Challenge to execution admitted; prison term reduced by house arrest and EAW transfer periods, new warrant issued.

Asupra contestaţiei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 145 din 5 decembrie 2014, referitor la contestatorul A., Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în aplicarea art. 5 C. pen. în interpretarea dată prin Decizia nr. 265/6.05.2014 a Curţii Constituţionale, publicată în M.Of. nr. 372/20.05.2014, a constatat că încadrarea juridică mai favorabilă inculpatului A. este cea consacrată prin legislaţia în vigoare după data de 1.02.2014, respectiv infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat prev. de art. 367 alin. (1) C. pen. A constatat că infracţiunea de furt calificat cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată, prev. de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), g), i) şi alin. (4) C. pen. din 1969, cu aplicarea. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 (trei acte materiale în dauna a trei persoane vătămate diferite) îşi găseşte corespondentul în noua reglementare mai favorabilă, în conţinutul a trei infracţiuni de furt calificat, prev. de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) şi d) şi alin. (2) lit. b) C. pen. A condamnat pe inculpatul A. şi B., fără antecedente penale, la pedepsele de:

- 1 an şi 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe durata de 2 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat prev. de art. 367 alin. (1) C. pen.

- 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prev. de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) şi d), alin. (2) lit. b) C. pen.

- 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prev. de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) şi d), alin. (2) lit. b) C. pen.

- 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prev. de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) şi d), alin. (2) lit. b) C. pen.

În baza art. 38 alin. (1), art. 39 lit. b) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare la care a adăugat un spor de 2 ani şi 6 luni închisoare, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 5 ani şi 6 luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (1) C. pen. a aplicat inculpatului, alături de pedeapsa principală de 5 ani şi 6 luni închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe durata de 2 ani. În temeiul art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, art. 65 alin. (1) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 399 alin. (1) C. proc. pen. a menţinut măsura arestului la domiciliu a inculpatului.

În temeiul art. 72 C. pen. a dedus din durata pedepsei aplicate inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive, cu începere din 7.12.2011 până în 2.02.2012 şi din 21.01.2014 până în 29.09.2014.

În temeiul art. 399 alin. (9) C. proc. pen., a dedus din durata pedepsei aplicate inculpatului, durata arestului la domiciliu, cu începere din 30.09.2014, până în 5.12.2014.

A obligat în solidar pe inculpaţii C. şi A. să plătească părţii civile D. reprezentată prin E., din localitatea LL. (57), 57560, Franţa, suma de 75.000 euro sau echivalentul în RON la data efectuării plăţii, reprezentând contravaloarea tractorului agricol marca x.

A obligat în solidar pe inculpaţii C. şi A. să plătească asigurătorului F. prin reprezentantul G., din Sibiu, str. H., nr. 4, ap. 10, cod 550057, jud. Sibiu, suma de 57.000 euro sau contravaloarea în RON la data efectuării plăţii, reprezentând suma asigurată pentru tractorul x 412 neidentificat.

A fost admisă acţiunea civilă formulată de partea civilă I., jud. Alba şi obligă pe inculpaţii C. şi A. să plătească părţii civile I., cu titlu de despăgubiri civile, suma de 32.500 euro sau contravaloarea în RON la data efectuării plăţii.

A obligat în solidar pe inculpaţii C., A. şi J. să plătească părţilor civile K. şi L., suma de 18.200 euro sau echivalentul în RON la data efectuării plăţii, plus dobânda legală de la data rămânerii definitive a sentinţei şi până la achitarea integrală a debitului.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apeluri Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Alba Iulia, apelanţii intimaţi inculpaţi M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., J., A., EE. şi partea civilă FF., a căror motive sunt reţinute în încheierea de amânare a pronunţării.

În cazul inculpatului A., Ministerul Public a susţinut că, în mod greşit instanţa de fond a reţinut că acesta nu a participat, în luna septembrie 2010, împreună cu inculpatul C. şi învinuitul GG., la sustragerea tractorului agricol marca x, aparţinând Societăţii HH. din Franţa, tractor identificat de către organele de poliţie la numitul II. Întrucât inculpatul A. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă continuată, excluzând acest act material de sustragere din conţinutul infracţiunii, instanţa a apreciat că nu se impune pronunţarea în mod expres a unei soluţii de achitare cu privire la actul material nereţinut în sarcina inculpatului şi l-a condamnat pe acesta doar pentru săvârşirea altor 3 infracţiuni de furt calificat. (Instanţa a considerat că legea penală mai favorabilă este Noul C. pen.)

