Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 320/2018 AI generated

Civil enforcement of criminal judgments: Objection to execution unavailable to resolve inter-case liability coordination or clarify undisputed solidarity

Case Number Decizia nr. 320/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Cassation and Justice dismissed as unfounded the appeal filed by the public finance authority, thereby upholding the Court of Appeal’s decision to reject the initial objection to execution and refusing the defendant’s request to award litigation costs. The dispute arose from a challenge to the civil enforcement of a criminal judgment for customs fraud, where the authority argued that the original judgment’s operative part lacked clarity regarding which specific defendants were jointly and severally liable for the state budget’s damages, stemming from the case being split into three distinct files. The court determined that the judgment’s operative part clearly identified individual liabilities and solidaries for each act of fraud, so the enforcement difficulties were attributable to the complexity of the separated proceedings and the enforcement office’s records rather than any ambiguity or material error in the judicial decision. Relying on the Code of Criminal Procedure regarding objections to execution when doubt arises concerning the judgment to be executed, the court held that such an objection cannot serve to unify civil liabilities established in separate criminal cases or to amend the judgment’s operative part, as the text was sufficiently clear for enforcement.

Legislator headnote

AI generated

art. 275 alin. (2) din C. proc. pen, art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen; Civil enforcement of criminal judgments: Objection to execution unavailable to resolve inter-case liability coordination or clarify undisputed solidarity: Faţă de aceste considerente, în baza art. 425<SUP>1</SUP> alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondată, contestaţia declarată de ANAF - Direcţia Regională a Finanţelor Publice Timişoara.

Keywords

AI generated
civil judgment enforcement of ruling code of criminal procedure customs liability complexity of proceedings enforcement costs

Cited Legislation

AI generated
art. 275 alin. (2) din C. proc. pen
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., a fost obligată contestatoarea la plata sumei de 150 RON, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen
Din analiza motivelor concret invocate se observă că cererea se încadrează cazul de contestaţie la executare prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., respectiv "când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare."
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra contestaţiei de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 580/PI din data de 15 septembrie 2017 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2017, în temeiul art. 600 alin. (1) raportat la art. 598 alin. (1) lit. c) teza I din C. proc. pen. a fost calificată cererea formulată de petenta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara ca fiind o contestaţie privind executarea dispoziţiilor civile.

A fost respinsă, ca nefondată, contestaţia la executare formulată de petenta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara cu privire la dispoziţiile civile cuprinse în Sentinţa penală nr. 35/PI/29.01.2014 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în Dosarul nr. x/2011 (modificată şi definitivă prin Decizia penală nr. 106/A/21.03.2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2014).

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., a fost obligată contestatoarea la plata sumei de 150 RON, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a dispune în acest sens, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:

Prin cererile înregistrate pe rolul Curţii de Apel Timişoara la data de 27.06.2017, intitulate "cerere de îndreptare a erorii materiale", respectiv "lămurirea dispozitivului" partea civilă DGRFP Timişoara a solicitat în esenţă clarificarea dispozitivului Sentinţei penale nr. 35/PI/29.01.2014 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în Dosarul nr. x/2011, în sensul nominalizării inculpaţilor care răspund solidar pentru plata prejudiciilor cauzate bugetului de stat.

A apreciat, în raport de criticile formulate, că partea civilă a formulat o contestaţie având ca obiect executarea dispoziţiilor civile - contestaţie care îşi are temeiul de drept în dispoziţiile art. 600 alin. (1) raportat la art. 598 alin. (1) lit. c) teza I din C. proc. pen. (s-a ivit o nelămurire cu privire la hotărârea care se execută) şi a procedat la calificarea sesizării în sensul menţionat şi la analiza temeiniciei contestaţiei în raport de prevederile legale amintite.

Pe fond, din analiza motivelor scrise şi susţinerilor orale ale reprezentantului părţii civile, a reţinut că partea civilă doreşte în realitate pronunţarea unei noi hotărâri pe latura civilă în care să fie cuprinşi toţi inculpaţii obligaţi în solidar la despăgubiri în următoarele 3 dosare penale soluţionate de diferite complete de judecată constituite la nivelul Curţii de Apel Timişoara, secţia penală: x/59/2011*; x/59/2011*/a1; x/59/2011*/a1 - cu motivarea că inculpaţii din aceste dosare au comis infracţiunile prejudiciabile în coautorat, iar, ca urmare a neprecizării în dispozitivul hotărârii a inculpaţilor care răspund în solidar, s-a ajuns în cursul executării silite la situaţia ca acelaşi prejudiciu să fie înregistrat de mai multe ori.

S-a constatat că problema apărută cu ocazia executării silite nu este urmarea modului în care a fost redactat pe latura civilă dispozitivul Sentinţei penale nr. 35/PI/29.01.2014 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, (Dosar nr. x/2011) - dispozitiv de unde rezultă clar atât solidaritatea (de altfel, necontestată în cuprinsul prezentei sesizări), cât şi numele inculpaţilor care răspund solidar pentru fiecare act de contrabandă (în dispozitiv este menţionat distinct fiecare act de contrabandă în parte şi numele fiecărui inculpat responsabil pentru paguba produsă prin actul respectiv de contrabandă).

