Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 226/RC/2017 AI generated

Convictions for fraudulent forest restitution upheld; cassation appeals rejected.

Case Number Decizia nr. 226/RC/2017
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as unfounded the extraordinary appeals in cassation filed by four defendants against the Court of Appeal's decision, thereby upholding the defendants' convictions for abuse of office (art. 297 Criminal Code, aggravated by art. 132 of Law no. 78/2000, continuous form, serious consequences, committed by three or more persons together) and, for one defendant, also for use of forgery; the final operative outcome is that the convictions and sentences stand, with the appellate court having previously reduced the sentences for the aider/abettor and disjoined the civil action for fresh consideration. The case concerned a scheme in which a local community association (obștea) fraudulently obtained restitution of approximately 504 ha of state-owned forest land in Muntele Mereuţu through falsified applications, fabricated annexes, and unlawful validation by local land commission officials (the mayor, secretary, and forest district chief), causing the state a prejudice of about 3,580,209 lei for the forest fund and 469,114.56 lei for harvested timber. The Supreme Court held that the cassation ground under art. 438 para. (1) pt. 7 C. pr. pen. (conviction for an act not provided by criminal law) was not engaged because the facts as definitively established met the objective elements of the offense, and that the defendants' arguments—reassessment of evidence, erroneous legal reclassification, prescription, and the effect of Constitutional Court Decision no. 405/2016—concerned matters outside the extraordinary remedy's scope; the Court also noted the Constitutional Court's interpretive decision had been properly applied since the defendants violated duties set by primary legislation (Laws no. 18/1991 and no. 1/2000).

Legislator headnote

AI generated

art. 26 C. pen, art. 41 alin. (2) C. pen, art. 291 C. pen, art. 346 C. proc. pen, art. 132 din Legea nr. 78/2000, art. 297 C. pen; Convictions for fraudulent forest restitution upheld; cassation appeals rejected: Prin sentinţa penală nr. 46 din data de 4 mai 2015 pronunţată de Tribunalul Vâlcea, s-a respins excepţia formulată de inculpaţii A., B., C. şi D., prin care au solicitat să se constate intervenită prescripţia răspunderii penale privind infracţiunile prevăzute de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., respectiv art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi, respectiv, art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Keywords

AI generated
grounds for cassation land law interpretation of laws criminal offense fabricated evidence civil judgment

Cited Legislation

AI generated
art. 26 C. pen
şi D., prin care au solicitat să se constate intervenită prescripţia răspunderii penale privind infracţiunile prevăzute de art. 26 C. pen.
art. 41 alin. (2) C. pen
pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., respectiv art.
art. 291 C. pen
şi, respectiv, art. 291 C. pen., cu aplicarea art.
art. 346 C. proc. pen
În baza art. 346 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor inculpaţilor A., B.
art. 132 din Legea nr. 78/2000
pen., în infracţiunea abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit în formă continuată, cu consecinţe deosebit de grave, săvârşită de 3 sau mai multe persoane împreună, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art.
art. 297 C. pen
78/2000 raportat la art. 297 C. pen., cu aplicarea art.
art. 35 alin. (1) C. pen
pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., raportat la art.
art. 309 C. pen
pen., raportat la art. 309 C. pen., art.

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Deliberând asupra recursurilor în casaţie de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 46 din data de 4 mai 2015 pronunţată de Tribunalul Vâlcea, s-a respins excepţia formulată de inculpaţii A., B., C. şi D., prin care au solicitat să se constate intervenită prescripţia răspunderii penale privind infracţiunile prevăzute de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., respectiv art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi, respectiv, art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 346 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor inculpaţilor A., B. şi C., din infracţiunea de complicitate la infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracţiunea abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit în formă continuată, cu consecinţe deosebit de grave, săvârşită de 3 sau mai multe persoane împreună, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., raportat la art. 309 C. pen., art. 77 alin. (1) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen.

S-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor, în ce-l priveşte pe inculpatul D., din infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, faptă prev. art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracţiunea de complicitate la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit în formă continuată, cu consecinţe deosebit de grave, săvârşită de 3 sau mai multe persoane împreună, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen., art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., raportat la art. 309 C. pen., art. 77 alin. (1) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen.

S-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei, privind pe acelaşi inculpat, respectiv D., din infracţiunea de uz de fals, în formă continuată, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 323 din noul C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., şi art. 5 din noul C. pen.

1. În baza art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., raportat la art. 309 C. pen., art. 77 alin. (1) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A., la 5 ani închisoare.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

S-a dispus ca inculpatul A. să execute pedeapsa închisorii de 5 ani, pedeapsă complementară, respectiv interzicerea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe, conform art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen. precum şi ca pedeapsă accesorie, a interzicerii drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, conform art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen.

S-au aplicat dispoziţiile art. 60 C. pen., raportat la Legea nr. 254/2013.

2. În baza art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., raportat la art. 309 C. pen., art. 77 alin. (1) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnată inculpata B., la 4 ani închisoare.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen., s-a interzis inculpatei ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., s-a interzis inculpatei ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

S-a dispus ca inculpata B. să execute pedeapsa închisorii de 4 ani pedeapsă complementară, respectiv interzicerea drepturilor de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe, conform art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen. precum şi ca pedeapsă accesorie, a interzicerii drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, conform art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen.

S-au aplicat dispoziţiile art. 60 C. pen., raportat la Legea nr. 254/2013.

3. În baza art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., raportat la art. 309 C. pen., art. 77 alin. (1) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul C., la 5 ani închisoare.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

S-a dispus ca inculpatul C. să execute pedeapsa închisorii de 5 ani, pedeapsă complementară, respectiv interzicerea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe, conform art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen. precum şi ca pedeapsă accesorie, a interzicerii drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, conform art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen.

S-au aplicat dispoziţiile art. 60 C. pen., raportat la Legea nr. 254/2013.

4. În baza art. 48 alin. (1) raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., raportat la art. 309 C. pen., art. 77 alin. (1) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul D., la 6 ani închisoare.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. art. 323 Noul C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., şi art. 5 Noul C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la 2 ani închisoare.

În baza art. 38 şi 39 alin. (1) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., au fost contopit pedepsele stabilite în pedeapsa cea mai grea, de 6 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de o treime.

S-a dispus ca inculpatul D. să execute pedeapsa închisorii de 6 ani şi 8 luni, pedeapsă complementară, respectiv, interzicerea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe, conform art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen. precum şi ca pedeapsă accesorie, a interzicerii drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, conform art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen.

S-au aplicat dispoziţiile art. 60 C. pen. raportat la Legea nr. 254/2013.

În temeiul art. 256 raportat la art. 404 lit. g) C. proc. pen., s-a dispus restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii de complicitate la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, respectiv s-a dispus anularea celor 44 de cereri existente la dosar întocmite de inculpatul D., privind reconstituirea dreptului de proprietate pentru Obştea E. în Muntele Mereuţu.

În baza art. 397 alin. (5) C. proc. pen., s-au menţinut măsurile asiguratorii dispuse de procuror prin ordonanţa nr. 38/P/2010 din 18 octombrie 2011, privind instituirea sechestrului penal pe bunurile mobile/imobile aparţinând inculpaţilor: D., A., B. şi C. până la concurenţa sumei de 4.x.400 lei, precum şi prin Ordonanţa procurorului din 19 octombrie 2011 prin care s-a aplicat sechestrul penal pe bunurile imobile ale inculpaţilor, respectiv:

- asupra bunurilor imobile deţinute de către inculpatul D. în localitatea E., judeţul Gorj, cu o valoare de impunere de 55.154 lei .

- asupra bunurilor imobile deţinute de către inculpatul A. în localitatea Voineasa, judeţul Vâlcea, cu o valoare de impunere de 36.820 lei;

- asupra bunurilor imobile deţinute de către inculpata B. în localitatea Voineasa, judeţul Vâlcea, cu o valoare de impunere de 14.500 lei (vol .9 fila 308-310);

- asupra bunurilor imobile deţinute de către inculpatul C. în localitatea Rm. Vâlcea, judeţul Vâlcea, cu o valoare de impunere de 102.387, 6 lei .

În baza art. 397 alin. (5) C. proc. pen., s-a respins cererea formulată de partea civilă F.

În temeiul art. 25 alin. (6) raportat la art. 27 alin. (2) C. proc. pen., a fost lăsată nesoluţionată latura civilă, în ce priveşte despăgubirile civile şi anularea actelor de punere în posesie, formulate de părţile civile G., H., I., J.: K., L., M., N., O.; F. şi P.; Regia Naţională a Pădurilor prin Direcţia Silvică Vâlcea şi Ministerul Finanţelor, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, precum şi Obştea E.

S-a încuviinţat onorariul definitiv de 8000 lei pentru expertul specialitate silvicultură, Q.

S-a încuviinţat onorariul definitiv pentru expertul specialitate topo-cadastrală, R., în cuantum de 12.000 lei.

Au fost obligaţi inculpaţii la plata cheltuielilor judiciare faţă de stat.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a constatat că, la data de 15.11.2011, s-a înregistrat rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Piteşti, prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor:

- D., pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi uz de fals, în formă continuată, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

- A., pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

- B., pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

- C., pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Ca urmare a probelor administrate în faza urmăririi penale, procurorul a stabilit că, în perioada 1908 - 1948 Muntele Mereuţu era cunoscut în perioada respectivă şi sub denumirea de "Mirăuţu" ori "Miru Mic".

În ceea ce priveşte evoluţia şi structura dreptului de proprietate în acest munte, pe baza documentelor obţinute de la arhivele naţionale Dolj, Gorj şi Vâlcea, respectiv amenajamente silvice, hotărâri judecătoreşti, contracte de vânzare cumpărare, D.N.A. a susţinut că s-a reuşit stabilirea adevăraţilor proprietari în acest munte pe perioada 1908 - 1948, urmând a face raportare şi la dispoziţiile Codului silvic intrat în vigoare la data de 09.04.1910, pentru a se stabili dacă în perioada de referinţă s-a înfiinţat şi funcţionat obştea E. şi eventualele drepturi de proprietate pretinse de către aceasta în Muntele respectiv.

Din documentul denumit "Aşezământul pădurei de pe Muntele Mereuţu din comuna Cernădia, jud. Gorjiu" la nivelul anului 1912, la descrierea proprietăţii se face următoarea precizare:

" după actele presentate pădurea cât şi Muntele de care ne ocupăm este proprietatea de veci a d-lui S.", document ce scoate în evidenţă faptul că, în totalitatea lor, Muntele cât şi pădurea au proprietatea de veci a lui S., dobândite prin acte autentice de la T. care, la rândul său, a dobândit de la succesorii lui U. În cadrul acestui document sunt descrise, în mod evident şi în concordanţă cu amenajamentele actuale, vecinătăţile muntelui Mereuţu, stabilind totodată că acesta are o suprafaţă de 899 ha (599 ha pădure si 300 ha gol) - vol. 3, filele 238-239.

Au fost identificate: sentinţa civilă nr. 418 din 23.12.1929 a Tribunalului Gorj, pronunţată în dosarul nr. x/1921, decizia nr. 389/930 din 04 iulie 1930 pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/1930, decizia nr. 196-199 din data de 31.05.1940 (dosar 6311/1932) a Tribunalului Gorj, contractul de vânzare de cumpărare din anul 1932, documente în cuprinsul cărora se indică circuitul unor acte translative de proprietate în ceea ce priveşte Muntele Mereuţu şi V., respectiv:

- numitul T. cumpără în Muntele Mereuţu drepturile W., fosta dr. X., prin actul autentic de vânzare - cumpărare nr. x/1908, transcris la Tribunalul Gorj sub nr. x/1908;

- în anul 1913, T. vinde drepturile ce avea asupra muntelui Mereuţu numitului Y. cu actul de vânzare autentificat sub nr. x/1913 şi transcris la Tribunalul Gorj sub nr. 5283;

- la data de 16 septembrie 1920, prin actul de tranzacţie autentificat la Tribunalul Ilfov sub nr. x, societatea Z., fostă AA. cedează drepturile sale din Muntele Mereuţu în favoarea dr. Y. Din cuprinsul actului de tranzacţie, aşa cum a reţinut instanţa de judecată, pentru stingerea unor procese pendinte, s-a convenit ca dr. Y. să rămână proprietarul muntelui, iar societatea Z. proprietara pădurii, precum şi faptul că, prin această tranzacţie, cele două părţi şi-au stabilit drepturi de proprietate diferite;

- în anul 1932, numitul Y. vinde BB., proprietăţile imobiliare situate în comuna Cenadia, respectiv munţii Mereuţu şi V., prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat la Tribunalul Gorj sub nr. x/1932, contract ce a fost învestit cu formulă executorie la data de 14.11.1932 de secţia notariat a Tribunalului Ilfov; .

Deşi inculpaţii au susţinut pe perioada cercetărilor că obiectul tranzacţiei l-ar fi constituit doar masa lemnoasă de pe Muntele respectiv, din conţinutul contractului de vânzare a rezultat indubitabil că ceea ce s-a transmis au fost Muntele cu pădurea şi golul alpin, astfel:

"Eu Dr. Y. vând şi BB. cumpără următorii doi munţi din comuna Cernădia, jud. Gorjiu: a) Muntele Mereuţu, pădure şi goluri cu următoarele vecinătăţi: la nord Muntele Tâmpa de care se desparte prin râul Lotru, la sud Muntele Ştefanu de care se desparte prin izvorul Ştefan, la est Muntele Miru Mare de care se desparte prin izvorul Miru Mic, la vest munţii Cibanu şi Pravăţul de care se desparte prin râul Lotru…."

- la data de 27.11.1933, Tribunalul a autorizat executarea contractului de vânzare-cumpărare, motiv pentru care corpul portăreilor au solicitat vânzătorului să predea imobilele în cauză BB.;

- în acelaşi an, 1933, formulează contestaţie împotriva actului de executare ce viza Muntele Mereuţu: CC., DD. şi EE. (16.06.1933);

- la data de 03.09.1935, avocatul Statului solicită Tribunalului să autorizeze executarea contractului, cerere care s-a soluţionat indirect, instanţa reţinând faptul că, întrucât nu s-a dispus suspendarea, cursul executării iniţiale nu a fost întrerupt;

- la data de 07.09.1935 contestatarii: CC., DD. şi EE. solicită suspendarea executării, cerere admisă până la data de 3 octombrie 1935;

- la cererea avocaturii statului Gorj nr. x/1936, s-a autorizat executarea contractului, corpul portăreilor punând în posesie efectivă, la data de 03.09.1938, Ministerul de Domenii . Faptul că Muntele şi pădurea în cauză urmau a fi trecute în proprietatea statului rezultă şi din documentul înaintat de către D.J.A.N. DOLJ intitulat "Tabloul de obşti la anul 1933", document eliberat încă din anul 2007 Obştii E., la solicitarea acesteia. În acest document, în dreptul muntelui Mereuţu apare menţiunea "actele in curs a fi cumpărate de CAPS" .

La data de 31.05.1940, Tribunalul Gorj, prin decizia nr. 196-199, respinge contestaţiile moşnenilor reprezentaţi de către persoanele anterior menţionate şi menţine actul de executare al portăreilor din anul 1938.

Faptul că Muntele Mereuţu a trecut efectiv în proprietatea statului este dovedit şi de documentul denumit "Proces-verbal pentru constituirea Marii Unităţi Forestiere BAZIN DE RÂU LOTRU în judeţul Vâlcea încheiat la data de 11.11.1948", înaintat de către Direcţia Silvică Vâlcea la data de 26.07.2011, cu adresa nr. 5770, în care se indică, în mod expres, faptul că la data constituirii marii unităţi forestiere, proprietar în Muntele Mereuţu era STATUL. În cuprinsul actului respectiv sunt indicate elocvent proprietăţile pe care diferite obşti de moşneni ori societăţi anonime de exploatare le-au avut în alţi munţi, precum şi statul.

S-a menţionat că este demonstrat fără de tăgadă faptul că Muntele Mereuţu a avut în perioada 1908-1948 un alt proprietar decât obştea E., respectiv persoane fizice, pentru ca, într-un final, urmare a deciziunii din anul 1940 şi a actului translativ de proprietate din anul 1932, executat în anul 1938, acest munte cu pădurea aferentă să fie trecut în proprietatea statului, respectiv în proprietatea Ministerului de Domenii.

Cu toate acestea, ca urmare apariţiei Codului Silvic din anul 1910, legiuitorul a urmărit comasarea drepturilor pe care diferiţi moşneni le deţineau asupra unor suprafeţe de teren forestier încercând, în cadrul unei proceduri contencioase, să înfiinţeze după o procedură bine determinată obşti de moşneni, pentru administrarea în mod temeinic a acestor suprafeţe de teren.

Astfel, procedura de stabilire a drepturilor de proprietate pretinse asupra muntelui Mereuţu de către diferite cete de moşneni a început încă din data de 29.09.1921, când cetele de moşneni GG. şi HH., precum şi II. solicitau a li se recunoaşte drepturile asupra acestui munte.

S-a constatat din cuprinsul Deciziunii nr. 3 că între cele 3 cete de moşneni existau divergenţe, fiecare dintre ele pretinzând drepturi exclusive asupra muntelui Mereuţu, sens în care redăm:

"Moşneni GG. tăgăduiesc moşnenilor HH. că ar fi având vreun drept în acest munte, arătând că aceşti moşneni n-au stăpânit vreodată aci, că ei au Muntele lor aparte, moşnenii II. pretinzând şi ei drepturi în acest munte. Moşnenii GG. recunoscură cu toţii că moşnenii II. au avut în adevăr în acest Mereuţu drepturi de 188 stânjeni din 1.400 cât cuprinde întregul munte."

Astfel, în urma mai multor şedinţe reglementate de Codul Silvic, judele de ocol, la data de 10.10.1921, a stabilit pe moşneni structura drepturilor de proprietate pretinse de către cele două cete.

Împotriva acestei deciziuni nr. 3 din anul 1921, în termenul legal au declarat apel adevăraţii proprietari, respectiv Y. ş.a., prin care se opuneau recunoaşterii unor drepturi pentru moşneni în acest munte, invocând dreptul lor exclusiv de proprietate. Instanţa constată existenţa acestui drept al numitului Y. în cuprinsul sentinţei civile nr. 418 din 23.12.1929, însă pune în vedere faptul că dreptul său exclusiv de proprietate asupra muntelui Mereuţu nu poate fi apărat pe calea contencioasă a Codului Silvic, ci urmând procedura dreptului comun.

Împotriva acestei sentinţe civile, numitul Y. a declarat recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, instanţă care, prin decizia nr. 389/930 din 04 iulie 1930, a respins acest recurs silvic, însă la rândul său a reţinut faptul că drepturile moşnenilor pretinse în cadrul procedurii contencioase nu erau opozabile terţilor proprietari, aceştia urmând a-şi apăra acest drept în cadrul acţiunilor de drept comun, astfel:

"Comisiunea instituită are competenţa să constate existenţa cetelor de moşneni aflate în devălmăşie nu poate judeca şi rezolva pretenţiunile ridicate de particulari cu privire la drepturile lor personale şi exclusive asupra averii cetelor de moşneni deci atunci când ar rezulta litigiu între obştea moşnenilor şi terţile persoane comisiunile nu pot fi competinte să le tranşeze, ele urmând a fi soluţionate pe calea dreptului comun.

Că, de altfel, calea excepţională prevăzută de legea silvică neavând alt obiect decât stabilirea de drepturi individuale în stăpânire şi folosinţa drepturilor co-devălmaşilor, terţii nu pot fi lezaţi printr-o asemenea hotărâre rămasă definitivă, întrucât ea nu poate fi învestită ca având autoritate de lucru judecat în privinţa pretinselor drepturi de proprietate sau posesiune reclamate " .

Din cuprinsul acestor hotărâri judecătoreşti a rezultat indubitabil că drepturile moşnenilor asupra Muntelui Mereuţu erau doar pretinse, nu şi demonstrate, fapt care a rezultat indubitabil şi din sentinţa civilă nr. 196-199 a Tribunalului Gorj din 31 mai 1940, instanţă care a avut în vedere atât hotărârea Tribunalului Gorj din anul 1929, cât şi hotărârea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din 1930, instanţă învestită cu constatarea dreptului de proprietate a lui Y. transmis prin actul din 1932 Ministerului de Domenii, menţinând actele de executare din anul 1938 şi respingând contestaţiile formulate de către moşneni pe considerentul că acestea nu au putut face dovada pretinselor drepturi de proprietate şi a posesiunii invocate asupra muntelui Mereuţu.

Din actele existente la dosarul cauzei a rezultat că această procedură contencioasă pentru moşneni s-a finalizat la data de 14 iulie 1945, când deciziunea nr. 3 a rămas definitivă, fiind stabilită şi tabela de moşneni cu drepturile lor cuprinse în Muntele Mereuţu. Raportat la această sentinţă nr. 203 şi dispoziţiile Codului Silvic, potrivit cărora după această dată moşneni erau obligaţi în termen de o lună de la momentul transcrierii sentinţei nr. 203 să-şi întocmească aşezământul obştii, document ce trebuia înregistrat după întocmirea lui în mod legal la Tribunalul Gorj în Registrul special constituit (articolele 37 şi 38 ale Codului Silvic din vremea respectivă).

Pe baza corespondenţei cu Arhivele Naţionale Dolj, Gorj, Vâlcea, consultându-se registrele Tribunalului Gorj, s-a stabilit că această obşte nu şi-a întocmit şi depus aşezământul, act care să-i ateste dreptul de proprietate asupra muntelui respectiv şi era imposibil să facă acest lucru, având în vedere că, încă din 1940, avuţia pretinsă a acestei obşti a fost stabilită indubitabil de către Tribunalul Gorj ca aparţinând statului prin Ministerul de Domenii, menţinând contactul de vânzare-cumpărare din anul 1932 executat în anul 1938.

