Decizia nr. 226/RC/2018 · Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie — Secţia Penală

Asupra recursurilor în casaţie de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 108/ noul C. proc. pen. din 03 februarie 2015 pronunţată în Dosarul nr. x/2011, pronunţată de Tribunalul Iaşi, s-au dispus, printre altele, următoarele:

1. A fost condamnat inculpatul A., pentru săvârşirea infracţiunilor de:

- înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) şi 5 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 75 alin. (1) lit. a), art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) şi 5 cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. (1969), la pedeapsa închisorii de 12 ani;

- instigare la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 25, cu aplicarea art. 290, art. 41 alin. (2), art. 37 alin. (1) lit. a), art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 25, art. 290, art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), la pedeapsa închisorii de 2 ani;

- instigare la uz de fals, prevăzută de art. 25, art. 291, art. 41 alin. (2), art. 37 alin. (1) lit. a), art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen., prin schimbarea încadrării juridice, din infracţiunea de instigare la uz de fals, prevăzută de art. 25, art. 291, art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), la pedeapsa închisorii de 2 ani;

- instigare la infracţiunea de efectuare cu ştiinţă de înregistrări inexacte în contabilitate, având drept consecinţă denaturarea veniturilor, cheltuielilor şi rezultatelor financiare reflectate în bilanţul contabil, prevăzută de art. 25 C. pen. (1969), cu trimitere la art. 43 din Legea nr. 82/1991 raportat la art. 289 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a), art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen. (1969) şi art. 3 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 cu referire la art. 4 C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de instigare la efectuarea cu ştiinţă de înregistrări inexacte în contabilitate, având drept consecinţă denaturarea veniturilor, cheltuielilor şi rezultatelor financiare reflectate în bilanţul contabil, prevăzută de art. 25 C. pen. (1969) raportat la art. 43 din Legea nr. 82/1991, cu referire la art. 289 C. pen. (1969), la pedeapsa închisorii de 5 ani;

- participaţie improprie la infracţiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 25 raportat la art. 31 alin. (2), art. 289 alin. (1), art. 41 alin. (2), art. 37 alin. (1) lit. a), art. 75 alin. (1) lit. a), art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 25 raportat la art. 31 alin. (2), art. 289 alin. (1) art. 41 alin. (2), art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. (1969), la pedeapsa închisorii de 4 ani;

- spălare de bani, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 (republicată, cu modificări şi completări prin Legea nr. 238/2011), cu referire la art. 215 alin. (1), (3), (5), art. 41 alin. (2), art. 75 alin. (1) lit. a), art. 37 alin. (1) lit. a) art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen. (1969) şi cu aplicarea art. 5 C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de spălare de bani, prevăzută de art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 (modificată) cu referire la art. 215 alin. (1), (3), (5) şi art. 41 alin. (2) şi art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. (1969), la pedeapsa închisorii de 10 ani;

În baza art. 12 din Legea nr. 187/2012, coroborat cu art. 65 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului, pe lângă pedeapsa principală stabilită pentru infracţiunea de înşelăciune, pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua şi lit. b) C. pen., pentru o perioada de 5 ani, ce urmează a fi executată în condiţiile art. 66 C. pen.

În baza art. 33 alin. (1) lit. a) şi a) art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 5 C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului A. pentru infracţiunile concurente menţionate mai sus, pedeapsa cea mai grea fiind de 12 ani închisoare.

În baza art. 83 C. pen. (1969), a fost revocată suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 1249 din 18 aprilie 2008 a Judecătoriei Iaşi, definitivă prin Decizia nr. 87/10.02.2009 a Curţii de Apel Iaşi, precum şi suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 10 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 3865/21.12.2007 a Judecătoriei Iaşi, definitivă prin Decizia penală nr. 651/02.12.2008 a Curţii de Apel Iaşi.

În baza art. 83 C. pen. (1969), a fost revocată măsura suspendării condiţionate a executării pedepsei de 10 luni închisoare aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 3865/21.12.2007 a Judecătoriei Iaşi, definitivă prin Decizia penală nr. 651/02.12.2008 a Curţii de Apel Iaşi, precum şi suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 1249/18.04.2008 a Judecătoriei Iaşi, modificată şi definitivă prin Decizia penală nr. 87./10.02.2009 a Curţii de Apel Bucureşti.

S-a constatat că faptele penale pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului A. prin sentinţele penale menţionate au fost săvârşite în condiţiile concursului real de infracţiuni prevăzut de art. 33 alin. (1) lit. a). C. pen. (1969).

Au fost descontopite pedepsele rezultante aplicate inculpatului prin sentinţele menţionate şi au fost repuse în individualitatea lor, după cum urmează:

- pedeapsa rezultantă de 10 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 3865/21.12.2007 a Judecătoriei Iaşi, definitivă la data de 02.12.2008, compusă din două pedepse de câte 10 luni închisoare aplicate inculpatului pentru fapte incriminate de art. 84 pct. 2 şi 3 din Legea nr. 59/1934 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969);

- pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 1249/10.02.2008, în pedepsele componente de: 5 luni închisoare, aplicată pentru fapte incriminate de art. 84 pct. 3 din Legea nr. 59/1934, cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 lit. e) C. pen. (1969); 1 an şi 8 luni închisoare, pedeapsă rezultantă aplicată prin Sentinţa penală nr. 4049/26.09.2005 a Judecătoriei Iaşi, definitivă la data de 18.09.2007, compusă din doua pedepse de câte 1 an şi 8 luni închisoare aplicate pentru infracţiuni de înşelăciune, prevăzute de art. 215 alin. (2), (3) C. pen. (1969); 4 luni închisoare reprezentând spor de pedeapsa aplicat pe lângă pedeapsa rezultanta de 1 an şi 8 luni închisoare.

În baza art. 33 alin. (1) lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. (1969), au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului prin sentinţele menţionate, respectiv doua pedepse de câte 10 luni închisoare, o pedeapsa de 5 luni închisoare şi pedeapsa rezultantă de 1 an şi 8 luni închisoare, pedeapsa cea mai grea fiind de 1 an şi 8 luni închisoare la care s-a adăugat sporul de pedeapsa de 4 luni închisoare, pedeapsa totală fiind de 2 ani închisoare.

În baza art. 83 C. pen. (1969), s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa de 2 ani închisoare alături şi în întregime de pedeapsa rezultantă aplicată pentru faptele deduse prezentei judecăţi, respectiv pedeapsa totală de 14 ani închisoare, alături de care inculpatul va executa şi pedeapsa complementară aplicată prin sentinţă pentru infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave.

În baza art. 12 din Legea nr. 187/2012 coroborat cu art. 71 alin. (2), (3) C. pen. (1969), s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. (1969), ce va fi executată în condiţiile art. 71 alin. (2) C. pen. (1969).

În baza art. 88 C. pen. (1969), s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului prin sentinţă, durata reţinerii şi arestării preventive, începând cu data de 06 octombrie 2009 până la data de 03 noiembrie 2009.

2. A fost condamnată inculpata B. pentru săvârşirea infracţiunilor de:

- înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen., la pedeapsa închisorii de 10 ani;

- fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen., la pedeapsa închisorii de 10 luni;

- participaţie improprie la fals intelectual, prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen. (1969), cu referire la art. 289 alin. (1) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 33 alin. (1) lit. a), art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen., la pedeapsa închisorii de 2 ani;

- uz de fals, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen., la pedeapsa închisorii de 2 ani;

- spălare de bani, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 republicată, cu modificări şi completări, prin Legea nr. 238/2011, cu referire la art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 33 alin. (1) lit. a), art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. (1969), prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de spălare de bani, prevăzută de art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 (modificată), cu referire la art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen. (1969) şi art. 41 alin. (2), art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. (1969), la pedeapsa închisorii de 6 ani.

În baza art. 12 din Legea nr. 187/2012 coroborat cu art. 65 alin. (2) C. pen. (1969), s-a aplicat inculpatei, pe lângă pedeapsa principală stabilită pentru infracţiunea de înşelăciune, pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pentru o perioada de 5 ani, ce va fi executată în condiţiile art. 66 C. pen. (1969).

În baza art. 33 alin. (1) lit. a) şi art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. (1969), au fost contopite pedepsele aplicate inculpatei prin sentinţă, aceasta urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 10 ani închisoare, precum şi pedeapsa complementară aplicata pentru infracţiunea de înşelăciune.

În baza art. 12 din Legea nr. 187/2012 coroborat cu art. 71 alin. (1), (2), (3) C. pen. (1969), s-a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. (1969), ce va fi executată în condiţiile art. 71 alin. (2) C. pen. (1969).

3. A fost condamnat inculpatul C., pentru săvârşirea infracţiunilor de:

- înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (3), (5), C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen., la pedeapsa închisorii de 10 ani;

- fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen. (1969) şi art. 41 alin. (2), art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 5 C. pen., la pedeapsa închisorii de 10 luni;

- participaţie improprie la fals intelectual, prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen. (1969), cu referire la art. 289 alin. (1), art. 41 alin. (2), art. 75 alin. (1) lit. a), art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 5 C. pen., la pedeapsa închisorii de 2 ani;

- uz de fals, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. (1969), art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 5 C. pen., la pedeapsa închisorii de 2 ani;

- spălare de bani, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 republicată, cu modificări şi completări, prin Legea nr. 238/2011, cu referire la infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (3), (5), C. pen. (1969) şi art. 41 alin. (2), art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. (1969), prin schimbarea încadrării juridice din art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 modificată, cu referire la art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. (1969), la pedeapsa închisorii de 6 ani.

În baza art. 12 din Legea nr. 187/2012, coroborat cu art. 65 alin. (2) C. pen. (1969), s-a aplicat inculpatului, pe lângă pedeapsa principală aplicată pentru infracţiunea de înşelăciune, pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. (1969), pentru o durata de 5 ani, ce va fi executată în condiţiile art. 66 C. pen. (1969).

În baza art. 33 alin. (1) lit. a) şi art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. (1969), au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului prin sentinţă, acesta urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare, alături de aceasta urmând sa execute şi pedeapsa complementară aplicată pentru infracţiunea de înşelăciune.

În baza art. 12 din Legea nr. 187/2012 coroborat cu art. 71 alin. (1), (2), (3) C. pen. (1969), s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. (1969) ce va fi executată conform art. 71 alin. (2) C. pen. (1969).

În baza art. 88 C. pen. (1969), s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului prin sentinţă, durata reţinerii din 06 octombrie 2009 şi durata arestării preventive din 07 octombrie 2009 - 03 noiembrie 2009.

Pentru a se pronunţa astfel, în urma examinării probelor administrate în cauză în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că, în drept:

1. Fapta inculpatului A., constând în aceea că, în perioada 03.06.2006 - 10.08. 2009, la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, împreună cu alte persoane, acţionând în numele şi în realizarea obiectului de activitate al S.C. D. S.R.L. Iaşi C.U.I. - x8, S.C. E. S.R.L.- C.U.I. - x1, a indus şi menţinut în eroare 73 de părţi vătămate, cu ocazia negocierii/încheierii/executării unui număr de 66 de contracte de construire/vânzare-cumpărare apartamente ce urmau a fi edificate la mansardele unor blocuri situate în diferite zone ale municipiului Iaşi, cu privire la deţinerea de către cele două societăţi a autorizaţiilor de construire ori la stadiul demersurilor făcute pentru obţinerea autorizaţiilor de construire (autorizări în lipsa cărora imobilele achiziţionate nu puteau fi racordate la reţelele de utilităţi - apa, gaz, canal - şi nici nu puteau fi transferate în deplina proprietate părţilor vătămate, prin act autentic), precum şi cu privire la faptul că sumele de bani menţionate vor fi/au fost folosite, pe parcursul termenelor de executare a obligaţiilor contractuale asumate, în alte scopuri (achiziţii de bunuri imobile, creditarea unor firme) decât pentru construirea apartamentelor, respectiv pentru predarea la cheie a apartamentelor şi la termenele convenite, executarea integrală a lucrărilor exterioare/interioare şi de calitate corespunzătoare, împrejurări pe care, dacă părţile vătămate le-ar fi cunoscut, nu ar mai fi încheiat contractele menţionate ori nu ar mai fi făcut plata preţului/imobil contractat - prejudiciul total cauzat în acest mod fiind de 6.546.333,67 RON, realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii de înşelăciune în convenţii cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 215 alin. (1), (3), (5), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) şi art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. (1969).

2. Fapta inculpatului A., constând în aceea că a determinat în repetate rânduri şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, pe inculpaţii C., B. şi pe martora F., să întocmească cu titlu nereal - de contravaloare prestări - servicii/contract prestări servicii/contravaloare facturi restante - documente fiscale şi de plată aferente unor operaţiuni de transfer (cash sau virament bancar), a sumei totale de 2.796.842 RON efectuate în perioada 01.10.2007 - 01.02. 2008 din contul S.C. E. S.R.L. Iaşi C.U.I. - x1 în contul şi beneficiul S.C. D. S.R.L. Iaşi - C.U.I. x8, realizează elementele constitutive ale infracţiunii de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 25 C. pen. (1969) coroborat cu art. 290 şi art. 41 alin. (2) C. pen. (1969).

3. Fapta inculpatului A., constând în aceea că l-a determinat pe inculpatul G. în repetate rânduri şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, să înregistreze în evidenţele contabile ale S.C. E. S.R.L. Iaşi documente fiscale (facturi şi chitanţe fiscale) şi de plată - aferente operaţiunii de transfer (cash sau prin virament bancar) a sumei totale de 2.796.842 RON (în perioada 01.10.2007- 01.02.2008) din contul S.C. E. S.R.L. Iaşi C.U.I. - x1 în contul şi beneficiul S.C. D. S.R.L. Iaşi - C.U.I. x8 - întocmite în fals de inculpaţii C., B. şi de martora F., realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii de instigare la uz de fals, prevăzută de art. 25 C. pen. (1969) raportat la art. 291 şi art. 41 alin. (2) C. pen. (1969).

4. Fapta inculpatului A., constând în aceea de a determina pe inculpatul G. să evidenţieze în situaţiile financiare ale S.C. E. S.R.L. Iaşi (cash sau prin virament bancar) a sumei totale de 2.796.842 RON (din perioada 01.10.2007 - 01.02.2008) din contul S.C. E. S.R.L. Iaşi C.U.I. - x1 în contul şi beneficiul S.C. D. S.R.L. Iaşi - C.U.I. x8, cu titlu nereal de contravaloare prestări - servicii/contract prestări servicii/contravaloare facturi restante - denaturând, în acest mod, situaţia patrimonială reală a titularului contabilităţii, a cheltuielilor, veniturilor şi rezultatelor financiare pe o anumită perioadă, reflectate în bilanţul contabil depus de societate pentru anul fiscal 2007, realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii de instigare la infracţiunea de efectuare cu ştiinţă de înregistrări inexacte având drept consecinţă denaturarea veniturilor, cheltuielilor şi rezultatelor financiare reflectate în bilanţul contabil, prevăzută de art. 25 C. pen. (1969) raportat la art. 43 din Legea nr. 82/1991 (republicată), cu trimitere la art. 289 C. pen. (1969).

5. Fapta inculpatului A., constând în aceea că, la diferite intervale de timp şi în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, i-a determinat pe inculpaţii B. - ce a acţionat în calitate de reprezentant al S.C. E. S.R.L. - şi C. - ce a acţionat în calitate de reprezentant al SC. H. S.R.L. Iaşi -, precum şi pe învinuitul I. - reprezentant al S.C. J. S.R.L., în perioada 29.10.2008 - 19.03.2009, la transferarea a trei imobile achiziţionate de S.C. E. S.R.L. Iaşi în cursul lunii ianuarie 2007 în patrimoniul SC. H. S.R.L. Iaşi şi, respectiv, al S.C. J. S.R.L. Neamţ, prin încheierea unor contracte de vânzare-cumpărare întocmite de notarii publici, la instigarea părţilor, în condiţiile participaţiei improprii - acte ce au fost folosite ulterior pentru intabularea drepturilor de proprietate şi evidenţiere contabila a operaţiunilor de transfer, conţinând menţiuni nereale referitoare la plata preţului şi voinţa reală a preţului de a transfera/dobândi dreptul de proprietate asupra bunurilor imobile - realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii de participaţie improprie la fals intelectual, prevăzută de art. 25 C. pen. (1969) raportat la art. 31 alin. (2), art. 289 alin. (1), art. 41 alin. (2) şi art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. (1969).

6. Fapta inculpatului A., constând în aceea că, împreună cu ceilalţi inculpaţi, în scopul de a ascunde natura sumelor de bani provenite din înşelarea celor 73 (şaptezeci şi trei) de părţi vătămate ce au încheiat contracte de construire sau/şi de vânzare-cumpărare a unor apartamente cu cele două firme S.C. D. S.R.L. Iaşi, C.U.I. - x8, S.C. E. S.R.L., C.U.I. - x1, a creat şi derulat mecanismele infracţionale pentru spălarea sumelor de bani, în condiţiile anterior descrise (respectiv, suma de 1.276.286,86 RON încasată de la 19 părţi vătămate pin contracte încheiate cu S.C.

D. S.R.L. Iaşi C.U.I. - x8 spălată prin: plasarea sumei de 1.276.286,86 RON - încasată cash sau prin virament bancar de la părţile vătămate cu titlu de contravaloare apartament/avans/rata, etc., prin introducerea în fluxul financiar legal al societăţii) încasarea şi introducerea sumelor de bani în casieria/contul firmei - activitate coordonată de inculpatul A. şi efectuată din dispoziţia acestuia din urmă de ceilalţi inculpaţi ori de alţi angajaţi ai firmei; stratificarea prin: creditarea, în perioada 15.02 - 18.07. 2007 a S.C.

E. S.R.L. Iaşi C.U.I. x1 cu suma totala de 1.376.735 RON; restituirea parţială, respectiv a sumei de 1.357.200 RON, în perioada 01.08. - 27.09.2007, a creditului acordat societăţii controlate de soţii A. + B. şi integrarea sumei de 1.357.200 RON rezultate din restituire/creditare (operaţiuni realizate cash) de la S.C. E. S.R.L. Iaşi C.U.I. x1 în perioada 01.08 - 27.09.2007, prin introducerea sumei menţionate în fluxul financiar al S.C. D. S.R.L. Iaşi C.U.I. x8 - parte din suma fiind folosită pentru plata salariilor la negru, a furnizorilor,etc.;

şi suma de 5.192.810,81 RON rezultată din inducerea şi menţinerea în eroare a celor 54 de părţi vătămate ce au încheiat în perioada în perioada 03.07.2007 - 10.08.2009 contracte de construire şi/sau vânzare-cumpărare cu S.C. E. S.R.L. Iaşi C.U.I. x1 - operaţiune ce s-a realizat, la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, prin: plasarea sumei de 5.192.810,81 RON - încasată cash sau prin virament bancar cu titlu de contravaloare apartament/avans/rata, etc., prin introducerea acesteia în fluxul financiar legal al societăţii (transferul sumelor în conturile firmei, respectiv încasarea şi introducerea sumelor de bani încasate în condiţii frauduloase în casieria unităţii); stratificarea, realizată prin operaţiuni de transfer (cash sau prin virament bancar) a sumei totale de 2.796.842 RON efectuate în perioada octombrie 2007- februarie 2008 în beneficiul S.C.

D. S.R.L. Iaşi C.U.I. x8 cu titlul nereal de contravaloare prestări servicii/contract prestări servicii/contravaloare facturi restante, prilej cu care, la instigarea inculpatului A., au fost întocmite în fals - şi înregistrate de către inculpatul G., la instigarea aceluiaşi inculpat, evidentele contabile ale S.C. E. S.R.L. Iaşi C.U.I. x1 denaturând rezultatele financiare reflectate în bilanţurile depuse de societate în anii 2007 şi 2008 - documente fiscale şi de plată aferente fiecărei operaţiuni nereale, o parte din acestea fiind întocmite de către inculpaţii C.

şi B., iar o parte de către martora F., ce a acţionat fără vinovăţie; prin transferul cash la data de 29.05.2008, în baza a doua dispoziţii de plata către casierie a sumei totale de 18.780 RON cu titlu nereal de contravaloare macarale şi, respectiv, contravaloare energie electrică, având ca beneficiar S.C. D. S.R.L. Iaşi C.U.I. x8; achiziţia de către S.C. E. S.R.L. Iaşi C.U.I. x1 în cursul lunii ianuarie 2007 a trei imobile, unul amplasat în Iaşi - casa + 127 m.p.teren; al doilea amplasat, un atelier de 51 m.p.+ 2800 mp. teren - situate în com.

Leţcani, jud. Iaşi; al treilea - teren în suprafaţă de 182,01 mp. Situat în Iaşi, preţul total al acestora în suma de 680.638 RON fiind plătit cu sume rezultate din încasările efectuate de firma de la părţile vătămate în baza contractelor încheiate cu acestea, precum şi cu sume de bani împrumutate de la S.C. D. S.R.L. Iaşi C.U.I. x8 - bunurile imobile menţionate fiind transferate în perioada 29.102008 - 19.03.2009 în patrimoniul inculpatei S.C. H. S.R.L. Iaşi C.U.I. x2 (respectiv primul şi al treilea imobil, firmele între care a operat transferul fiind reprezentată de inculpata B.

şi inculpatul C.), controlată, de asemenea, de inculpaţii C. şi în patrimoniul S.C. J. S.R.L. Roman, jud. Neamţ (firma administrată de învinuitul I., care la data pretinsei cumpărări al celui de-al doilea imobil avea vârsta de 83 de ani, în prezent decedat, firmă ce a fost dizolvată şi radiată întrucât nu a desfăşurat vreodată activităţi comerciale de natura acelora menţionate în actul constitutiv şi statutul societăţii; firma vânzătoare S.C. E. S.R.L. Iaşi C.U.I. x1 fiind reprezentată de inculpata B., contractele de vânzare-cumpărare întocmite cu ocazia acestor transferuri fiind încheiate de notarii publici, la instigarea părţilor contractante, cu menţiuni nereale referitoare la voinţa reală a părţilor de a transfera/dobândi dreptul de proprietate asupra bunurilor; integrarea s-a realizat prin reintroducerea în fluxul financiar al S.C.

D. S.R.L. Iaşi, C.U.I. x8, a sumei de 2.815.622 RON obţinută cu titlu de contravaloare prestări servicii/avansuri trezorerie de la S.C. E. S.R.L. Iaşi C.U.I. x1 în perioada 01.10.2007 - 01.02.2008; suma de 77.236 RON rezultată din inducerea şi menţinerea în eroare a 20 de părţi vătămate ce au achitat în perioada 14.02.2008 - 29.10.2008 cu titlu de comision intermediere/contravaloare proiect sau contravaloare contor gaz firmei S.C. K. S.R.L. Leţcani, jud. Iaşi - C.U.I. x9 - operaţiune ce s-a realizat, la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, prin plasarea sumei de 77.236 RON - încasată cash de la părţile vătămate cu titlu de comision intermediere/contravaloare proiect sau contravaloare contor gaz, prin introducerea acesteia în fluxul financiar legal a societăţii încasarea şi introducerea sumelor de bani în casieria firmei; stratificarea s-a realizat,succesiv, prin: operaţiuni de transfer cash a sumei totale de 48.277 RON în perioada 03.04. - 28.05.2008 în beneficiul S.C.

