Cassation limit for improper penalty individualization excludes non-compliance with consent requirement for deferred execution

Asupra recursului în casaţie de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 13 din 18 ianuarie 2018, pronunţată de Judecătoria Curtea de Argeş, în baza art. 335 alin. (1) C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de "conducerea unui vehicul fără permis de conducere".

În baza art. 66 alin. (1) lit. a) b) şi i) C. pen. s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce orice fel de autovehicul pe o durată de 2 ani, termenul urmând a curge de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi i) C. pen. s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce orice fel de autovehicul, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 60 C. pen. s-a dispus executarea pedepsei în regim de detenţie.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen.. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Onorariul apărătorului din oficiu, av. B., în sumă de 260 lei, s-a dispus a se avansa din fondurile Ministerului Justiţiei.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, că în ziua de 19.12.2015, în jurul orei 21:30, inculpatul A. s-a urcat la volanul autoturismului marca Opel Sintra înmatriculat în Ungaria sub nr. MSU 139 pe care l-a condus de la domiciliul său situat în comuna C., satul Jupâneşti, judeţul Argeş, până în comuna C., satul Priseaca, judeţul Argeş. În această locaţie, în autoturism s-a urcat vărul inculpatului, D. după care, cei 2 şi-au continuat deplasarea, intenţionând să ajungă la discoteca din comuna Domneşti, judeţul Argeş.

În jurul orei 22:35, în timp ce conducea autoturismul pe DJ 731, pe raza comunei Pietroşani, satul Pietroşani, judeţul Argeş, inculpatul A. a fost oprit de echipajul poliţiei rutiere. Cu această ocazie, lucrătorii poliţiei rutiere au constatat că inculpatul nu posedă permis de conducere valabil pentru nicio categorie de vehicule.

Starea de fapt expusă anterior se probează cu menţiunile din procesul-verbal de constatare a infracţiunii flagrante, declaraţia inculpatului şi declaraţia martorului D. precum şi menţiunile din adresa nr. x din 03.02.2016 eliberată de I.P.J. Argeş - Serviciul rutier.

Instanţa de fond a menţionat că faptele inculpatului au fost săvârşite după intrarea în vigoare a noului C. pen. astfel că, urmează a fi avute în vedere prevederile acestei legi.

Fapta inculpatului, a apreciat instanţa de fond, care, în data de 19.12.2015, a condus pe drumurile publice autoturismului marca x înmatriculat în Ungaria sub nr. x deşi nu avea permis de conducere valabil pentru nici o categorie de vehicule, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. şi ped. de art. 335 alin. (1) C. pen.

Sub aspectul laturii obiective, elementul material s-a realizat prin acţiunea de conducere a unui vehicul pe drumurile publice în condiţiile prevăzute de normele incriminatoare (fără ca inculpatul să fi avut permis de conducere valabil). Urmarea imediată a constat în crearea unei stări de pericol în special traficul auto şi pietonal. Astfel, lipsa permisului de conducere prezumă inexistenţa cunoştinţelor tehnice şi teoretice necesare conducerii unui vehicul. Faţă de modul de săvârşire a faptelor instanţa de fond a constatat că faptele inculpatului prezintă pericol social.

Inculpatul a avut o conduită relativ pozitivă pe timpul cercetărilor penale, în sensul că, după ce a fost adus cu mandat, a înţeles să dea declaraţie prin care a relatat aspecte de fapt de natură a conduce la aflarea adevărului. Ulterior, inculpatul a refuzat orice colaborare cu instanţa de judecată, înţelegând să părăsească teritoriul ţării deşi avea cunoştinţă de existenţa prezentei cauze penale.

Pentru toate acestea, instanţa de fond a aplicat pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a) b) şi i) C. pen. s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce orice fel de autovehicul pe o durată de 2 ani, termenul urmând a curge de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe.

Având în vedere faptul că inculpatul nu a înţeles să-şi exprime acordul de a presta muncă în folosul comunităţii, văzând că se sustrage de la cercetarea judecătorească, tratând cu indiferenţă demersurile judiciare efectuate în prezenta cauză, instanţa a dispus executarea pedepsei, în condiţiile art. 60, în regim de detenţie.

Împotriva sentinţei a declarat apel inculpatul A., prin apărător, criticând-o pentru netemeinicie şi solicitând înlăturarea dispoziţiilor art. 60 C. pen., ca modalitate de executare a pedepsei.