S-a mai susţinut că, având în vedere probele administrate în cauză, instanţa de fond ar fi trebuit să-l condamne pe inculpatul A. şi pentru săvârşirea acestei fapte. Inculpatul C. şi învinuitul GG. au arătat, în declaraţiile succesive date în cursul urmăririi penale că au sustras tractorul sus-menţionat, precum şi un alt tractor din Franţa împreună cu inculpatul A.. De asemenea, cei doi au arătat că inculpatul A. a asigurat şi transportul celor două tractoare cu TIR-ul până în România (acesta fiind şofer) şi a vândut tractoarele unui cetăţean maghiar, respectiv numitului II.

Faptul că inculpatul nu a recunoscut săvârşirea acestei infracţiuni (inculpatul nu a recunoscut niciuna dintre faptele reţinute în sarcina lui), precum şi faptul că, în sala de judecată, numitul II. a arătat că nu inculpatul A. a fost cel care i-a adus la domiciliu tractorul sus-menţionat nu pot conduce la concluzia că acest inculpat nu ar fi participat la sustragerea tractorului.

În aceste condiţii, nu poate fi luată în considerare, ca singură probă, în ceea ce priveşte sustragerea tractorului sus-menţionat, doar declaraţia numitului II., înlăturând toate celelalte probe din care rezultă că inculpatul A. se face vinovat şi de săvârşirea acestei fapte reţinute în sarcina lui.

În cuprinsul motivelor de apel, apărătorul ales al inculpatului A. a solicitat, în temeiul art. 421 alin. (2) lit. a) C. proc. pen., admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei atacate atacate şi, cu ocazia rejudecării pe fond a cauzei, în condiţiile art. 420 alin. (5) şi 8 C. proc. pen. să se dispună, în temeiul art. 396 alin. (5) Noul C. proc. pen. achitarea inculpatului în baza art. 16 alin. (1) lit. a) şi e) Noul C. proc. pen. pentru infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată.

A susţinut că prin sentinţa atacată instanţa de fond a dispus condamnarea inculpatului A. pentru săvârşirea unei infracţiuni de constituire grup infracţional organizat prev. de art. 367 alin. (1) Noul C. pen. şi a trei infracţiuni de furt calificat - prev. de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) şi d), alin. (2) Noul C. pen., stabilind în sarcina acestuia o pedeapsă rezultantă de 5 ani şi 6 luni închisoare.

A mai susţinut că s-a reţinut, de către instanţa de fond că inculpatul ar fi constituit o grupare infracţională împreună cu T., W., GG. şi C. şi că ar fi participat la trei fapte de furt, în dauna a trei părţi vătămate distincte, respectiv la furtul utilajelor individualizate cu nr. T6-7, T24-25 şi T26. În ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, - în temeiul art. 396 alin. (5) noul C. proc. pen. raportat, în principal la art. 16 alin. (1) lit. a) Noul C. proc. pen., iar în subsidiar, la art. 16 alin. (1) lit. c) Noul C. proc. pen., se impune achitarea inculpatului, deoarece în mod greşit instanţa de fond a dispus condamnarea inculpatului pentru infracţiunea de constituire grup infracţional organizat.

În apărare s-a invocat faptul că în cauză nu există interceptări audio-video care să indice măcar că inculpatul ar fi avut legături cu celelalte persoane implicate, nu s-au găsit niciun fel de probe în urma percheziţiilor, iar inculpatul nu a avut nicio legătura cu utilajele cumpărate de către W. de la C., prezenţa sa la momentul negocierilor fiind doar accidentală şi privind ridicarea unei locuinţe prin societatea de construcţii pe care o administra. Nu ar fi avut contact cu alţi inculpaţi din prezentul dosar, existând şi o evidentă stare de duşmănie cu inculpatul P., între aceştia existând şi o plângere pentru tentativa de omor.

Referitor la solicitarea de achitare, invocată în subsidiar, a arătat că argumentele avute în vedere de către instanţa de fond nu pot justifica o hotărâre de condamnare fără a aduce o atingere semnificativă prezumţiei de nevinovăţie dar şi prevederilor exprese ale C. proc. pen.

