Extraordinary appeal rejected; abuse-of-office conviction and compensation upheld.

În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 134 din 6 iulie 2016, pronunţată în Dosarul nr. x/2015 Judecătoria Motru, în baza art. 248 C. pen. de la 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen., l-a condamnat pe inculpatul A. şi B., la pedeapsa de 6 luni închisoare.

În baza art. 71 C. pen. de la 1969, s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute la art. 64 lit. a), teza a II-a şi lit. b) din acelaşi cod.

În baza art. 81 C. pen. de la 1969, s-a suspendat condiţionat executarea pedepsei închisorii aplicate prin prezenta sentinţă, pe o perioadă de 2 ani şi 6 luni ce constituie termen de încercare pentru inculpat, stabilit în condiţiile art. 82 C. pen. de la 1969.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. de la 1969, s-a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale.

S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 din C. pen. de la 1969.

S-a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă UAT Glogova, cu sediul în comuna Glogova, jud. Gorj şi Consiliul Local Glogova şi a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 94.191,67 RON, reprezentând despăgubiri civile.

A fost obligat inculpatul la 1000 RON, cheltuieli judiciare avansate către stat.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul A., solicitând admiterea căii de atac, desfiinţarea sentinţei penale şi, pe fond, achitarea sa pentru infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată, pentru lipsa intenţiei, susţinând că a dat dovadă de bună credinţă, iar achiziţia a fost făcută cu respectarea dispoziţiilor art. 18 din O.U.G. nr. 34/2006, vina aparţinând contabilei care nu a înregistrat în contabilitate facturile şi, pe cale de consecinţă, absolvirea sa de plata despăgubirilor la care a fost obligat.

Prin Decizia penală nr. 734 din 20 aprilie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2015, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. şi B., împotriva Sentinţei penale nr. 134 din 6 iulie 2016, pronunţată de Judecătoria Motru în Dosarul nr. x/2015.

A fost obligat apelantul inculpat la plata sumei de 400 RON, cheltuieli judiciare statului.

Împotriva hotărârii instanţei de apel, cu respectarea termenului prevăzut de dispoziţiile art. 435 C. proc. pen., a declarat recurs în casaţie inculpatul A., la data de 30 iunie 2017 (data plicului), calea de atac fiind fundamentată pe dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Procedura de comunicare prevăzută de art. 439 alin. (2) şi 4 C. proc. pen. a fost îndeplinită.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală la data de 8 august 2017, termenul pentru examinarea admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie fiind stabilit pentru 25 septembrie 2017, fără citarea părţilor, conform art. 440 alin. (1) C. proc. pen.

La data de 4 septembrie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 439 alin. (5) C. proc. pen., magistratul asistent a întocmit şi depus la dosar raportul asupra recursului în casaţie ce formează obiectul Dosarului nr. x/2017.

Înalta Curte, prin încheierea din data de 25 septembrie 2017 în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 734 din 20 aprilie 2017 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. x/2015.

A trimis cauza Completului C6, în vederea judecării recursului în casaţie declarat de inculpatul A., cu citarea părţilor, pentru termenul din 6 noiembrie 2017.

Verificând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate în principiu a cererii de recurs în casaţie, conform dispoziţiilor art. 440 C. proc. pen., Înalta Curte a constata că aceasta a fost formulată cu respectarea termenului prevăzut de art. 435 C. proc. pen.

În ceea ce priveşte Decizia penală nr. 734 din 20 aprilie 2017 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a apreciat că aceasta se încadrează în categoria hotărârilor ce pot fi atacate cu recurs în casaţie, în sensul dispoziţiilor art. 434 alin. (1) şi 2 C. proc. pen. De asemenea, în cauză, au fost respectate dispoziţiile art. 436 alin. (1) C. proc. pen. şi nu sunt incidente prevederile alineatului 6 al aceluiaşi articol.

De asemenea, s-a constatat că cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. îndeplineşte cerinţele prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b), c) şi d) C. proc. pen.

Totodată, s-a constatat că recurentul inculpat a invocat în susţinerea căii extraordinare de atac cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. (potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când s-a dispus condamnarea pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală).

Examinând pe fond recursul în casaţie declarat de inculpatul A., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Recursul în casaţie este un mijloc de reparare a ilegalităţilor şi nu are ca obiect rezolvarea unei acţiuni penale, ci desfiinţarea sentinţelor şi deciziilor care sunt contrare legii.

Prin urmare, recursul în casaţie nu are ca finalitate remedierea unei greşite aprecieri a faptelor şi a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului, generată de o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească deficitară/parţială/nesatisfăcătoare. În această procedură nu se judecă raportul juridic dedus judecăţii în faţa primei instanţe ori în apel, ci se judecă, exclusiv, dacă hotărârea atacată este conformă cu regulile de drept, în cazurile şi condiţiile expres prevăzute de lege.

Recursul în casaţie nu poate fi introdus decât în cazul unor erori de drept, dintre acestea patru fiind cazuri întemeiate pe încălcări ale legii penale - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală; nu s-a constatat graţierea sau în mod greşit s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost graţiată; s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege; în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal - şi un singur caz având ca temei încălcări ale legii procesual penale - încălcarea dispoziţiilor privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente.

În motivarea cererii de recurs în casaţie inculpatul a invocat dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. susţinând că, având în vedere decizia Curţii Constituţionale nr. 405 din data de 15 iunie 2016 (moment la care cauza se afla pe rolul instanţei de fond) - decizie prin care s-a statuat că dispoziţiile art. 246 alin. (1) din C. pen. din 1969 şi ale art. 297 alin. (1) din C. pen. sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma "îndeplineşte în mod defectuos" din cuprinsul acestora se înţelege "îndeplineşte prin încălcarea legii", se impune a se constata că nu se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu reţinută în sarcina sa, în raport cu interpretarea dată de instanţa de contencios constituţional textelor de lege incidente, respectiv disp. art. 246 din C. pen. anterior şi art. 297 din C. pen., în cauză nefiind încălcată nicio normă legală prin săvârşirea faptelor de achiziţie directă de produse, normele legale precizate, şi anume dispoziţiile art. 19 şi art. 204 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006 fiind respectate.

În esenţă, instanţa de control constituţional a reţinut că orice acuzaţie având ca obiect o faptă, despre care se pretinde că a încălcat îndatoririle de serviciu, va putea angaja răspunderea penală a subiectului activ numai dacă nerespectarea acestor îndatoriri a avut loc. prin încălcarea legii, în accepţiunea stabilită prin decizia invocată, respectiv legislaţia primară, legi şi ordonanţe simple sau de urgenţă.

Astfel, neîndeplinirea sau îndeplinirea în mod defectuos a îndatoririlor de serviciu nu va putea fi reţinută prin raportare la menţiuni sau obligaţii regăsite în hotărâri ale Guvernului, ordine ale miniştrilor, regulamente de organizare şi funcţionare interne, coduri deontologice, proceduri interne, norme metodologice etc, în esenţă, orice acte normative infralegale sau documente interne ale angajatorului.

În cauză, instanţa de apel a analizat dispoziţiile deciziei Curţii Constituţionale anterior menţionate, stabilind că recurentul inculpat A. a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în forma încălcării legislaţiei primare.

Faţă de cele ce preced, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 734 din 20 aprilie 2017 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. x/2015.

În temeiul disp. art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum 65 RON va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 734 din 20 aprilie 2017 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. x/2015.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum 65 RON rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 6 noiembrie 2017.

Procesat de GGC - GV