Curtea a dispus citarea apelantului cu mandat de aducere, însă mandatul nu a putut fi adus la îndeplinire, întrucât cel în cauză nu se află în ţară, fiind plecat împreună cu mama sa la muncă, în Germania .

Prin decizia penală nr. 453/A din 25 aprilie 2018 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. x/2016, a fost admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 13 din 18 ianuarie 2018, pronunţată de Judecătoria Curtea de Argeş, în dosarul nr. x/2016.

A fost desfiinţată în parte sentinţa penală apelantă şi rejudecând:

S-a înlăturat aplicarea art. 60 C. pen. faţă de inculpatul A. şi dispoziţia de condamnare a acestuia, cu toate consecinţele.

În baza art. 83 C. pen. s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 335 alin. (1) C. pen.

În baza art. 84 C. pen. s-a stabilit termen de supraveghere de 2 ani.

Pe durata termenului de supraveghere, inculpatul A. va trebui să respecte măsurile de supraveghere prev. de art. 85 alin. (1) lit. a)-e) C. pen., respectiv:

a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune Argeş, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune, desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlului mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 85 alin. (2) lit. g) C. pen. a fost interzis inculpatului dreptul de a conduce autovehicule.

S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 88 C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 90 C. pen.

S-a menţinut dispoziţia din sentinţa penală apelată privind cheltuielile judiciare şi onorariul avocatului din oficiu.

Pentru a decide astfel, examinând hotărârea atacată cu apel prin prisma criticilor care i-au fost aduse, precum şi sub toate aspectele, aşa cum impun exigenţele art. 417 alin. ultim din C. proc. pen., Curtea a constatat că apelul este întemeiat, după cum se va arăta în continuare.

Fapta inculpatului, de a fi condus la data de 19.12.2015 pe drumurile publice autoturismul marca x, înmatriculat în Ungaria sub nr. x, deşi nu avea permis de conducere valabil pentru nicio categorie de vehicule, a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă.

De altminteri, aşa cum s-a precizat în hotărâre, inculpatul a recunoscut şi a regretat fapta încă din faza urmăririi penale (pag. 2 rechizitoriu).

În faza judecăţii, cel în cauză nu a putut fi adus la instanţă, fiind plecat la muncă în străinătate, astfel cum a rezultat din procesele-verbale întocmite de Poliţia comunei C., întocmite ca urmare a nenumăratelor demersuri întreprinse de instanţă.

Este adevărat, inculpatul nu şi-a manifestat în mod explicit acordul de a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii, însă nu se poate face abstracţie de poziţia sinceră adoptată în proces, de lipsa oricăror antecedente penale şi de vârsta sa fragedă.

Toate aceste circumstanţe, precum şi împrejurarea că inculpatul munceşte în străinătate pentru a-şi procura în mod licit mijloacele de existenţă, pledează în sprijinul solicitării ca celui în cauză să-i fie acordată o şansă, spre a dovedi că îşi poate îndrepta conduita şi fără executarea efectivă a pedepsei.

Este cunoscut faptul că, prin izolarea unor infractori aflaţi la primul conflict cu legea în mediul penitenciar, există riscul contaminării infracţionale şi se reduc drastic şansele ca aceştia să se reintegreze din punct de vedere social. Evident, nu acesta este scopul urmărit de legiuitor prin aplicarea unei sancţiuni penale.

Conform referatului de cunoaştere aflat la dosarul de urmărire penală, cel în cauză a copilărit în condiţii vitrege, fiind lăsat de mamă în grija bunicilor, aceasta din urmă fiind nevoită să plece în Austria, pentru a obţine venituri. Inculpatul a absolvit 4 clase şi a lucrat ocazional la diverşi locuitori din comună, pentru a se întreţine, este respectat de vecinii săi şi cunoscut ca o persoană paşnică.

Curtea de apel a considerat că abaterea comisă reprezintă un fenomen izolat în viaţa acestuia şi că îndreptarea conduitei sale va putea fi realizată şi în condiţiile art. 83 C. pen. - Amânarea aplicării pedepsei, cu fixarea unui termen de supraveghere. Serviciul de probaţiune căruia îi va fi încredinţată supravegherea va ţine cont, în stabilirea datelor la care va fi chemat inculpatul, de faptul că acesta munceşte în străinătate.

