/2008, dispoziţia de nominalizare nu a avut drept consecinţă stabilizarea persoanei respective pe noul post. Astfel, în cazul particular al martorului C., după 29 septembrie 2011, acesta a continuat să figureze pe statul de funcţii şi personal de la Biroul de Ordine Publică, însă îşi exercita temporar atribuţiile specifice la BIC, fişa postului său fiind ajustată cu noile sarcini care îi reveneau. Pentru numirea lui definitivă la BIC era necesară o dispoziţie expresă din partea şefului IPJ Mureş.

Cât priveşte procedura din 20 octombrie 2011, de mutare şi numire a martorului C., diferit de cele reţinute în rechizitoriu şi în acord cu inculpatul A., instanţa a constatat că această procedură, cu toate că a durat o singură zi, nu a implicat un concurs, sau examen, ori interviu şi a fost lipsită de un acord sau raport scris al martorului C., nu a fost contrară dispoziţiilor legale care guvernau în acea perioadă modificările raporturilor de serviciu ale poliţiştilor. S-a remarcat, în acest sens, că în domeniul vizat, în octombrie 2011 era aplicabil Ordinul nr. 665/2008 al ministrului internelor şi reformei administrative, privind unele activităţi de management resurse umane în unităţile Ministerului Afacerilor Interne (publicat în "Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 833 din 11 decembrie 2008) şi nu Ordinul nr. 300/2004 al ministrului administraţiei şi internelor privind activitatea de management resurse umane în unităţile Ministerului Administraţiei şi Internelor (cu circuit intern şi nepublicat în Monitorul oficial al României), care nu conţinea dispoziţii detaliate cu privire la ocuparea posturilor vacante prin recrutare din sursă internă, de genul celor prescrise de Ordinul din 2008.

Astfel, în cauză nu era incident art. 38 din Ordinul MAI nr. 300/2004, deoarece acest text nu se mai aplica la data faptelor şi oricum acoperea doar cazul în care numirea unui lucrător de poliţie se făcea din sursă externă, în baza unui concurs. Or, mutarea martorului C. s-a făcut într-o procedură de ocupare a postului vacant din sursă internă şi nu pe baza unui concurs. Aceasta, deoarece concurs sau examen se organiza, potrivit art. 6 alin. (1) lit. d) din Ordinul nr. 665/2008, doar dacă modalităţile de ocupare a postului vacant prevăzute prioritar la lit. a)-c din acelaşi articol erau lipsite de rezultat, iar în prezenta pricină mutarea martorului pe postul vacant a avut loc în temeiul art. 6 alin. (1) lit. b). Prin urmare, nu erau necesare nici organizarea unui concurs şi nici un acord sau un raport scris al martorului C., cum au susţinut martorii I. în faza de urmărire penală şi J. în faza de judecată.

În acelaşi timp, în faţa comisiei nu trebuia intervievat martorul C., pentru că el a fost singurul candidat, iar art. 8 alin. (2) lit. b) din Ordin se interpretează împreună cu art. 6 alin. (3) din acelaşi act normativ, potrivit căruia interviul are loc în situaţiile în care au fost identificaţi mai mulţi poliţişti cu potenţial de dezvoltare profesională, pentru departajarea acestora. Apoi, în toate cele 56 de dosare de promovare, numire, transferare întocmite în 2011 comisiile au procedat identic, aceasta fiind practic cutuma şi modalitatea în care erau interpretate şi aplicate, în acea perioadă la nivelul IPJ Mureş, dispoziţiile art. 8 şi art. 6 amintite. Totodată, procedura de o zi urmată nu a fost una de excepţie, cum au sugerat martorii I. în cursul urmăririi penale şi J. în faţa instanţei, cât timp o asemenea procedură nu este interzisă de vreun text legal ori regulamentar şi oricum se întâlneşte în alte 28 de cazuri similare cu ale martorului C., de ocupare a posturilor vacante în perioada de referinţă.

Mai mult, materialul dosarului nu a confirmat neîndoielnic că doar în 20 octombrie 2011 a devenit vacant locul la Biroul de Investigaţii Criminale, cum s-a arătat în rechizitoriu. Totuşi, chiar şi în cazul în care vacanţa postului ar fi avut loc în aceeaşi zi cu mutarea martorului C., maniera în care s-a acţionat a fost justificată tocmai de situaţia deficitară existentă la acest Birou şi nu vine în contradicţie cu Ordinul nr. 665/2008, care nu prevedea un termen în care să se desfăşoare procedurile de ocupare a posturilor vacante. Suplimentar, nicio dovadă a dosarului nu a demonstrat că inculpatul A. ar fi cerut semnatarului raportului din 20 octombrie 2011 sau vreunui membru al comisiei să aplice martorului un tratament preferenţial.

În consecinţă, mutarea martorului C. nu a fost una abuzivă.

(iv) Primul set de discuţii, denunţat de procuror, dintre inculpaţii A. şi B. din 4 octombrie 2011, conţinutul acestuia şi valenţele de prestaţie la care s-a angajat primul inculpat (mutarea martorului C.) şi retribuţia pretinsă de primul şi la care s-a îndatorat al doilea inculpat (trimiterea pe terenul din Sîntana de Mureş de pământ provenit din decolmatarea pârâului Voiniceni) a rezultat din procesele verbale de redare a convorbirilor şi comunicărilor interceptate şi înregistrate la datele de 4 şi 26 octombrie 2011, din declaraţiile inculpaţilor şi înscrisurile arătate mai sus, care atestă procedura de mutare şi numire a martorului C. din 20 octombrie 2011.

Inculpaţii nu au contestat conţinutul dialogului purtat în 4 octombrie 2011, aşa cum a fost menţionat în procesul verbal de redare a convorbirii şi interceptate şi înregistrate la acea dată, însă d-l B. a afirmat că doar l-a informat pe coinculpat despre situaţia martorului şi riscul ca acesta să demisioneze din poliţie şi nu a cerut niciun moment ca A., în virtutea atribuţiilor sale de serviciu, să-l mute pe martor de la Biroul la care acesta îşi desfăşura activitatea. Inculpatul A. s-a apărat spunând că a solicitat pământ rezultat din decolmatarea pârâului Voiniceni fără nicio legătură cu o eventuală mutare a martorului, ci în virtutea relaţiilor de prietenie pe care le avea cu B. şi oricum a urmărit dobândirea contra cost a pământului de umplutură.

Din însuşi conţinutul convorbirilor din 4 şi 26 octombrie 2011 dintre cei doi, precum şi din natura şi succesiunea discuţiilor purtate de aceştia la cele două date specificate şi împrejurarea că inculpatul A. a onorat cu promptitudine promisiunea făcută anterior, contrar apărărilor inculpaţilor şi în consens cu procurorul, instanţa a reţinut, pe de o parte, că B. a urmărit mai mult decât o expunere neutră a situaţiei şi a intenţiilor martorului C., mai exact a cerut coinculpatului să-l mute pe martor de la Biroul de Ordine Publică la un alt birou, iar A. s-a angajat la mai mult decât o simplă întrevedere cu martorul pentru a-l convinge să nu demisioneze din poliţie, el şi-a asumat promisiunea ca, după ce perioada de restructurări va trece şi posturile la IPJ Mureş vor fi deblocate, martorul să fie mutat într-un post mai bine plasat pentru el, mai precis "la Judiciar", loc agreat şi de inculpatul B.. De altfel, dialogul din 4 octombrie 2011 dintre inculpaţi a relevat că încă anterior - la întâlnirea inculpaţilor care s-a consumat la sediul Consiliului Judeţean Mureş, inculpatul B. a formulat o cerere aptă să fie înţeleasă de către partenerul său de dialog - de mutare a martorului, şi încă de atunci inculpatul A. i-a promis coinculpatului că se va îngriji să-l mute pe martor în postul dorit de acesta.

Pe de altă parte, instanţa concluzionează că inculpatul A. a pretins de la B. pământ provenit din decolmatări tocmai în scopul îndeplinirii atribuţiei de serviciu la care s-a obligat şi nu independent de aceasta, doar în virtutea relaţiilor de prietenie care îi legau pe cei doi. Totodată, în acelaşi scop, inculpatul B. a promis lui A. pământul care i s-a cerut. În plus, aşa cum s-a notat mai sus, ei nu au vorbit despre plata contravalorii pământului şi a costurilor pe care le implicau transportul, depozitarea şi nivelarea acestuia, cei doi neabordând nici cu titlu tangenţial aceste aspecte.

Următoarele pasaje din convorbirea purtată în 4 octombrie 2011 au fost elocvente pentru a demonstra cererea inculpatului B. adresată coinculpatului privind mutarea martorului C., angajamentul luat în acest sens de inculpatul A., cererea acestui inculpat să-i fie trimis pământ din decolmatări, făcută consecutiv înţelegerii că martorul va fi mutat "la Judiciar", promisiunea lui B. că va pune la dispoziţie folosul pretins şi scopul special urmărit de cei doi:

- B.:

" hai să vedem că dacă nu îi înnebunită mamă-sa. Şi el, vrea să plece în străinătate şi îi chiar om de valoare, să ştii"

- A.:

" eu ţi-am zis că nu se pune problema că ….o rezolvăm"

- B.:

" da, da’ unde merge…..Nu la cazier judiciar!"

- A.:

"Nu, nu! La Judiciar, nu la Cazier, la Judiciar. Da el ştie, că am discutat atunci"

- B.:

"Noh, îi bine, îi domeniul lui acolo, da…..Hai să nu-l pierdem"

- A.:

"Eu ştiu, că am discutat, eu nu am uitat….. Chiar vreau, că-i un băiat bun….."

- B.:

"Chiar îi băiat bun şi muncitor şi o făcut şi Dreptul……Şi îi vorba aia, de 12 ani tot se cunoaşte cu neamurile noastre"

- A.:

"Deci nu se pune problema, chiar pe meritul lui tre' să meargă unde trebe".

- B.:

"Exact, exact!"

- A.:

"Înţelegeţiş Deci asta îi"

- B.:

"Noh atunci îi zic să nu meargă la..."

- A.:

"Spune-i că eu vin acasă săptămâna viitoare, luni chiar zi-i să vină pân' la mine"

- B.:

"Bine, luni pe la amiază aşa"

- A.:

"Păi când poate. Vezi cum lucrează, nu ştiu"

- B.:

"Bine, noh bine, bine".

- A.:

"Am văzut acolo la Sîntana ceva cu pârâul acela, nu ştiu ce se face cu el şi…."

- B.:

"Îl decolmatez"

- A.:

"…îmi trebuia, acolo am aproape nişte ….. pământ de-acela".

- B.:

"Îţi trebuie pământş"

- A.:

"Da, sigur!"

- B.:

"Păi, da’ îţi ducem tăt pământul acolo dacă vrei"

- A.:

"…. uite, eu acuma nu-s acasă, da' când începeţi să-l…ş"

- B.:

"…astăzi, mâine, poimâine"

- A.:

"…îi zic, cum să facş Lu' Lucian, ştie unde am eu... să vă zică unde sau cândş"

- B.:

"Da!"

- A.:

"Şi el ştie că dup-aia numa' îl împrăştie cu un buldozer"

- B.:

"Da, păi îl ducem cu un buldoexcavator şi ăla îi pământ foarte bun"

- A.:

"Îi lângă, cu D. am acolo, lui i-o umplut-o el… Şi la mine o rămas şi lângă mine îi E., d-apăi…"

- B.:

"Îl ducem.… Ducem, nu-i o problemă"

- A.:

"Îi chiar la.. .aproape, acolo în spate la AA."

