Cassation limits: exclusion of factual reassessment and sufficiency-of-evidence review in fraud conviction appeals

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 171 din 06 februarie 2017 pronunţată de Judecătoria Deva, în baza art. 5 noul C. pen. s-a constatat că legea penală mai favorabilă este vechiul C. pen. În ceea ce îl priveşte pe inculpatul A., s-a dispus condamnarea la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, pentru infracţiunea de înşelăciune prev. şi ped. de art. 244 alin. (1) şi (2) noul C. pen. cu aplicare art. 5 noul C. pen. (comisă în dauna persoanei vătămate SC B. S.A. Joseni, jud. Harghita). În baza art. 67 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară, respectiv a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a mai fi administrator al unei societăţi comerciale prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. proc. pen. o perioadă de 2 ani. În baza art. 65 alin. (1) şi (3) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. Au fost obligaţi în solidar inculpaţi să plătească părţii civile SC B. SA, cu sediul în Joseni nr. 1, jud. Harghita - suma de 18.761,60 lei cu dobânda legală, cu titlu de despăgubiri civile. În baza art. 7 şi art. 21 din Legea nr. 26/1990 s-a dispus comunicarea prezentei hotărâri la Oficiului Registrului Comerţului al jud. Hunedoara şi la Cazierul Fiscal după rămânerea definitivă a acesteia (pentru ambii inculpaţi). Au fost obligaţi inculpaţi să plătească în favoarea statului suma de câte 3.000 lei cheltuieli judiciare.

Împotriva sentinţei penale nr. 171 din 06.02.2017, pronunţată de Judecătoria Deva, în dosarul nr. x/2015 a formulat apel inculpatul A.

Prin decizia penală nr. 780/A din 28 septembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia s-a admis apelul formulat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 171 din 06.02.2017 pronunţată de Judecătoria Deva, în dosarul nr. x/2015. S-a desfiinţat, în parte, sentinţa penală atacată numai sub aspectul laturii penale privind aplicarea legii penale mai favorabile şi a individualizării judiciare a pedepsei şi procedând la o nouă judecată a cauzei în aceste limite, în baza art. 5 C. pen. s-au reţinut ca lege penală mai favorabilă în privinţa inculpatului A. dispoziţiile C. pen. din 1969. În temeiul art. 386 alin. (1) C. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reţinută în sarcina inculpatului A. din infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. în infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (3) şi (4) din C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen. S-a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiuni de înşelăciune prev. şi ped. de art. 215 alin. (1), (3) şi (4) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen. ( comisă în dauna persoanei vătămate S.C. B. S.A. Joseni, jud. Harghita). În baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 şi art. 71 alin. (1) C. pen. din 1969, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie prev. de art. 64 lit. a), teza a II-a lit. b) şi c) C. pen. din 1969, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a mai fi administrator al unei societăţi comerciale.

În baza art. 16 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 şi cu aplicarea art. 5 C. pen., s-a dispus, în baza art. 86<SUP>1</SUP> alin. (2) C. pen. din 1969, suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe o durată de 5 ani, ce constituie termen de încercare stabilit potrivit art. 86<SUP>2</SUP> din C. pen. din 1969, care curge de la data pronunţării deciziei penale. În baza art. 86<SUP>3</SUP> alin. (1) şi (3) C. pen. din 1969, s-a dispus ca, pe durata termenului de încercare, condamnatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune Hunedoara; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă;

S-a dispus încredinţarea supravegherii respectării acestor obligaţii Serviciului de Probaţiune Hunedoara. S-a atras atenţia inculpatului asupra cauzelor de revocare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, prevăzute de art. 86<SUP>4</SUP> C. pen. din 1969. În baza art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen., s-a dispus şi suspendarea executării pedepselor accesorii aplicate inculpatului. S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate, în măsura în care nu contravin deciziei penale. În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au rămas în sarcina acestuia şi s-a dispus plata sumei de 132,16 lei către martorul C., reprezentând cheltuieli de transport la instanţă.

