Scope of judicial discretion in imposing driving bans as supervisory measures under suspended prison sentences for driving-offense related crimes

Deliberând asupra apelului, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 189/2017 din data de 06 septembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, în baza art. 396 alin. (1), (4) C. proc. pen. rap. la art. 83 C. pen. s-a stabilit pedeapsa de 1 an închisoare în sarcina inculpatului A., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice, prev. de art. 337 C. pen., cu aplic. art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

În baza art. 83 alin. (1), (3) C. pen. s-a amânat aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 84 C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 85 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul a fost obligat să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Mehedinţi la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 86 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e se comunică Serviciului de Probaţiune Mehedinţi.

În baza art. 85 alin. (2) lit. g) C. pen. s-a impus inculpatului obligaţia de a nu conduce autovehicule pe durata termenului de supraveghere.

În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen. s-a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiei impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere.

Pentru a dispune astfel, Curtea a reţinut, în esenţă, că prin rechizitoriul nr. x/2017 din 18 aprilie 2017, emis de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, în temeiul dispoziţiilor art. 327 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului A., pentru comiterea infracţiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice, prev. de art. 337 C. pen.

S-a reţinut în esenţă, prin actul de sesizare al instanţei, că în noaptea de 27/28.04.2016, în jurul orei 00:22, inculpatul A. a refuzat recoltarea de probe biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei, după ce a fost depistat de către organele de poliţie conducând autoturismul marca "B.", cu nr. de înmatriculare C., pe drumurile publice din mun. Drobeta Turnu-Severin, având o concentraţie alcoolică în aerul expirat de 0,82 mg/l.

Curtea a reţinut că, în cursul urmăririi penale, au fost administrate următoarele mijloace de probă: declaraţii inculpat, declaraţii martori, proces-verbal de constatare a infracţiunii flagrante, înscrisuri.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova la data de 20.04.2017, sub nr. x/54/2017.

Prin încheierea de şedinţă din camera de consiliu din 07.06.2017, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi a dispus începerea judecăţii.

La primul termen de judecată, cu procedura legal îndeplinită, ulterior citirii în extras a actului de sesizare, instanţa l-a întrebat pe inculpat dacă solicită ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi a înscrisurilor prezentate de părţi, aducându-i la cunoştinţă dispoziţiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen., acesta recunoscând în totalitate săvârşirea faptei reţinută în sarcina sa.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanţa a reţinut, sub aspectul situaţiei de fapt, că, la data de 28.04.2016, în jurul orei 00:00, în timp ce se aflau în exercitarea serviciului de patrulare pe strada Cicero din mun. Drobeta Turnu-Severin, organele de poliţie au observat autoturismul marca "B.", cu nr. de înmatriculare C., care circula pe strada respectivă oscilant şi semnaliza alternativ stânga-dreapta. La momentul la care a virat către strada Mihail Kogălniceanu, organele de poliţie i-au făcut conducătorului autoturismului semnal regulamentar pentru a opri, însă acesta şi-a continuat deplasarea pe strada Mihail Kogălniceanu până în dreptul intersecţiei cu strada D., când a decis să oprească autovehiculul.

Lucrătorii de poliţie au procedat la identificarea conducătorului autoturismului menţionat anterior constatând că se numeşte A. Fiind testat cu aparatul alcooltest, s-a constatat faptul că acesta avea o concentraţie alcoolică în aerul expirat de 0,82 mg/L.

Ulterior, inculpatul A. a fost condus la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Mehedinţi unde, în jurul orei 0022, a refuzat recoltarea de probe biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei la solicitarea organelor de cercetare penală şi a medicului specialist E.

Curtea a arătat că situaţia de fapt descrisă anterior, a fost reţinută în urma analizei coroborate a materialului probator administrat în faza urmăririi penale şi anume: proces-verbal de constatare a infracţiunii flagrante, declaraţie inculpat, declaraţiile martorilor F. şi G., copie Registrul de Evidenţă a Testărilor Pozitive aferent Aparatului Etilotest, copie din Registrul de Evidenţă a Probelor Biologice.