- B.:

"……O ducem acolo şefu’, că ăla îi pământ foarte sănătos, îi bun de plante, de iarbă"

- A.:

"Da, da, da"

- B.:

"Creşte, că îi cu multe…..biologic în el"

- A.:

"Să-i zic să te sune el ca să...ş"

- B.:

"Da, da şi spui la băieţi şi-i dăm destinaţia şi bună ziua Ardeal!"

Caracterul de prestaţie (îndeplinirea de către inculpatul A. a atribuţiei sale de serviciu, de numire a martorului C. la un alt Birou din cadrul Poliţiei municipiului Tg.-Mureş, cerută de coinculpat) şi contraprestaţie (pământul de umplutură solicitat de A. şi promis de B.), precum şi scopul special urmărit de cei doi a rezultat o dată în plus şi din convorbirea înregistrată şi interceptată în mediul ambiental în 26 octombrie 2011, când inculpatul A. a reluat în faţa coinculpatului cererea din 4 octombrie 2011 -să i se trimită pământ de umplutură pe terenul deţinut în Sîntana de Mureş, pe care a detaliat-o (specificând că îi sunt necesare 20-30 de autobasculante) şi a completat-o cu solicitarea de reparare a autoutilitarei aparţinând IPJ Mureş. După ce a primit un nou acord din partea lui B., d-l A. l-a anunţat pe acesta că "băiatul a fost mutat" şi apoi întreaga discuţie dintre ei s-a concentrat prioritar asupra situaţiei martorului C. şi a asupra pretenţiilor inculpatului A. şi promisiunilor de rezolvare a acestora date de inculpatul B.. Astfel, pretinderea şi promisiunea cantităţii de pământ nu erau întâmplătoare, ci legate tocmai de mutarea martorului C., iar relaţiile de prietenie dintre subiecţii activi ai infracţiunilor de luare şi de dare de mită nu constituie o cauză justificativă sau de neimputabilitate, luarea de mită şi darea de mită putând să fi săvârşite şi între prieteni.

(v) Ambii inculpaţi în declaraţiile făcute au specificat că pământul în discuţie nu avea nicio valoare economică şi putea să fie obţinut cu titlu gratuit de către orice particular interesat, aşa încât acest pământ nu poate să formeze obiect al mitei. Instanţa a înlăturat aceste apărări şi a reţinut că pământul de umplutură pretins de inculpatul A. şi promis de inculpatul B. avea valoare economică, fapt rezultat din coroborarea depoziţiilor martorului T. cu procesul verbal de consemnare a actelor premergătoare, procesul verbal de redare a convorbirii înregistrate şi interceptate în 4 octombrie 2011, contractul de lucrări nr. x din 6 septembrie 2011, procesul verbal de recepţie la terminarea lucrărilor, factura nr. x din 17 octombrie 2011 şi chitanţa nr. x din 17 octombrie 2011, tabelele privind calculul costului unitar practicat de Societatea P. SA Mediaş şi modul de calcul al acestuia pentru serviciile de transport pământ cu autocamioane, înscrisurile furnizate de ABA Mureş privind transportul pământului rezultat din decolmatări, adresa SC Q. Srl nr. 31 din 11 august 2014 şi anexe acesteia precum şi adresa P. nr. 11.396/8 august 2014.

S-a subliniat pentru început că obiectul pretinderii din partea inculpatului A. şi al promisiunii din partea inculpatului B. au fost 20-30 de autobasculante cu pământ de umplutură, ultimul inculpat promiţând şi serviciile de transport şi nivelare a pământului. Cele 20-30 de autobasculante -"maşini mari" în termenii folosiţi de inculpatul B. în 26 octombrie 2011, aveau fiecare o capacitate de 30 de tone, aşa cum reiese din contractul de servicii nr. x din 7 iunie 2011 .

S-a observat, apoi, că potrivit tarifelor practicate de firmele cu care în perioada respectivă ABA Mureş a avut contracte de prestări servicii, precum şi în raport cu preţurile existente pe piaţă la categoriile respective de pământ (luând în calcul pământ de calitate inferioară, cu cel mai scăzut preţ: 6,00 lei/tonă), au fost corecte estimările făcute de acuză cu privire la valoarea obiectului mitei. În acest sens, maximul de 30 de autobasculante a câte 30 de tone fiecare valora 5.400 de lei, la aceasta se adăuga un tarif de transport de 4,50 lei/km înmulţit cu 2 km (cât este distanţa dus-întors dintre locul lucrărilor şi parcela inculpatului) şi cu 30 autobasculante, rezultând o sumă suplimentară de 270 lei. Pentru nivelarea unei cantităţi de 900 tone de pământ pe o suprafaţă de 10 ari de teren, era necesară cel puţin o zi de lucru de 8 ore cu un buldozer. Luând în calcul tarifele folosite de ABA Mureş, respectiv de 117 lei + TVA pe oră, înmulţite cu 8 ore de muncă, în total valoarea pământului, transportul şi nivelarea acestuia costau 6.606 lei. Faptul că martorul Y. şi numiţii V. şi BB. au beneficiat gratis din partea ABA Mureş de pământ provenit din decolmatări nu înseamnă că acel pământ şi serviciile de transport şi nivelare erau lipsite de orice valoare economică, ci dezvăluie că aceştia, care se aflau oricum într-o situaţie cu totul diferită de a inculpatului A. (nu au pretins, primit, acceptat pământul în vederea îndeplinirii unei atribuţii de serviciu), au profitat la un moment dat de o oportunitate care le-a fost oferită de B.. În acest context, admiţând că anumiţi particulari interesaţi puteau să beneficieze de pământ din decolmatări, aceasta nu însemna că în cauză lipseşte obiectul mitei, din moment ce obiect al mitei nu îl reprezintă un folos neapărat injust, ci un folos necuvenit, adică acel folos condiţionat de îndeplinirea, neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a unei îndatoriri de serviciu.

În plus, contractul depus de inculpatul A., încheiat în 6 septembrie 2011 cu SC Z. SRL Sântana de Mureş şi factura emisă la data de 17 octombrie 2011 au dovedit că achiziţia a 4 autobasculante cu pământ, transportul şi nivelarea acestuia l-au costat pe inculpat 1.395 lei, ceea ce însemna că pentru cele maxim 30 de autobasculante, preţul pământului şi al serviciilor de transport şi nivelare ar fi fost de 10.462,5 lei. Aceasta a fost de fapt cheltuiala de care ar fi fost scutit inculpatul A. dacă ar fi primit pământul de umplutură cu titlu gratuit de la ABA Mureş, precum şi dacă acesta ar fi fost transportat şi nivelat, reprezentând astfel folosul necuvenit pretins de inculpatul A. şi promis de inculpatul B.. Chiar d-l A., în declaraţia dată în faza de urmărire penală, a admis că a semnat contractul cu SC Z. SRL, "în funcţie de câţi bani a avut la vremea respectivă", aşa încât a fost plauzibil că, dându-şi seama că mai era nevoie de o cantitate mare de pământ şi aceasta ar fi costat peste posibilităţile lui financiare, a recurs la cererea adresată inculpatului B..

Nu lipsită de relevanţă pentru stabilirea caracterului de folos necuvenit al pământului de umplutură a fost şi valoarea terenului deţinut de inculpatul A., rezultată din diferenţa dintre preţul acestui teren înainte de amenajare şi după o astfel de îmbunătăţire. Potrivit adresei SC "Q." SRL Tg.-Mureş, diferenţa de preţ pentru o astfel de suprafaţă, în zona respectivă, putea să fie la data faptelor de 1-1,5 euro/mp. Mai precis, dacă s-ar fi efectuat lucrările, valoarea terenului ar fi crescut cu 1.000-1.500 de euro.

Potrivit adresei ABA Mureş din 7 august 2014, "în momentul excavării valoarea materială a pământului aluvionar era practic nulă" şi martorul T. -semnatarul acestei adrese, era inconsecvent în declaraţiile sale referitoare la acest aspect, iar martorul Y. a remarcat că pământul nu era fertil şi nu corespundea pentru grădină. Cu toate acestea, ceea ce prezintă importanţă în prezenta cauză la determinarea caracterului de folos necuvenit nu au fost constatările unor terţi privind calitatea şi costurile pământului făcute ulterior faptelor, ci alături de calculele prezentate anterior, decisiv este ceea ce au tranzacţionat inculpaţii în data de 4 octombrie 2011 în schimbul mutării martorului C. Or, aşa cum rezultă din convorbirea purtată în 4 octombrie 2011, ceea ce a pretins inculpatul A. nu a fost un pământ nămolos şi fără nicio valoare, ci a fost un pământ apt să ridice nivelul suprafeţei de teren deţinute, iar inculpatul B. nu a promis un pământ de care dorea să se debaraseze pentru că nu avea alte soluţii să îl depoziteze, ci un pământ propice agriculturii, "foarte bun, foarte sănătos, bun de plante, de iarbă, cu multe …biologic în el". Acesta a constituit un folos în sensul legii penale şi a fost necuvenit, în condiţiile în care a fost pretins şi promis ca un contra echivalent al îndeplinirii unei atribuţii de serviciu din partea inculpatului A.

(vi) Conţinutul discuţiilor dintre inculpaţi purtate în 26 octombrie 2011, asupra cărora instanţa a revenit la pct. 3.2. lit. A)-(b) (infra, p.18-20), a rezultat din procesele verbale de redare a convorbirilor şi comunicărilor interceptate şi înregistrate în mediul ambiental la acea dată, procesul verbal de consemnare a actelor premergătoare şi parţial din depoziţiile martorului M. şi declaraţiile inculpaţilor. Defecţiunile pe care autoutilitara L. le prezenta în octombrie 2011, diagnoza făcută în atelierul S.C. N. SRL şi reparaţiile la care a fost supus autovehiculul pe cheltuiala IPJ Mureş au reieşit din relatările martorilor M., U., W., V., X., procesul verbal de consemnare a actelor premergătoare, facturile şi devizele emise de SC N. SRL, adresa IPJ Mureş nr. 193.899 din 8 august 2014 şi anexele acesteia, adresa IPJ Mureş nr. 193899 din 12 august 2014 şi anexele, adresa SC R. SRL Sîngeorgiu de Mureş nr. 218 din 12 august 2014 şi anexele, adresa SC R. SRL Sîngeorgiu de Mureş nr. 261 din 1 septembrie 2015, adresa SC R. SRL Sîngeorgiu de Mureş nr. 264/13 octombrie 2015 şi adresa IPJ Mureş nr. 195281 din 23 septembrie 2015.

(vii) Împrejurarea că pământul de umplutură pretins de inculpatul A. şi promis de inculpatul B. nu a fost predat a fost confirmată de afirmaţiile inculpaţilor şi nu a fost contestată de către procuror, care nu a reţinut în sarcina acuzaţilor primirea şi darea folosului necuvenit.

