Admissibility of constitutional referral rejected due to lack of nexus between simplified procedure statutes and the actual trial outcome

Asupra cauzei penale de faţă;

Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 223/2018 din 14 martie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală, în Dosarul nr. x/2017, s-a dispus, printre altele, în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 396 alin. (10) C. proc. pen. raportat la art. 375 alin. (1) C. proc. pen., invocată de inculpatul A., prin apărător ales.

Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel Alba Iulia, referitor la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen. raportat la art. 375 alin. (1) C. proc. pen., în susţinerea căreia s-a invocat că textele legale nu sunt clare şi previzibile, în sensul că nu rezultă cu certitudine că instanţa este obligată să pronunţe o soluţie de condamnare sau poate să dispună achitarea inculpatului, astfel încât vin în contradicţie cu dispoziţiile art. 20, art. 21 alin. (2) şi art. 52 din Constituţie, precum şi cu art. 6 din Convenţia Europeană pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, a reţinut următoarele:

Potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

Din conţinutul textului legal evocat rezultă că pentru a fi admisibilă, una din condiţiile pe care trebuie să le întrunească cererea de sesizare a Curţii Constituţionale este aceea ca dispoziţia legală a cărei neconstituţionalitate se invocă să aibă legătură cu soluţionarea cauzei.

Curtea a reţinut că prin Decizia nr. 591 din 21 octombrie 2014 a Curţii Constituţionale s-a statuat că "legătura cu soluţionarea cauzei" presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiţii ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigenţele pe care le impun dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privinţa pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului.

În cauza de faţă, la termenul de judecată din data de 21.06.2017, inculpatul, deşi a solicitat formal să fie judecat în procedura simplificată prevăzută de art. 375 C. proc. pen., nu a recunoscut faptele pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată, astfel încât cererea sa a fost respinsă de instanţă. Totodată, Curtea a reiterat observaţia că, la acelaşi termen de judecată, apărătorul ales al inculpatului a solicitat instanţei respingerea cererii de judecare a inculpatului potrivit procedurii simplificate prevăzută de art. 375 C. proc. pen., învederând că acesta nu a recunoscut faptele astfel cum au fost expuse prin rechizitoriu.

În aceste condiţii, solicitarea apărătorului ales al inculpatului de a fi sesizată Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 396 alin. (10) C. proc. pen. raportat la art. 375 C. proc. pen., în vederea lămuririi posibilităţii de a se dispune o soluţie de achitare, constituie o problemă teoretică, lipsită de aplicabilitate în cauză, întrucât nu a fost judecat potrivit procedurii simplificate a recunoaşterii învinuirii.

De altfel, Curtea a arătat că situaţia din prezenta cauză este relativ similară cu cea examinată de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 591/2014, respectiv se solicită supunerea examenului de constituţionalitate a unei probleme ipotetice, ce nu are legătură cu soluţionarea cauzei, astfel încât, pentru identitate de raţiune, cererea formulată a fost respinsă ca inadmisibilă.

Împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale înserată în cuprinsul Deciziei penale nr. 223/2018 din 14 martie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală, în dosarul nr. x/2017, la data de 15 martie 2018, a formulat recurs inculpatul A..

În cuprinsul cererii de recurs, acesta a susţinut că dispoziţia privind respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale este nelegală şi netemeinică, urmând a detalia motivele de recurs printr-un memoriu separat, fără a fi depus un astfel de memoriu la dosarul cauzei.

Examinând actele dosarului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul formulat este nefondat, având în vedere următoarele considerente:

Din analiza coroborată a textului de lege criticat şi a motivelor invocate de către recurent în cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, nefiind îndeplinită una dintre cerinţele de admisibilitate expres prevăzute de lege.

Astfel, din economia dispoziţiilor Legii nr. 47/1992, rezultă că sesizarea instanţei de contencios constituţional în cadrul controlului de constituţionalitate a posteriori implică examinarea prealabilă a următoarelor exigenţe de admisibilitate cumulativ prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din lege:

- calitatea de parte în proces a autorului excepţiei;

- identificarea exactă a normei/normelor legale criticate, dar şi a măsurii în care legea sau ordonanţa în care sunt inserate se află în vigoare la data soluţionării cererii; sub acest aspect, se impune observaţia că indicarea explicită a textului normativ criticat este o condiţie absolut necesară în etapa evaluării admisibilităţii cererii, numai astfel putându-se determina obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, dar şi existenţa legăturii dintre norma criticată şi soluţia ce ar putea fi dată cauzei în care partea a înţeles să uzeze de mijlocul procedural al excepţiei;