S-a dispus interdicţia prevăzută de art. 85 alin. (2) lit. g) C. pen.

S-a făcut aplicaţiunea art. 90 C. pen.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Văzând şi dispoziţiile art. 275 alin. (3) C. proc. pen.

Împotriva acestei decizii a declarat, în termenul legal, recurs în casaţie Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, apreciind că soluţia dispusă în cauză, referitoare la aplicarea unei pedepse cu închisoarea, pronunţată în condiţiile art. 83 C. pen. este nelegală, cererea de recurs în casaţie fiind întemeiată pe baza dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen.

În dezvoltarea motivelor recursului în casaţie, procurorul a arătat că în speţă, inculpatul A., trimis în judecată pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 335 alin. (1) C. pen. a fost judecat în lipsă, iar prin sentinţa penală nr. 13 din 18.01.2018 a Judecătoriei Curtea de Argeş s-a aplicat o pedeapsă de 1an şi 6 luni închisoare, individualizată în condiţiile art. 60 C. pen., având în vedere criteriile legale de individualizare judiciară a pedepsei, precum şi lipsa acordului inculpatului pentru prestarea unei munci neremunerate în folosul comunităţii.

Împotriva sentinţei a declarat apel inculpatul, invocând netemeinicia pedepsei şi a solicitat reindividualizarea sancţiunii, în sensul de a nu fi obligat să execute pedeapsa.

Prin decizia penală recurată, instanţa de control judiciar a admis apelul, rejudecând în sensul că a înlăturat condamnarea şi executarea pedepsei şi a făcut aplicarea art. 83 C. pen., referitoare la amânarea aplicării pedepsei, menţinând cuantumul acesteia şi obligând inculpatul să nu conducă niciun autovehicul pe perioada termenului de supraveghere. În motivarea deciziei s-a arătat că, deşi inculpatul nu şi-a manifestat acordul pentru prestarea unei munci neremunerate în folosul comunităţii, nu se poate face abstracţie de poziţia sinceră a acestuia la urmărirea penală, de lipsa de antecedente penale şi de vârsta sa fragedă.

Procurorul a considerat că interpretarea şi aplicarea legii de către instanţa de apel sunt incorecte, deoarece condiţia exprimării acordului de către inculpat, cu privire la prestarea unei munci neremunerate în folosul comunităţii face parte dintre cele prevăzute de lege pentru dispunerea acestei modalităţi de individualizare judiciară, aspect care rezultă în mod evident din textul legal, art. 83 alin. (1) lit. c) din C. pen., iar motivarea instanţei referitoare la aspecte de netemeinicie nu are acoperire legală, nefiind relevantă şi constituind un veritabil adaos la alege, câtă vreme nu face parte dintre condiţiile stabilite de legiuitor pentru a dispune soluţia amânării aplicării pedepsei.

Deoarece îndeplinirea acestei condiţii pozitive este necesară şi pentru a se dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, fiind prevăzută de dispoziţiile art. 91 alin. (1) lit. c) C. pen., rezultă că singura modalitate legală de individualizare a pedepsei era aceea a condamnării inculpatului la pedeapsa închisorii în condiţiile art. 60 C. pen.

De asemenea, apare ca nelegală şi obligarea inculpatului de a nu conduce niciun autovehicul pe perioada termenului de supraveghere, dispusă de instanţa de apel în temeiul art. 85 alin. (2) lit. g) C. pen., întrucât inculpatul nu are dreptul de a conduce autovehicule, nefiind posesor de permis de conducere, astfel încât nu i se poate interzice exercitarea unui drept pe care nu-l are.

Pentru aceste motive, a solicitat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 448 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen. casarea în totalitate a deciziei şi înlăturarea greşitei aplicări a legii, care se circumscrie cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., prin menţinerea sentinţei pronunţate de prima instanţă.

Judecătorul de filtru a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat în cauză, în vederea discutării admisibilităţii cererii, în procedura prevăzută de art. 440 C. proc. pen., până la data de 6 septembrie 2018.

În raportul întocmit aflat la dosarul Înaltei Curţi, filele 9-10, magistratul asistent a arătat că la data de 16.07.2018 a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cererea de recurs în casaţie formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti.