II. În ceea ce priveşte declaraţiile olograf făcute de M. în 30 ianuarie 2014, CC. în 5 noiembrie 2013, procesul verbal din 16 ianuarie 2014 întocmit de DGA-SJA Mureş privind pe agentul de poliţie C., adresa ABA Mureş nr. 13506 din 28 noiembrie 2013 şi anexele, adresa ABA Mureş nr. 12815 din 14 noiembrie 2013 şi actele anexe, adresa ABA Mureş nr. 683/B.N. din 23 ianuarie 2014 şi anexele, adresa ABA Mureş nr. 530 din 24 ianuarie 2014 şi anexele, declaraţiile luate în dosarul nr. x/2011 şi depuse la prezenta cauză, adresa SC N. SRL din 25 octombrie 2013 şi anexele; procesul verbal din 10 octombrie 2013 întocmit de DGA-SJA Mureş privind SC N. SRL, datele ONRC cu privire la situaţia SC N. SRL, adresa Poliţiei municipiului Tg.-Mureş nr. 242120 din 27 ianuarie 2014 şi adresa aceleiaşi instituţii nr. 196.648 din 16 octombrie 2013 şi anexele, toate acestea au avut în prezenta cauză natura unor acte premergătoare în sensul art. 224 C. proc. pen. din 1968 sub puterea căruia au fost obţinute, ele luate în mod individual nu au constituit mijloace de probă în cauză, astfel că informaţiile obţinute prin declaraţiile şi înscrisurile indicate au fost valorificate de instanţă exclusiv prin intermediul procesului verbal de consemnare a actelor premergătoare.

Declaraţia dată în calitate de martor de către d-l B. în 12 mai 2014 a conţinut afirmaţii similare celor făcute în calitate de suspect şi apoi de inculpat. Partea din declaraţie, referitoare recunoaşterea discuţiilor purtate cu A. despre pământul provenit din decolmatarea pârâului Voiniceni şi despre martorul C., a fost în măsură să-l incrimineze pe B., de aceea în virtutea art. 118 C. proc. pen., această parte nu a fost luată în considerare de către instanţă. Restul declaraţiei din 12 mai 2014 se regăsea pe durata procesului penal în apărările inculpatului, nu îl incrimina pe semnatarul declaraţiei, fiind astfel analizat odată cu aceste apărări.

III. La termenul de judecată din 8 aprilie 2016, inculpatul A. a solicitat ca, în temeiul art. 403 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., să fie înlăturate probele rezultate ca urmare a punerii în executare a autorizaţiei nr. 28/30 septembrie 2011 de interceptare şi înregistrare a convorbirilor şi comunicaţiilor de către alte organe decât organele de urmărire penală, ca efect al publicării în "Monitorul Oficial al României" a deciziei Curţii Constituţionale nr. 51 din 16 februarie 2016. În plus, a cerut înlăturarea probelor rezultate din înregistrarea ambientală din data de 26 octombrie 2011, întrucât nu s-a putut stabili dacă aceasta este autentică.

Instanţa nu a dat curs acestor solicitări, pentru următoarele motive:

Deşi admite că, în anumite situaţii excepţionale, date de împrejurări nou descoperite în cursul judecăţii, problemele rezervate camerei preliminarii puteau fi totuşi rediscutate în faza de judecată, în cauza de faţă, instanţa nu a identificat incidenţa vreunei situaţii de excepţie care să permită reevaluarea constatărilor făcute cu caracter definitiv de judecătorul de cameră preliminară prin încheierea penală nr. 36/C. pen. din 14 noiembrie 2014.

În acest sens, în primul rând a subliniat că textul art. 147 alin. (4) din Constituţia României atribuie deciziilor Curţii Constituţionale, prin care s-a constatat neconstituţionalitatea unui act normativ, efecte doar din momentul publicării acestora în Monitorul Oficial al României şi numai pentru viitor. Aceasta a însemnat că, pe toată perioada de activitate a unui act normativ, acesta se bucură de prezumţia de constituţionalitate. În aceeaşi ordine de idei, art. 4 din Legea nr. 255/2013 exprimă o valenţă a principiului activităţii legii procesual penale şi conferă în continuare efecte juridice actelor de procedură întocmite anterior intrării în vigoare a C. proc. pen. din 2010, cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la momentul îndeplinirii lor. Considerentele deciziei nr. 51/2016 a Curţii Constituţionale, la pct. 52, nu schimbă şi nu poate schimba nici filosofia efectelor deciziilor de neconstituţionalitate consacrate de art. 147 alin. (4) din Legea Fundamentală, nici consecinţele pe care le imprimă într-un proces penal principiul activităţii legii procesual penale şi nici structura procesului penal. La pct. 52 din considerentele deciziei citate, Curtea Constituţională a exprimat practic o dată în plus atributul recunoscut judecătorului de a stabili de la caz la caz în faza de cameră preliminară, implicit prin luarea în considerare a motivelor care au atras neconstituţionalitatea art. 142 alin. (1) C. proc. pen., dacă interceptările şi înregistrările audio sau video puse în executare, anterior publicării deciziei în Monitorul Oficial, de către alte organe decât cele de urmărire penală sunt păstrate sau trebuie excluse din cauză, după cum au fost sau nu încălcate dispoziţiile legale ocrotite sub sancţiunea nulităţii absolute ori relative.

În al doilea rând, în prezenta speţă, înregistrările şi interceptările audio au fost autorizate şi efectuate sub imperiul C. proc. pen. din 1968. Art. 911 şi urm. din acest Cod nu au fost declarate neconstituţionale, iar instanţa nu a deţinut ea competenţele legale să decidă dacă acest articol era sau nu constituţional. Cu toate acestea, a constatat că efectuarea înregistrărilor şi interceptărilor audio de către o altă autoritate decât procurorul sau organul de cercetare penală, în procesul penal pendinte a pus problema necompetenţei funcţionale şi a consecinţelor încălcării normelor privind competenţa funcţională. La data efectuării lor de către SRI, aceste interceptări şi înregistrări erau lovite de nulitate absolută, potrivit art. 197 alin. (2) C. proc. pen. din 1969. În prezent, însă, acestea au fost afectate de o nulitate relativă, deoarece odată cu intrarea în vigoare a noului C. proc. pen., dispoziţiile relative la competenţa funcţională, materială şi personală a organelor de urmărire penală au fost scoase din aria de protecţie oferită de nulitatea absolută şi plasate în câmpul nulităţilor relative art. 4 alin. (2) din Legea nr. 255/2013 au păstrat regula potrivit căreia un act de procedură nul absolut efectuat sub legea veche devine valabil sau cel mult anulabil dacă legea nouă nu mai prevede cazul de nulitate care l-a afectat ori atenuează un asemenea caz.

Potrivit art. 282 alin. (4) lit. a) C. proc. pen., încălcarea dispoziţiilor legale ocrotite sub sancţiunea nulităţii relative poate fi invocată până la închiderea procedurii de cameră preliminară, dacă încălcarea a intervenit în cursul urmăririi penale.

La momentul sesizării instanţei cu rechizitoriu, inculpatul A. a cunoscut că autorizaţia nr. 28/30 septembrie 2011 a fost pusă în executare de către ofiţeri SRI, deoarece comunicatul DNA nr. 791/VIII/3 în legătură cu instrumentarea dosarului penal nr. x/2011 era public încă din data de 13 septembrie 2013. Totuşi, el nu a invocat nulitatea relativă în cursul procedurii de cameră preliminară. Invocarea acestei nulităţi abia la termenul de judecată din 8 aprilie 2016 a fost tardivă.

În al treilea rând, referitor la autenticitatea înregistrării ambientale din 26 octombrie 2011, reţinând cele constatate prin rapoartele de expertiză criminalistică efectuate, instanţa a notat că nu au fost identificate urme ale unor eventuale editări sub formă de decupări, inserări sau ştergeri, ori ale unor reînregistrări ale semnalului audio, iar semnalele stabile identificate în fişierele puse la dispoziţia experţilor prezintă continuitate de fază, astfel încât este foarte ridicată probabilitatea ca evenimentele acustice să fie înregistrate simultan cu producerea lor. Împrejurarea că potrivirea secvenţei ENF şi a secvenţei de referinţă aferentă datei de 26 octombrie 2011 a fost corespunzătoare intervalului de referinţă 13:00:38-13:45:38 şi nu intervalului 14:00:37-14:45:37 se explică în mod rezonabil având în vedere că data de 26 octombrie 2011 s-a aflat în intervalul orar de vară, iar echipamentele tehnice de înregistrare au utilizat automat ora de vară, salvând fişierele înregistrate cu orele 14:00:37, 14:15:37 şi 14:30:37. În aceste circumstanţe şi ţinând cont că inculpaţii oricum nu au contestat discuţia purtată în 26 octombrie 2011, doar că i-au dat un alt înţeles decât cel reţinut de către organele judiciare şi au sugerat eventualitatea absenţei de pe suportul optic şi din procesul verbal a unor pasaje din cele vorbite, instanţa nu a identificat motive reale care să pună serios la îndoială autenticitatea înregistrării ambientale din data menţionată. Mai mult, această înregistrare nu a fost hotărâtoare şi nici preponderentă la adoptarea soluţiei de condamnare a celor doi inculpaţi, fiind reţinută doar cu titlu subsidiar la conturarea elementelor obiective şi subiective specifice infracţiunilor de luare de mită şi dare de mită care formează obiectul judecăţii.

3.2. Încadrarea juridică a faptelor şi îndeplinirea condiţiilor condamnării.

A) În rechizitoriu şi în faţa instanţei, procurorul a susţinut atât că legea nouă este mai favorabilă inculpaţilor raportat la faptele care formează obiectul acuzaţiei, cât şi că activitatea inculpaţilor constituie o unitate legală sub forma infracţiunii continuate de luare de mită în cazul inculpatului A. şi de dare de mită în cazul inculpatului B.

Pe de o parte reprezentantul Ministerului Public a motivat că este mai favorabilă legea penală nouă deoarece prevede pentru infracţiunea de luare de mită un maxim special mai redus şi o sferă mai restrânsă a conţinutului pedepsei complementare decât cele prevăzute în art. 254 alin. (2) C. pen. din 1969, precum şi un tratament sancţionator mai blând pentru infracţiunea continuată decât cel consacrat de art. 42 C. pen. din 1969.

Pe de altă parte, procurorul a subliniat că infracţiunile de luare de mită şi de dare de mită au fost săvârşite fiecare în formă continuată, compusă sub aspect obiectiv din două acte materiale:

- primul: petrecut în 4 octombrie 2011, care a constat în pretinderea de către inculpatul A. de la inculpatul B. a unei cantităţi de pământ de umplutură, rezultat din decolmatarea părăului Voiniceni, în scopul îndeplinirii de către primul a unei îndatoriri de serviciu (mutarea unui cadru de poliţie de la un Birou la altul), corelativ cu promisiunea -făcută în acelaşi scop de B., că va furniza coinculpatului cantitatea de pământ cerută;

- al doilea: săvârşit în 26 octombrie 2011, când atât pentru executarea anterioară a atribuţiei de serviciu, dar şi în scopul îndeplinirii din nou a îndatoririi sale de serviciu (mutarea încă o dată a cadrului de poliţie de la noul Birou unde fusese numit la o altă structură mai potrivită cu aptitudinile acestuia), inculpatul A. a pretins inculpatului B. să repare pe cheltuiala ABA Mureş un autovehicul aparţinând IPJ Mureş, iar inculpatul B. a promis, în aceleaşi scopuri, că va onora această pretenţie.