Acest lucru a fost ilustrat şi de înscrisul Judecătoriei Rurale de Pace Novaci Români, judeţul Gorj din anul 1945, unde pociovăliştenii figurează constituiţi în obşti pentru Muntele Iezeru, Mohoru şi alţii, având aşezămintele constituite şi depuse, în schimb în dreptul muntelui Mereuţu (poz. 39) se menţionează că miroslăvenii - pociovălişteni nu aveau constituit aşezământ pe acest munte şi se mai aflau încă în apel înaintea Tribunalului Gorj.

Mai mult, procesul-verbal din 11.11.1948 a demonstrat fără tăgadă că, la momentul constituirii Marii Unităţi Forestiere "AA.", Muntele Mereuţu şi pădurea de pe acesta au fost preluate de la proprietarul Statul Român.

Concluzia a fost că, în perioada 1921 -1948, Obştea E. nu a existat ca entitate de sine-stătătoare, aşa cum se stabilea prin dispoziţiile Codului Silvic din anul 1910, şi nici nu a avut în patrimoniu Muntele Mereuţu şi pădurea de pe acesta. De asemenea, persoanele fizice audiate în cauză în calitate de părţi vătămate nu aveau şi nu au vocaţie în Muntele Mereuţu pentru reconstituirea dreptului de proprietate, deoarece singurul proprietar este Statul.

Referitor la înfiinţarea Obştii E. în contextul Legii nr. 1/2000, ca a urmare a efectelor naţionalizării din anul 1948, procurorul a stabilit că legiuitorul a urmărit, în perioada ce a urmat Revoluţiei din 1989, repararea morală şi materială a persoanelor ce au fost deposedate de terenuri şi alte bunuri imobiliare, sens în care au apărut acte normative ce stabileau procedura de reconstituire a drepturilor de proprietate pentru aceste persoane în cazul acestor bunuri imobile, respectiv Legea nr. 18/1991 republicată, Legea nr. 1/2000 modificată şi ulterior Legea nr. 241/2005.

Astfel, prin Legea nr. 18/1991 republicată (art. 46) s-a prevăzut posibilitatea reconstituirii, la cerere, a drepturilor de proprietate deţinute de către obştile de moşneni anterior anului 1948 cu îndeplinirea condiţiilor de fond şi formă reglementate de dispoziţiile art. 9 alin. (3)-(9).

Ulterior apariţiei Legii nr. 18/1991, a intrat în vigoare Legea nr. 1/2000, ce a prevăzut posibilitatea reconstituirii drepturilor de proprietate asupra obştilor de moşneni, cu respectarea condiţiilor de fond şi formă impuse de dispoziţiile art. 6 alin. (1), alin. 11şi art. 26, 27 şi următoarele. În aplicarea Legii nr. 1/2000, cu privire la modul de înfiinţare al obştilor de moşneni, Guvernul României, prin H.G. nr. 180/2000, a stabilit cadrul legal de înfiinţare al acestora şi modul de atestare al drepturilor de proprietate, respectiv condiţiile de fond şi formă fiind impuse de art. 72 şi următoarele.

La data 12 martie 2000, membrii coproprietari în Obştea JJ. au stabilit reînfiinţarea Obştii JJ., votând statutul acestei obşti, precum şi factorii de conducere, preşedinte fiind desemnat numitul KK., iar inculpatul D. a fost ales administratorul cu pădurea. La 09 aprilie 2000 are loc o nouă şedinţă a Comitetului ad-hoc, în cadrul căreia s-a explicat membrilor codevălmaşi necesitatea reconstituirii obştii anterior menţionate, justificând faptul că există documente de atestare pe baza cărora se poate constitui Obştea JJ.  În baza hotărârilor Comitetului ad-hoc al Obştii JJ., la data de 11.04.2000, numitul KK., în calitate de preşedinte, solicită Judecătoriei Novaci înfiinţarea Obştii Mohoru.

Documentele identificate la dosarul original al instanţei de judecată nr. 6/2000 au demonstrat indubitabil faptul că ceea ce s-a solicitat a fi reînfiinţat a fost obştea anterior menţionată, şi nu E., după cum a rezultat din însăşi menţiunile executate pe coperta dosarului de instanţă, respectiv "dosar Obştea JJ.". Au fost identificate documente care atestă calitatea de cocetaşi a unor persoane pentru munţii Mohoru şi Iezeru .

În baza acestei cereri, la data de 13.04.2000, mai exact la 2 zile de la data depunerii cererii de către numitul KK., Judecătoria Novaci compusă din preşedinte LL. şi grefier MM., prin sentinţa civilă nr. 5, hotărăşte înfiinţarea Obştii E., stabilindu-i patrimoniul cu munţii Mohoru, Iezeru, V. şi Găurile Mohoarului.

Acest complet de judecată a constituit această obşte în fals, invocând o serie de acte care, la momentul pronunţării sentinţei nr. 5, respectiv 13.04.2000, nici nu existau, nefiind eliberat de autorităţile competente. Astfel, în cuprinsul sentinţei se invocă, în fals, faptul că la stabilirea patrimoniului Obştii E. a fost avut în vedere statutul Obştii în cauză, autentificat sub nr. x la B.N.P. "NN.", act care însă a fost autentificat la data de 20 aprilie 2000, ulterior datei sentinţei. Aşadar, instanţa a avut în vedere un act juridic care nici nu era născut la acea dată .

Acelaşi complet de judecată a invocat în cuprinsul sentinţei adeverinţele eliberate de Primăria oraşului Novaci, ambele datate 17.04.2000.

Astfel, prin invocarea unor acte inexistente şi contrar dispoziţiilor legale, instanţa de judecată a dispus în mod nelegal înfiinţarea Obştii E.

Interesul manifestat de inculpatul D. în vederea măririi patrimoniului Obştii E. prin introducerea altor munţi şi mecanismul iniţiat de către acesta în atingerea obiectivelor s-au concretizat la data de 09.01.2004, dată la care acesta solicită Judecătoriei Novaci eliberarea, în copie, a sentinţei nr. 5, moment până la care obştea anterior menţionată nu iniţiase proceduri în vederea reconstituirii drepturilor de proprietate în Muntele Mereuţu.

La data de 15.07.2004, la cererea numitului D., însoţită de actul adiţional nr. 4, autentificat sub nr. 1820, din 15.07.2004, precum şi de procesul - verbal al Comitetului ad-hoc din 20.04.2000, instanţa de judecată, în cadrul dosarului nr. 5/2004, a admis solicitarea acestuia, introducând în patrimoniul Obştii E. şi Muntele OO., în baza actelor justificative ale gestiunii din 1929, cu privire la acest munte .

Ulterior, prin cererea înregistrată la Judecătoria Novaci la data de 09.09.2004, inculpatul D., în calitate de preşedinte al Obştii E., invocând actul adiţional autentificat sub nr. 3137 din 06.09.2004, precum şi procesul-verbal al adunării ad-hoc pentru Muntele Mereuţu din 05.05.2000, a solicitat modificarea statului obştii respective şi introducerea în patrimoniul acesteia a muntelui Mereuţu. Judecătoria Novaci, prin acelaşi complet de judecată, a admis solicitarea formulată de D., deşi nu exista nici o dovadă cu privire la faptul că Obştea E. a funcţionat anterior anului 1948, judecătorul LL. invocând în acest sens acte justificative ale gestiunii din anul 1929 pentru acest munte Mereuţu, înscrisuri care nu au fost regăsite la dosarul cauzei. Primind cererea la data de 09.09.2004, judecătorul s-a pronunţat în aceeaşi zi, motivând sentinţa sa civilă nr. 6 în aceeaşi zi, pentru ca tot în aceeaşi zi să fie comunicată învinuitului D.

În ce priveşte reconstituirea dreptului de proprietate în Muntele Mereuţu pentru Obştea E., iniţiată la data de 09.09.2004 şi care se va materializa la data de 08 iunie 2005, odată cu întocmirea procesului-verbal de punere în posesie nr. x/2005, inculpatul D., în obţinerea proprietăţii exclusive asupra muntelui Mereuţu, a beneficiat de sprijinul unor funcţionari cu atribuţii în acest domeniu întrucât, deşi deţinea procese-verbale ale comitetului ad-hoc încă din anul 2000, a înţeles abia în anul 2004 să se folosească de ele şi să ceară instanţei de judecată întregirea patrimoniului cu acest munte. Într-o singură zi, 09.09.2004, a fost atribuit de către instanţa de judecată Muntele în cauză în patrimoniul Obştii condusă de către inculpat.

Ca urmare a acestui sprijin material acordat de către instanţa de judecată, în aceeaşi zi, 09.09.2004, cu adresa nr. 5402, Consiliul local al oraşului Novaci comunica Primăriei Voineasa că Obştea E. este proprietară în Muntele Mereuţu cu o suprafaţă de 287 ha pădure şi 118 ha păşune.

Cu aceeaşi adresă, se înaintau şi actele în susţinerea drepturilor de proprietate pretinse, în vederea validării Obştii respective, documente depuse la Primăria Novaci de către inculpatul D., care au fost primite la Primăria Voineasa de către inculpatul A. - primar al comunei Voineasa şi repartizate spre a fi analizate şi examinate, pentru îndeplinirea condiţiilor de fond şi formă impuse de actele normative anterior menţionate, inculpatei B. - secretar al Primăriei comunei Voineasa. Cei doi inculpaţi anterior menţionaţi deţineau şi calitatea de preşedinte şi, respectiv, secretar al Comisiei locale de fond funciar Voineasa.

Alăturat acestei adrese, fără a exista o cerere expresă de reconstituire a dreptului de proprietate din partea Obştii, au fost înaintate următoarele documente: un număr de 44 cereri ale unor persoane fizice datate 1998, în cuprinsul cărora se invocau dispoziţiile Legii nr. 1/2000 ca temei al reconstituirii dreptului de proprietate, certificatul de înregistrare fiscală din data de 20.07.2004, statutul Obştii, autentificat sub nr. x, sentinţa civilă din 09.09.2004, adeverinţa din 13.06.1947.

Documentaţia anterior indicată a fost primită la data de 14.09.2004 şi s-a materializat prin luarea în discuţia comisiei de fond funciar la data de 28.09.2004.

În procesul-verbal de şedinţă - la care a participat şi inculpatul C., ca reprezentant al Ocolului Silvic Voineasa, deţinător legal la acel moment al terenului în cauză -, s-a reţinut că obştea solicita validarea pe o suprafaţă de 474,6 ha teren cu vegetaţie forestieră.

Iniţial, s-a solicitat o suprafaţă de validare mult mai mare decât cea stabilită prin statut, respectiv de la 287 la 474 hectare, ulterior la 623, pentru ca în final să se accepte la validare o suprafaţă de 504 ha.

Deşi nu exista o cerere expresă a Obştii, nu existau documente autentice privind atestarea drepturilor de proprietate ale Obştii în Muntele în cauză, aşezăminte, etc., nu existau documente autentice care să ateste calitatea de moştenitori a persoanelor consemnate în anexele 54 - certificate de moştenitor, testament, etc., iar persoanele menţionate în cele 44 cereri nu au avut calitatea de moşneni în obştea E. şi nici vocaţie la reconstituirea drepturilor de proprietate, ca urmare a înţelegerii dintre inculpatul D. şi ceilalţi inculpaţi A., B. şi C., ca Obştea E. să obţină o suprafaţă de teren în Muntele Mereuţu, a fost întocmită o anexă nr. 54 în original, întocmită în numele Obştii E., pentru suprafaţa de 474,6 ha, semnată doar de către C. În cuprinsul acesteia, au fost trecute cu drepturi rudele sale.

Acuzarea a mai constatat că, în cadrul procedurii de reconstituire a dreptului de proprietate pentru obşti, un rol important îl aveau inculpaţii C. şi B., persoane care se ocupau efectiv de primirea cererilor, examinarea documentaţiei şi susţinerea acestora în şedinţele comisiei locale de fond funciar, votul în plenul acestui fiind unul formal şi fără o examinare prealabilă a celorlalţi membrii.

Pe fondul încălcării tuturor normelor aplicabile în materie, fără a face opoziţie la validare, în cadrul şedinţei Comisiei locale de fond funciar Voineasa, din 28.09.2004, a fost luată în discuţie anexa nr. 54 pentru suprafaţa de 474 ha, semnată exclusiv de către inculpatul C., şef al Ocolului Silvic Voineasa şi s-a constatat că existau suprapuneri cu alte obşti pe terenul în cauză . Ulterior acestei şedinţe din 28.09.2004, Comisia locală de fond funciar Voineasa a discutat în cadrul şedinţelor de lucru, solicitările Obştii E. şi chiar a formulat mai multe propuneri de validarea a acesteia de către Comisia judeţeană de fond funciar.

Deşi prin sentinţa civilă din 09.09.2004 patrimoniul Obştii E. menţiona o suprafaţă de 287 ha pădure şi 118 ha păşune, membrii Comisiei locale de fond funciar Voineasa au acceptat şi au luat în discuţie mai multe variante ale Anexei 54 cu suprafeţe de teren mult mai mari decât cele stabilite oricum în mod nelegal prin încheierea Judecătoriei Novaci, respectiv 474,6 ha (la data de 28.09.2004), 623,8 ha (la data de 03.11.2004) şi 504,9 ha (la data de 11.03.2005).

Ordinul prefectului judeţului Vâlcea nr. 394 din 17.09.2004 stabilea următoarea componenţă a Comisiei locale de fond funciar: 1. A., primarul comune - preşedinte comisie; 2. PP., viceprimar - membru; 3. B., secretarul comunei - secretar comisie; 4. QQ., consilier juridic - membru; 7. C., şef Ocol Silvic Voineasa - membru. Potrivit dispoziţiilor acestuia, Comisia locală avea, printre atribuţiile sale, şi următoarele: preluarea şi analizarea cererilor depuse în conformitate cu prevederile legii pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi cele forestiere; verificarea în mod riguros îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 9 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 18/1991 şi ale art. 6 din Legea nr. 1/2000; stabilirea mărimii şi amplasamentul suprafeţei de teren pentru care se reconstituie dreptul de proprietate sau care se atribuie potrivit legii; completarea anexelor la regulament (H.G. nr. 1172/2001) cu persoanele fizice şi juridice îndreptăţite.

În continuarea activităţii infracţionale, pentru realizarea obiectivului urmărit, acela de obţinere a unei suprafeţe de teren mult mai mare cu scopuri precis determinate pentru fiecare inculpat, respectiv obţinerea ulterioară de către inculpatul C. a unor suprafeţe de teren forestier prin vânzare-cumpărare, precum şi obţinerea unor parchete spre exploatare de către soţul inculpatei B., prin firma S.C. RR. S.R.L., la data de 03.11.2004, având la bază aceleaşi documente falsificate, incomplete şi în fotocopii, fără a exista cererea expresă reglementată de Legea nr. 1/2000, în cadrul unei şedinţe nelegal întrunite, constituită doar din B. şi C., s-a hotărât doar de către cei doi propunerea de validare a Obştii E. în Muntele Mereuţu cu suprafaţa de 623,8 ha.

În susţinerea acestei validări, inculpaţii C., D. şi B. au întocmit şi semnat Anexa nr. 54 pentru suprafaţa de teren anterior menţionată, care cuprinde în conţinutul ei rude ale inculpatului C. (SS. - 9,35 ha, TT. - 9,35 ha, UU. - 9,36, VV. - 13,36 ha, Micleanu C. Maria - 9,36 ha, WW. - 10,69 ha, XX. - 18,84 ha etc.) ce nu aveau vocaţie în Muntele Mereuţu, document care a fost însuşit şi de către de inculpatul A., prin semnarea şi prin înaintarea acestuia către Comisia judeţeană de fond funciar Vâlcea, în vederea validării.

Conlucrarea şi sprijinul celor doi inculpaţi, B. şi A., în cadrul activităţii infracţionale a numitului D., deşi negată în mod constant, în ceea priveşte întocmirea Anexelor 54, a fost confirmată atât de declaraţiile inculpatului D., cât şi de dispoziţiile Ordinului nr. 394 din 17.09.2004, care stabilesc obligaţia lor de a completa, în urma verificărilor efectuate, anexele la regulament, cu persoanele fizice şi juridice îndreptăţite", precum şi de a susţine validările la comisia judeţeană de fond funciar Voineasa, rolul acestor fiind determinant în validarea obştilor în cauză.

Pe fondul înţelegerii dintre inculpaţi, în ziua de 03 noiembrie 2004 a avut loc o şedinţă a Comisiei locale de fond funciar Voineasa, nelegal constituită, la care a participat numai secretara comisiei, inculpata B., şi doi reprezentanţi ai Ocolului Silvic, dintre care unul, inculpatul C. În cadrul acestei şedinţe, s-a hotărât propunerea spre validare a Obştii E. în Muntele Mereuţu cu o suprafaţă de teren forestier de 623,8 ha. Aspectul nelegal al acestei şedinţe a fost confirmat şi de faptul că la rubrica "Viceprimar" nu apare nicio semnătură.

Din Registrul în care au fost consemnate procesele-verbale de şedinţă ale Comisiei locale de fond funciar Voineasa a rezultat că, în aceeaşi zi, de 03 noiembrie 2004, s-a ţinut şedinţa aceleiaşi comisii cu componenţa prevăzută de lege, în care nu a fost însă discutată solicitarea Obştii E. de reconstituire a dreptului de proprietate în Muntele Mereuţu.

Inculpatul A. a achiesat la cele stabilite de inculpaţii C. şi B. şi a semnat adresa nr. 4720 din 11.11.2004 înaintată către Comisia judeţeană de aplicare a legii fondului funciar, prin care propunea validarea Anexei nr. 54 pentru Obştea E. cu suprafaţa de 623,8 ha teren cu vegetaţie forestieră în Muntele Mereuţu. Constatând că propunerea Comisiei locale de fond funciar Voineasa nu este întemeiată, Colectivul Tehnic al Comisiei judeţene de aplicare a legii fondului funciar Vâlcea, la data de 16.11.2004, a restituit Comisiei locale de fond funciar Voineasa documentaţia înaintată, cu motivaţia că este incompletă, fără anexe şi nu este însoţită de acte justificative.

Inculpaţii nu au renunţat la ideea de a schimba în mod nelegal deţinătorul suprafeţelor de teren forestier din Muntele Mereuţu, au refăcut Anexa nr. 54 şi, în şedinţa din 11.03.2005, au acceptat propunerea spre validare a Obştii E. cu suprafaţa de 504,9 ha teren cu vegetaţie forestieră în respectivul munte, constatând totodată că nu există suprapuneri cu alte persoane fizice sau juridice care au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate conform legii fondului funciar. La şedinţa comisiei locale de fond funciar, au participat şi au semnat inculpaţii: A., în calitate de preşedinte al comisiei de fond funciar Voineasa, B., în calitate de secretar al comisiei de fond funciar Voineasa, C., în calitate de reprezentant al Ocolului Silvic, precum şi D., în calitate de preşedinte al Obştii E.

În şedinţa din 17 martie 2005, Comisia judeţeană de aplicare a legii fondului funciar Vâlcea a validat Obştea E. cu o suprafaţă de 504,9 ha teren cu vegetaţie forestieră în Muntele Mereuţu, din partea Comisiei locale de fond funciar Voineasa participând şi susţinând propunerea inculpaţilor A. şi B.

Comisia judeţeană de fond funciar Vâlcea, prin Hotărârea nr. 2474 din 17.03.2005, a validat Obştii E. cu o suprafaţă de 504,9 ha teren cu vegetaţie forestieră în Muntele Mereuţu, desemnând comisia locală pentru aplicarea legii fondului funciar Voineasa să aducă la îndeplinire prezenta hotărâre. Conform procesului-verbal din 08.06.2005 semnat de A., B., C. şi D., Obştea E., a fost pusă în posesie în Muntele Mereuţu cu suprafaţa de 504 ha teren forestier .

La data de 24.08.2005, Ocolul Silvic Voineasa predă efectiv către Obştea E. suprafaţa de 443,2 ha teren forestier în Muntele Mereuţu, semnând în acelaşi timp un proces-verbal de bună vecinătate cu ceilalţi proprietari din Muntele respectiv, inclusiv cu C., care revendica terenuri în numele rudelor sale.

La numai 3 luni de la punerea în posesie a Obştii E. în Muntele Mereuţu, prin adresa nr. 2969 din 21.09.2005, Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva - Direcţia Silvică Rm. Vâlcea, Ocolul Silvic Voineasa a solicitat Consiliului local al comunei Voineasa ca, în conformitate cu prevederile Legii nr. 247/2005, să reconstituie dreptul de proprietate al statului în mai mulţi munţi, printre care şi Mereuţu . În mod surprinzător, solicitarea formulată în numele statului a fost semnată şi de inculpatul C., cel care a fost de acord ca suprafaţa de 504 ha teren forestier din Muntele Mereuţu să fie reconstituită Obştii E. La data de 11.11.2005, prin cererea cu nr. 3587 acesta a renunţat la solicitarea făcută iniţial, pentru zonele montane Puru-Bora, care cuprindea şi Muntele Mereuţu .

Între inculpaţii C. şi D. au apărut neînţelegeri după momentul punerii în posesie, astfel că primul s-a adresat cu cereri prin care solicita să se facă dovada că obştea a funcţionat după anul 1945, cereri formulate în cadrul şedinţei comisiei locale de fond funciar Voineasa din 03 martie 2006. Complicitatea inculpatului C. la comiterea faptei de înşelăciune de către D. a rezultat şi din faptul că acesta, în calitate de şef al Ocolului Silvic Voineasa, avea la dispoziţie înscrisul intitulat "Procesul-verbal pentru constituirea Marei Unităţi Forestiere Bazin de Râu Lotru din judeţul Vâlcea", în cuprinsul căruia, la capitolul III intitulat "Situaţia generală a Marei Unităţii Forestiere" la poziţia 36, referitoare la Muntele Mereuţu apare ca proprietar exclusiv statul .