E. S.R.L. Iaşi C.U.I. x1 cu titlu de avansuri trezorerie; prin restituirea, în perioada 04.04 2008 - 02.12. 2008 a acestor avansuri totalizând 24.093 RON, restul sumei fiind integrată în circuitul economico-financiar al S.C. E. S.R.L. Iaşi, C.U.I. x1; prin integrarea sumei de 24.093 RON obţinute cu titlu de restituire de la S.C. E. S.R.L. Iaşi C.U.I. x1 în perioada 04.04 - 02.12.2008, prin introducerea acesteia în fluxul financiar al firmei (folosirea sumelor pentru plata salariilor, a salariilor etc.), realizează elementele constitutive ale infracţiunii de spălare de bani, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit.

a) din Legea nr. 656/2002, modificată şi republicată, cu referire la art. 215 alin. (1), (3), (5), art. 41 alin. (2) şi art. 75 alin. (1) lit.

a) C. pen. (1969).

1. Fapta inculpatei B., constând în aceea că, în perioada 03.06.2006 - 10.08. 2009, la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, împreună cu alte persoane, în numele şi în realizarea obiectului de activitate al S.C. D. S.R.L. Iaşi C.U.I. - x8, S.C. E. S.R.L.- C.U.I. - x1 şi S.C. K. S.R.L Leţcani, jud. Iaşi, a indus şi menţinut în eroare 73 de părţi vătămate, cu ocazia negocierii/încheierii/executării unui număr de 66 de contracte de construire/vânzare-cumpărare apartamente ce urmau a fi edificate la mansardele unor blocuri situate în diferite zone ale municipiului Iaşi, cu privire la deţinerea de către cele două societăţi a autorizaţiilor de construire ori cu privire la stadiul demersurilor făcute pentru obţinerea autorizaţiilor de construire (autorizări în lipsa cărora imobilele achiziţionate nu puteau fi racordate la reţelele de utilităţi - apa, gaz, canal - şi nici nu puteau fi transferate în deplina proprietate părţilor vătămate, prin act autentic), precum şi cu privire la faptul că sumele de bani menţionate vor fi folosite, pe parcursul termenelor de executare a obligaţiilor contractuale asumate, în alte scopuri (achiziţii de bunuri imobile, creditarea unor firme) decât pentru construirea apartamentelor, respectiv pentru predarea la cheie a apartamentelor şi la termenele convenite, executarea integrală a lucrărilor exterioare/interioare şi de calitate corespunzătoare - împrejurări pe care, dacă părţile vătămate le-ar fi cunoscut, nu ar mai fi încheiat contractele menţionate ori nu ar mai fi făcut plata preţului/imobil contractat, prejudiciul total cauzat în acest mod fiind de 6.546.333,67 RON, realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii de înşelăciune în convenţii cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 215 alin. (1), (3), (5), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) şi art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. (1969).

2. Fapta inculpatei B., constând în aceea că, la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleaşi rezoluţii infracţionale, la instigarea inculpatului A., a întocmit o parte din documentele fiscale şi de plată, respectiv factura fiscală nr. x din 02.10.2007 în valoare de 25.000 RON, factura fiscală nr. x din 12.10.2007 în valoare de 25.000 RON, ordinul de plata din 29.10.2007 şi ordinul de plată din 26.10.2007, aferente unor operaţiuni de transfer (realizate cash sau prin virament bancar) a sumei totale de 2.796.842 RON efectuate în perioada 01.10.2007 - 01.02. 2008 din contul S.C. E. S.R.L. Iaşi C.U.I. - x1 în contul şi beneficiul S.C. D. S.R.L. Iaşi - C.U.I. x8, realizează elementele constitutive ale infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969).

3. Fapta inculpatei B., constând în aceea că, în calitate de reprezentant al S.C. E. S.R.L. Iaşi, la instigarea inculpatului A., împreună cu inculpatul C. - în calitate de reprezentant legal al S.C. H. S.R.L. Iaşi, şi cu învinuitul I. - reprezentant legal al S.C. J. S.R.L. Neamţ, în perioada 29.10.2008 - 19.03.2009, la diferite intervale de timp, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, implicându-se în procesul de transfer în patrimoniul S.C. H. S.R.L. Iaşi şi, respectiv al S.C J. S.R.L. Neamţ, a unor imobile (achiziţionate de S.C. E. S.R.L. Iaşi în cursul anului 2007), prin încheierea unor contracte de vânzare-cumpărare întocmite de notarii publici, la instigarea părţilor, în condiţiile participaţiei improprii - acte ce au fost folosite ulterior pentru intabularea drepturilor de proprietate şi evidenţierea contabilă a operaţiunilor de transfer, conţinând menţiuni nereale referitoare la plata preţului şi voinţa reală a preţului de a transfera/dobândi dreptul de proprietate asupra bunurilor imobile - realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii de participaţie improprie la fals intelectual, prevăzută de art. 31 alin. (2) cu aplicarea art. 289 alin. (1) C. pen. (1969), art. 41 alin. (2) şi art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. (1969).

4. Fapta inculpatei B., constând în aceea că, a folosit contractele de vânzare-cumpărare autentificate de notarii publici în condiţiile reţinute mai sus, cunoscând ca acestea conţin menţiuni false, pentru justificarea operaţiunilor în contabilitatea S.C. E. S.R.L. Iaşi, realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii de uz de fals, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969).

5. Fapta inculpatei B., constând în aceea că, împreună cu ceilalţi inculpaţi, a creat şi pus în practică mecanismele infracţionale pentru spălarea sumelor de bani provenite din înşelarea părţilor vătămate ce au încheiat contracte de construire şi/sau de vânzare-cumpărare cu cele două firme de construcţii (respectiv a sumei de 1276.286,88 RON S.R.L. Neamţ), prin încheierea unor contracte de vânzare-cumpărare întocmite de notarii publici, la instigarea părţilor, în condiţiile participaţiei improprii - acte ce au fost folosite ulterior pentru intabularea drepturilor de proprietate şi evidenţiere contabilă a operaţiunilor de transfer, conţinând menţiuni nereale referitoare la plata preţului şi voinţa reală a preţului de a transfera/dobândi dreptul de proprietate asupra bunurilor imobile - realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii de participaţie improprie la fals intelectual, prevăzută de art. 25 C. pen. (1969), raportat la art. 31 alin. (2), art. 289 alin. (1), art. 41 alin. (2) şi art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. (1969).

6. Fapta inculpatei B., constând în aceea că, împreună cu ceilalţi inculpaţi, în scopul de a ascunde natura sumelor de bani provenite din înşelarea celor 73 de părţi vătămate ce au încheiat contracte de construire sau/şi de vânzare-cumpărare a unor apartamente cu cele doua firme S.C. D. S.R.L. Iaşi, C.U.I. - x8, S.C. E. S.R.L.- C.U.I. - x1, a creat şi derulat mecanismele infracţionale pentru spălarea sumelor de bani, în condiţiile anterior descrise (respectiv, suma de 1.276.286,86 RON încasată de la 19 părţi vătămate prin contracte încheiate cu S.C.

D. S.R.L. Iaşi, C.U.I. - x8, spălată prin: plasarea sumei de 1.276.286,86 RON - încasată cash sau prin virament bancar de la părţile vătămate cu titlu de contravaloare apartament/avans/rata, etc., prin introducerea în fluxul financiar legal al societăţii) încasarea şi introducerea sumelor de bani în casieria/contul firmei - activitate coordonată de inculpatul A. şi efectuată din dispoziţia acestuia din urmă de ceilalţi inculpaţi ori de alţi angajaţi ai firmei; stratificarea prin: creditarea, în perioada 15.02- 18.07. 2007 a S.C.

E. S.R.L. Iaşi, C.U.I. x1, cu suma totală de 1.376.735 RON; restituirea parţială, respectiv a sumei de 1.357.200 RON, în perioada 01.08. - 27.09.2007, a creditului acordat societăţii controlate de soţii A. + B. şi integrarea sumei de 1.357.200 RON rezultată din restituire/creditare (operaţiuni realizate cash) de la S.C. E. S.R.L. Iaşi, C.U.I. x1, în perioada 01.08 - 27.09.2007, prin introducerea sumei menţionate în fluxul financiar al S.C. D. S.R.L. Iaşi, C.U.I. x8, - parte din suma fiind folosită pentru plata salariilor la negru, a furnizorilor, etc.;

şi suma de 5.192.810,81 RON rezultată din inducerea şi menţinerea în eroare a celor 54 de părţi vătămate ce au încheiat, în perioada 03.07.2007 - 10.08.2009, contracte de construire şi/sau vânzare-cumpărare cu S.C. E. S.R.L. Iaşi C.U.I. x1 - operaţiune ce s-a realizat, la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, prin: plasarea sumei de 5.192.810,81 RON - încasată cash sau prin virament bancar cu titlu de contravaloare apartament/avans/rata, etc., prin introducerea acesteia în fluxul financiar legal al societăţii (transferul sumelor în conturile firmei, respectiv încasarea şi introducerea sumelor de bani încasate în condiţii frauduloase în casieria unităţii); stratificarea, realizată prin operaţiuni de transfer (cash sau prin virament bancar) a sumei totale de 2.796.842 RON efectuate în perioada octombrie 2007 - februarie 2008 în beneficiul S.C.

D. S.R.L. Iaşi, C.U.I. x8, cu titlul nereal de contravaloare prestări servicii/contract prestări servicii/contravaloare facturi restante, prilej cu care, la instigarea inculpatului A., au fost întocmite în fals - şi înregistrate de către inculpatul G., la instigarea aceluiaşi inculpat, evidenţele contabile ale S.C. E. S.R.L. Iaşi, C.U.I. x1, denaturând rezultatele financiare reflectate în bilanţurile depuse de societate în anii 2007 şi 2008 - documente fiscale şi de plata aferente fiecărei operaţiuni nereale, o parte din acestea fiind întocmite de către inculpaţii C.

şi B., iar o parte de către martora F. ce a acţionat fără vinovăţie; prin transferul cash la data de 29.05.2008, în baza a două dispoziţii de plată către casierie a sumei totale de 18.780 RON cu titlu nereal de contravaloare macarale şi, respectiv, contravaloare energie electrică, având ca beneficiar S.C. D. S.R.L. Iaşi C.U.I. x8; achiziţia de către S.C. E. S.R.L. Iaşi C.U.I. x1 în cursul lunii ianuarie 2007 a trei imobile, unul amplasat în Iaşi - casa + 127 m.p. teren; al doilea amplasat, un atelier de 51 m.p.+ 2800 mp. teren - situate în com.

Leţcani, jud. Iaşi; al treilea - teren în suprafaţă de 182,01 mp, situat în Iaşi, preţul total al acestora în sumă de 680.638 RON fiind plătit cu sume rezultate din încasările efectuate de firmă de la părţile vătămate în baza contractelor încheiate cu acestea, precum şi cu sume de bani împrumutate de la S.C. D. S.R.L. Iaşi C.U.I. x8 - bunurile imobile menţionate fiind transferate, în perioada 29.10.2008 - 19.03.2009, în patrimoniul inculpatei S.C. H. S.R.L. Iaşi, C.U.I. x2 (respectiv primul şi al treilea imobil, firmele între care a operat transferul fiind reprezentata de inculpata B.

şi inculpatul C.), controlată, de asemenea, de inculpaţii B. şi în patrimoniul S.C. J. S.R.L. Roman, jud. Neamţ (firma administrată de învinuitul I., care, la data pretinsei cumpărări al celui de-al doilea imobil, avea vârsta de 83 de ani, în prezent decedat, firmă ce a fost dizolvată şi radiată întrucât nu a desfăşurat vreodată activităţi comerciale de natura acelora menţionate în actul constitutiv şi statutul societăţii; firma vânzătoare S.C. E. S.R.L. Iaşi, C.U.I. x1, fiind reprezentata de inculpata B., contractele de vânzare-cumpărare întocmite cu ocazia acestor transferuri fiind încheiate de notarii publici, la instigarea părţilor contractante, cu menţiuni nereale referitoare la voinţa reală a părţilor de a transfera/dobândi dreptul de proprietate asupra bunurilor; integrarea s-a realizat prin reintroducerea în fluxul financiar al S.C.

D. S.R.L. Iaşi, C.U.I. x8 a sumei de 2.815.622 RON obţinută cu titlu de contravaloare prestări servicii/avansuri trezorerie de la S.C. E. S.R.L. Iaşi, C.U.I. x1, în perioada 01.10.2007 - 01.02.2008; suma de 77.236 RON rezultată din inducerea şi menţinerea în eroare a 20 de părţi vătămate ce au achitat, în perioada 14.02.2008 - 29.10.2008, cu titlu de comision intermediere/contravaloare proiect sau contravaloare contor gaz firmei S.C. K. S.R.L. Leţcani, jud. Iaşi - C.U.I. x9 - operaţiune ce s-a realizat, la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, prin plasarea sumei de 77.236 RON - încasată cash de la părţile vătămate cu titlu de comision intermediere/contravaloare proiect sau contravaloare contor gaz, prin introducerea acesteia în fluxul financiar legal a societăţii încasarea şi introducerea sumelor de bani în casieria firmei; stratificarea s-a realizat, succesiv, prin: operaţiuni de transfer cash a sumei totale de 48.277 RON în perioada 03.04. - 28.05.2008 în beneficiul S.C.

E. S.R.L. Iaşi C.U.I. x1 cu titlu de avansuri trezorerie; prin restituirea, în perioada 04.04 2008 - 02.12. 2008 a acestor avansuri totalizând 24.093 RON, restul sumei fiind integrată în circuitul economico-financiar al S.C. E. S.R.L. Iaşi C.U.I. x1; prin integrarea sumei de 24.093 RON obţinute cu titlu de restituire de la S.C. E. S.R.L. Iaşi, C.U.I. x1, în perioada 04.04 2008 - 02.12.2008, prin introducerea acesteia în fluxul financiar al firmei (folosirea sumelor pentru plata salariilor, a salariilor etc.), a sumei de 5.192.810,81 RON şi a sumei de 77.236 RON (încasată de la 20 de părţi vătămate în perioada 14.02. - 29.10.2008 ce au încheiat contracte şi au achitat, prin inducerea şi menţinerea în eroare a acestora, cu titlu de comision intermediere/contravaloare proiect sau contor gaz, către S.C.

K. S.R.L. Leţcani, jud. Iaşi), realizează elementele constitutive ale infracţiunii de spălare de bani, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit.

a) din Legea nr. 656/2002, modificată şi republicată, cu referire la art. 215 alin. (1), (3), (5), art. 41 alin. (2) şi art. 75 alin. (1) lit.

a) C. pen. (1969).

1. Fapta inculpatului C., constând în aceea că, în perioada 03.06.2006 - 10.08. 2009, la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, împreună cu alte persoane, acţionând în numele şi în realizarea obiectului de activitate al S.C. D. S.R.L. Iaşi, C.U.I. - x8, S.C. E. S.R.L.- C.U.I. - x1 şi S.C. K. S.R.L. Leţcani, jud. Iaşi, a indus şi menţinut în eroare 73 de părţi vătămate, cu ocazia negocierii/încheierii/executării unui număr de 66 de contracte de construire/vânzare-cumpărare apartamente ce urmau a fi edificate la mansardele unor blocuri situate în diferite zone ale municipiului Iaşi, cu privire la deţinerea de către cele două societăţi a autorizaţiilor de construire ori cu privire la stadiul demersurilor făcute pentru obţinerea autorizaţiilor de construire (autorizări în lipsa cărora imobilele achiziţionate nu puteau fi racordate la reţelele de utilităţi - apa, gaz, canal - şi nici nu puteau fi transferate în deplină proprietate părţilor vătămate, prin act autentic), precum şi cu privire la faptul că sumele de bani menţionate vor fi/au fost folosite, pe parcursul termenelor de executare a obligaţiilor contractuale asumate, în alte scopuri (achiziţii de bunuri imobile, creditarea unor firme) decât pentru construirea apartamentelor, respectiv pentru predarea la cheie a apartamentelor şi la termenele convenite, executarea integrală a lucrărilor exterioare/interioare şi de calitate corespunzătoare - împrejurări pe care, dacă părţile vătămate le-ar fi cunoscut nu ar mai fi încheiat contractele menţionate ori nu ar mai fi făcut plata preţului/imobil contractat - prejudiciul total cauzat în acest mod fiind de 6.546.333,67 RON, realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii de înşelăciune în convenţii cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 215 alin. (1), (3), (5), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) şi art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. (1969).

2. Fapta inculpatului C., constând în aceea că, la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, la instigarea inculpatului A., a întocmit o parte din documentele fiscale şi de plata - respectiv factura fiscală din 04.09.2007 în valoare de 10.000 RON, factura fiscală nr. x/24.09.2007 în valoare de 25.000 RON, factura fiscală din 25.10.2007 în valoare de 58.000 RON, factura fiscală din 11.11.2007 în valoare de 25.000 RON, aferente unor operaţiuni de transfer (realizate cash sau prin virament bancar) a sumei totale de 2.796.842 RON efectuate, în perioada 01.10.2007 - 01.02. 2008, din contul S.C. E. S.R.L. Iaşi, C.U.I. - x1, în contul şi beneficiul S.C. D. S.R.L. Iaşi - C.U.I. x8, precum şi în aceea că, în calitate de reprezentant legal al S.C. D. S.R.L. Iaşi, a semnat toate facturile fiscale în legătură cu operaţiunile de transfer menţionate - respectiv factura fiscală din 07.09.2007, factura fiscală din 17.09.2007, factura fiscală din 19.09.2007, din 21.09.2007, factura fiscală din 24.09.2007, factura fiscală din 25.09.2007, factura fiscală din 27.09.2007, factura fiscală din 04.10.2007, factura fiscală din 12.10.2007, factura fiscală din 20.10.2007, factura fiscală din 05.11.2007, factura fiscală din 13.11.2007, factura fiscală din 19.11.2007, factura fiscală din 27.11.2007 - factura fiscală din 05.12.2007, factura fiscală din 10.12.2007, factura fiscală din 14.12.2007, factura fiscală din 18.12.2007, factura fiscală din 22.12.2007, factura fiscală din 27.12.2007, factura fiscală din 31.12.2007, factura fiscală din 09.01.2008, factura fiscală din 15.01.2008, factura fiscală din 24.01.2008 factura fiscală din 30.01.2008 - cunoscând ca acestea conţin menţiuni nereale - realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969).

3. Fapta inculpatului C., constând în aceea că, în calitate de reprezentant legal al S.C. H. S.R.L. Iaşi, în perioada 14.11.2008 - 19.03.2009, la instigarea inculpatului A., şi împreună cu inculpata B. - reprezentant al S.C. E. S.R.L. Iaşi - în perioada 14.11.2008 - 19.03.2009, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, s-a implicat în procesul de transfer în patrimoniul S.C. H. S.R.L. Iaşi, a doua imobile (achiziţionate de S.C. E. S.R.L. Iaşi), prin încheierea unor contracte de vânzare-cumpărare întocmite de notarii publici, la instigarea părţilor, în condiţiile participaţiei improprii - acte ce au fost folosite ulterior pentru intabularea drepturilor de proprietate şi evidenţiere contabilă a operaţiunilor de transfer, conţinând menţiuni nereale referitoare la plata preţului şi voinţa reală a preţului de a transfera/dobândi dreptul de proprietate asupra bunurilor imobile - realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii de participaţie improprie la fals intelectual, prevăzută de art. 31 alin. (2), raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. (1969).

4. Fapta inculpatului C., constând în aceea că a folosit la intervale de timp diferite şi în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, contractele de vânzare-cumpărare autentificate de notarul public, în condiţiile anterior reţinute, prin încheierile din 14.11.2008 şi din 19.03. 2009, cunoscând ca acestea conţin menţiuni nereale, pentru justificarea operaţiunilor menţionate în contabilitatea S.C. H. S.R.L. Iaşi şi, respectiv, pentru a obţine intabularea bunului imobil pe numele firmei cumpărătoare, realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii de uz de fals, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969).

5. Fapta inculpatului C., constând în aceea că, împreună cu ceilalţi inculpaţi, în scopul de a ascunde natura sumelor de bani provenite din înşelarea celor 73 de părţi vătămate ce au încheiat contracte de construire sau/şi de vânzare-cumpărare a unor apartamente cu cele doua firme S.C. D. S.R.L. Iaşi, C.U.I. - x8, S.C. E. S.R.L.- C.U.I. - x1, a creat şi derulat mecanismele infracţionale pentru spălarea sumelor de bani, în condiţiile anterior descrise (respectiv, suma de 1.276.286,86 RON încasată de la 19 părţi vătămate pin contracte încheiate cu S.C.

D. S.R.L. Iaşi, C.U.I. - x8, spălată prin: plasarea sumei de 1.276.286,86 RON - încasată cash sau prin virament bancar de la părţile vătămate cu titlu de contravaloare apartament/avans/rata, etc., prin introducerea în fluxul financiar legal al societăţii încasarea şi introducerea sumelor de bani în casieria/contul firmei - activitate coordonată de inculpatul A. şi efectuată din dispoziţia acestuia din urmă de ceilalţi inculpaţi ori de alţi angajaţi ai firmei; stratificarea prin: creditarea, în perioada 15.02 - 18.07. 2007, a S.C.

E. S.R.L. Iaşi C.U.I. x1 cu suma totală de 1.376.735 RON; restituirea parţială, respectiv a sumei de 1.357.200 RON, în perioada 01.08. - 27.09.2007, a creditului acordat societăţii controlată de soţii A. + B. şi integrarea sumei de 1.357.200 RON rezultată din restituire/creditare (operaţiuni realizate cash) de la S.C. E. S.R.L. Iaşi, C.U.I. x1, în perioada 01.08 - 27.09.2007, prin introducerea sumei menţionate în fluxul financiar al S.C. D. S.R.L. Iaşi, C.U.I. x8, - parte din suma fiind folosită pentru plata salariilor la negru, a furnizorilor,etc.;

şi respectiv suma de 5.192.810,81 RON, rezultată din inducerea şi menţinerea în eroare a celor 54 de părţi vătămate ce au încheiat, în perioada 03.07.2007 - 10.08.2009, contracte de construire şi/sau vânzare-cumpărare cu S.C. E. S.R.L. Iaşi C.U.I. x1 - operaţiune ce s-a realizat, la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, prin: plasarea sumei de 5.192.810,81 RON - încasată cash sau prin virament bancar cu titlu de contravaloare apartament/avans/rata, etc., prin introducerea acesteia în fluxul financiar legal al societăţii (transferul sumelor în conturile firmei, respectiv încasarea şi introducerea sumelor de bani încasate în condiţii frauduloase în casieria unităţii); stratificarea, realizată prin operaţiuni de transfer (cash sau prin virament bancar) a sumei totale de 2.796.842 RON efectuate în perioada octombrie 2007- februarie 2008 în beneficiul S.C.

