Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 336/A/2017 AI generated

Revision of criminal conviction rejected: post-conviction cadastral transfers not new facts and non-asserted constitutional unconstitutionality exception barred by final judgment

Case Number Decizia nr. 336/A/2017
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Cassation and Justice dismissed the appellant’s appeal, upholding the lower court’s decision that his petition for revision was inadmissible, thereby leaving the final criminal conviction for complicity in abuse of office, tax evasion, money laundering, and fraudulent bankruptcy in force. The dispute centered on a petition for revision under Article 453 of the Code of Criminal Procedure, where the defendant argued that newly discovered facts—specifically cadastral registrations confirming that immovable properties remained in the debtor company’s ownership post-judgment—and a subsequent Constitutional Court decision regarding the interpretation of fiscal penalties necessitated acquittal. The court ruled that the cited cadastral acts merely documented post-conviction transactions resulting from the execution of the original judgment, thus failing to constitute "new facts" unknown at the time of the original trial as required by Article 453(1)(a), and determined that the Constitutional Court decision of 2016 was inapplicable because the criminal judgment had become final before that date and the defendant had not raised the relevant unconstitutionality exception in the prior proceedings.

Legislator headnote

AI generated

art. 459 alin. (5) C. proc. pen, art. 459 alin. (3) lit. e) C. proc. pen, art. 460 alin. (1) C. proc. pen, art. 453 pct. 1 lit. f) C. proc. pen, art. 98 din Legea nr. 99/1999, art. 564 C. proc. civ; Revision of criminal conviction rejected: post-conviction cadastral transfers not new facts and non-asserted constitutional unconstitutionality exception barred by final judgment: The dispute centered on a petition for revision under Article 453 of the Code of Criminal Procedure, where the defendant argued that newly discovered facts—specifically cadastral registrations confirming that immovable properties remained in the debtor company’s ownership post-judgment—and a subsequent Constitutional Court decision regarding the interpretation of fiscal penalties necessitated acquittal. The court ruled that the cited cadastral acts merely documented post-conviction transactions resulting from the execution of the original judgment, thus failing to constitute "new facts" unknown at the time of the original trial as required by Article 453(1)(a), and determined that the Constitutional Court decision of 2016 was inapplicable because the criminal judgment had become final before that date and the defendant had not raised the relevant unconstitutionality exception in the prior proceedings.

Keywords

AI generated
criminal revision proceedings constitutional revision interpretation of a judgment objection of unconstitutionality criminal penalty immovable property

Cited Legislation

AI generated
art. 459 alin. (5) C. proc. pen
54 din data de 20 iulie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, în temeiul art. 459 alin. (5) C. proc. pen.
art. 459 alin. (3) lit. e) C. proc. pen
la art. 459 alin. (3) lit. e) C. proc. pen., s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A.
art. 460 alin. (1) C. proc. pen
În temeiul art. 460 alin. (1) C. proc. pen., s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de suspendare a executării hotărârii supuse revizuirii formulată de revizuentul A.
art. 453 pct. 1 lit. f) C. proc. pen
Revizuentul condamnat a apreciat că, în cauză, sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 453 pct. 1 lit. f) C. proc. pen., prin raportare la decizia nr.
art. 98 din Legea nr. 99/1999
Din dispoziţiile art. 98 din Legea nr. 99/1999, art.
art. 564 C. proc. civ
99/1999, art. 564 C. proc. civ.
art. 38 alin. (2) din Legea nr. 99/1999
fisc., creditorul fiscal dobândeşte un drept de gaj care îi conferă aceleaşi drepturi ca şi dreptul de gaj în dreptul comun, dacă dreptul de gaj nu a fost înscris în Arhivă, această garanţie nu este opozabilă cumpărătorului bunului (art. 38 alin. (2) din Legea nr. 99/1999).
art. 29 alin. (3) din Legea nr. 99/1999
Aplicând dispoziţiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 99/1999, se prezumă că se ia cunoştinţă despre existenţa unei garanţii reale asupra bunurilor urmărite numai dacă o asemenea garanţie este înscrisă în Arhiva Electronică.

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 421 pct. 1 lit. b) raportat la art. 459 C. proc. pen.

Legal basis for dismissing the appeal as unfounded in the revision procedure.

art. 275 alin. (2) C. proc. pen.

Basis for ordering the appellant to pay judicial costs to the state.

art. 275 alin. (6) C. proc. pen.

Basis for determining that the official defense attorney's fees shall be paid from the Ministry of Justice funds.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Deliberând asupra apelului de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 54 din data de 20 iulie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, în temeiul art. 459 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 459 alin. (3) lit. e) C. proc. pen., s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. privind sentinţa penală nr. 74 din data de 27 iunie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, definitivă prin decizia penală nr. 235/A din data de 31 mai 2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2010.

În temeiul art. 460 alin. (1) C. proc. pen., s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de suspendare a executării hotărârii supuse revizuirii formulată de revizuentul A.