Împotriva deciziei penale nr. 780/A din 28 septembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia a declarat recurs în casaţie inculpatul A. la data de 28 decembrie 2017, cererea de recurs în casaţie fiind formulată în termenul prevăzut de lege.

Prin cererea de recurs în casaţie formulată, inculpatul a invocat cazurile de recurs în casaţie prev de art. 438 alin. (1) pct. 7 şi pct. 12 C. proc. pen. şi a solicitat admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie şi în conformitate cu prevederile art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., achitarea sa, în conformitate cu prevederile art. 17 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., cu privire la infracţiunile pentru care a fost condamnat, iar în conformitate cu prevederile art. 441 C. proc. pen., a solicitat suspendarea executării hotărârii până la judecarea recursului în casaţie.

S-a susţinut în cererea de recurs în casaţie formulată că, instanţa de fond s-a limitat doar a prelua din rechizitoriu starea de fapt, fără a face o analiza concreta a probelor administrate şi fără a răspunde în niciun mod apărărilor invocate, iar o pronunţare asupra fondului acuzaţiilor, făcută doar în baza probelor propuse de acuzare, a apreciat că îl privează de dreptul de apărare şi la un proces echitabil, motiv de nulitate a procedurii judiciare şi a hotărârii pronunţate cu încălcarea art. 8, art. 10 alin. (5), art. 100, art. 101, art. 102, art. 103 C. proc. pen., coroborat cu art. 349 pct. 2, art. 351 pct. 1, art. 374 pct. 4, 7 si 9 C. proc. pen. si a art. 6 CEDO .

În continuare, a menţionat că instanţa de apel, deşi a apreciat ca apelul este fondat numai sub aspectul identificării legii penale mai favorabile, a reţinut o cu totul altă stare de fapt şi, în mod corect, instanţa de fond a observat că nu a avut niciodată calitatea de administrator al SC D. SRL. şi că nu a semnat niciodată vreun instrument de plată - fila CEC sau bilet la ordin, însă, a considerat că se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de înşelăciune raportat la emiterea, împreuna cu inculpatul E., a unui bilet la ordin, în luna septembrie 2009, care a fost predat ca şi garanţie a plaţii ce urma a se efectua pentru ridicarea celui de-al doilea transport de lemne.

Cu privire la motivele de recurs în casaţie, întemeiate pe disp. art. 438 pct. 7 C. proc. pen., a menţionat că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre de condamnare pentru fapta de înşelăciune, fără a putea verifica aceste fapte, iar la dosar nu a fost depusă nicio dovada că avea cunoştinţa de situaţia concreta a SRL-ului la momentul predării biletului Ia ordin.

A mai susţinut că instanţa de apel a presupus că acesta cunoştea dinainte ca biletul la ordin nu va fi achitat întrucât acesta "în calitatea pe care o avea de asociat avea obligaţia de a se ocupa de activitatea societăţii, fie personal, fie prin angajaţi ai societăţii". Dar societatea avea un administrator - nu angajat- care se ocupa de activitatea societăţii şi care dădea raportul acţionarilor o data pe an, conform legii, iar în aceste condiţii, nu se poate presupune că asociatul cunoştea situaţia concreta a lichidităţilor SRL-ului la care avea 50% acţiuni.

Un alt motiv, a menţionat că se referă la faptul că, deşi condamnarea are în vedere doar emiterea biletului la ordin, instanţa de apel a încadrat fapta în art. 215 alin. (4), articol de lege care se refera doar la înşelăciunea cu fila CEC.

În continuare, s-a menţionat că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, arătând că se subsumează noţiunii de faptă care nu este prevăzută de legea penală şi situaţia în care faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii, pentru că şi în această ipoteză se regăseşte situaţia în care elementele de fapt reţinute nu se găsesc în conţinutul legal al infracţiunii.