Prin Decizia nr. 114/A din data de 24.03.2016, pronunţată în Dosarul nr. x/2011 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a descontopit pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului A. de 5 ani şi 6 luni închisoare, în pedepse componente pe care le-a repus în individualitatea lor.

L-a condamnat pe inculpatul A. şi B., fără antecedente penale, la pedepsele de:

- 1 an şi 6 luni închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969 pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, cu reţinerea art. 74 lit. c) C. pen. anterior şi art. 76 lit. b) C. pen. anterior;

- 3 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat (4 acte materiale), prev. art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), g), i) şi alin. (4) C. pen. din 1969, cu reţinerea art. 74 lit. c) C. pen. anterior şi art. 76 lit. a) C. pen. anterior.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b), art. 35 alin. (1) C. pen. din 1969, contopeşte pedepsele de 1 an şi 6 luni închisoare şi 3 ani şi 6 luni închisoare închisoare aplicate inculpatului, în pedeapsa cea mai grea de 3 ani şi 6 luni închisoare, sporită cu 6 luni închisoare, inculpatul având de executat pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969 .

În temeiul art. 71 C. pen. din 1969 a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969.

În temeiul art. 88 C. pen. din 1969 a dedus din durata pedepsei aplicate, durata reţinerii şi arestării preventive a inculpatului, cu începere din 7.12.2011 până în 2.02.2012 şi din 21.01.2014 până în 29.09.2014.

În temeiul art. 399 alin. (9) C. proc. pen. a dedus din durata pedepsei aplicate, durata arestului la domiciliu al inculpatului, cu începere din 30.09.2014, până în 05.12.2014 şi de la data de 05.03.2015 - 28.05.2015.

A înlăturat dispoziţia de achitare a inculpatului pentru faptele din rechizitoriu de la pct. III.1, cu referire la tractorul agricol T38.

Pentru a dispune astfel, în cazul inculpatului A., Înalta Curte a constatat că în mod greşit instanţa de fond a reţinut că acesta nu a participat, în luna septembrie 2010, împreună cu inculpatul C. şi învinuitul GG., la sustragerea tractorului agricol marca x, aparţinând Societăţii HH. din Franţa.

Faptul că inculpatul nu a recunoscut săvârşirea acestei infracţiuni, precum şi faptul că, în cadrul cercetării judecătoreşti, numitul II. a arătat că nu inculpatul A., ci JJ., identitate sub care a operat inculpatul J., a fost cel care i-a adus la domiciliu tractorul sus-menţionat nu poate conduce la concluzia că acest inculpat nu ar fi participat la sustragerea tractorului, în condiţiile în care inculpatul a sustras utilaje împreună cu ceilalţi inculpaţi. Lipsa lui de implicare directă în vânzarea bunului furat nu conduce în mod automat la concluzia inexistenţei faptei pentru care a fost învinuit.

S-a mai remarcat faptul că inculpatul C. şi învinuitul GG. au arătat, în declaraţiile date în cursul urmăririi penale, că au sustras tractorul sus-menţionat, precum şi un alt tractor din Franţa împreună cu inculpatul A.. De asemenea, cei doi au arătat că inculpatul A. a asigurat şi transportul celor două tractoare cu TIR-ul până în România (acesta fiind şofer) şi a vândut tractoarele unui cetăţean maghiar.

De asemenea, la cererea inculpatului A. instanţa de apel a procedat la audierea numitului KK. (19.11.2015), acesta confirmând participarea inculpatului A. la furturile de tractoare menţionate în actul de acuzare.

S-a apreciat că nu poate fi reţinută apărarea inculpatului A., cu privire la imposibilitatea de a participa la furtul din 16/17.08.2010, în condiţiile în care, actele depuse nu pot conduce la concluzia indubitabilă a prezenţei inculpatului în România în 16.08.2010, pentru semnarea unei facturi, aspect invocat de inculpat. Practic nu era imposibil ca inculpatul să participe la furt chiar dacă la data respectivă se afla în România, dat fiind posibilităţile rapide de deplasare pe care le avea la dispoziţie.

În altă ordine de idei factura respectivă putea fi semnată la o dată ulterioară sau chiar antedatată, tocmai pentru a putea fi folosită ulterior în apărare.