Pentru a dispune astfel, Curtea a reţinut, în esenţă, că, prin cererea adresată instanţei, condamnatul A. a solicitat revizuirea sentinţei penale nr. 74 din data de 27.06.2014 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 235/A din data de 31.05.2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2010, apreciind ca fiind incidente cazurile de revizuire prev. de art. 453 pct. 1 lit. a) şi f) C. proc. pen.

În motivarea cererii, a arătat că a fost condamnat şi considerat vinovat de săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, deoarece semnând la 13.03.2008 şi 28.03.2008 patru bilete la ordin ce au fost depuse spre decontare la B., deşi cunoştea că vor fi refuzate la plată, neexistând disponibilul necesar în contul indicat în aceste instrumente de plată şi care era supus măsurii de poprire dispusă de AFPCM Suceava, l-a ajutat, cu intenţie, pe executorul judecătoresc C. să-şi încalce atribuţiile de serviciu prevăzute de C. proc. civ. şi Codul de procedură fiscală, obţinând avantaje patrimoniale pentru SC D. SRL Suceava (la care avea calitatea de asociat şi administrator), respectiv dobândirea dreptului de proprietate în favoarea acestei firme asupra bunurilor imobile proprietatea SC E. SA Suceava, precum şi cumpărarea la licitaţie a 22 maşini şi utilaje la valoarea de 133.001,46 lei, în condiţiile în care acestea au fost evaluate pentru AFPCM Suceava la 465.460 lei.

S-a arătat că, in raportul de expertiză contabilă rezultă realitatea creanţei înscrisă în biletele la ordin, expertul constată că datoriile S.C. E. SA către S.C.D. SRL la data de 31.08.2008 erau în sumă de 2.817.069 lei, încât emiterea biletelor la ordin emise de S.C. E. SA în luna martie 2008 în favoarea S.C. D. a fost legală şi nu s-a încălcat nici o normă legală. Iar faptul că au fost acceptate de executorul judecătoresc să fie depuse în contul preţului la licitaţia din 31.03.2008 nu constituie un abuz în serviciu.

Revizuentul condamnat a apreciat că, în cauză, sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 453 pct. 1 lit. f) C. proc. pen., prin raportare la decizia nr. 405 din data de 15 iunie 2016, pronunţată de Curtea Constituţională şi publicată în Monitorul Oficial nr. 517 din 08.07.2016, care îşi găseşte aplicabilitatea în cauză.

A mai arătat că a fost condamnat motivat de faptul că l-a ajutat pe executorul judecătoresc să-şi încalce atribuţiunile de serviciu conducând la nerespectarea legii de către acesta, ajutorul fiind dat prin depunerea de către directorul economic al SC D. SRL a celor patru bilete la ordin la executorul judecătoresc. Însă din punct de vedere legal în ceea ce priveşte eliberarea unui bilet la ordin în favoarea unei firme creditoare, atunci când, la scadenţă, debitorul nu dispune de întreaga sumă de încasat, nu constituie o infracţiune. Situaţia este reglementată de Legea nr. 58/1934, precum şi prin Decizia nr. 338 din 13 decembrie 2004 care a stabilit că emiterea unui bilet la ordin, pentru a cărei valorificare la data scadenţei nu există acoperirea necesară, nu constituie infracţiune.

Pe de altă parte, îndeplinirea actelor de procedură judiciară sau execuţională cu încălcarea regulilor de competenţă materială nu constituie abuz în serviciu. Iar lipsa de competenţă atribuţională nu înseamnă neîndeplinirea ori îndeplinirea în mod defectuos a unui act în exerciţiul atribuţiilor de serviciu prin care se cauzează o tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau al unei instituţii de stat ori al unei alte unităţi din cele la care se referă art. 145 sau o pagubă patrimoniului acesteia.

S-a mai susţinut că, în cauză, actele de executare silită, îndeplinite de executorul judecătoresc au fost desfiinţate pe calea contestaţiei la executare prin cele două hotărâri judecătoreşti pronunţate de Judecătoria Suceava, respectiv prin sentinţa civilă nr. 2657 din 28 mai 2008 pronunţată în dosarul nr. x/2008 şi sentinţa civilă nr. 3531 din 20 august 2008 pronunţată în dosar nr. x/2008 .

Actele de executare fiind anulate, nu s-a creat nicio pagubă în patrimoniul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a judeţului Suceava care ar fi trebuit să continue executarea prin executorii săi fiscali, conform capitolului VIII Codul de procedură fiscală.