În opinia parchetului, actul material din 26 octombrie 2011 a îndeplinit condiţiile de tipicitate, atât sub vechiul C. pen., cât şi sub noul C. pen. Astfel, obiectul acţiunii de pretindere, primire ori acceptare a rămas neschimbat în ambele norme juridice comparate, putând să fie format din bani sau alte foloase. În vechea reglementare era sancţionabilă pretinderea, primirea sau acceptarea de bani sau alte foloase şi în beneficiul unei alte persoane, nu doar în interesul propriu al făptuitorului, chiar dacă nu era expres prevăzută o asemenea ipoteză. Norma corespondentă din noul C. pen. conţine în mod expres sintagma "pentru altul", tocmai pentru o mai mare claritate interpretativă, dar esenţial este că în schimbul primirii, pretinderii şi acceptării banilor/foloaselor, inculpatul se obligă la o contraprestaţie executată personal, neavând relevanţă sub aspect constitutiv că folosul a fost cerut pentru sine sau pentru buna desfăşurare a activităţii instituţiei al cărei reprezentant legal era.

Prin memoriu depus la dosar în 16 octombrie 2015, inculpatul A. a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 6, art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 (forma în vigoare la acest moment) raportat la art. 289 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 6 cu referire la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (forma în vigoare la data pretinselor acte materiale) raportat la art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. şi art. 5 C. pen., fără reţinerea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 referitoare la infracţiunea continuată.

În motivare, inculpatul A. a susţinut, în esenţă, că în raport cu limitele minime de pedeapsă prevăzute în legile care s-au succedat în timp, legea penală în vigoare la data pretinsei infracţiuni de luare de mită are caracterul cel mai puţin punitiv. Totodată, referitor la forma continuată a infracţiunii de luare de mită, inculpatul a precizat că, potrivit art. 254 alin. (1) C. pen. din 1969, fapta de luare de mită era tipică doar în situaţia în care funcţionarul pretindea, primea banii sau foloasele necuvenite ori accepta promisiunea lor sau nu respingea o astfel de promisiune pentru sine, iar nu pentru altul. Pretinderea unor bani sau alte foloase pentru altul a fost introdusă ca modalitate de săvârşire a infracţiunii de luare de mită abia odată cu intrarea în vigoare a noului C. pen., la data de 1 februarie 2014. În situaţia în care se reţine că folosul constând în reparaţia autoutilitarei marca L. nu ar fi fost în beneficiul propriu al inculpatului, ci în folosul IPJ Mureş, lipseşte un element constitutiv esenţial al infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. din 1969 şi, prin urmare, reţinerea formei continuate a acestei infracţiuni vine în contradicţie cu principiile legalităţii incriminării şi activităţii legii penale. În plus, inculpatul a considerat că, oricum, actul material din 26 octombrie 2015 nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită. Aceste apărări au fost împărtăşite şi de către inculpatul B..

La termenul de judecată 20 noiembrie 2015, instanţa din oficiu a pus în discuţia procurorului şi a inculpaţilor schimbarea încadrării juridice propusă în şedinţa din 4 septembrie 2015 după următoarea formulă:

- în cazul inculpatului A., din infracţiunea de luare de mită, în formă continuată, prev. de art. 6, art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen., în infracţiunea de luare de mită, prev. de art. 6 cu referire la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (forma în vigoare la data de 4 octombrie 2011) raportat la art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. din 1969, cu reţinerea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.

- în cazul inculpatului B. din infracţiunea de dare de mită, în formă continuată, prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen. în infracţiunea de dare de mită, prev. de art. 6 cu referire la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 (forma în vigoare la data de 4 octombrie 2011) raportat la art. 255 alin. (1) C. pen. din 1969, cu reţinerea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.

(a) În ceea ce priveşte identificarea şi aplicarea, în temeiul art. 5 C. pen., a legii penale mai favorabile în situaţia tranzitorie din speţă, instanţa a notat că evaluarea legii penale mai blânde, în lumina celor statuate prin decizia nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale, o realizează prin compararea în ansamblu a legilor penale succesive într-o operaţiune concretă legată de faptele deduse judecăţii şi autorii lor. În pricina de faţă, prezintă importanţă în special următoarele criterii examinate cumulativ: tratamentul sancţionator al luării de mită şi dării de mită, precum şi natura, condiţiile şi efectele măsurilor alternative la executarea pedepsei.

Referitor la infracţiunea de luare de mită, reţinând dispoziţiile art. 6, art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 alin. (1) C. pen., în prezent infracţiunea se sancţionează cu închisoare de la 4 la 13 ani şi 4 luni şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică ori de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia s-a săvârşit fapta.

Conform art. 6 cu referire la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (forma în vigoare la data de 4 octombrie 2011) raportat la art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. din 1969, luarea de mită era sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 3 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.

În funcţie de criteriile de individualizare judiciară a pedepsei, aşa cum sunt dezvoltate mai jos (infra, p 22-23), minimul şi nu maximul special al pedepsei principale este cel proporţional cu gravitatea infracţiunii şi periculozitatea autorului ei şi apt să satisfacă scopul şi funcţiile sancţiunii penale, iar legea penală veche prevede un minim mai redus decât legea penală nouă.

Cu privire la infracţiunea de dare de mită, la momentul actual aceasta este sancţionată potrivit art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 290 alin. (1) C. pen. cu închisoare de la 2 la 7 ani.

Art. 6 cu referire la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 (forma în vigoare la data de 4 octombrie 2011) raportat la art. 255 alin. (1) C. pen. din 1969 sancţionează infracţiunea de dare de mită cu închisoarea de la 6 luni la 7 ani.

În urma evaluării criteriilor de individualizare judiciară a pedepsei, pentru infracţiunea de dare de mită, o pedeapsă orientată sub 2 ani închisoare este proporţională şi suficientă pentru atingerea scopului şi oglindirea funcţiilor sale. Legea penală în vigoare la data faptei permite stabilirea şi aplicarea unei asemenea pedepse.

În sfârşit, cu referire la măsurile alternative la executarea pedepsei, datorită condiţiilor, conţinutului şi efectelor suspendării condiţionate a executării pedepsei (astfel cum sunt prevăzute de art. 81 şi urm. C. pen. din 1969) şi ale suspendării executării pedepsei sub supraveghere (aşa cum sunt prescrise de art. 861 şi urm. C. pen. din 1969), aceste măsuri au fost mai puţin incisive decât cea a suspendării executării pedepsei sub supraveghere acoperite de art. 91 şi urm. din C. pen. în vigoare.

Considerentele de mai sus au imprimat concluzia că, în ansamblu, legea penală veche este mai favorabilă litigiului în cazul ambilor inculpaţi.

(b) În ceea ce priveşte reţinerea infracţiunilor continuate de luare de mită şi de dare de mită deduse judecăţii, instanţa a amintit că din punct de vedere al laturii obiective şi al celei subiective a infracţiunii continuate, esenţial este ca fiecare act de executare component al unităţii infracţionale, luat separat, să realizeze elementul material al laturii obiective a aceleiaşi infracţiuni şi, în plus, din perspectivă subiectivă, actele materiale trebuie să fie legate între ele de rezoluţia unică infracţională, iar atunci când legea de incriminare prevede un anumit scop special, acesta trebuie să fie prezent în cazul fiecărui act material care intră în structura infracţiunii continuate.

Sub imperiul C. pen. din 1969, pentru tipicitatea obiectivă a infracţiunilor de luare de mită şi dare de mită, actul de pretindere şi cel de promitere trebuia să se execute anterior sau cel mult concomitent cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu ale funcţionarului corupt, condiţie dedusă tocmai scopul special prevăzut de art. 254 şi art. 255 C. pen. din 1969. Pretinderea şi promisiunea unui folos necuvenit după îndeplinirea de către funcţionar a atribuţiei sale de serviciu nu intrau sub incidenţa legii penale. Asemenea conduite au dobândit caracter penal abia din 1 februarie 2014, odată cu intrarea în vigoare a noului C. pen., care în noua formă a textelor art. 289 alin. (1) şi art. 290 alin. (1) C. pen., elimină condiţia cronologică de anterioritate şi concomitenţă şi incriminează luarea de mită şi darea de mită şi în varianta pretinderii şi a promisiunii unui folos necuvenit ulterior îndeplinirii atribuţiilor de serviciu.

În cauză, din maniera în care inculpaţii au discutat în 26 octombrie 2011 şi succesiunea conversaţiei, aşa cum au fost descrise la pct. 3.1. (supra, p.4-5, 9-11), a rezultat că în realitate d-l A. a reamintit şi detaliat cererea lui iniţială ca d-l B. să trimită pe proprietatea din Sântana de Mureş pământ provenit din decolmatarea pârâului Voiniceni, cerere pe care a suplimentat-o cu aceea de a-i asigura sprijinul pentru repararea autoutilitarei deţinute de IPJ Mureş, şi a confirmat totodată că şi-a îndeplinit angajamentul luat în 4 octombrie 2011-mutarea martorului C.. Niciun moment inculpatul A. nu a promis expres sau subtil că va proceda la o realocare a martorului pe un alt post şi nici nu a urmărit o asemenea finalitate, din contră acuzatul şi-a exprimat opinia că martorul este mai potrivit la noul loc de muncă ("da’ eu am vrut să vadă, în poliţia asta îi numai’ bătaieş", "Nici aia nu-i treabă. Pirotehnişti, înţelegiş", "păi eu aia aş fi vrut, să facă meserie aici", "eu zic să îmbrăţişeze….Las’ că l-oi mai chema pe la mine", "io am din ăia care numai’ pentru baston, da’ el…"). Afirmaţia expeditivă utilizată de inculpat -"l-om muta şi acolo", relatările lui privind posibile sarcini pe care i le va atribui martorului şi cele privind un eventual tratament preferenţial pe care îl va aplica d-lui C., în contextul în care au fost exprimate, nu au înţelesul atribuit de procuror -de a-i crea d-lui B. ideea unei promisiuni serioase, ci exprimă de fapt modalitatea în care d-l A. a înţeles să pună capăt sugestiilor interlocutorului său -că martorul ar fi mai indicat să activeze la o altă structură a IPJ Mureş.

În acest fel, noua solicitare făcută de inculpatul A. şi repetată pe parcursul dialogului cu coinculpatul a însemnat un serviciu suplimentar pretins lui DD. ca răsplată a îndeplinirii anterioare a atribuţiei de serviciu la care primul s-a angajat în data de 4 octombrie 2011, şi nu oglinda pretinderii unui folos necuvenit în scopul executării concomitente sau ulterioare a unei alte atribuţii de serviciu. O asemenea pretindere a unui folos necuvenit făcută ulterior executării îndatoririi de serviciu, la data faptei nu alcătuia elementul material al infracţiunii de luare de mită prevăzute de art. 254 C. pen. din 1964, dar nici al infracţiunii de primire de foloase necuvenite incriminate de art. 256 C. pen. din 1969, cât timp folosul necuvenit pretins nu a fost şi primit. Totodată, absenţa scopului îndeplinirii simultane sau în viitor a unei îndatoriri de serviciu a făcut ca actului material din 26 octombrie 2011 să îi lipsească şi latura subiectivă specifică infracţiunii de luare de mită aşa cum este prevăzută de art. 254 C. pen. din 1969.

