Tentative murder conviction and sentencing: scope of cassation review and misapplication of penalty reduction for plea recognition

Asupra recursului în casaţie de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 1325 din data de 26.05.2016 pronunţată în Dosarul nr. x/2015, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală,în baza dispoziţiilor art. 386 C. proc. pen., a respins, ca nefondate, cererile formulate de inculpaţii A., B. şi C., de schimbare a încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina lor din infracţiunea de tentativă de omor prevăzută de art. 32 rap. la art. 188 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 77 alin. (1) lit. a) C. pen. în infracţiunea de vătămare corporală, prevăzută de art. 194 alin. (1) lit. e) C. pen.

Au fost condamnaţi inculpaţii:

- A., la o pedeapsă de 7 (şapte) ani de închisoare (fapta din data de 20/21.05.2015) pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor prevăzută de art. 32 C. pen. rap. la art. 188 alin. (1) C. pen. cu aplic.art. 77 alin. (1) lit. a) C. pen.

În baza art. 67 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani.

În baza art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.

În baza dispoziţiilor art. 399 alin. (1) C. proc. pen., a fost menţinută măsura arestării preventive a inculpatului A.

În baza dispoziţiilor art. 72 C. pen., s-a dedus din pedeapsa închisorii de 7 ani aplicată inculpatului perioada reţinerii şi arestării preventive de la data de 27.05.2015 la zi.

În baza dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul A. după rămânerea definitivă a hotărârii.

- B., la o pedeapsă de 5 (cinci) ani de închisoare (fapta din data de 20/21.05.2015), pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor prevăzută de art. 32 C. pen. rap. la art. 188 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 77 alin. (1) lit. a) C. pen.

În baza art. 67 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani.

În baza art. 65 C. pen. i s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.

În baza dispoziţiilor art. 399 alin. (1) C. proc. pen. a fost menţinută măsura arestării preventive a inculpatului B.

În baza dispoziţiilor art. 72 C. pen., s-a dedus din pedeapsa închisorii de 5 ani aplicată inculpatului, perioada reţinerii şi arestării preventive de la data de 27.05.2015 la zi.

În baza dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul B. după rămânerea definitivă a hotărârii.

- C., la o pedeapsă de 5 (cinci) ani de închisoare (fapta din data de 20/21.05.2015) pentru săvârşirea tentativei la la infracţiunea de omor prevăzută de art. 32 C. pen. rap.la art. 188 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 77 alin. (1) lit. a) C. pen.

În baza art. 67 C. pen. i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani.

În baza art. 65 C. pen. i s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.

În baza dispoziţiilor art. 399 alin. (1) C. proc. pen. a fost menţinută măsura arestării preventive a inculpatului C.

În baza dispoziţiilor art. 72 C. pen. s-a dedus din pedeapsa închisorii de 5 ani aplicată inculpatului, perioada reţinerii şi arestării preventive de la data de 27.05.2015 la zi.

În baza dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul C. după rămânerea definitivă a hotărâri.

A fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de partea vătămată/parte civilă D. şi, în baza dispoziţiilor art. 397 C. proc. pen. rap. la art. 19 şi urm. C. proc. pen. în referire la art. 1381 şi urm. C. civ., au fost obligaţi inculpaţii A., B. şi C., în solidar, la plata sumei de 3000 euro, echivalent în RON la cursul BNR din ziua plăţii, reprezentând daune morale către această parte civilă.

A fost admisă acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă Bagdasar-Arseni şi în baza dispoziţiilor art. 397 C. proc. pen. rap. la art. 19 şi urm. C. proc. pen. în referire la art. 1381 şi urm. C. civ., au fost obligaţi inculpaţii A., B. şi C., în solidar, la plata sumei de 16.996,80 RON către partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă Bagdasar Arseni, reprezentând cheltuieli cu spitalizarea părţii vătămate/parte civilă D.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:

În noaptea de 20/21 mai 2015, în jurul orei 02:30, inculpaţii A., B. şi C., aflându-se pe strada (...) din municipiul Bucureşti, sectorul 4, pe fondul unui conflict spontan, au agresat persoana vătămată/parte civilă D. zis "E.".

