Decizia nr. 423/RC/2017 · Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie — Secţia Penală

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 166/F/28.03.2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II a penală în Dosarul nr. x/2012, a fost schimbată calificarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor, astfel:

- pentru inculpatul A. - din infracţiunile prevăzute de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 254 alin. (1) C. pen. din 1969, art. 31 alin. (2) C. pen. din 1969, rap. la art. 289 C. pen. din 1969 rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 şi art. 25 C. pen. din 1969 rap. la art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 rap. la art. 17 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 78/2000, în infracţiunile prevăzute de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 289 alin. (1) C. pen., art. 52 alin. (3) C. pen. rap. la art. 321 C. pen. şi art. 47 C. pen. rap. la art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, cu aplic. art. 5 C. pen.

- pentru inculpata B., din infracţiunea prevăzută de art. 26 C. pen. din 1969 rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 257 alin. (1) C. pen. din 1969 şi art. 31 alin. (2) C. pen. din 1969 rap. la art. 289 C. pen. din 1969 rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, în infracţiunea prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 291 alin. (1) C. pen. şi art. 52 alin. (3) C. pen. rap. la art. 321 C. pen., cu aplic. art. 5 C. pen.

- pentru inculpata C., din infracţiunile prevăzute de art. 26 C. pen. din 1969 rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 255 alin. (1) C. pen. din 1969, art. 26 C. pen. din 1969 rap. la art. 61 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, în infracţiunile prevăzute de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 290 alin. (1) C. pen. şi art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 292 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 5 C. pen.

- pentru inculpatul D., din infracţiunea prevăzută de art. 26 C. pen. din 1969 rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 254 alin. (1) C. pen. din 1969, art. 31 alin. (2) C. pen. din 1969 rap. la art. 289 C. pen. din 1969 rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 rap. la art. 17 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 78/2000, în infracţiunea prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 289 alin. (1) C. pen., art. 52 alin. (3) C. pen. rap. la art. 321 C. pen. şi art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, cu aplic. art. 5 C. pen.

- pentru inculpatul E., din infracţiunea prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 257 alin. (1) C. pen. din 1969, în infracţiunea prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 291 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 5 C. pen.

1. Inculpatul A.

În baza art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 289 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 7 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţi publice sau orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat), pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pe durata executării pedepsei.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen., rap. la art. 16 lit. b) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 52 alin. (3) C. pen. rap. la art. 321 C. pen., cu aplic. art. 5 C. pen., de art. 47 C. pen. rap. la art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, cu aplic. art. 5 C. pen. şi de art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen. din 1969 rap. la art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu ref. la art. 4 C. pen.

S-a dedus, din durata pedepsei aplicate, durata reţinerii de 24 de ore de la 20.12.2011 la 21.12.2011 şi a arestării preventive de la 23.12.2011 la 15.01.2013.

S-a menţinut măsura preventivă a controlului judiciar luată faţă de inculpat prin încheierea din data de 27.02.2014.

2. Inculpata B.

În baza art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 291 alin. (1) C. pen., a fost condamnată inculpata B. la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare de 2 ani.

a) pe durata termenului de supraveghere, s-a dispus ca inculpata B. să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

b) să se prezinte la serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti, la datele fixate de acesta;

c) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

d) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

e) să comunice schimbarea locului de muncă;

f) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

Pe parcursul termenului de supraveghere, s-a hotărât ca inculpata să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile, la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului, Sector 6 Bucureşti sau la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului, Sector 3 Bucureşti, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.

S-a atras atenţia inculpatei că, în cazul nerespectării măsurilor de supraveghere şi a obligaţiilor, precum şi al săvârşirii de noi infracţiuni, pe durata termenului de supraveghere, se poate dispune revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen., rap. la art. 16 lit. b) C. proc. pen., a fost achitată inculpata B. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 52 alin. (3) C. pen. rap. la art. 321 C. pen., cu aplic. art. 5 C. pen.

S-a constatat că inculpata a fost reţinută pe o durata de 24 de ore, de la data de 20.12.2011 la data de 21.12.2011.

3. Inculpata C.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen., rap. la art. 16 lit. b) C. proc. pen., a fost achitată inculpata C. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 290 alin. (1) C. pen. şi art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 292 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 5 C. pen.

S-a constatat că inculpata a fost reţinută pe o durată de 24 de ore, de la data de 20.12.2011 la data de 21.12.2011.

4. Inculpatul D.

În baza art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 289 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul D. la pedeapsa de 4 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţi publice sau orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat), pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pe durata executării pedepsei.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen., rap. la art. 16 lit. b) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul D., sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 52 alin. (3) C. pen. rap. la art. 321 C. pen., de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, cu aplic. art. 5 C. pen. şi de art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen. din 1969 rap. la art. 17 lit. b) din Lega nr. 78/2000, cu ref. la art. 4 C. pen.

S-a dedus din durata pedepsei aplicate durata reţinerii de 24 de ore, de la data de 20.12.2011 la data de 21.12.201 şi arestării preventive de la 22.12.2011 la 10.02.2012.

S-a menţinut măsura preventivă a controlului judiciar luată faţă de inculpat prin încheierea din data de 27.02.2014.

5. Inculpatul E.

În baza art. 6 din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 291 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul E., la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţi publice sau orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat), pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pe durata executării pedepsei.

În baza art. 15 din Legea nr. 187/2012, art. 85 C. pen. din 1969, s-a anulat suspendarea condiţionată a pedepsei de 1 an închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 699/14.12.2011 de Judecătoria Buftea, definitivă prin Decizia penală nr. 628/26.03.2012 a Curţii de Apel Bucureşti, care a fost contopită cu pedeapsa aplicată prin prezenta, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţi publice sau orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat), pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pe durata executării pedepsei.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen., rap. la art. 16 lit. b) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul E., sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen. din 1969 rap. la art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu ref. la art. 4 C. pen.

Împotriva Sentinţei penale nr. 166/F din data de 28.03.2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, au formulat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi inculpaţii A., F., B., D., G., E. şi H.

Prin Decizia penală nr. 300/A/14.07.2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. x/2012, s-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi de inculpaţii A., F., B., D., G., E. şi H. împotriva Sentinţei penale nr. 166/F din data de 28.03.2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

A fost desfiinţată, în parte, sentinţa mai sus menţionată şi, rejudecând:

S-a făcut aplicarea art. 5 din C. pen. şi, în consecinţă:

1. În baza art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 289 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002, a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen. pe o perioadă de 5 ani.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen., s-au interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen.

În baza art. 367 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002, a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen. pe o perioadă de 2 ani şi 6 luni.

În baza art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., a fost aplicată inculpatului pedeapsa de 5 ani închisoare la care s-a adăugat un spor de 10 luni închisoare, reprezentând o treime din pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare, astfel că inculpatul va executa pedeapsa de 5 ani şi 10 luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) din C. pen., s-a aplicat aceluiaşi inculpat pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen. pe o perioadă de 5 ani, ce va fi executată în condiţiile art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen.

În baza art. 45 alin. (5) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., în condiţiile art. 65 alin. (3) din C. pen.

2. În baza art. 26 din C. pen. anterior raportat. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 254 alin. (1) din C. pen. anterior şi cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002, a fost condamnat inculpatul D. la pedeapsa de 5 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) din C. pen. anterior, pe o durată de 5 ani.

În baza art. 71 din C. pen. anterior, s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) din C. pen. anterior.

În baza art. 323 alin. (1) şi alin. (2) din C. pen. anterior rap. la art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002, a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 5 ani închisoare.

În baza art. 71 din C. pen. anterior, s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) din C. pen. anterior.

În baza art. 31 alin. (2) din C. pen. anterior rap. la art. 289 din C. pen. anterior rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002, a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art. 71 din C. pen. anterior, s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) din C. pen. anterior.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 alin. (1) lit. b) din C. pen. anterior, s-au contopit pedepsele aplicate prin prezenta, astfel că inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare.

În baza art. 35 alin. (1) din C. pen. anterior, s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) din C. pen. anterior, pe o durată de 5 ani, în condiţiile art. 66 din C. pen. anterior.

În baza art. 71 din C. pen. anterior, s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) din C. pen. anterior.

3. S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului E., în pedepsele componente pe care le-a repus în individualitatea lor, după cum urmează:

- pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) pe o durată de 2 ani, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 291 alin. (1) din C. pen.

- pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 699/14.12.2011 de Judecătoria Buftea, definitivă prin Decizia penală nr. 628 din 26 martie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti.

În baza art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 257 alin. (1) din C. pen. anterior, cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002, a fost condamnat inculpatul E. la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În baza art. 71 din C. pen. anterior, s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) din C. pen. anterior.

În baza art. 323 alin. (1) şi alin. (2) din C. pen. anterior raportat la art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002, a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În baza art. 71 din C. pen. anterior, s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) din C. pen. anterior.

În baza art. 33 lit. a), 34 alin. (1) lit. b) şi 36 alin. (1) din C. pen. anterior, s-au contopit cele două pedepse aplicate în prezenta cauză şi pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 699/14.12.2011 de Judecătoria Buftea, definitivă prin Decizia penală nr. 628 din 26 martie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 3 ani închisoare.

În baza art. 71 din C. pen. anterior, s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) din C. pen. anterior.

4. În baza art. 26 din C. pen. anterior rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 257 alin. (1) din C. pen. anterior, a fost condamnată inculpata B. la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art. 71 din C. pen. anterior, s-au interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) din C. pen. anterior.

În baza art. 86<SUP>1</SUP> din C. pen. anterior, s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicate inculpatei pe durata unui termen de încercare de 4 ani stabilit conform art. 86<SUP>2</SUP> C. pen. anterior.

În baza art. 86<SUP>3</SUP> C. pen. anterior pe durata termenului de încercare s-a decis că inculpata trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte, la datele fixate, la judecătorul desemnat cu supravegherea lui sau la Serviciul de probaţiune de la locuinţa inculpatei; să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

S-a atras atenţia inculpatei asupra art. 86<SUP>4</SUP> C. pen. anterior privind revocarea suspendării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 71 alin. (5) din C. pen. anterior, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, s-a suspendat şi executarea pedepselor accesorii aplicate.

5. În baza art. 26 din C. pen. anterior raportat la art. 61 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, a fost condamnată inculpata C. la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art. 71 din C. pen. anterior, s-au interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) din C. pen. anterior.

În baza art. 86<SUP>1</SUP> din C. pen. anterior, s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicate inculpatei pe durata unui termen de încercare de 4 ani stabilit conform art. 86<SUP>2</SUP> C. pen. anterior.

În baza art. 86<SUP>3</SUP> C. pen. anterior pe durata termenului de încercare s-a decis că inculpata trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte, la datele fixate, la judecătorul desemnat cu supravegherea lui sau la Serviciul de probaţiune de la locuinţa inculpatei; să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

S-a atras atenţia inculpatei asupra art. 86<SUP>4</SUP> C. pen. anterior privind revocarea suspendării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 71 alin. (5) din C. pen. anterior, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, s-a suspendat şi executarea pedepselor accesorii aplicate.

În baza art. 290 alin. (4) din C. pen., s-a dispus ca inculpatul A. să restituie numitului I. suma de 50 000 euro, echivalent în RON la cursul BNR la data restituirii.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate care nu au contravenit deciziei.

Cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea, în apel, au rămas în sarcina statului.

Onorariul parţial cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru apelanţii intimaţi inculpaţi A., F. şi E. în sumă de câte 130 RON, s-a plătit din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariul cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru apelanţii intimaţi inculpaţi H., D., G. şi B. şi pentru intimaţii inculpaţi C. şi J. în sumă de câte 520 RON, s-a plătit din fondul Ministerului Justiţiei.

Pentru a pronunţa Decizia nr. 300/A/14 iulie 2016, instanţa de apel a reţinut că prin Rechizitoriu au fost formulate următoarele acuzaţii:

Inculpaţii E., L. şi H. au fost acuzaţi pentru pretinderea sumei de 1.500.000 euro denunţătorului I., lăsând să se creadă că au influenţă asupra primarului A. pentru a-l determina să întocmească un plan parcelar în care să fie incluse şi învecinate (alipite) toate terenurile denunţătorului situate în extravilanul comunei Jilava, jud. Ilfov.

Inculpaţii E., L. şi H., în scopul de a obţine sume mari de bani cu titlu de mită de la denunţătorul I., au acţionat, unindu-şi eforturile, pentru întocmirea unui plan parcelar şi obţinerea documentelor cadastrale pentru terenurile denunţătorului situate în extravilanul comunei Jilava.

Inculpatul A. în calitate de primar al comunei Jilava, jud. Ilfov, a pretins suma de 500.000 euro denunţătorului I. (din care a primit 50.000 euro), în scopul de a abuza de prerogativele funcţiei în exercitarea atribuţiilor de serviciu şi a dispune întocmirea unui plan parcelar (de către Comisia Locală de Fond Funciar) în care să fie incluse toate terenurile denunţătorului (în suprafaţă totală de 23,8 ha) şi amplasate unul în vecinătatea celuilalt (alipite); l-a determinat pe finul său, D., să încheie un contract de cesiune fictiv, la notariat, cu denunţătorul I., prin care denunţătorul să îi cedeze drepturile asupra a două imobile (terenuri) cesionarului (D.), contract întocmit şi autentificat sub nr. 2611 la data de 28 iulie 2011 (fără vinovăţie, de notarul public N.), prin care s-au atestat astfel împrejurări necorespunzătoare adevărului, deoarece, în realitate, acest contract a fost încheiat în scopul de a garanta şi a ascunde săvârşirea infracţiunii de luare de mită; totodată, prin încheierea acestui contract de cesiune (autentificat sub nr. 2611/28.07.2011), s-au transferat bunurile menţionate (două terenuri) din patrimoniul denunţătorului în patrimoniul inc. D., ascunzându-se astfel originea ilicită a acestora.

Inculpatul D. l-a sprijinit şi ajutat pe primarul A. să obţină suma de 500.000 euro de la denunţătorul I., cunoscând ca această sumă reprezintă mita pe care primarul i-a pretins-o denunţătorului pentru a dispune întocmirea unui plan parcelar în care să fie incluse toate terenurile denunţătorului (în suprafaţă totală de 23,8 ha) şi amplasate unul în vecinătatea celuilalt (alipite). Ajutorul a constat în faptul că a ţinut legătura şi a discutat cu denunţătorul, atât în prezenţa, cât şi în numele naşului său A. (fiind desemnat de către acesta din urmă omul său de încredere), aspecte legate de terenurile în cauză şi despre modul de garantare şi remitere a mitei. Mai mult decât atât, la data de 19.09.2011, denunţătorul a dat, cu titlul de mită, suma de 50.000 euro primarului A., în prezenţa şi în biroul lui D.; la îndemnul primarului A., a încheiat un contract de cesiune fictiv cu denunţătorul I., autentificat sub nr. 2611 la data de 28 iulie 2011 (fără vinovăţie, de notarul public N.), prin care cedentul-denunţător i-a înstrăinat două imobile - terenuri (cesionarului D.) la preţul de 45.000 euro, atestând astfel împrejurări necorespunzătoare adevărului, deoarece ştia că, în realitate, acest contract a fost încheiat în scopul de a garanta şi a ascunde săvârşirea infracţiunii de luare de mită de către primarul A.; totodată, prin încheierea acestui contract de cesiune (autentificat sub nr. 2611/28.07.2011), s-au transferat bunurile menţionate (două terenuri) din patrimoniul denunţătorului în patrimoniul său, ascunzându-se astfel originea ilicită a acestora.

Inculpatul G. a pretins suma de 2.500.000 euro denunţătorului I., lăsând să se creadă că are influenţă asupra primarului A. pentru a-l determina să întocmească un plan parcelar în care să fie incluse toate terenurile denunţătorului şi amplasate unul în vecinătatea celuilalt (alipite), precum şi asupra directorului Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliare Ilfov - O., pentru a o determina să avizeze planul parcelar şi să emită cu rapiditate documentele cadastrale pentru terenurile în cauză; la îndemnul primarului F., a încheiat la notariat un contract de împrumut fictiv cu denunţătorul I., din care rezultă că l-a împrumutat pe denunţător cu suma pretinsă drept mită, respectiv 2.500.000 euro, iar împrumutul a fost garantat cu terenurile denunţătorului, contract de împrumut întocmit şi autentificat sub nr. 1028 la data de 06.07.2011 (fără vinovăţie de notarul public P.), prin care s-au atestat astfel împrejurări necorespunzătoare adevărului, deoarece, în realitate, acest contract a fost încheiat în scopul de a garanta şi a ascunde săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, şi totodată, de a ascunde originea ilicită a acestor bunuri (a sumelor de bani pretinse cu titlul de mită).

Inculpatul J., prin intermediul inc. F., a pretins suma de 100.000 euro denunţătorului I., lăsând să se creadă că are influenţă asupra directorului Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Ilfov - O., pentru a o determina să avizeze planul parcelar (tarlaua 25, parcela 86) întocmit de Comisia Locală de Fond Funciar a comunei Jilava, jud. Ilfov, în care erau incluse toate terenurile denunţătorului şi a emite, cât mai urgent posibil, documentele cadastrale pentru aceste terenuri.

Inculpatul F. a pretins, direct şi indirect (prin intermediul lui G.), suma de 1.100.000 euro denunţătorului I., lăsând să se creadă că are influenţă asupra primarului A. pentru a-l determina să întocmească un plan parcelar în care să fie incluse toate terenurile denunţătorului şi amplasate unul în vecinătatea celuilalt (alipite), precum şi asupra directorului Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliare Ilfov - O., pentru a o determina să avizeze planul parcelar şi să emită cu rapiditate documentele cadastrale pentru terenurile în cauză.; l-a determinat pe G. să întocmească la notariat un contract de împrumut fictiv cu denunţătorul I., din care să rezulte că G. l-a împrumutat pe denunţător cu suma pretinsă drept mită, iar împrumutul să fie garantat cu terenurile denunţătorului, contract de împrumut întocmit şi autentificat sub nr. 1028 la data de 06.07.2011 (fără vinovăţie de notarul public P.), prin care s-au atestat astfel împrejurări necorespunzătoare adevărului, deoarece, în realitate, acest contract a fost încheiat în scopul de a garanta şi a ascunde săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, şi totodată, de a ascunde originea ilicită a acestor bunuri (a sumelor de bani pretinse cu titlul de mită).

Inculpaţii J., F., A., D. şi G. au acţionat, unindu-şi eforturile, pentru întocmirea planului parcelar (tarlaua 25, parcela 86), avizarea acestuia şi emiterea documentelor cadastrale în vederea intabulării terenurilor denunţătorului I., în scopul de a obţine sume mari de bani cu titlu de mită de la denunţător.

Inculpata B., în calitate de notar public, l-a sprijinit şi ajutat pe inc. G. în toate demersurile acestuia făcute în scopul de a obţine suma de 2.500.000 euro cu titlu de mită de la denunţătorul I., inclusiv să încheie un contract de împrumut fictiv cu denunţătorul, în scopul de a ascunde şi, totodată, de a garanta primirea sumei mai sus menţionate (contract întocmit şi autentificat sub nr. 1028 la data de 06.07.2011, fără vinovăţie, de notarul public P.).

Inculpata C., în calitate de notar public, l-a sprijinit şi ajutat pe denunţătorul I. să întocmească acte autentice (revocarea contractului de împrumut, contract de comision, contract de vânzare - cumpărare), cunoscând că prin acestea se atestă împrejurări necorespunzătoare adevărului, întrucât ascund şi totodată garantează darea unor sume mari de bani cu titlul de mită primarilor comunelor Jilava şi Snagov, jud. Ilfov, pentru obţinerea planului parcelar şi documentelor cadastrale pentru terenurile denunţătorului situate în comuna Jilava.

În faza de cercetare judecătorească în primă instanţă au fost administrate următoarele probe: au fost audiaţi toţi inculpaţii, cu excepţia inculpatului J., care a înţeles să se folosească de dreptul la tăcere, astfel: inculpaţii Q. şi L. la termenul din 06.04.2012, inculpaţii A., F. şi G. la termenul din 18.05.2012, inculpaţii D., E., H., B. şi C. la termenul din 11.06.2012, au fost audiaţi martorii R., S., I. şi T. la termenul din 04.07.2012, U., V., W., O., X. la termenul din 08.08.2012, P., N., L. şi AA. la termenul din 06.09.2012, a fost depusă la dosarul cauzei, de către inculpatul A. o transcrierea a înregistrărilor din mediul ambiental din data de 11.05.2011, au fost depuse înscrisuri pe situaţia de fapt şi în circumstanţiere de către inculpaţi, au fost audiaţi martorii BB. şi ZZZ., la termenul din data de 20.09.2012, martorul în circumstanţiere DD., audiat la termenul din 20.12.2012 şi martorii EE. şi FF., la termenul din 07.02.2013, martorii GG. şi II. la termenul din data de 29.11.2012.

După ce au fost audiate interceptările realizate în cauză în şedinţă publică, prin încheierea din data de 08.01.2013, a fost admisă proba cu expertiza tehnică asupra interceptărilor din datele de 18.09.2011 şi 19.09.2011, cu următoarele obiective:

1. dacă înregistrările din datele de 18.09.2011 şi 19.09.2011 sunt simultane cu evenimentele acustice şi vizuale conţinute.

2. dacă asupra înregistrărilor din datele de 18.09.2011 şi 19.09.2011 există urme de intervenţii tehnice (ştersături, inserări, intercalări de cuvinte, fraze, obiecte sau persoane, sau alte elemente de contrafacere) şi în caz afirmativ, în ce constau acestea.

3. dacă, în ceea ce priveşte înregistrarea din 19.09.2011, existenţa întreruperilor din înregistrări s-a realizat datorită aparatului de înregistrare sau dacă aceasta a suferit modificări ulterioare.

La data de 12.08.2013 a fost depus la dosarul cauzei raportul de expertiză criminalistică nr. 260 din 05.08.2013 realizat de Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Bucureşti asupra înregistrărilor din datele de 18 şi 19.09.2011.

La termenul din 24.10.2013 a fost depusă la dosar, împreună cu obiecţiunile la raportul de expertiză criminalistică, opinia expertului parte AAAA. asupra aceloraşi înregistrări.

A fost depus, de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, procesul-verbal certificat de către procuror de transcriere a interceptărilor din mediu ambiental, din 11.05.2011.

La termenul din data de 30.01.2014, a fost reaudiat inculpatul D.

Instanţa de fond a analizat cu titlu preliminar, "excepţia nulităţii absolute", invocată de apărătorul inculpatei B., cu privire la a autorizaţiile emise pentru interceptarea şi autorizarea convorbirilor şi comunicărilor efectuate prin telefon şi a convorbirilor purtate în mediu ambiental, respectiv: autorizaţia nr. x/AI/2011 din 11.03.2011, emisă de Tribunalul Bucureşti, reînnoită prin Încheierea din 16.09.2011, în ceea ce priveşte convorbirile purtate în mediul ambiental de către I., autorizaţia nr. x1/AI/2011 din 16.09.2011, emisă de Tribunalul Bucureşti, în ceea ce priveşte convorbirile efectuate prin telefon de I. şi autorizaţia nr. x2/AI/2011 din 09.06.2011 emisă de Tribunalul Bucureşti, în ceea ce priveşte convorbirile şi comunicările efectuate de G. şi a convorbirilor ambientale, prelungită prin încheierile din 08.07.2011 şi 31.08.2011.

S-a arătat că, în raport de calitatea inculpatei B., aceea de notar public, instanţa de fond competentă să emită autorizaţiile era Curtea de Apel. Raportat la acest aspect, instanţa de fond a constatat că la datele la care au fost admise de către Tribunalul Bucureşti cererile de emitere a autorizaţiilor de interceptare la care face referire inculpata, urmărirea penală se desfăşura faţă de persoane care nu aveau vreo calitate care să atragă competenţa Curţii de apel, iar în privinţa inculpatei B., notar public, s-a dispus începerea urmăriri penale la data de 20.10.2011. Astfel, competenţa de a soluţiona cererile formulate de către procuror, la momentul emiterii autorizaţiilor a căror nulitate absolută se invocă, a aparţinut Tribunalului, atrasă material de natura infracţiunilor de corupţie pentru care se efectuau actele de cercetare.

S-a mai invocat de către inculpata B. că emiterea autorizaţiilor s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor art. 911 alin. (5) C. proc. pen. din 1968, întrucât a fost depăşit termenul de 120 de zile, observându-se că autorizaţia nr. x/AI/2011 din 11.03.2011 a fost înnoită succesiv, pe câte 30 de zile, prin încheierile din datele de 11.04.2011, 10.05.2011 şi 09.06.2011 şi pe o durată de încă 15 zile prin încheierea din 16.09.2011.

Instanţa de fond a constatat însă că interceptările, realizate potrivit autorizaţiei nr. x/AI/2011 din 11.03.2011 nu au depăşit termenul legal prevăzut de art. 911 alin. (5) C. proc. pen. din 1968, de 120 de zile, observând că, prin rezoluţia procurorului din data de 24.06.2011, s-a dispus încetarea imediată a interceptării şi înregistrării convorbirilor şi comunicărilor efectuate prin telefon, precum şi a interceptării şi înregistrării audio-video a convorbirilor purtate în mediu ambiental de denunţătorul I., cu făptuitorii, pe o perioadă de 15 zile, aşa încât nu a constatat o nulitate a interceptărilor realizate după data de 16.09.2011.

Pe fondul cauzei a fost reţinută următoarea situaţie de fapt:

Martorul denunţător I. a încheiat, în perioada septembrie 2004 - aprilie 2005, un număr de 23 de antecontracte de vânzare-cumpărare a unor loturi de teren, situate în comuna Jilava, jud. Ilfov. Pe parcursul anului 2010, martorul I., în urma discuţiilor avute cu reprezentanţii SC JJ. SRL, a luat hotărârea de a vinde pentru un preţ total de 4, 5 milioane de euro aceste terenuri, pentru care însă nu era realizat cadastrul şi care nu erau amplasate într-un plan parcelar. Întrucât cerinţa societăţii JJ. a fost ca aceste loturi să reprezinte un tot unitar, pentru a putea fi valorificate potrivit activităţii societăţii, martorul denunţător I., în vederea realizării alipirii acestora şi obţinerii numărului cadastral, a încercat realizarea planului parcelor în conformitate cu acest deziderat, motiv pentru care a luat legătura cu mai multe persoane, care să-i faciliteze sensibilizarea primarului comunei Jilava, jud. Ilfov, cu privire la această situaţie.

De asemenea, potrivit declaraţiilor sale, martorul I. a mers în audienţă la primarul comunei Jilava, A. şi a luat legătura cu martora O., directorul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Ilfov, însă nu a reuşit să obţină definitivarea acestui plan parcelar.

Totodată, în cadrul demersurilor sale, martorul I. a luat legătura cu mai multe persoane care să-i faciliteze întocmirea planului parcelar în care terenurile să fie alipite, după cum urmează:

1. În cursul lunii aprilie 2011, martorul denunţător I. a luat legătura cu inculpatul E., care s-a oferit să-l ajute, în acest sens contactând-o pe inculpata H., iar aceasta din urmă pe inculpatul L.

Inculpatul L. a uzat de procedura simplificată a recunoaşterii învinuirii, fiindu-i aplicate dispoziţiile art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. prin Sentinţa penală nr. 165/19 aprilie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Cu privire la inculpaţii E. şi H., sub aspectul situaţiei de fapt au fost reţinute următoarele:

Din interceptarea discuţiilor în mediu ambiental de la data de 06.05.2011, între martorul denunţător I. cu inculpaţii E. şi H., rezultă că inculpatul E. afirmă că problema cu terenurile se rezolvă printr-o altă persoană, pe nume "L." (L.), dar că această persoană vrea un milion de euro în avans şi încă un milion şi jumătate de euro la final, aspect confirmat de inculpata H.

Despre sumele de bani pe care I. ar trebui să le dea pentru rezolvarea problemei poartă discuţii acesta şi direct cu L., în aceeaşi zi, la 06.05.2011, în intervalul orar 20:08 - 20:42, acesta din urma susţinând că îl cunoaşte pe primarul comunei Jilava şi finul său, dar şi la întâlnirea din 10 mai 2011 (înregistrată ambiental, în intervalul orar 21:00 - 21:10).

Inculpaţii E. şi H., împreună cu L. se înţeleseseră cu privire la sumele de bani pe care le vor pretinde în concret pentru ei înşişi, respectiv câte 100.000 de euro, ca urmare a demersurilor şi intervenţiilor făcute în favoarea denunţătorului, aspect ce rezultă din convorbirea telefonică, purtate de inculpata H. cu L.

Instanţa de fond a reţinut din declaraţiile martorului denunţător I. doar aspectele care se coroborează cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză. Din declaraţiile martorului denunţător I. instanţa de fond a reţinut că după februarie 2011 s-a întâlnit cu inculpaţii E., H. şi cu L. care i-au spus că "au intrare" la primarul com. Jilava. L. la o întâlnire la o cafenea din Dorobanţi i-a comunicat că pentru întocmirea planului parcelar îl va costa suma de 1.000.000 euro. Din suma de bani despre care au discutat, din discuţiile purtate cu M., a înţeles că lui M., E. şi H. le revenea câte 100.000 euro, restul primarului A.

Inculpatul E. a relatat în cuprinsul declaraţiei date în faţa instanţei că în 2011, I. i-a comunicat că vrea să facă cadastru şi planul parcelar în privinţa unui teren, situat în comuna Jilava, care făcea obiectul unui antecontract de vânzare-cumpărare, şi întrucât nu avea banii necesari pentru cadastru şi intabulare, a împrumutat de la inculpat suma de 200.000 de euro, urmând să-i restituie după două săptămâni suma de 300.000 de euro. Ulterior, I. a mai împrumutat de la inculpatul E. încă 180.000 de euro, sume pe care nu i le-a mai restituit. Fiind interesat de recuperarea împrumutului acordat, inculpatul E. a luat legătura şi cu inculpata H. pentru ca aceasta să îl sfătuiască cu privire la creditul pe care-l contractase. Cu ocazia acestei întâlniri, i-a povestit inculpatei H. despre problemele pe care le avea cu I., respectiv şi împrejurarea că acesta avea nevoie de a obţine cadastrul şi intabularea unor terenuri. Inculpata H. l-a sunat pe L., pentru a rezolva problema privind cadastrul şi intabularea şi au stabilit o întâlnire între I. şi L.. L. a intrat în discuţie cu I., iar impresia lăsată inculpatului E. a fost că I. venise pregătit să facă în aşa fel încât să acopere sumele datorate, respectiv chiar să facă un flagrant.

Din declaraţia inculpatei H. dată în faza cercetării judecătoreşti rezultă că în luna mai 2011 a fost contactată de inculpatul E., care i-a solicitat sfatul în legătură cu anumite împrumuturi de bani, acordate martorului denunţător I. dar şi într-o problemă privind cadastrul unor terenuri deţinute de aceeaşi persoană. După 2 - 3 zile inculpata s-a întâlnit cu I. şi cu E., i-a prezentat situaţia terenurilor, acesta solicitându-i să-l ajute pentru redepunerea dosarului.

Ulterior, întrucât nu avea nicio "relaţie" la Primăria Jilava, inculpata a luat legătura cu L. şi l-a întrebat dacă îl poate ajuta pe inculpatul E. să rezolve problema lui I. în vederea obţinerii alipirii. A stabilit o întâlnire intre I., M. şi E. la care a luat parte şi la care s-a vorbit despre situaţia acestei alipiri. Atât inculpatul E. cât şi I. l-au întrebat pe M. dacă îl cunoaşte pe primarul de la Jilava. Acesta a spus că nu-l cunoaşte personal, dar va încerca să obţină o relaţie cu acesta.

A susţinut că nu a pretins şi nu a primit vreo sumă de bani şi că la aceste întâlniri nu a auzit să se fi vorbit că altcineva să fi pretins sau să fi primit sume de bani. De asemenea, nu îşi aminteşte ca I. să fi oferit vreo sumă de bani lui L. pentru rezolvarea problemei privind cadastrul. S-a discutat despre faptul că inculpatul E. dorea să-şi recupereze sumele de bani date cu împrumut.

Instanţa de fond a constatat că declaraţiile inculpaţilor sunt infirmate atât de conţinutul convorbirilor interceptate, în mediu ambiental şi a celor telefonice, în care aceşti inculpaţi fac referire clară la sumele de bani pretinse martorului denunţător, dar şi de declaraţiile inculpatului L. (condamnat, definitiv, în cauză).

Acesta a arătat că a fost contactat de inculpata H. care i-a facilitat o întâlnire cu martorul I., de la care a aflat că vroia să facă alipirea mai multor terenuri la solicitarea unui cumpărător. S-a oferit să se intereseze care sunt procedurile de urmat în acest scop, deoarece are o agenţie imobiliară, şi a solicitat martorului denunţător suma de 500.000 de euro pentru a plăti taxele acestei operaţiuni, însă nu a mai făcut demersurile respective deoarece nu a primit actele pe terenuri. Ulterior, deoarece I. insista că trebuie să ajungă nişte bani la primarul de la Jilava, a fost de acord să-i promită că va interveni pe lângă primarul A. şi finul acestuia, pentru urgentarea întocmirii planului, deşi nu-i cunoştea pe nici unul dintre ei. I-a solicitat în acest scop martorului denunţător suma de 1.500.000 euro, din care 500.000 urmau să ajungă la primar, 500.000 pentru taxe şi 500.000 urmau să fie împărţiţi între M. şi inculpaţii E. şi H..

De asemenea, susţine că inculpaţii H. şi E. nu ştiau faptul că nu-l cunoştea pe primar, având reprezentarea că urma să primească banii pentru că urma să intervină pentru aceştia, întrucât chiar L. în convorbirile purtate cu inculpata H. i-a spus că a luat legătura cu finul primarului A. şi că urma să se rezolve problema. S-a stabilit ca partea din comision ce-i revenea inc. E. urma să fie luată de la L. după ce primea banii de la I., aspect care s-a stabilit în prezenţa martorului I..

Instanţa de fond nu a reţinut apărarea inculpatului E., potrivit căreia banii pe care i-ar fi pretins de la martorul denunţător I., erau banii datoraţi de acesta din urmă, în urma împrumutului contractat de la inculpat. Existenţa unui împrumut între inculpat şi martorul denunţător nu a fost dovedită în cauză, inculpatul E. nu a depus la dosarul cauzei nici un înscris (contract de împrumut) care să ateste existenţa unei astfel de obligaţii a martorului. De altfel, a arătat că din convorbirile telefonice ori în mediul ambiental interceptate, nu rezultă că cei doi ar discuta despre acoperirea unei datorii pe care I. ar fi avut-o, ci doar despre sume de bani ce reprezintă un "comision" al inculpatului pentru intermedierea influenţei pe care inculpatul sau o altă persoană ar fi avut-o asupra primarului comunei Jilava.

În acest context, instanţa de fond a considerat că există probe, care susţin dincolo de orice îndoială rezonabilă vinovăţia inculpaţilor E. şi H., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă.

În drept, ca o chestiune prealabilă, instanţa de fond a analizat, din perspectiva intrării în vigoare, începând cu data de 01.02.2014, a noului C. pen., care este legea penală mai favorabilă inculpaţilor E. şi H., raportat la încadrarea juridică dată faptelor reţinute în sarcina acestora prin rechizitoriu.

Astfel, s-a reţinut că, în cauză, faţă de data săvârşirii infracţiunilor reţinute în sarcina inculpaţilor, devin aplicabile normele reglementate de art. 5 din Legea nr. 286/2009 ce reprezintă C. pen., care prevăd că, în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.

Astfel, în art. 291 din noul C. pen., ce prevede şi pedepseşte infracţiunea de trafic de influenţă, se modifică limitele legale ale pedepsei, în sensul stabilirii unei limite maxime legale reduse, de la 2 la 7 ani, faţă de 2 la 10 ani, cum au fost prevăzute de reglementarea anterioară.

Inculpaţii E. şi H. au fost trimişi în judecată şi pentru asociere în vederea săvârşirii infracţiunii, prevăzute de art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen. din 1969, raportat la art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000.

Potrivit art. 4 C. pen., legea penală nu se aplică faptelor săvârşite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă. Se observă de către instanţa de fond că asocierea în vederea săvârşirii de infracţiuni, prevăzută de art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen. din 1969 nu mai este incriminată, ea nemaiavând corespondent în legea nouă şi nici nu se poate reţine, aşa cum a susţinut reprezentantul Ministerului Public, cu ocazia dezbaterilor că aceasta se regăseşte în reglementarea de la art. 367 din noul C. pen., întrucât aceste prevederi nu fac referire la un grup infracţional organizat în sensul art. 7 din Legea nr. 39/2003.

Potrivit art. 367 C. pen., constituie infracţiune iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup, această normă incriminatoare fiind preluată, în ceea ce priveşte condiţiile existenţei unui grup infracţional (format din trei sau mai multe persoane, constituit pentru o anumită perioadă de timp şi pentru a acţiona în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni), din reglementarea anterioară, a art. 7 din Legea nr. 39/2003, în prezent abrogat.

Or, în sarcina inculpaţilor, prin actul de sesizare al instanţei nu s-a reţinut constituirea unui grup infracţional organizat în forma reglementată de art. 7 din Legea nr. 39/2003, reţinându-se condiţiile privind existenţa grupului, a scopului acestuia, a acţionării coordonate, ci o asociere, în vederea săvârşirii de infracţiuni, infracţiune pentru existenţa căreia nu era necesară îndeplinirea acestor condiţii.

De altfel, se constată că, în cauză, nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 367 alin. (6) C. pen. cu privire la grupul infracţional organizat, nefiind relevată existenţa unui grup, format din inculpaţii L., E. şi H., care să fi fost constituit pentru o anumită perioadă de timp şi care să fi acţionat coordonat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.

În privinţa asocierii în vederea săvârşirii de infracţiuni, prevăzute de art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen. din 1969, rap. la art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000, reţinute în sarcina aceloraşi inculpaţi, constând în aceea că aceştia, în scopul de a obţine sume mari de bani cu titlu de mită de la denunţătorul I., au acţionat, unindu-şi eforturile, pentru întocmirea unui plan parcelar şi obţinerea documentelor cadastrale pentru terenurile denunţătorului situate în extravilanul comunei Jilava, instanţa de fonda făcut aplicarea prevederilor art. 4 C. pen. şi a constatat că infracţiunea este dezincriminată.

Faţă de aceste considerente, instanţa de fond a constatat că legea penală mai favorabilă, aplicabilă în cauză inculpaţilor E. şi H. este Legea nr. 286/2009, ce reprezintă noul C. pen., urmând a schimba calificarea juridică dată faptelor acestora, în infracţiunea prev. de art. 291 C. pen.

Aşa fiind, fapta inculpaţilor E. şi H. care au pretins suma de 1.500.000 euro denunţătorului I., lăsând să se creadă că au influenţă asupra primarului A. pentru a-l determina să întocmească un plan parcelar în care să fie incluse şi învecinate (alipite) toate terenurile denunţătorului situate în extravilanul comunei Jilava, jud. Ilfov, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă, prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 291 alin. (1) C. pen.

Elementul material al infracţiunii de trafic de influenţă, săvârşită de fiecare din inculpaţii E. şi H. îl reprezintă pretinderea sumei de 1.500.000 euro denunţătorului I..

Inculpaţii au acţionat cu forma de vinovăţie a intenţiei directe, lăsând să se creadă că au influenţă asupra primarului A. pentru a-l determina să întocmească un plan parcelar în care să fie incluse şi învecinate (alipite) toate terenurile denunţătorului situate în extravilanul comunei Jilava, jud. Ilfov

Prin urmare, instanţa de fond apreciind că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C. proc. pen., în sensul că fapta de trafic de influenţă dedusă judecăţii există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat, reţinând în cauză operează răspunderea penală a inculpaţilor E. şi H. pentru infracţiunea prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 291 C. pen.

Aplicarea pedepselor de către instanţa de fond

Instanţa de fond a procedat la stabilirea şi aplicarea unei pedepse pentru infracţiunea reţinută în sarcina fiecăruia dintre inculpaţii E. şi H., cu observarea criteriilor de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., respectiv, stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei se face în raport cu gravitatea infracţiunii săvârşite şi cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii: a) împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite; b) starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; c) natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii; d) motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit; e) natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; f) conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal; g) nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.

Instanţa de fond a reţinut astfel, că gradul de pericol social concret al faptelor săvârşite de inculpaţii E. şi H. este destul de ridicat, reţinând uşurinţa cu care inculpaţii au pretins de la martorul denunţător sume de bani, pentru realizarea acţiunilor lor care au constat în "punerea în legătură" a acestuia cu alte persoane, în scopul de a rezolva situaţia terenurilor sale, dar şi cuantumul ridicat al sumei de bani pretinse (1.500.000 de euro, din care câte 100.000 de euro fiecare).

În privinţa inculpaţilor E. şi H. instanţa de fond nu a identificat niciuna din circumstanţele atenuante prevăzute de art. 75 C. pen., iar inculpaţii nu au recunoscut săvârşirea faptelor reţinute în sarcină. Astfel, instanţa de fond a apreciat că, faţă de circumstanţele reale şi personale ale inculpatului E., expuse mai sus, atitudinea procesuală a acestuia, aportul la săvârşirea infracţiunii, reţinându-se că inculpatul s-a implicat activ în găsirea unei persoane care să-i faciliteze martorului denunţător rezolvarea situaţiei terenurilor sale, limitele legale ale pedepsei prevăzute pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă (2 - 7 ani închisoare), stabilirea unui cuantum al pedepsei închisorii la 3 ani şi 6 luni închisoare, ce reprezintă jumătatea maximului special, reflectă în mod obiectiv pericolul social al faptei săvârşite şi poate să îndeplinească scopul pentru care este aplicată această pedeapsă.

Pe de altă parte, având în vedere fişa de cazier a inculpatului E. instanţa de fond a mai reţinut că prin Sentinţa penală nr. 699/14.12.2011 pronunţată de Judecătoria Buftea, definitivă prin Decizia penală nr. 628/26.03.2012 a Curţii de Apel Bucureşti, acesta a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare, cu suspendarea condiţionată a pedepsei.

Văzând că faptele ce constituie obiectul prezentei cauze au fost săvârşite înainte de rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare mai sus amintite, precum şi prevederile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012, de punere în aplicare a C. pen., potrivit cărora regimul suspendării condiţionate a executării pedepsei, inclusiv sub aspectul revocării sau anulării acesteia, este cel prevăzut de C. pen. din 1969, instanţa de fond a constatat că sunt aplicabile prevederile art. 85 C. pen. din 1969 privind anularea executării pedepsei, precum şi cele privind contopirea pedepsei de 1 an închisoare cu pedeapsa aplicată prin prezenta, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare.

Pentru inculpata H., instanţa de fond a reţinut, de asemenea, că faţă de circumstanţele reale şi personale ale acesteia, expuse mai sus, atitudinea procesuală, aportul acesteia la săvârşirea infracţiunii, reţinându-se că inculpata s-a implicat activ în găsirea unei persoane care să îi faciliteze martorului denunţător rezolvarea situaţiei terenurilor sale, limitele legale ale pedepsei prevăzute pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă (2 - 7 ani închisoare), stabilirea unui cuantum al pedepsei închisorii la 3 ani închisoare, apropiat de jumătatea maximului special, reflectă în mod obiectiv pericolul social al faptei săvârşite şi poate să îndeplinească scopul pentru care este aplicată această pedeapsă.

În ceea ce priveşte pedeapsa complementară şi pedeapsa accesorie, potrivit art. 12 din Legea nr. 187/2012, de punere în aplicare a C. pen., în cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii şi complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege penală mai favorabilă. Aşa fiind, instanţa de fond a identificat ca lege penală mai favorabilă, legea penală nouă, astfel încât a făcut aplicarea pedepselor complementare şi accesorii, potrivit dispoziţii cuprinse de C. pen. în vigoare.

Potrivit art. 67 alin. (1) C. pen., pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi poate fi aplicată dacă pedeapsa principală stabilită este închisoarea sau amenda şi instanţa de fond a constatat că, faţă de natura şi gravitatea infracţiuni, împrejurările cauzei şi persoana infractorului, această pedeapsă este necesară. În conformitate cu prevederile art. 65 alin. (1) C. pen., pedeapsa accesorie constă în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi lit. d)-o) C. pen., a căror exercitare a fost interzisă de instanţă ca pedeapsă complementară.

Instanţa de fond a făcut şi o analiză comună cu privire la aplicarea pedepselor complementară şi accesorie, reţinând, în acest context, că, aşa cum a stabilit Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în cauza Sabou şi Pârcălab contra României şi în cauza Hirst contra Marii Britanii), exerciţiul unui drept poate fi interzis doar în măsura în care există o nedemnitate.

În cauză, natura faptelor comise de către inculpaţii E. şi H. reflectă o atitudine de sfidare a acestora în raport cu valori sociale importante, ceea ce relevă în mod indubitabil existenţa unei nedemnităţi în exercitarea drepturilor de natură electorală prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen. Prin urmare, dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, au fost interzise inculpaţilor E. şi H. pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei şi pe durata executării pedepsei principale.

În ceea ce priveşte individualizarea executării pedepsei, instanţa de fond a reţinut că pentru inculpatul E., dată fiind împrejurarea că acesta a mai suferit o condamnare, fiind dispusă anularea suspendării condiţionate şi aplicarea regulilor privind concursul de infracţiuni, dar şi circumstanţele sale personale - acesta nu a făcut dovada unui bun comportament în societate, că are o ocupaţie stabilă -, a dispus executarea pedepsei de 3 ani şi 6 luni închisoare, în regim de detenţie.

Faţă de inculpata H., a reţinut că aceasta nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru a se dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, în conformitate cu prevederile art. 91 C. pen. şi următoarele, nefiind îndeplinită condiţia prevăzută în art. 91 alin. (1) lit. c) C. pen., inculpata nu şi-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, astfel încât instanţa de fond a dispus executarea pedepsei de 3 ani închisoare în regim de detenţie.

Inculpaţii G. şi F.

Situaţia de fapt. Analizarea probatoriului

Întrucât L. nu a reuşit obţinerea planului parcelar pentru terenurile deţinute de martorul denunţător I., inculpaţii E. şi H. l-au prezentat denunţătorului pe inculpatul G., care a pretins că îl cunoaşte pe inculpatul F., primar al comunei Snagov şi care ar putea interveni direct la primarul comunei Jilava, în schimbul sumei de 2.500.000 euro, pretinzându-i un avans de 500.000 euro în numerar. Acest aspect reiese cu claritate din discuţia purtată la data de 30.05.2011 (înregistrată ambiental).

În acest sens, inculpatul G., cu ajutorul inculpatului F., care se folosea de relaţia pe care o avea cu primarul comunei Jilava, a avut mai multe întâlniri cu inculpatul A., în scopul de a obţine planul parcelar care să conţină terenurile martorului denunţător I., aşa cum rezultă din convorbirile telefonice purtate sau mesajele schimbate între G., F. şi A., interceptate în cauză: convorbirea telefonică din data de 14.06.2011, ora 11:37:00, mesaj tip sms trimis de F. inculpatului A., din 23.06.2011, convorbirea telefonică din data de 24.06.2011, ora 10:05:16 dintre G. şi A., mesajul tip sms din data de 29.06.2011, ora 20:14.41, trimis de F. primarului A., convorbirile telefonice dintre F. şi A., din data de 04.07.2011, ora 11:33:34, şi ora 13:15:33, convorbirea telefonică dintre inculpaţii G. şi F., din data de 04.07.2011, ora 13:51:38 şi convorbirea telefonică dintre inculpaţii G. şi F., din data de 05.09.2011, ora 19:45:33 .

Din interceptările ambientale şi telefonice efectuate în perioada iunie - iulie 2011, rezultă că inculpatul G. i-a cerut, în repetate rânduri, denunţătorului să facă rost de bani, măcar un sfert din suma totală (de 2,5 milioane euro) sau cel puţin suma de 300.000 euro, pentru a da mai departe persoanelor cu putere de decizie în rezolvarea problemei, relevantă fiind în acest sens convorbirea interceptată în mediu ambiental, dintre inculpat şi I., din data de 14.06.2011 .

Pentru a garanta primirea sumelor de bani solicitate, inculpatul G. i-a solicitat martorului denunţător I. să încheie un contract de împrumut (punând gaj terenurile denunţătorului), pentru suma de 2,5 milioane de euro, în fapt un act simulat ce ascundea pretinderea acestei sume cu titlul de mită şi totodată garantarea mitei, nerenunţând însă la pretinderea unui avans de 200.000 de euro, pentru a fi remis primarului A. şi directorului O.C.P.I. Ilfov, O.. Această pretindere rezultă şi din discuţia purtată în mediul ambiental la data de 07.06.2011 .

Aşa fiind, la data de 06.07.2011 între G. în calitate de împrumutător şi I. în calitate de împrumutat, s-a încheiat un contract de împrumut pentru suma de 2.500.000 euro, având termen de restituire la data întocmirii planului parcelar şi a documentaţiei cadastrale.

Inculpatul G., ca urmare a intervenţiilor avute pe lângă inculpatul A. a obţinut, la data de 14.06.2011, adresa nr. 8497 eliberată de Primăria Jilava, pe care, în cursul aceleiaşi zile, a remis-o denunţătorului în copie . Originalul adresei nr. 8497 a rămas la G., document pe care acesta l-a ataşat depoziţiei sale.

G. i-a povestit denunţătorului că, mergând să ia adresa mai sus menţionată, primarul A., după ce l-a pus să-şi lase telefoanele, l-a dus în altă încăpere, unde l-a percheziţionat de microfoane, lucru care l-a enervat foarte tare, însă a suportat această percheziţie dat fiind interesul în obţinerea de la primar a planului parcelar.

După ce martorul denunţător I. a intrat în posesia, în copie, a planului parcelar întocmit pentru tarlaua 25, parcela 86 în comuna Jilava, documentul purtând ştampila Primăriei Jilava şi semnăturile membrilor Comisiei Locale de Fond Funciar, acesta a observat că o suprafaţă de 23.000 mp. din terenurile sale nu a fost amplasată în parcela menţionată, dar în schimb, printre loturile sale au fost intercalate alte loturi cu aceleaşi suprafeţe, aparţinând următorilor proprietari: LL., MM., NN., iar în partea de est a parcelei a fost amplasat un alt teren care avea ca proprietar pe OO.

Despre această situaţie, a intercalării terenurilor altor persoane printre loturile deţinute de către I., inculpatul G. i-a relatat că, din discuţiile avute cu inculpatul A., acesta i-ar fi explicat că acele loturi au fost introduse intenţionat printre loturile deţinute de denunţător şi că are acordul proprietarilor acelor loturi pentru a le vinde prin intermediul denunţătorului.

Ulterior, inculpatul G. l-a însoţit pe martorul denunţător I. în mai multe ocazii, la Primăria Jilava, ocazii cu care s-a încercat modificarea planului parcelar sau întocmirea unor acte de vânzare-cumpărare, prin intermediul inculpatului D., pentru acele suprafeţe de teren, aflate în plus în tarlaua 25, parcela 86.

În urma întâlnirii avute la data de 18.09.2011 între martorul denunţător, martorul T. şi inculpaţii F. şi G., la care a asistat şi Q., după ce inculpatul F. şi-a exprimat nemulţumirea în legătură cu încheierea contractului de împrumut între I. şi G., acesta le-a solicitat să anuleze acesta contract.

În cadrul aceleaşi convorbiri, au loc. discuţii referitoare la persoanele între care se va împărţi suma de 1.000.000 euro, cât şi modul cum va fi împărţită, respectiv 100.000 euro lui O., 450.000 euro primarului de la Jilava şi 450.000 euro vor fi împărţiţi între F., GG. şi J. (preşedintele, respectiv vicepreşedintele Consiliului Judeţean Ilfov).

Tot cu ocazia acelei întâlniri, denunţătorul i-a spus lui F. că primarul A. vrea un avans de 100.000 euro pe data de 19.09.2011, dar că nu are această sumă de bani. F. i-a promis denunţătorului că îi va face el rost de această sumă.

Într-adevăr, după această discuţie, inculpatul F. i-a făcut rost denunţătorului de bani pentru a fi remişi primarului A., în concret i-a spus lui Q. să-i împrumute suma 100.000 de euro lui I.. Neavând suma de cerută cu împrumut, Q. i-a dat lui I. suma de 65.000 euro.

La întâlnirea din data de 23.09.2011, în intervalul orar 09:00 - 09:31 între I., însoţit de martorul T. cu inculpaţii F. şi G., în prezenţa lui Q., denunţătorul îi spune (şi îi arată) inculpatului F., că primarul A., ca să fie sigur că îşi primeşte banii (mita), l-a pus să facă un contract de cesiune cu D. pe două terenuri şi să întocmească actele pentru terenurile sale şi terenul lui D., pentru a putea vinde împreună cumpărătorului.

Inculpatul F. i-a reproşat denunţătorului că înţelegere a fost ca, în momentul în care îi va da planul parcelar, denunţătorul să dea banii şi că el şi-a respectat înţelegerea:

"Ca să le luăm pe fir, aşa. Tu ai zis aşa când îţi dau actele, tu vii cu un milion. N-ai venit cu un milion" (înregistrare ambientală).

La data de 23.09.2011 s-a autentificat sub nr. 1147 "Act de revocare", document în care s-a revocat contractul de împrumut autentificat sub nr. 1028/06.07.2011, act în care se menţionează că G. a primit suma de bani (2.500.000 euro) pe care a împrumutat-o denunţătorului I. cu ocazia încheierii contractului de împrumut sus menţionat.

La discuţia din 29.09.2011, dintre inculpatul A. şi denunţător, inculpatul recunoaşte că a demarat întocmirea planului parcelar pentru terenurile denunţătorului numai după intervenţia primarului F. ("F."), care a şi garantat "afacerea", iar denunţătorul relatează că inc. F. îl presează să întocmească un contract pentru suma de 1,1 milioane de euro, care să garanteze mita pretinsă, precum şi faptul că F. a menţionat că această sumă pretinsă ca mită ar urma să fie împărţită astfel:

"(...) o sută O., 450 la Jilava, 450 la el (...)", aceste aspecte discutându-se şi cu ocazia întâlnirii pe care denunţătorul a avut-o, la data de 03.10.2011, cu inculpatul D. (înregistrare ambientală).

În dezvoltarea probatoriului, administrat cu privire la inculpaţii F. şi G., instanţa de fond a analizat, cu prioritate, expertiza efectuată în cauză asupra interceptării convorbirilor interceptate la data de 18.09.2011, respectiv întâlnirea din data de 18.09.2011, între orele 11:23 - 13:15 pe Terasa PP., din localitatea Snagov, dintre martorul denunţător, martorul T. şi inculpaţii F. şi G., la care a asistat şi Q.

Astfel, potrivit raportului de expertiză criminalistică nr. 260 din 05.08.2013, realizat de Laboratorul Judeţean de Expertize Criminalistice Bucureşti, în urma analizei cu echipamentele şi sistemele din dotarea INEC a înregistrărilor din datele de 18.09.2011 şi 19.09.2001, nu au fost depistate urme de intervenţie tehnică asupra acestora.

În absenţa înregistrărilor originale a datelor privind realizarea şi gestiunea lor de la realizare şi până la depunerea în instanţă, precum şi în lipsa echipamentelor tehnice utilizate la realizarea înregistrărilor din datele de 18.09.2011 şi 19.09.2011, expertul criminalist a constatat că nu se poate stabili cu certitudine dacă înregistrările au fost realizate simultan cu evenimente acustice şi vizuale conţinute.

Pe baza constatărilor din cuprinsul raportului, că înregistrările prezintă continuitate şi că sunt nealterate, se concluzionează că este foarte probabil ca înregistrările expertizate să reprezinte clone ale înregistrărilor originale, astfel încât rezultă că înregistrarea evenimentelor acustice şi vizuale conţinute s-a realizat simultan cu producerea acestora.

Instanţa de fond a reţinut aceste concluzii ale raportului de expertiză judiciară efectuat în cauză de către expertul din cadrul Laboratorului Judeţean de Expertize Criminalistice Bucureşti şi nu concluziile expertului parte al inculpaţilor F. şi A..

De altfel, instanţa de fond a arătat că obiecţiunile formulate de către aceşti inculpaţi au fost respinse prin încheierea din data de 30.01.2014, constatându-se că prin acestea au fost aduse doar critici din punctul de vedere al expertului parte asupra metodei ştiinţifice de analiză a înregistrărilor, iar metodele invocate de către expertul parte nu pot fi impuse expertului desemnat în cauză.

În plus, observaţiile făcute în principal de către expertul parte asupra înregistrărilor supuse analizei, sunt cu privire la faptul că, pe de o parte, fişierele audio nu au fost alterate prin copierea din memoria echipamentelor cu care au fost efectuate pe calculator şi nu au fost editate ulterior salvării pe calculator, iar pe de altă parte, cele video au fost modificate, însă în sensul adăugării "counter-ului" ulterior.

Or, instanţa de fond a considerat că adăugarea ulterioară a acestui "counter" (care indică momentul efectuării înregistrării) nu afectează validitatea interceptării, atât timp cât, de fapt, nu s-a intervenit asupra a ceea ce interesează în cauză, respectiv conţinutul convorbirilor interceptate.

S-a apreciat că situaţia de fapt expusă mai sus rezultă şi din declaraţiile date în faţa instanţei:

Din declaraţia martorului denunţător I., cu privire la implicarea inculpaţilor G. şi F., rezultă următoarele:

Inculpatul E. i l-a prezentat pe inculpatul G. zis " G., care i-a spus că poate rezolva problema. Martorul şi-a dat seama că G. îl cunoaşte pe un fin de-al său T.. Astfel, a mers împreună cu G. şi E. acasă la T., împrejurare în care G. l-a întrebat pe T. dacă garantează pentru I. iar acesta a răspuns afirmativ.

Denunţătorul a arătat că în discuţiile pe care eu le-a avut cu G., acesta a spus că are pe cineva de încredere căreia îi spunea " Eminenţa" a cărui identitate nu a divulgat-o precum şi faptul că inculpatul A. va face ce-i spune această persoană. Inculpatul G. a spus că dacă dorea să se facă planul parcelar trebuie să aducă o garanţie, concretizată printr-un contract de împrumut intre I. şi G. Din discuţiile avute, a înţeles că G. era persoana de legătură între aceea " Eminenţă" şi inculpatul A.. Garanţia, şi anume contractul de împrumut urma să fie întocmit pentru suma de 2,5 milioane de euro bani ce trebuiau daţi pentru rezolvarea planului parcelar.

Martorul denunţător a mai declarat că aceşti bani urmau a fi împărţiţi între aceea "Eminenţă", inculpatul A. şi inculpatul G.. Iniţial I. a înţeles că vor încheia acel contract de împrumut la notarul B., notar cunoscut de inculpatul G., însă în fapt contractul a fost încheiat la un alt notar. A arătat că nu a primit niciodată suma de 2,5 milioane de euro pentru care a fost încheiat contractul. În cuprinsul contractului era stipulată o garanţie a împrumutului asupra terenurilor din tarlaua 25, asupra cărora I. încheiase antecontracte de vânzare-cumpărare, iar terenurile constituiau un întreg.

De asemenea martorul denunţător a indicat că după data de 1 mai inculpatul G. i-a adus o schiţă a planului parcelar. A observat însă că în acel plan nu erau incluse toate suprafeţele pe care le deţinea, iar între parcele erau intercalate alte suprafeţe ce aparţineau unor persoane necunoscute. În privinţa acestei situaţii, inculpatul G. i-a spus că va rezolva această problemă şi va remedia greşelile. I. a mers la inculpatul A., iar acesta mi-a spus să închei orice colaborare cu G. pentru că nu este persoană de încredere. Ulterior s-a întâlnit cu inculpatul A., acesta i-a cerut să "dea dovadă de bunăvoinţă" şi au şi fixat un termen limită la care urma să-i aducă banii. În caz contrar urma să creeze un litigiu privind aceea suprafaţă de teren aflată la extremitate ceea ce ar fi îngreunat întocmirea cadastrului. L-a sunat pe Q. care era un angajat la un bar al inculpatului F. şi i-a cerut să îl împrumute cu o sumă de bani pentru a duce inculpatului A. Q. l-a sunat la rândul său pe inculpatul F., i-a relatat acesta aspecte, iar F. i-a spus că ştie despre ce este vorba. În luna iulie - august 2011 s-a întâlnit cu inculpatul F. şi inculpatul G., i-a arătat inculpatului F. contractul de împrumut pentru suma de 2,5 milioane euro încheiat cu G.. Inculpatul F. a spus că de fapt suma la care se înţeleseseră era de 1 milion de euro. Din discuţiile cu acesta a rezultat că suma urma să fie împărţită astfel: 450.000 euro reveneau lui A., 450.000 euro lui F., G. şi J., iar 100.000 euro lui O..

Inculpatul F. i-a spus lui Q. să-i dea martorului I. suma de 100.000 euro. F. i-ar fi cerut lui G. anularea contractului de împrumut. În prezenţa lui T. a discutat cu inculpatul G. rezilierea contractului de împrumut. Întrucât taxele pe care deja le plătise de aproximativ 10.000 euro la încheierea contractului de împrumut erau foarte mari, iar notarul la care încheiase deja contractul de împrumut calculase aproximativ aceeaşi sumă pentru rezilierea contractului, I. a mers la notarul C.. Aceasta a spus că poate face anularea contractului de împrumut, I. i-a relatat toată situaţia de fapt notarului C.. În această împrejurare a fost reziliat acel contract iar QQ. a încercat să încheierea unui alt contract.

Inculpatul G. a avut o atitudine oscilantă. Astfel, în faza de urmărire penală acesta a recunoscut săvârşirea faptelor, aşa cum au fost descrise în rechizitoriu, dar şi implicarea celorlalte persoane, în comiterea faptelor, însă în faza cercetării judecătoreşti poziţia acestuia a fost de negare a naturii sumelor de bani solicitate de la martorul denunţător I., pe care le-a considerat drept un "comision", iar demersurile efectuate pe lângă inculpaţii F. şi A., ca fiind legale.

Totuşi, instanţa de fond a considerat declaraţiile inculpatului G. date în faza de urmărire penală ca cele care reflectă adevărul, deoarece, pe de o parte acestea se coroborează cu celelalte mijloace de probă administrate, iar pe de altă parte, acesta nu a oferit o explicaţie plauzibilă pentru schimbarea atitudinii sale, iar în fapt, inculpatul a oferit, în faţa instanţei, o versiune ameliorată a faptelor sale sau ale celorlalţi participanţi, declaraţia din faza de urmărire penală fiind dată în prezenţa unui apărător.

Inculpatul G. a arătat că în vara anului 2010, la solicitarea inculpatului E., care i-a relatat despre problema planului parcelar al lui I., s-a întâlnit cu acesta din urmă la spălătoria auto la I. şi a discutat despre această afacere, i-a spus că primarul este o persoană dificilă şi i-a solicitat ca altă persoană care să intervină pe lângă primarul A. în vederea emiterii planului parcelar. La întâlnirea respectivă, preţul comisioanelor l-a făcut E. cu I. respectiv pentru preţul de 2.500.000 de euro, sumă din care E. i-a spus că partea sa (a inc. G.) este de 100.000 euro. După această discuţie, s-a dus la F., primarul comunei Snagov, întrucât avea cunoştinţă că acesta "se avea bine" cu primarul A.. În drum spre comuna Snagov, inc. G. l-a întrebat pe E. ce comision să-i spună lui F. că îi vor da ca să rezolve problema cu planul parcelar, respectiv cu primarul A., întrucât de primarul comunei Jilava depindea rezolvarea întocmirii planului parcelar. E. i-a spus să-i zică lui F. că va primi drept comision suma de 1.000.000 de euro, din această sumă urmând să primească o parte şi primarul A.. Restul de 1.500.000 de euro (din suma totală de 2.500.000 de euro) îi va încasa el şi îi va împărţi cu ceilalţi şi cu G..

Inculpatul G. a mai declarat că a discutat cu F. despre cele mai sus expuse, inclusiv despre comisionul de 1.000.000 de euro pe care îl va primi dacă va rezolva problema la A. cu terenul parcelar, sumă din care urma să primească şi A.. F. a fost de acord ca în schimbul acestui comision de 1.000.000 euro, din care partea lui era de 450.000 de euro, alţi 450.000 de euro era comisionul pentru A. şi 100.000 de euro pentru G., să intervină pe lângă primarul A. pentru a întocmi mai repede planul parcelar, cu toate terenurile lui I. alipite. F. i-a spus că el nu are nevoie de cei 450.000 de euro, în schimb această sumă să fie dată cu titlul de sponsorizare echipei de fotbal F.C. Snagov. A făcut un contract de împrumut cu I. la notariat, după sfatul dat de F., din care rezulta că l-a împrumutat pe acesta din urmă cu suma de 2.500.000 de euro. La acest cabinet notarial a mers împreună cu d-na notar B.. Taxa notarială a fost în jur de 350 de milioane de RON, bani pe care i-a plătit I.. Acest contract de împrumut a fost întocmit ca o siguranţă că îşi vor lua cu toţii comisionul.

Primarul F. l-a contactat telefonic pe primarul A. şi l-a rugat să îl primească pe G.. I. i-a dat o schiţă de plan parcelar, în care erau intercalate printre terenurile lui şi alte terenuri, deci nu erau alipite, pentru a o arăta primarului A., pentru ca următorul plan parcelar să fie întocmit în aşa fel încât să fie alipite terenurile. A fost la primarul A. şi i-a spus că vin din partea d-lui - F. pentru a rezolva problema cu planul parcelar menţionat, dându-i schiţa planului parcelar pe care o primisem de la I., şi explicându-i încă o dată primarului A. că aceste terenuri trebuie alipite. La această întâlnire pe care a avut-o cu primarul A., acesta l-a controlat de microfoane, efectiv descheindu-i nasturii de la cămaşă, în acelaşi timp i-a dat şi un bileţel pe care scria că în interiorul Primăriei sunt camere de înregistrare.

Inculpatul G. a mai declarat că timp de 3 săptămâni a fost aproape în fiecare zi la sediul Primăriei, perioadă în care cele din urmă am primit o hârtie, o adresă, pentru I. din care rezulta că cererea acestuia privind planul parcelar pentru terenurile sale se află în lucru şi se va rezolva în cel mai scurt timp. Această adresă A. i-a dat-o personal la el în birou şi în aceeaşi zi i-a dat o copie lui I. pentru a o duce la cumpărător, inc. G. păstrând originalul acestei adrese. După trei săptămâni a fost la Primăria Jilava, primarul A. în biroul lui şi, în faţa inculpatului, a ştampilat şi a semnat planul parcelar în cauză, însă nu i l-a înmânat inculpatului G.. A doua zi după ce i-a dat planul parcelar lui I., acesta l-a sunat şi mi-a spus că tot nu este bine întrucât sunt intercalate printre terenurile sale în jur de 20.000 mp şi deci nu se poate face alipirea. I-a spus lui I. să-i dea înapoi planul parcelar, să schiţeze el cu carioca cum vrea el să fie acest plan parcelar şi să se ducă la primarul A. din nou pentru a reface acest plan parcelar. L-a luat pe I. şi au mers împreună la Primăria Jilava, l-au aşteptat pe primar şi acesta a venit în maşina lui personală, primarul a deschis geamul portierei, i-a explicat de ce a venit, iar primarul A. a spus să se urce în maşina lor şi să îl urmeze. După ce au intrat pe nişte străduţe întortocheate din comuna Jilava, au oprit maşinile şi au discutat, în cele din urmă spunându-i lui A. să rezolve problema direct cu I.. Atunci, A. l-a trimis pe I. la D. să rezolve problema referitoare la planul parcelar. D. este vecin cu I., mai precis cu spălătoria acestuia şi deci, după aceea, cei doi au ţinut legătura în mod direct, încet - încet excluzându-l pe G. din afacere, scopul excluderii acestuia din afacere era acela de a nu-i mai da comisionul promis. În timpul cât a colaborat cu I., iulie - septembrie 2011, G. a primit de la acesta aproximativ 8.000 de euro şi 120 de milioane RON, în mai multe tranşe, sume pentru care a convenit cu I. să le scadă din comision.

Inculpatul G. a mai arătat că la întâlnirea din luna septembrie 2011 de la PP.-ul din Ghermăneşti, I. şi T. au sugerat să-i scoată din afacere pe E., T. şi RR., care au cerut partea lor suma de 1.500.000 euro, însă G. a refuzat întrucât a făcut contractul de împrumut de 2.500.000 euro şi, dacă nu erau ei, nu intra în afacere. Atunci a propus să modifice contractul de împrumut şi să stabilească ei suma, F. propunând să se facă un act pentru suma de 1.100.000 euro. La acele discuţii l-a auzit pe I. întrebându-l pe F. dacă, din această sumă de 1.100.000 euro, urmează să primească 450.000 euro primarul de la Jilava, iar 450.000 euro GG., K. şi O. şi restul de 200.000 euro T. şi F., lucru confirmat de către F. (lui I.).

Din declaraţiile inculpatului F., care nu a recunoscut săvârşirea faptelor, rezultă că acesta îl cunoştea pe inculpatul G. de foarte mult timp, iar în luna iunie 2011 acesta l-a rugat să vorbească cu primarul comunei Jilava, inc. A., pentru a-i rezolva o problemă funciară, spunând că un prieten al său era acreditat să efectueze o tranzacţie cu privire la nişte terenuri, tranzacţie în urma căreia G. urma să primească un comision. Nu cunoştea care era valoarea acestui comision care revenea inculpatului G., acesta a promis că din acel comision va sponsoriza echipa de fotbal a comunei Snagov. Arată că nu a vorbit direct la telefon cu A., ci i-a trimis mesaje rugându-l să-l primească pe G.. După întâlnirea lui G. cu A., acesta din urmă i-ar cerut să se întâlnească doar cei doi, întâlnire la care A. i-a spus să nu-l mai trimită pe G. în această problemă era una foarte veche şi nerezolvată de peste 3 ani. Nu a avut cunoştinţa care este în concret problema în legătură cu care era interesat G. şi a aflat că era vorba de planul parcelar cu ocazia întâlnirii cu inculpatul A., nu a cunoscut nici un fel de date tehnice. I-a transmis lui G. că proprietarii acelor terenuri trebuie să facă cereri legale. Îl cunoştea pe I. anterior acestor discuţii, fiind membri ai aceluiaşi partid, I. deţinând la un moment funcţia de consilier al preşedintelui consiliului judeţean SS., iar cumătrul lui I., T., era asociat într-o afacere cu jocuri mecanice cu fiul inculpatului F..

Inculpatul F. a mai arătat că pe 18 sau 19 septembrie 2011 s-a întâlnit la PP. cu I. şi cu T., ulterior venind şi G., întâlnire la care acestea i-au arătat că au încheiat un contract de împrumut, în care G. împrumuta denunţătorului I. suma de 2,5 milioane euro. Nu a citit cu atenţie contractul însă a reţinut că împrumutul era garantat cu nişte terenuri şi era inclusă o clauză privind obţinerea unor acte cadastrale. Când i-au arătat acest contract de împrumut şi ştiind că l-a trimis pe G. la A., inculpatul F. şi-a dat seama că este ceva în neregula moment în care s-a ridicat şi a plecat spunând că nu va mai discuta cu ei atât timp cât acest contract de împrumut va mai exista. A doua zi, la insistentele lor s-au întâlnit în aceeaşi locaţie şi le-a spus că ar fi bine să renunţe la acest contract de împrumut şi pentru ca QQ. să aibă garanţia că va primii banii reprezentând împrumutul dat lui I. de prietenii lui G. le-a spus că ar putea încheia un contract de comision, acest contract de comision era garanţia pentru restituirea împrumutului acordat lui I.. Cunoştea că I. fusese împrumutat de Q. cu suma de 65.000 euro din care se presupune că 50.000 euro ajunseseră la D. iar restul de 15.000 i-ar fi cheltuit în interes personal. Acel contractul de comision nu s-a realizat şi a avut convingerea că din acest moment nu va mai fi căutat de către G. şi Q., însă ulterior am primit un telefon de la tatăl lui Q. care i-a spus că acesta, contrar sfaturilor sale l-a împrumutat pe I. cu suma de 40.000 euro, punând şi casa gaj la bancă. Arată că s-a întâlnit cu inculpatul A. la TT., o singură data, ocazie cu care l-a întrebat dacă terenul lui I. se va mai vinde iar A. a spus că nu ştie dacă se va realiza tranzacţia. Nu i-a comunicat lui A. nici atunci şi nici cu altă ocazie despre existenţa contractului de împrumut şi nici a contractului de comision.

Inculpatul F. a mai declarat că prin prisma relaţiei pe care I. o avea cu fiul său, respectiv sala de jocuri, a vorbit cu denunţătorul care i-a şi dat să asculte o înregistrare în care discuta cu reprezentantul firmei JJ. respectiv dl. S., acesta din urmă spunând că tranzacţia se va realiza, dar probabil în lunile ianuarie, februarie 2012. Arată că I. a acţionat cu rea credinţă şi în toate întâlnirile pe care le avea cu diverse persoane deforma adevărul încercând să facă în aşa fel pentru a strânge probe împotriva acestora. A văzut că I. nu este de bună credinţă atunci când a promis că va restituit împrumutul în două săptămâni şi nu a făcut-o şi atunci când a spus ca are încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare cu firma cumpărătoare şi că are în cont 1.000.000 euro avans primit în baza acestui antecontract. Dându-şi seama că aceste lucruri erau neadevărate, respectiv încheierea antecontractului şi existenţa banilor în cont, inculpatul F. şi-a schimbat comportamentul faţă de I.. Schimbarea comportamentului a constat a-i spune lui I. lucruri neadevărate, ca de exemplu că îl cunoaşte pe A. şi că i-a făcut campanie şi amânându-i pe I. şi pe G. pentru a scăpa de ei, că a intervenit pe lângă d-na O. pentru planul parcelar. A. i-a spus că I. face presiuni asupra lui D. pentru a restitui suma de 50.000 euro reprezentând avansul, iar A. l-a rugat să-i spună lui I. să-l mai păsuiască pe D., în acest scop având o întâlnire cu I., în luna noiembrie căruia i-a transmis rugămintea lui A.. Nu ar fi spus niciodată ca obiectul contractului de comision să reprezinte suma de 1.100.000 euro. Arată că nu a insistat să se încheie un contract de comision pentru suma de 100.000 euro, ci pentru a se garanta acele împrumuturi.

La întâlnirea de la spălătorie la 22.11.2011 cu I. şi T., aceştia încercau să îl întrebe cui trebuie să dea ceva, le-a răspuns că lui O., însă nu ştie la ce anume se refereau T. şi I. când întrebau ce trebuie să dea, putea fi vorba de un buchet de flori. S-au purtat discuţii despre o sumă de bani şi acea sumă reprezenta împrumuturile acordate lui I. de Q. dar şi de alţi creditori.

I. i-a spus că a dat suma de 50.000 euro inculpatului D. pentru un termen şi că mai are să-i mai dea nişte bani şi l-a rugat să-l garanteze, iar inculpatul a fost de acord. Nu-şi aduce aminte ca I. să-i fi spus că ar fi dat bani şi inculpatului A., este posibil având în vedere că a fost intoxicat cu minciuni din partea lui I.. El nu a dat nici un ban ci mai mult s-a împrumutat de la toată lumea.

Desfăşurarea faptelor, aşa cum a fost descrisă de I. a fost confirmată prin declaraţiile martorului T., care a arătat că are afaceri împreună cu I. şi sunt prieteni. A cunoscut situaţia în care acesta se afla, iar aproximativ luna noiembrie 2010 a participat la o întâlnire pe care I. a avut-o cu reprezentanţii firmei JJ., respectiv domnul S., la această întâlnire fiind de faţă şi reprezentanţii UU., societate care a găsit acest cumpărător, care s-au arătat interesaţi în achiziţionarea unor terenuri din com. Jilava. La această întâlnire s-a discutat despre un preţ de aproximativ 3 milioane de euro.

Din declaraţiile martorului T. rezultă şi că pentru ca să perfecteze afacerea I. s-a dus de mai multe ori la primăria Jilava întrucât nu era rezolvată situaţia planului parcelar al acelor terenuri. În iarna sau primăvara anului 2011 la locuinţa unui prieten a venit I., inculpatul G. şi inculpatul E. şi o altă persoană, şi aceştia din urmă i-au cerut să garantez că I. va plăti suma de 1 milion de euro pe care G. şi E. i-au cerut-o lui I.. Această sumă urma să fie dată pentru a rezolva actele de la primărie întrucât ei pretindeau că au relaţii la primărie, iar martorul T., în mod firesc a garantat întrucât I. era cumătrul său. Ulterior în mai multe rânduri inculpatul G. a venit la spălătoria pe care o deţine împreună cu I.. Acesta a discutat cu I. despre diverse sume de bani. I. i-a şi dat inculpatului G. mai multe sume de bani, respectiv pentru doamna O., 5000 euro şi diverse alte sume de bani pentru a scoate diverse acte.

De asemenea martorul cunoaşte că s-au făcut trei schiţe ale planului parcelar, iar în ultimul plan parcelar fusese scos un teren care aparţinea lui I. şi a fost intercalat unul de-al inculpatului D.. I. a acceptat această situaţie ca să poată să vândă terenul împreună.

Martorul T. a mai arătat că în vara anului 2011 a participat la o discuţie între I. şi inculpatul G., la care mai erau de faţă inculpaţii F. şi Q. la care s-a discutat despre încheierea unui contract de împrumut. Cu această ocazie s-a discutat despre împărţirea unei sume de 1.100.000 euro, din care 500.000 euro să-i ia inculpatul A. şi 500.000 se împărţeau între F., K., D. şi O.. A doua zi I. i-a arătat un contract de împrumut încheiat cu G. pentru o sumă de 2,5 milioane euro. Despre împărţirea banilor a vorbit F., iar împărţirea s-a făcut printr-o schemă pe hârtie. Această hârtie a rămas unde a avut loc. şi întâlnirea, respectiv la PP. în Snagov.

Imediat în următoarea zi, aproximativ, martorul a mers la inculpatul F., l-a întrebat cum este posibil ca de la 1.100.000 euro să ajungă la 2,5 milioane euro, iar inculpatul F. i-a răspuns că nu ştie despre acest lucru, l-a chemat imediat pe inculpatul G., iar când acesta a venit, i-a cerut să anuleze acel contract. Inculpatul G. s-a apărat spunând că din acea sumă de bani trebuie să dea şi altor persoane(inculpatului E. şi alţii). După 4-5 zile contractul a fost anulat la un alt notariat decât cele care l-a încheiat şi nu s-a mai încheiat un alt contract.

Din declaraţiile martorului T. rezultă că ştie că Q. l-a împrumutat pe I. cu suma de 50.000 euro bani care erau pentru inculpatul A. şi inculpatul D.. Au aflat despre implicarea inculpatului F. cu puţin timp înaintea întâlnirii de la PP. de la Q. care a spus că este implicată o "Eminenţă". La momentul întâlnirii de la PP. valoarea terenului era de 3 milioane de euro, însă la momentul în care s-a discutat despre suma de 2,5 milioane de euro, la solicitarea DNA I. era de acord cu orice sumă cu care s-ar fi făcut contractul.

Inculpatul Q. (condamnat definitiv în cauză) a declarat, în procedura recunoaşterii vinovăţiei, în conformitate cu prevederile art. 320<SUP>1</SUP> C. proc. pen. din 1968, că în august 2011 I. l-a sunat şi i-a spus că are nevoie de 100.000 de euro pentru a-i da primarului A. să-şi obţină un act în legătură cu o tarla şi i-a spus că primarul F. ştie despre această afacere şi poate să garanteze că îşi va primi bani înapoi, iar inculpatul F. i-a confirmat acest lucru, respectiv că intervenise pe lângă primarul A. pentru întocmirea planului parcelar.

La întâlnirea de la PP., I. i-a arătat lui F. un contract de împrumut între el şi G., pentru suma de 2.500.000 de euro, despre care ştia că era fictiv şi că avea drept scop garantarea plăţii sumei de bani ce urma să fie dată cu titlu de mită, de către F. şi A.. F. a precizat că nu cunoştea despre un contract de împrumut pentru suma de 2,5 milioane de euro, ci despre un milion de euro, însă a înţeles din discuţiile cu I. că acest contract fusese încheiat la solicitarea inc. F.. A doua zi, s-a întâlnit din nou inclusiv cu G., căruia F. i-a cerut să anuleze contractul de împrumut pentru că nu era real. Cu câteva luni înainte de această întâlnire, împreună cu, BBBB., fiul inc. F., a mers la GG., de la care a luat un înscris care a rămas la Bogdan. Despre acest înscris a aflat din discuţiile purtate la PP. dintre I. şi G., că era chiar planul parcelar, despre care martorul a afirmat că nu era bun.

Inculpatul Q. a mai arătat că suma de 1 milion de euro urma să fie împărţită la mai multe persoane, 100.000 doamnei O., 500.000 primarului A., aşa cum a înţeles din discuţiile purtate la PP.. Ulterior din discuţiile telefonice cu I., a rezultat că 200.000 euro urmau să-i revină primarului F.. Nu-şi aduce aminte exact cine a spus cum se vor împărţi banii, dar cei prezenţi erau de acord cu privire la modalitatea de împărţire. Din discuţiile purtate între I., F. şi T., a aflat că inc. F. intervenise şi pe lângă J., pentru rezolvarea acestei probleme. Ştie că şi inc. J. urma să primească o sumă de bani, nu ştiu cuantumul, aflând acest lucru de la martorul I.. I-a dat împrumut martorului I. suma de 65.000 de euro, bani despre care acesta din urmă i-a spus că au ajuns la D., fapt confirmat într-o întâlnire cu inc. F.. Nu mai conta dacă banii au ajuns la F. sau D., deoarece acesta era finul lui F..

Inculpatul Q. a aflat tot de la I. că acel contract de împrumut de 2,5 mii. de euro, a fost anulat după ce F. i-a solicitat acest lucru lui G.. Tot de la I. a aflat că nu s-a mai încheiat alt contract pentru că nu era de acord cumpărătorul să cumpere terenul în aceste condiţii şi la cerinţa lui A., care vroia ca G. să nu mai fie implicat. A participat la o întâlnire împreună cu F. la o spălătorie care-i aparţine lui I. la care F. i-a cerut să-i restituie banii împrumutaţi precizând că nu are nici o pretenţie, ca urmare a faptului că terenul se vindea cu suma de 1.200.000 de euro. În aceiaşi zi, inc. F. s-a întâlnit cu A., care i-a confirmat că vânzarea va avea loc. pentru 7-8 mii. de euro, şi că durează atât pentru că vânzarea începea de la 12 mii. de euro. De la I. a aflat că A. era cel care negocia vânzarea terenurilor. În afară de cei 65 mii de euro, inculpatul Q. i-a împrumutat lui I. 15 mii de euro pentru întocmirea unor acte notariale. I-a predat martorului I., pe data de 15.09.2011, 50.000 de euro şi 15.000 euro la câteva zile, şi doar 50.000 au ajuns la D..