Faptul că la data de 31.03.2008, 15.05.2008, 27.05.2008 în patrimoniul DGFP Suceava nu s-a creat nicio pagubă reiese în mod clar şi din concluziile raportului de expertiză contabilă efectuat în dosarul penal, de expertul contabil F. care a constatat că sumele datorate de SC E. SA Suceava erau la data de 31.03.2008 de 1.948.655,54 lei; la data de 15.05.2008 de 2.075.105,54 lei, iar la data de 27.05.2008 de 2.509.705,54 lei şi nu 6.484.851 lei aşa cum, în mod greşit, a arătat expertul DNA. Valoarea de 6.484.851 lei a fost preluată în mod automat din cererea de constituire parte civilă făcută de organele fiscale fără să fie verificate cu situaţia reală, conform cu toate hotărârile judecătoreşti pronunţate de instanţele de judecată până la data de 31.03.2008, 15.05.2008 şi respectiv 27.05.2008, prin care s-a constatat că SC E. SA Suceava a respectat toate dispoziţiile legale iar măsurile întreprinse de organele fiscale au fost abuzive, instanţa de judecată dispunând totodată refacerea fişei plătitorului, lucru care nu s-a întâmplat.

Nerespectarea regulilor de competenţă materială nu îi pot fi imputate, ci dimpotrivă este dată culpa autorităţii fiscale care nu a respectat regulile procedurale ce se impuneau a fi aplicate în cazul unui concurs de executări şi care, după desfiinţarea actelor de executare silită îndeplinite de executorul judecătoresc, nu a continuat executarea silită prin executorii fiscali, cauzând astfel un grav prejudiciu nu numai debitorului, ci şi bugetului de stat, dar şi creditorului ipotecar B.

Numai instanţa are dreptul de a decide în cazul concursului de executări între o executare silită pornită de executorul judecătoresc şi o executare silită pornită de un alt organ de executare (spre exemplu: executorii bancari, executorii fiscali, etc.) stabilind prin încheiere conexarea executărilor fie în favoarea executorului judecătoresc care a început cel dintâi executarea, fie în favoarea unui alt organ de executare.

Până la data încheierii actului de adjudecare, organul fiscal nu a cerut conexarea executărilor şi nici nu l-a notificat pe executorul judecătoresc despre executarea silită pornită de executorii fiscali.

Revizuentul condamnat a apreciat că aceeaşi situaţie se reţine şi în cazul vânzării silite mobiliare. Prin contractele de garanţie reală mobiliară din 04.04.2006 şi din 06.04.2006 încheiate între debitorul SC E. SA Suceava şi B. s-a constituit un gaj asupra bunurilor mobile ale debitorului, inclusiv asupra bunurilor ce au format obiectul vânzării silite, înscrise în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare cu avizele din 04.04.2006 şi din 06.04.2006.

Procesul-verbal de sechestru nr. 156435 încheiat ulterior de DGFP a jud. Suceava la 07.11.2007 notat în cartea funciară la 13.11.2007, îi conferă un drept de gaj, în raport cu alţi creditori, aceleaşi drepturi ca şi dreptul de gaj în sensul prevederilor dreptului comun, potrivit art. 151 alin. (8) C. proc. fisc.

Din dispoziţiile art. 98 din Legea nr. 99/1999, art. 564 C. proc. civ. şi art. 171 alin. (3) C. proc. fisc. rezultă că privilegiul şi creanţele bugetare ale creditorilor bugetari nu au prioritate faţă de garanţiile reale ale creditorilor care şi-au înscris aceste garanţii înaintea creditorilor bugetari.

Din moment ce organul fiscal nu l-a notificat pe executorul judecătoresc şi nu a solicitat instanţei, în temeiul art. 373<SUP>4</SUP> C. proc. civ., reunirea executărilor, nu poate invoca o încălcare a dispoziţiilor art. 136 alin. (9) Codul de procedură fiscală.

Totodată, deşi potrivit art. 151 alin. (8) C. proc. fisc., creditorul fiscal dobândeşte un drept de gaj care îi conferă aceleaşi drepturi ca şi dreptul de gaj în dreptul comun, dacă dreptul de gaj nu a fost înscris în Arhivă, această garanţie nu este opozabilă cumpărătorului bunului (art. 38 alin. (2) din Legea nr. 99/1999).

Cum DGFP a jud. Suceava nu şi-a înscris în Arhiva Electronică dreptul de gaj asupra bunurilor mobile asupra cărora s-a aplicat sechestrul prin procesul-verbal din 07.11.2007, nu se poate reţine nici încălcarea dispoziţiilor art. 425 rap. la art. 564 C. proc. civ.

Aplicând dispoziţiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 99/1999, se prezumă că se ia cunoştinţă despre existenţa unei garanţii reale asupra bunurilor urmărite numai dacă o asemenea garanţie este înscrisă în Arhiva Electronică. Nefiind făcută publicitatea garanţiei în conformitate cu disp. art. 28 din Legea nr. 99/1999, nu se poate imputa în prezenta cauză că nu au fost respectate disp. art. 425 C. proc. civ. sau cele ale art. 373<SUP>4</SUP> C. proc. civ. rap. la art. 136 alin. (9) C. proc. fisc.

Pentru aceste considerente, în opinia revizuentului condamnat, complicitatea la abuz în serviciu nu există.