Astfel, inculpatul A. a lovit partea vătămată D. lovituri cu pumnul, în zona dreaptă a feţei, iar urmare a acestei lovituri persoana vătămată a căzut la pământ, lovindu-se de asfalt în zona cranio-facială stânga.

Ulterior, cei trei inculpaţi A., B. şi C. au continuat să lovească victima cu pumnii şi picioarele pe tot corpul, în timp ce aceasta era în stare de inconştienţă.

Urmare loviturilor aplicate de cei trei inculpaţi, victimei D. zis E. i-au fost provocate leziuni traumatice care au necesitat 50 - 55 de zile de îngrijire medicală şi care i-au pus în primejdie viaţa.

Referitor la această infracţiune inculpaţii au arătat că doar au vrut să-l bată pe partea vătămată care i-a înjurat, iar inculpatul C. nu a participat la altercaţie.

S-a mai avut în vedere că aspectele relatate de inculpaţi în declaraţiile date în cursul judecăţii, cu intenţia de a exonera de răspundere penală pe inculpatul C., au fost infirmate de depoziţiile date de aceştia în cursul urmăririi penale, unde au arătat faptul că toţi cei trei inculpaţi au lovit persoana vătămată chiar şi după ce acesta era căzut la pământ.

Instanţa de fond a apreciat că nu poate fi reţinută apărarea inculpaţilor care au arătat că nu au dorit să ucidă persoana vătămată, motiv pentru care fapta lor nu ar constitui infracţiunea de tentativă de omor ci infracţiunea de vătămare corporală prevăzută de art. 194 alin. (1) lit. e) C. pen. (a pus în primejdie viaţa persoanei) deoarece cei trei inculpaţi au lovit victima în mod repetat, cu pumnii şi picioarele, pe tot corpul şi nu s-au oprit nici după ce acesta era căzut la pământ. Inculpaţii nu au acordat primul ajutor victimei, deşi acesta era plin de sânge, inconştient şi nu au sunat la salvare sau să acorde ei îngrijiri victimei ci l-au abandonat pe partea carosabilă a unui drum, într-o zona puţin luminată în dreptul unor gunoaie. Inculpaţii abandonând victima pe partea carosabilă au acceptat posibilitatea ca acesta să fie călcat de o maşină care ar fi trecut pe acea stradă. Numai întâmplarea a făcut ca victima să nu fie confundată cu un sac de gunoi şi nu a fost călcată cu maşina de martorul F.

În drept, instanţa de fond a apreciat că faptele inculpaţilor A., B. şi C. întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă de omor prevăzută de art. 32 C. pen. rap. la art. 188 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 77 lit. a) C. pen.

La individualizarea pedepselor aplicate, instanţa a ţinut cont de dispoziţiile art. 72 C. pen. În ce priveşte pe inculpaţi care nu sunt cunoscuţi cu antecedente penale şi nu au recunoscut fapta săvârşită, instanţa a aplicat o pedeapsă în măsură să îndeplinească funcţia de prevenţie specială a pedepsei.

Judecătorul cauzei pe fond a reţinut că tentativa de omor, infracţiune contra vieţii, poate constitui punctul de plecare în escaladarea conduitei infracţionale a acestora, cu atât mai mult cu cât 2 dintre inculpaţi au fost sancţionaţi administrativ pentru lovire sau alte violenţe prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen. din anul 1969, apreciind astfel că o sancţiune cu impact minim asupra persoanei inculpaţilor nu ar fi aptă să anihileze disponibilitatea acestora de a adopta conduită ilicită. Pedepsele pe care Tribunalul le-a aplicat inculpaţilor nu s-au situat sub minimul special prevăzut de lege, judecătorul apreciind că astfel de pedepse nu ar fi oportune datorită caracterului violent al infracţiunii de tentativă de omor comisă.

În ceea ce priveşte acţiunea civilă formulată de parte vătămată D. instanţa a admis-o în parte şi i-a obligat pe inculpaţi, în solidar, la plata sumei de 3.000 euro, echivalent în RON la cursul BNR din ziua plăţii, reprezentând daune morale, sumă considerată de instanţă ca suficientă pentru prejudiciul moral suferit.