În schimb, instanţa nu a acceptat teza invocată de inculpatul A. şi îmbrăţişată de inculpatul B., după care primirea pentru altul de bani, bunuri sau foloase nu era incriminată de art. 254 alin. (1) C. pen. din 1969. Este adevărat că textul art. 254 alin. (1) din vechiul C. pen. nu indica expres destinatarul banilor sau al foloaselor, dar aceasta nu înseamnă că un astfel de destinatar nu putea să fie şi o altă persoană decât autorul, de vreme ce norma în discuţie nu limitează expres beneficiarul mitei doar la persoana făptuitorului. În plus, sintagma "care nu i se cuvin" nu se referea la cel care beneficiază de mită, ci la obiectul mitei, desemnând caracterul necuvenit al acestuia fie că el ajunge în mâna făptuitorului, fie în mâna unei altei persoane fizice ori juridice. Această concluzie nu a fost răsturnată de noua arhitectură adusă de legiuitorul din 2009 infracţiunii de luare de mită, deoarece inserarea în actualul text incriminator a locuţiunii "pentru sine sau pentru altul" a fost menită să dea acurateţe incriminării şi să evite astfel orice interpretări de genul celei date în cauză de către inculpaţi, iar nu să schimbe logica legiuitorului din 1968 cu privire la beneficiarul mitei. De altfel, concluzia instanţei a fost confirmată încă de doctrina incipientă construită pe tărâmul art. 254 C. pen. din 1969 (V. Dongoroz, S. Kahane, I. Oancea, I. Fodor, N. Iliescu, C. Bulai, R. Stănoiu,, V. Roşca, Explicaţii teoretice ale C. pen. român, Partea specială, vol. IV, Ed. Academiei, Bucureşti, 1972, p. 132), precum şi de practica judiciară, inclusiv a Curţii de Apel Tg.-Mureş (spre exemplu: decizia penală nr. 50/A/19 august 2011 pronunţată în dosarul nr. x/2011 şi decizia penală nr. 44/A/24 mai 2012 pronunţată în dosarul nr. x/2011).

Instanţa nu a primit nici apărarea inculpatului că nu a pretins de la B. repararea autoutilitarei L. aparţinând IPJ Mureş pe costul acestuia sau al ABA Mureş, ci doar a dorit să afle de la coinculpat -cunoscător în domeniul, dacă îl poate îndruma spre un service auto pentru efectuarea unor reparaţii contra cost în condiţiile economice pe care şi le putea permite IPJ Mureş. Instanţa a admis că probele administrate în cauză nu lămuresc cine urma să suporte reparaţiile: ABA Mureş, sau inculpatul B., ori chiar societatea în al cărei service urmau să se facă reparaţiile, însă dovezile existente la dosar au confirmat în mod cert că aceste costuri nu ar fi fost avansate nici de IPJ Mureş şi nici de inculpatul A., astfel că oricare din cele trei surse anterioare este luată în considerare. Conţinutul conversaţiei din 26 octombrie 2011 dintre cei doi a răsturnat astfel susţinerile acuzatului şi dezvăluie că în realitate inculpatul A. a urmărit repararea autovehiculului fără vreo implicare financiară din partea IPJ Mureş ("ştiţi ce am vrut să vă rogş... Nu putem să reparăm o maşină de la Poliţieş"; "nu pot repara,… că nu am bani"), iar inculpatul B. a înţeles şi a acceptat că valoarea reparaţiei nu cade în sarcina IPJ şi nici a şefului instituţiei si a recomandat ca autoutilitara să fie reparată tocmai în service-ul cu care colabora IPJ Mureş ("să facă o constatare, să vadă despre ce-i vorba şi după aia s-o pot face"; "vezi ce zice… şi eu dau comandă"; "la ce atelier o să o duceţiş..., nu are rost în altă parte, ca să nu ne complicăm"). Martorul M. nu a asistat la această conversaţie şi este firesc să nu cunoască aranjamentul dintre cei doi, lui relatându-i-se doar că autoturismul trebuie supus unei diagnoze (primul pas anterior reparaţiei). Totodată, martorul nu a confirmat că cele declarate de inculpatul B. -că i-ar fi spus să nu facă vreo greşeală sau nişte ilegalităţi care i-ar fi trimis în încurcături.

Revenind la data de 26 octombrie 2011, inculpatul B. pentru început a dat din nou asigurări verbale coinculpatului că îi va pune la dispoziţie pământul de umplutură cerut şi un atelaj pentru nivelare şi a promis acestuia că îi va rezolva cererea de reparare a autoutilitarei. La acel moment, d-l B. încă nu ştia că d-l A. dispusese cu şase zile în urmă mutarea martorului C., astfel că noua promisiune a fost făcută în scopul identic celui din 4 octombrie 2011 -pentru ca A. să-l plaseze pe martor pe un alt post în poliţie decât cel deţinut la Biroul de Ordine Publică. Dacă martorul nu ar fi fost deja mutat, atunci noua promisiune ar fi putut să constituie din punct de vedere obiectiv şi subiectiv al doilea act material al infracţiunii de dare de mită, cum însă inculpatul A. îşi îndeplinise atribuţia de serviciu, ulterior acestui fapt noul angajament luat de inculpatul B. nu se încadrează în elementul material al infracţiunii de dare de mită în forma incriminată de art. 255 alin. (1) C. pen. din 1969, aplicabil la speţă.

În aceeaşi ordine de idei, instanţa a observat că, după ce a aflat că C. a fost mutat "la Judiciar", inculpatul B. nu a mai adresat coinculpatului vreo cerere expresă sau voalată să dispună o nouă mutare a martorului la o altă structură. Este adevărat că d-l B. a readus în discuţie cele ţintite din punct de vedere profesional de către martor şi a sugerat coinculpatului că, din perspectiva martorului, ar fi fost mai potrivită o altă activitate în poliţie, dar această atitudine nu a constituit o cerere ca A. să-l mute pe martor la un alt serviciu, în condiţiile în care chiar inculpatul B. a fost de acord că locul d-lui C. era "la Judiciar" şi l-a îndemnat pe coinculpat să îl convingă el însuşi pe martor de această realitate ("…tu trebuie să faci meserie, că ai făcut Dreptul…, 8 ani de generală şi 4 ani de …", " să îi mai spui", "ia-l un pic şi mai acesta, că şi eu….").

Astfel, repetarea de către d-l B. pe durata convorbirii din 26 octombrie 2011 a promisiunilor de trimitere a pământului de umplutură şi de reparare a autoturismului a înfăţişat de fapt modalitatea în care acesta, pe de o parte, a întărit angajamentul făcut în 4 octombrie 2011 şi, pe de altă parte, a înţeles să îl recompenseze pe coinculpat pentru serviciul îndeplinit. Ea nu a reprezentat însă un nou act material al infracţiunii de dare de mită.

În considerarea motivelor expuse la lit. (a) şi (b) anterioare a fost fondată cererea inculpatului A. şi în parte propunerea din oficiu de schimbare a încadrării juridice şi, în temeiul art. 336 C. proc. pen., instanţa a dispus schimbarea încadrării juridice după cum a urmat:

- în privinţa inculpatului A., din infracţiunea de luare de mită, în formă continuată, prev. de art. 6, art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen., în infracţiunea de luare de mită, prev. de art. 6 cu referire la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (forma în vigoare la data de 4 octombrie 2011) raportat la art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. din 1969, cu reţinerea art. 5 C. pen.

- în privinţa inculpatului B. din infracţiunea de dare de mită, în formă continuată, prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen. în infracţiunea de dare de mită, prev. de art. 6 cu referire la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 (forma în vigoare la data de 4 octombrie 2011) raportat la art. 255 alin. (1) C. pen. din 1969, cu reţinerea art. 5 C. pen.

B) În raport cu starea de fapt prezentată mai sus la pct. 3.1. şi considerentele dezvoltate anterior la lit. A)-(a) şi (b), în drept:

Activitatea inculpatului A., şef al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Mureş, de a pretinde în data de 4 octombrie 2011 de la inculpatul B. o cantitate de pământ, rezultat din decolmatarea părăului Voiniceni, necesară pentru ridicarea nivelului terenului deţinut în proprietate în localitatea Sîntana de Mureş, în scopul îndeplinirii unei îndatoriri de serviciu (mutarea unui agent de poliţie de la Biroul de Ordine Publică la Biroul de Investigaţii Criminale), întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, prevăzute de art. 6 cu referire la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (forma în vigoare la data de 4 octombrie 2011) raportat la art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. din 1969, cu reţinerea art. 5 C. pen.

Activitatea inculpatului B., de a promite în data de 4 octombrie 2011 inculpatului A. că îi va furniza acestuia cantitatea de pământ pretinsă, în scopul ca inculpatul A. să îşi îndeplinească o îndatorire de serviciu (mutarea unui cadru de poliţie de la un Birou la altul), a constituit infracţiunea de dare de mită, prevăzută de art. 6 cu referire la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 (forma în vigoare la data de 4 octombrie 2011) raportat la art. 255 alin. (1) C. pen. din 1969, cu reţinerea art. 5 C. pen.

Inculpatul A., în calitatea sa de şef al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Mureş, era în 4 octombrie 2011 funcţionar public în înţelesul art. 147 alin. (1) C. pen. din 1969 (cu corespondent în art. 175 alin. (1) lit. a) C. pen.), cădea sub incidenţa Legii nr. 78/2000 şi a fost astfel subiect activ al infracţiunii de luare de mită. El avea atribuţii de constatare şi urmărire a infracţiunilor, fiind organ de cercetare penală al poliţiei judiciare, aşa că, în cazul său este se aplica agravanta prevăzută de art. 7 alin. 1din Legea nr. 78/2000 (forma în vigoare la data de 4 octombrie 2011) raportat la art. 254 alin. (2) C. pen., iar în cazul inculpatului B. este aplicabilă cauza de agravare a pedepsei prevăzută de art. 7 alin. 2din Legea nr. 78/2000 (forma în vigoare la data de 4 octombrie 2011).

Elementul material al laturii obiective a infracţiunii de luare de mită a constat în acţiunea inculpatului A. de pretindere la data de 4 octombrie 2011 de la inculpatul B. a 20-30 de autobasculante, a câte 30 de tone fiecare, cu pământ rezultat din decolmatarea pârâului Voiniceni.

Elementul material al laturii obiective a infracţiunii de dare de mită l-a reprezentat acţiunea inculpatului B. de promitere, la aceeaşi dată, în favoarea inculpatului A. a cantităţii de pământ de umplutură indicată.

Obiectul mitei este pământul cerut şi promis şi acesta a constitut un folos necuvenit în sensul art. 254 alin. (1) şi art. 255 alin. (1) C. pen. din 1969, deoarece el avea o valoare economică aşa cum s-a demonstrat mai sus (supra, p.11-12) şi a fost pretins şi promis cu caracter de retribuţie a inculpatului A. pentru îndeplinirea ulterioară de către acesta a unei îndatoriri de serviciu.

Urmările periculoase ale actelor săvârşite de inculpaţii A. şi B. au constat în lezarea corectitudinii şi probităţii pe care şeful IPJ Mureş trebuia să le deţină, ca o condiţie a activităţii normale a instituţiei.

Fiind în prezenţa unor infracţiuni de pericol, raportul de cauzalitate dintre activităţile infracţionale ale inculpaţilor şi urmarea periculoasă a rezultat din chiar materialitatea faptelor.