Cererea de recurs în casaţie îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute la art. 437 alin. (1) lit. a), b) şi d) C. proc. pen., în cuprinsul acesteia fiind menţionate numele şi prenumele procurorului care exercită calea de atac a recursului în casaţie, organul judiciar din care face parte, hotărârea care se atacă (Decizia penală nr. 453/A din data de 25.04.2018 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie), precum şi semnătura persoanei care a exercitat calea de atac.

În ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiei prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., se constată că în cuprinsul cererii de recurs în casaţie este indicat ca şi caz de casaţie, cel prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

În motivarea cererii s-a susţinut că soluţia curţii de apel, referitoare la aplicarea unei pedepse cu închisoarea, pronunţată în condiţiile art. 83 C. pen., este nelegală.

În motivarea cererii s-a susţinut că soluţia curţii de apel, referitoare la aplicarea unei pedepse cu închisoarea, pronunţată în condiţiile art. 83 C. pen., este nelegală.

În acest sens, s-a arătat că interpretarea şi aplicarea legii de către instanţa de apel sunt incorecte, deoarece condiţia exprimării acordului de către inculpat, cu privire la prestarea unei munci neremunerate în folosul comunităţii face parte dintre cele prevăzute de lege pentru dispunerea acestei modalităţi de individualizare judiciară, iar motivarea instanţei, referitoare la aspectele de netemeinicie nu au acoperire legală, nefiind relevantă şi constituind un adaos la lege.

Deoarece îndeplinirea acestei condiţii pozitive este necesară şi pentru a se dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, fiind prevăzută de dispoziţiile art. 91 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., s-a apreciat că singura modalitate legală de individualizare a pedepsei era aceea a condamnării inculpatului la pedeapsa închisorii în condiţiile art. 60 C. pen.

De asemenea, s-a susţinut ca fiind nelegală şi obligarea inculpatului de a nu conduce niciun autovehicul pe perioada termenului de supraveghere, dispusă de instanţa de apel în temeiul art. 85 alin. (2) lit. g) C. proc. pen., întrucât inculpatul nu are dreptul de a conduce autovehicule, nefiind posesor de permis de conducere, astfel încât nu i se poate interzice exercitarea unui drept pe care nu îl are.

În concluzie, magistratul asistent a considerat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 434-438 C. proc. pen., astfel că a propus admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti.

Prin încheierea de Şedinţă de Cameră de Consiliu din 6 septembrie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, completul a admis în principiu recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti împotriva deciziei penale nr. 453/A din data de 25 aprilie 2018 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. x/2016.

S-a trimis cauza în vederea judecării recursului în casaţie, Completului C9.

S-a fixat termen de judecată în şedinţa publică, la data de 20 septembrie 2018 pentru când vor fi citate părţile.

Pentru a se reţine, astfel, completul deliberând asupra admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie, în baza actelor dosarului a constatat următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 13 din 18 ianuarie 2018, pronunţată de Judecătoria Curtea de Argeş, în baza art. 335 alin. (1) C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de "conducerea unui vehicul fără permis de conducere".

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi i) C. pen. s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce orice fel de autovehicul pe o durată de 2 ani, termenul urmând a curge de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi i) C. pen. s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce orice fel de autovehicul, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 60 C. pen. s-a dispus executarea pedepsei în regim de detenţie.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Onorariul apărătorului din oficiu, av. B., în sumă de 260 lei, s-a dispus a se avansa din fondurile Ministerului Justiţiei.

Prin decizia penală nr. 453/A din 25.04.2018, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a fost admis apelul declarat de inculpatul A., fără antecedente penale, împotriva sentinţei penale nr. 13 din 18 ianuarie 2018, pronunţată de Judecătoria Curtea de Argeş, în dosarul nr. x/2016.

A desfiinţat în parte sentinţa penală apelantă şi rejudecând:

A înlăturat aplicarea art. 60 C. pen. faţă de inculpatul A. şi dispoziţia de condamnare a acestuia, cu toate consecinţele.

În baza art. 83 C. pen. a aplicat inculpatului A. pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 335 alin. (1) C. pen.

În baza art. 84 C. pen. a stabilit termen de supraveghere de 2 ani.

Pe durata termenului de supraveghere, inculpatul A. urma să respecte măsurile de supraveghere prev. de art. 85 alin. (1) lit. a)-e) C. pen., respectiv:

a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune Argeş, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune, desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlului mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 85 alin. (2) lit. g) C. pen. a interzis inculpatului dreptul de a conduce autovehicule.

A atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 88 C. pen.

A făcut aplicarea art. 90 C. pen.

A menţinut dispoziţia din sentinţa penală apelată privind cheltuielile judiciare şi onorariul avocatului din oficiu.

Împotriva hotărârii instanţei de apel a formulat recurs în casaţie Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, la data de 18.06.2018.

În termenul prevăzut de dispoziţiile art. 439 alin. (2) C. proc. pen. nu au fost depuse concluzii scrise.

Dosarul având ca obiect recursul în casaţie declarat de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 16.07.2018, termenul pentru examinarea admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie, conform art. 440 C. proc. pen., fiind stabilit la data de 6.09.2018.

Examinând admisibilitatea în principiu a cererii de recurs în casaţie cu care a fost învestită, Înalta Curte a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 440 C. proc. pen., instanţa dispune prin încheiere admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 434-438 din C. proc. pen., care se referă la hotărârile ce sunt supuse recursului în casaţie, termenul de declarare a recursului în casaţie, părţile ce pot formula recurs în casaţie, motivarea recursului în casaţie, precum şi cazurile în care se poate face recurs în casaţie.

În prezenta cauză, cererea de recurs în casaţie respectă dispoziţiile art. 436 alin. (1) C. proc. pen., nu sunt incidente prevederile alin. (6) al aceluiaşi articol şi nici dispoziţiile art. 434 alin. (2) C. proc. pen.

Totodată, cererea de recurs în casaţie îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute la art. 437 alin. (1) lit. a), b) şi d) C. proc. pen., în cuprinsul acesteia fiind menţionate numele şi prenumele procurorului care exercită calea de atac a recursului în casaţie, organul judiciar din care face parte, hotărârea care se atacă (Decizia penală nr. 453/A din data de 25.04.2018 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie), precum şi semnătura persoanei care a exercitat calea de atac.

În ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiei prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., se constată că în cuprinsul cererii de recurs în casaţie este indicat cazul de casaţie prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

În motivarea cererii s-a susţinut că soluţia curţii de apel, referitoare la aplicarea unei pedepse cu închisoarea, pronunţată în condiţiile art. 83 C. pen., este nelegală.

În acest sens s-a arătat că interpretarea şi aplicarea legii de către instanţa de apel sunt incorecte, deoarece condiţia exprimării acordului de către inculpat, cu privire la prestarea unei munci neremunerate în folosul comunităţii face parte dintre cele prevăzute de lege pentru dispunerea acestei modalităţi de individualizare judiciară, iar motivarea instanţei, referitoare la aspectele de netemeinicie nu au acoperire legală, nefiind relevantă şi constituind un adaos la lege.

Deoarece îndeplinirea acestei condiţii pozitive este necesară şi pentru a se dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, fiind prevăzută de dispoziţiile art. 91 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., s-a apreciat că singura modalitate legală de individualizare a pedepsei este aceea a condamnării inculpatului la pedeapsa închisorii în condiţiile art. 60 C. pen.

De asemenea, s-a susţinut ca fiind nelegală şi obligarea inculpatului de a nu conduce niciun autovehicul pe perioada termenului de supraveghere, dispusă de instanţa de apel în temeiul art. 85 alin. (2) lit. g) C. proc. pen., întrucât inculpatul nu are dreptul de a conduce autovehicule, nefiind posesor de permis de conducere, astfel încât nu i se poate interzice exercitarea unui drept pe care nu îl are.

Pentru considerentele expuse, constatând că sunt îndeplinite condiţiile de formă prevăzute de art. 434-438 C. proc. pen., în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., s-a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti împotriva deciziei penale nr. 453/A din data de 25 aprilie 2018 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. x/2016.

S-a trimis cauza în vederea judecării recursului în casaţie, completului C9.

S-a fixat termen de judecată în şedinţă publică, la data de 20 septembrie 2018 pentru când vor fi citate părţile.

La termenul de astăzi, s-a făcut referatul cauzei de către magistratul asistent, care a învederat că prin încheierea din data de 06 septembrie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost admis în principiu recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti.

Apărătorul desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat A. a arătat că doreşte să studieze dosarul cauzei, întrucât a existat o confuzie şi nu l-a putut studia până la acest moment.