În ce priveşte cheltuielile cu spitalizarea acordate părţii vătămate instanţa a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă, Bagdasar - Arseni astfel cum a fost formulată.

Împotriva acestei sentinţe au formulat apeluri inculpaţii B., A. şi C., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Apelantul inculpat C. a solicitat instanţei de control judiciar schimbarea încadrării juridice date faptei în primă instanţă din infracţiunea de tentativă de omor prevăzută de art. 32 rap. la art. 188 alin. (1) C. pen. cu aplic.art. 77 alin. (1) lit. a) C. pen. în infracţiunea de vătămare corporală, prevăzută de art. 194 alin. (1) lit. e) C. pen. întrucât nu s-a făcut dovada intenţiei sale de a ucide. În subsidiar a solicitat redozarea pedepsei în raport de circumstanţele cauzei şi circumstanţele sale personale.

Apelantul inculpat A. a criticat soluţia primei instanţe întrucât: nu s-a făcut aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. deşi a fost reţinută aceeaşi situaţie de fapt ca cea din rechizitoriu, recunoscută de acesta fără rezerve; în mod greşit a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice faptei din infracţiunea de tentativă de omor prevăzută de art. 32 rap. la art. 188 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 77 alin. (1) lit. a) C. pen. în infracţiunea de vătămare corporală, prevăzută de art. 194 alin. (1) lit. e) C. pen.

Deşi a recunoscut comiterea faptei i s-a aplicat pedeapsa de 7 ani închisoare fără nicio motivare sau justificare; instanţa de fond nu a ţinut seama de circumstanţele sale personale - necunoscut cu antecedente penale.

Apelantul inculpat B. solicitat schimbarea încadrării juridice date faptei în primă instanţă din infracţiunea de tentativă de omor prevăzută de art. 32 rap. la art. 188 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 77 alin. (1) lit. a) C. pen. în infracţiunea de vătămare corporală, prevăzută de art. 194 alin. (1) lit. e) C. pen. şi reindividualizarea pedepsei.

Prin Decizia penală nr. 1204 din data de 11 august 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală în Dosarul nr. x/2015(2185/2016), în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. au fost respinse, ca nefondate, apelurile formulate de inculpaţii B., A. şi C. împotriva Sentinţei penale nr. 1325/26.05.2016 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală în Dosarul nr. x/2015.

În baza art. 422 C. proc. pen., s-a dedus prevenţia celor trei inculpaţi de la 27.05.2015 la zi.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut următoarele:

Analizând situaţia de fapt astfel cum a fost reţinută de prima instanţă - şi necontestată de inculpaţi sub aspectul elementelor materiale de fapt - instanţa de control judiciar a apreciat că acţiunile tuturor celor trei inculpaţi, săvârşite în contextul în care inculpatul A. a lovit partea vătămată primul, cu pumnul în zona feţei, determinând căderea acesteia şi pierderea cunoştinţei, după care toţi cei trei inculpaţi au continuat să o lovească pe victimă cu pumnii şi picioarele, demonstrează cel puţin prevederea şi acceptarea rezultatului periculos specific infracţiunii de omor, respectiv pierderea vieţii victimei.

S-a reţinut că prima lovitură a fost suficient de puternică pentru ca victima să îşi piardă cunoştinţa, fapt ce a fost observat şi de ceilalţi doi inculpaţi implicaţi.

În aceste condiţii, continuarea acţiunii de lovire a acesteia, cu intensitate, cu pumnii şi picioarele, în zone vitale, în condiţiile în care deja starea fizică a victimei era una cu potenţial periculos pentru viaţa sa, confirmă faptul că din punct de vedere subiectiv toţi cei trei inculpaţi au prevăzut faptul că în urma acţiunii lor victima îşi poate pierde viaţa şi au acceptat acest rezultat.