Martorul FF. menţionează că, în calitate de ospătar la PP. i-a servit pe inculpatul F., I. şi alte persoane la data de 18.09.2011 însă nu a observat ca să se fi întocmit vreun înscris cu acea ocazie.

Instanţa de fond a arătat că împrejurarea întocmirii acestui înscris (schema cu "împărţirea" sumei de 1.100.000 euro) este dovedită prin declaraţiile martorului denunţător I., care se coroborează cu cele ale martorului T., dar şi cu conţinutul convorbirilor interceptate în mediu ambiental, din data de 18.09.2011, în cadrul întâlnirii de la "PP.", iar faptul că martorul FF. nu a observat acest înscris se explică prin faptul că acesta nu a fost prezent la momentul întocmirii, dat fiind că, fiind ospătar la terasa, nu a participat activ la această întâlnire şi nu putea lua la cunoştinţă despre toate aspectele discutate cu acel prilej. Instanţa de fond a constatat astfel că, în privinţa infracţiunii de trafic de influenţă, probele administrate indică, dincolo de orice îndoială rezonabilă, implicarea inculpaţilor G. şi F..

În privinţa faptelor calificate prin rechizitoriu ca fiind infracţiuni de fals intelectual sub forma participaţiei improprii şi spălare a banilor, instanţa de fond a constatat că faptele inculpaţilor G. şi F. constând în aceea că inculpatul F. l-a determinat pe G. să întocmească la notariat un contract de împrumut fictiv cu denunţătorul I., din care să rezulte că G. l-a împrumutat pe denunţător cu suma pretinsă drept mită, iar împrumutul să fie garantat cu terenurile denunţătorului, contract de împrumut întocmit şi autentificat sub nr. 1028 la data de 06.07.2011 (fără vinovăţie de notarul public P.), prin care s-au atestat astfel împrejurări necorespunzătoare adevărului, deoarece, în realitate, acest contract a fost încheiat în scopul de a garanta şi a ascunde săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, şi totodată, de a ascunde originea ilicită a acestor bunuri (a sumelor de bani pretinse cu titlul de mită), nu constituie infracţiuni, lipsind situaţia premisă necesară existenţei acestor infracţiuni.

Infracţiunea de fals intelectual, atât în reglementarea actuală, cât şi în C. pen. din 1969, este fapta persoanei care, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, întocmind un înscris oficial, alterează în cuprinsul acelui înscris adevărul pe care înscrisul trebuia să-l constate. Totuşi, săvârşirea falsului intelectual nu este posibilă şi nu poate fi concepută fără preexistenţa unei stări de fapt care să facă necesară şi să impună întocmirea unui înscris oficial. În cauză, nu a rezultat inexistenţa unui raport juridic între contractanţii I. şi G. anterior întocmirii contractului de împrumut, ci acesta a căpătat natura unui contract simulat, care ascundea adevăratele raporturi juridice, respectiv scopul încheierii contractului de a garanta şi a ascunde săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.

Încheierea unui contract simulat, cum este cazul contractului între G. şi I., are ca efect inopozabilitatea acestuia faţă de terţe persoane, dar nu poate constitui elementul material al infracţiunii de fals intelectual (sub forma participaţiei improprii pentru inculpaţii G. şi F.), întrucât este o modalitate de garantare a primirii sumelor de bani de către aceştia de la martorul denunţător. Aşadar, s-a apreciat că lipseşte situaţia premisă săvârşirii infracţiunii, contractul de împrumut neatestând o situaţie de fapt inexistentă, ci una cu o altă natură. Potrivit doctrinei juridice "un înscris oficial s-ar putea referi însă în mod fals la o premisă inexistentă, în acest caz, înscrisul oficial trebuie să fie considerat nu ca un înscris întocmit, ci ca un înscris plăsmuit în întregul său şi, deci, ca un produs al unui fals material" (Explicaţii teoretice ale C. pen. K., Editura WW., 2003, Ediţia a II-a, vol. IV, fila 378).

În sarcina inculpaţilor G. şi F. s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de spălare de bani, în forma prev. de art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 (art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, republicată) sub forma instigării, pentru inculpatul F. şi a autoratului, în formă tentată pentru inculpatul G., întrucât contractul de împrumut a fost încheiat în scopul de a ascunde originea ilicită a sumelor de bani pretinse cu titlul de mită.

Instanţa de fond a constatat că din conţinutul infracţiunilor presupus săvârşite de inculpaţii F. şi G. lipseşte chiar situaţia premisă a existenţei sumelor de bani, că în posesia acestora nu s-a aflat sumele de bani promise de către martorul denunţător I., astfel că nu se poate afirma că s-a săvârşit o infracţiune de spălare a banilor ci de "spălare a promisiunii de dare a banilor".

De esenţa infracţiunii prevăzute de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, republicată este schimbarea sau transferul de bunuri. S-a apreciat că în cauză, nu au existat asemenea operaţiuni, întrucât nu au fost date/primite sumele de bani ci doar oferite/primită promisiunea dării acestora. S-a apreciat că nu se poate reţine nici săvârşirea infracţiunii sub forma tentativei, întrucât nu se poate susţine că inculpaţii ar fi încercat schimbarea sau transferul de bunuri, operaţiuni care să fi eşuat, ci că, de fapt aceste operaţiuni nu au existat, neexistând nicio sumă de bani care să poată fi transferată.

În drept,

În ceea ce priveşte analiza din perspectiva intrării în vigoare, începând cu data de 01.02.2014, a noului C. pen., a legii penale mai favorabile inculpaţilor G. şi F., raportat la încadrarea juridică dată faptelor reţinute în sarcina acestora prin rechizitoriu şi data săvârşirii infracţiunilor, instanţa de fond a apreciat că devin aplicabile normele reglementate de art. 5 din Legea nr. 286/2009 ce reprezintă C. pen., care prevăd că, în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.

Astfel, art. 291 din noul C. pen., prevede şi pedepseşte infracţiunea de trafic de influenţă şi modifică limitele legale ale pedepsei, în sensul stabilirii unei limite maxime legale reduse, de la 2 la 7 ani, faţă de 2 la 10 ani, cum au fost prevăzute de reglementarea anterioară. În privinţa pedepsei aplicabile pentru infracţiunea continuată, potrivit art. 36 din C. pen., aceasta se sancţionează cu pedeapsa prevăzută pentru infracţiunea săvârşită, al cărei maxim se poate majora cu cel mult 3 ani în cazul pedepsei închisorii sau cel mult o treime în cazul pedepsei amenzii. Legea nouă stabileşte astfel un spor, în cazul săvârşirii infracţiunii continuate, însă acesta este facultativ.

Pentru infracţiunea de fals intelectual, în forma participaţiei improprii (instigare mediată) prev. şi ped. de art. 31 alin. (2) C. pen. din 1969 rap. la art. 289 C. pen. 1969, rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, limitele pedepsei legale se situau între 6 luni şi 5 ani, în timp ce potrivit legii noi, art. 52 alin. (1) C. pen. rap. la art. 321 C. pen. stabileşte limite ale pedepsei între 1 şi 5 ani, iar art. 17 din Legea nr. 78/2000 a fost abrogat şi, respectiv, infracţiunea de instigare la infracţiunea de spălare a banilor, prev. şi ped. de art. 25 C. pen. din 1969 rap. la art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 rap. la art. 17 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 78/2000, era prevăzută pedeapsa de la 3 ani la 12 ani, iar prin legea nouă, în art. 47 C. pen. rap. la art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 se stabilesc pedepse între 3 ani şi 10 ani, iar pentru forma tentată a infracţiunii de spălare a banilor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul G., prevederile art. 33 C. pen. instituie acelaşi regim sancţionat al tentativei, ca în art. 21 din C. pen. din 1969.

Pentru săvârşirea faptelor calificate prin rechizitoriu ca fiind infracţiuni de fals intelectual şi spălare de bani, în formele reţinute în sarcina inculpaţilor G. şi F. însă, instanţa de fond a constatat că acestea nu sunt prevăzute de legea penală, dispunând achitarea inculpaţilor, în conformitate cu prevederile art. 16 lit. b) C. proc. pen.

Inculpaţii G. şi F. au fost trimişi în judecată şi pentru săvârşirea infracţiunii de asociere în vederea săvârşirii infracţiunii, prev. de art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen. din 1969, rap. la art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000. Potrivit art. 4 C. pen., legea penală nu se aplică faptelor săvârşite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă.

Instanţa de fond a mai arătat că infracţiunea de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, prevăzută de art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen. din 1969 nu mai este incriminată, ea nemaiavând corespondent în legea nouă şi reţinând considerentele expuse mai sus (pct. I B din hotărâre) în privinţa inculpaţilor, a constatat că legea penal mai favorabilă, aplicabilă în cauză inculpaţilor G. şi F. este Legea nr. 286/2009, schimbând calificarea juridică dată faptelor acestora, în infracţiunea prevăzută de art. 291 C. pen.

Aşa fiind, a reţinut că fapta inculpatului F., care a pretins, direct şi indirect (prin intermediul lui G.), suma de 1.100.000 euro denunţătorului I., lăsând să se creadă că are influenţă asupra primarului A. pentru a-l determina să întocmească un plan parcelar în care să fie incluse toate terenurile denunţătorului şi amplasate unul în vecinătatea celuilalt (alipite), precum şi asupra directorului Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliare Ilfov - O., pentru a o determina să avizeze planul parcelar şi să emită cu rapiditate documentele cadastrale pentru terenurile în cauză, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă în formă continuată, prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 modificată rap. la art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

Fapta inculpatului G., care a pretins suma de 2.500.000 euro denunţătorului I., lăsând să se creadă că are influenţă asupra primarului A. pentru a-l determina să întocmească un plan parcelar în care să fie incluse toate terenurile denunţătorului şi amplasate unul în vecinătatea celuilalt (alipite), precum şi asupra directorului Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliare Ilfov - O., pentru a o determina să avizeze planul parcelar şi să emită cu rapiditate documentele cadastrale pentru terenurile în cauză, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă în formă continuată, prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000 modif. rap. la art. 291 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

Elementul material al infracţiunii de trafic de influenţă, săvârşită de fiecare din inculpaţii G. şi F. îl reprezintă pretinderea sumei de 2.500.000 euro, respectiv 1.100.000 euro denunţătorului I.. Inculpaţii au acţionat cu forma de vinovăţie a intenţiei directe, lăsând să se creadă că au influenţă asupra primarului A. pentru a-l determina să întocmească un plan parcelar în care să fie incluse şi învecinate (alipite) toate terenurile denunţătorului situate în extravilanul comunei Jilava, jud. Ilfov

În privinţa infracţiunii de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, prevăzute de art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen. din 1969, raportat la art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000, reţinute în sarcina aceloraşi inculpaţi, constând în aceea că aceştia, în scopul de a obţine sume mari de bani cu titlu de mită de la denunţătorul I., au acţionat, unindu-şi eforturile, pentru întocmirea unui plan parcelar şi obţinerea documentelor cadastrale pentru terenurile denunţătorului situate în extravilanul comunei Jilava, instanţa de fond a făcut aplicarea prevederilor art. 4 C. pen. şi a constatat că infracţiunea este dezincriminată.

Prin urmare, apreciind că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C. proc. pen., în sensul că faptele deduse judecăţii există, constituie infracţiuni şi au fost săvârşite de inculpaţi, a constatat că în cauză operează răspunderea penală a inculpaţilor G. şi F. pentru infracţiunea de trafic de influenţă comisă.

Aplicarea pedepselor de către instanţa de fond

Faţă de cele expuse, instanţa de fond a procedat la stabilirea şi aplicarea unei pedepse pentru infracţiunea reţinută în sarcina fiecăruia dintre inculpaţii F. şi G., cu observarea criteriilor de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., respectiv, stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei se face în raport cu gravitatea infracţiunii săvârşite şi cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii: a) împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite; b) starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; c) natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii; d) motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit; e) natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; f) conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal; g) nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.

Instanţa de fond a reţinut că gradul de pericol social concret al faptelor săvârşite de inculpaţii F. şi G. este ridicat, reţinând uşurinţa cu care inculpaţii au pretins de la martorul denunţător sume importante de bani, pentru realizarea acţiunilor lor care au constat în traficarea influenţei pe care au avut-o pe lângă primarul comunei Jilava, în scopul de a rezolva situaţia terenurilor sale, dar şi cuantumul ridicat al sumei de bani pretinse (1.100.000 euro, respectiv 2.500.000 euro).

În privinţa inculpaţilor F. şi G. instanţa de fond nu a identificat niciuna dintre circumstanţele atenuante prevăzute de art. 75 C. pen., iar aceştia nu au recunoscut săvârşirea faptelor reţinute în sarcină, inculpatul G. având pe parcursul procesului penal o atitudine oscilantă.

Astfel, instanţa de fond a apreciat că, faţă de circumstanţele reale şi personale ale inculpatului G., atitudinea procesuală a acestuia, vârsta şi starea de sănătate, aportul inculpatului la săvârşirea infracţiunii, inculpatul s-a implicat activ în rezolvarea situaţiei terenurilor sale, contra unei sume mari de bani, limitele legale ale pedepsei prevăzute pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă (2 - 7 ani închisoare), stabilirea unui cuantum al pedepsei închisorii la 4 ani închisoare, puţin peste jumătatea maximului special, reflectă în mod obiectiv pericolul social al faptei săvârşite şi poate să îndeplinească scopul pentru care este aplicată această pedeapsă.

Pentru inculpatul F., instanţa de fond a reţinut de asemenea că faţă de circumstanţele reale şi personale ale acesteia, atitudinea procesuală, vârsta acestuia, afecţiunile medicale pe care le prezintă, aportul acestuia la săvârşirea infracţiunii, faptul că aceasta s-a folosit în mod direct de împrejurarea că îl cunoştea pe primarul comunei Jilava, în virtutea funcţiei sale de primar al comunei Snagov, limitele legale ale pedepsei prevăzute pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă (2 - 7 ani închisoare), stabilirea unui cuantum al pedepsei închisorii la 5 ani închisoare, reflectă în mod obiectiv pericolul social al faptei săvârşite şi poate să îndeplinească scopul pentru care este aplicată această pedeapsă.

În ceea ce priveşte pedeapsa complementară şi pedeapsa accesorie, potrivit art. 12 din Legea nr. 187/2012, de punere în aplicare a C. pen., în cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii şi complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege penală mai favorabilă.

Instanţa de fond a identificat ca lege penală mai favorabilă, legea penală nouă, astfel că a făcut aplicarea pedepselor complementare şi accesorii, potrivit dispoziţii cuprinse de C. pen. în vigoare.

Potrivit art. 67 alin. (1) C. pen., pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi poate fi aplicată dacă pedeapsa principală stabilită este închisoarea sau amenda şi instanţa de fond a constatat că, faţă de natura şi gravitatea infracţiuni, împrejurările cauzei şi persoana infractorului, această pedeapsă este necesară. În conformitate cu prevederile art. 65 alin. (1) C. pen., pedeapsa accesorie constă în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi lit. d)-o) C. pen., a căror exercitare a fost interzisă de instanţă ca pedeapsă complementară.

Instanţa de fond făcând o analiză comună cu privire la aplicarea pedepselor complementară şi accesorie, reţinând, în acest context, că, aşa cum a stabilit Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în cauza Sabou şi Pârcălab contra României şi în cauza Hirst contra Marii Britanii), exerciţiul unui drept poate fi interzis doar în măsura în care există o nedemnitate.

În cauză, natura faptelor comise de către inculpaţii F. şi G. reflectă o atitudine de sfidare a acestora în raport cu valori sociale importante, ceea ce relevă în mod indubitabil existenţa unei nedemnităţi în exercitarea drepturilor de natură electorală prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) C. pen. Prin urmare, dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, vor fi interzise inculpatului F. pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei şi inculpatului G. pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei, iar pe durata executării pedepsei principale, pentru ambii inculpaţi.

Inculpata B.

Situaţia de fapt reţinută de către instanţa de fond. Analizarea probatoriului

După ce inculpatul G. a convenit cu martorul denunţător I. ca, pentru a garanta remiterea de către acesta din urmă a sumei de 2.500.000 euro, (provenită din trafic de influenţă), să încheie un contract de împrumut fictiv, inculpatul G. a solicitat ajutorul notarului B.. Ajutorul pe care inculpata B. l-a dat inculpatului G. a constat atât într-un suport moral (sfătuindu-l/învăţându-l cum să procedeze în mai multe situaţii), cât şi într-unul material.

Inculpata B. l-a ajutat pe G. la încheierea contractului de împrumut, prin care se stipula ca acesta a împrumutat lui I. suma de 2,5 milioane de euro, împrumut garantat cu toate terenurile denunţătorului, în fapt, un act fictiv, prin intermediul căruia să garanta mita şi se ascundea săvârşirea infracţiunii de corupţie.

Inculpata, deşi avea calitatea de notar, a refuzat să întocmească contractul de împrumut, sub pretextul că nu cunoaşte modalitatea prin care să se realizeze garantarea împrumutului cu terenurile asupra cărora împrumutatul nu avea drept de proprietate, însă l-a însoţit pe G. din urmă la Biroul Notarial "P.", unde, la data de 06.07.2011, a fost încheiat contractul de împrumut autentificat sub nr. 1028 din aceeaşi dată.

Inculpata nu s-a limitat doar la a-i da sfaturi despre legalitatea contractului de împrumut, ci l-a sfătuit şi învăţat pe G. ca, în cazul în care denunţătorul ar fi încercat să vândă terenurile (depuse ca garanţie în contractul de împrumut fictiv) fără ştirea acestuia, să blocheze vânzarea prin introducerea contractului de împrumut la executare. În acest sens, i-a dat lui G. adresa notarului public C. (despre care se interesase şi aflase că este notarul agreat de denunţător) şi l-a îndemnat să meargă la sediul acestui birou notarial ca să afle dacă vânzarea se face direct, fără ştiinţa lor; relevante sunt în acest sens de exemplu: convorbirile telefonice din data de 02.09.2011, ora 09:23; ora 09:35 şi 10:23 şi convorbirea telefonică din data de 01.09.2011 la ora 17:59:14.

Mai mult, inculpata a făcut demersuri pentru a obţine copii după procuri, intabulări şi numere cadastrale pentru terenurile în cauză, necesare pentru o eventuală acţiune de blocare a vânzării terenurilor, aspect rezultat din convorbirea telefonică purtată cu G. la data de 05.09.2011, la ora 20:49:47. De asemenea, inculpata l-a sprijinit pe inculpatul G. şi cu ocazia revocării contractului de împrumut, cu sfaturi privind eventuala încheiere a unui contract de comision, acordându-i acestuia sfaturi juridice şi oferindu-se să fie prezentă la biroul notarial al notarului C. (înregistrare ambientală, în intervalul orar 13:54:39 - 14:10:48).

Din conţinutul convorbirilor telefonice şi ambientale interceptate în cauză, la care a participat şi inculpata, este relevat faptul că atât inculpatul G. cât şi martorul denunţător I. i-au adus la cunoştinţă despre relaţiile existente, precum şi scopul încheierii contractului, dar şi al acţiunilor lor ulterioare. Împrejurarea că inculpata B. avea cunoştinţă despre adevărata natură a contractului de împrumut încheiat între G. şi I., respectiv că prin acesta se garanta darea sumelor da bani, reprezentând costul influenţei, precum şi mita, rezultă din atitudinea acesteia, de sprijinire activă a inculpatului G. în obţinea unor garanţii solide.

Instanţa de fond nu a reţinut apărarea inculpatei B., potrivit căreia aceasta nu a comis acte de complicitate faţă de acţiunile inculpatului G. de trafic de influenţă, întrucât a refuzat să încheie, respectiv să revoce contractul de împrumut şi să încheie un contract de comision, reţinând că ajutorul dat de aceasta a constat în sprijinirea cu sfaturi juridice privind posibilitatea încheierii unor contracte, obţinerea de relaţii cu privire la situaţia terenurilor, iniţierea unor demersuri pentru blocarea unei eventuale vânzări ale terenurilor asupra cărora s-a instituit garanţia.

A mai apreciat instanţa de fond că nu poate constitui o cauză care să înlăture vinovăţia inculpatei nici împrejurarea că aceasta nu a primit de la inculpatul G. suma de bani promisă, întrucât existenţa infracţiunii de complicitate la trafic de influenţă nu este condiţionată de darea/promisiunea unei sume de bani complicelui ci de ajutorul dat autorului infracţiunii, chiar şi dezinteresat.

Inculpata B. nu a recunoscut faptele săvârşite, arătând că nu a încheiat la biroul notarial propriu contractul de împrumut între G. şi I., întrucât aceştia doreau să încheie un contract de împrumut în valoare de 2,5 milioane euro, urmând a se institui garanţie asupra terenurilor, iar inculpata nu a ştiut cum să încheie acest contract de împrumut, asupra terenurilor neexistând intabulare şi cadastru şi nu cunoştea modalităţile în care să se instituie ipotecă asupra unor terenuri care nu erau în proprietatea celui împrumutat, astfel încât le-a recomandat să se ducă la un alt notar, respectiv la P..

A doua zi s-a întâlnit la biroul notarului P. cu G. şi I.. Inculpata a susţinut că a mers la notarul P. pentru a vorbi cu acesta despre o eventuală asociere cu acesta sau cu altcineva. Aici s-a întocmit contractul de împrumut, a fost semnat, însă inculpata nu a fost de faţă când s-a semnat contractul de împrumut. A mai arătat că ştia că împrumutul fusese acordat efectiv, mai ales că i s-a părut că inculpatul G. avea un potenţial financiar foarte bun. După 2-3 săptămâni, a fost sunată de G. care i-a solicitat să-l consiliez juridic întrucât I. nu i-a dat banii.

La scurt timp, conform declaraţiilor inculpatei B. au venit la biroul notarial I. împreună cu G. spunând că doresc să schimbe contractul de împrumut cu garanţie într-un contract de comision, însă aceştia nu doreau să plătească taxele notariale, promiţând că vor plăti aceste taxe ulterior, după ce se va fi realizat vânzarea. Aceştia i-au spus că doresc să schimbe contractul de împrumut întrucât aflase cumpărătorul despre existenţa acestui contract şi nu ar mai fi putut face vânzarea. Întrucât nu doreau să plătească taxele notariale, inculpata le-a spus să se ducă la alt notar, respectiv la C., iar motivul pentru care i-a trimis la acest notar a fost că dorea la acel moment să scape de aceştia, văzând că nu doreau să plătească nici taxele. Cu puţin timp înainte ca inculpatul G. să vină la biroul notarial, asociatul inculpatei, notarul X., îi comunicase în scris că doreşte să reducă procentul din asociere şi să aducă un alt notar asociat în birou.

Inculpata B. a mai arătat că în discuţiile interceptate, a încercat să-l sfătuiască juridic pe G. cu privire la încheierea acestor contracte. Motivul pentru care a dat aceste sfaturi a fost că în viitor exista posibilitatea să se încheie în cadrul biroului notarial contractul de vânzare-cumpărare. Inculpatul G. nu i-a spus că în spatele contractului de împrumut, respectiv contractul de vânzare-cumpărare, ar fi alte persoane, respectiv inculpaţii F. sau A.. Nu i-a spus nici una dintre părţi că acel contract de împrumut ar ascunde vreo luare de mită.

Din declaraţia dată de inculpatul G., avută în vedere de instanţa de fond, rezultă implicarea inculpatei B., în încheierea/revocarea contractului de împrumut. Astfel, inculpatul menţionează că I. îi cerea să anuleze contractul de împrumut de 2.500.000 de euro, aşa încât s-a dus la d-na notar B., s-a consultat cu aceasta, spunându-i că "ăştia sunt nişte escroci" pentru că vor să îl excludă din afacere şi să nu mai dea comisionul (tuturor) trecut în contractul de împrumut, dacă pot să le blocheze vânzarea.

Inculpata B. a spus că acest contract de împrumut "este făcut beton de către ea şi de notarul P." şi, deci, că pot să le blocheze vânzarea. Aceasta ştia, reţine instanţa de fond, toată problema comisioanelor întrucât I. îi spusese acesteia despre comisioanele pe care el urmează să le dea mai departe pentru obţinerea planului parcelar. Inculpata se cunoştea atât cu I. cât şi cu E., întrucât aceştia încercaseră anterior să facă această afacere împreună, adică obţinerea planului parcelar de la primarul A.. Mai mult decât atât, inculpatul G. i-a promis inculpatei B. înainte de încheierea contractului de împrumut pentru suma de 2.500.000 de euro cu I., că dacă va încheia cu succes această afacere, va împărţi cu inculpata comisionul, promiţându-i suma de 50.000 de euro. G. arată că s-a înţeles cu notarul B. ca aceasta să se intereseze inclusiv la notarul C. dacă şi când I. va face vânzarea terenurilor. B., primind diferite informaţii de la E. despre ziua în care I. va face vânzarea, urma să îl sune pe G..

După întâlnirea din luna septembrie 2011 cu F. şi I. la PP.-ul din Ghermăneşti, în biroul notarului B. şi în prezenţa acesteia, I. vorbea despre comisioanele care trebuie date lui F., la Primăria Jilava, spunând că este vorba, de fapt, despre "eminenţă". Revocarea contractului de împrumut s-a realizat la notarul C., după ce în prealabil a încercat la inculpata B.. Notarul B. ştia că acel contract de împrumut ascundea în fapt comisionul pe care trebuia să-1 dea I., la un moment dat acesta din urmă spunând că acel contract "scrie mită pe el". B. s-a oferit să fie de faţă la momentul încheierii contractului de comision pentru suma de 1.100.000 euro de către notarul C., însă a fost refuzată de G..

A fost audiat, de către instanţa de judecată şi notarul P., care, în calitate de martor a declarat că la biroul notarial s-au prezentat două persoane însoţite de d-na notar B.. Aceştia şi-au manifestat dorinţa de a încheia un contract de împrumut la biroul său notarial pentru suma care a fost stipulată în contract.

Conform martorului P. împrumutatul a prezentat o serie de antecontracte de vânzare-cumpărare asupra unor terenuri situate în jud. Ilfov cu plata integrală, cu motivarea de a fi folosite drept garanţii. Deşi nu a fost transmis dreptul de proprietate şi deci nu se putea înscrie ipoteca asupra terenurilor, totuşi, a menţionat în cuprinsul contractului de împrumut despre existenţa acestor contracte, întrucât ar fi fost bine pentru că puteau proteja împrumutătorul în sensul existenţei unei garanţii suplimentare, care puteau deveni exigibile ulterior. B. a rămas în birou până la semnarea contractului de împrumut, însă nu i-a povestit nimic despre părţile contractului. Aceasta a explicat că motivul pentru care nu a încheiat chiar ea acest contract, având şi ea calitatea de notar, a fost acela că nu se înţelegea cu asociatul. Suma de bani menţionaţii în contract nu a fost înmânată în prezenţa notarului P., părţile au declarat că acest lucru a fost deja realizat. Inculpata B. l-a întrebat dacă doreşte să se asocieze cu aceasta, însă nu îşi aduce aminte dacă a întrebat în aceeaşi zi. Instanţa de fond a constatat că, în privinţa infracţiunii de complicitate la trafic de influenţă, probele administrate indică, dincolo de orice îndoială rezonabilă, implicarea inculpatei B..

În privinţa faptei calificate prin rechizitoriu ca fiind infracţiunea de fals intelectual sub forma participaţiei improprii, instanţa de fond a constatat că fapta inculpatei B. constând în aceea că l-a ajutat şi sprijinit pe G. în toate demersurile acestuia făcute în scopul de a obţine suma de 2.500.000 euro cu titlu de mită de la denunţătorul I., inclusiv să încheie un contract de împrumut fictiv cu denunţătorul, în scopul de a ascunde şi, totodată, de a garanta primirea sumei mai sus menţionate (contract întocmit şi autentificat sub nr. 1028 la data de 06.07.2011), fără vinovăţie, de notarul public P., nu constituie infracţiune.

Instanţa fond a constatat că lipseşte situaţia premisă necesară existenţei acestei infracţiuni, respectiv preexistenţa unei stări de fapt care să facă necesară şi să impună întocmirea unui înscris oficial, la fel ca şi în cazul inculpaţilor F. şi G..

În drept instanţa de fond reţine că:

În ceea ce priveşte analiza din perspectiva intrării în vigoare, începând cu data de 01.02.2014 a noului C. pen., a legii penale mai favorabile inculpatei B., raportat la încadrarea juridică dată faptelor reţinute în sarcina acesteia prin rechizitoriu, instanţa de fond a constatat că sunt aplicabile normele reglementate de art. 5 din Legea nr. 286/2009 ce reprezintă C. pen., care prevăd că, în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.

Art. 291 din noul C. pen., prevede şi pedepseşte infracţiunea de trafic de influenţă modifică limitele legale ale pedepsei, în sensul stabilirii unei limite maxime legale reduse, de la 2 la 7 ani, faţă de 2 la 10 ani, cum au fost prevăzute de reglementarea anterioară.

Pentru infracţiunea de fals intelectual, în forma participaţiei improprii (instigare mediată) prev. şi ped. de art. 31 alin. (2) C. pen. din 1969 rap. la art. 289 C. pen. 1969, rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, limitele pedepsei legale se situau între 6 luni şi 5 ani, în timp ce potrivit legii noi, art. 52 alin. (1) C. pen. rap. la art. 321 C. pen. stabileşte limite ale pedepsei între 1 şi 5 ani, iar art. 17 din Legea nr. 78/2000 a fost abrogat.

Pentru săvârşirea faptei calificate prin rechizitoriu ca fiind infracţiunea de fals intelectual în forma participaţiei improprii, instanţa de fond a constatat că nu este prevăzută de legea penală, dispunând achitarea inculpatei, în conformitate cu prevederile art. 16 lit. b) C. proc. pen.

Faţă de aceste considerente, instanţa de fond a constatat că legea penală mai favorabilă, aplicabilă în cauză inculpatei B. este Legea nr. 286/2009, noul C. pen., schimbând calificarea juridică dată faptelor acesteia, potrivit reglementărilor legii noi.

Aşa fiind, fapta inculpatei B., care l-a sprijinit şi ajutat pe inculpatul G. în toate demersurile acestuia făcute în scopul de a obţine suma de 2.500.000 euro cu titlu de mită de la denunţătorul I., inclusiv să încheie un contract de împrumut fictiv cu denunţătorul, în scopul de a ascunde şi, totodată, de a garanta primirea sumei mai sus menţionate (contract întocmit şi autentificat sub nr. 1028 la data de 06.07.2011, fără vinovăţie, de notarul public P.), întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la trafic de influenţă, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 modif., raportat la art. 291 alin. (1) C. pen.

Elementul material al infracţiunii de complicitate la trafic de influenţă, săvârşită de inculpata B. îl reprezintă ajutorul dat inculpatului G. pentru a garanta primirea sumei de 2.500.000 euro, de la I., pentru exercitarea influenţei, dar cu titlu de mită.

Inculpata a acţionat cu forma de vinovăţie a intenţiei directe, cunoscând şi urmărind obţinerea de către inculpatul G. a sumei de bani pretinse.

Prin urmare, apreciind că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C. proc. pen., în sensul că fapta dedusă judecăţii există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpată, astfel că în cauză operează răspunderea penală a inculpatei B. pentru infracţiunea de complicitate la trafic de influenţă comisă.

Aplicarea pedepsei de către instanţa de fond

Având în vedere cele expuse, instanţa de fond a procedat la stabilirea şi aplicarea unei pedepse pentru infracţiunea reţinută în sarcina inculpatei B., cu respectarea criteriilor de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., respectiv, stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei se face în raport cu gravitatea infracţiunii săvârşite şi cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii: a) împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite; b) starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; c) natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii; d) motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit; e) natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; f) conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal; g) nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.

Instanţa de fond a reţinut că gradul de pericol social concret al faptei săvârşite de inculpata B. nu este unul foarte este ridicat, reţinând împrejurările concrete ale săvârşirii faptei, relativa prudenţă cu care a acţionat inculpata, dar şi împrejurarea că inculpata nu a condiţionat ajutorul dat de obţinerea unui avantaj material.

Astfel, instanţa de fond a apreciat că, faţă de circumstanţele reale şi personale ale inculpatei, atitudinea procesuală a acesteia, vârsta, aportul la săvârşirea infracţiunii, limitele legale ale pedepsei prevăzută pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă (2 - 7 ani închisoare), stabilirea unui cuantum al pedepsei închisorii la 2 ani închisoare, ce reprezintă minimul special legal, reflectă în mod obiectiv pericolul social al faptei săvârşite şi poate să îndeplinească scopul pentru care este aplicată această pedeapsă.

În privinţa modalităţii de executare a pedepsei, instanţa de fond a constatat că, pentru inculpata B. sunt întrunite condiţiile suspendării executării pedepsei sub supraveghere, prevăzute de art. 91 C. pen., iar în raport cu persoana inculpatei, care are calitatea de notar, studii superioare, nu este cunoscută cu antecedente penale, au fost identificate posibilităţi de îndreptare, iar aplicarea pedepsei este suficientă şi, chiar fără executarea acesteia, inculpata nu va mai comite alte infracţiuni, însă este necesară supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată. Aşa fiind, instanţa de fond a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare de 2 ani.

Inculpata C.

Situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond. Analizarea probatoriului

În cuprinsul rechizitoriului, pentru inculpata C. s-a reţinut că, în calitate de notar public, l-a sprijinit şi ajutat pe martorul I., sfătuindu-l să întocmească acte autentice (contracte de împrumut, de vânzare - cumpărare) sau întocmind personal astfel de acte (de revocare a unui contract de împrumut, contract de comision), cunoscând că prin acestea se atestă împrejurări necorespunzătoare adevărului, întrucât ascund şi totodată garantează darea unor sume mari de bani cu titlul de mită primarilor comunelor Jilava (A.) şi Snagov (F.) din judeţul Ilfov.

Astfel, la data de 23.09.2011 a întocmit un act de revocare între G. în calitate de împrumutător şi I. în calitate de împrumutat, act prin care s-a revocat contractul de împrumut autentificat sub nr. 1028/06.07.2011, ce avea ca obiect suma de 2.500.000 euro. Ulterior, a întocmit un model de contract de comision între G. (în calitate de comisionar) şi I., pentru suma de 1.100.000 euro, înscris pe care l-a înmânat acestora.

Din materialul probator administrat în cauză, instanţa de fond nu poate reţine însă, dincolo de orice îndoială rezonabilă că inculpata C. a cunoscut faptul că atât primul contract de împrumut pentru suma de 2.500.000 euro, cât şi cel de-al doilea contract de comision (model) pentru suma de 1.100.000 euro, au fost întocmite pentru a ascunde şi garanta darea acestor sume de bani de către denunţător cu titlul de mită, în vederea obţinerii de către acesta din urmă a unor documente privind terenurile sale, fără de care nu le-ar fi putut înstrăina/vinde.

Din conţinutul convorbirilor purtate în mediu ambiental, interceptate în cauză din data de 22.09.2011, cu denunţătorul I. şi inculpatul G. dar şi din data de 26.09.2011, cu aceleaşi persoane, la care a intervenit şi inculpatul D., se observă că, deşi martorul denunţător îi menţionează cuvântul "şpagă", atitudinea inculpatei C. este una defensivă, acţiunile sale nu sunt de a facilita obţinerea unor sume de bani cu titlu de mită. Aceste discuţii nu privesc scopul încheierii contractului de comision ci interesul ca acest contract să reprezinte o modalitate de a garanta că terenurile deţinute de I. şi D., cuprinse într-un lot întreg, să fie vândute împreună: I.: Nu. Dacă eu nu-i dau banii în trei luni. Deci, eu trebuie să trec pe numele meu tot, să fac alipirea, să fac un cadastru în general şi pe urmă să le vând la ăştia. C.: Păi, faceţi un contract de comision atunci, sau un contract de împrumut. Spui că ai să (...) că ţi-au dat ei patru sute de mii. D.: Bun! Cumş Ce ne sugeraţiş Ceş I.: Asta am discutat cu doamna până acum. C.: Dumneavoastră cum doriţi! Că, noi lucrăm cum doreşte clientul. C.: Deci, dumneavoastră aveţi un teren în colţş Daş Aiciaş Am înţelesş D.: Da! Şi pot să mai iau încă două (...) I.: Două cesiuni! D.: Două cesiuni! C.: Două p-aiciaş D.: Da, exact! C.: Deciş I.: Ideea care e doamnăş Noi trebuie să acoperim o sumă! C.: Am înţeles! D.: Şi nu numai (...) dar să fim împreună. I.: Să fim împreună. D.: (...) neinteligibil (...) vindem împreună, încasăm împreună fiecare părţile care le are, le despărţim de comun acord (...) C.: Problema este că cel care cumpără vrea un teren unitar."

S-a arătat că în privinţa revocării contractului de împrumut încheiat între I. şi G., aceasta nu poate fi considerată o acţiune de sprijinire a denunţătorului, pentru motivul principal că revocarea reprezintă o formă de încetare şi nu de izvor a raporturilor juridice între părţi şi se poate realiza oricând şi pentru orice motiv, dacă este aceasta voinţa părţilor. Notarul C. nu avea, la momentul exprimării voinţei părţilor, posibilitatea refuzării, din motive obiective, a întocmirii şi autentificării actului de revocare a contractului de împrumut.

Instanţa de fond a reţinut şi că atât în concepţia actualului C. pen., cât şi în cea a vechiul C. pen., complicitatea este o forma de participaţie penală ce constă în fapta persoanei care, cu intenţie, înlesneşte sau ajută în orice mod, inclusiv prin promisiunea de a tăinui bunurile provenite din săvârşirea faptei sau de a favoriza pe infractor, chiar dacă, după săvârşirea faptei, promisiunea nu este îndeplinită. Fiind o contribuţie la săvârşirea faptei, complicitatea se inserează însă în antecedenţa cauzală a acesteia, atrăgând calitatea de participant a complicelui.

Dat fiind caracterul complicităţii antecedent sau concomitent săvârşirii infracţiunii de către autor, este discutabilă existenţa complicităţii la infracţiunea de dare de mită reţinută în sarcina inculpatei C., atât timp cât acţiunile acesteia s-au derulat începând cu data de 22.09.2011, în opinia instanţei de fond, deci ulterior momentului din data de 19.09.2011, în care denunţătorul I. a remis inculpatului A. o parte din suma solicitată drept mită.

De asemenea, ajutorul dat de către inculpata C., prin întocmirea unui "draft"/proiect/ciornă al unui contract de împrumut, nu a mai fost materializat, aşa încât instanţa de fond a apreciat că, contribuţia complicelui nu a fost una efectivă, adică nu a folosit în fapt la săvârşirea de către autor a acţiunii sau inacţiunii respective. În cazul în care ajutorul sau sprijinul nu ajunge să fie dat, deoarece complicele a fost împiedicat ori dacă acest ajutor sau sprijin dat de complice nu este folosit de autor, întrucât este apreciat impropriu ori de prisos, activitatea desfăşurată de complice rămâne o simpla tentativa de complicitate, fără semnificaţie juridica penală.

Astfel, instanţa de fond a reţinut apărările inculpatei C., din declaraţia căreia rezultă că în septembrie 2011 a fost sunată de I. care şi-a exprimat dorinţa de a încheia la biroul notarial un act de revocare a unui contract de împrumut încheiat la un alt notar. Acesta a venit la biroul notarial împreună cu inculpatul G.. I. i-a cerut să încheie atât un act de revocare a contractului de împrumut cât şi un contract de comision. Nu i s-a părut ciudat că acesta doreşte să încheie un contract de comision pentru că în 2011 vorbind despre această tranzacţie, i-a spus că a fost sfătuit să renunţe la intermediarul UU.. Inculpata nu a pus nici un fel de întrebare, ci doar dacă acel contract priveşte acelaşi teren. În ceea ce priveşte contractul de comision, inculpata le-a spus că nu pot să îl întocmească imediat întrucât este unul mare. Inculpatul G. a insistat însă spunându-i că doreşte ca în acea seară să prezinte atât contractul de comision cât şi actul de revocare avocaţilor săi. Ambele proiecte de contract au fost gata în aceeaşi seară, au fost date inculpatului G., urmând ca a doua zi acestea să fie semnate. A doua zi s-au prezentat din nou I. şi G. şi au semnat doar declaraţia de revocare a contractului de împrumut, nu şi contractul de comision.

La sfârşitul lunii septembrie 2011 a venit inculpatul D. împreună cu I. spunând că au fost trimişi la notariat de la oficiul de cadastru pentru a face un act de alipire. Notarul C. le-a comunicat că nu se pot alipi decât terenuri aparţinând aceluiaşi proprietari sau aflate în coproprietate, prezentându-le ca variantă ca D. să vândă terenurile lui I.. I. a replicat însă că nu avea banii să-i dea inculpatului D.. O altă soluţie a fost să se realizeze vânzări între cei doi, aceştia având calitate dublă de vânzători şi cumpărători pentru terenuri diferite. În cadrul biroului notarial nu s-a încheiat nici un contract de vânzare-cumpărare şi nici de comision. De asemenea, inculpata a menţionat că din discuţiile purtate cu aceştia nu a auzit cuvinte ca "şpagă". Din discuţiile purtate în cadrul biroului notarial a înţeles că respectivul contract de împrumut nu mai reprezenta realitatea relaţiilor dintre I. şi G., ci era voinţa lor de revocare. Nu a perceput că în spatele acestui contract să fi existat o altă realitate.

Această variantă a modalităţii în care au decurs discuţiile, este susţinută şi de martorul denunţător I. din declaraţia căruia rezultă că întrucât taxele pe care deja le plătise de aproximativ 10.000 euro la încheierea contractului de împrumut erau foarte mari, iar notarul la care încheiase deja contractul de împrumut calculase aproximativ aceeaşi sumă pentru rezilierea contractului, a mers la notarul C.. Aceasta i-a spus că poate face anularea contractului de împrumut, i-a relatat situaţia de fapt notarului C., însă aceasta era interesată doar de legalitatea actului pe care ea îl încheia. În această împrejurare a fost reziliat acel contract.

Martora EE., consilier în cadrul biroului notarial al notarului C. a arătat că, deşi nu a participat la discuţiile purtate de doamna notar în integralitatea lor, este convinsă că aceasta nu a fost atentă la acele discuţii, de altfel în biroul unui notar părţile discută foarte multe lucruri. Părerea acesteia este că doamna notar nu a fost atentă la ce s-a discutat în birou în momentul încheierii contractelor şi că nici nu a auzit cuvântul "şpagă", gândindu-se probabil la conţinutul actelor. I. este un client vechi al biroului notarial, iar moralitatea acestuia este discutabilă, de altfel impresia pe care o dădea era că mai mult fabulează.

Instanţa de fond a constatat că pentru inculpata C., nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor de complicitate la dare de mită şi complicitate la cumpărare de influenţă, lipsind elementul material al laturii obiective, întrucât aceasta nu a acordat martorului denunţător I. ajutorul antecedent sau concomitent săvârşirii infracţiunii de către autor cu caracter efectiv, adică apt a fi folosit în fapt la săvârşirea de către autor a acţiunii sau inacţiunii respective.

Aşadar, instanţa de fond a dispus achitarea inculpatei pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la dare de mită şi complicitate la cumpărare de influenţă, în conformitate cu prevederile art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen., în sensul că faptele, aşa acum au fost descrise în rechizitoriu şi pentru care a fost trimisă inculpata în judecată în prezenta cauză, nu sunt prevăzute de legea penală.

În drept:

Analizând din perspectiva intrării în vigoare, începând cu data de 01.02.2014, a noului C. pen., a legii penale mai favorabile aplicabile inculpatei C., raportat la încadrarea juridică dată faptelor reţinute în sarcina acesteia prin rechizitoriu, instanţa de fond a constatat că devin aplicabile normele reglementate de art. 5 din Legea nr. 286/2009 ce reprezintă C. pen., care prevăd că, în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.

Instanţa de fond a constatat că prin rechizitoriu, raportat la faptele reţinute în sarcina inculpatei, care constau în aceea că, în calitate de notar public, l-ar fi sprijinit şi ajutat pe denunţătorul I. să întocmească acte autentice (revocarea contractului de împrumut, contract de comision, contract de vânzare - cumpărare), cunoscând că prin acestea se atestă împrejurări necorespunzătoare adevărului, întrucât ascund şi totodată garantează darea unor sume mari de bani cu titlul de mită primarilor comunelor Jilava şi Snagov, jud. Ilfov, pentru obţinerea planului parcelar şi documentelor cadastrale pentru terenurile denunţătorului situate în comuna Jilava, acestea au fost calificate drept infracţiuni de complicitate la dare de mită şi complicitate la cumpărare de influenţă.

În privinţa infracţiunii de complicitate la dare de mită, prevăzute de art. 26 C. pen. din 1969 rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 255 alin. (1) C. pen. din 1969, legea prevedea pedeapsa închisorii situată între 6 luni şi 5 ani, iar prin legea nouă, art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 modif. rap. la art. 290 alin. (1) C. pen. pedepseşte infracţiunea cu închisoarea de la 2 la 7 ani, pe când în privinţa infracţiunii de complicitate la cumpărarea de influenţă, prin legea veche, infracţiunea prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 61 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 era pedepsită cu închisoarea de la 2 la 10 ani, prin noua lege, art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 292 alin. (1) C. pen. instituie un regim sancţionator cu pedeapsa închisorii de la 2 la 7 ani.

Totuşi, date fiind aprecierile privind împrejurarea că faptele reţinute în sarcină nu reprezintă infracţiuni, stabilirea legii penale mai favorabile pentru inculpata C. nu mai poate fi realizată decât raportat strict la limitele legale ale pedepselor prevăzute pentru infracţiunile pentru care aceasta a fost trimisă în judecată, aşa încât instanţa de fond a dispus schimbarea calificării juridice a faptelor acesteia, din infracţiunile prev. şi ped. de art. 26 C. pen. din 1969 rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 255 alin. (1) C. pen. din 1969, art. 26 C. pen. din 1969 rap. la art. 61 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, în infracţiunile prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 modif., rap. la art. 290 alin. (1) C. pen. şi art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 292 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 5 C. pen.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen., rap. la art. 16 lit. b) C. proc. pen., instanţa de fond a dispus achitarea inculpatei C., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 290 alin. (1) C. pen. şi art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 292 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 5 C. pen.

Inculpatul J.

Situaţia de fapt. Analizarea probatoriului

În sarcina inculpatului J., fost vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Ilfov, prin actul de sesizare al instanţei s-a reţinut că, în perioada iulie - septembrie 2011, la rugămintea naşului său, inculpatul F., a intervenit, în schimbul promisiunii sumei de 100.000 euro, pe lângă directorul OCPI Ilfov - O., pentru a aviza planul parcelar emis de Primăria Jilava, în care erau cuprinse toate cele 23 de terenuri ale denunţătorului, şi a emite cu rapiditate documentele cadastrale pentru aceste terenuri situate în extravilanul comunei Jilava.

Pentru a deţine controlul asupra activităţii infracţionale şi a fi siguri că o să-şi primească sumele de bani pretinse cu titlul de mită de la denunţător, inc. F. i-a transmis inc. J. că o să-l sune o persoană de încredere pe nume G. pentru a fi prezentat directorului O.C.P.I. Ilfov - O., căreia să-i fie înmânate documentele cadastrale pentru terenurile în cauză.

Instanţa de fond, analizând materialul probator administrat în cauză, a constatat că nu rezultă săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina sa, respectiv trafic de influenţă şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni. Din convorbirile telefonice purtate de acesta cu inculpaţii F. şi G. din zilele de 13 iulie 2011; 02 şi 03 august 2011; 05 şi 07 septembrie 2011, interceptate în cauză, rezultă doar împrejurarea că inculpatul J. a promis acestora că va discuta cu directorul OCPI Ilfov - O. despre situaţia planului parcelar al terenurilor pe care le deţinea I.. Din acestea nu rezultă că inculpatul J. a primit, a acceptat promisiunea unor sume de bani sau alte foloase pentru a o determina pe O. să urgenteze lucrările privind respectivele loturi de teren.

S-a apreciat că nu se poate trage concluzia că inculpatul J. era la curent şi cu înţelegerea frauduloasă dintre F., G. şi I., întrucât din conţinutul convorbirii telefonice din data de 02.08.2011, ora 16:00:04, referirile inculpatului G., reţinute în rechizitoriu ca fiind elocvente sunt în realitate foarte vagi, respectiv "treburile alelalte", iar răspunsurile inculpatului J. fiind doar în sensul că îl trimite pe G. să vorbească direct cu O.:

"Te trimit acolo mă, la ea...", "Te duci tu acolo...".

Aceleaşi referiri, extrem de diluate, se regăsesc şi în convorbirea telefonică purtată de acesta cu inculpatul F. în ziua de 20.09.2011, ora 16:38, din care rezultă doar că inculpatul G. "G." "nu a rezolvat..." şi în niciun caz nu este relevată o legătură infracţională directă între J. şi F..

Din convorbirea înregistrată ambiental de denunţător purtată de acesta cu inculpatul J., la solicitarea denunţătorului de a-i comunica "cum se poate achita faţă de toată lumea", inculpatul J. nu solicită acestuia nicio sumă de bani, de altfel în toată discuţia avută cu acesta nu este vorbe despre sume de bani sau foloase:

"I.: Rezolvat-o cu O., cu doamna O.. Şi vreau să ştiu cum îmi achit datoriile faţă de toată lumea. K.: O să stau de vorbă cu femeia asta să văd ce vrea şi după aceea îţi zic. I.: Trec eu pe la dumneavoastră să-mi spuneţiş K.: Da. Da stai de vorbă cu F. (...) cu ăştia că eu nu vreau să intru, eu (...). El a venit la mine: "bă te rog frumos, ştiu că ai o relaţie foarte bună cu creştina asta şi (...)" Şi m-am dus la ea şi am stat de vorbă şi le-am spus: "bă daţi-i drumu la treabă că se rezolvă" (...) (...)".

De asemenea, a arătat că nu se poate reţine ca fiind relevante pentru vinovăţia inculpatului J. replica acestuia:

"O să stau de vorbă cu femeia asta să văd ce vrea (...)", acesta nerealizând nicio referire directă sau indirectă la sume de bani sau alte foloase, discuţia putând fi interpretată, în lipsa unor alte elemente, şi în sensul ca, pentru rezolvarea problemei planului parcelar să fi fost necesare alte înscrisuri sau demersuri legale.

Inculpatul J. nu a dat declaraţii în faţa instanţei de fond, prevalându-se de dreptul la tăcere, iar în declaraţiile date în faza de urmărire penală a negat acuzaţiile, declarând că nu îşi aduce aminte dacă F. a apelat la el pentru a interveni la directorului OCPI Ilfov, O., să-l primească pe G. (G.) şi nu a pretins şi nici nu i s-a promis vreo sumă de bani pentru a face intervenţia menţionată.

Instanţa de fond a reţinut că, în fapt, toate acuzaţiile aduse inculpatului J. se bazează pe declaraţiile martorului denunţător I. şi pe susţinerile acestuia, în faţa altor persoane că îi va da inculpatului o sumă de bani, declaraţii care, nefiind coroborate cu alte mijloace de probă, nu au fost reţinute de instanţa de fond, dată fiind poziţia martorului denunţător în cadrul prezentei cauze.

Toate celelalte persoane audiate în cauză au arătat că nu au promis sau nu au dat inculpatului K. nicio sumă de bani. Astfel, inculpatul F. a arătat că nu a promis inculpatului K. sume de bani pentru a interveni pe lângă d-na O.. Inculpatul G. a declarat că este adevărat că a apelat la J., ducându-se la biroul lui din Consiliul Judeţean şi l-a rugat să intervină pe lângă directorul OCPI Ilfov O. pentru ca aceasta să-i dea cadastrele terenurilor lui I.. J. a vorbit cu O. şi apoi inculpatul G. s-a dus la aceasta, care i-a dat o parte din numerele de cadastru ale terenurilor lui I., întrucât doar atâtea erau făcute până la acel moment.

La acele discuţii l-a auzit pe I. întrebându-l pe F. dacă, din această sumă de 1.100.000 euro, urmează să primească 450.000 euro primarul de la Jilava, iar 450.000 euro GG., K. şi O. şi restul de 200.000 euro eu şi cu F., lucru confirmat de către F. (lui I.).

De asemenea, din declaraţiile lui Q. (condamnat definitiv în prezenta cauză), rezultă că de fapt, despre sume de bani ce trebuiau date inculpatului J. a vorbit doar I.: suma de 1 un mii. de euro urma să fie împărţită la mai multe persoane, 100.000 doamnei O., 500.000 primarului A., aşa cum a înţeles din discuţiile purtate la PP.. Ştia că şi inc. J. urma să primească o sumă de bani, aflând acest lucru de la martorul I..

Declaraţia martorei O., în faza de cercetare judecătorească relevă faptul că singurele discuţii avute cu inculpatul J. au fost despre "ce se întâmplă" cu tarlaua 25 din com. Jilava, însă niciodată despre vreo sumă de bani, iar acesta nu a făcut nici o presiune sau vreo promisiune în legătură cu întocmirea planului parcelar. Discuţia avută a fost una obişnuită, între cele pe care le purta în virtutea funcţiei.

În opinia instanţei de fond, prezintă relevanţă şi soluţia de scoatere de sub urmărire penală dispusă prin rechizitoriu faţă de directorul OCPI Ilfov, O., sub aspectul infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 254 alin. (1) C. pen. din 1969, cu motivarea că probele existente la dosar nu dovedesc în mod indubitabil că învinuita ar fi acceptat promisiuni de bani din partea inculpaţilor J. ori F., în schimbul cărora să avizeze planul parcelar şi să emită cu rapiditate documentele cadastrale pentru terenurile martorului I., în condiţiile în care instanţa de fond observă că existau indicii cu aceeaşi forţă probatorie, ca şi în cazul inculpatului J..

Astfel, instanţa de fond a constatat că pentru infracţiunea de trafic de influenţă, lipseşte elementul material al laturii obiective, respectiv nu s-a dovedit că inculpatul J. ar fi primit ori ar fi acceptat promisiunea de bani sau alte foloase, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, astfel că nu sunt întrunite elementele constitutive al infracţiunii şi a dispus achitarea inculpatului J. sub aspectul săvârşirii acestei infracţiuni, în conformitate cu prevederile art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen., reţinând că fapta acestuia, în modalitatea în care este descrisă prin rechizitoriu, nu este prevăzută de legea penală.

În drept instanţa de fond reţine că:

Analizând din perspectiva intrării în vigoare, începând cu data de 01.02.2014, a noului C. pen., a aplicabilităţii legii penale mai favorabile inculpatului J., raportat la încadrarea juridică dată faptelor reţinute în sarcina acestuia prin rechizitoriu, instanţa de fond a constatat că devin aplicabile normele reglementate de art. 5 din Legea nr. 286/2009 ce reprezintă C. pen., care prevăd că, în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.

Instanţa de fond a mai constatat că prin rechizitoriu, raportat la fapta reţinută în sarcina inculpatului, care consta în aceea că a pretins suma de 100.000 euro denunţătorului I., lăsând să se creadă că are influenţă asupra directorului Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Ilfov - O., pentru a o determina să avizeze planul parcelar (tarlaua 25, parcela 86) întocmit de Comisia Locală de Fond Funciar a comunei Jilava, jud. Ilfov, în care erau incluse toate terenurile denunţătorului şi a emite, cât mai urgent posibil, documentele cadastrale pentru aceste terenuri, acestea au fost calificate drept infracţiunea de trafic de influenţă.

Aşa cum s-a arătat în cele ce preced, art. 291 din noul C. pen., ce prevede şi pedepseşte infracţiunea de trafic de influenţă modifică limitele legale ale pedepsei, în sensul stabilirii unei limite maxime legale reduse, de la 2 la 7 ani, faţă de 2 la 10 ani, cum au fost prevăzute de reglementarea anterioară.

Inculpatul J. a fost trimis în judecată şi pentru săvârşirea infracţiunii de asociere în vederea săvârşirii infracţiunii, prevăzută de art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen. din 1969, rap. la art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000. Potrivit art. 4 C. pen., legea penală nu se aplică faptelor săvârşite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă. Observând că infracţiunea de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, prevăzută de art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen. din 1969 nu mai este incriminată, nemaiavând corespondent în legea nouă şi reţinând considerentele menţionate în privinţa inculpaţilor anterior, în hotărâre, instanţa de fond a constatat că legea penală mai favorabilă, aplicabilă în cauză inculpatului este Legea nr. 286/2009, ce reprezintă noul C. pen., schimbând calificarea juridică dată faptei acesteia, în infracţiunea prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000 modif. raportat la art. 291 C. pen.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen., rap. la art. 16 lit. b) C. proc. pen., instanţa de fond a dispus achitarea inculpatului J., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 291 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen. şi de art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen. din 1969 rap. la art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu ref. la art. 4 C. pen.

Inculpaţii A. şi D.

Situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond. Analizarea probatoriului

La data de 08.03.2011, martorul denunţător I. a formulat un denunţ prin care a sesizat Direcţia Naţională Anticorupţie cu privire la faptul că primarul Comunei Jilava, inculpatul A., pentru a realiza demersuri în vederea întocmirii planului parcelar, pentru terenurile pe care denunţătorul le deţinea în comuna Jilava, i-a pretins suma de 500.000 de euro, lăsând să se înţeleagă că întocmirea planului respectiv care să cuprindă terenurile în cauză într-un singur lot, depinde de el şi de directorul OCPI Ilfov, O..

Aşa cum s-a arătat mai sus, după mai multe întâlniri şi discuţii cu primarul A. referitoare la întocmirea planului parcelar şi tot atâtea amânări din partea acestuia din urmă, denunţătorul I. a luat legătura, prin intermediul inculpaţilor E. şi H., ce inculpatul G., un apropiat al inculpatului F., acesta din urmă fiind la acel moment primarul comunei Snagov.

G. ("G.") a avut câteva întâlniri cu primarul A., la solicitarea primarului comunei Snagov, F.. Urmare intervenţiei primarului comunei Snagov - inc. F. pe lângă primarul comunei Jilava - A., la data de 14.06.2011, G. a intrat în posesia adresei nr. 8497 eliberată de Primăria Jilava, pe care, în cursul aceleiaşi zile, a remis-o denunţătorului în copie.

La una din întâlnirile lui G. cu primarul A., primarul comunei Jilava, după ce l-a pus să-şi lase telefoanele, l-a dus în altă încăpere, unde l-a percheziţionat de microfoane şi i-a spus că în sediul primăriei sunt camere de luat vederi. La data de 14.07.2011 denunţătorul a primit, prin intermediul inculpatului G. în copie, planul parcelar întocmit pentru tarlaua 25, parcela 86 în comuna Jilava, documentul purtând ştampila Primăriei Jilava şi semnăturile membrilor Comisiei Locale de Fond Funciar, plan care însă nu cuprindea o suprafaţă de 23.000 mp. din terenurile denunţătorului, dar în schimb, printre loturile sale au fost intercalate alte loturi cu aceleaşi suprafeţe, iar în partea de est a parcelei a fost amplasat un alt teren ce nu-i aparţine.

Cu privire la situaţia loturilor de teren intercalate între cele deţinute de I., din discuţiile avute cu primarul A. s-a convenit că atât pentru cele 4 terenuri/loturi, cât şi pentru loturile denunţătorului să fie întocmită documentaţia cadastrală şi să fie semnate actele de vânzare - cumpărare de către finul său, D.. Urmare a discuţiilor avute cu inculpatul D., acesta i-a prezentat denunţătorului şi o a doua variantă a planului parcelar, pentru tarlaua 25, parcela 86, în copie xerox, planul purtând ştampila şi semnătura membrilor Comisiei Locale de Fond Funciar, în sensul că:- terenul în suprafaţă de 23.000 mp. cu titlul de proprietate pe numele XX., pentru care denunţătorul deţinea antecontract de vânzare-cumpărare, a fost reintrodus printre terenurile sale în această parcelă;- terenul în suprafaţă de 24.600 mp. cu titlul de proprietate nr. 11247 din care denunţătorul deţine o cotă indiviză de ½, a fost mutat la limita (extremitatea) celorlalte terenuri, aşa cum solicitase denunţătorul;- în locul terenurilor introduse în planul parcelar anterior (terenuri ce nu aparţineau denunţătorului), D. i-a spus denunţătorului că primarul a hotărât să aleagă 2 suprafeţe de teren din cele deţinute de el (de denunţător) şi incluse în planul parcelar, pe care să i le cedeze primarului prin contract de cesiune întocmit cu D. în calitate de cesionar.

La data de 28.07.2011 s-a întocmit un contract de cesiune între denunţătorul I., în calitate de cedent, şi D. în calitate de cesionar pentru terenurile în suprafaţă de 10.000 mp. - Titlul de proprietate 10166 şi de 5.000 mp. - Titlul de proprietate 11250, aceste terenuri reprezentând o garanţie, pe care primarul a cerut-o, pentru a fi sigur că va primi suma pretinsă drept mită pentru întocmirea planului parcelar, plan care să cuprindă toate terenurile denunţătorului unite în aceeaşi tarla/parcelă.

Relevantă este şi împrejurarea că, întrucât firma JJ. dorea cumpărarea terenului, dacă acesta avea ieşire la o cale de acces, lotul imediat învecinat cu această cale de acces a fost ales, în planul parcelar, lotul în suprafaţă de 18.100 m.p., ce a aparţinut defunctului MM., teren pe care D. l-a cumpărat de la moştenitoarea V. la data de 26 august 2011.

Planul parcelar astfel întocmit a fost aprobat şi semnat de toţi membrii Comisiei locale de fond funciar a comunei Jilava (al cărei preşedinte era primarul A.), iar la data de 13.07.2011, a fost înaintat la OCPI Ilfov, spre avizare, planul de parcelare parţial din tarlaua 25, parcela 86, iar această din urmă instituţie a întocmit documentaţia cadastrală pentru terenurile existente în tarlaua 25, parcela 86, la finele lunii august 2011 (în perioada 24 - 31.08.2011).

Documentaţia pentru avizarea planului parcelar de către OCPI Ilfov a fost realizată însă după jumătatea lunii august 2011, întrucât Comisia Locală a Comunei Jilava a comunicat instituţiei că în planul parcelar întocmit existau mai multe erori, care necesitau rectificări.

După întocmirea planului parcelar şi avizarea acestuia de către OCPI Ilfov, inculpatul D. i-a transmis denunţătorului că primarul A. doreşte o parte din suma promisă drept mită, în concret că vrea în avans suma de 100.000 euro, cel mai târziu pe data de 16.09.2011, condiţionând rezolvarea situaţiei terenurilor de primirea acestei sume de bani, aspecte ce rezultă din comunicările (SMS-uri) şi convorbiri telefonice dintre D. şi A..

Solicitarea de a fi remisă această sumă de bani, calificată de inculpatul A. ca o "bunăvoinţă" din partea denunţătorului este reluată cu ocazia întâlnirii pe care aceştia au avut-o la hotelul TT.. Întrucât denunţătorul susţinea că nu are această sumă de bani, inc. F. i-a solicitat lui Q. să-l împrumute pe I., iar acesta i-a împrumutat lui I., într-adevăr, suma de 65.000 euro din cei 100.000 euro.

La data de 19.09.2011, denunţătorul a mers în biroul lui D. (situat în imobilul din comuna Jilava, jud. Ilfov), unde s-a întâlnit cu primarul A. şi i-a înmânat suma de 50.000 euro inculpatului D., specificând de mai multe ori că această sumă de bani este dată "din bunăvoinţă", sumă ce urma a fi remisă ulterior inculpatului A. prin intermediul martorului R. (înregistrare ambientală).

Se reţin ca relevante următoarele dialoguri, interceptate cu ocazia acestei întâlniri:

"I.: Nu-i problemă eu vă dau 50.000 (cincizeci de mii). Domn primar n-aţi zis să fie bunăvoinţăş E bunăvoinţă (...) Nu mai stau să (...) nu vreau să încurc pe nimeni nici nu vreau să (...) D.: Aşa fac (...) fac de-a vălmaşa dar după ce îmi aduce negaţia lu' ăsta. (...) I.: Nu-i de vină nea F. că n-a ştiut nici dânsu' mi-a zis: bă am aflat de voi târziu şi dacă l-am băgat p-ăsta n-am vrut să-l mai schimb, am aflat de voi târziu. D.: (...) am plecat, lasă-ne ca să (...) ne rezolvăm treaba (...) (râde) (...) A.: Păi şi ce nu puteţi să rezolvaţi cu mine, care-i problemaş I.: Ba da, cum să nu. (...) I.: Ştiu, da n-am fost eu cel care (...) dacă aveam eu discuţia directă cu dumneavoastră ştiam ce am de făcut. D.: Auzi eu mai trec (...) nu pot să-i las la (...) la tineş A.: Râde (...) A.: Pune-i (...) pune-i în ceva (...) pune-i în ceva şi dă-i lu' (...) D.: R.ş A.: Dă-i lui R.. Da. D.: Da. Hai lasă că-ţi iei (...) A.: Pune-i în ceva şi dă-i lui R.! (...)".

Pentru a se asigura că I. nu va putea să vândă terenurile deţinute fără a-l include în tranzacţie şi terenurile inculpatului D., acesta din urmă, la îndemnul inculpatului A., discută cu denunţătorul, la biroul notarului C., la data de 26.09.2011, despre modul de întocmire a unui contract în care amândoi să fie vânzători.

Cu această ocazia, denunţătorul îi relatează inculpatului D. despre discuţiile avute cu F., despre modul de împărţire a sumei de 1,1 milioane euro, dar şi despre suma de 50.000 euro pe care i-a remis-o deja inculpatului A., aspecte pe care inculpatul D. nu le infirmă:

"I.: El mi-a făcut un calcul, primarul F. şi mi-a zis aşa: Băi, 100 obligatoriu lu’ O.. D.: Da. I.: 450 (patru sute cincizeci) lu’ A. la Jilava, şi încă 450 (patru sute cincizeci) noi. După ce i-am dus contractul cu G., a zis:

"Cumş Două milioane jumătateş"(...) I.: Aşa, am venit cu cât mi-a dat el, că mai mult de cincizeci de mii n-am avut de unde să iau. Am venit, i-am dat lui A. şi pe urmă acum, m-a chemat din nou, sâmbătă sau nu ştiu când am fost, sâmbătă." .

Din nou, în discuţia avută de denunţătorul I. cu inculpatul D., la care a participat şi inculpatul A. din data de 27.09.2011, se relevă împrejurarea că inculpatul A. era la curent cu înţelegerea denunţătorului cu inculpatul F., despre modul de împărţirea a sumelor de bani şi este interesat despre cât îi revine din aceste sume de bani: I.: Nu. Am anulat-o pe aceasta de 2 milioane jumate (...) A.: Aşa. D.: şi rămăsese s-o facem p-aia de un milion jumate dar costa. A.: Un milion o sută!I.: Un milion o sută, un milion o sută! Au zis că scad ei ce e în partea asta şi să mai rămâne un milion o sută pentru ei în care nu include pe nimeni.

Adică cu dumneavoastră să mă descurc şi ei un milion o sută pentru ei. O pregătiseră dar n-am mai semnat-o. Deci asta a fost soluţia o anulăm p-asta da′ ne-o faci p-asta şi n-am mai făcut-o. Da era făcută, e făcută de notara mea de notara mea e concepută e contract de comision. Le-am dat şi (...) (...) A.: Ţi-a dat 65 de mii i-ai dat 50 (cincizeci)! I.: 50 (cincizeci) mi-a dat domne! A.: Cum mă 50 (cincizeci)! 65 ţi-a dat. (...) I.: Haideţi să vă spun o situaţie: am ajuns la domn primar pentru, că am avut nevoie de suta aia de mii, n-a putut a zis bă îţi dau doar 50, ok şi am mai (...) băiatul ăsta (...) A.: 65 (şaizeci şi cinci) (...) A.: (...), da′ problemele voastre au început să devină problemele noastre pentru că în momentul când ei au discutat şi au spus bă uite trebuie să facem chestia asta noi am dat drumu′ şi am făcut-o, da n-a spus nimeni cu condiţia că (...) dacă se vinde sau nu ştiu ce.

Nu, au spus băi trebuie făcut chestia asta şi noi ne achităm imediat, daş (...) A.: Ce-ai discutat cu ei e treaba ta nu mă priveşte, pe mine mă interesează, încă o dată îţi spun, că obligaţiile tale acum au devenit obligaţiile mele şi ale lui pentru că am deschis gura şi-am spus ceva, da. Pentru că n-a zis nimeni băi cu condiţia sau când se va face nu ştiu ce. Nu, a spus bă trebuie rezolvată problema asta şi asta e. (...) I.: Nu, eu i-am spus foarte clar am făcut doar cadastrele împreună şi atâta tot. Şi eu i-am spus atunci că am ajuns la el pentru că n-aveam de unde să fac rost de 100.000 şi i-am zis băi nea F. am nevoie de 100 ca să dau acolo.

Bine domne stai liniştit, garantez eu cu capul. Bine bre dacă garantezi mata cu capu′. (...) I.: Atunci vorbesc cu domnul D. mâine tot ce trebuie stabilit, domn′ primarş A.: Da mă da discută cu el. Am intrat în (...) I.: Nici nea F. n-a jucat corect că putea să spună de la început bă băiatule vino mă încoace, asta, asta, asta eu am vorbit (...) A.: Tu nu înţelegi că tu eşti o gâscă acuma, nu te supăra că-ţi spun, tu pentru ei eşti o gâscă pe care au pus mâna şi o jumoale cât pot de mult, ai înţeles. I.: Deci domn primar eu mă achit de datorii la dumneavoastră şi de ei nu mă mai interesează şi gata.

Mă achit de ce e la dumneavoastră şi restul nu mă mai interesează".

La data de 29.09.2011, în jurul orei 09:00, denunţătorul s-a întâlnit cu D. pentru a-i spune că patronii societăţii JJ. au amânat cumpărarea terenurilor şi, deci, trebuie informat primarul A.. Tot cu acea ocazie, denunţătorul i-a mai spus lui D. să-l întrebe pe primarul A. cât trebuie să mai dea, pentru ca acesta din urmă să nu fie supărat pe el, menţionând suma de 450.000 euro, din care a dat deja 50.000 euro, afirmaţiile denunţătorului fiind aprobate de D. (înregistrare ambientală).

Urmare acestor discuţii, trei ore mai târziu, a avut loc. o întâlnire (înregistrată ambiental) între martorii I. şi T. şi coinculpaţii A. şi D., în cadrul căreia primarul A. şi-a exprimat nemulţumirea cu privire la faptul că vânzarea terenurilor s-ar putea realiza abia în luna decembrie 2011 sau chiar februarie 2012, reproşându-i, din nou, denunţătorului că înţelegerea dintre ei a fost că mita se va da după întocmirea planului parcelar şi nu după vânzarea terenurilor. Relevante pentru poziţia şi implicarea inculpatului A. în rezolvarea problemei planului parcelar sunt replicile acestuia:

"Dacă eu îţi pun vânzare din nou pe roate şi oamenii îţi dau banii, asta ce înseamnă că te duci să îi dai comision lu’ ălaş (...) (SC UU. SRL)", "Eu îţi rezolv treaba şi ăla-şi încasează comisionulş Sau cumş".

De asemenea, discuţiile între aceştia se concentrează asupra momentului în care trebuie să fie remisă mită, respectiv la momentul întocmirii planului parcelar şi nu la momentul vânzării efective a terenurilor: A.: Aţi pus nişte oameni, aţi pus lumea pe jar (...) N-aţi spus nicio secundă, nimeni, atenţie! Nimeni n-a condiţionat nimic. Nici de vânzare, nici de nimic. Toată lumea a spus, şi tu, şi el, şi toţi au spus, în momentul când s-au făcut actele, adică parcelările, imediat se rezolvă treaba. Daş N-a spus nimeni (...) Băi! I.: Nu. A.: N-a spus nimeni "Se rezolvă când se vinde". I.: Nu. Domn primar (...) A.: Că se poate se vinde şi peste doi ani.(...) I.: Nu. Păi eu vi l-am dat pe ăla să-l citiţi, ăla de două milioane jumate. Acolo scrie clar: se face plata în momentul în care există plan parcelar, cadastru şi se vinde (...)

Inculpatul A. îi spune denunţătorului că a demarat întocmirea planului parcelar pentru terenurile denunţătorului numai după intervenţia primarului F. ("F."), care a şi garantat "afacerea" şi nu infirmă varianta împărţirii banilor, în modalitatea descrisă de I.: "(...) o sută O., 450 la Jilava, 450 la el (...)" şi îi condiţionează întocmirea planului de trecerea în proprietatea inculpatului D. a celor două terenuri ce au făcut obiectul contractului fictiv de cesiune între denunţător (cedent) şi D. (cesionar).

La data de 04.10.2011, inculpatul A. a mers, împreună cu inculpatul D., la sediul societăţii JJ., unde le-au cerut reprezentanţilor societăţii JJ. suma de 2.000.000 de euro pentru vânzarea terenurilor cuprinse în tarlaua 25, parcela 86, Această sumă urma să fie împărţită astfel: un milion de euro denunţătorul şi celălalt milion de euro A. şi D..

Ulterior, reprezentanţii SC JJ. au oferit doar suma de 1.000.000 de euro, iar denunţătorul a acceptat încheierea tranzacţiei şi în aceste condiţii, dar date fiind aceste condiţii de micşorare drastică a preţului (cu mai mult timp în urmă denunţătorul prin UU. negociase cu JJ. pentru suma de 4,5 milioane euro) urma să renegocieze cuantumul mitei.

La data de 05.10.2011, începând cu ora 15:35, denunţătorul I., însoţit de martorul T., au avut o întâlnire cu inc. D., în care s-au reiterat discuţiile cu privire la modul de întocmire a contractului de vânzare-cumpărare [D. spunând: "că la vânzare, din preţul vânzării, jumătate e al vostru jumătate e al nostru. Cât (...) sper să fie bine (...)"], cât şi despre cele două întâlniri cu reprezentanţii societăţii JJ. şi facilităţile pe care primarul A. le-a garantat societăţii cumpărătoare (înregistrare ambientală).

Martorii I. şi T. au purtat discuţii cu inculpatul D. şi în prezenţa notarului N., pentru a găsi o modalitate ca D. să poată vinde singur terenurile (înregistrare ambientală din data de 06.10.2011).

La întâlnirea din data de 24.11.2011 (înregistrare ambientală - intervalul orar 20:10 - 20:17) D. reconfirmă pretenţiile inculpatului A., la nivelul sumei de 500.000 euro, în cazul în care denunţătorul ar vinde terenurile altui cumpărător (altul decât societatea JJ.), afirmând:

"T.: Nu ne interesează pe noi cine, noi să ne luăm banii pe terenuri. D.: Păi, da. Voi (...). I.: 450ş D.: Da. I.: Din care 50. D.: 500, din care 50. I.: 500, din care 50. D.: Mi i-aţi dat data trecută ca avans (...) I.: Ok, ok, bun. D.: (...) la o discuţie în urma, când om vinde din ei se scad ce mi-aţi dat."

În cauză a fost realizată expertizarea înregistrărilor convorbirilor interceptate din data de 19.09.2011, cu privire la care instanţa de fond a reţinut concluziile expertului desemnat în cauză, din cadrul Laboratorului de Expertize Criminalistice Bucureşti, potrivit cărora, în urma analizei cu echipamentele şi sistemele din dotarea INEC a înregistrărilor din datele de 18.09.2011 şi 19.09.2001, nu au fost depistate urme de intervenţie tehnică asupra acestora.

În absenţa înregistrărilor originale a datelor privind realizarea şi gestiunea lor de la realizare şi până la depunerea în instanţă, precum şi în lipsa echipamentelor tehnice utilizate la realizarea înregistrărilor din datele de 18.09.2011 şi 19.09.2011, expertul criminalist a constatat că nu se poate stabili cu certitudine dacă înregistrările au fost realizate simultan cu evenimente acustice şi vizuale conţinute.

Pe baza constatărilor din cuprinsul raportului, că înregistrările prezintă continuitate şi că sunt nealterate, se concluzionează că este foarte probabil ca înregistrările expertizate să reprezinte clone ale înregistrărilor originale, astfel încât rezultă că înregistrarea evenimentelor acustice şi vizuale conţinute s-a realizat simultan cu producerea acestora.

Având în vedere continuitatea înregistrării audio din 19.09.2011, aceste înregistrări audio-video sunt, de asemenea continue, iar "întreruperile" care apar între părţile acesteia, în opinia expertului desemnat, constituie un efect al acţiunii operatorului echipamentului tehnic, nicidecum al unor intervenţii ulterioare realizării înregistrării. Instanţa de fond a reţinut aceste concluzii ale raportului de expertiză judiciară efectuat în cauză de către expertul din cadrul Laboratorului Judeţean de Expertize Criminalistice Bucureşti şi nu concluziile expertului parte al inculpaţilor F. şi A., pentru motivele expuse la analizarea acestui mijloc de probă, realizat cu ocazia analizei situaţiei de fapt reţinută în sarcina inculpaţilor F. şi G.. Conţinutul interceptărilor, la care am făcut referire în expunerea situaţiei de fapt se coroborează cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză, mijloace de probă ce au fost expuse şi analizate în cele de urmează.

Din declaraţiile martorului denunţător I., instanţa de fond a reţinut ca fiind dovedite doar cele privind pretinderea de către inculpatul A., cu complicitatea inculpatului D. a sumei de 500.000 de euro drept mită, din care au fost remisă efectiv suma de 50.000 de euro, acestea coroborându-se cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză. În concret, acesta arată că în anul 2010 găsise un potenţial cumpărător pentru acele terenuri prin firma UU. şi anume firma JJ., iar în urma discuţiilor cu patronul s-a stabilit un preţ iniţial de 4,5 milioane euro. După discuţia cu firma JJ. a mers la primăria Jilava şi i-a cerut primarului A. definitivarea planului parcelar. După câteva zile, la o altă întâlnire inculpatul A. i-a dat un alt bileţel pe care scria suma de 500.000 euro, bileţel pe care l-a restituit inculpatului, spunându-i că este de acord, iar A. i-a spus că planul parcelar urmează a fi întocmit de către o persoană de încredere, după data de 1 februarie, întrucât atunci se întorcea din America aceea persoană de încredere. A mers ulterior, de mai multe ori şi s-a întâlnit cu inculpatul A. care i-a spus că nu sunt probleme legate de bani ci că sunt mai multe interese, de asemenea, i-a comunicat că întocmirea planului parcelar depinde de directoarea OCPI O.. A mers şi a vorbit cu O., iar aceasta i-a spus că planul parcelar urmează a fi primit la primărie pentru a fi vizat de OCPI.

La una dintre discuţii, inculpatul A. i-a spus că va merge şi va discuta personal cu doamna O.. Fiind presat de timp l-a întrebat pe inculpatul A. ce trebuie să fac efectiv pentru a obţine planul parcelar, iar acesta i-a spus să vină cu cineva de încredere. În discuţiile pe care eu le-a avut cu G., acesta i-a spus că are pe cineva de încredere căreia îi spunea " Eminenţa" a cărui identitate nu i-a divulgat-o precum şi faptul că inculpatul A. va face ce-i spune această persoană. Inculpatul G. i-a spus că dacă doreşte să se facă planul parcelar să aducă o garanţie, concretizată printr-un contract de împrumut intre I. şi G.. Din discuţiile avute rezulta că G. era persoana de legătură intre aceea " Eminenţă" şi inculpatul A.. Garanţia, şi anume contractul de împrumut urma să fie întocmit pentru suma de 2,5 milioane de euro bani ce trebuiau daţi pentru rezolvarea planului parcelar. Aceşti bani urmau a fi împărţiţi între aceea "Eminenţă", inculpatul A. şi inculpatul G..

Martorul denunţător a mai arătat că după data de 1 mai, inculpatul G., la o întâlnire pe care au avut-o în Ştefăneşti, i-a adus o schiţă a planului parcelar. A observat că în acel plan nu erau incluse toate suprafeţele pe care le deţineam iar între parcele erau intercalate alte suprafeţe ce aparţineau unor persoane necunoscute. I-a spus inculpatului G. că planul nu este în regulă şi că lipsesc aproximativ 2 ha de teren . Inculpatul G. i-a spus că va rezolva această problemă şi va remedia greşelile.

I. a mers la inculpatul A., iar acesta i-a spus să încheie orice colaborare cu G. pentru că nu este persoană de încredere. Inculpatul A. i-a promis că va modifica planul parcelar şi i-a dat numărul de telefon al inculpatului D. pentru ca acesta să întocmească cadastrul şi să aducă modificările la planul parcelar. După discuţii cu inculpatul D., acesta a întocmit alt plan parcelar în care erau remediate greşelile celui dintâi, în sensul că erau menţionate toate terenurile denunţătorului, însă era introdus un alt teren în colţul acelei suprafeţe. Acea suprafaţă de teren nou introdusă era foarte importantă întrucât pe acolo se făcea accesul şi s-a înţeles cu inculpatul D. pentru a se face cadastrul în această formă.

Ulterior s-a întâlnit cu inculpatul A., acesta i-a cerut să "dea dovadă de bunăvoinţă" şi a şi fixat un termen limită la care urma să-i aducă banii, în caz contrar urmând să creeze un litigiu privind acea suprafaţă de teren aflată la extremitate ceea ce ar fi îngreunat întocmirea cadastrului. L-a sunat pe Q. care era un angajat la un bar al inculpatului F. şi i-a cerut să îi împrumute cu o sumă de bani pentru a duce inculpatului A.. Q. l-a sunat la rândul său pe inculpatul F., i-a relatat acesta aspecte, iar F. i-a spus că ştie despre ce este vorba. În luna iulie- august 2011 s-a întâlnit cu inculpatul F. şi inculpatul G., i-a arătat inculpatului F. contractul de împrumut pentru suma de 2,5 milioane euro încheiat cu G.. Inculpatul F. a spus că de fapt suma la care se înţeleseseră era de 1 milion de euro. Din discuţiile cu acesta a rezultat că suma urma să fie împărţită astfel: 450.000 euro reveneau lui A., 450.000 euro lui F., G. şi J., iar 100.000 euro lui O..

De asemenea, inculpatul F. i-a spus lui Q. să-i dea suma de 100.000 euro. F. i-a cerut lui G. anularea contractului de împrumut întrucât suma era foarte mare, iar înţelegerea era de 1 milion de euro. Ulterior s-a demarat procedura întocmirii cadastrului pe terenurile aşa cum erau trecute în ultimul plan parcelar.