Mai mult, inculpatul C., în calitate de reprezentant şi împuternicit al moştenitorilor numiţilor YY. şi ZZ., a încheiat un proces-verbal de bună vecinătate la data de 28 iunie 2004 cu reprezentanţii Obştii E., referitor la Muntele Mereuţu. Raportat la această dată, anterioară datei de 09 septembrie 2004, când a fost modificat Statutul Obştii E. prin încheierea nr. 6/2004 a Judecătoriei Novaci, iar Muntele Mereuţu a fost inclus în mod nelegal în patrimoniul acestei obşti, a rezultat în mod cert intenţia directă a inculpatului C. de a sprijini pe inculpatul D. să obţină suprafeţe de teren forestier, deşi nu avea dreptul, cu scopul de a beneficia şi el prin rudele sale de terenuri în Muntele Mereuţu.

Părţile civile AAA., BBB. şi martorul CCC. au precizat în declaraţiile date că au suprafeţe de teren forestier în Muntele Mereuţu, iar cu ocazia reconstituirii dreptului de proprietate au participat în data de 03 martie 2006 la o şedinţă a Comisiei locale de fond funciar Voineasa, unde au fost prezenţi inculpaţii D., A. şi B., precum şi martora DDD. Chestionat cu privire la documentele prezentate în vederea reconstituirii dreptului de proprietate în Muntele Mereuţu, inculpatul D. a afirmat atunci că nu deţine nici un act care să ateste dreptul de proprietate al Obştii E. în respectivul munte şi a obţinut validarea cu suprafaţa de 504 ha teren forestier în baza unei înţelegeri cu "primăria", referindu-se în realitate la inculpaţii B. şi A. De asemenea, DDD. a confirmat declaraţiile anterioare, precizând totodată că iniţial nu a crezut susţinerile inculpatului D., însă ulterior a constatat că afirmaţiile acestuia erau fondate.

Din cuprinsul Raportului de expertiză tehnică-evaluare a rezultat că Obştea E. a fost pusă în posesie cu suprafaţa de 443,2 ha, iar valoarea de circulaţie la momentul efectuării expertize a acestei proprietăţi imobiliare (teren şi vegetaţie forestieră) este de 4.361.939 lei sau 1.063.680 euro. S-a stabilit contravaloarea cantităţii de masă lemnoasă exploatată de Obştea E. în baza autorizaţiilor de punere în valoare actualizată la momentul efectuării expertizei, la suma de 347.097.330 lei.

În urma verificărilor efectuate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, a rezultat că valoarea totală a veniturilor realizate de Obştea E., în perioada 2005 - 2010, din vânzarea materialului lemnos exploatate din UPV-Muntele Mereuţu a fost de 457.461,92 lei.

Prin sentinţa civilă nr. 550 din 23.10.2006 a Judecătoriei Brezoi, s-a constatat nulitatea procesului-verbal de punere în posesie nr. 130 din 08.06.2005 pentru suprafaţa de 313 ha teren cu vegetaţie forestieră. Pe parcursul judecăţii, instanţa a dispus efectuarea unei expertize tehnice judiciare, ocazia cu care expertul a precizat că, în perioada 1910 - 1948, în Muntele Mereuţu (totalizând 1.400 stânjeni) nu a existat vreo obşte organizată în sensul Codului Silvic din 1910 şi faptul că reconstituirea dreptului de proprietate pe suprafaţa anterior menţionată a fost făcută în mod nelegal.

Inculpatul C. a formulat plângeri împotriva inculpatului D., întrucât cei doi nu s-au mai înţeles în privinţa exploatării materialului lemnos din Muntele Mereuţu. Din aceste plângeri a rezultat că inculpatul C. a cunoscut încă de la început modul în care a fost înfiinţată Obştea E. şi faptul că această persoană juridică nu avea niciun drept de proprietate în Muntele Mereuţu.

În faţa instanţei de judecată, au fost formulate mai multe cereri, după cum urmează:

Inculpaţii, prin apărători aleşi, au solicitat schimbarea încadrării juridice a faptelor, din infracţiunea prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., respectiv art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 244 C. pen.

În motivare, s-a arătat că infracţiunea de înşelăciune este reglementată de art. 244 din Noul C. pen., care nu mai cuprinde cauze de agravare a răspunderii penale, iar în cauză a fost îndeplinit termenul de prescripţie a răspunderii penale, astfel că s-a cerut a se constata că faptele sunt prescrise.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A., precum şi Romsilva S.A. au solicitat, la rândul lor, schimbarea de încadrare juridică a faptelor: în ce-i priveşte pe inculpaţii A., B. şi C., din infracţiunea de complicitate la infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată, prevăzută şi pedepsită de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit săvârşită în formă continuată, cu consecinţe deosebit de grave, săvârşită de 3 sau mai multe persoane împreună, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale), raportat la art. 309 C. pen., cu aplicarea art. 77 alin. (1) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.

A fost subliniată calitatea de funcţionari publici ai acestor inculpaţi, membrii ai Comisiei Locale Voineasa pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor; îndeplinirea actelor în virtutea acestei calităţi, prin încălcarea atribuţiilor de serviciu, producerea unei pagube materiale în patrimoniul Statului Român, în cuantum de 4.x.400 lei (4.361.939 lei reprezentând valoarea de circulaţie a terenului atribuit nelegal şi 457.461,92 lei valoarea materialului lemnos exploatat), precum şi obţinerea unui folos necuvenit pentru sine sau pentru altul, materializat în stabilirea în mod ilegal a dreptului de proprietate asupra suprafeţei de 504,9 ha pentru Obştea E. în Muntele Mereuţu, folos necuvenit cuantificat în sumă de 4.x.400 lei.

Pentru inculpatul D., s-a solicitat schimbarea încadrării juridice, din infracţiunea de complicitate la înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată, prevăzută şi pedepsită de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit săvârşită în formă continuată, cu consecinţe deosebit de grave, săvârşită de 3 sau mai multe persoane împreună, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale), raportat la art. 309 C. pen., cu aplicarea art. 77 alin. (1) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.

Instanţa a constatat că instanţa a fost legal învestită cu judecarea cauzei şi au respins excepţiile privind nulităţile procesuale şi excepţia autorităţii de lucru judecat.

În ce priveşte excepţia prescrierii faptelor, prima instanţă a constatat că art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen., respectiv infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de C. pen. intrat în vigoare în anul 1969, este sancţionată cu pedeapsa maximă de până la 15 ani.

Conform art. 122 lit. b) C. pen. intrat în vigoare în anul 1969, termenele de prescriere a răspunderii penale sunt: b) 10 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani, dar care nu depăşeşte 15 ani. Conform art. 124 din acelaşi Cod, prescripţia înlătură răspunderea penală oricâte întreruperi ar interveni, dacă termenul de prescripţie prevăzut la art. 122 este depăşit cu încă o dată.

Noul C. pen. intrat în vigoare la data de 01 februarie 2014 prevede pentru infracţiunea de înşelăciune pedeapsa închisorii de până la 5 ani.

Potrivit art. 154 lit. d) Noul C. pen., termenele de prescripţie a răspunderii penale sunt: 5 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depăşeşte 5 ani. Conform art. 155 alin. (4) din acelaşi Cod, termenele prevăzute la art. 154, dacă au fost depăşite cu încă o dată, vor fi socotite îndeplinite oricâte întreruperi ar interveni.

Având în vedere decizia nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale, instanţa a aplicat art. 122 C. pen. din anul 1969. De asemenea, cu privire la încadrarea juridică dată faptelor, s-a constatat că, prin Ordinul prefectului judeţului Vâlcea nr. 394 din 17.09.2004, s-a stabilit următoarea componenţă a Comisiei locale de fond funciar: 1. A., primarul comune - preşedinte comisie; 2. PP., viceprimar - membru; 3. B., secretarul comunei - secretar comisiei; 4. QQ., consilier juridic - membru; 7. C., şef Ocol Silvic Voineasa - membru.

Au fost analizate prevederile art. 52 din Legea nr. 18/1991, conform cărora comisia locală este autoritate publică cu activitate administrativă, iar comisia judeţeană este autoritate publică cu autoritate administrativ-jurisdicţională. S-a observat că inculpatul C., potrivit art. 3 din O.U.G. nr. 59/2000, în exercitarea atribuţiilor, a fost învestit cu exerciţiul autorităţii publice, potrivit legii. De aceea, are calitatea de funcţionar public, conferită de art. 147 C. pen. anterior.

Şi inculpaţilor A. şi B., în calitate de funcţionari publici, le sunt aplicabile prevederile Legii nr. 18/1991, cât şi Legii nr. 188/1999 privind statutul funcţionarului public, corelativ cu textul din C. pen.

De aceea, a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor, astfel: cele imputate inculpaţilor A., B. şi C., în infracţiunea abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit în formă continuată, cu consecinţe deosebit de grave, săvârşită de 3 sau mai multe persoane împreună, prevăzută de art. 13/2 din Lege nr. 78/2000 raportat la art. 297 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., raportat la art. 309 C. pen., art. 77 alin. (1) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen.

Faptele imputate inculpatului D. au fost calificate drept complicitate la abuzul în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit în formă continuată, cu consecinţe deosebit de grave, săvârşită de 3 sau mai multe persoane împreună, conform art. 48 alin. (1) C. pen., art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., raportat la art. 309 C. pen., art. 77 alin. (1) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen. şi uzul de fals, conform art. 323 noul C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., şi art. 5 noul C. pen.

În probaţiune, prima instanţă a reaudiat martorii care au declarat în faza urmăririi penale, a admis probele cu înscrisuri şi cu expertiză tehnică pentru evaluarea bunurilor, propuse de părţile civile, iar pentru inculpaţii A. şi B. a fost admisă probele testimonială, efectuarea expertizei topo cadastrală şi expertizei cu specialitatea silvicultură, precum şi solicitarea de relaţii de la Ocolul Silvic Voineasa, Ocolul Silvic Novaci şi Ocolul Privat Obârşia AA.

Inculpatului D. i-au fost admise probele cu înscrisuri, proba testimonială, respectiv audierea a 10 martori, expertiza topo-cadastrală în domeniul silviculturii şi expertiza tehnică în specialitatea evaluare bunuri.

În fine, pentru partea responsabilă civilmente Obştea E. s-a admis proba cu 5 martori, respectiv FFF., GGG., HHH., III. şi JJJ. şi cei doi martori, angajaţi la firma austriacă, respectiv KKK., LLL.. De asemenea a admis probele cu înscrisuri şi efectuarea în cauză a expertizelor tehnice specialitatea topografie - cadastru şi silvicultură. S-a încuviinţat ca expertiza să fie întocmită de un expert ANVAR.

Starea de fapt a fost descrisă de prima instanţă după cum urmează:

La data 12 martie 2000, membrii coproprietari în Obştea JJ. au stabilit reînfiinţarea Obştii JJ., votând statutul acestei obşti, precum şi factorii de conducere, preşedinte fiind desemnat numitul KK., iar învinuitul D. a fost ales administratorul cu pădurea.

La data de 09 aprilie 2000, are loc o nouă şedinţă a Comitetului ad-hoc în cadrul căreia s-a explicat membrilor co-devălmaşi necesitatea reconstituirii obştii anterior menţionate, justificând faptul că există documente de atestare pe baza cărora se poate constitui Obştea JJ. .

În baza hotărârilor Comitetului ad-hoc al Obştii JJ., la data de 11.04.2000, numitul KK., în calitate de preşedinte, solicită Judecătoriei Novaci înfiinţarea Obştii JJ.

Documentele identificate la dosarul original al instanţei de judecată, nr. 6/2000, au demonstrat indubitabil că ceea ce s-a solicitat a fi reînfiinţat a fost obştea anterior menţionată şi nu E., chiar menţiunile executate pe coperta dosarului instanţei fiind "dosar Obştea JJ." . Au fost identificate documente justificative atestând calitatea de cocetaşi a unor persoane pentru munţii Mohoru şi Iezeru.

La data de 13.04.2000, mai exact la 2 zile de la data depunerii cererii de către numitul KK., Judecătoria Novaci compusă din preşedinte LL. şi grefier MM., prin sentinţa civilă nr. 5, hotărăşte înfiinţarea Obştii E., stabilindu-i patrimoniul cu munţii Mohoru, Iezeru, V. şi Găurile Mohoarului. Acest complet de judecată a constituit această obşte invocând o serie de acte care la momentul pronunţării sentinţei nr. 5, respectiv 13.04.2000, nici nu existau, nefiind eliberate de autorităţile competente. Astfel, în cuprinsul sentinţei se invocă, în fals, faptul că la stabilirea patrimoniului Obştii E. a fost avut în vedere statutul Obştii în cauză, autentificat sub nr. x la B.N.P. "NN.", act care însă a fost autentificat ulterior, la data de 20 aprilie 2000 . Acelaşi complet de judecată a invocat în cuprinsul sentinţei adeverinţele eliberate de Primăria oraşului Novaci, ambele datate 17.04.2000, acte care nu aveau cum să fie avute în vedere de către acest complet la data de 13.04.2000, cu ocazia înfiinţării Obştii E..

Astfel, prin invocarea unor acte inexistente şi contrar dispoziţiilor legale aplicabile în materie la acea dată, peste situaţia de fapt concret stabilită (existenţa Obştii JJ. şi nu E.), instanţa de judecată a dispus înfiinţarea Obştii E..

La data de 09.01.2004, inculpatul D. a solicitat Judecătoriei Novaci eliberarea, în copie, a sentinţei nr. 5, iar la 15.07.2004, iar la cererea numitului D., însoţită de actul adiţional nr. 4, autentificat sub nr. x din 15.07.2004, precum şi de procesul-verbal al Comitetului ad-hoc din 20.04.2000, instanţa de judecată a introdus în patrimoniul Obştii E. şi Muntele OO., invocând actele justificative ale gestiunii din 1929 cu privire la acest munte . Ulterior, prin cererea înregistrată la Judecătoria Novaci la data de 09.09.2004, inculpatul D., în calitate de preşedinte al Obştii E., invocând actul adiţional autentificat sub nr. x din 06.09.2004, precum şi procesul-verbal al adunării ad-hoc pentru Muntele Mereuţu din 05.05.2000, a solicitat modificarea statului obştii respective şi introducerea în patrimoniul acesteia a muntelui Mereuţu.

Judecătoria Novaci, prin acelaşi complet de judecată, a admis solicitarea formulată de D., deşi nu exista nicio dovadă cu privire la faptul că Obştea E. a funcţionat anterior anului 1948. Judecătorul LL. a invocat "acte justificative ale gestiunii din anul 1929" pentru acest munte Mereuţu, înscrisuri care nu au fost regăsite la dosarul cauzei. În aceeaşi zi, 09.09.2004, cu adresa nr. 5402, Consiliul local al oraşului Novaci comunica Primăriei Voineasa că Obştea E. este proprietară în Muntele Mereuţu cu o suprafaţă de 287 ha pădure şi 118 ha păşune. Cu aceeaşi adresă, se înaintau şi actele în susţinerea drepturilor de proprietate pretinse, în vederea validării Obştii respective, documente depuse la Primăria Novaci de către inculpatul D. şi care au fost primite la Primăria Voineasa de către inculpatul A. - primar al comunei Voineasa.

Actele au fost repartizate spre a fi analizate şi examinate, pentru îndeplinirea condiţiilor de fond şi formă impuse de actele normative anterior menţionate, inculpatei B. - secretar al comunei Voineasa.

Cei doi inculpaţi, A. şi B., deţineau şi calitatea de preşedinte şi, respectiv, secretar al Comisiei locale de fond funciar Voineasa.

Alăturat acestei adrese, fără a exista o cerere expresă de reconstituire a dreptului de proprietate din partea Obştii, au fost înaintate următoarele documente: 44 de cereri ale unor persoane fizice datate 1998, în cuprinsul cărora însă se invocau dispoziţiile Legii nr. 1/2000 ca temei al reconstituirii dreptului de proprietate; certificatul de înregistrare fiscală din data de 20.07.2004; statutul Obştii, autentificat sub nr. x; sentinţa civilă din 09.09.2004; adeverinţa nr. x din 13.06.1947.

Documentaţia anterior indicată a fost primită la data de 14.09.2004 şi a fost luată în discuţia comisiei de fond funciar la data de 28.09.2004. În cuprinsul procesului-verbal de şedinţă, s-a reţinut că obştea solicita validarea pe o suprafaţă de 474,6 ha teren cu vegetaţie forestieră, şedinţă la care a participat şi inculpatul C., ca reprezentant al Ocolului Silvic Voineasa, deţinător legal la acel moment al terenului în cauză.

S-a stabilit de către judecătorul fondului că inculpaţii A., B. şi C. au fost membrii ai Comisiei Locale de Aplicare a Legii Fondului Funciar, astfel că au avut calitatea de funcţionari publici. Ei au făcut parte din Comisia locală de fond funciar, în calitate de preşedinte comisie şi, respectiv, de secretar comisie, fiind desemnaţi prin Ordinul prefectului judeţului Vâlcea nr. x din 17.09.2004.

Potrivit Legii nr. 18/1991, comisia locală este autoritate publică cu activitate administrativă, iar comisia judeţeană este autoritate publică cu autoritate administrativ-jurisdicţională.

Conform art. 11 din legea menţionată, suprafaţa adusă în cooperativa agricolă de producţie este cea care rezultă din: actele de proprietate, cartea funciară, cadastru, cererile de înscriere în cooperativă, registrul agricol de la data intrării în cooperativă, evidenţele cooperativei sau, în lipsa acestora, din orice alte probe, inclusiv declaraţii de martori.

Au fost citate prevederile art. 6 din Legea nr. 1/2000, referitoare la obligaţia comisiilor comunale, orăşeneşti, municipale şi comisiile judeţene de a verifica în mod riguros existenţa actelor doveditoare. De asemenea, s-au menţionat dispoziţiile art. 72 din Hotărârea nr. 180 din 14 martie 2000 pentru modificarea şi completarea Regulamentului privind procedura de constituire, atribuţiile şi funcţionarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului şi modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum şi punerea în posesie a proprietarilor, aprobat prin H.G. nr. 131/1991, privitoare la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere.

Tribunalul a constatat că inculpatul D., în calitate de preşedinte al Obştii E., a depus 44 de cereri privind reconstituirea dreptului de proprietate, formulate în numele unor persoane fizice care pretindeau a face parte din obşte şi a avea drepturi de proprietate asupra Muntelui Mereuţu, însă s-a dovedit că respectivele persoane erau, în realitate, decedate, iar altele au spus că nu au formulat o asemenea cerere către Comisia Locală de aplicare a Legii Fondului Funciar Voineasa. În plus, cererile respective sunt datate 1998, dar prin ele se invocă Legea nr. 1/2000 - lege care nu exista la acel moment.

Din declaraţiile martorilor, instanţa a dedus că, atât inculpaţii A. şi B., cât şi inculpatul C., au participat la şedinţele Comisiei Locale de Aplicare a Legii Fondului Funciar având un drept de vot esenţial în cadrul acestor şedinţe.

Astfel, martora DDD. a indicat în mod concret modul de lucru al acestei comisii locale de fond funciar precum şi interesul material direct al inculpaţilor B. şi C. în aceste proceduri de validare. Martora cunoaşte că soţul inculpatei B. avea, în perioada 2004 - 2005, o societate care exploata material lemnos din suprafeţele de teren forestier deţinute de către obşti, pe raza comunei Voineasa, fiind asociat în fapt cu şeful ocolului silvic Voineasa, C. Până în anul 2005, cererile de reconstituire a dreptului de proprietate le primea secretarul comunei, respectiv B., iar după acest an, le-a primit martora. Documentele privind retrocedarea pădurilor pentru Obştea E. au fost analizate de inculpatul A., în calitate de primar, şi de B., în calitate de secretar, iar la şedinţele Comisiei locale participau, fie inculpatul C., fie inginerul silvic MMM.

Martorul MMM. a declarat că în cadrul comisiei locale de fond funciar Voineasa acesta a participat şi votat numai cu privire la reconstituirea dreptului de proprietate pentru persoane fizice, şi nu pentru obştile care solicitau drepturi în diferiţi munţi aflaţi pe raza localităţii Voineasa. Inculpatul C. i-a interzis verbal martorului să se ocupe de studierea dosarelor de validare întocmite de către obşti, spunând că el se va ocupa de analizarea acestor documente. Din acte, a rezultat că la şedinţele comisiei locale de fond funciar Voineasa, ţinute cu participarea reprezentanţilor obştilor, a participat de fiecare dată şeful de ocol C., el fiind cel care lua decizia finală, prin vot.

A mai arătat martorul că întreaga arhivă privind istoria drepturilor de proprietate în munţii respectivi, denumită generic "NNN." (amenajamentul marilor unităţi forestiere) întocmită în perioada 1950 - 1960, ce făcea trimitere la foştii proprietari înainte de naţionalizarea din 1948, s-a aflat permanent la inculpatul C. Martorul cunoaşte că, "în perioada 2005 - 2006, C. şi rude ale acestuia au vândut suprafeţe de teren forestier situate între râul Lotru şi drumul naţional 7A, terenuri care la această dată fac parte din intravilanul comunei Voineasa, rudelor primarului A. şi soţului secretarei B., respectiv SSSS., persoană care în perioada 2002 - 2005 a activat ca şi conducător auto în cadrul ocolului Silvic Voineasa. Precizez că în perioada cât eu mi-am desfăşurat activitatea la ocolul silvic Voineasa terenurile la care am făcut referire anterior, din câte cunosc nu se aflau în intravilanul comunei Voineasa."

La instanţă, acelaşi martor a precizat că, în perioada anilor 2002 - 2005, şef de Ocol Silvic a fost inculpatul C., că nu a avut niciodată acces la dosarele din arhiva Ocolului Silvic, acestea aflându-se în posesia Şefului de Ocol, că la data de 3 noiembrie 2004 nu a participat la Şedinţa Comisiei locale de aplicare a legii fondului funciar, dar a semnat procesul-verbal întocmit, fiind obligat de inculpatul C., că dosarele de retrocedare a pădurilor au fost analizate de inculpatul C.

A mai precizat martorul că, în anul 2004, deşi avea calitatea de Şef de ocol, inculpatul C. a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate asupra pădurilor în numele rudelor sale.

