Cassation scope excluding factual reinterpretation of criminal classification and mental imputability for infanticide versus murder

Asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 185 din 29 noiembrie 2016 pronunţată de Tribunalul Maramureş în dosarul nr. x/2016, a fost respinsă cererea formulată de inculpata A., prin apărător ales, privind schimbarea încadrării juridice dată faptei prin actul de sesizare, din infracţiunea de omor, prevăzută de art. 188 raportat la art. 199 alin. (1) C. pen., în cea de pruncucidere, prevăzută de art. 177 C. pen. (1969).

În baza art. 396 C. proc. pen., a fost condamnată inculpata A. la pedeapsa de 15 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor, prevăzută de art. 188 C. pen. raportat la art. 199 alin. (1) C. pen. (art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen. 1969), cu aplicarea art. 5 C. pen., iar, în temeiul art. 67 C. pen., s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi lit. b) C. pen. pe o durată de 5 ani.

Conform art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi lit. b) C. pen.

În temeiul art. 72 C. pen., s-au dedus din pedeapsă perioadele internării în vederea efectuării expertizelor medico-legale psihiatrice, respectiv: - 24 septembrie 2012 - 16 octombrie 2012, perioada internării la Secţia Psihiatrie Femei Acuţi II din cadrul Spitalului Municipal Sighetu Marmaţiei; - 16 septembrie 2013 - 20 septembrie 2013, perioada internării în Spitalul de boli infecţioase şi psihiatrie Baia Mare; - 21 ianuarie 2014 - 24 ianuarie 2014, perioada internării în Secţia Psihiatrie III Acuţi din cadrul S.C.J.U. Cluj Napoca; - 19 mai 2015 - 26 mai 2015, perioada internării la Spitalul Clinic de Psihiatrie "Al. Obregia" Bucureşti.

S-a constatat că, în cauză, nu există constituire de parte civilă.

În temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpata A., iar, în baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligată inculpata la plata sumei de 2.300 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că, prin rechizitoriul nr. x/2016 din 31 martie 2016 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei A. pentru comiterea infracţiunii de omor, prevăzută de art. 188 C. pen. raportat la art. 199 alin. (1) C. pen.

Ca stare de fapt, în actul de sesizare s-a reţinut că inculpata A., în vârstă de 21 de ani la data comiterii faptei, locuia împreună cu fratele şi cu părinţii săi la domiciliul acestora din localitatea Botiza nr. x, judeţul Maramureş. Inculpata era studentă la Facultatea Tehnică Dentară Baia Mare din cadrul Universităţii "Vasile Goldiş" Arad, fiind acasă numai în vacanţe. Ea a întreţinut relaţii de prietenie cu martorul B., actualmente soţul său, pe care l-a cunoscut când era elevă la liceul din Vişeu de Sus. Cei doi nu au locuit împreună, însă au întreţinut relaţii sexuale. În cursul lunii decembrie 2011, inculpata i-a spus prietenului său că este însărcinată şi că ar fi urmat să nască în jurul datei de 19 septembrie 2012.

Ei au hotărât să păstreze copilul, însă inculpata nu a avut curajul de a le spune părinţilor săi despre faptul că era însărcinată. Aceasta manifesta o oarecare stare de teamă, întrucât părinţii, în special tatăl, nu erau de acord cu relaţia sa, motivând că este prea tânără să se căsătorească şi că ar trebui să-şi termine studiile. Mai mult, inculpata i-a impus prietenului său să păstreze discreţia în legătură cu această împrejurare. Membrii familiei inculpatei nu şi-au dat seama că este însărcinată, însă sora martorului B. l-a întrebat pe acesta despre sarcină, întrucât a observat că ceva nu este în regulă. Martorul a negat existenţa sarcinii, la insistenţele inculpatei.

Fiind la şcoală în Baia Mare, inculpata a putut să ascundă în continuare sarcina. După terminarea cursurilor, în luna iulie 2012, aceasta a plecat la muncă în Italia, motivând că are nevoie de bani şi, nici la acel moment, familia nu şi-a dat seama că este însărcinată. Inculpata s-a întors acasă în data de 10 septembrie 2012 şi a discutat telefonic cu prietenul său, urmând ca acesta să o viziteze la sfârşitul săptămânii, pentru a se deplasa la doctor în vederea unui consult, întrucât după calculele sale, se apropia momentul să nască. Cu acest prilej, martorul i-a spus că trebuie să stea de vorbă cu părinţii săi, deoarece situaţia nu mai poate fi ascunsă.