- existenţa unei legături dintre norma legală criticată şi soluţia ce ar putea fi dată în cauza respectivă, indiferent de faza litigiului; fiind expresia cerinţei pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului, "legătura cu soluţionarea cauzei" poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităţilor speţei, prin evaluarea atât a "aplicabilităţii textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi a necesităţii invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate" (mutatis mutandis, Decizia nr. 591 din 21 octombrie 2014 a Curţii Constituţionale, publicată în MO nr. 916/16.12.2014);

- verificarea deciziilor pronunţate anterior de către Curtea Constituţională cu privire la constituţionalitatea acelei dispoziţii legale, pentru a exclude o eventuală inadmisibilitate a cererii ca efect al constatării neconstituţionalităţii normei criticate printr-o decizie precedentă.

Înalta Curte constată că, dacă evaluarea primelor două şi a ultimei condiţii dintre cele patru anterior enunţate implică un examen preponderent formal, cea de-a treia cerinţă cumulativă reclamă, în anumite cazuri, o evaluare mai amănunţită, ce nu se circumscrie în totalitate limitelor unei abordări pur formale a chestiunii admisibilităţii cererii de sesizare.

O atare evaluare nu contravine dispoziţiilor art. 2 ori art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Curtea Constituţională este unica autoritate competentă să supună controlului de constituţionalitate actele normative prevăzute de art. 2 alin. (1) din legea specială.

Încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale are însă valenţele unui act procedural, prin care sunt definite limitele învestirii autorităţii de jurisdicţie constituţională. În întocmirea unui astfel de act procedural, instanţa de judecată în faţa căreia a fost invocată excepţia are, potrivit legii, nu doar competenţa, ci şi responsabilitatea corelativă de a cenzura eventualele susţineri ale autorului excepţiei şi, în mod subsecvent, de a fixa limitele sesizării autorităţii de jurisdicţie constituţională, în strictă conformitate cu dispoziţiile legii pertinente, dar şi cu specificul cauzei.

În aceste coordonate de principiu, raportându-se la particularităţile cauzei, Înalta Curte constată că susţinerile recurentului nu au o legătură indisolubilă cu soluţionarea cauzei întrucât solicitarea de a fi sesizată Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 396 alin. (10) C. proc. pen. raportat la art. 375 C. proc. pen., în vederea lămuririi posibilităţii de a se dispune o soluţie de achitare, constituie o problemă teoretică, lipsită de aplicabilitate în cauză, întrucât recurentul nu a fost judecat potrivit procedurii simplificate a recunoaşterii învinuirii.

Astfel, aşa cum în mod corect a reţinut Curtea de Apel Alba Iulia, la termenul de judecată din data de 21.06.2017, inculpatul, deşi a solicitat formal să fie judecat în procedura simplificată prevăzută de art. 375 C. proc. pen., nu a recunoscut faptele pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată, astfel încât cererea sa a fost respinsă de instanţă. Mai mult decât atât, la acelaşi termen de judecată, apărătorul ales al inculpatului a solicitat instanţei respingerea cererii de judecare a inculpatului potrivit procedurii simplificate prevăzută de art. 375 C. proc. pen., învederând că acesta nu a recunoscut faptele astfel cum au fost expuse prin rechizitoriu.

Înalta Curte arată că decizia Curţii Constituţionale în soluţionarea excepţiei trebuie să fie de natură să producă un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal, ceea ce presupune, pe de o parte existenţa unei legături directe între norma contestată şi soluţia ce urmează a se da în cauză, iar pe de altă parte, rolul concret pe care îl va avea decizia Curţii Constituţionale în proces, aceasta trebuind să aibă efecte asupra conţinutului hotărârii judecătorului.

Astfel, sub aspectul legăturii dispoziţiilor criticate cu soluţionarea cauzei de faţă - exigenţe stipulate de art. 29 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 47/1992, modificată, se constată faptul că nu este îndeplinită această condiţie.

În consecinţă, instanţa apreciază că sesizarea Curţii Constituţionale nu are nicio finalitate în ceea ce priveşte soluţionarea cauzei în cadrul căreia s-a invocat sesizarea Curţii Constituţionale atâta timp cât textele de lege a căror neconstituţionalitate a fost invocată nu au fost reţinute nici de către instanţa de fond, nici de cea de apel în soluţionarea cauzei, astfel încât urmează a fi respins, ca nefondat, recursul formulat în cauză.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în cuantum de 130 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale înserată în cuprinsul Deciziei penale nr. 223/2018 din 14 martie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală, în dosarul nr. x/2017.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în cuantum de 130 RON, se remite din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 mai 2018.

Procesat de GGC - CL