S-a apreciat că, în drept, fapta inculpatului A. care, în noaptea de 27/28.04.2016, în jurul orei 00:22, a refuzat recoltarea de probe biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei, după ce a fost depistat de către organele de poliţie conducând autoturismul marca "B.", cu nr. de înmatriculare C., pe drumurile publice din mun. Drobeta Turnu-Severin, având o concentraţie alcoolică în aerul expirat de 0,82 mg/l, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice, prev. de art. 337 C. pen.

Analizând latura obiectivă a infracţiunii prevăzute de art. 337 C. pen., instanţa a reţinut că elementul material constă în acţiunea inculpatului de a refuza să se supună prelevării de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Sub aspectul laturii subiective, Curtea a apreciat că inculpatul a acţionat cu vinovăţie în modalitatea intenţiei directe, conform dispoziţiilor art. 16 alin. (3) lit. a) C. pen., întrucât a prevăzut rezultatul faptei sale - crearea unei stări de pericol pentru relaţiile sociale privind siguranţa circulaţiei rutiere, dar şi pentru relaţiile sociale privind înfăptuirea justiţiei - şi a urmărit producerea lui prin săvârşirea faptei.

La individualizarea pedepsei, instanţa, în conformitate cu principiile generale statuate în art. 74 C. pen., a avut în vedere dispoziţiile părţii generale a C. pen. şi limitele de pedeapsă fixate în partea specială, reduse cu o treime, ca urmare a reţinerii incidenţei art. 396 alin. (10) C. proc. pen., gravitatea concretă a faptei, dedusă din împrejurările în care a fost săvârşită şi periculozitatea infractorului, evaluate în raport de criteriile prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) - g) C. pen.

Astfel, instanţa a reţinut că, deşi inculpatul a condus autovehiculul pe străzile unui oraş, unde traficul este de regulă intens, acţiunea de conducere s-a desfăşurat la o oră înaintată - în jurul orei 0000 - posibilitatea ca traficul să fie într-adevăr intens fiind aşadar redusă. S-a reţinut, totodată că acţiunea de conducere nu a fost urmată de producerea unui eveniment rutier, iar cât priveşte periculozitatea infractorului, instanţa a reţinut că nu este una deosebit de ridicată, concluzie impusă de datele ce caracterizează favorabil persoana sa: este o persoană vârstnică (are 63 de ani) iar până în prezent nu este cunoscut cu antecedente penale, a manifestat o atitudine sinceră pe parcursul procesului penal şi dispune de o educaţie care să-i permită să adopte pe viitor o conduită conformă normelor legale de convieţuire socială - are studii superioare şi lucrează la Camera de Conturi Mehedinţi ca auditor public extern.

În acest context, instanţa a apreciat că o pedeapsă cu închisoarea, orientată către minimul special, astfel cum a fost redus ca urmare a aplicării dispoziţiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen., este aptă să asigure reeducarea inculpatului şi schimbarea atitudinii acestuia faţă de valorile sociale ocrotite de norma penală, cu consecinţa prevenirii comportamentului infracţional.

În ceea ce priveşte necesitatea dispunerii unei soluţii de condamnare, în urma examinării datelor referitoare la fapta comisă de inculpat şi la persoana acestuia, instanţa a apreciat că scopul pedepsei - prevenirea comiterii unor noi infracţiuni - poate fi atins şi în condiţiile în care nu se va dispune o soluţie de condamnare.