În dimineaţa zilei de 12 septembrie 2012, inculpata a născut la domiciliu, neasistată şi fără ştirea membrilor familiei, un făt de sex masculin, pe care l-a omorât prin obstrucţia căilor respiratorii, strangulându-l cu cordonul unui halat, apoi a ascuns nou născutul într-un dulap, sub un maldăr de haine. Datorită unor complicaţii de care nu a avut cunoştinţă (retenţie placentară), inculpata a intrat în şoc hemoragic pierzându-şi cunoştinţa. Este de precizat faptul că, fratele inculpatei, martorul C. dormea într-o cameră alăturată, însă în cursul nopţii nu a auzit nici un zgomot şi s-a trezit numai când a auzit-o pe mama sa strigând.

Inculpata a fost găsită, în jurul orei 07:00, de către mama sa, D., care a intrat în camera în care aceasta dormea, pentru a-i spune că pleacă la câmp. Conform declaraţiei martorei, ea a găsit-o pe inculpată căzută lângă pat, în stare de inconştienţă şi într-o baltă de sânge. Întrucât nu şi-a dat seama nici la acel moment că inculpata a născut, martora a anunţat iniţial medicul de familie şi apoi Serviciul de Ambulanţă, care a preluat-o pe inculpată în localitatea Bârsana şi a transportat-o la Spitalul Municipal Sighetu Marmaţiei unde s-a constatat faptul naşterii (foaia de observaţie clinică generală).

Din raportul de expertiză medico-legală al Serviciului de Medicină Legală Baia Mare nr. x din 13.12.2013, a reieşit că "Nou născutul de sex masculin a fost născut la termen, viu şi viabil. Moartea a fost violentă şi s-a datorat asfixiei mecanice prin obstrucţia căilor respiratorii cu un corp moale şi poate data din 12.09.2012".

Întrucât au existat suspiciuni cu privire la starea psihică a inculpatei, în cauză s-a dispus internarea sa la Spitalul Municipal Sighetu Marmaţiei - Secţia psihiatrie femei în vederea efectuării unei expertize medico-legale psihiatrice.

Din concluziile raportului de expertiză medico-legală psihiatrică nr. x din 25.09.2012, a reieşit că "învinuita prezintă tulburare afectivă bipolară, episod actual depresiv sever fără simptome psihotice... Boala psihică constatată nu îi dă capacitatea de a discerne faptele sale în perioada prenatală, în timpul naşterii şi postnatală. Discernământ abolit în momentul comiterii faptei şi diminuat în prezent. Comisia face recomandarea şi avizează încadrarea în art. 114 C. pen. Comisia face recomandarea urmării unui tratament specific cu antidepresive, antipsihotice şi timostabilizatoare".

În baza acestor constatări, în cauză s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală, motivat de faptul că inculpata nu a avut discernământ la data comiterii faptei, aceasta rămânând internată în Spitalul Municipal Sighetu Marmaţiei - Secţia Psihiatrie Femei, prin adresa din 16 ianuarie 2013, solicitându-se instanţei luarea măsurii de siguranţă a internării medicale, prevăzută de art. 114 din C. pen. (1969).

Pe parcursul judecării cauzei având ca obiect luarea măsurii internării medicale, la termenul din 10 aprilie 2013, instanţa a încuviinţat cererea apărării de a se solicita Comisiei de avizare şi control din cadrul Institutului de Medicină Legală Cluj, în conformitate cu dispoziţiile art. 25 lit. a) din O.G. nr. 1/2000, să verifice şi să avizeze concluziile actelor medico-legale efectuate şi, potrivit art. 24, în cazul în care concluziile actelor medico-legale nu pot fi avizate, să facă recomandări pentru refacerea totală sau parţială a lucrărilor, formulând propuneri în acest sens sau concluzii proprii.

Prin adresa nr. x/VI/d/10/2013 din 13 iunie 2013, emisă de Institutul de Medicină Legală Cluj Napoca, s-a comunicat faptul că expertiza medico-legală psihiatrică efectuată în cauză de către Cabinetul Medico-Legal Sighetu Marmaţiei, este lovită de nulitate din punct de vedere procedural, motiv pentru care se recomandă efectuarea unei noi expertize de către Serviciul Judeţean de Medicină Legală Maramureş.

Potrivit raportului de nouă expertiză medico-legală psihiatrică nr. x din 25.09.2013, întocmit de Serviciul de Medicină Legală din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă "Dr. C-tin Opriş" Baia Mare, rezultă că inculpata A. prezintă diagnosticul depresie reactivă trenantă, comisia considerând că inculpata are capacitatea psihică de a aprecia conţinutul şi consecinţele faptelor sale, precizând că aceasta are discernământul păstrat în prezent, neputându-se pronunţa cu privire la discernământul susnumitei la momentul săvârşirii faptei. Comisia a considerat că, la data comiterii faptei, inculpata se putea afla într-o stare de tulburare psihică pricinuită de naştere, apreciindu-se, însă, că nu este necesară luarea faţă de aceasta a unei măsuri de siguranţă.