D. S.R.L. Iaşi C.U.I. x8 cu titlul nereal de contravaloare prestări servicii/contract prestări servicii/contravaloare facturi restante, prilej cu care, la instigarea inculpatului A., au fost întocmite în fals - şi înregistrate de către inculpatul G., la instigarea aceluiaşi inculpat, evidentele contabile ale S.C. E. S.R.L. Iaşi C.U.I. x1 denaturând rezultatele financiare reflectate în bilanţurile depuse de societate în anii 2007 şi 2008 - documente fiscale şi de plată aferente fiecărei operaţiuni nereale, o parte din acestea fiind întocmite de către inculpaţii C.

şi B., iar o parte de către martora F., ce a acţionat fără vinovăţie; prin transferul cash la data de 29.05.2008, în baza a doua dispoziţii de plată către casierie a sumei totale de 18.780 RON cu titlu nereal de contravaloare macarale şi, respectiv, contravaloare energie electrică, având ca beneficiar S.C. D. S.R.L. Iaşi C.U.I. x8; achiziţia de către S.C. E. S.R.L. Iaşi, C.U.I. x1, în cursul lunii ianuarie 2007, a trei imobile, unul amplasat în Iaşi - casa + 127 m.p. teren; al doilea amplasat, un atelier de 51 m.p.+ 2800 mp. teren - situate în com.

Leţcani, jud. Iaşi; al treilea - teren în suprafaţă de 182,01 mp, preţul total al acestora, în sumă de 680.638 RON, fiind plătit cu sume rezultate din încasările efectuate de firma de la părţile vătămate în baza contractelor încheiate cu acestea, precum şi cu sume de bani împrumutate de la S.C. D. S.R.L. Iaşi, C.U.I. x8, - bunurile imobile menţionate fiind transferate, în perioada 29.10.2008 - 19.03.2009, în patrimoniul inculpatei S.C. H. S.R.L. Iaşi, C.U.I. x2 (respectiv primul şi al treilea imobil, firmele între care a operat transferul fiind reprezentata de inculpata B.

şi inculpatul C.), controlată de asemenea, de inculpaţii B. şi în patrimoniul S.C. J. S.R.L. Roman, jud. Neamţ (firma administrată de învinuitul I., care la data pretinsei cumpărări al celui de-al doilea imobil avea vârsta de 83 de ani, în prezent decedat, firma ce a fost dizolvată şi radiată întrucât nu a desfăşurat vreodată activităţi comerciale de natura acelora menţionate în actul constitutiv şi statutul societăţii; firma vânzătoare S.C. E. S.R.L. Iaşi C.U.I. x1 fiind reprezentată de inculpata B., contractele de vânzare-cumpărare întocmite cu ocazia acestor transferuri fiind încheiate de notarii publici, la instigarea părţilor contractante, cu menţiuni nereale referitoare la voinţa reală a părţilor de a transfera/dobândi dreptul de proprietate asupra bunurilor; integrarea s-a realizat prin reintroducerea în fluxul financiar al S..C.

D. S.R.L. Iaşi, C.U.I. x8, a sumei de 2.815.622 RON obţinută cu titlu de contravaloare prestări servicii/avansuri trezorerie de la S.C. E. S.R.L. Iaşi, C.U.I. x1, în perioada 01.10.2007 - 01.02.2008; suma de 77.236 RON rezultată din inducerea şi menţinerea în eroare a 20 de părţi vătămate ce au achitat, în perioada 14.02.2008 - 29.10.2008, cu titlu de comision intermediere/contravaloare proiect sau contravaloare contor gaz firmei S.C. K. S.R.L. Leţcani, jud. Iaşi - C.U.I. x9 - operaţiune ce s-a realizat, la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, prin plasarea sumei de 77.236 RON - încasată cash de la părţile vătămate cu titlu de comision intermediere/contravaloare proiect sau contravaloare contor gaz, prin introducerea acesteia în fluxul financiar legal a societăţii încasarea şi introducerea sumelor de bani în casieria firmei; stratificarea s-a realizat, succesiv, prin: operaţiuni de transfer cash a sumei totale de 48.277 RON, în perioada 03.04. - 28.05.2008, în beneficiul S.C.

E. S.R.L. Iaşi, C.U.I. x1, cu titlu de avansuri trezorerie; prin restituirea, în perioada 04.04 2008 - 02.12.2008, a acestor avansuri totalizând 24.093 RON, restul sumei fiind integrată în circuitul economico-financiar al S.C. E. S.R.L. Iaşi C.U.I. x1; prin integrarea sumei de 24.093 RON obţinută cu titlu de restituire de la S.C. E. S.R.L. Iaşi, C.U.I. x1, în perioada 04.04 - 02.12.2008, prin introducerea acesteia în fluxul financiar al firmei (folosirea sumelor pentru plata salariilor, a salariilor etc.), realizează elementele constitutive ale infracţiunii de spălare de bani, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit.

a) din Legea nr. 656/2002, modificată şi republicată, cu referire la art. 215 alin. (1), (3), (5), art. 41 alin. (2) şi art. 75 alin. (1) lit.

a) C. pen. (1969).

În privinţa pluralităţii de infracţiuni, sub forma concursului real, reţinută în sarcina fiecărui inculpat, instanţa a constatat că sunt incidente dispoziţiile art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen. (1969), urmând a se da eficienţă juridică acestora.

Totodată, instanţa a constatat că, în ceea ce îl priveşte pe inculpatul A., sunt incidente dispoziţiile art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. (1969) privind recidiva postcondamnatorie, infracţiunile în formă continuată reţinute în sarcina acestuia fiind comise în termenul de încercare stabilit prin Sentinţa penală nr. 1249/18.04.2008 a Judecătoriei Iaşi, definitivă prin Decizia penală nr. 87/10.02.2009 a Curţii de Apel Iaşi (prin care a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei), precum şi în termenul de încercare stabilit prin Sentinţa penală nr. 3865/21.12.2007 a Judecătoriei Iaşi, definitivă prin Decizia penală nr. 651/02.12.2008 a Curţii de Apel Iaşi - aspect pus în discuţia părţilor cu prilejul dezbaterilor pe fondul cauzei şi în raport de care s-a dispus schimbarea încadrării juridice în sensul reţinerii dispoziţiilor menţionate.

Reţinând, printre altele, vinovăţia inculpaţilor A., B. şi C., în considerarea argumentelor de fapt şi de drept expuse, instanţa a antrenat răspunderea penală a acestora, tratamentul sancţionator urmând a fi stabilit cu luarea în considerare a criteriilor de individualizare a pedepselor prevăzute de art. 72 C. pen. (1969), respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de textele de incriminare, împrejurările concrete în care s-a desfăşurat activitatea infracţională - pe parcursul unei perioade mari de timp (iunie 2006 - august 2009), de mai multe persoane împreună care şi-au conjugat eforturile în desfăşurarea unor activităţi ilicite comise, cu rea-credinţă, în frauda celor 73 părţi vătămate, dar spre realizarea intereselor lor materiale şi ale firmelor controlate de aceştia, prin multiple acţiuni de inducere şi menţinere în eroare a acestora din urma în legătură cu existenţa/obţinerea autorizaţiilor de construire a mansardelor, cu folosirea sumelor de bani avansate cu titlu de preţ al locuinţelor contractate în alte scopuri decât pentru construcţia acestora, caracterul continuat al faptelor penale reţinute în sarcina acestora (comise în perioada iunie 2006 - august 2009), gradul de pericol social concret al infracţiunilor comise obiectivat de multitudinea, natura şi importanţa valorilor sociale ocrotite de lege şi cărora li s-a adus atingere gravă prin faptele comise, de pluralitatea de infracţiuni şi de persoane implicate în materializarea deciziilor infracţionale, de pluralitatea părţilor/persoanelor vătămate/civile al căror patrimoniu a fost, în mod inechivoc, grav afectat de conduita infracţională a inculpaţilor prin faptul că apartamentele nu au putut fi transferate în deplina proprietate a acestora în baza unor titluri autentificate, ca urmare a lipsei autorizaţiilor de construire, nu au putut fi racordate la reţelele de utilităţi - energie termică, electrică, apă, canal - prin neexecutarea integrală, la termenele convenite a lucrărilor interioare şi exterioare ale Locuinţelor şi prin folosirea unor materialele de construcţie de calitate îndoielnică, ori prin faptul că, în multe cazuri, nu au fot predate unora dintre părţile vătămate nici apartamentul contractat şi nici nu a fost restituit preţul încasat de la acestea, dar şi de faptul că activitatea infracţională a fost stopată doar prin intervenţia organelor de urmărire penala sesizate de numeroase părţi/persoane prejudiciate.

Totodată, instanţa a ţinut seama în procesul de individualizare judiciară a pedepselor şi de circumstanţele personale ale inculpaţilor, între care şi conduita procesuală a acestora (unii dintre ei confirmând în faza urmăririi penale parte din acuzaţiile penale imputate, neasumându-şi însă vreun rol în comiterea faptelor penale analizate), de existenţa antecedentelor penale (în cazul inculpatului A.).

În raport de toate aceste considerente, instanţa de fond a condamnat pe inculpatul A. la pedepse cu închisoare pentru fiecare dintre infracţiunile săvârşite, într-un cuantum situat peste minimul special prevăzut de normele incriminatoare incidente în cauza - avându-se în vedere pentru aceasta circumstanţele reale ale comiterii faptelor (respectiv rolul major asumat în administrarea în fapt a societăţilor înfiinţate din iniţiativa sa şi controlate de el şi soţia sa, împreună cu ceilalţi inculpaţi, acţionând personal în numele şi în realizarea obiectului de activitate al acestora, ori instigând pe ceilalţi inculpaţi, pentru materializarea iniţiativelor infracţionale, pluralitatea actelor materiale săvârşite de acesta într-o perioadă considerabilă de timp în frauda patrimoniului părţilor vătămate, lipsa oricăror diligenţe din partea acestuia pentru acoperirea prejudiciilor cauzate părţilor civile, precum şi pe cele personale, respectiv atitudinea nesinceră adoptata pe întreg parcursul procesului penal - concretizată în plasarea răspunderii penale asupra altor persoane, minimalizând, în mod constant, efectele negative ale deciziilor sale infracţionale - antecedentele penale ce ilustrează perseverenţa sa infracţională, anterior fiind condamnat definitiv tot pentru fapte de înşelăciune, în prezent având statut de recidivist postcondamnatoriu, pentru întreaga pluralitate de infracţiuni urmând a fi aplicate dispoziţiile art. 33 alin. (1) lit. a) şi art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. (1969).

Referitor la antecedenţa penală a inculpatului A., instanţa a reţinut din analiza datelor extrase din fişa de cazier judiciar a acestuia şi din considerentele sentinţelor penale definitive aflate la dosar că a fost condamnat anterior săvârşirii faptelor deduse prezentei judecăţi la următoarele pedepse: pedeapsa de 2 ani închisoare - prin Sentinţa penală nr. 1249/18.04.2008 a Judecătoriei Iaşi, modificată şi definitivă prin Decizia penală nr. 87/10.02.2009 a Curţii de Apel Iaşi - pentru care s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 4 ani; pedeapsa de 10 luni închisoare - prin Sentinţa penală nr. 3865/21.12.2007 a Judecătoriei Iaşi, definitivă prin Decizia penală nr. 651/02.12.2008 a Curţii de Apel Iaşi - pentru care s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 2 ani şi 10 luni.

Faţă de împrejurarea că infracţiunile în forma continuată au fost săvârşite în termenul de încercare stabilit prin sentinţele citate, în cauză au devenit incidente dispoziţiile din art. 83 C. pen. (1969), cărora li s-a dat eficienţă juridică, în sensul revocării suspendării condiţionate a executării pedepselor de 2 ani închisoare şi de 10 luni închisoare aplicate inculpatului prin sentinţele penale anterior citate. Totodată, instanţa a constatat că infracţiunile ce au antrenat răspunderea penală a inculpatului prin cele două sentinţe de condamnare au fost săvârşite în stare de concurs real prevăzut de art. 33 alin. (1) lit.

a) C. pen. (1969), respectiv în perioada august - noiembrie 2004 şi la data de 01.07.2003 şi mai înainte de a se fi pronunţat o condamnare definitivă pentru vreuna dintre acestea. Prin urmare, au fost descontopite pedepsele rezultante aplicate inculpatului prin sentinţele penale citate în pedepsele componente ce au fost repuse în individualitatea lor, în baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit.

b) C. pen. (1969), s-a dispus contopirea pedepselor aplicate pentru faptele penale concurente - respectiv două pedepse de câte 10 luni închisoare, o pedeapsă de 5 luni închisoare şi pedeapsa rezultantă de 1 an şi 8 luni închisoare aplicată acestuia prin Sentinţa penală nr. 4049/26.09.2005 a Judecătoriei Iaşi, definitivă la data de 18.09.2007, pedeapsa cea mai grea fiind de 1 an şi 8 luni închisoare la care s-a adăugat sporul de pedeapsă de 4 luni închisoare aplicat prin aceasta din urmă sentinţă, pedeapsa rezultantă fiind de 2 ani închisoare care, în baza art. 83 C. pen. (1969), s-a dispus a se executa alături şi în întregime de pedeapsă rezultantă aplicată pentru pluralitatea de infracţiuni analizată prin sentinţă, pedeapsa totală ce va fi executată de inculpat în regim privativ de libertate fiind de 14 ani închisoare.

Constatând ca obligatorie, faţă de dispoziţiile art. 215 alin. (5) C. pen. (1969) raportat la art. 65 alin. (2) C. pen. (1969), aplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi, faţă de felul şi gravitatea infracţiunilor incriminate de articolele citate, văzând şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului care opinează asupra unei aprecieri individuale, de la caz la caz, cu privire la oportunitatea interzicerii unor drepturi prevăzute de art. 64 C. pen. (1969), faţă şi de dispoziţiile art. 12 din Legea nr. 187/2012 (potrivit cărora, în cazul succesiunii de legi penale în timp intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii şi complementare se aplică în raport de legea care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracţiunea comisă), instanţa a aplicat inculpatului, alături de pedeapsa principală stabilită pentru infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave pedeapsa complementară, constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, lit. b) C. pen. (1969) - respectiv a exerciţiului dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective, precum şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implica exerciţiul autorităţii de stat - pe o durata de 5 ani ce s-a dispus a fi executată în condiţiile prevăzute de art. 66 C. pen. (1969).

Instanţa a aplicat inculpatului, în considerarea aceloraşi dispoziţii din art. 12 din Legea nr. 187/2012 citate anterior, pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, lit. b) C. pen. (1969) - respectiv a exerciţiului dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective, precum şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implica exerciţiul autorităţii de stat ce va fi executată în condiţiile şi pe durata prevăzute de art. 71 alin. (1) şi (2) C. pen. (1969).

Constatând ca inculpatul A. a fost reţinut şi arestat preventiv în faza urmăririi penale, instanţa va deduce din pedeapsa aplicată prin sentinţă, durata deţinerii preventive, începând cu data de 06.10.2009 pana la data de 03.11.2009.

În ceea priveşte pe inculpaţii B. şi C., instanţa a dispus, în considerarea criteriilor anterior expuse (circumstanţele reale ale comiterii infracţiunilor, respectiv caracterul continuat al infracţiunilor săvârşite într-o perioadă de timp considerabilă, pluralitatea de infracţiuni sub forma concursului real, săvârşirea faptelor de două sau mai multe persoane împreună, natura şi gravitatea faptelor, precum şi circumstanţele personale ale fiecăruia - infractori primari, conduita procesuală adoptată pe parcursul procesului penal - inculpatul C. cooperând cu organele de urmărire penală într-o măsură foarte redusă, ţinând seama şi de caracterul facultativ al aplicării circumstanţelor agravante reţinute mai sus, instanţa a dispus condamnarea acestora la pedepse cu închisoare pentru fiecare dintre infracţiunile săvârşite, al căror cuantum a fost stabilit la limita minimului special prevăzut de textul sancţionator incident pentru fiecare infracţiune reţinută în sarcina lor, urmând ca fiecare să execute în regim privativ de libertate, pedeapsa cea mai grea - de câte 10 ani închisoare - aplicată conform art. 33 alin. (1) lit. a) şi art. 34 alin. lit. b C. pen. (1969), cu aplicarea art. 5 C. pen.

În considerarea criteriilor şi dispoziţiilor legale expuse anterior, s-a aplicat inculpaţilor alături de pedeapsa principală stabilită pentru infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, lit. b) C. pen. (1969) - respectiv a exerciţiului dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective, precum şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat - pe o durată de 5 ani ce va fi executată în condiţiile prevăzute de art. 66 C. pen. (1969).

Potrivit art. 12 din Legea nr. 187/2012 coroborat cu art. 5 C. pen., instanţa a aplicat inculpaţilor pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, lit. b) C. pen. (1969) - respectiv a exerciţiului dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective, precum şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implica exerciţiul autorităţii de stat ce va fi executată în condiţiile şi pe durata prevăzute de art. 71 alin. (1) şi (2) C. pen. (1969).

Constatând ca inculpatul C. şi L. a fost reţinut şi arestat preventiv în faza urmăririi penale, instanţa a dedus din pedeapsa aplicată, durata deţinerii preventive, începând cu data de 06.10.2009 până la data de 03.11.2009.

Totodată, faţă de soluţia de condamnare dispusă împotriva inculpaţilor B., C., pentru săvârşirea în infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată, participaţie improprie la săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, instanţa de fond a făcut şi aplicarea dispoziţiilor art. 256 C. proc. pen. în sensul anulării înscrisurilor constatate a fi fost falsificate.

Împotriva Sentinţei penale nr. 108/noul C. proc. pen./03.02.2015 pronunţată de Tribunalul Iaşi în Dosarul nr. x/2011, au formulat apel, în termenul legal, printre alţii, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă I. C. civ..J. - D.N.A. - Serviciul Teritorial Iaşi şi inculpaţii A., B., C., criticând-o sub aspectul nelegalităţii şi netemeiniciei.

Prin Decizia penală nr. 931 din 22 decembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, printre altele, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Iaşi, de inculpaţii A., B., C., L. şi G. şi de părţile civile M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II. şi JJ. împotriva Sentinţei penale nr. 108/ noul C. proc. pen. din data de 03.02.2015 pronunţată de Tribunalul Iaşi în Dosarul nr. x/2011.

În temeiul art. 423 alin. (1) C. proc. pen., a fost desfiinţată în parte, în ceea ce priveşte latura penală şi latura civilă, sentinţa penală apelată şi rejudecând:

1. În ceea ce priveşte pe inculpatul A.:

A fost înlăturată reţinerea dispoziţiilor art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen. (1969) din încadrarea juridică a faptelor de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 25 raportat la art. 290 C. pen. (1969), instigare la uz de fals, prevăzută de art. 25 raportat la art. 291 C. pen. (1969), participaţie improprie la infracţiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 25 raportat la art. 31 alin. (2), art. 289 alin. (1) C. pen. (1969), instigare la infracţiunea de efectuare cu ştiinţă de înregistrări inexacte în contabilitate, având drept consecinţă denaturarea veniturilor, cheltuielilor şi rezultatelor financiare reflectate în bilanţul contabil, prevăzută de art. 25 C. pen. (1969) raportat la art. 43 din Legea nr. 82/1991 raportat la art. 289 C. pen. (1969), şi spălare de bani, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu referire la art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen. (1969).

A fost înlăturată reţinerea dispoziţiilor art. 3 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 cu referire la art. 4 C. pen. din încadrarea juridică a faptei de instigare la infracţiunea de efectuare cu ştiinţă de înregistrări inexacte în contabilitate, având drept consecinţă denaturarea veniturilor, cheltuielilor şi rezultatelor financiare reflectate în bilanţul contabil, prevăzută de art. 25 C. pen. (1969) raportat la art. 43 din Legea nr. 82/1991 raportat la art. 289 C. pen. (1969).

S-a reţinut la încadrarea juridică a faptei de spălare de bani, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu referire la art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen. (1969), menţiunea "Legea nr. 656/2002, în forma anterioară modificării prin Legea nr. 187/2012", iar a faptei de instigare la infracţiunea de efectuare cu ştiinţă de înregistrări inexacte în contabilitate, având drept consecinţă denaturarea veniturilor, cheltuielilor şi rezultatelor financiare reflectate în bilanţul contabil, prevăzută de art. 25 C. pen. (1969) raportat la art. 43 din Legea nr. 82/1991 raportat la art. 289 C. pen. (1969), menţiunea "Legea nr. 82/1991, în forma anterioară modificării prin Legea nr. 187/2012".

Au fost reţinute dispoziţiile art. 5 C. pen. la încadrarea juridică a faptei de instigare la infracţiunea de efectuare cu ştiinţă de înregistrări inexacte în contabilitate, având drept consecinţă denaturarea veniturilor, cheltuielilor şi rezultatelor financiare reflectate în bilanţul contabil, prevăzută de art. 25 C. pen. (1969) raportat la art. 43 din Legea nr. 82/1991 raportat la art. 289 C. pen. (1969).

A fost menţinut cuantumul pedepselor principale cu închisoarea aplicate inculpatului prin sentinţa penală apelată pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 75 alin. (1) lit. a), art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen., instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 25 raportat la art. 290 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen., instigare la uz de fals, prevăzută de art. 25 raportat la art. 291 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen., participaţie improprie la infracţiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 25 raportat la art. 31 alin. (2), art. 289 alin. (1) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 37 alin. (1) lit. a), art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen., instigare la infracţiunea de efectuare cu ştiinţă de înregistrări inexacte în contabilitate, având drept consecinţă denaturarea veniturilor, cheltuielilor şi rezultatelor financiare reflectate în bilanţul contabil, prevăzută de art. 25 C. pen. (1969) raportat la art. 43 din Legea nr. 82/1991, în forma anterioară modificării prin Legea nr. 187/2012, raportat la art. 289 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 5 C. pen., şi spălare de bani, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 în forma anterioară modificării prin Legea nr. 187/2012, cu referire la art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen. (1969) şi art. 41 alin. (2), art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 5 C. pen.

A fost menţinută durata pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. (1969), aplicate pe lângă pedeapsa principală stabilită pentru infracţiunea de înşelăciune şi, în temeiul art. 12 din Legea nr. 187/2012, coroborat cu art. 65 alin. (2) C. pen. (1969), s-a aplicat inculpatului, pe lângă aceeaşi pedeapsă principală stabilită pentru infracţiunea de înşelăciune, şi pedeapsa complementară a interzicerii dreptului prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen. (1969), pe o durată de 5 ani.