Martora PPP. cunoaşte că inculpatul C. era cel care analiza documentele privind retrocedarea terenurilor, iar martorul MMM. nu a studiat niciun document; martorul QQQ. a declarat că Şeful Ocolului Silvic făcea parte din cadrul Comisiei Locale de aplicare a Legii fondului funciar sau alt inginer silvic că, în condiţiile în care Şeful Ocolului Silvic nu aviza pentru retrocedarea terenurilor, Comisia Locală nu putea da avizul său pentru retrocedarea pădurilor.

Martorul RRR. a declarat că reprezentatul Ocolului Silvic în cadrul Comisiei Locale de aplicare a legii fondului funciar era inculpatul C., iar acesta participa la şedinţe, în cadrul şedinţelor Comisiei, cererile privind retrocedările pădurilor precum şi documentele aferente au fost analizate de Primarul comunei, respectiv, inculpatul A. şi secretarul comunei, respectiv, B..

Martorul SSS. - secretarul Comisiei Judeţene pentru Retrocedarea Terenurilor - a declarat că, în perioada de referinţă, a fost secretar al Comisiei Judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate a terenurilor. El a restituit dosarul pentru lipsa Anexei 54; martorul TTT., Preşedintele Obştii UUU., s-a întâlnit la primăria Voineasa cu inculpatul D., care a făcut afirmaţia că s-a certat cu inculpatul C. "pe motivul că în Anexa 54 să fie trecute şi rudele acestuia, ceea ce nu e de acord".

Acelaşi martor a mai declarat că rudele inculpatului C. au mai luat şi alte terenuri forestiere, respectiv munţii Mereuţu, Miru Mare, Pleşa Tâmpei. Că acesta a tehnoredactat Anexa 54 pentru Obştea E., iar discheta a fost predată inculpatului D.. Consideră martorul că actul de vânzare cumpărare din anul 1945 este fals, deoarece vânzătorul EE. decedase în anul 1939, cu mult înainte de întocmirea actului.

Chiar şi martora VVV., mama inculpatului C., a declarat că nu a semnat niciun tabel pentru a fi trecută ca membru al Obştii E., şi că i s-au retrocedat circa 200 ha teren, pentru aceasta fiind împuternicit fiul său. Martorul WWW. a declarat că a fost coleg de facultate cu inculpatul C., iar în prezent este reprezentant al unei firme austriece de exploatarea lemnului în România. Acesta a cumpărat în numele firmei austriece, de la persoane fizice, circa 15.000 ha la nivel de ţară teren forestier, dintre care la Vâlcea circa 1200 - 1300 ha, printre care Obârşia AA., circa 400 ha., Munţii Petrimanu, circa 350 ha. teren forestier şi alte 800 de ha., de la o familie din Bucureşti. Inculpatul C. i-a arătat terenurile cu pădure ce urmau a fi retrocedate persoanelor. Tranzacţiile au fost realizate prin intermediul inculpatului YYY..

Martorul ZZZ. a fost membru al Comisiei locale de aplicare a legii fondului funciar Voineasa începând cu anul 2004, având calitatea de tehnician topometrist. Martorul a susţinut că la şedinţele comisiei locale a participat şi inculpatul C. Dosarele au fost aduse la Comisie de către martora QQ. Dosarele erau ţinute într-un fişet, la care aveau acces toţi membrii Comisiei.

JJJ. a declarat că nu cunoaşte modalitatea în care soţia sa apare în Anexa 54 a Obştii E. Acesta şi mai multe persoane au dat procură inculpatului C., pentru a se ocupa de retrocedarea terenurilor cu vegetaţie forestieră. Inculpatul i-a retrocedat 67 ha. teren pădure, dar nu pe vechiul amplasament, ci într-un amplasament greu de exploatat, iar martorul i-a vândut surorii inculpatului C. terenul.

Relevantă a fost şi mărturia depusă de AAAA., care a făcut parte din Colectivul tehnic de aplicare a Legii nr. 18/1991 şi ştie că propunerile de validare a dreptului de proprietate a terenurilor forestiere veneau din partea Comisiilor locale, iar Colectivul Tehnic, după o analiză, exprima un punct de vedere, de validare şi de invalidare. Dacă pe propunerea de validare exista ştampila Ocolului Silvic, se aprecia că reprezentantul ocolului silvic era de acord cu retrocedarea.

De asemenea, martorul BBBB. a declarat că din Comisiile de aplicare a Legii fondului funciar făceau parte primarul, viceprimarul, secretarul, un reprezentant al Ocolului silvic, numiţi prin Ordin al Prefecturii. Începând cu anul 2004, inculpatul C. a fost desemnat, ca reprezentant al Ocolului Silvic Voineasa, membru al Comisiei Locale de aplicare a Legii fondului funciar. Dreptul de a semna procesele-verbale de şedinţă îl avea doar inculpatul C. Acesta, în timp ce a fost Şef de Ocol Silvic, a venit cu procură din partea rudelor sale, pentru retrocedarea unor terenuri forestiere.

Instanţa de fond a constatat că declaraţiile martorilor se coroborează cu concluziile raportului de expertiză grafoscopică, din care a rezultat că C. a participat la şedinţele locale de fond funciar şi a semnat anexele anterior precizate, fapt susţinut chiar de către acesta cu ocazia declaraţiilor anterior indicate, chiar dacă acesta ulterior a revenit asupra lor.

Mai mult, din probatoriul administrat în dosarul cauzei a rezultat că, în cadrul procedurii de reconstituire a dreptului de proprietate pentru obşti, un rol important îl aveau inculpaţii C. şi B., persoane care se ocupau efectiv de primirea cererilor, examinarea documentaţiei şi susţinerea acestora în şedinţele comisiei locale de fond funciar, votul în plen fiind unul formal.

Prejudiciul penal, conform Raportului de expertiză silvică întocmit de expertul Q., a fost estimat la suma de 3.580.209 lei, reprezentând valoare fond forestier pentru suprafaţa de 504,9 ha. şi 469.114,56 lei, reprezentând valoare masă lemnoasă exploatată de Obştea E., respectiv a cantităţii de 7607 mc. masă lemnoasă exploatată (f. 9 vol. VI dosar fond).

Tribunalul a constatat că inculpatul A., în calitate de primar al comunei Voineasa şi membru al Comisiei Locale de aplicare a Legii Fondului Funciar, prin încălcarea atribuţiilor de serviciu a săvârşit infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit săvârşită în formă continuată, cu consecinţe deosebit de grave, săvârşită de 3 sau mai multe persoane împreună, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale), raportat la art. 309 C. pen., cu aplicarea art. 77 alin. (1) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.

S-a subliniat că inculpatul, în calitate de Primar al Comunei Voineasa şi membru al Comisiei Locale de Aplicare a Legii Fondului Funciar, a analizat cele 44 de cereri formulate de persoane fizice, persoane care, fie erau decedate, fie nu solicitaseră reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor cu pădure, susţinând ca au fost membrii ai Obştii E.

Pe de altă parte, acelaşi inculpat a analizat 3 variante ale Anexei 54, care se diferenţiau atât prin numărul persoanelor ce se pretindeau ca fiind membrii ai obştii E., cât şi prin suprafeţele de teren forestier pentru care se solicita reconstituirea, Comisia Locală făcând propunerea de validare pe trei suprafeţe distincte.

Interesul inculpatului A. a rezultat cu claritate din declaraţia martorului PP., care era viceprimar al Comunei Voineasa: şi primarul A. a dobândit teren forestier în Muntele Mereuţu, acesta figurând în proprietatea fiului său. Conform mărturiei acestuia, Comisia de aplicare a legilor funciare Voineasa nu putea accepta validarea dosarelor solicitanţilor doar pe simple cereri, fără documentele obligatorii. Un astfel de dosar era categoric respins în cadrul şedinţei respective. Martorul a mai precizat că documentaţia în vederea reconstituirii dreptului de proprietate, după ce era aprobată în comisia locală, se depunea la Comisia judeţeană de fond funciar, iar la şedinţe, în vederea validării, participau, de fiecare dată, în susţinerea acestora, primarul A. şi secretara B..

În fine, martorul MMM. cunoaşte că, în perioada 2005 - 2006, numitul C. şi rude ale acestuia au vândut suprafeţe de teren forestier situate între râul Lotru şi Drumul Naţional 7A, terenuri care la această dată fac parte din intravilanul comunei Voineasa, rudelor primarului A. şi soţului secretarei B., respectiv SSSS., persoană care în perioada 2002 -2005 a activat ca şi conducător auto în cadrul ocolului Silvic Voineasa.

Prin urmare, inculpatul A. a încălcat atribuţiile de serviciu, cu scopul de a retroceda în mod nelegal terenuri Obştii E. şi nu a analizat următoarele aspecte: se solicita iniţial o suprafaţă de validare mult mai mare decât cea stabilită prin statut, respectiv de la 287 la 474 hectare, ulterior la 623, pentru ca în final să se accepte la validare o suprafaţă de 504 ha; nu exista o cerere expresă a Obştii, aşa cum stipula Legea nr. 1/2000; nu existau la dosar documente autentice privind atestarea drepturilor de proprietate ale Obştii în Muntele în cauză; nu existau la dosarul de reconstituire acte sau înscrisuri autentice, aşa cum acestea erau cerute de Legea nr. 1/2000, respectiv aşezăminte; nu existau documente autentice care să ateste calitatea de moştenitori a persoanelor consemnate în anexele 54 - certificate de moştenitor, testament; faptul că în cuprinsul cererilor depuse în susţinerea revendicărilor şi anexă la dosar, acestea deşi datate 1998 în cuprinsul lor se invocau dispoziţiile Legii nr. 1/2000.

S-a apreciat de către prima instanţă că fapta săvârşită de inculpatul A., funcţionar public (primar al comunei şi membru al Comisiei Locale de aplicare a Legii Fondului Funciar), care a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu şi, prin aceasta, a cauzat un prejudiciu în sumă de 3.580.209 lei (valoare fond forestier pentru suprafaţa de 504,9 ha.) şi 469.114,56 lei (valoare masă lemnoasă exploatată de Obştea E.), unor persoane fizice şi Statului Român prin ROMSILVA S.A., întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu.

Judecătorul fondului a apreciat că legea penală mai favorabilă este noul C. pen., deoarece limitele de pedeapsă aplicabile în cauză sunt semnificativ reduse de legiuitor.

Fapta săvârşită de inculpata B. în calitate de funcţionar public (secretar al comunei şi membru al Comisiei Locale de aplicare a Legii Fondului Funciar), prin încălcarea atribuţiilor de serviciu, a fost apreciată ca realizând elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit săvârşită în formă continuată, cu consecinţe deosebit de grave, săvârşită de 3 sau mai multe persoane împreună, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale), raportat la art. 309 C. pen., cu aplicarea art. 77 alin. (1) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., text de lege în baza căruia aceasta a fost condamnată la pedeapsa închisorii.

S-a notat că inculpata B., secretar al Comunei Voineasa şi membru al Comisiei locale de Aplicare a Legii Fondului Funciar, a încălcat atribuţiile de serviciu, cu scopul de a retroceda în mod nelegal terenuri Obştii E.

Aceasta a trecut cu vederea faptul că se solicita iniţial o suprafaţă de validare mult mai mare decât cea stabilită prin statut, respectiv de la 287 la 474 hectare, ulterior la 623, pentru ca în final să se accepte la validare o suprafaţă de 504 ha; nu exista o cerere expresă a Obştii, aşa cum stipula Legea nr. 1/2000; nu existau la dosar documente autentice privind atestarea drepturilor de proprietate ale Obştii în Muntele în cauză; nu existau la dosarul de reconstituire actele sau înscrisuri autentice, aşa cum acestea erau cerute de Legea nr. 1/2000, respectiv aşezăminte; nu existau documente autentice care să ateste calitatea de moştenitori a persoanelor consemnate în anexele 54 - certificate de moştenitor, testament; faptul că în cuprinsul cererilor depuse în susţinerea revendicărilor şi anexă la dosar, acestea deşi datate 1998 în cuprinsul lor se invocau dispoziţiile Legii nr. 1/2000.

Scopul personal urmărit de inculpata B. a fost de a obţine terenuri în Muntele Mereuţu prin persoane interpuse şi a le pune în valoare, astfel încât să obţină importante sume de bani. În acest sens, s-a apreciat ca fiind edificatoare declaraţia martorei DDD., care a indicat modul de lucru al acestei comisii locale de fond funciar, precum şi interesul material direct al inculpaţilor B. şi C., în aceste proceduri de validare. Martora a ţinut să arate că membrii comisiei locale de fond funciar Voineasa votau, până la apariţia Legii nr. 247/2005, fără a consulta documentaţia, "atât timp cât cererile de reconstituire, mai ales în cazul obştilor, erau susţinute de către doamna B. şi reprezentantul ocolului Silvic, C.".

Şi martorul MMM. a susţinut că, în perioada 2005 - 2006, C. şi rude ale acestuia au vândut suprafeţe de teren forestier situate între râul Lotru şi drumul naţional 7A, terenuri care actualmente fac parte din intravilanul comunei Voineasa, rudelor primarului A. şi soţului secretarei B., respectiv SSSS., persoană care în perioada 2002 -2005 a activat ca şi conducător auto în cadrul ocolului Silvic Voineasa.

Fără sprijinul acordat de către această inculpată, inculpatul D., în calitate de reprezentant al Obştii E., nu ar fi obţinut Hotărâre de validare a dreptului de proprietate asupra trenurilor cu vegetaţie forestieră în suprafaţă totală de 504 ha.

Prejudiciul penal cauzat ca urmare a retrocedării ilegale a terenurilor a fost stabilit, conform raportului de expertiză întocmit de expertul tehnic Q., la suma de 3.580.209 lei - valoare fond forestier pentru suprafaţa de 504,9 ha. şi 469.114,56 lei - valoare masă lemnoasă exploatată de Obştea E.

Tribunalul a mai constatat că inculpatul C., având calitatea de funcţionar public (Şeful Ocolului Silvic Voineasa şi membru al Comisiei Locale de aplicare a Legii Fondului Funciar), prin încălcarea atribuţiilor de serviciu, a săvârşit infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, cu consecinţe deosebit de grave, în condiţii agravante.

Apărarea inculpatului, potrivit căreia nu ar fi participat la şedinţele Comisiei Locale de Aplicare a Legii fondului funciar în care se discutau aspecte legate de Obştea E., a fost respinsă de instanţă, deoarece acesta a fost desemnat prin Ordin al Prefectului să facă parte din această Comisie, acesta a semnat procesele-verbale de şedinţă prin care propunea validarea dreptului de proprietate asupra terenurilor în ce priveşte Obştea E., în cele trei variante ale anexei 54, iar fără semnătura şi aplicarea ştampilei Ocolului Silvic aflate în posesia inculpatului, Comisia locală nu făcea propunerea de validare.

Raportul de expertiză grafică efectuat în faza urmăririi penale a demonstrat că semnătura a fost executată de către acest inculpat.

Din conţinutul declaraţiei martorului TTT., fost Preşedintele al Obştii UUU., a fost dedus interesul personal al acestui inculpat de a se ocupa de retrocedarea terenurilor solicitate de Obştea E.; declaraţia martorului se coroborează şi cu declaraţia inculpatului D., care a devoalat pretenţiile inculpatului C. de a modifica Anexa 54, pentru a le include pe rudele sale.

De altfel, martorul WWW., fost coleg de facultate cu inculpatul C., iar în prezent este reprezentant al unei firme austriece de exploatare a lemnului în România, recunoaşte că a cumpărat, în numele firmei austriece, de la persoane fizice circa 15.000 ha. la nivel de ţară teren forestier, dintre care la Vâlcea, circa 1200 - 1300 ha, printre care, Obârşia AA., circa 400 ha., Munţii Petrimanu, circa 350 ha teren forestier şi alte 800 de ha, de la o familie din Bucureşti. Inculpatul C. i-a arătat terenurile cu pădure ce urmau a fi retrocedate persoanelor. Tranzacţiile au fost realizate prin intermediul inculpatului YYY.

De aici a rezultat un alt interes al inculpatului C., şi anume de a se ocupa, după retrocedarea terenurilor, de vânzarea acestora şi de exploatarea masei lemnoase, fără a lua măsuri de protecţie şi transformând munţii în goluri alpine care nu se mai pot regenera.

Declaraţiile martorilor propuşi de inculpatul C., respectiv, declaraţia mamei acestuia, a tatălui acestuia, a martorului CCCC. au fost înlăturate, deoarece contravin celorlalte probe administrate în cauză.

Instanţa de fond a constatat că înţelegerea dintre inculpaţii D. şi C., precum şi ceilalţi doi inculpaţi este pe deplin demonstrată, şi prin prisma faptului că, deşi prin sentinţa civilă din 09.09.2004 patrimoniul Obştii E. menţiona o suprafaţă de 287 ha pădure şi 118 ha păşune, membrii Comisiei locale de fond funciar Voineasa au acceptat şi luat în discuţie mai multe variante ale Anexei 54, cu suprafeţe de teren mult mai mari decât cele stabilite oricum în mod nelegal prin încheierea Judecătoriei Novaci.

Însuşi inculpatul D. a admis că cele 44 de cereri nu corespund realităţii, cunoştea că sunt falsificate precum şi faptul că la dosarul de reconstituire a dreptului de proprietate s-a folosi de acte şi înscrisuri puse la dispoziţie chiar de către inculpatul C., în calitatea sa de şef de ocol, respectiv un proces-verbal de bună vecinătate din anul 1945, precum si o harta cu U.A.- urile.

Potrivit raportului de expertiză întocmit de expertul tehnic Q., prejudiciul penal cauzat ca urmare a retrocedării ilegale a terenurilor este de 3.580.209 lei.

În calitate de Şef de Ocol Voineasa şi membru al Comisiei locale de Aplicare a Legii Fondului Funciar, inculpatul C. a încălcat atribuţiile de serviciu, cu scopul de a retroceda în mod nelegal terenuri Obştii E.. În concret, a trecut peste următoarele aspecte: se solicita iniţial o suprafaţă de validare mult mai mare decât cea stabilită prin statut, respectiv de la 287 la 474 hectare, ulterior la 623, pentru ca în final să se accepte la validare o suprafaţă de 504 ha; nu exista o cerere expresă a Obştii, aşa cum stipula Legea nr. 1/2000; nu existau la dosar documente autentice privind atestarea drepturilor de proprietate ale Obştii; nu existau la dosarul de reconstituire actele sau înscrisuri autentice, respectiv aşezăminte; nu existau documente autentice care să ateste calitatea de moştenitori a persoanelor consemnate în anexele 54 - certificate de moştenitor, testament; cererile erau datate 1998, dar se refereau la Legea nr. 1 din 2000.

Prima instanţă a constatat că fapta săvârşită de inculpatul C. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, săvârşită de 3 sau mai multe persoane împreună.

Inculpatul D., în calitate de preşedinte al Obşti E., a depus 44 de cereri privind reconstituirea dreptului de proprietate, formulate în numele unor persoane fizice care erau decedate ori nu formulaseră vreodată asemenea cerere.

Astfel, martorul UU. a declarat că nu a formulat cerere de retrocedare a terenurilor forestiere, totuşi figurează în tabelul Obştii E., martorul DDDD. a declarat că nu a văzut tabelele Obştii E. şi a primit 3000 - 4000 lei dividende, că ar fi auzit că ar fi avut drepturi în aceasta de pe urma bunicilor săi, dar nu e sigur. Martorul EEEE. nu a formulat cerere de reconstituire, dar a primit dividende de la Obşte; martorul FFFF. a declarat că nu deţine acte că ar fi avut terenuri cu pădure în Muntele Mereuţu, cererea de retrocedare a fost formulată de inculpatul D., a semnat Tabelul Obştii când a primit dividende; martora GGGG. a declarat că nu face parte din Obştea E., dar primeşte dividende; martorul TT. nu s-a înscris în tabela Obştii E. şi nu-şi ştie cine l-a înscris. ZZ. nu are acte pentru pădure şi nu acesta a formulat cerere pentru a se înscrie în Obşte, iar pe acel tabel sunt trecuţi bunicii săi decedaţi.

Însuşi inculpatul D. a confirmat că cele 44 de cereri nu corespund realităţii, cunoştea că sunt falsificate precum şi faptul că la dosarul de reconstituire a dreptului de proprietate s-a folosi de acte şi înscrisuri puse la dispoziţie chiar de către inculpatul C., în calitatea sa de şef de ocol.

Folosirea celor 44 de cereri de reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, cunoscând că acestea sunt false, şi de a folosi trei variante ale Anexei 54 conţinând date nereale, au fost încadrate în dispoziţiile art. 323 teza I C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (4 acte materiale), cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., pentru care a fost dispusă condamnarea inculpatului D..

Faptele aceluiaşi inculpat s-au circumscris unor acte de ajutor material preexistente, dar şi concomitente, ce au definitivat scopul urmărit de către cei patru inculpaţi, acela al obţinerii unui drept de proprietate în mod fraudulos. Ele întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

La individualizarea pedepselor aplicate tuturor inculpaţilor, s-au avut în vedere criteriile prevăzute de art. 74 C. pen.

În latura civilă a cauzei, în temeiul art. 256 raportat la art. 404 lit. g) C. proc. pen., instanţa de fond a dispus restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii de complicitate la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, respectiv anularea celor 44 de cereri existente la dosarul întocmite de inculpatul D., privind reconstituirea dreptului de proprietate pentru obştea E. în Muntele Mereuţu.

Au fost menţinute măsurile asiguratorii dispuse de procuror.

Despre situaţia juridică a munţilor Mereuţu şi V. în perioada 1900 - 1948, s-a constatat că, prin sentinţa civilă nr. 418 din 23 decembrie 1929 a Tribunalului Judeţean Gorj, în dosarul nr. x/1921, rămasă definitivă prin respingerea căilor de atac, s-a statuat că Y. este proprietarul muntelui Mereuţu, iar Societatea Z. este proprietara masei lemnoase, conform Tranzacţiei încheiate de aceste părţi la data de 16 sept. 1920 autentificată de Tribunalul Ilfov. (f. 441 şi urm, vol. 8 dosar urm. penală).

Prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/1932, Y. vinde BB., reprezentată de HHHH. din Munţii Mereuţu şi V. (pădure şi gol alpin), aproximativ, suprafaţa totală de 800 ha, rămânând să se stabilească suprafaţa exactă în urma măsurătorilor .

Acest contract de vânzare-cumpărare este menţinut prin sentinţa civilă nr. 196 - 199 pronunţată de Tribunalul Judeţean Gorj, pronunţată la data de 31 mai 1940 în dosarul nr. x/1933. (f. 460 şi urm. vol. 8 dosar urm. penală).

Prin sentinţa civilă nr. 203 din 14 iulie 1945 a Tribunalului Judeţean Gorj, în dosarul nr. x/1921, s-a stabilit că, în ce priveşte Muntele Mereuţu, ce se cheamă şi Miru Mic, se împarte în 1400 de stânjeni, atribuit în următorii moşi: II., cu 188 de stânjeni; IIII., cu 404 stânjeni; GG., cu 404 stânjeni: JJJJ., 404 KKKK.. (f. 447 vol. 8 dosar UP).

Prin urmare, Tribunalul a conchis că Y. a vândut BB., reprezentată de HHHH. aproximativ 400 ha, teren cu vegetaţie forestieră şi gol alpin, în Muntele Mereuţu şi 400 ha teren cu vegetaţie forestieră şi gol alpin, în Muntele V..

Potrivit Raportului de expertiză tehnică topografică, Muntele Mereuţu are o suprafaţă totală de 874,06, ha., dintre care, 135,67 ha. - gol alpin; 1,68 ha. drumuri forestiere, 1,33 ha. DJ 67C; 77,12 ha., teren despădurit şi 658,26 ha., teren cu vegetaţie forestieră. Prin urmare, suprafaţa ce excede celor 400 de ha teren forestier şi gol alpin situat în Muntele Mereuţu aparţine proprietarilor particulari, în calitate de moştenitori ai moşilor cuprinşi în sentinţa civilă din anul 1945.

S-a concluzionat că suprafaţa de 400 de ha. teren gol alpin şi vegetaţie forestieră, drumuri forestiere şi DN, aparţin Statului Român, administrat de "Romsilva" S.A.

Tribunalul a mai reţinut şi că, prin sentinţa civilă nr. 550 din 23 octombrie 2006 pronunţată de Judecătoria Brezoi în dosarul nr. x/2006, s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere situate în Muntele Mereuţu, după cum urmează: pentru reclamanţii VVV. şi LLLL., 17,3 ha., teren forestier situat în acest munte; pentru reclamanţii MMMM., O. şi M., pentru suprafaţa de 220,5 ha. teren forestier situat în acelaşi munte, pentru reclamanţii NNNN., suprafaţa de 58,9 ha. teren forestier, J., pentru suprafaţa de 36,2 ha., OOOO., pentru suprafaţa de 36,2 ha. teren forestier, P. şi F., pentru suprafaţa de 213 ha. teren forestier situat în munţii Mereuţu, şi alţii.

În baza sentinţei civile nr. 550 din 23 octombrie 2006 pronunţată de Judecătoria Brezoi, Comisia Locală de aplicare a Legii fondului funciar Voineasa a procedat la punerea în posesie a părţilor civile asupra terenurilor forestiere menţionate, în anul 2009, situate în Muntele Mereuţu.

Deoarece sentinţa civilă care a stat la baza emiterii punerilor în posesie în favoarea părţilor civile din actuala cauză a rămas fără efecte juridice, ca urmare a casării acesteia prin decizia civilă nr. 664 din 17 decembrie 2014 pronunţată de Tribunalul Mureş, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria Tg. Mureş, Tribunalul Vâlcea a lăsat nesoluţionată latura civilă, în ce priveşte despăgubirile civile şi anulării actelor de punere în posesie, formulate de părţile civile.

S-a apreciat că numai după ce se rezolvă acţiunea civilă de către Judecătoria Tg. Mureş, prin hotărâre definitivă, iar punerile în posesie devin o certitudine, părţile civile din actuala cauză se pot adresa instanţei civile, pentru recuperarea eventualului prejudiciu cauzat.

S-a subliniat că instanţa penală nu poate dispune anularea Hotărârii Comisiei Judeţene de aplicare a fondului funciar Vâlcea privind reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea Obştii E. şi a persoanelor fizice constituite părţi civile, a proceselor-verbale de punere în posesie, a Titlurilor de Proprietate.

În ce priveşte despăgubirile civile solicitate de Regia Naţională a Pădurilor prin Direcţia Silvică Vâlcea şi de Ministerul Finanţelor, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, judecătorul fondului a apreciat că numai după soluţionarea definitivă a cauzei civile aflate pe rolul Judecătoriei Tg. Mureş s-ar putea constata existenţa sau inexistenţa unui prejudiciu civil.

S-a făcut distincţia între prejudiciu penal, care se ridică la suma de 3.580.209 lei şi care constituie fundamentul condamnării inculpaţilor, şi prejudiciul civil, care nu a fost determinat în individualitatea sa.

Împotriva sentinţei, în termen legal, au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. Serviciul Teritorial Piteşti, inculpaţii D., C., A., B., părţile civile Regia Naţională a Pădurilor - ROMSILVA, prin Direcţia Silvică Vâlcea, A.N.A.F - DGRFP Craiova, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vâlcea, G., J., I., K., L., M., MMMM. şi O., şi partea responsabilă civilmente Obştea E.

Procurorul a criticat sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând următoarele:

1) Instanţa de fond a dispus ca executarea pedepselor complementare aplicate inculpaţilor A., B., C. şi D. să aibă loc după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, în contradicţie cu dispoziţiile art. 68 lit. c) C. pen. Or, potrivit dispoziţiilor art. 67 C. pen. raportat la art. 68 lit. c) C. pen., executarea pedepsei interzicerii exercitării unor drepturi începe după executarea pedepsei închisorii, iar nu de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, cum greşit s-a menţionat în hotărârea instanţei de fond.

2) Instanţa a omis să evidenţieze înscrisurile pe care le-a desfiinţat. Se arată că, în baza dispoziţiilor art. 256 rap. la art. 404 alin. (4) lit. g) C. proc. pen., instanţa de fond a dispus restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunilor, respectiv anularea înscrisurilor declarate false, însă această dispoziţie nu poate fi pusă în executare în lipsa enumerării înscrisurilor falsificate a căror desfiinţare totală s-a dispus prin sentinţa penală apelată. Se apreciază de către procuror că omisiunea instanţei de fond de a dispune în sensul mai sus menţionat conferă nelegalitate sentinţei penale apelate.

3) Pedepsele aplicate inculpaţilor A., B., C. şi D. sunt greşit individualizate, în raport cu criteriile prevăzute de art. 74 C. pen., instanţa omiţând să facă aprecieri privind faptul că inculpaţii au comis infracţiuni de o gravitate deosebită, cu un grad ridicat de pericol social, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de la 4 ani la 14 ani.

S-a subliniat că inculpaţii A., B. şi C. au comis infracţiunea profitând de calitatea pe care au avut-o, şi anume aceea de funcţionari publici, membrii ai Comisiei Locale Voineasa pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor. Nu s-a avut în vedere nici prejudiciul cauzat, stabilit la suma de 4.x.400 lei (1.063.680 euro), reprezentând valoarea terenului, a vegetaţiei forestiere şi a masei lemnoase exploatate.

S-a apreciat de către procuror că nu a fost avută în vedere nici poziţia constant nesinceră a inculpaţilor, care au încercat să denatureze adevărul juridic.

4) Sentinţa apelată este nelegală sub aspectul dispoziţiei privind lăsarea nesoluţionată a laturii civile a cauzei. Apelantul consideră că au fost interpretate în mod eronat actele existente la dosarul cauzei, din aceste înscrisuri reieşind că Muntele Mereuţu a trecut efectiv în proprietatea statului. Acest aspect este dovedit şi de documentul denumit "Proces-verbal pentru constituirea Marii Unităţi Forestiere Bazin De Râu Lotru în judeţul Vâlcea, încheiat la data de 11.11.1948", înaintat de către Direcţia Silvică Vâlcea, în care se indică, în mod expres că, la data constituirii marii unităţi forestiere, proprietar în Muntele Mereuţu era Statul.

A apreciat apelantul că dispoziţiile art. 25 alin. (6) C. proc. pen. nu au aplicabilitate în cauză, acestea vizând o altă situaţie decât cea prezentată. Dacă instanţa se considera nelămurită cu privire la latura civilă, s-ar fi impus ca, în temeiul dispoziţiilor art. 26 C. proc. pen., să disjungă acţiunea civilă.

Partea civilă A.N.A.F. - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vâlcea a criticat sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând soluţionarea laturii civile a cauzei, precum şi anularea actelor subsecvente înscrisurilor falsificate.

Consideră apelanta că în mod eronat s-a apreciat în legătură cu acţiunea civilă. În dosarul aflat pe rolul Judecătoriei Tg. Mureş nu se regăseşte ca parte Statul Român reprezentat de A.N.A.F. sau de către Regia Naţională a Pădurilor - ROMSILVA, prin Direcţia Silvică Vâlcea, pentru ca hotărârea să îi fie opozabilă sau să poată formula cereri pentru apărarea dreptului de proprietate al acestuia în cadrul dosarului. Or, potrivit principiului "penalul ţine în loc civilul", dosarul aflat pe rolul Judecătoriei Tg. Mureş ar trebui suspendat până la soluţionarea prezentului dosar penal.

De altfel, chiar art. 28 C. proc. pen. prevede că acţiunea civilă nu are autoritate de lucru judecat în faţa organelor judiciare penale.

Apelanta - parte civilă Regia Naţională a Pădurilor - ROMSILVA a criticat, de asemenea, sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând soluţionarea acţiunii civile, cu consecinţa admiterii cererii de constituire ca parte civilă cu suma de 3.732.559 lei, echivalentul sumei de 1.063.680 euro la data de 24.08.2005, reprezentând valoarea terenului şi vegetaţiei forestiere din Muntele Mereuţu ce a fost reconstituit şi pus în posesie Obştii E.

A mai cerut apelanta constatarea nulităţii tuturor actelor de proprietate emise pentru suprafaţa în cauză şi revenirea suprafeţelor în proprietatea publică a Statului Român şi în administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - ROMSILVA. În susţinerea acestei cereri, apelanta - parte civilă a precizat că Muntele Mereuţu, în perioada 1921 - 1945, a avut un alt proprietar decât Obştea E., respectiv persoane fizice care au transmis proprietatea, în baza unor acte din 1932. Ca urmare a sentinţei civile nr. 196-199 din 31 mai 1940, acest munte a trecut în proprietatea statului, respectiv în proprietatea Ministerului de Domenii şi a rămas în proprietatea statului până la data de 08.06.2005, când a trecut în proprietatea Obştii E. ca urmare a punerii în posesie.

Inculpatul A. a criticat sentinţa apelată pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând, în principal, achitarea sa, în temeiul dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., pe motiv că nu există probe în dosar care să ateste în vreun fel vinovăţia sa.

S-a susţinut că parchetul a solicitat schimbarea încadrării juridice doar din motivul că, dacă ar fi rămas încadrarea iniţială, nu mai existau consecinţele deosebit de grave, iar fapta ar fi fost prescrisă.

Dezvoltând criticile, apelantul - inculpat a arătat că prin rechizitoriu s-a reţinut că, în calitatea sa de primar şi de preşedinte al Comisiei Locale, a acceptat producerea unor Anexe 54, ce atestau în mod nereal drepturi de proprietate în Muntele Mereuţu, în numele şi pentru Obştea E., a acceptat documente falsificate, irelevante, incomplete şi contrar dispoziţiilor legale, cunoscând adevăratul proprietar al muntelui; totodată, a susţinut şi a votat validarea acestei Obşti în Comisia Judeţeană, urmărind obţinerea unor foloase pentru altul, în speţă pentru D. În opinia apelantului, în cuprinsul rechizitoriului nu există descrierea faptei pentru acest inculpat, întrucât nu se arată când a acceptat, unde şi cum a avut loc înţelegerea dintre cei doi.

Inculpatul A. a subliniat că nu putea cunoaşte care era adevăratul proprietar al muntelui, mai ales că, din analiza făcută asupra înscrisurilor aflate la dosar nu rezultă cu certitudine că acest Y. era proprietarul de necontestat al Muntelui Mereuţu. Drept dovadă, şi în prezent cei ce se pretind proprietari se judecă la instanţele civile.

Deşi se reţine că l-a sprijinit pe inculpatul D. şi că a făcut înţelegeri cu C., cu B., împreună toţi trei şi împreună toţi cei patru inculpaţi, nu rezultă care este folosul material pe care l-ar fi obţinut inculpatul D.. Tot astfel, rechizitoriul face vorbire despre faptul că inculpatul A. ar fi obţinut un folos material pentru fiul său cu un teren, fapt nereal: a existat un teren al tatălui inculpatului, însă reconstituirea dreptului de proprietate pentru acest teren s-a făcut în anul 1994, cu mult înainte ca inculpatul să fie primar.

Referitor la infracţiunea de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, arată apelantul că nici rechizitoriul, nici prima instanţă în sentinţă nu fac o descriere şi o motivare a naturii şi cuantumului prejudiciului stabilit. Or), trebuie să existe legătură de cauzalitate între pretinsele acte săvârşite de inculpatul A. fapte şi prejudiciul creat. Nu s-a demonstrat care este legătura dintre A. şi contractele încheiate ulterior.

Cu privire la sentinţa Judecătoriei Novaci de înfiinţare a Obştii E., apelantul a învederat că nu are nicio legătură cu înfiinţarea acelei obşti; i s-a prezentat hotărârea judecătorească ce reprezenta titlu de proprietate, astfel că nici nu ar mai fi fost nevoie de acele Anexe 54. Nu era obligaţia sa, nici în calitate de primar, nici în calitate de Preşedinte al Comisiei Locale de fond funciar, să verifice dacă hotărârea de înfiinţare era legală sau nu.

La data de 09.04.2004, cu adresa nr. 5402 a Consiliului Local Novaci, s-a stabilit că Obştea E. este proprietara Muntelui Mereuţu, iar aceeaşi adresă s-a trimis şi la Primăria Voineasa. Inculpatul A., în calitate de Primar, a primit aceste acte, ce au fost repartizate spre a fi analizate dacă îndeplinesc condiţiile de fond şi de formă impuse de lege. Actele au fost analizate, au fost trimise la Comisia Judeţeană, au fost restituite pentru neîndeplinirea unor condiţii şi retrimise apoi.

Apelantul-inculpat, prin apărătorul său, a concluzionat că nu poate fi dovedită nici înţelegerea dintre inculpaţi, nici folosul, cei doi inculpaţi (A. şi D.) nefiind într-o relaţie foarte bună. În ceea ce priveşte terenul tatălui inculpatului şi cel cumpărat de către fiul lui, apelantul a arătat că există două soluţii de neîncepere a urmăririi penale, date prin rezoluţia din 15.04.2013, în dosarul nr. x/2011 a D.N.A. - Serviciul Teritorial Piteşti şi ordonanţa din 12.03.2013, în dosarul nr. x/2011. Prin urmare, nu sunt probe cu privire la vinovăţia sa pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, nici chiar neglijenţă, susţinând, prin prisma deciziei Curţii Constituţionale, că inculpatul nu ştie ce legi a încălcat, în cele două calităţi ale sale.

Şi inculpata B. a criticat sentinţa primei instanţe pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând achitarea sa.

În susţinerea apelului, inculpata a arătat că hotărârea atacată are în vedere dispoziţii legale şi regulamentare inaplicabile, abrogate sau modificate. În opinia sa, că toată cercetarea procesului s-a efectuat tendenţios, instanţa de fond a interpretat eronat şi a tras concluzii eronate din declaraţiile date de membrii comisiei locale, făcând abstracţie de faptul că însăşi formularea unei cereri de reconstituire a dreptului de proprietate pentru obţinerea vreunei suprafeţe de teren ar fi fost imposibilă, în lipsa înscrisurilor care să ateste o situaţie de fapt care să confere vocaţie şi să îndreptăţească Obştea E. la reconstituirea dreptului.

În opinia apelantei, prin rechizitoriu s-a reţinut în mod corect că încadrarea juridică faţă de care trebuia să se verifice întrunirea elementelor răspunderii penale este aceea de autor al infracţiunii de înşelăciune, pentru inculpatul D. - acesta obţinând şi folosind acte care relevau o situaţie juridică diferită de cea reală pentru a induce în eroare organele cu atribuţii în domeniul restituirii dreptului de proprietate -, şi aceea de complici pentru ceilalţi inculpaţi, acţiunile lor trebuind raportate, eventual, la demersurile efectuate de autor în scopul inducerii în eroare pentru obţinerea unor drepturi.

Instanţa a mai ignorat un aspect atunci când a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor, şi anume faptul că prin actul de sesizare a instanţei se reţine că în mod greşit s-ar fi reconstituit dreptul de proprietate asupra Muntelui Mereuţu în favoarea Obştii E.

Inculpata a subliniat că nu a făcut altceva decât să respecte hotărârea judecătorească de înfiinţare a obştii şi de stabilire a patrimoniului acesteia. Potrivit fişei postului, nu a încălcat nicio dispoziţie legală.

Inculpatul C., în apelul său, a solicitat achitarea, în temeiul dispoziţiilor art. 16 lit. c) C. proc. pen., întrucât nu există probe certe cu privire la vinovăţia sa.

În motivarea apelului, s-a arătat că probaţiunea este insuficientă la acest moment procesual, în condiţiile în care instanţa de apel a respins cererile de probele esenţiale, privind efectuarea expertizelor şi nu este o situaţie clară asupra situaţiei Muntelui Mereuţu din punct de vedere al evoluţiei proprietăţilor şi al proprietarilor. Aşa cum a arătat şi expertul Q., expertiza sa privind evaluarea depindea în mod esenţial de clarificarea integrală a tuturor aspectelor care au făcut obiectul expertizei topografice.

S-a arătat că la dosar există o expertiză pentru 504 ha, teren care a făcut obiectul hotărârii Comisiei Judeţene de fond funciar (cu precizarea celor 423 ha, asupra cărora s-a făcut punerea în posesie a Obştii E.), dar lipsesc elemente esenţiale cu privire la calitatea pădurii. Într-adevăr, există această metodă a comparaţiilor, recunoscută în standardele internaţionale de evaluare practicate de ANEVAP, însă o singură metodă nu este suficientă.

Concluzia apelantului a fost că la acest moment nu se poate stabili exact prejudiciul, iar valorile stabilite nu sunt corecte. Prima instanţă a lăsat nesoluţionată latura civilă, iar rezolvarea acesteia ţine de latura obiectivă a infracţiunii.

S-a considerat că reglementarea abuzului în serviciu contra intereselor publice, în baza art. 2481 C. pen. anterior, nu mai este valabilă, ca urmare a deciziei Curţii Constituţionale.

Prima instanţă a anulat un singur act, dar a dispus restabilirea situaţiei anterioare.

Apelantul, prin apărătorul său, a ţinut a evidenţia că, deşi nu se reţine infracţiunea de fals, se reţine cea de uz de fals, în cazul inculpatului D., pentru ca lui însuşi să i se impute că a produs trei anexe în mod fals. De asemenea, nu se spune despre inculpatul D. unde a folosit înscrisul fals, afirmându-se la modul general că l-a folosit la comisiile locale.

Conform rechizitoriului, inculpatul a fost prezent în şedinţele din 27.09.2004, 03.11.2004 şi 11.03.2005 şi a fost prezent şi la punerea în posesie, dar se pune problema în ce calitate a falsificat anexele; dacă se susţine că a comis falsul în calitate de Preşedinte al Ocolului Silvic, trebuie avută în vedere fişa postului, nefiind suficiente dispoziţiile legilor fondului funciar. În raport şi de dispoziţiile C. proc. pen., dar şi de cele ale art. 6 din CEDO, trebuie să se ştie cu precizie pentru ce este acuzat inculpatul.

Apelantul a făcut referire la şedinţele comisiei locale, întrucât se reţine că a fost o şedinţă a Comisiei Locale de fond funciar care s-ar fi materializat într-un proces-verbal, apoi se demonstrează cu martori că a doua şedinţă nu s-a ţinut. Dacă a doua şedinţă, din 03.11.2004, nu s-a ţinut, în opinia sa nu poate fi vorba de infracţiunea de abuz, pentru că inculpaţii nu s-au constituit în comisie. Chiar dacă aceştia au falsificat procesul-verbal, consideră apelantul că, din moment ce nu a existat şedinţa şi ei nu funcţionat în limitele legilor fondului funciar, nu puteau comite abuzul în serviciu.

Nu s-a putut stabili cu precizie dacă primul act material este aferent sau se identifică cu activitatea membrilor comisiei judeţene de fond funciar, cu consecinţa emiterii Hotărârii nr. 2474 din 17.03.2005 sau este vorba despre încălcarea de către inculpaţii A., B. şi C. a legislaţiei şi a atribuţiilor acestora stabilite prin lege. În cauză, nu se poate identifica voinţa exactă a acuzatorului.

S-a făcut referire şi la Decizia Curţii Constituţionale referitoare la infracţiunea de abuz în serviciu şi s-a solicitat schimbarea încadrării juridice, în infracţiunea de neglijenţă în serviciu.

Referitor la încălcarea atribuţiilor de serviciu, s-a punctat de către apărare că era important de stabilit ce documente s-au trimis la Comisia judeţeană în februarie şi ce documente au fost trimise înapoi la Comisia locală de fond funciar Voineasa. Cât priveşte hotărârea pronunţată de judecătorul LL., aceasta nu se mai discută, dar procurorul trebuia, în condiţiile în care domnul LL. a murit într-un regretabil accident, să înceteze procesul penal şi să sesizeze judecătorul pentru actele false.