Ulterior, s-a dispus efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice de către Institutul de Medicină Legală Cluj Napoca. Din raportul de nouă expertiză medico-legală psihiatrică nr. x/VI/d/25 din 18 februarie 2014, rezultă că "la data prezentei examinări, numita A. prezintă dg. tulburare adaptivă. Reacţie depresivă prelungită, având discernământul păstrat al faptelor sale".

Având în vedere concluziile celor două expertize medico-legale psihiatrice, prin încheierea penală nr. x din 4.04.2014 a Tribunalului Maramureş, pronunţată în dosarul nr. x/2013, s-a dispus respingerea propunerii formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureş având ca obiect internarea provizorie a numitei A.

În acest context, prin ordonanţa din 27 mai 2014 a prim procurorului al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş, s-a dispus infirmarea soluţiei, iar instanţa a confirmat redeschiderea urmăririi penale. Astfel, s-a procedat la completarea urmăririi penale şi, prin ordonanţa din 4 martie 2015, s-a solicitat Institutului Naţional de Medicină Legală "Mina Minovici" Bucureşti efectuarea unui raport de nouă expertiză psihiatrică. Acesta a fost înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş la data de 29 ianuarie 2016, concluzionând următoarele:

" corelând datele probatorii, medicale şi nonmedicale, înaintate de către instituţia care a solicitat prezenta lucrare cu examinarea psihiatrică actuală, Comisia de nouă expertiză medico-legală psihiatrică constată că nu se reconstituie tulburări psihice la pacienta A., la momentul comiterii faptei (sugrumarea nou născutului, imediat după naştere, la data de 12.09.2012). Susnumita a avut păstrată capacitatea psihică de apreciere critică asupra conţinutului şi a consecinţelor social negative ale faptei pentru care este cercetată şi faţă de care discernământul a fost păstrat. Nu necesită măsuri de siguranţă medicală prevăzute de C. pen. Argumentarea concluziilor derivă din conţinutul raportului".

Prin încheierea penală nr. 39/C.P. din 17 mai 2016 pronunţată în dosarul nr. x/2016, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Maramureş a constatat legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. x/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş privind pe inculpata A., a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală, dispunând începerea judecăţii cauzei privind pe inculpată pentru infracţiunea de omor, prevăzută de art. 188 C. pen. raportat la art. 199 alin. (1) C. pen.

În faza de judecată, în raport de poziţia de nerecunoaştere a infracţiunii exprimată de către inculpata A., în şedinţa publică din 14 iunie 2016, s-a procedat la reaudierea acesteia şi a martorilor audiaţi în faza de urmărire penală. Astfel, inculpata A. a arătat că nu-şi aminteşte ce s-a întâmplat în momentul naşterii şi nici dacă a văzut copilul sau nu, precizând, însă, că, în perioada gravidităţii, a recurs la diverse tertipuri de a ascunde sarcina şi l-a rugat şi pe prietenul ei să procedeze la fel. A mai arătat că nu-şi aminteşte nimic din ce s-a întâmplat între momentul naşterii şi momentul în care a ajuns la spital şi nici cum a ajuns copilul în dulap. Cu o seară înainte a discutat cu prietenul ei stabilind ca a doua zi să vină la locuinţa ei şi, împreună, să le spună părinţilor că este însărcinată, indiferent de consecinţe. Nu a anunţat salvarea sau pe vreunul din membri familiei sale despre faptul că avea dureri deoarece şi înainte avusese astfel de dureri şi s-a gândit că sunt identice cu cele anterioare.