Infracţiunile de luare de mită şi dare de mită au fost săvârşite de inculpaţi cu intenţie directă, calificată de scop. Scopul special al actelor de pretindere şi de promisiune a cantităţii de pământ a fost îndeplinirea de către inculpatul A. a îndatoririi sale de serviciu, constând în mutarea martorului C. de la Biroul de Ordine Publică la Biroul de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei municipiului Tg.-Mureş. Mutarea martorului intra în sfera atribuţiilor de serviciu ale inculpatului A. care, potrivit Ordinului nr. 665/2008, numea comisia de ocupare a postului vacant, iar conform fişei postului gestiona resursele umane şi numea personalul din structura inspectoratului.

Cum a subliniat anterior instanţa (supra, p. 7-8) dispoziţia şefului Poliţiei municipiului Tg.-Mureş nr. 81 din 29 septembrie 2011 nu a avut ca efect stabilizarea martorului C. la Biroul de Investigaţii Criminale, în această finalitate hotărâtoare fiind acţiunile inculpatului A., specifice funcţiei pe care o exercita: de constituire a comisiei de ocupare a postului vacant şi de numire a martorului pe noul post. În absenţa îndeplinirii din partea lui A. a acestor atribuţii de serviciu, martorul nu ar fi fost definitiv mutat la Biroul de Investigaţii Criminale.

Nu a prezentat relevanţă că din lanţul decizional al mutării martorului au făcut parte şi alte persoane, deoarece actul a intrat în sfera îndatoririlor de serviciu şi în situaţia în care constituie componenta unei activităţi finale, la care participă şi alţi funcţionari având atribuţii legate de aceasta (G. Bodoroncea în G. Bodoroncea, V. Cioclei, I. Kuglay, L.V. Lefterache, T. Manea, I. Nedelcu, F.M. Vasile, C. pen. Comentariu pe articole, Ed. C.H. Beck, Bucureşti 2014, p. 625). Totodată, pentru existenţa infracţiunilor de luare de mită şi dare de mită, este lipsit de importanţă faptul că, prin numirea martorului la noul loc de muncă, inculpatul A. nu a făcut vreun act contrar îndatoririlor de serviciu, întrucât în cauză acuzaţilor li se reproşează că au urmărit scopul îndeplinirii unei atribuţii de serviciu din partea inculpatului A.

şi nu pe acela al neîndeplinirii ori efectuării unui act contrar îndatoririlor sale de serviciu. În plus, pentru consumarea infracţiunilor de luare de mită şi dare de mită, nu are relevanţă dacă scopul a fost sau nu efectiv realizat sau dacă s-a realizat în alt mod decât termenii înţelegerii dintre autori.

Constatând dincolo de orice îndoială rezonabilă că faptele există, că ele au fost săvârşite de inculpaţii A. şi B. şi constituie infracţiunile de luare de mită (în cazul inculpatului A.) şi dare de mită (în cazul inculpatului B.), în temeiul art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., instanţa a dispus condamnarea celor doi pentru infracţiunile comise.

3.3. Individualizarea judiciară a pedepsei şi a modalităţii de executare a acesteia

A) La individualizarea pedepsei principale stabilite şi aplicate în sarcina fiecărui inculpat, instanţa a avut în vedere cumulat criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. din 1969, mai exact:

a) gradul de pericol social concret al infracţiunilor săvârşite, ilustrat atât în împrejurări care compun conţinuturile constitutive ale infracţiunilor de luare de mită şi dare de mită, cât şi extrinseci acestora, cum sunt în esenţă:

- contrar obligaţiilor de probitate, integritate, onestitate de care erau ţinuţi inculpaţii în virtutea înaltelor funcţii publice pe care le deţineau, ei au ales să tranzacţioneze exercitarea unei atribuţii de serviciu din partea inculpatului A., prin pretinderea de către acesta şi promiterea de către inculpatul B. a 20-30 de autobasculante de pământ provenit din decolmatări;

- ambii inculpaţi au săvârşit infracţiunile de care sunt acuzaţi folosindu-se nu doar de relaţiile lor de prietenie, ci şi de funcţiile publice ocupate şi de puterile care le erau conferite de aceste funcţii şi care trebuiau exercitate cu bună-credinţă şi la adăpost de orice conduită venală;

- modalitatea în care s-au săvârşit actele de executare: prin pretinderea şi promisiunea folosului necuvenit; valoarea redusă a obiectului mitei, repetarea şi suplimentarea pretenţiei şi a promisiunii după comiterea infracţiunilor şi faptul că, independent de intervenţia organelor judiciare cei doi inculpaţi nu au trecut şi la modalitatea alternativă a primirii şi dării folosului necuvenit;

- împrejurarea că mutarea martorului, care deţinea reale calităţi profesionale, inculpatul A. a respectat dispoziţiile legale pertinente, împrejurare care deşi nu are înrâurire cu privire la considerarea faptelor deduse judecăţii ca fiind infracţiuni, prezintă importanţă în procesul de individualizare a pedepsei;

- urmările de pericol pricinuite pentru normala desfăşurare a raporturilor de serviciu.

Aceste elemente obiective au imprimat faptelor o gravitate medie.

b) persoana fiecărui inculpat, dedusă din rapoartele de evaluare efectuate, extrasele după cazierele judiciare, propriile declaraţii şi depoziţiile martorilor F., I., D., E., G., S. Ambii inculpaţi au fost bine integraţi în familie şi societate. Inculpatul A. era vârsta de 57 de ani, iar inculpatul B. era în vârstă de 58 de ani. Ambii aveau probleme de sănătate. Inculpatul A. deţinea gradul de chestor de poliţie şi în prezent pensionar, iar inculpatul B. era inginer şi şef Birou mecanizare, protecţia muncii şi PSI în cadrul ABA Mureş. Cei doi aveau o vastă pregătire şi experienţă în domeniile lor de activitate unde s-au remarcat ca buni profesionişti. Ei s-au prezentat, pe durata procedurilor penale, la chemările autorităţilor judiciare şi ambii au fost la prima confluenţă cu legea penală (absenţa antecedentelor penale fiind oricum o condiţie esenţială pentru exercitarea funcţiilor lor). Pentru inculpatul A. infracţiunea dedusă judecăţii a fost un eveniment singular în existenţa sa. Inculpatul B. a fost însă judecat în prezent pentru alte infracţiuni concurente cu infracţiunea în cauză, iar în 2012 procurorul a dispus în privinţa lui scoaterea de sub urmărire penală şi aplicarea unei amenzi administrative pentru o infracţiune de fals în declaraţii din 2009. Inculpatul nu a mai fost suspectat că după anul 2011 ar mai fi săvârşit vreo faptă prevăzută de legea penală.

Aspectele care au caracterizat persoana fiecărui inculpat au dezvăluit o periculozitate redusă şi un risc de recidivă minim al acestora.

c) limitele de pedeapsă prevăzute în textele de incriminare: închisoare de la 3 la 15 ani (în cazul infracţiunii de luare de mită) şi de la 6 luni la 7 ani (în cazul infracţiunii de dare de mită).

La individualizarea pedepselor, gravitatea infracţiunilor a fost un criteriu important, dar nu singurul, persoana fiecărui inculpat fiind la rândul său un reper însemnat pe care instanţa nu l-a ignorat. De aceea, în raport cu toate circumstanţe obiective -ţinând de infracţiunile care formează obiectul judecăţii- şi subiective -ţinând de personalitatea inculpaţilor, aşa cum au fost descrise în alineatele precedente, o pedeapsă principală de 3 ani închisoare stabilită şi aplicată în sarcina inculpatului A. şi o pedeapsă principală de un an şi 6 luni închisoare stabilită şi aplicată în sarcina inculpatului B. au fost proporţionale şi apte să ducă în concret şi în mod eficient la reinserţia socială a celor doi, dar şi să asigure dezideratul prevenţiei generale (atenţionarea destinatarilor legii penale de a nu comite fapte precum cele din cauză, care constituie infracţiuni şi sunt sancţionate în mod adecvat de către instanţă).

Îndeplinite fiind condiţiile prescrise de art. 81 C. pen. din 1969 şi considerând că aplicarea pedepsei este pentru fiecare inculpat un avertisment suficient de puternic în vederea îndreptării, că scopul şi funcţiile sancţiunilor privative de libertate impuse pot fi satisfăcute şi fără executarea efectivă a acestor sancţiuni şi că, în vederea resocializării, nu este necesară supravegherea inculpaţilor, instanţa a dispus suspendarea condiţionată a pedepselor aplicate pe durata termenului de încercare prevăzut de art. 82 C. pen. din 1969: de 5 ani în cazul inculpatului A. şi de 3 ani şi 6 luni în cazul inculpatului B.. Cei doi inculpaţi au fost atenţionaţi ca, pe durata termenului de încercare să se abţină de la săvârşirea unei noi infracţiuni, altfel, conform art. 83 C. pen. 1969, riscau să li se revoce suspendarea condiţionată a executării pedepselor aplicate.

În acest context s-a subliniat că la individualizarea modalităţii de executare a pedepselor aplicate celor doi inculpaţi, natura şi gravitatea infracţiunilor, invocate de acuză şi ultima analizată inclusiv din perspectiva funcţiilor publice exercitate de către inculpaţi la data faptelor, a constituit o dată în plus un criteriu în raport cu care se evaluează aplicarea unei măsuri alternative la executarea pedepsei şi în acelaşi timp o condiţie pentru adoptarea unei asemenea măsuri. Natura şi gravitatea infracţiunilor au fost examinate cumulativ cu condiţiile ataşate de persoana inculpaţilor şi de perspectivele lor de resocializare. Ambii inculpaţi au avut la data faptelor funcţii de mare autoritate la nivel instituţional şi că niciunul dintre ei nu a recunoscut infracţiunile aşa cum au fost reţinute, iar faptele lor au fost reprobabile. Cu toate acestea, instanţa a observat că atât inculpatul A., cât şi inculpatul B. deţineau toate resursele interne, familiale şi comunitare în vederea îndreptării acestora chiar fără executarea pedepsei principale, resurse pe care judecătorul nu le poate ignora şi în prezenţa cărora luarea celor doi din mediile lor familiale şi sociale şi plasarea în mediul carceral devine o măsură strict represivă şi nu una optimă pentru a asigura nu doar prevenţia generală, ci şi nevoia reinserţiei sociale.

În plus, chiar dacă probele administrate au demontat o parte substanţială din apărările inculpaţilor, nu a existat un temei legal ca aceste apărări să îi împiedice pe acuzaţi să acceadă la măsura alternativă a suspendării condiţionate a executării pedepsei, de vreme ce condiţiile prescrise de art. 81 C. pen. din 1969 au fost îndeplinite. Dacă legiuitorul ar fi dorit să excludă din câmpul suspendării condiţionate pe inculpaţii care nu recunosc săvârşirea infracţiunilor care li se reproşează, ar fi făcut-o prin includerea în textul art. 81 C. pen. din 1969 a unei cerinţe suplimentare în acest sens. O asemenea condiţie nu a fost prevăzută în lege şi a fost firesc să fie aşa tocmai pentru că inculpaţii nu au fost ţinuţi în proces să contribuie la propria acuzaţie, iar condiţionarea măsurii alternative analizate de recunoaşterea de către inculpaţi a săvârşirii infracţiunilor puse pe seama lor ar veni în opoziţie cu dreptul acestora de a nu se autoincrimina.