Întrucât firma JJ. nu a mai fost de acord cu plata preţului iniţial al vânzării cumpărării i-a adus la cunoştinţă inculpatului A., iar acesta i-a spus că va avea o discuţie cu reprezentanţii firmei JJ.. Inculpatul A. i-a spus că nu trebuie să mai aibă nici o legătură cu " Snagov-ul" întrucât el este cel ce hotărăşte cu privire la această situaţie. Inculpatul A. a stabilit o întâlnire cu reprezentanţii firmei JJ. şi i-a spus că în continuare se va ocupa el de această tranzacţie. De asemenea, l-a întrebat ce sumă doreşte să obţină din tranzacţie, denunţătorul i-a spus că un milion de euro şi i-a cerut să anuleze contractul de exclusivitate încheiat cu UU.. A menţionat că a încheiat cu inculpatul D. două contracte de cesiune, pentru siguranţa că inculpatul A. va primi bani. Contractele au fost încheiate la notarul N., iar prin acestea, denunţătorul a cedat inculpatului D. două suprafeţe de aproximativ 2 ha poziţionate în tarlaua 25, unul situat la jumătate şi celelalte către un capăt. Nu a primit nici o sumă de bani pentru aceste contracte.

În luna august sau septembrie 2011, Q. i-a dat suma de 50.000 euro, această sumă i-a dat-o inculpatului A. în biroul inculpatului D., acesta din urmă fiind de faţă. La finalizarea cadastrului asupra terenurilor a aflat că inculpatul A. ajunsese să negocieze preţul terenului la două milioane euro, însă reprezentanţi firmei JJ. au spus că pot cumpăra doar când preţul terenului va ajunge la 1.300.000 euro. În acesta condiţii i-a spus că suma pe care urma să o primească era de 450.000 euro, restul urmând să-i revine denunţătorului. I. a fost de acord, tranzacţia urmând să fie finalizată prin intermediul inculpatului D. însă tranzacţia nu s-a mai finalizat. Văzând că tranzacţia nu se mai finalizează a mers la firma JJ., s-a întâlnit cu martorul S., acesta însă a rămas surprins când i-a spus că este proprietarul terenului pentru că ştia de la A. că proprietarul terenului este D..

Inculpatul A. nu a recunoscut săvârşirea faptelor reţinute în sarcina sa, arătând că de fapt iniţial nu a acordat o prea mare importanţă problemei pentru care I. venea la Primărie, pentru situaţia terenurilor intervenind mai multe persoane (procurorul YY., inculpatul G.).

Întâlnirile ulterioare cu denunţătorul au fost determinate, conform declaraţiilor inculpatului A., de ameninţări cu violenţă fizică asupra sa sau a soţiei cu infestarea cu o seringă cu SIDA. Întâlnirile au avut loc. la rugămintea inculpatului D. care era îngrijorat cu privire la finalizarea afacerii având în vedere că denunţătorul avea o atitudine oscilantă. De asemenea, conform declaraţiilor inculpatului A., tot la rugămintea inculpatului D. a luat legătura cu reprezentanţii societăţii JJ.. Inculpatul a arătat că nu a monitorizat în nici un fel comisia locală pentru a vedea dacă terenurile incluse în acest ultim plan parcelar sunt cele pentru care denunţătorul avea încheiate acele antecontracte de vânzare-cumpărare şi nu a avut nici o legătură şi nu a cunoscut anterior discuţiei din septembrie 2011 despre încheierea de către D. a unui contract de vânzare-cumpărare cu privire la unul din terenurilor aflate în extremitate şi nici despre încheierea contractelor de cesiune asupra a două terenuri din cadrul parcelei.

În mai 2011, W. directorul OCPI la nivel naţional, a spus că a fost contactat personal de procurorul YY. care în prezenţa d-nei O. a spus că este rezolvată problema acestui plan parcelar şi a cerut explicit să se rezolve această problemă. A mers la firma JJ. pentru a discuta cu reprezentanţii acesteia deoarece era interesat ca în com. Jilava să se realizeze investiţii de către o firmă importantă, după cum participase activ anterior în calitate de primar al comunei şi la discuţii cu alte firme pentru a le atrage în comuna Jilava, de exemplu ZZ.. A urmărit dezvoltarea comunei şi nu a fost vorba nici un moment despre trafic de influenţă sau luare de mită. La a doua întâlnire cu reprezentantul firmei JJ. a discutat despre vânzarea unui autoturism pe care îl deţinea precum şi de achiziţionarea unui autoturism.

Nu a discutat niciodată cu inculpatul F. despre vreun comision sau beneficiu pe care să-l primească pentru întocmirea planului parcelar, convorbirile din septembrie 2011 cu inculpatul F. au fost legate doar de tranzacţie, convorbiri în care F. spunea că I. se plânge că nu are banii de avans pentru a-i da inc. D. la încheierea contractului de vânzare-cumpărare şi că F. garantează că I. va plătii aceşti bani, reprezentând avansul.

Instanţa de fond a apreciat că declaraţiile inculpatului D. au fost oscilante pe parcursul procesului penal. Astfel, dacă iniţial declaraţiile acestuia au fost concordante cu cele ale inculpatului A., prin declaraţia dată în faţa instanţei din data de 30.01.2014, relatările sale au conturat existenţa unei situaţii cu totul diferite.

Instanţa de fond a sesizat, referitor la veridicitatea acestor susţineri că, ultima declaraţie a inculpatului D. a fost dată pe fondul trimiterii în judecată a acestuia şi ulterior al condamnării, ca urmare a denunţului formulat de către A., în Dosarul nr. x/2013 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin Sentinţa penală nr. 12/10.01.2014, pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la luare de mită şi complicitate la dare de mită, constând în aceea că, în perioada 2009 - 2010, în repetate rânduri şi în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, l-a sprijinit pe inc. AAA., care în calitate de prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, a pretins, a primit şi a acceptat, pentru sine sau pentru altul, de la denunţătorul A. - primar al comunei Jilava, jud. Ilfov, cu titlu de mită, 3 loturi de teren intravilan (3 loturi de câte 1.000 mp fiecare - soţii AAA., soţii BBB. şi CCC., la care se adaugă drumul de servitute de 707 mp), în scopul de a fi soluţionate favorabil primarului, dosarele aflate în instrumentarea unităţii de Parchet pe care o conducea.

Totuşi, deşi instanţa de fond reţine ca evidentă starea emoţională care l-a determinat pe inculpatul D. să dea declaraţia din 30.01.2014, reţine şi că această declaraţie se coroborează cu mijloacele de probă administrate în cauză. Astfel, inculpatul D. a arătat că la solicitarea inculpatului A., a început demersurile pentru realizarea cadastrului terenurilor deţinute de I.. Inculpatul a arătat că era cointeresat de realizarea cadastrului şi a planului parcelar al acestor terenuri întrucât deţinea şi el în acelaşi lot terenuri, iar primarul A. a condiţionat amplasarea terenurilor sale lângă cele ale denunţătorului de remiterea sumei de 250.000 de euro, din 500.000 de euro, întrucât restul reprezentau alte taxe, din preţul obţinut în urma vânzării acestor terenuri. Despre natura acestei sume de bani pretinse de inculpatul A., care nu era coproprietar al terenurilor, inculpatul D. a menţionat că reprezenta o taxă pe care proprietarii terenului trebuiau să o plătească ca să obţină documentaţiile cadastrale.

A mai arătat că inculpatul A. a cerut o sumă de bani în avans, înainte, respectiv 100 mii euro, însă D. i-a spus că nu deţine această sumă şi că dacă ceea ce i-a spus I. este adevărat, atunci banii pe care îi va încasa ca avans la terenul respectiv, îi va remite inculpatului A. în totalitate. Acesta i-a spus că de acest lucru se va ocupa personal, dar că trebuie să urgenteze documentaţiile pentru că are nevoie de bani.

I. a fost de acord ca preţul vânzării terenurilor deţinute de D. din care să plătească un avans de 100 mii euro. La un moment dat, reţine instanţa de fond, inculpatul A., sub pretextul că are nevoie urgentă de bani, i-a solicitat 50 mii euro din 100 mii ce reprezentau avansul pentru plata preţului terenului respectiv, condiţionându-i de includerea în planul parcelar, astfel încât la data de 22.07.2011 i-a plătit inculpatului A. 25 mii de euro, pentru ca terenul său să rămână în planul parcelat, ocazie cu care, aproximativ în aceeaşi zi, a predat planul parcelat către oficiul de cadastru.

La presiunile şi îndemnul inculpatului A. pentru a obţine garanţia că terenul va fi cumpărat de I., pentru a-l cointeresa şi pe I. în a încheia tranzacţia, D. a încheiat un contract de cesiune la data de 28.07.2011 pentru suma de 45.000 euro, din care la 01.08.2011 i-a remis 20.000 euro inculpatului A., reprezentând contravaloarea cesiunilor. A stabilit cu I. ca data de 19.09.2011 că încheie contractul de vânzare-cumpărare, iar suma ce trebuia plătită de I. era de 100.000 euro, diferenţa de până la 500.0000 euro urma să o primească în momentul în care I. ar fi încheiat un antecontract şi ar fi primit avans un milion de euro. După ce, la 03.08. 2011 a obţinut de la Primăria Jilava certificatul fiscal cât şi extrasul de plan parcelar, la sfârşitul lunii august a obţinut documentaţia cadastrală.

Până pe data de 19.09.2011 I. a tot amânat plata, la acea dată însă documentaţia privind terenurile ale martorului denunţător şi ale inculpatului erau finalizate, aşa încât denunţătorul i-a dat suma de 50.000 de euro, stabilind ca în decurs de 2-3 zile I. să dea şi restul până la 100.000 euro, urmând ca să fie revocate contractele de cesiune, de către mandatarul R. întrucât D. urma să plece din ţară. Discuţiile au fost purtate în biroul inculpatului D. de faţă de A.. I. i-a dat cei 50 mii euro ambalaţi într-o pungă bani pe care inc. D. i-a dat lui A. prin intermediul lui R.. În acest context A. i-a spus lui R.: "adu-mi asta în birou".

Pentru a se asigura că tranzacţia se va face, a mers împreună cu A. la cumpărător, respectiv SC JJ.. Reprezentantul societăţii, DDD. s-a arătat interesat până în luna august de încheierea tranzacţie, însă la acel moment din cauza situaţiei pieţei imobiliare şi situaţiei economice generale, era nevoit să fie mai rezervat şi a dat de înţeles că dacă preţul ar fi mai mic ar fi interesat de continuarea tranzacţiei. A. l-a asigurat că dacă firma va fi investitor primăria îi va sprijini, şi a insistat ca să se gândească la un preţ, prezentându-l pe D. ca unul dintre proprietari şi spunând că va vorbi şi cu celălalt proprietar, spunând că sunt dispuşi să vândă pentru suma de 2 milioane de euro. Această tranzacţie nu a mai avut loc deoarece societatea JJ. nu a avut disponibilitatea necesară şi a amânat tranzacţia pentru anul 2012.

Martorul T. a participat la o parte dintre discuţiile între inculpaţi cu martorul denunţător, din conţinut cărora a rezultat că inculpatul A. i-a dat de înţeles lui I. să cumpere terenul lui D. cu suma de 450.000 euro întrucât anterior mai primise suma de 50.000 euro în numerar. De asemenea, cu ocazia acestei întâlnit s-a discutat ca inculpaţii A. şi D. să rezolve problema în sensul de a vinde ei aceste terenuri cu condiţia ca I. să treacă tot terenul pe care îl deţinea pe numele lui D.. În cadrul acestei discuţii inculpatul A. a spus că " telecomanda" este la acesta şi a condiţionat cumpărarea terenului inculpatului D.. Din preţul total al terenului, inculpaţii A. şi D. doreau să obţină pe terenul deţinut de D. suma de 500.000 euro, din care suma de 50.000 euro fuseseră deja daţi.

Din declaraţiile martorelor O. şi U., director general al OCPI Ilfov, respectiv inginer şef la aceeaşi instituţie, a rezultat că inculpatul A., în calitatea de primar al comunei Jilava s-a interesat de mai multe ori despre situaţia planului parcelar depus pentru avizare, pentru tarlaua 25 din comuna Jilava. Împrejurarea că inculpatul A., împreună cu inculpatul D. a luat legătura cu reprezentanţii firmei JJ., în momentul în care oferta acesteia de a cumpăra terenurile deţinute de I. nu a mai fost valabilă, rezultă şi din declaraţiile martorului EEE., director administrativ în cadrul SC JJ. SRL Acesta arată că în urma discuţiilor cu I. din noiembrie 2010, a realizat o ofertă de 14 euro pe metru pătrat, rezultând un preţ total de 3,5 milioane euro pentru întreaga suprafaţă de teren. În iunie 2011 societatea UU. a informat în scris societatea JJ. că ar fi gata planul parcelar, iar în august 2011 telefonic i s-a adus la cunoştinţă că sunt gata actele, însă la data de 25.08.2011, societatea JJ. a adresat agenţiei un răspuns în sensul că nu mai sunt interesaţi de achiziţionarea acelui teren. La 4.10.2011 inculpatul A. a venit însoţit de inculpatul D. la sediul societăţii, i-a prezentat o hârtie şi i-a spus că zona urma să se dezvolte şi urma să se facă şi un drum de acces. Cu acea ocazie i s-a comunicat că proprietarul terenului este domnul D.. Inculpaţii au făcut o ofertă cu preţul de 2 milioane euro pentru acel teren. A adus la cunoştinţa conducerii societăţii despre ofertă nouă, aceasta însă nu a fost de acord, spunând că societatea va deveni interesată când preţul va ajunge la 4 euro metrul pătrat, aspect pe care l-a comunicat inculpatului A. la telefon.

La data de 20.10.2011 inculpatul A. a venit la sediu şi a făcut o ofertă de un milion de euro, ofertă care nu s-a mai finalizat. Despre înmânarea unei sume de bani inculpatului A., martorul R. arată că în luna septembrie 2011, în biroul inculpatului D. a avut loc. o discuţie între inculpatul D., A. şi I. însă nu cunoaşte datele acelei discuţii întrucât nu a participat. După terminarea acelei întâlniri care s-a prelungit peste program a fost chemat de inculpatul D. care se şi grăbea întrucât trebuia să plece şi i-a fost înmânată o pungă. Nu cunoaşte ce conţinea punga însă i s-a spus să o ducă la primăria Jilava şi să o înmâneze inculpatului A.. Imediat a mers la primăria Jilava şi a înmânat acea pungă primarului A.. Arată că în alte două situaţii anterioare a transmis inculpatului A. sume de bani de la inculpatul D.. A menţionat că banii în acele situaţii erau scoşi de martor din bancă şi daţi inculpatului A..

Martorii AA., L., BB. şi ZZZ., din care ultimul a îndeplinit funcţia de viceprimar al comunei Jilava în perioada 2008 - 2011, care au făcut parte din comisia de fond funciar de la nivelul comunei, arată că întocmirea planului parcelar s-a făcut potrivit situaţiei existente la acel moment în comuna Jilava, întrucât existau multe probleme cu amplasarea terenurilor pentru care fuseseră emise titluri de proprietate. Arată că modul de elaborare al planului parcelar pentru tarlaua 25 a fost asemănător cu al altor suprafeţe de teren, aflate în aceeaşi situaţie juridică. De asemenea, martorii menţionează că inculpatul A. nu a impus ca întocmirea planului parcelar să se facă ilegal şi nici nu a făcut presiuni în sensul întocmirii acestuia într-un anumit mod.

Instanţa de fond a reţinut declaraţiile acestor martori, nu în sensul disculpării inculpatului A., ci, în sensul că inculpatul, într-un mod suficient de abil, a profitat de împrejurarea existenţei unei situaţii extrem de neclare cu privire la mai multe suprafeţe de teren, al căror amplasament nu era realizat la nivelul anului 2011. De altfel, membrii comisiei de fond funciar, prin cele declarate au încercat evitarea unei eventuale autoincriminări, nedorind să ateste faptul că, la nivelul comisiei, hotărârile în legătură cu repartizarea loturilor de teren şi a întocmirii planului parcelar aparţineau primarului A., aspecte care ar arunca o umbră asupra propriei lor activităţi.

Apărările inculpatului A. s-au concentrat pe împrejurarea că acesta nu a solicitat în mod direct nicio sumă de bani de la denunţător, chiar a respins încercarea acestuia de a-i oferi, aspect care ar rezulta cu precădere din conţinutul convorbirii purtate de inculpat cu denunţătorul, la data de 11.05.2011, în cuprinsul căreia inculpatul se adresează denunţătorului, susţinând că nu i-a pretins bani: "Când Comisia Locală va dispune să facă acel plan parcelar (...) când va avea timp şi posibilitatea sa o facă, îl va face şi îl va trimite, fără să-mi dai (...) ţi-am cerut eu vreun ban ţieşşş I-ai spus lu' aia că ţi-am cerut eu bani, bai!!! sunteţi (...) aţi înnebunit de tot la capşş". (...) "FFF., deci, cu mine nu ai ce discuta decât partea legală. Ţi-am spus de la început. Nu mă interesează bani, nu mă interesează nimic altceva, milioane, nu mă interesează, mulţumesc lui Dumnezeu, am. Daş".

Totuşi, instanţa de fond a reţinut, din modalitatea în care din întreg materialul probator rezultă că inculpatul A. a acţionat, că acesta este o persoană extrem de abilă, cu o modalitatea de operare bine pusă la punct, care denotă de altfel obişnuinţa, foarte atent în convorbirile purtate, fiind conştient că, fiind multe persoane implicate în rezolvarea problemei planului parcelar, creşte riscul ca să fie interceptate convorbirile cu aceste persoane. Acesta este motivul pentru care, potrivit declaraţiei inculpatului G., la una din întâlnirile pe care inculpatul A. le-a avut cu acesta, l-a controlat, inclusiv sub haine, pentru a depista o eventuală aparatură de interceptare, iar primirea sumelor de bani s-a realizat prin intermediul inculpatului D., sub aparenţa existenţei unor raporturi juridice între acesta din urmă şi martorul denunţător.

Aceeaşi prudenţă cu care a acţionat inculpatul A. rezidă şi din conţinutul convorbirii la care face referire, din 11.05.2011, care trebuie însă interpretată în lumina împrejurării, care se desprinde tot din conţinutul aceleaşi convorbiri, că denunţătorul ar fi vorbit cu un avocat despre o eventuală mită ce trebuia să o dea primarului A.:

"Băi, câtă minte puteţi să aveţi voi, s-o abordaţi pe avocată, să încercaţi să daţi şpagă la avocată, să-mi dea mie (...)", dar şi în contextul în care inculpatul fusese chemat la Direcţia Naţională Anticorupţie pentru a da o declaraţie:

"A.: Păi chiar, mă, sună-l, să vedem cu cine a fost la discuţii. Băi, voi aţi înnebunit de tot mă. Va duceţi, promiteţi milioane la lume, vorbiţi, faceţi, văd că omu ştie că am fost vineri la DNA (...) I.: Domn' primar, eu nu am promis nici un milion la nimeni. A.: Că am fost vineri la DNA (...) Am fost la DNA, am lăsat o hârtie la cineva, dar asta nu însemna ca am fost să dau cu subsemnatul. Că, dom'le, că avem şi noi prieteni şi facem. O să-mi (...), ce să-mi facăş I.: Staţi că îl sun pe GGG. să întreb cu cine a fost. A.: Şi dacă n-ai fost, parcă spuneai că GGG. n-are nici o treabă (...) I.: Nu are nici o treaba, el e doar pe procuri, domn' primar (...)"

În privinţa inculpatului D., instanţa de fond nu a reţinut apărarea acestuia, potrivit căreia suma de 50.000 de euro a reprezentat în realitate avansul pentru cumpărarea de către denunţător a suprafeţei de 18.100 mp. În realitate, deşi între martorul denunţător I. şi inculpatul D. au existat discuţii privind vânzarea unor terenuri, acestea au fost în sensul vânzării reciproce a unor terenuri, împrejurare care nu ar fi justificat plata unui avans de către inculpat.

De altfel, între cei doi a fost încheiat un contract, de cesiune a dreptului asupra a două terenuri deţinute de către denunţător, către inculpatul D., împrejurarea care, de asemenea, nu putea naşte o obligaţie de a plăti un preţ în sarcina denunţătorului, ci, eventual, în sarcina inculpatului.

Instanţa de fond a constatat astfel că, în privinţa infracţiunilor de luare de mită reţinută în sarcina inculpatului A. şi de complicitate la luare de mită, reţinută în sarcina inculpatului D., probele administrate indică, dincolo de orice îndoială rezonabilă, săvârşirea acestor infracţiuni de către inculpaţi.

În privinţa faptelor calificate prin rechizitoriu ca fiind infracţiuni de fals intelectual sub forma participaţiei improprii şi spălare a banilor, instanţa de fond a constatat că faptele inculpaţilor A. şi A. constând în aceea că, inculpatul A. l-a determinat pe finul său, D., să încheie un contract de cesiune fictiv, la notariat, cu denunţătorul I., prin care denunţătorul să îi cedeze drepturile asupra a două imobile (terenuri) cesionarului (D.), contract întocmit şi autentificat sub nr. 2611 la data de 28 iulie 2011 (fără vinovăţie, de notarul public N.), prin care s-au atestat astfel împrejurări necorespunzătoare adevărului, deoarece, în realitate, acest contract a fost încheiat în scopul de a garanta şi a ascunde săvârşirea infracţiunii de luare de mită, iar pe de altă parte, prin încheierea acestui contract de cesiune (autentificat sub nr. x/28.07.2011), s-au transferat bunurile menţionate (două terenuri) din patrimoniul denunţătorului în patrimoniul inc. D., ascunzându-se astfel originea ilicită a acestora, nu constituie infracţiuni.

În privinţa infracţiunii de fals intelectual sub forma participaţiei improprii, instanţa de fond a constatat că lipseşte situaţia premisă necesară existenţei acestei infracţiuni, iar în privinţa infracţiunii de spălare a banilor, că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acesteia. Infracţiunea de fals intelectual, atât în reglementarea actuală, cât şi în C. pen. din 1969, este fapta persoanei care, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, întocmind un înscris oficial, alterează în cuprinsul acelui înscris adevărul pe care înscrisul trebuia să-l constate. Totuşi, săvârşirea falsului intelectual nu este posibilă şi nu poate fi concepută fără preexistenţa unei stări de fapt care să facă necesară şi să impună întocmirea unui înscris oficial.

În cauză, nu a rezultat inexistenţa unui raport juridic între contractanţii I. şi D. anterior întocmirii contractului de împrumut, ci acesta a căpătat natura unui contract simulat, care ascundea adevăratele raporturi juridice, respectiv scopul încheierii contractului de a garanta şi a ascunde săvârşirea infracţiunii de trafic de luare de mită. Încheierea unui contract simulat, cum este cazul contractului între D. şi I., are ca efect inopozabilitatea acestuia faţă de terţe persoane, dar nu poate constitui elementul material al infracţiunii de fals intelectual (sub forma participaţiei improprii pentru inculpaţii), întrucât este o modalitate de garantare a primirii sumelor de bani de către D. şi A. de la martorul denunţător.

S-a apreciat că lipseşte situaţia premisă săvârşirii infracţiunii, contractul de cesiune neatestând o situaţie de fapt inexistentă, ci una cu o altă natură. Potrivit doctrinei juridice, "un înscris oficial s-ar putea referi însă în mod fals la o premisă inexistentă, în acest caz, înscrisul oficial trebuie să fie considerat nu ca un înscris întocmit, ci ca un înscris plăsmuit în întregul său şi, deci, ca un produs al unui fals material" (Explicaţii teoretice ale C. pen. K., Editura WW., 2003, Ediţia a II-a, vol. IV, fila 378).

În sarcina inculpaţilor A. şi D. s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de spălare de bani, în forma prevăzută de art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 [art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, republicată] sub forma instigării, pentru inculpatul A. şi a autoratului, pentru inculpatul D. întrucât, contractul de cesiunea fost încheiat în scopul de a ascunde originea ilicită a sumelor de bani pretinse cu titlul de mită.

Instanţa de fond a constatat că din conţinutul infracţiunilor presupus săvârşite de inculpaţii D. şi A. lipseşte chiar situaţia premisă a existenţei sumelor de bani. Se constată că în posesia acestora nu s-au aflat sumele de bani promise de către martorul denunţător I.. Nu se poate astfel afirma că s-a săvârşit o infracţiune de spălare a banilor, ci de "spălare a promisiunii de dare a banilor", întrucât contractul a fost încheiat la data de 28.07.2011, pe când suma de bani cu titlu de mită de către denunţător inculpatului A. a fost efectiv remisă ulterior, la data de 19.09.2011.

De esenţa infracţiunii prevăzute de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, republicată este schimbarea sau transferul de bunuri. În cauză, nu au existat asemenea operaţiuni, întrucât nu au fost date/primite sumele de bani ci doar oferite/primită promisiunea dării acestora.

Nu s-a putut reţine nici săvârşirea infracţiunii sub forma tentativei, întrucât nu se poate susţine că inculpaţii ar fi încercat schimbarea sau transferul de bunuri, operaţiuni care să fi eşuat ci că, de fapt aceste operaţiuni nu au existat, neexistând nicio sumă de bani care să poată fi transferată.

În drept, instanţa de fond reţine că:

În ceea ce priveşte analiza din perspectiva intrării în vigoare, începând cu data de 01.02.2014, a noului C. pen., a legii penale mai favorabile aplicabile inculpaţilor A. şi D., raportat la încadrarea juridică dată faptelor reţinute în sarcina acestora prin rechizitoriu, instanţa de fond a constatat că devin aplicabile normele reglementate de art. 5 din Legea nr. 286/2009 ce reprezintă C. pen., care prevăd că, în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.

Potrivit reglementărilor din noul C. pen., în art. 289, ce prevede şi pedepseşte infracţiunea de luare de mită modifică limitele legale ale pedepsei, în sensul stabilirii unei limite maxime legale reduse, de la 3 la 10 ani, faţă de 3 la 12 ani, cum au fost prevăzute de reglementarea anterioară.

Pentru săvârşirea faptelor calificate prin rechizitoriu ca fiind infracţiuni de fals intelectual şi spălare de bani, în formele reţinute în sarcina inculpaţilor A. şi D. însă, instanţa de fond a constatat că acestea nu sunt prevăzute de legea penală, dispunând achitarea inculpaţilor, în conformitate cu prevederile art. 16 lit. b) C. proc. pen.

Inculpaţii A. şi D. au fost trimişi în judecată şi pentru săvârşirea infracţiunii de asociere în vederea săvârşirii infracţiunii, prevăzută de art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen. din 1969, rap. la art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000.

Potrivit art. 4 C. pen., legea penală nu se aplică faptelor săvârşite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă. Se observă că infracţiunea de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, prevăzută de art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen. din 1969 nu mai este incriminată, ea nemaiavând corespondent în legea nouă şi reţinând considerentele reţinute în privinţa inculpaţilor, instanţa de fond constată că legea penal mai favorabilă, aplicabilă în cauză inculpaţilor A. şi D. este Legea nr. 286/2009, ce reprezintă noul C. pen., urmând a schimba calificarea juridică dată faptelor acestora, raportat la prevederile art. 289 C. pen.

Aşa fiind, s-a apreciat că fapta inculpatului A., care în calitate de primar a pretins suma de 500.000 euro denunţătorului I. (din care a primit 50.000 euro), în scopul de a abuza de prerogativele funcţiei în exercitarea atribuţiilor de serviciu şi a dispune întocmirea unui plan parcelar (de către Comisia Locală de Fond Funciar) în care să fie incluse toate terenurile denunţătorului (în suprafaţă totală de 23,8 ha) şi amplasate unul în vecinătatea celuilalt (alipite), întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000 modificată rap. la art. 289 alin. (1) C. pen.

Fapta inculpatului D., care l-a sprijinit şi ajutat pe primarul A. să obţină suma de 500.000 euro de la denunţătorul I., cunoscând ca această sumă reprezintă mita pe care primarul i-a pretins-o denunţătorului pentru a dispune întocmirea unui plan parcelar în care să fie incluse toate terenurile denunţătorului (în suprafaţă totală de 23,8 ha) şi amplasate unul în vecinătatea celuilalt (alipite), ajutor constând în faptul că a ţinut legătura şi a discutat cu denunţătorul, atât în prezenţa, cât şi în numele naşului său A. (fiind desemnat de către acesta din urmă omul său de încredere), aspecte legate de terenurile în cauză şi despre modul de garantare şi remitere a mitei; la data de 19.09.2011, denunţătorul a dat, cu titlul de mită, suma de 50.000 euro primarului A., în prezenţa şi în biroul lui D., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la luare de mită, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 modif. rap. la art. 289 alin. (1) C. pen.

Elementul material al infracţiunii de luare de mită, îl reprezintă pretinderea sumei de 500.000 euro, din care au fost remişi 50.000 de euro denunţătorului I.. Inculpaţii au acţionat cu forma de vinovăţie a intenţiei directe, pentru ca inculpatul A., în virtutea prerogativelor sale aferente funcţiei de primar al comunei Jilava, să dispună întocmirea unui plan parcelar în care să fie incluse şi învecinate (alipite) toate terenurile denunţătorului situate în extravilanul comunei Jilava, jud. Ilfov.

În privinţa asocierii în vederea săvârşirii de infracţiuni, prevăzută de art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen. din 1969, rap. la art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000, reţinute în sarcina aceloraşi inculpaţi, constând în aceea că aceştia, în scopul de a obţine sume mari de bani cu titlu de mită de la denunţătorul I., au acţionat, unindu-şi eforturile, pentru întocmirea unui plan parcelar şi obţinerea documentelor cadastrale pentru terenurile denunţătorului situate în extravilanul comunei Jilava, instanţa de fond a făcut aplicarea prevederilor art. 4 C. pen. şi a constatat că infracţiunea este dezincriminată.

Prin urmare, apreciind că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C. proc. pen., în sensul că faptele deduse judecăţii există, constituie infracţiuni şi au fost săvârşite de inculpaţi, în cauză urmează operează răspunderea penală a inculpaţilor A. şi D. pentru infracţiunile comise de luare de mită şi complicitate la luare de mită.

Aplicarea pedepselor de către instanţa de fond

Instanţa de fond a procedat la stabilirea şi aplicarea unei pedepse pentru infracţiunea reţinută în sarcina fiecăruia dintre inculpaţii A. şi D., cu observarea criteriilor de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., respectiv, stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei se face în raport cu gravitatea infracţiunii săvârşite şi cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii: a) împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite; b) starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; c) natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii; d) motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit; e) natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; f) conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal; g) nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.

Instanţa de fond a reţinut că gradul de pericol social concret al faptelor săvârşite de inculpaţii A. şi D. este ridicat, reţinând modalitatea în care inculpaţii, profitând de situaţia incertă a fondului funciar existent în comuna Jilava, au pretins martorului denunţător o sumă de bani, precum şi cuantumul mare al mitei pretinse, de 500.000 de euro.

În privinţa inculpaţilor A. şi D. instanţa de fond nu a identificat niciuna din circumstanţele atenuante prevăzute de art. 75 C. pen., şi că aceştia nu au recunoscut săvârşirea faptelor reţinute în sarcină, inculpatul D. având pe parcursul procesului penal o atitudine oscilantă.

Instanţa de fond relevă circumstanţele reale şi personale ale inculpatului A., şi atitudinea procesuală a acestuia, vârsta şi starea de sănătate, împrejurarea că acesta s-a folosit de funcţia pe care o deţinea, de primar al comunei şi preşedinte al Comisie locale de fond funciar, pentru a obţine suma de 500.000 de euro, modalitatea în care acesta, în mod deliberat a creat o situaţie juridică a terenurilor deţinute de către denunţător, care a putut fi valorificată în sensul garantării primirii mitei, circumstanţele personale ale acestuia, faptul că este o persoană cu studii superioare, cu inteligenţă peste medie, folosită însă pentru asigurarea produsului infracţiunii.

Faţă de limitele legale ale pedepsei prevăzute pentru infracţiunea de luare de mită (3 - 10 ani închisoare şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică ori de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârşit fapta), stabilirea unui cuantum al pedepsei închisorii la 7 ani închisoare, spre maximul special, reflectă în mod obiectiv pericolul social al faptei săvârşite şi poate să îndeplinească scopul pentru care este aplicată această pedeapsă.

Pentru inculpatul D., instanţa de fond a reţinut, de asemenea, că faţă de circumstanţele reale şi personale ale acesteia, atitudinea procesuală, vârsta acestuia, aportul acestuia la săvârşirea infracţiunii, reţinându-se că acesta urmărea obţinerea pentru sine a unui avantaj material prin ajutorul dat primarului comunei Jilava la săvârşirea infracţiunii de luare de mită, limitele legale ale pedepsei prevăzute pentru infracţiunea de complicitate la luare de mită (3 - 10 ani închisoare şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică ori de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârşit fapta), stabilirea unui cuantum al pedepsei închisorii la 4 ani închisoare, aproape de minimul special reflectă în mod obiectiv pericolul social al faptei săvârşite şi poate să îndeplinească scopul pentru care este aplicată această pedeapsă.

În ceea ce priveşte pedepsele complementară şi accesorie, potrivit art. 12 din Legea nr. 187/2012, de punere în aplicare a C. pen., în cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii şi complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege penală mai favorabilă.

Instanţa de fond a identificat ca lege penală mai favorabilă, legea penală nouă, astfel încât a făcut aplicarea pedepselor complementară şi accesorie, potrivit dispoziţii cuprinse de C. pen. în vigoare. Potrivit art. 67 alin. (1) C. pen., pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi poate fi aplicată dacă pedeapsa principală stabilită este închisoarea sau amenda şi instanţa de fond constată că, faţă de natura şi gravitatea infracţiuni, împrejurările cauzei şi persoana infractorului, această pedeapsă este necesară. În conformitate cu prevederile art. 65 alin. (1) C. pen., pedeapsa accesorie constă în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi lit. d)-o) C. pen., a căror exercitare a fost interzisă de instanţă ca pedeapsă complementară.

Făcând o analiză comună cu privire la aplicarea pedepselor complementară şi accesorie, reţinând, în acest context, că, aşa cum a stabilit Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în cauza Sabou şi Pârcălab contra României şi în cauza Hirst contra Marii Britanii), exerciţiul unui drept poate fi interzis doar în măsura în care există o nedemnitate. În cauză, a constatat că pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, reţinută în sarcina inculpatului A., respectiv complicitate la luare de mită, în sarcina inculpatului D., este prevăzută, conform art. 289 C. pen., pedeapsa interzicerii exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică ori de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârşit fapta, dar reţine şi că natura faptelor comise de către inculpaţi reflectă o atitudine de sfidare a acestora în raport cu valori sociale importante, ceea ce relevă în mod indubitabil existenţa unei nedemnităţi în exercitarea drepturilor de natură electorală prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) C. pen.

Împotriva Sentinţei penale nr. 166/F din 28.03.2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, au declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie, Direcţia Naţională Anticorupţie şi inculpaţii H., E., G., F., B., A. şi D..

Prin motivele scrise de apel, Parchetul a criticat hotărârea instanţei de fond după cum urmează:

Primul motiv de apel a vizat greşita achitare a inculpatei C. pentru de complicitate la săvârşirea infracţiunii de dare de mită, prevăzută de art. 48 alin. (1) raportat la art. 209 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi complicitate la infracţiunea de cumpărare de influenţă, prevăzută de art. 48 alin. (1) raportat la art. 292 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.

În acest sens, s-a arătat că săvârşirea acestor fapte rezultă din declaraţia martorului I. coroborată cu declaraţiile inculpatei şi ale inculpatului G., precum şi convorbirile ambientale din data de 22.09.2011 purtată între inculpată, martorul I. şi inculpatul G., şi cea din data de 26.09.2011, purtată între inculpată, martorul I. şi inculpatul D.

Analizând coroborat aceste mijloace de probă a rezultat, în opinia Ministerului Public, că inculpata C. s-a implicat activ în demersurile efectuate de martorul I., împreună cu inculpatul G., în sensul încheierii unor acte juridice prin care să se garanteze plata preţului traficului de influenţă comis de inculpaţii G., F. şi E., precum şi împreună cu inculpatul D., în sensul încheierii unor convenţii prin care să fie garantată plata mitei pretinsă de inculpatul A., conduita sa ilicită putând fi încadrată juridic în dispoziţiile de incriminare ale infracţiunilor arătate, pentru care a fost trimisă în judecată.

Procurorul remarcă şi că, aproximativ în baza aceloraşi probe, instanţa a dispus condamnarea inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită şi a inculpatei B. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă. În ceea ce priveşte infracţiunea de luare de mită săvârşită de inculpatul A., în opinia Ministerului Public, se reţine că aceasta s-a consumat la momentul pretinderii sumei de bani de 500 mii euro, respectiv în luna februarie 2011 şi a sumei de 500.000 euro şi s-a epuizat odată cu primirea sumei de 50.000 euro în biroul inculpatului D., la data de 19.09.2011, astfel încât actele de complicitate săvârşite de inculpata C., situate temporal în intervalul februarie septembrie 2011, sunt apte să conducă la angajarea răspunderii penale a acesteia.

Cu referire la actele de complicitate la infracţiunea de cumpărare de influenţă, se constată că inculpata îl cunoştea de mai mult timp pe martorul I., aspect care rezultă din declaraţia martorului T., aceasta sfătuindu-l şi consiliindu-l, ceea ce depăşeşte nivelul unei simple consultaţii juridice notariale, având în vedere că inculpata încerca să găsească cea mai potrivită formulă pentru ca fiecare dintre cei implicaţi să-şi primească partea. Inclusiv instanţa de fond admite că inculpata a încheiat şi compus draft-ul contractului de comision, însă îi acordă o relevanţă nepenală acestei conduite (fără de care demersurile celor implicaţi nu puteau continua în condiţii optime). În consecinţă, solicită să se dispună condamnarea inculpatei la câte o pedeapsă cu închisoarea pentru fiecare dintre infracţiunile reţinute în sarcina acesteia în actul de sesizare.

Greşita achitare a inculpatului J. pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă reprezintă cel de-al doilea motiv de apel al Parchetului. Astfel, s-a susţinut că săvârşirea faptei rezultă din declaraţiile martorilor I., Q., T. şi O., precum şi din declaraţiile inculpaţilor G., F., J., care se coroborează atât între ele, dar şi cu convorbirile telefonice purtate de inculpatul J. cu inculpatul F. şi G. în datele de 13.07.2011, 02.08.2011, 05.09.2011 şi 07.09.2011.

Date relevante în susţinerea acuzaţiei rezultă şi din convorbirea telefonică purtată între inculpaţii J. şi F., din ziua de 20.09.2011, ora 16:38, şi din convorbirea ambientală dintre martorul I. şi inculpatul J., la data de 28.09.2011, ora 09:00.

Analizând aceste mijloace de probă rezultă, în esenţă, că inculpatul J. a avut cunoştinţă de toate demersurile efectuate de ceilalţi inculpaţi, el însuşi a afirmat că a "rezolvat" cu numita O., director la Oficiul de Cadastru Ilfov, iar probele administrate relevă relaţia apropiată a acestuia cu inculpatul F. şi dau sens afirmaţiilor acestuia din urmă, în sensul că intervenţia la Oficiul de Cadastru se va realiza prin intermediul inculpatului J., care va primi şi o sumă de bani, sumă de bani ce urmează a fi împărţită între acesta şi martora O..

Împrejurarea că inculpatul J. a acţionat discret, de altfel, în înregistrările convorbirilor chiar precizează clar că nu vrea să fie implicat, că nu vorbeşte prin telefon şi îl trimite pe martorul I. să discute cu cei implicaţi, nu este de natură să conducă la disculparea acestuia, ci caracterizează, în mod elocvent, periculozitatea inculpatului, aspect ce trebuie avut în vedere cu prilejul individualizării pedepsei. Prin urmare, a apreciat că se impune condamnarea acestuia pentru infracţiunea de trafic de influenţă astfel cum a fost reţinută în sarcina acestuia prin rechizitoriu.

Al treilea motiv de apel a vizat greşita achitare a inculpaţilor A., F., J., D., G., E. şi H. pentru săvârşirea infracţiunii de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni prevăzută de art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen., pe considerentul că fapta a fost dezincriminată.

Cu titlu preliminar s-a precizat că, prin Decizia nr. 12/2014 din data de 02.06.2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală s-a decis că faptele prevăzute de art. 323 C. pen. anterior şi art. 8 din Legea nr. 39/2003, anterior modificării prin legea de punere în aplicare, nu sunt dezincriminate. S-a arătat, în esenţă, că art. 367 C. pen. a preluat atât dispoziţiile art. 323 C. pen. anterior cât şi ale art. 7 şi 8 din Legea nr. 39/2003, faptele prevăzute de aceste texte de lege nefiind dezincriminate. S-a mai reţinut că singura ipoteză în care s-ar putea discuta despre dezincriminarea acestei forme a pluralităţii constituite de infracţiuni este neîndeplinirea condiţiei privind numărul de trei persoane prevăzut de art. 367 alin. (6) C. pen.

În cauza de faţă, în opinia Ministerului Public, se constată că există două grupuri infracţionale organizate, în sensul dispoziţiilor art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen., primul fiind format din inculpaţii E., H. şi L., acesta din urmă fiind condamnat definitiv pentru infracţiunea de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni în cauza disjunsă din prezentul dosar, ca urmare a opţiunii în sensul de a fi judecat în procedura simplificată.

Cel de-al doilea grup a fost constituit de inculpaţii J., F., A., D. şi G., reţinându-se în sarcina acestora că s-au constituit într-un grup infracţional organizat care a acţionat în mod coordonat, unindu-şi eforturile în sensul efectuării tuturor demersurilor pentru ca martorul I. să obţină planul parcelar aferent tarlalei 25, parcela 86, să fie avizat planul parcelar de OCPI şi să fie emise documentele cadastrale în vederea intabulării terenurilor denunţătorului, totul în scopul obţinerii unor sume consistente de bani de la denunţător cu titlu de mită, respectiv preţul traficului de influenţă.

În concret, pe de o parte, inculpatul G. şi-a luat angajamentul de a-şi exercita influenţa asupra inculpatului F., pentru ca acesta din urmă să-şi exercite influenţă asupra inculpatului A., pentru emiterea planului parcelar în discuţie. Totodată, inculpatul F. şi-a luat angajamentul de a-şi exercita influenţa asupra inculpatului J. pentru a-l determina să intervină pe lângă directorul OCPI Ilfov, O., pentru urgentarea demersurilor ce ţineau de competenţa OCPI Ilfov. În alt plan, inculpatul A. a pretins şi a primit mită pentru a dispune emiterea planului parcelar de către Comisia de Fond Funciar şi l-a cooptat pe inculpatul D. pentru a-şi asigura garanţia primirii mitei, respectiv primirea efectivă a mitei, fără riscul de a fi depistat de organele judiciare. De asemenea, inculpatul A. a lăsat să se înţeleagă că are influenţă asupra inculpatului J. şi prin intermediul acestuia asupra doamnei O. de la OCPI Ilfov.

Se reţine, aşadar, ca element material al laturii obiective a infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat identică cu fosta asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni: inculpatul G. a iniţiat constituirea grupului organizat; inculpatul F. a constituit acest grup, fiind implicat încă de la început, din momentul constituirii grupului organizat; inculpatul A., de asemenea, a constituit grupul organizat, acţionând încă de la început în sensul rezolvării problemei denunţătorului, prin atragerea în asocierea infracţională a altor persoane; inculpatul D. a aderat la grupul constituit de inculpaţii F., A. şi G., iar inculpatul J. a sprijinit grupul infracţional prin facilitarea accesului acestora la doamna O. de la OCPI.

Toţi cei cinci inculpaţi au acţionat cu intenţie directă calificată prin scop, având ca obiectiv final săvârşirea unor infracţiuni de corupţie, respectiv de luare de mită pentru inculpatul A., şi trafic de influenţă pentru ceilalţi inculpaţi, precum şi a altor infracţiuni conexe celor de corupţie.

Ca atare, este îndeplinită cerinţa esenţială prevăzută în textul de incriminare, în sensul în care scopul constituirii grupului organizat să fie acela de săvârşire a unor infracţiunii, fiind fără relevanţă natura acestora, câtă vreme toţi inculpaţii implicaţi urmăreau rezolvarea problemei denunţătorului, pentru a încasa o sumă de bani cât mai repede posibil şi prin orice mijloace.

Revenind la grupul format din inculpaţii E., H. şi L., se reţine că formarea grupului a fost iniţiată de inculpatul E., care s-a implicat activ în sensul găsirii unor persoane prin intermediul cărora să se ajungă la inculpatul A., sens în care a cooptat-o pe inculpata H., care la rândul său l-a implicat în asociere pe inculpatul L., care a lăsat să se înţeleagă că poate rezolva să se ajungă la inculpatul A..

Se va reţine, aşadar, în opinia Ministerului Public, în sarcina inculpaţilor E. şi H., că au constituit un grup infracţional organizat în scopul comiterii unor infracţiuni de corupţie, aceştia asumându-şi rolul de a asigura transmiterea mitei de la denunţător la inculpatul A..

Se constată că inculpaţii A., D., F., J., G., E. şi H. au săvârşit, fiecare, infracţiuni de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni (la data faptelor prevăzut de art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen. anterior), care în prezent, se regăseşte în dispoziţiile prevăzute de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen., cu denumirea marginală constituirea unui grup infracţional organizat, sens în care se impune recalificarea juridică a faptei pentru care au fost trimişi în judecată inculpaţii, solicitând să se dispună condamnarea acestora la câte o pedeapsă cu închisoarea şi interzicerea exercitării unor drepturi.

Aspectele ce ţin de săvârşirea faptelor rezultă din ansamblul materialului probatoriu administrat în cauză, inclusiv din declaraţiile inculpaţilor care au înţeles să dea declaraţii în cauză şi care recunosc săvârşirea anumitor infracţiuni, în mod obiectiv, dar aduc justificări în sensul că nu au avut intenţia de a comite vreo infracţiune şi că demersurile au fost legale.

Al patrulea motiv de apel a vizat greşita achitare a inculpaţilor F. şi G. pentru infracţiunea de fals intelectual în forma participaţiei improprii şi de instigare la spălare de bani pentru inculpatul F., respectiv, tentativă la spălare de bani pentru inculpatul G..

Din probele administrate în cauză rezultă, un lucru constatat inclusiv de instanţa de fond, că între inculpatul QQ. şi martorul I. s-a încheiat un contract fictiv, la notariat, notarul acţionând fără vinovăţie, prin care s-au atestat date necorespunzătoare realităţii, respectiv că inculpatul G. l-ar fi împrumutat pe martorul I. cu o sumă considerabilă de bani.

Această conduită a inculpatului G., de a se prezenta la un notar public cu o persoană şi de a solicita încheierea unei convenţii, despre care cunoaşte că nu exprimă realitatea, constituie infracţiunea de participaţie improprie la infracţiunea de fals intelectual (notarul acţionând fără vinovăţie, atestând voinţa acestora).

Astfel, procurorul a apreciat că, în mod greşit, a reţinut instanţa de fond lipsa unei pretinse situaţii premisă, având în vedere două aspecte. În primul rând, în opinia Ministerului Public, legea nu condiţionează existenţa infracţiunii de fals intelectual, inclusiv în forma participaţiei improprii, de existenţa vreunei situaţii premisă, fiind suficient ca funcţionarul public să ateste într-un înscris oficial, cu prilejul întocmirii acestuia, date ori împrejurări necorespunzătoare adevărului. Sub al doilea aspect, situaţie premisă a întocmirii acestui contract, şi anume convenţia de săvârşire a unor infracţiuni de corupţie, înţelegere dintre inculpaţi în sensul de a-l ajuta pe denunţător să-şi rezolve problemele cu terenul.

Prin urmare, în opinia Ministerului Public, se consideră că fapta există şi a fost săvârşită cu vinovăţie atât de inculpatul G., cel care, în mod direct, l-a determinat pe notar să săvârşească, fără vinovăţie, infracţiunea de fals intelectual, cât şi de inculpatul F., care l-a determinat pe inculpatul G. să încheie contractul de împrumut fictiv, în acest caz fiind vorba despre o instigare mediată a notarului, prin intermediul inculpatului G. să săvârşească infracţiunea de fals intelectual.

Sub aspect probatoriu, se susţine că actul fictiv se regăseşte la dosar, notarul, precum şi părţile implicate confirmând atât existenţa cât şi fictivitatea acestuia, sens în care, în opinia Ministerului Public, sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de lege pentru angajarea răspunderii penale a inculpaţilor G. şi F. pentru participaţie improprie la fals intelectual. Având în vedere că este dovedită săvârşirea acestei infracţiuni sau cel puţin al faptului că înscrisul este fictiv a solicitat să se dispună desfiinţarea acestuia.

Prin încheierea de către inculpatul G., la instigarea inculpatului F., a actului fictiv de împrumut, inculpatul F. a săvârşit infracţiunea de instigare la spălare de bani, iar inculpatul G. infracţiunea de tentativă la spălare de bani. Astfel, rolul încheierii contractului de împrumut era în principal acela de a garanta plata "comisionului" promis de denunţător, iar, în subsidiar, constituia o modalitatea de disimulare a sumelor plătite de către denunţător, ca preţ al traficului de influenţă, scopul fiind acela de a se crea o aparentă de legalitate a sumei de bani ce urma a fi primită de inculpatul G. de la denunţător.

În concret, inculpatul G., prin încheierea contractului de împrumut, a urmărit să legitimeze dobândirea pentru sine a unei sume de bani, despre care cunoştea că provine din infracţiunea de trafic de influenţă, fiind plătită de denunţător cu acest titlu în ipoteza foarte probabilă a vânzării terenului, fiind aşadar întregită latura obiectivă a infracţiunii de spălare de bani prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, rămasă în forma tentativei. Deopotrivă, inculpatul a urmărit să ascundă şi să disimuleze adevărata natură a provenienţei sumei de bani obiect al contractului de împrumut, din care urmau să fie plătiţi şi ceilalţi membrii ai grupului infracţional organizat, fiind întregită şi latura obiectivă a infracţiunii prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, rămasă în forma tentativei.

Întreruperea activităţii infracţionale de spălare de bani a intervenit din motive independente de voinţa inculpatului G., deşi toate condiţiile săvârşirii faptei erau îndeplinite, întrucât denunţătorul nu a reuşit să vândă în timp util terenurile, pierzând atenţia cumpărătorului terenului. Din probele administrate în cauză rezultă angajamentul ferm al denunţătorului în sensul plăţii sumei de 2.5 mil euro la care se obligase prin contractul de împrumut, astfel încât puţin a lipsit ca acţiunea ilicită să se consume. Dacă inculpatul G. ar fi primit banii, infracţiunea de spălare de bani se consuma, fiind îndeplinite toate condiţiile prevăzute de lege.

Simplul fapt că infracţiunea a rămas în faza tentativei nu este de natură a înlătura răspunderea penală a autorului şi a participanţilor la comiterea acesteia, câtă vreme legea sancţionează şi forma tentată a infracţiunii de spălare de bani. Este de precizat că, deşi se reţin două modalităţi normative ale infracţiunii de spălare de bani, autorul urmează a răspunde penal pentru o infracţiune unică, în formă tentată, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 32 alin. (1) C. pen.

Acelaşi consideraţii sunt valabile şi în cazul inculpatului F., care, cu intenţie, l-a determinat pe inculpatul G. să încheie contractul fictiv de împrumut, atât pentru a se garanta plata preţului traficului de influenţă, cât şi pentru a se disimula adevărata provenienţă a sumei de bani şi scopul pentru care aceasta a fost plătită, astfel încât inculpatul F. urmând a răspunde penal pentru instigare la spălare de bani, prevăzută de art. 47 C. pen. raportat la art. 29 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 656/2002.

Cel de-al şaselea motiv de apel a vizat greşita achitare a inculpaţilor A. şi D. pentru comiterea participaţiei improprie la fals intelectual, spălare de bani în formă consumată pentru inculpatul D. şi instigare la spălare de bani pentru inculpatul A..

În ceea ce priveşte participaţia improprie la infracţiunea de fals intelectual, considerentele expuse anterior, cu referire la inculpaţii F. şi G., respectiv la contractul de împrumut încheiat între aceştia, se aplică mutatis mutandis şi în situaţia inculpaţilor A. şi D., respectiv cu privire la contract de cesiune încheiat între inculpatul D. şi denunţătorul I., cu următoarele precizări. În esenţă, s-a reţinut în sarcina inculpaţilor A. şi D., că primul l-a determinat pe cel de-al doilea să încheie un contract de cesiune prin care denunţătorul I. să cedeze drepturile sale asupra a două imobile - terenuri în favoarea cesionarului D., acest contract fiind încheiat cu scopul real de a garanta primirea mitei de către inculpatul A., pe de o parte, iar pe de altă parte, pentru a legitima primirea unei sume consistente de bani din preţul eventualei vânzări a terenurilor denunţătorului către societatea JJ., de către inculpatul A. prin intermediul inculpatului D..

Încheierea contractului de cesiune fictiv nr. 2611/28.07.2011, prin care martorul I. înstrăina două imobile - terenuri inculpatului D. la un preţ de 45.000, care nu a fost plătit, urmărea, în fapt, cointeresarea martorului I. şi practic obligarea acestuia să cumpere cele două terenuri aparţinând inculpatului D., care blocau accesul la calea ferată şi la drum faţă de terenurile martorului I., la un preţ supraevaluat, obligându-l pe acesta la plata mitei de 500.000 euro către inculpatul A. în modalitatea disimulată, aparent legală, a achiziţionării unor terenuri de la inculpatul D.. La fel ca şi în cazul inculpaţilor G. şi F., în fapt, prin încheierea acestui act de cesiune fictiv, se urmărea să se legitimeze primirea unei sume foarte mari de bani de către inculpatul D., care era intermediarul, iar destinatarul final fiind inculpatul A..

Aşadar, se urmărea să se ascundă şi să se disimuleze adevărata natură a provenienţei sumei de 500.000 euro, pretinsă cu titlu de mită, de inculpatul A., aspecte ce întregesc latura obiectivă a infracţiunii de spălare de bani prevăzută de art. 23 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 656/2002 raportat la art. 17 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 78/2000, reţinută în formă consumată în sarcina autorului inculpatului D. şi în forma instigării la săvârşirea acesteia în sarcina inculpatului A., respectiv art. 25 C. pen. anterior raportat la art. 23 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 656/2002 raportat la art. 17 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 78/2000. Prin urmare, se reţine o singură infracţiune chiar dacă au fost săvârşite două modalităţi normative.

În ceea ce priveşte infracţiunea de participaţie improprie la fals intelectual săvârşită fără vinovăţie de notarul public care a încheiat actul de cesiune, se reţine că inculpatul D. l-a determinat pe notar, în mod direct, să încheie actul fictiv, cunoscând caracterul nereal al convenţiei, iar inculpatul A. l-a determinat indirect pe notar, prin intermediul inculpatului D. să comită fără vinovăţie infracţiunea de fals intelectual. Prin urmare, se impune condamnarea inculpaţilor A. şi D. pentru săvârşirea infracţiunii de participaţie improprie la fals intelectual.

Cel de-al şaptelea motiv de apel a vizat greşita achitare a inculpatei B. pentru participaţie improprie la fals intelectual. Procurorul a apreciat criticabilă soluţia instanţei, întrucât din probele administrate în cauză a rezultat o implicare substanţială şi interesată a inculpatei B. în săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă de către inculpatul G., obiectivată într-o serie de acţiuni printre care: acordarea de sfaturi inculpatului G. despre modul în care trebuie să procedeze pentru a-şi asigura primirea banilor - preţ al traficului de influenţă; efectuarea unor demersuri pentru a obţine copii de pe procuri, intabulări şi numere cadastrale pentru terenurile depuse garanţie pentru contractul fictiv de împrumut.

Se mai reţine, în opinia Ministerului Public, că aceasta a ajutat în mod direct la încheierea contractului fictiv de împrumut de către inculpatul G. cu martorul denunţător I., fiind prezentă la biroul notarial unde s-a semnat actul, un lucru atipic în această situaţie, în data şi la ora încheierii actului în formă autentică, practic însoţindu-i pe cei doi semnatari ai contractului de împrumut, astfel cum rezultă din declaraţia notarului public P..

Aşadar, s-a apreciat că această conduită a inculpatei B. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de participaţie improprie la săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, fără vinovăţie, de către notarul public care a autentificat contractul de împrumut fictiv, în modalitatea prevăzută de art. 52 alin. (3) C. pen., respectiv ajutarea în orice mod, cu intenţie, la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală de către o altă persoană, fără vinovăţie.

Însăşi instanţa de fond constată, în opinia Ministerului Public, că există probe suficiente din care rezultă că inculpata B. l-a ajutat şi sprijinit pe inculpatul G. inclusiv în legătură cu încheierea contractului fictiv de împrumut, însă a refuzat să acorde relevanţă penală acestei conduite ilicite a inculpatei, pentru acelaşi motiv al pretinsei lipse a situaţiei premisă.

Faţă de constatările instanţei de fond în motivarea soluţiilor de achitare a inculpaţilor F., G., B., A. şi D. pentru comiterea infracţiunii de participaţie improprie la fals intelectual, cu referire la instituţia juridică a simulaţiei din dreptul civil, procurorul formulează următoarele precizări prin care înţelege să combată aspectele reţinute de către instanţa de fond.

În urma analizării instituţiei juridice a simulaţiei din dreptul civil, se susţine că trebuie să existe un act juridic valabil încheiat, care corespunde voinţei reale a părţilor, dar secret, necunoscut publicului şi să existe un act juridic aparent (simulat) care creează o altă situaţie juridică decât cea exprimată prin actul juridic secret. Mai este necesar ca actul juridic secret (ascuns) să fie încheiat concomitent ori înainte de încheierea actului juridic public.

În cauză, în opinia Ministerului Public, se constată că s-a încheiat un act public fictiv, respectiv contractul de cesiune, care implică o disimulare totală a realităţii, întrucât nu îi corespunde un act juridic valabil încheiat, dar secret. Prin acest act juridic public fictiv s-a urmărit mascarea unei convenţii încheiată pentru o cauză ilicită, în speţă pentru garantarea plăţii unei sume de bani cu titlu de mită/preţ al traficului de influenţă. În final, s-a apreciat că această convenţie ilicită secretă este nulă absolut pentru cauză ilicită, neputând produce consecinţe juridice nici măcar între părţi, în speţă între inculpatul G. şi martorul I., conform art. 1236 alin. (2) C. civ. Prin urmare, nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege, nefiind vorba despre o simulaţie, în sensul legii civile, ci despre săvârşirea unei infracţiuni de corupţie.

Ultimul motiv de apel al Parchetului viza aplicarea legii penale mai favorabile, prin prisma Deciziei Curţii Constituţionale nr. 265/2014, legea penală mai favorabilă, privită în mod global, apare a fi vechea lege penală, având în vedere că modalitatea de individualizare judiciară a pedepsei în caz de concurs de infracţiuni este mai favorabilă potrivit legii vechi. Aceleaşi consideraţii cu privire la legea penală mai favorabilă au fost valabile şi pentru inculpaţii F., D., C., B. şi G..

În ceea ce-i priveşte pe inculpaţii J. şi H., apare ca fiind mai favorabilă legea penală nouă, inclusiv în ipoteza condamnării pentru ambele infracţiuni reţinute în sarcina fiecăruia, întrucât limitele de pedeapsă sunt substanţial mai mici în noua lege penală, astfel încât, chiar prin aplicarea regulilor de la concursul de infracţiuni pe noua lege, aceasta rămâne mai favorabilă.

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul E. noua lege penală apare a fi mai favorabilă. De asemenea, cu prilejul dezbaterilor s-a susţinut de către procuror că inculpaţii A., D. şi E. pot beneficia de dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor, cu reducerea la jumătate a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, potrivit înscrisurilor depuse la dosarul cauzei în acest sens.

Pentru inculpaţii A., F., G., D., J., E., H., B. şi C., s-a solicitat aplicarea fiecăruia a câte unei pedepse complementare constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. anterior, pe durata şi în condiţiile art. 65 alin. (1) C. pen. anterior pe lângă pedepsele principale aplicate inculpaţilor.

Totodată, în temeiul art. 255 alin. (5) C. pen. anterior, s-a solicitat să se dispună obligarea inculpatului A. la restituirea sumei de 50.000 euro către martorul I., plătită cu titlu de mită, întrucât sub acest aspect dispoziţia din sentinţa penală apelată este uşor neclară, neînţelegându-se cine va restitui suma respectivă, astfel încât, în practică pot apărea dificultăţi la punerea în executare a hotărârii. Prin urmare, în temeiul art. 417 alin. (2) C. proc. pen. s-a solicitat să se dispună remedierea acestei omisiuni.

De asemenea, s-a solicitat să se dispună menţinerea măsurilor asigurătorii instituite în cauză şi obligarea inculpaţilor la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

Prin motivele de apel inculpata H. a criticat hotărârea instanţei de fond sub aspectul netemeiniciei soluţiei de condamnare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă. Astfel, a susţinut că din probe rezultă că nu îl cunoştea pe inculpatul A. aspect pe care l-a menţionat în cuprinsul declaraţiilor sale şi i-a propus martorului denunţător să rezolve pe cale legală problema intabulării terenurilor sale şi în acest context i l-a prezentat pe inculpatul L. împrejurări confirmate de martorul denunţător.

Totodată, a susţinut că, sub aspectul laturii subiective, lipseşte intenţia, a cărei existenţă nu a fost dovedită în prezenta cauză, şi, pe cale de consecinţă, nu se poate reţine infracţiunea de trafic de influenţă. De asemenea, mai susţine că nu s-a produs nicio stare de pericol, pentru că niciunul dintre angajaţii instituţiei şi nici instituţia nu au fost puşi într-o situaţie care să pună în pericol imaginea acestei instituţii. Pentru toate aceste considerente, a solicitat achitarea în conformitate cu dispoziţiile art. 16 lit. c) C. proc. pen. În subsidiar, a solicitat suspendarea sub supraveghere executării pedepsei, în conformitate cu dispoziţiile art. 91 lit. c) C. pen.

Prin motivele scrise de apel inculpatul E. a solicitat să se dispună achitarea sa, în temeiul dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., întrucât, în cauză, lipseşte sesizarea organului de urmărire penală. În concret, a solicitat a se constata că denunţul a fost formulat de I. pe data de 08 martie 2011, iar în acel denunţ nu apare numele său sau implicarea sa în vreo activitate infracţională. Ulterior acestei date, în declaraţiile date în cursul lunii mai, acest martor a făcut precizări cu privire la inculpatul E.. Ca atare, în lipsa unui act de sesizare faţă de o presupusă activitate infracţională a inculpatului E., în lipsa unui denunţ şi a unui act de sesizare al organului de urmărire penală din oficiu sau a unei plângeri, sunt incidente dispoziţii legale mai sus menţionate.

În subsidiar, în temeiul dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., acelaşi inculpat a solicitat să se dispună achitarea sa pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, întrucât nu a comis această infracţiune. A susţinut că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă în forma pretinderii, primirii sau acceptării de bani, deoarece din nicio probă administrată la dosar nu rezultă acest aspect. Mai mult, pentru întregirea elementului material ar fi fost necesar ca inculpatul să aibă influenţă asupra inculpatului A., aspect care nu a fost demonstrat în cauză şi nici nu a lăsat să se creadă că ar avea influenţă asupra unui funcţionar public. Sub acest aspect a susţinut că avea o relaţie de amiciţie cu martorul I., astfel încât, în momentul în care într-una din convorbirile telefonice martorul I. spunea,,lăsaţi-l pe E. că este terminat ca bateria", demonstrează câtă încredere avea martorul I. în el şi cât de mult ar fi crezut vreodată că acesta ar fi putut să influenţeze vreun funcţionar public, adică deloc.

Totodată, a arătat că nu este suficient să existe la modul general un funcţionar public, ci acesta trebuie să aibă atribuţii de serviciu care să aibă legătură cu întocmirea planului parcelar, respectiv planul cadastral. Conform apărării, din toate probele administrate în cauză rezultă că nu inculpatul A. avea o asemenea atribuţie de serviciu ci Comisia de Fond Funciar.

Apărarea a mai susţinut că, deşi primarul, prin natura funcţiei pe care o deţine, avea şi calitatea de membru în Comisia de Fond Funciar, în anul 2009, această comisie înaintase către OCPI un plan parcelar. Acest plan parcelar era un plan care avea nevoie de modificări şi, mai mult decât atât, nu îl mulţumea pe denunţătorul I., deoarece terenurile pe care susţine acest martor că le deţinea în baza unor antecontracte de vânzare-cumpărare nu ar fi fost cuprinse în aceeaşi tarla. Or, aceste terenuri nu aveau cum să fie cuprinse în aceeaşi tarla pentru că nu exista pentru autorii cu care ar fi încheiat martorul I. acele antecontracte un proces-verbal de punere în posesie. Această punere în posesie se face potrivit Legii nr. 18/1991. Punerea în posesie se face, de regulă, pe vechile amplasamente, iar când acest lucru nu este posibil, într-o altă suprafaţă de teren. În consecinţă, funcţionarul public nu avea atribuţie de serviciu să întocmească planul parcelar ci numai comisia. Or, comisia făcuse acest lucru încă din anul 2009, însă martorul I. insista ca acest plan să fie modificat prin intervenţii făcute către alte persoane la OCPI. Abia după ce acest plan ar fi fost definitivat şi aprobat de către OCPI devenea plan cadastral.

În acest sens, apărarea solicită să se constate că martorul I. nu avea un drept, deoarece nu deţinea titlu de proprietate, având în vedere că antecontractul de vânzare-cumpărare nu îi conferea niciun drept, transferul terenurilor agricole se făcea în baza unui act autentic de vânzare-cumpărare care presupunea şi o punere în posesie anterioară, nu a unui drept potenţial viitor.

De asemenea, apărarea a arătat că se impunea ascultarea în calitate de martor a inculpatului L., condamnat în dosarul disjuns.

În subsidiar, sub aspectul individualizării pedepsei a solicitat reducerea cuantumului acesteia şi aplicarea legii penale vechi ca fiind mai favorabilă.

Prin motivele de apel inculpatul F. a solicitat, în principal, achitarea pentru infracţiunea de trafic de influenţă. Cu referire la fapta prevăzută de art. 291 C. pen. a arătat că, deşi s-a reţinut că prin intermediul inculpatului G. ar fi pretins suma de un mil 100 mii euro denunţătorului I., lăsând să se creadă că are influenţă asupra primarului A. pentru a-l determina pe acesta să întocmească un plan parcelar, întreg probatoriul administrat în cauză poate fi interpretat în favoarea inculpatului în sensul inexistenţei laturii subiective a intenţiei.

În acest sens, a solicitat a se observa că este cel care, în momentul în care a aflat că s-ar fi discutat de încheierea acelui contract de două milioane cinci sute de mii de euro a dispus celor implicaţi să se oprească orice activitate pentru că nu are cunoştinţă de acest lucru, fapt pentru care a afirmat "eu nu mă mai implic în aşa ceva", aşa cum rezultă din înregistrările aflate la dosarul cauzei. Or, acest comportament fizic poate fi interpretat ca fiind o desistare din punct de vedere al traficului de influenţă, şi anume, până la acel moment existau acte premergătoare în raport de latura obiectivă, fără să contureze latura subiectivă.

În subsidiar, apărarea a solicitat să se dispună o pedeapsă orientată spre minimul special, respectiv de doi ani închisoare, urmând a se stabili modalitatea de executare în raport de elementele favorabile personale depuse la dosarul şi, de asemenea, de elementele materiale faptice de neimplicare ulterioară, după momentul întâlnirii la PP..

Inculpatul G., prin motivele de apel, a criticat hotărârea instanţei de fond, doar din perspectiva individualizării pedepsei aplicate.

Astfel, a susţinut greşita individualizare a pedepsei ce i-a fost aplicată, atât cu privire la cuantum, cât şi cu privire la modalitatea de executare a acesteia. În acest sens, a arătat că se afla într-o situaţie financiara dezastruoasa, ce în alte sisteme de drept ar echivala cu un faliment personal, toate imobilele proprietate personală şi ale societăţilor în care era asociat şi administrator fiind executate silit de către o societate bancară, practic "trăind cu chirie în propria casă". Nevoia disperată de bani a constituit motivul încălcării normelor de conduită legală, în condiţiile în care a perceput implicarea sa ca pe cea a unui comisionar, intermediar şi consideră exagerată afirmaţia instanţei de fond în sensul că "s-a implicat activ în rezolvarea situaţiei terenurilor", în condiţiile în care, din materialul probator, rezultă că inculpatul nu a mai avut nicio implicare din luna septembrie a anului 2011.

De asemenea, a învederat că nu are antecedente penale, ceea ce reprezintă starea de normalitate într-o societate de drept, dar trebuia avut în vedere că a ajuns la o vârstă considerabilă de 58 ani şi este la primul conflict cu legea penală, câştigându-şi existenţa în mod licit, având un comportament normal în societate, fiind apreciat în comunitatea sa, având întemeiată o familie (copii, nepoţi) - aspecte ce denotă reale posibilităţi de reintegrare.

O altă critică priveşte faptul că instanţa de fond nu a identificat niciuna din circumstanţele atenuante prevăzute de art. 75 din C. pen. şi în mod greşit a reţinut că "aceştia nu au recunoscut săvârşirea faptelor reţinute în sarcină, inculpatul G. având pe parcursul procesului penal o atitudine oscilantă". În acest sens, a arătat că, încă din primul moment al urmăririi penale, a avut o atitudine sinceră şi o conduită de colaborare cu organelor judiciare, răspunzând prompt tuturor chemărilor şi solicitărilor, ajutând la aflarea tuturor împrejurărilor şi adevărului în acesta cauză, relevante sub aceste aspecte fiind declaraţiile date în acesta fază şi procesul-verbal prin care a predat documentele şi înscrisurile pe care le deţinea cu privire la cauză . Chiar reţinând că "inculpatul a oferit, în faţa instanţei, o versiune ameliorată a faptelor sale sau ale celorlalţi participanţi" nu se poate reţine o negare în faţa instanţei a faptelor săvârşite şi recunoscute, aspecte ce rezultă din declaraţia sale dată în faza de cercetare judecătorească, când de faţă cu ceilalţi inculpaţi şi sub tirul întrebărilor apărătorilor aleşi ai acestora, coroborat cu o apărare defectuoasă (ca de altfel în toată faza de judecată), a încercat o nuanţare a afirmaţiilor anterioare, încercarea de minimalizare a faptelor în dorinţa de a minimaliza poate şi efectele acestora, ţinând totuşi de natura umană. Prin urmare, a susţinut că o pedeapsă într-un cuantum mai mic şi neprivativă de libertate, condiţionată de o supraveghere, ar satisface cumulativ nu numai toate scopurile pedepsei ci şi principiile legalităţii şi proporţionalităţii.

Prin motivele de apel inculpata B. a criticat hotărârea instanţei de fond pentru nelegalitate şi netemeinicie. În primul rând a susţinut că, deşi în faţa instanţei de fond, au fost invocate mai multe excepţii privind nulitatea interceptărilor efectuate în dosar, acestea au fost respinse chiar dacă se impunea admiterea excepţiilor, deoarece, interceptările au fost emise cu încălcare dispoziţiilor legale, în condiţiile în care, în opinia procurorului, se prefigurau deja aspecte de natură penală în sarcina inculpatei, acesta avea obligaţia legală ca, începând cu data de 04 iulie 2011, să solicite emiterea autorizaţilor instanţei competente, şi anume, Curtea de Apel Bucureşti.

Astfel, procurorul de caz nu trebuia să mai solicite Tribunalului Bucureşti reînnoirea autorizaţiei nr. x/A1/2011, prelungirea autorizaţiei nr. x2/A1/2011 şi emiterea autorizaţiei nr. x1/A1/2011. Deci, sub acest aspect, apărarea solicită să se aibă în vedere că aceste interceptări sunt lovite de nulitate absolută.

Totodată, s-a solicitat instanţei de fond constatarea nulităţii autorizaţiei nr. x/A1/2011 din data de 11.03.2011, care a fost înnoită succesiv pentru o perioadă de câte 30 de zile, prin încheierile din datele de 11.04, 10.05, 09.06.2011, întrucât a depăşit termenul legal de 120 de zile cu încă 15 zile, prin încheierea din data de 16.09.2011. Şi această excepţie a fost respinsă apreciindu-se că, practic, această ultimă prelungire a autorizaţiei a fost întreruptă de către procuror. Or, în acest caz, apărarea a apreciat că trebuia solicitată emiterea unei noi autorizaţii şi nu să se dispună reînnoirea, efectivă, a unei autorizaţii întrerupte.

Prin motivele de apel inculpata a susţinut că în mod greşit a fost condamnată pentru complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă, în condiţiile în care actele sale de complicitate, astfel cum au fost reţinute de instanţa de fond, sunt ulterioare consumării infracţiunii de trafic de influenţă. În concret, consumarea infracţiunii de trafic de influenţă a avut loc. la momentul pretinderii, respectiv la 30.05.2011, iar activitatea sa a început la 06.07.2011.

În subsidiar, a solicitat să se constate că, din punct de vedere subiectiv, nu a cunoscut că inculpatul G. ar fi pretins bani martorului denunţător I. lăsând să se înţeleagă că are influenţă asupra coinculpatului F. pentru ca acesta din urmă să intervină pe lângă inculpatul A., pentru a-l determina să întocmească planul parcelar în condiţiile stabilite de martorul denunţător şi nu a cunoscut că prin contractul de împrumut se garanta primirea de către inculpatul G. a sumelor de bani pretinse. De asemenea, apărarea a susţinut că inculpata nu a dat consultaţii juridice inculpatului G. privind blocarea vânzării terenurilor, nu a făcut ilegal demersuri pentru a obţine procuri, intabulări şi numere cadastrale cu privire la terenurile respective pentru o eventuală blocare a vânzării acestora şi l-a sfătuit legal pe G. cu privire la revocarea contractului de împrumut în sensul de a încheia un contract de comision, promiţându-i că va fi prezentă la notarul unde acesta se va întocmi.

De asemenea, a susţinut că în mod greşit instanţa de fond a omis să deducă durata reţinerii din pedeapsa ce i-a fost aplicată.

Un ultim motiv de apel a vizat cuantumul disproporţionat al cheltuielilor judiciare stabilite de instanţa de fond în ceea ce o priveşte, fără a ţine seama de măsura în care le-a provocat.

Prin motivele scrise de apel inculpatul D. a solicitat achitarea pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de luare de mită, în raport cu dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. În subsidiar, în cazul în care instanţa va constata că această faptă există, în mod generic, solicită să se dispună achitarea în raport cu art. 16 alin. (1) C. proc. pen.

Astfel, în mod greşit, instanţa de fond a reţinut că elementul material al infracţiunii de luare de mită reprezintă pretinderea sumei de 500.000 euro, sumă din care s-a remis martorului denunţătorului suma de 50.000 euro, când în realitate a reprezentat avansul pentru cumpărarea terenului inculpatului, aşa cum rezultă din declaraţia martorului T. "am aflat că îi dăduse lui D. doar 50.000 euro pentru bucata de teren care reprezenta o cale de acces spre terenurile fără de care firma JJ. nu dorea să cumpere."

Apărarea mai solicită a se avea în vedere faptul că inculpatul a făcut dovada că a obţinut titlul de proprietate al terenului de 18.100 mp dobândit de acesta de la V., moştenitoarea lui MM. înainte de întocmirea planului parcelar, şi ca atare, înainte de colaborarea cu martorul denunţător I.. Totodată, susţine că există la dosarul cauzei informaţii de la serviciul cadastru din care rezultă că din anul 2009 şi până în prezent nu s-a schimbat amplasamentul terenului inculpatului.

În realitate, conform apărării, martorul denunţător nu a vrut niciodată să plătească această sumă de bani pentru terenul inculpatului D., cu toate că dorea acest teren, aspect care a fost recunoscut chiar de martorul I. în faţa instanţei de apel. Mai mult, martorul T. a precizat importanţa acestui teren, dovadă fiind şi discuţia purtată în biroul notarei C. din data de 26.09.2011, când martorul I. afirmă că,, nu pot să-i dau banii înainte, i-am dat 50.000 euro înainte pentru teren." Aşadar, se confirmă afectaţiunea sumei de 50.000 euro, sumă care reprezintă avansul pentru vânzarea terenului.

Cu privire la falsa problemă invocată de reprezentantul Ministerului Public legată de planul parcelar aşa-zis modificat, conform înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, solicită să se constate că acesta a fost întocmit şi semnat de către toţi membrii Comisiei locale de fond funciar a comunei Jilava în data de 13.07.2011.

Ca atare, atribuţiile de serviciu ale inculpatului A. au fost deja exercitate cu două săptămâni înainte ca martorul denunţător să lanseze oferta de cumpărare a terenului inculpatului D. şi cu peste două luni înainte ca acesta să primească în luna septembrie suma de 50.000 euro.

Astfel, apărarea solicită să se constate că, la momentul la care martorul denunţător a formulat denunţul din data de 14.03.2011, acesta nu îl cunoştea pe inculpatul D., deşi a susţinut contrariul în faţa instanţei de apel, şi anume că l-ar fi cunoscut din comuna Jilava. Ulterior, în denunţurile din data de 16.03 până în data de 28.07.2011, nu îl precizează pe inculpatul D., ci doar pe ceilalţi coinculpaţi din prezenta cauză. Apărarea a mai susţinut că martorul I. a minţit cu ocazia audierii sale de către instanţa de apel atunci când a spus că îl cunoaşte pe inculpatul D. din luna martie 2011. Or, dacă inculpatul D. nu era proprietarul acelui teren şi ar fi fost doar proprietarul firmei de cadastru, care se ocupa cu întocmirea documentaţiei cadastrale, cu siguranţă nu ar fi fost implicat în acest dosar.

În situaţia în care s-ar accepta ideea că suma de 50.000 euro reprezintă mită, apărarea a precizat că mita trebuie să fie dată pentru a obţine anumite foloase. Aşadar, se pune întrebarea care este folosul inculpatului D., să fie intermediarul martorului I. la inculpatul A., aspect care nu a fost dovedit de către organele de urmărire penală, în contextul în care inculpatul D. îşi vindea terenul.

Pe tot parcursul procesului penal s-a încercat să se acrediteze ideea unor aşa zise cesiuni fictive a două terenuri. Această cesiune aşa cum rezultă din declaraţiile martorului T. şi ale inculpatului D., în realitate, a reprezentat o garanţie. Această cesiune cu certitudine nu reprezintă o mită, deoarece obiectul contractului de cesiune îl constituia obligaţia de a face şi nu obligaţia de a înstrăina două terenuri şi nici drepturile de proprietate a celor două terenuri, aşa cum se reţine în actul de inculpare. Pentru ca inculpatul D. să devină proprietarul acelor terenuri a trebuit să încheie contracte de vânzare-cumpărare cu proprietarii acelor terenuri şi să le plătească o anumită diferenţă de preţ în valoare de 36 mii euro.

În acest caz, nu se poate susţine că este vorba de nişte contracte fictive, ci există un contract de cesiune care să garanteze faptul că, la un moment dat, bine stabilit, martorul denunţător trebuia să-i plătească inculpatului preţul pentru terenul pe care îl vindea. Niciodată, Ministerul Public nu a demonstrat că acest teren al inculpatului D. nu îi aparţinea sau că acesta era un interpus. Ca atare, dacă se acceptă că acest teren îi aparţine inculpatului D. şi acesta urma să-l vândă, în acest caz nu ar trebui să se accepte că a existat această complicitate la infracţiunea de luare de mită.

În acuzaţia de complicitate la luare de mită, nu există un flagrant şi nici nu există indicii temeinice din care să rezulte cu ce titlu a fost vehiculată în final această sumă ceea ce ridică numeroase dubii cu privire la destinaţia acestei sume, având în vedere că inculpatul a susţinut în mod constant că suma de 50 mii euro reprezintă un avans şi niciodată aceste susţineri nu au fost combătute de către acuzare.

În ceea ce priveşte aplicarea legii penale mai favorabile, s-a cerut aplicarea legii penale vechi ca fiind mai favorabilă, iar în situaţia în care instanţa va respinge apelul formulat de către inculpat şi va constata că inculpatul este vinovat de comiterea infracţiunii de complicitate la luare de mită, solicită să se facă aplicarea dispoziţiilor art. 72, 74 şi 76 lit. c) C. pen. anterior şi având în vedere cauza legală de reducere a pedepsei să se dispună o pedeapsă orientată spre minimul special suspendată sub supraveghere conform art. 81 C. pen.

Solicită, în subsidiar, să se dea eficienţă şi cauzei speciale de reducere a pedepsei prevăzută de art. 19 din O.U.G. nr. 43/2000 având în vedere denunţul formulat de către acesta şi facilitarea identificării şi tragerii la răspundere penală a unor persoane care au săvârşit fapte similare de corupţie.

Prin motivele scrise de apel inculpatul A. a criticat hotărârea instanţei de fond arătând că, deşi nu a fost supusă procedurii de cameră preliminară, în faţa instanţei de fond s-au invocat o serie de nulităţi asupra cărora judecătorul nu s-a pronunţat sub nici un aspect.

Aşadar, chestiunea legalităţii evaluării acestor aspecte de nelegalitate, invocate încă de la început şi nesoluţionate de către instanţa de fond prin încheierea pronunţată din 23 martie 2012 atacată odată cu soluţia fondului, este rezolvată prin două principii statuate de art. 6 şi art. 13 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, respectiv principiului accesului liber la justiţie şi al gradului de jurisdicţie.

Dacă la început, în jurisprudenţa iniţială a Curţii Europene a Drepturilor Omului (Cauza Delcourt contra Belgiei), Curtea a considerat că în măsura în care dreptul de a ataca o hotărâre este prevăzut de lege instanţa de apel este chemată să verifice şi chestiunile invocate pe parcursul procesului, consideră că obligativitatea dublului grad de jurisdicţie inclusiv pe aceste aspecte preliminare de nelegalitatea a fost lămurită în art. 2 din Protocolul 7 care s-a referit în mod expres la această obligaţie. Or, instanţa a fost în mod legal învestită cu aceste aspecte de nelegalitate.

Prima chestiune de nelegalitate este aceea referitoare la organele care au efectuat urmărire penală şi solicită a se observa că nelegalitatea efectuării actelor de urmărire penală de către DGA a fost invocată în baza dispoziţiilor art. 197 alin. (2) C. proc. pen. coroborat cu art. 332 alin. (2) şi (3) C. proc. pen. anterior.