În temeiul art. 12 din Legea nr. 187/2012, coroborat cu art. 65 alin. (1) C. pen. (1969), s-a aplicat inculpatului, pe lângă fiecare dintre pedepsele principale cu închisoarea stabilite pentru infracţiunile de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 25 raportat la art. 290 C. pen. (1969), instigare la uz de fals, prevăzută de art. 25 raportat la art. 291 C. pen. (1969), participaţie improprie la infracţiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 25 raportat la art. 31 alin. (2), art. 289 alin. (1) C. pen. (1969), instigare la infracţiunea de efectuare cu ştiinţă de înregistrări inexacte în contabilitate, având drept consecinţă denaturarea veniturilor, cheltuielilor şi rezultatelor financiare reflectate în bilanţul contabil, prevăzută de art. 25 C. pen. (1969) raportat la art. 43 din Legea nr. 82/1991 raportat la art. 289 C. pen. (1969), şi spălare de bani, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu referire la art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen. (1969), pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. (1969), pe o durată de 5 ani.

S-a constatat că faptele de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen. (1969), şi participaţie improprie la infracţiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 25 raportat la art. 31 alin. (2), art. 289 alin. (1) C. pen. (1969), pentru a căror săvârşire inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală apelată au fost săvârşite în cadrul termenelor de încercare stabilite prin Sentinţa penală nr. 1249/18.04.2008 a Judecătoriei Iaşi, definitivă prin Decizia penală nr. 87/10.02.2009 a Curţii de Apel Iaşi precum şi prin Sentinţa penală nr. 3865/21.12.2007 a Judecătoriei Iaşi, definitivă prin Decizia penală nr. 651/02.12.2008 a Curţii de Apel Iaşi.

A. În baza art. 33 alin. (1) lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b), art. 35 alin. (3) C. pen. (1969), au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului pentru infracţiunile de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen. (1969), şi participaţie improprie la infracţiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 25 raportat la art. 31 alin. (2), art. 289 alin. (1) C. pen. (1969), pentru a căror săvârşire inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală apelată, în pedeapsa rezultantă cea mai grea de 12 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. (1969), pe o durată de 5 ani.

S-a constatat că faptele pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului prin Sentinţa penală nr. 1249/18.04.2008 a Judecătoriei Iaşi, definitivă prin Decizia penală nr. 87/10.02.2009 a Curţii de Apel Iaşi şi prin Sentinţa penală nr. 3865/21.12.2007 a Judecătoriei Iaşi, definitivă prin Decizia penală nr. 651/02.12.2008 a Curţii de Apel Iaşi, au fost săvârşite în condiţiile concursului real de infracţiuni prevăzut de art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen. (1969), atât între ele, cât şi în raport cu faptele de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 25 raportat la art. 290 C. pen. (1969), instigare la uz de fals, prevăzută de art. 25 raportat la art. 291 C. pen. (1969), instigare la infracţiunea de efectuare cu ştiinţă de înregistrări inexacte în contabilitate, având drept consecinţă denaturarea veniturilor, cheltuielilor şi rezultatelor financiare reflectate în bilanţul contabil, prevăzută de art. 25 C. pen. (1969) raportat la art. 43 din Legea nr. 82/1991 raportat la art. 289 C. pen. (1969), şi spălare de bani, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu referire la art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen. (1969), pentru a căror săvârşire inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală apelată.

Au fost înlăturate dispoziţiile din sentinţa penală apelată privind revocarea, în temeiul art. 83 C. pen. (1969), a suspendării condiţionate a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 1249/18.04.2008 a Judecătoriei Iaşi, definitivă prin Decizia penală nr. 87/10.02.2009 a Curţii de Apel Iaşi, precum şi a suspendării condiţionate a executării pedepsei de 10 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 3865/21.12.2007 a Judecătoriei Iaşi, definitivă prin Decizia penală nr. 651/02.12.2008 a Curţii de Apel Iaşi.

În baza art. 85 alin. (1) C. pen. (1969), a fost anulată suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 1249/18.04.2008 a Judecătoriei Iaşi, definitivă prin Decizia penală nr. 87/10.02.2009 a Curţii de Apel Iaşi, precum şi suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 10 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 3865/21.12.2007 a Judecătoriei Iaşi, definitivă prin Decizia penală nr. 651/02.12.2008 a Curţii de Apel Iaşi.

B. În baza art. 33 alin. (1) lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b), art. 35 alin. (3), art. 36 alin. (1), (2) C. pen. (1969), au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului prin Sentinţa penală nr. 1249/18.04.2008 a Judecătoriei Iaşi, definitivă prin Decizia penală nr. 87/10.02.2009 a Curţii de Apel Iaşi, precum şi prin Sentinţa penală nr. 3865/21.12.2007 a Judecătoriei Iaşi, definitivă prin Decizia penală nr. 651/02.12.2008 a Curţii de Apel Iaşi, astfel cum au fost descontopite şi repuse în individualitatea lor prin sentinţa penală apelată, a căror executare a fost iniţial suspendată condiţionat, cu pedepsele care au atras anularea acestora, respectiv pedepsele aplicate inculpatului pentru infracţiunile de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 25 raportat la art. 290 C. pen. (1969), instigare la uz de fals, prevăzută de art. 25 raportat la art. 291 C. pen. (1969), instigare la infracţiunea de efectuare cu ştiinţă de înregistrări inexacte în contabilitate, având drept consecinţă denaturarea veniturilor, cheltuielilor şi rezultatelor financiare reflectate în bilanţul contabil, prevăzută de art. 25 C. pen. (1969) raportat la art. 43 din Legea nr. 82/1991 raportat la art. 289 C. pen. (1969), şi spălare de bani, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu referire la art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen. (1969), pentru a căror săvârşire inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală apelată, în pedeapsa rezultantă cea mai grea de 10 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. (1969), pe o durata de 5 ani.

C. În baza art. 39 alin. (1), raportat la art. 33 alin. (1) lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b), art. 35 alin. (3) C. pen. (1969), a fost contopită pedeapsa rezultantă stabilită anterior la pct. B., de 10 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. (1969), pe o durată de 5 ani, cu pedeapsa rezultantă stabilită anterior la pct. A., de 12 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. (1969), pe o durată de 5 ani, în pedeapsa rezultantă cea mai grea de 12 ani închisoare, care a fost sporită cu 2 ani închisoare, inculpatul A. urmând a executa pedeapsa rezultantă totală finală de 14 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. (1969), pe o durată de 5 ani.

Au fost înlăturate dispoziţiile art. 71 alin. (3) C. pen. (1969), ca temei de drept pentru aplicarea faţă de inculpat a pedepsei accesorii, iar, în baza art. 12 din Legea nr. 187/2012, coroborat cu art. 71 alin. (1), (2) C. pen. (1969), s-a aplicat inculpatului şi pedeapsa accesorie constând în interzicerea dreptului prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen. (1969), ce va fi executată în condiţiile art. 71 alin. (2) C. pen. (1969).

În baza art. 88 alin. (1) C. pen. (1969), s-a scăzut din pedeapsa rezultantă totală finală aplicată inculpatului A. durata măsurilor preventive a reţinerii şi arestării preventive, respectiv de la 06 octombrie 2009 la 04 noiembrie 2009.

2. În ceea ce priveşte pe inculpata B.:

A fost înlăturată reţinerea dispoziţiilor art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen. (1969) din încadrarea juridică a faptelor de participaţie improprie la infracţiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 31 alin. (2), cu referire la art. 289 alin. (1) C. pen. (1969), uz de fals, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. (1969), şi spălare de bani, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu referire la art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen. (1969).

S-a reţinut la încadrarea juridică a faptei de spălare de bani, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu referire la art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen. (1969), menţiunea "Legea nr. 656/2002, în forma anterioară modificării prin Legea nr. 187/2012".

Au fost reţinute dispoziţiile art. 5 C. pen. la încadrarea juridică a faptei de spălare de bani, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu referire la art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen. (1969).

A fost descontopită pedeapsa principală rezultantă de 10 ani închisoare, aplicată inculpatei prin sentinţa penală apelată, în pedepsele componente, care au fost repuse în individualitatea lor, respectiv pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată pentru infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen. (1969), 10 luni închisoare aplicată pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen. (1969), 2 ani închisoare aplicată pentru infracţiunea de participaţie improprie la infracţiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 31 alin. (2), cu referire la art. 289 alin. (1) C. pen. (1969), 2 ani închisoare aplicată pentru infracţiunea de uz de fals, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. (1969), şi 6 ani închisoare aplicată pentru infracţiunea de spălare de bani, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu referire la art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen. (1969).

Au fost reţinute în privinţa inculpatei dispoziţiile art. 74 alin. (2) C. pen. (1969), art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. (1969) cu privire la infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 5 C. pen.

S-a menţinut cuantumul pedepselor principale cu închisoarea aplicate inculpatei prin sentinţa penală apelată pentru săvârşirea infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen., participaţie improprie la infracţiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 31 alin. (2), cu referire la art. 289 alin. (1) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen., uz de fals, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen., şi spălare de bani, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 în forma anterioară modificării prin Legea nr. 187/2012, cu referire la art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen.

S-a redus de la 10 ani închisoare la 7 ani închisoare pedeapsa aplicată inculpatei pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 75 alin. (1) lit. a), art. 74 alin. (2), art. 76 alin. (1) lit. a), art. 80 C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen.

A fost menţinută durata pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. (1969), aplicate pe lângă pedeapsa principală stabilită pentru infracţiunea de înşelăciune şi, în temeiul art. 12 din Legea nr. 187/2012, coroborat cu art. 65 alin. (2) C. pen. (1969), s-a aplicat inculpatei, pe lângă aceeaşi pedeapsă principală stabilită pentru infracţiunea de înşelăciune, şi pedeapsa complementară a interzicerii dreptului prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen. (1969), pe o durată de 5 ani.

În temeiul art. 12 din Legea nr. 187/2012, coroborat cu art. 65 alin. (1) C. pen. (1969), s-a aplicat inculpatei, pe lângă fiecare dintre pedepsele principale cu închisoarea stabilite pentru infracţiunile de participaţie improprie la infracţiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 31 alin. (2), cu referire la art. 289 alin. (1) C. pen. (1969), uz de fals, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. (1969), şi spălare de bani, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu referire la art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen. (1969), pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. (1969), pe o durată de 5 ani.

În baza art. 33 alin. (1) lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b), art. 35 alin. (3) C. pen. (1969), au fost contopite pedepsele aplicate inculpatei B., în pedeapsa rezultantă cea mai grea de 7 (şapte) ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. (1969), pe o durată de 5 ani.

Au fost înlăturate dispoziţiile art. 71 alin. (3) C. pen. (1969), ca temei de drept pentru aplicarea faţă de inculpată a pedepsei accesorii, iar, în baza art. 12 din Legea nr. 187/2012, coroborat cu art. 71 alin. (1), (2) C. pen. (1969), s-a aplicat inculpatei şi pedeapsa accesorie constând în interzicerea dreptului prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen. (1969), ce va fi executată în condiţiile art. 71 alin. (2) C. pen. (1969).

3. În ceea ce priveşte pe inculpatul C.:

A fost înlăturată reţinerea dispoziţiilor art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen. (1969) din încadrarea juridică a faptelor de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de 290 C. pen. (1969), uz de fals, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. (1969), şi participaţie improprie la infracţiunea de fals intelectual, prevăzută de art. art. 31 alin. (2), art. 289 alin. (1) C. pen. (1969).

S-a reţinut la încadrarea juridică a faptei de spălare de bani, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu referire la art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen. (1969), menţiunea "Legea nr. 656/2002, în forma anterioară modificării prin Legea nr. 187/2012".

Au fost reţinute dispoziţiile art. 5 C. pen. la încadrarea juridică a faptei de spălare de bani, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu referire la art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen. (1969).

A fost menţinut cuantumul pedepselor principale cu închisoarea aplicate inculpatului prin sentinţa penală apelată pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen., fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen., uz de fals, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen., participaţie improprie la infracţiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 25 raportat la art. 31 alin. (2), art. 289 alin. (1) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen., şi spălare de bani, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 în forma anterioară modificării prin Legea nr. 187/2012, cu referire la art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen.

A fost menţinută durata pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. (1969), aplicate pe lângă pedeapsa principală stabilită pentru infracţiunea de înşelăciune şi, în temeiul art. 12 din Legea nr. 187/2012, coroborat cu art. 65 alin. (2) C. pen. (1969), s-a aplicat inculpatului, pe lângă aceeaşi pedeapsă principală stabilită pentru infracţiunea de înşelăciune, şi pedeapsa complementară a interzicerii dreptului prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen. (1969), pe o durată de 5 ani.

În temeiul art. 12 din Legea nr. 187/2012, coroborat cu art. 65 alin. (1) C. pen. (1969), s-a aplicat inculpatului, pe lângă fiecare dintre pedepsele principale cu închisoarea stabilite pentru infracţiunile de uz de fals, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. (1969), participaţie improprie la infracţiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 25 raportat la art. 31 alin. (2), art. 289 alin. (1) C. pen. (1969), şi spălare de bani, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu referire la art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen. (1969), pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. (1969), pe o durată de 5 ani.

În baza art. 33 alin. (1) lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b), art. 35 alin. (3) C. pen. (1969), au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului, în pedeapsa rezultantă cea mai grea de 10 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. (1969), pe o durată de 5 ani.

Au fost înlăturate dispoziţiile art. 71 alin. (3) C. pen. (1969), ca temei de drept pentru aplicarea faţă de inculpat a pedepsei accesorii, iar, în baza art. 12 din Legea nr. 187/2012, coroborat cu art. 71 alin. (1), (2) C. pen. (1969), s-a aplicat inculpatului şi pedeapsa accesorie constând în interzicerea dreptului prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen. (1969), ce va fi executată în condiţiile art. 71 alin. (2) C. pen. (1969).

În baza art. 88 alin. (1) C. pen. (1969), s-a scăzut din pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului C. durata măsurilor preventive a reţinerii şi arestării preventive, respectiv de la 06 octombrie 2009 la 04 noiembrie 2009.

Pentru a hotărî astfel, prioritar analizării a criticilor formulate pe fond prin apelurile declarate, instanţa de apel a analizat pe cele vizând nelegalitatea sentinţei ce decurge din modalitatea de motivare a acesteia ori încălcarea dreptului la un proces echitabil al inculpaţilor.

Cu privire la acest aspect, Curtea a reţinut că, administrarea probelor, atât în cursul urmăririi penale, cât şi al judecăţii în primă instanţă, s-a efectuat în considerarea principiului prezumţiei de nevinovăţie, sarcina probelor revenind acuzării, iar dubiul profitând acuzatului.

Totodată, acuzarea a fost în măsură să prezinte învinuirile aduse inculpaţilor şi să ofere probe suficiente pentru a întemeia dispoziţia de trimitere în judecată. Astfel, acuzarea a prezentat versiunea sa asupra faptelor pe care le-a calificat în drept şi a enumerat probele a căror administrare a solicitat-o, precizând în detaliu pe care elemente de fapt se sprijină în privinţa fiecărei acuzaţii şi în legătură cu fiecare acuzat, aspect conservat şi ulterior de cercetarea judecătorească în primă instanţă, astfel că nu s-a putut considera că sarcina apărării a fost compromisă în vreun fel.

În privinţa dreptului la apărare, Curtea a constatat că inculpaţii au putut valorifica plenar prerogativele acestui drept, fiind asistaţi sau reprezentaţi de apărători care au putut solicita şi obţine administrarea probelor pe care le-au considerat necesare în vederea demontării acuzaţiilor aduse, asigurându-se în permanenţă un echilibru între acuzare şi apărare. Mai mult, martorii cauzei au fost audiaţi în contradictoriu, în faţa acuzaţilor, cu prilejul unor audieri în şedinţă publică şi în dezbateri în contradictoriu. Apărătorii inculpaţilor s-au bucurat de timpul şi de facilităţile de care au avut nevoie pentru studierea amplului material probator şi pentru pregătirea pledoariilor finale.

Ca urmare, niciunul dintre aspectele invocate nu a putut antama vreo încălcare a dreptului la un proces echitabil în procedurile judiciare desfăşurate împotriva inculpaţilor, examinarea dosarului cauzei neputând dezvălui nicio încălcare a diverselor exigenţe ale art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, procedura judiciară îmbrăcând un caracter echitabil sub toate aspectele, judecata în primă instanţă desfăşurându-se cu respectarea tuturor normelor de procedură penală incidente în cauză, iar sentinţa penală pronunţată la finele acestei prime judecăţi, a fost dată în deplină consonanţă cu materialul probator administrat în cauză şi în acord cu dispoziţiile de drept material şi procesual incidente în speţă.

S-a mai constatat că amplul material probator care a fost administrat atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faza cercetării judecătoreşti în primă instanţă a fost supus unui examen judicios, complet şi coroborat din partea judecătorului fondului în etapa procesuală a deliberării. Aşa cum rezultă din considerentele hotărârii examinate, în deplin acord cu principiul liberei aprecieri, instanţa fondului a analizat şi evaluat toate mijloacele de probă existente la dosar, administrate atât în favoarea, cât şi în defavoarea inculpaţilor, coroborându-le între ele şi acordând valoare probantă numai în măsura în care a constatat că se coroborau unele cu altele. A arătat, de asemenea, că, în considerentele sentinţei penale supuse analizei, au fost prezentate, într-o manieră amplă, dar punctuală, argumentele care au stat la baza soluţiilor dispuse, fiind explicitată vinovăţia, sub forma intenţiei, reţinută în sarcina inculpaţilor în comiterea infracţiunilor pentru care s-a dispus condamnarea.

Nici criticile privind nemotivarea hotărârii/motivarea sumară, neanalizarea probelor ori caracterul contradictoriu al dispozitivului cu situaţia de fapt reţinută, nu au fost primite de instanţa de apel. Astfel, raportându-se la jurisprudenţa europeană şi naţională în materie, Curtea a constatat că instanţa de fond a expus situaţia de fapt, astfel cum a reţinut-o, într-o manieră distinctă de cea prezentată de procuror şi a făcut referire la mijloacele de probă pe care şi-a fundamentat soluţia, iar înlăturarea unora dintre apărările formulate reiese, implicit, din modalitatea expunerii respectivei situaţii. Aşadar, s-a constatat că instanţa de fond a respectat dispoziţiile procedurale privind motivarea hotărârii, în sensul că a descris faptele care fac obiectul învinuirii, cu arătarea timpului şi locului unde au fost săvârşite, încadrarea juridică dată faptelor, forma şi gradul de vinovăţie, circumstanţele în care a fost comise faptele şi a analizat probele care au servit ca temei pentru soluţionarea laturii penale.

Analizând criticile formulate pe fondul cauzei, Curtea a constatat că prima instanţă a procedat în mod temeinic, echitabil şi imparţial, la interpretarea, analizarea şi evaluarea tuturor probelor cauzei, inclusiv din perspectiva susţinerilor şi apărărilor inculpaţilor, şi la explicarea problemelor de drept, într-o manieră convingătoare, susceptibilă a înlătura orice dubiu cu privire la existenţa faptelor, la comiterea acestora de către inculpaţi şi la vinovăţia acestora.

Totodată, a apreciat că prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, de o manieră care nu comportă critici. Efectuând propria analiză şi evaluare a întregului material probator existent la dosar, inclusiv cel administrat în faza apelului, instanţa de apel a constatat dovedită, dincolo de orice îndoială rezonabilă, situaţia de fapt reţinută în considerentele hotărârii supuse controlului jurisdicţional şi, implicit, vinovăţia inculpaţilor în comiterea infracţiunilor reţinute de prima instanţă.

Analiza coroborată a amplului material probator administrat în această cauză deosebit de complexă, atât prin prisma cazuisticii particulare, cât şi prin prisma amplitudinii cantitative şi calitative a faptelor infracţionale, a numărului mare a persoanelor vătămate, a inculpaţilor şi a conexiunilor făţişe sau insidioase dintre aceştia din urmă, dar mai ales a versiunilor factuale, prezentate, mai ales de către inculpatul A., care au complicat şi mai mult procesul de discernere a adevărului în cauză, dovedeşte fără putinţă de tăgadă conduita ce se circumscrie sferei ilicitului penal pe care au adoptat-o inculpaţii în contextul ansamblului factual dovedit.

Instanţa de fond a reţinut o stare de fapt conformă cu realitatea, sprijinită pe analiza şi interpretarea judicioasă a probelor administrate în cursul urmăririi penale şi în cercetarea judecătorească derulată în primă instanţă, probatoriul administrat în faţa instanţei de apel nefiind de natură a răsturna situaţia de fapt în legătură cu care s-au dispus soluţiile de condamnare ale inculpaţilor, ci dimpotrivă a consolidat situaţia factuală, situând-o dincolo de orice îndoială rezonabilă.

Curtea de Apel şi-a însuşit, aşadar, starea de fapt stabilită prin rechizitoriu, împrejurare ce determină ca aceasta să devină a instanţei de judecată, semnificând unitatea de vedere dintre parchet şi magistraţi în evaluarea şi interpretarea probelor, având, în acest sens, în vedere atât pe cele administrate în etapa anchetei penale, cât şi pe cele administrate în cursul cercetării judecătoreşti în fond şi apel, pe care le-a coroborat, reţinându-le pe cele mai credibile, în consonanţă cu adevărul.

Făcând trimitere la dispoziţiile art. 103 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., în conformitate cu care probele nu au o valoare dinainte stabilită prin lege şi sunt supuse liberei aprecieri a organelor judiciare în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză, Curtea a arătat că la luarea deciziei asupra existenţei infracţiunii şi a vinovăţiei inculpatului, instanţa trebuie să hotărască motivat, cu trimitere la toate probele evaluate, condamnarea urmând se dispune doar atunci când judecătorul are convingerea că acuzaţia a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă.

De asemenea, a mai reţinut că inculpatul se bucură de prezumţia de nevinovăţie garantată de prevederile art. 4 alin. (2) C. proc. pen. şi orice îndoială se interpretează în favoarea sa, el nefiind obligat să îşi dovedească nevinovăţia (art. 99 alin. (2) C. proc. pen.).

În cauză, faţă de ansamblul materialului probator administrat în cursul procesului, instanţa de apel a constatat că prezumţia de nevinovăţie garantată de dispoziţiile art. 4 C. proc. pen. şi art. 99 C. proc. pen., de care se bucură inculpaţii, a fost răsturnată, vinovăţia acestora rezultând dincolo de orice îndoială rezonabilă, din materialul probator administrat.