Înalta Curte, faţă de cele învederate de către apărătorul desemnat din oficiu, a dispus lăsarea cauzei la a doua strigare, pentru a acorda posibilitatea acestuia să beneficieze de timpul necesar studierii dosarului.

La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal, făcut în şedinţă publică, a lipsit intimatul inculpat A., pentru care a răspuns apărător desemnat din oficiu, avocat E., procedura de citare fiind legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către magistratul asistent, care a învederat că prin încheierea din data de 06 septembrie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost admis în principiu recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti.

Nemaifiind cereri de formulat şi excepţii de invocat, Înalta Curte a constatat cauza în stare de judecată şi a acordat cuvântul în dezbateri asupra recursului în casaţie.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, a arătat că susţine recursul în casaţie declarat de procuror, astfel cum a fost motivat în scris şi, întemeiat pe cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. A menţionat că instanţa de fond l-a condamnat pe intimatul inculpat A. la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare cu executare în condiţiile art. 60 C. pen., pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere pe drumurile publice, însă apelul declarat de acesta a fost admis de către curtea de apel, s-a desfiinţat în parte sentinţa penală, a fost înlăturată executarea pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare şi, dispoziţia de condamnare şi, au fost aplicate prevederile art. 83 C. pen., referitoare la amânarea aplicării pedepsei.

A criticat soluţia curţii de apel sub aspectul faptului că, în cauză, nu a existat acordul inculpatului pentru a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii, condiţie absolut necesară pentru aplicarea dispoziţiilor art. 83 C. pen., pe de o parte, iar pe de altă parte, pentru faptul că în mod greşit i-a fost interzis dreptul de a conduce un vehicul pe drumurile publice, în condiţiile în care acesta nu posedă permis de conducere.

Poziţia sinceră a inculpatului la urmărire penală şi vârsta sa fragedă nu pot reprezenta considerente pentru ignorarea acestei condiţii impuse de legiuitor în vederea aplicării dispoziţiilor la care a făcut referire anterior.

Pe cale de consecinţă, a solicitat admiterea prezentului recurs în casaţie, desfiinţarea hotărârii instanţei de apel şi, menţinerea hotărârii instanţei de fond în considerarea şi a faptului că, inclusiv pentru aplicarea dispoziţiilor art. 91 C. pen., condiţia acordului pentru a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii este prevăzută de lege.

Concluziile apărătorului din oficiu pentru intimatul inculpat A., precum şi cuvântul în replică al reprezentantului Ministerului Public au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii.

Examinând recursul în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti împotriva deciziei instanţei de apel, în raport cu motivul invocat ce se va analiza prin prisma cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., Înalta Curte constată recursul în casaţie declarat de către parchet ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.

Legiuitorul român a prevăzut în conţinutul art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. că " Hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege."

În contextul concret al cauzei, instanţa de apel, a admis apelul declarat de către inculpatul A. împotriva sentinţei menţionate, a desfiinţat în parte sentinţa penală şi în rejudecare a înlăturat aplicarea art. 60 C. pen. faţă de inculpatul A. şi dispoziţia de condamnare a acestuia, cu toate consecinţele şi în baza art. 83 C. pen. a aplicat inculpatului A. pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 335 alin. (1) C. pen., stabilind în baza art. 84 din C. pen. termen de supraveghere de 2 ani, precum şi în baza art. 85 alin. (1) lit. a)-e) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere a măsurilor indicate, în baza art. 85 alin. (2) lit. g) din C. pen. s-a interzis inculpatului dreptul de a conduce autovehicule, s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 88 C. pen., s-a făcut aplicarea art. 90 C. pen., menţinându-se dispoziţia din sentinţa penală apelată privind cheltuielile judiciare şi onorariul avocatului din oficiu.

În C. pen., în Titlul III intitulat Pedepsele, Capitolul V Individualizarea pedepselor, Secţiunea a IV- a este reglementată amânarea aplicării pedepsei în dispoziţiile art. 83-90.

Această nouă instituţie dă posibilitatea instanţei care constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat, să nu pronunţe o soluţie de condamnare.

Amânarea aplicării pedepsei constituie o facultate a instanţei, care poate să dispună această soluţie în condiţiile art. 83 din noul C. pen.