S-a apreciat că soluţia primei instanţă, este corectă şi în acord cu o practică constantă a instanţelor judecătoreşti, conform căreia, lovirea repetată a unei victime de mai mulţi agresori, simultan, în condiţiile punerii în pericol a vieţii victimei, constituie pentru toţi participanţii fapta de omor, respectiv tentativă dacă victima supravieţuieşte, indiferent dacă loviturile aplicate personal de fiecare din autori pot potenţial să conducă la acest rezultat, fiind avută în vedere acţiunea şi rezultatul convergent al acţiunilor individuale ale autorilor.

Sub aspectul reţinerii dispoziţiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen. faţă de inculpatul A., instanţa de control judiciar a constatat că acesta nu beneficiază de aceste dispoziţii legale, întrucât recunoaşterea sa nu este concordantă cu situaţia de fapt reţinută în rechizitoriu, sub aspectul laturii subiective, ceea ce este evident şi din declaraţiile date de inculpat şi din solicitarea sa de schimbare a încadrării juridice în fapta de vătămare corporală.

În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepselor aplicate celor trei inculpaţi, s-a apreciat că instanţa de fond a aplicat în mod corect şi adecvat gradului de participare al fiecărui făptuitor criteriile legale de individualizare a pedepsei.

S-a avut în vedere că în cazul inculpaţilor B. şi C., instanţa de fond a manifestat clemenţă aplicând o pedeapsă la minimul special, instanţa de apel constatând că niciun element de fapt nu ar permite în cazul acestor inculpaţi reţinerea de circumstanţe atenuante.

În cazul inculpatului A., s-a reţinut că aplicarea unei pedepse mai mari se justifică prin aceea că el a fost persoana care a aplicat prima lovitură, şi cea mai gravă, victimei, înlesnind astfel şi acţiunea agresivă a celorlalţi doi inculpaţi, ca urmare a primei lovituri victima fiind în imposibilitatea de a mai riposta şi de a se apăra.

S-a apreciat că nu există date, nici de fapt, şi nici legate de situaţia personală a inculpatului, care să justifice diminuarea acestui cuantum.

Împotriva Deciziei penale nr. 1204 din data de 11 august 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2015(2185/2016) a declarat recurs în casaţie inculpatul A.

Prin recursul în casaţie formulat, inculpatul a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., susţinând, în esenţă, că pedeapsa aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor este în alte limite decât cele prevăzute de lege fiind rezultatul unei greşite individualizări întrucât instanţa nu a reţinut în favoarea sa dispoziţiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi nu a redus pedeapsa cu o treime.

A arătat că la momentul judecării cauzei în fond, atât el cât şi ceilalţi inculpaţi cercetaţi în cauză, au solicitat judecarea în cadrul procedurii simplificate şi au recunoscut faptele astfel cum au fost descrise în rechizitoriu.

Recurentul inculpat a mai arătat că a recunoscut săvârşirea faptei, că deşi instanţa de fond a reţinut aceeaşi situaţie de fapt cu cea descrisă în rechizitoriu, nu a constatat incidenţa dispoziţiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi în consecinţă i-a aplicat o pedeapsă în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Prin încheierea din 20 ianuarie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a constatat că cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. îndeplineşte cerinţele prevăzute de art. 434 - 438 C. proc. pen. iar motivele invocate s-ar putea circumscrie cazului de casare indicat, art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

Faţă de aceste aspecte, Înalta Curte a dispus admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie şi trimiterea cauzei completului 5, în compunere de 3 judecători, stabilindu-se termen de judecată la data de 03 februarie 2017.

Analizând recursul în casaţie declarat de inculpatul A., Înalta Curte constată că motivele invocate de acesta nu sunt întemeiate, pentru considerentele ce se vor expune în continuare:

În intenţia de a răspunde cerinţelor jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului şi de a se conforma prevederilor Convenţiei, în privinţa asigurării celerităţii procesului penal prin desfăşurarea acestuia într-un termen rezonabil, actualul legiuitor român a reconfigurat sistemul căilor de atac, reducând numărul gradelor de jurisdicţie.

În acest context, noua legislaţie procesual penală prevede o singură cale de atac ordinară, şi anume apelul, recursul devenind astfel o cale extraordinară de atac, sub denumirea de "recurs în casaţie", exercitat doar în cazuri anume prevăzute de lege şi numai pentru motive de nelegalitate.

