Abuse of office liability: whether failure to mark forest boundaries violates a primary law or merely internal job description under Constitutional Court Decision 405/2016

Asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 1473 din 16 iunie 2016 a Judecătoriei Tîrgu Jiu, în baza art. 386 C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor, după cum urmează:

- pentru inculpatul A., din art. 297 alin. (1) C. pen., art. 272 alin. (1) C. pen. şi art. 321 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 77 lit. a) C. pen., în art. 249 C. pen. (1969), art. 289 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) şi art. 261 C. pen. (1969) (două fapte), totul cu aplicarea art. 33-34 C. pen. (1969).

- pentru inculpatul B., din art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) şi art. 77 lit. a) C. pen., în art. 26 raportat la art. 289 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969).

- pentru inculpatul D., din art. 48 raportat la art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) şi art. 77 lit. a) C. pen., în art. 26 raportat la art. 289 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969).

În baza art. 249 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 1 an închisoare.

În baza art. 289 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare.

În baza art. 261 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la două pedepse de câte 3 luni închisoare (două fapte).

În baza art. 33-34 C. pen. (1969), s-au constatat concurente infracţiunile şi contopite pedepsele stabilite, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an închisoare.

În baza art. 81 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 5 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an închisoare, pe un termen de încercare de 3 ani, stabilit conform art. 82 C. pen. (1969).

S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. (1969), privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.

În baza art. 71 alin. (1) C. pen. (1969), cu referire la art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, i-au fost interzise inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. (1969).

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. (1969), cu referire la art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, s-a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale.

S-a dedus din durata pedepsei, reţinerea de 24 de ore, de la 02 iulie 2013 - la 03 iulie 2013.

A fost admisă cererea inculpatului D., de judecare a cauzei potrivit procedurii prevăzută de art. 375 raportat la art. 374 C. proc. pen.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen., raportat la art. 19 din Legea nr. 255/2013 şi art. 181 C. pen. (1969), a fost achitat inculpatul D., pentru fapta prevăzută de art. 26 raportat la art. 289 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969).

În baza art. 181 alin. (3) C. pen. (1969) raportat la art. 91 lit. c) C. pen. (1969), i-a fost aplicată inculpatului sancţiunea administrativă a amenzii în cuantum de 800 lei, ce se va executa în condiţiile art. 559 C. proc. pen.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen., raportat la art. 19 din Legea nr. 255/2013 şi art. 181 C. pen. (1969), a fost achitat inculpatul B., pentru fapta prevăzută de art. 26 raportat la art. 289 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969).

În baza art. 181 alin. (3) C. pen. (1969) raportat la art. 91 lit. c) C. pen. (1969), a fost aplicată inculpatului sancţiunea administrativă a amenzii în cuantum de 1000 lei, ce se va executa în condiţiile art. 559 C. proc. pen.

S-a luat act că persoana vătămată Direcţia Silvică Gorj - Ocolul Silvic Tismana, nu s-a constituit parte civilă în cauză, întrucât paguba s-a reparat integral.

S-a dispus desfiinţarea următoarelor înscrisuri false, respectiv: proces verbal de predare spre exploatare a postaţei nr. 1 din parchetul "Orliţa" partida nr. 1238, datat 31 mai 2013; procesul verbal de marcare cu ciocanul silvic pătrat a arborilor limitelor de postaţă datat 31 mai 2013, procesul verbal de predare primire a parchetului " Orliţa"- partida 1238, datat 22 mai 2013.

În baza art. 275 alin. (1) C. proc. pen., cheltuielile avansate de stat corespunzătoare inculpaţilor D. şi B., au rămas în sarcina acestuia.

În baza art. 274 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul A., la 2.000 lei, cheltuieli judiciare statului.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a constatat că, prin rechizitoriul nr. x/2013 din 20 februarie 2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tîrgu-Jiu, au fost trimişi în judecată, în stare de libertate, inculpaţii A., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 297 alin. (1), art. 272 alin. (1) şi art. 321 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) şi art. 77 lit. a) C. pen., totul cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen., B., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 321 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) şi art. 77 lit. a) C. pen., şi D., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 48 alin. (1) raportat la art. 321 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) şi art. 77 lit. a) C. pen.

S-a reţinut, în fapt, că, la data de 14 iunie 2013, organele de cercetare penală din cadrul I.P.J Gorj s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii prevăzute de 246 C. pen. (1969), deoarece, cu ocazia unei verificări în comun cu specialişti silvici din cadrul Ocolului silvic Tismana în fondul forestier de pe raza comunei Peştişani, jud. Gorj, respectiv U.P. II Bistriţa, u.a. 23 B, suprafaţă pe care era constituită partida 1420/2013, marcată, însă nelicitată şi necontractată pentru exploatare, au fost identificate un număr de 152 cioate marcate şi nemarcate, provenite de la arbori tăiaţi de pe suprafaţa partidei.

Din cercetări s-a stabilit că materialul lemnos fusese tăiat în perioada 07 - 11 iunie 2013 de către angajaţii S.C. E. S.R.L. pe fondul neîndeplinirii atribuţiilor de serviciu de către şeful de district, inculpatul A.. Urmare a acţiunii angajaţilor S.C. E. S.R.L., Ocolul Silvic Tisrnana a comunicat prin adresa 2683/17.06.2013 că s-a tăiat un volum de 257,896 mc material lemnos aferent celor 152 cioate de esenţă fag şi salcie identificate, cu o valoare a prejudiciului de 128.440,56 lei.

A mai rezultat că în U.P.II Bistriţa, u.a. 22D, a fost constituită partida 1420/2013 ce se învecina cu partida 1238/2013, contractată spre exploatare de către S.C. E. S.R.L., iar pentru exploatarea în condiţii legale a partidei 1238/2013 a fost desemnat din partea societăţii mai sus menţionate numitul D., conform împuternicirii înregistrate cu nr. 2096/2013.

Întrucât inculpatul A. nu a efectuat o deplasare în teren pentru predarea/primirea faptică a partidei 1238/2013, membrii echipei de exploatare constituite în cadrul S.C. E. S.R.L., respectiv numiţii F., G. şi H., au tăiat din eroare cei 152 de arbori din partida 1420/2013, crezând că se aflau în partida despre care cunoşteau că au dreptul să o exploateze.

S-a mai reţinut că inculpaţii A., B. şi D. au întocmit, la data de 03.06.2013, fără o deplasare prealabilă în teren la sediul O.S. Tismana, mai multe înscrisuri, respectiv: proces-verbal de predare spre exploatare a postaţei nr. 1 din parchetului Orliţa - partida 1238/31.05.2013, un proces - verbal de marcare cu ciocanul silvic pătrat a arborilor limitelor de postată încheiat 31.05.2013 şi un proces-verbal de predare-primire a parchetului Orliţa-partida 1238, încheiat cu data de 22.05.2013, înscrisuri care atestă împrejurări necorespunzătoare adevărului, fiind antedatate.

Fiind audiat la urmărirea penală, inculpatul A. a declarat că, în realitate, nu a efectuat marcarea în teren a arborilor limită de postată cu ciocanul silvic pătrat, urmând să o efectueze la o dată ulterioară, iar, ca urmare a acţiunii sale, angajaţii S.C. E. S.R.L. au tăiat un număr de 152 de arbori din partida 1420/2013 care nu era licitată şi contractată.

Mai mult, inculpatul A. având cunoştinţă de faptul că, în cauză, se efectuează cercetări de organele de poliţie cu privire la tăierea ilegală a materialului lemnos din partida 1420/2013, a încercat să-i determine pe martorii I. şi J. să declare mincinos în faţa organelor de cercetare penală că l-au însoţit în data de 21.05.2013 în teren la predarea faptică a partidei nr. 1238/2013, promiţându-le în acest sens diferite sume de bani.

Pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele s-a dispus de către organele de cercetare penală efectuarea unei expertize silvice, iar, conform raportului de expertiză, a rezultat că a fost tăiat un volum de 257,896 mc (152 cioate de esenţă fag şi salcie), iar valoarea prejudiciului este de 65426,16 lei în condiţiile în care nu se acordă limitarea răspunderii patrimoniale.

În legătură cu acest aspect, expertul a precizat că respectiva valoare s-a calculat fără dublarea prejudiciului, însă conform adreselor Direcţiei Silvice Gorj - Ocolul Silvic Tisrnana nr. 2683 din 17.06.2013 şi 4342 din 03.09.2014, rezultă că arborii tăiaţi din partida nr. 1420/2013 fac parte din grupa I funcţională şi nu pot fi aplicate prevederile art. 6 alin. (2) din O.U.G. nr. 85/2006, neputând fi atrasă limitarea răspunderii patrimoniale a inculpatului A.