Pornind de la trăsăturile esenţiale ale infracţiunii menţionate în art. 15 şi 16 din C. pen., rezultă că nu este suficient să fie identificată o infracţiune în C. pen., fiind necesar să existe o suprapunere a faptei în materialitatea ei peste norma de incriminare. Mai apoi, se impune a se stabili, dacă există acţiunea sau inacţiunea incriminată, dacă fapta a fost săvârşită cu vinovăţie, dacă este nejustificată şi îi este imputabilă persoanei. Având în vedere aceste reglementări, care aparţin dreptului penal material, rezultă cu claritate faptul că este necesară raportarea stării de fapt la norma de incriminare pentru a stabili daca fapta in concret este prevăzută de legea penală.

De asemenea, C. proc. pen. nu mai prevede ca şi temei de achitare situaţia în care faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii, art. 10 lit. d) din C. proc. pen. 1968 nu se regăseşte în art. 16 C. proc. pen. art. 16 alin. (1) lit. b) prevede printre cazurile care împiedică punerea în mişcare şi exercitarea acţiunii penale şi cazul în care fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege.

S-a susţinut că, în condiţiile noului C. proc. pen., o astfel de interpretare nu îşi mai găseşte aplicarea, raportat la faptul că este imposibil de afirmat că ar fi permisă intrarea în autoritate de lucru judecat a unei hotărâri nedrepte (condamnarea fiind pronunţată şi în cazul în care lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii). Astfel, singura interpretare care poate fi dată în temeiul prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. b) este aceea de a subsuma noţiunii de fapta nu este prevăzută de legea penală şi situaţia în care faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii. Deopotrivă, s-a menţionat faptul că, în măsura în care se pronunţă o hotărâre definitivă de condamnare, fără a fi întrunite elementele constitutive ale infracţiunii, singurul remediu procesual îl constituie calea extraordinară a recursului în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) punctul 7 C. proc. pen.

Prin urmare, cât priveşte cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. (inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penala), s-a susţinut că prima instanţă şi instanţa de apel au preluat de o manieră identică starea de fapt descrisa în rechizitoriu, fără a reţine o stare de fapt proprie.

Deoarece în prezenta cauza, cu privire la faptele pentru care a fost condamnat, se impune a constata că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor, respectiv "fapta imputată nu este prevăzută de legea penală", a solicitat admiterea recursului în casaţie, iar în temeiul art. 441 C. proc. pen. a solicitat suspendarea executării pedepsei, în sensul suspendării obligaţiei la plata cheltuielilor.

Prin încheierea din 10 aprilie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2015 s-a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul A. împotriva deciziei penale nr. 780/A din 28 septembrie 2017 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. x/2015. S-a respins cererea de suspendare a executării hotărârii formulată de recurentul condamnat A.. S-a stabilit termen pentru judecarea pe fond a recursului în casaţie la data de 5 iunie 2018 Sala Secţiei Penale, cu citarea recurentului şi a intimatei părţi civile şi s-a emis adresă pentru desemnarea unui apărător din oficiu şi încunoştinţarea apărătorului ales.

S-a reţinut că cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de art. 437 C. proc. pen., în cuprinsul acesteia fiind menţionat numele şi prenumele inculpatului (A.), hotărârea care se atacă (decizia penală nr. 780/A din 28.09.2017, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia), precum şi semnătura celui care a exercitat calea de atac. Îndeplinirea condiţiei prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. rezultă din faptul indicării în cuprinsul cererii a temeiului de drept pe care se întemeiază calea de atac - art. 438 alin. (1) pct. 7 şi pct. 12 C. proc. pen., respectiv inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală şi s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de legea penală. În ceea ce priveşte condiţia prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., Înalta Curte a constatat că recurentul-inculpat a indicat ca fiind incident cazul de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., apreciind că fapta reţinută în sarcina sa nu este prevăzută de legea penală, şi prin urmare, faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii. Cu privire la cazul de recurs în casaţie prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., nu au fost indicate argumente în susţinerea acestuia. Raportat la dispoziţiile Deciziei Curţii Constituţionale nr. 591 din data de 01 octombrie 2015, s-a reţinut că analiza motivelor de recurs în casaţie nu poate viza caracterul vădit nefondat al cererii, iar aspectele invocate de inculpat se circumscriu cazului de casare invocat prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., motiv pentru care se impune ca pronunţarea pe aceste aspecte să fie făcută, aşa cum a statuat Curtea Constituţională, într-o etapă procesuală distinctă de cea reglementată prin prevederile art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., respectiv cea a soluţionării în fond a acestei căi de atac.