În susţinerea acestui aspect, invocă două norme care reglementau expres care sunt limitele competenţei DGA, respectiv unul reglementat în preambulul O.U.G. nr. 120/2005 potrivit căruia ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul DGA vor fi abilitaţi să efectueze activităţi de descoperire a infracţiunilor de corupţie săvârşite de personalul MAI, iar a doua normă este prevăzută de art. 10 pct. 4 din O.U.G. nr. 30/2007 care stipulează aceeaşi chestiune, respectiv că DGA este structura specializată în combaterea corupţiei în rândul personalului propriu al MAI. Această direcţie era limitată în competenţele sale la infracţiunile de corupţie comise de personalul MAI.

În condiţiile în care actul de sesizare, respectiv denunţul formulat de martorul denunţătorul I., din data de 08 martie 2011, privea acte de corupţie comise de inculpatul A., nu se justifică care sunt motivele pentru care procurorul de caz a ales să abiliteze personalul DGA să efectueze acte de urmărire penală în cauză, motiv pentru care solicită înlăturarea tuturor actelor de la dosar îndeplinite de personalul necompetent funcţional. Erau fapte comise de o persoană care nu funcţiona în cadrul MAI, prin urmare, nu exista nici un motiv pentru care, la acel moment, învestirea DGA să fie posibilă.

Fără a relua discuţiile legate de îndeplinirea, la acest moment, a condiţiilor de înlăturare ca nule a tuturor acestor acte în condiţiile art. 282 C. proc. pen., apărarea învederează că orice act irepetabil, cum sunt toate actele făcute de aceste organe de urmărire penală sunt prezumate a încălca ireparabil drepturile părţilor, motiv pentru care solicită să se constate că drepturile esenţiale ale inculpatului A. au fost încălcate prin efectuarea urmăririi penale în aceste condiţii nefuncţionale şi să se dispună excluderea de la stabilirea situaţiei de fapt şi de la soluţionarea cauzei.

În egală măsură, solicită a se observa că, în speţă, delegările dispuse au suferit grave carenţe de formă, în sensul că au fost emise cu încălcarea dispoziţiilor în vigoare la acel moment, respectiv art. 217 alin. (4) C. proc. pen., care stabileau care sunt condiţiile şi limitele delegării. În condiţiile în care nu s-au emis delegaţii pentru fiecare act de urmărire penală efectuat de lucrătorii de poliţie în această modalitate, în sensul că ordonanţele de delegare nu au fost individualizate pe actele de urmărire penală dispuse a fi efectuate prin delegare şi, mai mult decât atât niciodată nu s-a individualizat lucrătorul desemnat să efectueze acte de urmărire penală în această modalitate. Ca atare, orice lucrător de poliţie de oriunde putea fi desemnat sau se putea simţi abilitat să efectueze actele dispuse prin ordonanţa de delegare. Or, această situaţie încalcă în mod evident dispoziţiile legale în vigoare la acel moment, dar şi în prezent.

De asemenea, apărarea a apreciat că au fost încălcate şi dispoziţiile art. 13 alin. (1) din O.U.G. nr. 43/2002 în vigoare la acel moment, în raport de calitatea inculpatului A., faţă de care fusese formulat denunţul. Potrivit acestui text, procurorii specializaţi din cadrul DNA efectuează, în mod obligatoriu, urmărirea penală pentru infracţiunile prevăzute în alin. (1), alin. (1<SUP>1</SUP>) şi alin. (1<SUP>2</SUP>), unde era menţionată şi infracţiunea de corupţie sesizată prin denunţ şi doar cu titlu de excepţie, cu delegare, pentru alte persoane. Din această perspectivă a fost încălcată şi competenţa obligatorie pe care o avea procurorul în a efectua personal actele de urmărire penală în cauză. Obligaţia efectuării de către procuror, personal, a urmăririi penale în astfel de situaţii subzistă şi în prezent şi este reglementată de art. 13 alin. (4) în forma actuală a O.U.G. nr. 43/2002. Prin urmare, consideră că urmărire penală a fost efectuată în condiţii de legalitate de către persoane necompetente funcţional, în absenţa unor delegări emise în forma şi condiţiile prevăzute de lege.

Pentru toate aceste considerente expuse, potrivit dispoziţiilor art. 282 C. proc. pen., solicită să se dispună înlăturarea tuturor acestor acte efectuate în aceste condiţii, ca fiind făcute în dispreţul legii.

Un alt motiv de nelegalitate vizează absenţa autorizaţiei nr. 282/11 martie 2011, în temeiul căreia au fost efectuate interceptări. Aparent Parchetul a sesizat instanţa urmare a denunţului formulat de martorul I., în vederea emiterii unei astfel de autorizări. Formal, instanţa s-a pronunţat şi a încuviinţat efectuarea interceptărilor propuse, însă această autorizaţie nu a fost emisă, întrucât aceasta nu se află la dosarul cauzei şi nu a putut fi obţinut pe nicio altă cale. Însă, textul de lege impunea lămurirea limitelor obiectului şi a persoanelor vizate de această autorizaţie, în absenţa căreia toate actele eliberate în baza acestui document apar ca fiind nule, sens în care face trimitere la art. 4 din Legea nr. 255/2013 de punere în aplicare a noului C. proc. pen., potrivit căruia nulitatea actelor efectuate cu încălcarea normelor în vigoare la data efectuării lor nu poate fi acoperită prin modificarea procedurii. Prin urmare, potrivit art. 282 C. proc. pen., solicită să se dispună înlăturarea şi acestor acte, precum şi a tuturor actelor subsecvente de la soluţionarea cauzei, urmând a avea în vedere şi încălcarea art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care interzice ingerinţa, în absenţa unor autorizări, în exerciţiul drepturilor recunoscute de convenţie şi de legile interne.

Din perspectiva nelegalităţii obţinerii mijloacelor de probă, a proceselor-verbale de redare a înregistrărilor audio-video, a convorbirilor telefonice ambientale în perioada martie - noiembrie 2011, apărarea solicită a se observa că, cel puţin interceptările efectuate în perioada 16 septembrie - 30 septembrie 2011 au fost efectuate după împlinirea duratei maxime de 120 zile, potrivit căreia interceptările ar fi fost efectuate în deplină legalitate în măsura în care acestea ar fi fost efectuate de organele autorizate în mod legal, prevăzute de lege şi cu împuternicirea prevăzută de C. proc. pen. în vigoare la acel moment.

În mod aparent, la un moment dat în cursul lunii iunie, respectiv în data de 24 iunie 2011, se susţine că s-ar fi întrerupt interceptarea, sens în care cu prilejul solicitării unei prelungiri în data de 15 septembrie 2011, a fost invocată existenţa unei rezoluţii datată 24 iunie 2011, ora 14:00, urmare căreia instanţa a şi încuviinţat efectuarea de interceptări în continuare în baza autorizării iniţiale pentru încă două săptămâni. Această ordonanţă nu a apărut la data menţionată şi nici nu a fost comunicată nici organelor care au efectuat interceptările în perioada respectivă, nici Tribunalului Bucureşti. Din această perspectivă, coroborând faptul că interceptările au continuat şi având în vedere motivul invocat pentru întreruperea interceptărilor pe data de 24 iunie 2011, apărarea consideră că motivul invocat este nereal. S-a susţinut că interceptările s-ar fi întrerupt pe data de 24 iunie 2011, întrucât martorul I. L. urma să plece din Bucureşti, începând cu data de 25 iunie 2011. Toate interceptările efectuate ulterior acestui moment, atestă faptul că martorul I. a rămas în Bucureşti, a participat la efectuarea de acte de urmărire penală în continuare şi la întocmirea de acte autentice, a dat declaraţii în faţa ofiţerilor DGA, a încheiat un împrumut autentificat în faţa unui notar public şi prin urmare nici motivele pentru care s-a dispus această întrerupere nu apar ca fiind reale.

Sub această suspiciune, reţinând depăşirea perioade maxime de 120 zile pentru care autorizarea de interceptări fusese dată la început, apărarea a solicitat să se dispună înlăturarea tuturor actelor de urmărire penală efectuate în luna septembrie în baza acestei prelungiri.

Dincolo de aceste aspecte de nelegalitate referitoare la încălcarea condiţiilor de formă privind obţinerea mijloacelor de probă din dosar, apărarea a solicitat a se reţine că martorul denunţător I. a operat, în mod constant, provocarea, atât cu inculpatul A., cât şi cu inculpat D., încă de la momentul formulării denunţului, ceea ce din punctul de vedere al apărării ridică o serioasă problemă de echitate a procedurii.

Astfel, apărarea susţine că s-au obţinut de două ori autorizaţii de percheziţii pentru inculpatul A., fără a fi efectuată niciuna, deşi rezultă din dosar că banii au predaţi inculpatului D. după ce au fost înseriaţi şi verificaţi de către organele de urmărire penală. Practic aceşti bani nu au ajuns niciodată la inculpatul A.. Mai solicită să se observe că toate actele reţinute ca fiind comise cu participarea martorului denunţătorului în perioada martie - septembrie 2011, au fost făcute la instigarea repetată, constantă, agresivă, în toate modalităţile imaginabile comise de martorul I..

Apărarea arată că din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă că martorul denunţător I. a încheiat în aceeaşi perioadă, referitor la terenuri ce făceau parte din aceeaşi parcelă şi aceeaşi tarla, acte de cesiune pentru sume în jurul aceleiaşi valori. Cine ar putea să creadă că o cesiune pentru care banii nu s-au plătit niciodată, aparent încheiată pentru suma de 45 mii euro, ar putea garanta o sumă de 500 mii euro, o mită aberantă, dar acesta este nivelul până la care s-a mers cu provocarea.

Pentru verificarea naturii corecte sau ilicite a comportamentului martorului denunţător I., a aplicat unitatea de măsură ce rezultă din jurisprudenţa Curţii Europene (cauza Edwards şi Louis ctr. UK), care a stabilit care sunt criteriile în raport de care comportamentul unei persoane care colaborează cu organele de urmărire penală poate fi calificat la licit sau nu, ca provocator sau nu. Unul dintre acestea este motivul pentru care operaţiunea poliţiei a fost organizată.

În speţă, conform apărării, până la momentul formulării denunţului nu exista nici un indiciu că inculpatul A. ar fi pretins vreodată cuiva vreo sumă cu titlu de mită. Referitor la natura şi întinderea participării organelor de poliţie, martorul T. a relatat aceste aspecte la termenul precedent. Apărarea susţine că tot ce s-a întâmplat a avut loc. la indicaţiile şi sub atenta supraveghere a organelor de poliţie, a lucrătorilor de poliţie judiciară din cadrul DNA, inclusiv amânarea momentului la care urma să se încheiere antecontractul de vânzare-cumpărare dintre inculpatul D. şi martorul I., pentru a nu da aparenţă de legalitate transferului sumei de 50 mii de la denunţător la inculpatul D., despre modul cum să se poziţioneze, cum să manipuleze instrumentele de interceptare pe care le aveau asupra lor, să dea banii doar în prezenţa inculpatului A.. Toate aceste elemente ar trebui să conducă la reţinerea unei naturi profund inechitabile a modului în care a fost instrumentat de către organele de poliţie acest dosar de urmărire penală.

Alte elemente care să lămurească instanţa asupra consistenţei şi naturii provocatorii a intervenţiei martorului denunţător I. a modului în care a fost efectuată ancheta în acest dosar, ar mai fi şi faptul că împrumutând o sumă consistentă în euro, respectiv suma de 380 mii euro, de la inculpatul E., martorul denunţător a încercat să inducă ideea că alături de alte sume şi aceasta a mers la inculpatul A., lucru pe care i l-a confirmat într-un context nepublic, neoficial.

Un alt indiciu, conform apărării, ar fi faptul că, deşi a fost înştiinţat de firma JJ., şi oficial prin adresă şi de către martorul S., cum că această firmă nu mai este interesată să cumpere terenurile pe care martorul denunţător le oferea spre vânzare, acesta a continuat să susţină public că va încheia tranzacţia cu firma JJ., că va primi o sumă consistentă de la aceştia, iar martorul T. a confirmat, de mai multe ori, că martorul denunţător I. a spus un neadevăr, situaţie care, când a realizat-o, l-a determinat să îşi ceară banii pe care îi împrumutase ca să ceară mită inculpatului A.. Astfel, s-au vehiculat sume astronomice fără să existe vreo dovadă că vreun euro ar fi ajuns la inculpatul A..

O altă chestiune, invocată de apărare, vizează nelegalitatea folosirii în procesul penal al înregistrărilor audio şi audio-video, respectiv a transcrierilor acestora din perspectiva nedeclasificării lor şi a lipsei autorizării specifice a persoanei prin intermediul căreia acestea au fost efectuate. Există un act normativ, respectiv Legea nr. 182/2002, care le împarte în clase de secretizare, secret de stat şi secret de serviciu. La dosarul cauzei, în etapa fondului, la curtea de apel, judecătorul a purtat o corespondenţă consistentă cu Ministerul Public, referitor la natura clasificată şi la clasa de secretizare, clasificare, pe care o purtau, mijloacele de comunicare pe care le-au folosit martorul denunţător I. şi martorul T. în cursul anului 2011.

Două adrese sunt esenţiale, una dintre aceasta fiind cea din data de 14 martie 2013, potrivit căreia organele de urmărire penală doreau ca expertul INEP să nu aibă acces la echipamentul tehnic, întrucât acesta este purtător de clase de secretizare strict secret, atribuite de SRI şi de procurorul general al României şi un proces-verbal din data de 11 mai 2011, care nu face altceva decât să confirme adresa la care a făcut referire anterior, potrivit căruia aceleaşi echipamente nu au putut fi menţionate în alte acte, ci într-un singur proces-verbal S109/TH Secret 109 tehnic, neataşat la dosar din acest considerent. În condiţiile în care expertul INEC nu a putut avea acces la mijloacele tehnice pentru a avea la corectitudinea efectuării interceptărilor, a rezultatelor prezentate ca reprezentând rodul interceptărilor efectuate cu aparatura respectivă, apărarea se întreabă în ce condiţii martorul denunţător I., a putut nu numai să aibă acces, dar şi să manipuleze aceste mijloace tehnice. În opinia apărării rezultă fără dubiu din concluziile raportului de expertiză, potrivit cărora, interceptarea din 19 septembrie 2011 nu este o clonă a unei înregistrări digitale, că aceasta conţine neconcordanţe între datele interne şi evenimentele înregistrate, că înregistrarea a fost creată ulterior, însăşi existenţei şi modificării ei, ceea ce reprezintă, în final, o înregistrare editată în etape succesive. Prin urmare, toate înregistrările aparent reprezentând interceptările efectuate de acest martor au fost efectuate cu rea-credinţă şi modificate în momentul în care au fost ataşate la dosar şi trimise la instanţă în vederea soluţionării fondului cauzei.

Clasa de secretizare a echipamentelor a fost confirmată în mod repetat de DNA. Mai sunt adrese prin care Parchetul susţine că nu sunt întrunite condiţiile pentru a se dispune declasificarea, fără a indica ce condiţii care nu au fost întrunite, care sunt motivele pentru care au fost refuzate efectuarea unei verificări, fiind probă esenţială pentru aflarea adevărului în raport de considerentele pe care le-a anunţat anterior. Din perspectiva art. 6 C.E.D.O., lipsa accesului la mijloacele de probă, imposibilitatea de a le combate prin verificări efectuate în faţa instanţei învestite cu judecata pe aceste probe este o lipsă de echitate în proces. Prin urmare, solicită înlăturarea de la soluţionarea cauzei toate aceste interceptări reţinute ca fiind doveditoare pentru vinovăţia inculpatului A..

Solicită să se observe că, în condiţiile în care expertului INEC i-a fost refuzat accesul la aceste mijloace tehnice şi să le verifice, utilizarea lor de către alte persoane. În condiţiile în care expertului INEC i-a fost necesar un certificat ORNISS ca să le verifice, cum a putut martorul denunţător I. care era o persoană interesată lipsită de obiectivitate şi care a manipulat aparatura respectivă, să aibă acces, iar rezultatul folosirii şi intervenţiilor acestuia să poată face dovada vinovăţiei unor persoane într-un proces.

Refuzul declasificării încalcă dreptul la un proces echitabil, în sensul acesta fiind şi dispoziţiile art. 33 din Legea 182/2002, potrivit cărora este interzis clasificarea ca secrete şi refuzul accesului la informaţii, întrucât nu mijloacele interesau, cât informaţiile pe care le conţineau, care, prin natura şi conţinutul lor sunt destinate să asigure informarea cetăţenilor, în speţă, a inculpatului A., cu privire la aspectele pe care aceste informaţii urmau să le probeze în faţa instanţei.

O chestiune importantă vizând evaluarea legalităţii administrării probelor este efectuarea acestor interceptări şi înregistrări audio-video în faza actelor premergătoare. Obligativitatea efectuării unor astfel de demersuri doar după începerea urmăririi penale rezultă fără dubiu din dispoziţiile art. 911 şi art. 912 C. proc. pen., în forma în vigoare la momentul efectuării acestor acte. Această împrejurare rezultă şi din Decizia nr. 962/2009 a Curţii Constituţionale vizând neconstituţionalitatea art. 911 C. proc. pen., prin care s-a statuat că aceste dispoziţii nu permit administrare probelor în afara procesului penal, în faza actelor premergătoare. De altfel, interceptarea şi înregistrarea pot fi dispuse, aşa cum prevede art. 911 alin. (1) C. proc. pen. la cererea procurorului care efectuează ori supraveghează urmărirea penală. Solicită a se observa practica constantă a Curţii Constituţionale, potrivit căreia considerentele deciziilor sunt în egală măsură obligatorii ca şi dispozitivele aceloraşi decizii, concluzie ce rezultă şi dintr-o Decizia nr. 51/2016.

Raportat la aceste considerente, apărarea a solicitat a se observa că orice ar rezulta din interceptările efectuate, înregistrările audio-video efectuate de martorul I., de SRI, de martorul T., nu au putut avea până la momentul începerii urmăririi penale, datând din luna octombrie 2011, decât valoarea unor indicii. Nu sunt mijloace de probă pe care instanţa îşi poate întemeia soluţia şi nu pot fi avute în vedere în mod corect şi legal la stabilirea vinovăţiei vreuneia din persoanele trimise în prezenta cauză în judecată.

Prin urmare, potrivit art. 102 C. proc. pen., apărarea a solicitat să se dispună înlăturarea acestor probe, în sensul că nu pot fi folosite în procesul penal probele obţinute cu încălcarea legii, nulitatea acestora rezultând şi în condiţiile art. 97 alin. (2), art. 100 alin. (4) lit. f) şi art. 306 alin. (5) C. proc. pen.

Inculpatul A. a formulat critici cu privire la soluţia de condamnare pentru infracţiunea de luare de mită, solicitând achitarea în baza art. 16 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., întrucât fapta nu există, probele administrate în cauză atestând absenţa participării sale la oricare dintre infracţiunile imputate.

Cu privire la credibilitatea martorului denunţător a susţinut că la momentul la care a formulat denunţ în prezenta cauză era cercetat de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism într-un dosar de trafic de droguri, astfel că pentru a-şi uşura situaţia a formulat un denunţ.

Cu toate acestea, deşi a formulat denunţ, nu putea să-l probeze, şi, ştiind că poartă aparatură de înregistrare audio-video a încercat să provoace discuţii faţă de mai multe persoane în ceea ce priveşte interesul său, însă, nu în ceea ce priveşte confirmarea acuzaţiilor din denunţ. Totodată, apărarea a solicitat să se constate că în prezenta cauză sunt cercetate mai multe persoane, majoritatea dintre acestea nu au legătură între ele, singura legătură între aceste persoane fiind denunţătorul I.. Mai arată că denunţul a fost formulat cu rea-credinţă şi pentru aceea că, încă din anul 2011, când s-a formulat primul denunţ, martorul denunţător a obţinut de la primăria Jilava un extras de plan parcelar care cuprindea toate terenurile pentru care avea interes, putea să observe că toate terenurile erau amplasate în aceeaşi tarla, aşa încât toate discuţiile referitoare la terenuri intercalate sau la terenuri care se interferau printre terenurile deţinute de martorul denunţător nu au nicio legătură cu prezenta cauză.

Totodată, solicită a se observa că, din momentul formulării denunţului în luna martie şi până în luna iulie, respectiv până când îl cunoaşte pe inculpatul D., martorul denunţător prezintă organelor de urmărire penală multiple variante de sume de bani despre care afirmă că trebuie să le înmâneze inculpatului A.. Or, conform datelor din dosar, iniţial, martorul denunţător precizează că i s-a solicitat suma 200 mii euro, ulterior, că i s-a solicitat jumătate din preţul unor terenuri care s-a ridicat la 800 mii euro. După care, a precizat că i s-a solicitat suma de 500 mii euro, precum şi alte sume. Însă, cu privire la suma de 500 mii euro, martorul denunţător se opreşte, respectiv, atunci când încearcă să-şi propună propria variantă de plan parcelar, la sfârşitul lunii martie, când apelează la un inginer cadastrist, deoarece a constatat că, atunci când a oferit spre vânzare o suprafaţă totală de teren firmei JJ., în colţul sudic al tarlalei este amplasat un alt teren.

În aceste condiţii, a efectuat o verificare a respectivei suprafeţe de teren pe care a înţeles, la acel moment, că trebuie să o cumpere de la respectiva persoană proprietară, pentru a putea vinde firmei JJ. întreaga suprafaţă de teren şi a vehiculat această sumă de 500 mii euro. Însă, nici această sumă nu este ultima sumă vehiculată, întrucât, din toate discuţiile pe care le-a avut cu toate celelalte persoane, mai puţin cu inculpatul A., rezultau cu totul alte acuzaţii şi o altă stare de fapt referitoare la cuantumul sumelor pe care trebuie să le dea, cui anume să le dea şi de ce anume să le dea.

Astfel, apărarea îşi pune întrebarea, cum a fost posibil ca, sub directa observare o organului de urmărire penală, acest martor denunţător să atragă în jurul său şi în câmpul infracţional atâtea persoane sub pretextul că a apelat la aceştia pentru a intermedia intrarea la primarul A., pentru ca acesta din urmă să-i rezolve situaţia terenurilor sale, deşi aceste persoane nu îl cunoşteau pe primarul A. şi nici nu acţionau aşa cum îi spuneau martorului denunţător.

Mai mult, dacă martorul denunţător a avut o înţelegere cu primarul A. cu privire la vreo sumă de bani, indiferent de cuantumul acestei sumei de bani, sumă care reprezenta o mită, se pune întrebarea de ce a mai fost necesar să apeleze la alte persoane, aşa zise de încredere, care ar avea acces la primarul A. şi prin care să-şi poată oferi mita.

În toată perioada cuprinsă între momentul formulării denunţului şi momentul depunerii planului parcelar la OCPI, inculpatul A. a avut o atitudine de respingere a tuturor încercărilor denunţătorului de a lua legătura cu acesta. Martorul denunţătorul chiar îi confirmă inculpatului că a înţeles toate aceste aspecte. Până la momentul predării planului parcelar nu se poate vorbi despre vreo pretindere sau altă mită. După ce s-a înregistrat planul parcelar la OCPI şi a început să fie prelucrat în baza de date a acestei instituţii, iar la sfârşitul lunii august toate implementările erau făcute astfel încât deţinătorii suprafeţelor de terenuri puteau să procedeze la efectuarea cadastrelor. Între momentul predării planului parcelar şi luna septembrie, inculpatul A. nu mai apare nicăieri. Nu apare decât martorul denunţătorul care îl cunoaşte pe inculpatul D. în data de 25 iulie, dar nu pentru că inculpatul A. l-ar fi trimis la inculpatul D., ci pentru că, aflând probabil că a fost depus planul parcelar urma să se implementeze şi să îşi continue documentaţia. Or, ca să se fi pretins prin intermediul inculpatului D., trebuia să fie prezent la actul pretinderii, însă acesta nu a fost.

Nu a fost vorba despre un act al pretinderii, dacă ar fi fost, trebuia să fie înregistrat sau filmat. Aflând la sfârşitul lunii iulie că, inculpatul D. este deţinătorul acestor terenuri, începe discuţia cu privire la tranzacţia terenului inculpatului D.. Tot ceea ce se întâmplă din acest moment cu realizarea cesiunilor la notar, cu înţelegerea dintre inculpatul D. şi martorul I. au loc. fără ca inculpatul A. să participe la discuţii, tranzacţii, înţelegerile dintre aceştia sau elaborarea documentelor notariale, cadastrele fiind deja finalizate la sfârşitul lunii august. La acel moment, denunţătorul ştia exact că poate vinde terenurile, însă nu mai avea cui să le vândă. Deşi firma JJ. şi-a manifestat în scris intenţia de a renunţa la tranzacţia privind terenurile, atât prin societatea imobiliară intermediară SC UU., cât şi, în mod direct, către martorul I., în continuare, martorul denunţător a minţit organele de urmărire penală în sensul că o tranzacţie este pe rol şi valabilă.

Martorul denunţător, în niciunul dintre cercurile în care discută despre a da bani, când se afla în preajma inculpatului A. şi chiar a inculpatului D. nu face nicio referire la mita pentru inculpatul A., aşa cum numai organele de urmărire penală au reţinut, încercând să folosească această construcţie a denunţătorului la latitudinea sa.

Apărarea arată că dacă organul de urmărire penală sau instanţa de fond ar fi respectat principiul loialităţii probelor, ar fi constatat că din toate înregistrările efectuate rezultă în mod clar nevinovăţia inculpatului A. în privinţa primirii vreunei mite în perioada cuprinsă între lunile octombrie, septembrie, noiembrie şi decembrie 2011, aspecte ce ar trebui apreciate în apărarea inculpatului şi care dovedesc nevinovăţia acestuia.

Cu privire la cele două tranzacţii, apărarea susţine că, începând cu luna septembrie, când deja denunţătorul încerca achiziţionarea terenurilor de la inculpatul D. în scopul de a-şi întregi suprafaţa cu restul suprafeţelor pe care le mai avea în acea tarla. Din această lună, toată implicarea inculpatului A. are legătură numai cu sfaturile şi susţinerea tranzacţiei dintre martorul denunţător şi inculpatul D., întrucât a fost solicitat de acesta din urmă să intervină şi să-l sfătuiască cum să procedeze pentru că martorul denunţător I. dorea să cumpere acea suprafaţă de teren şi îl tot amână cu plata preţului, cu programarea la notar.

De asemenea, în opinia apărării, era de notorietate faptul că martorul I. amâna tranzacţionarea suprafeţei de teren şi predarea banilor, pentru că ştia că trebuie să îi plătească preţul terenului inculpatului D. şi nu trebuie să predea suma de bani cu titlu de bani. Ca atare, nu se poate susţine că inculpatul A. a primit avansul pentru teren drept mită şi că urma să primească restul preţului drept mită, iar atunci se pune problema cu ce se alegea inculpatul D. din această situaţie. Apărarea se întreabă cum ar putea justifica inculpatul A. vreun amestec în tranzacţia cu terenuri dintre două persoane cu care nu avea nicio legătură. Singura legătură care justifică sfaturile pe care i le-a dat inculpatului D. este cea de rudenie, raportul naş-fin, aspect speculat de martorul denunţător, crezând că se va confirma denunţul său.

Niciodată inculpatul A. nu a lăsat să se înţeleagă, faţă de denunţător, că reunirea terenurilor sale într-un singur lot ar depinde de competenţa sa. Ca atare, martorul denunţător a construit în jurul denunţului său tot felul de scenarii, fără să-şi poată proba acel denunţ, iar inculpatul A. nu a săvârşit nicio faptă de luare de mită nici în forma pretinderii şi nici în cea a primirii. Deşi din actele de la dosar rezultă momentul în care martorul denunţător I. s-a cunoscut cu inculpatul D., respectiv în data de 25.07.2011, organul de urmărire penală nu a dorit să reţină în actul de sesizare acest aspect. În aceste condiţii, acuzaţia cum că mita s-ar fi pretins sau primit prin intermediarul inculpatului D., este nefondată.

S-a mai reţinut de către instanţa de fond că inculpatul D. i-a transmis martorului denunţător I., după întocmirea planului parcelar, că primarul A. doreşte o parte din suma pretinsă, condiţionând rezolvarea situaţiei terenurilor de primirea acestei sume de bani. Apărarea se întreabă cum ar fi putut inculpatul A. să transmită un mesaj printr-un intermediar pe care denunţătorul nici nu îl cunoştea la momentul întocmirii planului parcelar. Nu putea fi vorba despre mită prin intermediarul inculpatului D. şi se pune şi întrebarea ce se mai putea condiţiona referitor la terenuri de către inculpatul A. după predarea planului parcelar. Nu se poate confirma sub nicio formă denunţul formulat. Ca atare, în mod eronat, instanţa de fond a reţinut că s-ar fi predat o sumă de bani inculpatului D., dar de fapt nu s-a predat acestuia, ci unui martor R., iar acesta ar fi trebuit să i-o dea inculpatului A..

Toate probele din dosar ar trebui valorificate în favoarea inculpatului A. întrucât acestea dovedesc nevinovăţia sa. Chiar şi atunci când s-a aflat în biroul inculpatului D., denunţătorul singur sau împreună cu unul dintre martorii care purtau aparatură tehnică asupra lor, toate discuţiile erau în sensul că inculpatul A. era surprins despre demersurile de care afla în aceste ocazii despre diferite sume de bani, despre faptul că denunţătorul ar fi apelat la inculpatul F. pentru ca alte persoane să intervină la primarul A.. Toate acestea dovedesc nevinovăţia inculpatului.

Dintr-o altă perspectivă, apărarea a apreciat că instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 72 C. pen., în sensul că nu numai că a exclus, dar nu a antamat şi nu a combătut în niciun fel argumente de excepţie invocate referitor la inculpatul A., în raport de care se impune reducerea pedepsei aplicate sub minimul special prevăzut de lege, toate aceste documente fiind ataşate la dosarul de fond în vol. 8, de la fila 27 până la finalul acestui volum. Este vorba de documente din care rezultă garanţii solide de moralitate, de seriozitate, respectabilitate, în toate domeniile în care inculpatul A. şi-a desfăşurat activitatea. Din aceleaşi documente rezultă că inculpatul a manifestat o preocupare serioasă pentru construirea unei cariere pe principii de competenţă şi seriozitate, a urmat în mod constant cursuri universitare, masterale, activităţi meritorii pentru care a obţinut diplome în diverse domenii. Este o persoană recunoscută ca profesionist de excepţie, un bun organizator, funcţionar respectat în comunitatea din care provine, aceasta fiind ultima explicaţie pentru care inculpatul a fost ales la al treilea mandat de primar în comuna Jilava, cu majoritate covârşitoare, în condiţiile în care pentru acest ultim mandat nu a făcut nici un fel de campanie electorală.

La dosar sunt zeci de caracterizări de la profesionişti în domeniul în care lucrează, de la colegii din cadrul primăriei, de la consiliul judeţean Ilfov, scrisori de mulţumire, care îl caracterizează ca o persoană care s-a implicat în mod corect, activ în toate chestiunile cu care a fost învestit.

Pe de altă parte, a solicitat a se avea în vedere şi situaţia familială deosebită pe care o are, în sensul că este unicul întreţinător ale unui minor, care nu a împlinit 5 ani, încredinţat spre creştere şi întreţinere în mod exclusiv, urmare a divorţului şi este singurul sprijin moral, material şi fizic al părinţilor săi, persoane în vârstă cu afecţiuni serioase, care-i pun în imposibilitatea de a se îngriji singur, în acest sens aflându-se la dosar o serie de documente medicale care atestă toate cele susţinute.

În subsidiar, apărarea a solicitat a se avea în vedere, potrivit art. 5 alin. (1) C. pen., ca lege penală mai favorabilă, legea penală mai veche. În legătură cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002, apărarea a arătat că aceasta a fost ignorată de către instanţa de fond. Aşa cum rezultă de la menţiunea făcută la fila 48 din sentinţa apelată, prin Sentinţa penală nr. 12/.10.01.2014, urmare a denunţului formulat de inculpatul A., Curtea de apel Bucureşti a procedat la condamnarea definitivă a unor persoane. Aplicabilitatea acestui text de lege a fost confirmată inclusiv de Ministerul Public prin adresa nr. 402/P/2012 emisă pe 08.09.2014 care se regăseşte în original în dosarul de apel la vol. I, fila 91, în condiţiile în care inculpatul A. are, relativ la denunţul formulat, calitatea de martor, denunţul fiind formulat înaintea declanşării urmăririi penale în cauza respectivă, iar dosarul acelei cauzei s-a finalizat cu o soluţie definitivă de condamnare a persoanelor denunţate.

Prin urmare, a apreciat că sunt îndeplinite toate condiţiile de aplicabilitate ale art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi solicită să se dispună aplicarea acestuia cu consecinţele prevăzute de lege.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi ca instanţă de apel, la data de 20.06.2014, primul termen în apel fiind stabilit la data de 26.09.2014.

Prin încheierea din 09.10.2015, fiind examinate solicitările de probatorii formulate în apel, s-a apreciat că în ceea ce priveşte solicitarea de încuviinţare a probei testimoniale formulată de reprezentantul Ministerului Public şi apelanţii inculpaţi A., D. şi E., urmează a fi admisă proba testimonială constând în ascultarea martorilor I. şi T., apreciind că, deşi aceştia au fost audiaţi la instanţa de fond la termenul din 04.07.2012 proba este pertinentă, concludentă şi utilă în raport cu tezele probatorii invocate.

De asemenea, apreciind că proba este pertinentă, concludentă şi utilă în raport cu împrejurarea că Q. a avut calitatea de inculpat în cauză, uzând de procedura abreviată, dosarul fiind disjuns şi că se solicită audierea în calitate de martor a acestuia, instanţa a admis cererea formulată de reprezentantul Ministerului Public privind ascultarea martorului Q. vizând soluţia de achitare dispusă faţă de intimaţii inculpaţi C. şi J.

Totodată, apreciind că proba este pertinentă, concludentă şi utilă a încuviinţat cererea formulată de apelanta inculpată B. privind ascultarea martorei X. Mihaela, audiată doar în faza de urmărire penală, martoră la a cărei declaraţie procurorul face referire, indicând-o printre mijloacele de probă, dar pe care a omis să o menţioneze în rechizitoriu pentru a fi citată.

În ceea ce priveşte solicitarea apelantului inculpat E. constând în ascultarea martorului III., instanţa a apreciat-o ca fiind pertinentă, concludentă şi utilă în raport cu teza probatorie invocată aşa încât o va admite.

Cu privire la proba cu acte pe situaţia de fapt solicitată de apelanţii inculpaţi D., E., F., B., acte pe care aceştia urmează să le prezinte instanţei, a apreciat că este pertinentă, concludentă şi utilă în raport cu tezele probatorii invocate. Totodată, a încuviinţat probele în circumstanţiere solicitate de apelanţii inculpaţi şi anume proba cu acte în circumstanţiere solicitată de apelanţii inculpaţi A., D., E., F., B., H. şi G., precum şi ascultarea câte unui martor în circumstanţiere pentru apelanţii inculpaţi E. şi D..

Examinând celelalte solicitări ale apelanţii inculpaţi A., D., B. şi E., Înalta Curte a apreciat că probele nu sunt pertinente, concludente şi utile cauzei, urmând a fi respinse în baza art. 100 alin. (4) lit. a), b) şi c) din C. proc. pen. după cum urmează:

Probele cu înscrisuri solicitate de apelantul inculpat A. prin efectuarea unor adrese la Primăria Jilava, OCPI, DNA, Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Parchetul de pe lângă Judecătoria Cornetu şi la BNP N., dar şi audierea martorului YY., nu au relevanţă în raport cu obiectul probaţiunii, urmând a fi respinse, în baza art. 100 alin. (4) lit. a) din C. proc. pen.

Cu privire la proba testimonială constând în audierea martorilor W., O. şi U., instanţa a apreciat-o ca nefiind utilă întrucât atribuţiunile de serviciu ale acestora în materia avizării planului parcelar rezultă din acte.

Solicitarea formulată de apelantul inculpat A. de a se audia înregistrarea şedinţei de judecată din data de 04.07.2012 în care a fost ascultat martorul R., precum şi audierea acestui martor a fost respinsă, apreciindu-se că proba nu este necesară în raport cu faptul că modul de derulare a şedinţei de judecată a fost consemnat în încheierea de la acea dată, iar martorul a fost audiat la acel termen, când inculpatul şi apărătorul ales al acestuia au avut posibilitatea, potrivit art. 86 alin. (2) din C. proc. pen. anterior, să formuleze întrebări pentru clarificarea aspectelor învederate prin prezenta cerere.

De asemenea, instanţa a respins ca nefiind utilă proba solicitată de apelantul inculpat D. constând în reaudierea martorei V., care a fost ascultată la instanţa de fond când inculpatul şi apărătorul ales al acestuia au avut posibilitatea, potrivit art. 86 alin. (2) din C. proc. pen. anterior, să formuleze întrebări, cu atât mai mult cu cât referitor la aspectele legate de dobândirea terenului din tarlaua 25, parcela 86 au fost administrate suficiente probe.

Instanţa a apreciat că nu mai este necesară audierea martorului RR., proba solicitată de apelantul inculpat E., întrucât au fost administrate suficiente probe cu privire la aspectele învederate.

Cererea formulată de apelantul inculpat A. privind efectuarea unei noi expertize a înregistrărilor din 19.09.2011 şi din 21.10.2011, cu aceleaşi obiective care au fost adresate instanţei de fond, dar efectuată asupra suportului original, a fost respinsă ca nefiind utilă din moment ce la instanţa de fond a fost efectuată o expertiză a înregistrărilor.

Cererea de audiere/vizualizare în şedinţă publică a înregistrării în mediu ambiental din data de 19.09.2011, 21.10.2011 formulată de apelantul inculpat A., de audierea în şedinţă publică a interceptărilor telefonice şi ambientale din datele de 19.09.2011 de la biroul notarului public C. şi din data de 26.09.2011 din biroul aceluiaşi notar formulată de apelantul inculpat D., cea de audiere în şedinţă publică a unor interceptări telefonice şi ambientale de pe CD 13-11 - minutul 21:28; CD 12 între minutul 10:35 - 10:45; CD 15 - între minutul 12:38 - 12:44; 13:20 - 13:33; CD 16 - între minutul 18:16 - 18:35; CD 17 - între minutul 00-3 şi 06:30 - 07; CD 20 - integral; CD 23 - între minutul 00:56 - 3:30; CD 24 - minutul 1:50; CD 25 - minutul 9:28; CD 26 - între minutul 6:05 - 11:45 şi CD 39 - între minutul 21 - 28 precum şi a suportului optic ce conţine rezultatul activităţilor de supraveghere tehnică din data de 22.09.2011 formulată de apelanta inculpată B. au fost respinse constatându-se, pe de-o parte, că probele au fost administrate prin redarea înregistrărilor în procesele-verbale existente la dosar şi nu sunt necesare din moment ce instanţa dar şi părţile au acces la CD-urile conţinând înregistrările la care s-a făcut referire, le pot asculta urmând ca neconcordanţele relevate să fie analizate în raport cu criticile apelanţilor.

Prin încheierea din 07.04. 2016, instanţa de apel s-a pronunţat asupra unor cereri noi de probatorii formulate de inculpaţii E. şi A.

Cu referire la solicitarea formulată de inculpatul A., prin apărător ales, de ataşare a dosarului nr. x/2012 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia penală, din care s-a disjuns prezenta cauză, cererea a fost respinsă întrucât instanţa de control judiciar a apreciat că ataşarea dosarului nu este utilă în raport cu teza probatorie susţinută.

Astfel, din verificarea actelor dosarului rezultă că, prin încheierea din 23 martie 2012 dată în Dosarul nr. x/2012 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a fost examinată regularitatea sesizării instanţei şi un exemplar, în copie conformă cu originalul, există în prezenta cauză.

Totodată, se reţine că inculpatul, prin apărător ales, a precizat că, deşi au fost puse în discuţie excepţiile pe care le-a invocat cu prilejul verificării regularităţii actului de sesizare, instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra lor, ceea ce constituie o critică în apel.

În raport cu aceste precizări, instanţa de control judiciar a apreciat că nu se impune ataşarea dosarului, cu atât mai mult cu cât criticile inculpatului pot fi examinate pe baza actelor existente la dosar, iar excepţiile invocate cu acel prilej au fost puse în discuţie, se regăsesc în cuprinsul încheierii menţionate şi sunt dezvoltate prin motivele de apel.

Cu referire la solicitarea formulată de inculpatul A., prin apărător ales, privind emiterea unei adrese la PICCJ-DNA, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, pentru a comunica semnificaţia atribuita sintagmei "mijloace tehnice speciale de înregistrare, menţionată în cuprinsul Procesului-verbal nr. x/II-1/2011, din 11.05.2011 (ataşat adresei nr. x/P/2011 al PICCJ-DNA din 07.03.2011), precum şi procesul-verbal din 11.05.2011, înregistrat sub nr. S/109/Th, în care acestea au fost menţionate şi individualizate, Înalta Curte a apreciat că proba nu este utilă, administrarea ei nefiind necesară pentru soluţionarea cauzei.

S-a susţinut de către inculpatul A., prin apărător ales, că niciunul din textele C. proc. pen., în baza cărora interceptarea/înregistrarea comunicaţiilor a fost încuviinţată, nu definesc sintagma "mijloace tehnice speciale de înregistrare", sintagmă care, în absenţa accesului la procesul-verbal din 11.05.2011, înregistrat sub nr. S/109/Th şi în condiţiile împiedicării accesului expertului la acesta, nu permite verificarea legalităţii desfăşurării operaţiunilor de interceptare/înregistrare, încuviinţate de instanţă.

În acelaşi context a susţinut că "sintagma "mijloace tehnice speciale de înregistrare caracterizează natura tuturor mijloacelor tehnice cu care au fost efectuate toate înregistrările în cauza, întrucât la acestea se referea adresa din 14.03.2013, înaintată în cadrul corespondenţei purtate în cauza de Curtea de Apel Bucureşti cu PICCJ - DNA, în cadrul căreia s-a comunicat instanţei ca, expertul INEC nu poate avea acces la echipamentul tehnic, care are clasa de secretizare secret de serviciu, nivel de secretizare "strict secret" - S", atribuit de Serviciul K. de Informaţii."

Cu privire la solicitarea formulată, Înalta Curte constată că sintagma "mijloace tehnice speciale de înregistrare" reprezintă consemnarea efectuată în Procesul-verbal nr. x/II-1/2011 din 11.05.2011 de către persoanele din cadrul Serviciului tehnic al Direcţiei Naţionale Anticorupţie care l-au întocmit şi corespunde, din perspectiva formulării, modului în care aceste persoane au înţeles să facă menţiunea. Împrejurarea învederată de apărare, în sensul că legea nu defineşte această sintagmă, nu impune o lămurire a formulării folosite de persoanele care au întocmit actul, cu atât mai mult cu cât în utilizarea sintagmei nu fac trimitere la vreun text legal din care aceasta să fi fost preluată.

Totodată, din perspectiva consecinţelor lipsei de acces a expertului la mijloacele tehnice de înregistrare, examinând actele dosarului, Înalta Curte constată că interceptarea din mediul ambiental, din data de 11.05 2011, nu a făcut obiectul expertizei criminalistice efectuate în cauză, astfel că nici nu a fost necesar accesul expertului la mijloacele tehnice de înregistrare menţionate în procesul-verbal din 11.05.2011, înregistrat sub nr. S/109/Th.

De asemenea, Înalta Curte a apreciat că nu este utilă pentru soluţionarea cauzei administrarea probei solicitate de inculpatul A., prin apărător ales, constând în "emiterea unei adrese la PICCJ - DNA, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, pentru a comunica:

- Dacă martorul denunţător I. a deţinut autorizaţie de acces la aparatură de natura celei purtate asupra sa, cu ajutorul căreia a efectuat în cauză, înregistrări ambientale audio şi audio-video pe parcursul anului 2011, iar în caz afirmativ să se comunice instanţei o copie a acesteia, ori, în măsura în care nu este posibil, să se comunice autoritatea de la care provine şi limitele autorizării.

- Dacă la momentul montării/demontării asupra martorului denunţător I. a aparaturii de natura celei purtate asupra sa, cu ajutorul căreia a efectuat, în cauză, înregistrări ambientale audio şi audio - video pe parcursul anului 2011, au fost întocmite procese-verbale, iar în caz afirmativ să se comunice instanţei o copie a acestora, ori, în măsura în care nu este posibil, să se comunice: cine a montat mijloacele tehnice de înregistrare asupra denunţătorului. natura, felul şi numărul de mijloace tehnice montate asupra denunţătorului, şi limitele/felul în care acesta a fost autorizat sa intervină în procesul de înregistrare.

- Dacă, relativ la rezultatul înregistrărilor efectuate în modalităţile descrise mai sus la pct. i şi ii, existau decizii de declasificare, iar în caz afirmativ sa se comunice instanţei o copie a acestora"

Cu privire la justificarea acestei solicitări, inculpatul A. a învederat că în cadrul motivelor suplimentare de apel depuse la dosarul cauzei anterior termenului din 01.04.2016, a invocat nelegalitatea folosirii în procesul penal şi necesitatea înlăturării din materialul probator în raport de care se va stabili situaţia de fapt în cauză, a înregistrărilor audio şi audio-video, respectiv a transcrierilor acestora, din perspectiva nedeclasificării acestora (faţă de clasa de secretizare reală a echipamentelor utilizate la efectuarea activităţilor prev. de art. 911 din C. proc. pen., anume aceea de secret de stat, nivel de secretizare "strict secret", situate ce rezultă din înscrisurile aflate deja la dosar), precum şi din perspectiva lipsei autorizării specifice a persoanei (martorului denunţător I.) prin intermediul căruia acestea au fost efectuate.

Lipsa de utilitate a probei a fost apreciată avându-se în vedere probatoriul administrat până în prezent care este suficient pentru a permite instanţei de control judiciar examinarea criticii de nelegalitate formulată.

Cu referire la solicitarea privind "emiterea unei adrese la Tribunalul Bucureşti, secţia penală, pentru a comunica dacă, adresa DNA nr. x/P/2011, prin care se comunica faptul că prin Rezoluţia DNA nr. x/P/2011 din 24.06.2011 s-a dispus încetarea imediată a interceptărilor denunţătorului I. L. pentru postul X1 şi X2 inclusiv în mediul ambiental, pentru autorizaţiile nr. x/AI/2011 şi nr. x3/AI/2011, a fost înregistrată la aceasta instanţa, iar în caz afirmativ să se comunice o copie purtând viza de primire din care să rezulte numărul şi data înregistrării", Înalta Curte a apreciat că proba nu este utilă, administrarea ei nefiind necesară pentru soluţionarea cauzei prin raportare la probatoriul existent în prezent.

S-a susţinut că legea prevedea obligativitatea comunicării unei astfel de întreruperi, iar întreruperea putea să justifice ulterior prelungirea autorizaţiei pentru durata rămasă până la împlinirea termenului maxim de 120 de zile, însă adresa de comunicare a acestei situaţii nu a ajuns niciodată la cunoştinţa instanţei, aspect ce reiese din absenţa oricărei dovezi de comunicare.

Totodată, în justificarea solicitării, inculpatul a arătat că deşi prin rezoluţia nr. x/P/2011 din 24.06.2011 s-a dispus încetarea imediată a interceptărilor denunţătorului I. L. pentru postul X1 şi X2, inclusiv în mediul ambiental pentru autorizaţiile nr. x/AI/2011 şi nr. x3/AI/2011, interceptările au continuat până la 09.07.2011 aşa cum rezultă chiar din procesele-verbale de redare a înregistrării convorbirilor purtate după data aşa zisei încetări dispuse în 24.06.2011.

Examinând cererea privind administrarea probei, Înalta Curte a notat că rezoluţia din 24.06.2011 emisă în Dosarul nr. x/2011 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie este actul procesual pe baza căruia organele abilitate au pus în executare dispoziţia de încetare a interceptărilor. Comunicarea rezoluţiei constituia o obligaţie legală potrivit art. 911 alin. (7) din C. proc. pen. anterior şi nu are vreo consecinţă cu privire la punerea în executare a dispoziţiei din rezoluţia procurorului, obligaţie care aparţine organului care a executat dispoziţia din rezoluţie.

Potrivit art. 911 alin. (7) din C. proc. pen. anterior, procurorul dispune încetarea imediată a interceptărilor şi înregistrărilor înainte de expirarea duratei autorizaţiei dacă nu mai există motivele care le-au justificat, informând despre aceasta instanţa care a emis autorizaţia. Împrejurarea comunicării către Tribunalul Bucureşti a rezoluţiei rezultă din adresa aflată la fila 84 din dosarul de urmărire penală, vol. 1, iar data înregistrării nu are nicio relevanţă sub aspectul punerii în executare. De altfel, trebuie menţionat că, prin încheierea din data de 16 septembrie 2011 a Tribunalului Bucureşti, a fost reînnoită cu 15 zile autorizaţia nr. x/AI/2011 . Cu privire la motivul invocat pentru întrerupere, constând în faptul că denunţătorul părăsea Municipiului Bucureşti timp de 14 zile, începând cu 25.06.2011, care în opinia inculpatului nu este veridic, acesta constituie o critică de nelegalitate în apel.

Cu privire la cererea de probatorii formulată de inculpatul E., prin apărător ales, Înalta Curte a apreciat că solicitarea este concludentă, pertinentă şi utilă. Cu adresa din 18.04.2016, Direcţia Naţională Anticorupţie a comunicat că înregistrarea convorbirilor telefonice în dosarul menţionat au fost realizate din punct de vedere logistic de către ofiţeri din cadrul SRI care au asigurat doar suportul logistic, actele procedurale de redare au fost întocmite, în conformitate cu art. 913 din C. proc. pen. anterior, în vigoare în 2011, de către ofiţerii de poliţie judiciară ai Serviciului Tehnic al Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi de către ofiţeri de poliţie judiciară din Cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Direcţie Generală Anticorupţie, în baza solicitărilor şi ordonanţelor de delegare emise de secţia de combatere a infracţiunilor conexe celor de corupţie, respectiv a procurorului. Înregistrările audio video a convorbirilor purtate în mediul ambiental au fost realizate de de către ofiţerii de poliţie judiciară ai Serviciului Tehnic al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Prin încheierea din 03.06.2016, fiind examinate solicitările noi de probatorii formulate în apel de inculpatul A. au fost reţinute următoarele:

O primă solicitare a apelantului inculpat a vizat declasificarea de către organele care au dispus clasificarea totală/parţială sau trecerea în alt nivel de clasificare a suporţilor optici, echipamentelor tehnice, precum şi a accesoriilor utilizate la realizarea înregistrărilor, a celor necesare punerii în funcţiune a echipamentelor precum şi a manualelor lor de utilizare şi descriere a oricărei proceduri pe care au suportat-o înregistrările din datele de 19.09.2011, 29.09.2011 şi 21.10.2011, în vederea efectuării unei expertize tehnice informatice ale cărei obiective le-a menţionat, în scris, în cuprinsul cererii de probatorii depuse la data de 18.05.2016. Totodată, a cerut efectuarea unei adrese către Direcţia Naţională Anticorupţie prin care să se solicite comunicarea la dosarul cauzei a proceselor-verbale ce au însoţit suporţii magnetici, la care se face referire în adresa nr. x/II-1/2011 a aceleiaşi unităţi de parchet.

În motivarea cererilor anterior menţionate, apelantul inculpat a arătat că "deşi în faza judecaţii în fond a fost dispusă şi efectuată o expertiza tehnica asupra înregistrărilor, aceasta nu a putut lămuri şi legalitatea desfăşurării operaţiunilor de interceptare/înregistrare, prin raportare la modul cum acestea au fost transpuse în practică, procedeele probatorii utilizate fiind ocultate în procese-verbale neataşate niciodată dosarului de urmărire penală", astfel cum rezultă din adresa Direcţiei Naţionale Anticorupţie nr. 290/II-1/2011 înaintată la dosarul de fond la data de 26.02.2013. Teza probatorie invocată vizează, potrivit susţinerilor apelantului inculpat, evaluarea consemnărilor din procesele-verbale la care adresa nr. x/II-1/2011 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie face referire, din perspectiva legalităţii procedeelor probatorii utilizate.

Cu privire la cererea de a fi ataşate la dosar procesele-verbale anterior menţionate se constată că, la data de 03.06.2016, s-a procedat la desigilarea unui plic ce conţine 1 CD şi 2 DVD-uri din Dosarul nr. x/2011 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi a unei cutii ce conţine 48 suporturi optice (Copie 1- 39, 8 suporturi optice cu menţiunea DGA şi un DVD inscripţionat 290/II-1/2011 - Tc. 85) privind dosarul menţionat, precum şi un CD marca x având menţiunea "primit în şedinţă publică", înaintate odată cu dosarul cauzei. Cu ocazia desigilării s-a constatat că în cutie se află, în copie, adresa nr. 290/II-1/2011 din data de 09 mai 2011 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Tehnic şi mai multe procese-verbale înregistrate sub acelaşi număr, întocmite cu prilejul copierii suporturilor optice anterior menţionate şi s-a dispus ataşarea acestor înscrisuri la dosarul instanţei.

Referitor la expertiza tehnică, teza probatorie invocată de apelantul inculpat vizează nerealitatea înregistrărilor existente pe suporţii optici care au fost comunicate la dosarul cauzei întrucât ceea ce a fost transmis reprezintă un colaj din mai multe înregistrări, care nu reflectă realitatea. Această împrejurare, a susţinut apelantul, ar putea fi constatată de către un expert în măsura în care ar avea acces la înregistrările în forma lor originală şi la echipamentele şi accesoriile pe care le-a menţionat.

Sub acest aspect se constată că expertiza tehnică efectuată în cursul judecării cauzei în primă instanţă a vizat exclusiv interceptările din datele de 18 şi 19.09.2011. În ceea ce priveşte interceptările din 29.09.2011 şi 21.10.2011, deşi s-a solicitat de către inculpatul A. efectuarea unei expertize tehnice, cererea a fost respinsă de către instanţa de fond, prin încheierea din 08.01.2013, apreciindu-se că proba nu este utilă din moment ce criticile nu vizau intervenţii asupra conţinutului acestora.

În apel, acelaşi inculpat a solicitat efectuarea unei expertize a înregistrărilor din 19.09.2011 şi 21.10.2011, cu aceleaşi obiective care au fost adresate instanţei de fond, dar care să fie realizată asupra suportului original şi nu asupra suporţilor optici care au fost transmişi instanţei odată cu dosarul cauzei, probă respinsă ca nefiind utilă, prin încheierea din 09.10.2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În acest context, printr-o nouă cerere de probatorii, ce face obiectul prezentei examinări, acelaşi apelant inculpat a solicitat declasificarea de către organele care au dispus clasificarea totală/parţială sau trecerea în alt nivel de clasificare a suporţilor optici, a echipamentelor tehnice, precum şi a accesoriilor utilizate la realizarea înregistrărilor din datele de 19.09.2011, 29.09.2011 şi 21.10.2011, în vederea efectuării unei expertize tehnice informatice, arătând că nu contestă modul în care înregistrările au fost transcrise în procesele-verbale, deşi au apărut neconcordanţe pe care inculpatul le-a semnalat, ci critică nerealitatea şi necorespondenţa cu înregistrările de suportul original a interceptărilor copiate pe suporţii optici ataşaţi la dosar.

Aşadar, se contestă legalitatea modului în care interceptările au fost copiate pe suporturile optice ataşate dosarului, cu referire la interceptările din datele de 19.09.2011, 29.09.2011 şi 21.10.2011, precum şi efectuarea expertizei tehnice în condiţiile lipsei de acces a expertului la echipamentele ce au servit la efectuarea interceptărilor din 19.09.2011, critică de nelegalitate formulată prin motivele de apel.

Cu toate acestea, instanţa de apel notează că cererile inculpatului A. de fi efectuată o nouă expertiză asupra înregistrării din 19.09.2011 (în condiţiile în care, cu prilejul judecării cauzei în fond, s-a efectuat o expertiză tehnică cu privire la această înregistrare), precum şi cea de a se dispune efectuarea unei expertize asupra înregistrării din 21.10.2011 (probă respinsă de instanţa de fond, ca nefiind utilă) au fost respinse de această instanţă, prin încheierea din 09.10.2015. Totodată, constată că referitor la cererea de a se efectua o expertiză a înregistrării din 29.09.2011, aceasta a fost formulată şi în cursul judecării cauzei în fond, dar a fost respinsă ca nefiind utilă.

Examinând solicitările apelantului inculpat de a se cere declasificarea ori trecerea în alt nivel de clasificare a suporţilor optici, a echipamentelor tehnice, precum şi a accesoriilor utilizate la realizarea înregistrărilor din datele de 19.09.2011, 29.09.2011 şi 21.10.2011 şi, subsecvent acestei operaţiuni, efectuarea unei expertize tehnice informatice, prin prisma tezelor probatorii invocate în motivarea cererii, Înalta Curte a apreciat că proba nu este utilă cauzei. Lipsa de utilitate a fost apreciată avându-se în vedere probatoriul administrat până în prezent care este suficient pentru a permite instanţei de control judiciar examinarea criticii de nelegalitate formulată.

Având în vedere argumentele prezentate anterior, Înalta Curte a apreciat că cererea de efectuare a unor adrese prin care să se solicite Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să transmită Ordinul Procurorului General al României privind clasificarea echipamentelor tehnice menţionate la pct. 1 şi Direcţiei Naţionale Anticorupţie să comunice dacă procurorul de caz, JJJ. şi lucrătorii de poliţie, KKK. şi LLL., precum şi martorul denunţător, I. deţineau certificate ORNISS sunt, de asemenea, lipsite de utilitate.

Cu privire la cererea de a fi administrată proba testimonială constând în audierea ca martor a numitului MMM. se constată că, prin încheierea din 21.09.2012, instanţa de fond a respins proba ca lipsită de utilitate întrucât vizează împrejurări care nu au legătură cu obiectul cauzei.

Inculpatul G. a depus înscrisuri în circumstanţiere .La termenul din 01.2016, inculpatul A. a depus înscrisuri pe situaţia de fapt şi în circumstanţiere .La acelaşi termen, inculpatul E. a depus înscrisuri pe situaţia de fapt şi în circumstanţiere

În conformitate cu dispoziţiile art. 420 alin. (4) din C. proc. pen. în apel au fost ascultaţi inculpaţii A., D., E., H. şi B..

De asemenea, având în vedere că prin încheierea din 09.10.2015 au fost încuviinţate probele testimoniale au fost ascultaţi martorii I., NNN. (în circumstanţiere pentru inculpatul D.), III., Q., X. Mihaela şi T..

Ca urmare a solicitării instanţei de apel, Tribunalul Bucureşti a înaintat copii conforme cu originalul al încheierii de şedinţă din 11.03.2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti în Dosarul nr. x/2011, autorizaţiile nr. x/AI/2011 pentru interceptarea şi înregistrarea convorbirilor telefonice dintre I. şi A. şi interceptarea şi înregistrarea audio- video a convorbirilor purtate în mediul ambiental de către denunţătorul I. şi făptuitorul A., atât între ei cât şi cu alte persoane.

Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie, Direcţia Naţională Anticorupţie şi inculpaţii H., E., G., F., B., A. şi D. cât şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept ale cauzei, în limitele impuse de art. 417 din C. proc. pen., Înalta Curte, în apel, a constatat următoarele:

Prin motivele de apel inculpata B. a susţinut că autorizaţiile emise pentru interceptarea convorbirilor şi comunicărilor efectuate prin telefon dar şi cele purtate în mediul ambiental nr. x/A1/2011 din data de 11.03.2011 emise de Tribunalul Bucureşti sunt lovite de nulitate absolută, nefiind emise de instanţa competentă, respectiv Curtea de Apel Bucureşti, în raport cu calitatea de notar pe care o avea la acel moment.

Tot cu privire la nelegalitatea probelor a susţinut că emiterea autorizaţiilor de interceptare s-a făcut cu încălcarea legii, întrucât autorizaţia nr. x/AI/2011 din 11.03.2011 a fost înnoită succesiv fiind depăşit termenul de 120 de zile cu încă 15 zile, prin încheierea din data de 16.09.2011. Şi această excepţie a fost respinsă de către instanţa de fond, apreciind că, practic, această ultimă prelungire a autorizaţiei a fost întreruptă de către procuror. Or, în acest caz, apărarea a apreciat că trebuia solicitată emiterea unei noi autorizaţii şi nu să se dispună reînnoirea, efectivă, a unei autorizaţii întrerupte.

Cu privire la pretinsele nelegalităţi privind emiterea autorizaţiilor de supraveghere tehnică cu nerespectarea competenţei după calitatea persoanei, Înalta Curte a apreciat critica ca fiind nefondată, faţă de împrejurarea că la data la care au fost emise autorizaţiile nu era cunoscută calitatea de notar a inculpatei. De altfel, autorizaţiile la care face referire nu au fost emise cu privire la inculpată aşa încât nu se impuneau la acel moment verificări suplimentare. În măsura în care ulterior cercetarea a relevat participaţia inculpatei şi a devenit cunoscută calitatea acesteia, măsura de supraveghere tehnică a fost solicitată unui judecător din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, fiind respectate dispoziţiile legale.

Cea de-a doua critică de nelegalitate este comună cu una dintre criticile formulate de inculpatul A., aşa încât au fost analizate împreună cu prilejul examinării motivelor de apel formulate de acesta.

În ceea ce priveşte critica formulată de inculpatul E. privind lipsa valorii probatorii a declaraţiei date de inculpatul L. în cauza disjunsă din acest dosar, Înalta Curte a apreciat că declaraţia depusă la prezenta cauză are valoare probatorie a unui înscris, mijloc de probă prevăzut de art. 97 alin. (2) lit. e) C. proc. pen., urmând a fi avut în vedere al soluţionarea cauzei în măsura în are se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză.

În consecinţă, declaraţia inculpatului L. este câştigată cauzei, şi a fost avută în vedere la soluţionarea cauzei.

Cu privire la criticile de nelegalitate vizând probatoriul administrat în cauză formulate de inculpatul A.:

I. Prima chestiune de nelegalitate este aceea referitoare la organele care au efectuat urmărire penală şi solicită a se observa că nelegalitatea efectuării actelor de urmărire penală de către DGA a fost invocată în baza dispoziţiilor art. 197 alin. (2) C. proc. pen. coroborat cu art. 332 alin. (2) şi (3) C. proc. pen. anterior.

În susţinerea acestui aspect, invocă două norme care reglementau expres care sunt limitele competenţei DGA, respectiv unul reglementat în preambulul O.U.G. nr. 120/2005 potrivit căruia ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul DGA vor fi abilitaţi să efectueze activităţi de descoperire a infracţiunilor de corupţie săvârşite de personalul MAI, iar a doua normă este prevăzută de art. 10 pct. 4 din O.U.G. nr. 30/2007 care stipulează aceeaşi chestiune, respectiv că DGA este structura specializată în combaterea corupţiei în rândul personalului propriu al MAI. Această direcţie era limitată în competenţele sale la infracţiunile de corupţie comise de personalul MAI.

În condiţiile în care actul de sesizare, respectiv denunţul formulat de martorul denunţătorul I., din data de 08 martie 2011, privea acte de corupţie comise de inculpatul A., nu se justifică care sunt motivele pentru care procurorul de caz a ales să abiliteze personalul DGA să efectueze acte de urmărire penală în cauză, motiv pentru care solicită înlăturarea tuturor actelor de la dosar îndeplinite de personalul necompetent funcţional. Erau fapte comise de o persoană care nu funcţiona în cadrul MAI, prin urmare, nu exista nici un motiv pentru care, la acel moment, învestirea DGA să fie posibilă.

În egală măsură, solicită a se observa că, în speţă, delegările dispuse au suferit grave carenţe de formă, în sensul că au fost emise cu încălcarea dispoziţiilor în vigoare la acel moment, respectiv art. 217 alin. (4) C. proc. pen., care stabileau care sunt condiţiile şi limitele delegării. În condiţiile în care nu s-au emis delegaţii pentru fiecare act de urmărire penală efectuat de lucrătorii de poliţie în această modalitate, în sensul că ordonanţele de delegare nu au fost individualizate pe actele de urmărire penală dispuse a fi efectuate prin delegare şi, mai mult decât atât niciodată nu s-a individualizat lucrătorul desemnat să efectueze acte de urmărire penală în această modalitate. Ca atare, orice lucrător de poliţie de oriunde putea fi desemnat sau se putea simţi abilitat să efectueze actele dispuse prin ordonanţa de delegare. Or, această situaţie încalcă în mod evident dispoziţiile legale în vigoare la acel moment, dar şi în prezent.

De asemenea, apărarea a apreciat că au fost încălcate şi dispoziţiile art. 13 alin. (1) din O.U.G. nr. 43/2002 în vigoare la acel moment, în raport de calitatea inculpatului A., faţă de care fusese formulat denunţul.

Potrivit acestui text, procurorii specializaţi din cadrul DNA efectuează, în mod obligatoriu, urmărirea penală pentru infracţiunile prevăzute în alin. (1), alin. (1<SUP>1</SUP>) şi alin. (1<SUP>2</SUP>), unde era menţionată şi infracţiunea de corupţie sesizată prin denunţ şi doar cu titlu de excepţie, cu delegare, pentru alte persoane.

Din această perspectivă a fost încălcată şi competenţa obligatorie pe care o avea procurorul în a efectua personal actele de urmărire penală în cauză. Obligaţia efectuării de către procuror, personal, a urmăririi penale în astfel de situaţii subzistă şi în prezent şi este reglementată de art. 13 alin. (4) în forma actuală a O.U.G. nr. 43/2002. Prin urmare, consideră că urmărire penală a fost efectuată în condiţii de legalitate de către persoane necompetente funcţional, în absenţa unor delegări emise în forma şi condiţiile prevăzute de lege.

În ceea ce priveşte criticile privind efectuarea anumitor act de urmărire penală de către lucrătorii DGA, în mod corect s-a făcut trimitere de către procuror la jurisprudenţa Înaltei Curţi, în concret la încheierea nr. 231/19.02.2016, pronunţată în Dosarul nr. x/2014 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care s-a reţinut că probele obţinute de lucrătorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, delegaţi în cauză de către procuror competent sunt legal administrate şi câştigate cauzei.

Astfel, în cauzele de corupţie, ca şi în speţa de faţă, este vorba de competenţa de urmărire penală proprie a procurorului din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, ancheta în prezenta cauză a fost condusă de către un procuror din cadrul Direcţiei Naţională Anticorupţie care punctual a delegat anumite activităţi de urmărire penală organelor de cercetare penală ale poliţiei judiciare din cadrul DGA.

Aşadar, în cazul în care sunt delegaţi de un procuror pentru a efectua acte de urmărire penală, aceştia sunt persoane ale poliţiei judiciare nespecializate şi atunci pot fi delegaţi .În acest sens, s-a făcut ace trimitere la art. 57 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., precum şi la art. 55 alin. (6) C. proc. pen. care reglementează două categorii de organe de cercetare penală, ale poliţiei judiciare şi cele speciale. Or, doar organele de cercetare penală speciale trebuie să respecte specializarea structurii din care fac parte, respectiv: structuri militare ori infracţiuni de corupţie săvârşite de personalul navigant al marinei civile.

Totodată, se constată că au fost respectate şi dispoziţiile art. 217 alin. (4) C. proc. pen. anterior privind delegarea organelor de cercetare penală să efectueze anumite acte de urmărire penală, sensul dispoziţiei legale fiind acela de a se evita delegarea efectuării tuturor actelor de urmărire penală, practic a delegării totale a competenţei, iar nu de a se stabili punctual şi individualizat fiecare acte ce trebuie efectuate, pentru că în practică ar fi imposibil, fiind o serie de situaţii în care organul de cercetare penală este delegat să efectueze un anumit act, iar în urma efectuării acelui act la faţa locului se impune efectuarea unor noi acte de urmărire penală. În acest caz, dacă nu ar exista o marjă de libertate a organului de cercetare penală să efectueze şi actele care rezultă din efectuarea primului act s-ar restrânge în mod nejustificat sensul dispoziţiei de reglementare a art. 217 alin. (4) C. proc. pen. anterior.

Prin urmare, criticile au fost apreciate ca fiind nefondate.

II. Un alt motiv de nelegalitate a vizat absenţa autorizaţiei nr. 282/11 martie 2011, în temeiul căreia au fost efectuate interceptări.

Astfel cum s-a menţionat anterior, ca urmare a solicitării instanţei de apel, Tribunalul Bucureşti a înaintat copii conforme cu originalul al încheierii de şedinţă din 11.03.2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti în Dosarul nr. x/2011, autorizaţiile nr. x/AI/2011 pentru interceptarea şi înregistrarea convorbirilor telefonice dintre I. şi A. şi interceptarea şi înregistrarea audio-video a convorbirilor purtate în mediul ambiental de către denunţătorul I. şi făptuitorul A., atât între ei cât şi cu alte persoane

Prin urmare, susţinerile au fost nefondate.

III. Din perspectiva nelegalităţii obţinerii mijloacelor de probă, a proceselor-verbale de redare a înregistrărilor audio-video, a convorbirilor telefonice ambientale în perioada martie - noiembrie 2011, apărarea a solicitat a se observa că, cel puţin interceptările efectuate în perioada 16 septembrie - 30 septembrie 2011 au fost efectuate după împlinirea duratei maxime de 120 zile, potrivit căreia interceptările ar fi fost efectuate în deplină legalitate în măsura în care acestea ar fi fost efectuate de organele autorizate în mod legal, prevăzute de lege şi cu împuternicirea prevăzută de C. proc. pen. în vigoare la acel moment. Această critică de nelegalitate a fost formulată şi de către inculpata B..

S-a susţinut că în mod aparent, la un moment dat în cursul lunii iunie, respectiv în data de 24 iunie 2011, s-ar fi întrerupt interceptarea, sens în care cu prilejul solicitării unei prelungiri în data de 15 septembrie 2011, a fost invocată existenţa unei rezoluţii datată 24 iunie 2011, ora 14:00, urmare căreia instanţa a şi încuviinţat efectuarea de interceptări în continuare în baza autorizării iniţiale pentru încă două săptămâni. Această ordonanţă nu a apărut la momentul la care se susţine că ar fi apărut şi nici nu a fost comunicată nici organelor care au efectuat interceptările în perioada respectivă, nici Tribunalului Bucureşti. Din această perspectivă, coroborând faptul că interceptările au continuat şi având în vedere motivul invocat pentru întreruperea interceptărilor pe data de 24 iunie 2011, apărarea consideră că motivul invocat este nereal. S-a susţinut că interceptările s-ar fi întrerupt pe data de 24 iunie 2011, întrucât martorul I. L. urma să plece din Bucureşti, începând cu data de 25 iunie 2011. Toate interceptările efectuate ulterior acestui moment, atestă faptul că martorul I. a rămas în Bucureşti, a participat la efectuarea de acte de urmărire penală în continuare şi la întocmirea de acte autentice, a dat declaraţii în faţa ofiţerilor DGA, a încheiat un împrumut autentificat în faţa unui notar public şi prin urmare nici motivele pentru care s-a dispus această întrerupere nu apar ca fiind reale.

Mai mult, această autorizaţia a fost prelungită în mod succesiv şi nu se poate primi susţinerea că s-ar fi dispus prelungirea unei autorizaţii care nu exista în fapt sau s-a dispus emiterea unor noi autorizaţii în baza acesteia dacă nu ar fi existat în realitate, sens în care menţionează că aceste susţineri sunt nefondate.

Sub acest aspect procurorul a arătat în mod întemeiat că, în ceea ce priveşte pretinsa nelegalitate se constată că prin autorizaţia nr. x/AI/2011 din 11.03.2011 s-a autorizat înregistrarea convorbirilor telefonice ale martorului I. de pe numărul X1. Această autorizaţie a fost prelungită succesiv, prin încheierile 451/11.04.2011; 592/10.05.2011 şi 759/09.06.2011, până la data finală de 09.07.2011, care ar fi însumat 120 zile, dacă la data de 24.06.2011, nu s-ar fi dispus prin rezoluţia procurorului încetarea imediată a înregistrării în mediu ambiental a convorbirii şi a interceptării martorului I. de pe primul număr de telefon şi de pe cel de-al doilea număr, respectiv X2 autorizat prin încheierea nr. 451/11.04.2011.

Prin urmare, deşi la data de 09.07.2011 s-ar fi împlinit durata maximă de 120 de zile, prin încetarea imediată la data de 24.06.201, au mai rămas 15 zile din totalul de 120 de zile pentru numărul X1. Aceste ultime 15 zile sunt reactivate prin încheierile x1/AI/2011/16.09.2011 pentru convorbirea ambientală a martorului I. de pe numărul X1.

Pe de altă parte, prin autorizaţia 451/11.04.2011 se autorizează interceptarea celui de-al doilea număr de telefon al martorului I. - X2. Această autorizaţia este prelungită succesiv de două ori prin încheierile 592/10.05.2011 şi 759/09.06.2011, durata totală fiind de 90 de zile şi expirând la 09.07.2011. Prin încetarea imediată, la data de 24.06.2011, totalul a fost de 75 de zile.

Se indică în motivele de apel formulate de inculpatul A. procesele-verbale aflate la d.u.p. ca fiind redate convorbirile telefonice înregistrate după momentul încetării imediate dispusă de procuror la data de 24.06.2011, respectiv conversaţia din 04.07.2011. Aceste procese-verbale privesc cel de-al doilea număr de telefon al martorului I. - X2, pentru care încetase autorizaţia, dar privesc şi numărul inculpatului G. - 0761140841, a cărui interceptare a fost autorizată şi prelungită, în total 120 de zile, de la data de 10.06.2011 la 29.10.2011 prin încheierea 759, apoi prin Încheierea 911/08.07.2011, 1117/31.08.2011, 1254/30.09.2011 şi sunt acele procese-verbale indicate de către inculpat prin care au fost redate înregistrările efectuate.

Interceptarea convorbirii s-a făcut în baza autorizaţiei 759/10.06.2011 şi priveşte numărul de telefonului al inculpatului G. (0761140841), iar menţionarea autorizaţiei x/AI/2011/11.03.2011 reprezintă în mod evident o eroare materială, probabil persoana care a întocmit procesele-verbale de redare trebuia să menţioneze doar autorizaţia x2/AI/2011/10.06.2011.

În susţinerea acestor argumente procurorul a învederat că autorizaţia 282 nu are nicio legătură cu niciunul din numerele de telefon ale martorului I. sau ale inculpatului G., convorbiri redate în cele patru procese-verbale, deci nu există niciun motiv să fie indicată.

Se mai indică de inculpatul A. procesele-verbale aflate la d.u.p., în care se face referire la autorizaţia x3/AI/2011 care a fost prelungită prin autorizaţia 759. Şi în acest caz este vorba tot de o eroare materială. Întâmplarea a făcut că se vorbea cu I. pe un număr de telefon pentru care încetase interceptare, dar se putea vorbea cu orice număr de telefon, atâta vreme cât există autorizaţie pe numărul inculpatului G., astfel că nu ar trebuie să fie probleme cu actele întocmite.

S-a mai indicat procesul-verbal aflat la fila 45 din volumul 7 care priveşte conversaţia din 06.07.2011, între primul număr de telefon al martorului I., prin autorizaţia 282, care a încetat la 24.06.2011 şi cel de-al doilea număr de telefon al inculpatului G., prin autorizaţia 759 de la 10.06 - 09.07.2011.

Cu privire la împrejurarea învederată privind neîndeplinirea dispoziţiei de încetare, Înalta Curte, examinând critica şi având în vedere argumentele reprezentantului Ministerului Public, constată că din actele dosarului nu rezultă că după data de 09.07.2011 24.06.2011 au continuat interceptările privind pe denunţătorul I. pentru postul X1 şi X2. În acest sens, deşi în dosarul de urmărire penală, vol. 7 şi 8, există procese-verbale de redare a convorbirilor telefonice se constată că acestea au fost realizate în baza autorizaţiei nr. 759/AI/09.06.2011 privind interceptarea şi înregistrarea audio-video a convorbirilor purtate în mediul ambiental de către G. valabilă în perioada 10.06.2011 - 09.07.2011, reînnoită până la 08.08.2011 şi apoi până la 29.09.2011, a autorizaţiei nr. 911/AI/08.07.2011 privind interceptarea şi înregistrarea audio-video a convorbirilor purtate în mediul ambiental de către F., reînnoită până la 29.09.2011, a autorizaţiei nr. 1117/AI/31.08.2011 privind interceptarea şi înregistrarea audio-video a convorbirilor purtate în mediul ambiental de către D. . Pentru I. autorizaţia nr. x/AI/2011 a fost reînnoită pentru o perioadă de 15 zile ceea ce demonstrează că întreruperea a existat.

Totodată, rezoluţia de încetare imediată a interceptării a convorbirilor telefonice efectuate de I. se regăseşte la dosar la filele 85-89 din d.u.p. vol. 1, aşa încât, în lipsa dovezii contrare nu poate fi răsturnată prezumţia relativă că judecătorul care a autorizat măsura a fost înştiinţat şi chiar dacă, ipotetic, se presupune că rezoluţia nu a fost transmisă Tribunalului Bucureşti - Cabinetul Vicepreşedintelui, această împrejurare nu are o înrâurire asupra dispoziţiei procurorului de încetare imediată, întrucât nu reprezintă o condiţie de validitate, iar judecătorul nu trebuia să facă nimic, ci doar să fie informat.

În acest sens, potrivit dispoziţiilor art. 911 alin. (7) C. proc. pen. anterior, procurorul dispune şi apoi înştiinţează pur şi simplu judecătorul emitent al autorizaţiei, care nu trebuie să facă nimic, doar să cunoască această împrejurare, eventual pentru a nu acorda noi prelungiri sau reînnoiri cu depăşirea termenului de 120 de zile.

Celelalte apărări privind motivarea sau nu a rezoluţiei de încetare imediată privesc chestiuni care nu pot fi imputabile procurorului, acesta a motivat în sensul în care a fost informat de către denunţător, iar prezenţa sau nu a acestuia din urmă în Bucureşti nu aduce atingere probelor administrate în cauză, interceptarea înregistrărilor fiind făcută în baza autorizaţiei emise pentru inculpatul G..

Prin urmare criticile au fost neîntemeiate.

IV. Dincolo de aceste aspecte de nelegalitate referitoare la încălcarea condiţiilor de formă privind obţinerea mijloacelor de probă din dosar, s-a solicitat a se reţine că martorul denunţător I. a operat, în mod constant, provocarea, atât cu inculpatul A., cât şi cu inculpat D., încă de la momentul formulării denunţului, ceea ce din punctul de vedere al apărării ridică o problemă de echitate a procedurii.

În speţă, până la momentul formulării denunţului nu exista nici un indiciu că inculpatul A. ar fi pretins vreodată cuiva vreo sumă cu titlu de mită. Referitor la natura şi întinderea participării organelor de poliţie, martorul T. a relatat aceste aspecte la termenul precedent. Tot ce s-a întâmplat a avut loc. la indicaţiile şi sub atenta supraveghere a organelor de poliţie, a lucrătorilor de poliţie judiciară din cadrul DNA, inclusiv amânarea momentului la care urma să se încheiere antecontractul de vânzare-cumpărare dintre inculpatul D. şi martorul I. pentru a nu da aparenţă de legalitate transferului sumei de 50 mii de la denunţător la inculpatul D., despre modul cum să se poziţioneze, cum să manipuleze instrumentele de interceptare pe care le aveau asupra lor, să dea banii doar în prezenţa inculpatului A.. Toate aceste elemente ar trebui să conducă la reţinerea unei naturi profund inechitabile a modului în care a fost instrumentat de către organele de poliţie acest dosar de urmărire penală.

Referitor la pretinsa provocare din partea denunţătorului, procurorul a subliniat că încă de la început denunţătorul a făcut cunoscut că doreşte să-şi rezolve o anumită problemă, pentru că are un interes financiar consistent, şi, la nevoie este dispus să plătească în schimbul ajutorului. În acest context, inculpaţii din prezenta cauză, din dorinţa de a obţine comision din partea denunţătorului, s-au oferit să-l "ajute", unii dintre aceştia prevalându-se de influenţa reală pe care o aveau asupra unor persoane cu putere de decizie, alţii invocând o influenţă pe care în fapt nu o aveau, însă încercau să obţină sume de bani.

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul A., în calitate de primar şi preşedinte al Comisiei de Fond Funciar, părea să aibă o mare putere de deciziei în emiterea planului parcelar dorit de martorul I., iar pentru obţinerea acestuia fusese de mai multe ori în audienţă la inculpat.

De altfel, din declaraţiile coinculpaţilor reiese că inculpatul A. avea o practică de a percepe bani de la proprietarii de terenuri pentru a le facilita realizarea deplină a drepturilor, a se vedea în acest sens cea de-a doua declaraţie a inculpatului D. dată în faţa instanţei de fond, apreciată ca fiind sinceră coroborată cu declaraţia inculpatului G., din care rezultă metodele de precauţie pe care inculpatul A. le lua în sensul de a nu fi înregistrat, l-a dus într-o cameră şi l-a controlat de microfoane, precum şi cea a martorului denunţător din care rezultă măsurile de prevedere luate de inculpatul A., aspecte ce denotă o periculozitate sporită şi un oarecare profesionalism în astfel de activităţi.

Dând sens afirmaţiilor martorului denunţător potrivit cărora i s-a solicitat ca să intervină la primar prin persoane de încredere, mascând astfel contextul în care au fost implicate mai multe persoane, acesta încercând să găsească o persoană de încredere prin care să poată transmită inculpatului A. mita cerută.

Din examinarea denunţului formulat se constată că din conţinutul acestuia rezultă că în vederea obţinerii planului parcelar necesar înstrăinării terenurilor sale, martorul denunţător a mers de mai multe ori în audienţă la inculpatul A. până când acesta, la sfârşitul lunii februarie i-a pretins suma de 500.000 euro pentru rezolvarea situaţiei terenurilor. Ulterior, la 10.03.2011 a fost întocmit de către procurorul de caz un proces-verbal în care a consemnat cele declarate de martorul denunţător şi au fost ataşate actele prezentate de acesta în susţinerea situaţiei terenurilor precum şi un plan parcelar.

Instanţa de apel a apreciat, în raport cu cele menţionate anterior, că nu a existat provocare, aşa încât critica a fost neîntemeiată

V. O altă chestiune vizează nelegalitatea folosirii în procesul penal al înregistrărilor audio şi audio-video, respectiv a transcrierilor acestora din perspectiva nedeclasificării lor şi a lipsei autorizării specifice a persoanei prin intermediul căreia acestea au fost efectuate. Există un act normativ, respectiv Legea nr. 182/2002, care le împarte în clase de secretizare, secret de stat şi secret de serviciu. La dosarul cauzei, în etapa fondului, la curtea de apel, judecătorul a purtat o corespondenţă consistentă cu Ministerul Public, referitor la natura clasificată şi la clasa de secretizare, clasificare, pe care o purtau, mijloacele de comunicare pe care le-au folosit martorul denunţător I. şi martorul T. în cursul anului 2011.