Alături de inculpată, în faza de cercetare judecătorească, au fost audiaţi şi martorii B., D., C. şi C.-fiul. Astfel, martorul B. a arătat că ştia că inculpata este gravidă încă din momentul în care sarcina ei avea 3-4 luni. Nu s-a pus problema unui avort însă, temându-se de reacţia părinţilor, au amânat să le spună despre sarcină stabilind la un moment dat să le aducă la cunoştinţă acest aspect cu ocazia unei nunţi ce urma să aibă loc în familie. În seara anterioară a vorbit cu inculpata la telefon în jurul orelor 11, iar a doua zi, pe la ora 7, a fost sunat de mama inculpatei care i-a cerut să o ducă la aceasta la spital pentru că sângera şi îi era rău. Martorul a precizat că şi-au dorit acel copil, ulterior aflând că acesta a fost găsit învelit într-un prosop şi pus în dulap. A fost cu inculpata la un medic la o clinică privată deoarece se simţea rău şi atunci a aflat că este însărcinată. În seara când au vorbit la telefon, aceasta nu i-a dat nimic de bănuit spunându-i că se simte bine aşa că nu se putea gândi că va naşte în acea noapte. Martora D., mama inculpatei, a arătat că nu şi-a dat seama că fiica ei este însărcinată şi nu îşi explică de ce aceasta a ales să nu îi spună despre sarcină şi de ce a procedat aşa cu copilul. În acea dimineaţă a găsit-o inconştientă, căzută la pământ. Ştia de relaţia fiicei sale şi nu s-a opus să aibă un prieten, însă opţiunea era să îşi termine şcoala, iar ulterior să se căsătorească. Martorul C., tatăl inculpatei, a arătat că, în perioada de graviditate a fiicei sale, nu prea a avut timp să stea de vorbă cu aceasta, iar, în plus, purta haine mai largi, astfel că nu şi-a dat seama că este însărcinată. Ştia că are un prieten şi a fost de acord cu această relaţie, însă dorea ca mai întâi să termine facultatea după care să se căsătorească. Nu cunoaşte motivele pentru care fiica sa a ascuns sarcina. Dacă ar fi ştiut, i-ar fi spus să se căsătorească. Din discuţiile purtate ulterior cu aceasta şi prietenul ei a înţeles că urma să le spună despre sarcină cu ocazia unei nunţi. Inculpata nu le-a creat niciodată probleme, au avut încredere în ea. Martorul C., fratele inculpatei, a arătat că nu a observat ca sora sa să fi fost însărcinată şi nici nu i-a comunicat acest lucru. Nu ştie de ce aceasta a procedat în acest mod.

La termenul de judecată din 20 iulie 2016, instanţa, în raport de concluziile raportului de nouă expertiză medico-legală psihiatrică întocmit de I.N.M.L. "Mina Minovici" Bucureşti, a respins cererea de completare a raportului de expertiză medico-legală psihiatrică formulată de inculpată prin apărător ales, apreciind că nu este necesară soluţionării cauzei. Totodată, a încuviinţat cererea de efectuare a unui raport de evaluare pentru inculpată.

Prin raportul de evaluare întocmit, la data de 06 septembrie 2016, de Serviciul de Probaţiune Maramureş, s-a concluzionat că, aşa cum rezultă din informaţiile prezentate, conduita infracţională a inculpatei A. reprezintă un episod neaşteptat, care a surprins în mod neplăcut atât membrii familiei, cât şi pe cei din jur. Aceasta îşi susţine nevinovăţia şi subliniază că, deşi ar fi putut renunţa la sarcină, nu a făcut-o deoarece şi-a dorit copilul. Regretă profund pierderea nou-născutului, situaţie ce ar fi putut să o evite dacă ar fi împărtăşit părinţilor faptul că este însărcinată. Conduita generală manifestată atât în mediul familial, cât şi în cel comunitar, îndeplinirea corespunzătoare a rolului matern faţă de fiica sa, precum şi modul de raportare la experienţa negativă pe care o traversează, susţin preocuparea acesteia pentru orientarea opţiunilor de viaţă în sens exclusiv pro-social şi evitarea implicării în noi contexte cu risc criminogen. Ca urmare, s-a apreciat că rolul educativ al pedepsei poate fi atins prin alternative la privarea de libertate, aplicarea unei sancţiuni care să nu îşi extindă efectele asupra membrilor familiei, în principal, fiica sa minoră.

Instanţa a apreciat că starea de fapt reţinută relevă comiterea infracţiunii de omor şi nu cea de de pruncucidere, prevăzută de art. 177 C. pen. (1969), raportat la faptul că, încă de la începutul sarcinii, inculpata a ascuns acest lucru, nu a comunicat această împrejurare niciunui membru al familiei, determinându-l şi pe tatăl copilului să mintă în legătură cu existenţa sarcinii, fiind, astfel, evidentă intenţia infracţională de a-şi ucide copilul. Stabilirea acestei stări s-a constatat şi prin raportul de nouă expertiză medico-legală psihiatrică.