Referitor la acuzaţia că SC D. SRL ar fi obţinut avantaje patrimoniale prin dobândirea dreptului de proprietate în favoarea acestei firme asupra bunurilor imobile proprietatea SC E. SA, este dovedit că avantajul este inexistent. Contrar celor reţinute de instanţa de fond, dar şi cea de apel, cum că SC D. SRL ar fi achitat preţul bunurilor imobile către BEJ C., acest lucru nu s-a efectuat, aspect uşor de verificat chiar din probatoriul administrat în dosar. Totodată, transferul dreptului de proprietate nu a avut niciodată loc, aspect confirmat de extrasul de Carte Funciară pentru Informare nr. 8952 din 25 martie 2010, după doi ani de la organizarea licitaţiei publice şi la data înscrierii procesului-verbal de sechestru DNA şi a vânzării bunurilor imobile făcute de lichidatorul judiciar în anul 2016, din distribuţia preţului obţinut beneficind doar B., către DGFP Suceava nu a fost distribuită nici o sumă.

Revizuentul condamnat a arătat că SC D. SRL, al cărui administrator era la acea dată, nu a înregistrat avantaje patrimoniale în urma cumpărării celor 22 de utilaje (bunuri mobile) la licitaţia publică organizată de BEJ C., întrucât aşa cum reiese din procesele-verbale de licitaţie, în cazul vânzărilor forţate (executări silite) preţurile plătite de adjudecatarul SC D. SRL sunt cele indicate de evaluatorul G. în raportul său de evaluare, sau chiar la unele poziţii sunt sume superioare celor din raport.

Or, suma de 465.460 lei indicată de procurorul DNA se referă la valorile în cazul vânzării lente, cu publicitate, (în afara vânzărilor forţate - executări silite). De asemenea, şi bunurile mobile, obiect al licitaţiei publice BEJ C., au rămas în incinta debitorului SC E. SA Suceava, fapt confirmat de procesul-verbal de sechestru DNA din 15.03.2010.

În concluzie, atât bunurile imobile cât şi bunurile mobile au rămas la dispoziţia debitorului SC E. SA Suceava, cât şi a organelor fiscale care au avut posibilitatea să le valorifice în orice moment.

Pentru aceste considerente, apreciază revizuentul că infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu este inexistentă, iar în temeiul art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 lit. a) sau b) C. proc. pen., soluţia legală este achitarea pentru infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice prev. de art. 26 C. pen. 1969 rap. la art. 13<SUP>2</SUP> din Legea nr. 78/2000 şi art. 248<SUP>1</SUP> C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior.

Relativ la toate celelalte acuzaţii, acestea au fost considerate atât de instanţa de fond, cât şi de instanţa de apel, ca rezultat al infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu, care, aşa cum a demonstrat, este inexistentă, rezultatul este că a fost greşit condamnat pentru infracţiunea de complicitate la evaziune fiscală.

A mai susţinut că fapta pentru care a fost acuzat nu este prevăzută de legea penală, printr-o interpretare corectă a prevederilor legale care definesc infracţiunea de evaziune fiscală.

Astfel, s-a apreciat că actul material de "înstrăinare" prevăzut de textul de lege se referă la vânzările de bună voie (sau la alte modalităţi de transmitere liberă a proprietăţii, cum ar fi schimbul, darea în plată, etc.) şi nu la urmăririle silite care se efectuează în baza unei proceduri reglementată de C. proc. civ.

Pe de altă parte, un executor judecătoresc, fiind investit în mod legal de către creditor cu o cerere de executare silită a unei hotărâri judecătoreşti ce constituie titlu executoriu, nu poate fi subiect activ al infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 241/2005.

Pe de altă parte, subiect activ al infracţiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 241/2005 poate fi doar debitorul căruia i-au fost lăsate în custodie sau în administrare bunurile sechestrate, iar în sfera "terţelor persoane" sunt incluse custodele, administratorul sechestru şi unităţile specializate. Nu este dat nici scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, întrucât executarea silită prevăzută de C. proc. civ. are ca scop punerea în executare a hotărârii judecătoreşti în vederea realizării efective a drepturilor creditorilor.