Două adrese sunt esenţiale, una dintre aceasta fiind cea din data de 14 martie 2013, potrivit căreia organele de urmărire penală doreau ca expertul INEP să nu aibă acces la echipamentul tehnic, întrucât acesta este purtător de clase de secretizare strict secret, atribuite de SRI şi de procurorul general al României şi un proces-verbal din data de 11 mai 2011, care nu face altceva decât să confirme adresa la care a făcut referire anterior, potrivit căruia aceleaşi echipamente nu au putut fi menţionate în alte acte, ci într-un singur proces-verbal S109/TH Secret 109 tehnic, neataşat la dosar din acest considerent. În condiţiile în care expertul INEC nu a putut avea acces la mijloacele tehnice pentru a avea la corectitudinea efectuării interceptărilor, a rezultatelor prezentate ca reprezentând rodul interceptărilor efectuate cu aparatura respectivă, atunci în ce condiţii martorul denunţător I., care este cu un interes cât se poate de consistent a putut nu numai să aibă acces, dar şi să manipuleze aceste mijloace tehnice, manipulare care rezultă fără dubiu din concluziile raportului de expertiză efectuat pe nişte copii la instanţa de fond, potrivit cărora referitor la interceptarea din 19 septembrie 2011, că aceasta nu este o clonă a unei înregistrări digitale, că aceasta conţine neconcordanţe între datele interne şi evenimentele înregistrate, că înregistrarea a fost creată ulterior, însăşi existenţei şi modificării ei, ceea ce reprezintă, în final, o înregistrare editată în etape succesive. Prin urmare, toate înregistrările aparent reprezentând interceptările efectuate de acest martor au fost efectuate cu rea-credinţă şi modificate în momentul în care au fost ataşate la dosar şi trimise la instanţă în vederea soluţionării fondului cauzei.

Clasa de secretizare a echipamentelor a fost confirmată în mod repetat de DNA. Mai sunt adrese prin care parchetul susţine că nu sunt întrunite condiţiile pentru a se dispune declasificarea, fără a indica ce condiţii care nu au fost întrunite, care sunt motivele pentru care au fost refuzate efectuarea unei verificări, fiind probă esenţială pentru aflarea adevărului în raport de considerentele pe care le-a anunţat anterior. Din perspectiva art. 6 C.E.D.O., lipsa accesului la mijloacele de probă, imposibilitatea de a le combate prin verificări efectuate în faţa instanţei învestite cu judecata pe aceste probe este o lipsă de echitate în proces. Prin urmare, solicită înlăturarea de la soluţionarea cauzei toate aceste interceptări reţinute ca fiind doveditoare pentru vinovăţia inculpatului A..

Solicită să se observe că, în condiţiile în care expertul INEC a fost refuzat să primească acces la aceste mijloace tehnice şi să le verifice, utilizarea lor de către alte persoane. În condiţiile în care expertului INEC i-a fost necesar un certificat ORNISS ca să le verifice, cum a putut martorul denunţător I. care era o persoană interesată lipsită de obiectivitate şi care a manipulat aparatura respectivă să aibă acces, iar rezultatul folosirii şi intervenţiilor acestuia să poată face dovada într-un proces.

Refuzul declasificării încalcă dreptul la un proces echitabil, în sensul acesta fiind şi dispoziţiile art. 33 din Legea nr. 182/2002, potrivit cărora este interzis clasificarea ca secrete şi refuzul accesului la informaţii, întrucât nu mijloacele interesau, cât informaţiile pe care le conţineau, care, prin natura şi conţinutul lor sunt destinate să asigure informarea cetăţenilor, în speţă, a inculpatului A., cu privire la aspectele pe care aceste informaţii urmau să le probeze în faţa instanţei.

Suplimentar celor menţionate în cuprinsul încheierii din 07.04.2016, Înalta Curte reţine următoarele:

Prin încheierea din 08.01.2013, instanţa de fond a admis proba cu expertiza tehnică asupra interceptărilor din datele de 18.09.2011 şi 19.09.2011 şi s-a constatat că în şedinţa din 29.11.2012 a fost audiat conţinutul suportului optic privind interceptarea în mediul ambiental din data de 11.05 2011 şi a fost depusă la dosar transcrierea acestei interceptări, de către apărătorul inculpatului A.

La termenul din 07.02.2013, apărătorul inculpatului A. a solicitat instanţei să certifice transcrierea interceptării în mediul ambiental din data de 11.05 2011 astfel cum a fost realizată de parte prin apărător, pentru a produce efectele juridice ale unei probe legal administrate . Prin încheierea din 07.02.2013, instanţa a admis cererea în ceea ce priveşte transcrierea înregistrării din 11.05 2011, dar a modificat-o în sensul de a se solicita Direcţiei Naţionale Anticorupţie transmiterea transcrierii cu certificarea legală.

Prin urmare, instanţa de fond a solicitat Direcţiei Naţionale Anticorupţie transmiterea suporţilor originali privind interceptările audio video din 11.05.2011 pentru care s-a dispus efectuarea expertizării, precum şi echipamentele tehnice cu care au fost realizate înregistrările de expertizat în cauză, accesoriile utilizate la realizarea înregistrărilor, cele necesare punerii în funcţiune, precum şi manualele lor de utilizare şi descrierea oricărei proceduri pe care au suportat-o înregistrările de la realizarea lor.

În mod evident, din eroare, s-a menţionat că interceptările audio video din 11.05.2011 pentru fac obiectul expertizei. În realitate, din încheierea de şedinţă din 08.01.2013, din adresa transmisă Institutului Naţional de Expertize Criminalistice, cât şi din procesul-verbal din 22.02.2011 rezultă că s-a dispus expertiza tehnică asupra interceptărilor din datele de 18.09.2011 şi 19.09.2011 şi au fost înaintaţi suporţii originali privind aceste interceptări .Totodată, din raportul de expertiză criminalistică nr. 320 din 05.08.2013 rezultă că înregistrările din 18.09.2011 şi 19.09.2011 au făcut obiectul expertizei.

Totodată, instanţa de fond a restituit la Direcţia Naţională Anticorupţie suportul optic original privind înregistrarea din mediul ambiental a dialogului purtat de inculpatul A. şi martorul denunţător I. la data de 11.05.2011, fiind solicitat, astfel cum s-a dispus prin încheierea din 07.02.2013, procesul-verbal de transcriere a dialogului purtat cu certificarea legală.

La data de 26.02.2013, Direcţia Naţională Anticorupţie a comunicat instanţei că nu poate înainta echipamentele tehnice cu care au fost realizate interceptările întrucât acestea sunt secretizate potrivit ordinului Procurorului General al României şi orice informaţii referitoare la acestea constituie informaţii clasificate însă, în mod evident, se referă la acelea cu care au fost efectuate înregistrările din 18.09.2011 şi 19.09.2011 care constituiau obiectul expertizei.

La data de 06.03.2011 a fost transmis instanţei de fond, în copie, procesul-verbal de transcriere a dialogului purtat la data de 11.05.2011 certificat de către procuror precum şi procesul-verbal nr. x/II-1/2011 din 11.05.2011 .

Cu privire la chestiunea de nelegalitatea invocată referitoare la înregistrările audio-video, reprezentantul Ministerului Public a arătat că nu există motive de a se înlătura expertiza înregistrărilor audio-video pentru faptul că nu a fost expertizată aparatura tehnică cu care acestea au fost realizate. Astfel, expertul a reţinut, la pagina 3 din expertiză, că prin transferarea unei înregistrări digitale originale, cu acurateţe, rezultă o clonă care este identică cu originalul.

În cazul unei înregistrări digitale, expertizarea unei clone este o alternativă acceptabilă, spre deosebire de cazul unei înregistrări analogice, în care este necesar să fie pus la dispoziţia expertului însuşi suportul original de pe care s-a realizat copia, aceasta fiind o condiţie de validitate a expertizei.

Prin acestea se răspunde criticilor aduse de apărare suporturilor optici existenţi la dosar, în sensul că înregistrările nu ar fi autentice. Or, aceasta este o clonă a unei înregistrări efectuate simultan cu evenimentele înregistrate.

La fila 23/26 alin. (2), expertul arată că există o bază suficientă pentru a stabili că înregistrările audio şi video îşi confirmă reciproc conţinutul şi continuitatea fiind foarte probabil să fi fost realizate simultan cu evenimentele acustice şi vizuale. La fila 24/26 alin. (4), expertul arată că nu au fost depistate discontinuităţi ale convorbirii ori urme de intervenţie tehnică asupra înregistrării, iar la fila 25/26 alin. (1) şi în concluzii se arată că înregistrările sunt clone ale înregistrărilor realizate simultan cu evenimentele acustice/vizuale pe care le redau, nu au fost depistate urme de intervenţie tehnică asupra înregistrărilor şi nicidecum nu poate fi vorba despre intervenţii ulterioare realizării înregistrării.

De asemenea, există o probabilitate foarte mare ca înregistrările să fie capturate cu aceeaşi cameră video, astfel cum se arată la paginile 11, 14, 18 şi 24 din considerentele raportului de expertiză. Convorbirile înregistrate se desfăşoară firesc fără modificări neverosimile de subiect ori context. Nu au fost constatate nesincronizări între sunet şi imagine sau discontinuităţi care să indice editări ale conţinutului fişierului. Nu au fost depistate urme ale unor eventuale intervenţii tehnice asupra înregistrărilor de expertizat, opinându-se că acestea sunt alterate.

La pagina 18 se remarcă faptul că interlocutorii se autolocalizează temporal în cursul conversaţiei, lucru ce corespunde cu index-ul înregistrării, ambele elemente probând autenticitatea acesteia. Dacă se compară intervalele de timp care lipsesc de pe înregistrarea video cu înregistrarea audio, care este continuă, neîntreruptă şi care cuprinde inclusiv intervalele de timp care lipsesc de pe video, se poate remarca că nu intervin în scenă persoane noi care să participe la discuţia cu denunţătorul, nefiind vorba, prin urmare, despre ştergeri sau editări ale materialului video, astfel, cum, în mod eronat, se afirmă de către expertul parte.

Sub acest aspect, ambii experţi, inclusiv expertul parte, sunt de acord că înregistrarea ambientală audio din data de 19.09.2011 care a fost expertizată este continuă şi nu conţine intervenţii sub formă de inserări, decupări, alte elemente de contrafacere, fiind realizate cu echipamentul tehnic identificate de expertul parte.

Referitor la aserţiunile inculpatului A. invocate prin motivele de apel în sensul că martorul denunţător I. nu avea certificat ORNISS şi atunci nu ar fi putut avea acces la aparatura tehnică de înregistrare care era secretă, procurorul a susţinut că este real că martorul denunţător nu avea certificat ORNISS de acces la documente clasificate, pentru că un astfel de certificat se emite doar angajaţilor anumitor instituţii, iar denunţătorul nu era angajat al niciunei instituţii de stat care să gestioneze documente clasificate. Însă denunţătorul nici nu avea nevoie de un astfel de certificat, pentru că acesta nu a pus în executare autorizaţia de înregistrare în mediu ambiental audio-video. Acesta a fost un simplu suport mobil, aşa cum a susţinut şi martorul T., pe care s-a montat tehnica respectivă, care a fost manevrată de către procuror şi de organele judiciare, fiind fără vreo relevanţă în cauză, împrejurarea că aparatura de înregistrat era clasificată, secretizată, câtă vreme denunţătorul nu a avut acces la aceasta.

Ca atare, consideră că apăsarea butonului de pornire/oprire, când au existat timpi morţi, pentru economisirea bateriei şi a memoriei aparatelor nu reprezintă un acces la aparatura de înregistrare, aşa cum a precizat şi expertul, respectiv că înregistrarea audio este continuă, astfel că nu există probleme din acest punct de vedere.

În fapt, procurorul şi organele de cercetare penală au pus în executare autorizaţia emisă de instanţă pentru a înregistra în mediu ambiental. Denunţătorul nu a fost informat cu privire la caracteristicile tehnice ale echipamentului de înregistrare, care se regăsesc doar în cartea tehnică a aparatului, la care acesta nu a avut acces şi care nu a fost scoasă din instituţie, fiind respectate în totalitate dispoziţiile art. 4 din H.G. nr. 781/2002.

Suplimentar celor menţionate în cuprinsul încheierii din 07.04.2016, Înalta Curte reţine că martorul denunţător deşi a purtat aparatura de înregistrare nu a avut acces la caracteristicile acesteia care sunt secret de serviciu. Montarea aparaturii este consecinţa autorizării de către instanţă a înregistrărilor în mediul ambiental.

Prin urmare, instanţa achiesând la argumentele procurorului, a apreciat că probele a căror nelegalitate o invocă inculpatul A. au fost obţinute legal, câtă vreme înregistrările contestate au fost efectuate cu autorizarea instanţei, care a fost pusă în executare de către organele de urmărire penală, fiind respectate cu stricteţe normele de procedură penală.

În acest sens, subliniază că obiect al expertizei într-o cauză penală este proba, iar nu mijlocul tehnic prin care s-a obţinut proba. Prin urmare, nu apare utilă desecretizarea mijloacelor tehnice prin care s-au obţinut probele, iar lipsa acestei declasificări nu este de natură să afecteze în vreun mod legalitatea probelor obţinute prin folosirea acestor mijloace tehnice şi cu atât mai puţin s-ar pune problema expertizării acestor echipamente digitale.

De altfel, apărarea nu a indicat, în concret, ce s-ar putea urmări prin expertizarea acestor echipamente şi care ar fi relevanţa probatorie în cauză, câtă vreme expertul a arătat că acestea au fost folosite în mod corespunzător, înregistrările nefiind editate. Cu referire la acest aspect, procurorul a făcut trimitere la cauza Mirilashvili contra Rusiei care a statuat că refuzul instanţei de a dispune efectuarea unei expertize de genul celei solicitate nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, pe de o parte, iar pe de altă parte, că dosarul cauzei nu conţine piese secretizate la care părţile să nu poată avea acces, ceea ce le-ar aduce atingere dreptului la un proces echitabil, câtă vreme echipamentele de înregistrare nu constituie probe în dosar, fiind nerelevant faptul că acestea nu au fost declasificate.

A apreciat că dispoziţiile Directivei nr. 212/13/UE au fost pe deplin respectate, chiar dacă nu s-a comunicat inculpatului date privind caracteristicile tehnice ale echipamentelor folosite la efectuarea înregistrărilor, câtă vreme aceste detalii tehnice nu ţin de acuzaţia în materie penală formulată împotriva inculpatului, ci reprezintă doar aspecte particulare ale mijlocului tehnic prin care s-a pus în executare un procedeu probatoriu prin care a fost obţinută una dintre multiplele probe care susţin acuzaţia.

În motivarea cererii de probatorii, apelantul inculpat a susţinut că este în imposibilitate de a-şi asigura apărarea în condiţiile în care accesul la probele esenţiale, îi este interzis, în mod nemotivat şi cu încălcarea dispoziţiilor legale interne ce îi permit cunoaşterea acestor mijloace tehnice/documente, iar verificarea formală a fost permisă pe înregistrări fără valoare juridică. Prin urmare, a arătat că instanţa "trebuie să îi asigure accesul la documentele din dosarul opozabil, şi la orice înregistrare efectuată în legătura cu acestea (documente la care accesul îmi este blocat în mod nelegitim - cum sunt procesele-verbale pretins ataşate mijloacelor optice de stocare, care, în realitate nu au fost înaintate cu acestea astfel încât conţinutul acestora nu poate fi apreciat sub aspectul legalităţii)." Nu în ultimul rând, a precizat apelantul inculpat, este încălcată Directiva 2012/13/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 22 mai 2012 privind dreptul la informare în cadrul procedurilor penale.

Cu privire la aceste susţineri, Înalta Curte constată că Directiva 2012/13/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 22 mai 2012 privind dreptul la informare în cadrul procedurilor penale a fost transpusă în noul C. proc. pen., în art. 94, intitulat consultarea dosarului, fiind reglementată astfel, în mod explicit, această garanţie a dreptului la apărare în scopul de a permite oricând părţilor şi subiecţilor procesuali principali să-şi pregătească apărarea. Potrivit dispoziţiilor menţionate, apelantului inculpat are dreptul de a solicita consultarea dosarului pe tot parcursul procesului penal şi are acces la întreg probatoriul aflat în dosar, în vederea pregătirii apărării. Din această perspectivă, instanţa notează că toate solicitările apelantului inculpat de a consulta dosarul au fost încuviinţate.

Diferit de dreptul conferit inculpatului de a consulta dosarul şi de a avea acces la întreg probatoriul administrat, aprecierea asupra legalităţii, pertinenţei, concludenţei ori a utilităţii probei se realizează de către instanţa de judecată.

VI. O chestiune importantă vizând evaluarea legalităţii administrării probelor a fost efectuarea acestor interceptări şi înregistrări audio-video în faza actelor premergătoare. Obligativitatea efectuării unor astfel de demersuri doar după începerea urmăririi penale rezultă fără dubiu din dispoziţiile art. 911 şi art. 912 C. proc. pen., în forma în vigoare la momentul efectuării acestor acte. Această împrejurare rezultă şi din Decizia nr. 962/2009 a Curţii Constituţionale vizând neconstituţionalitatea art. 911 C. proc. pen., prin care s-a statuat că aceste dispoziţii nu permit administrare probelor în afara procesului penal, în faza actelor premergătoare. De altfel, interceptarea şi înregistrarea pot fi dispuse, aşa cum prevede art. 911 alin. (1) C. proc. pen. la cererea procurorului care efectuează ori supraveghează urmărirea penală. Solicită a se observa practica constantă a Curţii Constituţionale, potrivit căreia considerentele deciziilor sunt în egală măsură obligatorii ca şi dispozitivele aceloraşi decizii, concluzie ce rezultă şi dintr-o Decizia nr. 51/2016.

Raportat la aceste considerente, s-a solicitat a se observa că orice ar rezulta din interceptările efectuate, înregistrările audio-video efectuate de martorul I., de SRI, de martorul T., nu au putut avea până la momentul începerii urmăririi penale, datând din luna octombrie 2011, decât valoarea unor indicii. Nu sunt mijloace de probă pe care instanţa îşi poate întemeia soluţia şi nu pot fi avute în vedere în mod corect şi legal la stabilirea vinovăţiei vreuneia din persoanele trimise în prezenta cauză în judecată.

Cu privire la nelegala efectuare a supravegherii tehnice din faza actelor premergătoare, asupra chestiunii privind interceptările efectuate anterior începerii urmăririi penale, procurorul face trimitere la Deciziile nr. 948/12 martie 2010, 370/02 februarie 2010, 276 din 02 februarie 2010, precum şi 4/2008 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în considerentele celei din urmă, s-a reţinut, în esenţă, că începerea urmăririi penale nu era o condiţie de validitate pentru emiterea autorizaţiilor de interceptare.

Înalta Curte a reţinut că prevederile art. 91<SUP>1</SUP> alin. (1) şi (2) din C. proc. pen. anterior, în vigoare la data efectuării actelor a căror nelegalitate se invocă, stabilesc în mod strict condiţiile legale de realizare a interceptărilor şi înregistrărilor audio sau video, rezultând că legalitatea lor nu este condiţionată de începerea urmăririi penale, acestea putând fi autorizate şi în faza actelor premergătoare. De altfel, textele menţionate prevăd faptul că interceptarea convorbirilor poate fi dispusă şi în cazul în care există date sau indicii privind pregătirea unei infracţiuni, ipoteză ce exclude în mod logic posibilitatea începerii urmăririi penale, chiar şi in rem, condiţii în care orice altă concluzie ar fi ilogică şi ar conduce la soluţii absurde. În acelaşi sens s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizii precum nr. 10/2008 sau nr. 2521/2009.

În ceea ce priveşte pretinsa nelegalitate a interceptărilor ca urmare a faptului că ar fi fost puse în executare de alte persoane decât procurorul sau organele de cercetare penală competent, cu referire la Decizia Curţii Constituţionale nr. 51/2016, aspecte invocate de inculpatul E. se reţin următoarele.

Din perspectiva aplicării legii penale în timp, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 51/2016, parag. 52 teza I, s-a statuat că, în toată perioada de activitate a unui act normativ, acesta se bucură de prezumţia de legalitate. Prin urmare, dacă interceptările şi înregistrările audio-video au fost efectuate în baza dispoziţiilor art. 911 şi următoarele C. proc. pen. anterior, ca în speţa de faţă, cererea de excludere ori de constatare a nulităţii relative a acestora este de plano inadmisibilă, întrucât prin această decizie nu s-a exercitat un control de constituţionalitate asupra dispoziţiilor art. 911 şi următoarele C. proc. pen. anterior, toate hotărârile au fost de respingere a excepţiilor de neconstituţionalitate cu referire la acel act normativ, ci au vizat dispoziţiile art. 142 alin. (1) C. proc. pen., care are un conţinut diferit de art. 911 şi următoarele C. proc. pen. anterior.

În parag. 27 din aceeaşi decizie se constată că există o deosebire de reglementare între dispoziţiile relevante din legea veche şi legea nouă, iar, în parag. 49 se arată textual că opţiunea legiuitorului în sensul că mandatul de supraveghere tehnică să fie pus în executare de procuror şi organele de cercetare penală, care sunt organe judiciare, conform art. 30 C. proc. pen., precum şi de către lucrătorii specializaţi din cadrul poliţiei, în condiţiile în care aceştia pot deţine avizul de ofiţeri de poliţie judiciară, în condiţiile art. 55 alin. (5) C. proc. pen., fiind perfect justificată.

Dispoziţiile art. 142 alin. (1) C. proc. pen. erau identice până la un punct cu art. 911 teza întâi C. proc. pen. anterior, respectiv până la sintagma "alte organe specializate ale statului", concluzia logică care se poate desprinde din considerentele deciziei fiind aceea că Curtea Constituţională validează încă o dată constituţionalitatea 911 C. proc. pen. anterior. Ceea ce s-a declarat neconstituţional este sintagma care face diferenţa dintre vechea reglementare şi noua reglementare, respectiv "alte organe speciale ale statului". Aşadar, probele obţinute cu respectarea art. 911 şi următoarele C. proc. pen. anterior sunt probe legal obţinute, neexistând niciun temei pentru excluderea acestora.

Pentru considerentele expuse, instanţa de apel a apreciat că toate criticile de nelegalitate vizând administrarea probatoriului în prezenta cauză sunt neîntemeiate urmând a fi respinse solicitările de excludere a acestora.

Sub aspectul echitabilităţii procedurii din perspectiva art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, instanţa de apel constată că atât în cursul judecării cauzei în primă instanţă cât şi în apel au fost audiaţi inculpaţii, martorii acuzării dar şi ai apărării şi au fost administrate probe în apărare, prin urmare înregistrările convorbirilor telefonice şi în mediul ambiental efectuate în cauză nu au rol determinant aşa cum susţin inculpaţii.

Sub aspectul criticii vizând lipsa de credibilitate a martorului denunţător susţinută de inculpatul A. se observă că instanţa de fond a apreciat critic declaraţiile acestuia şi a dat relevanţă numai aspectelor care se coroborau cu alte probe administrate în cauză.

Criticile formulate pe fondul cauzei:

1. Cu privire la inculpaţii E. şi H. prin hotărârea atacată au fost reţinute următoarele:

Inculpaţii E. şi H. au fost trimişi în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă, prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 257 alin. (1) din C. pen. anterior şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, prevăzută de art. 323 alin. (1) şi alin. (2) din C. pen. anterior rap. la art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000.

Prin hotărârea atacată, instanţa de fond a considerat că numai sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă există probe care susţin dincolo de orice îndoială rezonabilă vinovăţia inculpaţilor E. şi H.. Aşa fiind, instanţa de fond a reţinut că, în drept, fapta inculpaţilor E. şi H. care au pretins suma de 1.500.000 euro denunţătorului I., lăsând să se creadă că au influenţă asupra primarului A. pentru a-l determina să întocmească un plan parcelar în care să fie incluse şi învecinate (alipite) toate terenurile denunţătorului situate în extravilanul comunei Jilava, jud. Ilfov, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă, prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 291 alin. (1) din C. pen.

Astfel, a apreciat că elementul material al infracţiunii de trafic de influenţă, săvârşită de fiecare din inculpaţii E. şi H. îl reprezintă pretinderea sumei de 1.500.000 euro denunţătorului I., iar sub aspectul laturii subiective s-a reţinut că au acţionat cu forma de vinovăţie a intenţiei directe, lăsând să se creadă că au influenţă asupra primarului A. pentru a-l determina să întocmească un plan parcelar în care să fie incluse şi învecinate (alipite) toate terenurile denunţătorului situate în extravilanul comunei Jilava, jud. Ilfov

Prin urmare, a considerat că sunt îndeplinite condiţiile prev. de art. 396 alin. (2) din C. proc. pen., în sensul că fapta de trafic de influenţă dedusă judecăţii există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpaţi, reţinând că operează răspunderea penală a inculpaţilor E. şi H. pentru infracţiunea prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 291 din C. pen.

Cu privire la infracţiunea de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, prevăzută de art. 323 alin. (1) şi (2) din C. pen. anterior, reţinută prin actul de sesizare în sarcina inculpaţilor E. şi H., instanţa de fond a constatat că nu mai este incriminată, nemaiavând corespondent în legea nouă, întrucât nu se regăseşte în reglementarea de la art. 367 din noul C. pen., din moment ce, aceste prevederi nu fac referire la un grup infracţional organizat, în sensul art. 7 din Legea nr. 39/2003.

Ca atare, prima instanţă a constatat că, în cauză, nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 367 alin. (6) C. pen. cu privire la grupul infracţional organizat, nefiind relevată existenţa unui grup, format din inculpaţii L., E. şi H., care să fi fost constituit pentru o anumită perioadă de timp şi care să fi acţionat coordonat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.

Prin urmare, în privinţa infracţiunii de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, prev. de art. 323 alin. (1) şi (2) din C. pen. anterior rap. la art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000, fapta constând în aceea că, în scopul de a obţine sume mari de bani cu titlu de mită de la denunţătorul I., au acţionat, unindu-şi eforturile, pentru întocmirea unui plan parcelar şi obţinerea documentelor cadastrale pentru terenurile denunţătorului situate în extravilanul comunei Jilava, instanţa de fond a făcut aplicarea prevederilor art. 4 din C. pen., potrivit cărora legea penală nu se aplică faptelor săvârşite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă şi a constatat că infracţiunea este dezincriminată. Prin motivele scrise de apel, Parchetul a criticat hotărârea, în ceea ce-i priveşte pe inculpaţii E. şi H., numai cu referire la greşita achitare a acestora pentru săvârşirea infracţiunii de asociere în vederea săvârşirii de infracţiunii, prevăzute de art. 323 alin. (1) şi (2) din C. pen. anterior, rap. la art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000.

De asemenea, inculpaţii E. şi H. au susţinut prin motivele de apel că instanţa de fond în mod greşit i-a condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, întrucât lipsa probatoriului impunea achitarea lor, în baza art. 10 lit. c) din C. proc. pen. Suplimentar, inculpatul E. a solicitat achitarea în baza art. 10 lit. e) din C. proc. pen. întrucât nu a existat o sesizare a organelor de urmărire penală pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă. Totodată, au formulat critici şi cu privire la individualizarea pedepselor, apelanta inculpată solicitând aplicarea dispoziţiilor art. 91 din C. pen. privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, iar apelantul inculpat reducerea pedepsei stabilite pentru infracţiunea de trafic de influenţă şi aplicarea legii vechi ca fiind mai favorabilă.

1.1. Critica formulată de inculpatul E. privind lipsa sesizării organelor de urmărire penală pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă se impune a fi analizată cu prioritate.

În concret, inculpatul a solicitat a se constata că denunţul a fost formulat de I. pe data de 08 martie 2011, iar în acel denunţ nu apare numele său sau implicarea sa în vreo activitate infracţională. Ulterior acestei date, în declaraţiile date în cursul lunii mai, acest martor a făcut precizări cu privire la inculpatul E.. Ca atare, în lipsa unui act de sesizare faţă de o presupusă activitate infracţională, în lipsa unui denunţ şi a unui act de sesizare al organului de urmărire penală din oficiu sau a unei plângeri, sunt incidente dispoziţii art. 16 alin. (1) lit. e) C. proc. pen. şi se impune achitarea sa.

Potrivit art. 16 alin. (1) lit. e) din C. proc. pen., printre cazurile care împiedică punerea în mişcare şi exercitarea acţiunii penale este prevăzută şi situaţia în care lipseşte plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiţie prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mişcare a acţiunii penale, aceasta constituind un temei pentru încetarea procesului penal, în conformitate cu art. 396 alin. (6) din C. proc. pen.

În cauză inculpatul nu se află în nici una dintre situaţiile prevăzute de textul de lege menţionat, respectiv, a fost trimis în judecată şi condamnat pentru infracţiunea pentru care nu este necesară o plângere prealabilă, acţiunea penală putând fi pusă în mişcare din oficiu. Totodată, se constată că inculpatul nu are o calitate specială, pentru a fi necesară o autorizare specială din partea anumitor organe, pentru punerea în mişcare a acţiunii penale şi nici nu există ipoteza prevăzută de art. 10 C. pen. pentru a fi necesară autorizarea procurorului general al României pentru punerea în mişcare a acţiunii penale.

În aceste circumstanţe, câtă vreme acţiunea penală poate fi pusă în mişcare din oficiu, referirile făcute în declaraţiile date de către denunţător, ulterior depunerii denunţului şi care fac corp comun cu acesta, în care se fac referiri cu privire la săvârşirea unor fapte prevăzute de legea penală de către inculpatul E., în speţă, sunt suficiente pentru legala sesizare a organelor judiciare cu privire la infracţiunea săvârşită de acesta.

În consecinţă, critica a fost neîntemeiată.

1.2. Critica formulată prin apelul Parchetului vizând greşita achitare a inculpaţilor E. şi H. pentru săvârşirea infracţiunii de asociere în vederea săvârşirii de infracţiunii, prevăzută de art. 323 alin. (1) şi (2) din C. pen. anterior, rap. la art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000 a fost întemeiată pentru următoarele motive:

Pentru a dispune achitarea inculpaţilor E. şi H., instanţa de fond a reţinut că fapta de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, prevăzută în art. 323 din C. pen. anterior, a fost dezincriminată, întrucât nu se mai regăseşte în reglementarea de la art. 367 din noul C. pen., din moment ce, aceste dispoziţii, din legea nouă, nu fac referire la un grup infracţional organizat, în sensul art. 7 din Legea nr. 39/2003.

Chestiunea de drept vizând aplicarea legii penale în timp, pe care instanţa de fond şi-a fundamentat soluţia de achitare, a primit o rezolvare prin Decizia nr. 12/2014 din 02.06.2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală (publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 507/08.07.2014) potrivit căreia faptele prevăzute de art. 323 din C. pen. anterior sunt incriminate de Noul C. pen. în art. 367.

În acest sens, fiind analizat conţinutul noii incriminări s-a constatat că acţiunile care reprezintă elementul material al laturii obiective a infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat prevăzut de art. 367 din C. pen., respectiv iniţierea, constituirea, aderarea sau sprijinirea, sunt identice cu acţiunile care constituiau elementul material al infracţiunilor prevăzute de art. 7 alin. (1) şi art. 8 din Legea nr. 39/2003 şi art. 323 din C. pen. anterior, singura modificare operată de către legiuitor, faţă de textul din art. 7 raportat la art. 2 lit. a) teza I din Legea nr. 39/2003, îl reprezintă extinderea sferei noţiunii de grup infracţional organizat.

Ca atare, s-a concluzionat că în condiţiile actualei reglementări, dispoziţiile art. 367 din C. pen. au preluat atât prevederile art. 7, cât şi pe cele ale art. 323 din C. pen. anterior şi ale art. 8 din Legea nr. 39/2003, faptele prevăzute de aceste texte de lege nefiind dezincriminate. În raport cu considerentele anterioare, s-a apreciat că îşi găsesc incidenţa dispoziţiile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 187/2012, conform cărora dispoziţiile art. 4 din C. pen. referitoare la legea de dezincriminare nu sunt aplicabile situaţiei analizate.

Prin grup infracţional organizat, în conformitate cu art. 367 alin. (6) din C. pen., se înţelege grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, constituit pentru o anumită perioadă şi pentru a acţiona în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni. Aşadar, în situaţia în care sunt îndeplinite condiţiile privind existenţa unui grup constituit pentru o anumită perioadă şi pentru a acţiona în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni, singura ipoteză în care s-ar putea discuta despre dezincriminarea acestei forme a pluralităţii constituite de făptuitori, este neîndeplinirea condiţiei privind numărul de 3 persoane.

Or, în cauză această condiţie privind numărul de 3 persoane, prevăzută în art. 367 alin. (6) din C. pen., este îndeplinită prin raportare la împrejurarea că la comiterea faptei de asociere au participat inculpaţii E., H. şi L., acesta din urmă fiind în prezent condamnat definitiv, în cauza disjunsă, la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru infracţiunea de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni.

Revenind la grupul format din inculpaţii E., H. şi L., din conţinutul mijloacelor de probă, redate pe larg de judecătorul fondului, rezultă că constituirea acestuia a fost iniţiată de inculpatul E., care s-a implicat activ în sensul găsirii unor persoane prin intermediul cărora să se ajungă la inculpatul A. pentru ca acesta să nu mai tergiverseze întocmirea planului parcelar, sens în care a cooptat-o pe inculpata H., care l-a rândul ei l-a implicat în asociere pe inculpatul L., iar acesta din urmă a lăsat să se înţeleagă că poate să ajungă la inculpatul A. şi, astfel, poate fi rezolvată problema martorului denunţător care urmărea întocmirea de către Comisia de aplicare a legii fondului funciar, condusă de primarul comunei Jilava, inculpatul A. a planului parcelar pentru terenurile deţinute în baza unor antecontracte de vânzare-cumpărare.

Astfel, cele două întâlniri care au avut loc. între inculpaţi şi martorul denunţător, convorbirile telefonice dintre aceştia, necontestate de către apelanţii inculpaţi, relevă fără dubiu, că a existat un consens al inculpaţilor E., H. şi L. în scopul de a pregăti săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, ceea ce a condus la desfăşurarea în timp a acestei activităţi, exclusiv pentru perioada de timp necesară pregătirii, organizării şi ducerii la îndeplinire a săvârşirii infracţiunii de corupţie, asociere în care fiecare a avut propria implicare ce urma să fie răsplătită, prin alocarea unei sume de bani din aceea care a făcut obiectul infracţiunii de corupţie, aspecte ce caracterizează o pluralitate constituită şi nu una ocazională.

De altfel, chiar instanţa de fond reţine sub aspectul situaţiei de fapt că inculpaţii E. şi H., în scopul de a obţine sume mari de bani cu titlu de mită de la denunţătorul I., au acţionat, unindu-şi eforturile, pentru întocmirea unui plan parcelar şi obţinerea documentelor cadastrale pentru terenurile denunţătorului situate în extravilanul comunei Jilava, ceea ce relevă o participaţie ce excede limitelor unei simple colaborări conjuncturale şi constituie acte pregătitoare pentru săvârşirea infracţiunii scop, activitate infracţională pe care legiuitorul a înţeles să o incrimineze în conţinutul art. 323 din C. pen. anterior.

Ca atare, din descrierea situaţiei de fapt de către instanţa de fond reiese că inculpaţii E. şi H., împreună cu L. au colaborat în scopul comiterii unei infracţiuni de corupţie, aceştia asumându-şi rolul de a asigura transmiterea sumei de bani ce constituia obiectul traficului de influenţă de la denunţător la inculpatul A..

Prin urmare, printr-o greşită a aplicare a legii, dar şi o greşită evaluare a situaţiei de fapt reţinută de instanţa de fond s-a ajuns ca, în condiţiile în care toate elementele de fapt expuse de către instanţa de fond aveau corespondent în ambele norme, succesive, de incriminare, să se dispună achitarea inculpaţilor, în loc. de a fi condamnaţi.

Probatoriul administrat în apel (declaraţiile inculpaţilor E. şi H., dar şi declaraţia martorului denunţător I.) prin coroborare cu înregistrările purtate în mediul ambiental şi înregistrările telefonice, pe care instanţa de fond le-a analizat pe larg, au relevat îndeplinirea condiţiilor privind durata în timp a asocierii şi rolul inculpaţilor în cadrul activităţii infracţionale, care a fost descrisă de către instanţa de fond într-o manieră care asigura corespondenţa cu infracţiunea de constituire a unui grup infracţional. Ca atare, în drept, fapta inculpaţilor E. şi H. întruneşte elementele obiective şi subiective ale infracţiunii de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, prev. de art. 323 alin. (1) din C. pen. anterior, corespunzătoare incriminării din legea penală în vigoare la data comiterii faptei, dar şi ale art. 367 alin. (1) din C. pen.

Aşadar, apelul Parchetului apare ca fiind fondat sub acest aspect.

1.3. Criticile inculpaţilor E. şi H. vizând greşita lor condamnare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă şi solicitarea de a se dispune achitarea au fost neîntemeiate.

În ceea ce priveşte infracţiunea de trafic de influenţă, instanţa de apel constată că instanţa de fond a efectuat o analiză exhaustivă a mijloacelor de probă, realizând o descriere a situaţiei de fapt în deplină concordanţă cu probele, aşa încât instanţa de control achiesează întru totul la argumentele şi raţionamentele expuse în cuprinsul hotărârii atacate sub acest aspect.

Totodată, se constată că probele administrate în apel nu au relevat aspecte noi, apte să conducă la modificarea situaţiei de fapt şi, astfel, să se impună o reevaluare a îndeplinirii condiţiilor de tipicitate cu privire la infracţiunea de trafic de influenţă.

Inculpata H. a susţinut că nu îl cunoştea pe inculpatul A. aspect pe care l-a menţionat în cuprinsul declaraţiilor sale şi i-a propus martorului denunţător să rezolve pe cale legală problema intabulării terenurilor şi, în acest context, i l-a prezentat pe inculpatul L., împrejurări confirmate de martorul denunţător. Pentru reţinerea infracţiunii de trafic de influenţă nu are relevanţă dacă inculpata îl cunoştea sau nu pe inculpatul A., ceea ce are importanţă pentru realizarea elementului material al laturii obiective este că a lăsat să se înţeleagă că are influenţă asupra funcţionarului public, or acest fapt a fost probat în cauză. Totodată, inculpata a susţinut că, sub aspectul laturii subiective, lipseşte intenţia, a cărei existenţă nu a fost dovedită în prezenta cauză, şi, pe cale de consecinţă, nu se poate reţine infracţiunea de trafic de influenţă.

Contrar celor susţinute de inculpată, instanţa reţine că sunt îndeplinite condiţiile de tipicitate inclusiv sub aspectul laturii subiective, întrucât probatoriul a relevat că aceasta s-a implicat în pretinderea sumei de 1.500.000 euro, ştiind că folosul său din această sumă reprezintă preţul influenţei sale asupra funcţionarului.

Inculpatul E. a susţinut că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă în forma pretinderii, primirii sau acceptării de bani, deoarece din nicio probă administrată la dosar nu rezultă acest aspect. Mai mult, pentru întregirea elementului material ar fi fost necesar ca să aibă influenţă asupra inculpatului A., aspect care nu a fost demonstrat în cauză şi nici nu a lăsat să se creadă că ar avea influenţă asupra unui funcţionar public. Sub acest aspect a susţinut că avea o relaţie de amiciţie cu martorul I., astfel încât, în momentul în care într-una din convorbirile telefonice martorul I. spunea "lăsaţi-l pe E. că este terminat ca bateria", demonstrează câtă încredere avea martorul I. în el şi cât de mult ar fi crezut vreodată că acesta ar fi putut să influenţeze vreun funcţionar public, adică deloc.

Cu privire la aceste susţineri, instanţa de apel reţine că tocmai pregătirea săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă de către E., activitate ce s-a materializat în asocierea acestuia cu ceilalţi doi inculpaţi, precum şi pretinderea unei sume de bani, în această formulă care asigura succesul acţiunii, având în vedere că împreună au pretins că au influenţă asupra inculpatului A. a fost de natură a-l convinge pe martorul denunţător I. că va obţine planul cadastral.

Împrejurarea că influenţa lui E. era reală sau imaginară nu are relevanţă sub aspectul reţinerii infracţiunii de trafic de influenţă. Probele care infirmă susţinerile inculpatului şi demonstrează că a existat pretinderea şi că inculpatul E. a invocat propria influenţă asupra funcţionarului public rezultă din interceptarea discuţiilor purtate în mediul ambiental la data de 06.05.2011, între martorul denunţător I. şi inculpaţii E. şi H., rezultă cum inculpatul E. a afirmat că problema cu terenurile se rezolvă, dar că persoana care va rezolva vrea un milion de euro.

De asemenea, împrejurarea că inculpaţii E. şi H., împreună cu L. se înţeleseseră cu privire la sumele de bani pe care le vor pretinde în concret pentru ei înşişi, respectiv câte 100.000 de euro, ca urmare a demersurilor şi intervenţiilor făcute în favoarea denunţătorului, rezultă din convorbirea telefonică, purtate de inculpata H. cu L. . Aceste susţineri se coroborează cu declaraţiile martorului denunţător şi ale inculpatului L.

Totodată, inculpatul E. a arătat că nu este suficient să fie vorba, în general, de un funcţionar public, ci acesta trebuie să aibă atribuţii de serviciu care să aibă legătură cu întocmirea planului parcelar, respectiv planul cadastral. Astfel, din toate probele administrate în cauză rezultă că nu inculpatul A. avea o asemenea atribuţie de serviciu, ci Comisia de Fond Funciar. În consecinţă, funcţionarul public nu avea atribuţie de serviciu să întocmească planul parcelar ci numai comisia.

Instanţa de apel a apreciat că pentru existenţa infracţiunii nu este necesar ca funcţionarul să aibă o competenţă exclusivă în realizarea acelui act, respectiv a planului cadastral. Chiar şi atunci când competenţa revine unui organ colectiv, infracţiunea există dacă funcţionarul, pe lângă care traficantul are sau lasă să se înţeleagă că are influenţă, îndeplineşte acte care pot contribui la soluţionarea cererii solicitantului. Or, inculpatul A. era chiar preşedintele Comisiei de fond funciar. Tot astfel, faptul că martorul I. solicita fără niciun drept întocmirea planului cadastral, întrucât nu deţinea titluri de proprietate, nu are relevanţă sub aspectul existenţei faptei de trafic de influenţă de către E..

Având în vedere considerentele anterior menţionate, Înalta Curte a apreciat că fapta inculpaţilor E. şi H. întruneşte elementele obiective şi subiective ale infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzute de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 257 alin. (1) din C. pen. anterior corespunzătoare incriminării din legea penală în vigoare la data comiterii faptei, astfel cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond.

În condiţiile reţinerii în sarcina inculpaţilor exclusiv a infracţiunii de trafic de influenţă, instanţa de fond a apreciat că legea penală mai favorabilă pentru inculpaţi este legea nouă. Modificările ivite în cursul judecării cauzei, ca urmare a succesiunii în timp a celor două legi penale, C. pen. anterior şi C. pen. în vigoare, impun reexaminarea cauzei din perspectiva aplicării legii penale mai favorabile şi soluţionarea acestui conflict al legilor în timp în scopul determinării legii penale aplicabile în această situaţie tranzitorie.

Examinând cauza din perspectiva îndeplinirii acestor condiţii, se constată că de la data comiterii faptei şi până la judecarea acesteia a avut loc. o succesiune în timp a două legi penale, C. pen. anterior şi C. pen. în vigoare, ambele incriminând infracţiunile de trafic de influenţă şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni.

În ceea ce priveşte infracţiunea de trafic de influenţă

Potrivit dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 78/2000, în vigoare la data comiterii faptei, infracţiunile de luare de mită - prevăzută la art. 254 din C. pen., de dare de mită - prevăzută la art. 255 din C. pen., de primire de foloase necuvenite - prevăzută la art. 256 din C. pen. şi de trafic de influenţă - prevăzută la art. 257 din C. pen. se pedepsesc potrivit acelor texte de lege.

Conform art. 79 pct. 2 şi art. 247 din Legea nr. 187/2012, începând cu data de 01 februarie 2014 (data intrării în vigoare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen.), art. 6 a fost modificat urmând a avea următorul cuprins:

"Infracţiunile de luare de mită, prevăzută la art. 289 din C. pen., dare de mită, prevăzută la art. 290 din C. pen., trafic de influenţă, prevăzută la art. 291 din C. pen., şi cumpărare de influenţă, prevăzută la art. 292 din C. pen., se pedepsesc potrivit prevederilor acelor texte de lege. Dispoziţiile art. 308 din C. pen. se aplică în mod corespunzător".

La momentul comiterii faptei, în conformitate cu art. 257 din C. pen. anterior, primirea ori pretinderea de bani sau alte foloase ori acceptarea de promisiuni, de daruri, direct sau indirect, pentru sine ori pentru altul, săvârşită de către o persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 10 ani.

La data soluţionării apelului, art. 291 din C. pen. prevede că pretinderea, primirea ori acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, săvârşită de către o persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public şi care promite că îl va determina pe acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.

În C. pen. în vigoare, dispoziţiile art. 291 alin. (1) incriminează traficul de influenţă, cu unele elemente de diferenţiere faţă de reglementarea anterioară, modificări care nu influenţează încadrarea juridică a faptei prin raportare la această nouă reglementare.

Astfel, potrivit dispoziţiei legale menţionate, constituie infracţiunea de trafic de influenţă pretinderea, primirea ori acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, săvârşită de către o persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public şi care promite că îl va determina pe acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani închisoare.

Spre deosebire de art. 257 alin. (1) din C. pen. anterior, art. 291 alin. (1) din C. pen. prevede că acţiunea este săvârşită de persoana care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra funcţionarului public şi care promite că îl va determina să adopte o anumită conduită, iar ca modalităţi alternative de comitere a faptei prevede, alături de îndeplinirea ori neîndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle de serviciu ale funcţionarului public şi urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui astfel de act, respectiv îndeplinirea unui act contrar.

Aceste elemente de diferenţiere nu restrâng sfera de incidenţă a textului anterior şi nu au efecte cu privire la fapta concretă de trafic de influenţă reţinută în sarcina inculpaţilor constând în aceea că au pretins de la martorul denunţător suma de 1.500.000 euro, pentru ca, prin afirmarea influenţei de care se bucură asupra primarului comunei Jilava să-l determine pe acesta să urgenteze întocmirea planului parcelar prin includerea alipită a tuturor parcelelor deţinute de martor pe baza unor antecontracte de vânzare-cumpărare.

Sub aspectul sancţiunii, în art. 291 din noul C. pen. au fost modificate limitele legale ale pedepsei, în sensul stabilirii unei limite maxime legale reduse, de la 2 la 7 ani închisoare, faţă de 2 la 10 ani închisoare, cum au fost prevăzute de reglementarea anterioară.

Prin urmare, maximul special al pedepsei închisorii este mai redus în legea penală nouă (7 ani faţă de 10 ani), pe când minimul special al pedepsei este acelaşi în cazul ambelor legi penale succesive, anume 2 ani închisoare.

În situaţia în care legea penală nouă a menţinut minimul special şi a redus maximul special al pedepsei închisorii, alegerea legii penale mai favorabile se realizează in concreto, având în vedere pedeapsa spre care se orientează instanţa, or, în cazul inculpaţilor a condus la aplicarea de către prima instanţă a unei pedepse orientate către minimul special prevăzut de lege, respectiv, de 3 ani închisoare pentru inculpata H. şi a unei pedepse orientate către mediu, de 3 ani şi 6 luni închisoare în ceea ce-l priveşte pe inculpatul E.

Totodată, instanţa de apel reaminteşte că inculpatului L., în condiţiile aplicării procedurii simplificate a recunoaşterii învinuirii i s-a aplicat, pentru participaţia sa la comiterea aceleiaşi fapte, de trafic de influenţă, o pedeapsă de 2 ani închisoare, orientată către minimul de un şi 4 luni închisoare, stabilit în conformitate cu art. 320<SUP>1</SUP> alin. (7) din C. proc. pen. anterior.

În raport cu efectul devolutiv integral al apelului, instanţa are posibilitatea să examineze cauza din perspectiva modului de individualizare a pedepsei, inclusiv de a aprecia asupra aplicării unei pedepse mai aspre, însă în limitele prevăzute de legea stabilită ca fiind mai favorabilă.

Ca atare, analizând modul de stabilire de către prima instanţă a pedepsei corespunzătoare infracţiunii de trafic de influenţă reţinute în sarcina inculpaţilor, din punct de vedere al cuantificării acesteia, instanţa de apel constată că, în mod judicios, în considerarea gradului de pericol social al faptei comise, a circumstanţelor comiterii faptei, a valorii semnificative, din perspectiva cuantumului, a sumei de bani ce a făcut obiectul traficului, dar şi al circumstanţelor personale, prima instanţă a apreciat că pedeapsa de 3 ani închisoare pentru inculpata H. corespunde scopului preventiv-educativ al pedepsei.

Pentru considerentele expuse, achiesând la considerentele primei instanţe sub acest aspect, al individualizării pedepsei în ceea ce o priveşte pe inculpata H. pe baza criteriilor prevăzute de art. 74 din C. pen., Înalta Curte a apreciat că o pedeapsă orientată către minimul special şi anume de 3 ani închisoare, răspunde scopului pedepsei, dar şi funcţiei de reeducare.

Dacă în ceea ce o priveşte pe inculpata H. pedeapsa a fost în mod just individualizată, instanţa de apel a apreciat că în ceea ce-l priveşte pe inculpatul E. ţinând seama de participaţia sa concretă la comiterea faptei, de împrejurarea că a avut iniţiativa săvârşirii acesteia cu scopul de a recupera o sumă de bani, deşi pentru aceasta existau căi legale, de valoarea semnificativă, din perspectiva cuantumului, a sumei de bani ce a făcut obiectul traficului, precum şi de faptul că a contribuit la implicarea inculpaţilor H. şi L., se impune aplicarea unei pedepse orientate către maximul special.

La individualizarea pedepsei ce a fost aplicată acestui inculpat s-a ţinut seama de faptul că, în cursul judecăţii în apel, a solicitat aplicarea art. 19 din Legea nr. 682 din 2002 privind protecţia martorilor şi, în susţinerea cererii sale, a depus adresa din 08.10.2015, emisă de Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, din care rezultă că, în opinia parchetului, sunt îndeplinite condiţiile impuse de lege pentru ca inculpatul să beneficieze de aplicarea dispoziţiilor legale menţionate. În acest sens se menţionează că în dosarul anterior menţionat inculpatul a formulat denunţ în baza căruia au fost efectuate acte de urmărire penală care au condus la reţinerea, arestarea preventivă a inculpatului OOO. şi trimiterea în judecată a acestuia şi a inculpaţilor PPP. şi QQQ., la data de 30.09.2015, pentru săvârşirea unor infracţiuni de trafic de influenţă

Potrivit dispoziţiilor legale anterior menţionate, persoana care are calitatea de martor, în sensul art. 2 lit. a) pct. 1, şi care a comis o infracţiune gravă, iar înaintea sau în timpul urmăririi penale ori al judecăţii denunţă şi facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit astfel de infracţiuni beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege.

Potrivit art. 2 lit. a) pct. 1 din legea menţionată, martorul este persoana care se află în următoarea situaţie de a avea calitatea de martor, potrivit C. proc. pen., şi prin declaraţiile sale furnizează informaţii şi date cu caracter determinant în aflarea adevărului cu privire la infracţiuni grave sau care contribuie la prevenirea producerii ori la recuperarea unor prejudicii deosebite ce ar putea fi cauzate prin săvârşirea unor astfel de infracţiuni.

Aceeaşi lege defineşte şi noţiunea de infracţiune gravă, prevăzându-se în art. 2 alin. (1) lit. h) categoriile de infracţiuni considerate grave, însă, sub acest aspect, instanţa notează că prin Decizia nr. 67/2015 Curtea Constituţională a constatat că soluţia legislativă reglementată de art. 19 din Legea nr. 682/2002 care exclude de la beneficiul reducerii la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege persoana care are calitatea de martor, în sensul art. 2 lit. a) pct. 1 şi care nu a comis o infracţiune gravă este neconstituţională.

Prin urmare, având în vedere conţinutul adresei menţionate anterior, precum şi dispoziţiile legale mai sus enunţate, instanţa de apel a constatat îndeplinite condiţiile prevăzute de lege şi a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 în ceea ce-l priveşte pe inculpatul E..

În ceea ce priveşte asocierea pentru săvârşirea de infracţiuni:

Potrivit art. 323 alin. (1) din C. pen., fapta de a se asocia sau de a iniţia constituirea unei asocieri în scopul săvârşirii uneia sau mai multor infracţiuni, altele decât cele arătate în art. 167, ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unei astfel de asocieri se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 15 ani, fără a se putea depăşi pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea ce intră în scopul asocierii.

Potrivit alin. (2), dacă fapta de asociere a fost urmată de săvârşirea unei infracţiuni, se aplică celor care au săvârşit infracţiunea respectivă pedeapsa pentru acea infracţiune în concurs cu pedeapsa prevăzută de alin. (1).

Potrivit art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000, asocierea pentru săvârşirea unei infracţiuni, printre cele prevăzute de textul de lege menţionat fiind şi infracţiunea de trafic de influenţă, este în legătură directă cu infracţiunile de corupţie, iar potrivit art. 18 alin. (1) din aceeaşi lege, se sancţionează cu pedepsele prevăzute în C. pen. pentru aceste infracţiuni, al căror maxim se majorează cu 2 ani, ca atare limitele în concret sunt între 3 şi 17 ani închisoare.

Cu toate acestea, legea veche limitează pedeapsa maximă ce poate fi aplicată în concret pentru infracţiunea prevăzută în art. 323 alin. (1) din C. pen. anterior prin raportare la regimul sancţionator prevăzut de lege pentru infracţiunea de trafic de influenţă care intră în scopul asocierii, la 10 ani închisoare, limitele situându-se astfel, între 3 şi 10 ani închisoare.

Conform art. 79 pct. 10 şi art. 247 din Legea nr. 187/2012, începând cu data de 1 februarie 2014 (data intrării în vigoare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen.), art. 17 şi 18 au fost abrogate.

Ca atare, în cadrul mecanismului de aplicare a legii penale mai favorabile au fost comparate: legea veche cu toate consecinţele sale în ceea ce priveşte încadrarea juridică prin reţinerea formei agravate, respectiv a dispoziţiilor art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu forma simplă a infracţiunii de trafic de influenţă din legea nouă, rezultată ca urmare a înlăturării agravantei, abrogate prin Legea nr. 187/2012.

La data soluţionării apelului, în art. 367 alin. (1) din C. pen. este incriminată sub denumirea marginală de "Constituire a unui grup infracţional organizat" fapta de iniţiere sau constituirea unui grup infracţional organizat, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup, limitele de pedeapsă fiind cuprinse între 1 şi 5 ani închisoare şi interzicerea unor drepturi.

În alin. (3) al articolului fiind prevăzut că în situaţiile în care faptele de la alin. (1) şi (2) au fost urmate de săvârşirea unei infracţiuni, se aplică regulile de la concursul de infracţiuni.

Aşadar, Înalta Curte constată că faptele inculpaţilor H. şi E., încadrate în drept în infracţiunea de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, corespund potrivit noului C. pen., formei tip a infracţiunii, prev. de art. 367 alin. (1), care prevede pedeapsa închisorii de la 1 an la 5 ani. Prin compararea sancţiunilor prevăzute de lege se constată că potrivit legii noi atât minimul cât şi maximul au fost reduse aşa încât, in abstracto, legea penală nouă constituie legea mai favorabilă cu privire la infracţiunea menţionată anterior.

2. Cu privire la inculpaţii G. şi F. prin hotărârea atacată au fost reţinute următoarele:

Inculpatul G. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de:

- trafic de influenţă, în formă continuată, prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 257 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.;

- fals intelectual, în forma participaţiei improprii, prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 289 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000;

- tentativă la infracţiunea de spălare a banilor, prevăzută de art. 20 C. pen. rap. la art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 rap. la art. 17 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 78/2000;

- asociere pentru săvârşirea de infracţiuni (de corupţie), prevăzută de art. 323 alin. (1) şi alin. (2) C. pen. rap. la art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000.

Inculpatul F. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de:

- trafic de influenţă, în formă continuată, prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 257 alin. (1) C. pen. rap. la art. 41 alin. (2) C. pen.;

- fals intelectual, în forma participaţiei improprii (instigare mediată) prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 289 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000;

- instigare la infracţiunea de spălare a banilor, prevăzută de art. 25 C. pen. rap. la art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 rap. la art. 17 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 78/2000;

- asociere pentru săvârşirea de infracţiuni (de corupţie), prevăzută de art. 323 alin. (1) şi alin. (2) C. pen. rap. la art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000;

Instanţa de fond a constatat că numai în privinţa infracţiunii de trafic de influenţă, probele administrate indică, dincolo de orice îndoială rezonabilă, implicarea inculpaţilor G. şi F.

Astfel, instanţa de fond reţine că inculpatul G. a pretins suma de 2.500.000 euro denunţătorului I., lăsând să se creadă că are influenţă asupra primarului A. pentru a-l determina să întocmească un plan parcelar în care să fie incluse toate terenurile denunţătorului şi amplasate unul în vecinătatea celuilalt (alipite), precum şi asupra directorului Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliare Ilfov - O., pentru a o determina să avizeze planul parcelar şi să emită cu rapiditate documentele cadastrale pentru terenurile în cauză, iar această faptă întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă în formă continuată, prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000 modif. rap. la art. 291 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.

De asemenea, inculpatul F. a pretins, direct şi indirect (prin intermediul lui G.), suma de 1.100.000 euro denunţătorului I., lăsând să se creadă că are influenţă asupra primarului A. pentru a-l determina să întocmească un plan parcelar în care să fie incluse toate terenurile denunţătorului şi amplasate unul în vecinătatea celuilalt (alipite), precum şi asupra directorului Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliare Ilfov - O., pentru a o determina să avizeze planul parcelar şi să emită cu rapiditate documentele cadastrale pentru terenurile în cauză, iar această faptă întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă în formă continuată, prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000 modif. rap. la art. 291 din C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen.

Elementul material al infracţiunii de trafic de influenţă, săvârşită de fiecare din inculpaţii G. şi F. îl reprezintă pretinderea sumei de 2.500.000 euro, respectiv 1.100.000 euro denunţătorului I.

Inculpaţii au acţionat cu forma de vinovăţie a intenţiei directe, lăsând să se creadă că au influenţă asupra primarului A. pentru a-l determina să întocmească un plan parcelar în care să fie incluse şi învecinate (alipite) toate terenurile denunţătorului situate în extravilanul comunei Jilava, jud. Ilfov

Prin urmare, apreciind că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prev. de art. 396 alin. (2) din C. proc. pen., în sensul că faptele deduse judecăţii există, constituie infracţiuni şi au fost săvârşite de inculpaţi, instanţa de fond a constatat că în cauză operează răspunderea penală a inculpaţilor G. şi F. pentru infracţiunea de trafic de influenţă comisă.

Totodată, în baza art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 lit. lit). b din C. proc. pen., a dispus achitarea inculpatului G., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzută de art. 52 alin. (3) rap. la art. 321 din C. pen. cu aplicarea art. 5 din C. pen., de art. 32 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 5 din C. pen. şi de art. 323 alin. (1) şi (2) din C. pen. din 1969 rap. la art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu ref. la art. 4 din C. pen. şi a inculpatului F., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 52 alin. (3) rap. la art. 321 din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen., de art. 47 din C. pen. rap. la art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, cu aplic. art. 5 din C. pen. şi de art. 323 alin. (1) şi (2) din C. pen. din 1969 rap. la art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu ref. la art. 4 din C. pen.

Cu privire la infracţiunea de trafic de influenţă pentru care instanţa de fond a dispus condamnarea sa, inculpatul G. nu a formulat critici, însă a susţinut că hotărârea instanţei de fond este netemeinică, exclusiv din perspectiva individualizării pedepsei aplicate, atât în ceea ce priveşte cuantumul, cât şi modalitatea de executare.

Inculpatul F. prin motivele de apel a solicitat achitarea arătând că întreg probatoriul administrat în cauză conduce la concluzia inexistenţei laturii subiective, respectiv a intenţiei de a comite fapta. În acest sens, solicită a se observa că este cel care, în momentul în care a aflat că s-ar fi discutat de încheierea acelui contract de două milioane cinci sute de mii de euro a dispus celor implicaţi să se oprească orice activitate pentru că nu are cunoştinţă de acest lucru, fapt pentru care a afirmat "eu nu mă mai implic în aşa ceva", aşa cum rezultă din înregistrările aflate la dosarul cauzei. Prin urmare, acest comportament fizic poate fi interpretat ca fiind o desistare din punct de vedere al traficului de influenţă, şi anume, până la acel moment existau acte premergătoare în raport de latura obiectivă, fără să contureze latura subiectivă.

În subsidiar, măsura în care se va considera că elemente învederate au conturat şi comportamentul subiectiv din punct de vedere al posibilului trafic de influenţă prin teza lăsând să se creadă, solicită să se dispună o pedeapsă orientată spre minimul special, respectiv de doi ani închisoare, urmând a se stabili modalitatea de executare în raport de elementele favorabile personale depuse la dosarul şi, de asemenea, de elementele materiale faptice de neimplicare ulterioară, după momentul la care s-au întâlnit la PP..

Cu privire la soluţiile de achitare dispuse faţă de inculpaţi pentru asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, infracţiunea de fals intelectual în forma participaţiei improprii şi de instigare la spălare de bani pentru inculpatul F., respectiv, tentativă la spălare de bani pentru inculpatul G. a formulat apel Parchetul şi a solicitat condamnarea acestora pentru infracţiunile menţionate, pentru motivele expuse pe larg prin motivele scrise şi cu prilejul dezbaterilor.

2.1. Critica inculpatului F. privind inexistenţei laturii subiective, respectiv a intenţiei de a comite fapta este neîntemeiată pentru următoarele motive:

Este reală susţinerea inculpatului în sensul că a afirmat "eu nu mă mai implic în aşa ceva", în momentul în care a aflat că s-ar fi discutat de încheierea unui contract de împrumut de două milioane cinci sute de mii de euro şi a dispus celor implicaţi să se oprească orice activitate pentru că nu are cunoştinţă de acest lucru, împrejurări care rezultă din înregistrările aflate la dosarul cauzei. Cu toate acestea, din aceleaşi înregistrări rezultă că, în acel context a pretins, direct şi indirect (prin intermediul lui G.), suma de 1.100.000 euro denunţătorului I., lăsând să se creadă că are influenţă asupra primarului A. pentru a-l determina să întocmească un plan parcelar în care să fie incluse toate terenurile denunţătorului şi amplasate unul în vecinătatea celuilalt (alipite), precum şi asupra directorului Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliare Ilfov - O., pentru a o determina să avizeze planul parcelar şi să emită cu rapiditate documentele cadastrale pentru terenurile în cauză. Anterior, suma de 2.500.000 euro fusese pretinsă de inculpatul G. care a lăsat să se înţeleagă că prin intermediul inculpatului F. are influenţă asupra primarului A. pentru a-l determina să întocmească un plan parcelar în care să fie incluse toate terenurile denunţătorului şi amplasate unul în vecinătatea celuilalt (alipite), precum şi asupra directorului Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliare Ilfov - O., pentru a o determina să avizeze planul parcelar şi să emită cu rapiditate documentele cadastrale pentru terenurile în cauză.

Prin urmare, inculpatul F. a devenit el însuşi autor al infracţiunii de trafic de influenţă, ceea ce demonstrează că poziţia exprimată în raport cu fapta anterioară a condus la declanşarea unei noi activităţi infracţionale şi nicidecum nu constituie o desistare.

În continuare, reexaminând ansamblul probatoriu în virtutea efectului integral devolutiv al apelului declarat, inclusiv din perspectiva probelor administrate în cursul judecării cauzei în calea de atac, constată că săvârşirea, cu vinovăţie, de către inculpaţii G. şi F. a infracţiunilor de trafic de influenţă, în modalitatea reţinută prin hotărârea instanţei de fond este confirmată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, de probe certe şi legal administrate.

Totodată, examinând hotărârea atacată prin raportare la actele dosarului, Înalta Curte constată că în ceea ce priveşte infracţiunile de trafic de influenţă reţinute în sarcina inculpaţilor G. şi F., instanţa de fond a analizat temeinic probele administrate în cauză şi a reţinut o situaţie de fapt concordantă sub toate aspectele împrejurărilor ce rezultă din aceste mijloace de probă.

Prin urmare, Curtea nu a mai reluat argumentele şi raţionamentele instanţei de fond care au stat la baza condamnării inculpaţilor pentru infracţiunea de trafic de influenţă, la care a achiesat întru totul, reţinând că probatoriu administrat în apel nu a furnizat elemente noi care să modifice concluzia primei instanţe cu privire la îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 396 alin. (2) din C. proc. pen., în sensul că faptele de trafic de influenţă deduse judecăţii există, constituie infracţiuni şi au fost săvârşite de inculpaţi.

2.2. Cu privire la critica formulată prin apelul Parchetului vizând greşita achitare a inculpaţilor G. şi F. pentru săvârşirea infracţiunii de asociere în vederea săvârşirii de infracţiunii, prevăzute de art. 323 alin. (1) şi (2) din C. pen. anterior, rap. la art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000, Înalta Curte a apreciat că este întemeiată pentru următoarele motive:

Pentru a dispune achitarea inculpaţilor, instanţa de fond a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 4 din C. pen. şi a reţinut că fapta de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, prevăzută în art. 323 din C. pen. anterior, a fost dezincriminată, întrucât nu se mai regăseşte în reglementarea de la art. 367 din noul C. pen., din moment ce, aceste dispoziţii, din legea nouă, nu fac referire la un grup infracţional organizat, în sensul art. 7 din Legea nr. 39/2003.

Aşa cum s-a reţinut anterior în cuprinsul acestor considerente, chestiunea de drept vizând aplicarea legii penale în timp, pe care instanţa de fond şi-a fundamentat soluţia de achitare, a primit o rezolvare prin Decizia nr. 12/2014 din 02.06.2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală (publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 507/08.07.2014) potrivit căreia faptele prevăzute de art. 323 din C. pen. anterior sunt incriminate de art. 367 Noul C. pen.

În acest sens, fiind analizat conţinutul noii incriminări s-a constatat că acţiunile care reprezintă elementul material al laturii obiective a infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat prevăzut de art. 367 din C. pen., respectiv iniţierea, constituirea, aderarea sau sprijinirea, sunt identice cu acţiunile care constituiau elementul material al infracţiunilor prevăzute de art. 7 alin. (1) şi art. 8 din Legea nr. 39/2003 şi art. 323 din C. pen. anterior, singura modificare operată de către legiuitor faţă de textul din art. 7 raportat la art. 2 lit. a) teza I din Legea nr. 39/2003 îl reprezintă extinderea sferei noţiunii de grup infracţional organizat.

Ca atare, s-a concluzionat că în condiţiile actualei reglementări, dispoziţiile art. 367 din C. pen. au preluat atât prevederile art. 7, cât şi pe cele ale art. 323 din C. pen. anterior şi ale art. 8 din Legea nr. 39/2003, faptele prevăzute de aceste texte de lege nefiind dezincriminate.

În raport cu considerentele anterioare, s-a apreciat că îşi găsesc incidenţa dispoziţiile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 187/2012, conform cărora dispoziţiile art. 4 din C. pen. referitoare la legea de dezincriminare nu sunt aplicabile situaţiei analizate.

Prin grup infracţional organizat, în conformitate cu alin. (6) al art. 367 din C. pen., se înţelege grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, constituit pentru o anumită perioadă şi pentru a acţiona în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni.

Aşadar, în situaţia în care sunt îndeplinite condiţiile privind existenţa unui grup constituit pentru o anumită perioadă şi pentru a acţiona în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni, singura ipoteză în care s-ar putea discuta despre dezincriminarea acestei forme a pluralităţii constituite de făptuitori, este neîndeplinirea condiţiei privind numărul de 3 persoane. Or, în cauză această condiţie privind numărul de 3 persoane prevăzută în art. 367 alin. (6) din C. pen. este îndeplinită prin raportare la împrejurarea că la comiterea faptei de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni au participat inculpaţii G., F., J., A. şi D..

De altfel, chiar instanţa de fond a reţinut sub aspectul situaţiei de fapt că inculpaţii s-au constituit într-un grup în cadrul căruia au acţionat în mod coordonat, unindu-şi eforturile, în sensul efectuării tuturor demersurilor pentru ca martorul denunţător I. să obţină planul parcelar aferent tarlalei 25, parcela 86, să fie avizat planul parcelar de OCPI şi să fie emise documente cadastrale în vederea intabulării terenurilor denunţătorului, totul cu scopul obţinerii unor sume consistente de bani de la denunţător cu titlu de mită, respectiv preţul traficului de influenţă.

Ca atare, din descrierea situaţiei de fapt de către instanţa de fond reiese că inculpaţii menţionaţi au colaborat în scopul comiterii unor infracţiuni de corupţie, aceştia asumându-şi rolul de a asigura transmiterea sumelor de bani ce constituiau obiectul infracţiunilor de corupţie. Prin urmare, printr-o greşită a aplicare a legii, dar şi o greşită evaluare a situaţiei de fapt reţinută de instanţa de fond s-a ajuns ca, în condiţiile în care, toate elementele de fapt expuse de către instanţa de fond aveau corespondent în ambele norme, succesive, de incriminare, să se dispună achitarea inculpaţilor, în loc. de a fi condamnaţi.

Din probele administrate, în detaliu analizate de instanţa de fond, inclusiv cele administrate în apel, rezultă că, în concret, inculpatul G. a pretins că poate exercita influenţă asupra inculpatului A. prin intermediul inculpatului F., pentru că acesta din urmă îl va determina, prin ascendentul pe care îl avea asupra inculpatului A., să emită planului parcelar în discuţie.

Totodată, pentru a asigura reuşita planului infracţional, inculpatul F. a pretins că îşi va exercita influenţa asupra inculpatului J., pentru a-l determina să intervină pe lângă directorul OCPI Ilfov, O., pentru urgentarea demersurilor ce ţineau de competenţa OCPI Ilfov, şi anume avizarea planului parcelar. În cadrul aceluiaşi grup, inculpatul A. a pretins şi primit mită pentru a dispune emiterea planului parcelar de către Comisia de Fond Funciar, al cărei preşedinte era, şi l-a cooptat şi pe inculpatul D. pentru a-şi asigura garanţia primirii mitei, respectiv primirea efectivă a mitei, fără riscul de a fi depistat de organele judiciare.

De asemenea, inculpatul A. a lăsat să se înţeleagă că are influenţă asupra inculpatului J. şi, prin intermediul acestuia, asupra doamnei O. de la OCPI Ilfov. Probatoriul administrat în apel (declaraţiile martorilor I., Q. şi T.) prin coroborare cu înregistrările purtate în mediul ambiental şi înregistrările telefonice, pe care instanţa de fond le-a analizat pe larg, au relevat îndeplinirea condiţiilor privind durata în timp a asocierii (iunie - septembrie 2011) şi rolul inculpaţilor în cadrul activităţii infracţionale, acestea fiind descrise în considerentele hotărârii atacate într-o manieră care asigura corespondenţa deplină cu infracţiunea de constituire a unui grup infracţional.

Întregul plan infracţional elaborat de inculpaţi constituie, în fapt, acte pregătitoare în vederea săvârşirii infracţiunilor scop, activitate infracţională pe care legiuitorul a înţeles să o incrimineze în conţinutul art. 323 din C. pen. anterior, respectiv, art. 367 din C. pen. în vigoare.

În drept, fapta inculpaţilor G., F., J., A. şi D. întruneşte elementele obiective şi subiective asocierii pentru săvârşirea de infracţiuni, prev. de art. 323 alin. (1) din C. pen. anterior, corespunzătoare incriminării din legea penală în vigoare la data comiterii faptei, dar şi ale art. 367 alin. (1) din C. pen.

Sub aspectul elementului material al laturii obiective a infracţiunii de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni se va reţine că inculpatul G. a iniţiat constituirea grupului organizat, inculpatul F. a constituit acest grup, fiind implicat încă de la început, din momentul constituirii grupului organizat, inculpatul A., de asemenea, a constituit grupul organizat, acţionând încă de la început în sensul rezolvării problemei denunţătorului, prin atragerea în asocierea infracţională a altor persoane, inculpatul D. a aderat la grupul constituit de inculpatul F., A. şi G., iar inculpatul J. a sprijinit grupul infracţional prin facilitarea accesului acestora la d-na O. de la OCPI Ilfov.

Aşadar, inculpaţii au acţionat cu intenţie directă calificată prin scop, având ca obiect final săvârşirea unor infracţiuni de corupţie, respectiv de luare de mită (inculpatul A.) şi trafic de influenţă (ceilalţi inculpaţi), precum şi a altor infracţiuni conexe celor de corupţie.

Totodată, se constată îndeplinită cerinţa esenţială prevăzută în textul de incriminare, în sensul în care scopul constituirii grupului organizat să fie acela de săvârşire a unor infracţiuni, fiind fără relevanţă natura acestora, câtă vreme toţi inculpaţii implicaţi urmăreau rezolvarea problemei denunţătorului, pentru a încasa o sumă de bani de la acesta, cât mai repede posibil şi prin orice mijloace.

Se constată, aşadar, că inculpaţii G., F., J., A. şi D. au săvârşit, fiecare, infracţiuni de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni [la data faptelor prev. de art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen. 1969], care în prezent, urmare a abrogării art. 323 din vechiul C. pen., incriminare care se regăseşte în dispoziţiile art. 367 alin. (1) şi (2) din noul C. pen., cu denumirea marginală constituirea unui grup infracţional organizat.

Aşadar, apelul Parchetului apare ca fiind fondat sub acest aspect.

2.3. Cu privire la critica formulată prin apelul Parchetului vizând greşita achitare a inculpaţilor G. şi F. pentru infracţiunile de fals intelectual în forma participaţiei improprii şi de instigare la infracţiunea de spălare a banilor (F.), respectiv tentativă la infracţiunea de spălare a banilor (G.), Înalta Curte reţine următoarele:

În privinţa faptelor reţinute prin rechizitoriu ca fiind infracţiuni de fals intelectual sub forma participaţiei improprii şi spălare a banilor, instanţa de fond a constatat că faptele inculpaţilor G. şi F. constau, în esenţă, în aceea că:

Inculpatul F. l-a determinat pe G. să întocmească la notariat un contract de împrumut fictiv cu denunţătorul I., din care să rezulte că G. l-a împrumutat pe denunţător cu suma pretinsă, ce constituia preţul traficului de influenţă, iar împrumutul urmând să fie garantat cu terenurile denunţătorului.

Ulterior, contractul de împrumut a fost încheiat între inculpatul G. şi martorul denunţător I., fiind întocmit şi autentificat sub nr. 1028 la data de 06.07.2011 (fără vinovăţie de notarul public P.), prin care au fost atestate împrejurări necorespunzătoare adevărului, deoarece, în realitate, împrumutul nu a avut loc, suma de bani nu a fost remisă, contractul fiind încheiat în scopul de a garanta şi a ascunde săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, şi totodată, de a ascunde originea ilicită a acestor bunuri (a sumelor de bani pretinse cu titlul de mită).

Instanţa de fond a dispus achitarea inculpaţilor pentru săvârşirea infracţiunilor de fals intelectual şi spălare de bani apreciind că faptele descrise nu constituie infracţiuni, lipsind situaţia premisă necesară existenţei acestora.

2.3.1. Cu privire la infracţiunea de fals intelectual, instanţa de fond a notat că, atât în reglementarea actuală, cât şi în C. pen. din 1969, a fost incriminată fapta persoanei care, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, întocmind un înscris oficial, alterează în cuprinsul acelui înscris adevărul pe care înscrisul trebuia să-l ateste.

Totodată, instanţa de fond a reţinut că săvârşirea falsului intelectual nu este posibilă şi nu poate fi concepută fără preexistenţa unei stări de fapt care să facă necesară şi să impună întocmirea unui înscris oficial or, în cauză, nu a rezultat inexistenţa unui raport juridic între contractanţii I. şi G. anterior întocmirii contractului de împrumut, ci acesta a căpătat natura unui contract simulat, care ascundea adevăratele raporturi juridice, respectiv scopul încheierii contractului de a garanta şi a ascunde săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă. Ca atare, încheierea unui contract simulat, cum este cazul contractului între G. şi I., are ca efect inopozabilitatea acestuia faţă de terţe persoane, dar nu poate constitui elementul material al infracţiunii de fals intelectual (sub forma participaţiei improprii pentru inculpaţii G. şi F.), întrucât este o modalitate de garantare a primirii sumelor de bani de către aceştia de la martorul denunţător.

Aşadar, instanţa de fond a apreciat că lipseşte situaţia premisă săvârşirii infracţiunii, contractul de împrumut neatestând o situaţie de fapt inexistentă, ci una cu o altă natură.

Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de Parchet, Înalta Curte constată că din probele administrate în cauză rezultă, fără putinţă de tăgadă, că între inculpatul G. şi denunţător s-a încheiat la notariat (notarul acţionând fără vinovăţie) un contract fictiv prin care s-au atestat date necorespunzătoare realităţii, respectiv că inculpatul G. l-ar fi împrumutat pe martorul I. cu suma de 2.500.000 euro.

Încheierea actului cu conţinutul menţionat nu a fost contestat de inculpatul G. şi martorul denunţător I., iar împrejurările în care actul a fost întocmit şi autentificat au fost descrise de instanţa de fond, cu reţinerea tuturor elementelor factuale, din care rezultă, fără dubiu, că în realitate nu a existat un împrumut şi nu s-a remis vreo sumă de bani, întrucât întocmirea actului avea rolul de a garanta primirea sumei de 2.500.000 RON pretinse de inculpatul F., bani ce reprezentau preţul traficului de influenţă.

Fapta inculpatului G., de a se prezenta la un notar public şi a-l determina pe acesta să întocmească şi să autentifice, un act în care să consemneze, fără vinovăţie, că între inculpat şi martorul denunţător a avut loc o convenţie prin care primul l-ar fi împrumutat pe cel de-al doilea cu o sumă de bani, fapt care, în realitate, nu a existat, constituie infracţiunea de participaţie improprie la infracţiunea de fals intelectual.

Potrivit art. 289 alin. (1) din C. pen. anterior, falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia, de către un funcţionar aflat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului ori prin omisiunea cu ştiinţă de a insera unele date sau împrejurări, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.

În conformitate cu art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, falsul şi uzul de fals săvârşite în scopul de a ascunde comiterea uneia dintre infracţiunile de corupţie, printre care şi infracţiunile de trafic de influenţă ori luare de mită sau săvârşite în realizarea scopului urmărit printr-o asemenea infracţiune sunt în legătură directă cu infracţiunile de corupţie, iar potrivit art. 18 alin. (1) din aceeaşi lege, se sancţionează cu pedepsele prevăzute în C. pen. pentru aceste infracţiuni, al căror maxim se majorează cu 2 ani.

Sub aspectul participaţiei, potrivit art. 31 alin. (2) din C. pen. anterior, determinarea, înlesnirea sau ajutarea în orice mod, cu intenţie, la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, de către o persoană care comite acea faptă fără vinovăţie, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune.

Este adevărat că săvârşirea falsului intelectual nu este posibilă şi nu poate fi concepută fără preexistenţa unei stări de fapt care face necesară şi impune întocmirea unui înscris oficial întrucât fără un interes legitim nu se poate proceda la întocmirea unui înscris oficial.

Situaţia premisă constă, aşadar, într-o stare de fapt preexistentă cu privire la care înscrisul oficial trebuie să constate anumite date în conformitate cu adevărul şi să servească ca mijloc de probă pentru interesele legitime legate de acea stare de fapt.

Prin urmare, în acord cu instanţa de fond, Înalta Curte consideră că fără existenţa unei situaţii premisă nu se poate săvârşi un fals intelectual, întrucât un înscris oficial fals care nu ar avea nicio întrebuinţare pentru că nu ar corespunde unei stări de fapt, ar fi un fals inutil şi inofensiv.

Cu toate acestea în cauză nu se poate susţine că nu preexista o stare de fapt care să reclame întocmirea înscrisului oficial, act care a devenit necesar, tocmai pentru promovarea unei situaţii noi (împrumutul unei sume de bani) care nu ar fi putut fi creată altfel, în condiţiile stării de fapt iniţiale (pretinderea unei sume de bani pentru traficarea influenţei).

Aşadar, prin înscrisul oficial care atesta existenţa unei convenţii de împrumut s-a urmărit şi s-a realizat crearea unei situaţii noi, respectiv s-a încercat a se da o aparenţă de legalitate a unei sume de bani care de fapt, urma să provină din săvârşirea unei fapte penale (trafic de influenţă).

Ca atare, pretinderea de către inculpatul QQ. a sumei de 2.500.000 euro de la denunţătorul I. pentru traficarea influenţei a constituit situaţia premisă pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, chiar dacă, prin falsul intelectual, s-a creat o situaţie nouă (împrumutul) dar care, în final, dădea o aparenţă de legalitate împrejurării că, urmare a pretinderii, inculpatul trebuia să primească suma de bani, sub forma restituirii unui împrumut.

Din punct de vedere probator, actul fictiv se află la dosar, notarul, precum şi părţile care au încheiat actul relevă atât existenţa cât şi fictivitatea acestuia, fiind îndeplinite toate condiţiile prevăzute de lege pentru angajarea răspunderii penale a inculpatului G., pentru participaţie improprie la fals intelectual săvârşit, fără vinovăţie, de un notar public. Prin urmare, fapta există şi a fost săvârşită cu vinovăţie de inculpatul G., cel care, în mod direct, l-a determinat pe notar să săvârşească fără vinovăţie infracţiunea de fals intelectual.

În drept, fapta inculpatului G. întruneşte elementele obiective şi subiective ale participaţiei improprii la săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, în forma agravată, prevăzută la data comiterii, în art. 31 alin. (2) rap. la art. 289 alin. (1) din C. pen. anterior cu aplic art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 şi, în prezent, în art. 52 alin. (3) rap. la art. 321 alin. (1) din C. pen.

În sarcina inculpatului F. s-a reţinut că l-a determinat pe inculpatul G. să încheie contractul de împrumut fictiv, însă probatoriul administrat nu a confirmat această ipoteză, ci dimpotrivă a relevat că atunci când a aflat de existenţa actului a cerut părţilor să îl revoce.

Totodată, din nicio probă nu a rezultat că inculpatul F. a avut vreo participaţie în legătură cu încheierea contractului de împrumut menţionat anterior, motiv pentru care soluţia de achitare a acestuia este justă, fiind menţinută în apel.

