Revocation of conditional suspension for offenses committed during minority: substitution of prison term with educational internment and calculation of resultant sentence

Deliberând asupra recursului în casaţie, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 10 din data de 31 ianuarie 2017 pronunţată de Tribunalul Buzău, au fost condamnaţi, printre alţii, după cum urmează:

În baza art. 367 alin. (1) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul A., cu antecedente penale, la o pedeapsă de 1 an şi 3 luni închisoare.

A fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani, calculată cu începere de la data executării pedepsei.

În baza art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de 1 an închisoare.

În baza art. 38 alin. (1) C. pen. şi art. 45 alin. (1) C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate, inculpatul având de executat pedeapsa de 1 an şi 3 luni închisoare la care s-a adăugat un spor de 4 luni, în total 1 an şi 7 luni închisoare, alături de pedeapsa complementară.

În baza art. 96 alin. (4) C. pen., s-a dispus revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 8 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 768 din 05.09.2013 a Judecătoriei Buzău, definitivă la 17.09.2013, pedeapsă pe care o va executa alături de cea aplicată prin sentinţă, inculpatul având de executat în total 2 ani şi 3 luni închisoare.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la data rămânerii definitive a sentinţei şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

A fost menţinută măsura preventivă a controlului judiciar.

Împotriva Sentinţei penale nr. 10 din data de 31 ianuarie 2017 pronunţată de Tribunalul Buzău, în termen legal, a declarat apel, printre alţii şi inculpatul A., care a criticat sentinţa primei instanţe, pentru nelegalitate şi netemeinicie, în ceea ce priveşte greşita revocare a pedepsei de 8 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 768 din 05 septembrie 2013 a Judecătoriei Buzău, susţinând că în cauză erau aplicabile dispoziţiile art. 22 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., astfel încât instanţa de fond ar fi trebuit să înlocuiască pedeapsa închisorii aplicată prin aceasta cu măsura educativă a internării într-un centru educativ pe o perioadă egală cu durata pedepsei suspendate, iar apoi, în conformitate cu art. 129 C. pen., să aplice pedeapsa închisorii pentru faptele judecate în prezenta cauză, majorate cu o durată egală cu cel puţin o pătrime din durata măsurii educative.

Instanţa de apel a constatat că nu sunt incidente dispoziţiile cuprinse în art. 22 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 deoarece, potrivit acestora, pedeapsa închisorii, a cărei executare a fost suspendată potrivit C. pen. din 1969, se înlocuieşte cu măsura educativă a internării într-un centru educativ doar în cazul în care suspendarea executării se revocă din alte cauze decât comiterea unei noi infracţiuni.

S-a arătat că în cauza de faţă, infracţiunile deduse judecăţii au fost comise de inculpat pe durata termenului de încercare stabilit prin Sentinţa penală nr. 768 din 05 septembrie 2013 a Judecătoriei Buzău, definitivă la data de 17 septembrie 2013, astfel încât s-a apreciat că în mod temeinic şi legal instanţa de fond, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 96 alin. (4) C. pen., a revocat beneficiul suspendării condiţionate a executării pedepsei de 8 luni închisoare aplicată prin aceasta, dispunând executarea acestei pedepse alături de pedeapsa rezultantă stabilită în cauză potrivit art. 38 alin. (1) lit. b) C. pen.

Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia penală nr. 778 din 20 iunie 2017 pronunţată în Dosarul nr. x/2015, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A., împotriva Sentinţei penale nr. 10 din data de 31 ianuarie 2017 pronunţată de Tribunalul Buzău.

În raport de soluţia dispusă, potrivit art. 241 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., s-a constatat încetată de drept măsura controlului judiciar dispusă faţă de inculpatul A. şi, de asemenea, ca rămasă fără obiect sesizarea formulată de Biroul de Supravegheri din cadrul I.J.P. Buzău privind pe acelaşi inculpat.

Împotriva Deciziei penale nr. 778 din 20 iunie 2017 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. x/2015 a declarat recurs în casaţie inculpatul A.

Prin încheierea din Camera de consiliu din data de 24 octombrie 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2017, în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a fost admisă în principiu cererea de recurs în casaţie şi s-a trimis cauza completului competent în vederea judecării pe fond a recursului în casaţie, constatându-se îndeplinite condiţiile de formă prev. de art. 434 - 437 C. proc. pen.