Renunţarea la aplicarea pedepsei, nu poate fi însă dispusă în cauză deoarece, în opinia instanţei, nu este îndeplinită condiţia prev. de art. 80 alin. (1) lit. a) C. pen. şi anume infracţiunea comisă de inculpat nu poate fi considerată drept o infracţiune care prezintă o gravitate redusă, concluzie impusă în principal de împrejurările concrete în care a fost comisă: refuzul de recoltare de probe biologice a fost manifestat de inculpat după ce, în prealabil, a fost depistat conducând autovehiculul pe drumurile publice într-o manieră aptă să producă evenimente rutiere - organele de poliţie au constatat că autovehiculul condus de inculpat circula oscilant şi semnaliza alternativ stânga-dreapta. Nu poate fi ignorat nici faptul că, cel mai probabil, modalitatea în care inculpatul a condus autovehiculul s-a datorat cantităţii ridicate de alcool din sânge, concluzie dedusă în raport de concentraţia ridicată de alcool în aerul expirat, respectiv 0,82 mg/l, ceea ce echivalează cu o alcoolemie de 1,64 g/l alcool pur în sânge şi nici împrejurarea că, iniţial, inculpatul nu a oprit autoturismul la semnalul regulamentar efectuat de organele de poliţie, ci şi-a continuat deplasarea până în dreptul unei intersecţii.

Instanţa a constatat însă că, în cauză, sunt îndeplinite condiţiile art. 83 C. pen., pedeapsa stabilită fiind mai mică de 2 ani închisoare, respectiv 1 an închisoare; inculpatul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii; acesta şi-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, iar în raport de persoana inculpatului, de conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii, precum şi de posibilităţile sale de îndreptare, instanţa a apreciat că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.

De asemenea, s-a constatat faptul că maximul special prevăzut de lege pentru infracţiunea săvârşită de inculpat este de 5 ani închisoare, valoare inferioară celei de 7 ani închisoare prevăzute de art. 83 alin. (2) C. pen., iar inculpatul nu s-a sustras de la urmărire penală ori judecată şi nu a încercat zădărnicirea aflării adevărului.

S-a reţinut, totodată, că soluţia de amânare a aplicării pedepsei nefiind o soluţie de condamnare, nu apare ca fiind disproporţionată în raport de gravitatea infracţiunii comise, neavând drept consecinţă pierderea locului de muncă. În acest sens sunt relevante dispoziţiile art. 10 alin. (1) lit. e) din Statutul auditorului public extern din cadrul Curţii de Conturi, elaborat şi aprobat în baza art. 58 lit. k) din Legea nr. 94/1992, privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, conform cărora o persoană poate fi angajată pe o funcţie vacantă de auditor public extern dacă "nu a fost condamnată pentru săvârşirea unei infracţiuni" şi dispoziţiile art. 61 alin. (1) lit. f) din acelaşi act normativ potrivit cărora contractul individual de muncă al auditorului public extern încetează de drept "ca urmare a condamnării la executarea unei pedepse privative de libertate, de la data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti de condamnare".

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel inculpatul A., prin care a solicitat desfiinţarea, în parte, a sentinţei apelate, în sensul înlăturării obligaţiei de a nu conduce autovehicule pe durata termenului de supraveghere.

Prin motivele de apel, s-a arătat, în esenţă, faptul că instituirea obligaţiei prevăzute de art. 85 alin. (2) lit. g) C. pen. are caracter facultativ, iar în raport de datele concrete de săvârşire a faptei şi datele ce caracterizează persoana inculpatului, această obligaţie este excesivă şi nejustificată.

Motivele de apel formulate de către inculpatul A. au fost susţinute de către apărare cu prilejul dezbaterilor.

Analizând apelul declarat de inculpatul A. prin prisma motivelor invocate, dar şi sub toate aspectele de drept şi de fapt, potrivit art. 417 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Instanţa de control judiciar constată că situaţia de fapt a fost corect stabilită, în sensul că, în noaptea de 27/28.04.2016, în jurul orei 00:22, inculpatul A. a refuzat recoltarea de probe biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei, după ce a fost depistat de către organele de poliţie conducând autoturismul marca "B.", cu nr. de înmatriculare C., pe drumurile publice din mun. Drobeta Turnu-Severin, având o concentraţie alcoolică în aerul expirat de 0,82 mg/l.