Într-o apărare subsidiară, apelantul a solicitat schimbarea încadrării juridice, din infracţiunea de abuz în serviciu, în cea de neglijenţă în serviciu, având în vedere celălalt dosar, cu inculpaţii YYY., unde s-a mers pe participaţie improprie. Hotărârile Comisiei locale de fond funciar se adoptă prin votul majorităţii membrilor, situaţie faţă de care inculpatul C. nu ar putea fi autorul infracţiunii de abuz în serviciu singur, ci ar trebui făcută dovada că i-a influenţat pe ceilalţi membri.

Cu privire la autoritatea de lucru judecat, s-a învederat că în acel dosar s-a discutat despre cele trei anexe, statuându-se că nu sunt false. Expertiza s-a efectuat pe baza unor copii xerox ale documentelor, dar nu se poate condamna pe baza unei copii xerox. Inculpatul D. a declarat că C. a făcut două Anexe, cu 674 ha. şi cu 523 ha., şi le-a depus la comisie. Una dintre acestea este original şi asupra ei a solicitat a se efectua expertiza, deoarece toate actele din acea perioadă erau semnate cu acelaşi stilou şi cerneală. Prezumţia rezonabilă este că, dacă a semnat 100 de documente cu un pix, l-a semnat şi pe cel al 101-lea cu acelaşi pix. Ar trebui să existe un element (de exemplu, un martor) care să infirme aceasta. Dar inculpatul spune că acelaşi scris şi semnătura apare şi pe alt document, tot fals. Se răstoarnă aşadar sarcina probei.

Concluzia apelantului a fost că acuzaţia este netemeinică şi că nu există probe că el ar fi falsificat înscrisurile. S-a solicitat a se avea în vedere şi decizia de casare cu trimitere la Mureş, decizie care există depusă la dosar şi în care nici nu se vorbeşte de Statul Român ca proprietar sau ca o persoană care ar avea vocaţie, într-un fel sau altul, la acest munte. Nu trebuie confundată proprietatea cu posesia. Statuările din hotărârile instanţelor de apel şi recurs sunt obligatorii pentru instanţele ierarhic inferioare. Altfel spus, aceste statuări din considerente pe anumite chestiuni de fapt, au putere de lucru judecat. În acel proces a fost respinsă cererea de intervenţie a statului, statuându-se că nu are calitate, pentru că nu a dovedit cu acte proprietatea.

Inculpatul D. a criticat sentinţa pentru următoarele motive:

1) Instanţa de fond a făcut o greşită schimbare a încadrării juridice a pretinselor fapte reţinute în sarcina sa.

A considerat apelantul că această nouă încadrare nu are niciun suport din punct de vedere al argumentelor, al situaţiei de fapt şi al activităţilor desfăşurate de către inculpaţi, motiv pentru care se solicită înlăturarea dispoziţiei instanţei şi încetarea procesului penal atât pentru infracţiunea de uz de fals, cât şi pentru cea de înşelăciune, întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale.

Inculpatul a recunoscut întocmirea cererilor şi semnarea Anexei 54, acestea au fost făcute la calculator, dar iniţial au fost scrise de către martorul TTT. Au existat presiuni din partea inculpatului C., pentru a accepta ca în anexe să fie incluse şi persoanele propuse de acesta, cu ameninţarea că altminteri, cererile cu actele lor nu vor fi trimise la comisie pentru validare; de altfel, documentaţia s-a şi întors o dată.

2) Hotărârea primei instanţe este nelegală, întrucât inculpatul a fost condamnat, deşi nu a săvârşit faptele cu forma de vinovăţie prevăzută de lege.

Chiar dacă s-ar reţine în sarcina inculpatului înşelăciunea sau abuzul în serviciu, s-a cerut a se constata că el a comis aceste fapte de fals fiind constrâns moral, singurul său scop fiind de a finaliza punerea în posesie a Obştii pe Muntele Mereuţu.

Cu privire la infracţiunea de fals, apelantul a susţinut că este prescrisă răspunderea penală pentru această infracţiune.

În ipoteza reţinerii vinovăţiei pentru săvârşirea faptelor, în subsidiar, s-a solicitat a se avea în vedere persoana inculpatului, în raport de caracterizările deosebite depuse la dosar, făcute de persoane cu care inculpatul a învăţat, a lucrat, de preoţi, de profesori, etc. De asemenea, solicită a se ţine cont şi de conduita lui în proces, de atitudinea sinceră pe care a avut-o încă de la început, de faptul că nu are antecedente penale şi este cunoscut ca un om de vază în localitatea în care trăieşte.

Toate acestea constituie circumstanţe atenuante prevăzute de art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen., inculpatul considerându-se îndreptăţit a beneficia de suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.

3) În mod nelegal instanţa de fond a lăsat nesoluţionată latura civilă a cauzei.

La rândul său, apelanta Obştea E. a ţinut a demonstra că era îndreptăţită a beneficia de reconstituirea proprietăţii în Muntele Mereuţu, enumerând actele considerate relevante pentru dovedirea dreptului de proprietate.

Consideră apelanta că expertizele efectuate ar trebui refăcute, dezvoltând motivele pentru care se solicită aceasta, în cererile depuse la dosar.

Apelantele - părţi civile G., J. şi I. au criticat hotărârea primei instanţe numai în ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, respectiv nesoluţionarea cererilor de acordare de despăgubiri civile şi anularea actelor de punere în posesie emise Obştii E.

De asemenea, soluţia primei instanţe este criticată şi sub aspectul menţinerii sechestrului asigurător asupra terenurilor, în condiţiile în care judecătorul fondului nu soluţionează latura civilă a cauzei.

Dezvoltând cele două critici, apelanţii au precizat că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 25 alin. (6) C. proc. pen., invocate de judecătorul de la fond în sentinţa apelată, întrucât apelanţii sunt titulari ai dreptului de proprietate asupra terenurilor cu vegetaţie forestieră, iar prejudiciul a fost individualizat prin raportul de expertiză specialitatea silvicultură - anexa 9, pentru fiecare parte vătămată.

Au susţinut apelanţii că îndreptăţirea lor la reconstituirea dreptului de proprietate asupra suprafeţelor de teren cu vegetaţie forestieră şi, implicit, la recuperarea prejudiciul produs de Obştea E., care a exploatat aceste suprafeţe de teren, rezultă cu prisosinţă din considerentele sentinţei civile nr. 162 din 02.02.2010 pronunţată de Judecătoria Brezoi în dosarul nr. x/2009, rămasă irevocabilă prin respingerea recursului şi, ulterior, prin respingerea contestaţiei în anulare la Tribunalul Vâlcea.

S-a reţinut cu putere de lucru judecat că procesul-verbal de punere în posesie şi Hotărârea nr. 99 din 19 martie 2009 a Comisiei Judeţene de Fond Funciar Vâlcea au fost emise în mod legal. De asemenea, s-a statuat că amplasamentul pe care s-a făcut punerea în posesie a apelanţilor s-a stabilit prin întocmirea proceselor-verbale de bună vecinătate, prin recunoaşterea limitelor de către proprietarii vecini, fiind astfel respectate dispoziţiile art. 34 alin. (2) din Regulamentul privind procedura de constituire, atribuire şi funcţionare a comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor.

La rândul lor, apelanţii-părţi civile K., L., M., MMMM. şi O. au criticat sentinţa apelată pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând desfiinţarea, pentru următoarele motive:

1) Instanţa de fond în mod greşit a lăsat nesoluţionată latura civilă a cauzei. Motivele de fapt invocate de instanţa de fond se referă, în opinia apelanţilor, la cu totul altă situaţie de fapt decât ipoteza pe care s-a întemeiat soluţia

2) Prima instanţă a stabilit, fără nicio explicaţie de fapt şi de drept, faţă de suprafaţa totală a Muntelui Mereuţu (astfel cum a fost identificată prin expertiza topografică - de 874, 06 ha), că suprafaţa celor 400 ha teren forestier şi gol alpin situat în Muntele Mereuţu aparţine proprietarilor particulari, în calitate de moştenitori ai moşilor cuprinşi în sentinţa civilă din anul 1945.

3) Sentinţa apelată încalcă puterea de lucru judecat şi nesocoteşte probele administrate, respectiv actele de proprietate ale autorilor apelanţilor şi expertiza topo-cadastrală întocmită în cauză.

Prin decizia penală nr. 840/A din 20 iulie 2016, pronunţată în dosarul nr. x/2011, Curtea de Apel Piteşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Piteşti, de părţile civile Statul Român prin A.N.A.F. - reprezentată de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vâlcea, Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva prin Direcţia Silvică Vâlcea, G., I., J., K., L., M., MMMM., O. şi de inculpatul D. împotriva sentinţei penale nr. 46 din 4 mai 2015 a Tribunalului Vâlcea.

A desfiinţat, în parte, sentinţa. Rejudecând:

A înlăturat dispoziţia privind executarea pedepselor complementare aplicate tuturor inculpaţilor de la data rămânerii definitive a sentinţei şi a făcut aplicarea art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen., cu privire la aceste pedepse.

A descontopit pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului D. în pedepsele componente, înlăturând sporul.

A redus pedeapsa aplicată inculpatului D. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 13/2 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., rap. la art. 309 C. pen., art. 77 alin. (1) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., de la 6 ani închisoare, la 5 ani închisoare.

A redus şi pedeapsa aplicată aceluiaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 323 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen., de la 2 ani închisoare, la 1 an închisoare.

În baza art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., a aplicat inculpatului D. pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare, sporită cu 4 luni închisoare, în total 5 ani şi 4 luni închisoare în condiţiile art. 60 C. pen.

A înlăturat dispoziţia din sentinţă privind lăsarea nesoluţionată a acţiunii civile.

A disjuns acţiunea civilă şi în baza art. 421 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond, doar cu privire la acţiunea civilă.

A dispus anularea înscrisurilor falsificate, aflate în copie la vol. I dosar urmărire penală, filele 255 - 271, 274 - 296.

A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.

A respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii A., B., C. şi de partea responsabilă civilmente Obştea E., împotriva aceleiaşi sentinţe.

Examinând hotărârea atacată cu apel prin prisma criticilor care i-au fost aduse, precum şi sub toate aspectele, aşa cum obligă dispoziţiile art. 417 alin. (2) C. proc. pen., Curtea a constatat următoarele:

I. Latura penală.

1) Infracţiunea de abuz în serviciu. Calitatea subiectului activ. Elemente constitutive.

Deşi unele dintre părţile procesului au ţinut a demonstra justeţea revendicărilor lor în Muntele Mereuţu, producând înscrisuri şi solicitând prelungirea probatoriului cu expertize noi şi alte dovezi, Curtea de Apel a precizat încă o dată că această instanţă penală nu este chemată a face lumină în privinţa persoanelor îndreptăţite a li se reconstitui proprietatea asupra terenurilor cu vegetaţie forestieră amplasate pe acest munte, ci doar a verifica, prin prisma dovezilor aflate la dosar, dacă inculpaţii trimişi în judecată prin rechizitoriul din 11 noiembrie 2011 se fac vinovaţi de comiterea vreunei fapte penale, trei dintre aceştia - în exercitarea atribuţiilor lor de serviciu -, în perioada menţionată.

Referitor la această chestiune, s-a constatat că, la filele 64-66 din actul de sesizare a instanţei, după relatarea detaliată a situaţiei de fapt stabilite de procuror, s-a arătat în ce constau acuzaţiile şi s-a prezentat încadrarea juridică.

S-a reţinut, astfel, că inculpatul D. a folosit la Comisia Locală de Fond Funciar Voineasa 44 cereri formulate în numele unor persoane fizice, cunoscând că sunt falsificate şi a întocmit, împreună cu ceilalţi inculpaţi, trei variante ale Anexei 54, care atestau în mod nereal drepturi de proprietate în Muntele Mereuţu, în numele şi pentru Obştea E., în scopul de a induce în eroare Comisia Judeţeană de Fond Funciar Vâlcea, pentru a obţine fără drept în patrimoniul Obştii E., suprafaţa de 504,9 ha teren forestier din Muntele Mereuţu.

Inculpatul a beneficiat de sprijinul funcţionarilor publici cu atribuţiuni în domeniu, respectiv al inculpaţilor C., A. şi B., cauzând statului un prejudiciu în cuantum de 4.x.400 lei (4.361.939 lei valoare de circulaţie teren şi 457.461,92 lei valoare material lemnos exploatat).

Inculpatul A., primar al comunei Voineasa şi preşedinte al comisiei locale de fond funciar, a acceptat producerea Anexei 54 în cele trei variante, ce atestau în mod nereal drepturi de proprietate în Muntele Mereuţu, a acceptat documente falsificate, irelevante, incomplete şi contrare dispoziţiilor legale, cunoscând adevăratul proprietar al muntelui respectiv şi a votat pentru validarea dreptului de proprietate al Obştii E. în cadrul comisiei locale de fond funciar Voineasa.

Acelaşi inculpat a susţinut cererile la Comisia Judeţeană de Fond Funciar Vâlcea, urmărind obţinerea unor foloase materiale pentru altul, prin aceasta sprijinindu-l pe inculpatul D. să dobândească drepturi de proprietate în Muntele respectiv. Prin fapta sa, inculpatul a prejudiciat statul cu suma de 4.x.400 de lei.

Acuzarea a imputat inculpatei B., secretară a Primăriei comunei Voineasa şi secretară a Comisiei locale de fond funciar, că a acceptat şi a produs trei variante ale Anexei 54, ce atestau în mod nereal drepturi de proprietate în Muntele Mereuţu, în numele şi pentru Obştea E.

Aceeaşi inculpată a acceptat documente falsificate, irelevante, incomplete şi contrare dispoziţiilor legale, cunoscând adevăratul proprietar al muntelui respectiv şi a votat pentru validarea dreptului de proprietate al acestei obşti în cadrul Comisiei locale de fond funciar Voineasa, urmărind obţinerea unor foloase materiale atât pentru sine cât şi pentru altul. Prin acţiunile sale, inculpata l-a sprijinit pe inculpatul D. să dobândească drepturi de proprietate în Muntele respectiv, prejudiciind statul cu suma de 4.x.400 lei.

Inculpatului C., şef al Ocolului Silvic Voineasa şi membru al comisiei locale de fond funciar, i s-a imputat că a produs trei variante ale Anexei 54, atestând în mod nereal drepturi de proprietate în Muntele Mereuţu, în numele şi pentru Obştea E., a acceptat documente falsificate, irelevante, incomplete şi contrare dispoziţiilor legale, cunoscând adevăratul proprietar al muntelui respectiv.

De asemenea, potrivit acuzării, inculpatul a votat pentru validarea ca proprietară a acestei obşti în cadrul Comisiei locale de fond funciar Voineasa, urmărind obţinerea unor foloase materiale directe, atât pentru sine, cât şi pentru altul, sprijinindu-l pe inculpatul D. să dobândească drepturi de proprietate în Muntele respectiv şi prejudiciind, astfel, statul cu suma de 4.x.400 lei.

S-a arătat că procurorul de caz a încadrat faptele descrise în infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, comisă în forma autoratului sau a complicităţii, prevăzută de vechiul C. pen., la art. 215 alin. (1), (2) şi (5), cu aplicarea art. 41 alin. (2), reţinând pentru inculpatul D. şi infracţiunea de uz de fals în formă continuată, sancţionată de art. 291 C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) şi art. 33 lit. a) din acelaşi cod. Pe parcursul judecării cauzei în primă instanţă, la data de 20 februarie 2014, procurorul de şedinţă a solicitat, în temeiul art. 386 din C. proc. pen., schimbarea calificării juridice, în sensul reţinerii în sarcina acuzaţilor a infracţiunii de abuz în serviciu în formă continuată şi cu consecinţe deosebit de grave, comisă în condiţii agravante, faptă sancţionată de dispoziţiile art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., rap. la art. 309 C. pen., cu aplicarea art. 77 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 5 C. pen. Prin notele scrise depuse la dosar, s-a detaliat această solicitare, cu menţiunea că pentru inculpatul D. s-a solicitat a se reţine participarea în forma complicităţii la infracţiunea indicată.

Judecătorul fondului a primit cererea formulată de procuror şi, prin sentinţă, a pronunţat condamnarea inculpaţilor pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu, aşa cum s-a precizat la începutul prezentei expuneri.

Este dincolo de orice dubiu că, anterior oricărui demers efectuat de cei care se pretindeau proprietari ai vreunei suprafeţe de teren în Muntele Mereuţu - fie ei solicitanţi individuali, persoane fizice, fie obşti, întreaga suprafaţă a acestui munte se afla în patrimoniul statului, dovadă fiind Procesul-verbal pentru constituirea Marii Unităţi Forestiere Bazin de Râu Lotru în judeţul Vâlcea, încheiat la data de 11.11.1948, document înaintat în copie la dosarul de urmărire penală de către Direcţia Silvică Vâlcea. De aceea, considerăm că orice act de retrocedare abuzivă a terenurilor cu vegetaţie forestieră amplasate pe Muntele Mereuţu s-a făcut în dauna statului, deţinătorul legal al respectivelor terenuri (a se vedea şi concluziile expertului specialist topograf, filele 75,76 vol. al VII-lea dosar fond).

Relevant cu privire la acest aspect este şi procesul-verbal de punere în posesie nr. 130 din 08.06.2005, întocmit şi semnat de inculpaţii cercetaţi în cauză, aflat în original la dosarul de urmărire penală . Prin actul menţionat, însuşi inculpatul C. îşi dădea acordul, în funcţia sa de şef al Ocolului Silvic Voineasa şi de reprezentant al deţinătorului legal al terenului ce se predă, de a pune în posesie Obştea E. cu suprafaţa de 615 ha. şi 1.000 m.p. Inculpatul D. a acceptat punerea în posesie, în calitate de reprezentant al obştii.

Relativ la calitatea de proprietară a Obştii E., Curtea a constatat că, în adevăr, inculpatul D. s-a prevalat în demersurile sale de o hotărâre judecătorească de înfiinţare a acestei obşti şi de o alta - sentinţa civilă nr. 6/09.09.2004 a Judecătoriei Brezoi, prin care s-a introdus în patrimoniul obştii şi Muntele Mereuţu.

Deşi controversată obţinerea acestor sentinţe civile - ele fiind pronunţate în împrejurările menţionate în hotărârea atacată cu apel -, Curtea a admis că inculpatul A., în calitatea sa de primar, nu putea pune la îndoială dispoziţiile lor şi era dator să le execute. În acelaşi timp însă, nu se poate trece cu vederea faptul că suprafaţa de teren pentru care inculpatul sus-numit a acceptat reconstituirea proprietăţii în favoarea obştii o depăşeşte cu mult pe aceea menţionată în sentinţa pronunţată de judecătorul LL. (prin care se aproba modificarea statutului obştii, în sensul includerii în avuţia obştii a suprafeţei de 287 ha. pădure în Muntele Mereuţu - f. 387-389, vol. al VIII-lea dosar urm. penală).

Inculpatul A. şi-a dat votul, în calitatea sa de preşedinte al comisiei locale de fond funciar, pentru validarea proprietăţii obştii cu suprafeţele de teren specificate în cele trei variante ale Anexei 54, deşi a cunoscut că solicitantul D. nu deţinea documente care să ateste dreptul de proprietate asupra acelor terenuri şi a susţinut cererea de validare la Comisia judeţeană de fond funciar, participând la şedinţa comisiei judeţene în calităţile menţionate.

În continuare, Curtea a constatat că cei patru inculpaţi au încercat în mod repetat să obţină validarea de către Comisia Judeţeană de Fond Funciar, pentru Obştea E., a unor suprafeţe mai mari de teren decât cea menţionată în sentinţă, trei dintre aceştia (A., C. şi B.) prevalându-se de funcţiile pe care le ocupau şi încălcându-şi atribuţiile ce le reveneau prin lege, în baza înţelegerii prealabile dintre ei.

S-a arătat că rezoluţia infracţională luată anterior de inculpaţi în vederea realizării activităţii infracţionale descrise în rechizitoriu rezultă indubitabil din înscrisurile aflate la dosar, din care reiese obstinaţia cu care cei în cauză au urmărit retrocedarea proprietăţii asupra pădurilor aflate în Muntele Mereuţu, întocmind în acest scop documente fără suport legal, în exercitarea funcţiilor pe care le deţineau, cu încălcarea atribuţiilor de serviciu. A fost, de asemenea, dovedit interesul inculpaţilor, constând în avantajele financiare obţinute de aceştia.

S-a subliniat că susţinerea apărării, potrivit căreia toţi membrii comisiei locale, şi nu doar inculpaţii A., B. şi C., au avut drept de vot la luarea hotărârilor comisiei locale de fond funciar, este corectă, însă în acelaşi timp rezultă cu certitudine, din declaraţiile martorilor care au avut calitatea de membri ai comisiei că, prin importanţa funcţiilor deţinute (preşedinte al comisiei, secretar al comisiei şi, respectiv, şef al ocolului silvic), cei trei funcţionari publici erau, în realitate, cei care decideau în privinţa retrocedărilor.

Inculpata B. avea ca atribuţii, în calitatea sa de secretară, verificarea existenţei şi valabilităţii documentaţiei prezentate în susţinerea cererilor. Aceasta nu numai că şi-a încălcat în mod repetat atribuţiile de serviciu, cu scopul de a împroprietări în mod nelegal Obştea E., dar a şi întocmit în mod abuziv un document alături de coinculpatul C., şi anume procesul-verbal din data de 3 noiembrie 2004, semnat doar de cei doi, în calitate de reprezentanţi ai comisiei locale, aceştia "participând" la o "şedinţă" a comisiei locale, în cadrul căreia s-a hotărât propunerea spre validare de punere în posesie a Obştii E. în Muntele Mereuţu cu suprafaţa de 623,9 ha.