S-a menţionat şi faptul că valoarea prejudiciului creat prin tăierea fără drept a arborilor din partida 1420/2013, în cuantum total de 128440,56 lei, a fost achitat de către S.C. E. S.R.L., societate care nu are nicio calitate oficială în dosarul penal şi nu de inculpatul A., astfel cum rezultă din adresa nr. 6512 din 15.12.2014, emisă de Direcţia Silvică Gorj - Ocolul Silvic Tisrnana.

Inculpaţii B. şi D. au recunoscut săvârşirea faptelor de care sunt acuzaţi precizând că nu au fost în teren la predarea-primirea partidei nr. 1238/2013 şi au completat înscrisurile falsificate, antedatându-le la sediul O.S. Tismana.

Cu privire la săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 108 alin. (1) lit. d) şi art. 110 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 46/2008, prin acelaşi rechizitoriu, s-a dispus clasarea, apreciindu-se că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii sub aspectul laturii subiective, numiţii F., G. şi H., neavând cunoştinţă despre faptul că partida 1420/2013 nu era licitată şi contractată, fiind incidente, astfel, dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

În cauză, inculpatul B., prin apărător, a formulat critici cu privire la legalitatea probelor administrate şi actelor efectuate în cursul urmăririi penale, însă, prin încheierea nr. 27 din 21.04.2015 pronunţată de Judecătoria Tg-Jiu în dosarul nr. x/2015, au fost respinse cererile formulate şi excepţiile invocate, constatându-se legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi efectuării actelor de urmărire penală, dispunându-se începerea judecăţii cauzei.

Fiind ascultat în şedinţa publică, inculpatul A. a declarat că ştie acuzaţiile ce i se aduc, însă le-a negat, precizând că partizile nr. 1238 şi nr. 1237 sunt învecinate, iar, pe 15.05.2013, le-a spus lucrătorilor forestieri că pot exploata partizile nr. 1238 şi nr. 797, urmând să meargă ulterior C. să le arate suprafaţa parchetelor, adăugând că, pe data de 21.05.2013, s-a deplasat împreună cu inculpatul D. şi a predat partida 797. A recunoscut că nu a predat partida cu nr. 1238, întrucât a fost sigur că reprezentanţii societăţii cunosc limitele partizii, motiv pentru care nici nu a efectuat marcarea cu ciocanul pătrat, considerând, totodată, că nici nu era necesară marcarea, întrucât lucrătorii forestieri lucrau într-un parchet învecinat, iar până la finalizarea exploatării acestuia nu aveau voie să înceapă tăierea de arbori într-o altă partidă.

Inculpatul a mai declarat că a încheiat procesul - verbal de predare postaţă, pe data de 03.06.2013, procesul - verbal de predare generală a parchetului, la data de 22.05.2013, iar, la data de 03.06.2013, a întocmit procesul - verbal de marcare cu ciocanul pătrat, deşi nu efectuase marcarea, propunându-şi să o realizeze ulterior, lucru ce nu s-a mai întâmplat. A mai precizat inculpatul, că toarte cele trei procese - verbale au fost semnate ulterior şi de inculpaţii B. şi D., fiind înregistrate la Ocolul Silvic Tismana.

Inculpatul A. a mai precizat că, în data de 11.06.2013, şi-a dat seama că, din eroare, lucrătorii firmei de exploatare forestieră tăiaseră circa 40 arbori din partida 1420 (învecinată cu partida 1238), partidă ce nu fusese licitată şi contractată, motiv pentru care a dispus sistarea tăierilor, însă nu a întocmit niciun act de constatare, conducerea ocolului fiind sesizată de inculpatul B. A apreciat că, şi dacă ar fi delimitat partida folosind ciocanul pătrat, este posibil ca angajaţii societăţii să fi greşit amplasamentul. Inculpatul a negat ca, după descoperirea celor întâmplate, să-i fi determinat pe numiţii I. şi J. să dea declaraţii mincinoase în faţa organelor penale pentru a-l favoriza.

Inculpatul B. a precizat că are cunoştinţă despre acuzaţiile ce i se aduc, însă le-a negat formal. A declarat că, înainte de Sărbătorile Pascale ale anului 2013, s-a deplasat cu martorii G. şi H. şi le-a indicat pe teren parchetul nr. 1238, însă şeful de district, A., nu a efectuat ulterior marcarea limitelor de postaţă (cu ciocanul pătrat) şi nici nu a procedat la predarea efectivă. A adăugat că, înainte ca lucrătorii forestieri să exploateze masa lemnoasă în partida greşită, inculpatul A. a întocmit cele trei procese - verbale, pe care le-a semnat şi el, dar şi inculpatul D., deşi nu s-a procedat la deplasarea efectivă pe teren pentru marcarea limitelor şi nu s-a efectuat marcarea cu ciocanul pătrat. Cu toate acestea, a apreciat că procesele-verbale pe care le-a semnat reflectă realitatea. Inculpatul B. a mai precizat că, în data de 11.06.2013, împreună cu A. şi-au dat seama că, din eroare, lucrătorii firmei de exploatare forestieră tăiaseră circa 40 arbori din partida 1420 (învecinată cu partida 1238), ce nu fusese licitată şi contractată, motiv pentru care s-a dispus sistarea tăierilor, sesizând, totodată, conducerea ocolului.

Inculpatul D. a declarat că are cunoştinţă despre acuzaţia ce i se aduce, recunoscând săvârşirea faptei, astfel cum a fost reţinută în sarcina sa prin actul de sesizare a instanţei, şi a solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care şi le însuşeşte. A declarat că SC E., societate al cărei salariat era în anul 2013, a contractat în vederea exploatării masei lemnoase partida nr. 1238/2013, situată în vecinătatea unei partizi în care deja se făceau tăieri de către aceeaşi societate. A precizat că, la sfârşitul lunii iunie 2013, a fost sunat de un reprezentant al echipei de lucrători care i-a relatat că finalizaseră exploatarea partidei nr. 797 şi vor să demareze tăierile în partida 1238, motiv pentru care le-a dat acordul verbal, deşi reprezentantul ocolului silvic, respectiv şeful de district A., nu marcase limitele parchetului, operaţiune ce era obligatorie şi presupunea deplasarea la faţa locului a acestuia împreună cu pădurarul B.. Întrucât nu se făcuseră materialele necesare pentru limitele de parcelă, lucrătorii societăţii au exploatat din eroare material lemnos dintr-o altă partidă.

Inculpatul a recunoscut că a semnat cele trei procese - verbale incriminate ca false, ce fuseseră întocmite de inculpatul A., înaintea tăierilor ilegale, deşi, în realitate, postaţa şi partida nu au fost predate spre exploatare şi nici nu se făcuse marcarea limitelor de postaţă.

În cursul cercetării judecătoreşti la fond, s-a dispus ascultarea martorilor K., L., G., M., N., O., P., Q., I., R., S., T., U., J., iar, la solicitarea inculpatului A., au fost ascultaţi martorii V. şi H..

Analizând ansamblul probatoriu administrat în cauză, prima instanţă a reţinut starea de fapt expusă prin rechizitoriu şi, apreciind-o corectă, a constatat că fapta inculpatului A. care, în perioada mai - iunie 2013, având funcţia de şef al Districtului III Bistriţa, din cadrul Ocolului Silvic Tismana, nu şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu, în sensul că nu a efectuat marcarea cu ciocanul silvic pătrat a arborilor limitelor de postaţă, respectiv predarea-primirea efectivă a partidei nr. 1238/2013 spre exploatare către SC W. SRL, având drept urmare tăierea nelegală a unui număr de arbori şi cauzarea unei pagube în cuantum de 128440,56 lei în patrimoniul Direcţiei Silvice Gorj - Ocolul Silvic Tismana, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de neglijenţă în serviciu.

S-a reţinut că inculpatul a recunoscut că nu a predat partida cu nr. 1238, întrucât a fost sigur că reprezentanţii societăţii cunosc limitele partizii, motiv pentru care nici nu a efectuat marcarea cu ciocanul pătrat (atribuţii ce-i reveneau în virtutea sarcinilor de serviciu), considerând totodată că nici nu era necesară marcarea, întrucât lucrătorii forestieri lucrau într-un parchet învecinat, iar, până la finalizarea exploatării acestuia,nu aveau voie să înceapă tăierea de arbori într-o altă partidă.