Răspunzând punctual criticilor apărării, Curtea a constatat că, procedând la soluţionarea pe fond a cauzei, prima instanţă a administrat toate probele necesare aflării adevărului cu privire la fapte şi împrejurările cauzei, fiind evidenţiate aspectele concordante care susţin vinovăţia inculpaţilor şi probele care au servit ca temei al soluţionării cauzei. Pe baza analizei amănunţite a probelor administrate în cursul urmăririi penale, dar şi a celor administrate în mod nemijlocit în faza cercetării judecătoreşti, instanţa de fond a reţinut corect situaţia de fapt, existând probe certe de vinovăţie a inculpaţilor în comiterea faptelor, care au înlăturat prezumţia de nevinovăţie a acestora.

Aşadar, Curtea a constatat că probatoriul administrat în cauză, inclusiv cel din faza căii de atac ordinare a apelului este suficient de concludent sub aspectul activităţii concrete reţinute în sarcina fiecărui inculpat, probatoriul fiind corect şi complet evaluat, iar încadrarea juridică este cea legală şi corespunzătoare activităţii infracţionale desfăşurate de inculpaţi.

Totodată, Curtea a constatat că, potrivit actelor şi lucrărilor dosarului de urmărire penală şi ale celui de primă instanţă, completat cu cele ale dosarului din apel, niciuna dintre probele administrate în cauză nu confirmă susţinerile apărării menţionate pe parcursul întregii proceduri şi reiterate şi în calea de atac ordinară a apelului, vizând atât valorificarea dreptului la apărare şi echitatea procedurii în ansamblul său (asupra cărora Curtea a răspuns în debutul motivării), cât şi modul de interpretare şi corelare, de către judecătorul fondului, în procesul deliberativ, a datelor oferite de probele administrate în cauză.

Curtea a apreciat că, prin înlăturarea unor probe, nereţinute de către judecătorul fondului în cadrul procesului deliberativ, ca exprimând adevărul judiciar, sau prin reţinerea altor probe administrate în cauză ca fiind coroborate cu alte probe, susceptibile a contura în mod neîndoielnic o anumită situaţie de fapt, care reprezintă adevărul judiciar în cauză, nu se poate susţine că s-ar fi încălcat în vreun fel dreptul la apărare al inculpaţilor, fiind componenta esenţială şi inerentă a specificului raţionamentului deliberativ al magistratului chemat să "spună dreptul" în cauza dedusă judecăţii.

În ceea ce priveşte criticile formulate de inculpaţii-apelanţi A. şi B., referitoare la materialitatea faptelor pentru care au fost condamnaţi, Curtea a reţinut, în esenţă, următoarele:

Cu referire la infracţiunea de înşelăciune în convenţii cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen. (1969), inculpaţilor li s-au imputat acţiuni de inducere şi menţinere în eroare a persoanelor vătămate, cu ocazia negocierii/încheierii/executării contractelor de construire/vânzare-cumpărare apartamente ce urmau a fi edificate la mansardele unor blocuri situate în diverse zone ale municipiului Iaşi, cu privire la deţinerea de către societăţile S.C. D. S.R.L. Iaşi, S.C. E. S.R.L. şi S.C. K. S.R.L Leţcani, jud. Iaşi a autorizaţiilor de construire ori la stadiul demersurilor făcute pentru obţinerea autorizaţiilor de construire (autorizări în lipsa cărora imobilele achiziţionate nu puteau fi racordate la reţelele de utilităţi - apă, gaz, canal - şi nici nu puteau fi transferate în deplina proprietate părţilor vătămate, prin act autentic), precum şi la faptul că sumele de bani menţionate vor fi/au fost folosite, pe parcursul termenelor de executare a obligaţiilor contractuale asumate, în alte scopuri (achiziţii de bunuri imobile, creditarea unor firme) decât pentru construirea apartamentelor, respectiv pentru predarea la cheie a apartamentelor şi la termenele convenite, executarea integrală a lucrărilor exterioare/interioare şi de calitate corespunzătoare, împrejurări pe care, dacă părţile vătămate le-ar fi cunoscut nu ar mai fi încheiat contractele menţionate ori nu ar mai fi făcut plata preţului/imobil contractat - prejudiciul total cauzat în acest mod fiind de 6.546.333,67 RON.

Sub aspectul elementului material, infracţiunea de înşelăciune în convenţii are un conţinut alternativ, putând îmbrăca forma inducerii în eroare prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate ori a menţinerii în eroare a unei persoane, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos material injust şi dacă s-a pricinuit o pagubă, săvârşită în aşa fel încât, fără această eroare, cel înşelat nu ar încheiat sau executat contractul în condiţiile stipulate.

În privinţa infracţiunii de înşelăciune în convenţii se identifică şi o situaţie premisă, elementul material fiind precedat de existenţa unui contract.

Fapta se săvârşeşte prin acţiunea făptuitorului de a prezenta o situaţie sau o împrejurare în mod mincinos; în oricare dintre ipostazele elementului material, cele relatate de făptuitor nu corespund realităţii. Aşadar, fapta va constitui infracţiune şi în ipoteza în care făptuitorul îşi bazează acţiunile numai pe simplele afirmaţii, pe puterea sa de convingere, dacă, în funcţie de contextul în care au fost spuse, de gradul de cultură şi de experienţa celui căruia îi era adresată, se poate aprecia că au avut valenţele necesare inducerii în eroare a subiectului pasiv.

În acest context, analizând acţiunile sau inacţiunile inculpaţilor care au indus în eroare cocontractanţii, instanţa de apel a reţinut că eroarea acestora din urmă a fost determinantă la încheierea sau executarea contractului, fiind un element esenţial al acuzaţiilor, ea rezultând nemijlocit din activităţile întreprinse.

S-a opinat că, deşi executarea necorespunzătoare a unui contract nu reprezintă o faptă de natură penală, neîndeplinirea clauzelor contractuale în speţă constituie infracţiunea de înşelăciune întrucât aceste clauze au avut un rol esenţial în încheierea sau executarea contractelor, în legătură cu acestea părţile civile fiind induse în eroare de către inculpaţii cocontractanţi, iar ca urmare a erorii în care s-au aflat victimele au suferit o pagubă patrimonială. Dacă eroarea nu ar fi existat, contractele nu s-ar fi încheiat sau executat în condiţiile respective.

Sub aspectul elementului subiectiv, s-a arătat că infracţiunea se săvârşeşte cu intenţie directă sau indirectă. Culpa nu atrage răspunderea penală prevăzută în art. 215 C. pen. (1969) întrucât legea prevede existenţa unui scop, şi anume obţinerea unui folos injust pentru autor sau prin intermediul faptei sale, pentru altă persoană. O inducere în eroare, în cadrul unui contract, care nu produce efecte patrimoniale, nu interesează legea penală.

S-a mai arătat că inculpaţii au invocat în apărare, ca jurisprudenţă, Decizia penală nr. 1255/12.05.1998 a Curţii Supreme de Justiţie, omiţând, însă, faptul că aceştia nu se află în situaţia vizată de acea decizie, nefiind de bună-credinţă la momentul încheierii şi al executării contractelor încheiate.

De asemenea, inculpaţii au invocat că multe dintre persoanele vătămate cunoşteau că nu există autorizaţia de construire chiar la toate blocurile la momentul semnării contractelor, însă Curtea a apreciat că este irelevantă împrejurarea că acestea, fiind de bună-credinţă, nu au cerut inculpaţilor să facă dovada calităţii acestora de proprietari ai spaţiilor pe care urmau să se edifice construcţiile contractate şi nu au făcut demersuri pentru cunoaşterea situaţiei juridice reale a mansardelor ce urmau a fi construite, câtă vreme, încă de la început, inculpaţii au conceput activitatea infracţională în asemenea manieră încât majoritatea sumelor de bani obţinute de la persoanele vătămate urmau să fie folosite, pe parcursul termenelor de executarea obligaţiilor contractuale asumate, în alte scopuri, respectiv achiziţii de bunuri imobile sau creditarea unor firme, decât pentru construirea şi predarea la cheie a apartamentelor.

Mai mult, invocarea de către aceeaşi inculpaţi a împrejurării că neconstruirea tuturor apartamentelor pentru care societăţile au avut contracte de construire cu persoanele vătămate a avut ca şi cauză faptul că organele de cercetare penală au început urmărirea penală în cauză prin ridicarea documentelor societăţii, atestă, în opinia Curţii, maniera de raportare a inculpaţilor la înseşi valorile sociale lezate prin acţiunile acestora, fiind expresia unei conştiinţe juridice profund eronate şi a lipsei oricărui regret şi empatii cu situaţia victimelor.

Faptul că unele dintre părţile civile "au intrat în posesia apartamentelor" se datorează în mare parte propriului efort material şi moral al acestora, în condiţiile în care multe dintre acestea au fost nevoite să suporte costurile aducerii apartamentelor într-o situaţie de aproximativă normalitate locativă, dincolo de neajunsurile, care încă subzistă, decurgând din dificultatea sau chiar, în unele cazuri, imposibilitatea obţinerii autorizaţiilor de construire şi a intabulării dreptului de proprietate, în multe situaţii conservându-se, şi la acest moment, incertitudinea cu privire la situaţia juridică a acestor mansarde.

Aşadar, neexecutarea obligaţiilor contractuale de către inculpaţi nu s-a produs ca urmare a acţiunilor dolosive ale acestora care au amăgit persoanele vătămate cu privire la posibilitatea obţinerii în condiţii sigure a unor apartamente, iar nu din motive independente de voinţa lor. Inculpaţii şi-au dat seama că, în urma prezentării denaturate a realităţii, persoanele vătămate induse în eroare vor efectua acte patrimoniale păgubitoare şi au urmărit, pe această cale, obţinerea unor foloase patrimoniale.

Curtea a considerat că, în privinţa infracţiunii de înşelăciune în convenţii, din domeniul dreptului civil se trece în cel al dreptului penal atunci când, fie la momentul încheierii convenţiei, fie pe parcursul executării ei, acea parte care nu a respectat convenţia s-a folosit de mijloace amăgitoare pentru a o convinge pe cealaltă parte că-şi va executa obligaţiile la termenul, sau, după caz, în condiţiile convenite. Or, ansamblul activităţilor desfăşurate de inculpaţi, astfel cum rezultă acestea din probele administrate în cauză, se înscrie în acelaşi tipar al principiilor anterior enunţate.

Raportând conţinutul infracţiunii de înşelăciune în convenţii la datele speţei, Curtea a concluzionat că atât din punct de vedere al laturii obiective, cât şi al celei subiective sunt întrunite elementele constitutive ale acesteia, probele dosarului fiind relevante în acest sens.

În ceea ce priveşte criticile vizând reţinerea celorlalte infracţiuni în sarcina inculpaţilor, Curtea a constatat pe de o parte că inculpaţii au făcut doar referire generică la expertiza şi suplimentul de expertiză întocmite în cauză de expert KK., susţinând că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestor infracţiuni.

În acest sens, s-a arătat că, din ansamblul mijloacelor de probă administrate în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti, atât la instanţa de fond, cât şi în calea de atac a apelului, rezultă în mod indubitabil, că la baza condamnării inculpaţilor stau probe certe de vinovăţie, neputându-se dispune, aşa cum susţin aceştia, achitarea pentru lipsa probelor.

Astfel, rolul inculpatului A. de lider în activitatea infracţională, administrarea în fapt a societăţilor vizate şi decizia cesiunii frauduloase a părţilor sociale ale unora dintre acestea pentru evitarea plăţii obligaţiilor fiscale şi pentru sustragerea de la controlul fiscal rezultă atât din faptul că acesta şi familia sa au fost principalii beneficiari ai sumelor obţinute în contul firmelor de construcţii prin înşelarea persoanelor vătămate, din declaraţiile inculpatului C. care a arătat că primul administra în fapt firmele grupului şi a luat decizia demarării/continuării lucrărilor de mansardare fără a se fi solicitat/obţinut autorizaţiile de construire necesare, prezenta clienţilor spre vizionare o mansardă construită de altă firmă şi negocia cu aceştia preţul de vânzare şi termenul de execuţie, i-a cerut să le spună persoanelor vătămate că există autorizaţii de construire pentru mansardele vizate de contractele încheiate cu acestea.

Mai mult, şi din declaraţiile inculpatului L. rezultă că inculpatul A. era factorul de decizie în toate firmele grupului, deşi nu avea în drept nicio calitate oficială şi nu semna niciun act şi nicio decizie nu putea fi luată fără acordul său; acesta primea, împreună cu coinculpata B. toate sumele de bani încasate de le clienţi, stabilind exclusiv modul de folosire sau justificare a acestor sume, aceeaşi concluzie rezultând şi din depoziţiile date de inculpatul G.

Totodată, martora LL. a arătat că a acceptat propunerea inculpatului A. de a înfiinţa o societate pe numele ei în contul promisiunii făcute de acesta că va construi o grădiniţă unde urma să-i fie oferită funcţia de director, însă de administrarea efectivă a firmei s-au ocupat inculpatul şi soţia sa, inculpata B., în baza unor procuri autentificate la notar, aspect confirmat şi de martorul MM., audiat inclusiv în faza apelului.

Instanţa de apel a reţinut că, potrivit declaraţiilor cvasiunanime ale persoanelor vătămate păgubite, inducerea în eroare a acestora s-a efectuat într-un mod susţinut, inculpaţii furnizându-le permanent informaţii eronate legate de existenţa sau stadiul de solicitare, obţinere a autorizaţiilor de construire.

Din declaraţiile martorului NN., audiat şi în faza apelului, a rezultat că în prezenţa clienţilor, cărora li se prezentau mansardele care urmau a fi construite, i-a auzit pe inculpaţii A., L. şi C. spunându-le clienţilor că solicitările de autorizare "sunt la primării, dar urmează a fi obţinute", aspect din care se poate concluziona că între inculpaţi a existat o înţelegere de a prezenta clienţilor ca adevărată o împrejurare esenţială mincinoasă, pentru a-i face să contracteze. Curtea a remarcat, de altfel, că însuşi inculpatul C. a declarat că, la cererea inculpatului A., le-a minţit pe unele dintre persoanele vătămate, spunându-le că firma ar deţine autorizaţii de construire deşi cunoştea că acest lucru nu este adevărat.

De asemenea, Curtea a reţinut că şi inculpatul L. a recunoscut că a aflat de lipsa autorizaţiilor la aproximativ o lună după ce a fost numit director de vânzări şi că a evitat să le comunice aspectul în cauză persoanelor vătămate care l-au chestionat explicit legat de acestea, inculpatul comunicându-le că "totul va fi în regulă".

S-a reţinut că implicarea activă a soţilor A. + B. în angrenajul infracţional rezultă cu prisosinţă şi din declaraţia martorului NN. care a relatat că inculpatul A. i-a cerut să meargă la soţia sa şi să semneze dispoziţii de plată pentru diverse sume de bani, deşi martorul nici nu încasase şi nici nu predase astfel de sume, iar inculpata B. i-a cerut atât martorului, cât şi mai multor angajaţi să semneze nişte facturi emise de S.C. E. S.R.L. Iaşi pentru a regla contabilitatea între S.C. D. S.R.L. Iaşi şi prima firmă.

Aceeaşi împrejurare rezultă şi din declaraţiile martorei F., audiată inclusiv în faza apelului, potrivit cărora soţii A. + B., constatând că există sume mari de bani încasate de la persoane fizice în baza contractelor de construire încheiate de S.C. D. S.R.L. Iaşi a căror folosire nu era justificată contabil, au decis întocmirea unor facturi de prestări servicii, care nu s-au efectuat în realitate, către S.C. D. S.R.L. Iaşi în baza cărora să se efectueze plăţi de către S.C. E. S.R.L. Iaşi, o parte a acestor facturi fiind scrise şi semnate de inculpata B., iar o altă parte de către martoră în baza datelor care îi erau furnizate de inculpatul C. care a şi semnat personal facturile.

Curtea a mai reţinut că inculpaţii A. şi B. au avut sprijinul activ al inculpaţilor C. şi L. în procesul de spălare a banilor obţinuţi prin inducerea şi menţinerea în eroare a persoanelor vătămate, coordonând şi dispunând încheierea în numele S.C. E. S.R.L. Iaşi de către ultimii inculpaţi a unora dintre contractele, actele şi procesele-verbale vizate în legătură cu părţile civile OO. şi PP., deşi aceştia din urmă inculpaţi nu aveau nicio calitate în firmă.

Pe de altă parte, cvasiunanimitatea persoanelor vătămate audiate în cauză, unele dinte acestea inclusiv în faza apelului, au confirmat implicarea soţilor A. + B. în procesul de negociere sau încheiere a contractelor de construire sau de vânzare-cumpărare şi de inducere în eroare a acestora, aceştia menţinându-le în eroare cu privire la existenţa autorizaţiilor de construire, comunicându-le că ar fi depus cererile pentru eliberarea acestora, în realitate nefiind efectuate aceste demersuri, împrejurări esenţiale pe care, dacă victimele le-ar fi cunoscut, în mod sigur nu ar fi încheiat contractele.

Mai mult, unele dintre persoanele vătămate şi părţile civile audiate în cauză au relatat că, uneori, în unele cazuri, la un moment dat, după epuizarea tuturor minciunilor care le-au fost servite, la insistenţele unora dintre acestea, în afară de tactica schimbării amplasamentelor imobilelor în cauză (în fapt, un alt prilej de tergiversare de către inculpaţi şi de obţinere, în unele situaţii, a unor diferenţe de bani), inculpaţii au afirmat în mod făţiş să fie lăsaţi în pace, întrucât "cu banii pentru autorizaţie, mai fac o mansardă pentru altcineva", ceea ce dă expresie mentalităţii circumscrise relei-credinţe a inculpaţilor, dar şi unui cinism greu de imaginat.

Ca urmare, s-a arătat că este indiscutabil rolul de protagonist al inculpatului A. în ansamblul tuturor acţiunilor şi inacţiunilor infracţionale analizate, aspect perceput şi de către cvasiunanimitatea persoanelor vătămate audiate.

Curtea a mai reţinut că, chiar şi în condiţiile în care rolul inculpatului A. a fost unul pivotal în angrenajul infracţional, inculpata B. a fost cea care şi-a secondat soţul în permanenţă, implicându-se în deplină cunoştinţă de cauză în implementarea deciziilor soţului său, controlând fluxurile financiare şi asigurând conducerea executivă a firmelor în perioadele de absenţă a soţului său. Aceste împrejurări rezultă neîndoielnic din declaraţiile inculpaţilor G., C. şi L., potrivit cărora inculpata B. coordona în cadrul firmelor din grup segmentul operaţiunilor bancare şi a fluxului financiar de încasări şi plăţi prin casierie, asigurând conducerea executivă curentă a societăţilor în lipsa inculpatului A., împrejurare din care se poate deduce că nu era străină de ceea ce se întâmpla în cadrul firmelor.

Deşi din probele dosarului nu a rezultat o implicare directă a inculpatei B. în procesul de inducere şi menţinere în eroare persoanelor vătămate, totuşi Curtea a apreciat că, din relaţia sa cu soţul său, din acceptarea modului netransparent în care inculpatul A. realiza administrarea firmelor din cadrul grupului (înfiinţate pe numele altor persoane, fără a deţine vreo calitate în aceste firme, fără a semna vreun act şi ascunzând faţă de clienţi numele sau rolul decizional real), din calitatea acesteia de asociat sau administrator al unora dintre societăţile grupului, din rolul său în gestionarea fluxurilor financiare ale firmelor, coordonând plata la negru a salariilor şi modul de distribuire a veniturilor şi din faptul că se numără printre cei care au beneficiat majoritar de sumele fraudulos obţinute, este neîndoielnică participaţia sa ca şi coautor la faptele cercetate.

Din perspectiva probării infracţiunii de spălare de bani imputată inculpatei B., au fost apreciate relevante declaraţiile inculpatului G. care a precizat că o parte din sumele de bani încasate cu titlu de comision erau transferate din dispoziţia inculpatei către S.C. E. S.R.L. Iaşi fără justificare reală, în temeiul unor dispoziţii de plată către casierie între inculpatul A., căruia îi revenea procentul de 95% şi, respectiv, inculpatul L. şi martorul QQ. care împărţeau diferenţa de 5%.

Mai mult, a arătat că, din probele administrate în cauză, a rezultat că inculpata a întocmit personal o parte a documentelor fiscale, aferente unor operaţiuni de transfer cash sau virament bancar a sumei totale de 2.796.842 RON, efectuând menţiuni nereale cu privire la natura operaţiunilor derulate.

Nu în ultimul rând, s-a apreciat că trebuie avute în vedere şi datele cu caracter informativ care dovedesc faptul că inculpata a semnat în calitate de reprezentant al S.C. E. S.R.L. Iaşi contractele de vânzare-cumpărare în baza cărora au fost transmise în patrimoniul S.C. H. S.R.L. Iaşi şi S.C. J. S.R.L. Roman, jud. Neamţ, cele trei imobile achiziţionate în luna ianuarie 2007 de către S.C. E. S.R.L. Iaşi din sumele de bani rezultate din inducerea şi menţinerea în eroare a persoanelor vătămate, având reprezentarea naturii şi a scopului real al operaţiunilor.

În ceea ce priveşte criticile formulate de inculpatul apelant C. referitoare la materialitatea faptelor pentru care a fost condamnat, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:

Cu referire la infracţiunea de înşelăciune în convenţii cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen. (1969), inculpatului i s-au imputat acţiuni de inducere şi menţinere în eroare a persoanelor vătămate, cu ocazia negocierii/încheierii/executării contractelor de construire/vânzare-cumpărare apartamente ce urmau a fi edificate la mansardele unor blocuri situate în diverse zone ale municipiului Iaşi, cu privire la deţinerea de către societăţile S.C. D. S.R.L. Iaşi, S.C. E. S.R.L. şi S.C. K. S.R.L Leţcani, jud. Iaşi, a autorizaţiilor de construire ori cu privire la stadiul demersurilor făcute pentru obţinerea autorizaţiilor de construire (autorizări în lipsa cărora imobilele achiziţionate nu puteau fi racordate la reţelele de utilităţi - apă, gaz, canal - şi nici nu puteau fi transferate în deplina proprietate părţilor vătămate, prin act autentic), precum şi cu privire la faptul că sumele de bani menţionate vor fi/au fost folosite, pe parcursul termenelor de executare a obligaţiilor contractuale asumate, în alte scopuri (achiziţii de bunuri imobile, creditarea unor firme) decât pentru construirea apartamentelor, respectiv pentru predarea la cheie a apartamentelor şi la termenele convenite, executarea integrală a lucrărilor exterioare/interioare şi de calitate corespunzătoare, împrejurări pe care, dacă părţile vătămate le-ar fi cunoscut nu ar mai fi încheiat contractele menţionate ori nu ar mai fi făcut plata preţului/imobil contractat - prejudiciul total cauzat în acest mod fiind de 6.546.333,67 RON.