Aşa cum reiese chiar din Expunerea de motive la Proiectul noului C. proc. pen., recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac ce urmăreşte verificarea legalităţii hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate de către curtea de apel.

Prin recursul în casaţie este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept aplicabile. Recursul în casaţie vizează aşadar exclusiv legalitatea hotărârilor definitive. Scopul acestei căi extraordinare de atac este respectarea principiului legalităţii, ceea ce presupune ca întreaga activitate procesuală să se desfăşoare în conformitate cu dispoziţiile legale.

Potrivit dispoziţiilor art. 447 C. proc. pen., instanţa este obligată să se pronunţe asupra tuturor cazurilor de recurs în casaţie invocate prin cerere de procuror sau de părţi, verificând exclusiv legalitatea hotărârii atacate.

Conform art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Inculpatul a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., susţinând, în esenţă, că pedeapsa aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor pentru care a fost condamnat este în alte limite decât cele prevăzute de lege fiind rezultatul unei greşite individualizări, întrucât instanţa de fond nu a reţinut în favoarea sa dispoziţiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi nu a redus pedeapsa cu o treime.

Înalta Curte constată că aspectele invocate de inculpatul A. nu se încadrează în cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., pentru următoarele considerente:

Astfel cum rezultă din cele ce preced, în calea de atac a recursului în casaţie este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept aplicabile, fiind vizată exclusiv legalitatea hotărârilor definitive, dar numai în limitele cazurilor de casare prevăzute de art. 438 C. proc. pen., fără să se procedeze la analiza sau la reaprecierea situaţiei de fapt, o atare verificare nefiind posibilă.

Ori, în speţă, pentru a răspunde acestei din urmă critici formulate de inculpat, instanţa trebuie să reaprecieze situaţia de fapt ceea ce nu este posibil întrucât în cadrul căii de atac a recursului în casaţie nu se poate înfăptui o nouă judecată.

Numai în situaţia în care instanţele ar fi reţinut dispoziţiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi nu ar fi redus, în mod corespunzător, limitele de pedeapsă cu o treime ca urmare a acestor prevederi legale abia atunci se putea considera că inculpatului i-a fost aplicată o pedeapsă în alte limite decât cele prevăzute de lege şi ar fi fost incident cazul de casare prevăzut de art. 438 pct. 12 C. proc. pen. invocat de inculpat.

Dispoziţiile art. 188 C. pen. prevăd că uciderea unei persoane se pedepseşte cu închisoarea de la 10 la 20 de ani, iar aliniatul 2 al aceluiaşi articol sancţionează şi tentativa.

Art. 33 alin. (2) teza I C. pen. prevede că tentativa se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea consumată ale cărei limite se reduc la jumătate.

Prin urmare, se constată că în speţă, instanţele de fond şi de apel l-au condamnat pe inculpat pentru comiterea tentativei la infracţiunea de omor, prevăzută de art. 32 C. pen. rap. la art. 188 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 77 alin. (1) lit. a) C. pen. la pedeapsa de 7 ani închisoare, în condiţiile în care limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru această infracţiune sunt între 5 şi 10 ani, instanţele reţinând de asemenea şi circumstanţa agravantă prevăzută de dispoziţiile art. 77 alin. (1) lit. a) C. pen. (săvârşirea faptei de trei sau mai multe persoane împreună). Aşa fiind, Înalta Curte constată că pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată inculpatului A. de instanţa de fond şi menţinută de instanţa de apel, este în limitele prevăzute de lege fiind orientată spre mediul prevăzut de textul incriminator astfel încât motivul de recurs în casaţie invocat de inculpat nu subzistă.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1204 din data de 11 august 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2015 (2185/2016).

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat A. la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Conform art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat A., în sumă de 90 RON, va rămâne în sarcina statului, iar onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi C. şi B., în sumă de câte 360 RON, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1204 din data de 11 august 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2015(2185/2016).

Obligă recurentul inculpat A. la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat A., în sumă de 90 RON, rămâne în sarcina statului.

Onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi C. şi B., în sumă de câte 360 RON, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 03 februarie 2017.

Procesat de NN