S-a arătat că împrejurarea că inculpatul nu a predat efectiv partida menţionată şi nu a efectuat marcarea rezultă şi din declaraţiile coinculpaţilor B. şi D., dar şi ale martorilor L., G. (care a precizat că, pentru parchetul exploatat anterior, respectiv nr. 1237/2013, delimitarea a fost făcută de inculpaţii A. şi C.), M., N., P., H., S. şi R., ultimii precizând că tăierea nelegală a fost determinată de nepredarea efectivă a partizii şi nemarcarea limitelor fizice ale partizii.

Împrejurarea că, anterior, inculpatul B. s-a deplasat împreună cu martorii G. şi H. (membri ai echipei de exploatare), indicându-le pe teren parchetul nr. 1238, iar ulterior le-ar fi trimis acestora o schiţă a partizii nu este de natură să înlăture răspunderea inculpatului A., care avea, în mod clar, sarcina de a efectua marcarea cu ciocanul silvic pătrat a limitelor acelei partizi şi de a o preda efectiv spre exploatare reprezentantului societăţii câştigătoare a licitaţiei. S-a apreciat că există în mod evident o legătură de cauzalitate între neîndeplinirea culpabilă de către inculpat a acestor îndatoriri de serviciu şi prejudiciul produs prin tăierea ilegală a arborilor din partida nr. 1420/2013, ce nu fusese licitată şi contractată spre exploatare. În ipoteza efectuării marcării şi predării efective a partizii de către acesta, responsabilitatea ar fi revenit reprezentanţilor societăţii de exploatare a masei lemnoase.

De altfel, după descoperirea faptei, inculpatul A. a conştientizat încălcarea îndatoririlor de serviciu, solicitându-i inculpatului B. să-l însoţească pentru a efectua marcarea cu ciocanul pătrat, însă acesta a refuzat (conform celor declarate la urmărirea penală), şi a încercat să determine martorii I. şi J. să declare, la urmărirea penală, că anterior s-ar fi deplasat împreună cu aceştia şi inculpatul D., căruia i-ar fi indicat limitele partidei din cadrul Districtului Bistriţa.

Instanţa a constatat, însă, că nu a fost dovedită în cauză existenţa elementului intenţional în neîndeplinirea de către inculpat a atribuţiilor se serviciu, astfel încât a reţinut doar o încălcare culpabilă a acestora.

S-a reţinut, de asemenea, că inculpatul A. a întocmit, la sediul Ocolului Silvic Tismana, fără o deplasare prealabilă pe teren şi fără marcarea efectivă procesul verbal de predare spre exploatare a postaţei nr. 1 din parchetul "Orliţa" partida nr. 1238, datat 31.05.2013; procesul verbal de marcare cu ciocanul silvic pătrat a arborilor limitelor de postaţă datat 31.05.2013, procesul verbal de predare primire a parchetului " Orliţa"- partida 1238, datat 22.05.2013, ce au fost semnate ulterior de pădurarul B. şi reprezentantul societăţii de exploatare, în speţă, inculpatul D.

În acest sens, s-a subliniat că inculpatul a recunoscut că a încheiat cele trei procese verbale, deşi nu a predat efectiv partida cu nr. 1238 şi nici nu a efectuat marcarea cu ciocanul pătrat, această împrejurare fiind probată şi cu declaraţiile coinculpaţilor şi, respectiv, ale martorilor sus-menţionaţi.

Aceste procese verbale au fost depuse la Ocolul Silvic, însă s-a arătat că există inadvertenţe în privinţa numărului de înregistrare a unuia dintre ele, respectiv cel atribuit procesului verbal de predare a parchetului, care, potrivit declaraţiei martorului K. (salariat al O.S Tismana) cu atribuţii de preluare şi înregistrare a documentaţiei primită de instituţie, corespunde unei cereri pentru acordarea cotei de lemn de foc formulată în luna mai de inculpatul A., martorul precizând că cealaltă înregistrare nu poartă nici ştampila unităţii. S-a constatat, aşadar, că, în conţinutul celor trei înscrisuri oficiale, inculpatul a inserat cu intenţie, în temeiul aceleiaşi rezoluţii, fapte necorespunzătoare adevărului, fiind întrunit, astfel, conţinutul constitutiv al infracţiunii de fals intelectual în formă continuată.

În privinţa infracţiunii prevăzute de art. 272 C. pen., instanţa a reţinut, din declaraţiile martorilor I. şi J., că, în ziua de 30.06.2013, respectiv începutul lunii iulie 2013 (după descoperirea tăierii ilegale şi demararea cercetărilor în cauză), inculpatul A. le-a oferit suma de câte 500 lei pentru a declara lucrătorilor de poliţie că, anterior, în data de 21.05.2015, l-ar fi însoţit pe A. şi pe inculpatul D., când acestuia i-ar fi fost arătate limitele unei partizi silvice din Districtul Bistriţa, în legătură cu care au înţeles că avusese loc o tăiere ilegală de masă lemnoasă. Martorii chiar au fost conduşi la aceea locaţie vizualizând limitele partizii, însă fiind ulterior ascultaţi la urmărirea penală, dar şi la cercetarea judecătorească, au declarat că, în data menţionat, nu s-au deplasat împreună cu inculpaţii A. şi D. pentru ca celui din urmă să-i fie indicată partida. S-a reţinut, aşadar, încercarea inculpatului de a determina două persoane prin corupere, să dea declaraţii mincinoase într-o cauză penală, fiind, astfel, probat conţinutul constitutiv a două infracţiuni.

Referitor la faptele pentru care au fost trimişi în judecată inculpaţii B. şi D., instanţa a constatat că aceştia doar au semnat cele trei procese-verbale întocmite integral şi datate de inculpatul A., astfel încât, s-a reţinut în sarcina fiecăruia o infracţiune de complicitate la fals intelectual în formă continuată.

Analizând încadrarea juridică a faptelor prin prisma dispoziţiilor art. 5 C. pen. privind aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei, în lumina deciziei nr. 265/06.05.2014 a Curţii Constituţionale, instanţa a reţinut caracterul mai favorabil al vechii reglementări penale apreciat potrivit criteriului global, având în vedere limitele de pedeapsă, regimul sancţionator al pluralităţii de infracţiuni, modalitatea de executare a eventualelor sancţiuni. Ca urmare, a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor, după cum s-a arătat anterior.

Constatând dincolo de orice îndoială rezonabilă că faptele inculpatului A. există, constituie infracţiuni şi au fost săvârşite cu vinovăţia cerută de lege de acesta, prima instanţă a dispus condamnarea sa.

La individualizarea pedepselor ce au fost stabilite, instanţa de fond a ţinut seama de pericolul social concret al faptelor (apreciat prin prisma modalităţii de comitere şi cuantumul pagubei produse), atitudinea relativ cooperantă a inculpatului, care a recunoscut cele întâmplate, apreciind, însă, în mod neîntemeiat că n-ar fi vorba de infracţiunile reţinute în sarcină, împrejurarea reparării integrale a prejudiciului, lipsa antecedentelor penale. În raport cu aceste criterii, s-a apreciat că pedepse cu închisoarea în cuantum moderat sau minim sunt apte să asigure atingerea scopului sancţiunii penale şi, considerând întrunite cerinţele art. 81 C. pen. (1969), s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei rezultante în urma contopirii.

S-a observat, totodată, că în cazul acestui inculpat nu-şi găsesc aplicabilitatea dispoziţiile art. 741 C. pen. (1969), întrucât nu acesta a reparat prejudiciul cauzat.

Analizând cererea inculpatului D., vizând judecarea în baza art. 375 C. proc. pen. raportat la art. 374 alin. (4) C. proc. pen., instanţa a constatat că solicitarea este întemeiată, fiind întrunite cerinţele legale, motiv pentru care a admis-o.

Reţinând comiterea de către inculpaţii D. şi B. a faptei de complicitate la fals intelectual în formă continuată, instanţa a apreciat că, faţă de modul şi împrejurările în care au fost săvârşite, scopul urmărit, întinderea urmărilor produse, mijloacele folosite, conduita anterioară a autorilor, lipsa antecedentelor penale şi posibilităţile de îndreptare, în concret, prin atingerea minimă adusă valorii apărată de lege, faptele, prin conţinutul loc concret sunt lipsite în mod vădit de importanţă, neprezentând gradul de pericol social al infracţiunii prevăzute de art. 26. raportat la art. 289 C. pen. (1969).

În consecinţă, în baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 19 din Legea 255/2013 şi art. 181 C. pen. (1969), s-a dispus achitarea inculpaţilor, iar, în temeiul art. 181 alin. (3) C. pen. (1969) raportat la art. 91 lit. c) C. pen. (1969), s-a aplicat fiecăruia sancţiunea administrativă a amenzii în cuantum diferenţiat (având în vedere că inculpatul B. deşi a recunoscut că a semnat cele trei înscrisuri incriminate ca false, a apreciat că nu a săvârşit infracţiunea), ce s-a dispus a se executa în condiţiile art. 559 C. proc. pen.