În plus, faţă de modul de operare al inculpaţilor, care în momentul deplasării din România pentru comiterea furturilor, foloseau autoturisme cu numere de înmatriculare provizorii eliberate de autorităţile din Spania, Germania sau Italia, şi, ca o măsură de siguranţă suplimentară, se cazau sub identităţi false, aşa cum rezultă din declaraţia inculpatului C., din data de 23.01.2011, Înalta Curte a considerat că această apărare a inculpatului A. este cu atât mai puţin credibilă.

Împotriva Sentinţei penale nr. 145/2014 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia în Dosarul nr. x/2011 a formulat contestaţie la executare condamnatul A., în temeiul disp.art. 598 alin. (1) lit. c) şi d) C. proc. pen., solicitând reducerea pedepsei aplicate, ca urmare a reţinerii incidenţei disp.art. 19 din Legea nr. 682/2002.

În motivarea contestaţiei la executare a susţinut că beneficiază de o cauză legală de micşorare a pedepsei, respectiv aceea prev. de art. 19 din Legea nr. 682/2002, contestatorul A., având calitatea de martor protejat în condiţiile legii, ajutând organele de cercetare penală la descoperirea unor fapte noi, la identificarea persoanelor care formau grupul infracţional organizat în opinia apărării trebuind să beneficieze de reducerea pedepsei cu 1/2.

Prin Decizia penală nr. 71/2017 din data de 28 iunie 2017, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală a dispus, în temeiul art. 59 alin. (2) C. proc. pen., declinarea competenţei de soluţionare a contestaţiei la executare formulate de condamnatul A., deţinut în Penitenciarul Aiud, întemeiată pe prevederile art. 598 lit. c) C. proc. pen. cu privire la deducerea perioadei executate, în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În temeiul art. 46 C. proc. pen. a disjuns contestaţia la executare formulată de condamnatul A., deţinut în Penitenciarul Aiud, întemeiată pe prevederile art. 598 lit. d) C. proc. pen., a scos cauza de pe rol şi a trimis-o la repartizare aleatorie.

Instanţa a reţinut că, în 6.06.2017, petentul condamnat A., aflat în executarea unei pedepse cu închisoare, a formulat, prin apărător ales, contestaţie la executare, întemeiată pe prevederile art. 598 alin. (1) lit. c) şi d) C. proc. pen., solicitând lămurirea Sentinţei penale nr. 145/2014 pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia în Dosarul nr. x/2011, în sensul reducerii pedepsei aplicate condamnatului contestator, urmare a reţinerii incidenţei dispoziţiilor art. 19 din legea nr. 682/2002.

În susţinerea contestaţiei, petentul a invocat faptul că a avut calitatea de martor protejat, ajutând organele de cercetare penală la descoperirea unor fapte noi, la identificarea persoanelor care formau grupul infracţional organizat, astfel că se impune a beneficia de reducerea pedepsei cu ½.

La termenul de judecată din 12.06.2017, contestatorul, reprezentat de apărător ales, şi-a completat şi motivat contestaţia întemeiată pe prevederile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., solicitând a se avea în vedere omisiunea deducerii din pedeapsa aplicată şi în executarea căreia se află, a intervalului dintre 5.12.2014 - 5.01.2015, cât condamnatul s-a aflat în arest la domiciliu şi a datei de 4.03.2015, când condamnatul a fost privat de libertate, la acea dată fiind adus din Franţa, unde fusese predat temporar.

În ce priveşte motivul de contestaţie prev. de art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., condamnatul a solicitat acvirarea Dosarului penal nr. x/2016 al Curţii de Apel Alba Iulia, în care a solicitat iniţial aplicarea beneficiului conferit de art. 19 din Legea nr. 682/2002.

Examinând contestaţia la executare de faţă, Curtea de Apel Alba Iulia a reţinut că prin procesul-verbal din 6.06.2017, având în vedere obiectul dosarului, contestaţie la executare întemeiată pe prevederile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., vizând Sentinţa penală nr. 145/2014 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia în Dosarul nr. x/2011, în raport cu prevederile art. 111 alin. (6) din Hotărârea nr. 1375/2015 a Consiliului Superior al Magistraturii, având ca obiect Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, s-a procedat la repartizarea manuală a dosarului, completului care a pronunţat Sentinţa penală nr. 145/2014.

Curtea de apel a constatat că prezenta contestaţia la executare, astfel cum a fost motivată la termenul din 12.06.2017, vizează două solicitări distincte, întemeiate pe dispoziţii legale distincte şi care atrag competenţe de judecată distincte, fapt care va justifica, aşa cum se va motiva în cele ce urmează, disjungerea contestaţiei, în două căi de atac distincte.