B) La impunerea pedepselor accesorii şi complementare şi individualizarea acestora, instanţa a reţinut că natura şi gravitatea infracţiunilor săvârşite îi fac pe inculpaţi nedemni de exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua şi lit. b) C. pen. din 1969: de a fi aleşi în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. Astfel, în baza art. 71 alin. (1) şi (2) C. pen. din 1969, ca pedeapsă accesorie a interzis inculpaţilor exercitarea acestor drepturi.

În cazul inculpatului A., potrivit art. 254 alin. (2) şi art. 65 alin. (2) şi (3) C. pen. din 1969, este obligatorie aplicarea pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi. La alegerea pedepsei complementare şi a duratei acesteia, instanţa a reţinut din nou natura şi gravitatea infracţiunii, precum şi persoana inculpatului. În funcţie de aceste criterii, a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua şi lit. b) C. pen. din 1969: de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de un an. Întrucât în prezent inculpatul este pensionat, nu a fost necesară în cazul lui aplicarea pedepsei complementare a interzicerii exercitării funcţiei în exerciţiul căreia el a săvârşit infracţiunea de luare de mită.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969, pe durata termenelor de încercare, a fost suspendată şi executarea pedepselor accesorii impuse inculpaţilor. Atât aceste pedepse, cât şi pedeapsa complementară aplicată inculpatului A. au devenit executabile doar în ipoteza anulării sau a revocării suspendării condiţionate a executării pedepselor principale.

4. Cheltuielile judiciare.

Art. 274 alin. (1) C. proc. pen. prezumă existenţa culpei procesuale a inculpatului condamnat pentru săvârşirea infracţiunii deduse judecăţii. În virtutea acestui text legal, inculpatul condamnat este ţinut să suporte cheltuielile judiciare avansate de stat pe durata procedurilor penale. În prezenta cauză, aceste cheltuieli s-au ridicat la suma de 4.740, din care 100 lei, 200 lei şi câte 100 lei pentru fiecare termen de judecată au acoperit costul suportului tehnic şi de hârtie pe care s-au consemnat actele procesuale şi procedurale necesare soluţionării pricinii, iar sumele de 1.440 şi 900 lei au reprezentat costul expertizelor criminalistice efectuate.

În baza art. 274 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., inculpaţii A. şi B. au fost obligaţi să suporte proporţional aceste cheltuieli, în cuantum de câte 2.370 lei fiecare.

Împotriva acestei hotărâri au formulat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Târgu Mureş şi inculpaţii B. şi A.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Târgu Mureş a solicitat admiterea apelului şi desfiinţarea în parte a sentinţei penale atacate în sensul aplicării unor pedepse cu executare pentru cei doi inculpaţi.

Inculpatul B. a solicitat admiterea apelului formulat şi achitarea în baza art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. pentru infracţiunea de dare de mită pentru neîndeplinirea condiţiilor de tipicitate deoarece, la momentul la care au avut loc discuţiile referitoare la mutarea martorului C. pe un alt post, acesta era deja transferat de la Biroul de ordine publică la un alt post, care nu avea nicio legătură cu cele discutate.

Inculpatul a mai arătat că nu a solicitat expres o mutare a martorului C., ci doar i-a expus inculpatului A. dorinţa martorului de a pleca din ţară, nemulţumit fiind de activitatea de la serviciu.

Pentru această mutare nu a existat nicio relaţie de condiţionare, ci a fost o simplă coincidenţă faptul că s-a purtat o asemenea discuţie în acelaşi moment.

Inculpatul a mai arătat că din adresa nr. 188989/C. pen. din 30 septembrie 2016 a Administraţiei Naţionale a Apelor Române rezultă că pământul decolmatat nu are valoare economică, ca atare se poate considera că nu există un obiect material al infracţiunii de dare de mită.

Inculpatul A. a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei atacate şi, achitarea în baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen. coroborat cu art. 396 alin. (5) şi art. 16 lit. b) din C. proc. pen. - fapta nu este prevăzută de legea penală.

Inculpatul a arătat că la data la care se pretinde că s-a comis primul act material, 4 octombrie 2011, când s-a purtat convorbirea telefonică era realizată mutarea agentului de poliţie C. de la Biroul de ordine publică la Biroul de investigaţii criminale, prin dispoziţia din 27 septembrie 2011 a şefului poliţiei locale. Mutarea definitivă a agentului de poliţie a fost dispusă de către o comisie, iar inculpatul A. nu a avut nicio implicare şi nu rezultă din probe că acesta ar fi făcut vreo intervenţie pe lângă comisie în favoarea matorului C.

Inculpatul a arătat că de esenţa infracţiunilor de dare - luare de mită este existenţa unei contraprestaţii, că nu a transportat pământul din decolmatări pentru că nu a fot acceptată încheierea unor contracte, iar obiectul pretinsei mite nu are valoare economică.

A mai susţinut că în cauză lipseşte latura subiectivă, acele discuţii telefonice la care se face referire fiind scoase din context.

Curtea, analizând hotărârea atacată, prin prisma criticilor formulate cât şi din oficiu constată următoarele:

Inculpatul A., şeful Inspectoratului Judeţean de Poliţie Mureş a purtat în 4 octombrie 2011 o discuţie telefonică cu B., director ABA Târgu Mureş, cu care se cunoştea de mai multă vreme, întrucât acesta din urmă a ocupat din 1996 până în 2012 un post de consilier în Consiliul judeţean, iar la nivel instituţional există colaborare între Inspectoratul Judeţean de Poliţie şi Consiliul Judeţean (pag. 122 şi urm., vol. I dos. primei instanţe).

În cadrul acestei convorbiri B. i-a adus la cunoştinţă inculpatului A. că are în subordine un poliţist, C. care activează la Biroul de Ordine Publică şi care este nemulţumit şi ar dori să-şi dea demisia şi să plece în străinătate.

Inculpatul A. i-a spus că a discutat cu C. şi că ar trebui să meargă să activeze la Judiciar (Departamentul de Investigaţii Criminale).

Din declaraţia dată în faza de urmărire penală şi în faza de judecată de către martorul C. rezultă că, fiind sportiv de performanţă îşi dorea să activeze în cadrul SAS Mureş.

Acest lucru este confirmat şi de o discuţie purtată la o dată ulterioară între A. şi B. prin care cel dintâi îi spune că ştie dorinţa lui C. de a ajunge la SAS Mureş, dar este mai bine pentru el că a ajuns la Biroul de Investigaţii Criminale, unde va desfăşura o muncă mai inteligentă, în concordanţă cu pregătirea sa şi nu va fi pus în situaţia de a-şi exploata doar calităţile fizice.(" da eu am vrut să vadă, ce în poliţia asta îi numai bătaieş")

Încă din luna martie 2011 martorul C. fusese solicitat de F. să se mute la Biroul de Investigaţii Criminale - Compartimentul Mica Criminalitate Judiciară şi refuzase.

Martorul a arătat că, fiind sportiv de performanţă, nu-şi putea efectua corespunzător antrenamentele din cauză că îşi desfăşura activitatea la Postul de Poliţie Band, iar când a aflat că era liber un post la SAS Mureş s-a prezentat la Serviciul de Resurse umane, la comisarul şef S. şi i-a adus la cunoştinţă dorinţa de a ocupa postul respectiv.

În iunie 2011 a aflat că locul respectiv a fost ocupat de un alt lucrător şi, dezamăgit, a dorit să-şi dea demisia din Poliţie şi să plece în străinătate.

În aceeaşi convorbire, din 4 octombrie 2011 inculpatul A. i-a spus inculpatului B. că a văzut nişte lucrări în zonă, iar acesta i-a confirmat că ABA Mureş face decolmatări în albia râului. A. i-a adus la cunoştinţă că ar avea şi el nevoie de pământ pentru un teren pe care îl are în zonă, iar inculpatul B. i-a spus că îi poate duce cât pământ doreşte.

În data de 26 octombrie 2011 între B. şi A. a avut loc o discuţie la biroul celui dintâi în care B. i-a amintit din nou lui A. despre situaţia martorului C., iar acesta i-a spus că a fost mutat deja, dar nu acolo unde îşi dorea el, ci la un alt serviciu pentru care e mai potrivit "da eu am vrut să vadă, în poliţia asta îi numai bătaieş Nici aia nu-i treabă, pirotehnişti, înţelegi, păi eu aia aş fi vrut, să facă meserie aici, eu zic să îmbrăţişeze...".

Cu aceeaşi ocazie inculpatul A. i-a adresat rugămintea să îl ajute cu o maşină de poliţie pe care nu o putea repara, întrucât I.P.J. nu avea bani. Inculpatul B. l-a chemat pe martorul M. şi l-a rugat să ia legătura cu service-ul cu care lucra ABA Mureş, ceea ce acesta a şi făcut.

În final autoturismul nu a fost reparat.

Deşi parchetul susţine că intervenţia inculpatului A. era ca autovehiculul să fie reparat pe cheltuiala ABA Mureş şi nu a I.P.J. Mureş, iar inculpaţii susţin că trebuia făcută doar o diagnoză asupra vehiculului, astfel încât IPJ Mureş să ştie care sunt defecţiunile şi cât ar costa reparaţiile, din conţinutul discuţiei nu se poate trage o concluzie fermă, iar afirmaţiile din rechizitoriu reflectă doar supoziţii ale anchetatorului.

De altfel, înţelesul pe care l-a dat parchetul acestei convorbiri diferă de înţelesul pe care l-a oferit prima instanţă.

Dacă parchetul arată că la 26 octombrie în schimbul mutării martorului C. de la noul loc de muncă (Biroul de Investigaţii Criminale) la cel la care îşi dorea să activeze (SAS Mureş) inculpatul B. s-a oferit să repare autovehiculul aparţinând IPJ Mureş pe cheltuiala ABA Mureş, prima instanţă a interpretat că acest angajament de a repara autovehiculul era legat de serviciul îndeplinit deja de A., acela de a-l muta pe C. de la Biroul de Ordine Publică la Biroul de Investigaţii Criminale.

Având în vedere că la momentul săvârşirii faptei (octombrie 2011) acceptarea promisiunii de a da un folos material după îndeplinirea actului de către funcţionar nu reprezenta infracţiunea de primire de foloase necuvenite pentru că în cazul acesteia fapta era incriminată doar în ipoteza "primirii", nu şi în ipoteza "acceptării promisiunii", prima instanţă a reţinut că pentru acest act material nu sunt îndeplinite condiţiile de tipicitate pentru reţinerea infracţiunii.

Înalta Curte constată că motivele de apel ale parchetului vizează doar individualizarea pedepsei, ca atare soluţia primei instanţe de schimbare a încadrării juridice în sensul de a nu reţine în sarcina fiecărui inculpat o infracţiune continuată formată din două acte materiale, ci o infracţiune simplă de dare de mită (pentru inculpatul B.) respectiv luare de mită (pentru inculpatul A.) şi de stabilire a faptului că actul material din 26 octombrie 2011 nu îndeplineşte condiţiile de tipicitate pentru a fi considerat componentă a acestor infracţiuni nu a fost în niciun fel contestată.

Cu toate acestea, efectul devolutiv al apelului permite instanţei de control judiciar să examineze cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept, ca atare nu-i este interzis acesteia să analizeze şi faptele din 26 octombrie 2011, chiar dacă nu s-au formulat motive de apel cu privire la acestea.

Înalta Curte consideră că sunt relevante concluziile la care au ajuns parchetul şi prima instanţă cu privire la convorbirea din mediul ambiental din data de 26 octombrie 2011 pentru economia întregii cauze.