Totodată, s-a luat act că persoana vătămată Direcţia Silvică Gorj- Ocolul Silvic Tismana nu s-a constituit parte civilă în cauză, întrucât paguba a fost reparată integral şi s-a dispus desfiinţarea înscrisurilor false, respectiv: proces verbal de predare spre exploatare a postaţei nr. 1 din parchetul "Orliţa" partida nr. 1238, datat 31.05.2013; procesul verbal de marcare cu ciocanul silvic pătrat a arborilor limitelor de postaţă datat 31.05.2013, procesul verbal de predare primire a parchetului " Orliţa"- partida 1238, datat 22.05.2013.

Împotriva sentinţei penale mai sus arătate, în termen legal, au declarat apel apelurile formulate de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu şi inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 425 din 9 martie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul-inculpat A. împotriva sentinţei penale nr. 1473 din 16 iunie 2016 a Judecătoriei Tîrgu Jiu.

În baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de Ministerul Public Parchetul de pe lângă Judecătoria Tîrgu Jiu, împotriva sentinţei penale nr. 1473 din 16 iunie 2016 a Judecătoriei Tîrgu Jiu. A fost desfiinţată, în parte, sentinţa penală atacată, în ceea ce priveşte latura penală a cauzei şi, rejudecând, au fost înlăturate dispoziţiile privind schimbarea încadrării juridice dată faptelor prin rechizitoriu.

În temeiul art. 386 alin. (1) C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor imputate inculpatului A., din infracţiunile prevăzute de art. 297 alin. (1) C. pen., art. 272 alin. (1) C. pen. şi art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 77 lit. a) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 248 C. pen. (1969), două infracţiuni prevăzute de art. 261 alin. (1) C. pen. (1969) şi o infracţiune prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) şi art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza art. 248 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani închisoare. În temeiul 71 C. pen. (1969), s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. (1969) pe durata executării pedepsei.

În baza art. 261 alin. (1) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 6 luni închisoare. În temeiul 71 C. pen. (1969), s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. (1969) pe durata executării pedepsei.

În baza art. 261 alin. (1) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 6 luni închisoare. În temeiul 71 C. pen. (1969), s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. (1969) pe durata executării pedepsei.

În baza art. 289 alin. (1) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. (1969), art. 33 lit. a) C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare. În temeiul 71 C. pen. (1969), s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. (1969) pe durata executării pedepsei.

În temeiul art. 33 lit. a) C. pen. (1969) raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. (1969), au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului A., urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.

În temeiul 71 C. pen. (1969), s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. (1969) pe durata executării pedepsei.

În temeiul art. 861 - 862 C. pen. (1969), s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului A., pe durata termenului de încercare de 5 ani.

În temeiul art. 863 alin. (1) C. pen. (1969), s-a dispus ca, până la împlinirea duratei termenului de încercare, inculpatul sa respecte următoarele masuri de supraveghere: să se prezinte la datele fixate de Serviciul de Probaţiune Gorj, conform programului întocmit de aceasta instituţie; să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţa sau locuinţa, şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii de natura a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

În temeiul art. 863 alin. (4) C. pen. (1969), s-a dispus încredinţarea supravegherii respectării masurilor de supraveghere si a obligaţiilor Serviciului de Probaţiune Gorj.

În temeiul art. 359 C. proc. pen. (1968), s-a atras atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 864 C. pen. (1969).

În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. (1969), executarea pedepsei accesorii s-a suspendat pe durata termenului de încercare al suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În temeiul art. 386 alin. (1) C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică a faptei imputate inculpatului B., din infracţiunea prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 77 lit. a) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) şi art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul B., la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare.

În temeiul 71 C. pen. (1969), s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. (1969) pe durata executării pedepsei.

În temeiul art. 861 - 862 C. pen. (1969), s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului B., pe durata termenului de încercare de 4 ani.

In temeiul art. 863 alin. (1) C. pen. (1969), s-a dispus ca, până la împlinirea duratei termenului de încercare, inculpatul să respecte următoarele masuri de supraveghere: să se prezinte la datele fixate de Serviciul de Probaţiune Gorj, conform programului întocmit de aceasta instituţie; să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţa sau locuinţa, şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenta.

În temeiul art. 863 alin. (4) C. pen. (1969), s-a dispus încredinţarea supravegherii respectării masurilor de supraveghere şi a obligaţiilor Serviciului de Probaţiune Gorj.

În temeiul art. 359 C. proc. pen. (1968), s-a atras atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 864 C. pen. (1969).

În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. (1969), executarea pedepsei accesorii s-a suspendat pe durata termenului de încercare al suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În temeiul art. 386 alin. (1) C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică a faptei imputată inculpatului D., din infracţiunea prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 77 lit. a) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. (1969) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) şi art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen., cu aplicarea art. 375 C. proc. pen. şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul D., la pedeapsa de 1 an închisoare.

În temeiul 71 C. pen. (1969), s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. (1969) pe durata executării pedepsei.

În baza art. 81 C. pen., a fost suspendată condiţionat executarea pedepsei aplicate pe durata termenului de încercare de 4 ani, calculat potrivit art. 82 C. pen. (1969)

În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. (1969), s-a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii.

S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. (1969).

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate care nu sunt contrare deciziei.

Pentru a se pronunţa astfel, efectuând propriul examen al probatoriului, Curtea a constatat, în prealabil, că, prima instanţă a reţinut în mod corect situaţia de fapt, însă nu a dat o încadrare juridică corespunzătoare, din probele administrate pe parcursul procesului penal rezultând fără echivoc vinovăţia inculpaţilor cu privire la săvârşirea infracţiunilor, astfel cum au fost trimişi în judecată.

În ceea ce priveşte situaţia de fapt, Curtea a reţinut că, la data de 14.06.2013, organele de cercetare penală din cadrul I.P.J Gorj s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii prevăzute de 246 C. pen. (1969), deoarece, cu ocazia unei verificări în comun cu specialişti silvici din cadrul Ocolului silvic Tismana, în fondul forestier de pe raza comunei Peştişani, jud. Gorj, respectiv U.P. II Bistriţa, u.a. 23 B, suprafaţă pe care era constituită partida 1420/2013, marcată, însă nelicitată şi necontractată pentru exploatare, au fost identificate un număr de 152 cioate marcate şi nemarcate, provenite de la arbori tăiaţi de pe suprafaţa partidei.

Din cercetări s-a stabilit că materialul lemnos fusese tăiat în perioada 07 - 11.06.2013 de către angajaţii S.C. E. S.R.L.

Ocolul Silvic Tismana a comunicat, prin adresa 2683/17.06.2013, că s-a tăiat un volum de 257,896 mc material lemnos aferent celor 152 cioate de esenţă fag şi salcie identificate, cu o valoare a prejudiciului de 128.440,56 lei.

A mai rezultat că, în U.P.II Bistriţa, u.a. 22D, a fost constituită partida 1420/2013. ce se învecina cu partida 1238/2013, contractată spre exploatare de către S.C. E. S.R.L., iar, pentru exploatarea în condiţii legale a partidei 1238/2013, a fost desemnat din partea societăţii mai sus menţionate numitul D., conform împuternicirii înregistrate cu nr. 2096/2013.

Inculpatul A., care în perioada mai - iunie 2013, deţinea funcţia de şef al Districtului III Bistriţa, din cadrul Ocolului Silvic Tismana şi, printre altele, avea ca atribuţii de serviciu, marcarea cu ciocanul silvic pătrat a arborilor limitelor de postaţă, respectiv predarea-primirea efectivă a partidei nr. 1238/2013 spre exploatare către SC W. SRL, activitate pe care, nu a efectuat această activitate. Astfel, inculpatul A. nu a efectuat o deplasare în teren pentru predarea/primirea faptică a partidei 1238/2013, membrilor echipei de exploatare constituite în cadrul S.C. E. S.R.L., respectiv numiţilor F., G. şi H., astfel că, aceştia din urmă, din eroare, au tăiat cei 152 de arbori din partida 1420/2013, considerând, în mod greşit, că se aflau în partida despre care cunoşteau că au dreptul să o exploateze.

În continuare, inculpaţii A., B. şi D. au întocmit, la data de 03.06.2013, fără o deplasare prealabilă în teren la sediul O.S. Tismana, mai multe înscrisuri, respectiv: proces-verbal de predare spre exploatare a postaţei nr. 1 din parchetului Orliţa - partida 1238/31.05.2013, un proces - verbal de marcare cu ciocanul silvic pătrat a arborilor limitelor de postată încheiat 31.05.2013 şi un proces-verbal de predare-primire a parchetului Orliţa-partida 1238, încheiat cu data de 22.05.2013, înscrisuri care atestă împrejurări necorespunzătoare adevărului, fiind antedatate.