S-a arătat că deosebirea dintre infracţiunea de omor şi cea de pruncucidere constă în starea psihică a făptuitoarei în momentul comiterii faptei. Astfel, în cazul pruncuciderii, intenţia este spontană, ea se formează sub imperiul stării de tulburare pricinuită de naştere şi se execută simultan sau în intervalul de timp cât persistă această stare, neputând fi considerare asemenea tulburări pricinuite de naştere, tulburările specifice naşterii, care încetează odată cu naşterea şi nici manifestările emoţional-afective determinate de stările conflictuale în care se găseşte mama care nu îşi doreşte copilul. Tulburările pricinuite de naştere pe care le-a avut în vedere legiuitorul în cazul infracţiunii de pruncucidere sunt numai tulburările de natură psihopatologică, tulburările anormale, maladive, provocate de diverşi factori nocivi.

S-a arătat că, fiind o formă atenuantă a omorului, pruncuciderea se realizează sub aspectul laturii obiective ca şi omorul, şi anume, printr-o activitate de ucidere. Ceea ce deosebeşte cele două infracţiuni şi ceea ce determină practic încadrarea juridică a faptei mamei de a-şi ucide copilul nou născut imediat după naştere, în una din cele două infracţiuni, este stabilirea momentului formării intenţiei de a ucide. În cazul pruncuciderii, intenţia trebuie să fie spontană şi să se formeze sub imperiul stării de tulburare pricinuită de naştere, pe când în cazul infracţiunii de omor, intenţia directă sau indirectă se naşte fără vreo legătură cu această tulburare.

S-a apreciat că, în speţă, este evident că intenţia inculpatei de a-şi ucide copilul nu a fost pricinuită de vreo tulburare psihică având în vedere că, încă de la începutul sarcinii, aceasta a ascuns că este însărcinată, nu a comunicat această împrejurare nici unui membru a familiei şi l-a determinat şi pe tatăl copilului să mintă cu privire la acest aspect. Stabilirea acestei stări s-a constatat prin raportul de nouă expertiză medico-legală psihiatrică.

Faţă de toate aceste aspecte, instanţa a respins cererea de schimbare a încadrării juridice, reţinând, în raport de probele administrate în faza de urmărire penală, precum şi în faza de cercetare judecătorească, existenţa vinovăţiei inculpatei A. în comiterea infracţiunii de omor, prevăzută de art. 188 C. pen. raportat la art. 199 alin. (1) C. pen. (art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen. 1969), cu aplicarea art. 5 C. pen., pentru care a condamnat-o la pedeapsa de 15 ani închisoare.

Întrucât între exercitarea drepturilor prevăzută de art. 66 lit. a) şi b) C. pen. şi infracţiunea săvârşită există o vădită incompatibilitate, în temeiul art. 67 C. pen., instanţa i-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 66 lit. a) şi b) C. pen. pe o durată de 5 ani. Totodată, în temeiul art. 65 C. pen., i-a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 66 lit. a) şi b) C. pen., aceasta urmând să execute pedeapsa în regim de detenţie.

La individualizarea pedepsei şi a modului de executare, instanţa a avut în vedere gradul de pericol social concret al infracţiunii reţinute în sarcina inculpatei şi împrejurările concrete în care a fost săvârşită şi, evident, gradul de rudenie existent între aceasta şi victimă. Instanţa a apreciat că, la dozarea pedepsei, nu poate fi reţinut în favoarea inculpatei faptul că aceasta nu se va afla pe lângă copilul său minor, întrucât cauza absenţei este însăşi conduita sa care impune izolarea de societate.

În temeiul art. 72 C. pen. s-au dedus din pedeapsă perioadele internării în vederea efectuării expertizelor medico-legale psihiatrice, astfel cum sunt menţionate în dispozitiv.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel, în termenul legal, inculpata A., arătând că, raportat la probele administrate, se impune schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de omor în cea de pruncucidere şi solicitând aplicarea unei pedepse cu suspendarea condiţionată a executării acesteia, potrivit art. 81 C. pen. (1969).

Prin decizia penală nr. 749/A din 10 mai 2017 pronunţată de Curtea de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de către apelanta inculpată A. împotriva sentinţei penale nr. 185 din 29 noiembrie 2016 a Tribunalului Maramureş, inculpata fiind obligată să achite în favoarea statului suma de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a se pronunţa astfel, făcând propriul său examen, Curtea a constatat că prima instanţă a reţinut, în mod corect şi complet, situaţia de fapt şi a realizat o justă interpretare şi apreciere a mijloacelor de probă legal administrate în cursul urmăririi penale şi judecăţii, din acestea rezultând atât existenţa faptelor pentru care inculpata A. a fost trimisă în judecată, cât şi săvârşirea acestora cu vinovăţie, în forma cerută de lege, încadrarea juridică a faptei circumscriindu-se infracţiunii de omor, prevăzută de art. 188 raportat la art. 199 alin. (1) C. pen.