Reluând argumentele expuse în cazul celorlalţi doi apelanţi inculpaţi referitoare la elementele de tipicitate subiectivă şi obiectivă a infracţiunii de înşelăciune în convenţii, instanţa de apel, procedând la analizarea activităţii desfăşurate de inculpatul C., a constatat că şi în acest caz eroarea în care s-au aflat cocontractanţii a fost determinantă la încheierea sau executarea contractului, fiind un element esenţial al faptelor inculpatului, ea rezultând nemijlocit din acţiunile şi inacţiunile acestuia.

Curtea a mai reţinut că inculpatul C. a invocat în apărare, ca jurisprudenţă, Decizia penală nr. 1255/12.05.1998 a Curţii Supreme de Justiţie, omiţând, însă, faptul că nu se află în situaţia vizată de acea decizie, nefiind de bună-credinţă la momentul încheierii şi al executării contractelor încheiate.

De asemenea, inculpatul a invocat că multe dintre persoanele vătămate cunoşteau că nu există autorizaţia de construire chiar la toate blocurile la momentul semnării contractelor, însă Curtea a apreciat că este irelevantă împrejurarea că acestea, fiind de bună-credinţă, nu au cerut inculpaţilor să facă dovada calităţii acestora de proprietari ai spaţiilor pe care urmau să se edifice construcţiile contractate şi nu au făcut demersuri pentru cunoaşterea situaţiei juridice reale a mansardelor ce urmau a fi construite, câtă vreme, încă de la început, inculpaţii au conceput activitatea infracţională în asemenea manieră încât majoritatea sumelor de bani obţinute de la persoanele vătămate urmau să fie folosite, pe parcursul termenelor de executarea obligaţiilor contractuale asumate, în alte scopuri, respectiv achiziţii de bunuri imobile sau creditarea unor firme, decât pentru construirea şi predarea la cheie a apartamentelor.

Mai mult, invocarea de către acelaşi inculpat a împrejurării că activitatea de construire a apartamentelor a fost reală este irelevantă câtă vreme nu s-a imputat inculpatului, ca de altfel nici celorlalţi inculpaţi, fictivitatea unei astfel de activităţi, ci modalitatea în care au obţinut încheierea acelor contracte de construire, prin inducerea şi menţinerea în eroare, atât la momentul încheierii cât şi ulterior, la momentul executării contractelor, a persoanelor vătămate, cu privire la deţinerea autorizaţilor de construire ori cu privire la stadiul demersurilor efectuate pentru obţinerea autorizaţiilor de construire, dar şi cu privire la destinaţia reală a sumelor de bani încasate de la acestea.

Inculpatul C. a mai invocat în apărarea sa şi faptul că existenţa autorizaţiei de construire la încheierea contractului de construire nu era obligatorie şi necesară, aspect cu privire la care Curtea a apreciat că, deşi, din punctul de vedere strict al dreptului civil sau comercial, existenţa acelei autorizaţii nu poate fi asimilată unei condiţii de validitate pentru existenţa actului juridic reprezentat de contractul de construire, din punct de vedere al dreptului penal, inducerea în eroare şi menţinerea în eroare a persoanelor vătămate în legătură cu acest aspect esenţial, în lipsa căruia ele nu ar fi mai încheiat şi executat contractele în modalitatea reţinută, realizează conţinutul infracţiunii de înşelăciune în convenţii, întrucât din maniera în care s-au desfăşurat lucrurile, este exclusă buna-credinţă a inculpatului, alături de ceilalţi acuzaţi, acţiunile şi inacţiunile acestuia fiind orientate în mod clar către scopul obţinerii unor foloase materiale injuste, corelative prejudiciilor cauzate persoanelor vătămate.

Pe de altă parte, Curtea a apreciat că nu poate da relevanţă susţinerii de principiu a inculpatului potrivit căreia cauzarea prejudiciului, prin pierderea sumelor de bani, poate fi determinată şi de împrejurări care nu au caracter ilicit, penal, întrucât nu aceasta este situaţia în speţa de faţă, în care prejudiciul este strict urmarea faptelor penale ale inculpaţilor.

Astfel, s-a arătat că împrejurarea că unele dintre părţile civile "au intrat în posesia apartamentelor" (formularea aparţine inculpatului) se datorează în mare parte propriului efort material şi moral al acestora, în condiţiile în care multe dintre acestea au fost nevoite să suporte costurile aducerii apartamentelor într-o situaţie de aproximativă normalitate locativă, dincolo de neajunsurile, care încă subzistă, decurgând din dificultatea sau chiar, în unele cazuri, imposibilitatea obţinerii autorizaţiilor de construire şi a intabulării dreptului de proprietate, în multe situaţii conservându-se, şi la acest moment, incertitudinea cu privire la situaţia juridică a acestor mansarde.

Mai mult, s-a apreciat că invocarea de către acelaşi inculpat a împrejurării că neconstruirea tuturor apartamentelor pentru care societăţile au avut contracte de construire cu persoanele vătămate a avut ca şi cauză faptul că organele de cercetare penală au început urmărirea penală în cauză prin ridicarea documentelor societăţii, atestă maniera de raportare a inculpatului la înseşi valorile sociale lezate prin acţiunile acestuia, fiind expresia unei conştiinţe juridice profund eronate şi a lipsei oricărui regret şi empatii cu situaţia victimelor.

S-a arătat, în acest context, că neexecutarea obligaţiilor contractuale de către inculpat nu s-a produs nu din motive independente de voinţa acestuia, ci ca urmare a acţiunilor dolosive ale acestuia care a amăgit persoanele vătămate cu privire la posibilitatea obţinerii în condiţii sigure a unor apartamente. Acesta şi-a dat seama că, în urma prezentării denaturate a realităţii, persoanele vătămate induse în eroare vor efectua acte patrimoniale păgubitoare şi a urmărit, pe această cale, obţinerea unor foloase patrimoniale.

Curtea a considerat că, în privinţa infracţiunii de înşelăciune în convenţii, din domeniul dreptului civil se trece în cel al dreptului penal atunci când, fie la momentul încheierii convenţiei, fie pe parcursul executării ei, acea parte care nu a respectat convenţia s-a folosit de mijloace amăgitoare pentru a o convinge pe cealaltă parte că-şi va executa obligaţiile la termenul, sau, după caz, în condiţiile convenite. Or, ansamblul activităţilor desfăşurate de inculpaţi, astfel cum rezultă acestea cu prisosinţă din probele administrate în cauză, se înscrie în acelaşi tipar al principiilor anterior enunţate.

Ca urmare, raportând conţinutul infracţiunii de înşelăciune în convenţii la datele speţei, Curtea a apreciat că atât din punct de vedere al laturii obiective, cât şi subiective sunt întrunite elementele constitutive ale acesteia, probele dosarului fiind relevante în acest sens.

În ceea ce priveşte criticile vizând reţinerea celorlalte infracţiuni în sarcina inculpatului, Curtea a constatat, pe de o parte, că inculpatul a făcut doar referire generică la raţionamentul vădit greşit al primei instanţe, susţinând că neîntocmirea documentelor care să servească la înregistrarea lor în contabilitate nu este de natură să înlăture existenţa fizică a lucrărilor executate şi că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestor infracţiuni.

În privinţa infracţiunii de spălare de bani, inculpatul C. a criticat soluţia de condamnare, susţinând că fondurile obţinute pe bază de documente legale au caracter licit, iar introducerea acestor sume în fluxul comercial al celor două societăţi nu a avut drept scop spălarea banilor.

Acelaşi inculpat a făcut trimitere la o soluţie de practică judiciară, susţinând că situaţia de fapt din acea speţă este "extrem de asemănătoare cu cea din prezenta cauză".

Din maniera de elaborare a raţionamentului argumentativ, Curtea a reţinut că inculpatul apelant pare a fi în eroare cu privire la materialitatea concretă a activităţilor imputate acestuia, cu relevanţă din perspectiva existenţei infracţiunii de spălare de bani. În plus, s-a arătat că trimiterea la soluţia jurisprudenţială menţionată este nepertinentă, în lipsa suprapunerii situaţiilor de fapt comparate de inculpat.

În concret, Curtea a constatat că, din ansamblul mijloacelor de probă administrate în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti, atât la instanţa de fond, cât şi în calea de atac a apelului, rezultă în mod indubitabil, că la baza condamnării inculpatului stau probe certe de vinovăţie, nefiind justificată adoptarea unei soluţii de achitare pentru lipsa probelor sau pentru lipsa vinovăţiei.

În acest sens, Curtea a reţinut că însuşi inculpatul C. a recunoscut în declaraţiile sale că la cererea inculpatului A. le-a minţit pe unele dintre persoanele vătămate spunându-le că firma ar deţine autorizaţii de construire, deşi cunoştea că acest lucru este nereal, având reprezentarea certă că acest element era esenţial în luarea de către victime a deciziilor de încheiere a contractelor de construire.

În opinia Curţii, faptul că deciziile în cadrul grupului de firme erau luate exclusiv de către inculpatul A., el fiind, potrivit propriilor susţineri, un simplu executant al dispoziţiilor acestuia, nu îl exonerează pe inculpatul C. de propria răspundere penală în raport cu faptele a căror reprezentare şi-a putut-o configura în mod neîndoielnic.

În plus, Curtea a mai constatat că, din probele administrate în cauză, rezultă că inculpatul C. a avut o implicare activă proprie în activităţile convergente de inducere şi menţinere în eroare a persoanelor vătămate, din poziţia sa de director general al S.C. D. S.R.L. Iaşi şi S.C. E. S.R.L. Iaşi, inculpatul fiind un apropiat al soţilor A. + B., era cointeresat în procesul de adoptare şi executare a deciziilor, aspect ce a reieşit, de altfel, şi din depoziţia inculpatului L., conform căruia conducerea activităţii era asigurată de soţii A. + B., iar în lipsa acestora de către inculpatul C.

Mai mult, s-a arătat că, din înscrisurile de la dosar, rezultă că, în mare parte, deciziile şi punerea lor în executare erau asumate de inculpatul C. prin propria sa semnătură. Că aşa stau lucrurile rezultă şi din aceea că inculpatul C. şi-a asumat calitatea de administrator al S.C. E. S.R.L. Iaşi în perioada 09.04.2008 - 19.06.2009 şi a determinat-o pe martora RR., la acel moment prietena, ulterior soţia sa, să preia în mod fictiv calitatea de administrator al S.C. D. S.R.L. Iaşi în perioadele 01.08.2006 - 03.10.2006 şi 06.02.2007-07.02.2008.

S-a reţinut că, din declaraţiile proprii, a rezultat că inculpatul C. cunoştea că se prezenta clienţilor spre vizionare o mansardă care nu fusese construită de firmă, dar prezentată ca fiind realizare proprie a firmei, că lipseau autorizaţiile de construire, deşi potrivit statutul său de director general ar fi trebuit să semneze toate actele vizând solicitarea şi obţinerea acestora, că inculpatul A. îşi ascundea faţă de clienţi numele sau poziţia decizională reală, că a cesionat părţile sociale ale firmelor distrugând documentele contabile, pentru a se sustrage de la plata obligaţiilor fiscale bugetare, a controlului fiscal şi a zădărnici urmărirea penală împotriva sa. Or, evaluând acţiunile sale în aceste circumstanţe factuale, Curtea a apreciat că nu se poate susţine că inculpatul C. ar fi acţionat în necunoştinţă de cauză sau că a fost de bună-credinţă în raporturile cu persoanele vătămate cărora, cu ocazia negocierii, încheierii şi executării contractelor de construire le-a ascuns toate aceste aspecte determinante pentru încheierea contractelor şi efectuarea plăţilor aferente acestora.

Pe de altă parte, Curtea a arătat că, din declaraţiile foarte multor persoane vătămate, audiate inclusiv în faza apelului, a rezultat că inculpatul C. s-a implicat activ şi într-o maniera substanţială în procesul de negociere şi de încheiere a contractelor de construire/vânzare-cumpărare şi de inducere şi menţinere în eroare a acestora. Astfel, persoana vătămată SS. a precizat că a negociat contractul cu inculpatul C. care i-a precizat explicit că firma construieşte apartamentul la mansardă, cu autorizaţie de construire şi cu toate utilităţile, ascunzându-i faptul că pentru blocul respectiv Primăria mun. Iaşi a respins cererea de autorizare, solicitând completarea documentaţiei, împrejurare esenţială pe care, dacă ar fi cunoscut-o, în mod cert, persoana vătămată nu ar fi încheiat contractul, lipsa autorizaţiei de construire făcând imposibilă racordarea imobilului la utilităţi şi intabularea dreptului de proprietate în vederea unei eventuale înstrăinări. Mai mult, faptul că inculpatul C. a fost de rea-credinţă rezultă şi din împrejurarea că potrivit art. 2 al contractului de construire, imobilul contractat urma să fie predat potrivit proiectului tehnic şi autorizaţiei de construire, deşi, chiar la momentul încheierii contractului, această autorizaţie nu exista, firma neefectuând niciun demers pentru obţinerea ulterioară a acesteia.

S-a arătat că aceleaşi împrejurări au fost confirmate şi de persoanele vătămate OO., BB., II., Q., PP., TT., S., M., UU., VV., AA., WW., JJ., HH., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF., GGG., HHH., U., III., JJJ., KKK., LLL., MMM., NNN., OOO., PPP., QQQ., RRR., SSS., TTT., UUU., VVV., WWW., XXX., YYY., ZZZ., AAAA., BBBB., CCCC., DDDD., EEEE., FFFF., GGGG., HHHH., IIII., JJJJ., KKKK., care au relatat modalitatea în care inculpatul C. s-a implicat în negocierea şi semnarea contractelor de construire, în amăgirea şi menţinerea în eroare a acestora cu privire la lipsa autorizaţiilor de construire, elemente esenţiale care, dacă ar fi fost cunoscute, ar fi determinat persoanele vătămate să nu încheie aceste contracte şi să nu efectueze plăţile aferente acestor contracte.

Contrar aserţiunilor inculpatului C. cu privire la infracţiunea de spălare de bani, Curtea a reţinut că implicarea acestuia în operaţiunile de spălare a sumelor de bani obţinute din inducerea şi menţinerea în eroare a persoanelor vătămate (având deci caracter ilicit) rezultă din implicarea acestuia, în calitatea sa de director general al S.C. E. S.R.L. Iaşi şi S.C. D. S.R.L. Iaşi, în procesul de reintroducere a sumelor de bani încasate de la persoanele vătămate în fluxurile financiare legale ale societăţilor în cauză şi de transfer parţial al acestora şi al activelor achiziţionate între firmele grupului.

Mai mult, Curtea a remarcat faptul că inculpatul C. s-a implicat activ şi personal în întocmirea unei părţi din documentele fiscale, pe care le-a semnat în calitate de reprezentant al beneficiarului, aferente unor operaţiuni de transfer cash sau virament bancar a sumei totale de 2.796.842 RON efectuate în perioada 01.10.2007 - 01.02.2008 de S.C. E. S.R.L. Iaşi în beneficiul S.C. D. S.R.L. Iaşi, făcând în aceste documente menţiuni nereale cu privire la natura operaţiunilor derulate, iar corelativ aceloraşi operaţiuni a semnat în calitate de reprezentant al S.C. D. S.R.L. Iaşi toate facturile fiscale aferente operaţiunilor de transfer ce conţineau aceleaşi aspecte nereale.

Mai mult, s-a reţinut că inculpatul C., în realizarea elementului material al aceleiaşi infracţiuni de spălare de bani, a semnat, în calitate de reprezentant al S.C. H. S.R.L. Iaşi, contractele de vânzare-cumpărare în baza cărora au fost transferate în patrimoniul acestei societăţi cele două imobile din mun. Iaşi, respectiv din str. (...), achiziţionate în luna ianuarie 2007 de către S.C. E. S.R.L. Iaşi din sumele de bani obţinute din inducerea şi menţinerea în eroare a persoanelor vătămate, având reprezentarea clară a naturii şi scopului real al operaţiunilor.

Cu privire la criticile formulate de Ministerul Public, Curtea a apreciat că acestea sunt, în parte, fondate, motivat de următoarele considerente:

Astfel, în privinţa inculpatului A., a arătat că este adevărat că în ceea ce priveşte toate infracţiunile reţinute acestuia în prezenta cauză, fiind în concurs real între ele (dar fiecare în parte, fiind în formă continuată), trebuiau reţinute prevederile art. 33 lit. a) C. pen. (1969), dar numai în cadrul dispoziţiei de contopire a pedepselor aplicate pentru infracţiunile concurente, iar nu la încadrarea juridică a fiecărei fapte, încadrare în cadrul căreia trebuiau reţinute doar prevederile art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), în legătură cu forma continuată a infracţiunilor.

Cu privire la acest aspect, în ceea ce priveşte încadrarea juridică a faptelor reţinute inculpatului menţionat, s-a constatat ca fiind criticabil şi faptul că în timp ce în cadrul încadrării juridice a celorlalte infracţiuni a fost reţinut art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen. (1969), în ceea ce priveşte infracţiunea de înşelăciune, la încadrarea juridică a acesteia nu a fost reţinut acest articol.

De asemenea, Curtea a remarcat faptul că la încadrarea juridică a infracţiunii de instigare la infracţiunea de efectuarea cu ştiinţă de înregistrări inexacte având drept consecinţa denaturarea veniturilor, cheltuielilor şi rezultatelor financiare reflectate în bilanţul contabil, faptă prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 43 din Legea nr. 82/1991 cu trimitere la art. 289 C. pen., nu trebuiau reţinute dispoziţiile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 cu referire la art. 4 C. pen., întrucât concluzia că fapta nu a fost dezincriminată nu trebuie să se regăsească în încadrarea juridică a infracţiunii reţinute, articolele menţionate putând fi amintite în motivarea hotărârii, ca justificare a aprecierii potrivit căreia fapta nu a fost dezincriminată.

Nu au fost, însă, primite criticile procurorului cu privire la necesitatea aplicării faţă de inculpat a unor pedepse într-un cuantum mai mare decât cel stabilit de către instanţa de fond, instanţa de fond valorificând în mod corespunzător toate criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (1969), cu referire preponderentă la circumstanţele reale, respectiv rolul major asumat de inculpat în administrarea în fapt a societăţilor înfiinţate din iniţiativa sa şi controlate de el şi soţia sa împreună cu ceilalţi inculpaţi, acţionând personal în numele şi în realizarea obiectului de activitate al acestora, ori instigând pe ceilalţi acuzaţi, pentru materializarea iniţiativelor infracţionale, pluralitatea actelor materiale săvârşite de acesta într-o perioadă considerabilă de timp, în frauda patrimoniului persoanelor vătămate, lipsa oricăror diligenţe din partea acestuia pentru acoperirea prejudiciilor cauzate părţilor civile, precum şi la cele personale, respectiv atitudinea nesinceră adoptată pe întreg parcursul procesului penal - concretizată în plasarea răspunderii penale asupra altor persoane, minimalizând, în mod constant, efectele negative ale deciziilor sale infracţionale -, antecedentele penale ce ilustrează perseverenţa sa infracţională, anterior fiind condamnat definitiv tot pentru fapte de înşelăciune.

Faţă de particularităţile comiterii fiecăreia dintre infracţiunile imputate, de gardul de pericol social al acestora, de periculozitatea inculpatului, de ansamblul tuturor elementelor de ordin real şi personal analizate anterior, Curtea a apreciat că nu se impune majorarea cuantumului pedepselor aplicate inculpatului de prima instanţă, funcţiile represivă, de exemplaritate şi educativă ale pedepsei fiind asigurate cu prisosinţă, fără riscul de a antama un grad de aflictivitate care să exceadă ceea ce este strict necesar pentru reconsiderarea de către inculpat a valorilor sociale încălcate prin săvârşirea infracţiunilor şi pentru propria sa reinserţie socială.

Cu toate acestea, au fost primite, însă, criticile procurorului referitoare la împrejurarea că instanţa de fond, pe lângă pedeapsa principală stabilită pentru infracţiunea de înşelăciune, a aplicat inculpatului pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua şi lit. b) C. pen., fără a menţiona faptul că este vorba de vechea reglementare, pentru o perioadă de 5 ani, în condiţiile în care s-ar fi impus ca inculpatului să-i fie interzis şi dreptul de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunilor (prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen. 1969).

De asemenea, faţă de natura şi gravitatea celorlalte infracţiuni, faţă de împrejurările cauzei şi persoana infractorului, s-a apreciat că pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II, lit. b) şi lit. c) C. pen. (1969) trebuia să fie aplicată inculpatului şi pentru comiterea celorlalte infracţiuni reţinute, deci pe lângă fiecare dintre pedepsele principale aplicate pentru aceste infracţiuni.

În privinţa perioadei de aplicare a pedepsei complementare pentru fiecare dintre infracţiunile reţinute inculpatului, Curtea, în dezacord cu susţinerile procurorului, a apreciat că cea stabilită prin hotărârea instanţei de fond (5 ani) este suficientă în raport de gravitatea infracţiunilor care atrag aceste nedemnităţi, dar a aderat la teza că trebuie ca inculpatului să-i fie interzis dreptul de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunilor (prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen. (1969) şi ca pedeapsă accesorie.

În ceea ce priveşte stabilirea situaţiei juridice a inculpatului raportat la antecedenţa sa penală, instanţa de fond a soluţionat în mod greşit această situaţie, nesocotind data epuizării infracţiunilor în formă continuată, deduse judecăţii în prezenta cauză şi datele la care au rămas definitive hotărârile anterioare de condamnare a inculpatului A.. Or, evaluând situaţia acestor antecedente, Curtea a constatat că o parte din infracţiunile pentru care a fost condamnat în prezenta cauză au fost comise în concurs real cu o parte dintre faptele pentru care a fost condamnat anterior, iar o altă parte din infracţiunile pentru care a fost condamnat în prezenta cauză au fost comise în stare de recidivă postcondamnatorie faţă de condamnările anterioare.

Prin urmare, instanţa de fond, prin hotărârea atacată cu prezentul apel, în mod greşit a dispus revocarea suspendării condiţionate dispusă prin hotărârile anterioare de condamnare, corect fiind să dispună anularea suspendării condiţionate, contopirea pedepselor aplicate prin condamnările anterioare şi a pedepselor aplicate pentru faptele deduse judecăţii în prezenta cauză şi aplicarea unui spor de pedeapsă care să-1 depăşească pe cel de 4 luni aplicat prin Sentinţa penală nr. 1249/18.04.2008 al Judecătoriei Iaşi şi al cărui cuantum să fi fost în concordanţă cu numărul mare al infracţiunilor comise ce imprimă activităţii infracţionale în ansamblu un caracter mult mai grav.