S-a apreciat că necorelarea în executarea creanţelor a fost generată de modul în care organul însărcinat cu executarea a întocmit evidenţa inculpaţilor obligaţi în solidar la plata prejudiciilor, necorelare care îşi are originea, cel mai probabil, în faptul că respectiva cauză penală a fost soluţionată în 3 dosare diferite (din cauza întocmirii unor acte de sesizare distincte şi a disjungerilor operate în cursul judecăţii), a numărului foarte mare de acte materiale de contrabandă (la care participanţii nu au fost de fiecare dată aceeaşi) şi a numărului mare de inculpaţi aflaţi în legătură cu respectivele acte de contrabandă.

A concluzionat în sensul că nu este posibilă pe calea contestaţiei la executare pronunţarea unei noi hotărâri care să "unifice" latura civilă soluţionată în cele 3 dosare penale menţionate (este doar o problemă de evidenţiere corectă a inculpaţilor obligaţi în solidar prin cele 3 sentinţe) şi că dispozitivul Sentinţei penale nr. 35/PI/29.01.2014 este suficient de clar încât să fie pus în executare pe latura civilă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat contestaţie, în termen legal, contestatoarea ANAF - Direcţia Regională a Finanţelor Publice Timişoara prin care a solicitat admiterea acesteia şi, pe cale de consecinţă, desfiinţarea hotărârii atacate şi, în principal, îndreptarea erorii materiale strecurate în Sentinţa penală nr. 35/PI din 29 ianuarie 2014 a Curţii de Apel Timişoara, iar în subsidiar, admiterea contestaţiei la executare şi lămurirea dispozitivului hotărârii în sensul precizării prejudiciului reţinut de către instanţa de judecată conform solidarităţilor stabilite în cursul urmăririi penale şi a judecării cauzei, aşa cum au fost comunicate de autoritatea vamală.

În motivarea contestaţiei, ANAF - Direcţia Regională a Finanţelor Publice Timişoara a reluat argumentele prezentate în faţa instanţei de fond, respectiv faptul că nu s-au precizat nominal care sunt inculpaţii care răspund solidar pentru prejudiciul stabilit.

Examinând contestaţia declarată de ANAF - Direcţia Regională a Finanţelor Publice Timişoara, prin prisma motivelor invocate, dar şi sub toate aspectele de fapt şi de drept, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată următoarele:

Prin contestaţia formulată, ANAF - Direcţia Regională a Finanţelor Publice Timişoara a susţinut că în cuprinsul Sentinţei penale nr. 35/PI din 29 ianuarie 2014 a Curţii de Apel Timişoara nu s-a precizat nominal care sunt inculpaţii care răspund în solidar pentru prejudiciul stabilit prin această hotărâre.

Din analiza motivelor concret invocate se observă că cererea se încadrează cazul de contestaţie la executare prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., respectiv "când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare."

Înalta Curte constată că în dispozitivul Sentinţei penale nr. 35/PI din 29 ianuarie 2014 a Curţii de Apel Timişoara sunt precizate, cu claritate, suma la plata căreia este obligat fiecare inculpat în parte şi dacă inculpaţii participă individual sau solidar la plata acestora, fapt pentru care Înalta Curte constată că nu sunt nelămuriri cu privire la executarea acestei hotărâri.

Totodată, în acord cu judecătorul fondului, observă că problema apărută cu ocazia executării silite nu este urmarea modului în care a fost redactat pe latură civilă dispozitivul Sentinţei penale nr. 35/PI din 29 ianuarie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în Dosar nr. x/2011, ci a modalităţii în care au fost soluţionate acţiunile civile în mai multe dosare disjunse din cauza nr. x/59/2011*, ce nu pot face obiectul cenzurii în prezenta contestaţie la executare, în condiţiile în care nu este posibilă pronunţarea unei hotărâri pe calea contestaţiei la executare care să unifice latura civilă soluţionată în dosarele penale nr. x/2011, nr. x/59/2011*/a1 şi nr. x/59/2011*/a1, menţionate în cererea contestatoarei.

Faţă de aceste considerente, în baza art. 425<SUP>1</SUP> alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondată, contestaţia declarată de ANAF - Direcţia Regională a Finanţelor Publice Timişoara.

Totodată, având în vedere poziţia procesuală a intimatului A., în sensul admiterii contestaţiei declarate de ANAF, va respinge solicitarea acestuia de obligare a contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată efectuate în prezenta cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatoarea Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara împotriva Sentinţei penale nr. 580/PI din data de 15 septembrie 2017 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2017.

Respinge cererea având ca obiect obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată, formulată de intimatul A.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 10 aprilie 2018.

Procesat de GGC - GV