În esenţă, ca şi stare de fapt s-a reţinut că, în dimineaţa zilei de 12 septembrie 2012, inculpata A., a născut la domiciliul părinţilor săi, din localitatea Botiza, nr. x, jud. Maramureş, un făt de sex masculin pe care l-a omorât prin asfixierea mecanică cu obstrucţia căilor respiratorii, strangulându-l cu cordonul unui halat şi ascunzându-l într-un dulap.

S-a reţinut că, atât în faţa instanţei de apel, cât şi în faţa celei de fond, inculpata a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de omor în cea de pruncucidere prevăzută de art. 177 din C. pen. (1969), arătând că, din actele medicale, precum şi din declaraţiile martorilor şi ale inculpatei, rezultă că aceasta, imediat după comiterea faptei, a fost internată la secţia de psihiatrie a Spitalului Municipal Sighetu Marmaţiei timp de 3 luni, astfel că, la momentul săvârşirii faptei, se afla într-o puternică stare de tulburare pricinuită de naştere.

Curtea a respins aceste susţineri, arătând că, aşa cum a constatat şi instanţa de fond, probaţiunea administrată converge concluziei că inculpata a comis infracţiunea de omor şi nu cea de pruncucidere. În acest sens, au fost avute în vedere atitudinea inculpatei încă de la începutul sarcinii, de a ascunde existenţa acesteia membrilor familiei sale, determinându-l şi pe tatăl copilului să adopte această poziţie, împrejurări din care a rezultat ca fiind evidentă intenţia infracţională de a-şi ucide copilul, stare care s-a stabilit şi prin raportul de nouă expertiză medico-legală psihiatrică întocmit în cauză.

Analizând cauza prin prisma deosebirilor dintre infracţiunea de omor şi cea de pruncucidere, instanţa de apel a constatat că, în speţă, este evident că intenţia inculpatei de a-şi ucide copilul nu a fost pricinuită de vreo tulburare psihică, aspect ce a fost stabilit prin raportul de nouă expertiză medico-legală psihiatrică. S-a arătat că, potrivit avizului I.N.M.L. Mina Minovici nr. x/2433/2015 din 27 ianuarie 2016, Comisia de Avizare şi Control de pe lângă I.N.M.L. Bucureşti a aprobat raportul de nouă expertiză medico-legal psihiatrică nr. x/2433/15 din 26.01.2016 efectuat la I.N.M.L. Bucureşti privind pe A. cu precizarea că în concluzii s-a strecurat o eroare materială referitoare la cuvântul sugrumare care trebuie citit în mod corect strangulare. S-a mai reţinut că, din raportul de nouă expertiză medico-legal psihiatrică întocmit de I.N.M.L. Bucureşti Mina Minovici, a rezultat că nu se reconstituie tulburări psihice la inculpată la momentul comiterii faptei (sugrumarea nou născutului imediat după naştere la data de 12.09.2012), iar inculpata a avut păstrată capacitatea psihică de apreciere critică asupra consimţământului şi consecinţelor social negative ale faptei pentru care este cercetată şi faţă de care discernământul a fost păstrat şi nu necesită măsuri de siguranţă medicale prevăzute de C. pen.

În contextul celor expuse mai sus, Curtea a respins ca nefondată cererea de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de omor în infracţiunea de pruncucidere formulată de inculpată.

Totodată, Curtea a arătat că prima instanţă a făcut o corectă individualizare a pedepsei, raportându-se la gradul de pericol social concret al infracţiunii reţinute în sarcina inculpatei şi împrejurările concrete în care a fost săvârşită, precum şi gradul de rudenie existent între aceasta şi victimă, apreciind că nu poate fi reţinută în favoarea inculpatei împrejurarea că aceasta are un copil minor care va creşte în absenţa mamei. S-a apreciat, totodată, că reintegrarea socială a inculpatei poate fi realizată numai prin privare de libertate având în vedere natura şi gravitatea infracţiunii comise, respectiv omor prin suprimarea vieţii unui copil nou născut, ceea ce denotă un pericol social sporit, precum şi poziţia de nerecunoaştere adoptată de către inculpată.