Referitor la îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate, Înalta Curte a constatat că Decizia penală nr. 778 din 20 iunie 2017 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, face parte din categoria celor ce pot fi atacate cu recurs în casaţie, fiind pronunţată în ultimă instanţă, respectiv în apel, iar calea extraordinară de atac a fost exercitată de către inculpatul A. în termenul legal, fiind aşadar respectate dispoziţiile art. 434 - art. 436 C. proc. pen.

De asemenea, cererea de recurs în casaţie îndeplineşte şi condiţiile de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) şi d) C. proc. pen., cuprinzând numele şi prenumele inculpatului şi al apărătorului ales al acestuia, domiciliul inculpatului, hotărârea care se atacă, precum şi semnătura persoanei care a exercitat calea de atac.

În ceea ce priveşte condiţia prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., s-a reţinut că recurentul A. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. (s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege). S-a arătat că, în mod nelegal s-a dispus, prin hotărârile atacate revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei, de 8 luni închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 768/05.09.2013 a Judecătoriei Buzău şi a fost contopită această pedeapsă, prin cumul aritmetic, cu pedeapsa aplicată faptelor din prezentul dosar.

Înalta Curte a constatat că numai aspectele privind aplicabilitatea dispoziţiilor art. 22 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen. se circumscriu cazului de casare invocat (s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege), astfel că, fiind îndeplinite şi celelalte condiţii prevăzute de art. 434 - 438 C. proc. pen., s-a apreciat că sub acest aspect recursul în casaţie este admisibil în principiu.

Examinând cauza în temeiul art. 442 - 444 C. proc. pen. şi prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că recursul în casaţie este fondat.

Conform art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., invocat de recurentul A., este corespondentul fostului art. 385<SUP>9</SUP> alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. din 1968, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013, astfel că jurisprudenţa anterioară poate fi valorificată pentru a stabili incidenţa cazului de recurs în casaţie. Din această perspectivă, se constată că pot fi încadrate în dispoziţiile legale menţionate, erorile care se produc în legătură cu aplicarea pedepsei prin stabilirea unei pedepse neprevăzută de lege sau prin depăşirea limitelor legale.

Recurentul A. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., susţinând că în mod nelegal s-a dispus revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 8 luni închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 768/05.09.2013 a Judecătoriei Buzău şi a fost contopită această pedeapsă, prin cumul aritmetic, cu pedeapsa aplicată faptelor din prezentul dosar. Astfel, s-a susţinut că, în mod greşit, au fost aplicate dispoziţiile art. 96 C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei aplicată pentru o faptă săvârşită în timpul minorităţii. S-a arătat că, în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 22 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen. Or, potrivit acestui text de lege, prima instanţă trebuia să înlocuiască pedeapsa închisorii aplicată prin Sentinţa penală nr. 768/05.09.2013 a Judecătoriei Buzău cu măsura educativă a internării într-un centru educativ pe o perioadă egală cu durata pedepsei suspendate, adică pe o perioadă de 8 luni, iar ulterior, potrivit art. 129 alin. (2) lit. b) C. pen., să aplice pedeapsa închisorii pentru faptele judecate în prezenta cauză (1 an şi 7 luni), majorată cu o durată egală cu cel puţin o pătrime din durata măsurii educative (adică cu cel puţin 2 luni), rezultând, astfel, o pedeapsă aplicabilă ce putea fi cuprinsă ca limite între 1 an şi 9 luni şi 2 ani şi 3 luni.

Referitor la cuantumul final al pedepsei, s-a susţinut că acesta trebuia stabilit prin justificarea duratei cuprinse între 2 luni şi 8 luni, ce urma să se adauge la pedeapsa stabilită pentru faptele noi (raportat la circumstanţele reale ale faptei şi la cele personale ale făptuitorului). În acest sens, s-a subliniat că durata maximă de 8 luni nu putea fi adăugată automat la pedeapsa de 1 an şi 7 luni, stabilită pentru faptele săvârşite ulterior.

În plus, s-a apreciat că situaţia din speţa dedusă judecăţii se încadrează în motivul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., dispoziţii ce nu trebuie interpretate restrictiv, în sensul că se aplică doar situaţiilor în care pedeapsa excede limitelor prevăzute de lege, ci se aplică şi situaţiilor în care o pedeapsă a fost "sporită" automat cu un maxim, deşi legea nu prevedea acest lucru, ci obliga la individualizare între anumite limite, cu atât mai mult cu cât pedeapsa rezultantă s-a obţinut prin neaplicarea dispoziţiilor legale corespunzătoare.