Astfel, dacă Parchetul a considerat că în această dată inculpatul A. s-a angajat faţă de inculpatul B. să facă o nouă mutare a martorului C. în schimbul suportării de către unitatea al cărui director era B. a costurilor de reparaţie a unui vehicul aparţinând IPJ Mureş, instanţa a apreciat că repararea autovehiculul era o contraprestaţie cerută de inculpatul A. tot ca urmare a faptului că a dispus mutarea martorului C. la un alt Birou.

Înalta Curte apreciază că din discuţia purtată în mediu ambiental inculpatul A. îi aduce la cunoştinţă inculpatului B. că martorul C. a fost mutat la un alt Birou, dar nu la cel la care şi-a dorit, ci la unul unde era nevoie de el, mutare care se potriveşte mai bine profilului profesional al acestuia. Modul tranşant în care se exprimă inculpatul A. nu lasă locul unor interpretări în sensul că ar fi promis o nouă mutare.

Discuţia legată de repararea unui autovehicul nu are legătură cu mutarea martorului la alt birou, iar punerea lor în legătură este oarecum lipsită de logică pentru că dacă urmărim ce act trebuia îndeplinit de funcţionar în schimbul contraprestaţiei constatăm că se ajunge la concluzia că şeful I.P.J . a dispus mutarea unui lucrător de poliţie nu unde i s-a solicitat, ci unde era necesar pentru buna funcţionare a inspectoratului urmărind să obţină în schimb repararea unei maşini care aparţinea inspectoratului de poliţie.

Ca atare interpretările conform cărora îndeplinirea unui act este pusă în relaţie cu o contraprestaţie din partea inculpatului B. este una pur ipotetică, ea nu rezultă din conţinutul convorbirii, ci sunt supoziţii ale organelor judiciare.

În mod corect instanţa a concluzionat că referitor la fapta din 26 octombrie 2011 nu sunt îndeplinite condiţiile de tipicitate, pentru reţinerea dării-luării de mită, dacă sensul discuţiei este cel stabilit de instanţă.

Dar mergând mai departe, indiferent cu ce relaţionăm discuţia privind repararea autovehiculului nu rezultă din convorbire cu certitudine dacă se cerea doar o diagnoză a defecţiunilor, aşa cum susţine inculpatul, recomandarea unui service dispus să aştepte ca plata să se facă anul următor, având în vedere că inspectoratul nu avea cum să achite facturile în anul respectiv sau, dacă sensul convorbirii era acela de suportare a costurilor de reparaţie de către ABA Mureş.

Pe lângă incidenţa principiului "in dubio pro reo" trebuie subliniat aici şi un alt aspect.

S-a reţinut de către Parchet în sarcina inculpatului A. o infracţiune de luare de mită, deoarece pentru îndeplinirea unui act ce intră în atribuţiile sale de serviciu şi care este unul îndeplinit în condiţii de legalitate, a pretins un folos material pentru altul, adică repararea unui autovehicul aparţinând I.P.J. Mureş, instituţie pe care o conducea.

Înalta Curte apreciază că la analiza îndeplinirii condiţiilor de tipicitate nu trebuie făcută doar o analiză gramaticală a textului de lege, ci trebuie analizat ce a urmărit legiuitorul prin incriminarea unor astfel de fapte.

Dacă facem o analiză din punct de vedere strict gramatical situaţia de fapt se suprapune peste ipoteza prevăzută de textul de lege.

Dar nu trebuie pierdut din vedere că norma penală trebuie să acţioneze ca "ultima ratio" pentru combaterea unor comportamente anormale.

În speţă, fapta inculpatului A., şeful I.P.J., de a solicita ajutorul unei alte instituţii a statului pentru soluţionarea unei probleme de care depindea buna funcţionare a instituţiei pe care o conducea nu poate fi echivalată cu un folos pentru sine sau pentru altul.

Existenţa sau inexistenţa faptelor penale trebuie relaţionate şi cu contextul social în care s-au petrecut şi cu consecinţele pe care le-ar putea produce catalogarea lor ca fiind infracţiuni.

Fapta unui conducător de unitate de a încerca să rezolve aspecte ce ţin de buna funcţionare a unităţii şi care sunt determinate de subfinanţare nu trebuie încurajată, nu este un comportament recomandabil, dar a o califica drept faptă de corupţie înseamnă a introduce o confuzie între faptele cu adevărat reprobabile care afectează imaginea instituţiilor publice, constând în obţinerea de către funcţionari, în mod injust de foloase pentru ei sau cei apropiaţi şi situaţiile în care se încearcă rezolvarea unor situaţii care ar pune în pericol buna desfăşurare a activităţii în instituţia respectivă.

Inculpatul nu a solicitat repararea autovehiculului propriu sau aparţinând unui apropiat, ci în ipoteza în care ar fi solicitat aceasta, cererea se referea la un vehicul aparţinând unei instituţii de stat cu care erau transportate bunuri şi persoane şi pentru a cărei reparaţie nu existau resurse financiare la nivelul inspectoratului, iar reparaţia urma să fie suportată tot de o unitate de stat.

Trecând însă pe aceste considerente, care nu pot influenţa soluţia în cauză, este relevant de subliniat că mecanismul prin care au fost puse în relaţie îndeplinirea unui act de serviciu de către inculpatul A. cu obţinerea unor foloase în cazul faptei din 26 octombrie, este acelaşi, cu cel folosit pentru analizarea convorbirii telefonice din 4 octombrie 2011.

Şi în această situaţie parchetul a concluzionat că cererea formulată de inculpatul A. era o contraprestaţie pentru îndeplinirea unui act ce intra în atribuţiile sale de serviciu, deşi din conţinutul convorbirii nu rezultă cu certitudine legătura dintre ele.

Lipsa de legătură între cele două subiecte reiese din faptul că i se propusese martorului C. acordul pentru mutarea la Biroul de Investigaţii Criminale a I.P.J. Mureş încă din martie 2011, iniţiativa aparţinând comandantului F. şi fiind determinată de necesităţi instituţionale şi nu de solicitarea inculpatului B. (declaraţia martorul C. fila 127 şi urm., declaraţia martorului I., fila 160 şi urm., declaraţia martorului F., fila 157 şi urm vol. I prima instanţă).

La acea dată martorul a refuzat şi a acceptat propunerea abia în toamnă. Mai mult, din actele administrate în cauză rezultă că din data de 29 septembrie 2011, anterior discuţiei purtată între cei doi inculpaţi, la 4 octombrie 2011, a fost emisă Dispoziţia nr. 8 prin care comandantul F. l-a nominalizat pe C., pentru Biroul de Investigaţii Criminale, dispoziţia cuprinzând şi numele altor lucrători de poliţie.

De asemenea, rezultă din declaraţiile aceloraşi martori că A. nu a avut nici un rol în aceste nominalizări, nu s-a consultat cu comisia şi nu a făcut vreo sugestie.

Mutarea martorului C. la Biroul de Investigaţii Criminale a fost realizată în condiţii de legalitate, fără intervenţia inculpatului A.. Este adevărat că şi pentru realizarea unui act legal de către funcţionarul public, dacă acesta condiţionează realizarea lui de obţinerea unor foloase care nu i se cuvin se poate reţine infracţiunea de luare de mită, dar o asemenea condiţionare nu a existat.

Şi în ceea ce priveşte "foloasele necuvenite", Înalta Curte consideră că nu poate fi reţinută concluzia primei instanţe.

Aceasta a preţuit cantitatea de pământ solicitată de inculpat, arătând că acesta avea valoare economică. După acest raţionament orice bun are valoare economică, chiar şi unul abandonat.

În speţă s-a demonstrat că pământul rezultat din decolmatări trebuia depozitat într-un loc, iar cheltuielile de transport şi nivelare erau totdeauna făcute de ABA Mureş, fie că pământul se depozita pe proprietatea unor particulari sau pe un teren pus la dispoziţie de autorităţile locale. Terenul aparţinând inculpatului A. se afla la aproximativ 2 km. de zona de decolmatare, ca atare cheltuielile de transport nu erau suplimentare faţă de cele pe care ABA Mureş le-ar fi făcut în cazul depozitării pământului decolmatat într-o zonă pusă la dispoziţie de autorităţile locale.

Caracterizarea cantităţii de pământ solicitate ca fiind un folos care nu i se cuvine trebuie apreciată prin prisma faptului dacă ABA Mureş a procedat în acelaşi mod şi atunci când alţi cetăţeni au solicitat pământ din decolmatări sau dacă acesta era un favor pe care directorul ABA Mureş l-a făcut inculpatului A.

Din declaraţia martorului Y. rezultă că ABA Mureş transporta pământ decolmatat la toate persoanele doritoare care locuiau în zonă pentru că avea probleme cu depozitarea acestui pământ şi se ocupa şi de nivelarea acestuia, fără a percepe vreun venit.

Martorul a arătat că mulţi dintre vecinii săi au beneficiat de acest pământ pentru grădini fără a achita costuri de transport şi că la rândul său a fost de acord să fie transportate două maşini şi în grădina sa, dar, întrucât pământul avea resturi vegetale şi pietre, a renunţat să îl mai pună.

Ca atare şi în situaţia în care pământul solicitat ar fi fost transportat pe terenul inculpatului A., acesta ar fi beneficiat de un asemenea bun în aceeaşi măsură în care puteau beneficia toţi cei care stăteau în zonă şi nu poate fi văzut acesta ca un folos necuvenit, doar pentru că inculpatul A. era funcţionar public.

Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte constată că pentru faptele din 4 octombrie 2011 nu sunt îndeplinite elementele ce ţin de latura obiectivă şi de cea subiectivă pentru reţinerea în sarcina inculpatului A. a infracţiunii de luare de mită, iar în sarcina inculpatului B. a celei de dare de mită.

De aceea în baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen. va admite apelurile declarate de inculpaţii B. şi A. împotriva sentinţei penale nr. 16 din 09 mai 2016 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, va desfiinţa sentinţa penală atacată şi, rejudecând: în temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., îl va achita pe inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 6 cu referire la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 5 C. pen. şi în baza aceluiaşi temei îl va achita pe inculpatul B. pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, prevăzută de art. 6 cu referire la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 255 alin. (1) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 5 C. pen.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea cauzei în fond vor rămâne în sarcina statului.

Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate.

Înalta Curte va respinge, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Târgu Mureş deoarece soluţia de achitare pronunţată pentru inculpaţi face imposibilă analizarea individualizării pedepsei.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen. cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelurilor formulate rămân în sarcina statului.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelanţii intimaţi inculpaţi până la prezentarea apărătorilor aleşi, în sumă de câte 70 lei, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Admite apelurile declarate de inculpaţii B. şi A. împotriva sentinţei penale nr. 16 din 09 mai 2016 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Desfiinţează, în parte, sentinţa penală atacată şi, rejudecând:

În temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., achită pe inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 6 cu referire la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 5 C. pen.

În temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., achită pe inculpatul B. pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, prevăzută de art. 6 cu referire la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 255 alin. (1) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 5 C. pen.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea cauzei în fond rămân în sarcina statului.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate.

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Târgu Mureş împotriva aceleiaşi sentinţe penale.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelurilor formulate rămân în sarcina statului.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelanţii intimaţi inculpaţi până la prezentarea apărătorilor aleşi, în sumă de câte 70 lei, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 noiembrie 2016.