Din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă că instanţa de fond a reţinut situaţia de fapt, pe baza probelor administrate, respectiv procesul verbal de constatare a infracţiunii flagrante, declaraţiile inculpatului, declaraţiile martorilor F. şi G., copie de pe Registrul de Evidenţă a Testărilor Pozitive aferent Aparatului Etilotest, copie din Registrul de Evidenţă a Probelor Biologice.

De altfel, se constată că inculpatul A., cu prilejul judecării în fond a cauzei, a optat pentru judecata în procedura simplificată, fiindu-i aplicate dispoziţiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen., împrejurare ce determină, de plano, soluţionarea cauzei în baza probatoriului administrat în faza de urmărire penală.

În acest sens, instanţa de control judiciar apreciază, în acord cu prima instanţă, că inculpatul se face vinovat de comiterea infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată, în cauză fiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii atât din punct de vedere obiectiv, cât şi subiectiv.

În continuare, cât priveşte critica formulată de către apelantul inculpat A. privind procesul de individualizare a aplicării pedepsei sub aspectul obligaţiilor impuse, respectiv aceea de a nu conduce autovehicule pe durata termenului de supraveghere, ca parte integrantă din instituţia amânării aplicării pedepsei ca instrument juridic în cadrul mijloacelor de individualizare judiciară a pedepsei, Înalta Curte o apreciază ca fiind neîntemeiată, întrucât prima instanţă, în mod corect, a avut în vedere, în operaţiunea de individualizare judiciară a pedepsei aplicate inculpatului, criteriile generale de individualizare, respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de lege, gradul de pericol social concret al faptei, modalitatea concretă de săvârşire, circumstanţele care agravează sau atenuează răspunderea penală, având în vedere şi circumstanţele personale, constând în lipsa antecedentelor penale, comportamentul bun al acestuia până la momentul săvârşirii faptei, atât în familie, dar şi calitatea de auditor public extern pe care inculpatul o deţine.

Aşadar, în ceea ce priveşte procesul de individualizare a aplicării pedepsei, Înalta Curte, efectuând propriul demers analitic, în raport şi de criticile invocate de inculpatul A., apreciază că acesta trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probatoriu, studiat după anumite reguli şi criterii precis determinate.

Sub aspectul individualizării pedepsei, în speţă, trebuie efectuată o justă adecvare cauzală a criteriilor generale prevăzute de art. 74 C. pen., ţinându-se cont de gradul de pericol social al faptei comise agravat de circumstanţele reale ale săvârşirii acesteia, dar şi de circumstanţele personale ale inculpatului care nu este cunoscut cu antecedente penale, conduita după săvârşirea faptelor, vârsta, situaţia familială şi socială.

În lumina criteriilor prevăzute de art. 74 C. pen., gravitatea concretă a unei activităţi infracţionale trebuie stabilită consecutiv unui examen aprofundat şi cuprinzător al tuturor elementelor interne, specifice faptei şi celui ce a săvârşit-o.

Astfel, Înalta Curte constată că, faţă de inculpatul A., instanţa de fond, în mod corect, a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile pentru aplicarea art. 83 alin. (1) şi (3) C. pen., constând în amânarea aplicării pedepsei, având în vedere că s-a constatat, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat.

Totodată, Înalta Curte constată că, în cauza pendinte sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 83 alin. (1) C. pen., având în vedere că pedeapsa stabilită este mai mică de 2 ani, respectiv 1 an; inculpatul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii; acesta şi-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, iar persoana inculpatului şi conduita acestuia anterior săvârşirii infracţiunii duc la atingerea scopului privind asigurarea dezideratelor de prevenţie specială şi generală.

În acest context, Înalta Curte notează că, în conţinutul acestui mijloc de individualizare a aplicării pedepsei, care presupune lăsarea în libertate a persoanei care se face vinovată de săvârşirea unei infracţiuni, legiuitorul a prevăzut o serie de măsuri de supraveghere şi obligaţii în sarcina infractorului, care au menirea de a asigura reintegrarea în societate a acestuia şi prin intermediul cărora se asigură o implicare efectivă a autorităţilor în procesul de supraveghere a conduitei ulterioare a acestuia.