În acest mod fraudulos, s-a obţinut validarea şi s-a trecut la punerea în posesie a obştii, fiind produs statului un prejudiciu al cărui cuantum a fost stabilit de către expert (3.580.209 lei, reprezentând valoare fond forestier pentru suprafaţa reconstituită, de 504,9 ha. şi 469.114,56 lei, reprezentând masă lemnoasă exploatată de Obştea E.). Este, aşadar, îndeplinită şi condiţia prevăzută de art. 297 rap. la art. 309 şi art. 183 din C. pen., relativă la cauzarea unei pagube în patrimoniul unei persoane fizice sau juridice.

Pentru cele ce preced, s-a concluzionat că cei în cauză au păgubit în mod deliberat statul, inculpaţii A., B. şi C. acţionând, cu complicitatea coinculpatului D., în sensul arătat, prin abuz de funcţie, pentru a produce înscrisuri favorabile obţinerii unei Hotărâri de validare a Comisiei Judeţene.

Prin urmare, nu poate fi vorba de o inducere în eroare şi nici de neglijenţă în serviciu (aceasta presupunând neîndeplinirea din culpă a îndatoririlor de serviciu), astfel încât corect a fost dispusă condamnarea inculpaţilor pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 297 C. pen., primii trei ca autori, iar cel de-al patrulea, în calitate de complice.

S-a arătat că, potrivit C. pen. în vigoare, fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea.

Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 405/2016, s-a statuat că dispoziţiile art. 297 alin. (1) din C. pen. sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma "îndeplineşte în mod defectuos" din cuprinsul acestora se înţelege "îndeplineşte prin încălcarea legii".

În cauza de faţă, s-a făcut dovada că acuzaţii A., B. şi C. nu s-au conformat legii şi ordinelor lor de serviciu, astfel încât problema îndeplinirii defectuoase a actelor discutate este analizată doar prin raportare la atribuţii de serviciu reglementate expres prin legislaţia primară - legi şi ordonanţe ale Guvernului. Aceasta, deoarece adoptarea unor acte de reglementare secundară care vin să detalieze legislaţia primară se realizează doar în limitele şi potrivit normelor care le ordonă.

Condamnarea celor patru inculpaţi pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu (în forma autoratului şi, respectiv, a complicităţii) a fost dispusă în temeiul art. 297 din C. pen., anterior citat, prin raportare şi la prevederile art. 132 din Legea nr. 78/2000. Acest din urmă text de lege prevede că, în cazul infracţiunilor de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime.

Noţiunea de funcţionar public, în sensul legii penale, este definită de art. 175 din cod, care prevede că funcţionarul public este persoana care, cu titlu permanent sau temporar, cu sau fără o remuneraţie: a) exercită atribuţii şi responsabilităţi, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor puterii legislative, executive sau judecătoreşti; b) exercită o funcţie de demnitate publică sau o funcţie publică de orice natură; c) exercită, singură sau împreună cu alte persoane, în cadrul unei regii autonome, al altui operator economic sau al unei persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat, atribuţii legate de realizarea obiectului de activitate al acesteia.

De asemenea, este considerată funcţionar public, în sensul legii penale, persoana care exercită un serviciu de interes public pentru care a fost învestită de autorităţile publice sau care este supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public.

S-a subliniat că, în mod evident, calitatea în care au acţionat inculpaţii A., B. şi C. se circumscrie noţiunii respective, fiind de netăgăduit că aceştia au întocmit actele la care se face referire în rechizitoriu şi au participat la luarea deciziilor în exercitarea funcţiei de primar şi preşedinte al comisiei locale de fond funciar, de secretar al primăriei şi al comisiei şi, respectiv, de şef al Ocolului Silvic Voineasa şi membru al comisiei.

Astfel, cei în cauză îndeplineau următoarele funcţii publice:

Inculpatul A. a fost, în perioada iunie 2004 - 11.11.2011 (data trimiterii sale în judecată), primar al Comunei Voineasa şi a avut calitatea de preşedinte al Comisiei Locale pentru aplicarea Legii fondului funciar Voineasa, fiind numit, prin Ordinul Prefectului judeţului Vâlcea nr. 394 din 17.09.2004, calitatea sa de preşedinte al comisiei locale de fond funciar decurgea şi din H.G. nr. 890/2005 de aprobare a Regulamentului privind procedura de reconstituire, atribuţiile şi funcţionarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului şi modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum şi punerea în posesie a proprietarilor.

Inculpata B. a îndeplinit, în aceeaşi perioadă, funcţia de secretar al Primăriei Comunei Voineasa şi a avut calitatea de secretar al Comisiei Locale de Fond Funciar Voineasa.

C. a fost, în perioada iunie 2004 - decembrie 2005, şef al Ocolului Silvic Voineasa, iar prin Ordinul Prefectului judeţului Vâlcea nr. 394 din 17.09.2004 a fost desemnat membru al Comisiei Locale de Fond Funciar Voineasa, această calitate fiindu-i conferită în baza art. 2 alin. (1) lit. g) din H.G. nr. 890 din 08.08.2005.

Prin urmare, cu toţii au fost membri ai comisiei locale de fond funciar, comisie care avea, printre atribuţiile sale, preluarea şi analizarea cererilor depuse în conformitate cu prevederile legii pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi cele forestiere, verificarea riguroasă a îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 9 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 18/1991 şi ale art. 6 din Legea nr. 1/2000, solicitând în acest sens toate documentele necesare, stabilirea mărimii şi amplasamentului suprafeţei de teren pentru care se reconstituia dreptul de proprietate, completarea, în urma verificărilor efectuate, a anexelor la regulament, cu persoanele fizice şi juridice îndreptăţite.

Comisia Locală de Fond Funciar era cea care înainta şi prezenta spre validare comisiei judeţene situaţiile definitive, împreună cu documentaţia necesară şi punea efectiv în posesie, prin delimitare de teren, persoanele îndreptăţite.

Deşi inculpatul C. a contestat semnăturile depuse pe procesele-verbale întocmite cu ocazia şedinţelor comisiei locale, pretinzând că nu a fost prezent la şedinţele comisiei, în declaraţia pe care a dat-o în faza de urmărire penală a admis că a participat ca "invitat" la şedinţele Comisiei Locale de Fond Funciar Voineasa în cazurile în care vizau reconstituirea dreptului de proprietate către obşti. Precizează inculpatul că motivul pentru care lua parte la acele şedinţe era că "eu, ca şi şef de Ocol, deţineam în arhivă NNN." .

S-a arătat că, concluziile raportului de constatare tehnico-ştiinţifică grafică confirmă prezenţa inculpatului la şedinţele comisiei locale: 1. Semnătura în litigiu dispusă în partea stângă superioară de la poziţia "Reprez. PPPP.", din procesul-verbal de şedinţă al comisiei locale de fond funciar a com. Voineasa, datat 28.09.2004 a fost executată de C.; 2. Semnătura în litigiu dispusă în partea dreaptă de la poziţia "Reprez. PPPP.", din procesul-verbal de şedinţă al comisiei locale de fond funciar a com. Voineasa, datat 03.11.2004, a fost executată de C.; 3. Semnătura în litigiu de la poziţia "Reprez. PPPP.", din procesul-verbal de şedinţă al comisiei locale de fond funciar a com. Voineasa, datat 11.03.2005, a fost executată de C.; 4. Semnătura în litigiu de la finalul tabelului nominal cu membrii Obştii E., Anexa 54, pentru suprafaţa de 474,6 ha. a fost executată de C.

Expertul criminalist a mai constatat că semnătura în litigiu de la poziţia "Şef Ocol Silvic Voineasa", din tabelul nominal xerografiat cu membrii Obştii E., Anexa 54, pentru suprafaţa de 504,9 ha, reproduce semnătura numitului C., iar semnătura poziţionată central de la finalul tabelului nominal xerografiat cu membrii Obştii E., Anexa 54, pentru suprafaţa de 623,8 ha, reproduce, de asemenea, semnătura numitului C. (a se vedea filele 213 - 279 dosar urm. penală, vol. al IX-lea).

Deşi contestate concluziile acestei probe ştiinţifice, Curtea a constatat că acestea nu fac decât să confirme depoziţia dată de inculpat, la care a făcut anterior referire, precum şi probele testimoniale, din care rezultă participarea inculpatului la şedinţele comisiei locale, acesta implicându-se şi manifestând un interes deosebit pentru obţinerea validării dreptului de proprietate al Obştii E. în Muntele Mereuţu.

Sub acest aspect, s-a arătat că relevante sunt declaraţiile martorului UU., angajat al Ocolului Silvic Voineasa în funcţia de inginer silvic în perioada iulie 2002 - 21.09.2005, martor care a arătat că şeful Ocolului Silvic i-a interzis verbal să se ocupe de studierea dosarelor de validare întocmite de către obşti, "pe motiv că el se va ocupa de analizarea acestor documente şi el se va pronunţa şi asupra legalităţii şi temeiniciei acestor solicitări şi a documentaţiilor ce le însoţeau. Acest aspect poate fi uşor constatat prin aceea că la şedinţele comisiei locale de fond funciar Voineasa, cu participarea reprezentanţilor obştilor, a participat de fiecare dată şeful de ocol C., el fiind cel care lua decizia finală, prin vot, de validare/invalidare a acestor obşti pe suprafeţele forestiere solicitate" .

În faţa primei instanţe, martorul a detaliat:

"Întotdeauna când era vorba de retrocedarea drepturilor de proprietate privind terenurile forestiere "participa la şedinţe şeful Ocolului Silvic. (...) Toate documentele privind obştile se aflau în posesia şefului Ocolului Silvic şi mi-a explicat clar şi verbal că în privinţa obştilor nu am acces şi dânsul este singura persoană care va hotărî. Eu am informat Direcţia Silvică despre faptul că şeful Ocolului Silvic, inculpatul C., a monopolizat documentele privind provenienţa terenurilor în ceea ce priveşte obştile. (...) în legătură cu retrocedarea pădurilor către Obştea E., am participat o dată în septembrie 2004 şi am semnat procesul-verbal de şedinţă, în luna noiembrie 2004 nu am participat la şedinţă, iar şeful Ocolului Silvic mi-a cerut să semnez. Procesul-verbal l-am semnat după şedinţă. Nu am verificat documentele descrise în acel proces-verbal. Acel proces-verbal de la momentul respectiv purta două semnături: a şefului de ocol şi a secretarei primăriei" - fila 210 dosar fond, vol. al II-lea.

De asemenea, s-a susţinut că incriminatoare sunt şi depoziţiile consilierului juridic al Primăriei Voineasa, DDD., al căror conţinut este redat in extenso în sentinţa primei instanţe, astfel încât nu va mai fi reluat. Din acestea, se extrage concluzia că "documentele care au stat la baza retrocedării terenurilor formulate de Obştea E. au fost analizate de primarul comunei, A., de secretara B. şi de reprezentantul Ocolului Silvic" . Martora a relatat că inculpata B. era cea care se ocupa efectiv de cererile formulate de obşti în vederea reconstituirii dreptului de proprietate, iar atunci când se discutau solicitările obştilor, în toate cazurile "documentaţia era analizată şi verificată de către B. şi A. (...). un rol important în luarea unor astfel de decizii, cu privire la obşti, îi revenea lui B., iar primarul A. se conforma deciziilor acesteia".

Martora a ţinut a preciza că "membrii comisiei locale de fond funciar Voineasa, până la apariţia Legii nr. 247/2005, votau fără a consulta documentaţia, atâta timp cât cererile de reconstituire, mai ales în cazul obştilor, erau susţinute de către doamna B. şi reprezentantul Ocolului Silvic, C.. Eu, în cazul Obştii E., ca şi membru al comisiei locale de fond funciar Voineasa, până la apariţia Legii nr. 247/2005, nu am văzut niciun document care să justifice validarea acestei obşti în Muntele Mereuţu" - f. 271, vol. al IX-lea, dosar de urm. penală.

Referitor la cele 44 de cereri care au stat la baza declanşării procedurii necontencioase de reconstituire a dreptului de proprietate pentru Obştea E., s-a arătat că este dincolo de orice dubiu că ele reprezintă falsuri, inculpatul D. însuşi admiţând că niciuna dintre persoanele menţionate ca semnatare ale cererilor respective nu a scris şi nu a iscălit, în realitate, actele respective.

Dincolo de inadvertenţele sesizate în conţinutul "cererilor" respective (menţionarea unor acte normative adoptate ulterior, după mai mulţi ani de la data "formulării" cererilor), Curtea de Apel a constatat că declaraţiile de recunoaştere ale inculpatului D. - iniţiator al procedurii de reconstituire a dreptului de proprietate al Obştii E. în Muntele Mereuţu - se coroborează cu declaraţiile martorilor beneficiari ai Hotărârii de validare date de Comisia Judeţeană de Fond Funciar.

S-a susţinut că deosebit de relevantă este depoziţia martorului TTT., fost membru în Consiliul de administraţie al Obştii E., acesta confirmând în mare măsură afirmaţiile inculpatului D., în legătură cu modul în care Obştea E. a beneficiat de reconstituirea proprietăţii în Muntele Mereuţu şi cu demersurile întreprinse de persoanele interesate.

A relatat martorul că, "mergând la Primăria Voineasa împreună cu D., pentru a depune Anexele 54 pentru obştile pe care le reprezentam, am luat legătura cu secretara Primăriei, B., care, după ce a văzut documentele aduse de noi, ne-a spus că sunt anumite nereguli cu privire la suprafeţele de teren. Astfel, l-a chemat pe şeful Ocolului Silvic, C., care a venit cu un tabel cuprinzând mai multe rude ale sale şi i-a solicitat lui D. să le includă în Anexa 54 întocmită pentru Obştea E. Practic, C. ne-a promis că ne ajută în revendicarea suprafeţelor de teren, cu condiţia ca, după ce vom obţine titlurile de proprietate în numele obştilor, să vindem terenul unei persoane, WWW., reprezentant al firmei QQQQ. (...) după ce D. şi C. s-au pus de acord cu privire la conţinutul Anexei 54 pentru Obştea E. în Muntele Mereuţu, fiind introduse şi rudele lui C., D. mi-a dat toate datele pentru a întocmi eu anexa, la calculator. După ce această anexă a fost depusă la Primăria Voineasa - Comisia Locală, D. a făcut verificări la Arhivele Naţionale - Filiala Gorj, aflând astfel că documentul pe care i l-a prezentat C. este fals (...). în această situaţie, D. a refăcut Anexa 54 pentru Muntele Mereuţu şi mi-a solicitat să o redactez la calculator, pentru a o depune la Primăria Voineasa. De data aceasta, suprafaţa de teren însuma 504,7 ha." Întrebat fiind martorul cu privire la scrisul de pe cererea depusă în numele tatălui său, în calitate de membru al Obştii E., acesta a declarat iniţial că respectiva cerere nu a fost completată de solicitant, iar semnătura nu-i aparţine tatălui său, pentru ca în instanţă să arate că "probabil că au fost formulate în acea perioadă mai multe cereri şi nu ştiu dacă tatăl meu le-a semnat pe toate".

S-a arătat că, în Tabelul intitulat "Anexa 54", preşedintele Obştii E., D., şi-a repartizat 32,08 ha. teren cu vegetaţie forestieră, menţionat nr. crt. 51 şi 56. De asemenea, pentru viceprimarul Oraşului Novaci, RRRR., s-au repartizat 10,69 ha. teren cu vegetaţie forestieră, la nr. crt. 14, preşedintelui Judecătoriei Novaci, LL., i s-a repartizat, la nr. crt. 27 din tabel, suprafaţa de 10,69 ha. teren cu vegetaţie forestieră, cumnatului inculpatului D., 21,38 ha. teren cu vegetaţie forestieră, la nr. crt. 34 şi 35 din tabel - filele 1294, 1295 vol. al V-lea dosar Curte.

Acest tabel intitulat Anexa nr. 54, întocmit în trei variante, prin care s-a solicitat suprafaţa de 623,8 ha teren forestier, apoi suprafaţa de 504,92 ha., a stat la baza validării dreptului de proprietate al Obştii E., pentru suprafaţa de 504,9 ha. teren forestier în Muntele Mereuţu, prin Hotărârea nr. 2474 din 10.02.2005 a Comisiei Judeţene de Fond Funciar Vâlcea - f. 370 vol. I dosar urm. penală (iar nu din 17.03.2005, aceasta din urmă fiind data tehnoredactării, menţionată pe versoul hotărârii).

Deşi inculpatul D. a pretins că a acţionat constrâns fiind de către coinculpatul C. - care a refuzat în mod constant emiterea documentelor pentru validarea obştii într-o altă formă decât aceea a includerii rudelor sale în tabel, fapt dovedit prin probele administrate -, solicitând a fi achitat, Curtea a constatat că în speţă nu îşi găseşte incidenţa niciunul dintre cazurile de neimputabilitate prevăzute de art. 24 şi art. 25 C. pen., întrucât nu a existat vreo ameninţare cu un pericol grav pentru persoana inculpatului D. ori de altă natură, ci mai degrabă o condiţionare în emiterea unui act pe care coinculpatul avea îndatorirea de a-l întocmi în conformitate cu prevederile legii.

Altfel spus, primul a cunoscut că actele deţinute erau insuficiente pentru recunoaşterea dreptului de proprietate al obştii, iar hotărârile pe care le obţinuse (şi a căror punere în executare o amânase timp de 4 ani) erau discutabile, iar în aceste circumstanţe a fost de conivenţă cu secundul, în scopul obţinerii nelegale a proprietăţii pe întregul Munte Mereuţu, acceptând producerea înscrisului intitulat Anexa 54, prin includerea rudelor coinculpatului C. şi a rudelor altor persoane influente, lipsite de orice legătură cu obştea.

2) Individualizarea pedepselor

S-a arătat că, potrivit art. 48 din C. pen., este complice persoana care, cu intenţie, înlesneşte sau ajută în orice mod la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală. Din cele prezentate mai sus, a rezultat cu certitudine că inculpatul D. a dat ajutor considerabil coinculpaţilor din cauză în realizarea unor venituri ilicite considerabile, cu consecinţa despăduririi Muntelui Mereuţu (a se vedea f. 6-10 vol. al VI-lea dosar primă instanţă).

De aceea, s-a susţinut că soluţia de condamnare a sa este corectă, urmând a fi menţinută, însă se va da curs solicitărilor sale de redozare a sancţiunilor aplicate, ca urmare a atitudinii de cooperare manifestate pe parcursul întregului proces penal. Prin urmare, s-a arătat că va fi primit apelul promovat de inculpat, în baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen. şi se vor reduce pedepsele aplicate inculpatului D. pentru cele două infracţiuni comise, după care se va proceda conform art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen.

Pentru considerentele deja expuse, s-a arătat că apelurile celorlalţi trei inculpaţi - vizând condamnările pronunţate pe numele lor - sunt nefondate, urmând a fi respinse ca atare, în baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., cu consecinţa obligării apelanţilor la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

De asemenea, s-a precizat că se va respinge, ca nefondat, în temeiul aceloraşi prevederi legale, apelul promovat de Obştea E., întregul proces de retrocedare a proprietăţii acestei obşti, finalizat cu emiterea procesului-verbal de punere în posesie, având la bază documente false ori acte întocmite fără suport legal, după cum s-a arătat în cele ce preced.

Potrivit art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen., executarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi începe după executarea pedepsei închisorii (...). Contrar acestor prevederi legale, judecătorul fondului a dispus ca pedepsele complementare pe care le-a aplicat inculpaţilor să fie executate după rămânerea definitivă a sentinţei. Acest aspect de nelegalitate invocat de procuror urmează a fi înlăturat în rejudecare, ca urmare a admiterii apelului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie D.N.A. - Serviciul Teritorial Piteşti şi desfiinţării în parte a hotărârii atacate, în baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen.

S-a arătat că solicitarea de majorare a sancţiunilor aplicate inculpaţilor nu poate fi primită, întrucât s-a apreciat că au fost respectate întocmai, în ce-i priveşte pe coinculpaţii A., B. şi C., criteriile de individualizare enumerate de art. 74 din C. pen., care se referă la împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura şi gravitatea rezultatului produs, conduita inculpaţilor după săvârşirea infracţiunilor şi în cursul procesului penal, nivelul de educaţie, vârsta acestora, situaţia familială şi socială.

La pronunţarea condamnării celor în cauză, instanţa a ţinut seama şi de principiul aplicării legii penale mai favorabile, reglementat de art. 5 din C. pen.

II. Latura civilă

Referitor la cele 44 de cereri de reconstituire a dreptului de proprietate, s-a constatat că prima instanţă judicios a admis această solicitare, dispunând restabilirea situaţiei anterioare şi anularea actelor false, însă a omis a le individualiza în dispozitivul hotărârii, astfel încât dispozitivul sentinţei să poată fi pus în executare. Aşa fiind, critica vizând acest aspect a apărut ca întemeiată, urmând a fi primită şi a se dispune în consecinţă, conform art. 397 rap. la art. 25 alin. (3) C. proc. pen.

În ceea ce priveşte dispoziţia instanţei de lăsare nesoluţionată a acţiunilor civile, s-a constatat că, potrivit art. 397 din C. proc. pen., instanţa are obligaţia de a se pronunţa prin aceeaşi hotărâre şi asupra acţiunii civile.

Şi art. 25 din cod conţine aceeaşi prevedere, iar la alin. (5) şi (6) sunt enumerate expres şi limitativ situaţiile în care instanţa lasă nesoluţionată acţiunea civilă: în caz de achitare a inculpatului sau de încetare a procesului penal, în caz de admitere a acordului de recunoaştere a vinovăţiei şi, în fine, în cazul în care moştenitorii sau, după caz, succesorii în drepturi ori lichidatorii părţii civile nu îşi exprimă opţiunea de a continua exercitarea acţiunii civile sau, după caz, partea civilă nu indică moştenitorii, succesorii în drepturi ori lichidatorii părţii responsabile civilmente.

S-a arătat că niciunul dintre aceste cazuri nu se regăseşte în speţă, astfel că soluţia adoptată de prima instanţă (prin care solicitările persoanelor constituite părţi civile, de a li se acorda despăgubiri pentru prejudiciile suferite, au rămas fără răspuns), este nelegală.