Astfel, motivul de contestaţie întemeiat pe prevederile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. constă în omisiunea deducerii unei perioade în care condamnatul s-a aflat în arest la domiciliu, respectiv a fost privat de libertate, pe durata transferului său din Franţa în România, competenţa de judecată a contestaţiei la executare revenind, potrivit art. 598 alin. (2) C. proc. pen., instanţei care a pronunţat hotărârea ce se execută.

Însă condamnatul invocă omisiunea deducerii unei perioade care este ulterioară pronunţării Sentinţei nr. 145/5.12.2014 de către curtea de apel, ca instanţă de fond şi aferentă perioadei în care dosarul s-a aflat în apel. Ca atare, competenţa soluţionării contestaţiei la executare revenea, potrivit art. 598 alin. (2) teza a II-a C. proc. pen., instanţei de apel, respectiv Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Cauza s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curţi la data de 10.07.2017, fiind repartizată conform art. 111 alin. (6) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor completului C9.

Examinând contestaţia la executare formulată de contestatorul A., Înalta Curte urmează a o admite, pentru următoarele considerente:

Contestaţia la executare reprezintă un mijloc procesual de rezolvare a incidentelor ivite în cursul executării unei hotărâri definitive prin care s-a soluţionat cauza în fond, cu scopul de a se asigura conformitatea cu legea penală a executării hotărârilor judecătoreşti, .

Potrivit dispoziţiilor art. 598 alin. (1) C. proc. pen., contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:

a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;

b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;

c) când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;

d) când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau oricare altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei.

Din cuprinsul motivelor invocate de condamnat, rezultă că acesta a formulat prezenta contestaţie ce vizează Decizia penală nr. 114/A din data de 24 martie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în cuprinsul căreia s-a omis deducerea unei perioade în care condamnatul s-a aflat în arest la domiciliu, respectiv a fost privat de libertate, pe durata transferului său din Franţa în România, competenţa de judecată a contestaţiei la executare revenind, potrivit art. 598 alin. (2) C. proc. pen., instanţei care a pronunţat hotărârea ce se execută.

Înalta Curte reţine, cu privire la perioadele în care faţă de contestator au fost dispuse măsuri preventive privative de libertate că, prin încheierea penală nr. 1 din data de 5.01.2015, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia în Dosarul nr. x/2014, printre altele, în baza art. 103 din Legea nr. 302/2004 s-a dispus arestarea persoanei solicitate A. pe o perioadă de 30 zile cu începere din 5.01.2015 până în 3.02.2015 în vederea predării temporare către autoritatea judiciară din Franţa.

Înalta Curte constată că prin Sentinţa penală nr. 145 din 5 decembrie 2014 Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a dispus, printre altele, în baza art. 399 alin. (1) C. proc. pen. menţinerea arestului la domiciliu în privinţa inculpatului A., iar în temeiul art. 399 alin. (9) C. proc. pen. a dedus din durata pedepsei aplicate inculpatului, durata arestului la domiciliu, cu începere din 30.09.2014, până în 5.12.2014.

De asemenea, a reţinut că inculpatul a executat în arest preventiv perioadele 7.12.2011 - 2.02.2012, respectiv din 21.01.2014 până în 29.09.2014.

În temeiul art. 72 C. pen. a dedus din durata pedepsei aplicate inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive, cu începere din 7.12.2011 până în 2.02.2012 şi din 21.01.2014 până în 29.09.2014.

Instanţa a mai constatat că prin Încheierea penală nr. 1/5.01.2015 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia în Dosar nr. x/2014, definitivă prin necontestare:

- în baza art. 112 din Legea nr. 302/2004 modificată s-a dispus predarea temporară a persoanei solicitate A., pe o perioadă de 2 luni, autorităţii judiciare emitente a mandatului european de arestare, respectiv Tribunalul de Înaltă Instanţă Bordeaux;

- în baza art. 103 din Legea nr. 302/2004 modificată s-a dispus arestarea persoanei solicitate A. pe o perioadă de 30 zile, cu începere din 5.01.2015 până în 3.02.2015, în vederea predării temporare a sus-numitului către autoritatea judiciară din Franţa - Tribunalul de Înaltă Instanţă Bordeaux.