Împotriva hotărârii instanţei de apel, în termen legal, a declarat recurs în casaţie inculpata A., prin apărător ales, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 şi 12 C. proc. pen. şi solicitând, în principal, în baza art. 448 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., admiterea căii de atac promovate, casarea hotărârii atacate şi achitarea sa în temeiul art. 16 lit. b) C. proc. pen., iar, în subsidiar, în baza art. 448 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., rejudecarea de către instanţa de apel, cu consecinţa schimbării încadrării juridice dată faptei din infracţiunea de omor, prevăzută de art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. c) şi d) C. pen. (1969), în infracţiunea de pruncucidere, faptă prevăzută de art. 177 C. pen. (1969). În acest sens, s-a arătat că, din primele expertize efectuate în dosar şi înscrisurile aflate la dosar, rezultă că, la momentul săvârşirii faptei, inculpata A. s-a aflat sub influenţa unei boli psihice care nu-i dădea posibilitatea să discearnă faptele sale în perioada prenatală, natală şi postnatală, având astfel discernământul abolit. Mai) mult, expertizele efectuate ulterior nu au putut certifica cu exactitate starea inculpatei la data săvârşirii faptei. Ca atare, în condiţiile în care nicio probă administrată nu face dovada existenţei unei premeditări, fapta săvârşită întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de pruncucidere şi nu de omor, context în care pedeapsa aplicată de judecătorul fondului este nelegală.

Prin încheierea din 21 septembrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, constatându-se îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 434 C. proc. pen. - art. 438 C. proc. pen., în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a fost admisă în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpata A. împotriva deciziei penale 749/A din 10 mai 2017 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, fiind trimisă cauza în vederea judecării recursului în casaţie, completului nr. 4.

Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise cazurilor de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 şi 12 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul în casaţie formulat de inculpata A. ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este obligată să verifice, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar, conform art. 447 C. proc. pen., pe această cale se verifică exclusiv legalitatea deciziei.

Se constată, aşadar, că recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au intrat în autoritatea de lucru judecat, însă, numai în cazuri anume prevăzute de lege şi doar pentru motive de nelegalitate. Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanţa de fond şi, respectiv, apel, intră în puterea lucrului judecat şi excedează cenzurii instanţei investită cu judecarea recursului în casaţie.

Prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalităţii şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, legalitatea hotărârilor definitive putând fi verificată doar pentru motivele expres şi limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casaţie să poată fi invocate şi, corespunzător, să poată fi analizate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, orice încălcări ale legii, ci numai cele pe care legiuitorul le-a apreciat ca fiind importante.

Aceste consideraţii sunt valabile şi cu privire la cazul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării "dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală" şi care se circumscrie situaţiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare ori când instanţa a ignorat o normă care conţine dispoziţii de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune. Dată fiind natura juridică a recursului în casaţie, de cale de atac exclusiv de drept, acest caz de casare nu poate fi invocat pentru a se obţine schimbarea încadrării juridice a faptei sau pentru a se constata incidenţa unei cauze justificative sau de neimputabilitate, acesta fiind atributul exclusiv al instanţelor de fond şi de apel.

Pe de altă parte, raportat la modul de legiferare a celor două teze ale art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. (neprevederea în legea penală şi lipsa vinovăţiei prevăzute de lege) şi la dispoziţiile art. 15 alin. (1) C. pen., în conformitate cu care infracţiunea este fapta prevăzută de legea penală, săvârşită cu vinovăţie, nejustificată şi imputabilă persoanei care a săvârşit-o, se constată că doar neprevederea în legea penală, ce subsumează situaţiile în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii din punct de vedere obiectiv, a fost avută în vedere de legiuitor atunci când a reglementat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. Ca atare, dispoziţiile ce reglementează acest caz de recurs în casaţie corespund prevederilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., conferind Înaltei Curţi posibilitatea de a examina în cadrul recursului în casaţie criticile prin care se invocă împrejurarea că fapta nu este prevăzută de legea penală şi cele referitoare la lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii, cu excepţia celor ce vizează vinovăţia, deci doar din perspectiva tipicităţii obiective a infracţiunii.

Examinând actele dosarului, Înalta Curte constată că inculpata A. a fost condamnată pentru aceea că, în dimineaţa zilei de 12 septembrie 2012, după ce a născut la domiciliul părinţilor săi, din localitatea Botiza, nr. x, jud. Maramureş, un făt de sex masculin, l-a omorât prin asfixierea mecanică cu obstrucţia căilor respiratorii, strangulându-l cu cordonul unui halat şi ascunzându-l într-un dulap, faptă care întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor, prevăzută de art. 188 raportat la art. 199 alin. (1) C. pen.