S-a arătat că, în faza de urmărire penală, inculpatul A. a recunoscut că, în realitate, nu a efectuat marcarea în teren a arborilor limită de postată cu ciocanul silvic pătrat, urmând să o efectueze la o dată ulterioară, iar ca urmare a acţiunii sale, angajaţii S.C. E. S.R.L. au tăiat un nr. de 152 de arbori din partida 1420/2013, partidă care nu era licitată şi contractată.

De asemenea, s-a reţinut că inculpatul A., având cunoştinţă de faptul că în cauză se efectuează cercetări de organele de poliţie cu privire la tăierea ilegală a materialului lemnos din partida nr. 1420/2013, a încercat să-i determine pe martorii I. şi J. să declare mincinos în faţa organelor de cercetare penală că l-au însoţit în data de 21.05.2013 în teren la predarea faptică a partidei nr. 1238/2013, promiţându-le în acest sens diferite sume de bani.

Pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele s-a dispus de către organele de cercetare penală efectuarea unei expertize silvice, iar conform raportului de expertiză a rezultat că a fost tăiat un volum de 257,896 mc (152 cioate de esenţă fag şi salcie), valoarea prejudiciului fiind de 65426, 16 lei în condiţiile în care nu se acordă limitarea răspunderii patrimoniale. Expertul a precizat că respectiva valoare s-a calculat fără dublarea prejudiciului, însă conform adreselor Direcţiei Silvice Gorj - Ocolul Silvic Tisrnana nr. 2683 din 17.06.2013 şi 4342 din 03.09.2014, rezultă că arborii tăiaţi din partida nr. 1420/2013 fac parte din grupa I funcţională şi nu pot fi aplicate prevederile art. 6 alin. (2) din O.U.G. nr. 85/2006, neputând fi atrasă limitarea răspunderii patrimoniale a inculpatului A..

S-a mai reţinut că, astfel cum reiese din adresa nr. 6512 din 15.12.2014, emisă de Direcţia Silvică Gorj - Ocolul Silvic Tismana, valoarea prejudiciului creat prin tăierea fără drept a arborilor din partida 1420/2013, în cuantum total de 128.440,56 lei a fost achitat de către S.C. E. S.R.L., societate care nu are nicio calitate oficială în dosar, iar nu de inculpatul A.

În ceea ce îi priveşte pe inculpaţii B. şi D., s-a reţinut că aceştia au recunoscut săvârşirea faptelor de care sunt acuzaţi precizând că nu au fost în teren la predarea-primirea partidei nr. 1238/2013 şi că au completat înscrisurile falsificate, antedatându-le la sediul O.S. Tismana.

Curtea a reţinut, din declaraţiile coinculpaţilor B. şi D., dar şi ale martorilor L., G. M., N., P., H.,S. şi R., că tăierea nelegală a fost determinată de nepredarea efectivă a partizii şi nemarcarea limitelor fizice ale partizii.

Totodată, Curtea şi-a însuşit argumentul instanţei de fond, în sensul că, împrejurarea că anterior inculpatul B. s-a deplasat împreună cu martorii G., H. (membri ai echipei de exploatare), indicându-le pe teren parchetul nr. 1238, iar ulterior li s-ar fi trimis acestora o schiţă a partizii, nu este de natură să înlăture răspunderea inculpatului A., care avea în mod clar sarcina de a efectua marcarea cu ciocanul silvic pătrat a limitelor acelei partizi şi de a o preda efectiv spre exploatare reprezentantului societăţii câştigătoare a licitaţiei.

În consecinţă, s-a apreciat că există o legătură de cauzalitate între îndeplinirea defectuoasă de către inculpat a acestor îndatoriri de serviciu şi prejudiciul produs prin tăierea ilegală a arborilor din partida nr. 1420/2013, ce nu fusese licitată şi contractată spre exploatare. S-a arătat că, în ipoteza efectuării marcării şi predării efective a partizii de către acesta, responsabilitatea ar fi revenit reprezentanţilor societăţii de exploatare a masei lemnoase.

În ceea ce priveşte critica formulată de inculpatul A., prin avocat, în sensul că, fapta pentru care a fost trimis în judecată nu a ar mai fi prevăzută de legea penală, deoarece a încălcat atribuţiile din fişa postului, solicitând, în consecinţă, să se facă aplicarea dispoziţiilor art. 4 C. pen., Curtea a apreciat că este neîntemeiată.

În acest sens, după ce a prezentat conţinutul constitutiv al infracţiunii de abuz în serviciu, astfel cum este reglementat în art. 297 alin. (1) C. pen., s-a concluzionat că aceleaşi elemente erau incriminate şi de art. 248 C. pen. (1969). Totodată, s-a subliniat că subiect activ nemijlocit, autor al infracţiunii de abuz în serviciu, nu poate fi decât persoana care are calitatea de funcţionar public sau privat, sens în care s-a făcut trimitere la definiţia acestei noţiuni dată în ambele reglementări succesive, arătându-se că, în vechea codificare, noţiunile erau definite prin art. 147 alin. (1) şi 2 C. pen. (1969).

Deopotrivă, s-a subliniat că, potrivit noii reglementări, "funcţionar public, în sensul legii penale, este persoana care, cu titlu permanent sau temporar, cu sau fără remuneraţie: exercită atribuţii şi responsabilităţi, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor puterii legislative, executive sau judecătoreşti; exercită o funcţie de demnitate publică sau o funcţie publică de orice natură; exercită, singură sau împreună cu alte persoane, în cadrul unei regii autonome, al altui operator economic sau al unei persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat, atribuţii legate de realizarea obiectului de activitate al acesteia".

În plus, s-a arătat că noţiunea de "funcţionar public" reglementată prin art. 175 alin. (1) C. pen. nu este sinonimă cu noţiunea folosită în dreptul administrativ, sfera de cuprindere a noţiunii din dreptul penal fiind mai largă decât cea din dreptul administrativ "[…] datorită atât a caracterului relaţiilor sociale apărate prin incriminarea unor fapte socialmente periculoase, cât şi a faptului că exigenţele de apărare a patrimoniului şi de promovare a intereselor colectivităţii impun o mai bună ocrotire prin mijloacele dreptului penal" (Decizia nr. 20/HP/P din 29 septembrie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală).

Prin dispoziţiile art. 175 alin. (2) C. pen., legiuitorul a asimilat funcţionarului public şi "persoana care exercită un serviciu de interes public pentru care a fost învestită de autorităţile publice sau care este supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea serviciului respectiv".

În ceea ce priveşte conţinutul infracţiunii, s-a constatat că nu au intervenit modificări de substanţă, elementul material constând alternativ dintr-o inacţiune (neîndeplinirea unui act - omiterea, neefectuarea unui act care trebuia să fie îndeplinit şi care cădea în sarcina funcţionarului public) sau dintr-o acţiune (îndeplinirea actului în mod defectuos - îndeplinire ce priveşte conţinutul, forma, condiţiile sau momentul efectuării actului). Urmarea imediată constă în cauzarea unei pagube ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime a unei persoane fizice sau juridice. În privinţa formei de vinovăţie, aceasta este intenţia, renunţându-se la formula din vechea reglementare "cu ştiinţă".

Cu privire la decizia nr. 405/2016, s-a arătat că Curtea Constituţională a îmbrăţişat opinia din doctrină, reţinând "…că ilicitul penal este cea mai gravă formă de încălcare a unor valori sociale, iar consecinţele aplicării legii penale sunt dintre cele mai grave, astfel că stabilirea unor garanţii împotriva arbitrariului prin reglementarea de către legiuitor a unor norme clare şi predictibile este obligatorie. Comportamentul interzis trebuie impus de către legiuitor chiar prin lege (înţeleasă ca act formal adoptat de Parlament, în temeiul art. 73 alin. (1) din Constituţie, precum şi ca act material, cu putere de lege, emis de Guvern, în temeiul delegării legislative prevăzute de art. 115 din Constituţie, respectiv ordonanţe şi ordonanţe de urgenţă ale Guvernului) neputând fi dedus, eventual, din raţionamente ale judecătorului de natură să substituie normele juridice".

Prin această decizie (nr. 405/2016) s-a arătat că, dispoziţiile art. 246 alin. (1) C. pen. (1969) şi cele ale art. 297 alin. (1) C. pen. sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma "îndeplineşte în mod defectuos" din cuprinsul acestora se înţelege "îndeplineşte prin încălcarea legii".