2.3.2. Infracţiunea de spălare a banilor

În sarcina inculpaţilor G. şi F. s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de spălare de bani, în forma prev. de art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 [art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, republicată] sub forma instigării, pentru inculpatul F. şi a autoratului, în formă tentată pentru inculpatul G., întrucât contractul de împrumut anterior menţionat a fost încheiat în scopul de a ascunde originea ilicită a sumelor de bani pretinse cu titlu de mită.

Instanţa de fond a constatat că din conţinutul infracţiunii de spălare a banilor, presupus săvârşite de inculpaţii F. şi G. lipseşte chiar situaţia premisă a existenţei sumelor de bani, că în posesia acestora nu s-au aflat sumele de bani promise de către martorul denunţător I., astfel că nu se poate afirma că s-a săvârşit o infracţiune de spălare a banilor, ci de "spălare a promisiunii de dare a banilor".

În aceeaşi sferă de argumentare, instanţa de fond a notat că de esenţa infracţiunii prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, republicată este schimbarea sau transferul de bunuri, or, în cauză, nu au existat asemenea operaţiuni, întrucât nu au fost date/primite sumele de bani, ci doar oferite/primită promisiunea dării acestora.

Totodată, s-a apreciat că nu se poate reţine nici săvârşirea infracţiunii sub forma tentativei, întrucât nu se poate susţine că inculpaţii ar fi încercat schimbarea sau transferul de bunuri, operaţiuni care să fi eşuat ci că, de fapt, aceste operaţiuni nu au existat, neexistând nicio sumă de bani care să poată fi transferată.

În apel, procurorul a solicitat schimbarea încadrării juridice din art. 23 lit. a) din Legea nr. 656 din 2002 în art. 23 lit. b) şi lit. c) din aceeaşi lege. Din actul de acuzare rezultă sub aspectul situaţiei de fapt că urmare a încheierii de către inculpatul G., la instigarea inculpatului F., a actului fictiv de împrumut, se poate reţine că inculpatul F. a săvârşit şi infracţiunea de instigare la infracţiunea de spălare a banilor, prev. de art. art. 25 din C. pen. anterior rap. la art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 rap. la art. 17 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 78/2000.

În primul rând, Înalta Curte reaminteşte că în ceea ce-l priveşte pe inculpatul F., pentru argumentele prezentate la punctul 2.3.1., nu s-a putut reţine vreo participaţie la săvârşirea infracţiunii de fals intelectual cu privire la contractul de împrumut încheiat între inculpatul G. şi martorul denunţător I.

Prin urmare, constatându-se că inculpatul F. nu a avut nicio implicare cu privire la încheierea contractului de împrumut, în mod evident, nu se poate reţine că acesta ar fi instigat la săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor care vizează acelaşi contract de împrumut.

Ca atare, soluţia de achitare în ceea ce-l priveşte pe inculpatul F., în baza art. 16 lit. c) din C. proc. pen., pentru instigare la săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor este justă, urmând a fi menţinută în apel.

Cu privire la inculpatul G., prin actul de acuzare s-a reţinut că are o participaţie, în calitate de autor, la tentativă la infracţiunea de spălare a banilor, prevăzută de art. art. 20 din C. pen. anterior rap. la art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 rap. la art. 17 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 78/2000, întrucât contractul de împrumut anterior menţionat a fost încheiat în scopul de a ascunde originea ilicită a sumelor de bani pretinse cu titlul de mită.

Totodată, procurorul a evidenţiat că rolul încheierii contractului de împrumut era în principal acela de a garanta plata "comisionului" promis de denunţător, iar în subsidiar constituie o modalitate de disimulare a sumelor plătite de către denunţător, ca preţ al traficului de influenţă, scopul fiind acela de a se crea o aparenţă de legalitate a sumei consistente de bani ce urma a fi primită de inculpatul G. de la denunţător, dacă se finaliza vânzarea terenurilor către SC JJ.

În concret, inculpatul G. prin încheierea contractului de împrumut ar urmărit să legitimeze dobândirea, în viitor, pentru sine, a unei sume de bani, despre care cunoştea că provine din infracţiunea de trafic de influenţă, urmând să-i fie plătită de denunţător cu acest titlu în ipoteza foarte probabilă a vânzării terenului.

Examinând criticile formulate de Parchet, Înalta Curte a apreciat că soluţia de achitare a inculpatului G., în baza art. 16 lit. b) din C. proc. pen., dispusă de către instanţa de fond pentru tentativă la infracţiunea de spălare a banilor este întemeiată, urmând a fi menţinută pentru următoarele motive:

Dispoziţiile art. 23 alin. (1) din Legea nr. 656 din 2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării terorismului, în vigoare la data comiterii presupusei fapte, prevăd următoarele:

"Constituie infracţiunea de spălare a banilor şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 12 ani:

a) schimbarea sau transferul de bunuri, cunoscând că provin din săvârşirea de infracţiuni, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor bunuri sau în scopul de a ajuta persoana care a săvârşit infracţiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea pedepsei;

b) ascunderea sau disimularea adevăratei naturi a provenienţei, a situării, a dispoziţiei, a circulaţiei sau a proprietăţii bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscând că bunurile provin din săvârşirea de infracţiuni;

c) dobândirea, deţinerea sau folosirea de bunuri, cunoscând că acestea provin din săvârşirea de infracţiuni."

Potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol, tentativa se pedepseşte.

În prezent, dispoziţiile legale menţionate sunt preluate în art. 29 alin. (1) şi (2) din aceeaşi lege, cu singura deosebire că faptele descrise se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani.

Situaţia premisă a incriminării anterior menţionate, în toate variantele normative, constă în existenţa unui bun care provine din săvârşirea unei infracţiuni, or, în cauză infracţiunea de trafic de influenţă s-a consumat prin pretinderea unei sume de bani care în materialitatea ei nu a fost pusă în circulaţie, nefiind remisă.

Fără situaţia premisă infracţiunea de spălare a banilor nu poate fi concepută, fiind lipsită de obiectul ei material. Realizarea elementul material al laturii obiective presupune, indiferent de varianta normativă a infracţiunii de spălare a banilor, existenţa bunului, respectiv a banilor, în materialitatea lor, întrucât asupra lor operează schimbarea, transferul, ascunderea, disimularea, dobândirea, deţinerea sau folosirea.

Se mai impune precizarea că infracţiunea de trafic de influenţă comisă în modalitatea normativă a pretinderii constituie un început de punere în executare a hotărârii infracţionale, o tentativă asimilată prin voinţa legiuitorului cu fapta consumată şi care nu s-a epuizat prin primirea sumei pretinse, ci s-a consumat anticipat prin simpla pretindere. Tocmai de aceea nu poate asigura, în această formă, a pretinderii, obiectul material al infracţiunii de spălare a banilor şi ca atare, nu există situaţia premisă necesară comiterii acestei infracţiuni.

Tentativa la infracţiunea de spălare a banilor presupune începerea executării hotărârii infracţionale, respectiv demararea acţiunilor specifice elementului material cu scopul de a schimba situaţia de fapt a bunului existent, provenit din săvârşirea unei infracţiuni predicat. În consecinţă, în mod corect a reţinut instanţa de fond că inexistenţa situaţiei premisă atrage neîndeplinirea condiţiilor de tipicitate specifice infracţiunii de spălare a banilor.

În raport cu această soluţie cererea de schimbare a încadrării juridice rămâne fără obiect, întrucât în oricare dintre variantele normative, prevăzute de art. 23 lit. a), lit. b) sau lit. c) din Legea nr. 656 din 2002, era necesară existenţa unei situaţii premisă

În condiţiile reţinerii în sarcina inculpaţilor exclusiv a infracţiunii de trafic de influenţă, instanţa de fond a apreciat că legea penală mai favorabilă pentru inculpaţi este legea nouă. Modificările ivite în cursul judecării cauzei, ca urmare a succesiunii în timp a celor două legi penale, C. pen. anterior şi C. pen. în vigoare, impun reexaminarea cauzei din perspectiva aplicării legii penale mai favorabile şi soluţionarea acestui conflict al legilor în timp în scopul determinării legii penale aplicabile în această situaţie tranzitorie.

Examinând cauza din perspectiva îndeplinirii acestor condiţii se constată că de la data comiterii faptei şi până la judecarea acesteia a avut loc. o succesiune în timp a legilor penale, C. pen. anterior şi C. pen. în vigoare, ambele incriminând infracţiunile de trafic de influenţă, asociere pentru săvârşirea de infracţiuni şi fals intelectual.

În ceea ce priveşte infracţiunea de trafic de influenţă:

Potrivit dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 78/2000, în vigoare la data comiterii faptei, infracţiunile de luare de mită - prevăzută la art. 254 din C. pen., de dare de mită - prevăzută la art. 255 din C. pen., de primire de foloase necuvenite - prevăzută la art. 256 din C. pen. şi de trafic de influenţă - prevăzută la art. 257 din C. pen. se pedepsesc potrivit acelor texte de lege.

Conform art. 79 pct. 2 şi art. 247 din Legea nr. 187/2012, începând cu data de 1 februarie 2014 (data intrării în vigoare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen.), articolul 6 a fost modificat urmând a avea următorul cuprins:

"Infracţiunile de luare de mită, prevăzută la art. 289 din C. pen., dare de mită, prevăzută la art. 290 din C. pen., trafic de influenţă, prevăzută la art. 291 din C. pen., şi cumpărare de influenţă, prevăzută la art. 292 din C. pen., se pedepsesc potrivit prevederilor acelor texte de lege. Dispoziţiile art. 308 din C. pen. se aplică în mod corespunzător.

La momentul comiterii faptei, în conformitate cu art. 257 din C. pen. anterior, primirea ori pretinderea de bani sau alte foloase ori acceptarea de promisiuni, de daruri, direct sau indirect, pentru sine ori pentru altul, săvârşită de către o persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 10 ani.

În prezent, art. 291 din C. pen. prevede că pretinderea, primirea ori acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, săvârşită de către o persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public şi care promite că îl va determina pe acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.

În C. pen. în vigoare, dispoziţiile art. 291 alin. (1) incriminează traficul de influenţă, cu unele elemente de diferenţiere faţă de reglementarea anterioară, modificări care nu influenţează încadrarea juridică a faptei prin raportare la această nouă reglementare.

Astfel, potrivit dispoziţiei legale menţionate, constituie infracţiunea de trafic de influenţă pretinderea, primirea ori acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, săvârşită de către o persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public şi care promite că îl va determina pe acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani închisoare.

Spre deosebire de art. 257 alin. (1) din C. pen. anterior, art. 291 alin. (1) din C. pen. prevede că acţiunea este săvârşită de persoana care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra funcţionarului public şi care promite că îl va determina să adopte o anumită conduită, iar ca modalităţi alternative de comitere a faptei prevede, alături de îndeplinirea ori neîndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle de serviciu ale funcţionarului public şi urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui astfel de act, respectiv îndeplinirea unui act contrar.

Aceste elemente de diferenţiere nu restrâng sfera de incidenţă a textului anterior şi nu au efecte cu privire la fapta concretă de trafic de influenţă reţinută în sarcina inculpaţilor

Sub aspectul sancţiunii, în art. 291 din noul C. pen. au fost modificate limitele legale ale pedepsei, în sensul stabilirii unei limite maxime legale reduse, de la 2 la 7 ani închisoare, faţă de 2 la 10 ani închisoare, cum au fost prevăzute de reglementarea anterioară.

Prin urmare, maximul special al pedepsei închisorii este mai redus în legea penală nouă (7 ani faţă de 10 ani), pe când minimul special al pedepsei este acelaşi în cazul ambelor legi penale succesive, anume 2 ani închisoare.

Forma continuată a infracţiunilor de trafic de influenţă impune o analiză distinctă sub aspectul identificării legii mai blânde.

Potrivit legii vechi, faptele inculpaţilor constituie o unitate legală de infracţiune, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior, potrivit cărora infracţiunea este continuată când o persoană săvârşeşte la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii, acţiuni sau inacţiuni care prezintă, fiecare în parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni.

Tratamentul sancţionator este reglementat în art. 42 din acelaşi cod, pedeapsa pentru infracţiunea continuată fiind pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită, la care se poate adăuga un spor de până la 5 ani, potrivit art. 34 din C. pen.

Potrivit legii noi, respectiv dispoziţiile art. 35 din C. pen. în vigoare, a fost introdusă o condiţie specială de calificare a infracţiunii continuate referitoare la subiectul pasiv, în sensul că infracţiunea este continuată când o persoană săvârşeşte la diferite intervale de timp dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii şi împotriva aceluiaşi subiect pasiv, acţiuni sau inacţiuni care prezintă fiecare în parte conţinutul aceleiaşi infracţiuni.

Tratamentul sancţionator prevăzut de legea nouă în art. 36 alin. (1) din C. pen. este de asemenea, mai blând, în raport cu cel aplicabil potrivit legii vechi, întrucât infracţiunea continuată se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită, al cărei maxim se poate majora cu cel mult 3 ani în cazul pedepsei închisorii.

Având în vedere că legea penală nouă a menţinut minimul special şi a redus maximul special al pedepsei închisorii, alegerea legii penale mai favorabile se realizează in concreto, având în vedere pedeapsa spre care se orientează instanţa, or, în cazul inculpaţilor a condus la aplicarea de către prima instanţă, potrivit legii noi, a unei pedepse orientate către mediu de 5 ani închisoare pentru inculpatul F. şi de 4 ani închisoare în ceea ce-l priveşte pe inculpatul G.

În raport cu efectul devolutiv integral al apelului, instanţa de control judiciar are posibilitatea să examineze cauza din perspectiva modului de individualizare a pedepsei.

Instanţa de apel, fără a ignora gravitatea faptelor comise, va da eficienţă semnificativă datelor ce caracterizează persoana inculpaţilor, aşa încât, reevaluând cuantumul pedepselor aplicate inculpaţilor, pe baza criteriilor prev. de art. 74 din C. pen., Înalta Curte a apreciat că aplicarea unor pedepse, reduse cu un an în raport cu cele aplicate de instanţa de fond, respectiv de 4 ani închisoare pentru inculpatul F. şi de 3 ani închisoare în ceea ce-l priveşte pe inculpatul G., răspunde scopului pedepsei, dar şi funcţiei de reeducare.

În ceea ce priveşte asocierea pentru săvârşirea de infracţiuni:

Potrivit art. 323 alin. (1) din C. pen., fapta de a se asocia sau de a iniţia constituirea unei asocieri în scopul săvârşirii uneia sau mai multor infracţiuni, altele decât cele arătate în art. 167, ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unei astfel de asocieri se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 15 ani, fără a se putea depăşi pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea ce intră în scopul asocierii.

Potrivit alin. (2), dacă fapta de asociere a fost urmată de săvârşirea unei infracţiuni, se aplică celor care au săvârşit infracţiunea respectivă pedeapsa pentru acea infracţiune în concurs cu pedeapsa prevăzută de alin. (1).

Potrivit art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000, asocierea pentru săvârşirea unei infracţiuni, printre cele prevăzute de textul de lege menţionat fiind şi infracţiunea de trafic de influenţă, este în legătură directă cu infracţiunile de corupţie, iar potrivit art. 18 alin. (1) din aceeaşi lege, se sancţionează cu pedepsele prevăzute în C. pen. pentru aceste infracţiuni, al căror maxim se majorează cu 2 ani, ca atare limitele în concret sunt între 3 şi 17 ani închisoare.

Cu toate acestea, legea veche limitează pedeapsa maximă ce poate fi aplicată în concret pentru infracţiunea prevăzută în art. 323 alin. (1) din C. pen. anterior prin raportare la regimul sancţionator prevăzut de lege pentru infracţiunea de trafic de influenţă care intră în scopul asocierii, la 10 ani închisoare, limitele situându-se astfel, între 3 şi 10 ani închisoare.

Conform art. 79 pct. 10 şi art. 247 din Legea nr. 187/2012, începând cu data de 1 februarie 2014 (data intrării în vigoare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen.), art. 17 şi 18 au fost abrogate.

Ca atare, în cadrul mecanismului de aplicare a legii penale mai favorabile au fost comparate: legea veche cu toate consecinţele sale în ceea ce priveşte încadrarea juridică prin reţinerea formei agravate, respectiv a dispoziţiilor art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu forma simplă a infracţiunii de trafic de influenţă din legea nouă, rezultată ca urmare a înlăturării agravantei, abrogate prin Legea nr. 187/2012.

La data soluţionării apelului, în art. 367 alin. (1) din C. pen. este incriminată sub denumirea marginală de "Constituire a unui grup infracţional organizat" fapta de iniţiere sau constituirea unui grup infracţional organizat, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup, limitele de pedeapsă fiind cuprinse între 1 şi 5 ani închisoare şi interzicerea unor drepturi.

În alin. (3) al articolului fiind prevăzut că în situaţiile în care faptele de la alin. (1) şi (2) au fost urmate de săvârşirea unei infracţiuni, se aplică regulile de la concursul de infracţiuni.

Aşadar, Înalta Curte constată că faptele inculpaţilor F. şi G., încadrate în drept în asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, corespund potrivit noului C. pen., formei tip a infracţiunii, prev. de art. 367 alin. (1), care prevede pedeapsa închisorii de la 1 an la 5 ani.

Prin compararea sancţiunilor prevăzute de lege se constată că potrivit legii noi atât minimul cât şi maximul au fost reduse aşa încât, in abstracto, legea penală nouă constituie legea mai favorabilă cu privire la infracţiunea menţionată anterior.

Pentru o analiză in concreto a legii mai favorabile se impune cu prioritate individualizarea cuantumului pedepsei ce urmează a fi aplicată fiecăruia dintre inculpaţi.

Din această perspectivă, cu referire la asocierea pentru săvârşirea de infracţiuni reţinută în sarcina inculpaţilor, instanţa de apel va ţine seama de criteriile prevăzute de art. 74 din C. pen.

Ca atare, pentru stabilirea pedepsei, instanţa de control judiciar are în vedere gradul concret de pericol social rezultat din modul concret de comiterea a faptei descrise în cuprinsul acestor considerente, consecinţele acesteia şi datele personale ale inculpaţilor, aşa încât în ceea ce-l priveşte pe inculpatul QQ. aplicarea unei pedepse de 3 ani închisoare, iar cu referire la inculpatul F. urmează să aplice o pedeapsă de 4 ani închisoare, având în vedere contribuţia sa, semnificativ mai amplă, în pregătirea infracţiunii scop şi rolul în cadrul asocierii.

În acord cu instanţa de fond, Înalta Curte nu a identificat, în speţă, împrejurări pertinente care să justifice acordarea de circumstanţe atenuante judiciare inculpaţilor F. şi G.

În ceea ce priveşte participaţia improprie a inculpatului G. la săvârşirea infracţiunii de fals intelectual:

Potrivit art. 289 alin. (1) din C. pen. anterior, falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia, de către un funcţionar aflat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului ori prin omisiunea cu ştiinţă de a insera unele date sau împrejurări, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.

În conformitate cu art. 321 alin. (1) din C. pen., falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia, de către un funcţionar public aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului ori prin omisiunea cu ştiinţă de a insera unele date sau împrejurări, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.

Din compararea celor două incriminări rezultă că au conţinut identic cu excepţia sancţiunii, care a menţinut maximul special la 5 ani închisoare însă, potrivit legii noi a fost majorat minimul special, de la 6 luni la un an închisoare.

Cu referire la individualizarea cuantumului pedepsei pentru participaţia improprie la săvârşirea infracţiunii de fals intelectual instanţa de apel a apreciat că, faţă de circumstanţele reale şi personale ale inculpatului G., atitudinea procesuală a acestuia, vârsta şi starea de sănătate, limitele legale ale pedepsei prevăzute această infracţiune potrivit legilor menţionate, stabilirea unui cuantum al pedepsei închisorii la un an închisoare, orientată către minimul special, reflectă în mod obiectiv pericolul social al faptei săvârşite şi poate să îndeplinească scopul pentru care este aplicată această pedeapsă.

În continuarea raţionamentului vizând alegerea legii mai favorabile, se impune a fi avută în vedere existenţa unei pluralităţi de infracţiuni, respectiv a concursului real de infracţiuni cu privire la activitatea infracţională a inculpaţilor F. şi G., astfel că pe lângă limitele de pedeapsă, analizate in abstracto, s-a ţinut seama şi de tratamentul sancţionator pentru concursul real de infracţiuni din legile penale succesive.

Sub acest aspect, se constată că legea nouă prevede, în art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., un spor obligatoriu de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, prin comparaţie cu sporul facultativ prevăzut de textul art. 34 alin. (1) lit. b) raportat la art. 33 lit. a) din vechiul C. pen.

Compararea limitelor speciale de pedeapsă din legile succesive ori a tratamentelor sancţionatoare pentru pluralitatea de infracţiuni nu este suficientă pentru alegerea legii mai favorabile, întrucât nu cuantumul abstract al pedepselor prevăzute de legile succesive sau algoritmul de calcul al pedepsei pentru concurs de infracţiuni este hotărâtor, ci pedeapsa concretă ce ar putea fi aplicată în ansamblu.

Totodată, se impune a fi analizată în concret situaţia fiecăruia dintre inculpaţi sub aspectul stabilirii legii penale mai favorabile, în condiţiile unei aplicări globale a legii penale, potrivit Deciziei Curţii Constituţionale nr. 265/2014.

Astfel, în ceea ce-l priveşte pe inculpatul F., dat fiind că pedeapsa pentru infracţiunea de trafic de influenţă este orientată către mediu, sancţiunea ce ar urma să fie aplicată este de 4 ani închisoare.

Pedeapsa pentru asociere nu poate fi mai mare de 4 ani închisoare întrucât, principial nu poate fi mai mare de cât pedeapsa aplicată pentru infracţiunea scop. Prin urmare, ar urma să fie de 4 ani închisoare, iar în conformitate cu legea nouă de 2 ani închisoare.

Or, tratamentul sancţionator al concursului de infracţiuni potrivit noului C. pen. ar impune adăugarea unui spor obligatoriu şi ar avea ca efect aplicarea unei pedepse rezultante mai mari de 4 ani închisoare, respectiv 4 ani şi 8 luni închisoare, ceea ce, în mod evident, ar crea o situaţie mai grea inculpatului, prin raportare la pedeapsa de 4 ani închisoare, la care s-ar ajunge, ca efect al aplicării tratamentului sancţionator al concursului, potrivit legii vechi.

Toate aceste aspecte relevă aşadar, în considerarea celor expuse anterior, că legea penală veche este legea mai favorabilă inculpatului F., impunându-se, sub acest aspect admiterea apelului formulat de acesta.

În ceea ce priveşte individualizarea modului de executare a pedepsei, Înalta Curte de Casaţie de Justiţie a apreciat că executarea sancţiunii în regim de detenţie de către inculpatul F. este necesară pentru realizarea scopului pedepsei, respectiv prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni şi conştientizarea de către acesta a consecinţelor faptei comise.

În ceea ce-l priveşte pe inculpatul G., dat fiind că pedeapsa pentru infracţiunea de trafic de influenţă este orientată către mediu, sancţiunea ce ar urma să fie aplicată este de 3 ani închisoare.

Pedeapsa pentru asociere nu poate fi mai mare de 3 ani închisoare întrucât, principial nu poate fi mai mare de cât pedeapsa aplicată pentru infracţiunea scop. Prin urmare, ar urma să fie de 3 ani închisoare potrivit legii vechi, iar în conformitate cu legea nouă de un an închisoare.

Pedeapsa pentru participaţia improprie la săvârşirea infracţiunii de fals intelectual a fost stabilită într-un cuantum de un an închisoare.

Or, tratamentul sancţionator al concursului de infracţiuni potrivit noului C. pen. ar impune adăugarea unui spor obligatoriu şi ar avea ca efect aplicarea unei pedepse rezultante mai mari de 3 ani închisoare, ceea ce, în mod evident, ar crea o situaţie mai grea inculpatului, prin raportare la pedeapsa de 3 ani închisoare, la care s-ar ajunge, ca efect al aplicării tratamentului sancţionator al concursului, potrivit legii vechi.

În ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei rezultante, Înalta Curte a apreciat pe baza datelor ce caracterizează persoana inculpatului că aceasta are aptitudinea subiectivă de a se îndrepta prin autoeducare şi nu este necesară executarea pedepsei în regim de detenţie. Suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei are corespondent în legea nouă însă prin conţinutul măsurilor de supraveghere dar şi efecte (vizând reabilitarea) ar conduce la crearea unei situaţii mai grele pentru inculpat.

Prin urmare, ţinând seama de principiul aplicării globale a legii penale mai favorabile dar şi de criteriul aprecierii in concreto constată că pedeapsa de 3 ani închisoare cu suspendare sub supraveghere a executării, aplicată inculpatului G. potrivit dispoziţiilor din C. pen. anterior este mai blândă în raport cu cea la care s-ar ajunge pe baza legii noi, respectiv o pedeapsă cu un cuantum mai mare şi fără posibilitatea de a face aplicarea dispoziţiilor art. 91 din C. pen.

Toate aceste aspecte relevă aşadar, în considerarea celor expuse anterior, că legea penală veche este legea mai favorabilă inculpatului, inclusiv sub aspectul modalităţii de executare a pedepsei, impunându-se, sub acest aspect admiterea apelului formulat de acesta.

În ceea ce priveşte pedepsele accesorii, conform normelor tranzitorii, respectiv art. 12 din Legea nr. 187/2012, "În cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii şi complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracţiunea comisă".

Aşa fiind, instanţa de apel a identificat ca lege penală mai favorabilă, legea penală veche. Referitor la pedepsele accesorii, Înalta Curte constată că săvârşirea de infracţiuni constituie un argument pertinent şi suficient pentru a conduce la concluzia că inculpaţii sunt nedemni să exercite funcţii publice sau implicând exerciţiul autorităţii de stat aşa încât, în baza art. 71 din C. pen. anterior, va interzice inculpaţilor drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) din C. pen. anterior.

3. Cu privire la inculpata B., prin hotărârea atacată au fost reţinute, în esenţă, următoarele:

Inculpata B. a fost trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor:

- complicitate la trafic de influenţă, prevăzută de art. 26 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 257 alin. (1) C. pen.;

- fals intelectual, în forma participaţiei improprii, prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 289 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000;

Instanţa de fond a constatat că numai în privinţa infracţiunii de trafic de influenţă, probele administrate indică, dincolo de orice îndoială rezonabilă, implicarea inculpatei B. în săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.

Ca atare, instanţa de apel a reţinut că fapta inculpatei B., care l-a sprijinit şi ajutat pe inculpatul G. în toate demersurile acestuia făcute în scopul de a obţine suma de 2.500.000 euro cu titlu de mită de la denunţătorul I., inclusiv să încheie un contract de împrumut fictiv cu denunţătorul, în scopul de a ascunde şi, totodată, de a garanta primirea sumei mai sus menţionate (contract întocmit şi autentificat sub nr. 1028 la data de 06.07.2011, fără vinovăţie, de notarul public P.), întruneşte elementele constitutive ale complicităţii la infracţiunea de trafic de influenţă, prevăzută, potrivit legii de la data comiterii, de art. 26 din C. pen. anterior rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 257 din C. pen. anterior şi, în prezent de art. 48 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 291 alin. (1) din C. pen.

Elementul material al infracţiunii de complicitate la trafic de influenţă, săvârşită de inculpata B. îl reprezintă ajutorul dat inculpatului G. pentru a garanta primirea sumei de 2.500.000 euro, de la I., pentru exercitarea influenţei, dar cu titlu de mită. Inculpata a acţionat cu forma de vinovăţie a intenţiei directe, cunoscând şi urmărind obţinerea de către inculpatul G. a sumei de bani pretinse.

Prin urmare, apreciind că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) din C. proc. pen., în sensul că fapta dedusă judecăţii există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpată, instanţa de fond a apreciat că în cauză operează răspunderea penală a inculpatei B. pentru complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă.

Înalta Curte, reexaminând ansamblul probatoriu în virtutea efectului integral devolutiv al apelului declarat, inclusiv din perspectiva probelor administrate în cursul judecării cauzei în calea de atac, a constatat că săvârşirea, în forma complicităţii, de către inculpata B., a infracţiunii de trafic de influenţă, în modalitatea faptică şi cu vinovăţia, reţinute prin hotărârea instanţei de fond, este confirmată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, de probe certe şi legal administrate.

Totodată, examinând hotărârea atacată prin raportare la actele dosarului, Înalta Curte a constatat că sub aspectul faptei menţionate, instanţa de fond a analizat temeinic probele administrate în cauză şi a reţinut o situaţie de fapt concordantă sub toate aspectele împrejurărilor ce rezultă din aceste mijloace de probă.

Prin urmare, Curtea nu a mai reluat argumentele şi raţionamentele instanţei de fond care au stat la baza condamnării inculpatei pentru complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă, la care achiesează întru totul, reţinând că probatoriu administrat în apel nu a furnizat elemente noi, care să modifice concluzia primei instanţe cu privire la îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 396 alin. (2) din C. proc. pen., potrivit cărora fapta de trafic de influenţă dedusă judecăţii există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpată.

3.1. Criticile inculpatei B. vizează, în principal, greşita sa condamnare pentru complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă.

Sub acest aspect a susţinut că, în mod greşit, a fost condamnată pentru complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă, în condiţiile în care actele sale de complicitate, astfel cum au fost reţinute de instanţa de fond, sunt ulterioare consumării infracţiunii de trafic de influenţă. În concret, consumarea infracţiunii de trafic de influenţă a avut loc. la momentul pretinderii, respectiv la 30.05.2011, iar activitatea sa a început la 06.07.2011.

Analizând această critică, Înalta Curte notează că infracţiunea de trafic de influenţă este comisivă şi instantanee, astfel cum a susţinut inculpata prin motivele de apel, dar, în acelaşi timp este şi o infracţiune cu conţinut alternativ, diferitele ipostaze ale elementului material reprezentând trepte succesive şi distincte de desfăşurare în timp a activităţii infracţionale. Fiecare dintre modalităţi (pretinderea, primirea, etc.) reprezintă câte o fază distinctă de desfăşurare a activităţii infracţionale, respectiv, tentativa şi consumarea şi se succed în ordinea pe care o implică ajungerea la momentul epuizării, aşa încât chiar dacă între aceste faze se interpune un anumit interval de timp, unitatea naturală a infracţiunii se menţine. Aşadar, dinamica infracţională ia sfârşit în momentul în care infracţiunea s-a epuizat, inclusiv, prin intervenţia organelor judiciare şi nu în momentul consumării primei modalităţi alternative, dintre cele aflate în succesiunea impusă de desfăşurarea în timp a elementului obiectiv (realizarea unui iter criminis).

Prin urmare, atunci când activitatea infracţională este compusă din mai multe acte succesive care se unesc în mod natural, iar activitatea de complicitate a intervenit după ce autorul a realizat una dintre ipostazele elementului material, această participaţie se caracterizează ca o participaţie la întreaga activitate infracţională, susceptibilă de a se desfăşura în timp.

Ca atare, în cauză, după data pretinderii de către inculpatul G. a sumei de 2.500.000 euro, moment al consumării infracţiunii (tentativă care prin voinţa legiuitorului a fost asimilată cu forma consumată), activitatea ilicită a continuat, urmărindu-se de către inculpatul menţionat realizarea celei de-a doua modalităţi de comitere a faptei, respectiv, primirea sumei pretinse anterior, a cărei executare, fără a afecta unitatea naturală a infracţiunii de trafic de influenţă, era de natură a menţine dinamica faptei până la momentul epuizării, care se putea prelungi până la primirea folosului. Aşadar, în intervalul de timp cuprins între aceste momente, au apărut actele de complicitate ale inculpatei B., care au vizat încheierea de către inculpatul G. a contractului de împrumut cu denunţătorul pentru a fi garantată primirea acestei sume ce constituia obiectul traficului şi participarea la mai multe întâlniri cu denunţătorul şi ceilalţi coinculpaţi pentru stabilirea anumitor detalii care să asigure obţinerea folosului. Or, implicarea inculpatei B. în toată această dinamică infracţională, pe parcursul căreia a intervenit cu acţiuni menite a înlesni demersurile inculpatului G. şi a-l ajuta să-şi asigure primirea sumei de bani pretinse pentru el, cu acte de ajutor în sensul monitorizării denunţătorului, pentru ca nu cumva acesta să vândă terenurile şi să nu plătească folosul, reprezintă acte de complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă, câtă vreme activitatea infracţională a inculpatului G. nu era epuizată.

Împrejurarea că folosul nu a mai fost primit, din cauze exterioare de conduita inculpatului G., nu plasează participaţia inculpatei B. în afara activităţii infracţionale, întrucât la momentul punerii în executare a actelor de complicitate infracţiunea de trafic de influenţă era în plină desfăşurarea cu scopul de a se obţine suma de bani pretinsă, ceea ce înseamnă că nu se epuizase. Ca atare, actele sale de complicitate se integrează în unitatea naturală ce caracterizează infracţiunea de trafic de influenţă, urmând ca să se ţină seama de contribuţia sa concretă la comiterea faptei, cu prilejul individualizării pedepsei.

În subsidiar, prin motivele de apel a solicitat să se constate că, din punct de vedere subiectiv, nu a cunoscut că inculpatul G. ar fi pretins bani martorului denunţător I. pe care l-a lăsat să înţeleagă că are influenţă asupra coinculpatului F. pentru ca acesta din urmă să intervină pe lângă inculpatul A., pentru a-l determina să întocmească planul parcelar în condiţiile stabilite de martorul denunţător şi, de asemenea, nu a cunoscut că prin contractul de împrumut se garanta primirea de către inculpatul G. a sumelor de bani pretinse.

De asemenea, a susţinut că nu a făcut ilegal demersuri pentru a obţine procuri, intabulări şi numere cadastrale pentru o eventuală blocare a vânzării terenurilor cu care a fost garantat împrumutul. În final, a arătat că toate sfaturile juridice pe care le-a acordat cu privire la această problemă de drept au fost legale, corecte din punct de vedere juridic, astfel că nu se poate susţine că a avut vreo implicare, activitatea de consultanţă fiind o activitate de normalitate pe care o acordă atât notarul cât şi avocatul. Declaraţiile inculpatei, dar şi poziţia exprimată în cuprinsul motivelor de apel confirmă participaţia sa în sens obiectiv la comiterea faptei, însă din punct de vedere subiectiv, a susţinut că nu ar fi urmărit săvârşirea infracţiunii.

Totodată, apărarea a susţinut că singurul motiv al reţinerii vinovăţiei inculpatei, în forma intenţiei, este atitudinea ei şi nu existenţa unor probe, citând din cuprinsul hotărârii atacate următorul fragment:,,împrejurarea că inculpata B. avea cunoştinţă despre adevărata natură a contractului de împrumut încheiat de G. şi I., respectiv că, prin acesta se garanta darea sumelor de bani reprezentând costul influenţei, precum şi mita, rezultă din atitudinea acesteia de sprijinire activă a inculpatului G. în obţinerea unor garanţii solide."

De asemenea, trimiterea pe care instanţa de fond o face cu privire la o înregistrare ambientală din care ar rezulta că inculpata cunoştea adevărata natură a contractului de împrumut a fost apreciată de către apărare ca fiind obţinută în mod nelegal, întrucât nu exista o autorizaţie de interceptare, precum şi aceea că trebuia transcrisă într-un proces-verbal şi nu poate constitui o probă de sine stătătoare.

Legalitatea probei a fost analizată atât de către instanţa de fond cât şi cea de control judiciar şi s-a apreciat că este legal administrată. Sub aspect probator, instanţa de control judiciar, în acord cu instanţa de fond, a constatat că există probe suficiente, redate pe larg de prima instanţă, din care rezultă conţinutul discuţiilor purtate în prezenţa sa de inculpatul G. cu martorul denunţător I., precum şi explicaţiile primite de la aceştia, care, coroborate cu calitatea sa de specialist în domeniul juridic i-au permis acesteia să înţeleagă conotaţia penală a demersurilor întreprinse de inculpat. În aceste condiţii inculpata a optat să se implice prin sprijinirea activităţii infracţionale ceea ce demonstrează că şi sub aspect subiectiv sunt îndeplinite condiţiile de tipicitate care caracterizează participaţia acesteia la infracţiunea de trafic de influenţă.

Deşi contestă legalitatea probei, raportat la aceste două convorbiri, apărarea le foloseşte şi susţine că din conţinutul lor rezultă că inculpata s-a desistat afirmând,,lasă-mă cu partea mea că eu nu vreau nimic, lăsaţi-mă, lasă-mă, pe mine nu mă interesează." Rezultând că nu a avut niciun interes de natură financiară în acest caz, singurul interes era acela de a autentifica acel contract.

Împrejurarea că inculpata nu a solicitat ca o parte din suma ce constituia obiectul traficului de influenţă nu lipseşte de relevanţă juridică actelor sale de sprijinire a inculpatului G. în primirea acestei sume şi nici nu constituie o desistare din moment participaţia sa s-a obiectivat prin acte de complicitate.

Pentru motivele expuse anterior, criticile inculpatei vizând fapta sa de complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă, dar şi solicitarea de a se dispune achitarea sa, în baza art. 16 lit. b) C. proc. pen. sunt neîntemeiate.

3.2. Cu privire la critica formulată prin apelul Parchetului vizând greşita achitare a inculpatei pentru infracţiunea de fals intelectual în forma participaţiei improprii, Înalta Curte reţine următoarele:

În privinţa faptei reţinute prin rechizitoriu ca fiind infracţiunea de fals intelectual sub forma participaţiei improprii, instanţa de fond a reţinut că între inculpatul G. şi martorul denunţător I. a fost încheiat un contract de împrumut, fiind întocmit şi autentificat sub nr. 1028 la data de 06.07.2011 (fără vinovăţie de notarul public P.), prin care au fost atestate împrejurări necorespunzătoare adevărului, deoarece, în realitate, împrumutul nu a avut loc, suma de bani nu a fost remisă, contractul fiind încheiat în scopul de a garanta şi a ascunde săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, şi totodată, de a ascunde originea ilicită a acestor bunuri (a sumelor de bani pretinse cu titlul de mită).

În ceea ce o priveşte pe inculpata B. s-a reţinut că l-a sprijinit şi ajutat pe inculpatul G. în toate demersurile acestuia făcute în scopul de a obţine suma de 2.500.000 euro cu titlu de mită de la denunţătorul I., inclusiv să încheie un contract de împrumut fictiv cu denunţătorul, în scopul de a ascunde şi, totodată, de a garanta primirea sumei mai sus menţionate (contract întocmit şi autentificat sub nr. 1028 la data de 06.07.2011, fără vinovăţie, de notarul public P.).

Instanţa de fond a dispus achitarea inculpatei pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual apreciind că fapta descrisă nu constituie infracţiune, lipsind situaţia premisă necesară existenţei acesteia.

În dezacord cu instanţa de fond, Înalta Curte pentru considerentele expuse pe larg la punctul 2.3.1., a apreciat că pretinderea de către inculpatul G. a sumei de 2.500.000 euro de la denunţătorul I. pentru traficarea influenţei a constituit situaţia premisă pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, chiar dacă, prin falsul intelectual, s-a creat o situaţie nouă (împrumutul) dar care, în final, dădea o aparenţă de legalitate împrejurării că, urmare a pretinderii, inculpatul trebuia să primească suma de bani, sub forma restituirii unui împrumut.

Din probele administrate în cauză a rezultat că inculpata B. a cunoscut că suma de bani ce făcea obiectul contractului de împrumut provenea din săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, consumată în modalitatea pretinderii şi în acest context a oferit consultanţă inculpatului G. despre modul în care trebuie să procedeze pentru a-şi asigura primirea banilor - preţ al traficului de influenţă şi efectuarea unor demersuri pentru a obţine copii de pe procuri, intabulări şi nr. cadastrale pentru terenurile depuse garanţie pentru contractul fictiv de împrumut.

Totodată, rezultă că a ajutat la încheierea contractului fictiv de împrumut de către inculpatul G. cu denunţătorul, nu doar prin consultanţa oferită inculpatului, dar şi prin prezenţa sa la biroul notarial unde s-a semnat actul, în data şi la ora încheierii actului în formă autentică, practic însoţindu-i pe cei doi semnatari ai contractului de împrumut, astfel cum rezultă din declaraţiile notarului public P..

Procurorul a reţinut că această ultimă conduită a inculpatei B. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de participaţie improprie la săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, fără vinovăţie, de către notarul public care a autentificat contractul de împrumut fictiv, în modalitatea prev. de art. 52 alin. (3) C. pen. - ajutarea în orice mod, cu intenţie, la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală de către o altă persoană - fără vinovăţie.

De asemenea, a arătat că însăşi instanţa de fond a constatat că există probe suficiente din care rezultă că inculpata B. l-a ajutat şi sprijinit pe inculpatul G. inclusiv în legătură cu încheierea contractului fictiv de împrumut, însă a refuzat să acorde relevanţă penală acestei conduite ilicite a inculpatei, pentru acelaşi motiv al pretinsei lipse a situaţiei premisă.

Cu toate acestea, procurorul a descris această conduită corespunzătoare participaţiei improprii la infracţiunea de fals intelectual ca fiind constituită din acte de ajutor şi sprijin date inculpatul G. inclusiv în legătură cu încheierea contractului fictiv de împrumut, care constituie şi acte de complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă.

Prin actul de acuzare nu sunt individualizate acele acte din care să rezulte participaţia improprie la săvârşirea de către notarul public P., fără vinovăţie, a infracţiunii de fals intelectual, cu excepţia prezenţei sale împreună cu inculpatul G. cu martorul denunţător la biroul notarial la momentul încheierii şi autentificării actului de împrumut. Or, simpla prezenţă nu poate echivala cu participaţia sa comiterea infracţiunii de fals intelectual, iar actele de sprijin reprezintă participaţia la infracţiunea de trafic de influenţă.

Prin urmare, nefiind întrunite elementele obiective ale participaţiei improprii la săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, în forma agravată, prevăzută la data comiterii, în art. 31 alin. (2) rap. la art. 289 alin. (1) din C. pen. anterior cu aplic art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 şi, în prezent, în art. 52 alin. (3) rap. la art. 321 alin. (1) din C. pen., soluţia de achitare, dispusă de către instanţa de fond în baza art. 16 lit. b) din C. proc. pen. este justă urmând a fi menţinută, iar apelul Parchetului, sub acest aspect, este neîntemeiat.

3.3. O altă critică a inculpatei se referă la omisiunea instanţei de fond de a deduce din pedeapsa ce i-a fost aplicată a duratei reţinerii.

Sub acest aspect, Înalta Curte a constatat că instanţa de fond a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatei, aşa încât nu ar putea opera o deducere efectivă a prevenţiei decât în ipoteza executării efective a pedepsei în regim de detenţie. Ca atare, în mod just a constatat că inculpata a fost reţinută, urmând ca în caz de revocare sau anulare a suspendării sub supraveghere ca pe baza acestei a constatări să se efectueze deducerea.

3.4. Un ultim motiv de apel al inculpatei a vizat cuantumul disproporţionat al cheltuielilor judiciare stabilite de instanţa de fond în ceea ce o priveşte, fără a ţine seama de măsura în care le-a provocat. Cu privire la critica menţionată, se reţine că în cazul pluralităţii de inculpaţi, fiecare dintre ei trebuie obligat să plătească o parte din cheltuielile judiciare avansate de stat în măsura în care le-au provocat şi nu în funcţie de gradul de participare la săvârşirea infracţiunii. Câtă vreme inculpata a fost condamnată pentru complicitate la săvârşirea unei infracţiuni, Înalta Curte a apreciat că în mod legal şi temeinic s-a dispus obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, prin raportare la vastul probatoriu administrat şi care a vizat, în mare parte, participaţia inculpatei la comiterea infracţiunii de trafic de influenţă.

3.5. În condiţiile reţinerii în sarcina inculpatei exclusiv a complicităţii la infracţiunea de trafic de influenţă, instanţa de fond a apreciat, în mod just, că legea penală mai favorabilă este legea nouă. Instanţa de control judiciar nu a mai reluat prezentarea spre comparaţie a textelor de lege prin care este incriminată infracţiunea de trafic de influenţă, acestea fiind detaliat menţionate la punctul 1 din considerente.

Suplimentar, a făcut precizarea că textul de lege privind complicitatea din legea veche a fost preluat fără modificări în legea nouă. Sub aspectul sancţiunii, în art. 291 din noul C. pen. au fost modificate limitele legale ale pedepsei, în sensul stabilirii unei limite maxime legale reduse, de la 2 la 7 ani închisoare, faţă de 2 la 10 ani închisoare, cum au fost prevăzute de reglementarea anterioară [art. 257 alin. (1) din C. pen.].

Prin urmare, maximul special al pedepsei închisorii este mai redus în legea penală nouă (7 ani faţă de 10 ani), pe când minimul special al pedepsei este acelaşi în cazul ambelor legi penale succesive, anume 2 ani închisoare.

Având în vedere că legea penală nouă a menţinut minimul special şi a redus maximul special al pedepsei închisorii, alegerea legii penale mai favorabile se realizează in concreto, având în vedere pedeapsa spre care se orientează instanţa, or, în cazul inculpatei instanţa de fond a aplicat o pedeapsă reprezentând minimul special, de 2 ani închisoare. Or, în condiţiile în care pedeapsa aplicată prin sentinţa atacată reprezintă chiar minimul special, modificarea limitei maxime de pedeapsă, în sensul reducerii ei, nu mai poate determina - prin raportare la legea nouă - o reducere a sancţiunii faţă de pedeapsa aplicată potrivit legii vechi.

În raport cu efectul devolutiv integral al apelului, instanţa de control judiciar are posibilitatea să examineze cauza din perspectiva modului de individualizare a pedepsei. Or, sub acest aspect, analizând modul de stabilire a pedepsei corespunzătoare infracţiunii reţinute în sarcina inculpatei, din punct de vedere al cuantificării acesteia, Înalta Curte a constatat că, în mod judicios, în considerarea gradului de pericol social al faptei comise, a contribuţiei efective a inculpatei, a circumstanţelor comiterii faptei, dar şi a circumstanţelor personale, prima instanţă a apreciat că pedeapsa de 2 ani închisoare corespunde scopului preventiv-educativ al pedepsei.

Aşadar, sub aspectul cuantumului pedepsei stabilite de către prima instanţă, Înalta Curte a apreciat că au fost avute în vedere, în mod corespunzător, criteriile de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen.

În ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei, Înalta Curte a apreciat pe baza datelor ce caracterizează persoana inculpatei că aceasta are aptitudinea subiectivă de a se îndrepta prin autoeducare şi nu este necesară executarea pedepsei în regim de detenţie. Prin urmare, constatată că sunt îndeplinite condiţiile de aplicare suspendării sub supraveghere a executării pedepsei şi, în consecinţă, a apreciat că şi sub acest aspect, instanţa de fond a făcut o justă aplicare a dispoziţiilor legale care reglementează instituţia menţionată.

Suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei prevăzută în C. pen. anterior are corespondent în legea nouă, însă prin conţinutul măsurilor de supraveghere, dar şi efecte (vizând reabilitarea) ar conduce la crearea unei situaţii mai grele pentru inculpată.

Prin urmare, ţinând seama de principiul aplicării globale a legii penale mai favorabile, dar şi de criteriul aprecierii in concreto, Înalta Curte a constatat că pedeapsa de 2 ani închisoare cu suspendare sub supraveghere a executării pedepsei potrivit dispoziţiilor din C. pen. anterior este mai blândă în raport cu cea la care s-ar ajunge pe baza legii noi, respectiv o pedeapsă cu un cuantum identic, dar cu o modalitate de executare mai aspră prin impunerea unor obligaţii suplimentare şi a eliminării posibilităţii de reabilitare de drept a inculpatei la expirarea termenului de încercare.

Toate aceste aspecte relevă aşadar, în considerarea celor expuse anterior, că legea penală veche este legea mai favorabilă inculpatei, inclusiv sub aspectul modalităţii de executare a pedepsei, impunându-se, sub acest aspect admiterea apelului formulat de aceasta.

În ceea ce priveşte pedepsele accesorii, conform normelor tranzitorii, respectiv art. 12 din Legea nr. 187/2012, "În cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii şi complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracţiunea comisă".

În consecinţă, pentru inculpata B. legea veche este mai favorabilă.

4. Cu privire la inculpatul J., prin hotărârea atacată au fost reţinute, în esenţă, următoarele:

Inculpatul J. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de:

- trafic de influenţă, prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 257 alin. (1) C. pen.;

- asociere pentru săvârşirea de infracţiuni (de corupţie), prevăzută de art. 323 alin. (1) şi alin. (2) C. pen. rap. la art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000.

În sarcina inculpatului J., fost vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Ilfov, prin actul de sesizare a instanţei s-a reţinut că, în perioada iulie - septembrie 2011, la rugămintea inculpatului F., a intervenit, în schimbul promisiunii sumei de 100.000 euro, pe lângă directorul OCPI Ilfov, O., pentru a aviza planul parcelar emis de Primăria Jilava, în care erau cuprinse toate cele 23 de terenuri ale denunţătorului, şi pentru a emite cu rapiditate documentele cadastrale pentru aceste terenuri situate în extravilanul comunei Jilava.

De asemenea, s-a reţinut că inculpaţii G., F., J., A. şi D. s-au constituit într-un grup în cadrul căruia au acţionat în mod coordonat, unindu-şi eforturile, în sensul efectuării tuturor demersurilor pentru ca martorul denunţător I. să obţină planul parcelar aferent tarlalei 25, parcela 86, să fie avizat planul parcelar de OCPI şi să fie emise documente cadastrale în vederea intabulării terenurilor denunţătorului, totul cu scopul obţinerii unor sume consistente de bani de la denunţător cu titlu de mită, respectiv preţul traficului de influenţă.

În baza art. art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. rap. la art. 16 lit. b) din acelaşi cod, instanţa de fond a dispus achitarea inculpatului J. pentru ambele infracţiuni pentru care s-a dispus trimiterea în judecată.

Pentru a dispune achitarea inculpatului pentru infracţiunea de trafic de influenţă instanţa de fond, analizând materialul probator administrat în cauză, a constatat că nu rezultă săvârşirea infracţiunii reţinând că, în fapt, toate acuzaţiile aduse inculpatului J. se bazează pe declaraţiile martorului denunţător I. şi pe susţinerile acestuia, în faţa altor persoane că îi va da inculpatului o sumă de bani, declaraţii care, nefiind coroborate cu alte mijloace de probă, nu pot fi reţinute de instanţă, dată fiind poziţia martorului denunţător în cadrul prezentei cauze.

Totodată, pentru a dispune achitarea inculpatului pentru asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 4 din C. pen. şi a reţinut că fapta de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, prevăzută în art. 323 din C. pen. anterior, a fost dezincriminată, întrucât nu se mai regăseşte în reglementarea de la art. 367 din noul C. pen., din moment ce, aceste dispoziţii, din legea nouă, nu fac referire la un grup infracţional organizat, în sensul art. 7 din Legea nr. 39/2003.

Cu privire la soluţiile de achitare dispuse faţă de inculpatul J. a formulat apel Parchetul şi a solicitat condamnarea acestuia pentru motivele expuse pe larg în cuprinsul motivelor scrise şi cu prilejul dezbaterilor. În esenţă, s-a susţinut că din mijloacele de probă menţionate rezultă că inculpatul J. a avut cunoştinţă de toate demersurile efectuate de ceilalţi inculpaţi, el însuşi a afirmat că a rezolvat cu numita O., director la Oficiul de Cadastru Ilfov, iar probele administrate relevă relaţia apropiată a acestuia cu inculpatul F. şi dau sens afirmaţiilor acestuia din urmă, în sensul că intervenţia la Oficiul de Cadastru se va realiza prin intermediul inculpatului J., care va primi şi o sumă de bani, sumă de bani ce urmează a fi împărţită între acesta şi martora O.

Împrejurarea că inculpatul J. a acţionat discret, de altfel, în înregistrările convorbirilor chiar precizează clar că nu vrea să fie implicat, că nu vorbeşte prin telefon şi îl trimite pe martorul I. să discute cu cei implicaţi, nu este de natură să conducă la disculparea acestuia, ci caracterizează, în mod elocvent, periculozitatea inculpatului, aspect ce trebuie avut în vedere cu prilejul individualizării pedepsei.

Cu privire la asocierea pentru săvârşirea de infracţiuni, procurorul a arătat că inculpatul K. a făcut parte din cel de-al doilea grup constituit de inculpaţii F., A., D. şi G., reţinându-se în sarcina acestora că s-au constituit într-un grup infracţional organizat care a acţionat în mod coordonat, unindu-şi eforturile în sensul efectuării tuturor demersurilor pentru ca martorul I. să obţină planul parcelar aferent tarlalei 25, parcela 86, să fie avizat planul parcelar de OCPI şi să fie emise documentele cadastrale în vederea intabulării terenurilor denunţătorului, totul în scopul obţinerii unor sume consistente de bani de la denunţător cu titlu de mită, respectiv preţul traficului de influenţă.

4.1. În ceea ce priveşte critica formulată prin apelul Parchetului vizând greşita achitare a inculpatului J. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 257 alin. (1) din C. pen. anterior, Înalta Curte a apreciat că este întemeiată pentru următoarele motive:

Reexaminând probatoriul administrat în cauză, inclusiv cel administrat în cursul judecării cauzei în apel, Înalta Curte în primul rând, a constatat că din procesul-verbal de redare a înregistrării unor convorbiri telefonice purtate între inculpaţii J. şi G., în data de 13.07.2011, rezultă că inculpatul J. avea o influenţă reală asupra directorului OCPI Ilfov, O., sens în care, la solicitarea inculpatului F., l-a trimis pe inculpatul G. la aceasta pentru rezolvarea chestiunilor legate de avizarea planului parcelar. Din aceleaşi convorbiri telefonice rezultă că la întâlnirea cu O., inculpatul G. trebuia să-i precizeze că vine din partea inculpatului J., care nu putea fi prezent în acea zi pentru a-l însoţi, urmând ca restul să se rezolve, după cum chiar inculpatul K. îl asigură pe inculpatul G. că a vorbit cu O.

Totodată, se impune observaţia că din conţinutul proceselor-verbale de redare a convorbirilor telefonice purtate între inculpaţii J., F. şi G., menţionate anterior, rezultă utilizarea de către aceştia a unui limbaj codificat, în sensul în care se fac referiri punctuale la împrejurări pe care le cunosc deja, discutate pe larg anterior şi nu prin telefon. Astfel, în convorbirea telefonică din data de 13.07.2011 inculpatul J. îi spune inculpatului G. că nu poate vorbi cu O. prin telefon, ceea ce confirmă împrejurarea că aceştia îşi luau măsuri pentru a nu se expune.

De asemenea, chiar instanţa de fond, a reţinut că din convorbirile telefonice purtate de inculpatul K. cu inculpaţii F. şi G. din zilele de 13 iulie 2011; 02 şi 03 august 2011; 05 şi 07 septembrie 2011, interceptate în cauză, rezultă împrejurarea că inculpatul J. a promis acestora că va discuta cu directorul OCPI Ilfov, O., despre situaţia planului parcelar al terenurilor pe care le deţinea I., însă nu rezultă că inculpatul J. a primit, a acceptat promisiunea unor sume de bani sau alte foloase pentru a o determina pe O. să urgenteze lucrările privind respectivele loturi de teren.

În legătură cu acest ultim aspect, al acceptării promisiunii unei sume de bani sau alte foloase pentru a o determina pe O. să urgenteze lucrările privind respectivele loturi de teren care îl interesau pe martorul denunţător I. acesta este relevat de alte probe administrate în cauză şi confirmate prin probatoriul administrat în apel.

Astfel, la data de 28.09.2011, cu prilejul întâlnirii cu martorul denunţător, inculpatul J. confirmă că a mers şi a discutat cu O., care l-a asigurat că problemele se vor rezolva în mod favorabil martorului denunţător ("şi m-am dus la ea şi am stat de vorbă şi le-am spus: bă, daţi-i drumu la treabă că se rezolvă"). Totodată, se observă modalitatea extrem de precaută de a acţiona a inculpatului J., în sensul în care precizează că martorul denunţător ar fi mai bine să ţină legătura cu inculpatul F., care intervenise pentru a se ajunge la O. [Da stai de vorbă cu F. (...) cu ăştia, că eu nu vreau să intru.].

În concluzie, cu prilejul întâlniri din 28.09.2011, inculpatul J. confirmă că el este, în fapt, cel care a rezolvat cu O., dând sens, astfel, pretenţiilor financiare emise de inculpatul F., în numele inculpatului J., cu ocazia întâlnirii de la PP., când s-a discutat despre maniera în care se va împărţi suma de un milion de euro care trebuia plătită de către martorul denunţător, discuţii confirmate atât de martorul denunţător, cât şi de martorii Q. şi T., care au arătat că o sumă de aproximativ 100.000 euro urmează să fie dată inculpatului J. (înregistrarea din mediul ambiental din 28.09.2011 şi înregistrarea audio-video în mediu ambiental a întâlnirii care a avut loc. în data de 18.09.2011, la PP., la care au participat inculpatul F. şi martorii I., T., Q. şi procesul-verbal de transcriere a dialogurilor purtate aflate în d.u.p.).

Revenind la convorbirea telefonică purtată între inculpaţii J. şi G., în data de 13.07.2011, se observă că inculpatului F. i-a cerut inculpatului J. să îl ducă pe inculpatul G. la O. şi, astfel, explică implicarea, în final, a inculpatului F. în sensul responsabilităţii pe care şi-o luase pentru a se asigura că o parte din preţul traficului de influenţă este alocată inculpatului J.. Acceptarea sumei de bani ca preţ al traficului rezultă din procesul-verbal de redare a convorbirii purtate în mediul ambiental la data de 28.09.2011.

Despre implicarea inculpatului J. şi suma de bani pe care acesta urma să o primească se discută inclusiv cu prilejul întâlnirii care a avut loc. în data de 03.10.2011, la care au participat inculpaţii A. şi D., şi martorii I. şi T. (înregistrarea audio-video în mediu ambiental a întâlnirii care a avut loc în data de 03.10.2011)

În apel, martorii I., T. şi Q. au confirmat aspectele anterior menţionate, în sensul că la PP. s-a discutat că din suma de bani, ce reprezenta preţul traficului de influenţă, pretinsă de F. de la martorul denunţător, o parte, de aproximativ 100.000 euro trebuia să ajungă la inculpatul K..

Este adevărat că ulterior, într-o discuţie, inculpatul F. a spus, despre inculpatul J. (K.), că "nu are nicio treabă" însă aceasta precizare a avut loc. după ce inculpaţii A. şi D. au negociat direct vânzarea terenurilor cu firma JJ. şi, în mod evident, inculpatul F. nu mai primea integral preţul traficului de influenţă ceea ce a condus la o reevaluare a sumelor, în sensul reducerii lor, dar şi la eliminarea unor persoane (înregistrarea audio-video în mediu ambiental a întâlnirii care a avut loc în data de 22.11.2011). Această hotărâre nu afectează înţelegerea iniţială dintre inculpaţii F. şi J., care dacă nu ar fi existat, aşa cum susţine inculpatul J., nu ar exista nicio justificare pentru implicarea sa în rezolvarea problemelor martorului denunţător şi nici insistenţa inculpatului F. de a-i asigura folosul din suma ce constituia obiectul traficului de influenţă.

Ca atare, analizând, coroborat, mijloacele de probă menţionate, rezultă, în esenţă că, inculpatul J. a avut cunoştinţă de toate demersurile efectuate de ceilalţi inculpaţi, el însuşi a afirmat că a "rezolvat" cu numita O., director la Oficiul de Cadastru Ilfov, probele administrate au relevat o relaţie apropiată a acestuia cu inculpatul F. şi având în vedere afirmaţiile acestuia din urmă în sensul că intervenţia la Oficiul de Cadastru se va realiza prin intermediul inculpatul J., care va primi o sumă de bani, Înalta Curte a apreciat că sunt întrunite elementele subiective şi obiective ale infracţiunii de trafic de influenţă.

Prin urmare, în drept, în sarcina inculpatului J. s-a reţinut infracţiunea de trafic de influenţă, constând în aceea că, în perioada iulie - septembrie 2011, la solicitarea inculpatului F. şi acceptând promisiunea de a i se oferi 100.000 euro, a intervenit, pe lângă directorul OCPI Ilfov, O., pentru a aviza planul parcelar emis de Primăria Jilava, în care erau cuprinse toate cele 23 de terenuri ale denunţătorului, şi pentru a emite cu rapiditate documentele cadastrale pentru aceste terenuri situate în extravilanul comunei Jilava.

În ceea ce priveşte individualizarea pedepsei pentru infracţiunea de trafic de influenţă, Înalta Curte a avut în vedere criteriile de individualizare prevăzute de art. 74 din C. pen., respectiv, stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei se face în raport cu gravitatea infracţiunii săvârşite şi cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii: a) împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite; b) starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; c) natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii; d) motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit; e) natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; f) conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal; g) nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.

Sub acest aspect, Înalta Curte a avut în vedere gradul de pericol social concret al faptei care este ridicat, dar şi cuantumul sumei de bani ce a făcut obiectul traficului de influenţă (100.000 euro).

Totodată, notează că nu a identificat niciuna din circumstanţele atenuante prevăzute de art. 75 din C. pen. Astfel, a apreciat că, faţă de circumstanţele reale şi personale ale inculpatului, atitudinea sa procesuală şi vârsta, stabilirea unei pedepse orientate către minimul special(de 2 ani închisoare potrivit ambelor legi care în succesiunea lor incriminează traficul de influenţă, art. 257 din C. pen. anterior şi art. 291 din C. pen.), în cuantum de 3 ani închisoare, reflectă în mod obiectiv pericolul social al faptei săvârşite şi poate să îndeplinească scopul pentru care este aplicată această pedeapsă.

4.2. Cu privire la critica formulată prin apelul Parchetului vizând greşita achitare a inculpatului J. pentru săvârşirea infracţiunii de asociere în vederea săvârşirii de infracţiunii, prevăzută de art. 323 alin. (1) şi (2) din C. pen. anterior, rap. la art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000, Înalta Curte a apreciat că este întemeiată.

Pentru a dispune achitarea inculpatului, instanţa de fond a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 4 din C. pen. şi a reţinut că fapta de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, prevăzută în art. 323 din C. pen. anterior, a fost dezincriminată, întrucât nu se mai regăseşte în reglementarea de la art. 367 din noul C. pen., din moment ce, aceste dispoziţii, din legea nouă, nu fac referire la un grup infracţional organizat, în sensul art. 7 din Legea nr. 39/2003.

Aşa cum s-a reţinut anterior, în cuprinsul acestor considerente, chestiunea de drept vizând aplicarea legii penale în timp, pe care instanţa de fond şi-a fundamentat soluţia de achitare, a primit o rezolvare prin Decizia nr. 12/2014 din 02.06.2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală (publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 507/08.07.2014) potrivit căreia faptele prevăzute de art. 323 din C. pen. anterior sunt incriminate de noul C. pen. în art. 367.

În acest sens, fiind analizat conţinutul noii incriminări s-a constatat că acţiunile care reprezintă elementul material al laturii obiective a infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat prevăzut de art. 367 din C. pen., respectiv iniţierea, constituirea, aderarea sau sprijinirea, sunt identice cu acţiunile care constituiau elementul material al infracţiunilor prevăzute de art. 7 alin. (1) şi art. 8 din Legea nr. 39/2003 şi art. 323 din C. pen. anterior, singura modificare operată de către legiuitor faţă de textul din art. 7 raportat la art. 2 lit. a) teza I din Legea nr. 39/2003 îl reprezintă extinderea sferei noţiunii de grup infracţional organizat.

Ca atare, s-a concluzionat că în condiţiile actualei reglementări, dispoziţiile art. 367 din C. pen. au preluat atât prevederile art. 7, cât şi pe cele ale art. 323 din C. pen. anterior şi ale art. 8 din Legea nr. 39/2003, faptele prevăzute de aceste texte de lege nefiind dezincriminate.

În raport cu considerentele anterioare, s-a apreciat că îşi găsesc incidenţa dispoziţiile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 187/2012, conform cărora dispoziţiile art. 4 din C. pen. referitoare la legea de dezincriminare nu sunt aplicabile situaţiei analizate. Prin grup infracţional organizat, în conformitate cu alin. (6) al art. 367 din C. pen., se înţelege grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, constituit pentru o anumită perioadă şi pentru a acţiona în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni.

Aşadar, în situaţia în care sunt îndeplinite condiţiile privind existenţa unui grup constituit pentru o anumită perioadă şi pentru a acţiona în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni, singura ipoteză în care s-ar putea discuta despre dezincriminarea acestei forme a pluralităţii constituite de făptuitori, este neîndeplinirea condiţiei privind numărul de 3 persoane.

Or, în cauză această condiţie privind numărul de 3 persoane prevăzută în art. 367 alin. (6) din C. pen. este îndeplinită prin raportare la împrejurarea că la comiterea faptei de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni au participat inculpaţii G., F., J., A. şi D.

De altfel, chiar instanţa de fond a reţinut sub aspectul situaţiei de fapt că inculpaţii s-au constituit într-un grup în cadrul căruia au acţionat în mod coordonat, unindu-şi eforturile, în sensul efectuării tuturor demersurilor pentru ca martorul denunţător I. să obţină planul parcelar aferent tarlalei 25, parcela 86, să fie avizat planul parcelar de OCPI şi să fie emise documente cadastrale în vederea intabulării terenurilor denunţătorului, totul cu scopul obţinerii unor sume consistente de bani de la denunţător cu titlu de mită, respectiv preţul traficului de influenţă.

Ca atare, din descrierea situaţiei de fapt de către instanţa de fond reiese că inculpaţii menţionaţi au colaborat în scopul comiterii unor infracţiuni de corupţie, aceştia asumându-şi rolul de a asigura transmiterea sumelor de bani ce constituiau obiectul infracţiunilor de corupţie. Prin urmare, printr-o greşită a aplicare a legii, dar şi o greşită evaluare a situaţiei de fapt reţinută de instanţa de fond s-a ajuns ca, în condiţiile în care, toate elementele de fapt expuse de către instanţa de fond aveau corespondent în ambele norme, succesive, de incriminare, să se dispună achitarea inculpaţilor, în loc. de a fi condamnaţi.

Din probele administrate, inclusiv cele administrate în apel, rezultă că, în concret, inculpatul G. a pretins că poate exercita influenţă asupra inculpatului A. prin intermediul inculpatului F., pentru că acesta din urmă îl va determina, prin ascendentul pe care îl avea asupra inculpatului A., să emită planului parcelar în discuţie. Totodată, pentru a asigura reuşita planului infracţional, inculpatul F. a pretins că îşi va exercita influenţa asupra inculpatului J., pentru a-l determina să intervină pe lângă directorul OCPI Ilfov, O., pentru urgentarea demersurilor ce ţineau de competenţa OCPI Ilfov, şi anume avizarea planului parcelar.

În cadrul aceluiaşi grup, inculpatul J. a sprijinit grupul infracţional prin facilitarea accesului acestora la d-na O. de la OCPI Ilfov.

Inculpatul A. a pretins şi primit mită pentru a dispune emiterea planului parcelar de către Comisia de Fond Funciar, al cărei preşedinte era, şi l-a cooptat şi pe inculpatul D. pentru a-şi asigura garanţia primirii mitei, respectiv primirea efectivă a mitei, fără riscul de a fi depistat de organele judiciare. De asemenea, inculpatul A. a lăsat să se înţeleagă că are influenţă asupra inculpatului J. şi, prin intermediul acestuia, asupra lui O. de la OCPI Ilfov.

Probatoriul administrat în apel (declaraţiile martorilor I., Q. şi T.) prin coroborare cu înregistrările purtate în mediul ambiental şi înregistrările telefonice, pe care instanţa de fond le-a analizat pe larg, au relevat îndeplinirea condiţiilor privind durata în timp a asocierii (iunie - septembrie 2011) şi rolul inculpaţilor în cadrul activităţii infracţionale, acestea fiind descrise în considerentele hotărârii atacate într-o manieră care asigura corespondenţa deplină cu infracţiunea de constituire a unui grup infracţional.

Întregul plan infracţional elaborat de inculpaţi constituie, în fapt, acte pregătitoare în vederea săvârşirii infracţiunilor scop, activitate infracţională pe care legiuitorul a înţeles să o incrimineze în conţinutul art. 323 din C. pen. anterior, respectiv, art. 367 din C. pen. în vigoare.

În drept, astfel cum s-a reţinut la punctul 2.2., fapta inculpaţilor G., F., J., A. şi D. întruneşte elementele obiective şi subiective ale infracţiunii de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, prevăzută de art. 323 alin. (1) din C. pen. anterior, corespunzătoare incriminării din legea penală în vigoare la data comiterii faptei, dar şi ale art. 367 alin. (1) din C. pen.

Sub aspectul elementului material al laturii obiective a infracţiunii de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni se va reţine că inculpatul G. a iniţiat constituirea grupului organizat, inculpatul F. a constituit acest grup, fiind implicat încă de la început, din momentul constituirii grupului organizat, inculpatul A., de asemenea, a constituit grupul organizat, acţionând încă de la început în sensul rezolvării problemei denunţătorului, prin atragerea în asocierea infracţională a altor persoane, inculpatul D. a aderat la grupul constituit de inculpatul F., A. şi G., iar inculpatul J. a sprijinit grupul infracţional prin facilitarea accesului acestora la d-na O. de la OCPI Ilfov.

Aşadar, inculpaţii au acţionat cu intenţie directă calificată prin scop, având ca obiect final săvârşirea unor infracţiuni de corupţie, respectiv de luare de mită (inculpatul A.) şi trafic de influenţă (ceilalţi inculpaţi), precum şi a altor infracţiuni conexe celor de corupţie.

Totodată, se a constatat îndeplinită cerinţa esenţială prevăzută în textul de incriminare, în sensul în care scopul constituirii grupului organizat să fie acela de săvârşire a unor infracţiuni, fiind fără relevanţă natura acestora, câtă vreme toţi inculpaţii implicaţi urmăreau rezolvarea problemei denunţătorului, pentru a încasa o sumă de bani de la acesta, cât mai repede posibil şi prin orice mijloace.

Se a constatat, aşadar, că inculpaţii G., F., J., A. şi D. au săvârşit, fiecare, asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni [la data faptelor prev. de art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen. 1969], care în prezent, urmare a abrogării art. 323 din vechiul C. pen., incriminare care se regăseşte în dispoziţiile art. 367 alin. (1) şi (2) din noul C. pen., cu denumirea marginală constituirea unui grup infracţional organizat.

În ceea ce priveşte individualizarea pedepsei, cu referire la asocierea pentru săvârşirea de infracţiuni reţinută în sarcina inculpatului, instanţa de apel a ţinut seama de criteriile prevăzute de art. 74 din C. pen., enunţate anterior şi a constatat că nu se pot reţine circumstanţe atenuante judiciare.

Modificările ivite în cursul judecării cauzei, ca urmare a succesiunii în timp a celor două legi penale, C. pen. anterior şi C. pen. în vigoare, impun reexaminarea cauzei din perspectiva aplicării legii penale mai favorabile şi soluţionarea acestui conflict al legilor în timp în scopul determinării legii penale aplicabile în această situaţie tranzitorie.

Examinând cauza din perspectiva îndeplinirii acestor condiţii se constată că de la data comiterii faptei şi până la judecarea acesteia a avut loc. o succesiune în timp a două legi penale, C. pen. anterior şi C. pen. în vigoare, ambele incriminând infracţiunile de trafic de influenţă şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni.

În ceea ce priveşte infracţiunea de trafic de influenţă:

Potrivit dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 78/2000, în vigoare la data comiterii faptei, infracţiunile de luare de mită - prevăzută la art. 254 din C. pen., de dare de mită - prevăzută la art. 255 din C. pen., de primire de foloase necuvenite - prevăzută la art. 256 din C. pen. şi de trafic de influenţă - prevăzută la art. 257 din C. pen. se pedepsesc potrivit acelor texte de lege.

Conform art. 79 pct. 2 şi art. 247 din Legea nr. 187/2012, începând cu data de 1 februarie 2014 (data intrării în vigoare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen.), articolul 6 a fost modificat urmând a avea următorul cuprins:

"Infracţiunile de luare de mită, prevăzută la art. 289 din C. pen., dare de mită, prevăzută la art. 290 din C. pen., trafic de influenţă, prevăzută la art. 291 din C. pen., şi cumpărare de influenţă, prevăzută la art. 292 din C. pen., se pedepsesc potrivit prevederilor acelor texte de lege. Dispoziţiile art. 308 din C. pen. se aplică în mod corespunzător.

La momentul comiterii faptei, în conformitate cu art. 257 din C. pen. anterior, primirea ori pretinderea de bani sau alte foloase ori acceptarea de promisiuni, de daruri, direct sau indirect, pentru sine ori pentru altul, săvârşită de către o persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 10 ani.

La data soluţionării apelului, art. 291 din C. pen. prevede că pretinderea, primirea ori acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, săvârşită de către o persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public şi care promite că îl va determina pe acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.

În C. pen. în vigoare, dispoziţiile art. 291 alin. (1) incriminează traficul de influenţă, cu unele elemente de diferenţiere faţă de reglementarea anterioară, modificări care nu influenţează încadrarea juridică a faptei prin raportare la această nouă reglementare.

Astfel, potrivit dispoziţiei legale menţionate, constituie infracţiunea de trafic de influenţă pretinderea, primirea ori acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, săvârşită de către o persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public şi care promite că îl va determina pe acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani închisoare.

Spre deosebire de art. 257 alin. (1) din C. pen. anterior, art. 291 alin. (1) din C. pen. prevede că acţiunea este săvârşită de persoana care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra funcţionarului public şi care promite că îl va determina să adopte o anumită conduită, iar ca modalităţi alternative de comitere a faptei prevede, alături de îndeplinirea ori neîndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle de serviciu ale funcţionarului public şi urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui astfel de act, respectiv îndeplinirea unui act contrar.

Aceste elemente de diferenţiere nu restrâng sfera de incidenţă a textului anterior şi nu au efecte cu privire la fapta concretă de trafic de influenţă reţinută în sarcina inculpatului.

Sub aspectul sancţiunii, în art. 291 din noul C. pen. au fost modificate limitele legale ale pedepsei, în sensul stabilirii unei limite maxime legale reduse, de la 2 la 7 ani închisoare, faţă de 2 la 10 ani închisoare, cum au fost prevăzute de reglementarea anterioară.

Prin urmare, maximul special al pedepsei închisorii este mai redus în legea penală nouă (7 ani faţă de 10 ani), pe când minimul special al pedepsei este acelaşi în cazul ambelor legi penale succesive, anume 2 ani închisoare.

Având în vedere că legea penală nouă a menţinut minimul special şi a redus maximul special al pedepsei închisorii, alegerea legii penale mai favorabile se realizează in concreto, având în vedere pedeapsa spre care se orientează instanţa, or, în cazul inculpatului a apreciat că se impune aplicarea unei pedepse orientate către minimul special de 2 ani închisoare, şi anume de 3 ani închisoare.

În ceea ce priveşte asocierea pentru săvârşirea de infracţiuni:

Potrivit art. 323 alin. (1) din C. pen., fapta de a se asocia sau de a iniţia constituirea unei asocieri în scopul săvârşirii uneia sau mai multor infracţiuni, altele decât cele arătate în art. 167, ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unei astfel de asocieri se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 15 ani, fără a se putea depăşi pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea ce intră în scopul asocierii. Potrivit alin. (2), dacă fapta de asociere a fost urmată de săvârşirea unei infracţiuni, se aplică celor care au săvârşit infracţiunea respectivă pedeapsa pentru acea infracţiune în concurs cu pedeapsa prevăzută de alin. (1).

Potrivit art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000, asocierea pentru săvârşirea unei infracţiuni, printre cele prevăzute de textul de lege menţionat fiind şi infracţiunea de trafic de influenţă, este în legătură directă cu infracţiunile de corupţie, iar potrivit art. 18 alin. (1) din aceeaşi lege, se sancţionează cu pedepsele prevăzute în C. pen. pentru aceste infracţiuni, al căror maxim se majorează cu 2 ani, ca atare limitele în concret sunt între 3 şi 17 ani închisoare.

Cu toate acestea, legea veche limitează pedeapsa maximă ce poate fi aplicată în concret pentru infracţiunea prevăzută în art. 323 alin. (1) din C. pen. anterior prin raportare la regimul sancţionator prevăzut de lege pentru infracţiunea de trafic de influenţă care intră în scopul asocierii, la 10 ani închisoare, limitele situându-se astfel, între 3 şi 10 ani închisoare.

Conform art. 79 pct. 10 şi art. 247 din Legea nr. 187/2012, începând cu data de 1 februarie 2014 (data intrării în vigoare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen.), art. 17 şi 18 au fost abrogate. Ca atare, în cadrul mecanismului de aplicare a legii penale mai favorabile au fost comparate: legea veche cu toate consecinţele sale în ceea ce priveşte încadrarea juridică prin reţinerea formei agravate, respectiv a dispoziţiilor art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu forma simplă a infracţiunii de trafic de influenţă din legea nouă, rezultată ca urmare a înlăturării agravantei, abrogate prin Legea nr. 187/2012.

La data soluţionării apelului, în art. 367 alin. (1) din C. pen. este incriminată sub denumirea marginală de "Constituire a unui grup infracţional organizat" fapta de iniţiere sau constituirea unui grup infracţional organizat, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup, limitele de pedeapsă fiind cuprinse între 1 şi 5 ani închisoare şi interzicerea unor drepturi. În alin. (3) al articolului fiind prevăzut că în situaţiile în care faptele de la alin. (1) şi (2) au fost urmate de săvârşirea unei infracţiuni, se aplică regulile de la concursul de infracţiuni. Prin compararea sancţiunilor prevăzute de lege se constată că potrivit legii noi atât minimul cât şi maximul au fost reduse aşa încât, in abstracto, legea penală nouă constituie legea mai favorabilă cu privire la infracţiunea menţionată anterior.

În continuarea raţionamentului vizând alegerea legii mai favorabile, se impune a fi avută în vedere existenţa unei pluralităţi de infracţiuni, respectiv a concursului real de infracţiuni cu privire la activitatea infracţională a inculpatului. Sub acest aspect, se constată că legea nouă prevede, în art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., un spor obligatoriu de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, prin comparaţie cu sporul facultativ prevăzut de textul art. 34 alin. (1) lit. b) raportat la art. 33 lit. a) din vechiul C. pen.

Cu toate acestea, compararea limitelor speciale de pedeapsă din legile succesive ori a tratamentelor sancţionatoare pentru pluralitatea de infracţiuni nu este suficientă pentru alegerea legii mai favorabile, întrucât nu cuantumul abstract al pedepselor prevăzute de legile succesive sau algoritmul de calcul al pedepsei pentru concurs de infracţiuni este hotărâtor, ci pedeapsa concretă ce ar putea fi aplicată în ansamblu.

Ca atare, se impune a fi analizată în concret situaţia inculpatului sub aspectul stabilirii legii penale mai favorabile, în condiţiile unei aplicări globale a legii penale, potrivit Deciziei Curţii Constituţionale nr. 265/2004. Astfel, pedeapsa pentru infracţiunea de trafic de influenţă este orientată către minimul special, sancţiunea ce ar urma să fie aplicată fiind de 3 ani închisoare, fie că se aplică art. 257 din C. pen. anterior, fie 291 din C. pen.

Pedeapsa pentru asociere nu poate fi mai mare de 3 ani închisoare întrucât, principial nu poate fi mai mare de cât pedeapsa aplicată pentru infracţiunea scop. Or, tratamentul sancţionator al concursului de infracţiuni potrivit noului C. pen. ar impune adăugarea unui spor obligatoriu şi ar avea ca efect aplicarea unei pedepse rezultante mai mari de 3 ani închisoare, respectiv 3 ani şi 4 luni închisoare, ceea ce, în mod evident, ar crea o situaţie mai grea inculpatului, prin raportare la pedeapsa de 3 ani închisoare, la care s-ar ajunge, ca efect al aplicării tratamentului sancţionator al concursului, potrivit legii vechi. Toate aceste aspecte relevă aşadar, în considerarea celor expuse anterior, că legea penală veche este legea mai favorabilă inculpatului.

În ceea ce priveşte individualizarea modului de executare a pedepsei, Înalta Curte de Casaţie de Justiţie a apreciat că pe baza datelor ce caracterizează persoana inculpatului că aceasta are aptitudinea subiectivă de a se îndrepta prin autoeducare şi nu este necesară executarea pedepsei în regim de detenţie. Prin urmare, a constatat că sunt îndeplinite condiţiile de aplicare a dispoziţiilor art. 86<SUP>1</SUP> din C. pen. anterior. Suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei are corespondent în legea nouă însă prin conţinutul măsurilor de supraveghere, dar şi efecte (vizând reabilitarea) ar conduce la crearea unei situaţii mai grele pentru inculpat. Prin urmare, ţinând seama de principiul aplicării globale a legii penale mai favorabile, dar şi de criteriul aprecierii in concreto a constatat că pedeapsa de 3 ani închisoare cu suspendare sub supraveghere a executării, aplicată inculpatului potrivit dispoziţiilor din C. pen. anterior este mai blândă în raport cu cea la care s-ar ajunge pe baza legii noi, respectiv o pedeapsă cu un cuantum mai mare şi, astfel, fără posibilitatea de a fi suspendată sub supraveghere executarea acesteia. Toate aceste aspecte relevă aşadar, în considerarea celor expuse anterior, că legea penală veche este legea mai favorabilă inculpatului, inclusiv sub aspectul modalităţii de executare a pedepsei.

Aşa fiind, instanţa de apel a identificat ca lege penală mai favorabilă, legea penală veche.

5. Cu privire la inculpata C., prin hotărârea atacată au fost reţinute, în esenţă, următoarele:

Inculpata C. a fost trimisă în judecată pentru complicitate la infracţiunea de dare de mită, prevăzută de art. 26 din C. pen. anterior rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 255 alin. (1) din C. pen. anterior şi complicitate la infracţiunea de cumpărarea de influenţă, prevăzută de art. 26 C. pen. rap. la art. 61 alin. (1) din Legea nr. 78/2000;

În cuprinsul rechizitoriului, în ceea ce o priveşte pe inculpata C. s-a reţinut că, în calitate de notar public, l-a sprijinit şi ajutat pe martorul I., sfătuindu-l să întocmească acte autentice (contracte de împrumut, de vânzare - cumpărare) sau întocmind personal astfel de acte (de revocare a unui contract de împrumut, contract de comision), cunoscând că prin acestea se atestă împrejurări necorespunzătoare adevărului, întrucât ascund şi totodată garantează darea unor sume mari de bani cu titlul de mită primarilor comunelor Jilava (A.) şi Snagov (F.) din judeţul Ilfov.