Totodată, se constată că, pe calea recursului în casaţie promovat, recurenta inculpată A. a invocat, în principal, cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., susţinând, în esenţă, că lipseşte vinovăţia în comiterea faptei, având în vedere că primele expertize medico-legale efectuate în cauză au stabilit că, la momentul săvârşirii activităţii imputate, se putea afla într-o stare de tulburare psihică pricinuită de naştere, respectiv, că, suferea de tulburare afectivă bipolară, boală psihică care nu îi dădea capacitatea de a discerne faptele sale în perioada prenatală, în timpul naşterii şi postnatală. Cum nicio probă administrată nu face dovada existenţei unei premeditări, s-a apreciat că fapta săvârşită întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de pruncucidere, iar nu ale celei de omor. De asemenea, hotărârea a mai fost criticată şi în ceea ce priveşte modalitatea de interpretare a probatoriului, arătându-se că instanţele au dat o valoare probatorie mai mare unei expertize efectuată la 4 ani de la săvârşirea faptei, decât celor întocmite imediat după acel moment.

Se observă, astfel, că, prin criticile formulate, recurenta încearcă să acrediteze ideea că nu se face vinovată de săvârşirea faptei pentru care a fost condamnată, ci, cel mult, pentru comiterea infracţiunii de pruncucidere, având în vedere starea psihică în care se afla la momentul naşterii. Or, prin aceste susţineri recurenta tinde, în realitate, la o reapreciere a probelor administrate în cauză, cu consecinţa stabilirii unor împrejurări faptice diferite de cele reţinute de instanţele inferioare, ceea ce nu este permis a fi realizat pe calea extraordinară a recursului în casaţie, care, potrivit art. 447 C. proc. pen., se limitează la verificarea exclusiv a legalităţii hotărârii atacate. De altfel, recurenta nici nu a invocat vreun motiv de nelegalitate a hotărârii atacate de natură a atrage incidenţa cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Sub acest aspect, se constată că apărarea confundă lipsa discernământului, care este o cauză de neimputabilitate ce atrage incidenţa art. 16 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., cu lipsa vinovăţiei, ca element constitutiv al infracţiunii, ce împiedică exercitarea acţiunii penale, potrivit art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a. În plus, aşa cum s-a arătat anterior, dispoziţiile ce reglementează cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. corespund doar prevederilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., aşa încât, în cadrul recursului în casaţie, Înalta Curte poate examina exclusiv criticile prin care se invocă împrejurarea că fapta nu este prevăzută de legea penală şi cele referitoare la lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii, cu excepţia celor ce vizează vinovăţia, deci numai din perspectiva tipicităţii obiective a infracţiunii.

Ca atare, Înalta Curte constată că recurenta inculpată a indicat doar în mod formal cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., prin prisma acestuia neputându-se proceda la reinterpretarea materialului probator de la dosar având drept consecinţă stabilirea unei alte situaţii de fapt, care să conducă la achitarea inculpatei sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor, acest atribut aparţinând exclusiv instanţei de fond şi, respectiv, de apel.

Aceleaşi considerente sunt valabile şi în ceea ce priveşte cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., invocat în subsidiar, recurenta solicitând, în realitate, reinterpretarea situaţiei de fapt în scopul schimbării încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimisă în judecată din infracţiunea de omor, prevăzută de art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. c) şi d) C. pen. (1969), în infracţiunea de pruncucidere, prevăzută de art. 177 C. pen. (1969), cu consecinţa reducerii pedepsei aplicate, aspect care, în conformitate cu dispoziţiile art. 447 C. proc. pen., este exclus din sfera de cenzură a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în examinarea acestei căi extraordinare de atac. Astfel, atâta timp cât instanţele inferioare au reţinut vinovăţia inculpatei A. în comiterea faptei, iar aceasta nu a indicat niciun aspect de nelegalitate a pedepsei aplicate, criticile sale nu pot fi circumscrise cazului de recurs în casaţie invocat.

În acest context, se impune a se sublinia că dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. prevăd că hotărârile sunt supuse casării în situaţia în care "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", cazul de casare fiind incident atunci când pedeapsa stabilită şi aplicată este nelegală, excluzându-se criticile privind greşita încadrare juridică şi greşita individualizare a pedepsei. Aceasta deoarece, prin "pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege" legiuitorul a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt prevăzute de textul de lege în raport cu încadrarea juridică şi cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidenţă a fost stabilită de instanţa de apel.

Faţă de considerentele de mai sus, întrucât în cauză criticile formulate nu pot fi circumscrise dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 şi 12 C. proc. pen., invocate de recurent, Înalta Curte, temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpata A. împotriva deciziei penale nr. 749/A din 10 mai 2017 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.

Totodată, faţă de culpa procesuală, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., îl va obliga pe recurenta inculpată la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurenta inculpată A., în sumă de 70 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpata A. împotriva deciziei penale nr. 749/A din 10 mai 2017 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.

Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurenta inculpată A., în sumă de 70 lei, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 5 octombrie 2017.