Scopul prevăzut de art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 nu este dat în această cauză şi pentru că, potrivit expertizei contabile efectuate în cauză de expertul contabil F., sumele datorate de SC E. SA Suceava către DGFP Suceava la data de 31.03.2008 era de 1.948.655,54 lei,la data de 15.05.2008 era de 2.075.105,54 lei iar la data de 27.05.2008 era de 2.509.705,54 lei şi nu 6.484.851 lei aşa cum a stabilit specialistul DNA. Suma de 6.484.851 lei stabilită pentru data de 31.03.2008 este, de asemenea, greşită şi pentru că la data de 31.03.2008, aşa cum a arătat, măsurile de executare silită ale AFPCM Suceava erau fie suspendate, fie anulate, potrivit hotărârilor judecătoreşti pronunţate de instanţa de judecată: încheierea din 26.09.2007 pronunţată in dosarul nr. x/2007 de Judecătoria Suceava de suspendarea executării silite a titlurilor executorii provenite din Convenţia nr. 86RU din 06.03.2003 in suma de 3.851.543 lei; încheierea din 01.10.2007 pronunţată in dosarul nr. x/2007 de Judecătoria Suceava de suspendarea executării silite începute in baza adresei nr. 154201 din 16.08.2007 (provenite din Convenţia nr. 164 din 28.11.2003 pentru suma de 556.458 lei; sentinţa nr. 1720 din 01.04.2008 pronunţată in dosarul nr. x/2007 prin care se anulează formele de executare silita, nr. doc. 154201 din 16.08.2001 aferenta sumei de 556.458 lei; Sentinţa nr. 2035 din 20.11.2009, in dosarul nr. x/2009 care anulează măsura de anulare a Convenţiei nr. 86RU din 06.03.2003. Iar potrivit sentinţei nr. 945 din 21.02.2008 a Judecătoriei Suceava, definitivă prin decizia nr. 161 din 28.05.2008 a Tribunalului Suceava, parte din sechestrele fiscale din 07.11.2007 ale DGFP Suceava au fost anulate, constatându-se că sechestrul este nelegal, iar instanţa a dispus ca DGFP Suceava să diminueze suma pentru care s-a înfiinţat sechestrul, hotărâre ce nu a fost pusă în aplicare.

S-a susţinut că aceste hotărâri judecătoreşti demonstrează modul în care organele fiscale au procedat în mod constant şi abuziv în ceea ce priveşte relaţia cu SC E. SA, aspect ce a contribuit la fabricarea şi prezentarea unui debit fiscal, debit care, în realitate, aşa cum se poate înţelege foarte clar din probele administrate, a fost instituit şi menţinut nelegal, în ciuda multiplelor hotărâri judecătoreşti contrare cu acţiunile întreprinse de către DGFP Suceava.

În legătură cu procesele verbale de sechestru din 07.11.2007, în calitate de director general al SC E. SA Suceava, s-a adresat în permanenţă DGFP Suceava cu solicitarea clarificării debitului corect al societăţii în dorinţa de a-l achita: adresa SC E. SA din 12.12.2007, DGFP Suceava din 10.01.2008, DGFP din 13.02.2008, în toate răspunsurile nu se face nicio menţiune de refacere a fişei contribuabilului conform deciziilor instanţei de judecată.

Mai mult decât atât, în temeiul art. 160 C. proc. fisc., la solicitarea SC D. SRL Suceava şi SC H. SRL prin adresa din 30.09.2008, DGFP Suceava răspunde la data de 16.10.2008 că îşi însuşeşte eroarea determinată de neacordarea unei atenţii prioritare solicitărilor celor două societăţi.

Pentru aceste considerente, revizuentul condamnat a apreciat că infracţiunea de complicitate la evaziune fiscală nu există, o decizie corectă ar fi achitarea în temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 lit. a) sau b) C. proc. pen. pentru infracţiunea de complicitate la evaziune fiscală prev. de art. 26 C. pen. anterior rap. la art. 9 alin. (1) lit. g) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior (prin recalificare, art. 17 lit. g) din Legea nr. 78/2000 fiind abrogat prin art. 79 pct. 10 din Legea nr. 187/2012).

Relativ la infracţiunea de spălare a banilor, s-a arătat că, faţă de conţinutul textului incriminator, existenţa unui bun care provine din săvârşirea unei infracţiuni este o condiţie sine qua non a infracţiunii de spălare a banilor, în caz contrar spălarea banilor fiind lipsită de obiect material.

În cauză, faţă de considerentele expuse anterior, s-a apreciat că bunurile mobile care au format obiectul tranzacţiilor incriminate nu provin din săvârşirea de infracţiuni, ele fiind dobândite în cadrul unei proceduri execuţionale finalizate prin organizarea unei licitaţii publice, împrejurare în raport de care este exclusă existenţa infracţiunii de spălare de bani.

Pe de alta parte, din dispoziţiile art. 10 lit. k) din Legea nr. 656/2002 rezultă că nu orice tranzacţie intră sub incidenţa acestei legi, ci doar acelea care au la bază operaţiuni cu sume în numerar, în lei sau valută, a căror limită reprezintă echivalentul în lei a 15.000 euro (...), or, în speţă, revânzarea bunurilor mobile dobândite anterior prin adjudecare nu are la bază operaţiuni cu sume în numerar.

În altă ordine de idei, în raport de dispoziţiile art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, infracţiunea incriminată de acest text de lege constă în schimbarea sau transferul de bunuri, cunoscând că provin din săvârşirea de infracţiuni în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor bunuri sau în scopul de a ajuta persoana care a săvârşit infracţiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea pedepsei, faţă de această reglementare fiind evident că subiectul activ al infracţiunii de spălare de bani este întotdeauna altul decât subiectul activ al infracţiunii din care provin banii ori bunurile respective, astfel cum rezultă din analiza textului de lege. Rezultă că, în mod obligatoriu, trebuie să existe un autor distinct care să cunoască provenienţa ilicită a bunurilor, fără de care nu ar putea exista infracţiunea de spălare de bani.