În ceea ce priveşte cererea de suspendare a executării hotărârii formulate de recurentul inculpat A., Înalta Curte a avut în vedere dispoziţiile art. 441 alin. (1) C. proc. pen., potrivit cărora "instanţa care admite în principiu cererea de recurs în casaţie sau completul care judecă recursul în casaţie poate suspenda motivat, în tot sau în parte, executarea hotărârii, putând impune respectarea de către condamnat a unora dintre obligaţiile prevăzute la art. 215 alin. (1) şi (2)". Astfel, potrivit textului de lege anterior menţionat, se poate suspenda executarea hotărârii, oportunitatea luării acestei măsuri fiind lăsată la aprecierea instanţei. Or, având în vedere că nu au fost prezentate argumente care să justifice admiterea ei şi din actele şi lucrările dosarului nu rezultă niciun motiv pentru a se dispune suspendarea executării hotărârii, Înalta Curte a respins cererea de suspendare a executării hotărârii formulată de recurentul condamnat A..

Analizând, recursul în casaţie declarat de recurentul A. împotriva deciziei penale nr. 780/A din 28 septembrie 2017 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. x/2015, atât în raport cu susţinerile apărătorului cât şi în raport cu actele din dosar, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit dispoziţiilor art. 433 C. proc. pen., scopul recursului în casaţie este acela de a supune Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Este în afara oricărei îndoieli rezonabile că înţelesul expresiei "în condiţiile legii" este lămurit de prevederile textelor de lege subsecvente, în special, de prevederile art. 434 C. proc. pen., referitoare la hotărârile supuse recursului în casaţie şi ale art. 438 alin. (1) C. proc. pen., referitoare la cazurile în care se poate face recurs în casaţie.

Atât în motivarea scrisă a cererii sale cât şi oral, cu ocazia dezbaterilor, inculpatul, prin apărător, a susţinut că infracţiunile pentru care a fost condamnat, respectiv înşelăciune prev. 215 alin. (1), (3) şi (4) din C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 C. pen., nu sunt prevăzute de legea penală, solicitând achitarea în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

Înalta Curte constată a fost invocat de către inculpatul A. cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de legea penală, însă nu a fost motivat sub acest aspect, iar în ceea ce priveşte cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, se circumscrie doar formal cazului de recurs în casaţie indicat.

Recursul în casaţie nu are ca finalitate remedierea unei greşite aprecieri a faptelor, a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare. Instanţa de casare nu judecă procesul propriu - zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare. După cum se poate observa, recursul în casaţie are ca scop verificarea conformităţii hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, scopul său fiind acela de a îndrepta erorile de drept comise de curţile de apel, ca instanţe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege.

Cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. se circumscrie situaţiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă sau subiectivă prevăzute de norma de incriminare, când instanţa a ignorat o normă care conţine dispoziţii de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv al infracţiunii, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune. Acesta nu poate fi invocat pentru a se obţine schimbarea încadrării juridice a faptei sau pentru a se constata incidenţa unei cauze justificative sau de neimputabilitate, acesta fiind atributul exclusiv al instanţelor de fond şi de apel, instanţe cărora le revine competenţa exclusivă a judecării cauzei penale atât în fapt, cât şi în drept, spre deosebire de Înalta Curte care, pe calea recursului în casaţie, poate examina exclusiv şi limitativ numai aspectele de drept.