Înalta Curte reţine că, în speţă, prin Sentinţa penală nr. 10 din data de 31 ianuarie 2017 pronunţată de Tribunalul Buzău, în baza art. 367 alin. (1) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă de 1 an şi 3 luni închisoare.

În baza art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de 1 an închisoare.

Conform dispoziţiilor art. 38 alin. (1) C. pen. şi art. 45 alin. (1) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate, inculpatul având de executat pedeapsa de 1 an şi 3 luni închisoare la care s-a adăugat un spor de 4 luni, în total 1 an şi 7 luni închisoare, alături de pedeapsa complementară.

În baza art. 96 alin. (4) C. pen., s-a dispus revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 8 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 768 din 05.09.2013 a Judecătoriei Buzău, definitivă la 17.09.2013, pedeapsă care s-a dispus a fi executată alături de cea aplicată prin sentinţă, inculpatul având de executat în total 2 ani şi 3 luni închisoare.

Ulterior, prin Decizia penală nr. 778 din 20 iunie 2017 a Curţii de Apel Ploieşti, pronunţată în Dosarul nr. x/2015, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 10 din data de 31 ianuarie 2017 pronunţată de Tribunalul Buzău.

În analiza criticilor formulate, Înalta Curte are în vedere următoarele dispoziţii legale:

Art. 22 din Legea nr. 187/2012:

"(1) Măsura suspendării executării pedepselor aplicate în baza C. pen. din 1969 pentru infracţiuni comise în timpul minorităţii se menţine şi după intrarea în vigoare a C. pen.

(2) În cazul în care suspendarea executării unei pedepse cu închisoarea prevăzute la alin. (1) se revocă din alte cauze decât comiterea unei noi infracţiuni, pedeapsa închisorii se înlocuieşte cu măsura educativă a internării într-un centru educativ pe o perioadă egală cu durata pedepsei suspendate, dar nu mai mult de 3 ani.

(3) În situaţia prevăzută la alin. (2), pedeapsa amenzii a cărei executare a fost suspendată se înlocuieşte cu măsura educativă a consemnării la sfârşit de săptămână pe o durată de 6 săptămâni.

(4) Dacă în termenul de încercare al suspendării executării unei pedepse pentru infracţiuni comise în timpul minorităţii condamnatul a săvârşit din nou o infracţiune, instanţa revocă suspendarea şi înlocuieşte pedeapsa potrivit alin. (2) sau (3), după care:

a) dacă noua infracţiune a fost comisă în timpul minorităţii, se stabileşte şi pentru aceasta o măsură educativă, iar apoi se aplică măsura educativă cea mai grea;

b) dacă noua infracţiune a fost comisă după majorat, se aplică o sancţiune rezultantă stabilită potrivit art. 129 alin. (2) din C. pen."

Art. 129 alin. (2) lit. b) C. pen.:

"(2) În cazul săvârşirii a două infracţiuni, dintre care una în timpul minorităţii şi una după majorat, pentru infracţiunea comisă în timpul minorităţii se ia o măsură educativă, iar pentru infracţiunea săvârşită după majorat se stabileşte o pedeapsă, după care:

(...) b) dacă măsura educativă este privativă de libertate, iar pedeapsa este închisoarea, se aplică pedeapsa închisorii, care se majorează cu o durată egală cu cel puţin o pătrime din durata măsurii educative ori din restul rămas neexecutat din aceasta la data săvârşirii infracţiunii comise după majorat; (...)".

Înalta Curte constată că fapta pentru care recurentul a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 768 din 05.09.2013 a Judecătoriei Buzău, definitivă la 17.09.2013, a fost săvârşită în timpul minorităţii.

Ca atare, în prezenta cauză erau incidente dispoziţiile art. 22 alin. (4) lit. b) cu referire la alin. (2) al aceluiaşi articol din Legea nr. 187/2012, ce impuneau înlocuirea pedepsei de 8 luni închisoare (dispusă prin Sentinţa penală nr. 768 din 05.09.2013 a Judecătoriei Buzău, definitivă la 17.09.2013) cu măsura educativă a internării într-un centru educativ pe o perioadă de 8 luni, şi ulterior aplicarea dispoziţiilor art. 129 alin. (2) lit. b) C. pen., respectiv majorarea pedepsei închisorii cu o durată egală cu cel puţin o pătrime din durata măsurii educative.