Revenind la criticile invocate de către inculpatul A. prin motivele de apel formulate, se constată că acesta apreciază ca fiind excesivă şi nejustificată instituirea de către instanţa de fond a obligaţiei facultative prevăzută de dispoziţiile art. 85 alin. (2) lit. g) C. pen. constând în interdicţia inculpatului de a conduce autovehicule pe durata termenului de supraveghere.

Sub acest aspect, Înalta Curte are în vedere că, în aplicarea dispoziţiilor art. 83 C. pen. privind amânarea aplicării pedepsei, instituirea în sarcina inculpatului a unor obligaţii dintre cele prevăzute de art. 85 alin. (2) C. pen., are la bază principiul oportunităţii şi al necesităţii, în funcţie de particularităţile concrete ale cauzei.

Totodată, se au în vedere dispoziţiile art. 85 alin. (4) C. pen. care prevăd că, în stabilirea obligaţiei prevăzută la alin. (2) lit. g), instanţa individualizează, în concret, conţinutul acestei obligaţii, ţinând seama de împrejurările cauzei.

Prin urmare, faţă de natura şi împrejurările în care a fost comisă infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului A., (refuzul de recoltare de probe biologice manifestat de inculpat; maniera în care a fost depistat conducând autovehiculul pe drumurile publice; refuzul inculpatului de a opri autoturismul la semnalul regulamentar efectuat de organele de poliţie), faptă prevăzută de art. 337 C. pen. inserată în Capitolul II privind infracţiunile contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice din acelaşi cod, Înalta Curte apreciază că obligaţia instituită faţă de inculpat, de a nu conduce autovehicule pe durata termenului de supraveghere, nu este disproporţionată în raport de datele concrete de săvârşire a faptei anterior descrise, fiind o măsură necesară şi utilă în procesul de reintegrare a inculpatului.

În raport de aceste consideraţii, Înalta Curte apreciază că prima instanţă a optat în mod întemeiat în sensul de a interzice inculpatului să mai conducă autovehicule pe drumurile publice pe durata termenului de supraveghere, numai astfel putând fi înlăturată, pentru o anumită perioadă de timp, o stare de pericol de pe drumurile publice şi numai astfel putându-se atrage atenţia, în mod eficient, inculpatului asupra necesităţii de revizuire a comportamentului său rutier.

Cât priveşte apărările inculpatului, Înalta Curte constată că, din conţinutul memoriului emis de către Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi Mehedinţi şi înaintat la dosar de către apărare, rezultă că pentru îndeplinirea sarcinilor de serviciu de către inculpatul A., este necesară deplasarea acestuia cu maşina personală la sediul autorităţilor administrativ teritoriale sau al altor instituţii supuse controlului. Însă, raportând efectele aplicării interdicţiei prevăzute de art. 85 alin. (2) lit. g) C. pen. asupra vieţii personale şi profesionale ale inculpatului la gravitatea încălcării dispoziţiei legale (nivel de alcoolemie şi starea acestuia, comportamentul manifestat), Înalta Curte constată că motivele invocate de către inculpat nu sunt suficiente pentru a se considera că măsura impusă depăşeşte nivelul de proporţionalitate şi echitate pe care trebuie să-l aibă orice măsură sancţionatorie, astfel că se impune menţinerea, în sarcina inculpatului A., a interdicţiei de a conduce autovehicule pe durata termenului de supraveghere.

În atare condiţii, constatând neîntemeiate criticile formulate de inculpatul A., Înalta Curte apreciază ca legală şi temeinică hotărârea atacată, motiv pentru care, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 189/2017 din data de 06 septembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelantul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în raport de alin. (6), onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 65 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 189/2017 din data de 06 septembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă apelantul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 65 lei, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 noiembrie 2017.