Astfel, prima instanţă trebuia să constate ca faptele de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen. (1969), şi participaţie improprie la infracţiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 25 raportat la art. 31 alin. (2), art. 289 alin. (1) C. pen. (1969), pentru a căror săvârşire inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală apelată sunt săvârşite în cadrul termenelor de încercare stabilite prin Sentinţa penală nr. 1249/18.04.2008 a Judecătoriei Iaşi, definitivă prin Decizia penală nr. 87/10.02.2009 a Curţii de Apel Iaşi, precum şi prin Sentinţa penală nr. 3865/21.12.2007 a Judecătoriei Iaşi, definitivă prin Decizia penală nr. 651/02.12.2008 a Curţii de Apel Iaşi.

De asemenea, s-a arătat că prima instanţă ar fi trebuit să constate că faptele pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului prin Sentinţa penală nr. 1249/18.04.2008 a Judecătoriei Iaşi, definitivă prin Decizia penală nr. 87/10.02.2009 a Curţii de Apel Iaşi, şi prin Sentinţa penală nr. 3865/21.12.2007 a Judecătoriei Iaşi, definitivă prin Decizia penală nr. 651/02.12.2008 a Curţii de Apel Iaşi, sunt săvârşite în condiţiile concursului real de infracţiuni prevăzut de art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen. (1969), atât între ele cât şi în raport cu faptele de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 25 raportat la art. 290 C. pen. (1969), instigare la uz de fals, prevăzută de art. 25 raportat la art. 291 C. pen. (1969), instigare la infracţiunea de efectuare cu ştiinţă de înregistrări inexacte în contabilitate, având drept consecinţă denaturarea veniturilor, cheltuielilor şi rezultatelor financiare reflectate în bilanţul contabil, prevăzută de art. 25 C. pen. (1969) raportat la art. 43 din Legea nr. 82/1991 raportat la art. 289 C. pen. (1969), şi spălare de bani, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu referire la art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen. (1969), pentru a căror săvârşire inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală apelată.

Urmare a acestor constatări, s-ar fi impus nu revocarea, în temeiul art. 83 C. pen. (1969), a suspendării condiţionate a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 1249/18.04.2008 a Judecătoriei Iaşi, definitivă prin Decizia penală nr. 87/10.02.2009 a Curţii de Apel Iaşi, precum şi a suspendării condiţionate a executării pedepsei de 10 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 3865/21.12.2007 a Judecătoriei Iaşi, definitivă prin Decizia penală nr. 651/02.12.2008 a Curţii de Apel Iaşi, ci, în baza art. 85 alin. (1) C. pen. (1969), anularea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 1249/18.04.2008 a Judecătoriei Iaşi, definitivă prin Decizia penală nr. 87/10.02.2009 a Curţii de Apel Iaşi, precum şi suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 10 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 3865/21.12.2007 a Judecătoriei Iaşi, definitivă prin Decizia penală nr. 651/02.12.2008 a Curţii de Apel Iaşi.

De asemenea, pentru acurateţe juridică, se impunea să nu fie reţinute dispoziţiile art. 71 alin. (3) C. pen. (1969), ca temei de drept pentru aplicarea faţă de inculpat a pedepsei accesorii, aceste dispoziţii nefiind aplicabile în cauză.

În fine, s-a mai arătat că instanţa de fond a stabilit în mod greşit perioada ce trebuia dedusă din pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului, constând în durata reţinerii şi arestării preventive, corectă fiind cea cuprinsă între datele 06.10.2009 - 04.11.2009.

În ceea ce îi priveşte, printre alţii, pe inculpaţii B. şi C., criticile procurorului au vizat, în esenţă, următoarele:

La încadrarea juridică a faptelor reţinute inculpaţilor, pentru unele dintre acestea a fost reţinut art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen. (1969), criticându-se acest aspect pentru aceleaşi considerente expuse mai sus, când s-a făcut referire la inculpatul A.. În plus, ca şi în cazul acestuia, instanţa de fond a reţinut articolul menţionat pentru o parte din infracţiuni, nu pentru toate, fapt care nu are nicio justificare.

Pe de altă parte, s-a considerat că pedepsele aplicate inculpaţilor pentru comiterea infracţiunilor reţinute, trebuiau să aibă un cuantum mai mare decât cel stabilit de către instanţa de fond, având în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de normele de incriminare a faptelor şi gradul de pericol social al infracţiunilor săvârşite, constatându-se faptul că pentru înşelăciune, infracţiune foarte gravă, prin hotărârea instanţei de fond, inculpaţilor le-a fost aplicată câte o pedeapsă cu un cuantum la limita minimă prevăzută de lege iar cuantumul unora dintre celelalte pedepse aplicate este orientat spre minimul prevăzut de lege.

De asemenea, s-a mai criticat faptul că instanţa de fond, pe lângă pedeapsa principală stabilită pentru infracţiunea de înşelăciune, a aplicat inculpaţilor pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua şi lit. b) din C. pen., fără a menţiona faptul că este vorba de vechea reglementare, pentru o perioadă de 5 ani, dar că se impune ca inculpaţilor să le fie interzis şi dreptul de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-au folosit pentru săvârşirea infracţiunilor (prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen. 1969). Faţă de natura şi gravitatea celorlalte infracţiuni reţinute inculpaţilor menţionaţi şi faţă de împrejurările cauzei, pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II, lit. b) şi lit. c) C. pen. (1969) trebuie să le fie aplicată şi pentru comiterea acestor infracţiuni, pentru care le sunt aplicate pedepse cu închisoarea ce au cuantumul de cel puţin 2 ani.

Mai mult, s-a considerat că perioada de aplicare a pedepsei complementare pentru fiecare dintre infracţiunile reţinute inculpaţilor, trebuie să fie mai mare decât cea stabilită prin hotărârea instanţei de fond (5 ani) şi trebuie ca inculpaţilor să le fie interzis dreptul de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-au folosit pentru săvârşirea infracţiunilor (prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen. 1969) şi ca pedeapsă accesorie.

Criticile procurorului au vizat şi faptul că instanţa de fond nu a aplicat inculpaţilor spor de pedeapsă ca urmare a contopirii pedepselor stabilite pentru faptele ce au făcut obiectul cauzei, fiind necesară aplicarea acestui spor, care să aibă un cuantum pe măsura numărului infracţiunilor comise de fiecare inculpat (în cazul unora dintre ei fiind vorba de un număr mare de infracţiuni) care imprimă activităţii infracţionale în ansamblu, reţinute fiecăruia dintre inculpaţi, un caracter mult mai grav.

De asemenea, s-a arătat că este greşit faptul că în cadrul încadrării juridice reţinute pentru faptele de instigare la infracţiunea de efectuarea cu ştiinţă de înregistrări inexacte având drept consecinţă denaturarea veniturilor, cheltuielilor şi rezultatelor financiare reflectate în bilanţul contabil, prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 43 din Legea 82/1991 r cu trimitere la art. 289 C. pen., reţinută inculpatului A., spălare de bani, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, cu referire la art. 215 alin. (1), (3), (5), art. 41 alin. (2), art. 75 alin. (1) lit. a), reţinută inculpaţilor B., C., nu a fost reţinut art. 5 C. pen., în condiţiile în care, ca lege mai favorabilă, a fost reţinută legea anterioară şi în virtutea aplicării globale a acesteia, sunt reţinute prevederile art. 43 din Legea nr. 82/1991 şi art. 29 din Legea nr. 656/2002, în forma în care erau acestea înainte ca legile menţionate să fie modificate prin Legea nr. 187/2012.

De asemenea, s-a criticat faptul că la încadrarea juridică a faptelor reţinute inculpaţilor, unde au fost reţinute prevederi din Legea nr. 82/1991 şi din Legea nr. 656/2002, nu au fost făcute menţiuni din care să rezulte faptul că se reţine forma acestor legi, astfel cum era ea înainte de a fi modificată prin Legea nr. 187/2012.

În ceea ce îi priveşte pe inculpatul C., instanţa de fond a stabilit greşit perioada ce trebuie dedusă din pedeapsa rezultantă aplicată, constând în durata reţinerii şi arestării preventive (06.10.2009 - 03.11.2009), corectă fiind cea cuprinsă între datele: 06.10.2009 - 04.11.2009.

Analizând toate aceste critici, punctual, faţă de fiecare inculpat, Curtea a reţinut că acestea sunt întemeiate numai în parte, majoritatea ţinând de acurateţea juridică a sentinţei penale apelate, iar o parte vizând nelegalitatea şi netemeinicia acesteia.

Astfel, în ceea ce îi priveşte pe inculpaţii B. ş C., s-a arătat că, în mod greşit, prima instanţă a reţinut la încadrarea juridică a faptelor reţinute inculpaţilor, pentru unele dintre acestea, dispoziţiile art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen. (1969). Este adevărat că în ceea ce priveşte toate infracţiunile reţinute acestora în prezenta cauză, fiind în concurs real între ele (dar fiecare în parte, fiind în formă continuată), trebuiau reţinute prevederile art. 33 lit. a) C. pen. (1969), dar numai în cadrul dispoziţiei de contopire a pedepselor aplicate pentru infracţiunile concurente, iar nu la încadrarea juridică a fiecărei fapte.

În plus, ca şi în cazul analizat privind pe inculpatul A., instanţa de fond a reţinut articolul menţionat pentru o parte din infracţiuni, nu pentru toate, fapt care nu are nici o justificare.

Pe de altă parte, nu au fost, însă, primite criticile procurorului cu privire la necesitatea aplicării faţă de inculpaţi a unor pedepse într-un cuantum mai mare decât cel stabilit de către instanţa de fond, instanţa de fond valorificând în mod corespunzător toate criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (1969), cu referire preponderentă la circumstanţele reale, pluralitatea actelor materiale săvârşite de aceştia într-o perioadă considerabilă de timp, în frauda patrimoniului persoanelor vătămate, lipsa oricăror diligenţe din partea acestora pentru acoperirea prejudiciilor cauzate părţilor civile, precum şi la cele personale.

Lipsa oricărui efort al inculpaţilor de acoperire a prejudiciului a fost apreciat ca fiind indisolubil legat de poziţia procesuală a acestora, de nerecunoaştere a faptelor şi de o anume strategie de apărare, preordinată sau spontană, iniţiată de aceştia sau la care doar au consimţit, fiind excesiv a se extrage, doar din această împrejurare, concluzia necesităţii agravării răspunderii penale.

S-a mai arătat că este o altă situaţie în cazul în care, în afara nerecunoaşterii generice a faptelor imputate, inculpatul avansează conştient scenarii şi versiuni factuale vădit nereale pentru probarea cărora propune, cu rea-credinţă, probatorii diverse care diluează procedura şi care induc în eroare organele judiciare. Or, nici această împrejurare nu poate fi clar decelată în cauză, chiar dacă nu s-a putut nega faptul că inculpaţii, prin conduita procesuală, în special inculpatul A., au complicat şi mai mult procesul de discernere a adevărului în cauză, fără însă a reuşi inducerea în eroare a instanţelor penale.

De asemenea, deşi poziţia inculpaţilor poate fi circumscrisă unei anumite strategii de apărare, instanţa de apel a constatat că, în măsura în care prin susţinerile, afirmaţiile şi demersurile lor se încearcă distorsionarea unui adevăr evident, extras din elemente de fapt cu sursă obiectivă, respectiv când vinovăţia este dincolo de orice dubiu (iar sursa acesteia este anterioară demersului de a dovedi nevinovăţia, fiind dată de comiterea, în mod obiectiv, a faptelor imputate), trebuie să-şi asume calificarea ca nesinceri în raport cu adevărul stabilit pe bază de probe.

Cu toate acestea, faţă de particularităţile comiterii fiecăreia dintre infracţiunile imputate, de gardul de pericol social al acestora, de periculozitatea inculpaţilor, de ansamblul tuturor elementelor de ordin real şi personal analizate anterior, Curtea a apreciat că nu se impune majorarea cuantumului pedepselor aplicate inculpaţilor de prima instanţă, funcţiile represivă, de exemplaritate şi educativă ale pedepsei fiind asigurate cu prisosinţă, fără riscul de a antama un grad de aflictivitate care să exceadă ceea ce este strict necesar pentru reconsiderarea de către inculpaţi a valorilor sociale încălcate prin săvârşirea infracţiunilor şi pentru propria lor reinserţie socială.

Dimpotrivă, Curtea a considerat că în privinţa inculpatei B., prima instanţă trebuia să reţină dispoziţiile art. 74 alin. (2) C. pen. (1969), art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. (1969) cu privire la infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen. şi, respectiv, cele ale art. 74 alin. (2) C. pen. (1969), art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. (1969) cu privire la infracţiunea de complicitate la înşelăciune, prevăzută de art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen., raportat la împrejurarea unei contribuţii sau participări infracţionale de mai mică amploare, a unui rol preponderent secundar în raport de poziţia inculpatului A., de fapt "capul" tuturor activităţilor infracţionale investigate, şi a inculpatului C. care s-au evidenţiat în mod deosebit prin raportare la rolul deţinut şi asumat de aceştia în angrenajul infracţional.

S-a apreciat, în acest context că, faţă de inculpata B., aplicarea unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege pentru infracţiunea săvârşita în concret satisface imperativul justei individualizări a pedepsei.

Trecând la individualizarea judiciară a pedepsei aplicate pentru aceste infracţiuni, Curtea a reţinut că prima instanţă nu a făcut o justă aplicare a criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. Astfel, deşi s-au avut în vedere dispoziţiile părţii generale a C. pen., limitele de pedeapsă stabilite pentru infracţiunile săvârşite, gradul de pericol social generic şi concret al faptelor, împrejurările în care faptele au fost comise, precum şi persoana inculpatei, prima instanţă a orientat tratamentul sancţionator, stabilind şi aplicând acesteia pedepse cu închisoarea într-un cuantum pe care instanţa de apel îl apreciază excesiv în raport cu configuraţia concretă a faptelor efectiv comise, dar şi cu perspectivele noilor realităţi sociale şi juridice anticipate de filozofia noului C. pen. intrat în vigoare ulterior consumării faptelor, care a redus considerabil limitele de pedeapsă pentru infracţiunea de înşelăciune.

S-a arătat, astfel, că complexitatea manoperelor frauduloase folosite la comiterea faptelor este una tipică acestui gen de fapte şi nu denotă o gravitate a faptei şi o periculozitate a inculpatei care să justifice aplicarea unor pedepse în cuantumul stabilit de prima instanţă.

Ca urmare, evaluând faptele săvârşite de inculpată în complexul elementelor, condiţiilor şi circumstanţelor concrete în care au fost săvârşite, inclusiv a celor privind persoana şi conduita făptuitorului, şi nu prin raportare exclusivă la existenţa unui pericol social generic, specific faptei incriminate penal, Curtea de apel a reţinut că, dat fiind rolul preponderent secundar al inculpatei B. în contextul angrenajului infracţional, cu referire la infracţiunile de înşelăciune şi respectiv complicitate la înşelăciune, chiar dacă a avut o conduită de neasumare a faptelor, cuantumul pedepselor aplicate pentru aceste infracţiuni de prima instanţă apare excesiv, constituind o sarcină oneroasă pentru condamnată, de natură să descurajeze eforturile acesteia pentru restaurarea comportamentului şi reconsiderarea atitudinii faţă de drepturile celorlalţi membri ai societăţii, de forţa legii, şi de ordinea de drept, în ansamblul său.

În contextul cuantumului pedepselor finale stabilite apelantei B. de către prima instanţă, instanţa de apel a apreciat că aceste pedepse exced necesităţii reeducării inculpatei, în vederea formarii unei atitudini corecte a acesteia faţă de normele de drept şi faţă de regulile de convieţuire socială pentru prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni, antamând sfera unei aflictivităţi resimţite de aceasta ca fiind aplicată impersonal, fără o aplecare specifică la situaţia fiecăruia dintre aceştia. Chiar dacă nu poate fi contestat faptul că inculpata nu a probat nici manifestarea vreunui regret sau vreunei anumite empatii cu situaţia victimelor, nici măcar la nivel declarativ, conduita acesteia dovedind absenţa conştientizării gravităţii infracţiunilor reţinute în sarcina lor, impactul social produs, preocuparea acesteia fiind de a-şi crea o situaţie juridică favorabilă, nu se poate nega nici faptul că o pedeapsă finală rezultantă de câte 10 ani închisoare pentru inculpată ar putea avea un efect contrar celui urmărit de lege, putând fi succedată de anihilarea oricărei perspective de îndreptare a condamnatei, prin resemnarea acesteia în faţa unei durate excesive a pedepsei închisorii.

Faţă de aceste consideraţii, Curtea a apreciat că se impune reducerea corespunzătoare a cuantumului pedepselor menţionate, primind, astfel, criticile inculpatei sub acest aspect şi respingând pe cele ale procurorului.

Pe de altă parte, Curtea a primit criticile procurorului referitoare la împrejurarea că instanţa de fond, pe lângă pedeapsa principală stabilită pentru infracţiunea de înşelăciune, a aplicat inculpaţilor pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua şi lit. b) C. pen., fără a menţiona faptul că este vorba de C. pen. 1969, pentru o perioadă de 5 ani, şi în condiţiile în care s-ar fi impus ca inculpaţilor să le fie interzis şi dreptul de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-au folosit pentru săvârşirea infracţiunilor (prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen. (1969).

În acest context, faţă de natura şi gravitatea celorlalte infracţiuni reţinute inculpaţilor menţionaţi şi faţă de împrejurările cauzei, instanţa de apel a apreciat că pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II, lit. b) şi lit. c) C. pen. (1969) trebuie să le fie aplicată şi pentru comiterea acestor infracţiuni, pentru care le-au fost aplicate pedepse cu închisoarea ce au cuantumul de cel puţin 2 ani.

În privinţa perioadei de aplicare a pedepsei complementare pentru fiecare dintre infracţiunile reţinute inculpaţilor, Curtea, în dezacord cu susţinerile procurorului, a apreciat că cea stabilită prin hotărârea instanţei de fond (5 ani) este suficientă în raport de gravitatea infracţiunilor care atrag aceste nedemnităţi, dar a aderat la teza că trebuie ca inculpaţilor să le fie interzis dreptul de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunilor (prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen. 1969) şi ca pedeapsă accesorie.

Totodată, Curtea a arătat că a analizat deja, cu prilejul individualizării pedepselor, aspectele invocate de procuror vizând faptul că instanţa de fond nu a aplicat inculpaţilor spor ca urmare a contopirii pedepselor stabilite pentru faptele ce au făcut obiectul cauzei, care să aibă câte un cuantum pe măsura numărului infracţiunilor comise de fiecare inculpat (în cazul unora dintre ei fiind vorba de un număr mare de infracţiuni) care imprimă activităţii infracţionale în ansamblu, reţinute fiecăruia dintre inculpaţi, un caracter mult mai grav, statuând că nu se impune agravarea tratamentului sancţionator, cuantumul acestor pedepse fiind corespunzător atingerii funcţiilor şi scopurilor legale ale acestora, chiar fără aplicarea unor sporuri.

În privinţa greşitei nereţineri în cadrul încadrării juridice pentru faptele de instigare la infracţiunea de efectuarea cu ştiinţă de înregistrări inexacte având drept consecinţă denaturarea veniturilor, cheltuielilor şi rezultatelor financiare reflectate în bilanţul contabil, prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 43 din Legea 82/1991 r cu trimitere la art. 289 C. pen. (1969), reţinută inculpatului A., spălare de bani, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, cu referire la art. 215 alin. (1), (3), (5), art. 41 alin. (2), art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. (1969), reţinută inculpaţilor B. şi C., efectuarea cu ştiinţă de înregistrări inexacte având drept consecinţă denaturarea veniturilor, cheltuielilor şi rezultatelor financiare reflectate în bilanţul contabil, prevăzută de art. 43 din Legea 82/1991 r, cu trimitere la art. 289 C. pen., a dispoziţiilor art. 5 C. pen., în condiţiile în care ca lege mai favorabilă a fost reţinută legea anterioară şi, în virtutea aplicării globale a acesteia, au fost reţinute prevederile art. 43 din Legea nr. 82/1991 şi art. 29 din Legea nr. 656/2002, în forma în care erau acestea înainte ca legile menţionate să fie modificate prin Legea nr. 187/2012, Curtea a constatat temeinicia criticilor procurorului, pentru acurateţe juridică impunându-se reţinerea şi a dispoziţiilor art. 5 C. pen. şi, respectiv, menţiunea formei legilor reţinute ca temei al condamnării inculpaţilor, dată fiind modificarea legislativă intervenită de la momentul comiterii faptelor şi până la judecarea acestora.

De asemenea, aceleaşi considerente au fost considerate ca fiind valabile şi în ceea ce priveşte critica faptului că la încadrarea juridică a faptelor reţinute inculpaţilor, unde au fost reţinute prevederi din Legea nr. 82/1991 şi din Legea nr. 656/2002, nu au fost făcute menţiuni din care să rezulte faptul că se reţine forma acestor legi, astfel cum era ea înainte de a fi modificată prin Legea nr. 187/2012.

În fine, s-a apreciat fondată critica în ceea ce îl priveşte pe inculpatul C., potrivit căreia instanţa de fond a stabilit greşit perioada ce trebuie dedusă din pedeapsa rezultantă aplicată, constând în durata reţinerii şi arestării preventive (06.10.2009 - 03.11.2009), corectă fiind cea cuprinsă între datele: 06.10.2009 - 04.11.2009, potrivit ordonanţei de reţinere de la dosar, precum şi fişei de cazier judiciar a inculpatului.

Împotriva hotărârii instanţei de apel, la data de 12 ianuarie 2017 (data poştei), a declarat recurs inculpatul A., prin avocat LLLL. (ataşând împuternicirea avocaţială nr. x5/2017), invocând cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., respectiv s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege ca urmare a încălcării principiului "non reformatio in pejus". Astfel, a învederat că instanţa de apel trebuia să facă aplicarea Deciziei nr. 7 din 26 mai 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, în sensul ca, la stabilirea legii penale mai favorabile, să nu se raporteze la forma continuată a infracţiunii de înşelăciune reţinută în actul de sesizare, ci la maximul special prevăzut de lege pentru infracţiune fără luarea în considerare a cauzei de majorare facultativă a pedepsei. Ca urmare, instanţa de apel trebuia să stabilească ca fiind mai favorabile dispoziţiile noului C. pen., acestea prevăzând pedepse maxime de câte 5 ani închisoare atât pentru infracţiunea de înşelăciune, cât şi pentru cea de spălare de bani, deci mai mici decât cele aplicate în baza vechii reglementări, de 10 ani închisoare. A opinat că, în măsura în care se proceda de o asemenea manieră, pedeapsa rezultantă ar fi fost de 6 ani şi 8 luni închisoare sau chiar mai mică şi nu 14 ani cât s-a aplicat în apel. Totodată, a învederat că nu a putut beneficia de dispoziţiile art. 16 C. proc. pen. privind medierea în cazul infracţiunii de înşelăciune, ceea ce ar fi dus la încetarea procesului penal. În temeiul art. 441 C. proc. pen., a solicitat suspendarea executării hotărârii atacate. Ulterior, la 9 februarie 2017, inculpatul, personal, a depus la dosar concluzii scrise, reiterând susţinerile din cererea iniţială şi menţionând că, în măsura în care i se permitea accesul la instituţia medierii, s-ar fi înlăturat răspunderea penală pentru infracţiunea de înşelăciune şi, nemaiexistând ca infracţiune scop, nu ar fi fost întrunite elementele constitutive nici în privinţa infracţiunii de spălare de bani.