În realitate, în cauză, inculpatul A. solicită pe calea recursului în casaţie de faţă reanalizarea circumstanţelor comiterii faptelor, o reinterpretare a probelor administrate şi, pe cale de consecinţă, reţinerea unei alte stări de fapt, (în motivarea recursului în casaţie acesta a susţinut că cele două instanţe au preluat starea de fapt din rechizitoriu), ceea ce nu este posibil în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie, întrucât Înalta Curte examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 438 C. proc. pen. şi verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate, astfel că, aspectele privind netemeinicia nu pot fi analizate în această cale de atac. Totodată Înalta Curte constată că aceste critici au fost invocate de inculpat şi cu ocazia pe judecării cauzei în apel.

Cu referire la această critică, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 215 alin. (1), (3) şi (4) C. pen., constituie infracţiunea de înşelăciune " 1) Inducerea în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos material injust şi dacă s-a pricinuit o pagubă, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 12 ani. 3) Inducerea sau menţinerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârşită în aşa fel încât, fără această eroare, cel înşelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condiţiile stipulate, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută în alineatele precedente, după distincţiile acolo arătate. 4) Emiterea unui cec asupra unei instituţii de credit sau unei persoane, ştiind că pentru valorificarea lui nu există provizia sau acoperirea necesară, precum şi fapta de a retrage, după emitere, provizia, în totul sau în parte, ori de a interzice trasului de a plăti înainte de expirarea termenului de prezentare, în scopul arătat în alin. (1), dacă s-a pricinuit o pagubă posesorului cecului, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută în alin. (2)."

În prezenta cauză, se constată existenţa unei concordanţe depline între situaţia de fapt reţinută în mod definitiv de către instanţa de apel, în baza probelor administrate, şi elementele de tipicitate ale infracţiunii de înşelăciune. Prin urmare, fapta inculpatului A. se circumscrie elementelor constitutive ale infracţiunii de înşelăciune prevăzute de 215 alin. (1), (3) şi (4) C. pen.

Pe de altă parte, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie subliniază că sintagma "nu este prevăzută de legea penală" priveşte situaţiile în care condamnarea se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, respectiv nu au făcut niciodată obiectul incriminării sau a operat dezincriminarea.

Criticile apărării privind faptul că inculpatului i-a fost încălcat dreptul la apărare şi nu a avut un proces echitabil deoarece nu au fost administrate probe, precum şi faptul că nu există probe la dosar, sunt contrazise de actele dosarului întrucât instanţa de fond a procedat la audierea inculpaţilor E. filele 93-95, A. filele 96-98, s-a administrat proba cu înscrisuri, audierea martorilor F. 113-115, G. filele 124-125 dosar Judecătoria Deva, iar instanţa de apel a procedat la reaudierea inculpatului A. filele 27-29, precum şi a martorului C. filele 32-35 dosarul Curţii de Apel Alba Iulia.

În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., se reţine că aprecierea legalităţii limitelor de pedeapsă în calea de atac a recursului în casaţie se face în funcţie de încadrarea juridică reţinută/menţinută prin hotărârea atacată, instanţa de recurs nefiind abilitată de lege să dispună schimbarea situaţiei de fapt, tocmai datorită limitării erorilor de drept ce pot fi corectate în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie, aşa cum s-a menţionat anterior.

Invocarea cazului de recurs în casaţie prev de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., referitoare la faptul că pedeapsa de 3 ani închisoare se situează în afara limitelor legale, deşi nu a fost motivată în cadrul cererii de recurs, Înalta Curte reţine că pedeapsa aplicată se situează în limitele prevăzute de legiuitor( 6 luni -12 ani)

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de recurentul A. împotriva deciziei penale nr. 780/A din 28 septembrie 2017 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. x/2015.

Potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen. recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen., parţial al apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 65 lei, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de recurentul A. împotriva deciziei penale nr. 780/A din 28 septembrie 2017 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. x/2015.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 65 lei, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 iunie 2018.