Cum în cauză s-a reţinut că bunurile ce ar fi format obiectul infracţiunii de spălare de bani ar fi provenit din infracţiunile de complicitate la evaziune fiscală şi complicitate la abuz în serviciu, rezultă că dispoziţiile art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 nu îi sunt aplicabile, întrucât nu poate avea concomitent atât calitatea de autor al infracţiunilor de complicitate la evaziune fiscală, abuz în serviciu, cât şi cea de autor al infracţiunii de spălare de bani ce are ca obiect bunurile pretins provenite din săvârşirea infracţiunilor sus menţionate.

Sub aspectul situaţiei de fapt din probatoriul administrat în cauză, revizuentul condamnat a arătat că nu a rezultat în niciun mod că tranzacţiile încheiate ulterior cu privire la bunurile dobândite de SC I. SRL prin adjudecare ar fi avut ca scop disimularea originii pretins ilicite a acestor bunuri, aceste operaţiuni făcându-se în cadrul unor operaţiuni comerciale obişnuite, în scopul obţinerii de profit.

Prin prisma celor arătate, a apreciat că infracţiunea de spălare a banilor nu există, astfel încât a fost, în mod nelegal, condamnat pentru acţiuni care nu sunt fapte penale in legea penala romana, soluţia corectă fiind achitarea în temeiul art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 lit. a) Cod prodedură penală pentru infracţiunea de spălare a banilor prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) şi c) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) rap. la art. 13 C. pen. 1969 - prin recalificare şi art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000 care a fost abrogat.

A mai susţinut revizuientul că a fost nelegal condamnat pentru infracţiunea de bancrută frauduloasă, infracţiune ce nu poate exista în afara procedurii prevăzută de Legea nr. 85/2006. Cum în cauză procedura prevăzută de Legea nr. 85/2006 a fost deschisă faţă de debitorul S.C. E. S.A. printr-o hotărâre pronunţată de Tribunalul Suceava la data de 24 februarie 2009, iar fapta de care a fost acuzat - prezentarea de datorii inexistente în frauda creditorilor prin emiterea a patru bilete la ordin şi încheierea unor înscrisuri extracontabile - a fost săvârşită în luna martie 2008, infracţiunea de bancrută frauduloasă nu există.

În concluzie, arată că în prezenta cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 453 pct. 1 lit. f) C. proc. pen., dar şi cele prevăzute de art. 453 pct. 1 lit. a) C. proc. pen.

Astfel, la data de 07.02.2017, Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Suceava eliberează încheierile nr. 4772, nr. 4773, nr. 4774, nr. 4775, nr. 4776, nr. 4777, nr. 4778, nr. 4779, nr. 4780 în cartea funciară&nbsp;x -&nbsp;UAT având proprietarii SC E. SA Suceava.

Potrivit acestui înscris, revizuentul a opinat că bunurile imobile care au făcut obiectul licitaţiei publice organizate de BEJ C. nu au ieşit niciodată din proprietatea SC E. SA Suceava, contrar celor reţinute de organele de cercetare penală şi instanţa de judecată, care au apreciat că a obţinut avantaje patrimoniale prin obţinerea transferului dreptului de proprietate în favoarea SC I. SRL.

Preţurile la care au fost vândute bunurile imobile de către lichidatorul SC E. SA Suceava sunt preţuri derizorii, faţă de cele care s-ar fi obţinut în anul 2008, fiind înstrăinate la 40% din raportul de evaluare.

Curtea a reţinut că, prin sentinţa penală nr. 74 pronunţată la data de 27 iunie 2014 de Curtea de Apel Suceava modificată prin decizia nr. 235/A pronunţată la data de 31 mai 2016 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a fost condamnat la pedeapsa închisorii după cum urmează:

- 6 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a teza l-a şi h C. pen. anterior, pentru infracţiunea prev. de art. 26 Cod penai anterior raportat la art. 9 alin. (1) lit. g) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 raportat la art. 17 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior;

- 6 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior, pentru infracţiunea prev. de art. 26 C. pen. anterior raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. anterior combinat cu art. 248<SUP>1</SUP> C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior;

- 5 ani închisoare pentru infracţiunea prev. de art. 23 alin. (1) lit. a) şi c) din Legea nr. 656/2002 raportat la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior;

- 2 ani şi 6 luni închisoare pentru infracţiunea prev. de art. 143 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 85/2006 raportat la art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000.

S-a dispus ca revizuentul să execute pedeapsa cea mai grea, de 6 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen. anterior, iar în baza art. 71 alin. (2) C. pen. anterior, a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior.

Prin aceeaşi hotărâre, în baza art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza 1 C. proc. pen., a achitat pe inculpatul A. pentru infracţiunea prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 rap. la art. 323 C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior.

Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea a constatat că cererea de revizuire este inadmisibilă.

S-a apreciat că, prin prisma art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., se impune ca revizuentul să prezinte instanţei fapte şi împrejurări noi, necunoscute la soluţionarea pricinii pe fond şi în căile de atac.

Astfel, Curtea a reţinut că, din analiza actelor din dosar rezultă că, în cursul anului 2017, s-a procedat la intabularea dreptului de proprietate cu privire la diverse bunuri imobile aparţinând SC E. SA Suceava în favoarea SC J. SRL în baza unor contracte de vânzare-cumpărare autentificate.

Deşi înscrisurile depuse atestă înstrăinarea unor bunuri din patrimoniul societăţii, Curtea a arătat că această operaţiune de transfer al dreptului de proprietate a avut loc după rămânerea definitivă a sentinţei prin care s-a dispus, printre altele, anularea procesului verbal de licitaţie, iar ca efect al acestei din urmă dispoziţii, bunurile au reintrat în patrimoniul societăţii, motiv pentru care s-a putut proceda la o înstrăinare a lor.

Aşadar, s-a apreciat că aceste înscrisuri atestă operaţiuni efectuate ulterior rămânerii definitive a hotărârii, iar transferul dreptului de proprietate a avut loc tocmai ca efect al pronunţării acesteia prin readucerea bunurilor în patrimoniul SC E. SA Suceava.

În concluzie, în opinia Curţii, nu este vorba de o împrejurare nouă care deşi exista la acel moment nu a fost cunoscută la soluţionarea cauzei.

Relativ la cel de al doilea caz de revizuire invocat, Curtea a reţinut că sentinţa penală a cărei revizuire se solicită a rămas definitivă la data de 31.05.2016.

În acest context, şi cum decizia nr. 405/2016 a Curţii Constituţionale s-a pronunţat la data de 15.06.2016, în lipsa invocării de către revizuent în cauza dedusă judecăţii a excepţiei astfel soluţionate, hotărârea dobândise autoritate de lucru judecat, astfel încât nu se poate reţine ca fiind incident acest caz de revizuire, iar susţinerile sale pot fi eventual valorificate pe alte căi procedurale prevăzute de dispoziţiile normative în vigoare.

Curtea a mai reţinut că celelalte susţineri ale revizuentului vizează temeinicia hotărârii, neputând fi supuse analizei în prezentul cadru procesual.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a formulat apel revizuentul A., criticând-o pentru aspecte de netemeinicie.

Prin motivele de apel formulate în scris, revizuentul a arătat, în esenţă, că, după pronunţarea hotărârii de condamnare, au fost descoperite acte şi fapte noi care au fost depuse în susţinerea cererii de revizuire, respectiv decizia nr. 68 din 23 septembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Suceava în dosarul nr. x/2009; încheierile din data de 07.02.2017 emise de Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Suceava sub nr. 4772, nr. 4773, nr. 4774, nr. 4775, nr. 4776, nr. 4777, nr. 4778, nr. 4779, nr. 4780 în cartea funciară&nbsp;x -&nbsp;UAT având proprietarii SC E. SA Suceava.

Din considerentele hotărârii rezultă că instanţa arată că "înscrisurile depuse atestă înstrăinarea unor bunuri din patrimoniul societăţii, însă această operaţiune de transfer al dreptului de proprietate a avut loc după rămânerea definitivă a sentinţei prin care s-a dispus, printre altele, anularea procesului-verbal de licitaţie, iar ca efect al acestei din urmă dispoziţie, bunurile au reintrat în patrimoniul societăţii, motiv pentru care s-a putut proceda la o nouă înstrăinare a lor."

În acest sens, revizuentul a arătat că, în ceea ce priveşte examinarea probatoriului, aceasta nu a fost efectuată complet, ceea ce a făcut ca soluţia ce a fost pronunţată în cauză sa fie respingerea cererii ca inadmisibilă.

S-a apreciat că instanţa de revizuire şi-a format o opinie greşită, pentru că procesul-verbal de licitaţie a fost anulat nu prin sentinţa la care face referire instanţa, ci prin sentinţa nr. 2759 din 3 iunie 2008 pronunţată de Judecătoria Suceava, sentinţă care se află la dosarul cauzei.

S-a mai arătat că transferul de proprietate nu s-a produs niciodată, întrucât această operaţiune ar fi fost finalizată numai prin achitarea de către adjudecatar a preţului bunurilor adjudecate la licitaţie, ori acest lucru nu s-a întâmplat, întrucât preţul bunurilor imobile nu a fost achitat.

O altă eroare susţinută de revizuent a fost aceea că înstrăinarea unor bunuri imobile ale SC E. SA Suceava s-a făcut la data de 28 ianuarie 2016, potrivit Buletinului procedurilor de insolvenţă nr. 12747 din 30.06.2016, iar transferul de proprietate al bunurilor nu s-a făcut în anul 2017, întrucât acest proces a început în ianuarie 2016, potrivit actelor întocmite de lichidatorul judicar SC E. SA, aspect necunoscut de revizuent şi nici de către instanţa de fond şi apel la soluţionarea cauzei.