În concret, s-a reţinut că la data de 23.09.2011 a întocmit un act de revocare între G., în calitate de împrumutător, şi I., în calitate de împrumutat, un act prin care a fost revocat contractul de împrumut autentificat sub nr. 1028/06.07.2011, ce avea ca obiect suma de 2.500.000 euro. Subsecvent acestui act, a întocmit un model de contract de comision între G. (în calitate de comisionar) şi I., pentru suma de 1.100.000 euro, înscris pe care l-a înmânat acestora.

Instanţa de fond a dispus achitarea inculpatei pentru ambele infracţiuni pentru care a fost trimisă inculpata în judecată, în prezenta cauză, respectiv pentru complicitate la infracţiunea de dare de mită şi complicitate la infracţiunea de cumpărare de influenţă, în conformitate cu prevederile art. 16 lit. b) teza I din C. proc. pen., reţinând că faptele, aşa acum au fost descrise în rechizitoriu nu sunt prevăzute de legea penală.

În motivarea soluţiei de achitare, instanţa de fond a reţinut că din materialul probator administrat în cauză, nu rezultă dincolo de orice îndoială rezonabilă că inculpata C. a cunoscut faptul că atât primul contract de împrumut pentru suma de 2.500.000 euro, cât şi cel de-al doilea contract de comision (proiect/model) pentru suma de 1.100.000 euro, au fost întocmite pentru a ascunde şi garanta darea acestor sume de bani de către denunţător cu titlul de mită, în vederea obţinerii de către acesta din urmă a unor documente privind terenurile sale, fără de care nu le-ar fi putut înstrăina/vinde.

S-a arătat că în privinţa revocării contractului de împrumut încheiat între I. şi G., aceasta nu poate fi considerată o acţiune de sprijinire a denunţătorului, pentru motivul principal că revocarea reprezintă o formă de încetare şi nu de izvor a raporturilor juridice între părţi şi se poate realiza oricând şi pentru orice motiv, dacă este aceasta voinţa părţilor. Notarul C. nu avea, la momentul exprimării voinţei părţilor, posibilitatea refuzării, din motive obiective, a întocmirii şi autentificării actului de revocare a contractului de împrumut.

S-a precizat că atât în concepţia actualului C. pen., cât şi în cea a vechiul C. pen., complicitatea este o forma de participaţie penală ce constă în fapta persoanei care, cu intenţie, înlesneşte sau ajută în orice mod, inclusiv prin promisiunea de a tăinui bunurile provenite din săvârşirea faptei sau de a favoriza pe infractor, chiar dacă, după săvârşirea faptei, promisiunea nu este îndeplinită. Fiind o contribuţie la săvârşirea faptei, complicitatea se inserează însa în antecedenţa cauzală a acesteia, atrăgând calitatea de participant a complicelui.

Prin urmare, a apreciat că dat fiind caracterul antecedent sau concomitent al complicităţii, în raport cu săvârşirea infracţiunii de către autor, este discutabilă existenţa infracţiunii de complicitate la dare de mită reţinută în sarcina inculpatei C., atât timp cât acţiunile acesteia s-au derulat începând cu data de 22.09.2011, deci ulterior momentului din data de 19.09.2011, în care denunţătorul I. a remis inculpatului A. o parte din suma solicitată drept mită.

În concluzie, instanţa de fond a reţinut că pentru inculpata C., nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor de complicitate la dare de mită şi complicitate la cumpărare de influenţă, lipsind elementul material al laturii obiective, întrucât aceasta nu a acordat martorului denunţător I. ajutorul antecedent sau concomitent săvârşirii infracţiunii de către autor cu caracter efectiv, adică apt a fi folosit în fapt la săvârşirea de către autor a acţiunii sau inacţiunii respective.

Cu privire la soluţiile de achitare dispuse faţă de inculpata C. a formulat apel Parchetul şi a solicitat condamnarea acesteia pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la dare de mită prevăzută de art. 48 alin. (1) raportat la art. 209 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi complicitate la cumpărare de influenţă prevăzută de art. 48 alin. (1) raportat la art. 292 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.

În motivare a solicitat să se observe că săvârşirea acestor fapte rezultă din declaraţia martorului I. coroborată cu declaraţiile inculpatei şi ale inculpatului G., precum şi convorbirile ambientale din data de 22.09.2011 purtată între inculpată, martorul I. şi inculpatul G. şi cea din data de 26.09.2011, purtată între inculpată, martorul I. şi inculpatul D.

Din analiza coroborată a acestor mijloace de probă rezultă că inculpata C. s-a implicat activ în demersurile efectuate de martorul I., împreună cu inculpatul G., în sensul încheierii unor acte juridice prin care să se garanteze plata preţului traficului de influenţă comis de inculpaţii G., F. şi E., precum şi împreună cu inculpatul D., în sensul încheierii unor convenţii prin care să fie garantată plata mitei pretinsă de inculpatul A., conduita sa ilicită putând fi încadrată juridic în dispoziţiile de incriminare ale infracţiunilor arătate, pentru care a fost trimisă în judecată.

În ceea ce priveşte infracţiunea de luare de mită săvârşită de inculpatul A., se reţine că aceasta s-a consumat la momentul pretinderii sumei de bani de 500 mii euro, respectiv în luna februarie 2011 şi a sumei de 500.000 euro şi s-a epuizat odată cu primirea sumei de 50.000 euro în biroul inculpatului D., la data de 19.09.2011, astfel încât actele de complicitate săvârşite de inculpata C., situate temporal în intervalul februarie- septembrie 2011, sunt apte să conducă la angajarea răspunderii penale a acesteia.

Cu referire la actele de complicitate la infracţiunea de cumpărare de influenţă, se constată că inculpata îl cunoştea de mai mult timp pe martorul I., aspect care rezultă din declaraţia martorului T., aceasta sfătuindu-l şi consiliindu-l, ceea ce depăşeşte nivelul unei simple consultaţii juridice notariale, având în vedere că inculpata încerca să găsească cea mai potrivită formulă pentru ca fiecare dintre cei implicaţi să-şi primească partea.

Inclusiv instanţa de fond admite că inculpata a încheiat şi compus proiectul contractului de comision, însă îi acordă o relevanţă nepenală acestei conduite (fără de care demersurile celor implicaţi nu puteau continua în condiţii optime).

5.1. În ceea ce priveşte critica formulată prin apelul Parchetului vizând greşita achitare a inculpatei C. pentru complicitate la infracţiunea de dare de mită şi complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă, prevăzută de art. 26 din C. pen. anterior rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 255 alin. (1) din C. pen. anterior şi de art. 26 din C. pen. anterior rap. la art. 61 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, Înalta Curte a constatat următoarele:

Din examinarea actelor dosarului, Înalta Curte a constatat că probatoriul administrat nu relevă că inculpata ar fi sprijinit sau ar fi ajutat la săvârşirea infracţiunii de dare de mită. Astfel, revocarea contractului de împrumut nu poate constitui un act de complicitate la infracţiunea de dare de mită, dar nici la infracţiunea de cumpărare de influenţă. Revocarea actului nu constituie, în sine, un act de ajutor dat inculpaţilor, neavând aptitudinea de asigura primirea, în final, a folosului pretins. În mod just, instanţa de fond a reţinut că în privinţa revocării contractului de împrumut încheiat între I. şi G., aceasta nu poate fi considerată o acţiune de sprijinire a denunţătorului, pentru motivul principal că revocarea reprezintă o formă de încetare şi nu de izvor a raporturilor juridice între părţi.

În legătură cu solicitarea formulată de martorul denunţător, la data de 26.09.2011, privind încheierea de către inculpată a unui contract de comision care să garanteze că mita va ajunge la funcţionar, respectiv la inculpatul A., se constată că din procesul-verbal de redare a convorbirii purtate în mediul ambiental, la acea dată, între inculpată, martorul I. şi inculpatul D., coroborată cu declaraţiile acestora, nu rezultă că această discuţie s-a materializat în efectuarea vreunui act de ajutor ori sprijin apt să asigure plata mitei. De altfel, chiar persoanele care au solicitat consultanţa au refuzat să materializeze acest demers.

Ca atare, în ceea ce priveşte infracţiunea de dare de mită, se constată că probatoriul nu a relevat că a existat un act de complicitate cu privire la infracţiunea de dare de mită. Prin urmare, în mod just, instanţa de fond a dispus achitarea inculpatei pentru complicitate la infracţiunea de dare de mită, în baza art. 16 lit. b) din C. proc. pen.

Diferit de situaţia expusă anterior, întocmirea de către inculpata C. a unui model pentru a-l ajuta pe cumpărătorul de influenţă, martorul denunţător I., să încheie ulterior, în dinamica infracţională specifică cumpărării de influenţă un contract de comision care să asigure tradiţiunea folosului de 1.100.000 euro, ce a făcut obiectul infracţiunii de cumpărare de influenţă, reprezintă un act de sprijin acordat exclusiv cumpărătorului de influenţă şi în legătură cu această faptă.

Din procesul-verbal de redare a convorbirii purtate în mediul ambiental la data de 26.09.2011 între inculpată şi martorul I. rezultă că anterior, în legătură cu tradiţiunea folosului de 1.100.000 euro aceasta ar fi întocmit un draft de contract de comision.

Săvârşirea acestei fapte rezultă din declaraţia martorului I. coroborată cu declaraţiile inculpatei şi ale inculpatului G., precum şi convorbirile ambientale din data de 22.09.2011 purtată între inculpată, martorul I. şi inculpatul G. şi cea din data de 26.09.2011, purtată între inculpată, martorul I. şi inculpatul D.

Analizând coroborat aceste mijloace de probă rezultă că inculpata C. s-a implicat activ în demersurile efectuate de martorul I. în sensul încheierii unui act juridic prin care să se garanteze plata preţului impus cumpărătorului de influenţă. Ca atare, activitatea infracţională a inculpatei de a întocmi proiectul/ciorna contractului de comision are relevanţa unui act de ajutor, de complicitate la infracţiunea de cumpărare de influenţă.

În drept, instanţa de apel reţine că fapta inculpatei C. de a sprijini activitatea infracţională desfăşurată de martorul denunţător, cumpărător de influenţă, constând în aceea că a întocmit un proiect/model pentru un contract de comision în vederea disimulării sumei de 1.100.000 euro, despre care cunoştea că face obiectul unei infracţiuni de cumpărare de influenţă, întruneşte elementele obiective şi subiective de tipicitate ale complicităţii la infracţiunea de cumpărare de influenţă, prevăzută de art. 26 din C. pen. anterior rap. la art. 61 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, în vigoare la momentul comiterii faptei, iar, în prezent, prevăzută de art. art. 48 alin. (1) raportat la art. 290 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Sub aspectul individualizării pedepsei, Înalta Curte a avut în vedere criteriile de individualizare prevăzute de art. 74 din C. pen., respectiv, stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei se face în raport cu gravitatea infracţiunii săvârşite şi cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii:a) împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite; b) starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; c) natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii; d) motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit; e) natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; f) conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal; g) nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.

Sub acest aspect, Înalta Curte a avut în vedere gradul de pericol social concret al faptei, dar şi cuantumul sumei de bani ce a făcut obiectul cumpărării de influenţă (1.100.000 euro), precum şi datele ce caracterizează persoana inculpatei, apreciind că aplicarea unei pedepse reprezentând minimul special corespunde criteriilor menţionate şi asigură realizarea funcţiei şi scopului pedepsei. Modificările ivite în cursul judecării cauzei, ca urmare a succesiunii în timp a celor două legi penale, C. pen. anterior şi C. pen. în vigoare, au impus reexaminarea cauzei din perspectiva aplicării legii penale mai favorabile şi soluţionarea acestui conflict al legilor în timp în scopul determinării legii penale aplicabile în această situaţie tranzitorie.

Examinând cauza din perspectiva îndeplinirii acestor condiţii se constată că de la data comiterii faptei şi până la judecarea acesteia a avut loc. o succesiune în timp a două legi penale, C. pen. anterior şi C. pen. în vigoare, ambele incriminând infracţiunea de cumpărare de influenţă.

În ceea ce priveşte complicitatea la infracţiunea de cumpărare de influenţă:

Potrivit art. 61 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, în vigoare la momentul comiterii faptei, promisiunea, oferirea sau darea de bani, de daruri ori alte foloase, direct sau indirect, unei persoane care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar, pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 10 ani.

Conform art. 79 pct. 3 şi art. 247 din Legea nr. 187/2012, începând cu data de 1 februarie 2014 (data intrării în vigoare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen.), art. 6<SUP>1</SUP> a fost abrogat. Cumpărarea de influenţă a fost incriminată în noul C. pen. în art. 290 alin. (1) care prevede că promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase, pentru sine sau pentru altul, direct ori indirect, unei persoane care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public, pentru a-l determina pe acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi. Suplimentar, se impune precizarea că textul de lege privind complicitatea din legea veche a fost preluat fără modificări în legea nouă. Sub aspectul sancţiunii, în art. 290 din noul C. pen. au fost modificate limitele legale ale pedepsei, în sensul stabilirii unei limite maxime legale reduse, de la 2 la 7 ani închisoare, faţă de 2 la 10 ani închisoare, cum au fost prevăzute de reglementarea anterioară. Prin urmare, maximul special al pedepsei închisorii este mai redus în legea penală nouă (7 ani faţă de 10 ani), pe când minimul special al pedepsei este acelaşi în cazul ambelor legi penale succesive, anume 2 ani închisoare.

Având în vedere că legea penală nouă a menţinut minimul special şi a redus maximul special al pedepsei închisorii, alegerea legii penale mai favorabile se realizează in concreto, având în vedere pedeapsa spre care se orientează instanţa, or, în cazul inculpatei instanţa a apreciat că se impune aplicarea unei pedepse reprezentând minimul special, de 2 ani închisoare, potrivit ambelor legi aflate în succesiune.

În ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei, Înalta Curte a apreciat pe baza datelor ce caracterizează persoana inculpatei că aceasta are aptitudinea subiectivă de a se îndrepta prin autoeducare şi nu este necesară executarea pedepsei în regim de detenţie. Suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei prevăzută în C. pen. anterior are corespondent în legea nouă, însă prin conţinutul măsurilor de supraveghere, dar şi efecte (vizând reabilitarea) ar conduce la crearea unei situaţii mai grele pentru inculpată.

Prin urmare, ţinând seama de principiul aplicării globale a legii penale mai favorabile, dar şi de criteriul aprecierii in concreto, Înalta Curte a constatat că pedeapsa de 2 ani închisoare cu suspendare sub supraveghere a executării pedepsei potrivit dispoziţiilor din C. pen. anterior este mai blândă în raport cu cea la care s-ar ajunge pe baza legii noi, respectiv o pedeapsă cu un cuantum identic, dar cu o modalitate de executare mai aspră prin impunerea unor obligaţii suplimentare şi a eliminării posibilităţii de reabilitare de drept a inculpatei la expirarea termenului de încercare. Toate aceste aspecte relevă aşadar, în considerarea celor expuse anterior, că legea penală veche este legea mai favorabilă inculpatei, inclusiv sub aspectul modalităţii de executare a pedepsei, impunându-se, sub acest aspect admiterea apelului formulat de aceasta.

În ceea ce priveşte pedepsele accesorii, conform normelor tranzitorii, respectiv art. 12 din Legea nr. 187/2012, "În cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii şi complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracţiunea comisă".

În consecinţă, pentru inculpata C. legea veche este mai favorabilă.

6. Cu privire la inculpaţii A. şi D. prin hotărârea atacată au fost reţinute, în esenţă, următoarele:

Inculpatul A. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de: luare de mită, prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 254 alin. (1) C. pen.; fals intelectual, în forma participaţiei improprii (instigare mediată), prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 289 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000; instigare la infracţiunea de spălare a banilor, prevăzută de art. 25 C. pen. rap. la art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 rap. la art. 17 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 78/2000; asociere pentru săvârşirea de infracţiuni (de corupţie), prevăzută de art. 323 alin. (1) şi alin. (2) C. pen. rap. la art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Inculpatul D. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de: complicitate la luare de mită, prevăzută de art. 26 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 254 alin. (1) C. pen.; fals intelectual, în forma participaţiei improprii, prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 289 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000; spălare a banilor, prevăzută de art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 rap. la art. 17 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 78/2000; asociere pentru săvârşirea de infracţiuni (de corupţie), prevăzută de art. 323 alin. (1) şi alin. (2) C. pen. rap. la art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Instanţa de fond a condamnat pe cei doi inculpaţi numai cu privire la infracţiunile de corupţie săvârşite, şi anume pe inculpatul A. pentru infracţiunea de luare de mită, iar pe inculpatul D. pentru complicitate la infracţiunea de luare de mită. Totodată, a dispus achitarea inculpaţilor pentru celelalte infracţiuni pentru care s-a dispus trimiterea lor în judecată în prezenta cauză.

Instanţa de fond a constatat că numai în privinţa infracţiunii de luare de mită, probele administrate indică, dincolo de orice îndoială rezonabilă, implicarea inculpaţilor A. şi D.. Aşa fiind, instanţa de fond a apreciat că fapta inculpatului A., care în calitate de primar a pretins suma de 500.000 euro denunţătorului I., din care a primit 50.000 euro, în scopul de a abuza de prerogativele funcţiei în exercitarea atribuţiilor de serviciu şi a dispune întocmirea unui plan parcelar (de către Comisia Locală de Fond Funciar) în care să fie incluse toate terenurile denunţătorului (în suprafaţă totală de 23,8 ha) şi amplasate unul în vecinătatea celuilalt (alipite), întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 modif. rap. la art. 289 alin. (1) din C. pen.

Totodată, a apreciat că fapta inculpatului D., care l-a sprijinit şi ajutat pe primarul A. să obţină suma de 500.000 euro de la denunţătorul I., cunoscând ca această sumă reprezintă mita pe care primarul i-a pretins-o denunţătorului pentru a dispune întocmirea unui plan parcelar în care să fie incluse toate terenurile denunţătorului (în suprafaţă totală de 23,8 ha) şi amplasate unul în vecinătatea celuilalt (alipite), ajutor constând în faptul că a ţinut legătura şi a discutat cu denunţătorul, atât în prezenţa, cât şi în numele naşului său A. (fiind desemnat de către acesta din urmă omul său de încredere), aspecte legate de terenurile în cauză şi despre modul de garantare şi remitere a mitei; la data de 19.09.2011, denunţătorul a dat, cu titlul de mită, suma de 50.000 euro primarului A., în prezenţa şi în biroul lui D., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la luare de mită, prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 modificată rap. la art. 289 alin. (1) din C. pen.

Sub aspectul elementul material al infracţiunii de luare de mită s-a reţinut că acesta constă în pretinderea de la denunţătorul I. a sumei de 500.000 euro, din care a primit 50.000 de euro. S-a mai reţinut că inculpaţii au acţionat cu forma de vinovăţie a intenţiei directe, pentru ca inculpatul A., în virtutea prerogativelor sale aferente funcţiei de primar al comunei Jilava, să dispună întocmirea unui plan parcelar în care să fie incluse şi învecinate (alipite) toate terenurile denunţătorului situate în extravilanul comunei Jilava, jud. Ilfov

În privinţa infracţiunii de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, prevăzută de art. 323 alin. (1) şi (2) din C. pen. din 1969, rap. la art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000, reţinute în sarcina aceloraşi inculpaţi, constând în aceea că aceştia, în scopul de a obţine sume mari de bani cu titlu de mită de la denunţătorul I., au acţionat, unindu-şi eforturile, pentru întocmirea unui plan parcelar şi obţinerea documentelor cadastrale pentru terenurile denunţătorului situate în extravilanul comunei Jilava, instanţa de fond a făcut aplicarea prevederilor art. 4 din C. pen. şi a constatat că infracţiunea este dezincriminată.

În privinţa faptelor calificate prin rechizitoriu ca fiind infracţiuni de fals intelectual sub forma participaţiei improprii şi spălare a banilor, instanţa de fond a constatat că faptele inculpaţilor constând în aceea că, inculpatul A. l-a determinat pe finul său, D., să încheie un contract de cesiune fictiv, la notariat, cu denunţătorul I., prin care denunţătorul să îi cedeze drepturile asupra a două imobile (terenuri) cesionarului (D.), contract întocmit şi autentificat sub nr. 2611 la data de 28 iulie 2011 (fără vinovăţie, de notarul public N.), prin care s-au atestat astfel împrejurări necorespunzătoare adevărului, deoarece, în realitate, acest contract a fost încheiat în scopul de a garanta şi a ascunde săvârşirea infracţiunii de luare de mită, iar pe de altă parte, prin încheierea acestui contract de cesiune (autentificat sub nr. 2611/28.07.2011), s-au transferat bunurile menţionate (2 terenuri) din patrimoniul denunţătorului în patrimoniul inc. D., ascunzându-se astfel originea ilicită a acestora, nu constituie infracţiuni.

În privinţa infracţiunii de fals intelectual sub forma participaţiei improprii, instanţa de fond a constatat că lipseşte situaţia premisă necesară existenţei acestei infracţiuni, iar în privinţa infracţiunii de spălare a banilor, că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acesteia.

În ceea ce priveşte infracţiunea de fals intelectual deşi nu a rezultat inexistenţa unui raport juridic între contractanţii I. şi D. anterior întocmirii contractului de cesiune, acesta a căpătat natura unui contract simulat, care ascundea adevăratele raporturi juridice, respectiv scopul încheierii contractului de a garanta şi a ascunde săvârşirea infracţiunii de luare de mită.

Încheierea unui contract simulat, cum este cazul contractului între D. şi I., are ca efect inopozabilitatea acestuia faţă de terţe persoane, dar nu poate constitui elementul material al infracţiunii de fals intelectual (sub forma participaţiei improprii pentru inculpaţii), întrucât este o modalitate de garantare a primirii sumelor de bani de către D. şi A. de la martorul denunţător.

Aşadar, s-a apreciat că lipseşte situaţia premisă săvârşirii infracţiunii, contractul de cesiune neatestând o situaţie de fapt inexistentă, ci una cu o altă natură. Potrivit doctrinei juridice, "un înscris oficial s-ar putea referi însă în mod fals la o premisă inexistentă, în acest caz, înscrisul oficial trebuie să fie considerat nu ca un înscris întocmit, ci ca un înscris plăsmuit în întregul său şi, deci, ca un produs al unui fals material" (Explicaţii teoretice ale C. pen. K., Editura WW., 2003, Ediţia a II-a, vol. IV, fila 378).

În sarcina inculpaţilor A. şi D. s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de spălare de bani, în forma prevăzută de art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 [art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, republicată] sub forma instigării, pentru inculpatul A. şi a autoratului, pentru inculpatul D. întrucât, contractul de cesiunea fost încheiat în scopul de a ascunde originea ilicită a sumelor de bani pretinse cu titlul de mită.

Instanţa de fond a constatat că din conţinutul infracţiunilor presupus săvârşite de inculpaţii D. şi A. lipseşte chiar situaţia premisă a existenţei sumelor de bani. Se constată că în posesia acestora nu s-au aflat sumele de bani promise de către martorul denunţător I.. Nu se poate astfel afirma că s-a săvârşit o infracţiune de spălare a banilor ci de "spălare a promisiunii de dare a banilor", întrucât contractul a fost încheiat la data de 28.07.2011, pe când suma de bani cu titlu de mită de către denunţător inculpatului A. a fost efectiv remisă ulterior, la data de 19.09.2011.

De esenţa infracţiunii prevăzute de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, republicată este schimbarea sau transferul de bunuri. În cauză, nu au existat asemenea operaţiuni, întrucât nu au fost date/primite sumele de bani ci doar oferite/primită promisiunea dării acestora.

Nu s-a putut reţine nici săvârşirea infracţiunii sub forma tentativei, întrucât nu se poate susţine că inculpaţii ar fi încercat schimbarea sau transferul de bunuri, operaţiuni care să fi eşuat ci că, de fapt aceste operaţiuni nu au existat, neexistând nicio sumă de bani care să poată fi transferată.

Prin motivele de apel, Parchetul a criticat hotărârea instanţei de fond cu privire la greşita achitare a inculpaţilor A. şi D. pentru săvârşirea infracţiunilor de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, fals intelectual sub forma participaţiei improprii şi spălare a banilor. Totodată, s-a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile în ceea ce-i priveşte.

Inculpaţii A. şi D. au criticat hotărârea sub aspectul greşitei lor condamnări pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită şi, respectiv a complicităţii la infracţiunea de luare de mită.

6.1. Cu privire la aceste critici vizând greşita condamnare a inculpaţilor A. şi D..

Reexaminând ansamblul probatoriu în virtutea efectului integral devolutiv al apelului declarat, inclusiv din perspectiva probelor administrate în cursul judecării cauzei în calea de atac, a constatat că săvârşirea, cu vinovăţie, de către inculpaţii A. şi D. a infracţiunii de luare de mită, în modalitatea reţinută prin hotărârea instanţei de fond este confirmată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, de probe certe şi legal administrate.

Totodată, examinând hotărârea atacată prin raportare la actele dosarului, Înalta Curte a constatat că în ceea ce priveşte infracţiunea de luare de mită reţinută în sarcina inculpaţilor, în forma complicităţii pentru inculpatul D., instanţa de fond a analizat temeinic probele administrate în cauză şi a reţinut o situaţie de fapt concordantă sub toate aspectele împrejurărilor ce rezultă din aceste mijloace de probă.

Prin urmare, Curtea nu a mai reluat argumentele şi raţionamentele instanţei de fond care au stat la baza condamnării inculpaţilor, la care a achiesat întru totul, reţinând că probatoriu administrat în apel nu a furnizat elemente noi care să modifice concluzia primei instanţe cu privire la îndeplinirea condiţiilor prev. de art. 396 alin. (2) din C. proc. pen., în sensul că fapta de luare de mită dedusă judecăţii există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpaţi.

Criticile concrete în apel formulate de inculpatul A. au vizat:

a.Lipsa de credibilitate a martorului denunţător

Cu privire la credibilitatea martorului denunţător a susţinut că la momentul la care a formulat denunţ în prezenta cauză era cercetat de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism într-un dosar de trafic de droguri, astfel că pentru a-şi uşura situaţia a formulat acest denunţ. Martorul denunţător prezintă organelor de urmărire penală multiple variante de sume de bani despre care afirmă că trebuie să le înmâneze inculpatului A.. În legătură cu acest aspect, instanţa de fond a cenzurat declaraţiile martorului denunţător şi nu a reţinut decât acele aspecte care se coroborau cu celelalte probe administrate în cauză.

b. Nu exista un interes al martorului denunţător pentru obţinerea planului parcelar.

Martorul denunţător a obţinut de la primăria Jilava un extras de plan parcelar care cuprindea toate terenurile pentru care avea interes, putea să observe că toate terenurile erau amplasate în aceeaşi tarla, aşa încât toate discuţiile referitoare la terenuri intercalate sau la terenuri care se interferau printre terenurile deţinute de martorul denunţător nu au nicio legătură cu prezenta cauză.

Contrar celor susţinute, după cum chiar inculpatul A. a arătat în declaraţiile sale, planul parcelar în care să fie cuprinse loturile martorului denunţător a fost întocmit de Comisia de fond funciar în cursul lunii iulie 2011 şi înaintat la OCPI Ilfov, iar pretinderea avusese loc. la sfârşitul lunii februarie 2011.

c. Nu se justifică comiterea infracţiunilor de trafic de influenţă de către ceilalţi inculpaţi dacă exista o pretindere a sumei de bani anterioară de către inculpatul A..

Mai mult, dacă martorul denunţător a avut o înţelegere cu primarul A. cu privire la vreo sumă de bani, indiferent de cuantumul acestei sumei de bani, sumă care reprezenta o mită, se pune întrebarea de ce a mai fost necesar să apeleze la alte persoane, aşa zise de încredere, care ar avea acces la primarul A. şi prin care să-şi poată oferi mita.

Coexistenţa infracţiunii de luare de mită cu cea de trafic de influenţă este posibilă. În concret, aşa cum rezultă din probatoriul administrat inculpatul A. impunea interpunerea unor persoane de încredere, respectiv inculpaţii G., F. sau D..

Tocmai de aceea, în toată perioada cuprinsă între momentul formulării denunţului şi momentul depunerii planului parcelar la OCPI, inculpatul A. a avut o atitudine de respingere a tuturor încercărilor denunţătorului de a lua legătura cu acesta. Martorul denunţătorul chiar îi confirmă inculpatului că a înţeles toate aceste aspecte.

Cu toate acestea pretinderea se consumase anterior impunerii unor asemenea măsuri care erau menite să securizeze primirea sumei de bani ce constituia obiectul mitei.

d. Nu a existat un act al pretinderii, dacă ar fi fost, trebuia să fie înregistrat sau filmat.

Pretinderea avut loc. anterior formulării denunţului şi implicit anterior luării unor măsuri de supraveghere tehnică.

e. După ce s-a înregistrat planul parcelar la OCPI şi a început să fie prelucrat în baza de date a acestei instituţii, iar la sfârşitul lunii august toate implementările erau făcute astfel încât deţinătorii suprafeţelor de terenuri puteau să procedeze la efectuarea cadastrelor. Între momentul predării planului parcelar şi luna septembrie, inculpatul A. nu mai apare nicăieri. Nu apare decât martorul denunţătorul care îl cunoaşte pe inculpatul D. în data de 25 iulie, dar nu pentru că inculpatul A. l-ar fi trimis la inculpatul D., ci pentru că, aflând probabil că a fost depus planul parcelar urma să se implementeze şi să îşi continue documentaţia.

Dacă organul de urmărire penală sau instanţa de fond ar fi respectat principiul loialităţii probelor, ar fi constatat că din toate înregistrările efectuate rezultă în mod clar nevinovăţia inculpatului A. în privinţa primirii vreunei mite în perioada cuprinsă între lunile octombrie, septembrie, noiembrie şi decembrie 2011, aspecte ce ar trebui apreciate în apărarea inculpatului şi care dovedesc nevinovăţia acestuia.

Din moment ce pretinderea avusese loc. şi infracţiunea de luare de mită se consumase, primirea sumei de bani nu reprezenta decât epuizarea infracţiunii, aşa încât a existat o dinamică infracţională şi o activitate infracţională care s-a prelungit în timp.

f. Cu privire la cele două tranzacţii, începând cu luna septembrie, când deja denunţătorul încerca achiziţionarea terenurilor de la inculpatul D. în scopul de a-şi întregi suprafaţa cu restul suprafeţelor pe care le mai avea în acea tarla. Din această lună, toată implicarea inculpatului A. are legătură numai cu sfaturile şi susţinerea tranzacţiei dintre martorul denunţător şi inculpatul D., întrucât a fost solicitat de acesta din urmă să intervină şi să-l sfătuiască cum să procedeze pentru că martorul denunţător I. dorea să cumpere acea suprafaţă de teren şi îl tot amână cu plata preţului, cu programarea la notar.

În realitate, aşa cum rezultă din probatoriul administrat inclusiv prin reaudierea martorului denunţător în apel, cele două tranzacţii au avut rolul de a garanta primirea de către inculpatul A. prin intermediul inculpatului D., în concret cu complicitatea acestuia a sumei integrale ce a constituit obiectul pretinderii.

Sub acest aspect, instanţa a apreciat nesincere declaraţiile inculpaţilor A. şi D., date în apel, prin care susţin că suma de 50.000 euro primită la data de 19.09.2011 şi care a constituit obiectul mitei ar fi reprezentat plata în avans a terenului aparţinând inculpatului D., întrucât nu se coroborează cu celelalte probe administrate.

g. Deşi din actele de la dosar rezultă momentul în care martorul denunţător I. s-a cunoscut cu inculpatul D., respectiv în data de 25.07.2011, organul de urmărire penală nu a dorit să reţină în actul de sesizare acest aspect. În aceste condiţii, acuzaţia cum că mita s-ar fi pretins sau primit prin intermediarul inculpatului D., este nefondată.

Actele de complicitate reţinute în sarcina inculpatului D. se referă la primirea sumei de 50.000 euro la 19.09.2011, dar şi la ajutorul dat de acesta prin încheierea actului de cesiune pentru a garanta primirea de către inculpatul A. a sumei pretinse iniţial. Prin urmare,nu au fost reţinute acte de complicitate ale inculpatului D. la momentul pretinderii din februarie 2011.

h. În mod eronat, instanţa de fond a reţinut că s-ar fi predat o sumă de bani inculpatului D., dar de fapt nu s-a predat acestuia, ci unui martor R., iar acesta ar fi trebuit să i-o dea inculpatului A..

Toate probele din dosar ar trebui valorificate în favoarea inculpatului A. întrucât acestea dovedesc nevinovăţia sa. Chiar şi atunci când s-a aflat în biroul inculpatului D., denunţătorul singur sau împreună cu unul dintre martorii care purtau aparatură tehnică asupra lor, toate discuţiile erau în sensul că inculpatul A. era surprins despre demersurile de care afla în aceste ocazii despre diferite sume de bani, despre faptul că denunţătorul ar fi apelat la inculpatul F. pentru ca alte persoane să intervină la primarul A.. Toate acestea dovedesc nevinovăţia inculpatului.

Astfel cum rezultă din procesul-verbal de redare a discuţiilor purtate în mediul ambiental la data primirii sumei de 50.000 euro, inculpatul A. i-a spus martorului denunţător să dea banii martorului R..

Apărarea inculpatului A. în sensul în care atribuţiile sale în întocmirea planului parcelar erau limitate sunt contrazise de declaraţiile membrilor Comisiei de Fond Funciar şi ale inculpatului D., precum şi de înscrisurile depuse la dosar din care rezultă că, în realitate, inculpatul A. era persoana cu drept de decizie reală în problematica emiterii planului parcelar. De asemenea, discuţiile purtate telefonic, precum şi înregistrările audio-video efectuate în mediul ambiental vin să confirme poziţia pe care se situa inculpatul A., în fapt singurul decident în probleme de genul celei cu care se confrunta denunţătorul.

Inculpatul D. a susţinut că, în mod greşit, instanţa de fond a reţinut că elementul material al infracţiunii de luare de mită reprezintă pretinderea sumei de 500.000 euro, sumă din care s-a remis martorului denunţătorului suma de 50.000 euro, când în realitate a reprezentat avansul pentru cumpărarea terenului inculpatului, aşa cum rezultă din declaraţia martorului T. "am aflat că îi dăduse lui D. doar 50.000 euro pentru bucata de teren care reprezenta o cale de acces spre terenurile fără de care firma JJ. nu dorea să cumpere." În acest sens a făcut dovada că a obţinut titlul de proprietate al terenului de 18.100 mp dobândit de acesta de la numita V., moştenitoarea numitului MM. înainte de întocmirea planului parcelar, şi ca atare, înainte de colaborarea cu martorul denunţător I.. De asemenea, există la dosarul cauzei informaţii de la serviciul cadastru din care rezultă că din anul 2009 şi până în prezent nu s-a schimbat amplasamentul terenului inculpatului.

În realitate, martorul denunţător nu a dorit niciodată să plătească această sumă de bani pentru terenul inculpatului D., cu toate că dorea acest teren, aspect care a fost recunoscut chiar de martorul I. în faţa instanţei de apel. Aşadar, confirmă afectaţiunea sumei de 50.000 euro, sumă care reprezintă avansul pentru vânzarea terenului.

Apărarea mai susţine că martorul I. a minţit cu ocazia audierii sale de către instanţa de apel atunci când a spus că îl cunoaşte pe inculpatul D. din luna martie 2011.

Ca atare, dacă se acceptă că acest teren îi aparţine inculpatului D. şi acesta urma să îl vândă, în acest caz nu ar trebui să se accepte şi că a existat această complicitate la infracţiunea de luare de mită.

Cu privire la inculpatul D. este de remarcat faţă de aspectele invocate în motivele de apel că activitatea infracţională a inculpatului A., la care inculpatul D. este complice, s-a derulat în perioada februarie - septembrie 2011, între momentele pretinderii şi primirii efective a sumelor de 500.000 euro, respectiv 50.000 euro, în biroul inculpatului D.

Implicarea inculpatului D. a avut tocmai rolul de a crea o aparenţă de legalitate pentru suma ce făcuse obiectul pretinderii şi trebuia primită cu titlu de mită, prin încheierea unui act de cesiune fictiv, în baza căruia nu s-a plătit nicio sumă de bani.

Probele administrate în cauză demonstrează dincolo de orice dubiu că cei 50.000 euro au fost plătiţi cu titlu de mită, iar la săvârşirea faptei de către inculpatul A., inculpatul D. a participat cu acte de înlesnire şi ajutor, astfel încât, în mod corect, se impune angajarea răspunderii pentru complicitate la luare de mită.

Nu poate fi vorba de infracţiunea de primire de foloase necuvenite, în sensul în care această faptă a fost dezincriminată.

Aşa cum s-a susţinut, fiind cu o durată în timp, infracţiunea de luare de mită, nu se pune problema ca după săvârşirea infracţiunii, inculpatul A. să săvârşească infracţiunea de primire de foloase necuvenite, iar inculpatul D. să fie complice la această infracţiune. Pe de altă parte, infracţiunea de primire de foloase necuvenite nu a fost dezincriminată, ci a fost inclusă în conţinutul constitutiv al infracţiunii de luare de mită, astfel încât dacă ar exista această infracţiune nu se poate dispune achitarea sub acest aspect.

Prin urmare, în acord cu instanţa de fond, Înalta Curte a constatat că în privinţa infracţiunii de luare de mită, probele administrate indică, dincolo de orice îndoială rezonabilă, implicarea inculpaţilor A. şi D. Aşa fiind, în mod just s-a apreciat că fapta inculpatului A., care în calitate de primar a pretins suma de 500.000 euro denunţătorului I., din care a primit 50.000 euro, în scopul de a abuza de prerogativele funcţiei în exercitarea atribuţiilor de serviciu şi a dispune întocmirea unui plan parcelar (de către Comisia Locală de Fond Funciar) în care să fie incluse toate terenurile denunţătorului (în suprafaţă totală de 23,8 ha) şi amplasate unul în vecinătatea celuilalt (alipite), întruneşte elementele obiective şi subiective ale infracţiunii de luare de mită.

Totodată, în mod just s-a apreciat că fapta inculpatului D., care l-a sprijinit şi ajutat pe primarul A. să obţină suma de 500.000 euro de la denunţătorul I., cunoscând ca această sumă reprezintă mita pe care primarul i-a pretins-o denunţătorului pentru a dispune întocmirea unui plan parcelar în care să fie incluse toate terenurile denunţătorului (în suprafaţă totală de 23,8 ha) şi amplasate unul în vecinătatea celuilalt (alipite), ajutor constând în faptul că a ţinut legătura şi a discutat cu denunţătorul, atât în prezenţa, cât şi în numele naşului său A. (fiind desemnat de către acesta din urmă omul său de încredere), aspecte legate de terenurile în cauză şi despre modul de garantare şi remitere a mitei; la data de 19.09.2011, denunţătorul a dat, cu titlul de mită, suma de 50.000 euro primarului A., în prezenţa şi în biroul lui D., întruneşte elementele constitutive ale complicităţii la infracţiunea de luare de mită.

Sub aspectul elementul material al infracţiunii de luare de mită s-a reţinut că acesta constă în pretinderea de către inculpatul A. de la denunţătorul I. a sumei de 500.000 euro, din care a primit 50.000 de euro.

S-a mai reţinut că inculpaţii au acţionat cu forma de vinovăţie a intenţiei directe, pentru ca inculpatul A., în virtutea prerogativelor sale aferente funcţiei de primar al comunei Jilava, să dispună întocmirea unui plan parcelar în care să fie incluse şi învecinate (alipite) toate terenurile denunţătorului situate în extravilanul comunei Jilava, jud. Ilfov. Modul elaborat şi mijloacele de săvârşire a faptei conturează o periculozitate sporită a inculpaţilor care intră în contradicţie cu ipoteza reţinerii unor circumstanţe atenuante în favoarea acestora, astfel cum s-a solicitat.

În ceea ce priveşte individualizarea pedepsei, analizând modul de stabilire a pedepsei corespunzătoare infracţiunii reţinute în sarcina inculpaţilor, din punct de vedere al cuantificării acesteia, Înalta Curte a constatat că, în mod judicios, în considerarea gradului de pericol social al faptei comise, a circumstanţelor comiterii faptei, dar şi a circumstanţelor personale, prima instanţă a apreciat că se impune aplicarea unei pedepse orientate către maximul special în ceea ce-l priveşte pe inculpatul A. şi către mediu în privinţa inculpatului D.

În raport cu efectul devolutiv integral al apelului, instanţa de control judiciar are posibilitatea să examineze cauza din perspectiva modului de individualizare a pedepsei. Aşadar, sub aspectul cuantumului pedepsei stabilite de către prima instanţă, Înalta Curte a apreciat că aplicarea unor pedepse orientate către maximul special, reflectă în mod obiectiv pericolul social al faptei săvârşite şi poate să îndeplinească scopul pentru care este aplicată această pedeapsă.

6.2. Cu privire la critica formulată prin apelul Parchetului vizând greşita achitare a inculpaţilor A. şi D. pentru săvârşirea infracţiunii de asociere în vederea săvârşirii de infracţiunii, prevăzută de art. 323 alin. (1) şi (2) din C. pen. anterior, rap. la art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000, Înalta Curte a apreciat că este întemeiată.

Pentru a dispune achitarea inculpaţilor, instanţa de fond a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 4 din C. pen. şi a reţinut că fapta de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, prevăzută în art. 323 din C. pen. anterior, a fost dezincriminată, întrucât nu se mai regăseşte în reglementarea de la art. 367 din noul C. pen., din moment ce, aceste dispoziţii, din legea nouă, nu fac referire la un grup infracţional organizat, în sensul art. 7 din Legea nr. 39/2003.

Aşa cum s-a reţinut anterior în cuprinsul acestor considerente, chestiunea de drept vizând aplicarea legii penale în timp, pe care instanţa de fond şi-a fundamentat soluţia de achitare, a primit o rezolvare prin Decizia nr. 12/2014 din 02.06.2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală (publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 507 din 08.07.2014) potrivit căreia faptele prevăzute de art. 323 din C. pen. anterior sunt incriminate de noul C. pen. în art. 367. În acest sens, fiind analizat conţinutul noii incriminări s-a constatat că acţiunile care reprezintă elementul material al laturii obiective a infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat prevăzut de art. 367 din C. pen., respectiv iniţierea, constituirea, aderarea sau sprijinirea, sunt identice cu acţiunile care constituiau elementul material al infracţiunilor prevăzute de art. 7 alin. (1) şi art. 8 din Legea nr. 39/2003 şi art. 323 din C. pen. anterior, singura modificare operată de către legiuitor faţă de textul din art. 7 raportat la art. 2 lit. a) teza I din Legea nr. 39/2003 îl reprezintă extinderea sferei noţiunii de grup infracţional organizat. Ca atare, s-a concluzionat că în condiţiile actualei reglementări, dispoziţiile art. 367 din C. pen. au preluat atât prevederile art. 7, cât şi pe cele ale art. 323 din C. pen. anterior şi ale art. 8 din Legea nr. 39/2003, faptele prevăzute de aceste texte de lege nefiind dezincriminate. În raport cu considerentele anterioare, s-a apreciat că îşi găsesc incidenţa dispoziţiile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 187/2012, conform cărora dispoziţiile art. 4 din C. pen. referitoare la legea de dezincriminare nu sunt aplicabile situaţiei analizate.

Prin grup infracţional organizat, în conformitate cu alin. (6) al art. 367 din C. pen., se înţelege grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, constituit pentru o anumită perioadă şi pentru a acţiona în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni. Aşadar, în situaţia în care sunt îndeplinite condiţiile privind existenţa unui grup constituit pentru o anumită perioadă şi pentru a acţiona în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni, singura ipoteză în care s-ar putea discuta despre dezincriminarea acestei forme a pluralităţii constituite de făptuitori, este neîndeplinirea condiţiei privind numărul de 3 persoane. Or, în cauză această condiţie privind numărul de 3 persoane prevăzută în art. 367 alin. (6) din C. pen. este îndeplinită prin raportare la împrejurarea că la comiterea faptei de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni au participat inculpaţii G., F., J., A. şi D.

De altfel, chiar instanţa de fond a reţinut sub aspectul situaţiei de fapt că inculpaţii s-au constituit într-un grup în cadrul căruia au acţionat în mod coordonat, unindu-şi eforturile, în sensul efectuării tuturor demersurilor pentru ca martorul denunţător I. să obţină planul parcelar aferent tarlalei 25, parcela 86, să fie avizat planul parcelar de OCPI şi să fie emise documente cadastrale în vederea intabulării terenurilor denunţătorului, totul cu scopul obţinerii unor sume consistente de bani de la denunţător cu titlu de mită, respectiv preţul traficului de influenţă. Ca atare, din descrierea situaţiei de fapt de către instanţa de fond reiese că inculpaţii menţionaţi au colaborat în scopul comiterii unor infracţiuni de corupţie, aceştia asumându-şi rolul de a asigura transmiterea sumelor de bani ce constituiau obiectul infracţiunilor de corupţie.

Prin urmare, printr-o greşită a aplicare a legii, dar şi o greşită evaluare a situaţiei de fapt reţinută de instanţa de fond, s-a ajuns ca, în condiţiile în care, toate elementele de fapt expuse de către instanţa de fond aveau corespondent în ambele norme, succesive, de incriminare, să se dispună achitarea inculpaţilor, în loc. de a fi condamnaţi.

Din probele administrate, în detaliu analizate de instanţa de fond, inclusiv cele administrate în apel, rezultă că, în concret, inculpatul G. a pretins că poate exercita influenţă asupra inculpatului A. prin intermediul inculpatului F., pentru că acesta din urmă îl va determina, prin ascendentul pe care îl avea asupra inculpatului A., să emită planului parcelar în discuţie. Totodată, pentru a asigura reuşita planului infracţional, inculpatul F. a pretins că îşi va exercita influenţa asupra inculpatului J., pentru a-l determina să intervină pe lângă directorul OCPI Ilfov, O., pentru urgentarea demersurilor ce ţineau de competenţa OCPI Ilfov, şi anume avizarea planului parcelar.

În cadrul aceluiaşi grup, inculpatul A. a pretins şi primit mită pentru a dispune emiterea planului parcelar de către Comisia de Fond Funciar, al cărei preşedinte era, şi l-a cooptat şi pe inculpatul D. pentru a-şi asigura garanţia primirii mitei, respectiv primirea efectivă a mitei, fără riscul de a fi depistat de organele judiciare.

De asemenea, inculpatul A. a lăsat să se înţeleagă că are influenţă asupra inculpatului J. şi, prin intermediul acestuia, asupra lui O. de la OCPI Ilfov. Probatoriul administrat în apel (declaraţiile martorilor I., Q. şi T.) prin coroborare cu înregistrările purtate în mediul ambiental şi înregistrările telefonice, pe care instanţa de fond le-a analizat pe larg, au relevat îndeplinirea condiţiilor privind durata în timp a asocierii (iunie - septembrie 2011) şi rolul inculpaţilor în cadrul activităţii infracţionale, acestea fiind descrise în considerentele hotărârii atacate într-o manieră care asigura corespondenţa deplină cu infracţiunea de constituire a unui grup infracţional. Întregul plan infracţional elaborat de inculpaţi constituie, în fapt, acte pregătitoare în vederea săvârşirii infracţiunilor scop, activitate infracţională pe care legiuitorul a înţeles să o incrimineze în conţinutul art. 323 din C. pen. anterior, respectiv, art. 367 din C. pen. în vigoare.

În drept, fapta inculpaţilor A. şi D., dar şi a inculpaţilor G., F., J., astfel cum s-a arătat anterior la punctul 2.2. din cuprinsul acestor considerente, întruneşte elementele obiective şi subiective ale asocierii pentru săvârşirea de infracţiuni, prev. de art. 323 alin. (1) din C. pen. anterior, corespunzătoare incriminării din legea penală în vigoare la data comiterii faptei, dar şi ale art. 367 alin. (1) din C. pen.

Sub aspectul elementului material al laturii obiective a infracţiunii de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni s-a reţinut că inculpatul G. a iniţiat constituirea grupului organizat, inculpatul F. a constituit acest grup, fiind implicat încă de la început, din momentul constituirii grupului organizat, inculpatul A., de asemenea, a constituit grupul organizat, acţionând încă de la început în sensul rezolvării problemei denunţătorului, prin atragerea în asocierea infracţională a altor persoane, inculpatul D. a aderat la grupul constituit de inculpatul F., A. şi G., iar inculpatul J. a sprijinit grupul infracţional prin facilitarea accesului acestora la d-na O. de la OCPI Ilfov. Aşadar, inculpaţii au acţionat cu intenţie directă calificată prin scop, având ca obiect final săvârşirea unor infracţiuni de corupţie, respectiv de luare de mită (inculpatul A.) şi trafic de influenţă (ceilalţi inculpaţi), precum şi a altor infracţiuni conexe celor de corupţie.

Totodată, se constată îndeplinită cerinţa esenţială prevăzută în textul de incriminare, în sensul în care scopul constituirii grupului organizat să fie acela de săvârşire a unor infracţiuni, fiind fără relevanţă natura acestora, câtă vreme toţi inculpaţii implicaţi urmăreau rezolvarea problemei denunţătorului, pentru a încasa o sumă de bani de la acesta, cât mai repede posibil şi prin orice mijloace.

Se constată, aşadar, că inculpaţii A. şi D. au săvârşit, fiecare, infracţiuni de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni (la data faptelor prev. de art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen. 1969), care în prezent, urmare a abrogării art. 323 din vechiul C. pen., incriminare care se regăseşte în dispoziţiile art. 367 alin. (1) şi (2) din noul C. pen., cu denumirea marginală constituirea unui grup infracţional organizat.

Ca atare, pentru stabilirea pedepsei, instanţa de control judiciar are în vedere gradul concret de pericol social ridicat rezultat din modul concret de comiterea a faptei descrise în cuprinsul acestor considerente, consecinţele acesteia şi datele personale ale inculpaţilor, aşa încât urmează să aplice ambilor inculpaţi câte o pedeapsă orientată către maximul special.

Aşadar, apelul Parchetului apare ca fiind fondat sub acest aspect.

6.3. Cu privire la critica formulată prin apelul Parchetului vizând greşita achitare a inculpaţilor A. şi D. pentru infracţiunile de fals intelectual în forma participaţiei improprii şi de instigare la infracţiunea de spălare a banilor (A.), respectiv infracţiunea de spălare a banilor (D.)

În privinţa faptelor reţinute prin rechizitoriu ca fiind infracţiuni de fals intelectual sub forma participaţiei improprii şi spălare a banilor, instanţa de fond a constatat că faptele inculpaţilor constau, în aceea că inculpatul A. l-a determinat pe finul său, D., să încheie un contract de cesiune fictiv, la notariat, cu denunţătorul I., prin care denunţătorul să îi cedeze drepturile asupra a două imobile (terenuri) cesionarului (D.) pentru suma de 45.000 euro, contract întocmit şi autentificat sub nr. 2611 la data de 28 iulie 2011 (fără vinovăţie, de notarul public N.), prin care s-au atestat astfel împrejurări necorespunzătoare adevărului, deoarece, în realitate, acest contract a fost încheiat în scopul de a garanta şi a ascunde săvârşirea infracţiunii de luare de mită, iar pe de altă parte, prin încheierea acestui contract de cesiune (autentificat sub nr. 2611/28.07.2011), s-au transferat bunurile menţionate (2 terenuri) din patrimoniul denunţătorului în patrimoniul inc. D., ascunzându-se astfel originea ilicită a acestora.

6.3.1. Cu privire la infracţiunea de fals intelectual, instanţa de fond a notat că, atât în reglementarea actuală, cât şi în C. pen. din 1969, a fost incriminată fapta persoanei care, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, întocmind un înscris oficial, alterează în cuprinsul acelui înscris adevărul pe care înscrisul trebuia să-l ateste.

Totodată, instanţa de fond a reţinut că săvârşirea falsului intelectual nu este posibilă şi nu poate fi concepută fără preexistenţa unei stări de fapt care să facă necesară şi să impună întocmirea unui înscris oficial or, în cauză, nu a rezultat inexistenţa unui raport juridic între contractanţii I. şi D. anterior întocmirii contractului de cesiune, ci tocmai raporturile anterioare au căpătat natura unui contract simulat, care ascundea adevăratele raporturi juridice, respectiv scopul încheierii contractului de a garanta şi a ascunde săvârşirea infracţiunii de luare de mită. Ca atare, încheierea unui contract simulat, cum este cazul contractului între D. şi I., are ca efect inopozabilitatea acestuia faţă de terţe persoane, dar nu poate constitui elementul material al infracţiunii de fals intelectual (sub forma participaţiei improprii pentru inculpaţii A. şi D.), întrucât este o modalitate de garantare a primirii unor sume de bani de către aceştia de la martorul denunţător. Aşadar, instanţa de fond a apreciat că lipseşte situaţia premisă săvârşirii infracţiunii, contractul de cesiune neatestând o situaţie de fapt inexistentă, ci una cu o altă natură.

Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de Parchet, Înalta Curte a constatat că din probele administrate în cauză rezultă, fără putinţă de tăgadă, că între inculpatul D. şi denunţător s-a încheiat la notariat (notarul acţionând fără vinovăţie) un contract fictiv prin care s-au atestat date necorespunzătoare realităţii. Împrejurările în care actul a fost întocmit şi autentificat au fost descrise de instanţa de fond, cu reţinerea tuturor elementelor factuale, din care rezultă, fără dubiu, că în realitate nu a existat o cesiune şi nu s-a remis vreo sumă de bani, întrucât întocmirea actului avea rolul de a garanta primirea unei sume de bani cu titlu de mită, respectiv a sumei ce făcea obiectul contractului de cesiune.

Fapta inculpatului D., de a se prezenta la un notar public şi a-l determina pe acesta să întocmească şi să autentifice, un act în care să consemneze, fără vinovăţie, că între inculpat şi martorul denunţător a avut loc. o convenţie care nu corespundea adevărului, fiind fictivă, constituie infracţiunea de participaţie improprie la infracţiunea de fals intelectual. Potrivit art. 289 alin. (1) din C. pen. anterior, falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia, de către un funcţionar aflat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului ori prin omisiunea cu ştiinţă de a insera unele date sau împrejurări, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.

În conformitate cu art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, falsul şi uzul de fals săvârşite în scopul de a ascunde comiterea uneia dintre infracţiunile de corupţie, printre care şi infracţiunile de trafic de influenţă ori luare de mită sau săvârşite în realizarea scopului urmărit printr-o asemenea infracţiune sunt în legătură directă cu infracţiunile de corupţie, iar potrivit art. 18 alin. (1) din aceeaşi lege, se sancţionează cu pedepsele prevăzute în C. pen. pentru aceste infracţiuni, al căror maxim se majorează cu 2 ani.

Sub aspectul participaţiei, potrivit art. 31 alin. (2) din C. pen. anterior, determinarea, înlesnirea sau ajutarea în orice mod, cu intenţie, la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, de către o persoană care comite acea faptă fără vinovăţie, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune.

Ca atare, existenţa anterioară a unei pretinderi de către inculpatul A. a unei sume de 500.000 euro de la denunţătorul I. a constituit situaţia premisă de care a profitat complicele, respectiv inculpatul D. pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, chiar dacă, prin falsul intelectual, s-a creat o situaţie nouă (cesiunea), dar care, în final, avea menirea de a garanta că, urmare a pretinderii, inculpatul A. va primi suma de bani, ce constituia contravaloarea cesiunii. Din punct de vedere probator, actul fictiv se află la dosar, notarul, precum şi părţile care au încheiat actul relevă atât existenţa, cât şi fictivitatea acestuia, fiind îndeplinite toate condiţiile prevăzute de lege pentru angajarea răspunderii penale a inculpatului D., pentru participaţie improprie la fals intelectual săvârşit, fără vinovăţie, de un notar public. Prin urmare, fapta există şi a fost săvârşită cu vinovăţie de inculpatul D., cel care, în mod direct, l-a determinat pe notar să săvârşească fără vinovăţie infracţiunea de fals intelectual.

În drept, fapta inculpatului D. întruneşte elementele obiective şi subiective ale participaţiei improprii la săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, în forma agravată, prevăzută la data comiterii, în art. 31 alin. (2) rap. la art. 289 alin. (1) din C. pen. anterior cu aplic art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 şi, în prezent, în art. 52 alin. (3) rap. la art. 321 alin. (1) din C. pen.

Cu referire la individualizarea cuantumului pedepsei pentru participaţia improprie la săvârşirea infracţiunii de fals intelectual instanţa de apel a apreciat că, faţă de circumstanţele reale şi personale ale inculpatului, atitudinea procesuală a acestuia, vârsta şi starea de sănătate, limitele legale ale pedepsei prevăzute această infracţiune potrivit legilor menţionate, stabilirea unui cuantum al pedepsei închisorii la un an închisoare, orientată către minimul special, reflectă în mod obiectiv pericolul social al faptei săvârşite şi poate să îndeplinească scopul pentru care este aplicată această pedeapsă.

În sarcina inculpatului A. s-a reţinut că l-a determinat pe inculpatul D. să încheie contractul de cesiune fictiv, însă probatoriul administrat nu a confirmat fără dubiu această ipoteză a existenţei unei participaţii în legătură cu încheierea contractului de cesiune, motiv pentru care soluţia de achitare a acestuia este justă, urmând fi menţinută în apel.

6.3.2. Infracţiunea de spălare a banilor

În sarcina inculpaţilor s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de spălare de bani, în forma prevăzută de art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 [art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, republicată] sub forma instigării, pentru inculpatul A. şi a autoratului pentru inculpatul D., întrucât contractul de cesiune anterior menţionat a fost încheiat în scopul de a ascunde originea ilicită a sumei de bani pretinse cu titlu de mită.

Instanţa de fond a constatat că din conţinutul infracţiunii de spălare a banilor, presupus săvârşite de inculpaţi lipseşte chiar situaţia premisă a existenţei sumei de bani, întrucât în posesia acestora nu s-au aflat sumele de bani promise de către martorul denunţător I.. Nu se poate astfel afirma că s-a săvârşit o infracţiune de spălare a banilor ci de "spălare a promisiunii de dare a banilor", întrucât contractul a fost încheiat la data de 28.07.2011, pe când suma de bani cu titlu de mită de către denunţător inculpatului A. a fost efectiv remisă ulterior, la data de 19.09.2011.

De esenţa infracţiunii prevăzute de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, republicată este schimbarea sau transferul de bunuri. În cauză, nu au existat asemenea operaţiuni, întrucât nu au fost date/primite sumele de bani, ci doar oferite/primită promisiunea dării acestora. Nu s-a putut reţine nici săvârşirea infracţiunii sub forma tentativei, întrucât nu se poate susţine că inculpaţii ar fi încercat schimbarea sau transferul de bunuri, operaţiuni care să fi eşuat ci că, de fapt aceste operaţiuni nu au existat, neexistând nicio sumă de bani care să poată fi transferată.

În apel, procurorul a solicitat schimbarea încadrării juridice din art. 23 lit. a) din Legea nr. 656 din 2002 în art. 23 lit. b) şi lit. c) din aceeaşi lege.

Examinând criticile formulate de Parchet, Înalta Curte a apreciat că soluţia de achitare a inculpaţilor, în baza art. 16 lit. b) din C. proc. pen., dispusă de către instanţa de fond pentru infracţiunea de spălare a banilor este întemeiată, urmând a fi menţinută.

Dispoziţiile art. 23 alin. (1) din Legea nr. 656 din 2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării terorismului, în vigoare la data comiterii presupusei fapte, prevăd următoarele:

"Constituie infracţiunea de spălare a banilor şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 12 ani:

a) schimbarea sau transferul de bunuri, cunoscând că provin din săvârşirea de infracţiuni, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor bunuri sau în scopul de a ajuta persoana care a săvârşit infracţiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea pedepsei;

b) ascunderea sau disimularea adevăratei naturi a provenienţei, a situării, a dispoziţiei, a circulaţiei sau a proprietăţii bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscând că bunurile provin din săvârşirea de infracţiuni;

c) dobândirea, deţinerea sau folosirea de bunuri, cunoscând că acestea provin din săvârşirea de infracţiuni."

Potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol, tentativa se pedepseşte.

La data soluţionării apelului, dispoziţiile legale menţionate sunt preluate în art. 29 alin. (1) şi (2) din aceeaşi lege, cu singura deosebire că faptele descrise se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani.

Situaţia premisă a incriminării anterior menţionate, în toate variantele normative, constă în existenţa unui bun care provine din săvârşirea unei infracţiuni, or, în cauză infracţiunea de luare de mită s-a consumat prin pretinderea unei sume de bani care în materialitatea ei a fost remisă, în parte, la data de 19.09.2011.

Fără situaţia premisă infracţiunea de spălare a banilor nu poate fi concepută, fiind lipsită de obiectul ei material. Realizarea elementul material al laturii obiective presupune, indiferent de varianta normativă a infracţiunii de spălare a banilor, existenţa bunului, respectiv a banilor, în materialitatea lor, întrucât asupra lor operează schimbarea, transferul, ascunderea, disimularea, dobândirea, deţinerea sau folosirea.

Se mai impune precizarea că infracţiunea de luare de mită comisă în modalitatea normativă a pretinderii constituie un început de punere în executare a hotărârii infracţionale, o tentativă asimilată prin voinţa legiuitorului cu fapta consumată şi care nu s-a epuizat prin primirea sumei pretinse, ci s-a consumat anticipat prin simpla pretindere. Tocmai de aceea nu poate asigura, în această formă, a pretinderii, obiectul material al infracţiunii de spălare a banilor şi ca atare, nu există situaţia premisă necesară comiterii acestei infracţiuni.

Tentativa la infracţiunea de spălare a banilor presupune începerea executării hotărârii infracţionale, respectiv demararea acţiunilor specifice elementului material cu scopul de a schimba situaţia de fapt a bunului existent, provenit din săvârşirea unei infracţiuni predicat. Or, contractul de cesiune a fost încheiat la data de 28.07.2011, pe când suma de bani cu titlu de mită de către denunţător inculpatului A. a fost efectiv remisă ulterior, la data de 19.09.2011. În consecinţă, în mod corect a reţinut instanţa de fond că inexistenţa situaţiei premisă atrage neîndeplinirea condiţiilor de tipicitate specifice infracţiunii de spălare a banilor. În raport cu această soluţie cererea de schimbare a încadrării juridice rămâne fără obiect, întrucât în oricare dintre variantele normative, prevăzute de art. 23 lit. a), lit. b) sau lit. c) din Legea nr. 656 din 2002, era necesară existenţa unei situaţii premisă. În condiţiile reţinerii în sarcina inculpaţilor exclusiv a infracţiunii de trafic de influenţă, instanţa de fond a apreciat că legea penală mai favorabilă pentru inculpaţi este legea nouă.

Modificările ivite în cursul judecării cauzei, ca urmare a succesiunii în timp a celor două legi penale, C. pen. anterior şi C. pen. în vigoare, impun reexaminarea cauzei din perspectiva aplicării legii penale mai favorabile şi soluţionarea acestui conflict al legilor în timp în scopul determinării legii penale aplicabile în această situaţie tranzitorie. Examinând cauza din perspectiva îndeplinirii acestor condiţii se constată că de la data comiterii faptei şi până la judecarea acesteia a avut loc. o succesiune în timp a legilor penale, C. pen. anterior şi C. pen. în vigoare, ambele incriminând infracţiunile de luare de mită, asociere pentru săvârşirea de infracţiuni şi fals intelectual.

În ceea ce priveşte infracţiunea de luare de mită:

Potrivit dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 78/2000, în vigoare la data comiterii faptei, infracţiunile de luare de mită - prevăzută la art. 254 din C. pen., de dare de mită - prevăzută la art. 255 din C. pen., de primire de foloase necuvenite - prevăzută la art. 256 din C. pen. şi de trafic de influenţă - prevăzută la art. 257 din C. pen. se pedepsesc potrivit acelor texte de lege.

Conform art. 79 pct. 2 şi art. 247 din Legea nr. 187/2012, începând cu data de 1 februarie 2014 (data intrării în vigoare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen.), art. 6 a fost modificat urmând a avea următorul cuprins:

"Infracţiunile de luare de mită, prevăzută la art. 289 din C. pen., dare de mită, prevăzută la art. 290 din C. pen., trafic de influenţă, prevăzută la art. 291 din C. pen., şi cumpărare de influenţă, prevăzută la art. 292 din C. pen., se pedepsesc potrivit prevederilor acelor texte de lege. Dispoziţiile art. 308 din C. pen. se aplică în mod corespunzător.

La momentul comiterii faptei, în conformitate cu art. 254 din C. pen. anterior, fapta funcţionarului care, direct sau indirect, pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi.

La data soluţionării apelului, în conformitate cu art. 289 alin. (1) din C. pen., fapta funcţionarului public care, direct ori indirect, pentru sine sau pentru altul, pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică ori de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârşit fapta.

Sub aspectul sancţiunii, în art. 289 alin. (1) din noul C. pen. au fost modificate limitele legale ale pedepsei, în sensul stabilirii unei limite maxime legale reduse, de la 3 la 10 ani închisoare, faţă de 3 la 12 ani închisoare, cum au fost prevăzute de reglementarea anterioară.

Prin urmare, maximul special al pedepsei închisorii este mai redus în legea penală nouă (10 ani faţă de 12 ani), pe când minimul special al pedepsei este acelaşi în cazul ambelor legi penale succesive, anume 3 ani închisoare.

În situaţia în care legea penală nouă a menţinut minimul special şi a redus maximul special al pedepsei închisorii, alegerea legii penale mai favorabile se realizează in concreto, având în vedere pedeapsa spre care se orientează instanţa, or, în cazul inculpaţilor a condus la aplicarea de către prima instanţă a unei pedepse orientate către maximul special prevăzut de lege, respectiv, de 7 ani închisoare pentru inculpatul A. şi a unei pedepse orientate către minimul special, de 4 ani închisoare în ceea ce-l priveşte pe inculpatul D. Suplimentar, se impune precizarea că textul de lege privind complicitatea din legea veche a fost preluat fără modificări în legea nouă.

La individualizarea pedepsei ce urmează a fi aplicată acestor inculpaţi trebuie să se ţină seama de faptul că, în cursul judecăţii în apel, au solicitat aplicarea art. 19 din Legea nr. 682 din 2002 privind protecţia martorilor. În susţinerea cererii sale, inculpatul D. a depus adresa din 26.04.2016, emisă de Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, din care rezultă că, în dosarul având numărul anterior menţionat inculpatul a formulat denunţ în baza căruia au fost obţinute probe şi s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului RRR., la data de 16.11.2015, pentru săvârşirea unor infracţiuni de corupţie.

În susţinerea solicitării formulate de inculpatul A. a fost depusă la dosar, de către Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie, adresa din 08.09.2014 din care rezultă că inculpatul a formulat denunţ şi prin depoziţiile date în cursul urmăririi penale a facilitat trimiterea în judecată a inculpatului AAA. precum şi a altor patru inculpaţi printre care avocatul BBB., A. şi finul său D., prin rechizitoriul din 17.04.2013 pentru săvârşirea unor infracţiuni de corupţie

Potrivit dispoziţiilor legale anterior menţionate, persoana care are calitatea de martor, în sensul art. 2 lit. a) pct. 1, şi care a comis o infracţiune gravă, iar înaintea sau în timpul urmăririi penale ori al judecăţii denunţă şi facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit astfel de infracţiuni beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege.

Potrivit art. 2 lit. a) pct. 1 din legea menţionată, martorul este persoana care se află în următoarea situaţie de a avea calitatea de martor, potrivit C. proc. pen., şi prin declaraţiile sale furnizează informaţii şi date cu caracter determinant în aflarea adevărului cu privire la infracţiuni grave sau care contribuie la prevenirea producerii ori la recuperarea unor prejudicii deosebite ce ar putea fi cauzate prin săvârşirea unor astfel de infracţiuni.

Aceeaşi lege defineşte şi noţiunea de infracţiune gravă, prevăzându-se în art. 2 alin. (1) lit. h) categoriile de infracţiuni considerate grave, însă, sub acest aspect, instanţa notează că prin Decizia nr. 67/2015 Curtea Constituţională a constatat că soluţia legislativă reglementată de art. 19 din Legea nr. 682/2002 care exclude de la beneficiul reducerii la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege persoana care are calitatea de martor, în sensul art. 2 lit. a) pct. 1 şi care nu a comis o infracţiune gravă este neconstituţională.

Prin urmare, având în vedere conţinutul adreselor menţionate anterior, precum şi dispoziţiile legale mai sus enunţate, instanţa de apel a constatat îndeplinite condiţiile prevăzute de lege şi a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 în ceea ce-i priveşte pe inculpaţii A. şi D..

În aceste condiţii, limitele de pedeapsă pentru infracţiunea de luare de mită se vor situa, potrivit legii de la data comiterii faptei între un an şi 6 luni - 6 ani închisoare, iar potrivit legii noi, între un an şi 6 luni - 5 ani închisoare, aşa încât ţinând seama de argumentele vizând individualizarea pedepsei menţionate la punctele 5.1 şi 5.2, urmează să aplice inculpatului A. o pedeapsă reprezentând maximul special, de 6 ani închisoare potrivit legii vechi ori de 5 ani închisoare în conformitate cu legea nouă, iar inculpatului D. o pedeapsă orientată către maximul special, de 5 ani închisoare potrivit legii vechi ori de 4 ani închisoare în conformitate cu legea nouă.

În ceea ce priveşte asocierea pentru săvârşirea de infracţiuni:

Potrivit art. 323 alin. (1) din C. pen., fapta de a se asocia sau de a iniţia constituirea unei asocieri în scopul săvârşirii uneia sau mai multor infracţiuni, altele decât cele arătate în art. 167, ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unei astfel de asocieri se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 15 ani, fără a se putea depăşi pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea ce intră în scopul asocierii. Potrivit alin. (2), dacă fapta de asociere a fost urmată de săvârşirea unei infracţiuni, se aplică celor care au săvârşit infracţiunea respectivă pedeapsa pentru acea infracţiune în concurs cu pedeapsa prevăzută de alin. (1). Potrivit art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000, asocierea pentru săvârşirea unei infracţiuni, printre cele prevăzute de textul de lege menţionat fiind şi infracţiunea de trafic de influenţă, este în legătură directă cu infracţiunile de corupţie, iar potrivit art. 18 alin. (1) din aceeaşi lege, se sancţionează cu pedepsele prevăzute în C. pen. pentru aceste infracţiuni, al căror maximum se majorează cu 2 ani, ca atare limitele în concret sunt între 3 şi 17 ani închisoare.

Cu toate acestea, legea veche limitează pedeapsa maximă ce poate fi aplicată în concret pentru infracţiunea prevăzută în art. 323 alin. (1) din C. pen. anterior prin raportare la regimul sancţionator prevăzut de lege pentru infracţiunea de luare de mită care intră în scopul asocierii, la 12 ani închisoare, limitele situându-se astfel, între 3 şi 12 ani închisoare. Conform art. 79 pct. 10 şi art. 247 din Legea nr. 187/2012, începând cu data de 1 februarie 2014 (data intrării în vigoare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen.), art. 17 şi 18 au fost abrogate.

Ca atare, în cadrul mecanismului de aplicare a legii penale mai favorabile au fost comparate: legea veche cu toate consecinţele sale în ceea ce priveşte încadrarea juridică prin reţinerea formei agravate, respectiv a dispoziţiilor art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu forma simplă a infracţiunii de trafic de influenţă din legea nouă, rezultată ca urmare a înlăturării agravantei, abrogate prin Legea nr. 187/2012.

La data soluţionării apelului, în art. 367 alin. (1) din C. pen. este incriminată sub denumirea marginală de "Constituire a unui grup infracţional organizat" fapta de iniţiere sau constituirea unui grup infracţional organizat, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup, limitele de pedeapsă fiind cuprinse între 1 şi 5 ani închisoare şi interzicerea unor drepturi.

În alin. (3) al articolului fiind prevăzut că în situaţiile în care faptele de la alin. (1) şi (2) au fost urmate de săvârşirea unei infracţiuni, se aplică regulile de la concursul de infracţiuni.

Aşadar, Înalta Curte a constatat că faptele inculpaţilor, încadrate în drept în asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, corespund potrivit noului C. pen., formei tip a infracţiunii, prev. de art. 367 alin. (1), care prevede pedeapsa închisorii de la 1 an la 5 ani. Prin compararea sancţiunilor prevăzute de lege se constată că potrivit legii noi atât minimul cât şi maximul au fost reduse aşa încât, in abstracto, legea penală nouă constituie legea mai favorabilă cu privire la infracţiunea menţionată anterior.

Suplimentar, în ceea ce-i priveşte pe inculpaţi, pentru motivele anterior expuse, s-a făcut aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002, în aceste condiţii, limitele de pedeapsă pentru asociere pentru săvârşirea de infracţiuni sunt situate, potrivit legii de la data comiterii faptei, între un an şi 6 luni - 6 ani închisoare, iar potrivit legii noi, între 6 luni - 2 ani şi 6 luni închisoare.

În ceea ce priveşte participaţia improprie a inculpatului D. la săvârşirea infracţiunii de fals intelectual:

Potrivit art. 289 alin. (1) din C. pen. anterior, falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia, de către un funcţionar aflat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului ori prin omisiunea cu ştiinţă de a insera unele date sau împrejurări, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.

În conformitate cu art. 321 alin. (1) din C. pen., falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia, de către un funcţionar public aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului ori prin omisiunea cu ştiinţă de a insera unele date sau împrejurări, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.

Din compararea celor două incriminări rezultă că au conţinut identic cu excepţia sancţiunii, care a menţinut maximul special la 5 ani închisoare însă, potrivit legii noi a fost majorat minimul special, de la 6 luni la un an închisoare.

În ceea ce-l priveşte pe inculpatul D., pentru motivele anterior expuse, s-a făcut aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002, în aceste condiţii, limitele de pedeapsă pentru infracţiunea de fals intelectual sunt situate, potrivit legii de la data comiterii faptei, între 3 luni - 2 ani şi 6 luni închisoare, iar potrivit legii noi, între 6 luni - 2 ani şi 6 luni închisoare.

Prin urmare, ţinând seama de argumentele vizând individualizarea pedepsei menţionate anterior, ar urma să aplice inculpatului o pedeapsă orientată către maximul special care, respectând acest criteriu, ar putea fi de 2 ani închisoare, dat fiind că maximul special potrivit ambelor legi este neschimbat.

În apel, procurorul a solicitat desfiinţarea contractului de împrumut însă în aprecierea instanţei nu se mai impune desfiinţarea câtă vreme a intervenit revocarea acestuia.

Totodată, în temeiul art. 255 alin. (5) C. pen. anterior, s-a solicitat de către procuror să se dispună obligarea inculpatului A. la restituirea sumei de 50.000 euro către martorul I., plătită cu titlu de mită, întrucât sub acest aspect dispoziţia din sentinţa penală apelată este uşor neclară, neînţelegându-se cine restituie suma respectivă, astfel încât, în practică pot apărea dificultăţi la punerea în executare a hotărârii. Prin urmare, în temeiul art. 417 alin. (2) C. proc. pen. s-a solicitat să se dispună remedierea acestei omisiuni.

În raport cu această solicitare pe care instanţa de apel a considerat-o întemeiată, în baza art. 290 alin. (4) din C. pen., a dispus ca inculpatul A. să restituie numitului I. suma de 50 000 euro, echivalent în RON la cursul BNR la data restituirii.

Împotriva hotărârii pronunţată de instanţa de apel au declarat recurs în casaţie A. la data de 27.02.2017, B. la data de 07.03.2017, C. la data de 01.03.2017; E. la data de 03.03.2017, D. la data de 13.03.2017 (prin e-mail şi prin Poşta Română).

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 27 aprilie 2017.

Prin încheierea din data de 13 iunie 2017 s-au admis în principiu cererile de recurs în casaţie formulate de B., E., C. şi A. împotriva Deciziei penale nr. 300/A din 14 iulie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în Dosarul nr. x/2012.

S-a respins, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de D. împotriva aceleiaşi decizii penale. În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat recurentul D. la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

S-a trimis cauza completului C7 în vederea judecării recursurilor în casaţie formulate de B., E., C. şi A.. S-a fixat termen la data de 27 iunie 2017 pentru când s-au citat B., E., C. şi A..

Verificând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate în principiu a cererii de recurs în casaţie Înalta Curte a constatat următoarele:

Cererile de recurs în casaţie formulate de A., C., E. şi B. respectă termenul prevăzut de lege şi dispoziţiile art. 434 alin. (1), art. 436, art. 437 alin. (1) lit. a), b), c) şi d) şi art. 438 din C. proc. pen., cererile fiind în acelaşi timp motivate de către recurenţi.

Cererea de recurs în casaţie formulată de D. nu respectă dispoziţiile art. 438 din C. proc. pen. Cererea de recurs în casaţie formulată de D. nu a fost făcută în termenul prevăzut de lege neîndeplinind condiţia prevăzută de art. 435 C. proc. pen., având în vedere că decizia împotriva căreia a fost declarată această cale extraordinară a fost comunicată la data de 03.02.2017 (conform dovezii de comunicare, aflată la dosar apel nr. x/2012), iar recurentul a transmis cererea la data de 13.03.2017 (prin Poşta Română, data plicului aflat la dosar recurs în casaţie, fiind datată 13.03.2017). Termenul de declarare a căii extraordinare de atac s-a împlinit în cazul acestui recurent la data de 06.03.2017, anterior transmiterii cererii, nefiind îndeplinite condiţiile art. 435 C. proc. pen.

Astfel:

I. Cererea de recurs în casaţie formulată de A. este în formă scrisă şi cuprinde numele şi prenumele părţii care exercită recursul în casaţie (A.), la data soluţionării apelului aflat în cadrul Penitenciarului Rahova, în executarea pedepsei aplicate prin Decizia penală nr. 166F/2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, definitivă prin Decizia penală nr. 300/A/14.07.2016, hotărârea care se atacă (Decizia penală nr. 300/A/14.07.2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. x/2012) şi semnătura părţii.

Referitor la condiţia de formă prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., s-a observat că în cuprinsul cererii a fost indicat temeiul de drept pe care se întemeiază calea de atac, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în sensul că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, fiind avută în vedere nelegala condamnare a recurentului A. pentru săvârşirea de infracţiuni prevăzută de art. 367 C. pen. (al cărei conţinut constitutiv nu este realizat de fapta pentru care a fost trimis în judecată), după schimbarea încadrării juridice a infracţiunii, din aceea prevăzută de art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen. raportat la art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000.

În ceea ce priveşte cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., invocat în cauză, s-a arătat că aceasta vizează, potrivit doctrinei şi jurisprudenţei constante a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (exemplu - Decizia nr. 383/RC/2015), ipoteza faptelor de natură disciplinară, civilă, contravenţională sau a faptelor care au fost dezincriminate. De asemenea, s-a susţinut că intră sub incidenţa acestui caz de casare ipoteza în care inculpatul a fost condamnat pentru o faptă căreia îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii, ipoteză invocată în speţă. Acest impediment la exercitarea în continuare a acţiunii penale este cuprins în dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., întrucât, dacă nu sunt întrunite elementele constitutive circumscrise normei de incriminare, fapta nu este prevăzută de legea penală.

S-a solicitat de către recurentul A. a se constata că, în speţă, condamnarea sa, sub aspectul comiterii infracţiunii prevăzute de art. 367 alin. (1) din C. pen., este nelegală, cât timp instanţa de apel, după soluţia de achitare pentru aceasta infracţiune de către la instanţa de fond, nu a verificat efectiv corespondenţa elementelor constitutive ale infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată, cu acelea pentru care a fost condamnat şi a fost condamnat pentru o altă situaţie de fapt decât aceea din rechizitoriu. Efectuarea unei atare operaţiuni ar fi trebuit să conducă, în mod firesc, la achitarea inculpatului, în temeiul art. 16 lit. b) C. proc. pen. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 367 C. pen., întrucât fapta imputată prin rechizitoriu nu mai este prevăzută de legea penală, după intrarea în vigoare a noului C. proc. pen., iar între fapta imputată în rechizitoriu şi conţinutul constitutiv al infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat nu există identitate.

Recurentul a considerat că susţinerea privind inexistenţa corespondenţei între fapta imputată prin rechizitoriu şi conţinutul constitutiv al infracţiunii de constituire a unui grup infracţional impune o analiză comparativă a faptei descrisă în rechizitoriu, a faptei pentru care instanţa de apel a dispus condamnarea, astfel cum a descris-o în decizia recurată şi a noii infracţiuni prevăzută de art. 367 din C. pen., spre a se verifica în ce măsura există corespondenţă între acestea.

S-a susţinut că nici rechizitoriul, dar nici înscrisurile pe care acesta s-a întemeiat, nu au analizat realizarea altor condiţii decât asocierea însăşi, motivată de "scopul de a obţine sume mari de bani, cu titlul de mită, de la denunţător". În condiţiile în care luarea de mită a fost, potrivit rechizitoriului, singura infracţiune ce a făcut obiectul asocierii, actele celorlalţi inculpaţi ar fi trebuit să reprezinte contribuţii la comiterea acesteia, în scopul realizării acesteia.

S-a arătat că, potrivit deciziei recurate, cu excepţia lui D., care a comis o infracţiune aflată în legătură cu infracţiunea de luare de mită şi care tindea să asigure realizarea acesteia, toţi ceilalţi inculpaţi au comis infracţiuni de trafic de influenţă, care tindeau să le asigure doar lor sume de bani şi nu să conducă la primirea mitei de către A. (aşa cum a susţinut acuzarea ca fiind obiectul asocierii).

S-a menţionat de către recurent că a fost cercetat la rândul sau pentru comiterea unei infracţiuni de trafic de influenţă, a primit o soluţie de scoatere de sub urmărire penală pentru comiterea acestei fapte prin rechizitoriul menţionat anterior, astfel că orice legătură între acesta şi faptele de trafic de influenţă imputate celorlalţi inculpaţi nu are suport în actul de sesizare a instanţei.

Prin urmare, apărarea a arătat că în condiţiile în care singura participaţie la comiterea infracţiunii de luare de mită, reţinută în sarcina lui A., a avut-o, conform deciziei recurate, inculpatul D., problema de drept ar fi dacă, din perspectiva asocierii deduse judecăţii în condiţiile art. 367 C. pen., o asociere de două persoane "în scopul de a obţine sume mari de bani cu titlu de mită de la denunţător", constituie sau nu infracţiune.