Revocând suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 8 luni închisoare (aplicată prin Sentinţa penală nr. 768 din 05.09.2013 a Judecătoriei Buzău, definitivă la 17.09.2013), în temeiul art. 96 alin. (4) C. pen. şi executarea acestei pedepse alături de cea stabilită în prezenta cauză, instanţa a aplicat o pedeapsă finală în alte limite decât cele prevăzute de lege, care este rezultanta unui tratament sancţionator contrar legii.

Înalta Curte apreciază că această nelegalitate se circumscrie cazului de casare prevăzut de art. 438 pct. 12 C. proc. pen., în condiţiile în care aplicarea unei alte modalităţi de calcul a sancţiunii decât cea prevăzută de lege produce consecinţe directe asupra limitelor de pedeapsă. Jurisprudenţa instanţei supreme este în acelaşi sens, reţinându-se incidenţa cazului de casare menţionat în cazul stabilirii unui tratament sancţionator prevăzut de alte dispoziţii decât cele care erau aplicabile în cauză (Decizia penală nr. 124/RC din 08 aprilie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie).

Nelegalitatea constatată, vizând aplicarea pedepsei rezultante în alte limite decât cele prevăzute de lege, nu poate fi înlăturată prin rejudecarea cauzei de către instanţa supremă, deoarece implică chestiuni de apreciere referitoare la individualizarea pedepselor (conform art. 129 alin. (2) lit. b) C. pen. - "dacă măsura educativă este privativă de libertate, iar pedeapsa este închisoarea, se aplică pedeapsa închisorii, care se majorează cu o durată egală cu cel puţin o pătrime din durata măsurii educative ori din restul rămas neexecutat din aceasta la data săvârşirii infracţiunii comise după majorat), nefiind astfel aplicabile dispoziţiile art. 448 alin. (2) lit. a) C. proc. pen., ci cele ale art. 448 alin. (2) lit. b) C. proc. pen. (Deciziile nr. 357/RC din 27 septembrie 2016 şi nr. 554/RC din 19 decembrie 2016 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie).

În aceste limite, cauza va fi trimisă spre rejudecarea apelului declarat de inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 10 din data de 31 ianuarie 2017 pronunţată de Tribunalul Buzău, fără ca în rejudecare să mai poată fi invocate şi examinate alte chestiuni decât cele referitoare la aplicarea tratamentului sancţionator al pluralităţii de infracţiuni.

Drept urmare, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 778 din 20 iunie 2017 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. x/2015, va casa, în parte, decizia penală recurată, numai cu privire la inculpatul A. şi va trimite cauza la Curtea de Apel Ploieşti spre rejudecarea apelului declarat de acest inculpat, numai în ceea ce priveşte aplicarea tratamentului sancţionator al pluralităţii de infracţiuni.

Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale deciziei penale recurate.

Va dispune anularea formelor de executare emise pe numele inculpatului A. în baza Sentinţei penale nr. 10 din data de 31 ianuarie 2017 pronunţată de Tribunalul Buzău în Dosarul nr. x/2015, definitivă prin Decizia penală nr. 778 din 20 iunie 2017 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. x/2015 şi punerea de îndată în libertate a inculpatului, dacă nu e reţinut sau arestat în altă cauză.

Conform dispoziţiilor art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

Conform dispoziţiilor art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 65 RON, se va suporta din fondurile Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 778 din 20 iunie 2017 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. x/2015.

Casează, în parte, decizia penală recurată, numai cu privire la inculpatul A. şi trimite cauza la Curtea de Apel Ploieşti spre rejudecarea apelului declarat de acest inculpat, numai în ceea ce priveşte aplicarea tratamentului sancţionator al pluralităţii de infracţiuni.

Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei penale recurate.

Dispune anularea formelor de executare emise pe numele inculpatului A. în baza Sentinţei penale nr. 10 din data de 31 ianuarie 2017 pronunţată de Tribunalul Buzău în Dosarul nr. x/2015, definitivă prin Decizia penală nr. 778 din 20 iunie 2017 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. x/2015 şi punerea de îndată în libertate a inculpatului dacă nu e reţinut sau arestat în altă cauză.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 65 RON, se suportă din fondurile Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 07 noiembrie 2017.

Procesat de GGC - GV