Revizuentul a mai susţinut că, prin decizia nr. 68 din 23 septembrie 2010, pronunţată în dosarul nr. x/2009, Curtea de Apel Suceava a reţinut că societatea nu a încălcat legislaţia privind societăţile comerciale, a celei privind piaţa de capital, toate aspectele au fost făcute pe principiul transparenţei ... iar necesitatea adoptării unei astfel de hotărâri a fost analizată atât de membrii Consiliului de Administraţie din care făcea parte şi reprezentantul SIF Moldova, cât şi Adunarea Generală a Acţionarilor ca o măsură urgentă în condiţii de criză economică. "

Astfel, revizuentul a apreciat că Adunarea Generală a Acţionarilor SC E. SA Suceava şi Consiliul de Administraţie al societăţii au aprobat ca sumele obţinute din vânzarea activului să fie achitate debitele către stat, sume care urmau dezvoltate din decembrie 2007 până la data intrării în insolvenţă.

Analizând apelul declarat de revizuentul A., prin prisma motivelor invocate, în raport de dispoziţiile art. 459 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Înalta Curte constată că revizuentul A. şi-a întemeiat cererea de revizuire formulată, pe dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., care prevăd că revizuirea poate fi cerută când s-au descoperit fapte sau împrejurări care nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză.

Constituie, aşadar, motiv de revizuire existenţa unor fapte sau împrejurări noi, respectiv elemente de fapt cu caracter informativ, necunoscute instanţei la soluţionarea cauzei, întrucât nu au fost invocate în faţa acesteia şi nici nu au rezultat din materialul probator existent la dosar.

Înalta Curte, în acord cu prima instanţă, constată că aspectele învederate de către apelantul revizuent nu îndeplinesc condiţia de fapte şi împrejurări noi.

În raport de considerentele hotărârii, acesta nu invocă vreo împrejurare nouă, ci îşi face noi apărări pe fondul cauzei.

Înscrisurile prezentate în susţinerea cererii de revizuire atestă operaţiuni de vânzare a bunurilor imobile ulterioare rămânerii definitive a hotărârii de condamnare a revizuentului şi, în acord cu instanţa de fond, acestea nu constituie fapte sau împrejurări noi în sensul cerut de legiuitor în art. 453 lit. a) C. proc. pen.

Împrejurarea relevată de revizuent constând în pretinsa netransferare a dreptului de proprietate asupra imobilelor adjudecatarului SC D. SRL, acestea rămânând în proprietatea SC E. SRL constituie o nouă apărare a revizuentului şi nu o chestiune cu caracter de noutate care ar conduce la achitarea acestuia.

Concluzionând, se constată că prin prezenta cerere revizuentul îşi construieşte noi apărări, invocând înscrisuri emise de Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Suceava la o dată ulterioară rămânerii definitive a hotărârii penale, care atestă operaţiuni, de asemenea, ulterioare condamnării definitive a revizuentului.

Referitor la critica apelantului revizuent în sensul că instanţa de fond nu a făcut aprecieri relativ la decizia nr. 68 din 23 septembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, deşi reală, se constată că nici această chestiune nu are caracterul de fapte sau împrejurări noi în sensul cerut de lege, împrejurările reţinute de instanţa civilă fiind de altă natură decât faptele cu caracter infracţional reţinute în hotărârea de condamnare în sarcina apelantului revizuent.

Prin urmare, având în vedere că, în cauză, faptele şi mijloacele de probă în baza cărora a fost formulată cererea nu conduc la stabilirea existenţei unor temeiuri legale ce permit revizuirea, Înalta Curte constată hotărârea atacată ca fiind legală şi temeinică, în cauză nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 459 alin. (3) C. proc. pen.

Cât priveşte invocarea de către revizuent a dispoziţiilor art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., astfel cum a reţinut şi prima instanţă, Înalta Curte apreciază că, faţă de data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, dispoziţiile legale anterior menţionate nu îşi găsesc aplicabilitatea în cauză, revizuentul neuzând de posibilitatea conferită de lege în a invoca excepţia de neconstituţionalitate în cauza în care a fost condamnat.

Mai mult, se constată că acesta a invocat, în mod formal, decizia nr. 405/2016 a Curţii Constituţionale, în esenţă, acesta criticând modalitatea de interpretare a probatoriului de către instanţele de fond şi de apel.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) raportat la art. 459 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul A. împotriva sentinţei penale nr. 54 din data de 20 iulie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelantul revizuent la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar raportat la alin. (6), onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 260 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul formulat de revizuentul A. împotriva sentinţei penale nr. 54 din data de 20 iulie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă apelantul revizuent la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 260 lei, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 29 septembrie 2017.