De asemenea, recurentul a susţinut că asocierea în vederea săvârşirii de infracţiuni (art. 323 din C. pen. anterior) nu se mai regăseşte în C. pen., legiuitorul incriminând prin art. 367 din C. pen. constituirea unui grup infracţional organizat, fapta constând în iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup. Analizând conţinutul noii incriminări, s-a susţinut că acţiunile care reprezintă elementul material al laturii obiective a infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat prevăzut de art. 367 din C. pen., respectiv iniţierea, constituirea, aderarea sau sprijinirea, sunt identice cu acţiunile care constituiau elementul material al infracţiunii prevăzute de art. 323 din C. pen. anterior.

Prin urmare, doar în situaţia în care, în concret, nu este îndeplinită condiţia privind numărul de trei persoane, prevăzută în art. 367 alin. (6) din C. pen., devine incident art. 3 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, conform căruia dispoziţiile art. 4 din C. pen. privind legea penală de dezincriminare sunt aplicabile şi în situaţiile în care o faptă determinată, comisă sub imperiul legii vechi nu mai constituie infracţiune potrivit legii noi, datorită modificării elementelor constitutive ale infracţiunii, inclusiv a formei de vinovăţie, cerută de legea nouă pentru existenţa infracţiunii.

Aşadar, analizând realizarea elementelor constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 367 din C. pen. pentru care a fost condamnat, prin schimbarea încadrării juridice, din art. 323 alin. (1) şi (2) din vechiul C. pen. raportat la art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000, s-a precizat că infracţiunea de luare de mită comisă de A. a fost, potrivit rechizitoriului, singura infracţiune ce a făcut obiectul asocierii inculpaţilor J., F., A., D. şi G., iar decizia recurată a reţinut că singura participaţie la comiterea infracţiunii de luare de mită, pentru care a fost condamnat, a avut-o inculpatul D., sub forma complicităţii la luare de mită, ceea ce impune concluzia că asocierea celorlalţi (J., F. şi G.) nu s-a subsumat scopului reţinut în rechizitoriu, nefăcând parte, astfel, din asocierea în scopuri infracţionale imputată, astfel că asocierea în vederea săvârşirii de infracţiuni din care a făcut parte a fost compusă în final din două persoane: A. şi D.

În opinia recurentului, alte argumente în sprijinul acestei concluzii derivă din aceea că inculpaţii J., F. şi G. nu au fost trimişi în judecată pentru luare de mită (scopul asocierii pentru care s-au formulat acuzaţii) şi nici pretinsele fapte scop nu au nici o legătură cu "îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri", ale acestor trei membri ai pretinsului grup. S-a arătat că inculpatul J. a fost trimis în judecată pentru o faptă ce nu are nici o legătură cu faptele imputate lui A..

Recurentul a susţinut că în Rechizitoriu nu se indică concret actele săvârşite de fiecare din inculpaţi, pentru a reţine săvârşirea asocierii pentru săvârşirea de infracţiuni, iar ulterior, instanţa de apel a încercat, la filele 124-125 ale deciziei recurate, să complinească omisiunea descrierii în rechizitoriu a acestor elemente ale infracţiunii prevăzute de art. 323 C. pen. În opinia apărării nu este de natură să asigure legalitatea soluţiei de condamnare, în condiţiile în care inculpatul A. a fost condamnat pentru fapte care nu au fost descrise în Rechizitoriu. Chiar din situaţia de fapt reţinută de acuzare, susţine recurentul, rezultă că între J., F., A., D. şi G., nu a fost, în realitate, nicio asociere, deoarece faptele acestora (luare de mită/trafic de influenţă) se exclud şi nu pot fi asociate. S-a arătat că art. 323 alin. (1) din C. pen. anterior prevede sintagma "infracţiunea ce intră în scopul asocierii", deci condiţia unităţii grupului în ceea ce priveşte scopul infracţional propus, or în sarcina lui A. s-a reţinut luarea de mită, iar în sarcina celorlalţi inculpaţi s-a reţinut trafic de influenţă, fiind astfel infracţiuni diferite ce exclud asocierea.

De asemenea, s-a arătat că în Rechizitoriu nu se indică niciun element al laturii obiective a infracţiunii prevăzută de art. 323 din C. pen., respectiv: asocierea, iniţierea constituirii unei asocieri, ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă şi se trece sub tăcere faptul că între persoanele care au fost indicate ca participanţi la asociere existau interese contrare, comportamente contradictorii, conform infracţiunilor diferite şi fără legătură între ele, reţinute în sarcina fiecăruia; de exemplu dacă infracţiunea de luare de mită ar fi fost săvârşită de A., atunci, ceilalţi pretinşi membri ai grupului nu ar mai fi avut ocazia să săvârşească infracţiunea de trafic de influenţă şi invers, întrucât, în opinia apărării, existenţa infracţiunii de trafic de influenţă exclude infracţiunea de luare de mită săvârşită de acelaşi sau asupra aceluiaşi funcţionar public.

În consecinţă, s-a susţinut de către apărare că în speţă nu este îndeplinită condiţia privind numărul de trei persoane prevăzută în art. 367 alin. (6) din C. pen., ceea ce atrage incidenţa art. 3 alin. (l) din Legea nr. 187/2012, conform căruia dispoziţiile art. 4 din C. pen. privind legea penală de dezincriminare sunt aplicabile şi în situaţiile în care o faptă determinată, comisă sub imperiul legii vechi nu mai constituie infracţiune potrivit legii noi, datorită modificării elementelor constitutive ale infracţiunii, cerute de legea nouă pentru existenţa infracţiunii. Prin urmare, în opinia recurentului, se impunea achitarea sa sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 367 din C. pen., pentru neîndeplinirea condiţiei impuse de alin. (6) al textului, sub aspectul numărului de persoane ce trebuie sa compună grupul infracţional.

Pe de altă parte, s-a susţinut că în cauză nu sunt realizate nici celelalte condiţii normative pentru calificarea faptei deduse judecăţii (şi care ar fi trebuit să facă obiectul verificării instanţelor) ca infracţiune de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzute de art. 367 din C. pen. S-a solicitat a se observa că fapta pentru care a fost condamnat în speţă nu se poate încadra în art. 367 din noul C. pen. deoarece din datele de urmărire penală şi din rechizitoriu nu rezultă şi nici nu este invocată existenţa unui grup structurat, întrucât acesta presupune o anumită organizare, ierarhie, repartizare de sarcini, roluri prestabilite şi acţiuni în mod coordonat, trăsături esenţiale pentru grup infracţional organizat, şi respectiv pentru existenţa infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat. S-a arătat că nici în cadrul cercetării judecătoreşti (fond, apel) nu au rezultat elemente noi care să lămurească în ce ar consta structura grupului, organizarea, cine coordonează, cum s-a acţionat coordonat, în ce au constat acţiunile structurilor, organizate, coordonate, conform rolurilor prestabilite, şi pentru o anumită perioadă de timp. Or, lipsa acestor elemente ale laturii obiective a infracţiunii prevăzute de art. 367 din noul C. pen. impun achitarea, în opinia recurentului. S-a susţinut de către apărare că folosirea în conţinutul infracţiunii prevăzute de art. 367 din Noul C. pen. a expresiilor "grup infracţional organizat" şi "a unui astfel de grup", este expresia distincţiei pe care legiuitorul o face între un astfel de grup, organizat, şi alte grupuri, care nu sunt organizate, structurate şi care nu acţionează în mod coordonat (spre exemplu participaţia penală obişnuită). Aceste condiţii legale de existenţă a grupului infracţional organizat impun ca grupul să nu aibă caracter ocazional, ci să fie constituit pe baza unei selecţii prealabile care să aibă în vedere anumite calităţi, însuşiri, specializări ale membrilor acestuia. În fapt, grupul trebuie să aibă o structură determinată, adică să aibă anumite componente cu sarcini complementare în realizarea activităţii infracţionale, în cadrul unei ierarhii, cu roluri prestabilite şi reguli de comportare specifice unei unităţi structurate.

Cu privire la atitudinea psihică a făptuitorilor, s-a apreciat de către apărare că, încă de la începutul constituirii grupului, membrii acestuia trebuie să aibă conştiinţa faptului ca fac parte dintr-o grupare creată tocmai pentru comiterea unor infracţiuni şi trebuie să aibă reprezentarea clară a faptului că grupul funcţionează după reguli prestabilite, că există o anumita ierarhizare în rândul membrilor. De asemenea, apărarea a arătat că acuzaţii trebuie să cunoască, chiar şi în linii extrem de vagi, rolul şi atribuţiile pe care le vor avea în cadrul grupului, întrucât dacă persoana acuzată nu ar avea această reprezentare, distincţia practica între grupul infracţional organizat şi participaţia penală, în oricare dintre formele ei (acolo unde sunt mai mult de trei participanţi), ar fi imposibil de făcut.

Prin urmare, s-a considerat că nici fapta pentru care a fost trimis în judecată (şi care era singura ce putea conduce la aplicarea unei pedepse), dar nici aceea (diferită sub aspect comisiv) reţinută de instanţa de apel, nu se poate încadra în art. 367 din noul C. pen., nefiind întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiunii nu numai sub aspectul numărului de participanţi, cât mai ales sub aspectul naturii, structurii şi organizării grupului, ceea ce justifică admiterea recursului în casaţie, casarea hotărârii recurate, cu consecinţa înlăturării greşitei condamnări pentru comiterea unei fapte ce nu realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 din noul C. pen., urmată de pronunţarea unei soluţii de achitare, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., întrucât fapta imputată nu este prevăzută de legea penală.

Apărarea a menţionat ca încălcarea legalităţii invocată în recurs nu este singulară, soluţia recurată fiind în realitate rezultatul unui lung şir de erori. Cu titlu de exemplu şi fără legătură cu prezentul recurs în casaţie, după cum a precizat însăşi apărarea, s-a indicat nelegalitatea efectuării în speţă a interceptărilor şi înregistrărilor audio video, din perspectiva efectuării acestora în faza actelor premergătoare, dar şi din aceea a efectuării de către alte persoane decât cele prevăzute de C. proc. pen. Printr-o analiza coroborată a prevederilor în vigoare la data efectuării actelor, art. 911 alin. (1) şi a art. 912 alin. (2) din C. proc. pen., teza potrivit căreia interceptările puteau fi realizate doar în faza de urmărire penală este de natura evidenţei. Conform art. 912 alin. (2) C. proc. pen., "în caz de urgenţă, când întârzierea obţinerii autorizării prevăzute în art. 911 alin. (1), (2) şi (8) ar aduce prejudicii grave activităţii de urmărire penală, procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală poate dispune, cu titlu provizoriu, prin ordonanţă motivată, (...) interceptarea şi înregistrarea convorbirilor sau comunicărilor, pe o durată de cel mult 48 ore". Concluziile ce puteau fi deduse din aceasta prevedere, arată apărarea, constau în aceea că, pentru a putea fi autorizate, interceptări şi înregistrări audio/video, este necesară o urmărire penală începută. În acelaşi sens este şi Decizia nr. 962 din data de 25 iunie 2009 a Curţii Constituţionale, învestită cu soluţionarea unei excepţii de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 911 C. proc. pen.

Ca atare, dacă interceptările au fost realizate anterior începerii urmăririi penale, în faza actelor premergătoare, cum este cazul în speţă, (în condiţiile în care urmărirea penală a fost începută în luna octombrie 2011), acestea nu puteau fi reţinute ca probe, cum greşit a reţinut instanţa de apel. S-a precizat că acest motiv nu a fost invocat în apel, întrucât inculpatul A. a fost achitat de instanţa de fond pentru asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, prev. de art. 323 alin. (1) şi (2) din vechiul C. pen. raportat la art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000.

Faţă de toate argumentele prezentate, s-a solicitat admiterea recursului în casaţie, conform dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., casarea hotărârii recurate, cu consecinţa înlăturării greşitei aplicări a legii.

Înalta Curte a constatat că recurentul, invocând motivul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, a susţinut, pe de o parte că fapta pentru care a fost condamnat a fost dezincriminată, iar pe de altă parte, că nu corespunde formei tipice infracţiunii pentru care a fost condamnat, fapta sa fiind diferită de infracţiunile pentru care au fost condamnaţi ceilalţi inculpaţi şi care au fost comise cu un scop, acela de a le asigura anumite sume de bani.

Înalta Curte a reţinut că recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac ce urmăreşte verificarea legalităţii hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate de către curţile de apel şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţe de apel. Prin recursul în casaţie este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept aplicabile.

Potrivit dispoziţiilor art. 440 alin. (4) din C. proc. pen., în cazul în care se constată că cererea îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 434 - 438, dispune, prin încheiere, admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie şi trimite cauza în vederea judecării recursului în casaţie în limitele în care acesta a fost admis.

Înalta Curte a apreciat cererea de recurs în casaţie formulată de A. ca fiind admisibilă în principiu, putând fi analizată doar din perspectiva cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., fiind îndeplinite şi celelalte condiţii de formă enumerate anterior, respectiv cele prevăzute de art. 440 alin. (4) din C. proc. pen.

II. Cererea de recurs în casaţie formulată de C. îndeplineşte cerinţele legale, cuprinde numele şi prenumele părţii care exercită recursul în casaţie, domiciliul părţii, hotărârea care se atacă (Decizia penală nr. 300/A/14.07.2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. x/2012), este formulată prin avocat TTT., conform împuternicirii avocaţiale nr. 2850399 din data de 27.02.2017, cu sediul profesional în Bucureşti, cu drept de a pune concluzii în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, conform copiei de pe legitimaţie nr. 4000-510-017-408, fiind semnată de recurentă.

Referitor la condiţia de formă prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., se observă că în cuprinsul cererii a fost indicat temeiul de drept pe care se întemeiază calea de atac, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. Recurenta a solicitat admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie şi trimiterea cauzei în vederea judecării recursului în casaţie, bazat, în drept, pe dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., deoarece argumentele de fapt şi de drept sunt de natură a demonstra că fapta reţinută în sarcina sa şi pentru care a fost pronunţată condamnarea nu este prevăzută de legea penală.

S-a susţinut că, deşi în legătură cu săvârşirea infracţiunii de complicitate la dare de mită, instanţa de apel a susţinut acelaşi raţionament juridic ca şi Curtea de Apel Bucureşti, menţinând soluţia de achitare, cât priveşte complicitatea la cumpărare de influenţă a infirmat achitarea dispusă de instanţa de fond, reţinând că s-a comis această infracţiune, contrazicând astfel justificarea Curţii de apel care, în mod corect, conchisese că faptele inculpatei C. nu întrunesc elementele constitutive ale celor două infracţiuni, lipsind elementul material al acestora, întrucât inculpata nu a acordat martorului denunţător ajutor anterior sau concomitent săvârşirii infracţiunii de către autor, nu a existat un ajutor cu caracter efectiv, apt a fi folosit în fapt la săvârşirea de autor a acţiunii sau inacţiunii respective (Sentinţa penală nr. 166F/28.03.2014 a Curţii de Apel Bucureşti).

În opinia apărării, pentru a reţine complicitatea la infracţiunea de cumpărare de influenţă, este esenţial a se stabili dacă ajutorul dat de complice, este un act apt a fi folosit de către autor la comiterea în fapt a acţiunii de cumpărare a influenţei, ori, din modul cum s-au desfăşurat faptele, întocmirea proiectului de contract de comision (act rămas doar în faza de ciornă) nu îndeplineşte această cerinţă, nu a ajutat la cumpărarea influenţei. S-a susţinut că la fel ca şi darea de mită, cumpărarea influenţei este un act epuizat, în speţă încă din iulie 2011, odată cu convenirea acelui contract de împrumut, aşadar, cu mult înainte de data de 22.09.2016.

Aşadar, întocmirea proiectului de contract de comision de către C., rămas în faza de ciornă, nu prezintă nicio relevanţă penală sub aspectul incriminării pentru care a fost trimisă în judecată, pretinsul ajutor acordat lui I. de cumpărare de influenţă de la G., nefiind un act apt să îl ajute pe denunţător în cumpărarea influenţei, aşa cum, în mod corect, a şi reţinut Curtea de Apel Bucureşti. Acest proiect de contract este inapt să ajute, astfel că soluţia Curţii de Apel Bucureşti prin care s-a decis că fapta nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la cumpărare de influenţă, are acoperire deplină în probele dosarului, şi este justificată pe deplin în drept.

S-a mai arătat de către apărare că, la pronunţarea condamnării, instanţa de apel a reţinut că recurenta C. "s-a implicat activ" (decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.), însă această concluzie nu este susţinută de situaţia de fapt deoarece, la o analiză atentă a probelor, proiectul de contract reţinut că fiind făcut la 22.09.2011, de notarul public C., a rămas tot în faza de ciornă, nu s-a concretizat. În cauză, relevanţa juridică există, în opinia apărării, doar atunci când un astfel de act este apt să producă efecte juridice, să ajute la cumpărarea de influenţă. În plus, arată apărarea, la data de 22.09.2011 I., în mod categoric, nu mai era în căutare de cumpărare de influenţă, deci nu mai putea fi sprijinit în demersul său de către un complice.

De asemenea, s-a susţinut de către apărarea inculpatei C. că influenţa inculpatului G. se epuizase încă din vara anului 2011, iar acţiunile acestuia erau clar monitorizate, în atenţia şi urmărirea organelor de urmărire penală (sesizate încă din 8.03.2011 de martorul denunţător), astfel ca prezentarea lui I. împreună cu G. la 22.09.2011 la BEJ C., se înscrie în mod evident într-o activitate orientată spre a se proba denunţul. Mai mult, se susţine că denunţătorul căuta şi cerea influenţa cuiva spre a da mita, astfel că influenţa preceda darea de mită. Or, dacă astfel au stat faptele, dintr-un astfel de considerent, atât timp cât pentru complicitate la darea de mită s-a reţinut că faptele lui C. nu mai erau apte de a reprezenta un ajutor, reţinându-se de ambele instanţe (fond şi apel) că faptele nu întrunesc elementele constitutive ale complicităţii la dare de mită, dispunându-se achitarea, tot o astfel de soluţie (pentru inaptitudinea de a produce efecte juridice a proiectului de contract) se impunea şi pentru complicitate la cumpărare de influenţă.

În ceea ce priveşte cerinţa prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., Înalta Curte a constatat că recurenta a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., susţinând că fapta de complicitate la cumpărare de influenţă pentru care a fost condamnată de instanţa de apel nu este prevăzută de legea penală, întrucât nu se poate reţine că a acordat un ajutor, în sensul legii penale. S-a susţinut că întocmirea proiectului de contract de comision de către C., a rămas în faza de ciornă şi nu prezintă nicio relevanţă penală sub aspectul incriminării pentru care a fost trimisă în judecată.

Recurenta a solicitat să se constate că nu este întrunit elementul material din structura laturii obiective a infracţiunii pentru care a fost condamnată având în vedere că actul nu a fost folosit, respectiv contractul de comision nu s-a concretizat, astfel că nu a fost de natură să producă nicio consecinţă juridică.

Înalta Curte a arătat că rolul recursului în casaţie este acela de a proceda la verificarea legalităţii hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate de către curţile de apel şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţe de apel, prin această cale extraordinară de atac analizându-se conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept aplicabile.

Potrivit dispoziţiilor art. 440 alin. (4) C. proc. pen., în cazul în care se constată că cererea îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 434 - 438 C. proc. pen., instanţa dispune prin încheiere admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie şi trimite cauza în vederea judecării căii extraordinare de atac.

Aşadar, având în vedere că este întrunit formal cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., precum şi condiţiile prevăzute de art. 437 şi art. 438 C. proc. pen., Înalta Curte a apreciat cererea de recurs în casaţie ca fiind admisibilă în principiu numai în ceea ce priveşte verificarea în drept a situaţiei de fapt, deja reţinută de instanţa de apel, cu privire la inexistenţa elementului material al infracţiunii prevăzute de art. 26 din C. pen. anterior rap. la art. 61 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

III. Cererea de recurs în casaţie formulată de E. cuprinde numele şi prenumele părţii care exercită recursul în casaţie, domiciliul părţii, hotărârea care se atacă (Decizia penală nr. 300/A/14.07.2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. x/2012) şi semnătura avocatului (Cabinet de Avocat "WWW." din Bucureşti).

Referitor la condiţia de formă prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., se observă că în cuprinsul cererii a fost indicat temeiul de drept pe care se întemeiază calea de atac, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

S-a solicitat de către apărare să se constate că recursul în casaţie este admisibil în principiu fiind îndeplinite condiţiile imperative prevăzute de art. 440 C. proc. pen., cererea îndeplinind condiţiile art. 434 - 438 C. proc. pen.

Pe fond, s-a apreciat că judecătorii din apel au făcut o aplicare greşită a legii raportându-se la alte limite de pedeapsă decât cele legale. În cauză, s-au ignorant prevederile art. 418 C. proc. pen., care interzic a se crea o situaţie mai grea pentru cel care a declarat apel.

Cu privire la condamnarea de către instanţa de fond a recurentului E. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, s-a arătat că Parchetul nu a declarat apel. S-a arătat că apelul Parchetului viza doar achitarea acestuia pentru săvârşirea infracţiunii de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni. Astfel, s-a susţinut că instanţa de apel nu putea aplica o pedeapsă orientată către maximul special al infracţiunii, ci trebuia sa menţină pedeapsa orientată către minimum, stabilită de instanţa de fond.

Apărarea a arătat că instanţa de apel, deşi a admis apelul formulat de E., a pronunţat o hotărâre ce i-a creat acestuia o situaţie mai grea, ignorând dispoziţiile art. 418 C. proc. pen. Aşadar, în opinia recurentului, sancţiunea aplicată de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă este o pedeapsă aplicată greşit, în afara limitelor legale.

Referitor la criticile întemeiate pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., s-a susţinut că au fost invocate dispoziţiile prevăzute de art. 418 alin. (1) C. proc. pen., privind neagravarea situaţiei în propriul apel şi, astfel, pedeapsa a fost aplicată în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Înalta Curte a constatat că aspectele invocate de recurent se circumscriu cazului de casare invocat, astfel că, din perspectiva dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., cererea de recurs în casaţie este admisibilă.

În raport de aceste considerente, având în vedere că, formal, criticile recurentului E. se circumscriu cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. şi sunt îndeplinite şi condiţiile prevăzute de art. 434 - 438 C. proc. pen., în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., s-a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de acesta.

IV. Cererea de recurs în casaţie formulată de B. este formulată în scris, cuprinde numele şi prenumele părţii care exercită recursul în casaţie, domiciliul părţii, hotărârea care se atacă (Decizia penală nr. 300/A/14.07.2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. x/2012), este formulată prin avocat XXX., cu sediul în Târgovişte, în baza contractului de asistenţă juridică nr. 13 din 3 martie 2017 şi a împuternicirii avocaţiale seria DB, nr. 200415/2017, fiind semnată de avocat.

Referitor la condiţia de formă prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., se observă că în cuprinsul cererii a fost indicat temeiul de drept pe care se întemeiază calea de atac, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

S-a solicitat să se constate că cererea îndeplineşte condiţiile pentru admiterea în principiu prevăzute de art. 434 - 438 C. proc. pen., situaţie în care poate fi trimisă în vederea judecării recursului în casaţie, în conformitate cu prevederile art. 440 alin. (4) din acelaşi act normativ.

Recurenta B. a considerat că în mod greşit a fost condamnată pentru complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă, în condiţiile în care activităţile desfăşurate sunt prevăzute de legea civilă. Astfel, a arătat că, potrivit dispoziţiilor art. 12 lit. r) şi ale art. 13 din Legea nr. 36/1995 a notarilor publici şi a activităţii notariale, republicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 444/18.06.2014, notarii pot efectua orice operaţiuni prevăzute de lege, pot acorda consultaţii juridice în materie notarială şi pot participa în calitate de specialist, desemnat de părţi, la pregătirea şi întocmirea unor acte juridice cu caracter notarial, aspect care rezultă şi din depoziţia martorului P. şi coinculpatei C.

De asemenea, potrivit art. 26 C. pen. anterior, complice este persoana care, cu intenţie, înlesneşte sau ajută în orice mod la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală. Fiind acte de participare la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, actele de complicitate trebuie îndeplinite fie anterior realizării faptei de către autor, adică mai înainte de a se fi trecut la executare, fie concomitent înfăptuirii acţiunii constitutive, şi anume în timpul executării, însă în nici un caz după ce momentul consumării ori, eventual, al epuizării a fost depăşit.

Pe de altă parte, recurenta a susţinut că pentru a reţine săvârşirea complicităţii la infracţiunea de trafic de influenţă, trebuia să se stabilească că ajutorul dat de complice a fost folosit de către autor la comiterea acţiunii de traficare a influenţei.

De altfel, potrivit dispoziţiile art. 257 alin. (1) C. pen. anterior obiectul material al acestei infracţiuni constă în "pretinderea, primirea ori acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul". În consecinţă, infracţiunea de trafic de influenţă este o infracţiune comisivă şi instantanee, consumându-se în momentul în care făptuitorul pretinde, primeşte ori acceptă promisiuni de bani sau alte foloase (Gh. Dărîngă şi Dumitru Lucinescu în C. pen. al României, Comentat şi adnotat, Partea specială, vol. II, Editura ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1977, p. 103): în cauză, infracţiunea de trafic de influenţă s-a consumat la data de 30 mai 2011, când inculpatul G. a pretins suma de 2.500.000 euro.

În condiţiile în care în Rechizitoriu, precum şi în conţinutul celor două hotărâri nu s-a reţinut în sarcina inculpatului G. săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă în formă continuată şi nici nu s-a dispus schimbarea încadrării juridice în cursul judecăţii, s-a susţinut de către recurentă că nu se putea dispune condamnarea sa pentru pretinse acte de ajutor, sub forma unor sfaturi juridice după data consumării infracţiunii autorului.

De altfel, apărarea a arătat că modalitatea reglementată de către legiuitor a primirii din conţinutul infracţiunii prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., nu s-a mai realizat, situaţie în care nu se putea aprecia că săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă a continuat, cu atât mai mult nici complicitatea la această infracţiune. În acest sens, cele două instanţe trebuiau să procedeze la vizionarea înregistrării ambientale din data de 22 septembrie 2012, din care rezultă că recurenta dorea doar ca inculpatul G. şi martorul denunţător I., care o agasau, conform propriilor susţineri, să părăsească biroul notarial, nefiind atentă la conversaţiile purtate de aceştia.

De asemenea, s-a susţinut de către apărare că recurenta nu a cunoscut în ce scop trebuia încheiat contractul de împrumut, aspect care rezultă din declaraţiile contradictorii ale martorului I., care a arătat că "am înţeles că aceasta ştia că vom veni şi era la curent cu situaţia reală" şi ale inculpatului G., care a declarat în cursul urmăririi penale: "cred că I. spusese acesteia despre comisioane " . Pentru aceste motive, recurenta B. a solicitat admiterea recursului în casaţie potrivit dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen. şi achitarea sa, în temeiul art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

Înalta Curte a constatat că recurenta B. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., susţinând că în mod greşit a fost condamnată pentru complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă, în condiţiile în care activităţile desfăşurate sunt prevăzute de legea civilă. S-a arătat de către apărare că, în calitatea sa de notar public, recurenta B. avea dreptul de a acorda consultaţii juridice în această materie, însă ajutorul care se reţine că i l-ar fi acordat inculpatului G. s-ar fi realizat ulterior comiterii infracţiunii pentru care autorul este acuzat. Aşadar, recurenta B. a solicitat să se constate că asistenţa notarială oferită nu întruneşte elementul material din structura laturii obiective a infracţiunii pentru care a fost condamnată având în vedere că asistenţa juridică acordată nu a fost de natură să producă consecinţe juridice.

Analizând cererea recurentei în limitele impuse de lege, se apreciază că recursul în casaţie poate fi analizat din perspectiva cazului de casare invocat, cererea fiind admisibilă în principiu numai în ceea ce priveşte verificarea în drept a situaţiei de fapt reţinută de către instanţa de apel, cu privire la inexistenţa elementului material al infracţiunii pentru care a fost condamnată.

Se are în vedere şi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la limitele recursului în casaţie (Încheierea nr. 362/RC din 27 septembrie 2016 pronunţată în Dosarul nr. x/2015, Încheierea nr. 17/RC din 17 ianuarie 2017 pronunţată în Dosarul nr. x/2014, Încheierea din 07 aprilie 2017 pronunţată în Dosarul nr. x/2011).

Pentru aceste motive, fiind respectate condiţiile prevăzute la art. 434 - 438 C. proc. pen., Înalta Curte a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de recurenta B..

Prin încheierea din 27 iunie 2017 s-a încuviinţat cerere de amânare în vederea angajării unui apărător, formulată de recurentul inculpat E. şi s-a amânat cauza, acordându-se termen de judecată la data de 10 octombrie 2017, ora 10:30, sala secţiei penale, Completul 7.

În dezbateri, la termenul de judecată de la data de 10 octombrie 2017 recurenţii au formulat următoarele concluzii:

Recurentul inculpat E., prin apărător ales, a solicitat să se constate că pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă este o pedeapsă în afara limitelor de prevăzute de lege, fiind încălcat principiul non reformatio in pejus. S-a arătat că Parchetul nu a declarat apel în ceea ce-l priveşte pe inculpat sub aspectul infracţiunii de trafic de influenţă, ci numai cu privire la infracţiunea de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, pentru care inculpatul fusese achitat. Astfel, recurentul E. a susţinut că, în măsura în care s-ar fi respectat criteriul orientării pedepsei către mediu, pedeapsa pe care ar fi stabilit-o instanţa de control judiciar nu putea depăşi cuantumul de 2 ani şi 6 luni (cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002).

În ceea ce priveşte asocierea în vederea săvârşirii de infracţiuni, deşi nu a fost invocat vreun caz de casaţie în propriul memoriu de recurs, recurentul E. a solicitat a se avea în vedere că, prin efectul extensiv, în cazul admiterii recursurilor în casaţie pentru ceilalţi inculpaţi care au invocat motive de lipsă a tipicităţii cu privire la această infracţiune, se poate dispune o soluţie favorabilă şi în cazul său.

Recurentul inculpat A., prin apărător ales, invocând dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., a solicitat admiterea recursului în casaţie, casarea deciziei recurate şi pronunţarea unei soluţii de achitare în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. sub aspectul comiterii infracţiunii de constituire de grup infracţional organizat. S-a susţinut că soluţia de condamnare a inculpatului A. pentru infracţiunea de constituire de grup infracţional organizat, prin schimbarea încadrării din infracţiunea de asociere în vederea comiterii de infracţiuni pentru care a fost trimis în judecată, este rezultatul mai multor aplicări eronate ale legii penale şi procesual penale, fiind condamnat pentru o situaţie de fapt pentru care nu a făcut obiectul trimiterii în judecată şi care nu corespunde conţinutului constitutiv al infracţiunii de constituire de grup infracţional organizat. S-a susţinut că scopul grupului, reţinut de către acuzare, a fost săvârşirea infracţiunii de luare de mită, ceea ce presupune unirea eforturilor tuturor inculpaţilor trimişi în judecată. Apărarea susţine însă că ceilalţi inculpaţi au fost condamnaţi pentru infracţiunea de trafic de influenţă. Recurentul consideră astfel că, în situaţia în care doar doi inculpaţi (între care şi inculpatul A.) au conlucrat şi au participat efectiv la infracţiunea de luare de mită, asocierea a două persoane nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 367 C. pen. De asemenea, s-a susţinut că, nici din perspectiva structurii şi a modului de organizare, faptele imputate nu îndeplinesc conţinutul constitutiv al infracţiunii de constituire de grup infracţional organizat pentru care inculpatul A. a fost condamnat.

Recurenta inculpată B., prin apărător ales, a precizat că recursul în casaţie se întemeiază pe dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., inculpata fiind condamnată pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală. Apărarea a susţinut aspectele reţinute în cazul inculpatei sunt reglementate de legea civilă, B. având dreptul de a acorda consultaţii juridice şi putând participa în calitate de specialist desemnat de părţi la pregătirea şi întocmirea unor acte juridice cu caracter notarial.

Cu privire la momentul consumării infracţiunii de trafic de influenţă (datat la 30 mai 2011), apărarea a arătat că aceasta intervine atunci când se pretinde o sumă de bani în scopurile arătate în textul de lege prevăzut de art. 257 C. pen. anterior, care a fost considerat, în mod corect, de către instanţa de apel, ca fiind legea penală mai favorabilă. Apărarea a apreciat că toate demersurile efectuate după data de 30 mai 2011 nu au nicio legătură cu niciuna dintre modalităţile normative de săvârşire ale infracţiunii de trafic de influenţă, astfel că toată activitatea inculpatului G. se opreşte la aceea de a pretinde suma. Apărarea a subliniat că inculpatul G. nu a primit niciodată nicio sumă de bani astfel că nu se poate vorbi că toate demersurile complicelui au fost efectuate în vederea primirii vreunei sume de bani de către inculpatul G.. De fapt, demersurile inculpatului G. nu pot fi încadrate nici în modalitatea normativă a primirii unei sume de bani, pentru a se putea discuta despre infracţiunea de complicitate la trafic de influenţă, întrucât ar fi trebuit ca inculpatul G. să fi primit efectiv o sumă de bani, urmare pretinderii, fapt care, conform apărării, nu a avut loc. în speţă.

Pe cale de consecinţă, în baza art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., recurenta B. a solicitat admiterea recursului în casaţie, casarea Deciziei nr. 300/A din 14 iulie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi achitarea pentru complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă potrivit art. 396 alin. (5) combinat cu art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

Recurenta inculpată C. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., susţinând că faptele săvârşite nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la dare de mită şi nici cele ale infracţiunii de cumpărare de influenţă, având în vedere data când s-a epuizat infracţiunea. S-a susţinut că respectivul contract de comision a rămas în faza de proiect, iar instanţele de fond şi apel au reţinut că nu era un act apt a produce consecinţe juridice. În opinia apărării, pentru complicitatea la darea de mită reţinându-se că faptele inculpatei nu mai erau apte de a reprezenta un ajutor, se impunea o astfel de soluţie şi pentru complicitatea la infracţiunea de cumpărare de influenţă, în raport şi de epuizarea faptei autorului anterior actelor reţinute de către acuzare pentru complice. Aşadar, apărarea a considerat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de cumpărare de influenţă sub forma complicităţii, prevăzută de art. 26 raportat la art. 61 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, motiv pentru care s-a solicitat achitarea inculpatei în baza art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

Analizând recursurile în casaţie formulate de inculpaţii A., B. C. şi E., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată următoarele:

Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, ce are ca scop verificarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, respectiv îndreptarea erorilor de drept comise de curţile de apel, ca instanţe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege. Recursul în casaţie nu presupune examinarea cauzei sub toate aspectele, ci numai controlul legalităţii hotărârii atacate, respectiv al concordanţei acesteia cu dispoziţiile legii materiale şi procesuale aplicabile, pornind de la situaţia de fapt avută în vedere de instanţa de apel. Examinarea cauzei în recurs în casaţie are astfel o triplă condiţionare: pe de o parte, dispoziţiile ce reglementează soluţionarea pe fond a acestei căi extraordinare de atac cu privire la probe (pot fi administrate ca probe înscrisurile invocate în motivarea căii de atac, deci pentru susţinerea caracterului nelegal al hotărârii, în limitele cazurilor de casare, şi nu pot fi administrate probe cu privire la situaţia de fapt), pe de altă parte, limitele admiterii în principiu (care nu pot fi extinse după ce recursul a fost declarat admisibil cu privire la alte cazuri de casare) şi, în al treilea rând, situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel (care nu poate fi modificată de instanţa de recurs deoarece nu se administrează probe care să permită o reevaluare a acesteia, ci doar înscrisuri cu privire la motivele de recurs în casaţie).

Criticile care vizează temeinicia hotărârii, caracterul fondat al deciziei (ca de exemplu cele referitoare la modul de administrare a probelor ori la respingerea excepţiilor invocate de către apărare ori cele referitoare la respingerea nulităţii unor probe) exced limitelor recursului în casaţie, astfel cum sunt reglementate de art. 438 C. proc. pen.

Având în vedere limitele expuse mai sus, instanţa de recurs în casaţie reţine următoarele:

Recursul în casaţie formulat de inculpata C.

În drept, recurenta şi-a întemeiat recursul în casaţie pe dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. în conformitate cu care hotărârile sunt supuse casării când "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală."

Analizând motivele de recurs, se constată că inculpata a susţinut că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de cumpărare de influenţă sub forma complicităţii, întrucât nu se poate reţine că a acordat un ajutor, în sensul legii penale, autorului, lipsind elementul material al acestora, întrucât inculpata nu a acordat martorului denunţător ajutor anterior sau concomitent săvârşirii infracţiunii de către autor, nu a existat un ajutor cu caracter efectiv, apt a fi folosit în fapt la săvârşirea de autor a acţiunii sau inacţiunii respective (Sentinţa penală nr. 166F/28.03.2014 a Curţii de Apel Bucureşti). Apărarea a arătat că întocmirea proiectului de contract de comision de către C. a rămas în faza de ciornă şi nu prezintă nicio relevanţă penală sub aspectul incriminării pentru care a fost trimisă în judecată, fiind ulterior cronologic faptei reţinute pentru autor (denunţătorul I.).

În concret, s-a reţinut că la data de 23.09.2011 inculpata C. a întocmit un act între G. (în calitate de împrumutător) şi I. (în calitate de împrumutat), prin care a fost revocat contractul de împrumut autentificat sub nr. 1028/06.07.2011, ce avea ca obiect suma de 2.500.000 euro. Subsecvent acestui act, C. a întocmit un model de contract de comision între G. (în calitate de comisionar) şi I., pentru suma de 1.100.000 euro, înscris pe care C. l-a înmânat lui I. şi G.. .Acest proiect de contract nu a mai fost folosit de părţile pentru care a fost redactat.

În cauză au fost formulate acuzaţii faţă de doi notari publici, C. şi B.. Situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel faţă de cele două inculpate determină însă soluţii diferite în ceea ce priveşte recursurile declarate de acestea. Deşi faţă de ambele inculpate s-a reţinut participaţia penală sub forma complicităţii, autorul pe care l-au ajutat este diferit (I. este autorul infracţiunii a cărei complice este C., iar G. este autorul infracţiunii al cărei complice este B.), actele reţinute de instanţa de apel în ceea ce îl priveşte pe respectivul autor sunt diferite (cumpărare de influenţă în ceea ce îl priveşte pe I., respectiv trafic de influenţă în ceea ce îl priveşte pe G.), momentele la care se epuizează infracţiunea autorului sunt diferite (anterior actelor complicelui în ceea ce îl priveşte pe I. şi ulterior actelor complicelui în ceea ce îl priveşte pe G.) tot astfel cum şi actele care intră în infracţiunea autorului sunt diferite, după cum se va detalia în cele ce urmează.

Într-un recurs în casaţie, verificarea tipicităţii faptei complicelui presupune:

- analiza datei de consumare a infracţiunii complicelui, reţinută de instanţa de apel, în raport de fapta autorului. Analiza faptei autorului pe care complicele C. l-a ajutat (respectiv, în speţă, I.), în ceea ce priveşte data faptei autorului, este necesară pentru a se stabili dacă fapta complicelui este anterioară sau concomitentă faptei autorului, nefiind îndeplinite condiţiile de tipicitate pentru participaţie atunci când instanţa de apel reţine că un complice acţionează ulterior datei faptei reţinute în decizia instanţei de apel pentru autor;

- analiza elementelor de fapt reţinute de instanţa de apel ca fiind comise de către complice, în sensul concordanţei cu fapta autorului. Nu va exista tipicitatea faptei complicelui ca act de participaţie penală, atunci când actul său de conduită, reţinut de instanţa de apel, nu se înscrie între cele de natură să conducă la susţinerea faptei reţinute de instanţa de apel pentru autor. În speţă C. a fost condamnată ca fiind complicele lui I. la infracţiunea de cumpărare de influenţă. Infracţiunea de cumpărare de influenţă, incriminează, conform art. 61 din Legea nr. 78/2000, în forma în vigoare la data faptelor: promisiunea, oferirea sau darea de bani, de daruri ori alte foloase, direct sau indirect, unei persoane care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar, pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu.

Dificultatea analizei menţionate anterior cu privire la tipicitatea faptei complicelui decurge din faptul că instanţa de apel nu a soluţionat şi acuzaţia ce îl privea pe I., deoarece prin Rechizitoriu s-a dispus faţă de acesta o soluţie de neîncepere a urmăririi penale în raport de formularea denunţului său cu privire la cumpărarea de influenţă, anterior descoperirii faptelor de către autorităţi. Prin Rechizitoriul nr. x/P/2011 din data de 13 februarie 2012 al Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de I. (autorul căruia i s-a dat ajutor de către C., conform acuzaţiei formulate de Ministerul Public împotriva lui C.) sub aspectul infracţiunilor prevăzute de art. 61 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 255 alin. (1) C. pen., art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen. şi art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 289 C. pen. În Rechizitoriu s-a reţinut că nu denunţătorul a determinat notarii publici la întocmirea contractelor fictive.

Tot în cuprinsul Rechizitoriului, în ceea ce o priveşte pe inculpata C. s-a reţinut că, în calitate de notar public, l-a sprijinit şi ajutat pe martorul I., sfătuindu-l să întocmească acte autentice (contracte de împrumut, de vânzare - cumpărare) sau întocmind personal astfel de acte (de revocare a unui contract de împrumut şi un contract de comision), cunoscând că prin acestea se atestă împrejurări necorespunzătoare adevărului, întrucât ascund şi totodată garantează darea unor sume mari de bani cu titlul de mită primarilor comunelor Jilava (A.) şi Snagov (F.) din judeţul Ilfov.

În ceea ce priveşte infracţiunea de luare de mită săvârşită de inculpatul A., în opinia Ministerului Public, se reţine că aceasta s-a consumat la momentul pretinderii sumei de bani de 500 mii euro, respectiv în luna februarie 2011 şi a sumei de 500.000 euro şi s-a epuizat odată cu primirea sumei de 50.000 euro în biroul inculpatului D., la data de 19.09.2011, astfel încât, susţine Ministerul Public în motivele de apel referitoare la fapta inculpatei C., actele de complicitate săvârşite de inculpata C., situate temporal în intervalul februarie septembrie 2011, sunt apte să conducă la angajarea răspunderii penale a acesteia. În consecinţă, în opinia Ministerului Public limita temporală a actelor lui C. este 19 septembrie 2011.

Cu privire la fapta de complicitate la infracţiunea de cumpărare de influenţă, instanţa de apel a reţinut că din situaţia de fapt a rezultat că "întocmirea de către inculpata C. a unui model pentru a-l ajuta pe cumpărătorul de influenţă, martorul denunţător I., să încheie ulterior, în dinamica infracţională specifică cumpărării de influenţă un contract de comision care să asigure tradiţiunea folosului de 1.100.000 euro, ce a făcut obiectul infracţiunii de cumpărare de influenţă, reprezintă un act de sprijin acordat exclusiv cumpărătorului de influenţă şi în legătură cu această faptă. Instanţa de apel mai reţine şi că din procesul-verbal de redare a convorbirii purtate în mediul ambiental la data de 26.09.2011 între inculpată şi martorul I., rezultă că anterior, în legătură cu tradiţiunea folosului de 1.100.000 euro, aceasta ar fi întocmit un draft de contract de comision. Săvârşirea acestei fapte rezultă din declaraţia martorului I. coroborată cu declaraţiile inculpatei şi ale inculpatului G., precum şi convorbirile ambientale din data de 22.09.2011 purtate între inculpată, martorul I. şi inculpatul G. şi cea din data de 26.09.2011, purtată între inculpată, martorul I. şi inculpatul D. Analizând coroborat aceste mijloace de probă rezultă că inculpata C. s-a implicat activ în demersurile efectuate de martorul I. în sensul încheierii unui act juridic prin care să se garanteze plata preţului impus cumpărătorului de influenţă. Ca atare, activitatea infracţională a inculpatei de a întocmi draft-ul contractului de comision are relevanţa unui act de ajutor, de complicitate la infracţiunea de cumpărare de influenţă."

În consecinţă, din cele ce preced, rezultă că instanţa de apel a reţinut ca situaţie de fapt că actele complicelui C. au sprijinit cumpărarea de influenţă de către I., prin asigurarea tradiţiunii folosului de 1.100.000 euro, cu referire la G. şi D.. Având în vedere că Rechizitoriul, singurul act care descrie acuzaţia lui I. (în soluţia de netrimitere în judecată), nu cuprinde şi data faptei de cumpărare de influenţă comisă de către I., în analiza condiţiei de tipicitate a infracţiunii complicelui, constând în data faptei complicelui raportat la data faptei autorului, vor fi analizate acuzaţiile reţinute de către instanţa de apel cu privire la G. şi D., cei care, reţine instanţa de apel, au acţionat alături de I., fiind condamnaţi pentru faptele corelative cumpărării de influenţă, respectiv susţinerea Ministerului Public din motivele de apel, în conformitate cu care, actele pe care complicele le-a sprijinit s-au epuizat la data de 19.09.2011.

Astfel, în ceea ce priveşte succesiunea actelor complicelui şi autorului, descrierea faptei complicelui C., de către instanţa de apel, citată mai sus, indică faptul că data faptei complicelui C. se situează cel mai devreme la data de 22 septembrie 2011 (dată menţionată ca fiind cea la care a avut loc. prima discuţie dintre inculpaţi), datele ulterioare fiind data de 23.09.2011 (la care C. a autentificat sub nr. 1147 "Actul de revocare", şi în raport de care acuzarea a reţinut că ulterior C. a înmânat proiectul de contract de comision), respectiv cel mai târziu data de 26.09.2011, data ultimei convorbiri dintre C. şi I.. Nu au fost reţinute de către instanţa de apel, în ceea ce o priveşte pe C., acte materiale anterioare datei de 22 septembrie 2011.

Faptele lui I. cu privire la cumpărarea de influenţă nu sunt descrise de instanţa de apel, după cum se precizează mai sus, având în vedere soluţia de neîncepere a urmăririi penale faţă de acesta. Sunt însă descrise în decizia instanţei de apel faptele acelora de la care a cumpărat influenţa, G. şi D., astfel că, pentru tipicitatea faptei complicelui, va fi analizată data faptei lui I., după cum rezultă din descrierea faptelor conexe.

În raport de faptele reţinute de instanţa de apel, cumpărarea de influenţă se situează anterior datei de 22 septembrie 2011, Ministerul Public subliniind în motivele de apel că faptele pe care complicele l-a sprijinit s-au epuizat la 19.09.2011.

Este adevărat că infracţiunea de cumpărare de influenţă poate avea forma unei unităţi naturale colective, în situaţia în care oferirea sumei de bani este urmată de înmânarea acesteia, caz în care activitatea infracţională se epuizează la acest din urmă moment. În cauză însă tradiţiunea nu a avut loc. În ceea ce priveşte remiterea sumei de 1.100.000 euro, instanţa de apel constată că tradiţiunea nu a fost reţinută în descrierea faptei pentru care s-a dat o soluţie de neîncepere a urmăririi penale pentru autor. Din formularea acuzaţiilor faţă de cei de la care denunţătorul I. a cumpărat influenţa, rezultă că I. a avut o pluralitate de manifestări identice sau similare care împreună realizează elementul material al unei singure infracţiuni, din care se exclude însă remiterea sumei de 1.100.000 euro (având în vedere denunţul lui I., anterior descoperirii faptelor, s-a dat o soluţie de neîncepere a urmăririi penale).

După cum se observă, fapta denunţătorului I. (autorul pe care complicele C. l-a ajutat) a constat în oferirea unei sume de bani şi s-a consumat la data acceptării ofertei, astfel încât actele unui complice nu ar putea să vizeze înmânarea sumei de bani, care din punct de vedere cronologic se situează după consumarea acceptării ofertei (fapta autorului). În consecinţă, în raport de acest criteriu fapta complicelui se situează în afara faptei reţinute de acuzare pentru autor.

Participaţia sub forma complicităţii este o contribuţie accesorie actului autorului. Pentru a conduce la o soluţie de condamnare, acuzaţia formulată împotriva complicelui trebuie să fie concordantă cu acuzaţia autorului, în sensul că actele reţinute în sarcina complicelui trebuie să reprezinte un sprijin al faptei reţinute în sarcina autorului, iar din punct de vedere cronologic să se situeze anterior sau concomitent cu actul de conduită al autorului. Această condiţie a concordanţei acuzaţiilor formulate împotriva complicelui şi autorului (acuzarea trebuie să descrie fapta complicelui ca fiind un act de conduită care sprijină fapta autorului, iar nu o faptă diferită de cea reţinută pentru autor) trebuie să fie îndeplinită indiferent de soluţia adoptată faţă de autor în faza de urmărire penală (de clasare, de neîncepere a urmăririi penale sau de trimitere în judecată), deoarece, astfel cum s-a precizat anterior, complicitatea este, în raport de fapta autorului, o participaţie accesorie şi nu o infracţiune cu un element material distinct de fapta autorului. Chiar dacă fapta autorului nu întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni, de exemplu, pentru că îi lipseşte vinovăţia, ori chiar dacă fapta autorului beneficiază de o cauză de nepedepsire, ca în cazul de faţă, actele pe care acuzarea le reţine în sarcina complicelui trebuie să reprezinte un sprijin al respectivei fapte, astfel cum această faptă a fost reţinută faţă de autor în soluţia dată de Ministerul Public cu privire la acesta. Astfel, un complice nu poate da ajutor autorului pentru o faptă pe care acuzarea nu o reţine în ceea ce îl priveşte pe autor sau pe care autorul nu a comis-o, ori pentru o faptă comisă anterior, ca în cazul de faţă.

Concordanţa acuzaţiilor formulate împotriva autorului şi complicelui nu reprezintă un simplu detaliu fără semnificaţie juridică. O acuzaţie în materie penală trebuie să se refere la fapte apte să producă consecinţe juridice în materie penală. Nu pot fi formulate acuzaţii pentru complice care să depăşească actele reţinute pentru autor sau pentru care autorul să nu fi fost cercetat. Alte fapte, situate cronologic după finalizarea actelor autorului, se examinează separat, ca acte intrând în conţinutul unor infracţiuni diferite de participaţia complicelui la fapta autorului. În cauză nu au fost însă formulate acuzaţii distincte împotriva lui C. (infracţiuni diferite de complicitatea legată de fapta lui I.), care să se consume la un moment ulterior acceptării promisiunii denunţătorului I..

În plus, acuzarea nu a susţinut, şi nici instanţele nu au reţinut, că din probele administrate ar fi rezultat că inculpata C. a acţionat în baza unei înţelegeri infracţionale cu autorii, înţelegere anterioară comiterii de către aceştia a actelor ce corespund elementului material al infracţiunii de cumpărare de influenţă. Dimpotrivă, astfel cum s-a arătat, fapta inculpatei

- este plasată în perioada 22.09 - 26.09.2011, după consumarea infracţiunii de cumpărare de influenţă;

- este circumscrisă tradiţiunii folosului promis, deşi nu este nici concomitentă şi nici urmată de acte de executare ale autorilor infracţiunii.

Infracţiunea autorului s-a consumat în varianta promisiune-acceptare, aşa încât fapta inculpatei C., astfel cum a fost reţinută prin hotărârile atacate, nu constituie o modalitate de complicitate, deoarece nu a mai fost urmată de comiterea de către autor a actului la care se susţine că inculpata C. a dat ajutor (tradiţiunea folosului infracţiunii de cumpărare de influenţă nu a mai avut loc).

Complicitatea nu poate exista autonom, independent de executarea faptei prevăzute de legea penală de către autor, ci condiţionat şi strâns legată de aceasta. Acuzaţiile formulate împotriva complicelui trebuie să se coroboreze cu acuzaţiile formulate împotriva autorului în sensul că trebuie să constea în acte de sprijin a faptei autorului. Nu ar putea fi reţinută o faptă a complicelui ulterioară activităţii autorului, deoarece complicitatea este un act de sprijin, o formă de participaţie la fapta autorului şi, deci, cronologic se situează anterior sau concomitent cu finalizarea actului reţinut în sarcina autorului. Chiar dacă actele complicelui se raportează la faptă, iar răspunderea penală pentru complice există chiar şi arunci când autorul nu a fost trimis în judecată (ca de exemplu când autorul denunţă fapta mai înainte ca autorităţile să ia cunoştinţă de aceasta sau i se aplică o cauză de nepedepsire), întotdeauna actele complicelui trebuie să sprijine actul reţinut a fi comis de către autor.

În consecinţă, spre deosebire de situaţia inculpatei B., faţă de care instanţa de apel a reţinut că actul material al infracţiunii autorului G. (în raport de care B. este complice), s-a şi realizat (conform instanţei de apel inculpata B. l-a sprijinit şi l-a ajutat pe inculpatul G. în toate demersurile acestuia făcute în scopul de a obţine suma de 2.500.000 euro cu titlu de mită de la denunţătorul I., inclusiv să încheie un contract de împrumut fictiv cu denunţătorul, în scopul de a ascunde şi, totodată, de a garanta primirea sumei mai sus menţionate - contract întocmit şi autentificat sub nr. 1028 la data de 06.07.2011, fără vinovăţie, de notarul public P.), situaţia de fapt în cazul inculpatei C. se raportează la tradiţiunea folosului de 1.100.000 euro, deşi tradiţiunea nu s-a mai reţinut de acuzare în sarcina autorului I., care astfel a epuizat infracţiunea proprie anterior actului complicelui C.. Or, aceste argumente conduc la concluzia că nu sunt îndeplinite condiţiile de tipicitate ale complicităţii, ceea ce constituie un motiv de achitare a complicelui în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.

Ca atare, Înalta Curte a apreciat că fapta reţinută în sarcina inculpatei C. nu întruneşte elementele constitutive ale complicităţii la infracţiunea de cumpărare de influenţă, prevăzută de art. 26 din C. pen. anterior rap. la art. 61 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, în vigoare la momentul comiterii faptei, astfel că solicitarea acesteia de a fi achitată este întemeiată.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va admite recursul în casaţie formulat de inculpata C. împotriva Deciziei penale nr. 300/A din 14 iulie 2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în Dosarul nr. x/2012 şi, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., va achita această inculpată pentru infracţiunea prevăzută de art. 26 din C. pen. anterior rap. la art. 61 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

Recursul în casaţie formulat de inculpatul A.

Recurentul şi-a întemeiat recursul în casaţie pe dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în sensul că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală. În ceea ce priveşte fapta de grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 C. pen., pentru care a fost condamnat de instanţa de apel după schimbarea încadrării juridice a infracţiunii, din asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni prevăzută de art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen. rap. la art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000, apărarea a susţinut că nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă şi subiectivă prevăzute în norma de incriminare, fiind incidente dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. Apărarea a susţinut că nu s-a verificat efectiv corespondenţa între situaţia de fapt imputată inculpatului şi elementele constitutive ale infracţiunii, întrucât nu au fost descrise formele comisive care ar fi putut fi reţinute în sarcina fiecărui inculpat şi nici din perspectiva subiectivă a unui grup infracţional organizat. De asemenea, apărarea a susţinut că nu s-a demonstrat poziţia subiectivă a participanţilor la grup, în sensul că aceste persoane ar fi avut cunoştinţă de faptul că fac parte dintr-un grup, că ar fi cunoscut că au atribuţii, că ar fi reprezentarea că participă în mod organizat, cu atribuţii proprii la comiterea unei infracţiuni de corupţie. Drept urmare, s-a solicitat achitarea inculpatului potrivit art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

Instanţa constată că limitele recursului în casaţie au fost stabilite prin încheierea de admitere în principiu, care s-a referit la cazul de casare descris de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., cu privire la tipicitatea obiectivă. De altfel, jurisprudenţa constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie exclude tipicitatea subiectivă din cazul de recurs în casaţie invocat de apărare. Faţă de soluţia reglementată prin art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din noua reglementare a C. proc. pen., sintagma fapta nu este prevăzută de legea penală vizează atât lipsa incriminării (lipsa prevederii faptei ca infracţiune sau lipsa de tipicitate a faptei în sensul că nu corespunde modelului abstract de incriminare, fiind incident alt tip de răspundere, după caz, civilă, contravenţională, materială sau disciplinară), cât şi situaţia în care lipsesc elementele constitutive ale infracţiunii, altele decât cele referitoare la vinovăţia prevăzută de lege (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, Încheierea nr. 17/RC din 17 ianuarie 2017)

În consecinţă, examinând actele şi lucrările dosarului, se constată că inculpatul A. a fost condamnat, în baza art. 367 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002, la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen. pe o perioadă de 2 ani şi 6 luni. Potrivit art. 367 alin. (1) C. pen., iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

Principala critică formulată de către recurent are în vedere faptul că participanţii la grupul infracţional organizat au fost condamnaţi pentru fapte diferite (inculpatul G. a fost condamnat pentru trafic de influenţă; inculpatul F. a fost condamnat pentru trafic de influenţă; inculpatul J. a fost condamnat pentru trafic de influenţă; inculpatul D. a fost condamnat pentru complicitate la luare de mită), astfel încât se susţine că nu se poate reţine că ar fi existat un scop comun şi o anticipare a faptelor ce urmau a fi comise de grupul respectiv, precum şi că nu este îndeplinită condiţia de tipicitate a numărului de participanţi.

După cum s-a precizat anterior, instanţa de recurs în casaţie nu are competenţa de a schimba situaţia de fapt reţinută de către instanţa de apel, având însă competenţa de a verifica legalitatea consecinţelor juridice care decurg din situaţia de fapt avută în vedere la pronunţarea deciziei de apel. Astfel, în cauza de faţă instanţa de apel a reţinut că membrii grupului au acţionat în scopul obţinerii unor sume de bani de la denunţător cu titlu de mită sau ca preţ al traficării influenţei.

Referitor la criticile apărării, Înalta Curte reţine că scopul comun prevăzut în conţinutul constitutiv al infracţiunii descrise de art. 367 C. pen. nu presupune în mod exclusiv comiterea aceleiaşi infracţiuni de către toţi membrii grupării. Condiţia de tipicitate a grupului infracţional organizat reprezentată de scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni este îndeplinită şi atunci când membrii grupării au un scop comun (de exemplu, obţinerea unor sume de bani de la denunţător în legătură cu exercitarea unui act de serviciu al unui funcţionar public, astfel cum reţine instanţa de apel), chiar dacă, în considerarea împărţirii rolurilor între membrii grupării, caracterizarea actelor unora dintre inculpaţi se încadrează în luare de mită (pentru funcţionarul care are în competenţă actul de serviciu căruia banii îi sunt destinaţi) sau trafic de influenţă (pentru cel care promite influenţarea conduitei funcţionarului care are în competenţă actul de serviciu) ori complicitate la luare de mită (pentru acela care sprijină ideea primirii banilor de către funcţionarul care are în competenţă actul de serviciu căruia banii îi sunt destinaţi).

În consecinţă, condiţia de tipicitate a grupului infracţional organizat, scopul comun al grupării este realizat, respectiv influenţarea conduitei unor funcţionari, de care depindea obţinerea unor planuri cadastrale, prin mijloace patrimoniale. Scopul comun rezultă din elementul material al laturii obiective care pentru luarea de mită reprezintă obţinerea sumelor de bani pentru un act ce intră în îndatoririle de serviciu sau un act contrar acestor îndatoriri. Pentru traficul de influenţă reprezintă obţinerea sumelor pentru determinarea unei anumite conduite a funcţionarului public în legătură cu un act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau un act contrar acestor îndatoriri. Caracterizarea diferită în legea penală a actelor comise în acelaşi scop de trei sau mai multe persoane, cu împărţirea rolurilor între membrii grupării, în vederea atingerii scopului unic stabilit, nu înlătură condiţia de tipicitate prevăzută de art. 367 alin. (6) C. pen. Atât cel care a săvârşit actele de participaţie la infracţiunea de luare de mită, cât şi cei care au comis infracţiunea de trafic de influenţă au acţionat coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni, astfel cum prevede norma de incriminare. Actele coordonate există nu numai atunci când membrii grupării sunt acuzaţi de săvârşirea aceleiaşi infracţiuni, având aceeaşi încadrare juridică, dar şi atunci când scopul în vederea căruia s-a constituit grupul de trei sau mai multe persoane (obţinerea sumelor de bani de la denunţător pentru influenţarea conduitei unor funcţionari de care depindea un act de serviciu, în cauza de faţă) se realizează prin infracţiuni diferite care au în comun elementul material al laturii obiective sau o parte a acestuia, dar care în considerarea calităţii subiectului activ sau în considerarea adăugării unei condiţii suplimentare ori a omiterii uneia dintre condiţiile infracţiunii de bază primesc o caracterizare în drept diferită faţă de unii dintre membrii grupării respective.

Înalta Curte are în vedere caracterul nefondat al criticilor apărării în raport de situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel, care a constatat că "inculpaţii s-au constituit într-un grup în cadrul căruia au acţionat în mod coordonat, unindu-şi eforturile, în sensul efectuării tuturor demersurilor pentru ca martorul denunţător I. să obţină planul parcelar aferent tarlalei 25, parcela 86, să fie avizat planul parcelar de OCPI şi să fie emise documente cadastrale în vederea intabulării terenurilor denunţătorului, totul cu scopul obţinerii unor sume consistente de bani de la denunţător cu titlu de mită, respectiv preţul traficului de influenţă. De asemenea, s-a reţinut în apel că în cauză această condiţie privind numărul de trei persoane prevăzută în art. 367 alin. (6) din C. pen. este îndeplinită prin raportare la împrejurarea că la comiterea faptei de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni au participat inculpaţii G., F., J., A. şi D. (...) În cadrul aceluiaşi grup, inculpatul A. a pretins şi primit mită pentru a dispune emiterea planului parcelar de către Comisia de Fond Funciar, al cărei preşedinte era, şi l-a cooptat şi pe inculpatul D. pentru a-şi asigura garanţia primirii mitei, respectiv primirea efectivă a mitei, fără riscul de a fi depistat de organele judiciare. (...) inculpatul A. a constituit grupul organizat, acţionând încă de la început în sensul rezolvării problemei denunţătorului, prin atragerea în asocierea infracţională a altor persoane, inculpatul D. a aderat la grupul constituit de inculpatul F., A. şi G., iar inculpatul J. a sprijinit grupul infracţional prin facilitarea accesului acestora la d-na O. de la OCPI Ilfov. Aşadar, inculpaţii au acţionat cu intenţie directă calificată prin scop, având ca obiect final săvârşirea unor infracţiuni de corupţie, respectiv de luare de mită (inculpatul A.) şi trafic de influenţă (ceilalţi inculpaţi), precum şi a altor infracţiuni conexe celor de corupţie".

Se observă că, pentru a se reţine infracţiunea de grup infracţional organizat, grupul trebuie să fie structurat, format din trei sau mai multe persoane, să existe pentru o perioadă şi să acţioneze în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni. În speţă, instanţa de apel a reţinut că la comiterea faptei au participat inculpaţii G., F., J., A. şi D.. Grupul a urmărit un avantaj financiar sau material (s-a reţinut că inculpatul D. l-a sprijinit şi ajutat pe primarul A. să obţină suma de 500.000 euro de la denunţătorul I.).

Condiţiile de tipicitate ale grupului infracţional organizat sunt întrunite în cauză, contrar criticilor formulate de apărare. Astfel, instanţa de apel a arătat că "în cauză această condiţie privind numărul de trei persoane prevăzută în art. 367 alin. (6) din C. pen. este îndeplinită prin raportare la împrejurarea că la comiterea faptei de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni au participat inculpaţii G., F., J., A. şi D.. Instanţa de apel a reţinut că inculpaţii s-au constituit într-un grup în cadrul căruia au acţionat în mod coordonat, unindu-şi eforturile, în sensul efectuării tuturor demersurilor pentru ca martorul denunţător I. să obţină planul parcelar aferent tarlalei 25, parcela 86, să fie avizat planul parcelar de OCPI şi să fie emise documente cadastrale în vederea intabulării terenurilor denunţătorului, totul cu scopul obţinerii unor sume consistente de bani de la denunţător cu titlu de mită, respectiv preţul traficului de influenţă. Cu referire la inculpatul A., instanţa de apel a reţinut că acesta a pretins şi primit mită pentru a dispune emiterea planului parcelar de către Comisia de Fond Funciar, al cărei preşedinte era, şi l-a cooptat şi pe inculpatul D. pentru a-şi asigura garanţia primirii mitei, respectiv primirea efectivă a mitei, fără riscul de a fi depistat de organele judiciare. De asemenea, inculpatul A. a lăsat să se înţeleagă că are influenţă asupra inculpatului J. şi, prin intermediul acestuia, asupra doamnei O. de la OCPI Ilfov".

Aspectele de fapt susţinute de apărare, ce decurg dintr-o interpretare diferită a probelor, nu pot face obiectul recursului în casaţie. Motivele invocate de recurentul condamnat A. cu privire la situaţia de fapt nu se încadrează în limitele impuse de textul de lege referitor la recursul în casaţie, limite de la care nu se poate deroga. În reglementarea noului C. proc. pen. recursul în casaţie reprezintă o cale extraordinară de atac exercitată doar în cazuri anume prevăzute de lege şi numai pentru motive de nelegalitate. Recursul în casaţie urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. C. proc. pen. nu permite în cadrul acestei căi extraordinare de atac, în examinarea cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., reţinerea unei situaţii de fapt diferite de cea descrisă în decizia Curţii de apel. Recursul în casaţie nu permite reluarea dezbaterilor privind acele aspecte care ţin de existenţa elementelor de fapt, reţinute de instanţa de apel pe baza probelor administrate. Reluarea dezbaterilor cu privire la existenţa faptelor este prevăzută în conţinutul unei alte căi de atac (revizuire).

Înalta Curte, examinând recursul în casaţie, exercită un control asupra hotărârii atacate, fără posibilitatea de a administra probe noi, cu excepţia înscrisurilor, astfel încât constatările sale decurg din probele deja administrate. Aprecierea situaţiei de fapt poate fi doar consecinţa directă a administrării nemijlocite a probelor. În cadrul acestei căi extraordinare de atac, Înalta Curte nu se poate transforma într-o instanţă de fond şi nu se poate înfăptui o nouă judecată bazată pe reaprecierea probelor în lipsa unei cercetări proprii. În consecinţă, apărările sunt nefondate.

Cu privire la dezincriminarea faptei (motiv susţinut în scris de recurent), chestiunea a primit o rezolvare prin Decizia nr. 12/2014 din 02.06.2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală (publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 507 din 08.07.2014) potrivit căreia faptele prevăzute de art. 323 din C. pen. anterior sunt incriminate de art. 367 din noul C. pen., după cum a reţinut şi instanţa de apel.

Astfel, faţă de cele ce preced, deşi prin cererea de recurs în casaţie se invocă o neconcordanţă între situaţia de fapt şi consecinţele juridice reţinute de instanţa de apel, critica este nefondată. Situaţia de fapt reţinută în apel corespunde conţinutului infracţiunii, astfel cum a fost prezentat anterior, iar apărările formulate nu au corespondent în cele constatate de instanţa.

Recursul în casaţie formulat de inculpata B.

Inculpata a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., apărătorul acesteia precizând că nu susţine recursul în casaţie cu privire la toate aspectele la care s-a referit în scris. Criticile apărării au vizat fapta de complicitate la trafic de influenţă, cu privire la care s-a susţinut că nu este prevăzută de legea penală, fiind o faptă prevăzută de legea civilă, respectiv fiind prevăzută de Legea nr. 36/1995 a notarilor publici (fapta constând în acordarea de consultaţii juridice). Astfel, s-a solicitat achitarea inculpatei pentru complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă, potrivit art. 396 alin. (5) combinat cu art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

Instanţa de recurs în casaţie constată că recurenta B. a fost condamnată în apel pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 26 din C. pen. anterior raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 257 alin. (1) din C. pen. anterior, reţinându-se că l-a sprijinit şi ajutat pe inculpatul G. în toate demersurile acestuia făcute în scopul de a obţine suma de 2.500.000 euro cu titlu de mită de la denunţătorul I., inclusiv să încheie un contract de împrumut fictiv cu denunţătorul, în scopul de a ascunde şi, totodată, de a garanta primirea sumei mai sus menţionate (contract întocmit şi autentificat sub nr. 1028 la data de 06.07.2011, fără vinovăţie, de notarul public P.). Elementul material al infracţiunii de complicitate la trafic de influenţă, săvârşită de inculpata B. îl reprezintă ajutorul dat inculpatului G. pentru a garanta primirea sumei de 2.500.000 euro, de la I., pentru exercitarea influenţei, dar cu titlu de mită.

Instanţa de apel, reexaminând ansamblul probatoriu în virtutea efectului integral devolutiv al apelului declarat, inclusiv din perspectiva probelor administrate în cursul judecării cauzei în calea de atac a apelului, a constatat că săvârşirea de către inculpata B., a complicităţii la infracţiunea de trafic de influenţă, în modalitatea faptică şi cu vinovăţia, reţinute prin hotărârea instanţei de fond, este confirmată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, de probe certe şi legal administrate.

În recursul în casaţie de faţă, recurenta B. a susţinut că faptele reţinute prin hotărârea de condamnare nu întrunesc elementele de tipicitate obiectivă şi subiectivă prevăzute în norma de incriminare, fiind incidente dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. conform cărora hotărârile sunt supuse casării dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală. În concret, se invocă o neconcordanţă între situaţia de fapt şi consecinţele juridice reţinute de instanţa de apel. Apărarea a susţinut că infracţiunea de trafic de influenţă este comisivă şi instantanee şi se consumă în momentul în care se pretinde o sumă de bani în scopurile arătate în textul de lege prevăzut de art. 257 C. pen. anterior. Or, toate demersurile inculpatei, efectuate după data de 30 mai 2011, nu au nicio legătură cu niciuna din modalităţile normative de săvârşire ale infracţiunii de trafic de influenţă.

Aceste argumente au fost aduse şi în faţa instanţei de apel care a constatat că, "după data pretinderii de către inculpatul G. a sumei de 2.500.000 euro, moment al consumării infracţiunii (tentativă care prin voinţa legiuitorului a fost asimilată cu forma consumată), activitatea ilicită a continuat, urmărindu-se de către inculpatul menţionat realizarea celei de-a doua modalităţi de comitere a faptei, respectiv, primirea sumei pretinse anterior, a cărei executare, fără a afecta unitatea naturală a infracţiunii de trafic de influenţă, era de natură a menţine dinamica faptei până la momentul epuizării, care se putea prelungi până la primirea folosului. Aşadar, în intervalul de timp cuprins între aceste momente, au apărut actele de complicitate ale inculpatei B., care au vizat încheierea de către inculpatul G. a contractului de împrumut cu denunţătorul pentru a fi garantată primirea acestei sume ce constituia obiectul traficului şi participarea la mai multe întâlniri cu denunţătorul şi ceilalţi coinculpaţi pentru stabilirea anumitor detalii care să asigure obţinerea folosului. Or, implicarea inculpatei B. în toată această dinamică infracţională, pe parcursul căreia a intervenit cu acţiuni menite a înlesni demersurile inculpatului G. şi a-l ajuta să-şi asigure primirea sumei de bani pretinse pentru el, cu acte de ajutor în sensul monitorizării denunţătorului, pentru ca nu cumva acesta să vândă terenurile şi să nu plătească folosul, reprezintă acte de complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă, câtă vreme activitatea infracţională a inculpatului G. nu era epuizată. Împrejurarea că folosul nu a mai fost primit, din cauze exterioare de conduita inculpatului G., nu plasează participaţia inculpatei B. în afara activităţii infracţionale, întrucât la momentul punerii în executare a actelor de complicitate infracţiunea de trafic de influenţă era în plină desfăşurarea cu scopul de a se obţine suma de bani pretinsă, ceea ce înseamnă că nu se epuizase".

Spre deosebire de acuzaţiile formulate împotriva lui C., care, conform Rechizitoriului şi celor reţinute de către instanţa de apel, sunt accesorii faptei lui I., instanţa de apel reţine (conform Rechizitoriului) faţă de B. o faptă accesorie conduitei lui G.. Elementul epuizării actului de conduită al autorului este cel care diferenţiază situaţia juridică a celor două inculpate acuzate de complicitate la infracţiuni de corupţie şi cel care conduce la o soluţie diferită în cazul lui B., faţă de cea examinată anterior în ceea ce o priveşte pe C.. Astfel faţă de inculpatul G. s-a reţinut că a pretins suma de 2.500.000 euro denunţătorului I., lăsând să se creadă că are influenţă asupra primarului A. pentru a-l determina să întocmească un plan parcelar în care să fie incluse toate terenurile denunţătorului şi amplasate unul în vecinătatea celuilalt (alipite), precum şi asupra directorului Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliare Ilfov - O., pentru a o determina să avizeze planul parcelar şi să emită cu rapiditate documentele cadastrale pentru terenurile în cauză; la îndemnul primarului F., a încheiat la notariat un contract de împrumut fictiv cu denunţătorul I., din care rezultă că l-a împrumutat pe denunţător cu suma pretinsă drept mită, respectiv 2.500.000 euro, iar împrumutul a fost garantat cu terenurile denunţătorului, contract de împrumut întocmit şi autentificat sub nr. 1028 la data de 06.07.2011 (fără vinovăţie de notarul public P.), prin care s-au atestat astfel împrejurări necorespunzătoare adevărului, deoarece, în realitate, acest contract a fost încheiat în scopul de a garanta şi a ascunde săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, şi totodată, de a ascunde originea ilicită a acestor bunuri (a sumelor de bani pretinse cu titlul de mită). În consecinţă epuizarea faptei autorului intervine la 06.07.2011, deci ulterior actelor de sprijin reţinute în sarcina complicelui.

Apărarea a susţinut că inculpata avea dreptul de a acorda consultaţii juridice şi putea participa în calitate de specialist desemnat de părţi la pregătirea şi întocmirea unor acte juridice cu caracter notarial şi a caracter civil, licit, fapta acesteia nu putea să constituie niciodată infracţiunea de complicitate la trafic de influenţă. Instanţa de apel a ajuns la concluzia că, în realitate, fapta nu este o simplă acordare de consultaţii juridice, ci îmbracă forma descrisă în textul incriminator, existând probe suficiente din care rezultă conţinutul discuţiilor purtate în prezenţa complicelui de inculpatul G. cu martorul denunţător I., precum şi explicaţiile primite de la aceştia, care, coroborate cu calitatea sa de specialist în domeniul juridic, i-au permis lui B. să înţeleagă conotaţia penală a demersurilor întreprinse de inculpat.

În consecinţă, spre deosebire de situaţia inculpatei C., analizată anterior, din motivarea instanţei de apel, rezultă că pentru B., actele de complicitate s-au situat anterior epuizării infracţiunii autorului (B. l-a sprijinit şi l-a ajutat pe G., conform situaţiei reţinute de instanţa de apel, în toate demersurile acestuia făcute în scopul de a obţine suma de 2.500.000 euro cu titlu de mită de la denunţătorul I., inclusiv să încheie un contract de împrumut fictiv cu denunţătorul, în scopul de a ascunde şi, totodată, de a garanta primirea sumei mai sus menţionate - contract întocmit şi autentificat sub nr. 1028 la data de 06.07.2011, fără vinovăţie, de notarul public P.). Din cele ce preced, contrar susţinerilor recurentei B., instanţa de apel nu reţine că actele de complicitate au ca limită temporală data de 30.05.2011 (instanţa de apel reţine şi acte comise şi la data de 06.07.2011). Concluzionând, se constată că apărările formulate în recursul în casaţie de către B. nu au corespondent în cele constatate de instanţa de apel din probele administrate. Situaţia de fapt reţinută în apel, în urma examinării mijloacelor de probă deja existente la dosar, precum şi a celor administrate nemijlocit în faţa sa, corespunde conţinutului infracţiunii pentru care a fost pronunţată soluţia de condamnare, astfel că recursul în casaţie este nefondat.

Recursul în casaţie formulat de inculpatul E. se bazează pe cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Extinderea recursului în casaţie declarat de alţi inculpaţi şi examinarea criticilor prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. în ceea ce priveşte grupul infracţional organizat şi cu privire la E. nu este posibilă, având în vedere că motivul, faţă de cei care l-au invocat, a fost respins ca nefondat, după cum s-a motivat în cele ce preced.

În cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. pot fi încadrate erorile care se produc în legătură cu aplicarea pedepsei prin stabilirea unei pedepse neprevăzută de lege sau prin depăşirea limitelor legale.

Recurentul a solicitat să se constate că pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, este greşit aplicată, în afara limitelor de prevăzute de lege, în contextul în care a fost încălcată exigenţa ce rezultă din dispoziţiile art. 418 C. proc. pen., respectiv, neagravarea situaţiei în apelul propriu. În opinia recurentului, dacă s-ar fi respectat criteriul orientării pedepsei către mediu, pedeapsa nu putea depăşi cuantumul de 2 ani şi 6 luni, dându-se eficienţă şi dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002.

Analizând criticile formulate, Înalta Curte constată că, după ce a reţinut vinovăţia inculpatului E., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă şi a stabilit că legea penală mai favorabilă este reprezentată de C. pen. actual (art. 291 din noul C. pen. modificând limitele legale ale pedepsei, în sensul stabilirii unei limite maxime legale reduse, de la 2 la 7 ani închisoare, faţă de 2 la 10 ani închisoare, cum au fost prevăzute de reglementarea anterioară), instanţa de apel l-a condamnat pe acesta la pedeapsa de 3 ani închisoare, în baza art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 257 alin. (1) din C. pen. anterior, cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002, fiind respectate limitele de pedeapsă potrivit legii noi, între 1 an şi 3 ani şi 6 luni închisoare.

Astfel, instanţa de apel a reţinut că "în raport cu efectul devolutiv integral al apelului, instanţa are posibilitatea să examineze cauza din perspectiva modului de individualizare a pedepsei, inclusiv de a aprecia asupra aplicării unei pedepse mai aspre, însă în limitele prevăzute de legea stabilită ca fiind mai favorabilă. (...) în ceea ce-l priveşte pe inculpatul E. ţinând seama de participaţia sa concretă la comiterea faptei, de împrejurarea că a avut iniţiativa săvârşirii acesteia cu scopul de a recupera o sumă de bani, deşi pentru aceasta existau căi legale, de valoarea semnificativă, din perspectiva cuantumului, a sumei de bani ce a făcut obiectul traficului, precum şi de faptul că a contribuit la implicarea inculpaţilor H. şi L., se impune aplicarea unei pedepse orientate către maximul special". La individualizarea pedepsei s-a ţinut seama de dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 682 din 2002 privind protecţia martorilor, aplicându-se o pedeapsă orientată către maximul special, cu respectarea limitelor prevăzute de lege.

Cea de-a doua critică a recurentului în ceea ce priveşte orientarea instanţei de apel către maximul special al pedepsei nu poate fi avută în vedere în calea de atac a recursului în casaţie în care se analizează conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept aplicabile, fiind vizată exclusiv legalitatea hotărârilor definitive. Aspectele referitoare la individualizarea judiciară a pedepsei, dacă nu se referă la elemente de nelegalitate, nu mai pot fi cenzurate în această cale de atac. Prin reglementarea condiţiilor în care trebuie să aibă loc individualizarea judiciară şi cea administrativă, legiuitorul nu efectuează o activitate de personalizare concretă a pedepselor, dar oferă organelor implicate în aplicarea legii toate elementele necesare unei corecte adaptări a pedepselor. În cadrul operaţiunii de individualizare (judiciară), se constată că instanţa de apel s-a orientat, într-adevăr, la o pedeapsă către maximul special, însă aceasta a fost aplicată în limitele cuprinse în textul de incriminare. Aşadar, având în vedere că acest caz de recurs în casaţie [art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.] se referă exclusiv la nerespectarea limitelor prevăzute de lege, criticile recurentului sunt neîntemeiate.

În ceea ce priveşte susţinerile inculpatului E. referitoare la agravarea situaţiei sale juridice în propria cale de atac, în propriul apel, instanţa de recurs în casaţie constată că instanţa de apel a soluţionat atât calea de atac declarată de Ministerul Public în ceea ce îl priveşte pe inculpat, cât şi calea de atac declarată de inculpat, admiţând ambele apeluri. Apelul Parchetului a vizat greşita achitare a inculpatului E. pentru asocierea în vederea săvârşirii de infracţiuni, fiind deci un apel în defavoarea lui E. Ca urmare a admiterii apelului declarat de Ministerul Public, în defavoarea inculpatului E., inculpatul a fost condamnat de către instanţa de apel pentru infracţiunea faţă de care instanţa de fond a pronunţat o soluţie de achitare. Apelul inculpatului a fost de asemenea admis, în sensul că soluţia instanţei de fond cu privire la pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului a fost schimbată şi s-a ajuns în apel ca inculpatul E. să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare.

Faţă de cele ce preced, nu se mai poate reţine că ar fi fost încălcate regulile descrise de art. 418 alin. (1) C. proc. pen. conform cărora "instanţa de apel, soluţionând cauza, nu poate crea o situaţie mai grea pentru cel care a declarat apel". Nu este incidentă în speţă nici ipoteza descrisă de art. 418 alin. (2) C. proc. pen., "în apelul declarat de procuror în favoarea unei părţi, instanţa de apel nu poate agrava situaţia acesteia", deoarece apelul Ministerului Public a vizat schimbarea soluţiei de achitare într-o soluţie de condamnare a inculpatului E..

În consecinţă, criticile recurentului E. sunt neîntemeiate.

Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte va admite recursul în casaţie formulat de inculpata C. împotriva Deciziei penale nr. 300/A din 14 iulie 2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în Dosarul nr. x/2012.

Va casa, în parte, decizia penală recurată, numai în ceea ce priveşte soluţia de condamnare a inculpatei C. pentru complicitate la infracţiunea de cumpărare de influenţă, prev. de art. 26 din C. pen. anterior rap. la art. 61 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi, rejudecând:

În baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., va achita pe inculpata C. pentru infracţiunea prev. de art. 26 din C. pen. anterior rap. la art. 61 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

Va menţine celelalte dispoziţii ale deciziei penale recurate.

Va respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie formulate de A., B. şi E. împotriva aceleiaşi decizii penale.

Potrivit dispoziţiilor art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului în casaţie formulat de C. vor rămâne în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenţii A., B. şi E. la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

I. Admite recursul în casaţie formulat de inculpata C. împotriva Deciziei penale nr. 300/A din 14 iulie 2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2012.

Casează, în parte, decizia penală recurată, numai în ceea ce priveşte soluţia de condamnare a inculpatei C. pentru complicitate la infracţiunea de cumpărare de influenţă, prev. de art. 26 din C. pen. anterior rap. la art. 61 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi, rejudecând:

În baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., achită pe inculpata C. pentru infracţiunea prev. de art. 26 din C. pen. anterior rap. la art. 61 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei penale recurate.

II. Respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie formulate de A., B. şi E. împotriva aceleiaşi decizii penale.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului în casaţie formulat de C. rămân în sarcina statului.

Obligă recurenţii A., B. şi E. la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 03 noiembrie 2017.

Procesat de GGC - GV