La 12 aprilie 2017, acelaşi inculpat, prin avocat MMMM. (ce a ataşat împuternicirea avocaţială nr. x3/2017), a depus o nouă cerere de recurs în casaţie, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., întrucât s-au aplicat alte pedepse decât cele prevăzute de lege, fiind reiterate argumentele din cererea iniţială, cu menţiunea că, în plus, s-au apreciat incidente dispoziţiile Deciziei nr. 9/2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, şi de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., arătând că, în noua reglementare, infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (3) a fost dezincriminată şi că, în mod greşit, s-au considerat incidente dispoziţiile art. 215 alin. (5) C. pen. (1969), având în vedere că instanţa de apel a cumulat aritmetic sumele indicate de persoanele vătămate, fără ca acestea să fie susţinute de probatoriu, în condiţiile în care, potrivit raportului de expertiză contabilă realizat în primă instanţă, prejudiciul este inexistent. În temeiul art. 441 C. proc. pen., a solicitat suspendarea executării hotărârii atacate.

Totodată, în cauză, la data de 20 ianuarie 2017 (data poştei), a declarat recurs în casaţie şi inculpata B., prin avocat LLLL. (ataşând împuternicirea avocaţială nr. x7/2017), invocând cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., respectiv s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege ca urmare a încălcării principiului "non reformatio in pejus". Astfel, a învederat că instanţa de apel trebuia să facă aplicarea Deciziei nr. 7 din 26 mai 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, în sensul că, la stabilirea legii penale mai favorabile, să nu se raporteze la forma continuată a infracţiunii de înşelăciune reţinută în actul de sesizare, ci la maximul special prevăzut de lege pentru infracţiune fără luarea în considerare a cauzei de majorare facultativă a pedepsei. Ca urmare, instanţa de apel trebuia să stabilească ca fiind mai favorabile dispoziţiile noului C. pen., acestea prevăzând pedepse maxime de câte 5 ani închisoare atât pentru infracţiunea de înşelăciune, cât şi pentru cea de spălare de bani, deci mai mici decât cele aplicate în baza vechii reglementări, de 6 şi, respectiv, 7 ani închisoare. S-a apreciat că, dacă pedepsele ar fi fost aplicate potrivit noii reglementări, în final, conform Deciziei nr. 29 din 19 noiembrie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, s-ar fi ajuns la o pedeapsă rezultantă de 5 ani închisoare. În temeiul art. 441 C. proc. pen., a solicitat suspendarea executării hotărârii atacate. Ulterior, la 9 februarie 2017, inculpata, personal, a depus la dosar concluzii scrise, reiterând susţinerile din cererea iniţială şi, în plus, menţionând că, în măsura în care i se permitea accesul la instituţia medierii, s-ar fi înlăturat răspunderea penală pentru infracţiunea de înşelăciune şi, nemaiexistând ca infracţiune scop, nu ar fi fost întrunite elementele constitutive nici în privinţa infracţiunii de spălare de bani.

La 12 aprilie 2017, aceeaşi inculpată, prin avocat MMMM. (ce a ataşat împuternicirea avocaţială nr. x2/2017), a depus o nouă cerere de recurs în casaţie, invocând cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., respectiv s-au aplicat alte pedepse decât cele prevăzute de lege, în susţinerea căruia au fost reiterate argumentele din cererea iniţială, cu menţiunea că, în plus, a arătat că i-a fost negat dreptul de a beneficia de prevederile art. 16 C. proc. pen. privind medierea în cazul infracţiunii de înşelăciune, raportat la dispoziţiile Deciziei nr. 9/2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, ceea ce ar fi dus la încetarea procesului penal. În plus, a fost invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., arătându-se că, în noua reglementare, infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (3) a fost dezincriminată şi că, în mod greşit, s-au considerat incidente dispoziţiile art. 215 alin. (5) C. pen. (1969), având în vedere că instanţa de apel a cumulat aritmetic sumele indicate de persoanele vătămate, fără ca acestea să fie susţinute de probatoriu, în condiţiile în care, potrivit raportului de expertiză contabilă realizat în primă instanţă, prejudiciul este inexistent. În temeiul art. 441 C. proc. pen., a solicitat suspendarea executării hotărârii atacate.

Deopotrivă, împotriva instanţei de apel, la 23 martie 2017, a declarat recurs în casaţie şi inculpatul C., prin avocat NNNN. (cu împuternicire avocaţială nr. x3/2012), invocând cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., respectiv s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, arătând că a fost condamnat, potrivit vechii reglementări, la 10 şi, respectiv, 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune şi spălare de bani deşi, în noua codificare, pentru aceleaşi infracţiuni legiuitorul a stabilit pedepse cu închisoare de până la 5 ani.

La 23 aprilie 2018 (data poştei), inculpatul C., personal, a depus la dosar o completare a motivelor de recurs în casaţie, în cuprinsul cărora, invocând dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a învederat că a fost condamnat pentru o faptă care nu mai este prevăzută de legea penală, având în vedere că prevederile art. 215 alin. (3) C. pen. (1969) au fost dezincriminate prin art. 244 C. pen., care nu mai include, printre formele infracţiunii, şi înşelăciunea în convenţii. Totodată, a apreciat că, în cauză, sunt îndeplinite condiţiile de aplicare a Deciziei nr. 368 din 30 mai 2017 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial nr. 566/17.07.2017, referitoare la neconstituţionalitatea art. 35 alin. (1) C. pen.

Prin încheierea pronunţată la data de 10 mai 2018 în Dosarul nr. x/2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a admis în principiu cererile de recurs în casaţie formulate de inculpaţii A., B. şi C. împotriva Deciziei penale nr. 931 din 22 decembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi a dispus trimiterea cauzei la completul competent în vederea judecării căilor extraordinare de atac promovate de recurenţi, apreciind că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 434 - 438 C. proc. pen., doar în ceea ce priveşte criticile vizând condamnarea lor pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursurile în casaţie formulate de inculpaţii A., B. şi C. ca fiind nefondate, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este obligată să verifice, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Înalta Curte reţine că, în esenţă, cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. - hotărârile sunt supuse casării, dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală - se circumscrie situaţiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă prevăzută de norma de incriminare, când instanţa a ignorat o normă care conţine dispoziţii de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune. Acest caz de casare nu poate fi invocat pentru a se obţine schimbarea încadrării juridice a faptei sau pentru a se constata incidenţa unei cauze justificative sau de neimputabilitate, acesta fiind atributul exclusiv al instanţelor de fond şi de apel.

Pe de altă parte, trebuie menţionat că, din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 439 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. nu se poate realiza o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, fără a putea fi supuse cenzurii starea factuală reţinută de instanţa de apel.

Totodată, raportat la modul de legiferare a celor două teze ale art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. (neprevederea în legea penală şi lipsa vinovăţiei prevăzute de lege) şi la dispoziţiile art. 15 alin. (1) C. pen., în conformitate cu care infracţiunea este fapta prevăzută de legea penală, săvârşită cu vinovăţie, nejustificată şi imputabilă persoanei care a săvârşit-o, se constată că doar neprevederea în legea penală, ce subsumează situaţiile în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii din punct de vedere obiectiv, a fost avută în vedere de legiuitor atunci când a reglementat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. Ca atare, dispoziţiile ce reglementează acest caz de recurs în casaţie corespund prevederilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., conferind Înaltei Curţi posibilitatea de a examina în cadrul recursului în casaţie criticile prin care se invocă împrejurarea că fapta nu este prevăzută de legea penală şi cele referitoare la lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii, cu excepţia celor ce vizează vinovăţia, deci doar din perspectiva tipicităţii obiective a infracţiunii.

Se constată că, prin cererile formulate, recurenţii inculpaţi A. şi B. au invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., cu argumentarea că, în noua reglementare, infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (3) C. pen. (1969) a fost dezincriminată şi că, în mod greşit, s-au apreciat incidente dispoziţiile art. 215 alin. (5) C. pen. (1969), având în vedere că prejudiciul stabilit de instanţa de apel nu a rezultat din probatoriu, ci din cumulul aritmetic al sumelor indicate de persoanele vătămate. În plus, cei doi recurenţi au mai arătat că, în măsura în care ar fi avut acces la instituţia medierii, s-ar fi înlăturat răspunderea penală pentru infracţiunea de înşelăciune şi, ca urmare, nu ar fi fost întrunite elementele de tipicitate obiectivă a infracţiunii de spălare de bani.

Totodată, se constată că recurentul inculpat C. a arătat că a fost condamnat pentru o faptă care nu mai este prevăzută de legea penală, având în vedere că prevederile art. 215 alin. (3) C. pen. (1969) au fost dezincriminate prin art. 244 C. pen., precum şi că, în cauză, sunt îndeplinite condiţiile de aplicare a Deciziei nr. 368 din 30 mai 2017 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial nr. 566/17.07.2017, referitoare la neconstituţionalitatea art. 35 alin. (1) C. pen.

Astfel, Înalta Curte constată că, în cauză, inculpatul A. a fost condamnat de instanţa de apel pentru săvârşirea, între altele a infracţiunii de înşelăciune în convenţii cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 215 alin. (1), (3), (5), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) şi art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. (1969), constând în aceea că, în perioada 03.06.2006 - 10.08. 2009, la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, împreună cu alte persoane, acţionând în numele şi în realizarea obiectului de activitate al S.C. D. S.R.L. Iaşi, S.C. E. S.R.L, a indus şi menţinut în eroare 73 de părţi vătămate, cu ocazia negocierii/încheierii/executării unui număr de 66 de contracte de construire/vânzare-cumpărare apartamente ce urmau a fi edificate la mansardele unor blocuri situate în diferite zone ale municipiului Iaşi, cu privire la deţinerea de către cele două societăţi a autorizaţiilor de construire ori la stadiul demersurilor făcute pentru obţinerea autorizaţiilor de construire (autorizări în lipsa cărora imobilele achiziţionate nu puteau fi racordate la reţelele de utilităţi - apa, gaz, canal - şi nici nu puteau fi transferate în deplina proprietate părţilor vătămate, prin act autentic), precum şi cu privire la faptul că sumele de bani menţionate vor fi/au fost folosite, pe parcursul termenelor de executare a obligaţiilor contractuale asumate, în alte scopuri (achiziţii de bunuri imobile, creditarea unor firme) decât pentru construirea apartamentelor, respectiv pentru predarea la cheie a apartamentelor şi la termenele convenite, executarea integrală a lucrărilor exterioare/interioare şi de calitate corespunzătoare, împrejurări pe care, dacă părţile vătămate le-ar fi cunoscut, nu ar mai fi încheiat contractele menţionate ori nu ar mai fi făcut plata preţului/imobil contractat - prejudiciul total cauzat în acest mod fiind de 6.546.333,67 RON.

Totodată, s-a reţinut că fapta inculpatei B., constând în aceea că, în perioada 03.06.2006 - 10.08. 2009, la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, împreună cu alte persoane, în numele şi în realizarea obiectului de activitate al S.C. D. S.R.L. Iaşi, S.C. E. S.R.L. şi S.C. K. S.R.L Leţcani, jud. Iaşi, a indus şi menţinut în eroare 73 de părţi vătămate, cu ocazia negocierii/încheierii/executării unui număr de 66 de contracte de construire/vânzare-cumpărare apartamente ce urmau a fi edificate la mansardele unor blocuri situate în diferite zone ale municipiului Iaşi, cu privire la deţinerea de către cele două societăţi a autorizaţiilor de construire ori cu privire la stadiul demersurilor făcute pentru obţinerea autorizaţiilor de construire (autorizări în lipsa cărora imobilele achiziţionate nu puteau fi racordate la reţelele de utilităţi - apa, gaz, canal - şi nici nu puteau fi transferate în deplina proprietate părţilor vătămate, prin act autentic), precum şi cu privire la faptul că sumele de bani menţionate vor fi folosite, pe parcursul termenelor de executare a obligaţiilor contractuale asumate, în alte scopuri (achiziţii de bunuri imobile, creditarea unor firme) decât pentru construirea apartamentelor, respectiv pentru predarea la cheie a apartamentelor şi la termenele convenite, executarea integrală a lucrărilor exterioare/interioare şi de calitate corespunzătoare - împrejurări pe care, dacă părţile vătămate le-ar fi cunoscut, nu ar mai fi încheiat contractele menţionate ori nu ar mai fi făcut plata preţului/imobil contractat, prejudiciul total cauzat în acest mod fiind de 6.546.333,67 RON, realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii de înşelăciune în convenţii cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 215 alin. (1), (3), (5), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) şi art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. (1969).

Referitor la inculpatul C., s-a reţinut că fapta sa, constând în aceea că, în perioada 03.06.2006 - 10.08. 2009, la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, împreună cu alte persoane, acţionând în numele şi în realizarea obiectului de activitate al S.C. D. S.R.L. Iaşi, S.C. E. S.R.L. şi S.C. K. S.R.L. Leţcani, jud. Iaşi, a indus şi menţinut în eroare 73 de părţi vătămate, cu ocazia negocierii/încheierii/executării unui număr de 66 de contracte de construire/vânzare-cumpărare apartamente ce urmau a fi edificate la mansardele unor blocuri situate în diferite zone ale municipiului Iaşi, cu privire la deţinerea de către cele doua societăţi a autorizaţiilor de construire ori cu privire la stadiul demersurilor făcute pentru obţinerea autorizaţiilor de construire (autorizări în lipsa cărora imobilele achiziţionate nu puteau fi racordate la reţelele de utilităţi - apa, gaz, canal - şi nici nu puteau fi transferate în deplină proprietate părţilor vătămate, prin act autentic), precum şi cu privire la faptul că sumele de bani menţionate vor fi/au fost folosite, pe parcursul termenelor de executare a obligaţiilor contractuale asumate, în alte scopuri (achiziţii de bunuri imobile, creditarea unor firme) decât pentru construirea apartamentelor, respectiv pentru predarea la cheie a apartamentelor şi la termenele convenite, executarea integrală a lucrărilor exterioare/interioare şi de calitate corespunzătoare - împrejurări pe care, dacă părţile vătămate le-ar fi cunoscut nu ar mai fi încheiat contractele menţionate ori nu ar mai fi făcut plata preţului/imobil contractat - prejudiciul total cauzat în acest mod fiind de 6.546.333,67 RON, realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii de înşelăciune în convenţii cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 215 alin. (1), (3), (5), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) şi art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. (1969).

Astfel, din analiza deciziei penale atacate se constată că, în sarcina inculpaţilor C., A. şi B. s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în convenţii cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 215 alin. (1), (3), (5), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) şi art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. (1969).

Astfel, reglementând o situaţie derogatorie de la principiul activităţii legii penale, art. 4 C. pen. stabileşte că legea penală nu se aplică faptelor săvârşite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă, în acest caz executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a măsurilor de siguranţă, pronunţate în baza legii vechi, precum şi toate consecinţele penale ale hotărârilor judecătoreşti privitoare la aceste fapte încetând prin intrarea în vigoare a legii noi.

De asemenea, potrivit art. 3 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., prevederile art. 4 C. pen. privind legea penală de dezincriminare sunt aplicabile şi în situaţiile în care o faptă determinată, comisă sub imperiul legii vechi, nu mai constituie infracţiune potrivit legii noi datorită modificării elementelor constitutive ale infracţiunii, inclusiv a formei de vinovăţie cerută de legea nouă pentru existenţa infracţiunii. Se observă, aşadar, că ipoteza la care se referă aceste dispoziţii legale vizează situaţia când legea nouă preia, în liniile sale generice (în esenţa sau natura sa), ideea de bază pe care se edificase şi în legea anterioară o normă de incriminare, însă modifică forma sub care se prezintă aceasta, la nivelul unor elemente constitutive, iar, în concret, fapta ce formează obiectul acuzaţiei penale sau pentru care s-a pronunţat deja o soluţie de condamnare nu mai întruneşte unul sau mai multe din aceste elemente ale noului conţinut constitutiv.

Prin urmare, potrivit art. 4 C. pen., aplicarea legii penale de dezincriminare se face prin aprecierea ei in concreto, în sensul că putem vorbi de o dezincriminare şi atunci când, în raport de legea nouă, fapta concretă săvârşită de inculpat nu mai atrage răspunderea penală

Aşadar, dispoziţiile legale privitoare la dezincriminare sunt incidente în două situaţii: atunci când legea nouă nu mai prevede incriminarea din legea veche, fapta incriminată nemairegăsindu‑se sub nicio formă în vreo incriminare din legislaţia penală în vigoare, sau când, prin prevederile legii noi, se restrânge sfera de incidenţă a unui anumit text, astfel încât fapta concretă comisă nu mai întruneşte condiţiile impuse de acesta.

Raportând consideraţiile teoretice expuse mai sus la speţa dedusă judecăţii, Înalta Curte constată că inculpaţii au fost trimişi în judecată şi condamnaţi de instanţele inferioare, între altele, pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) şi 5 C. pen. (1969), sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.

În noua reglementare, respectiv, art. 244 C. pen., incriminarea înşelăciunii în formă simplă (art. 244 alin. (1) C. pen.) are un conţinut identic celei din C. pen. anterior, fiind sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 6 luni la 3 ani, iar, în privinţa formelor agravate, se păstrează modalitatea săvârşirii faptei prin folosirea de nume sau calităţi mincinoase ori de alte mijloace frauduloase, sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 1 la 5 ani.

Ca element de noutate, legiuitorul noului C. pen. a renunţat la agravarea pedepsei pentru înşelăciunea în convenţii şi înşelăciunea care a produs consecinţe deosebit de grave, fapte care erau incriminate în reglementarea anterioară ca variante agravate, însă aceasta nu echivalează cu o dezincriminare a faptelor de acest gen, întrucât dezincriminarea operează in rem, înlăturând răspunderea subiectului prin aceea că fapta nu mai este prevăzută de legea penală, în timp ce modificarea textelor de lege incidente în cauză are în vedere o condiţie care dădea faptei, în vechea reglementare, un caracter calificat, de înşelăciune în convenţii sau cu consecinţe deosebit de grave, însă cu trimitere expresă la forma de bază (alin. (1) al art. 215 C. pen. (1969), care este şi în prezent incriminată (art. 244 alin. (1) C. pen.), astfel încât, în această situaţie, se va reţine varianta tip a infracţiunii de înşelăciune.

Faptul că în legislaţia penală în vigoare nu mai este prevăzută o formă calificată ce presupunea un element circumstanţial agravant adăugat conţinutului constitutiv nu produce consecinţele juridice proprii dezincriminării. Înlăturarea elementului circumstanţial agravant, ca urmare a intervenirii unei legi noi, conduce la abrogarea formei calificate, şi nu la dezincriminarea faptei.

În speţă, se constată că, instanţa de apel a verificat incidenţa art. 5 C. pen. (aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei), comparând efectele legii în vigoare la data săvârşirii faptelor, cu efectele legii în vigoare la data soluţionării apelului şi a stabilit că legea penală mai favorabilă este cea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen.

Prin urmare, făcând o analiză a dispoziţiilor legale incriminatoare se constată că instanţele de fond şi apel au făcut o corectă aplicare a legii, aşa încât, în raport cu considerentele anterioare, îşi găsesc incidenţa dispoziţiile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 187/2012, potrivit cărora prevederile art. 4 C. pen. referitoare la legea de dezincriminare nu se aplică în situaţia în care fapta este incriminată de legea nouă sau de o altă lege în vigoare, chiar sub o altă denumire, faptele prevăzute de art. 215 alin. (1), (3) şi 5 C. pen.(1969) fiind incriminate de noul C. pen. în art. 244 alin. (1).

Totodată, se constată că, pe calea recursului în casaţie promovat, recurenţii inculpaţi A. şi B. au mai susţinut, prin prisma aceluiaşi temei de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., că, în mod greşit, s-au apreciat incidente dispoziţiile art. 215 alin. (5) C. pen. (1969), întrucât prejudiciul stabilit de instanţa de apel nu a rezultat din probatoriu, ci din cumulul aritmetic al sumelor indicate de persoanele vătămate, iar, dacă ar fi avut acces la instituţia medierii, s-ar fi înlăturat răspunderea penală pentru infracţiunea de înşelăciune şi, ca urmare, nu ar fi fost întrunite elementele de tipicitate obiectivă a infracţiunii de spălare de bani.

Se observă, astfel, că, prin criticile formulate, recurenţii încearcă să acrediteze ideea că nu se fac vinovaţi de săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi spălarea banilor, prin argumentele lor tinzând, în realitate, la o reapreciere a probelor administrate în cauză cu consecinţa stabilirii unor împrejurări faptice diferite de cele reţinute de instanţele inferioare, ceea ce nu este permis a fi realizat pe calea extraordinară a recursului în casaţie, care, potrivit art. 447 C. proc. pen., se limitează la verificarea exclusiv a legalităţii hotărârii atacate.

Pe de altă parte nu pot fi primite nici criticile formulate de inculpatul C., în sensul că sunt îndeplinite condiţiile de aplicare a Deciziei nr. 368 din 30 mai 2017 a Curţii Constituţionale, referitoare la neconstituţionalitatea art. 35 alin. (1) C. pen., având în vedere că, aşa cum s-a arătat anterior, instanţa de apel a stabilit, în mod definitiv, că legea penală mai favorabilă o reprezintă reglementarea anterioară, împrejurare în care, în cauză nu au fost reţinute dispoziţiile art. 35 alin. (1) C. pen., ci ale art. 41 alin. (2) C. pen. (1969).

În raport de aceste considerente, Înalta Curte constată că infracţiunile pentru care au fost condamnaţi inculpaţii C., A. şi B. nu au fost dezincriminate în noua reglementare, fiind, în continuare, prevăzute de legea penală, motiv pentru care, nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie formulate de aceştia împotriva Deciziei penale nr. 931 din 22 decembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Având în vedere că recurenţii se află în culpă procesuală şi raportat la numărul mare de acte de procedură efectuate în prezenta cale extraordinară de atac, atât cu inculpaţii, cât şi cu părţile civile, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., îi va obliga la plata sumei de câte 500 RON cheltuieli judiciare către stat, onorariul apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru aceştia urmând a fi plătit, conform dispozitivului, din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie formulate de inculpaţii C., A. şi B. împotriva Deciziei penale nr. 931 din 22 decembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 500 RON cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurenţii inculpaţi A. şi B., în sumă de câte 65 RON, iar pentru recurentul inculpat C., în sumă 260 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi, 21 iunie 2018.

Procesat de GGC - NN