Pin urmare, Curtea a reţinut că, ori de câte ori, îndeplinirea în mod defectuos a atribuţiilor de serviciu, se face prin încălcarea legii, respectiv, dispoziţiile nerespectate de către funcţionar se regăsesc într-o lege, ordonanţă de urgenţă sau ordonanţă de Guvern, dispoziţiile art. 246 alin. (1) C. pen. (1969) şi ale art. 297 alin. (1) C. pen. sunt constituţionale.

Ca atare, s-a reţinut că instanţa de contencios constituţional nu a declarat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 246 alin. (1) C. pen. (1969) şi ale art. 297 alin. (1) C. pen., ci a arătat că doar o anumită interpretare este conformă cu legea fundamentală, în sensul că "defectuozitatea" să se circumscrie unei norme dintr-o lege, ordonanţă de urgenţă sau ordonanţă de Guvern.

În concret, Curtea a reţinut că inculpatul A. şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu din fişa postului, în sensul că, deşi avea obligaţia de a marca cu ciocanul silvic cu marcă pătrată predarea/primirea faptică a partidei nr. 1238/2013, nu a efectuat o deplasare în teren pentru predarea/primirea faptică a respectivei partide membrilor echipei de exploatare constituite în cadrul S.C. E. S.R.L., numiţii F., G. şi H., astfel că, aceştia din urmă, din eroare, au tăiat cei 152 de arbori din partida nr. 1420/2013, considerând, în mod greşit, că se aflau în partida despre care cunoşteau că au dreptul să o exploateze.

Curtea a reţinut că aceste obligaţii de serviciu nu sunt prevăzute numai în fişa postului, ci şi în dispoziţiile art. 63 din Legea nr. 46/2008, care stabileşte condiţiile de exploatare a masei lemnoase, în această lege, precizându-se, în mod concret, că arborii destinaţi tăierii trebuie să fie marcaţi cu dispozitive speciale de marcat şi inventariaţi de lucrătorii silvici în condiţiile stabilite prin normele metodologice.

Aşadar, Curtea a reţinut că exigenţele deciziei Curţii Constituţionale nr. 405/2016 sunt întrunite, sens în care a constatat că inculpatul A. şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu care derivă din dispoziţiile art. 63 din Legea nr. 46/2008.

Curtea a mai reţinut că, prin încălcarea dispoziţiilor art. 63 din Legea nr. 46/2008, care constituiau în acelaşi timp şi atribuţiile de serviciu ale inculpatului A., inculpatul a avut reprezentarea că îşi îndeplineşte în mod defectos aceste atribuţii, de marcare şi predare efectivă a partidei pentru exploatare şi în mod special, la marcarea arborilor ce urmează a fi tăiaţi, iar marcarea acestora îi revenea acestuia în calitate de şef ocol silvic. În aceste condiţii, s-a apreciat că nu se poate reţine că inculpatul a acţionat din culpă, ci având reprezentarea că, în lipsa îndeplinirii cu rigurozitate a acestor dispoziţii legale, este posibil ca persoanele care exploatează masa lemnoasă să taie alţi arborii decât cei care au făcut obiectul contractului de licitaţie, aspect care s-a şi realizat în concret.

În ceea ce priveşte apărarea inculpatului în sensul că niciun act normativ nu stabileşte termenul în care trebuie să se realizeze delimitarea, Curtea a reţinut că, deşi această afirmaţie este corectă, în acelaşi timp, dispoziţiile art. 63 din Legea nr. 46/2008, care constituiau şi atribuţiile de serviciu ale inculpatului, stabilesc că, arborii destinaţi tăierii trebuie să fie marcaţi cu dispozitive speciale de marcat şi inventariaţi de lucrătorii silvici în condiţiile stabilite prin normele metodologice.

Or, în cauză, lucrătorul silvic care trebuia să efectueze această marcare era inculpatul A., doar acesta având obligaţia de a prevedea şi dispune toate măsurile necesare pentru ca dispoziţiile legii să fie respectate şi să nu se ajungă, în mod nelegal, la tăierea a 152 de arbori din partida 1420/2013. Nerespectându-şi atribuţiile de serviciu, care se regăsesc în dispoziţiile art. 63 din Legea nr. 46/2008, inculpatul, chiar dacă nu a urmărit, este fără îndoială că a acceptat consecinţa faptei sale. Ca atare, Curtea a reţinut că, inculpatul A. a acţionat cu forma de vinovăţie a intenţiei indirecte, prevăzută de art. 19 alin. (3) lit. b) C. pen., în sensul că, a prevăzut rezultatul faptei sale şi, deşi nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui.

Prin urmare, s-a arătat că, deşi instanţa de fond a reţinut o corectă situaţie de fapt, încadrarea juridică dată faptei este greşită, corectă fiind încadrarea juridică reţinută în actul de sesizare a instanţei.

De asemenea, s-a mai reţinut că inculpatul A. a întocmit la sediul Ocolului Silvic Tismana, fără o deplasare prealabilă pe teren şi fără marcarea efectivă procesul verbal de predare spre exploatare a postaţei nr. 1 din parchetul "Orliţa" partida nr. 1238, datat 31.05.2013; procesul verbal de marcare cu ciocanul silvic pătrat a arborilor limitelor de postaţă datat 31.05.2013, procesul verbal de predare primire a parchetului "Orliţa"- partida 1238, datat 22.05.2013, ce au fost semnate ulterior de pădurarul B. şi reprezentantul societăţii de exploatare, în speţă, inculpatul D..

Aceste procese verbale au fost depuse la Ocolul Silvic, însă s-a reţinut că există inadvertenţe în privinţa numărului de înregistrare a unuia dintre ele, respectiv cel atribuit procesului verbal de predare a parchetului, care, potrivit declaraţiei martorului K. (salariat al O.S Tismana) cu atribuţii de preluare şi înregistrare a documentaţiei primită de instituţie, corespunde unei cereri pentru acordarea cotei de lemn de foc formulată în luna mai de inculpatul A., martorul precizând că cealaltă înregistrare nu poartă nici ştampila unităţii. Prin urmare, s-a constatat că, în conţinutul celor trei înscrisuri oficiale, inculpatul a inserat, cu intenţie, în temeiul aceleiaşi rezoluţii, fapte necorespunzătoare adevărului, fiind întrunite astfel elementele de tipicitate ale infracţiunii de fals intelectual în formă continuată.

În privinţa infracţiunii prevăzute de art. 272 C. pen., Curtea a reţinut, din declaraţiile martorilor I. şi J., că, în ziua de 30.06.2013, respectiv începutul lunii iulie 2013 (după descoperirea tăierii ilegale şi demararea cercetărilor în cauză), inculpatul A., le-a oferit suma de câte 500 lei pentru a declara lucrătorilor de poliţie că anterior, în data de 21.05.2015, l-ar fi însoţit pe A. şi pe inculpatul D., când acestuia i-ar fi fost arătate limitele unei partizi silvice din Districtul Bistriţa, în legătură cu care au înţeles că avusese loc o tăiere ilegală de masă lemnoasă. Martorii chiar au fost conduşi la aceea locaţie vizualizând limitele partizii, însă fiind ulterior ascultaţi la urmărirea penală, dar şi la cercetarea judecătorească, au declarat că în data de 21.05.2015, nu s-au deplasat împreună cu inculpaţii A. şi D. pentru ca celui din urmă să-i fie indicată partida. S-a reţinut, astfel, că inculpatul a încercat determinarea a două persoane prin corupere, să dea declaraţii mincinoase într-o cauză penală, fiind probat conţinutul constitutiv a două infracţiuni.

Referitor la faptele pentru care au fost trimişi în judecată inculpaţii B. şi D., Curtea a constatat că aceştia doar au semnat cele trei procese-verbale întocmite integral şi datate de inculpatul A., astfel încât, a reţinut în sarcina fiecăruia o infracţiune de complicitate la fals intelectual în formă continuată.

Deopotrivă, Curtea nu a putut reţine că inculpaţii B. şi D. ar avea calitatea de autori ai infracţiunii de fals intelectual, întrucât nu intra în competenţa lor întocmirea înscrisurilor.

În ceea ce priveşte cea de-a doua critică a Parchetului de pe lângă Judecătoria Tîrgu Jiu, vizând greşita achitare a inculpaţilor B. şi D. pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la fals intelectual în formă continuată, Curtea a reţinut că este întemeiată.