În baza art. 58 alin. (7) coroborat cu art. 112 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 modificată, s-a constatat că măsura arestului la domiciliu luată în prezenta cauză se consideră suspendată pe durata arestării preventive a inculpatului, în baza mandatului european de arestare.

Prin Sentinţa penală nr. 57/2017 din 24 mai 2017 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia s-a dispus recunoaşterea mandatului european de arestare emis la 7.09.2015 de autorităţile judiciare franceze şi executarea pedepsei principale de 4 ani închisoare într-un penitenciar din România. Totodată, a computat din pedeapsa principală durata arestării provizorii din data de 5.01.2017 până la data de 20.01.2017 efectuată în România şi din data de 21.01.2015 până la data de 03.03.2015 efectuată în Franţa.

Ulterior, prin Decizia penală nr. 114/A din 24 martie 2016 a Înaltei Curţi, secţia penală s-a dispus, printre altele, în temeiul art. 399 alin. (9) C. proc. pen., deducerea din durata pedepsei aplicate, a duratei arestului la domiciliu al inculpatului, cu începere din 30.09.2014, până în 05.12.2014 şi de la data de 05.03.2015 - 28.05.2015.

Din analiza coroborată a tuturor hotărârilor menţionate rezultă cu certitudine că petentul A. s-a aflat în stare de arest la domiciliu, măsură menţinută prin sentinţa pronunţată de instanţa de fond, de la data de 5.12.2014 până la data de 5.01.2015, când s-a dispus predarea acestuia către autorităţile franceze. O atare împrejurare rezultă de altfel şi din încheierea din 17 decembrie 2017, prin care s-a analizat cererea de încuviinţare a părăsirii domiciliului, formulată de inculpatul A.

Din adresa emisă de Serviciul de Investigaţii Criminale, fila 14 dosar, depusă în susţinerea contestaţiei la executare reiese că la data de 26.02.2015 autorităţile franceze au informat autorităţile române că urmează să îl returneze la data de 4.03.2015, dată de la care a fost menţinută măsura arestului la domiciliu.

Nu în ultimul rând, din răspunsul emis de Administraţia Naţională a Penitenciarelor, reiese că petentul se află în executarea mandatului de executare nr. 179/2016 şi din pedeapsă se deduce un arest preventiv de 462 zile, respectiv perioadele 7.12.2011, 2.02.2012, 21.01.2014 - 29.09.2014, 30.09.2014 - 5.12.2014, 5.03.2015 - 28.05.2015.

Ca atare, contestaţia la executare formulată de A. este justificată, deoarece instanţa a omis să deducă, din pedeapsa principală de 4 ani aplicată prin Decizia nr. 114/A din data de 24 martie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală perioada executată în arest la domiciliu, cu începere din data de 5 decembrie 2014 până la data de 5 ianuarie 2015, când s-a dispus, prin Încheierea nr. 1/5.01.2015 a Curţii de Apel Alba Iulia, pronunţată în Dosarul nr. x/2014 predarea temporară a persoanei solicitate A., pe o perioadă de 2 luni, Tribunalului De Înaltă Instanţă Bordeaux.

De asemenea, a zilei de 4 martie 2015, dată la care contestatorul a fost returnat autorităţilor române.

Faţă de cele ce preced, Înalta Curte va admite contestaţia la executare formulată de condamnatul A. împotriva Deciziei nr. 114/A din data de 24 martie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2011.

Va deduce din pedeapsa aplicată condamnatului A. şi perioadele arestului la domiciliu din 05 decembrie 2014 - 05 ianuarie 2015, precum şi pentru data de 04 martie 2015.

Va anula mandatul de executare nr. 179/2016 emis de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală în Dosarul nr. x/2011 şi va dispune emiterea unui nou mandat de executare.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea contestaţiei la executare vor rămâne în sarcina statului.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 130 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestaţia la executare formulată de condamnatul A. împotriva Deciziei nr. 114/A din data de 24 martie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2011.

Deduce din pedeapsa aplicată condamnatului A. şi perioadele arestului la domiciliu din 05 decembrie 2014 - 05 ianuarie 2015, precum şi pentru data de 04 martie 2015.

Anulează mandatul de executare nr. 179/2016 emis de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală în Dosarul nr. x/2011 şi dispune emiterea unui nou mandat de executare.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea contestaţiei la executare rămân în sarcina statului.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 130 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 12 octombrie 2017.

Procesat de GGC - GV