Art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. b) din cod prevede consecinţa în cazul în care asupra laturii civile nu s-a pronunţat o soluţie, şi anume desfiinţarea sentinţei primei instanţe şi trimiterea spre rejudecare a cauzei.

Potrivit art. 26 rap. la art. 19 alin. (4) C. proc. pen., instanţa poate dispune disjungerea acţiunii civile, când soluţionarea acesteia determină depăşirea termenului rezonabil. Soluţionarea acţiunii civile rămâne în competenţa instanţei penale.

Fiind incidente prevederile legale la care s-a făcut mai sus referire, Curtea a dispus disjungerea laturii civile a cauzei, urmând ca această chestiune să fie supusă din nou atenţiei instanţei de fond, care va analiza îndeplinirea condiţiilor referitoare la tragerea la răspundere civilă a inculpaţilor şi a părţii responsabile civilmente.

Prin urmare, sentinţa atacată a fost desfiinţată, pentru aspectul de nelegalitate sesizat.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Împotriva deciziei definitive a instanţei de apel au declarat recurs în casaţie inculpaţii C., D., A. şi B.

În motivarea cererii de recurs în casaţie, inculpatul C. a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., respectiv a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. rap la art. 309 C. pen., art. 77 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 5 C. pen., pentru care a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare.

În motivare, ca prim argument a invocat punctul 65 din considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 405/2016 susţinând că în mod greşit se face trimitere în hotărârea atacată la dispoziţiile Legii nr. 18/1991 şi Legii nr. 1/2000, întrucât atribuţiile inculpaţilor erau reglementate de H.G. nr. 890/2005, iar noţiunea de lege este cea emanând doar de la Parlament sau Guvern, şi în ultimul caz doar dacă este vorba de ordonanţe de urgenţă sau simple, fiind evident că raţionamentul reţinut în decizie, în sensul că dacă autorii infracţiunii de abuz în serviciu încalcă dispoziţiile unei hotărâri de guvern aceasta nu se poate circumscrie elementului material al infracţiunii de abuz în serviciu; ca atare, a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Referitor la cel ce-al doilea motiv invocat, a susţinut că faptei reţinute în sarcina sa îi lipseşte unul dintre elementele constitutive, respectiv rezultatul socialmente periculos, astfel că, în lipsa acestui element, fapta nu poate fi prevăzută de legea penală, susţinând că, în raport de H.G. nr. 1172/2001, actul punerii în posesie este ulterior validării, opţiune prin care dreptul statului fusese deja transferat în patrimoniul beneficiarului. Astfel, la momentul punerii în posesie prejudiciul era deja produs. Totodată, a mai susţinut că organele judiciare au avut reprezentarea că prejudiciul s-a produs la nivelul comisiei judeţene şi tot ca un argument a arătat că în dosarul nr. x/2012 instanţele au considerat că acelaşi tip de faptă este săvârşită fără vinovăţie.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului în casaţie şi achitarea sa în baza art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen., iar conform art. 25 alin. (5) din acelaşi cod, a solicitat să fie lăsată nesoluţionată acţiunea civilă.

În motivarea cererii de recurs în casaţie, inculpata B. a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., respectiv a fost condamnată pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, nefiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii pentru care a fost condamnată, atât în ceea ce priveşte latura obiectivă, cât şi vinovăţia, cu privire la infracţiunea de abuz în serviciu.

În motivare, a invocat Decizia Curţii Constituţionale nr. 405/2016, dispoziţiile art. 12, art. 46, art. 51 din Legea nr. 18/1991, art. 25 şi art. 26 din Legea nr. 1/2000, susţinând că nu există nicio obligaţie impusă de lege în sarcina sa, singurul act normativ care o prevede fiind H.G. nr. 1172/2001, astfel încât atribuţiile reţinute ca fiind încălcate în exercitarea atribuţiilor de serviciu derivă dintr-o hotărâre de guvern şi nu din legislaţia primară, ceea ce conduce la concluzia că fapta nu este prevăzută de legea penală.

A mai susţinut că fapta nu întruneşte elementele laturii subiective şi obiective ale infracţiunii de abuz în serviciu, având în vedere că din declaraţiile membrilor comisiei în faţa instanţei rezultă altă situaţie şi, în plus, inexistenţa unei obligaţii este completată de probatoriul administrat din care reiese că nu a avut nicio implicare în întocmirea anexelor, iar întocmirea procesului-verbal de punere în posesie era obligatorie conform disp. 25 din Legea nr. 1/2000. De asemenea, a susţinut că propunerea de validare nu avea aptitudinea de a determina reconstituirea dreptului de proprietate.

În consecinţă, a solicitat admiterea recursului în casaţie, casarea deciziei şi achitarea sa, iar în temeiul art. 441 C. proc. pen., a solicitat suspendarea executării hotărârii până la soluţionarea recursului, raportat la perioada scursă de la momentul pretinsei infracţiuni.

În motivarea cererii de recurs în casaţie, inculpatul D. a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., respectiv a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, susţinând că instanţa de fond a făcut o greşită schimbare a încadrării juridice, din infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată în infracţiunea de abuz, apreciind că în ceea ce îl priveşte încadrarea legală reţinută în rechizitoriu este cea de înşelăciune, solicitând, astfel, admiterea recursului şi să se constate că în cauză a fost săvârşită infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 244 C. pen., cu consecinţa dispunerii încetării procesului penal, întrucât a intervenit prescripţia specială a răspunderii penale.

A menţionat că a fost condamnat, deşi faptele nu sunt prevăzute de legea penală, întrucât nu este realizată latura obiectivă şi subiectivă a infracţiunii, deoarece a acţionat cu bună-credinţă pentru reconstituirea dreptului de proprietate, astfel că a solicitat achitarea în temeiul art. 16 lit. b) C. proc. pen., prin raportare la situaţia reţinută de instanţă şi în raport de dispoziţiile legale în materie. De asemenea, a menţionat că a fost condamnat la o pedeapsă prea mare în raport de greşita apreciere a aplicării legii mai favorabile, nu a fost produs niciun prejudiciu statului, iar Obştea E. a exploatat masa lemnoasă pe o suprafaţă de 130 ha.

A mai susţinut că în mod nelegal instanţa a lăsat nesoluţionată latura civilă şi a solicitat admiterea recursului în casaţie şi restituirea cauzei la Tribunalul Vâlcea pentru administrarea probelor cu expertize, dar şi cu probatoriul solicitat la apel.

În motivarea cererii de recurs în casaţie, inculpatul A. a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., respectiv a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală şi a solicitat achitarea în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., ca urmare a admiterii identităţii dintre art. 16 alin1 lit. b) teza I C. proc. pen. şi art. 10 lit. d) C. proc. pen. anterior, ce poate fi invocat prin intermediul art. 438 pct. 7 C. proc. pen., pentru o faptă care nu corespunde condiţiilor de tipicitate ale normei penale, arătând că, în speţă, faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii.

Totodată, a mai solicitat achitarea în temeiul art. 16 alin. (1) lit b C. proc. pen., pentru infracţiunea de abuz în serviciu în raport de Decizia Curţii Constituţionale nr. 405 din 15 iulie 2016, întrucât modalitatea în care se face descrierea evenimentelor şi din întregul material probator nu rezultă că a acţionat în baza unei înţelegeri. A mai susţinut că în motivarea instanţelor nu se face trimiterea la legislaţia primară încălcată în exercitarea atribuţiilor de serviciu, aspect ce în concordanţă cu Decizia CCR nr. 405 din 15.06.2016 conduce la concluzia că fapta reţinută în sarcina sa nu este prevăzută de legea penală.

A mai solicitat achitarea în temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., întrucât fapta pentru care a fost trimis în judecată este prescrisă, respectiv complicitate la infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată, arătând că la termenul din 17.02.2014 a invocat împlinirea termenului prescripţiei, însă în mod nelegal instanţa a dispus continuarea procesului penal.

De asemenea, a mai susţinut că instanţa de fond a făcut o greşită schimbare a încadrării juridice, din infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată în infracţiunea de abuz, apreciind că în ceea ce îl priveşte încadrarea legală reţinută în rechizitoriu este cea de înşelăciune, solicitând admiterea recursului, să se constate că în cauză a fost săvârşită infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 244 C. pen., cu consecinţa dispunerii încetării procesului penal, întrucât a intervenit prescripţia specială a răspunderii penale.

A menţionat că a fost condamnat, deşi faptele nu sunt prevăzute de legea penală, întrucât nu este realizată latura obiectivă şi subiectivă a infracţiunii şi a solicitat achitarea în temeiul art. 16 lit b C. proc. pen., prin raportare la situaţia reţinută de instanţă şi în raport de dispoziţiile legale în materie.

Dosarul a fost înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 10 martie 2017, fiind stabilit termen pentru examinarea admisibilităţii în principiu la data de 25 aprilie 2017.

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 25 aprilie 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis în principiu cererile de recurs în casaţie formulate de inculpaţii C., D., A. şi B. împotriva deciziei penale nr. 840/A din 20 iulie 2016 a Curţii de Apel Piteşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. x/2011, şi a fixat termen de judecată la data de 23 mai 2017, ora 9:00, Sala Secţiei Penale, pentru judecarea pe fond a recursurilor în casaţie.

La termenul de judecată din data de 23 mai 2017, Înalta Curte a constatat cauza în stare de judecată şi a acordat cuvântul în dezbaterea pe fond a recursurilor în casaţie, susţinerile fiind consemnate în încheierea de amânare a pronunţării de la acea dată, care face parte integrantă din această hotărâre.

Examinând recursurile în casaţie declarate de inculpaţii C., D., A. şi B., Înalta Curte, după deliberare, a constatat că acestea sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Conform dispoziţiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este obligată să verifice, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar conform art. 447 C. proc. pen., pe această cale se verifică exclusiv legalitatea deciziei prin prisma cazurilor de recurs în casaţie expres şi limitativ prevăzute de lege.

Aşadar, se constată că potrivit noului C. proc. pen. recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au autoritate de lucru judecat, însă, numai în cazuri expres şi limitativ prevăzute de lege şi doar pentru motive de nelegalitate. Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanţa de fond şi de apel (situaţia de fapt rezultată din coroborarea probelor), intră în puterea lucrului judecat şi exced cenzurii instanţei învestită cu judecarea recursului în casaţie.

Prin limitarea cazurilor în care poate fi exercitată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalităţii şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, stabilitatea situaţiilor juridice rezultate din hotărârile judecătoreşti definitive, legalitatea hotărârilor definitive putând fi verificată doar pentru motivele expres şi limitativ prevăzute, aşa cum s-a arătat anterior, fără ca pe calea recursului în casaţie să poată fi invocate şi, corespunzător, să poată fi analizate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie orice încălcări ale legii, ci numai cele pe care legiuitorul le-a apreciat ca având consecinţe grave, excluzând reexaminarea faptelor şi probelor deoarece, în acest mod, s-ar ajunge la transformarea recursului în casaţie într-un al doilea apel.

Aceste consideraţii sunt valabile şi cu privire la cazul de recurs în casaţie invocat de inculpaţii C., D., A. şi B. prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării "dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală" şi care se circumscrie situaţiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare ori când instanţa a ignorat o normă care conţine dispoziţii de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune. Dată fiind natura juridică a recursului în casaţie, de cale de atac exclusiv de drept, acest caz de casare nu poate fi invocat pentru a se obţine, de exemplu, schimbarea încadrării juridice a faptei (aşa cum au solicitat inculpaţii A. şi D.) sau pentru a se constata incidenţa unei cauze justificative sau de neimputabilitate, acesta fiind atributul exclusiv al instanţelor de fond şi de apel.

Pe de altă parte, raportat la modul de legiferare a celor două teze ale art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. (neprevederea în legea penală şi lipsa vinovăţiei prevăzute de lege) şi la dispoziţiile art. 15 alin. (1) C. pen., în conformitate cu care infracţiunea este fapta prevăzută de legea penală, săvârşită cu vinovăţie, nejustificată şi imputabilă persoanei care a săvârşit-o, se constată că doar neprevederea în legea penală, ce subsumează situaţiile în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii din punct de vedere obiectiv, a fost avută în vedere de legiuitor atunci când a reglementat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. Ca atare, dispoziţiile ce reglementează acest caz de recurs în casaţie corespund prevederilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., conferind Înaltei Curţi posibilitatea de a examina în cadrul recursului în casaţie criticile prin care se invocă împrejurarea că fapta nu este prevăzută de legea penală şi cele referitoare la lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii, cu excepţia celor ce vizează vinovăţia, adică doar din perspectiva tipicităţii obiective a infracţiunii.

Se constată că susţinerea recurenţilor inculpaţi, în sensul neîntrunirii conţinutului constitutiv al infracţiunilor, atât în ceea ce priveşte latura obiectivă, cât şi în ceea ce priveşte latura subiectivă nu este aptă a complini lipsa indicării unor chestiuni de nelegalitate de natură a atrage incidenţa cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., atât timp cât faptele, astfel cum au fost ele reţinute în mod definitiv de instanţa de apel, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu pentru care au fost condamnaţi.

Se observă că, în realitate, prin motivele menţionate în cererile de recurs în casaţie, recurenţii susţin că nu se fac vinovaţi de săvârşirea faptelor pentru care au fost condamnaţi, solicitând, practic, o reapreciere a probelor administrate în cauză cu consecinţa stabilirii unor împrejurări faptice diferite de cele reţinute de prima instanţă şi de instanţa de apel, ceea ce nu este permis a fi realizat pe calea extraordinară a recursului în casaţie, care, potrivit art. 447 C. proc. pen., se limitează la verificarea exclusiv a legalităţii hotărârii atacate.

Ca atare, Înalta Curte constată că recurenţii inculpaţi au indicat formal cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., prin invocarea acestuia neputându-se proceda la reinterpretarea materialului probator de la dosar având drept consecinţă stabilirea unei alte situaţii de fapt, care să conducă la achitarea inculpaţilor pentru infracţiunile de care au fost acuzaţi şi condamnaţi, aşa cum solicită aceştia, acest atribut aparţinând exclusiv instanţei de fond şi, respectiv, instanţei de apel.

Cu privire la celelalte critici invocate, respectiv cele privind greşita apreciere a aplicării legii mai favorabile, greşita schimbare a încadrării juridice sau individualizarea pedepselor, Înalta Curte constată că aceste critici nu se circumscriu cazului de recurs în casaţie invocat şi, de altfel, niciunui alt caz dintre cele limitativ şi expres prevăzute de legiuitor şi, totodată, că aceste critici exced cadrului procedural al recursului în casaţie

De asemenea, s-a mai învederat faptul că, pentru fapta pentru care inculpatul A. a fost trimis în judecată, a intervenit prescripţia răspunderii penale.

Inculpatul A. a solicitat achitarea, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., întrucât fapta pentru care a fost trimis în judecată s-a prescris, respectiv complicitate la infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată.

Susţinerea inculpatului A. este nefondată, în contextul în care în sarcina inculpatului nu s-a reţinut că fapta sa ar întruni elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, sub forma complicităţii, ci a infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit în formă continuată, cu consecinţe deosebit de grave, săvârşită de 3 sau mai multe persoane, motiv pentru care s-a procedat la schimbarea încadrării juridice, astfel încât nu operează prescripţia răspunderii penale.

Analizând cererile de recurs în casaţie, Înalta Curte observă că recurenţii inculpaţi C., A. şi B. au invocat, în susţinerea aceluiaşi caz de casare, decizia nr. 405/2016 a Curţii Constituţionale a României.

Înalta Curte reţine că, prin această decizie, Curtea Constituţională a constatat că dispoziţiile art. 246 din C. pen. din 1969 şi ale art. 297 alin. (1) din C. pen. sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma "îndeplineşte în mod defectuos" din cuprinsul acestora se înţelege "îndeplineşte prin încălcarea legii".

Examinând această decizie, Înalta Curte constată, în acord cu doctrina juridică, că aceasta nu este una de constatare a neconstituţionalităţii textului incriminator, ci este o "decizie interpretativă". De asemenea, constată că această decizie nu este una de "dezincriminare" a faptelor de abuz în serviciu, deoarece principiul este că numai cel care "incriminează" (adică stabileşte că o faptă este infracţiune) poate să "dezincrimineze" (să elimine fapta din categoria infracţiunilor).

Conform art. 147 alin. (1) din Constituţie, "(1) Dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare, precum şi cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept".

De asemenea, se reţine că în conformitate cu disp. art. 147 alin. (4) din Constituţie, "(4) Deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor".

În consecinţă, textul constituţional se referă, exclusiv, la texte normative "constatate ca neconstituţionale", adică la textele normative care sunt examinate şi soluţionate prin "decizii de neconstituţionalitate", iar nu prin "decizii interpretative" pronunţate de Curtea Constituţională a României.

Examinând hotărârea atacată, Înalta Curte observă că instanţa de apel a avut în vedere această decizie la pronunţarea hotărârii, interpretând infracţiunea de abuz în serviciu prin prisma considerentelor deciziei nr. 405/2016 a Curţii Constituţionale.

În acest sens, instanţa de apel a arătat următoarele: "Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 405/2016, s-a statuat că dispoziţiile art. 297 alin. (1) din C. pen. sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma "îndeplineşte în mod defectuos" din cuprinsul acestora se înţelege "îndeplineşte prin încălcarea legii".

În cauza de faţă, s-a făcut dovada că acuzaţii A., B. şi C. nu s-au conformat legii şi ordinelor lor de serviciu, astfel încât problema îndeplinirii defectuoase a actelor discutate este analizată doar prin raportare la atribuţii de serviciu reglementate expres prin legislaţia primară - legi şi ordonanţe ale Guvernului. Aceasta, deoarece adoptarea unor acte de reglementare secundară care vin să detalieze legislaţia primară se realizează doar în limitele şi potrivit normelor care le ordonă.

Condamnarea celor patru inculpaţi pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu (în forma autoratului şi, respectiv, a complicităţii) a fost dispusă în temeiul art. 297 din C. pen., anterior citat, prin raportare şi la prevederile art. 132 din Legea nr. 78/2000. Acest din urmă text de lege prevede că, în cazul infracţiunilor de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime.

Noţiunea de funcţionar public, în sensul legii penale, este definită de art. 175 din cod, care prevede că funcţionarul public este persoana care, cu titlu permanent sau temporar, cu sau fără o remuneraţie: a) exercită atribuţii şi responsabilităţi, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor puterii legislative, executive sau judecătoreşti; b) exercită o funcţie de demnitate publică sau o funcţie publică de orice natură; c) exercită, singură sau împreună cu alte persoane, în cadrul unei regii autonome, al altui operator economic sau al unei persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat, atribuţii legate de realizarea obiectului de activitate al acesteia.

De asemenea, este considerată funcţionar public, în sensul legii penale, persoana care exercită un serviciu de interes public pentru care a fost învestită de autorităţile publice sau care este supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public.

În mod evident, calitatea în care au acţionat inculpaţii A., B. şi C. se circumscrie noţiunii respective, fiind de netăgăduit că aceştia au întocmit actele la care se face referire în rechizitoriu şi au participat la luarea deciziilor în exercitarea funcţiei de primar şi preşedinte al comisiei locale de fond funciar, de secretar al primăriei şi al comisiei şi, respectiv, de şef al Ocolului Silvic Voineasa şi membru al comisiei.

Astfel, cei în cauză îndeplineau următoarele funcţii publice:

Inculpatul A. a fost, în perioada iunie 2004 - 11.11.2011 (data trimiterii sale în judecată), primar al Comunei Voineasa şi a avut calitatea de preşedinte al Comisiei Locale pentru aplicarea Legii fondului funciar Voineasa, fiind numit, prin Ordinul Prefectului judeţului Vâlcea nr. 394 din 17.09.2004. calitatea sa de preşedinte al comisiei locale de fond funciar decurgea şi din H.G. nr. 890/2005 de aprobare a Regulamentului privind procedura de reconstituire, atribuţiile şi funcţionarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului şi modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum şi punerea în posesie a proprietarilor.

Inculpata B. a îndeplinit, în aceeaşi perioadă, funcţia de secretar al Primăriei Comunei Voineasa şi a avut calitatea de secretar al Comisiei Locale de Fond Funciar Voineasa.

C. a fost, în perioada iunie 2004 - decembrie 2005, şef al Ocolului Silvic Voineasa, iar prin Ordinul Prefectului judeţului Vâlcea nr. 394 din 17.09.2004 a fost desemnat membru al Comisiei Locale de Fond Funciar Voineasa, această calitate fiindu-i conferită în baza art. 2 alin. (1) lit. g) din H.G. nr. 890 din 08.08.2005.

Prin urmare, cu toţii au fost membri ai comisiei locale de fond funciar, comisie care avea, printre atribuţiile sale, preluarea şi analizarea cererilor depuse în conformitate cu prevederile legii pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi cele forestiere, verificarea riguroasă a îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 9 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 18/1991 şi ale art. 6 din Legea nr. 1/2000, solicitând în acest sens toate documentele necesare, stabilirea mărimii şi amplasamentului suprafeţei de teren pentru care se reconstituia dreptul de proprietate, completarea, în urma verificărilor efectuate, a anexelor la regulament, cu persoanele fizice şi juridice îndreptăţite. Comisia Locală de Fond Funciar era cea care înainta şi prezenta spre validare comisiei judeţene situaţiile definitive, împreună cu documentaţia necesară şi punea efectiv în posesie, prin delimitare de teren, persoanele îndreptăţite."

Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie declarate de inculpaţii C., D., A. şi B. împotriva deciziei penale nr. 840/A din 20 iulie 2016 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. x/2011.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile parţiale ale apărătorilor desemnaţi din oficiu, în sumă de câte 80 lei, se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie declarate de inculpaţii C., D., A. şi B. împotriva deciziei penale nr. 840/A din 20 iulie 2016 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. x/2011.

Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 300 lei cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial al apărătorilor desemnaţi din oficiu, în sumă de câte 80 lei, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 06 iunie 2017.