În acest sens, raportat la modul şi mijloacele în care s-a săvârşit infracţiunea, scopul acesteia, de a ascunde o altă infracţiune, în sensul că, ulterior momentului la care s-a constatat că reprezentanţii SC E. SRL au tăiat o altă suprafaţă de pădure decât cea dată în exploatare, inculpaţii au încercat să acopere fapta coinculpatului A., semnând procese-verbale care atestau activitatea pe care cel din urmă ar fi trebuit să o desfăşoare de la început, s-a considerat că nu se poate afirma că, în concret, fapta a adus o atingere minimă valorilor protejate prin incriminarea infracţiunii şi, în consecinţă, i-ar lipsi gradul de pericol pentru a fi încadrată ca şi infracţiune, potrivit art. 181 C. pen. (1969).

În ceea ce priveşte aplicarea legii penale mai favorabile, Curtea a reţinut că, vechea reglementare reprezintă legea penală mai favorabilă în cauză, având în vedere tratamentul sancţionator al concursului de infracţiuni, precum şi modalitatea de individualizarea a executării pedepsei, ultima instituţie privită prin prisma obligaţiilor care trebuie impuse inculpaţilor de instanţă.

Împotriva hotărârii instanţei de apel, la data de 4 mai 2017, a declarat recurs în casaţie inculpatul A., invocând cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. cu argumentarea că a fost condamnat pentru o faptă care, în raport cu dispoziţiile deciziei nr. 405/2016 a Curţii Constituţionale, nu este prevăzută de legea penală. Astfel, a arătat că, prin rechizitoriu, s-a reţinut că, în calitate de şef al Districtului III Bistriţa din cadrul O.S. Tismana, nu şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu prevăzute în fişa postului, în sensul că nu a efectuat predarea-primirea în teren a partidei nr. 1238/2013 spre exploatare către S.C. W. S.R.L, având ca urmare tăierea unui număr de 152 arbori esenţă fag şi salcie din partida 1420/2013, nelicitată şi necontractată. Or, având în vedere dispoziţiile deciziei Curţii Constituţionale anterior menţionate şi împrejurarea că nu s-a reţinut încălcarea unei norme legale, fapta descrisă în rechizitoriu nu poate fi considerată ca fiind prevăzută de legea penală. În plus, întrucât legiuitorul nu a pus în acord textul de lege ce incriminează infracţiunea de abuz în serviciu cu dispozitivul deciziei Curţii Constituţionale nr. 405/2016, în conformitate cu prevederile art. 147 alin. (1) din Constituţia României, reluate în art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, norma se consideră abrogată.

Pe de altă parte, a arătat că, deşi Curtea de Apel Craiova a reţinut că obligaţia marcării arborilor nu ar fi prevăzută doar în fişa postului, ci ea rezultă şi din dispoziţiile art. 63 din Legea nr. 46/2008, textul invocat se referă la marcare şi inventariere, nu la delimitare, cea din urmă fiind atribuţia de serviciu cu privire la care, în cadrul acuzaţiei, s-a susţinut că nu ar fi fost executată. Totodată, a învederat că textul de lege invocat de instanţa de apel face trimitere la o procedură ce se stabileşte prin norme metodologice ce nu sunt reglementate prin lege sau ordonanţă. Sub acest aspect, a subliniat că Ordinul nr. 1346/2011, pentru aprobarea Regulamentului privind forma şi modul de utilizare a dispozitivelor speciale de marcat, precum şi modul de marcare a arborilor sau a unor loturi de arbori, emis de Ministerul mediului şi pădurilor, stabileşte condiţiile de marcare a arborilor destinaţi exploatării şi a dispozitivelor de marcare, dar şi utilizarea dispozitivelor de delimitare, fiind, astfel, vorba despre două operaţiuni distincte, deoarece parchetele trebuie să fie delimitate. De altfel, nu există nicio reglementare care să îl oblige pe inculpat să predea partida spre exploatare ori care să prevadă un termen în acest sens.

S-a solicitat admiterea în principiu a recursului în casaţie, suspendarea în parte a deciziei atacate, iar, pe fond, achitarea inculpatului pentru infracţiunea de abuz în serviciu.

Prin încheierea din 7 septembrie 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, constatându-se îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 434 C. proc. pen. - art. 438 C. proc. pen., în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a fost admisă în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A., dispunându-se trimiterea la completul competent în vederea judecării pe fond a căii de atac. Totodată, în baza art. 441 C. proc. pen., a fost respinsă cererea de suspendare în parte a executării hotărârii atacate, formulată de recurent.

Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul în casaţie formulat de inculpatul A. ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este obligată să verifice, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar, conform art. 447 C. proc. pen., pe această cale instanţa verifică exclusiv legalitatea deciziei.

Astfel, se constată că, în actuala reglementare, recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au intrat în autoritatea de lucru judecat, însă, numai în cazuri anume prevăzute de lege şi exclusiv pentru motive de nelegalitate. Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanţa de fond şi, respectiv, apel, intră în puterea lucrului judecat şi excedează cenzurii instanţei investită cu judecarea recursului în casaţie.

Prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalităţii şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, legalitatea hotărârilor definitive putând fi verificată doar pentru motivele expres şi limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casaţie să poată fi invocate şi, corespunzător, să poată fi analizate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, orice încălcări ale legii, ci numai cele pe care legiuitorul le-a apreciat ca fiind importante.

Aceste consideraţii sunt valabile şi cu privire la cazul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării "dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală" şi care se circumscrie situaţiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare ori când instanţa a ignorat o normă care conţine dispoziţii de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune.

În cauză, recurentul inculpat A. a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., arătând, în esenţă, că fapta de abuz în serviciu pentru care a fost condamnat nu este prevăzută de legea penală, întrucât, raportat la aspectele reţinute în hotărârile atacate în sensul că atribuţiile pretins încălcate sunt prevăzute în fişa postului, iar nu întru-un act normativ, cum s-a statuat în decizia nr. 405 din 15 iunie 2016 a Curţii Constituţionale, aceasta nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare. În plus, s-a arătat că dispoziţiile art. 63 din Legea nr. 46/2008, invocate de instanţa de apel, se referă la marcare şi inventariere, iar nu la delimitare, cea din urmă fiind atribuţia de serviciu cu privire la care, în cadrul acuzaţiei, s-a susţinut că nu ar fi fost executată.

Verificând, din această perspectivă, actele dosarului, se constată că, în prezenta cauză, inculpatul A. a fost trimis în judecată, printre altele, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 5 C. pen., reţinându-se, în esenţă, că, în perioada mai- iunie 2013, în calitate de şef al Districtului III Bistriţa din cadrul O.S. Tismana, nu şi-a îndeplinit atribuţiile prevăzute în fişa postului în sensul că nu a efectuat predarea-primirea în teren a partidei nr. 1238/2013 spre exploatare către S.C. W. S.R.L. (respectiv nu s-a deplasat în teren pentru a preda faptic partida, nu a efectuat marcarea în teren a arborilor limită de postaţă cu ciocanul silvic pătrat şi nu a întocmit un act de constatare la faţa locului cu privire la tăierea ilegală a materialului lemnos), având ca urmare tăierea unui nr. de 152 de arbori de esenţă fag şi salcie din partida nr. 1420/2013, nelicitată şi necontractată, cauzând, astfel, un prejudiciu în sumă de 128.440,56 lei în dauna Direcţiei Silvice Gorj - Ocolul Silvic Tismana. Această situaţie de fapt a fost reţinută ulterior atât de instanţa de fond, cât şi de cea de apel, ultima stabilind, cu titlu definitiv, că ea întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 248 C. pen. (1969), dat fiind că legea penală mai favorabilă inculpatului este vechea reglementare. Ca urmare, în condiţiile în care acuzaţia formulată prin rechizitoriu a vizat nerespectarea obligaţiei de a marca arborii, iar condamnarea s-a dispus pentru aceeaşi faptă, nu pot fi primite susţinerile recurentului, prin apărător, în sensul încălcării de către instanţă a limitelor sesizării sale.

Având în vedere că, potrivit art. 447 C. proc. pen., pe calea recursului în casaţie, instanţa verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate, textul de lege excluzând total din sfera de cenzură a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie modificarea situaţiei de fapt, în acest stadiu se va analiza doar dacă fapta, astfel cum a fost reţinută de către instanţele inferioare, întruneşte, în persoana condamnatului, toate elementele de conţinut prevăzute de norma de incriminare menţionată.

Sub acest aspect, se observă că, în conformitate cu dispoziţiile art. 248 C. pen. (1969), infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice constă în omisiunea funcţionarului public de a îndeplini un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu ori în îndeplinirea în mod defectuos a acestuia, în cadrul şi în limitele atribuţiilor de serviciu, fiind necesar ca acţiunea sau inacţiunea care constituie elementul material al faptei să cauzeze o tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau al unei instituţii de stat sau o pagubă patrimoniului acesteia, iar între fapta funcţionarului public şi rezultatul produs să existe legătură de cauzalitate.