Astfel, potrivit art. 83 din C. pen. referitoare la condiţiile amânării aplicării pedepsei se prevede că:

"(1) Instanţa poate dispune amânarea aplicării pedepsei, stabilind un termen de supraveghere, dacă sunt întrunite următoarele condiţii:

a) pedeapsa stabilită, inclusiv în cazul concursului de infracţiuni, este amenda sau închisoarea de cel mult 2 ani;

b) infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii, cu excepţia cazurilor prevăzute în art. 42 lit. a) şi lit. b) sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare;

c) infractorul şi-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii;

d) în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii, precum şi de posibilităţile sale de îndreptare, instanţa apreciază că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.

(2) Nu se poate dispune amânarea aplicării pedepsei dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este de 7 ani sau mai mare sau dacă infractorul s-a sustras de la urmărire penală ori judecată sau a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării şi tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanţilor.

(3) Amânarea aplicării pedepsei închisorii atrage şi amânarea aplicării amenzii care însoţeşte pedeapsa închisorii în condiţiile art. 62.

(4) Sunt obligatorii prezentarea motivelor care au determinat amânarea aplicării pedepsei şi atenţionarea infractorului asupra conduitei sale viitoare şi a consecinţelor la care se expune dacă va mai comite infracţiuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere ori nu va executa obligaţiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere."

Amânarea aplicării pedepsei spre deosebire de renunţarea la aplicarea pedepsei, aceasta din urmă reglementată în art. 80-82 din C. pen., presupune stabilirea de către instanţă a unei pedepse şi amânarea aplicării acesteia, în timp ce la renunţarea la aplicarea pedepsei, instanţa dispune renunţarea fără să aplice o pedeapsă.

În contextul concret al cauzei, instanţa de apel i-a aplicat inculpatului A. o pedeapsă de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 335 alin. (1) C. pen., pedeapsă care se circumscrie prin cuantumul stabilit, cuantumului legal de până la 2 ani închisoare, în condiţiile art. 83 alin. (1) lit. a) din C. pen.

Astfel, Înalta Curte consideră că nu este incident cazul de casare invocat de către procuror, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., întrucât instanţa de apel a aplicat inculpatului A. pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare într-un cuantum care respectă limita legală.

Critica formulată de procuror în recursul în casaţie, referitoare la lipsa acordul inculpatului pentru a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii iar instanţa în mod nelegal a aplicat dispoziţiile art. 83 din C. pen., nu poate fi examinată prin prisma cazului de recurs în casaţie invocat, art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., întrucât acesta se referă la o pedeapsă stabilită în alte limite decât cele prevăzute de lege şi nicidecum la alte condiţii care să fie echivalate pedepsei.

De asemenea, critica invocată de parchet nu poate fi examinată prin niciun alt caz de recurs în casaţie, acestea fiind strict şi limitativ prevăzute de lege.

Totodată, nici critica privind interzicerea inculpatului a dreptului de a conduce un vehicul pe drumurile publice, în condiţiile în care acesta nu posedă permis de conducere, nu poate fi analizată prin prisma cazului de casare invocat, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen.

Înalta Curte apreciază că nu poate fi reţinută nici poziţia reprezentantului Ministerului Public, în concluziile orale, referitoare la împrejurarea că a fost depăşit momentul admisibilităţii în principiu, aspectul învederat de către apărătorul desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat făcând obiectul verificării în procedura de admitere în principiu pe filtru, întrucât examinarea condiţiilor de legalitate şi temeinicie pe fondul criticii formulate, în contextul cauzei, de către procuror este de esenţa judecării recursului în casaţie, după admisibilitatea în principiu.

Altfel spus, prin încheierea din 6 septembrie 2018 de admitere în principiu, au fost examinate în detaliu, aşa cum s-au arătat, condiţiile de admisibilitate prevăzute de lege, care au fost considerate ca fiind îndeplinite, iar cu ocazia judecării recursului în casaţie au fost analizate pe fondul lor criticile formulate de procuror, în condiţiile mai sus menţionate.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti împotriva deciziei penale nr. 453/A din data de 25 aprilie 2018 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, privind pe intimatul inculpat A.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen. cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti vor rămâne în sarcina statului.

Potrivit art. 275 alin. (6) din C. proc. pen. onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat A., în sumă de 260 lei, rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti împotriva deciziei penale nr. 453/A din data de 25 aprilie 2018 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, privind pe intimatul inculpat A.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat A., în sumă de 260 lei, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 20 septembrie 2018.