Pe de altă parte, se constată că, prin decizia nr. 405 din 15 iunie 2016 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517 din 8 iulie 2016, s-a admis excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că dispoziţiile art. 246 C. pen. (1969) şi ale art. 297 alin. (1) C. pen. sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma "îndeplineşte în mod defectuos" din cuprinsul acestora se înţelege "îndeplineşte prin încălcarea legii", statuându-se, astfel, că neîndeplinirea ori îndeplinirea defectuoasă a unui act trebuie analizată numai prin raportare la atribuţii de serviciu reglementate expres prin legislaţia primară - legi şi ordonanţe ale Guvernului. Aceasta deoarece adoptarea unor acte de reglementare secundară care vin să detalieze legislaţia primară ori a unor acte interne ale angajatorului se realizează doar în limitele şi potrivit normelor care le ordonă. Această soluţie a fost adoptată, ulterior, de Curtea Constituţională şi în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 248 C. pen. (1969), prin decizia nr. 392 din 6 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 504 din 30 iunie 2017, reţinându-se valabilitatea considerentelor avute iniţial în vedere.

Aşadar, în raport cu cele statuate de instanţa de contencios constituţional, sfera atribuţiilor de serviciu în virtutea cărora funcţionarului public îi incumbă obligaţia de a îndeplini anumite acte trebuie să îşi găsească o reglementare expresă în lege, ordonanţă sau ordonanţă de urgenţă a Guvernului, în situaţia neîntrunirii acestei exigenţe conduita funcţionarului neputând fi inclusă în sfera ilicitului penal. Ca urmare, întrucât prin decizia Curţii Constituţionale invocată de recurent s-a realizat o reconfigurare a laturii obiective a infracţiunii de abuz în serviciu sub aspectul elementului material, restrângându-i-se sfera de incidenţă, Înalta Curte apreciază că, în măsura în care fapta săvârşită nu respectă tiparul stabilit de norma de incriminare în interpretarea dată de instanţa de contencios constituţional, decizia menţionată are caracterul unei legi de dezincriminare cu consecinţele ce decurg din reţinerea incidenţei dispoziţiilor art. 4 C. pen. În acelaşi sens, s-a pronunţat şi Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală din cadrul instanţei supreme în considerentele deciziilor nr. 18 din 27 septembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 930 din 18 noiembrie 2016, şi nr. 6 din 28 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 284 din 24 aprilie 2017 (cu referire la efectele unei decizii a Curţii Constituţionale prin care s-a constatat neconstituţionalitatea unei norme de incriminare).

Este important de subliniat, în acest context, că instanţa de contencios constituţional nu a declarat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 246 alin. (1) C. pen. (1969) şi ale art. 297 alin. (1) C. pen. (respectiv art. 248 C. pen. 1969), ci, aşa cum s-a arătat anterior, a statuat că doar o anumită interpretare este conformă cu legea fundamentală, în sensul că "defectuozitatea" trebuie să se circumscrie unei norme dintr-o lege, ordonanţă de urgenţă sau ordonanţă de Guvern. Ca urmare, Înalta Curte nu poate da relevanţă susţinerilor recurentului în sensul incidenţei prevederilor art. 147 alin. (1) din Constituţia României, ce au fost reluate apoi în art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.

În condiţiile anterior expuse, se constată că neîndeplinirea sau îndeplinirea în mod defectuos a îndatoririlor de serviciu nu va putea fi reţinută ca element material al laturii obiective a infracţiunii de abuz în serviciu atunci când se raportează la menţiuni sau obligaţii regăsite în hotărâri ale Guvernului, ordine ale miniştrilor, regulamente de organizare şi funcţionare interne, coduri deontologice, proceduri interne, norme metodologice ori fişa postului, în esenţă, orice acte normative subsecvente legii sau documente interne ale angajatorului.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că, aşa cum s-a reţinut şi în hotărârile atacate, din actele dosarului, rezultă că, prin rechizitoriul nr. x/2013 din 20 februarie 2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu, recurentului A. i s-a imputat încălcarea atribuţiilor de serviciu ce impuneau deplasarea sa în teren pentru a preda faptic partida prin marcarea în teren a arborilor limită de postaţă cu ciocanul silvic pătrat, atribuţii prevăzute în fişa postului.

Totodată, în decizia atacată s-a precizat expres că inculpatul A. nu a îndeplinit atribuţiile prevăzute de art. 63 din Legea nr. 46/2008, care stipulează că "arborii destinaţi tăierii se inventariază şi, după caz, în funcţie de natura tăierii, se marchează cu dispozitive speciale de marcat de către personalul silvic împuternicit, în conformitate cu normele tehnice. Forma şi modul de utilizare a dispozitivelor speciale de marcat, precum şi modul de marcare a arborilor sau a unor loturi de arbori se stabilesc prin regulament aprobat prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.". Or, în cauză, s-a constatat că, potrivit menţiunilor din fişa postului, personalul silvic împuternicit să efectueze delimitarea parchetelor cu ciocanul cu marcă pătrată era şeful Districtului III Bistriţa din cadrul O.S. Tismana, respectiv inculpatul A.. De altfel, aşa cum s-a reţinut în hotărârile instanţelor de fond şi apel, în declaraţiile date, chiar inculpatul a recunoscut nerespectarea obligaţiei de a marca arborii cu dispozitivul special de marcat.

Aşadar, în prezenta cauză, fapta de abuz în serviciu pentru care inculpatul a fost trimis în judecată şi condamnat de instanţa de fond (soluţie menţinută în apel), vizează încălcări ale legislaţiei primare (respectiv art. 63 din Legea nr. 46/2008, privind Codul silvic), acestea fiind menţionate şi în hotărârea atacată, astfel cum s-a arătat anterior.

Împrejurarea că atât în rechizitoriu, cât şi în sentinţă se face trimitere doar la fişa postului nu este de natură a justifica concluzia incidenţei deciziei invocate şi, corespunzător, soluţia achitării în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. (dezincriminarea faptelor/faptele nu sunt prevăzute de lege), atâta timp cât în legislaţia primară (legi, ordonanţe şi ordonanţe de urgenţă) sunt prevăzute obligaţii/îndatoriri fundamentale, de esenţă pentru unele domenii de activitate a autorităţilor şi instituţiilor publice, care revin funcţionarilor publici ce îşi desfăşoară activitatea în cadrul acestora şi, respectiv, pentru anumite categorii de funcţionari publici, iar detalierea/concretizarea acestora pentru fiecare funcţionar/funcţie intervine ulterior, prin intermediul actelor normative subsecvente legii (hotărâri de guvern, ordine al ministrului, norme de aplicare, etc.) ori a celor interne (ordine, ordine de serviciu, decizii, norme interne, fişa postului, etc.). De altfel, în elaborarea legislaţiei se utilizează frecvent metoda prevederii în chiar legea, ordonanţa ori ordonanţa de urgenţă respectivă, a unui text care stabileşte expres obligaţia emiterii unui act normativ subsecvent (unei legislaţii secundare) prin care să se detalieze, printre altele, obligaţiile/îndatoririle de serviciu ori profesionale, aşa cum este cazul şi în speţă.

Aşa fiind, în condiţiile în care condamnarea inculpatului A. a avut în vedere săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în forma încălcării legislaţiei primare, nu pot fi primite aspectele invocate de recurent prin cererea de recurs în casaţie, fapta comisă, astfel cum a fost reţinută în mod definitiv de instanţa de apel, întrunind elementele de tipicitate ale infracţiunii prevăzute de art. 297 alin. (1) C. proc. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen. Prin urmare, se constată că dispoziţiile deciziei nr. 405 din 15 iunie 2016 a Curţii Constituţionale nu operează în prezenta cauză de vreme ce acuzaţia de abuz în serviciu a vizat încălcarea unor norme cu putere de lege, iar nu doar a atribuţiilor menţionate în fişa postului.

În raport cu toate aceste considerente, Înalta Curte constată că fapta de abuz în serviciu pentru care a fost condamnat inculpatul A. întruneşte toate elementele de tipicitate prevăzute de lege, motiv pentru care, nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de acesta împotriva deciziei penale nr. 425 din 9 martie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Faţă de faptul că recurentul se află în culpă procesuală, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., îi va obliga pe acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat conform dispozitivului, onorariul apărătorului desemnat din oficiu urmând a se plăti din fondul Ministerului Justiţiei, în conformitate cu dispoziţiile art. 275 alin. (6) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 425 din 9 martie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat A., în sumă de 70 lei, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 5 octombrie 2017.